1

¹ Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi, de multe ori şi în multe feluri,

² la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi universul.

³ El, care este oglindirea gloriei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi S-a aşezat la dreapta Măririi în locurile preaînalte,

⁴ ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.

⁵ Căci, căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut? Şi iarăşi: Eu Îi voi fi Tată şi El Îmi va fi Fiu?

⁶ Şi iarăşi, când Îl duce în lume pe Cel întâi născut, zice: Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!

⁷ Şi despre îngeri zice: Din vânturi face îngeri ai Lui şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui;

⁸ pe când Fiului I-a zis: Tronul Tău, Dumnezeule, este din eternitate în eternitate; sceptrul domniei Tale este un sceptru de dreptate;

⁹ Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un ulei de bucurie mai presus decât pe cei care sunt cu Tine.

¹⁰ Şi iarăşi: La început, Tu, Doamne, ai creat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

¹¹ Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină,

¹² le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.

¹³ Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: Stai la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?

¹⁴ Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei care vor moşteni mântuirea?

2

¹ De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtaţi de ele.

² Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit neclintit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,

³ cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost mărturisită de cei care au auzit-o,

⁴ în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi tot felul de minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa?

⁵ Într-adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.

⁶ Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: Ce este omul, ca să-fii aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

⁷ L-ai făcut pentru puţin timp mai prejos de îngeri, l-ai încoronat cu glorie şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale.

⁸ Toate le-ai supus sub picioarele lui.
Într-adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse.

⁹ Dar pe Acela care a fost făcut pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii, adică pe Isus, Îl vedem încoronat cu glorie şi cu cinste, datorită morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.

¹⁰ Se cuvenea, într-adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă mulţi fii la glorie să-L desăvârşească prin suferinţe pe Autorul mântuirii lor.

¹¹ Căci Cel care sfinţeşte şi cei care sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi,

¹² când zice: Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei, Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.

¹³ Şi iarăşi: Îmi voi pune încrederea în El. Şi în alt loc: Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!

¹⁴ Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe Diavolul,

¹⁵ şi să-i elibereze pe toţi aceia care prin frica de moarte erau supuşi robiei toată viaţa lor.

¹⁶ Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.

¹⁷ Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului.

¹⁸ Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor care sunt ispitiţi.

3

¹ De aceea, fraţi sfinţi, care sunteţi părtaşi la chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,

² care a fost credincios Celui care L-a destinat, cum şi Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu.

³ Căci El a fost găsit vrednic să aibă o glorie cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel care a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi.

⁴ Orice casă este zidită de cineva, dar Cel care a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.

⁵ Cât despre Moise, el a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca slujitor, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu.

⁶ Dar Cristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită şi speranţa cu care ne lăudăm.

⁷ De aceea, aşa cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă auziţi vocea Lui,

⁸ nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu,

⁹ unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!

¹⁰ De aceea M-am dezgustat de generaţia aceasta şi am zis: Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!

¹¹ Am jurat, deci, în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!

¹² Aveţi grijă dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

¹³ Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cât timp se zice: Astăzi, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.

¹⁴ Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început,

¹⁵ cât timp se zice: Astăzi, dacă auziţi vocea Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.

¹⁶ Cine au fost, într-adevăr, cei care s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care au ieşit din Egipt prin Moise?

¹⁷ Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei care păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu?

¹⁸ Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor care nu ascultaseră?

¹⁹ Vedem, deci, că n-au putut să intre din cauza necredinţei lor.

4

¹ Să avem deci mare grijă ca, atâta timp cât rămâne în picioare promisiunea intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se trezească venit prea târziu.

² Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost predicat nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei care l-au auzit.

³ Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihna despre care a vorbit El, când a zis: Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea! deşi lucrările Lui fuseseră terminate încă de la crearea lumii.

⁴ Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.

⁵ Şi aici este zis iarăşi: Nu vor intra în odihna Mea!

⁶ Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din cauza neascultării lor,

⁷ El hotărăşte din nou o zi, Astăzi, zicând prin David, după atât timp, cum s-a spus mai sus: Astăzi, dacă auziţi vocea Lui, nu vă împietriţi inimile!

⁸ Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.

⁹ Rămâne, dar, o odihnă ca cea de sabat pentru poporul lui Dumnezeu,

¹⁰ fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.

¹¹ Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă, urmând acelaşi exemplu de neascultare.

¹² Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

¹³ Nici o fiinţă nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.

¹⁴ Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.

¹⁵ Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

¹⁶ Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la timpul potrivit.

5

¹ Într-adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.

² El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.

³ Şi, din cauza acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale poporului.

⁴ Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.

⁵ Tot aşa şi Cristos nu Şi-a luat singur gloria de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel care I-a zis: Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.

⁶ Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: Tu eşti preot în eternitate, după ordinul lui Melhisedec.

⁷ El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L scape de la moarte şi fiind ascultat datorită evlaviei Lui,

⁸ deşi era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.

⁹ Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei care-L ascultă dătătorul unei mântuiri eterne,

¹⁰ căci a fost numit de Dumnezeu Mare Preot după ordinul lui Melhisedec.

¹¹ Asupra celor de mai sus avem multe de zis şi lucruri grele de explicat, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.

¹² Într-adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

¹³ Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre dreptate, căci este un copil.

¹⁴ Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

6

¹ De aceea, să lăsăm adevărurile elementare ale lui Cristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,

² învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata eternă.

³ Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.

⁴ Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

⁶ şi care totuşi au căzut, este imposibil să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

⁷ Când un pământ este udat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o plantă folositoare celor pentru care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu.

⁸ Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este părăsit şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.

⁹ Deşi vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.

¹⁰ Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite efortul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care i-aţi ajutat şi-i ajutaţi pe sfinţi.

¹¹ Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi înflăcărare, ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranţă,

¹² aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor care prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.

¹³ Dumnezeu, când i-a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi

¹⁴ şi a zis: Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.

¹⁵ Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

¹⁶ Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o garanţie, care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.

¹⁷ De aceea şi Dumnezeu, fiindcă dorea să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor promisiunii nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

¹⁸ pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm speranţa care ne era pusă înainte,

¹⁹ pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o speranţă tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,

²⁰ unde Isus a intrat pentru noi ca înainte – mergător, când a fost făcut Mare Preot în eternitate, după ordinul lui Melhisedec.

7

¹ Într-adevăr, Melhisedec acesta, regele Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor, care l-a binecuvântat,

² care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după semnificaţia numelui său, este întâi Rege al dreptăţii, apoi şi Rege al Salemului, adică Rege al păcii,

³ fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac.

⁴ Vedeţi bine, dar, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.

⁵ Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei sunt descendenţi ai lui Avraam.

⁶ Iar el, care nu era descendent al familiei lor, a luat zeciuială de la Avraam şi l-a binecuvântat pe cel care avea promisiunile.

⁷ Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

⁸ Şi aici, cei care iau zeciuială sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu.

⁹ Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuială, ca să zicem aşa, prin Avraam;

¹⁰ căci era încă în coapsele strămoşului său, când l-a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.

¹¹ Dacă, deci, desăvârşirea ar fi fost posibilă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după ordinul lui Melhisedec, şi nu după ordinul lui Aaron?

¹² Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia neapărat să aibă loc şi o schimbare a Legii.

¹³ Într-adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.

¹⁴ Căci este evident că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moi-se n-a zis nimic cu privire la preoţie.

¹⁵ Lucrul acesta devine şi mai evident când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,

¹⁶ pus nu prin legea unei porunci fireşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.

¹⁷ Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: Tu eşti preot în veac, după ordinul lui Melhisedec.

¹⁸ Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din cauza neputinţei şi zădărniciei ei –

¹⁹ căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o speranţă mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

²⁰ Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ,

²¹ căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui care I-a zis: Domnul a jurat şi nu Se va căi: Tu eşti preot în veac, după ordinul lui Melhisedec –

²² prin chiar faptul acesta, El S-a făcut garantul unui legământ mai bun.

²³ Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână etern.

²⁴ Dar El, fiindcă rămâne în eternitate, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.

²⁵ De aceea şi poate să-i mântuiască în mod desăvârşit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte etern ca să mijlocească pentru ei.

²⁶ Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,

²⁷ care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru păcatele poporului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.

²⁸ Într-adevăr, Legea îi pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, Îl pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru eternitate.

8

¹ Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri,

² ca slujitor al Locului preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

³ Orice mare preot este pus să-I aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era nevoie ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.

⁴ Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei care aduc darurile după Lege.

⁵ Ei fac o slujbă care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când urma să facă cortul: Ia seama, i s-a zis, să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.

⁶ Dar acum Cristos a primit o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui mijlocitor este El e mai bun, căci este aşezat pe promisiuni mai bune.

⁷ Într-adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost perfect, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.

⁸ Căci, ca o mustrare, i-a zis Dumnezeu lui Israel: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,

⁹ nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.

¹⁰ Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.

¹¹ Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: Cunoaşte-L pe Domnul! Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei;

¹² pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.

¹³ Prin faptul că zice: Un nou legământ, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

9

¹ Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.

² Într-adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită Locul Sfânt, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;

³ după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema Locul Preasfânt .

⁴ El avea un altar de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului.

⁵ Deasupra erau heruvimii gloriei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este timp să vorbim acum amănunţit despre aceste lucruri.

⁶ Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea exterioară a cortului.

⁷ Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului.

⁸ Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis cât timp stătea în picioare cortul dintâi.

⁹ Aceasta era o asemănare pentru timpurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu-l pot duce pe cel care se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de conştiinţa lui.

¹⁰ Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date ca toate cele referitoare la mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, până la stabilirea unei noi ordini.

¹¹ Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta;

¹² şi a intrat, odată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a primit o răscumpărare eternă.

¹³ Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,

¹⁴ cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel etern, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

¹⁵ Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făcute sub legământul dintâi, cei care au fost chemaţi, să primească moştenirea eternă care le-a fost promisă.

¹⁶ Într-adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui care l-a făcut;

¹⁷ pentru că un testament nu primeşte putere decât după moarte; n-are nici o putere cât timp trăieşte cel care l-a făcut.

¹⁸ De aceea şi primul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.

¹⁹ Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului popor toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot poporul,

²⁰ şi a zis: Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.

²¹ De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.

²² Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.

²³ Dar, deoarece modelul lucrurilor care sunt în ceruri, a trebuit curăţit în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.

²⁴ Căci Cristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după modelul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se prezinte acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

²⁵ Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;

²⁶ fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la crearea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

²⁷ Şi, după cum oamenilor le este destinat să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

²⁸ tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor care-L aşteaptă.

10

¹ Într-adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să-i facă desăvârşiţi pe cei care se apropie.

² Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei care le aduceau, fiind curăţiţi odată, n-ar mai fi avut conştiinţa tulburată de păcate?

³ Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe,

⁴ căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.

⁵ De aceea, când intră în lume, El zice: Tu n-ai dorit nici jertfă, nici dar, ci Mi-ai pregătit un trup;

⁶ n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.

⁷ Atunci am zis: Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!

⁸ După ce a zis întâi: Tu n-ai dorit şi n-ai primit nici jertfe, nici daruri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat (lucruri aduse toate după Lege),

⁹ apoi zice: Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule. El le desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca s-o pună în loc pe a doua.

¹⁰ Prin această voie am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, odată pentru totdeauna.

¹¹ Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,

¹² El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu

¹³ şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

¹⁴ Căci printr-o singură jertfă El i-a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.

¹⁵ Lucrul acesta ni-l mărturiseşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:

¹⁶ Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor,

¹⁷ adaugă: Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.

¹⁸ Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

¹⁹ Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt,

²⁰ pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

²¹ şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,

²² să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de o conştiinţă rea şi cu trupul spălat cu o apă curată.

²³ Să ţinem cu fermitate la mărturisirea speranţei noastre, căci credincios este Cel care a făcut promisiunea.

²⁴ Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

²⁵ Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obiceiul; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.

²⁶ Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

²⁷ ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care-i va mistui pe cei răzvrătiţi.

²⁸ Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

²⁹ Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel care-L va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi-L va batjocori pe Duhul harului?

³⁰ Căci ştim cine este Cel care a zis: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! Şi în altă parte: Domnul va judeca poporul Său.

³¹ Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

³² Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:

³³ pe de o parte, eraţi puşi ca un spectacol în mijlocul insultelor şi necazurilor şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.

³⁴ Într-adevăr, aţi avut milă de cei din închisoare şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avere mai bună, care rămâne.

³⁵ Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!

³⁶ Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ce v-a fost promis.

³⁷ Încă puţin, foarte puţin, timp şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia.

³⁸ Şi cel drept va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.

³⁹ Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

11

¹ Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile sperate, o puternică încredinţare cu privire la lucrurile care nu se văd.

² Pentru că prin aceasta cei din vechime au primit o bună mărturie.

³ Prin credinţă înţelegem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

⁴ Prin credinţă i-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a primit el mărturia că este drept, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, deşi este mort.

⁵ Prin credinţă a fost luat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl luase. Căci înainte de a fi luat, primise mărturia că Îi este plăcut lui Dumnezeu.

⁶ Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că-i răsplăteşte pe cei care-L caută.

⁷ Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfântă, a făcut o corabie ca să-şi scape casa; prin ea, el a condamnat lumea şi a ajuns moştenitor al dreptăţii care se primeşte prin credinţă.

⁸ Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.

⁹ Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara promisiunii ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau moştenitori împreună cu el ai aceleiaşi promisiuni.

¹⁰ Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

¹¹ Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să conceapă, fiindcă a crezut în credincioşia Celui care-i promisese.

¹² De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

¹³ În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi primit lucrurile promise, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.

¹⁴ Cei care vorbesc în felul acesta arată clar că sunt în căutarea unei patrii.

¹⁵ Dacă ar fi avut-o în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut timp să se întoarcă în ea.

¹⁶ Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

¹⁷ Prin credinţă l-a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise promisiunile cu bucurie, l-a adus jertfă pe singurul lui fiu;

¹⁸ el căruia i se spusese: În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!

¹⁹ căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.

²⁰ Prin credinţă le-a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.

²¹ Prin credinţă, Iacov, când a murit, i-a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.

²² Prin credinţă a amintit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

²³ Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut, pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.

²⁴ Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

²⁵ ci a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

²⁶ El considera batjocura pentru Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii aţintiţi spre răsplătire.

²⁷ Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel care este nevăzut.

²⁸ Prin credinţă a sărbătorit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.

²⁹ Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii care au încercat s-o treacă au fost înghiţiţi.

³⁰ Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

³¹ Prin credinţă n-a pierit prostituata Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise spionii cu bunăvoinţă.

³² Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge timpul dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de profeţi.

³³ Prin credinţă au cucerit ei regate, au făcut dreptate, au primit promisiuni, au închis gurile leilor,

³⁴ au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă armatele vrăjmaşe.

³⁵ Femeile şi-au primit înapoi morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească scăparea care li se oferea şi au fost chinuiţi.

³⁶ Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

³⁷ au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi, au murit ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, persecutaţi, chinuiţi,

³⁸ ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

³⁹ Toţi aceştia, deşi au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese promis;

⁴⁰ pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

12

¹ Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu perseverenţă în alergarea care ne stă înainte.

² Să ne uităm ţintă la Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta tronului lui Dumnezeu.

³ Uitaţi-vă deci cu atenţie la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

⁴ Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.

⁵ Şi aţi uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.

⁶ Căci Domnul îl pedepseşte pe cel pe care-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.

⁷ Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?

⁸ Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii.

⁹ Şi apoi, dacă părinţii noştri fireşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?

¹⁰ Căci ei, într-adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.

¹¹ Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare un motiv de întristare şi nu de bucurie; dar mai târziu aduce celor care au trecut prin şcoala ei rodul dătător de pace al dreptăţii.

¹² Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;

¹³ croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel care şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

¹⁴ Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.

¹⁵ Vegheaţi ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune să dea lăstari, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.

¹⁶ Vegheaţi să nu fie printre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.

¹⁷ Ştiţi că după aceea, când a vrut să primească binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, deşi o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.

¹⁸ Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,

¹⁹ nici de sunetul de trâmbiţă, nici de vocea care vorbea în aşa fel că cei care l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească

²⁰ (pentru că nu puteau suporta porunca aceasta: Chiar un animal, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.

²¹ Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare, încât Moise a zis: Sunt îngrozit şi tremur!)

²² ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

²³ de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi,

²⁴ de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

²⁵ Vegheaţi ca nu cumva să refuzaţi să-L ascultaţi pe Cel care vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei care n-au vrut să-L asculte pe Cel care vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel care vorbeşte din ceruri,

²⁶ şi a cărui voce a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut promisiunea aceasta: Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.

²⁷ Cuvintele acestea încă odată arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.

²⁸ Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să-I aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;

²⁹ fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.

13

¹ Perseveraţi în dragostea frăţească.

² Să nu uitaţi primirea de oaspeţi, căci unii prin ea i-au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.

³ Aduceţi-vă aminte de cei care sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.

⁴ Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să nu fie pângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe curvari şi pe adulteri.

⁵ Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici chip nu te voi părăsi.

⁶ Aşa că putem zice plini de încredere: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?

⁷ Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu atenţie la sfârşitul felului lor de trăire şi urmaţi-le credinţa.

⁸ Isus Cristos este acelaşi ieri, şi azi, şi în eternitate.

⁹ Să nu vă lăsaţi amăgiţi de nici un fel de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri, care n-au slujit la nimic celor care le-au păzit.

¹⁰ Noi avem un altar de pe care n-au dreptul să mănânce cei care slujesc în cort.

¹¹ Într-adevăr, trupurile animalelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt pentru păcat sunt arse de tot afară din tabără.

¹² De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sângele Său, a suferit dincolo de poartă.

¹³ Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim batjocura Lui.

¹⁴ Căci noi n-avem aici o cetate durabilă, ci suntem în căutarea celei viitoare.

¹⁵ Prin El, să Îi aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

¹⁶ Şi să nu uitaţi binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

¹⁷ Ascultaţi de conducătorii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.

¹⁸ Rugaţi-vă pentru noi, căci suntem încredinţaţi că avem o conştiinţă bună, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

¹⁹ Mai ales vă rog insistent să faceţi lucrul acesta ca să vă fiu înapoiat mai curând.

²⁰ Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului etern, L-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

²¹ să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Cristos. A Lui să fie gloria din eternitate în eternitate! Amin.

²² Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de îndemn, căci v-am scris pe scurt.

²³ Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.

²⁴ Salutaţi-i pe toţi conducătorii voştri şi pe toţi sfinţii. Cei din Italia vă salută.

²⁵ Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.