1 Dumnezeu le-a vorbit în trecut strămoşilor noştri de multe ori şi în multe moduri, prin mesajul profeţilor.
2 Dar acum, la finalul acestui timp, El ne-a vorbit prin Fiul Său, pe care L-a desemnat ca moştenitor al tuturor lucrurilor. Prin intermediul Lui, Dumnezeu a creat universul.
3 Fiul reflectă gloria Tatălui şi oferă imaginea exactă a naturii Sale. Tot El susţine (în existenţă) toate lucrurile prin forţa care există în Cuvântul Său. Şi după ce a făcut curăţarea de păcate, S-a dus în cer, ocupând locul de la dreapta Maiestăţii divine.
4 El a devenit astfel superior îngerilor, moştenind un nume mai important decât al lor.
5 Dumnezeu nu a spus niciodată vreunui înger: „Tu eşti Fiul Meu; Te-am născut astăzi.”, şi nici: „Voi fi Tatăl Lui, iar El va fi Fiul Meu.”
6 Apoi, când Îl aduce în lume pe Primul-născut (din El), spune: „Să I se închine toţi îngerii lui Dumnezeu!”
7 Când se referă la îngeri, El zice: „Dumnezeu Îşi face îngerii vânturi; iar pe slujitorii Săi, flăcări de foc.”
8 Dar când a vorbit despre Fiul, El a spus: „Tronul Tău, Dumnezeule, va exista pentru totdeauna; şi dreptatea va fi sceptrul pe care îl vei folosi pentru conducerea Regatului.
9 Tu ai iubit dreptatea şi ai urât tot ce este rău. Datorită acestui fapt, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Ţi-a oferit o bucurie mult mai mare decât a celor care sunt în jurul Tău.”
10 Apoi mai există şi textul care spune: „Doamne, la început Tu ai creat pământul; şi cerul este lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele sunt efemere; dar Tu eşti etern. Toate se vor învechi.
12 Apoi le vei împături ca pe o haină şi le vei înlocui. Dar Tu rămâi mereu la fel; şi existenţa Ta este fără sfârşit.”
13 Dumnezeu nu a spus niciodată vreunui înger: „Stai la dreapta Mea până Îţi voi pune duşmanii la picioare.”
14 Îngerii sunt spirite care lucrează pentru Dumnezeu şi sunt trimişi ca ajutoare pentru cei care vor fi moştenitorii salvării.
1 Având în vedere aceste lucruri pe care le-am cunoscut, trebuie să le păstrăm cu mare atenţie; pentru că altfel, există posibilitatea pierderii lor.
2 Acel mesaj proclamat prin intermediul îngerilor a avut totală autoritate; şi în consecinţă, oricine s-a conformat parţial lui sau nu l-a ascultat, a suportat pedeapsa meritată.
3 Astfel, pentru noi pedeapsa va fi mult mai severă, dacă ignorăm o salvare atât de mare! Se va întâmpla aşa, pentru că ea a fost proclamată întâi de Stăpân(ul Isus) şi ulterior ne-a fost confirmată de cei care au auzit-o (de la El).
4 Apoi, în timp ce ei predicau, Dumnezeu le susţinea mesajul, confirmându-l prin Spiritul Sfânt care producea semne miraculoase, făcea diferite minuni şi oferea darurile Sale (distribuite) în mod suveran.
5 Dumnezeu nu a oferit îngerilor conducerea în lumea viitoare despre care vorbim acum.
6 Cineva a făcut următoarea precizare: „Ce reprezintă omul, ca să te gândeşti la el; şi ce este fiul omului, ca să Te intereseze existenţa lui?
7 L-ai făcut să fie pentru scurt timp inferior îngerilor, l-ai încoronat cu glorie şi cu onoare.
8 Apoi i-ai dat autoritate în faţa tuturor lucrurilor.” Deci dacă i-a subordonat totul, înseamnă că nu a lăsat nimic care să nu fie sub controlul lui. Totuşi, constatăm că (acum) încă nu îi sunt subordonate toate lucrurile.
9 Dar vedem acum că tocmai Isus, care a fost făcut (şi El) temporar inferior îngerilor, este încoronat cu glorie şi cu onoare. El le-a primit din cauza morţii pe care a suportat-o. Şi prin harul lui Dumnezeu, Isus a murit în locul tuturor.
10 Toate lucrurile create de Dumnezeu sunt în existenţă prin El şi pentru El. Iar pentru a-i aduce mulţi fii în glorie, Dumnezeu a considerat că este corect ca întâi să facă perfect prin suferinţe pe Cel care este Autorul salvării lor.
11 Cel care îi sfinţeşte pe oameni şi cei sfinţiţi, au o origine comună. Aşa se explică faptul că Lui nu Îi este ruşine să îi numească „fraţi”,
12 exact cum se precizează în următorul text: „Voi proclama fraţilor Mei numele Tău; Te voi lăuda cântând în mijlocul celor adunaţi.”
13 Apoi El mai spune: „Voi avea încredere în Dumnezeu.”; iar în alt text citim: „Sunt aici împreună cu copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.”
14 Aceşti copii sunt fiinţe umane. În consecinţă, El a devenit om ca ei, pentru ca murind, să distrugă pe cel care deţine forţa morţii, adică pe diavol;
15 şi să îi elibereze pe oamenii care toată viaţa lor erau sclavi ai fricii de moarte.
16 Este evident că El nu a venit să îi ajute pe îngeri, ci pe oamenii care sunt descendenţii lui Avraam.
17 Deci a fost necesar ca Isus să fie total asemănător fraţilor Lui, pentru a (le) putea fi un mare preot al lui Dumnezeu; şi astfel, fiind credincios şi plin de compasiune, să rezolve problema păcatelor poporului.
18 Pentru că şi El a fost testat prin suferinţe, poate să îi ajute acum pe cei care sunt ispitiţi.
1 Astfel, fraţi sfinţi care beneficiaţi de chemarea venită din cer, concentraţi-vă gândirea la Cel care este Apostolul şi Marele preot al credinţei pe care o mărturisim, adică la Isus.
2 El Şi-a făcut în mod ireproşabil datoria în faţa Celui care L-a desemnat în această funcţie, exact cum procedase şi Moise în activitatea lui din toată Casa lui Dumnezeu.
3 Cel care construieşte o casă, beneficiază de o mai mare apreciere decât construcţia lui. Astfel, Isus merită mai multă onoare decât cea acordată lui Moise.
4 Orice casă este construită de cineva; dar Dumnezeu este „Constructorul” tuturor lucrurilor.
5 Moise a activat ca un slujitor demn de încredere în toată Casa lui Dumnezeu, mărturisind astfel anticipat despre lucrurile care vor fi proclamate mai târziu.
6 Dar Cristos a slujit în acelaşi mod, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Iar noi suntem acea Casă a Lui, dacă vom persevera până la sfârşit în încrederea şi lauda care sunt alimentate de speranţă.
7 Astfel, noi să luăm în considerare mesajul Spiritului Sfânt care zice: „Dacă auziţi astăzi vocea Lui,
8 nu vă «împietriţi» inimile ca în ziua în care v-aţi revoltat (împotriva Mea) în timp ce eraţi testaţi în deşert.
9 Acolo, strămoşii voştri M-au provocat; şi le-am demonstrat apoi în patruzeci de ani ce pot Eu să fac.
10 Am fost deranjat văzând comportamentul oamenilor din acea generaţie; şi am zis: «Ei permanent au ignorat metodele Mele; şi astfel s-au înşelat singuri!».
11 Atunci M-am mâniat şi am jurat, zicând: «Aceştia nu vor beneficia niciodată de odihna Mea!»”
12 Deci fiţi atenţi, fraţilor, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă care să vă separe de Dumnezeul care este viu.
13 Ci încurajaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, atât timp cât se mai poate spune „Astăzi”; pentru ca niciunul dintre voi să nu fie înşelat de păcat şi apoi să devină „împietrit”.
14 Noi vom putea beneficia de tot ce are Cristos, doar dacă vom păstra până la sfârşit încrederea pe care am avut-o la început.
15 Aşa spune şi Scriptura: „Dacă auziţi astăzi vocea Lui, nu vă împietriţi inimile ca atunci când v-aţi revoltat (împotriva lui Dumnezeu)!”
16 Cine sunt aceia care s-au revoltat după ce auziseră vocea lui Dumnezeu? Nu sunt oare chiar cei care fuseseră scoşi din Egipt prin intermediul lui Moise?
17 Cine au fost cei care L-au indispus pe Dumnezeu patruzeci de ani? Nu au fost oare tocmai cei care păcătuiseră şi care au fost înmormântaţi în deşert?
18 Şi despre cine a vorbit Dumnezeu când a jurat zicând că nu vor intra în odihna Lui? Desigur, El se referea la cei care nu L-au ascultat!
19 Deci este evident că nu au putut să intre din cauza necredinţei lor.
1 Promisiunea lui Dumnezeu care ne asigură că se poate intra în odihna Lui, este încă valabilă. Deci să fiţi atenţi, pentru ca niciunul dintre voi să nu constate prea târziu că nu a beneficiat de ea.
2 Aceeaşi Veste Bună proclamată nouă, le-a fost prezentată şi lor. Totuşi, mesajul ei nu le-a fost util, pentru că aceia nu au avut credinţă.
3 Dar noi suntem cei care am crezut; şi astfel intrăm în acea odihnă despre care vorbise Dumnezeu atunci când a spus: „Atât de mult M-au mâniat, încât am jurat că nu vor intra niciodată în odihna Mea!” Deşi Dumnezeu a vorbit astfel, El nu S-a referit la (repausul de după) lucrările Lui care fuseseră deja terminate încă de la crearea lumii.
4 Într-un text al Scripturilor, despre ziua a şaptea există următoarea precizare: „În a şaptea zi, după ce Şi-a terminat toate lucrările, Dumnezeu S-a odihnit.”
5 Iar în textul despre care am vorbit, se spune: „Nu vor intra niciodată în odihna Mea.”
6 Din cauza neascultării lor, cei care au primit la început vestea bună, nu au intrat în odihna lui Dumnezeu. Totuşi, sunt alţi oameni care vor intra în această odihnă.
7 În acest scop, Dumnezeu stabileşte încă o zi (ca termen), zicând „Astăzi!”. Aşa cum deja am precizat, despre această zi El a vorbit mai târziu prin intermediul lui David, zicând: „Dacă Îi auziţi astăzi vocea (lui Dumnezeu), nu vă împietriţi inimile!”
8 Dacă Iosua le-ar fi oferit (evreilor) acea odihnă, Dumnezeu nu ar mai fi vorbit apoi despre o altă zi.
9 Deci, pentru poporul lui Dumnezeu, rămâne (valabilă) oferta unei zile de odihnă asemănătoare cu cea de Sabat.
10 Cel care „intră” în odihna lui Dumnezeu, se va odihni exact ca El – după ce îşi va fi terminat lucrarea.
11 Deci să facem orice efort pentru a beneficia (în final) de această odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă (pe drum) urmând acelaşi exemplu de neascultare.
12 Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi acţionează. El taie mai bine decât o sabie cu două tăişuri, despărţind sufletul de spirit şi oasele de măduva lor… Acest Cuvânt evaluează gândurile şi intenţiile noastre.
13 Nimic nu este ascuns privirii lui Dumnezeu. Tot ce se întâmplă, este cunoscut Celui în faţa Căruia vom fi direct responsabili pentru faptele noastre.
14 Pentru că în persoana lui Isus – Fiul lui Dumnezeu – avem un Mare Preot care a ajuns în cer, să păstrăm cu fermitate credinţa despre care vorbim.
15 Noi nu avem un Mare Preot incapabil să ne înţeleagă punctele noastre slabe; ci Unul care a experimentat ca noi toate categoriile de ispite, dar care nu a păcătuit niciodată.
16 Deci să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului, ca să fim beneficiarii milei şi ai harului care ne va oferi ajutor atunci când vom avea nevoie de el.
1 Orice mare preot este ales dintre oameni şi pus în această funcţie ca să facă o slujbă pentru ei în faţa lui Dumnezeu. El trebuie să aducă daruri şi să sacrifice animale pentru păcatele lor.
2 Dar marele preot este şi el imperfect în multe feluri; iar acest fapt îl determină să fie blând cu cei care sunt ignoranţi şi dezorientaţi.
3 Apoi, pentru că are unele puncte slabe, trebuie să aducă înaintea lui Dumnezeu sacrificii şi pentru păcatele lui, nu doar pentru ale poporului.
4 Nimeni nu se autopropune ca mare preot; ci Dumnezeu oferă această onoare printr-o invitaţie (specială), aşa cum s-a întâmplat cu Aaron.
5 În mod asemănător, nici Cristos nu Şi-a luat singur gloria de Mare Preot; ci o are de la Cel care I-a spus: „Tu eşti Fiul Meu. Te-am născut astăzi!”.
6 Iar în altă Scriptură, scrie: „Tu eşti permanent preot, la fel ca Melhisedec.”
7 În timpul vieţii Lui (trăite) pe pământ, Fiul S-a rugat lui Dumnezeu cu strigăte şi cu lacrimi, cerându-I să Îl salveze de la moarte. Iar Tatăl L-a auzit, pentru că Fiul a avut reverenţă faţă de El.
8 Şi chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu, prin toate adversităţile pe care le-a suportat, El a învăţat ascultarea (de Tatăl Său).
9 Apoi, după ce a fost dovedit ca perfect (ascultător de Tatăl), a devenit sursa unei salvări eterne pentru cei care ascultă de El.
10 Şi astfel, Dumnezeu l-a numit Mare Preot – conform modelului oferit de Melhisedec.
11 Despre toate acestea avem multe lucruri mai complicate de spus. Totuşi, vă este greu să ne urmăriţi explicaţiile, pentru că mintea voastră nu le poate înţelege.
12 De fapt, era normal ca voi să fiţi deja învăţătorii altora. Totuşi, acum voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; şi astfel, puteţi să vă „hrăniţi” doar cu „lapte”, nu şi cu „hrană mai consistentă”.
13 Iar cine se hrăneşte numai cu „lapte”, nu este familiarizat cu învăţătura despre dreptate, pentru că este „copil”.
14 Dar cei maturi care au practicat un antrenament al minţii (lor), au discernământ şi pot primi hrană mai consistentă.
1 Deci vă propun să lăsaţi acele adevăruri simpliste despre Cristos; şi să avansăm împreună spre cele specifice maturităţii. Vreau să spun că nu trebuie să discutăm din nou despre subiecte cum ar fi: pocăinţa (care implică abandonarea faptelor rele), credinţa în Dumnezeu,
2 reguli referitoare la spălări rituale, practica identificării prin punerea mâinilor (deasupra cuiva), învierea morţilor şi judecata eternă.
3 Când ne va permite Dumnezeu, vom putea avansa de la acest nivel, ajungând la cel al maturităţii (spirituale).
4 Sunt unii care au fost cândva luminaţi, au gustat darul ceresc, au beneficiat de acţiunea Spiritului Sfânt,
5 au experimentat bunătatea Cuvântului lui Dumnezeu şi forţele care sunt specifice viitorului.
6 Şi totuşi, au căzut… Pentru ca ei să fie reînnoiţi şi aduşi la stadiul de a se pocăi, ar trebui ca Fiul lui Dumnezeu să fie din nou crucificat şi expus ridiculizării publice. Dar acest lucru nu (mai) este posibil!
7 Oamenii sunt ca pământul care primeşte frecvent apă din ploaia care cade pe el. Dacă acesta oferă apoi plante pentru cei care îl lucrează, (înseamnă că) primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
8 Dar dacă produce buruieni şi mărăcini, nu este util şi urmează să fie blestemat de Dumnezeu; apoi totul va fi ars de foc.
9 Dragii mei, chiar dacă vă spunem aceste lucruri, aşteptăm ca voi să demonstraţi că faceţi fapte mai bune care sunt produsul unei vieţi salvate.
10 Dumnezeu nu este nedrept. El nu uită efortul vostru şi dragostea pe care I-o demonstraţi ajutându-i pe sfinţi.
11 Dar dorim ca fiecare dintre voi să continue cu acelaşi entuziasm, pentru ca să se poată realiza ce speraţi.
12 Deci nu fiţi leneşi, ci urmaţi exemplul celor care prin credinţă şi răbdare, obţin ce li s-a promis.
13 De exemplu, când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, nu a avut pe altcineva mai mare care să garanteze respectarea ei. Atunci El S-a jurat pe Sine Însuşi,
14 spunând: „Te asigur că vei fi binecuvântat de Mine şi vei avea foarte mulţi urmaşi.”
15 Şi astfel, pentru că a avut răbdare şi a aşteptat, a obţinut ce i s-a promis.
16 Atunci când oamenii fac un jurământ, folosesc numele cuiva mai mare decât ei. Jurământul garantează că un lucru (afirmat de cineva) este adevărat; şi astfel este eliminată orice suspiciune.
17 În mod asemănător, când Dumnezeu a dorit să asigure pe cei care erau beneficiarii acelei promisiuni, că nu Se va răzgândi, El a garantat respectarea ei printr-un jurământ.
18 Astfel, având în vedere cele două lucruri care ne demonstrează că este imposibil ca Dumnezeu să mintă, noi am fost foarte mult încurajaţi să avem certitudine în legătură cu speranţa pentru viitor.
19 Pentru sufletul nostru, această speranţă este ca o ancoră care ne oferă siguranţă şi stabilitate. Prin intermediul ei, noi ajungem să avem contact cu ce este dincolo de perdeaua interioară a templului.
20 În acel loc este (acum) Isus, care a intrat primul, pentru noi, ca să ne arate drumul. Şi astfel a devenit Mare Preot la fel ca Melhisedec.
1 Acest Melhisedec a fost regele Salemului şi preotul Dumnezeului Foarte Înalt. El l-a întâmpinat pe Avraam şi l-a binecuvântat atunci când acesta se întorcea victorios din războiul cu acei regi.
2 Atunci Avraam i-a dat lui Melhisedec a zecea parte din tot ce obţinuse în urma războiului. Numele „Melhisedec” înseamnă în primul rând „rege al dreptăţii”. Apoi el se mai poate traduce şi cu „Rege al Salemului”, adică „Regele păcii”.
3 Nimeni nu ştie cine a fost tatăl sau mama lui Melhisedec; şi nu se cunoaşte nimic nici despre strămoşii lui. Apoi, pentru că nu există o înregistrare a naşterii şi nici a morţii lui Melhisedec, el este un prototip al Fiului lui Dumnezeu care rămâne preot pentru totdeauna.
4 Remarcaţi deci cât de mare a fost acest Melhisedec: chiar şi patriarhul Avraam i-a oferit o zecime din prada de război!
5 Conform legii (mozaice), descendenţii lui Levi care fac slujba de preoţi, trebuie să adune a zecea parte din tot ce au oamenii poporului evreu, adică de la fraţii lor, deşi toţi provin din Avraam.
6 Dar acest Melhisedec, chiar dacă nu provenea din familia leviţilor, a primit a zecea parte din proprietăţile lui Avraam căruia Dumnezeu îi făcuse promisiuni; şi apoi l-a binecuvântat.
7 Desigur, în legătură cu binecuvântarea, regula este aceasta: cineva este binecuvântat de altul superior lui.
8 Iar în sistemul nostru, a zecea parte din posesiunile oamenilor este primită de fiinţe umane care se nasc, trăiesc şi mor. Dar despre Melhisedec se spune că este viu!
9 Deşi Levi (prin urmaşii lui) colectează această zecime, se poate considera că şi el a dat-o prin intermediul lui Avraam;
10 pentru că atunci când l-a întâlnit Melhisedec, Levi era inclus în Avraam care urma să devină strămoşul lui.
11 Dacă preoţia leviţilor din perioada legii (mozaice) primite de evrei ar fi atins perfecţiunea, nu mai era nevoie de un alt preot ca Melhisedec; ci ar fi continuat sistemul preoţesc inaugurat de Aaron.
12 Dar odată cu schimbarea preoţiei, este necesară şi o schimbare a legii (mozaice).
13 Iar Cel care este implicat în acest nou sistem, nu aparţine familiei lărgite a lui Levi şi nimeni dintre strămoşii lui nu a slujit la altar.
14 Este dovedit că Stăpânul nostru provine dintre descendenţii lui Iuda; iar Moise nu a spus nimic despre urmaşii lui referitor la preoţie.
15 Acest lucru devine mult mai evident când ne referim la venirea unui alt preot conform modelului oferit de Melhisedec.
16 Acest preot este desemnat pentru slujbă nu în baza respectării unei descendenţe fizice, ci prin autoritatea oferită de faptul că nu moare niciodată.
17 Exact acest lucru este afirmat despre El: „Tu eşti preot pentru totdeauna, la fel ca Melhisedec.”
18 Astfel, în primul rând este eliminată acea poruncă veche (a descendenţei), pentru că era restrictivă şi inutilă.
19 De fapt, legea (mozaică) nu a făcut nimic perfect. Apoi, în al doilea rând, ne-a fost oferită o speranţă mai bună, care ne permite să ne apropiem de Dumnezeu.
20 Această preoţie a implicat un jurământ. Dar leviţii deveniseră preoţi fără jurământ.
21 Isus a devenit Preot în baza unui jurământ formulat de Dumnezeu, atunci când a zis: „Iahve a jurat şi nu va reformula acest jurământ: Tu eşti preot pentru totdeauna!”
22 În consecinţă, Isus a devenit garantul unui „legământ” mai bun.
23 Înainte au existat mulţi preoţi, pentru că unii îi înlocuiau în slujbă pe alţii, atunci când aceia mureau.
24 Dar pentru că existenţa Lui nu are sfârşit, El deţine funcţia de Preot care nu poate fi transferată altora.
25 Acest fapt explică de ce poate să salveze în mod perfect pe cei care vin la Dumnezeu prin intermediul Lui. El trăieşte etern ca să intervină (continuu) în favoarea lor.
26 Acesta este modelul de mare preot de care aveam nevoie: sfânt, fără păcat, curat, neafectat de păcătoşi şi înălţat deasupra cerului.
27 Isus nu are nevoie să procedeze ca ceilalţi mari preoţi care sacrifică în fiecare zi animale întâi pentru păcatele lor şi apoi pentru ale poporului. Când S-a sacrificat pe Sine (pentru alţii), El a oferit un singur sacrificiu pentru totdeauna.
28 Legea (mozaică) desemnează ca mari preoţi pe nişte oameni care au şi ei imperfecţiuni. Dar acum, conform jurământului care a fost făcut după (ce a trecut) epoca acestei legi, Isus a fost desemnat ca preot perfect pentru eternitate.
1 Punctul principal al lucrurilor pe care vi le-am spus până acum, este faptul că avem un Mare Preot care stă în partea dreaptă a tronului ceresc al lui Dumnezeu.
2 El slujeşte acolo în locul sfânt care există în adevăratul cort. Acesta este construit de Dumnezeu, nu de oameni.
3 Funcţia fiecărui mare preot este aceea de a aduce în faţa lui Dumnezeu atât daruri, cât şi animale sacrificate. Astfel, a fost nevoie ca şi Marele nostru Preot să vină în faţa Lui cu ceva.
4 Dacă ar mai exista acum pe pământ, El nici nu ar (putea) fi preot; pentru că sunt deja preoţi care (încă) oferă daruri lui Dumnezeu conform legii (mozaice).
5 Ei slujesc într-un loc de închinare care este doar o copie asemănătoare unei umbre care provine de la cortul ceresc. Cel de aici este construit în urma instrucţiunilor primite de Moise de la Dumnezeu. Înainte să îl facă, i s-a spus: „Fii atent! Să îl faci conform modelului care ţi-a fost prezentat pe munte!”
6 Dar acum, lucrarea care I-a fost încredinţată lui Cristos, este mult mai importantă decât a celorlalţi preoţi; iar „legământul” pe care ni-l prezintă El, este superior celuilalt, pentru că se bazează pe promisiuni mai bune.
7 Dacă primul „legământ” ar fi fost perfect, nu ar fi fost nevoie de un altul care să îl înlocuiască.
8 De fapt, Dumnezeu a făcut un reproş când a vorbit (evreilor) astfel: „Eu, Iahve, vă asigur că va veni un timp când voi face un nou legământ cu urmaşii (poporu)lui (numit) Israel şi cu cei ai (poporu)lui (numit) Iuda.
9 Dar acesta nu va fi ca cel pe care l-am făcut cu strămoşii lor când i-am luat de mână şi i-am scos din Egipt. Atunci ei nu au respectat acel legământ, iar Eu (în consecinţă) i-am neglijat.
10 Acum, Iahve vă spune că în viitor va face cu poporul Israel un (alt) legământ, zicând: «Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
11 Atunci nu va mai fi nevoie ca cineva să îşi înveţe fratele sau vecinul să cunoască pe Iahve. Pentru că Mă vor cunoaşte de la cel mai mic până la cel mai mare.
12 Le voi ierta nedreptăţile şi nu Îmi voi aminti de păcatele lor!»”
13 Când se vorbeşte despre un „nou legământ”, în mod indirect primul este considerat vechi. Iar ce este deja vechi, a ajuns să îmbătrânească şi este aproape de distrugerea totală.
1 Primul „legământ” conţinea reguli referitoare la închinare şi stabilea cum trebuie să fie locul unde se practica ea.
2 Acel loc de închinare era delimitat de un cort (special). În prima parte a lui – numită Locul Sfânt – erau următoarele obiecte („de cult”): suportul cu sursele de lumină, masa şi (pe ea) pâinile oferite pentru Dumnezeu.
3 Dincolo de perdeaua care delimita această parte a cortului, exista Locul numit Foarte Sfânt.
4 Acolo erau: altarul de aur pe care se ardea tămâia şi „Cufărul Legământului” acoperit total cu aur. În acest „Cufăr” erau următoarele obiecte: un vas din aur în care era mană, toiagul lui Aaron care înmugurise şi tablele pe care fusese scris „legământul”.
5 Deasupra (capacului Cufărului) erau heruvimii care simbolizau gloria divină. Ei acopereau cu umbra lor locul unde se achitau (cu sânge) păcatele. Totuşi, acum nu ne putem permite să vorbim detaliat despre toate acestea.
6 După ce aceste lucruri au format sistemul (ceremonial) evreiesc de închinare, preoţii intră de-atunci (zilnic) ca să îşi facă slujba numai în prima parte a cortului.
7 Dar în a doua parte a lui intră numai marele preot, o singură dată pe an – şi nu se duce acolo fără sânge. El oferă acel sânge înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lui şi apoi pentru ale oamenilor din popor care au păcătuit inconştient.
8 Atât timp cât exista acest regulament al primului cort, Spiritul Sfânt arăta că accesul în Locul Foarte Sfânt nu era permis (oricui).
9 Aceste lucruri sunt un simbol pentru ce se întâmplă acum, când darurile şi sacrificarea animalelor nu oferă închinătorului o conştiinţă perfect curată.
10 Acele reguli au fost doar nişte reglementări cu privire la lucruri materiale; şi se refereau la: mâncare, băutură, şi spălări ceremoniale. Toate acestea au existat până la apariţia unui Nou Regulament.
11 Acum, el prevede acele lucruri superioare pe care le anticipase (cel vechi). Iar Cristos a venit ca Mare Preot slujind într-un Cort superior primului şi care este perfect, pentru că el nu este construit de mâna omului şi nu aparţine acestei creaţii.
12 Când El a intrat în acel Loc Foarte Sfânt odată pentru totdeauna, nu a adus acolo sânge de ţapi sau de viţei, ci propriul Său sânge. Astfel, El a obţinut pentru noi o achitare eternă a păcatului.
13 Dacă atât sângele ţapilor şi al taurilor cât şi cenuşa de la o vacă (arsă) produceau „sfinţirea” exterioară a oamenilor,
14 sângele lui Cristos poate să ne cureţe conştiinţa de faptele care conduc la moarte. El, cu ajutorul eternului Spirit (Sfânt), S-a oferit pe Sine lui Dumnezeu ca sacrificiu perfect; şi fiind astfel curăţaţi, ne putem închina Dumnezeului care este viu.
15 Cristos este Cel prin care ne-a fost adus un „Legământ” nou. El a murit ca să elibereze pe oameni de vina pentru greşelile făcute în perioada primului „legământ”. Moartea Lui a făcut astfel posibilă primirea moştenirii eterne pe care o promisese Dumnezeu. Şi acum, de aceasta beneficiază toţi cei care sunt chemaţi de Dumnezeu.
16 Existenţa unui testament vorbeşte despre cineva care urmează să moară.
17 Dacă el încă mai trăieşte, testamentul nu este util, pentru că lucrurile scrise în el se aplică numai din momentul morţii celui care l-a făcut.
18 Astfel, nici chiar primul „legământ” nu a fost ratificat fără sânge.
19 După ce Moise a prezentat evreilor fiecare poruncă a legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, apă, lână roşie şi isop, cu care a stropit apoi acel sul (de carte) şi pe tot poporul.
20 El a spus atunci următoarele cuvinte: „Acesta este sângele care ratifică «legământul» pe care Dumnezeu v-a poruncit să îl respectaţi.”
21 Tot atunci, el a stropit cu sânge cortul şi obiectele din el destinate închinării.
22 De fapt, conform legii (mozaice), aproape orice lucru este „curăţat” cu sânge. Iar fără vărsare de sânge, nu este posibilă iertarea.
23 Aceste lucruri (de pe pământ) sunt doar imitaţii ale celor care există în cer. Dacă a fost necesar ca reproducerea să fie astfel „curăţată”, atunci şi originalul din cer trebuia să fie purificat prin sacrificii superioare celor de pe pământ.
24 Cristos nu a intrat într-o copie a locului sfânt construit de mâini omeneşti; ci (chiar) în cer, pentru a Se prezenta acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
25 El nu S-a dus acolo ca să Se prezinte de mai multe ori ca sacrificiu, cum face marele preot care intră în acel loc special odată pe an, deşi el nu vine acolo cu propriul lui sânge.
26 Dacă şi Cristos ar fi făcut la fel, ar fi trebuit să Se sacrifice de mai multe ori până acum, începând din momentul creării lumii… Dar El Şi-a făcut apariţia acum o singură dată, la sfârşitul vremurilor, ca să elimine păcatul prin sacrificiul Său.
27 Oamenilor le este destinat să moară o singură dată. Apoi urmează judecata.
28 În mod asemănător, după ce a fost sacrificat o singură dată pentru a purta păcatele multor oameni, Cristos va reveni; dar nu pentru a mai plăti pentru păcate, ci ca să salveze pe cei care Îl aşteaptă.
1 Legea (mozaică) a fost doar o umbră a lucrurilor bune care urmau să vină. Deci ea nu se poate confunda cu ele. Astfel, deşi oamenii veneau în fiecare an şi aduceau animale ca sacrificiu, legea (mozaică) nu putea să le rezolve definitiv problema păcatelor lor.
2 Dacă legea (mozaică) ar fi reuşit să facă oamenii perfecţi prin acele sacrificii, ei ar fi renunţat la această practică; pentru că nu ar mai fi simţit nicio condamnare din partea conştiinţei lor.
3 Dar aceste sacrificii le amintesc despre păcate în fiecare an;
4 pentru că este imposibil ca sângele obţinut prin sacrificarea taurilor şi a ţapilor să (le) şteargă păcatele.
5 Acest fapt explică de ce la apariţia Sa în lume, Cristos spune: „Tu nu ai dorit nici sacrificii de animale şi nici daruri; ci Mi-ai pregătit un corp.
6 Ţie nu Ţi-au plăcut nici sacrificiile arse integral şi nici cele aduse pentru achitarea păcatului.
7 Atunci am afirmat: «Dumnezeule, sunt aici, pregătit să fac exact ce a fost scris despre Mine în sulul cărţii!»”
8 Deci întâi a spus „Ţie nu Ţi-au plăcut nici animalele sacrificate şi arse total (pe altar) şi nici sacrificiile pentru păcat” – cerinţe specifice legii (mozaice).
9 Apoi continuă, zicând: „Sunt la dispoziţia Ta, Dumnezeule, ca să fac ce doreşti Tu!”. Astfel El anulează primul sistem (al sacrificiilor), ca să îl pună în locul aceluia pe al doilea.
10 Acea „dorinţă” (a lui Dumnezeu) se referea la sacrificiul fizic al lui Cristos prin care am fost sfinţiţi. Corpul Lui a fost sacrificat o singură dată şi definitiv.
11 Orice preot care-şi face slujba zilnic, oferă de multe ori aceleaşi sacrificii care nu pot niciodată să conducă la dispariţia păcatelor.
12 Dar Cristos, după ce S-a oferit pe Sine ca unic şi definitiv Sacrificiu pentru păcate, S-a dus la dreapta lui Dumnezeu;
13 şi aşteaptă acum ca duşmanii Lui să Îi fie puşi sub picioare.
14 Cu un singur sacrificiu, El a curăţat perfect (de păcat) pe cei care sunt sfinţiţi.
15 Despre acest lucru vorbise şi Spiritul Sfânt, atunci când a zis: „Iahve vă spune:
16 «Vă prezint legământul pe care îl voi face cu poporul meu în viitor: voi pune legile Mele în inima lor şi le voi scrie în mintea lor!»”
17 Apoi El adaugă: „Nu Îmi voi mai aminti de păcatele şi de nedreptăţile lor!”
18 Acolo unde există (o astfel de) iertare pentru acestea, nu mai este necesar vreun (alt) sacrificiu pentru păcat!
19 Fraţilor, noi avem astfel curajul să intrăm în acel „Loc Foarte Sfânt” în baza sângelui lui Isus.
20 Intrarea noastră acolo se poate face acum mergând pe un „drum” nou şi viu inaugurat de corpul Său (sacrificat) care a fost simbolizat de acea perdea (din templu).
21 Pentru că avem un Mare Preot desemnat să facă slujba în Casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, plină de credinţă, având conştiinţa curăţată de lucrurile rele şi fiind spălaţi fizic cu o apă curată.
23 Să ne preocupe în mod serios păstrarea speranţei noastre; pentru că Cel care a făcut promisiunea, Şi-o va respecta!
24 Să fim atenţi unii la alţii ca să ne încurajăm reciproc pentru a trăi în dragoste, făcând fapte bune.
25 Să nu renunţăm la întrunirile noastre, aşa cum este obiceiul unora; ci (atunci când ne adunăm), să ne încurajăm unii pe alţii, având în vedere faptul că acea Zi se apropie.
26 Dacă după ce ni s-a prezentat adevărul şi îl cunoaştem, noi păcătuim în mod intenţionat, nu mai există niciun (alt) sacrificiu pentru (acel) păcat;
27 ci urmează să aşteptăm plini de frică judecata şi focul care va arde (continuu) pe cei care I se opun lui Dumnezeu!
28 Oricine încalcă legea lui Moise, este omorât fără să i se acorde milă, în baza declaraţiei făcute de doi sau trei martori.
29 Dar pedeapsa pentru un om care desconsideră pe Fiul lui Dumnezeu, trebuie să fie mult mai severă; pentru că el profanează sângele „Legământului” care îl sfinţise. Astfel, acel om va fi vinovat şi de insultă la adresa Spiritului harului.
30 Noi ştim cine este Cel care a spus: „Răzbunarea Îmi aparţine. Eu voi oferi recompensa adecvată faptelor!” Apoi tot El a mai zis: „Iahve Îşi va judeca poporul!”
31 Deci este un lucru teribil să ajungi (într-o asemenea stare) în mâinile lui Dumnezeu!
32 Amintiţi-vă de zilele de la început. Atunci, după ce aţi primit lumina, aţi trăit tensiunea multor lupte şi a adversităţilor pe care le-aţi suportat.
33 De multe ori aţi fost abuzaţi în mod public şi persecutaţi. Altă dată v-aţi identificat cu cei care suportau acelaşi tratament.
34 Aţi ajutat pe cei care sufereau detenţia şi aţi acceptat cu bucurie confiscarea bunurilor voastre (materiale), ştiind că aveţi în cer ceva mai bun care rămâne pentru eternitate.
35 Deci să nu abandonaţi acea încredere care vă va aduce o mare recompensă.
36 Aveţi nevoie doar de răbdare; pentru ca după ce aţi făcut ce doreşte Dumnezeu, să puteţi primi ce v-a promis El.
37 Va mai trece puţin timp şi „Cel care urmează să vină, va veni fără să întârzie!
38 Omul corect, care este al Meu, va trăi prin credinţă. Dar nu îl voi mai agrea dacă va ajunge să fie din nou fără ea!”
39 Totuşi, noi nu suntem dintre cei care vor fi astfel pierduţi, ci dintre aceia care au credinţă şi sunt salvaţi.
1 Credinţa este certitudinea pe care o ai cu privire la lucrurile sperate şi o convingere fermă faţă de acele lucruri pe care (încă) nu le vezi (realizate).
2 Aşa au trăit oamenii din trecut care au avut o bună reputaţie.
3 Datorită credinţei, noi înţelegem că întregul Univers a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu. Deci (putem accepta astfel că) tot ce se vede, a fost făcut din lucruri care nu se văd.
4 Credinţa este explicaţia faptului că Abel a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu mai bun decât al lui Cain. Şi datorită credinţei lui, Abel a fost declarat corect atunci când Dumnezeu i-a acceptat acel sacrificiu. Deşi el a murit, credinţa lui continuă să ne vorbească.
5 Pentru că Enoh a avut credinţă, a fost luat de pe pământ fără să mai moară; şi nu a mai fost găsit, pentru că îl luase Dumnezeu la El. Dar înainte de a-l lua, Dumnezeu afirmase că agreează felul în care trăieşte Enoh.
6 De fapt, dacă nu avem credinţă, este imposibil să Îi placă lui Dumnezeu de noi. Şi cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El există şi că îi recompensează pe cei care Îl caută.
7 Noe şi-a demonstrat credinţa atunci când Dumnezeu îl informase despre lucruri care se vor întâmpla. Deşi el încă nu putea să le vadă, a construit o corabie ca să îşi salveze familia. Decizia lui a fost proba pentru condamnarea lumii; şi în acelaşi timp, el a devenit unul dintre oamenii care moştenesc dreptatea datorită credinţei lor.
8 Atunci când Avraam a fost chemat să plece într-un loc unde urma să devină proprietar, el a plecat fără să ştie exact unde se ducea. Şi astfel şi-a demonstrat credinţa prin ascultare.
9 Credinţa pe care a avut-o, l-a ajutat să vină în ţara promisă, deşi el a trăit în ea ca străin. A locuit în corturi, la fel ca Isaac şi ca Iacov care erau moştenitorii promisiunii (făcute lui).
10 El a putut să facă acest lucru, pentru că aştepta (să ajungă în) oraşul cu fundaţii foarte solide, al cărui Arhitect şi Constructor este Dumnezeu.
11 Pentru că a avut credinţă, el L-a considerat demn de încredere pe Cel care îi făcuse promisiunea. Şi astfel, Avraam a putut să aibă copii chiar dacă era prea bătrân, iar Sara nu putea să rămână însărcinată.
12 În consecinţă, dintr-un singur om care se apropia de sfârşitul vieţii lui pe pământ, au venit în existenţă atât de mulţi descendenţi, încât se pot asemăna ca număr cu stelele de pe cer şi cu nisipul de la malul mării.
13 Toţi aceştia şi-au păstrat credinţa până au murit, deşi în timpul vieţii lor de pe pământ nu au primit acele lucruri promise. Ei doar le-au văzut (prin credinţă) şi le-au salutat de la distanţă, afirmând că aici sunt ca nişte străini şi că existenţa lor pe pământ este temporară.
14 Cei care vorbeau astfel, demonstrau că încă sunt în căutarea unei patrii.
15 Dacă s-ar fi referit la aceea din care plecaseră, ar fi avut posibilitatea să se întoarcă în ea.
16 Dar de fapt, ei doreau o patrie mai bună, adică un oraş ceresc. Iar Dumnezeu le-a pregătit un asemenea loc; şi Lui nu Îi este ruşine să fie numit Dumnezeul lor.
17 Având credinţă, Avraam a acceptat să îl sacrifice pe Isaac, atunci când Dumnezeu i-a cerut acest lucru ca test.
18 Deşi Dumnezeu îi promisese că urmaşii lui vor proveni din Isaac, Avraam a fost gata să îl sacrifice pe (acesta care era) unicul lui fiu.
19 El s-a gândit că Dumnezeu ar fi putut să îi învie fiul. Şi de fapt, el l-a primit înapoi pe Isaac ca şi cum ar fi înviat.
20 Când Isaac a oferit binecuvântarea lui Iacov şi lui Esau vorbindu-le despre viitorul lor, el a făcut-o prin credinţă.
21 Tot prin credinţă a binecuvântat şi Iacov pe fiecare dintre fiii lui Iosif, închinându-se sprijinit de bastonul lui.
22 Apoi Iosif, când era la sfârşitul vieţii lui, a demonstrat că are şi el credinţă, vorbind despre exodul poporului Israel din Egipt şi dând instrucţiuni cu privire la înmormântarea lui.
23 Pentru că aveau credinţă, părinţii lui Moise l-au ascuns în timpul primelor trei luni după naşterea lui, văzând că este un copil frumos. Astfel, lor nu le-a fost frică să încalce ordinul faraonului.
24 Când a crescut, acest Moise a avut aceeaşi credinţă care l-a făcut să refuze titlul de „Fiul fiicei faraonului”.
25 În locul bucuriei pe care o produc temporar plăcerile păcatului, el a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu.
26 Privind spre recompensă, Moise a considerat că a fi ridiculizat pentru Cristos valorează mai mult decât bogăţiile Egiptului.
27 El a demonstrat credinţă atunci când a plecat din Egipt fără să îi fie frică de mânia faraonului; şi nu şi-a schimbat decizia, ci a procedat ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel care nu poate fi văzut (fizic).
28 Având credinţă, Moise a iniţiat sărbătoarea numită Paşte, stropind sângele (mielului) pentru ca îngerul morţii să nu îi omoare pe primii născuţi din familiile lor.
29 Tot prin credinţă au trecut ei prin Marea Roşie ca şi când ar fi mers pe un teren uscat. Dar atunci când egiptenii au încercat să o traverseze şi ei, au fost înecaţi.
30 Credinţa a făcut să cadă zidurile Ierihonului după şapte zile în care au fost înconjurate.
31 Prin credinţă a supravieţuit şi prostituata Rahav. Pentru că a primit şi a găzduit în casa ei pe spionii evreilor, ea a fost protejată atunci când au fost omorâţi oamenii necredincioşi.
32 Desigur, acum nu îmi permite timpul; dar aş putea să vorbesc şi mai mult dacă aş analiza alte cazuri, cum ar fi: Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel şi (alţi) profeţi.
33 Ei au cucerit regate şi au administrat dreptatea prin credinţă, obţinând ce li se promisese. Unii au închis gurile leilor.
34 Alţii au anulat efectul focului şi nu au fost afectaţi de loviturile date cu tăişul sabiei. Deşi erau oameni obişnuiţi, prin credinţă ei au devenit o mare forţă în lupte şi au alungat astfel armatele duşmanilor.
35 Femeile şi-au primit înapoi înviaţi pe cei care făceau parte din familiile lor. Totuşi, unii care au fost torturaţi, au refuzat să accepte eliberarea, pentru că doreau să obţină o înviere mai bună.
36 Alţii au fost ridiculizaţi, bătuţi, legaţi cu lanţuri şi băgaţi în închisoare.
37 Au fost omorâţi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul şi omorâţi cu sabia. Au supravieţuit în sărăcie; şi din cauza persecuţiilor, au fost obligaţi să trăiască fără domiciliu stabil şi să umble îmbrăcaţi cu piei de oi şi de capre…
38 Aceştia, de care lumea nu era demnă, au rătăcit prin deşert şi prin munţi, dormind în peşteri şi prin gropi făcute în pământ.
39 Toţi au fost apreciaţi pentru credinţa pe care au avut-o; şi totuşi ei (încă) nu au primit ce le promisese Dumnezeu,
40 pentru că El concepuse un plan mai bun pentru noi; şi dorea ca ei să fie făcuţi perfecţi (doar) împreună cu noi.
1 Deci pentru că suntem înconjuraţi de un mare „nor” format din aceşti martori (ai credinţei), să eliminăm orice ne-ar putea împiedica şi păcatul care ne înfăşoară atât de uşor, ca să putem alerga cu perseverenţă în proba pe care o avem de susţinut.
2 Să ne concentrăm privind la Isus. El este Fondatorul credinţei noastre şi Cel care a realizat-o în mod perfect. Având în vedere bucuria de la final, El a suportat moartea pe cruce şi nu S-a lăsat afectat de ruşinea pe care aceasta o implica. În consecinţă, acum a ajuns să ocupe locul din partea dreaptă a tronului lui Dumnezeu.
3 Ca să nu vă descurajaţi şi să nu abandonaţi cursa, gândiţi-vă că El este Acela care (a continuat chiar atunci când) a trebuit să suporte o mare opoziţie din partea oamenilor.
4 În rezistenţa voastră luptând cu păcatul, încă nu v-aţi opus până la moarte;
5 şi aţi uitat cum vă încurajează El, ca pe nişte fii, zicând: „Fiul meu, nu desconsidera pedeapsa Stăpânului şi nu fi descurajat când El îţi reproşează ceva;
6 pentru că Iahve pedepseşte pe acela pe care îl iubeşte şi foloseşte nuiaua pentru cel pe care îl primeşte ca fiu.”
7 Suportaţi pedeapsa; pentru că astfel, Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii. Care tată nu îşi pedepseşte fiul?
8 Dar dacă nu vi se aplică pedeapsa care este administrată în mod normal tuturor, înseamnă că nu sunteţi fii, ci copii nelegitimi.
9 Deşi părinţii noştri naturali ne-au pedepsit, noi i-am respectat. Deci cu atât mai mult este acum cazul să trăim astfel în ascultare faţă de Tatăl spiritelor.
10 De fapt, părinţii noştri ne-au pedepsit temporar, aşa cum au considerat ei că este bine. Dar Dumnezeu ne pedepseşte făcându-ne bine prin faptul că El ne face astfel beneficiari ai sfinţeniei Sale.
11 Este adevărat că iniţial, orice pedeapsă nu este ceva plăcut, ci produce durere. Dar mai târziu, cei care au absolvit această „şcoală”, sunt recompensaţi cu pacea unei vieţi corecte.
12 Deci întăriţi-vă braţele obosite şi genunchii voştri slabi.
13 Formaţi poteci drepte cu picioarele voastre; pentru ca cel care este „şchiop”, să nu se dezorienteze, ci să fie vindecat.
14 Urmăriţi (să practicaţi) pacea şi sfinţenia; pentru că fără ea, nimeni nu Îl va vedea pe Stăpân!
15 Fiţi atenţi ca între voi să nu fie nimeni care deviază de la harul lui Dumnezeu. Altfel, ar putea „să crească o ramură” care produce amărăciune şi mulţi ar fi afectaţi de ea.
16 Fiţi atenţi ca (între voi) nimeni să nu fie adulter sau lumesc aşa cum a fost Esau. Doar pentru o (porţie de) mâncare, el şi-a vândut drepturile pe care le avea ca primul născut al familiei.
17 Ştiţi că deşi mai târziu el a regretat şi a plâns vrând să obţină binecuvântarea, a fost respins; pentru că (tatăl lui) nu mai putea reveni cu privire la acea decizie.
18 Voi nu aţi fost aproape de un munte ca acela care era cuprins de foc amestecat cu întuneric, negură şi furtună.
19 Nu aţi auzit sunetul unei goarne şi nici acea voce care i-a făcut pe cei prezenţi acolo să ceară să nu li se mai vorbească.
20 Ei nu au putut suporta (nici) următoarea poruncă: „Dacă un animal va atinge zona interzisă a acestui munte, să fie omorât cu pietre!”
21 Şi chiar Moise, văzând acea cutremurătoare imagine, a zis: „Tremur de frică!”
22 Dar voi v-aţi apropiat acum de „Muntele Sion”, de oraşul Dumnezeului viu, adică de Ierusalimul ceresc şi de miile de îngeri care s-au adunat pentru sărbătoare.
23 De fapt, voi aţi venit în contact cu acea comunitate a credincioşilor formată din „primii născuţi” care sunt înregistraţi în cer. Aţi ajuns astfel în prezenţa lui Dumnezeu care este judecătorul tuturor şi v-aţi apropiat de spiritele oamenilor corecţi (care au fost) făcuţi perfecţi.
24 Astfel, voi v-aţi apropiat şi de Isus care este Mediatorul unui Nou „Legământ” ratificat cu acel sânge care transmite un mesaj mai bun decât sângele lui Abel.
25 Deci fiţi atenţi: să nu refuzaţi să ascultaţi pe Cel care vă vorbeşte. Aceia care nu au vrut să asculte pe Cel care le-a vorbit pe pământ, nu au scăpat (nepedepsiţi). Acum, dacă noi ne întoarcem de la Cel care ne vorbeşte din cer, ne expunem unui pericol mult mai mare!
26 Când a vorbit atunci, vocea Lui a cutremurat pământul. Dar acum El a promis că va cutremura încă o dată „nu numai pământul, ci şi cerul”.
27 Cuvintele „încă o dată” sugerează că vor fi distruse toate lucrurile care au fost create; pentru că (doar) ele pot fi destabilizate. Şi astfel vor rămâne acelea care nu pot fi destabilizate.
28 Deci să Îi mulţumim şi să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut Lui, pentru că avem un Regat care nu poate fi destabilizat;
29 şi să reţinem că Dumnezeul nostru este „un foc distrugător”.
1 Iubiţi-vă într-un mod perseverent unii pe alţii ca fraţii.
2 Nu uitaţi să fiţi ospitalieri; pentru că unii care au primit oaspeţi, fără să ştie au găzduit îngeri…
3 Amintiţi-vă de cei care sunt în închisoare ca şi cum aţi fi şi voi în detenţie împreună cu ei. Nu uitaţi nici de cei care sunt chinuiţi, comportându-vă ca atunci când aţi fi din grupul celor care sunt torturaţi fizic.
4 Să respectaţi căsătoria în toate aspectele ei şi să păstraţi curat patul căsniciei; pentru că Dumnezeu îi va judeca pe imorali şi pe adulteri.
5 Să nu fiţi dintre cei care iubesc banii. Fiţi mulţumiţi cu ce aveţi; pentru că Dumnezeu a spus: „Nu te voi lăsa (singur) în nicio situaţie; şi niciodată nu te voi abandona!”
6 Deci putem să spunem plini de încredere: „Iahve este ajutorul meu; nu-mi va fi teamă. Ce poate să îmi facă un om?”
7 Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Priviţi la finalul vieţii lor şi urmaţi exemplul de credinţă pe care aceştia vi l-au dat.
8 (Din acest punct de vedere,) Isus Cristos este totdeauna acelaşi: atât ieri şi astăzi, cât şi pentru eternitate.
9 Să nu acceptaţi acele doctrine străine; pentru că ele vă creează doar iluzii. Concret, este bine ca inima voastră să fie edificată prin har, nu respectând reguli referitoare la mâncăruri. Aceste reguli nu au fost deloc utile (spiritual) celor care le-au respectat.
10 Noi avem în cort un altar de pe care preoţilor li se interzice să ia ceva ca să mănânce.
11 Astfel, sângele animalelor este adus de marele preot ca sacrificiu pentru păcat în locul foarte sfânt, iar corpurile animalelor sunt arse în exteriorul taberei.
12 Acest fapt explică de ce şi Isus a suportat moartea (pe cruce) tot în exteriorul oraşului, ca să sfinţească poporul cu propriul Său sânge.
13 Deci să ieşim din tabără şi să mergem la El, ca să suportăm umilirea Lui;
14 pentru că noi nu avem aici un domiciliu stabil într-un oraş, ci suntem în căutarea celui care urmează să vină.
15 Prin Isus Cristos, să Îi oferim lui Dumnezeu sacrificiul nostru, lăudându-L permanent prin cuvinte care vorbesc despre numele Lui.
16 Nu uitaţi să faceţi bine altor oameni şi să împărţiţi cu ei ce aveţi; pentru că Dumnezeu apreciază (şi) aceste sacrificii.
17 Ascultaţi de conducătorii voştri şi subordonaţi-vă lor. Ei vor fi responsabili pentru felul în care au grijă de sufletele voastre. Respectându-i, îi ajutaţi să îşi facă slujba cu bucurie, nu supăraţi. Altfel, slujirea lor nu vă va fi deloc utilă.
18 Rugaţi-vă pentru noi! Cu privire la tot ce facem, avem certitudinea că acţionăm bazaţi pe o conştiinţă curată şi dorim să ne comportăm bine în orice situaţie.
19 Vă rog insistent să faceţi acest lucru, pentru ca să vă fiu trimis înapoi cât mai repede.
20 Dumnezeul păcii L-a înviat pe Isus care este Marele Păstor. El a făcut acest lucru acceptând sângele (Lui) care a ratificat acel „Legământ” etern.
21 Doresc ca acest Dumnezeu să vă echipeze cu orice lucru bun; pentru ca lucrând între noi ce este bine prin Isus Cristos, voi să faceţi ce doreşte El. Merită să Îi oferim Lui toată gloria pentru eternitate! Amin.
22 Fraţilor, vă rog să acceptaţi acest mesaj de încurajare. Eu v-am scris pe scurt.
23 Doresc să ştiţi că fratele nostru Timotei a fost eliberat. Dacă va ajunge curând, vă voi vizita împreună cu el.
24 Transmiteţi salutări tuturor conducătorilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă transmit salutări.
25 Harul să fie cu voi toţi.