1

¹ În multe feluri, şi în multe chipuri de demult Dumnezeu grăind părinţilor prin Proroci, în zilele acestea mai de pre urmă a grăit nouă întru Fiul.

² Pre carele l-a pus moştenitor tuturor, prin care şi veacurile a făcut.

³ Carele fiind strălucirea slavei, şi chipul ipostasului lui, şi purtând toate cu cuvântul puterii sale, prin sine singur făcând curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta măririi întru cele înalte.

⁴ Cu atât mai bun făcându-se decât Îngerii, cu cât mai osebit decât dânşii a moştenit nume.

⁵ Căci căruia din Îngeri a zis cândva: Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut; şi iarăşi: Eu voi fi lui Tată, şi acela va fi mie Fiu.

⁶ Şi iarăşi, când duce pre cel Întâinăscut în lume, zice: Şi să se închine lui toţi Îngerii lui Dumnezeu.

⁷ Şi către Îngeri zice: Cela ce face pre Îngerii săi duhuri, şi pre slugile sale pară de foc.

⁸ Iar către Fiul: Scaunul tău Dumnezeule în veacul veacului; Toiagul dreptăţii, Toiagul Împărăţiei Tale.

⁹ Iubit-ai dreptatea, şi ai urât fărădelegea; pentru aceea te-a uns pre tine Dumnezeule, Dumnezeul tău cu untul de lemn al bucuriei, mai mult decât pre părtaşii tăi.

¹⁰ Şi, întru început tu Doamne pământul ai întemeiat, şi lucrurile mâinilor tale sunt Cerurile.

¹¹ Acelea vor pieri, iar tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi.

¹² Şi ca un veşmânt vei învăli pre ele, şi se vor schimba; iar tu acelaşi eşti, şi anii tăi nu vor lipsi.

¹³ Şi căruia dintre Îngeri a zis cândva: Şezi de-a dreapta mea până când voi pune pre vrăjmaşii tăi aşternut Picioarelor tale?

¹⁴ Au nu toţi sunt duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă, pentru cei ce vor să moştenească mântuirea?

2

¹ Pentru aceea se cade nouă mai mult să ascultăm cele ce s-au auzit, ca nu cândva să cădem.

² Că de vreme ce s-a făcut adevărat cuvântul ce s-a grăit prin Îngeri, şi toată călcarea de poruncă şi neascultarea a luat dreaptă răsplătire,

³ Cum noi vom scăpa negrijindu-ne de atâta mântuire? Care luând începere a se vesti de la Domnul, prin cei ce au auzit s-a adeverit întru noi;

⁴ Împreună mărturisind Dumnezeu cu semne şi cu minuni, şi cu multe feluri de puteri, şi cu împărţirile Duhului Sfânt dupre a lui voie.

⁵ Că nu Îngerilor a supus Dumnezeu lumea cea viitoare pentru care grăim.

⁶ Şi a mărturisit oareunde oarecine zicând: Ce este omul, că îl pomeneşti pre el? Sau Fiul Omului, că-l cercetezi pre el?

⁷ Micşoratu-l-ai pre el cu puţin oarece decât Îngerii; cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pre el, şi l-ai pus preste lucrurile Mâinilor tale.

⁸ Toate le-ai supus sub Picioarele lui; şi dacă i-a supus lui toate, nimic nu a lăsat lui nesupus; ci acum încă nu vedem supuse lui toate.

⁹ Iar m-ai micşorat cu puţin oarece decât Îngerii, vedem pre Iisus, pentru patima morţii, cu slavă şi cu cinste încununat, ca cu Darul lui Dumnezeu pentru toţi să guste moarte.

¹⁰ Pentru că se cădea aceluia pentru care sunt toate, şi prin care sunt toate, care pre mulţi fii la slavă a adus, pre începătorul mântuirii lor prin patimi a-l face desăvârşit.

¹¹ Că cela ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintru unul sunt toţi; pentru care pricină nu se ruşinează a-i numi pre dânşii fraţi.

¹² Zicând: Spune-voi Numele tău fraţilor mei, în mijlocul Bisericii te voi lăuda.

¹³ Şi iarăşi: Eu voi fi nădăjduindu-mă întru dânsul. Şi iarăşi: Iată eu şi pruncii care mi i-a dat mie Dumnezeu.

¹⁴ Deci de vreme ce s-au făcut părtaşi pruncii trupului şi sângelui, şi acelaş asemenea s-a împărtăşit aceloraşi, ca prin moarte să surpe pre cela ce are stăpânia morţii, adică pre diavolul.

¹⁵ Şi să izbăvească pre aceia câţi cu frica morţii în toată viaţa erau supuşi robiei.

¹⁶ Că nu pre Îngeri cu adevărat a luat, ci sămânţa lui Avraam a luat.

¹⁷ Pentru aceea dator era întru toate a se asemăna fraţilor, ca să fie milostiv, şi credincios Arhiereu întru cele ce sunt către Dumnezeu, ca să curăţească păcatele norodului.

¹⁸ Că întru ceea ce a pătimit însuşi fiind ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.

3

¹ Pentru aceea, fraţilor sfinţi, care sunteţi părtaşi chemării celei Cereşti, socotiţi pre Apostolul (trimisul) şi Arhiereul mărturisirii noastre pre Iisus Hristos.

² Care este credincios celui ce l-a făcut pre el; precum şi Moise întru toată casa lui.

³ Pentru că de mai multă slavă decât Moise acesta s-a învrednicit, cu cât mai multă cinste are decât casa, cel ce o a zidit pre ea.

⁴ Că toată casa se zideşte de cineva, iar cel ce toate a făcut, este Dumnezeu.

⁵ Şi Moise adică a fost credincios întru toată casa lui ca o slugă, spre mărturia celor ce era să se grăiască.

⁶ Iar Hristos ca un Fiu în casa sa; a căruia casă suntem noi, numai de vom ţinea îndrăznirea şi lauda nădejdii până în sfârşit neclătită.

⁷ Drept aceea, precum zice Duhul cel Sfânt: Astăzi, de veţi auzi glasul lui,

⁸ Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca şi întru întărâtare în ziua ispitirii în pustie.

⁹ Unde m-au ispitit părinţii voştri, ispititu-m-au şi au văzut lucrurile mele patruzeci de ani.

¹⁰ Pentru aceea am urât (m-am mâniat) pre neamul acesta, şi am zis: Pururea se rătăcesc cu inima, şi ei nu au cunoscut căile mele.

¹¹ Că m-am jurat întru mânia mea: De vor intra întru odihna mea.

¹² Socotiţi, fraţilor, ca să nu fie cândva în vreunul din voi inimă vicleană, a necredinţei, ca să se depărteze de la Dumnezeul cel viu.

¹³ Ci vă îndemnaţi pre voi înşivă în toate zilele, până ce se numeşte astăzi; ca să nu se învârtoşeze cineva dintru voi cu înşelăciunea păcatului.

¹⁴ Că părtaşi ne-am făcut lui Hristos, numai de vom ţinea începătura încheieturii până în sfârşit neclătită.

¹⁵ De vreme ce se zice: Astăzi de veţi auzi glasul lui, nu vă învârtoşaţi inimile voastre ca şi întru întărâtare.

¹⁶ Pentru că oarecare auzind l-au întărâtat, dar nu toţi care au ieşit din Egipt cu Moise.

¹⁷ Şi asupra cărora s-a mâniat patruzeci de ani? Au nu asupra celora ce au păcătuit, ale cărora oase au căzut în pustie?

¹⁸ Şi cărora s-a jurat să nu intre întru odihna lui, fără numai celor ce nu au crezut?

¹⁹ Şi vedem că nu au putut să intre pentru necredinţa.

4

¹ Să ne temem dar ca nu cumva lăsându-se făgăduinţă a intra întru odihna lui, să se socotească cineva din voi a fi lipsit.

² Pentru că şi nouă s-a binevestit ca şi acelora, ci nu a folosit pre aceia cuvântul auzului, nefiind amestecaţi prin credinţă cu cei ce au auzit.

³ Că intrăm întru odihnă cei ce am crezut, precum a zis: Că m-am jurat întru mânia mea, de vor intra întru odihna mea; măcar că erau făcute lucrurile de la întemeierea lumii.

⁴ Că a zis oareunde de ziua a şaptea întru acest chip: Şi s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile sale.

⁵ Şi de aceasta iarăşi: De vor intra întru odihna mea.

⁶ Deci de vreme ce a rămas ca oarecare să intre întru dânsa, şi aceia cărora mai înainte li s-a binevestit nu au intrat pentru necredinţă,

⁷ Iarăşi o zi oarecare rânduieşte astăzi, întru David zicând, după atâţia ani precum s-a zis: Astăzi de veţi auzi glasul lui, nu vă învârtoşaţi inimile voastre.

⁸ Că de ar fi făcut acelora Iisus odihnă, nu ar fi grăit de altă zi după acestea.

⁹ Drept aceea s-a lăsat sabat (odihnă) norodului lui Dumnezeu.

¹⁰ Că cel ce a intrat întru odihna lui, şi acela s-a odihnit despre lucrurile sale, precum şi Dumnezeu de ale sale.

¹¹ Deci să ne nevoim a intra întru acea odihnă, ca să nu cadă cineva întru aceeaşi pildă a neascultării.

¹² Pentru că viu este Cuvântul lui Dumnezeu, şi lucrător, şi mai ascuţit decât toată sabia ascuţită de amândouă părţile, şi străbate până la despărţirea sufletului, şi a duhului, şi a mădularelor, şi a măduvei, şi judecător cugetelor şi gândurilor inimii.

¹³ Şi nu este nici o făptură nearătată înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite înaintea Ochilor lui, către care ne este nouă cuvântul.

¹⁴ Drept aceea având Arhiereu mare care a străbătut Cerurile, pre Iisus Fiul lui Dumnezeu, să ţinem mărturisirea.

¹⁵ Că nu avem Arhiereu care să nu poată pătimi împreună cu neputinţele noastre, ci ispitit întru toate, dupre asemănare fără de păcat.

¹⁶ Să ne apropiem dar cu îndrăzneală la Scaunul darului lui, ca să luăm milă şi să aflăm dar spre ajutor la bună vreme.

5

¹ Pentru că tot Arhiereul din oameni luându-se, pentru oameni se pune spre cele ce sunt către Dumnezeu; ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.

² Care să poată pătimi dimpreună cu cei ce nu ştiu, şi se rătăcesc; de vreme ce şi el este cuprins de neputinţe.

³ Şi pentru aceasta dator este, precum pentru norod, aşa şi pentru sine să aducă pentru păcate.

⁴ Şi nimenea singur nu îşi ia luişi cinstea, ci cel chemat de Dumnezeu, ca şi Aaron.

⁵ Aşa şi Hristos nu singur pre sine s-a proslăvit a fi Arhiereu, ci cela ce a grăit către dânsul: Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut.

⁶ Precum şi întru alt loc zice: Tu eşti Preot în veac dupre rânduiala lui Melchisedec.

⁷ Care în zilele Trupului său, cereri şi rugăciuni către cela ce putea să-l mântuiască pre dânsul din moarte, cu strigare tare şi cu lăcrămi aducând; şi fiind auzit pentru buna sa cucernicie.

⁸ Măcar că era Fiu, s-a învăţat din cele ce a pătimit, ascultarea.

⁹ Şi făcându-se desăvârşit s-a făcut tuturor celor ce îl ascultă pre el pricină de mântuire veşnică.

¹⁰ Numit fiind de Dumnezeu Arhiereu, dupre rânduiala lui Melchisedec.

¹¹ Pentru care mult este nouă cuvântul, şi cu anevoie tălmăcindu-l a grăi, de vreme ce trândavi (neputincioşi) v-aţi făcut cu auzurile.

¹² Că datori fiind voi a fi învăţători pentru vreme, iarăşi vă trebuieşte să vă învăţăm pre voi, care sunt stihiile (slovele) începăturii cuvintelor lui Dumnezeu; şi v-aţi făcut aceia cărora vă trebuieşte lapte, iar nu hrană vârtoasă.

¹³ Că tot cel ce este părtaş laptelui, nu este ştiutor de cuvântul dreptăţii, căci prunc este.

¹⁴ Iar acelor desăvârşit este hrana cea vârtoasă; care prin multă obişnuinţă au simţirile învăţate spre alegerea binelui şi a răului.

6

¹ Pentru aceea lăsând cuvântul începăturii lui Hristos, să ne aducem spre săvârşire; nu iarăşi temelie a pocăinţei punând din lucruri moarte, şi a credinţei întru Dumnezeu.

² Şi a învăţăturii botezurilor, şi a punerii mâinilor, şi a învierii morţilor, şi a judeţului celui veşnic.

³ Şi aceasta vom face, de va voi Dumnezeu.

⁴ Că cu neputinţă este celor ce s-au luminat odată, şi au gustat darul cel Ceresc, şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt,

⁵ Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, şi puterile veacului celui viitor.

⁶ Şi au căzut, ca iarăşi să se înnoiască spre pocăinţă, a doua oară răstignind loruşi pre Fiul lui Dumnezeu, şi batjocorindu-l.

⁷ Că pământul care bea ploaia ceea ce se pogoară preste dânsul de multe ori, şi rodeşte iarbă de treabă acelora de care se şi lucrează, primeşte blagoslovenie de la Dumnezeu.

⁸ Iar care aduce din sine spini şi ciulini, netrebnic este, şi aproape de blestem, al căruia sfârşit este spre ardere.

⁹ Iar avem adeverire pentru voi, iubiţilor, de cele mai bune şi care se ţin de mântuire, măcar deşi aşa grăim.

¹⁰ Că nu este nedrept Dumnezeu, să uite lucrul vostru, şi osteneala dragostei, care aţi arătat spre numele lui, cei ce aţi slujit sfinţilor şi slujiţi.

¹¹ Iar poftim ca fieştecare din voi, aceastăşi sârguinţă să arate spre adeverirea nădejdii până în sfârşit.

¹² Ca să nu fiţi leneşi, ci următori celor ce moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi prin îndelunga răbdare.

¹³ Că lui Avraam făgăduindu-se Dumnezeu, de vreme ce nu avea a se jura pre nimeni altul mai mare, s-a jurat asupra sa, zicând:

¹⁴ Cu adevărat blagoslovind te voi blagoslovi, şi înmulţind te voi înmulţi.

¹⁵ Şi aşa, îndelung răbdând, a dobândit făgăduinţa.

¹⁶ Pentru că oamenii pre cel mai mare se jură, şi sfârşitul a tot cuvântul lor cel de prigonire spre adeverire, este jurământul.

¹⁷ Întru care (pentru aceea) vrând Dumnezeu să arate mai mult moştenitorilor făgăduinţei neschimbarea sfatului său, a pus la mijloc jurământul.

¹⁸ Ca prin două lucruri ce nu se pot muta, (întru care cu neputinţă este să mintă Dumnezeu,) tare îndemnare să avem cei ce am năzuit, ca să ţinem nădejdea ce este pusă înainte.

¹⁹ Pre care ca o angiră o avem a sufletului tare şi nemişcată, şi care intră întru cele din lăuntrul Catapetesmei.

²⁰ Unde înainte mergător pentru noi a intrat Iisus, dupre rânduiala lui Melchisedec Arhiereu fiind făcut în veac.

7

¹ Că Melchisedec acesta, împăratul Salemului, Preotul lui Dumnezeu celui Preaînalt, care a întâmpinat pre Avraam când s-a întors de la tăierea împăraţilor, şi l-a blagoslovit pre el.

² Căruia şi zeciuală din toate i-a împărţit Avraam, întâi adică tâlcuindu-se împăratul dreptăţii, iar apoi şi împăratul Salemului, care este împăratul păcii.

³ Fără tată, fără mumă, fără număr de neam; nici început zilelor, nici sfârşit vieţii având, ci asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, rămâne Preot pururea.

⁴ Vedeţi dar cât este acesta, căruia şi zeciuială i-a dat Patriarhul Avraam din dobânzi.

⁵ Şi cei din fiii lui Levi care iau preoţia, poruncă au să ia zeciuială de la norod dupre lege, adică de la fraţii săi, măcar că şi aceia au ieşit din coapsele lui Avraam.

⁶ Iar cel ce nu se numără din neamul lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi pre cel ce avea făgăduinţele l-a blagoslovit.

⁷ Şi fără de nici o prigonire cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveşte.

⁸ Şi aici adică oamenii murind iau zeciuiele, iar acolo mărturisindu-se că este viu.

⁹ Şi (ca să zic aşa,) prin Avraam şi Levi, cel ce lua zeciuială, zeciuială a dat.

¹⁰ Că încă în coapsele tătâne-său era, când l-a întâmpinat pre dânsul Melchisedec.

¹¹ Deci de ar fi fost săvârşirea prin preoţia Leviţilor, (că norodul sub aceia a luat legea), ce încă mai era trebuinţă dupre rânduiala lui Melchisedec să se ridice alt Preot, iar nu dupre rânduiala lui Aaron să se zică?

¹² Că mutându-se preoţia, de nevoie se face şi legii mutare.

¹³ Că de care se zic acestea, din altă seminţie se împărtăşeşte, din care nimeni nu s-a apropiat de Jertfelnic.

¹⁴ Că arătat este că din Iuda a răsărit Domnul nostru; întru care seminţie Moise nimic nu a grăit de preoţie.

¹⁵ Şi încă cu mult mai luminat este, de vreme ce dupre rânduiala lui Melchisedec se ridică Preot altul.

¹⁶ Care nu dupre legea poruncii celei trupeşti s-a făcut, ci dupre puterea vieţii celei nestricăcioase.

¹⁷ Că se mărturiseşte, că tu eşti Preot în veac dupre rânduiala lui Melchisedec.

¹⁸ Că schimbare se face poruncii care a fost mai înainte, pentru neputinţa şi nefolosul ei.

¹⁹ Că nimic nu a săvârşit legea, ci aducere este numai la mai bună nădejde, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

²⁰ Şi pre cât este nu fără de jurământ, (că aceia fără de jurământ Preoţi se făceau,

²¹ Iar acesta cu jurământ prin cel ce a zis către dânsul: Juratu-s-a Domnul şi nu-i va părea rău: Tu eşti Preot în veac dupre rânduiala lui Melchisedec),

²² Pre atâta aşezământului de lege celui mai bun s-a făcut Chezaş Iisus.

²³ Şi aceia adică mai mulţi se făceau Preoţi, pentru că de moarte erau opriţi a trăi.

²⁴ Iar acesta pentru că rămâne în veac, are Preoţia veşnică.

²⁵ Pentru aceea şi a mântui desăvârşit poate, pre cei ce vin prin el la Dumnezeu, pururea trăind ca să se roage pentru dânşii.

²⁶ Pentru că Arhiereu ca acesta se cuvenea să fie nouă, Cuvios, fără de răutate, fără de spurcăciune, osebit de cei păcătoşi, şi mai înalt decât Cerurile fiind.

²⁷ Care nu are în toate zilele nevoie ca alţi Arhierei, întâi pentru ale sale păcate a aduce jertfe, apoi pentru ale norodului; că aceasta o a făcut odată, pre sine aducându-se.

²⁸ Că legea pune pre oameni Arhierei care au neputinţe, iar cuvântul jurământului celui ce a fost în urma legii, pre Fiul în veac desăvârşit.

8

¹ Iar cap preste cele ce se zic, Arhiereu ca acesta avem, care a şezut de-a dreapta Scaunului măririi în Ceruri.

² Slujitor sfintelor, şi Cortului celui adevărat, care l-a înfipt Domnul, şi nu omul.

³ Că tot Arhiereul pentru ca să aducă daruri şi jertfe se pune; pentru aceea trebuia să aibă ceva şi acesta care să aducă.

⁴ Că de ar fi fost pre pământ, nici ar fi fost Preot, fiind Preoţii cei ce aduc darurile dupre lege.

⁵ Care slujesc închipuirii şi umbrei celor Cereşti; precum s-a zis lui Moise, când vroia să facă Cortul: Că vezi, zice, să faci toate dupre chipul care ţi s-a arătat ţie în munte.

⁶ Iar acum mai osebită slujire a dobândit, întrucât este şi de aşezământ de lege mai bună mijlocitor, care spre mai bune făgăduinţe s-a aşezat.

⁷ Că de ar fi fost cel dintâi fără de prihană, nu s-ar fi căutat loc celui de al doilea.

⁸ Că defăimându-i pre dânşii, zice: Iată zile vor veni, zice Domnul, şi voi săvârşi preste casa lui Israil, şi preste casa lui Iuda aşezământ de lege nouă.

⁹ Nu dupre aşezământul de lege care am aşezat părinţilor lor, în ziua când i-am apucat pre dânşii de mâna lor ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei nu au rămas întru aşezământul de lege al meu, şi eu i-am părăsit pre ei zice Domnul.

¹⁰ Căci acesta este aşezământ de lege care voi aşeza casei lui Israil după zilele acelea, zice Domnul, dând legile mele în cugetul lor, şi în inimile lor le voi scrie pre ele, şi voi fi lor Dumnezeu, şi ei vor fi mie norod.

¹¹ Şi nu va mai învăţa fieştecare pre vecinul său, şi fieştecare pre fratele său zicând: Cunoaşte pre Domnul; că toţi mă vor şti, de la cel mic până la cel mare al lor.

¹² Căci milostiv voi fi nedreptăţilor lor, şi păcatele lor şi fărădelegile lor nu le voi mai pomeni.

¹³ Şi zicând nouă, a învechit pre cea dintâi; iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte aproape este de pieire.

9

¹ Avea drept aceea şi cel dintâi îndreptări de slujbă, şi sfinţire lumească.

² Pentru că Cortul s-a făcut cel dintâi întru care era Sfeşnicul şi Masa, şi punerea înainte a pâinilor, care se zice Sfintele.

³ Iar după a doua catapeteasmă, Cortul cel ce se chema Sfintele Sfintelor.

⁴ Care avea cădelniţă de aur, şi Sicriul legii, ferecat preste tot cu aur, întru care era Năstrapa cea de aur care avea Manna, şi Toiagul lui Aaron ce odrăslise, şi Tablele legii.

⁵ Iar pre deasupra lui Heruvimii slavei, care umbreau Oltarul, pentru care nu este acum a grăi pre amăruntul.

⁶ Şi acestea fiind tocmite aşa, în Cortul cel dintâi pururea intrau Preoţii, când făceau slujbele.

⁷ Iar în cel de-al doilea, odată în an singur Arhiereul, nu fără de sânge, care aducea pentru sine şi pentru neştiinţele norodului.

⁸ Aceasta însemnând Duhul cel Sfânt, că încă nu era arătată calea sfinţilor, fiind că încă sta Cortul cel dintâi.

⁹ Care era pildă în vremea de atunci, întru care daruri şi jertfe se aduc, cele ce nu putea dupre ştiinţă să facă desăvârşit pre cel ce slujea.

¹⁰ Numai pentru mâncări, şi băuturi, şi multe feluri de spălări, şi îndreptări ale trupului, erau puse până la vremea îndreptării.

¹¹ Iar Hristos venind Arhiereu bunătăţilor celor viitoare, prin Cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu de mână făcut, adică nu al acestei zidiri.

¹² Nici prin sânge de ţapi şi de viţei, ci prin Sângele său a intrat odată întru cele Sfinte, veşnică răscumpărare aflând.

¹³ Că de vreme ce sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa de junice stropind pre cei spurcaţi îi sfinţeşte spre curăţia trupului,

¹⁴ Cu cât mai vârtos Sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic pre sine s-a adus fără de prihană lui Dumnezeu, va curăţa ştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu.

¹⁵ Şi pentru aceasta este mijlocitor aşezământului de lege celui nou, ca făcându-se moartea spre răscumpărarea greşalelor ce era în aşezământul de lege cel dintâi, să ia cei chemaţi făgăduinţa moştenirii celei veşnice.

¹⁶ Că unde este diată, acolo trebuie să fie moarte celui ce face diată.

¹⁷ Că diata întru cei morţi este întărită, de vreme ce încă nu poate când este viu cel ce face diata.

¹⁸ Pentru aceea nici cea dintâi fără de sânge nu s-a înnoit.

¹⁹ Că după ce s-a grăit toată porunca dupre lege de către Moise la tot norodul, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, şi pre însăşi cartea şi pre tot norodul a stropit.

²⁰ Zicând: Acesta este sângele legii, care a poruncit vouă Dumnezeu.

²¹ Încă şi pre Cort şi pre toate vasele cele de slujbă aşijderea cu sângele le-a stropit.

²² Şi mai cu sânge toate se curăţesc dupre lege, şi fără de vărsare de sânge nu se face iertare.

²³ Trebuia dar ca chipurile celor din Ceruri cu acestea să se curăţească; iar singure cele Cereşti cu mai bune jertfe decât acestea.

²⁴ Că nu în sfinte făcute de mâini a intrat Hristos, care erau chipuri celor adevărate, ci în singur Cerul, ca să se arate acum Feţii lui Dumnezeu pentru noi.

²⁵ Nici ca de multe ori să se aducă pre sineşi, precum Arhiereul intră în cele sfinte în tot anul cu sânge străin.

²⁶ (De vreme ce i s-ar fi căzut lui de multe ori să pătimească de la întemeierea lumii), ci acum odată la sfârşitul veacurilor, spre surparea păcatului, prin jertfa sa s-a arătat.

²⁷ Şi precum este rânduit oamenilor odată să moară, iar după aceea Judecata,

²⁸ Aşa şi Hristos odată fiind jertfit, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat se va arăta celor ce îl aşteaptă pre el spre Mântuire.

10

¹ Pentru că legea având umbra bunătăţilor celor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, cu aceleaşi jertfe, care în fieştecarele an aduc pururea, nici odată nu poate pre cei ce vin să-i facă desăvârşit.

² De vreme ce ar fi încetat a se aduce, pentru că nu ar mai avea nici o ştiinţă de păcate cei ce slujesc, o dată fiind curăţiţi.

³ Ci întru dânsele pomenire de păcate în fieştecarele an se face.

⁴ Că cu neputinţă este sânge de tauri şi de ţapi să ridice păcatele.

⁵ Pentru aceea intrând în lume zice: Jertfa şi prinosul nu ai voit, iar trupul mi l-ai săvârşit.

⁶ Arderile de tot şi pentru păcat nu ai căutat.

⁷ Atunci am zis: Iată viu (în capul cărţii scris este pentru mine) ca să fac, Dumnezeule, voia ta.

⁸ Mai sus zicând: Că jertfa, şi prinosul, şi arderile de tot, şi pentru păcat nu ai voit, nici ai căutat (care se aduc dupre lege).

⁹ Atunci a zis: Iată viu ca să fac, Dumnezeule, voia ta; ridică pre cea dintâi, ca să pună pre cea de a doua.

¹⁰ Întru care voie suntem sfinţiţi, cei prin jertfirea Trupului lui Iisus Hristos o dată.

¹¹ Şi tot Preotul stă în toate zilele slujind, şi aceleaşi de multe ori aducând jertfe, care niciodată nu pot să curăţească păcatele.

¹² Iar acesta o jertfă aducând pentru păcate pururea, a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.

¹³ Deacia aşteptând până se vor pune vrăjmaşii lui aşternut Picioarelor lui.

¹⁴ Că cu o jertfă a săvârşit pururea pre cei ce se sfinţesc.

¹⁵ Şi ne mărturiseşte nouă şi Duhul cel Sfânt; că dupre ce a zis mai înainte.

¹⁶ Acesta este aşezământul de lege care voi aşeza către dânşii dupre zilele acelea, zice Domnul, dând legile mele în inima lor, şi în cugetele lor le voi scrie pre ele.

¹⁷ Apoi zice: Şi păcatele lor şi fărădelegile lor nu le voi mai pomeni.

¹⁸ Iar unde este iertare acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.

¹⁹ Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală a intra întru cele sfinte prin Sângele lui Iisus Hristos, pre cale nouă şi vie.

²⁰ Care o a înnoit nouă prin Catapeteasmă, adică prin Trupul său.

²¹ Şi Preot mare preste Casa lui Dumnezeu.

²² Să ne apropiem cu adevărată inimă, întru deplină credinţă, fiind stropiţi la inimi de ştiinţă rea.

²³ Şi spălaţi la trup cu apă curată, să ţinem mărturisirea nădejdii nesmintită, (pentru că credincios este cel ce a făgăduit).

²⁴ Şi să cunoaştem (cercetăm) unul pre altul spre îndemnarea dragostei şi a faptelor bune.

²⁵ Nepărăsind adunarea noastră, precum au unii obiceiul, ci îndemnând unul pre altul, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.

²⁶ Că păcătuind noi de bună voie după ce am luat cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate.

²⁷ Ci o aşteptare oarecare înfricoşată a judecăţii, şi iuţimea focului, care va să mănânce pre cei protivnici.

²⁸ Lepădând cineva legea lui Moise, fără de milă prin două sau trei mărturii moare.

²⁹ Cât de mai amară muncă (socotiţi) va lua cel ce a călcat pre Fiul lui Dumnezeu, şi a socotit Sângele legii, cu care s-a sfinţit, a fi de obşte, şi a ocărât Duhul darului?

³⁰ Că ştim pre cel ce a zis: A mea este răsplătirea, eu voi răsplăti, zice Domnul. Şi iarăşi: Domnul va judeca pre norodul său.

³¹ Înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu.

³² Şi aduceţi-vă aminte de zilele cele mai dinainte, întru care luminându-vă, multă luptă de patimi aţi suferit.

³³ De o parte cu ocări şi cu necazuri priveală făcându-vă; iar de altă parte părtaşi făcându-vă celor ce vieţuiesc aşa.

³⁴ Pentru că aţi şi pătimit împreună cu legăturile mele, şi jefuirea de averile voastre cu bucurie aţi primit, ştiind că aveţi voi avuţie în Ceruri mai bună şi stătătoare.

³⁵ Nu lepădaţi dar îndrăzneala voastră care are mare răsplătire.

³⁶ Că aveţi trebuinţă de răbdare, ca voia lui Dumnezeu făcând, să luaţi făgăduinţa.

³⁷ Că încă puţin oarece, cel ce este să vie, va veni, şi nu va zăbovi; iar dreptul din credinţă va fi viu.

³⁸ Şi de se va îndoi, nu va binevoi sufletul meu întru dânsul.

³⁹ Iar noi nu suntem ai îndoirii spre pieire, ci ai credinţei spre câştigarea sufletului.

11

¹ Şi este credinţa adeverire (punere în stare) a celor nădăjduite, dovedire a lucrurilor celor nevăzute.

² Că întru aceasta sunt mărturisiţi cei de demult.

³ Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din cele nevăzute cele ce se văd.

⁴ Prin credinţă mai multă jertfă Abel decât Cain a adus lui Dumnezeu, pentru care a fost mărturisit că a fost drept, mărturisind Dumnezeu de darurile lui, şi printr-aceia murind încă grăieşte.

⁵ Prin credinţă Enoh s-a mutat ca să nu vadă moarte; şi nu s-a aflat, pentru că l-a mutat pre el Dumnezeu, că mai înainte de mutarea lui a fost mărturisit, că a bineplăcut lui Dumnezeu.

⁶ Şi fără de credinţă nu este cu putinţă a bineplăcea lui Dumnezeu. Că trebuie cel ce se apropie la Dumnezeu să creadă cum că este, şi celor ce îl caută pre dânsul este dătător de plată.

⁷ Prin credinţă răspuns (vestire) luând Noe, de acele care încă nu erau văzute, temându-se a făcut corabie spre mântuirea casei sale, prin care a osândit lumea, şi dreptăţii celei dupre credinţă s-a făcut moştenitor.

⁸ Prin credinţă, chemându-se Avraam, a ascultat de a ieşit la locul care era să îl ia spre moştenire, şi a ieşit neştiind unde merge.

⁹ Prin credinţă a nemernicit în pământul făgăduinţei, ca întru un pământ străin, în corturi locuind cu Isaac, şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe.

¹⁰ Că aştepta cetatea care are temelii, al căruia Meşterul şi Lucrătorul este Dumnezeu.

¹¹ Prin credinţă şi însăşi Sarra stearpă fiind putere spre zămislirea seminţei a luat, şi afară de vremea vârstei a născut; de vreme ce a socotit că este credincios cel ce a făgăduit.

¹² Pentru aceia şi dintru unul, şi acela încă fiind omorât, s-au născut ca stelele cerului cu mulţimea şi ca nisipul cel fără de număr de pre lângă mare.

¹³ Dupre credinţă au murit aceştia toţi, neluând făgăduinţele; ci de departe văzându-le, şi sărutându-le, şi mărturisind, că străini şi nemernici sunt pre pământ.

¹⁴ Că cei ce grăiesc unele ca acestea arată că patrie caută.

¹⁵ Şi de şi-ar fi adus aminte de aceea dintru care au ieşit, ar fi avut vreme a se întoarce.

¹⁶ Iar acum de cea mai bună doresc, adică de cea Cerească; pentru aceea nu se ruşinează de dânşii Dumnezeu, a se numi Dumnezeul lor: Că a gătit lor cetate.

¹⁷ Prin credinţă a adus Avraam pre Isaac când a fost ispitit, şi pre cel Unulnăscut îl aducea jertfă, cel ce luase făgăduinţele.

¹⁸ Către care s-a zis: Că întru Isaac se va numi ţie sămânţă.

¹⁹ Socotind că şi din morţi a-l învia puternic este Dumnezeu; drept aceea pre acela şi întru pildă l-a luat.

²⁰ Prin credinţă, pentru cele viitoare a blagoslovit Isaac pre Iacov şi pre Isav.

²¹ Prin credinţă, Iacov murind pre fieştecare din fii lui Iosif a blagoslovit, şi s-au închinat la vârful (pre vârful) toiagului lui.

²² Prin credinţă, Iosif murind, a făcut pomenire pentru ieşirea fiilor lui Israil, şi pentru oasele sale a poruncit.

²³ Prin credinţă, Moise când s-a născut, trei luni a fost ascuns de părinţii săi căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului.

²⁴ Prin credinţă, Moise mare făcându-se, s-a lepădat a se numi fecior fetii lui Faraon.

²⁵ Mai bine alegând a pătimi cu norodul lui Dumnezeu decât a avea dulceaţa păcatului cea trecătoare.

²⁶ Mai mare bogăţie socotind a fi decât visteriile Egiptului, ocara lui Hristos; că se uita la răsplătire.

²⁷ Prin credinţă a lăsat Egiptul, netemându-se de urgia împăratului; că pre cel nevăzut ca cum l-ar fi văzut îl aştepta.

²⁸ Prin credinţă a făcut pasca, şi vărsarea sângelui, ca nu cel ce pierdea pre cei întâi născuţi, să se atingă de dânşii.

²⁹ Prin credinţă a trecut Marea Roşie ca pre uscat, a căreia ispitire luând Egiptenii, s-au înecat.

³⁰ Prin credinţă zidurile Ierihonului au căzut cu înconjurarea în şapte zile.

³¹ Prin credinţă Raav curva nu a pierit împreună cu cei neascultători, primind iscoadele cu pace.

³² Şi încă ce voi mai zice? Că nu îmi ajunge vremea a spune, de Ghedeon, şi de Varac, şi de Samson, şi de Ieftae, şi de David, şi de Samuil, şi de Proroci.

³³ Care prin credinţă au biruit împărăţii, au lucrat dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor.

³⁴ Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţitul săbiei, s-au întărit din slăbiciune, s-au făcut tari în războaie; au întors taberele vrăjmaşilor în fugă.

³⁵ Au luat femeile dintru înviere pre morţii săi; şi unii s-au omorât, neprimind slobozirea, ca să dobândească mai bună înviere.

³⁶ Iar alţii de batjocuri şi de bătăi au luat ispitire, încă şi de legături şi de temniţe.

³⁷ S-au ucis cu pietre, s-au fierăstruit, ispitiţi au fost, cu ucidere de sabie au murit, în cojoace au umblat, şi în piei de capre; lipsiţi fiind, necăjiţi, de rău supăraţi

³⁸ (cărora nu era lumea vrednică), în pustie rătăcind, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.

³⁹ Şi aceştia toţi mărturisiţi fiind prin credinţă, nu au luat făgăduinţa.

⁴⁰ Dumnezeu ceva mai bun pentru noi mai înainte văzând, ca să nu ia fără de noi săvârşirea.

12

¹ Drept aceea, şi noi având atâta nor de mărturii pus împrejurul nostru, lepădând toată sarcina şi păcatul cel ce lesne înconjură, prin răbdare să alergăm în lupta care este pusă înaintea noastră.

² Căutând la Începătorul şi Plinitorul Credinţei Iisus, care în locul bucuriei ce era pusă înaintea lui, a răbdat Crucea, de ocară nebăgând seamă, şi de-a dreapta Scaunului lui Dumnezeu a şezut.

³ Că socotiţi de cel ce a răbdat de la păcătoşi asupra sa împotrivire ca aceea, ca să nu vă osteniţi slăbind cu sufletele voastre.

⁴ Că încă nu aţi stătut până la sânge, împotriva păcatului luptându-vă.

⁵ Şi aţi uitat mângâierea care vouă ca unor fii vă grăieşte: Fiul meu, nu defăima certarea Domnului, nici slăbi mustrându-te de dânsul.

⁶ Că pre care iubeşte Domnul îl ceartă, şi bate pre tot fiul pre care primeşte.

⁷ De veţi suferi certarea, ca unor fii vouă se va afla Dumnezeu; căci care fiu este pre care nu îl ceartă tatăl?

⁸ Iar de sunteţi fără de certare, căreia părtaşi s-au făcut toţi, iată dar că sunteţi feciori din curvie, iar nu fii.

⁹ Apoi pre părinţii trupului nostru i-am avut pedepsitori (certători), şi ne ruşinam de dânşii. Au nu ne vom pleca cu mult mai vârtos Tatălui duhurilor, şi să fim vii?

¹⁰ Că aceia întru puţine zile, precum le plăcea lor ne pedepseau pre noi; iar acesta spre folos, ca să ne împărtăşim sfinţirii lui.

¹¹ Şi toată certarea în vremea cea ce faţă se pare că nu este de bucurie, ci de mâhnire; iar mai pre urmă roadă de pace a dreptăţii dă celor pedepsiţi printr-însa.

¹² Pentru aceea mâinile cele slăbite, şi genunchele cele slăbănoage vi le îndreptaţi.

¹³ Şi cărări drepte faceţi picioarelor voastre, că nu este şchiop să rătăcească, ci mai vârtos să se vindece.

¹⁴ Pacea să urmaţi cu toţi, şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pre Domnul.

¹⁵ Socotind ca nimeni să nu se lipsească de darul lui Dumnezeu; ca nu vreo rădăcină a amărăciunii odrăslind în sus să facă sminteală, şi prin aceea să se spurce mulţi.

¹⁶ Să nu fie cineva curvar, sau spurcat ca Isav, care pentru o mâncare şi-a vândut naşterea sa cea dintâi.

¹⁷ Căci ştiţi că şi după aceea vrând să moştenească blagoslovenia, a fost neprimit; de vreme ce loc de pocăinţă nu a aflat, măcar că şi cu lăcrămi o căuta pre ea.

¹⁸ Pentru că nu v-aţi apropiat de muntele ce se putea pipăi, şi de focul ce ardea, şi de nor, şi de ceaţă, şi de vifor;

¹⁹ Şi de viersul trâmbiţei, şi de glasul cuvintelor, care cei ce îl auzeau s-au lepădat ca să nu li se mai adauge lor cuvânt.

²⁰ (Că nu puteau suferi ceea ce li se zicea: Şi măcar fiară de s-ar atinge de munte, cu pietre se va omorî, sau cu săgeată se va săgeta.

²¹ Şi aşa înfricoşat lucru era cel ce se vedea; Moise a zis: Spăimântatu-m-am şi mă cutremur).

²² Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, şi de cetatea Dumnezeului celui viu Ierusalimul cel Ceresc, şi de zbor de milioane de Îngeri.

²³ Şi de adunarea celor întâi născuţi care sunt scrişi în Ceruri, şi de Judecătorul tuturor Dumnezeu, şi de duhurile drepţilor celor desăvârşit.

²⁴ Şi de Iisus Mijlocitorul aşezământului de lege celui nou, şi de sângele stropirii, care grăieşte mai bine decât al lui Abel.

²⁵ Vedeţi să nu vă lepădaţi de cel grăieşte. Că de nu au scăpat aceia, lepădându-se de cel ce grăia pre pământ, cu mult mai vârtos noi, întorcându-ne de cel ce din Cer.

²⁶ Al căruia glas atunci a cutremurat pământul, iar acum a făgăduit, zicând: Încă o dată eu voi clăti nu numai pământul, ci şi Cerul.

²⁷ Iar aceea ce zice, încă o dată, arată schimbarea celor ce se clătesc ca a unor lucruri făcute, ca să rămâie cele ce nu se clătesc.

²⁸ Drept aceea, Împărăţie nemişcată luând, să avem mulţămire, prin care slujim lui Dumnezeu întru bună plăcere, cu bună cucernicie şi cu sfială.

²⁹ Că Dumnezeul nostru este foc mistuitor.

13

¹ Iubirea de fraţi să petreacă.

² Iubirea de străini să nu o uitaţi, că prin aceasta oarecare neştiind au primit oaspeţi pre Îngeri.

³ Aduceţi-vă aminte de cei legaţi, ca cei ce aţi fi legaţi cu dânşii; de cei necăjiţi, ca cei ce şi voi sunteţi în trup.

⁴ Cinstită este nunta întru toate şi patul nespurcat; iar pre curvari, şi pre preacurvari va judeca Dumnezeu.

⁵ Să vă fie obiceiurile fără iubire de argint; îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi; că însuşi a zis: Nu te voi părăsi, nici te voi lăsa.

⁶ Pentru aceia îndrăznind noi să zicem: Domnul mie ajutor, şi nu mă voi teme ce-mi va face mie omul.

⁷ Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, la a cărora săvârşire a vieţii privind, să le urmaţi credinţa.

⁸ Iisus Hristos ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci.

⁹ La învăţături străine şi de multe feluri să nu vă mutaţi. Că bine este cu darul să întăriţi inima, iar nu cu mâncărurile, dintru care nu s-au folosit cei ce au umblat întru dânsele.

¹⁰ Avem Oltar, dintru care a mânca nu au volnicie cei ce slujesc Cortului.

¹¹ Pentru că ale cărora dobitoace sângele de Arhiereu se bagă înlăuntru în cele Sfinte pentru păcate, ale acelora trupurile se ard afară de tabără.

¹² Pentru aceea şi Iisus ca să sfinţească pre norod cu Sângele său, afară de poartă a pătimit.

¹³ Deci dar să ieşim la dânsul afară de tabără, ocara lui purtând.

¹⁴ Că nu avem aici cetate stătătoare, ci pre ceea ce va să fie căutăm.

¹⁵ Printr-însul dar să aducem jertfă de laudă pururea lui Dumnezeu, adică roada buzelor ce se mărturisesc Numelui lui.

¹⁶ Şi facerea de bine şi împărtăşirea să nu uitaţi, că cu jertfe ca acestea se îmblânzeşte (împacă) Dumnezeu.

¹⁷ Ascultaţi pre învăţătorii voştri şi vă supuneţi lor; că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor să dea seamă, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând. Că nu este de folos vouă aceasta.

¹⁸ Rugaţi-vă pentru noi, că nădăjduim că bună ştiinţă avem întru toţi, bine vrând a vieţui.

¹⁹ Şi mai mult vă rog să faceţi aceasta, ca fără de zăbavă să mă întorc la voi.

²⁰ Iar Dumnezeul păcii, cel ce a sculat din morţi pre Păstorul Oilor cel mare, întru Sângele legii celei veşnice, pre Domnul nostru Iisus.

²¹ Să vă facă pre voi desăvârşit întru tot lucrul bun, ca să faceţi voia lui, făcând întru voi, ce este plăcut înaintea lui, prin Iisus Hristos; căruia este slava în vecii vecilor. Amin.

²² Şi vă rog pre voi fraţilor, primiţi cuvântul mângâierii; că pre scurt am scris vouă.

²³ Să ştiţi că fratele Timotei este slobod, cu care (de va veni mai curând) voi vedea pre voi. Spuneţi închinăciune tuturor mai marilor voştri, şi tuturor sfinţilor.

²⁴ Închină-se vouă cei ce sunt din Italia.

²⁵ Darul cu voi cu toţi. Amin.