1

¹⁹ Eu am răspuns: «Doamne, ei ştiu bine că eu mergeam în fiecare sinagogă ca să-i trimit la închisoare şi să-i biciuiesc pe cei care credeau în Tine.

²⁰ Şi când s-a vărsat sângele lui Ştefan, martorul Tău, eu eram prezent, aprobându-i [execuţia] şi păzind hainele celor care-l ucideau».

²¹ Atunci Domnul mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe la neevrei!»“

²² Mulţimea îl ascultase până la aceste cuvinte, dar apoi a început să strige cât putea de tare: „Ia de pe pământ un asemenea om, căci nu este vrednic să trăiască!“

²³ Ei urlau, îşi aruncau hainele şi împrăştiau praf în aer.

²⁴ Comandantul a dat ordin ca Paul să fie dus în fortăreaţă şi să fie interogat prin biciuire, ca să afle din ce motiv strigau aşa împotriva lui.

²⁵ În timp ce-l legau cu curele, Paul i-a zis ofiţerului care era acolo: „Aveţi dreptul de a biciui un cetăţean roman care nu este condamnat?“

²⁶ Auzind aceste cuvinte, ofiţerul s-a dus la comandant şi i-a raportat, spunându-i: „Ce vrei să faci? Omul acesta este cetăţean roman!“

²⁷ Comandantul s-a dus la el şi l-a întrebat: „Spune-mi, eşti cetăţean roman?“ Paul i-a răspuns: „Da!“

²⁸ Comandantul a reluat: „Eu am dobândit cu o mare sumă de bani această cetăţenie“. Paul i-a zis: „Eu o am din naştere“.

²⁹ Îndată, cei care urmau să-l interogheze s-au retras, iar comandantul, când a aflat că Paul era cetăţean roman, s-a temut pentru că îl legase.

³⁰ A doua zi, comandantul a vrut să ştie cu certitudine de ce îl acuzau evreii. El l-a dezlegat, a dat ordin preoţilor principali şi întregului sanhedrin să se întrunească. Apoi l-a adus pe Paul şi l-a pus înaintea lor.

23

¹ Aţintindu-şi privirile asupra sanhedrinului, Paul le-a zis: „Fraţilor, mi-am dus viaţa cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu până astăzi“.

² Marele preot Anania a ordonat celor care stăteau lângă el să-l lovească peste gură.

³ Atunci Paul i-a zis: „O să te lovească Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi ca să mă judeci în conformitate cu Legea, dar încalci Legea dând ordin să mă lovească!“

⁴ Cei care stăteau lângă el i-au zis: „Îl insulţi pe marele preot al lui Dumnezeu?“

⁵ Paul le-a răspuns: „Nu ştiam, fraţilor, că este marele preot. Într-adevăr, e scris: Nu vei vorbi rău despre conducătorul poporului tău!“

⁶ Ştiind că o parte din adunare era compusă din saducei, iar cealaltă din farisei, Paul a strigat în sanhedrin: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu. Din cauza speranţei mele în învierea morţilor sunt eu judecat!“

⁷ Când a spus aceasta, s-a stârnit o dezbatere între farisei şi saducei, şi adunarea s-a divizat.

⁸ Într-adevăr, saduceii spun că nu există nici înviere, nici îngeri, nici spirite, iar fariseii le recunosc pe toate.

⁹ S-a stârnit un mare tumult, iar unii dintre specialiştii în Lege care erau membri în partidul fariseilor s-au ridicat şi s-au angajat cu tărie în dezbatere, spunând: „Noi nu găsim nimic rău la acest om: dar dacă i-a vorbit un spirit sau un înger? [Să nu luptăm împotriva lui Dumnezeu]“.

¹⁰ Cum dezbaterea devenea violentă, comandantului i-a fost teamă ca Paul să nu fie făcut bucăţi de aceşti oameni şi a ordonat soldaţilor să se ducă să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.

¹¹ În noaptea următoare, Domnul i-a apărut lui Paul şi i-a spus: „Curaj, [Paul]! Aşa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalem, tot aşa trebuie să depui mărturie şi în Roma“.

¹² Când s-a făcut zi, evreii au pus la cale un complot şi s-au angajat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea până când nu-l vor ucide pe Paul.

¹³ Cei care au pus la cale această conspiraţie erau mai mult de 40.

¹⁴ Ei s-au dus la preoţii principali şi la prezbiteri ca să le spună: „Ne-am angajat cu blestem să nu mâncăm nimic până când nu-l ucidem pe Paul.

¹⁵ Acum deci, voi şi sanhedrinul adresaţi-vă comandantului roman ca să-l aducă [mâine] la voi sub pretextul că vreţi să-i examinaţi cazul mai în amănunt, iar noi suntem gata să-l ucidem înainte să ajungă aici“.

¹⁶ Dar fiul surorii lui Paul a auzit despre cursă şi s-a dus în fortăreaţă ca să-l informeze pe Paul.

¹⁷ Paul l-a chemat pe unul dintre ofiţerii romani şi i-a zis: „Condu-l pe acest tânăr la comandant, căci are să-i comunice ceva!“

¹⁸ Ofiţerul l-a luat pe tânăr, l-a dus la comandant şi i-a zis: „Deţinutul Paul m-a chemat şi m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tânăr care are ceva să-ţi spună“.

¹⁹ Comandantul l-a luat pe tânăr de mână, l-a dus la o parte şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi comunici?“

²⁰ El i-a răspuns: „Evreii s-au înţeles să-ţi ceară să-l duci pe Paul mâine în faţa sanhedrinului, sub pretextul că vor să ancheteze mai amănunţit cazul lui.

²¹ Tu să nu-i asculţi, căci mai mult de 40 dintre ei îi întind o cursă şi s-au angajat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea până când nu-l vor ucide; acum sunt gata şi aşteaptă aprobarea ta“.

²² Comandantul l-a poftit pe tânăr să iasă, după ce îl sfătuise: „Să nu spui nimănui că mi-ai dezvăluit aceste lucruri!“

²³ Pe urmă a chemat doi ofiţeri şi le-a spus: „Pregătiţi, de la ora nouă diseară, 200 de soldaţi, 70 de călăreţi şi 200 de lăncieri ca să se ducă la Cezareea!

²⁴ Pregătiţi şi cai pentru a-l duce pe Paul în siguranţă la guvernatorul Felix!“

²⁵ El a scris următoarea scrisoare:

²⁶ „Claudius Lisias către excelenţa sa, guvernatorul Felix: salut!

²⁷ Evreii l-au prins pe omul acesta şi erau pe cale să-l ucidă. Am intervenit atunci cu soldaţi şi l-am smuls din mâna lor, căci aflasem că este cetăţean roman.

²⁸ Vrând să cunosc motivul pentru care îl acuzau, l-am dus înaintea tribunalului lor.

²⁹ Am descoperit că era acuzat cu privire la nişte chestiuni referitoare la Legea lor, dar el nu comisese nicio greşeală care să merite moartea sau închisoarea.

³⁰ Apoi am fost informat că există un complot împotriva lui şi l-am trimis imediat la tine, informându-i şi pe acuzatorii lui să vină înaintea ta cu acuzaţiile pe care le au împotriva lui. [Cu bine!]“

³¹ În conformitate cu ordinul primit, soldaţii l-au luat pe Paul şi l-au dus la Antipatris în timpul nopţii.

³² A doua zi, i-au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul cu el şi s-au întors la fortăreaţă.

³³ Ajunşi la Cezareea, călăreţii i-au dat guvernatorului scrisoarea şi i l-au predat pe Paul.

³⁴ Guvernatorul a citit scrisoarea şi apoi i-a întrebat din ce provincie venea Paul. Aflând că era originar din Cilicia,

³⁵ i-a zis: „Te voi audia când vor veni acuzatorii tăi“. Apoi a dat ordin să fie ţinut sub pază în pretoriul lui Herod.

24

¹ După cinci zile, marele preot Anania a coborât la Cezareea cu câţiva prezbiteri şi cu un avocat pe nume Tertullus. Ei şi-au adus acuzaţiile împotriva lui Paul înaintea guvernatorului.

² După ce Paul a fost chemat, Tertullus a început să-l acuze astfel: „Excelenţă, datorită ţie ne bucurăm de multă pace, şi în această naţiune s-au realizat reforme datorită prevederii tale.

³ Noi recunoaştem aceasta pretutindeni şi oricând, excelenţă Felix, cu deplină recunoştinţă.

⁴ Dar, ca să nu te reţin prea mult, te rog, în bunăvoinţa ta, să ne asculţi câteva clipe.

⁵ Am descoperit că omul acesta este o pacoste; el provoacă revolte printre toţi evreii din lume. Este conducătorul sectei nazarinenilor

⁶ şi a încercat chiar şi să profaneze templul. Noi l-am arestat [şi am vrut să-l judecăm după Legea noastră,

⁷ dar a venit comandantul Lisias. El l-a smuls din mâinile noastre cu mare violenţă

⁸ şi a dat ordin acuzatorilor lui să vină înaintea ta.] Tu însuţi vei putea, interogându-l, să te convingi de toate acuzaţiile pe care le aducem contra lui“.

⁹ Evreii s-au alăturat şi ei acuzaţiei, afirmând că aceste lucruri erau aşa.

¹⁰ Când guvernatorul i-a făcut semn să vorbească, Paul a răspuns: „Ştiu că eşti de mulţi ani judecătorul acestei naţiuni şi iau cuvântul cu încredere ca să-mi apăr cauza.

¹¹ După cum poţi verifica şi tu, nu sunt mai mult de 12 zile de când m-am dus la Ierusalem ca să mă închin.

¹² Nici în templu, nici în sinagogi şi nici în oraş n-am fost găsit pe cale de a discuta cu cineva sau de a tulbura mulţimea.

¹³ Ei nu pot să-ţi dovedească lucrurile de care mă acuză acum.

¹⁴ Îţi mărturisesc că Îl servesc pe Dumnezeul strămoşilor noştri după Calea pe care ei o numesc sectă. Eu cred tot ce este scris în Lege şi în Profeţi,

¹⁵ şi am în Dumnezeu speranţa pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

¹⁶ De aceea mă străduiesc şi eu să am neîncetat o conştiinţă ireproşabilă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oame-nilor.

¹⁷ După o absenţă de mai mulţi ani, am venit să aduc daruri naţiunii mele şi să prezint ofrande.

¹⁸ Ei m-au găsit în templu ocupat cu acestea, după ce am îndeplinit ceremonia de purificare, fără vreo mulţime sau tumult.

¹⁹ Erau şi nişte evrei din Asia, care ar trebui să fie prezenţi înaintea ta şi să mă acuze, dacă ar avea ceva împotriva mea.

²⁰ Sau cei care sunt aici să spună de care infracţiune m-au găsit vinovat când am stat înaintea sanhedrinului,

²¹ afară numai de aceste cuvinte pe care le-am strigat în mijlocul lor: «Cu privire la învierea morţilor sunt eu judecat astăzi înaintea voastră!»“

²² Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, i-a amânat, spunând: „Când va veni comandantul Lisias, voi decide cazul vostru“.

²³ El a dat ordin ofiţerului să-l ţină pe Paul sub pază, dar să-i lase o anumită libertate şi să nu-i împiedice pe ai lui să-i facă servicii [sau să vină să-l vadă].

²⁴ Câteva zile mai târziu, Felix a venit cu soţia sa Drusilla, care era evreică. El a trimis după Paul şi l-a ascultat vorbind despre credinţa în Cristos Iesus.

²⁵ Dar, când Paul a discutat despre dreptitudine, despre stăpânire de sine şi despre judecata viitoare, Felix s-a temut şi a zis: „Acum du-te; când voi avea ocazia te voi chema“.

²⁶ În acelaşi timp, el spera că Paul îi va da bani [ca să-i dea drumul] şi de aceea trimitea deseori după el ca să converseze cu el.

²⁷ Doi ani au trecut astfel, şi Felix l-a avut ca succesor pe Porcius Festus. Dorind să facă o favoare evreilor, Felix l-a lăsat pe Paul în închisoare.

25

¹ La trei zile după sosirea lui în provincie, Festus s-a dus de la Cezareea la Ierusalem.

² Preoţii principali şi personalităţile evreieşti au adus înaintea lui plângere împotriva lui Paul. I-au cerut cu insistenţă

³ favoarea de a-l face să vină la Ierusalem. Ei pregăteau o capcană ca să-l omoare pe drum.

⁴ Festus a răspuns atunci că Paul era păzit în Cezareea şi că el însuşi trebuia să se ducă acolo curând.

⁵ „Aceia dintre voi care sunt competenţi să vină cu mine“, le-a zis el, „şi dacă acest om a făcut ceva rău, să-l acuze“.

⁶ Festus n-a petrecut printre ei mai mult de opt sau zece zile, apoi s-a întors la Cezareea. A doua zi şi-a luat locul în tribunal şi a dat ordin să fie adus Paul.

⁷ Când acesta a sosit, evreii veniţi de la Ierusalem l-au înconjurat şi au adus contra lui multe acuzaţii grave, pe care nu le puteau dovedi.

⁸ Paul s-a apărat astfel: „N-am păcătuit cu nimic nici contra Legii evreilor, nici contra templului, nici contra împăratului!“

⁹ Dar Festus, vrând să facă o favoare evreilor, i-a răspuns lui Paul: „Accepţi să mergi la Ierusalem ca să fii judecat acolo înaintea mea privind aceste acuzaţii?“

¹⁰ Paul i-a zis: „Stau înaintea tribunalului împăratului, şi acolo trebuie să fiu judecat. N-am făcut nimic rău evreilor, aşa cum ştii şi tu foarte bine.

¹¹ Dacă am făcut ceva rău sau am comis ceva vrednic de moarte, nu refuz să mor, dar dacă acuzaţiile lor contra mea nu sunt adevărate, nimeni nu are dreptul să mă dea în mâinile lor. Fac apel la împărat“.

¹² Atunci Festus, după ce a vorbit cu consilierii săi, a răspuns: „Ai făcut apel la împărat, te vei duce înaintea împăratului!“

¹³ Câteva zile mai târziu, regele Agrippa şi Berenice au sosit la Cezareea ca să-l salute pe Festus.

¹⁴ Pentru că au stat acolo mai multe zile, Festus i-a expus regelui cazul lui Paul, zicând: „Este aici un om pe care Felix l-a lăsat în închisoare.

¹⁵ Când eram în Ierusalem, preoţii principali şi prezbiterii evreilor au adus acuzaţii contra lui cerându-i condamnarea.

¹⁶ Eu le-am răspuns că nu este obiceiul romanilor să dea un om [la moarte] înainte ca acuzatul să fi fost confruntat cu acuzatorii săi şi să fi avut ocazia de a se apăra contra acuzaţiilor lor.

¹⁷ Ei au venit deci aici şi, fără să mai aşteptăm, am luat loc a doua zi la tribunal, dând ordin să fie adus omul.

¹⁸ Şi când acuzatorii s-au ridicat ca să vorbească, nu l-au acuzat de niciuna dintre faptele grave pe care le presupuneam;

¹⁹ ei aveau cu el nişte controverse privitoare la religia lor şi la un oarecare Iesus care a murit şi despre care Paul afirma că este viu.

²⁰ Neştiind cum să investighez asemenea chestiuni, l-am întrebat dacă voia să se ducă la Ierusalem ca să fie judecat acolo pentru aceste acuzaţii,

²¹ dar Paul a cerut să fie ţinut sub pază pentru decizia împăratului; am dat deci ordin să fie ţinut sub pază până când îl voi trimite la Cezar“.

²² Agrippa i-a zis lui Festus: „Aş vrea să-l aud şi eu pe omul acesta“. „Mâine“, a zis el, „îl vei auzi“.

²³ A doua zi deci, Agrippa şi Berenice au venit cu mare fast şi au intrat în sala de audiere împreună cu comandanţii romani şi cu bărbaţii importanţi din oraş, iar Festus a dat ordin să fie adus Paul.

²⁴ Atunci Festus a zis: „Rege Agrippa şi voi toţi cei care vă aflaţi aici cu noi, priviţi-l pe cel în legătură cu care mi s-a adresat întreaga comunitate evreiască, atât la Ierusalem, cât şi aici, strigând că el nu mai trebuie să trăiască.

²⁵ Eu n-am găsit nimic care să merite moartea, dar cum el însuşi a făcut apel la împărat, am decis să-l trimit la Roma.

²⁶ Totuşi, nu am nimic precis să-i scriu împăratului despre el, şi de aceea l-am adus aici, înaintea voastră, şi în mod special înaintea ta, rege Agrippa, aşa încât să am ceva de scris după acest interogatoriu.

²⁷ Într-adevăr, mi se pare absurd să trimit un deţinut fără să indic acuzaţiile împotriva lui“.

26

¹ Agrippa i-a zis lui Paul: „Îţi este permis să vorbeşti în apărarea ta“. Paul a întins mâna şi şi-a început apărarea:

² „Rege Agrippa, mă consider fericit să mă apăr astăzi înaintea ta cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de evrei,

³ mai ales pentru că eşti un expert în obiceiurile şi disputele evreilor. Te rog deci să mă asculţi cu răbdare.

⁴ Toţi evreii îmi cunosc modul de viaţă din tinereţe, pentru că am trăit de la început în mijlocul naţiunii mele şi în Ierusalem.

⁵ Cunoscându-mă de mult timp, ei ştiu, dacă vor să depună mărturie, că am trăit ca fariseu, în conformitate cu partidul cel mai strict al religiei noastre.

⁶ Şi acum stau la judecată pentru speranţa în promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu strămoşilor noştri.

⁷ Aceasta este promisiunea pe care cele douăsprezece triburi ale noastre speră s-o vadă împlinită, în timp ce Îl servesc cu ardoare pe Dumnezeu noapte şi zi. Cu privire la această speranţă sunt acuzat eu de către evrei, majestate!

⁸ De ce vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?

⁹ În ce mă priveşte, mi s-a părut că trebuie să fac multe împotriva numelui lui Iesus din Nazaret,

¹⁰ ceea ce am şi făcut în Ierusalem. Am aruncat în închisoare mulţi creştini, căci primisem această putere de la preoţii principali, iar când erau condamnaţi la moarte votam împotriva lor.

¹¹ I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îi forţam să blasfemieze. În furia mea fără margini împotriva lor îi persecutam chiar şi în oraşele străine.

¹² Astfel, m-am dus la Damasc cu puteri depline şi cu mandat de la preoţii principali.

¹³ Pe la amiază, majestate, în timp ce eram pe drum, am văzut o lumină din cer, mai puternică decât soarele, strălucind în jurul meu şi în jurul celor care mă însoţeau.

¹⁴ Am căzut cu toţii la pământ şi am auzit o voce care îmi spunea în limba ebraică: «Saul, Saul, de ce Mă persecuţi? Este greu pentru tine să te revolţi contra ţepuşei!»

¹⁵ Eu am răspuns: «Cine eşti, Doamne?» Iar Domnul mi-a răspuns: «Eu sunt Iesus, Cel pe care tu Îl persecuţi.

¹⁶ Dar ridică-te şi stai în picioare, căci ţi-am apărut ca să te fac servitor şi martor a ceea ce ai văzut şi ceea ce-ţi voi arăta.

¹⁷ Te-am ales din poporul tău şi dintre neevrei, la care te trimit

¹⁸ să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la puterea lui Satan la Dumnezeu, pentru ca să primească iertarea păcatelor şi o parte de moştenire împreună cu cei sfinţiţi prin credinţa în Mine».

¹⁹ De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător de viziunea cerească,

²⁰ ci le-am declarat mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalem, din toată Iudeea şi neevreilor că trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu adoptând un mod de a acţiona care să le confirme schimbarea de atitudine.

²¹ Iată de ce m-au arestat evreii în templu şi au încercat să mă ucidă!

²² Dar, datorită ajutorului lui Dumnezeu, am continuat până astăzi să depun mărturie înaintea celor mici şi a celor mari. Eu nu spun nimic alt-ceva decât ce au declarat Moise şi profeţii că urmează să se întâmple:

²³ că Mesia va suferi şi că, fiind primul care va învia, va proclama lumina atât poporului evreu, cât şi neevreilor“.

²⁴ În timp ce Paul vorbea astfel în apărarea sa, Festus a zis cu voce răsunătoare: „Eşti nebun, Paul! Învăţătura ta cea multă s-a transformat în nebunie!“

²⁵ Dar Paul i-a răspuns: „Nu mi-am ieşit din minţi, excelenţă Festus, ci ceea ce spun este adevărat şi raţional.

²⁶ Regele înţelege foarte bine aceste lucruri, şi îi vorbesc cu încredere, întrucât sunt convins că nimic din acestea nu-i este necunoscut, căci nu s-au întâmplat într-un colţ.

²⁷ Crezi în profeţi, rege Agrippa? Ştiu că crezi“.

²⁸ Agrippa i-a zis lui Paul: „Crezi că în aşa scurt timp mă poţi convinge să fiu creştin?“

²⁹ Paul i-a răspuns: „În scurt timp sau în lung – mă rog la Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt şi eu, cu excepţia acestor lanţuri“.

³⁰ [Când Paul a zis aceasta,] regele, guvernatorul, Berenice şi cei care stăteau cu ei s-au ridicat

³¹ şi s-au retras. Ei îşi spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic care să merite moartea sau închisoarea“.

³² Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la împărat“.

27

¹ Când s-a decis îmbarcarea noastră pentru Italia, Paul şi alţi câţiva deţinuţi au fost predaţi lui Iulius, ofiţer al cohortei imperiale.

² Ne-am suit la bordul unei corăbii din Adramitium, care urma să navigheze spre coastele Asiei. Cu noi era Aristarcus, un macedonean din Tesalonic.

³ În ziua următoare am debarcat la Sidon. Iulius, care îl trata pe Paul cu omenie, i-a permis să se ducă la prietenii lui şi să primească îngrijirile lor.

⁴ Plecaţi de acolo, am mers de-a lungul insulei Cipru, pentru că vânturile erau contrare.

⁵ După ce am traversat marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

⁶ Acolo, găsind o corabie din Alexandria care se ducea în Italia, ofiţerul ne-a îmbarcat pe ea.

⁷ Timp de mai multe zile am navigat încet, şi nu fără greutate am ajuns în dreptul insulei Cnidus, unde vântul nu ne-a lăsat să debarcăm. Am depăşit atunci capul Salmone pentru a trece pe la sudul Cretei.

⁸ Am mers cu dificultate de-a lungul insulei şi am ajuns la un loc numit „Porturi bune“, aproape de oraşul Laseea.

⁹ Se scursese destul de mult timp şi navigarea devenea periculoasă, căci trecuse deja chiar timpul postului. De aceea, Paul i-a avertizat,

¹⁰ zicând: „Oameni buni, văd că navigarea nu se va face fără pagubă şi că vor fi multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru noi înşine“.

¹¹ Dar ofiţerul se încredea mai mult în căpitanul şi în proprietarul corăbiei decât în cuvintele lui Paul.

¹² Întrucât portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulţi au fost de părere să-l părăsească pentru a încerca să ajungă la Fenix, un port din Creta orientat spre sud-vest şi nord-vest, ca să petreacă iarna acolo.

¹³ Când a început să sufle un vânt uşor din sud, ei credeau că-şi pot atinge ţinta, aşa că au ridicat ancora şi au început să navigheze aproape de coasta Cretei.

¹⁴ Dar curând s-a dezlănţuit dinspre insulă un vânt cu forţa unui uragan numit Eurachilon.

¹⁵ Corabia a fost purtată fără să se poată împotrivi vântului, şi noi ne-am lăsat duşi în derivă.

¹⁶ Pe când treceam pe lângă o insulă mică numită Cauda, abia am putut să ţinem sub control barca de salvare a corăbiei.

¹⁷ După ce au luat-o la bord, au folosit frânghiile ca să încingă corăbia. De teamă să nu eşueze pe Sirta , au coborât pânzele şi astfel s-au lăsat duşi de vânt.

¹⁸ Cum eram bătuţi violent de furtună, a doua zi au aruncat încărcătura în mare,

¹⁹ iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor greementul corăbiei.

²⁰ Soarele şi stelele n-au apărut timp de mai multe zile, şi furtuna era atât de puternică, încât în final ne-am pierdut orice speranţă că vom fi salvaţi.

²¹ Ei nu mai mâncaseră de mult timp. Atunci Paul s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, ar fi trebuit să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, ca să evitaţi aceste pagube şi aceste pierderi.

²² Dar acum vă invit să prindeţi curaj, căci niciunul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, ci doar corabia va fi pierdută.

²³ Într-adevăr, în această noapte mi-a apărut un înger al Dumnezeului căruia Îi aparţin şi pe care Îl servesc

²⁴ şi mi-a zis: «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să te înfăţişezi înaintea împăratului, şi iată că Dumnezeu ţi i-a acordat pe toţi cei care navighează cu tine».

²⁵ De aceea, prindeţi curaj, oameni buni, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi-a spus El!

²⁶ Acum însă trebuie să eşuăm pe o insulă“.

²⁷ În a paisprezecea noapte, cam pe la miezul nopţii, pe când eram duşi încolo şi încoace pe Marea Adriatică, marinarii au bănuit că se apropie de uscat.

²⁸ Au aruncat sonda şi au găsit 36 de metri adâncime. Un pic mai departe, au aruncat-o din nou şi au găsit 27 de metri.

²⁹ De teamă să nu eşueze pe recife, au coborât patru ancore de la pupa şi se rugau să se facă ziuă.

³⁰ Dar, pe când marinarii încercau să scape de pe corabie şi au coborât pe mare barca de salvare sub pretext că aruncă ancorele de la proră,

³¹ Paul a zis ofiţerului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi“.

³² Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.

³³ Chiar înainte de a se crăpa de ziuă, Paul i-a încurajat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când sunteţi în aşteptare fără să mâncaţi nimic.

³⁴ Vă invit deci să mâncaţi ceva, căci acest lucru este necesar pentru salvarea voastră. Niciunul dintre voi nu-şi va pierde măcar un fir de păr de pe cap“.

³⁵ După ce a zis aceasta, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, apoi a frânt-o şi a început să mănânce.

³⁶ Atunci toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei.

³⁷ Noi eram de toţi 276 de oameni pe corabie.

³⁸ După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia aruncând grâul în mare.

³⁹ Când s-a făcut zi, marinarii n-au recunoscut uscatul, dar au zărit un golf cu o plajă şi au decis, dacă era posibil, să facă corabia să eşueze acolo.

⁴⁰ Au desprins ancorele şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârma. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică şi s-au îndreptat spre ţărm,

⁴¹ dar s-au lovit de un banc de nisip, unde au făcut să eşueze corabia. Prora s-a înfipt în nisip rămânând imobilizată, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de violenţa valurilor.

⁴² Soldaţii erau de părere să-i omoare pe deţinuţi, ca nu cumva vreunul să scape înotând,

⁴³ dar ofiţerul, care voia să-l salveze pe Paul, i-a împiedicat să-şi pună planul în aplicare. El a ordonat celor care ştiau să înoate să se arunce primii în apă şi să ajungă la uscat,

⁴⁴ iar celorlalţi să se agaţe de scânduri sau rămăşiţe din corabie, şi astfel au ajuns cu toţii teferi la ţărm.

28

¹ După ce am ajuns teferi pe ţărm, am aflat că insula se numea Malta.

² Locuitorii insulei ne-au arătat o bunătate neobişnuită; ei ne-au primit pe toţi lângă un foc mare pe care îl aprinseseră, pentru că ploua şi era frig.

³ Paul adunase o grămadă de vreascuri şi le-a pus pe foc. Sub efectul căldurii, a ieşit o viperă care i s-a prins de mână.

⁴ Când locuitorii insulei au văzut animalul atârnând de mâna lui, şi-au zis unii altora: „Omul acesta este cu siguranţă un ucigaş, întrucât Dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare“.

⁵ Paul însă a scuturat animalul în foc şi n-a suferit nimic rău.

⁶ Ei se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort. După ce au aşteptat mult timp, văzând că nu i se întâmplă nimic neobişnuit, şi-au schimbat părerea şi au zis că era un zeu.

⁷ În vecinătatea acelui loc era o moşie care îi aparţinea unuia numit Publius, guvernatorul insulei. El ne-a primit şi ne-a găzduit amical timp de trei zile.

⁸ Tatăl lui Publius era reţinut la pat de febră şi dizenterie. Paul s-a dus la el, s-a rugat, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.

⁹ După ce s-a întâmplat aceasta, ceilalţi bolnavi de pe insulă veneau la el şi erau vindecaţi.

¹⁰ Ei ne-au tratat cu mari onoruri şi, la plecarea noastră, ne-au furnizat ceea ce aveam nevoie.

¹¹ După o şedere timp de trei luni, ne-am îmbarcat pe o corabie din Alexandria care petrecuse iarna pe insulă şi care avea semnul Dioscurilor.

¹² Am debarcat la Siracuza, unde am rămas trei zile.

¹³ De acolo, urmând coasta, am sosit la Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar a doua zi am ajuns la Puteoli.

¹⁴ Acolo am găsit nişte fraţi care ne-au invitat să rămânem la ei şapte zile, şi astfel am ajuns la Roma.

¹⁵ Fraţii din Roma, care auziseră de venirea noastră, ne-au ieşit în întâmpinare până la Forum Appii şi Tres Tabernae. Văzându-i, Paul I-a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj.

¹⁶ Când am intrat în Roma, [ofiţerul i-a predat pe deţinuţi comandantului gărzii, dar] lui Paul i s-a permis să locuiască singur, cu soldatul care îl păzea.

¹⁷ După trei zile, Paul i-a convocat pe conducătorii evreilor. Când aceştia s-au adunat, el le-a zis: „Fraţilor, deşi n-am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor strămoşilor noştri, am fost arestat în Ierusalem şi predat romanilor.

¹⁸ După ce m-au interogat, voiau să mă elibereze, căci nu eram vinovat de nimic pentru care să merit moartea.

¹⁹ Dar evreii au obiectat şi am fost forţat să fac apel la împărat, fără nicio intenţie să-mi acuz naţiunea.

²⁰ Iată de ce am cerut să vă văd şi să vă vorbesc. Într-adevăr, din cauza speranţei Israelului port eu acest lanţ“.

²¹ Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi niciun frate n-a venit să raporteze sau să spună ceva rău despre tine.

²² Totuşi, am dori să auzim de la tine ce gândeşti, căci ştim că această sectă întâlneşte pretutindeni împotrivire“.

²³ Ei i-au fixat o zi, şi au venit în număr şi mai mare la el în locuinţă. De dimineaţă până seara, el le explica, depunând mărturie despre Regatul lui Dumnezeu şi încercând, din Legea lui Moise şi din Profeţi, să-i convingă cu privire la Iesus.

²⁴ Unii au fost convinşi de ceea ce spunea el, în timp ce alţii refuzau să creadă.

²⁵ Şi întrucât nu puteau cădea de acord, s-au despărţit, după ce Paul le făcuse această declaraţie finală: „Spiritul Sfânt a vorbit pe drept, prin profetul Isaia, strămoşilor noştri,

²⁶ zicând: Du-te la acest popor şi spune: «Veţi auzi cu urechile, dar nu veţi înţelege, veţi vedea cu ochii, dar nu veţi pricepe.

²⁷ Într-adevăr, inima acestui popor a devenit insensibilă; ei au auzit greu cu urechile şi şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se convertească, iar Eu să-i vindec».

²⁸ Să ştiţi deci cu siguranţă că salvarea lui Dumnezeu a fost trimisă neevreilor, şi ei vor asculta!“

²⁹ [După ce a spus aceste cuvinte, evreii au plecat, discutând aprins între ei.]

³⁰ Paul a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o închiriase. El îi primea pe toţi cei care veneau la el,

³¹ proclamând Regatul lui Dumnezeu şi dând învăţătură despre Domnul Iesus Cristos cu toată îndrăzneala şi fără piedică.