1

1 După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu,

2 în aceste zile din urmă , ne-a vorbit nouă prin Fiul , pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile .

3 Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor , s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri ,

4 devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor.

5 De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată:
Fiul meu eşti tu;
eu astăzi te-am născut
şi iarăşi:
Eu îi voi fi lui Tată
şi el îmi va fi Fiu?

6 Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu.

7 Iar cu privire la îngeri spune: Cel care îi face pe îngerii săi duhuri şi pe slujitorii săi flăcări de foc ,

8 dar cu privire la Fiul:
Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor,
şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale .

9 Ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea,
de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău
cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtaşi cu tine.

10 Şi:
Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul,
şi lucrările mâinilor tale sunt cerurile.

11 Ele vor pieri, dar tu rămâi
şi toate se vor învechi ca o haină,

12 iar tu le vei înfăşură ca pe o mantie;
şi ca o haină vor fi schimbate,
dar tu eşti acelaşi, iar anii tăi nu se vor sfârşi.

13 Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:
Şezi la dreapta mea
până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale?

14 Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o misiune în folosul acelora care vor moşteni mântuirea?

2

1 De aceea trebuie şi mai mult să fim atenţi la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem.

2 Căci dacă cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur şi orice abatere şi neascultare a primit răsplata cuvenită,

3 cum vom scăpa noi, dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, vestită de la început de Domnul, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit,

4 Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui?

5 De fapt, nu îngerilor le-a supus lumea viitoare, despre care vorbim.

6 Cineva a dat mărturie undeva, spunând:
Ce este omul că îţi aminteşti de el,
sau fiul omului, că îl iei în seamă?

7 Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor,
l-ai încununat cu măreţie şi cinste.

8 Toate le-ai pus sub picioarele lui.

Aşadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse,

9 dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu mărire şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu , el a suferit moartea pentru fiecare om.

10 Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la mărire, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor.

11 De fapt, şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine . De aceea nu se ruşinează să-i numească fraţi

12 când spune:
Voi vesti numele tău fraţilor mei,
în mijlocul adunării te voi lăuda.

13 Şi iarăşi:
Eu mă voi încrede în el,
şi din nou:
Iată-ne, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.

14 Cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol,

15 şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie.

16 Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte .

17 De aceea, trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu , ca să ispăşească păcatele poporului.

18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi.

3

1 Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre,

2 care este credincios faţă de cel care l-a instituit, aşa cum a fost şi Moise în toată casa lui.

3 Dar acesta este vrednic de o mărire mai mare decât Moise, după cum cel care construieşte are o cinste mai mare decât casa.

4 Căci orice casă este construită de cineva, dar cel care construieşte toate este Dumnezeu.

5 Desigur, Moise a fost şi el credincios în toată casa lui ca servitor, ca mărturie despre cele ce aveau să fie spuse,

6 pe când Cristos a fost ca fiu, peste casa lui, iar casa lui suntem noi, numai dacă păstrăm libertatea şi lauda speranţei.

7 De aceea, după cum spune Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui,

8 nu vă împietriţi inimile ca la răzvrătire
în ziua ispitirii în pustiu,

9 unde m-au ispitit părinţii voştri;
m-au pus la încercare
deşi au văzut lucrările mele

10 timp de patruzeci de ani.

De aceea m-am dezgustat de generaţia aceasta
şi am spus: ei rătăcesc mereu cu inima,
nu au cunoscut căile mele;

11 astfel am jurat în mânia mea:
nu vor intra în odihna mea.

12 Vedeţi, fraţilor, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de necredinţă, încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu,

13 dar îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune astăzi, ca să nu se împietrească vreunul dintre voi, prin ademenirea păcatului.

14 Noi am devenit părtaşi ai lui Cristos, dacă păstrăm neclintită, până la sfârşit, încrederea noastră de la început,

15 de vreme ce s-a spus:
Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui,
nu vă împietriţi inimile ca la răzvrătire.

16 Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare toţi cei care au ieşit din Egipt prin Moise?

17 Şi de cine s-a dezgustat el timp de patruzeci de ani? Oare nu de aceia care au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustiu?

18 Şi cui ajurat că nu vor intra în odihna lui, dacă nu celor neascultători?

19 Vedem doar că nu au putut intra, din cauza necredinţei.

4

1 Deci, să ne temem ca nu cumva, în timp ce rămâne promisiunea de a intra în odihna lui, vreunul dintre noi să creadă că este exclus.

2 Căci şi noi am primit vestea cea bună ca şi ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit prin credinţă cu cei care au ascultat .

3 De fapt, noi care am crezut intrăm în odihnă, aşa cum s-a zis:
Astfel am jurat în mânia mea:
nu vor intra în odihna mea,
chiar dacă lucrările erau săvârşite de la întemeierea lumii.

4 Căci despre ziua a şaptea s-a spus undeva astfel: Şi s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrările sale

5 Şi iarăşi, în acelaşi loc: Nu vor intra în odihna mea.

6 Aşadar, de vreme ce rămâne ca unii să intre, iar cei cărora li s-a dat mai întâi vestea cea bună nu au intrat din cauza neascultării,

7 stabileşte din nou o zi, astăzi, spunând prin David, după atâta vreme, după cum s-a spus mai înainte:
Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui,
nu vă împietriţi inimile.

8 Deci, dacă Iosue i-ar fi dus la odihnă, nu ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi.

9 Aşadar, rămâne o zi de odihnă pentru poporul lui Dumnezeu,

10 pentru că cine intră în odihna lui se odihneşte şi el de lucrările lui, ca şi Dumnezeu de ale sale.

11 Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceea, ca să nu cadă nimeni în acelaşi exemplu de neascultare.

12 Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri ; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii .

13 Şi nu este nici o creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia vom da cont.

14 Având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea credinţei.

15 Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat.

16 Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit.

5

1 Într-adevăr, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi sacrificii pentru păcate.

2 El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în greşeală, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune

3 şi din cauza ei trebuie să ofere sacrificii pentru păcate atât pentru popor, cât şi pentru sine.

4 Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron.

5 Tot la fel şi Cristos: nu şi-a atribuit de la sine gloria de a deveni mare preot, ci i-a dat-o acela care i-a spus:
Fiul meu eşti tu;
eu, astăzi, te-am născut;

6 după cum se mai spune în alt loc:
Tu eşti preot în veci,
după rânduiala lui Melchisedec.

7 În zilele vieţii sale pământeşti , el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui.

8 Şi, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit,

9 iar după ce a fost făcut desăvârşit , a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el,

10 fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melchisedec.

11 În această privinţă, am avea multe de spus şi greu de exprimat întrucât aţi devenit nepăsători la cele auzite.

12 Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe primele principii ale cuvântului lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, şi nu de mâncare solidă.

13 Cine se hrăneşte cu lapte nu este deprins cu învăţătura dreptăţii, pentru că este un copil.

14 Dar mâncarea solidă este a celor desăvârşiţi, care, prin deprindere, au simţurile obişnuite să deosebească binele de rău.

6

1 De aceea, lăsând învăţătura de început, despre Cristos, să trecem la ceea ce este desăvârşit, fără a mai pune iarăşi temelia: întoarcerea de la faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu;

2 Învăţătura despre botez şi impunerea mâinilor; învierea din morţi şi judecata veşnică.

3 Vom face şi aceasta, dacă vrea Dumnezeu.

4 Într-adevăr, este imposibil ca aceia care au fost odată iluminaţi, care au gustat darurile cereşti şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt,

5 care au gustat din cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi din puterile lumii viitoare

6 şi care totuşi au căzut, să se reînnoiască iarăşi prin convertire, de vreme ce îl răstignesc în ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi îl expun batjocurii.

7 Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori peste el şi produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu.

8 Dar dacă produce spini şi ciulini, este fără valoare şi blestemul este aproape, iar la urmă i se dă foc.

9 Chiar dacă vorbim astfel, în ceea ce vă priveşte, iubiţilor, suntem convinşi că sunteţi într-o stare mai bună şi mai aproape de mântuire,

10 pentru că Dumnezeu nu este nedrept încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui, când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi.

11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă în desăvârşirea speranţei până la sfârşit,

12 astfel încât să nu fiţi nepăsători, ci imitatorii acelora care, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile.

13 De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abraham, pentru că nu putea să jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine,

14 spunând: Cu adevărat te voi copleşi de binecuvântări şi te voi înmulţi la nesfârşit .

15 Şi astfel, aşteptând cu răbdare, [Abraham] a obţinut cele promise.

16 Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri.

17 De aceea, voind să arate moştenitorilor promisiunii, într-un mod şi mai clar, neclintirea hotărârii sale, Dumnezeu s-a legat cu jurământ

18 pentru ca, prin două fapte neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fi minţit, noi, care căutăm scăpare, să avem o încurajare puternică pentru a ţine cu tărie speranţa care ne-a fost propusă.

19 Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă ,

20 unde a intrat pentru noi, ca premergător, Isus, devenit pentru veşnicie mare preot, după rânduiala lui Melchisedec.

7

1 Într-adevăr, acest Melchisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului preaînalt, a ieşit în întâmpinarea lui Abraham când acesta se întorcea de la nimicirea regilor, şi l-a binecuvântat.

2 Acestuia, Abraham i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus, înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, care înseamnă rege al păcii.

3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, ne-având nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru veşnicie.

4 Observaţi deci cât de mare este acela căruia patriarhul Abraham i-a dat a zecea parte din pradă!

5 Şi în timp ce aceia dintre fiii lui Levi care au primit preoţia au poruncă după lege să pretindă zeciuiala de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi aceştia se trag din Abraham,

6 acesta, care nu se trage din ei prin genealogie, l-a supus la zeciuiala pe Abraham şi l-a binecuvântat pe cel care avea promisiunile.

7 Fără nici o îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

8 Şi în timp ce aici primesc zeciuiala oameni muritori, acolo este unul despre care se dă mărturie că trăieşte.

9 Şi ca să spunem aşa, prin Abraham, chiar şi Levi, care primeşte zeciuiala, este supus la zeciuiala,

10 căci era încă în trupul tatălui, când Melchisedec i-a ieşit în întâmpinare.

11 Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost obţinută prin preoţia levitică – fiindcă poporul sub aceasta a primit Legea – ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Aaron?

12 Căci, o dată schimbată preoţia, în mod necesar are loc şi schimbarea Legii,

13 pentru că acela despre care se spun acestea face parte dintr-un alt trib din care nimeni n-a slujit altarului.

14 De fapt, este cunoscut că Domnul nostru se trage din Iuda, trib în privinţa căruia Moise n-a spus nimic despre preoţi.

15 Acest lucru este şi mai evident dacă, după rânduiala lui Melchisedec, se ridică un alt preot,

16 care a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupeşti , ci după puterea unei vieţi nepieritoare.

17 Căci avem mărturie despre el:
Tu eşti preot în veci,
după rânduiala lui Melchisedec.

18 Astfel, abrogarea poruncii precedente are loc din cauza slăbiciunii şi a imperfecţiunii ei.

19 Pentru că Legea nu a desăvârşit nimic, dar este o introducere la o speranţă mai mare prin care ne apropiem de Dumnezeu.

20 Cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a făcut fără jurământ; pentru că ei au devenit preoţi fără jurământ,

21 pe când el cu jurământul aceluia care spune despre el:
Domnul s-ajurat
şi nu-i va părea rău:
Tu eşti preot în veci.

22 Pentru aceasta, Isus a devenit garantul unei alianţe mai bune.

23 Erau mai mulţi cei care deveneau preoţi, pentru că moartea îi împiedica să dureze,

24 dar el, pentru că rămâne în veci, are o preoţie netrecătoare .

25 De aceea el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor.

26 Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri;

27 el nu are nevoie, ca marii preoţi, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, jertfindu-se pe sine însuşi.

28 De fapt, Legea pune ca mari preoţi oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, venit în urma Legii, îl constituie pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna.

8

1 Punctul cel mai important din ceea ce spunem este că avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat de-a dreapta tronului maiestăţii în ceruri,

2 slujitor al sanctuarului şi al cortului adevărat, pe care Domnul l-a ridicat, şi nu un om.

3 Căci orice mare preot este pus să aducă daruri şi jertfe. De aceea, este necesar să aibă şi el ceva ca să ofere.

4 Dacă ar fi pe pământ, n-ar fi preot pentru că aici este deja cine să ofere daruri conform Legii.

5 Aceştia slujesc unei imagini şi umbre a celor cereşti, după cum i-a fost spus lui Moise când urma să ridice cortul: Vezi, i-a zis, să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte.

6 Acum însă el a primit o slujire cu atât mai înaltă, cu cât mai înaltă este alianţa al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai bune.

7 Deci, dacă cea dintâi ar fi fost fără defect, nu s-ar fi căutat loc pentru a doua,

8 căci, mustrându-i, le zice:
Iată, vin zile, spune Domnul,
când voi încheia cu casa lui Israel
şi cu casa lui Iuda
o alianţă nouă,
nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor

9 în ziua în care i-am luat de mână
ca să-i scot din ţara Egiptului.
Deoarece ei nu au rămas credincioşi alianţei mele,
i-am părăsit şi eu, spune Domnul.

10 Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israel
după zilele acelea, spune Domnul:
voi pune legile mele în mintea lor
şi le voi scrie în inima lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul meu.

11 Şi nu va trebui să înveţe nimeni
pe aproapele său
şi nici pe fratele său, spunând:
„Cunoaşte-l pe Domnul”, pentru că
toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai
mic până la cel mai mare dintre ei.

12 Le voi ierta greşelile
şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor.

13 Pentru că spune o nouă alianţă, prima a devenit învechită. Iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit este gata să dispară.

9

1 Într-adevăr, şi prima alianţă avea rituri ale cultului şi un templu, dar pământesc.

2 Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul şi masa cu pâinile pentru ofrandă , este numit Sfânta;

3 după a doua catapeteasmă , era cortul numit Sfânta Sfintelor,

4 care avea altarul de aur pentru tămâiere , chivotul alianţei acoperit în întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, şi tablele alianţei .

5 Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispăşirii .

6 Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi.

7 Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului.

8 Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort.

9 Aceasta este o parabolă pentru timpul de faţă, după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi conştiinţa celui care aduce cult.

10 Acestea sunt doar rituri trupeşti cu privire la mâncăruri, la băuturi şi la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.

11 Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare , trecând printr-un cort mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume,

12 a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică.

13 Căci dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de juncă cu care sunt stropiţi cei întinaţi îi sfinţeşte, dându-le curăţia trupului,

14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, vă va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu.

15 Şi de aceea el este mijlocitorul unei alianţe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greşelile din timpul primei alianţe, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice.

16 De fapt, unde este un testament , este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut testamentul.

17 Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nici o putere cât timp trăieşte cel ce l-a făcut.

18 De aceea, nici prima alianţă nu a fost consfinţită fără sânge.

19 Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor , împreună cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul,

20 spunând: Acesta este sângele alianţei pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi.

21 Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult.

22 De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge şi fără vărsare de sânge nu există iertare.

23 Deci, dacă era necesar ca imaginile realităţilor cereşti să fie purificate astfel, înseşi realităţile cereşti trebuie să fie purificate prin jertfe mai bune decât acestea.

24 Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră,

25 şi nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva,

26 căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui.

27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata,

28 tot la fel şi Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă.

10

1 De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu înfăţişarea realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an – nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie.

2 Altfel nu ar înceta oare jertfele aduse, dacă cei care aduc cult, curăţaţi o dată pentru totdeauna, nu ar mai avea conştiinţa păcatelor?

3 Dar tocmai în aceste jertfe, în fiecare an, se face amintirea păcatelor.

4 Pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu poate să înlăture păcatele.

5 Pentru aceasta, intrând în lume, el spune:
Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă,
ci mi-ai alcătuit un trup.

6 Nu ţi-au plăcut
nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat.

7 Atunci am zis:
Iată, vin
– în sulul cărţii este scris despre mine –
ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!

8 După ce a spus mai întâi: Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele
şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii;

9 acum, zice, iată, vin ca să fac voinţa ta. Astfel, desfiinţează jertfa dintâi ca s-o întemeieze pe a doua.

10 Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.

11 Pe când orice preot stă în picioare pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele,

12 el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

13 aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale,

14 pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.

15 Dar şi Duhul cel Sfânt dă mărturie despre aceasta, căci, după ce a spus:

16 Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu ei
după zilele acelea, spune Domnul:
Voi pune legile mele în inima lor şi le
voi înscrie în mintea lor,

17 şi:
Şi nu-mi voi mai aminti
de păcatele şi de nelegiuirile lor.

18 Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate.

19 Aşadar, fraţilor, având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus

20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă , adică prin trupul său,

21 şi având un mare preot peste casa lui Dumnezeu,

22 să ne apropiem cu inimă sinceră în plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de conştiinţa rea şi spălându-ne trupul cu apă curată.

23 Să ţinem cu neclintire mărturisirea credinţei, pentru că cel care a promis este demn de încredere.

24 Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune.

25 Să nu părăsiţi adunarea voastră, după obiceiul unora, ci să vă îndemnaţi, cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie ziua.

26 Căci dacă păcătuim de bunăvoie, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

27 ci doar o aşteptare îngrozitoare a judecăţii şi furia focului care este gata să-i mistuie pe cei răzvrătiţi.

28 Dacă cineva calcă Legea lui Moise, este ucis pe baza a două sau trei mărturii.

29 Cu cât mai aspră, credeţi voi, că va fi pedeapsa ce i se cuvine celui care va fi călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va fi profanat sângele alianţei în care a fost sfinţit şi îl va fi batjocorit pe Duhul harului?

30 Într-adevăr, îl cunoşteau pe cel care a zis:
A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti.
Şi din nou:
Domnul va judeca poporul său.

31 Este îngrozitor să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

32 Dar amintiţi-vă de zilele de la început, în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi susţinut o luptă grea, plină de suferinţe:

33 pe de o parte, aţi fost supuşi la insulte şi chinuri în văzul lumii, pe de altă parte, aţi devenit solidari cu cei care erau trataţi astfel.

34 Voi aţi suferit, într-adevăr, cu cei închişi şi aţi primit cu bucurie răpirea bunurilor voastre, ştiind că aveţi o bogăţie mai bună care rămâne.

35 Aşadar, nu vă pierdeţi încrederea! Ea are o mare răsplată.

36 Căci aveţi nevoie de răbdare pentru ca, împlinind voinţa lui Dumnezeu, să puteţi obţine promisiunea,

37 deoarece: încă puţin, foarte puţin,
şi cel care vine va veni şi nu va întârzia;

38 iar cel drept al meu va trăi prin credinţă,
însă dacă se întoarce
sufletul meu nu-şi va găsi plăcerea în el.

39 Dar noi nu suntem dintre cei care se întorc, spre pieire, ci dintre cei care au credinţă spre mântuirea sufletului.

11

1 Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd.

2 Datorită ei, cei din vechime au primit o bună mărturie.

3 Prin credinţă, înţelegem că lumea a fost alcătuită prin cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât ceea ce se vede provine din cele care nu se văd.

4 Prin credinţă, Abel i-a oferit lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain; prin ea i s-a dat mărturie că este drept. Dumnezeu însuşi dă mărturie despre darurile lui. Datorită ei, deşi mort, el încă mai vorbeşte.

5 Prin credinţă, Enoch a fost înălţat ca să nu vadă moartea şi nu a fost găsit pentru că Dumnezeu îl înălţase. Înainte de înălţarea lui, el a primit mărturie că era plăcut înaintea lui Dumnezeu.

6 Or, fără credinţă, este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu, pentru că cel care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi îi răsplăteşte pe cei care-l caută.

7 Prin credinţă, Noe, înştiinţat despre cele care încă nu se vedeau, cuprins de o teamă sfântă, a construit o arcă pentru salvarea lui; prin credinţă, a condamnat lumea şi a devenit moştenitorul dreptăţii.

8 Prin credinţă, Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un ţinut pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge.

9 Prin credinţă, s-a stabilit în pământul promis ca un străin şi a locuit în corturi, împreună cu Isaac şi Iacob, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni,

10 căci el aştepta cetatea care are temelii al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu.

11 Prin credinţă, şi Sara, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea.

12 De aceea, dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, s-au născut urmaşi mulţi cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării, care este fără număr.

13 Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat , mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.

14 Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii.

15 Dar dacă s-ar fi gândit la aceea din care ieşiseră, ar fi avut timp să se întoarcă,

16 dar, de fapt, ei doresc una mai bună, adică cerească. Tocmai de aceea, Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor pentru că le-a pregătit o cetate.

17 Prin credinţă, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile,

18 căruia i se spusese: Prin Isaac, vei avea urmaşi care-ţi vor purta numele.

19 El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morţii, de aceea l-a redobândit ca semn .

20 Prin credinţă, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob şi pe Esau pentru cele ce aveau să vină.

21 Prin credinţă, Iacob, când era pe moarte, a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif, s-a închinat, sprijinindu-se pe vârful toiagului său.

22 Prin credinţă, Iosif, la sfârşitul vieţii, a evocat exodul fiilor lui Israel şi a dat dispoziţii cu privire la osemintele sale.

23 Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui, timp de trei luni, pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de porunca regelui.

24 Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

25 alegând mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă plăcerea de-o clipă a păcatului,

26 considerând ca o bogăţie mai mare dispreţul pentru Cristos, decât bogăţiile Egiptului, pentru că avea privirea aţintită spre răsplată.

27 Prin credinţă, a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia regelui: el a rămas neclintit pentru că îl vedea pe Cel Nevăzut.

28 Prin credinţă, a celebrat Pastele şi stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul primilor născuţi să nu se atingă de ei.

29 Prin credinţă, au trecut Marea Roşie ca pe pământ uscat; egiptenii, când au încercat, au fost înghiţiţi.

30 Prin credinţă, au căzut zidurile Ierihonului când au fost înconjurate timp de şapte zile.

31 Prin credinţă, Rahab, prostituata, nu a pierit împreună cu cei necredincioşi, deoarece a primit iscoadele cu pace.

32 Şi ce să mai spun? Căci nu mi-ar ajunge timpul să povestesc cu de-amănuntul despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefte, David şi Samuel şi despre profeţi,

33 care, prin credinţă, au cucerit regate, au înfăptuit dreptatea, au dobândit promisiunile, au astupat gurile leilor,

34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, şi-au recăpătat puterile după boală, au devenit puternici în luptă, au pus pe fugă armatele străinilor.

35 Unele femei şi-au redobândit morţii prin înviere. Alţii însă au fost torturaţi şi n-au acceptat eliberarea, ca să primească o înviere mai bună.

36 Alţii, apoi, au primit batjocură şi biciuire, ba chiar lanţuri şi închisoare;

37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi cu ferăstrău , au murit ucişi cu sabia, au umblat pribegi în piei de oaie şi de capră, lipsiţi de toate, asupriţi, maltrataţi.

38 Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri şi munţi, prin peşteri şi râpe.

39 Dar toţi aceştia, primind o bună mărturie pentru credinţa lor, n-au primit promisiunea,

40 căci Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru noi, pentru ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi .

12

1 Prin urmare, şi noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte,

2 cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei, care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea şi, neţinând seama de ruşinea ei, s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.

3 Gândiţi-vă, deci, la cel care a îndurat o împotrivire atât de mare din partea păcătoşilor, ca nu cumva să vă lăsaţi descurajaţi şi obosiţi în sufletele voastre.

4 Luptând contra păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge

5 şi aţi uitat sfatul care v-a fost dat ca unor fii:
Fiul meu, nu dispreţul disciplina Domnului
şi nu te descuraja când eşti mustrat de el.

6 Căci pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl pedepseşte
şi îl bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte.

7 Ceea ce înduraţi este spre învăţătura voastră. Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte?

8 Dar dacă voi sunteţi fără disciplina de care toţi au parte, sunteţi fii nelegitimi, nu fii adevăraţi.

9 De altfel, dacă noi îi cinstim pe părinţii trupeşti, cu cât mai mult nu trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor ca să avem viaţă?

10 Primii ne pedepseau doar pentru puţine zile, după cum li se părea lor că e bine, dar el o face în interesul nostru, ca să avem parte de sfinţenia lui.

11 Orice pedeapsă nu pare să fie pe moment bucurie, ci întristare; dar mai târziu aduce, în schimb, celor care au fost încercaţi de ea, rodul dătător de pace al dreptăţii.

12 De aceea, îndreptaţi mâinile moleşite şi genunchii fără vlagă

13 şi faceţi drumuri drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel şchiop să nu se abată, ci mai degrabă să se vindece.

14 Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul.

15 Vegheaţi ca nimeni să nu rămână în afara harului lui Dumnezeu, pentru ca nici o rădăcină de amărăciune să nu crească provocând tulburare şi prin ea să se molipsească mulţi.

16 Să nu fie nici un desfrânat sau profanator ca Esau , care, pentru un blid de mâncare, şi-a vândut dreptul de întâi-născut.

17 Căci voi ştiţi că, după aceea, voind să moştenească binecuvântarea, a fost exclus şi nu a putut schimba hotărârea, deşi o cerea cu lacrimi.

18 Voi nu v-aţi apropiat de ceea ce poate fi atins nici de un foc ce arde, nici de întuneric, nici de beznă, nici de furtună,

19 nici de sunetul trâmbiţei, nici de răsunetul cuvintelor la auzul cărora ascultătorii au cerut să nu li se mai rostească nici un cuvânt,

20 căci nu puteau să suporte porunca: Chiar şi un animal, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre!

21 Iar priveliştea era atât de înfricoşătoare încât Moise a spus: Sunt îngrozit şi mă cutremur.

22 Dar voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare,

23 de comunitatea întâilor-născuţi înscrişi în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepţi duşi la desăvârşire,

24 de Isus, mijlocitorul noii alianţe, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel .

25 Fiţi atenţi, să nu-l respingeţi pe cel care vorbeşte, căci dacă n-au scăpat cei care l-au respins când vorbea pe pământ, cu atât mai mult noi dacă ne îndepărtăm de cel care ne vorbeşte din ceruri,

26 al cărui glas a zguduit odinioară pământul, iar acum ne-a promis: încă o dată voi mai zgudui nu numai pământul, ci şi cerul.

27 Acest „încă o dată” înseamnă schimbarea celor zguduite, întrucât sunt create, ca să rămână cele ne-zguduite.

28 De aceea, noi care am primit împărăţia nezdruncinată, avem harul prin care aducem cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie şi teamă,

29 fiindcă Dumnezeul nostru este foc mistuitor .

13

1 Dragostea faţă de fraţi să rămână statornică.

2 Nu uitaţi ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au primit, fără a-şi da seama, pe îngeri.

3 Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei; de cei maltrataţi ca unii care sunteţi şi voi în trup.

4 Căsătoria să fie cinstită în toate privinţele, patul conjugal să fie neîntinat pentru că pe cei desfrânaţi şi adulteri îi va judeca Dumnezeu.

5 Viaţa voastră să nu fie stăpânită de pofta de bani, mulţumindu-vă cu ceea ce aveţi, căci el însuşi a zis: Nu te voi mai lăsa, nici nu te voi abandona,

6 aşa încât putem spune cu încredere:
Domnul este ajutorul meu
şi nu mă voi teme
ce-mi poate face un om?

7 Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu şi, meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor.

8 Isus Cristos – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în vecii vecilor.

9 Nu vă lăsaţi seduşi de învăţături diferite şi străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin alimente, care n-au adus nici un câştig celor care le-au folosit.

10 Noi avem un altar, de la care nu au dreptul să mănânce slujitorii cortului .

11 De fapt, trupurile animalelor, al căror sânge este jertfit pentru ispăşirea păcatelor în sanctuar de către marele preot, sunt arse în afara taberei.

12 De aceea şi Isus, pentru a sfinţi poporul prin propriul său sânge, a suferit în afara porţii .

13 Prin urmare, să ieşim în întâmpinarea lui în afara taberei, purtând ocara lui.

14 Pentru că noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care trebuie să vină.

15 Aşadar , să-i oferim lui Dumnezeu prin el o jertfă de laudă continuă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele lui.

16 Nu uitaţi binefacerea şi întrajutorarea, pentru că astfel de sacrificii îi plac lui Dumnezeu.

17 Aveţi încredere în conducătorii voştri şi fiţi supuşi lor, pentru ca ei, care veghează asupra sufletelor voastre ca şi cum ar trebui să dea cont, să facă aceasta cu bucurie, şi nu suspinând. Altfel nu va fi de folos.

18 Rugaţi-vă pentru noi! Suntem convinşi că avem conştiinţa curată, voind să ne purtăm bine în toate.

19 Vă rog şi mai mult să faceţi aceasta, ca să vă fiu redat cât mai curând.

20 Dumnezeul păcii, care, prin sângele alianţei veşnice, l-a readus din morţi pe Domnul nostru Isus, păstorul cel mare al oilor,

21 să vă întărească pentru orice lucrare bună , ca să împliniţi voinţa lui, făcând în noi ceea ce este plăcut înaintea lui, prin Isus Cristos, căruia să-i fie mărire în vecii vecilor . Amin.

22 Fraţilor, vă rog să primiţi acest cuvânt de îndemn, căci v-am scris pe scurt.

23 Aflaţi că fratele vostru Timotei a fost eliberat. Dacă va veni curând, vă voi vedea împreună cu el.

24 Salutaţi-i pe conducătorii voştri şi pe toţi sfinţii. Vă salută cei care sunt în Italia.

25 Harul să fie cu voi toţi !