1

¹ Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi în multe feluri,

² la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

³ El, care este oglindirea gloriei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a stat la dreapta Măririi în locurile preaînalte,

⁴ ajungând cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.

⁵ Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut? Şi iarăşi: Eu îi voi fi Tată şi El îmi va fi Fiu?

⁶ Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel întâi-născut, zice: Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!

⁷ Şi despre îngeri zice: Din vânturi face îngeri ai Lui, şi dintr-o flacără de foc slujitori ai Lui;

⁸ dar Fiului I-a zis: Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;

⁹ Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu untdelemn de bucurie mai presus de însoţitorii Tăi;

¹⁰ Şi iarăşi: La început, Doamne, Tu ai întemeiat pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

¹¹ Ele vor pieri, dar Tu rămâi; şi toate se vor învechi ca o haină;

¹² şi le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate. Dar Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.

¹³ Dar căruia dintre îngeri i-a zis el vreodată: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe duşmanii Tăi aşternut picioarelor Tale?

¹⁴ Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească celor care vor moşteni mântuirea?

2

¹ De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca, să nu ne depărtăm de ele.

² Căci, dacă acel cuvânt vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,

³ cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare care, după ce a fost întâi vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o,

⁴ în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne şi minuni şi felurite puteri, şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!

⁵ Căci nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim;

⁶ Ba încă cineva a mărturisit undeva, zicând: Ce este omul, ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

⁷ L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, l-ai încununat cu glorie şi cu onoare şi l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale:

⁸ Toate le-ai supus sub picioarele lui. Şi dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Dar acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse;

⁹ Dar îl vedem pe Isus, care a fost făcut pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii, încununat cu glorie şi onoare, din cauza morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi;

¹⁰ Căci se cuvenea ca Acela pentru care sunt toate lucrurile şi prin care sunt toate lucrurile, aducând pe mulţi fii la glorie, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Autorul mântuirii lor;

¹¹ Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi,

¹² când zice: Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei, îţi voi cânta laudă în mijlocul adunării.

¹³ Şi iarăşi: îmi voi pune încrederea în El. Şi iarăşi: Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu.

¹⁴ Astfel deci, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe Diavolul,

¹⁵ şi să elibereze pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.

¹⁶ Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţiei lui Avraam.

¹⁷ De aceea, trebuia să Se asemene fraţilor Lui în toate lucrurile, ca să poată fi, în lucrurile privitoare la Dumnezeu, un Mare Preot milos şi credincios, ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului;

¹⁸ Căci prin faptul că El însuşi a suferit, fiind ispitit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

3

¹ De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirea la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică la Isus,

² care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum a fost şi Moise credincios în toată casa lui Dumnezeu;

³ Căci El a fost găsit vrednic să aibă o glorie cu atât mai mare ca a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi.

⁴ Căci orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.

⁵ Şi Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca slujitor, ca o mărturie a lucrurilor care aveau să fie vestite mai târziu,

⁶ dar Cristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea şi speranţa cu care ne lăudăm;

⁷ De aceea, aşa cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,

⁸ nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,

⁹ unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani.

¹⁰ De aceea, M-am mâniat pe generaţia aceea şi am zis: Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor şi n-au cunoscut căile Mele!

¹¹ Am jurat deci în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea.

¹² Luaţi seama, fraţilor, ca în nici unul dintre voi să nu fie o inimă rea şi necredincioasă, care să vă depărteze de Dumnezeul cel viu.

¹³ Ci îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice: Astăzi, pentru ca nici unul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.

¹⁴ Căci am devenit părtaşi ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început,

¹⁵ întrucât se zice: Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.

¹⁶ Căci cine au fost cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise?

¹⁷ Şi pe cine S-a mâniat El patruzeci de ani? Nu oare pe cei care păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

¹⁸ Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui, dacă nu celor care n-au ascultat?

¹⁹ Vedem deci că n-au putut să intre din cauza necredinţei lor.

4

¹ De aceea, să ne temem ca nu cumva, atâta vreme cât rămâne promisiunea intrării în odihna Lui, vreunul din voi să se trezească venit prea târziu.

² Căci şi nouă ni s-a predicat vestea bună ca şi lor, dar cuvântul pe care l-au auzit ei predicat nu le-a ajutat la nimic, pentru că nu s-a unit cu credinţa în cei care l-au auzit.

³ Pe când noi, cei care am crezut, intrăm în odihna, despre care a zis: Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea! măcar că lucrările Lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii.

⁴ Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.

⁵ Şi aici se spune din nou: Nu vor intra în odihna Mea!

⁶ Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a predicat întâi vestea bună n-au intrat în ea din cauza neascultării lor,

⁷ El hotărăşte din nou o zi: Astăzi, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai înainte: Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!

⁸ Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, Dumnezeu n-ar mai vorbi după aceea de o altă zi.

⁹ Rămâne deci o odihnă ca şi cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

¹⁰ Fiindcă cine a intrat în odihna Lui, s-a odihnit şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.

¹¹ Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă urmând acelaşi exemplu de neascultare.

¹² Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi judecă gândurile şi intenţiile inimii;

¹³ Şi nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.

¹⁴ Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră;

¹⁵ Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat;

¹⁶ Să ne apropiem deci cu deplină încredere de tronul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

5

¹ Căci orice mare preot luat dintre oameni este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate;

² El poate avea milă de cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.

³ Şi, din cauza acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale poporului.

⁴ Şi nimeni nu-şi ia onoarea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost chemat Aaron;

⁵ Tot aşa şi Cristos, nu Şi-a luat singur gloria de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel care I-a zis: Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.

⁶ Şi, cum zice iarăşi în alt loc: Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec.

⁷ El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L scape de la moarte, şi fiind ascultat, din cauza evlaviei Lui,

⁸ cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit;

⁹ Şi dună ce a fost făcut desăvârşit, a devenit pentru toţi cei care-L ascultă Autorul unei mântuiri veşnice,

¹⁰ căci a fost numit de Dumnezeu Mare Preot, după rânduiala lui Melhisedec.

¹¹ Despre acestea avem multe de zis şi lucruri grele de explicat, fiindcă aţi devenit greoi la auzire.

¹² Căci voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie să vă înveţe cineva cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu; şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

¹³ Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul dreptăţii, căci este un prunc;

¹⁴ Dar hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin exerciţiu, să deosebească binele şi răul;

6

¹ De aceea, lăsând adevărurile începătoare ale lui Cristos, să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,

² învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică;

³ Şi vom face lucrul acesta, dacă Dumnezeu va permite.

⁴ Căci este cu neputinţă ca aceia care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi au fost făcuţi părtaşi Duhului Sfânt,

⁵ şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor

⁶ şi totuşi au căzut, să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei crucifică din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

⁷ Căci un pământ care este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor de care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu;

⁸ Dar dacă aduce spini şi pălămidă, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se da foc;

⁹ Dar în privinţa voastră, preaiubiţilor, deşi vorbim astfel, suntem convinşi de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.

¹⁰ Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi munca dragostei pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că aţi slujit sfinţilor şi încă slujiţi;

¹¹ Şi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă, spre o deplină siguranţă a speranţei până la sfârşit,

¹² ca să nu deveniţi leneşi, ci să urmaţi pe cei care prin credinţă şi îndelungă-răbdare moştenesc promisiunile;

¹³ Căci Dumnezeu, când a făcut o promisiune lui Avraam, fiindcă nu putea să jure pe nimeni mai mare, S-a jurat pe Sine însuşi,

¹⁴ zicând: Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.

¹⁵ Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a primit promisiunea.

¹⁶ Căci oamenii, într-adevăr, jură pe cineva mai mare şi, pentru ei, jurământul este un sfârşit la toată neînţelegerea dintre ei.

¹⁷ De aceea Dumnezeu, vrând să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor promisiunii, neschimbarea hotărârii Sale, a venit cu un jurământ;

¹⁸ pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem o puternică îmbărbătare, noi, a căror scăpare a fost să apucăm speranţa care ne era pusă înainte,

¹⁹ pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o speranţă tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdea,

²⁰ unde Isus a intrat pentru noi ca înainte Mergător, devenind Mare Preot pentru veci, după rânduiala lui Melhisedec.

7

¹ Căci acest Melhisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt – care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor şi l-a binecuvântat,

² căruia Avraam i-a dat zeciuială din toate, era mai întâi, după semnificaţia numelui său, Rege al dreptăţii, şi apoi Rege al Salemului, adică Rege al păcii,

³ fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne un preot în veci.

⁴ Vedeţi deci cât de mare a fost acest om, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!

⁵ Şi acei dintre fiii lui Levi care primesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei au ieşit din coapsele lui Avraam.

⁶ Dar el, a cărui genealogie nu este din ei, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel care avea promisiunile.

⁷ Dar fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.

⁸ Şi aici cei care iau zeciuială sunt nişte oameni muritori, pe când acolo o ia unul despre care se mărturiseşte că este viu.

⁹ Şi, ca să zicem aşa, prin Avraam, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuială;

¹⁰ căci era încă în coapsele părintelui său când l-a întâmpinat Melhisedec.

¹¹ De aceea, dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia levitică, (deoarece sub preoţia aceasta a primit poporul Legea), ce nevoie mai era să Se ridice un alt Preot, după rânduiala lui Melhisedec şi să nu fie numit după rânduiala lui Aaron?

¹² Deoarece, când este schimbată preoţia, trebuie numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.

¹³ Căci Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie din care nimeni n-a slujit altarului.

¹⁴ Căci este adeverit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie;

¹⁵ Şi lucrul acesta este şi mai adeverit când, în asemănare cu Melhisedec, se ridică un alt Preot,

¹⁶ care n-a fost pus după legea unei porunci trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare.

¹⁷ Căci El mărturiseşte: Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec.

¹⁸ Căci, pe de o parte, aici are loc desfiinţarea unei porunci de mai înainte, din cauza neputinţei şi inutilităţii ei,

¹⁹ căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit, dar pe de altă parte se introduce o speranţă mai mare, prin care ne apropiem de Dumnezeu;

²⁰ Şi cu cât lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ –

²¹ (căci pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: Domnul a jurat şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec),

²² cu atât mai mult Isus a devenit garantul unui legământ mai bun;

²³ Şi preoţii dintâi erau în mare număr, pentru că erau împiedicaţi prin moarte sa rămână pururea în slujbă.

²⁴ Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoţie care nu poate fi trecută de la unul la altul.

²⁵ De aceea şi poate să mântuiască în mod desăvârşit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei;

²⁶ Căci un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,

²⁷ care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele Sale şi apoi pentru păcatele poporului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi;

²⁸ Căci Legea pune ca mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care a fost desăvârşit pentru veşnicie.

8

¹ Punctul cel mai important în cele spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri,

² ca slujitor al sanctuarului şi al adevăratului cort, care a fost ridicat de Domnul şi nu de un om.

³ Căci orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu atât daruri, cât şi jertfe. De aceea era necesar ca şi Acest Mare Preot să aibă ceva de adus.

⁴ Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege;

⁵ care slujesc chipului şi umbrei lucrurilor cereşti, după poruncile dumnezeieşti primite de Moise, când avea să înalţe cortul. Căci ia seama, a zis El, să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte;

⁶ Dar acum Cristos a primit o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât este şi Mijlocitorul unui legământ mai bun, care a fost aşezat pe promisiuni mai bune.

⁷ Căci dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru un al doilea;

⁸ Deoarece, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,

⁹ nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Eu nu le-am purtat de grijă, zice Domnul.

¹⁰ Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.

¹¹ Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul său şi pe fratele său, zicând: Cunoaşte pe Domnul!, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.

¹² Căci voi fi plin de milă faţă de nedreptăţile lor şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi de fărădelegile lor;

¹³ Prin faptul că zice: Un nou legământ a mărturisit că este vechi cel dintâi; iar ce este vechi şi a îmbătrânit, este aproape de pieire;

9

¹ Deci şi legământul dintâi avea porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.

² Căci s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită Locul sfânt, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;

³ dar după perdeaua a doua se afla partea cortului care se numea: Locul Preasfânt,

⁴ având un altar de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, acoperit peste tot cu aur, în care era vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise şi tablele legământului;

⁵ Deasupra erau heruvimii gloriei care umbreau scaunul îndurării. Despre lucrurile acestea nu este vremea acum să vorbim cu de-amănuntul.

⁶ Când lucrurile acestea au fost astfel pregătite, preoţii intrau totdeauna în partea dintâi a cortului, făcând slujbele divine.

⁷ Dar în partea a doua intra numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele poporului făcute în neştiinţă;

⁸ Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că drumul spre Locul Preasfânt nu era încă deschis atâta timp cât stătea în picioare cortul dintâi.

⁹ Aceasta era un simbol pentru vremea de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot desăvârşi conştiinţa celui care se închină;

¹⁰ din moment ce ele privesc numai mâncarea şi băutura, feluritele spălări şi reguli carnale impuse până la o vreme de reformare;

¹¹ Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, cu acel cort mai mare şi desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta,

¹² şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi sau de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a câştigat o răscumpărare veşnică;

¹³ Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte pentru curăţarea trupului,

¹⁴ cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, nu va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, ca să slujit Dumnezeului Celui viu!

¹⁵ Şi tocmai pentru acest motiv El este mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făcute sub legământul dintâi, cei care au fost chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice.

¹⁶ Căci acolo unde este un testament, trebuie să aibă loc moartea celui care l-a făcut,

¹⁷ pentru că un testament nu primeşte putere decât după moarte; n-are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.

¹⁸ De aceea, nici chiar legământul dintâi n-a fost dedicat fără sânge;

¹⁹ Căci Moise, după ce a rostit înaintea întregului popor fiecare poruncă a Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, şi a stropit atât cartea însăşi, cât şi poporul

²⁰ şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi.

²¹ De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă;

²² Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.

²³ Era necesar deci ca toate copiile lucrurilor care sunt în ceruri să fie curăţate în felul acesta, dar lucrurile cereşti înseşi trebuiau curăţate cu jertfe mai bune ca acestea;

²⁴ Căci Cristos n-a intrat în sanctuare făcute de mână omenească, şi care sunt o copie a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu;

²⁵ Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, aşa cum intră marele preot în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui,

²⁶ fiindcă atunci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa;

²⁷ Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

²⁸ tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, celor ce-L aşteaptă, nu în vederea păcatului, ci pentru mântuire.

10

¹ Căci Legea, din moment ce are numai umbra lucrurilor viitoare şi nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie;

² Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, pentru că aceia care le aduceau, o dată curăţaţi, n-ar mai fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa păcatelor?

³ Dar în jertfele acelea este o aducere-aminte în fiecare an a păcatelor.

⁴ Căci este imposibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.

⁵ De aceea, când vine în lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfă, nici dar, ci Mi-ai pregătit un trup;

⁶ n-ai găsit plăcere nici în arderi-de-tot, nici în jertfe pentru păcat;

⁷ Atunci am zis: Iată-Mă, – în sulul cărţii este scris despre Mine – vin să fac voia Ta, Dumnezeule!

⁸ După ce a zis întâi: Tu n-ai voit nici n-ai găsit plăcere în jertfe şi în daruri şi în arderi-de-tot şi în jertfe pentru păcat (care sunt aduse după Lege),

⁹ apoi zice: Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule. El desfiinţează astfel pe cea dintâi, ca să pună în loc pe a doua.

¹⁰ Prin această voie am fost sfinţiţi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.

¹¹ Şi orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,

¹² dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

¹³ aşteptând de atunci ca duşmanii Lui să fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

¹⁴ Căci printr-o singură jertfă El a desăvârşit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi,

¹⁵ Şi despre lucrul acesta ne mărturiseşte şi Duhul Sfânt; căci, după ce a zis:

¹⁶ Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în inima lor şi le voi scrie în mintea lor,

¹⁷ apoi adaugă: Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.

¹⁸ Şi acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

¹⁹ Aşadar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt,

²⁰ pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

²¹ şi, fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu,

²² să ne apropiem cu o inimă curată, într-o siguranţă deplină a credinţei, cu inimile stropite şi curăţate de o conştiinţă rea şi cu trupul spălat cu o apă curată.

²³ Să ţinem fără şovăire de mărturisirea speranţei noastre, căci Cel ce a făcut promisiunea este credincios;

²⁴ şi să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

²⁵ Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unul pe altul, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie;

²⁶ Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

²⁷ ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

²⁸ Cine a încălcat Legea lui Moise, moare fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

²⁹ Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a socotit ca necurat sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi a batjocorit Duhul harului?

³⁰ Căci ştim pe Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul! Şi iarăşi: Domnul va judeca pe poporul Său;

³¹ Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu!

³² Dar aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:

³³ pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul batjocurilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut una cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.

³⁴ Căci aţi arătat milă faţă de cei din închisoare şi aţi primit cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună şi care rămâne;

³⁵ Să nu vă părăsiţi deci încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplată!

³⁶ Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să căpătaţi promisiunea;

³⁷ Încă puţin, foarte puţin timp şi Cel ce vine va veni şi nu va întârzia.

³⁸ Dar cel drept va trăi prin credinţă; şi dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el;

³⁹ Noi însă nu suntem dintre aceia care dau înapoi spre pierzare, ci dintre aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului;

11

¹ Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile sperate, o puternică convingere despre lucrurile care nu se văd;

² Pentru că prin ea cei din vechime au primit o bună mărturie;

³ Prin credinţă înţelegem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd;

⁴ Prin credinţă Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturia că era drept, căci Dumnezeu a primit darurile lui; şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.

⁵ Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, aşa că n-a văzut moartea, şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că a plăcut lui Dumnezeu.

⁶ Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că El răsplăteşte pe cei ce-L caută.

⁷ Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucrurile care încă nu se vedeau şi plin de o teamă sfântă, a pregătit o corabie ca să-şi scape casa; prin ea, el a condamnat lumea şi a ajuns moştenitor al dreptăţii care se primeşte prin credinţă;

⁸ Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se ducea.

⁹ Prin credinţă a venit el şi s-a aşezat în ţara promisiunii, ca într-o ţară străină, locuind în corturi cu Isaac şi Iacov, moştenitori împreună cu el ai aceleiaşi promisiuni,

¹⁰ Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei Arhitect şi Constructor este Dumnezeu.

¹¹ Prin credinţă şi Sara a primit puterea să conceapă o sămânţă; şi cu toată vârsta ei trecută, a născut un fiu; căci a socotit credincios pe Cel care promisese;

¹² De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o mulţime mare, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

¹³ În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi primit promisiunile, ci doar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.

¹⁴ Căci cei ce vorbesc în felul acesta arată clar că sunt în căutarea unei patrii.

¹⁵ Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, ar fi avut ocazia să se întoarcă în ea.

¹⁶ Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

¹⁷ Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare; el, care primise promisiunile, a adus jertfă pe singurul său fiu născut;

¹⁸ el, căruia i se spusese: în Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.

¹⁹ El socotea că Dumnezeu îl poate învia, chiar şi din morţi; de unde l-a şi primit înapoi într-un sens figurativ;

²⁰ Prin credinţă Isaac a binecuvântat pe Iacov şi Esau, având în vedere lucrurile viitoare;

²¹ Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi s-a închinat rezemat pe vârful toiagului său.

²² Prin credinţă Iosif, când era pe moarte, a amintit de ieşirea copiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele lui;

²³ Prin credinţă Moise, când a fost născut, a fost ascuns trei luni de părinţii lui, pentru că vedeau că era frumos copilul; şi nu s-au înspăimântat de porunca regelui.

²⁴ Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

²⁵ ci a ales mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

²⁶ El socotea batjocura pentru Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că el avea ochii pironiţi spre răsplătire.

²⁷ Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia regelui, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut.

²⁸ Prin credinţă a sărbătorit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi-născuţi să nu se atingă de ei;

²⁹ Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, iar egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înecaţi.

³⁰ Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate şapte zile.

³¹ Prin credinţă n-a pierit prostituata Rahav împreună cu cei care au fost răzvrătiţi, pentru că primise cu pace pe spioni.

³² Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de profeţi,

³³ care prin credinţă au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au primit promisiuni, au închis gurile leilor,

³⁴ au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, din slabi au fost făcuţi tari au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile duşmane;

³⁵ Femeile şi-au primit înapoi morţii lor prin înviere; şi alţii au fost chinuiţi, nedorind să primească eliberarea, ca să dobândească o înviere mai bună;

³⁶ Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

³⁷ au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, ispitiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi de capre, lipsiţi de toate, persecutaţi, maltrataţi –

³⁸ ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

³⁹ Şi toţi aceştia, măcar că au primit o mărturie bună prin credinţă, totuşi n-au primit ce fusese promis;

⁴⁰ pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi;

12

¹ Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte,

² uitându-ne ţintă la Isus, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta tronului lui Dumnezeu;

³ Uitaţi-vă deci bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre;

⁴ Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului.

⁵ Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui disciplina Domnului şi nu te descuraja când eşti mustrat de El;

⁶ Căci Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.

⁷ Suferiţi disciplinare! Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii; căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?

⁸ Dar dacă sunteţi scutiţi de disciplinare, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi şi nu fii.

⁹ Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au disciplinat şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi Să trăim?

¹⁰ Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne disciplinează pentru binele nostru, ca să fim părtaşi ai sfinţeniei Lui.

¹¹ Orice disciplinare, deocamdată, pare un motiv de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a dreptăţii.

¹² Întăriţi-vă deci mâinile obosite şi genunchii slăbiţi;

¹³ croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca acela care şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

¹⁴ Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

¹⁵ Luaţi seama bine ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune dând lăstari să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.

¹⁶ Vegheaţi ca nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut.

¹⁷ Căci ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să moştenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a găsit loc pentru pocăinţă, deşi o căuta cu lacrimi.

¹⁸ Căci voi nu v-aţi apropiat de muntele care se putea atinge şi care era cuprins de foc, şi de negură, şi de întuneric, şi de furtună,

¹⁹ nici de sunetul de trompetă, nici de glasul care vorbea în aşa fel încât cei care l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,

²⁰ (pentru că nu puteau să sufere ce li se poruncise: Chiar dacă un animal se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata;

²¹ Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: Sunt îngrozit şi tremur!).

²² Ci v-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri,

²³ de adunarea în sărbătoare şi biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepţi făcuţi desăvârşiţi,

²⁴ de Isus, Mijlocitorul noului legământ, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel;

²⁵ Luaţi seama ca nu cumva să nu vreţi să ascultaţi pe Cel care vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei care n-au vrut să asculte pe Cel care vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel care vorbeşte din ceruri,

²⁶ al cărui glas a clătinat atunci pământul, dar care acum a promis, zicând: Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.

²⁷ Cuvintele acestea încă o dată arată îndepărtarea acelor lucruri care sunt clătinate, adică a lucrurilor făcute, pentru ca lucrurile care nu pot fi clătinate Să rămână;

²⁸ Fiindcă primim deci o împărăţie care nu poate fi clătinată, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem lui Dumnezeu o slujire plăcută, cu evlavie şi cu frică;

²⁹ fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.

13

¹ Lăsaţi ca dragostea frăţească să rămână.

² Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.

³ Aduceţi-vă aminte de cei care sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi împreună cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup;

⁴ Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie neîntinat, căci Dumnezeu va judeca pe desfrânaţi şi pe adulteri.

⁵ Lăsaţi ca purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi;

⁶ Aşa că putem zice plini de încredere: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?

⁷ Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, şi luând în seamă rezultatul purtării lor, urmaţi-le credinţa!

⁸ Isus Cristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.

⁹ Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au folosit la nimic celor care au umblat cu ele;

¹⁰ Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei care slujesc în cort;

¹¹ căci trupurile animalelor, al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, sunt arse afară din tabără;

¹² De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sângele Lui, a suferit dincolo de poartă.

¹³ Să ieşim deci la El afară din tabără şi să suferim batjocura Lui;

¹⁴ Căci noi n-avem nici o cetate care rămâne, ci suntem în căutarea celei viitoare.

¹⁵ Prin El, deci, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui;

¹⁶ Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac;

¹⁷ Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală de ele. Lăsaţi-i să facă lucrul acesta cu bucurie, nu cu tristeţe, căci aşa ceva nu v-ar folosi la nimic.

¹⁸ Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem o conştiinţă bună, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.

¹⁹ Şi vă îndemn cu atât mai mult să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând,

²⁰ Şi Dumnezeul păcii, care prin sângele legământului celui veşnic a adus înapoi dintre cei morţi pe Domnul nostru Isus, Marele Păstor al oilor,

²¹ să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun ca să faceţi voia Lui, lucrând în voi ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, a căruia să fie gloria în vecii vecilor! Amin;

²² Şi vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de îndemn, căci v-am scris pe scurt.

²³ Să ştiţi că fratelui nostru Timotei i s-a dat drumul. Daca vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.

²⁴ Transmiteţi salutări la toţi mai-marii voştri şi la toţi sfinţii. Cei din Italia vă salută.

²⁵ Harul să fie cu voi cu toţi. Amin;