1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
2 El era la început cu Dumnezeu;
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4 În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor;
5 Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o;
6 A venit un om trimis de Dumnezeu; numele lui era Ioan;
7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9 Adevărata Lumină era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om;
10 El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu;
13 care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14 Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, şi noi am privit gloria Lui, o glorie întocmai ca gloria singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr;
15 Ioan a mărturisit despre El şi a strigat, zicând: El este Acela despre care ziceam eu: Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine;
16 Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;
17 căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos;
18 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu născut, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
19 Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: Tu cine eşti?
20 Şi el a mărturisit şi n-a negat, ci a mărturisit: Nu sunt eu Cristosul,
21 Şi ei I-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Şi el a zis: Nu sunt. Eşti profetul? Şi el a răspuns: Nu.
22 Atunci i-au zis: Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?
23 El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Neteziţi calea Domnului, cum a zis profetul Isaia;
24 Cei care fuseseră trimişi erau din partea Fariseilor.
25 Şi ei I-au întrebat şi i-au zis: Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Cristosul, nici Ilie, nici profetul?
26 Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.
27 El este Acela care vine după mine şi care este înainte de mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
28 Lucrurile acestea s-au întâmplat în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind spre el, şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
30 El este Acela despre care ziceam: După mine vine un Om care este înaintea mea, căci El era înainte de mine.
31 Şi eu nu-L cunoşteam, dar tocmai de aceea am venit eu, botezând în apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel;
32 Şi Ioan a mărturisit, zicând: Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel; şi a rămas peste El;
33 Şi eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez în apă mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel care botează în Duhul Sfânt.
34 Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
35 A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi dintre ucenicii lui.
36 Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
37 Şi cei doi ucenici I-au auzit vorbind aceste cuvinte şi au mers după Isus.
38 Dar Isus S-a întors şi, văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Ei I-au zis: Rabi – care tradus înseamnă Învăţătorule – unde locuieşti?
39 El le-a zis: Veniţi şi vedeţi. Ei s-au dus şi au văzut unde locuia, şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam în ceasul al zecelea.
40 Unul dintre cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41 Mai întâi el l-a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: Noi am găsit pe Mesia (care tradus înseamnă: Cristos).
42 Şi l-a adus la Isus. Şi, uitându-Se la el, Isus a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu vei fi chemat Chifa (care tradus înseamnă Petru);
43 A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea; şi a găsit pe Filip şi i-a zis: Urmează-Mă!
44 Şi Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi profeţi; pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret;
46 Şi Natanael i-a zis: Poate ieşi ceva bun din Nazaret? Filip i-a zis: Vino şi vezi!
47 Isus a văzut pe Natanael venind spre El şi a zis despre el: Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie;
48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? Isus a răspuns şi i-a zis: înainte să te fi chemat Filip, când erai sub smochin, Eu te-am văzut.
49 Natanael a răspuns şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!
50 Isus a răspuns şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.
51 Şi El i-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că de acum încolo veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcându-se şi coborându-se peste Fiul omului;
1 Şi a treia zi era o nuntă în Cana Galileii; şi mama lui Isus era acolo;
2 Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.
3 Şi când li s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: Nu mai au vin.
4 Isus i-a zis: Femeie, ce am Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul;
5 Mama Lui a zis slujitorilor: Să faceţi orice vă va zice.
6 Şi acolo erau sase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţare al iudeilor; şi în fiecare încăpeau câte douăzeci sau treizeci de litri;
7 Isus le-a zis: Umpleţi vasele cu apă! Şi ei le-au umplut până sus.
8 Şi El le-a zis: Scoateţi acum şi duceţi conducătorului nunţii. Şi ei i-au dus.
9 Când a gustat însă conducătorul nunţii apa făcută vin – şi el nu ştia de unde era vinul, slugile însă, care scoseseră apa, ştiau – a chemat pe mire
10 şi i-a zis: Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut destul, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.
11 Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana Galileii. Şi El Şi-a arătat gloria Sa şi ucenicii Lui au crezut în El.
12 După aceea, S-a coborât la Capernaum, El şi mama Lui şi fraţii Lui şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.
13 Şi Paştele iudeilor erau aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim;
14 Şi în templu a găsit pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani stând jos.
15 Şi făcând un bici din frânghii, i-a scos pe toţi afară din templu, împreună cu oile şi cu boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.
16 Şi a zis celor care vindeau porumbeii: Luaţi lucrurile acestea de aici! Nu faceţi din casa Tatălui Meu, o casă de negustorie;
17 Şi ucenicii Lui şi-au amintit că este scris: Zelul pentru casa Ta Mă mistuie pe Mine;
18 Atunci iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: Ce semn ne arăţi, că faci aceste lucruri?
19 Isus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.
20 Atunci iudeii au zis: Templul acesta s-a zidit în patruzeci şi şase de ani şi Tu îl vei ridica în trei zile?
21 Dar El vorbea despre templul trupului Său;
22 De aceea, când a înviat El dintre cei morţi, ucenicii Lui şi-au amintit că le spusese aceste cuvinte; şi ei au crezut Scriptura şi cuvântul pe care-l spusese Isus;
23 Şi pe când era El în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui, văzând semnele pe care le făcea.
24 Dar Isus însuşi nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi;
25 şi n-avea nevoie să I Se mărturisească despre om, căci El însuşi ştia ce era în om.
1 Dar între Farisei era un om cu numele Nicodim, un conducător al iudeilor.
2 Acesta a venit la Isus, noaptea, şi i-a zis: Învăţătorule, ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el;
3 Isus a răspuns şi i-a zis: Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu;
4 Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el intra a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
5 Isus a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
6 Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh.
7 Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să fiţi născuţi din nou.
8 Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge; tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.
9 Nicodim a răspuns şi I-a zis: Cum se poate face aşa ceva?
10 Isus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi lucrurile acestea?
11 Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.
12 Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
13 Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul omului, care este în cer.
14 Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în deşert, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică;
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17 Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El;
18 Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede în El a fost deja judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.
19 Şi judecata aceasta stă în faptul că: Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele.
20 Căci oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele.
21 Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca faptele lui să fie arătate, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.
22 După aceea Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi El a rămas acolo cu ei şi boteza.
23 Şi Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era apă multă; şi oamenii veneau şi erau botezaţi.
24 Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare.
25 Între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţare.
26 Şi ei au venit la Ioan şi i-au zis: Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, despre care ai mărturisit tu, iată, El botează şi toţi vin la El!
27 Ioan a răspuns şi a zis: Un om nu poate primi nimic dacă nu i-a fost dat din cer.
28 Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Cristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.
29 Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui; această bucurie deci, care este a mea, s-a împlinit;
30 Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
31 Cel ce vine de sus este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi;
32 Şi El mărturiseşte ce a văzut şi ce a auzit; şi nimeni nu primeşte mărturia Lui.
33 Cine a primit mărturia Lui, a adeverit prin aceasta că Dumnezeu este adevărat.
34 Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură;
35 Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.
36 Cine crede în Fiul are viaţă veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el;
1 De aceea, când Domnul a cunoscut că Fariseii au auzit că Isus face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan,
2 (deşi Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui),
3 a părăsit Iudeea şi S-a întors iarăşi în Galileea.
4 Şi El trebuia să treacă prin Samaria.
5 A venit deci într-o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său, Iosif.
6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus deci, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: Dă-Mi să beau.
8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9 Atunci femeia samariteancă I-a zis: Cum, Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samariteancă? – Căci iudeii n-au legături cu samaritenii;
10 Isus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat apă vie;
11 Femeia I-a zis: Doamne, n-ai nimic cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde ai deci această apă vie?
12 Eşti Tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi fiii lui şi vitele lui?
13 Isus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta, va înseta iarăşi;
14 dar cine bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, ţâşnind în viaţă veşnică;
15 Femeia I-a zis: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, nici să nu mai vin până aici ca să scot;
16 Isus i-a zis: Du-te, cheamă pe soţul tău şi vino aici.
17 Femeia a răspuns şi a zis: N-am soţ. Isus i-a zis: Bine ai zis că n-ai soţ,
18 pentru că cinci soţi ai avut şi acela pe care îl ai acum nu-ţi este soţ. Aici ai spus adevărul.
19 Femeia I-a zis: Doamne, văd că eşti un profet.
20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.
21 Isus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei;
23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; căci astfel de închinători caută şi Tatăl ca să I se închine;
24 Dumnezeu este Duh; şi cei ce se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.
25 Femeia I-a zis: Ştiu că vine Mesia, care Se numeşte Cristos; când va veni El, ne va spune toate lucrurile;
26 Isus i-a zis: Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.
27 Şi atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu I-a zis: Ce cauţi? sau: De ce vorbeşti cu ea?
28 Atunci femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
29 Veniţi să vedeţi un Om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva Acesta este Cristosul?
30 Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.
31 În timpul acesta ucenicii îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă!
32 Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.
33 De aceea, ucenicii ziceau unul către altul: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
34 Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.
35 Nu ziceţi voi că mai sunt încă patru luni şi vine secerişul? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi câmpiile, căci sunt deja albe, gata pentru seceriş.
36 Şi cine seceră primeşte plată şi strânge roadă pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure împreună;
37 Căci în această privinţă este adevărată zicala: Unul seamănă şi altul seceră.
38 Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi aţi lucrat; alţii au lucrat şi voi aţi intrat în lucrarea lor.
39 Şi mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în El din cauza cuvântului femeii, care mărturisea: Mi-a spus tot ce am făcut;
40 Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile.
41 Şi mult mai mulţi au crezut în El datorită cuvântului Lui.
42 Şi ei ziceau femeii: Acum nu mai credem din cauza spuselor tale, căci L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este cu adevărat Cristosul, Mântuitorul lumii.
43 Dar după cele două zile, Isus a plecat de acolo şi S-a dus în Galileea.
44 Căci Isus însuşi mărturisea că un profet nu este preţuit în patria sa;
45 Când a venit în Galileea, a fost bine primit de galileeni, care văzuseră toate lucrurile pe care le făcuse la Ierusalim în timpul sărbătorii; căci se duseseră şi ei la sărbătoare,
46 Isus a venit deci iarăşi în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. Şi acolo era un oarecare nobil al regelui, al cărui fiu era bolnav, în Capernaum.
47 Când a auzit că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să vindece pe fiul său; căci era pe moarte.
48 Atunci Isus i-a zis: Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu veţi crede.
49 Nobilul I-a zis: Doamne, vino până nu moare copilul meu.
50 Isus i-a zis: Du-te, fiul tău trăieşte. Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus, şi a pornit la drum.
51 Şi pe când se cobora el, l-au întâmpinat sclavii lui şi i-au dat vestea, zicând: Fiul tău trăieşte!
52 Atunci el i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: Ieri, în ceasul al şaptelea, l-a lăsat febra.
53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui.
54 Acesta este al doilea semn pe care L-a făcut Isus, când a venit din Iudeea în Galileea.
1 După aceea era o sărbătoare a iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
2 În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.
3 În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, paralizaţi, aşteptând mişcarea apei.
4 Căci un înger se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
5 Acolo era un om, bolnav de treizeci şi opt de ani.
6 Isus, când l-a văzut zăcând şi pentru că ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: Vrei să te faci sănătos?
7 Bolnavul I-a răspuns: Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.
8 Isus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul şi umblă.
9 Şi îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla; şi ziua aceea era o zi de Sabat,
10 De aceea iudeii ziceau celui ce fusese vindecat: Este ziua Sabatului şi nu-ţi este permis să-ţi ridici patul;
11 Dar el le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: Ridică-ţi patul şi umblă.
12 Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ridică-ţi patul şi umblă?
13 Dar cel care fusese vindecat nu ştia cine este, căci Isus Se retrăsese din mulţimea care era în locul acela.
14 După aceea, Isus l-a găsit în templu şi i-a zis: Iată că ai fost făcut sănătos; acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău.
15 Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
16 Şi din cauza aceasta iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, pentru că făcuse aceste lucruri în ziua Sabatului.
17 Dar Isus le-a răspuns: Tatăl Meu a lucrat până acum; şi Eu de asemenea am lucrat.
18 De aceea iudeii căutau şi mai mult să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se astfel egal cu Dumnezeu.
19 Atunci Isus a răspuns şi le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.
20 Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-l arată toate lucrurile pe care le face; şi-l va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.
21 Căci, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
22 Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,
23 pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.
24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi nu vine la. judecată, ci a trecut din moarte la viaţă;
25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; şi cei care-l vor auzi, vor trăi.
26 Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine;
27 şi I-a dat autoritatea să judece, pentru că El este Fiul omului;
28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
29 şi vor ieşi din ele; cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată;
30 Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi; judec după cum aud şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis.
31 Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
32 Este Altul care mărturiseşte despre Mine şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată.
33 Voi aţi trimis la Ioan şi el a mărturisit adevărul.
34 Dar Eu nu primesc mărturia de la om, ci spun lucrurile acestea pentru ca voi să fiţi mântuiţi.
35 El era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă bucuraţi pentru o vreme la lumina lui;
36 Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, tocmai lucrurile acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.
37 Şi însuşi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit despre Mine. Voi nu I-aţi auzit vreodată glasul, nici nu I-aţi văzut faţa;
38 şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.
39 Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică; şi tocmai ele mărturisesc despre Mine.
40 Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!
41 Eu nu primesc gloria de la oameni;
42 Dar ştiu că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.
43 Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.
44 Cum puteţi crede voi, care căutaţi să primiţi gloria unul de la altul şi nu căutaţi gloria care vine de la singurul Dumnezeu?
45 Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus încrederea;
46 Căci dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.
47 Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?
1 După aceea, Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită şi Marea Tiberiadei.
2 Şi după El mergea o mare mulţime, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
3 Şi Isus S-a urcat pe munte; şi stătea acolo cu ucenicii Săi.
4 Şi Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.
5 Isus Şi-a ridicat ochii şi, văzând că o mare mulţime vine spre El, a zis lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?
6 Dar El spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că El ştia ce avea de gând să facă.
7 Filip I-a răspuns: Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de dinari n-ar ajunge ca fiecare să primească câte puţin din ele;
8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9 Este aici un băieţel, care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?
10 Isus a zis: Spuneţi oamenilor să stea jos. În locul acela era multă iarbă. Deci bărbaţii s-au aşezat jos, în număr de aproape cinci mii.
11 Şi Isus a luat pâinile şi, după ce a mulţumit pentru ele, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce stăteau jos; tot la fel le-a dat şi din peşti atât cât au dorit.
12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: Strângeţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.
13 Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmituri care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
14 Când au văzut oamenii aceia minunea pe care o făcuse Isus, au zis: Cu adevărat acesta este profetul care trebuia să vină în lume;
15 Isus, cunoscând că au de gând să vină să-L ia cu forţa ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi spre munte, numai El singur.
16 Şi când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării
17 şi, după ce au urcat într-o corabie, au trecut marea spre Capernaum. Se întunecase deja şi Isus încă nu venise la ei.
18 Şi marea a început să se agite, pentru că sufla un vânt puternic.
19 După ce au vâslit cam cinci sau şase kilometri, au văzut pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie; şi s-au înfricoşat.
20 Dar El le-a zis: Eu sunt, nu vă temeţi!
21 L-au primit deci cu bucurie în corabie şi îndată corabia a ajuns la locul spre care mergeau.
22 A doua zi, mulţimea care rămăsese de cealaltă parte a mării văzuse că acolo nu mai era altă corabie, decât cea în care se urcaseră ucenicii Lui, şi că Isus nu Se urcase în corabie cu ucenicii Săi, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
23 Dar sosiseră alte corăbii din Tiberiada aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise.
24 Când a văzut mulţimea că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ei în corăbii şi au venit la Capernaum, căutând pe Isus.
25 Şi când L-au găsit, de partea cealaltă a mării, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici?
26 Isus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi, nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
27 Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul omului; căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu Tatăl;
28 Ei I-au zis: Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?
29 Isus a răspuns şi le-a zis: Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El;
30 De aceea ei I-au zis: Ce semn faci Tu, ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer;
32 Atunci Isus le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer,
33 căci pâinea lui Dumnezeu este Acela care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.
34 Ei I-au zis: Doamne, dă-ne totdeauna această pâine.
35 Isus le-a zis: Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36 Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi.
37 Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară;
38 căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
39 Şi aceasta este voia Tatălui care M-a trimis, ca să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de pe urmă.
40 Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.
41 Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.
42 Şi ei ziceau: Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Deci cum zice El: Eu M-am coborât din cer?
43 De aceea, Isus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi!
44 Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.
45 În profeţi este scris: Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. De aceea, oricine care a auzit şi a învăţat de la Tatăl, vine la Mine.
46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care este de la Dumnezeu; Acela a văzut pe Tatăl;
47 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţă veşnică;
48 Eu sunt Pâinea vieţii.
49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.
50 Aceasta este Pâinea care Se coboară din cer: ca oricine să mănânce din ea şi să nu moară.
51 Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi pentru veşnicie; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.
52 De aceea, iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
53 Isus le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
54 Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.
55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
56 Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el.
57 După cum M-a trimis pe Mine Tatăl, care este viu, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
58 Astfel este pâinea care a venit din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit; cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi pentru veşnicie;
59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când îi învăţa pe oameni în Capernaum.
60 Mulţi din ucenicii Lui, când au auzit aceste cuvinte, au zis: Cuvântul acesta este prea tare; cine poate să-l asculte?
61 Dar Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi murmurau împotriva acestor cuvinte, le-a zis: Vă supără cuvintele acestea?
62 Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?
63 Duhul este cel care dă viaţa, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi sunt viaţă.
64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.
65 Şi El a zis: De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu;
66 Din clipa aceea mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.
67 Atunci Isus a zis celor doisprezece: Nu vreţi să vă duceţi şi voi?
68 Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
69 Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu;
70 Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi totuşi, unul dintre voi este un diavol;
71 Vorbea despre Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon; căci el avea să-L vândă; el, unul din cei doisprezece.
1 Şi după aceste lucruri, Isus umbla prin Galileea; căci nu voia să umble prin Iudeea, fiindcă iudeii căutau să-L omoare;
2 Şi sărbătoarea iudeilor, sărbătoarea zisă a Corturilor, era aproape;
3 Fraţii Lui I-au zis: Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.
4 Căci nimeni nu face ceva în ascuns, ci caută el însuşi să se facă cunoscut oamenilor. Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.
5 Căci nici fraţii Lui nu credeau în El;
6 Isus le-a zis: Vremea Mea n-a sosit încă, dar vremea voastră este totdeauna prielnică.
7 Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.
8 Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta; Eu nu Mă sui la această sărbătoare, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.
9 După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.
10 Dar după ce s-au suit fraţii Lui la sărbătoare, S-a suit şi El, dar nu pe fată, ci cam pe ascuns.
11 Iudeii Îl căutau în timpul sărbătorii şi ziceau: Unde este?
12 Şi în mulţimi se vorbea mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: Este un om bun; alţii ziceau: Nu, ci duce poporul în rătăcire;
13 Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe faţă;
14 Şi, pe la jumătatea sărbătorii, Isus S-a suit la templu şi învăţa.
15 Şi iudeii se mirau, zicând: Cum ştie Acesta carte, căci n-a învăţat niciodată?
16 Isus le-a răspuns şi a zis: învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.
17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.
18 Cine vorbeşte de la sine însuşi caută gloria lui însuşi; dar cine caută gloria Celui ce L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate.
19 Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi, nici unul din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?
20 Mulţimea a răspuns şi a zis: Ai demon, cine caută să Te omoare?
21 Isus a răspuns şi le-a zis: O singură lucrare am făcut şi toţi vă miraţi de ea.
22 Moise v-a dat porunca circumciziei – nu că ea este de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi circumcideţi pe om în ziua Sabatului;
23 Dacă un om primeşte circumcizia în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, sunteţi mâniaţi pe Mine pentru că am făcut pe deplin sănătos un om în ziua Sabatului?
24 Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.
25 Câţiva dintre cei din Ierusalim ziceau: Nu este El acela pe care căutau ei să-L omoare?
26 Şi totuşi, iată că vorbeşte pe faţă şi nimeni nu-I zice nimic! Nu cumva conducătorii vor fi cunoscut cu adevărat că Acesta este Cristosul?
27 Dar noi ştim de unde este Omul acesta; dar, când va veni Cristosul, nimeni nu va şti de unde este.
28 Şi Isus striga, pe când învăţa pe mulţime în templu, zicând: Mă cunoaşteţi şi ştiţi de unde sunt! Şi Eu n-am venit de la Mine însumi, dar Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi;
29 Dar Eu Îl cunosc, pentru că sunt de la El şi El M-a trimis.
30 Ei căutau deci să-L prindă; şi nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul;
31 Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Când va veni Cristosul, va face mai multe semne decât a făcut Acesta?
32 Fariseii au auzit mulţimea spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci Fariseii şi preoţii cei mai de seamă au trimis nişte gărzi să-L prindă.
33 Atunci Isus le-a zis: Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.
34 Voi Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi; şi unde sunt Eu, voi nu puteţi veni.
35 Iudeii ziceau deci între ei: Unde are de gând să Se ducă Omul Acesta, ca noi să nu-L putem găsi? Nu cumva are de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci, şi să-i înveţe pe greci?
36 Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi; şi unde sunt Eu, voi nu puteţi veni?
37 Şi în ultima zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea în picioare şi striga, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, după cum zice Scriptura.
39 Dar El spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor fi crezut în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, pentru că Isus nu fusese încă glorificat.
40 Mulţi din mulţime, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: Acesta este cu adevărat Profetul.
41 Alţii ziceau: Acesta este Cristosul. Şi alţii ziceau: Cum, din Galileea vine Cristosul?
42 N-a zis Scriptura că Cristosul vine din sămânţa lui David şi din satul Betleem, de unde era David?
43 S-a făcut deci dezbinare în mulţime din cauza Lui.
44 Dar unii dintre ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El;
45 Gărzile s-au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la Farisei, şi aceştia le-au zis: De ce nu L-aţi adus?
46 Gărzile au răspuns: Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta;
47 Fariseii le-au răspuns: Doar n-aţi fost duşi şi voi în rătăcire?
48 A crezut în El vreunul dintre conducători sau dintre Farisei?
49 Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!
50 Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul dintre ei, le-a zis:
51 Legea noastră judecă cumva omul înainte să-l asculte şi să ştie ce face?
52 Ei au răspuns şi i-au zis: Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat nici un profet.
53 Şi s-au întors fiecare acasă.
1 Dar Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2 Şi dis-de-dimineaţă a venit din nou în templu; şi tot poporul a venit la El; şi El a stat jos şi-i învăţa.
3 Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în adulter; şi, după ce au pus-o în mijloc,
4 au zis lui Isus: Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când făptuia adulterul.
5 Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu deci ce zici?
6 Dar ei spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a aplecat şi scria cu degetul pe pământ.
7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel ce este fără păcat între voi, să arunce primul cu piatră în ea.
8 Apoi S-a aplecat din nou şi scria pe pământ.
9 Când au auzit ei cuvintele acestea, şi simţindu-se mustraţi de conştiinţa lor, au ieşit, unul câte unul, începând de la bătrâni până la cei din urmă. Şi Isus a fost lăsat singur; şi femeia, stând în mijloc;
10 Când S-a ridicat Isus şi când n-a mai văzut pe nimeni, decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nimeni nu te-a condamnat?
11 Ea a zis: Nimeni, Doamne. Şi Isus i-a zis: Nici Eu nu te condamn. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.
12 Isus le-a vorbit iarăşi, zicând: Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
13 Fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; deci mărturia Ta nu este adevărată;
14 Isus a răspuns şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturisirea Mea este adevărată, căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi de unde vin sau unde Mă duc;
15 Voi judecaţi potrivit cărnii; Eu nu judec pe nimeni.
16 Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că Eu nu sunt singur, ci Eu sunt cu Tatăl care M-a trimis.
17 Şi în Legea voastră este de asemenea scris că mărturia a doi oameni este adevărată;
18 Eu sunt Cel ce mărturiseşte despre Mine Însumi, şi Tatăl, care M-a trimis, mărturiseşte despre Mine;
19 Atunci ei I-au zis: Unde este Tatăl Tău? Isus a răspuns: Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.
20 Isus a spus aceste cuvinte pe când îi învăţa în templu, în locul unde era cutia pentru daruri; şi nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
21 Isus le-a mai spus: Eu Mă duc şi voi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.
22 Atunci iudeii au zis: Nu cumva vrea să Se omoare, pentru că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni?
23 Şi El le-a zis: Voi sunteţi de, jos, Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta;
24 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.
25 Ei I-au zis: Tu cine eşti? Şi Isus le-a spus: Ceea ce de la început vă spun.
26 Am multe de spus şi de judecat în privinţa voastră, dar Cel ce M-a trimis este adevărat şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.
27 Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.
28 Isus deci le-a zis: Când veţi fi înălţat pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl;
29 Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că Eu totdeauna fac ce-I este plăcut Lui;
30 Pe când vorbea – Isus aceste cuvinte, mulţi au crezut în El.
31 Atunci Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei;
32 şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.
33 Ei I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată sclavii nimănui; cum zici Tu: Veţi fi liberi?
34 Isus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăieşte în păcat este sclav al păcatului.
35 Dar sclavul nu rămâne în casă pentru totdeauna; fiul însă rămâne pentru totdeauna.
36 Deci, dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.
37 Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar voi căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.
38 Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu şi voi faceţi ce aţi văzut la tatăl vostru.
39 Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Isus le-a zis: Dacă aţi fi copiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40 Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-a spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut.
41 Voi faceţi faptele tatălui vostru. Ei I-au zis: Noi nu suntem născuţi din imoralitate; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.
42 Isus le-a zis: Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43 De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta cuvântul Meu;
44 Voi sunteţi din tatăl vostru. Diavolul, şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost un ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45 Dar pentru că Eu spun adevărul, nu Mă credeţi.
46 Cine dintre voi Mă poate învinui de păcat? Şi dacă vă spun adevărul, de ce nu Mă credeţi?
47 Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.
48 Iudeii au răspuns şi I-au zis: Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai demon?
49 Isus a răspuns: Eu n-am demon, ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi pe Mine.
50 Eu nu caut gloria Mea; este Unul care o caută şi care judecă.
51 Adevărat, adevărat vă spun, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veci nu va vedea moartea;
52 Iudeii I-au zis: Acum cunoaştem că ai demon; Avraam a murit, şi profeţii la fel, şi tu zici: Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea;
53 Eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit, şi decât profeţii, care de asemenea au murit? Cine pretinzi Tu că eşti?
54 Isus a răspuns: Dacă Eu Mă glorific pe Mine însumi, gloria Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă glorifică, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru.
55 Şi totuşi voi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl cunosc. Şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi; dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
56 Tatăl vostru Avraam s-a bucurat că urma să vadă ziua Mea; şi a văzut-o şi s-a bucurat.
57 Iudeii I-au zis: N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam!
58 Isus le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt.
59 Atunci au ridicat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din templu, trecând prin mijlocul lor. Şi în felul acesta a trecut printre ei.
1 Şi pe când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
2 Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
3 Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să poată fi arătate în el lucrările lui Dumnezeu;
4 Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui care M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
5 Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.
6 După ce a zis aceste cuvinte, a scuipat pe pământ şi a făcut noroi din scuipat şi a uns ochii orbului cu noroi,
7 şi i-a zis: Du-te şi te spală în scăldătoarea Siloam (care se traduce Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi a venit înapoi văzând.
8 De aceea, vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb, ziceau: Nu este acesta cel ce stătea şi cerşea?
9 Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Seamănă cu el. Şi el însuşi zicea: Eu sunt.
10 Deci i-au zis: Cum ţi s-au deschis ochii?
11 El a răspuns şi a zis: Un om, care Se numeşte Isus, a făcut noroi şi mi-a uns ochii şi mi-a zis: Du-te la scăldătoarea Siloam şi spală-te. M-am dus deci şi m-am spălat şi mi-am primit vederea.
12 Atunci i-au zis: Unde este Omul Acela? El a zis: Nu ştiu.
13 Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
14 Şi era o zi de Sabat când Isus făcuse noroi şi-i deschisese ochii.
15 Deci Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a primit vederea. Şi el le-a zis: Mi-a pus noroi pe ochi, m-am spălat şi văd.
16 De aceea unii dintre Farisei ziceau: Omul Acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul. Alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne? Şi era dezbinare între ei.
17 Au zis iarăşi orbului: Tu ce zici despre El, pentru faptul că ţi-a deschis ochii? Şi el a zis: Este un profet;
18 Dar iudeii n-au crezut că el fusese orb şi că îşi primise vederea până n-au chemat pe părinţii celui care îşi primise vederea.
19 Şi i-au întrebat, zicând: Este acesta fiul vostru, despre care spuneţi că s-a născut orb? Cum deci vede acum?
20 Părinţii lui le-au răspuns şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
21 Dar cum vede acum, nu ştim, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Este în vârstă; întrebaţi-l pe el, el singur poate vorbi pentru sine însuşi.
22 Părinţii lui au zis aceste cuvinte pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se hotărâseră deja că, dacă va mărturisi cineva că El este Cristosul, să fie dat afară din sinagogă;
23 De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.
24 Ei au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă glorie lui Dumnezeu! Noi ştim că Omul Acesta este un păcătos.
25 El a răspuns şi a zis: Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd.
26 Şi ei i-au zis din nou: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
27 El le-a răspuns: V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să mai auziţi încă o dată? Doar nu vreţi să vă faceţi şi voi ucenicii Lui?
28 Ei I-au mustrat şi i-au zis: Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise.
29 Ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar Acesta nu ştim de unde este;
30 Omul a răspuns şi le-a zis: Aici este lucrul uimitor, că voi nu ştiţi de unde este şi totuşi El mi-a deschis ochii.
31 Ştim că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoşi, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32 De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33 Dacă Omul Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic;
34 Ei au răspuns şi i-au zis: Tu eşti născut cu totul în păcate şi vrei să ne înveţi pe noi? Şi I-au dat afară;
35 Isus a auzit că I-au dat afară şi, când l-a găsit, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
36 El a răspuns şi a zis: Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?
37 Şi Isus i-a zis: L-ai şi văzut şi Cel care vorbeşte cu tine, Acela este;
38 Şi el a zis: Cred Doamne, şi I s-a închinat.
39 Şi Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca aceia care nu văd, să vadă, şi cei ce văd, să ajungă orbi.
40 Şi unii dintre Fariseii care erau lângă El, au auzit aceste cuvinte şi I-au zis: Şi noi suntem orbi, nu-i aşa?
41 Isus le-a zis: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. De aceea, păcatul vostru rămâne;
1 Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.
2 Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor.
3 Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.
4 Şi după ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
5 Dar ele nu merg după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.
6 Isus le-a spus această parabolă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea.
7 Isus deci le-a zis iarăşi: Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor.
8 Toţi cei care au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.
9 Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; şi va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
10 Hoţul nu vine decât să fure şi să omoare şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.
11 Eu sunt Păstorul cel bun., Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi;
12 Dar cel plătit, şi care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul răpeşte oile şi le împrăştie.
13 Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi.
14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine,
15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele.
16 Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o singură turmă şi un singur Păstor;
17 De aceea Mă iubeşte Tatăl, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
18 Nimeni nu o ia de la Mine, ci o dau Eu de la Mine. Am autoritatea s-o dau şi am autoritatea s-o iau iarăşi. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.
19 Din cauza acestor cuvinte s-a făcut iarăşi dezbinare între iudei;
20 Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun, de ce-L ascultaţi?
21 Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui om demonizat. Poate un demon să deschidă ochii unui orb?
22 În Ierusalim se sărbătorea atunci sărbătoarea înnoirii templului. Şi era iarnă.
23 Şi Isus Se plimba prin templu, prin pridvorul lui Solomon.
24 Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Tu Cristosul, spune-ne-o pe faţă.
25 Isus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
26 Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi dintre oile Mele.
27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine;
28 Eu le dau viaţă veşnică, şi în veci nu vor pieri; şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30 Eu şi Tatăl una suntem.
31 Atunci iudeii au luat iarăşi pietre ca să-L omoare.
32 Isus le-a răspuns: V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucrări vreţi să aruncaţi cu pietre în Mine?
33 Iudeii I-au răspuns, zicând: Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru blasfemie şi pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu.
34 Isus le-a răspuns: Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: Sunteţi dumnezei?
35 Dacă pe aceia i-a nuntit dumnezei, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu (şi Scriptura nu poate fi desfiinţată)
36 cum ziceţi voi despre Acela pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume: Spui blasfemii!, pentru că am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu?
37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să credeţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în El;
39 Din cauza aceasta ei căutau iarăşi să-L prindă; dar El a scăpat din mâna lor;
40 Şi Isus S-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început; şi a rămas acolo;
41 Şi mulţi veneau la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre Omul Acesta era adevărat.
42 Şi mulţi au crezut în El în locul acela;
1 Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.
2 Şi Maria era aceea care a uns pe Domnul cu parfum şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.
3 De aceea surorile au trimis la El, zicând: Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.
4 Dar Isus, când a auzit, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea;
5 Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6 Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era
7 şi apoi a zis ucenicilor: Haideţi să mergem iarăşi în Iudeea.
8 Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum de curând iudeii căutau să Te omoare cu pietre şi iarăşi Te duci acolo?
9 Isus a răspuns: Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina lumii acesteia;
10 dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11 A spus aceste lucruri şi după aceea le-a zis: Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc din somn;
12 Ucenicii I-au zis: Doamne, dacă doarme se va face bine.
13 Isus vorbise despre moartea lui, ei însă credeau că vorbeşte despre odihna primită prin somn.
14 Atunci Isus le-a spus pe faţă:, Lazăr a murit.
15 Şi Mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum haideţi să mergem la el.
16 Atunci Toma, zis Geamănul, a zis celorlalţi ucenici: Haideţi să mergem şi noi să murim cu El!
17 Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile în mormânt.
18 Şi Betania era aproape de Ierusalim, cam la trei kilometri.
19 Şi mulţi din iudei veniseră la Marta şi la Maria, ca să le mângâie din cauza fratelui lor.
20 Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; dar Maria stătea în casă.
21 Atunci Marta a zis lui Isus: Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22 Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da;
23 Isus i-a zis: Fratele tău va învia.
24 Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă.
25 Isus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi;
26 şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?
27 Ea I-a zis: Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.
28 După ce a spus aceste cuvinte, s-a dus şi a chemat în ascuns pe sora ei, Maria, zicând: A venit învăţătorul şi te cheamă.
29 Maria, cum a auzit, s-a sculat repede şi a venit la El.
30 Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde îl întâmpinase Marta.
31 Iudeii care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se repede şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: Se duce la mormânt, ca să plângă acolo;
32 Maria, când a venit unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.
33 Când a văzut-o Isus plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat.
34 Şi a zis: Unde l-aţi pus? Ei I-au zis: Doamne, vino şi vezi!
35 Isus plângea;
36 Atunci iudeii au zis: Iată cât de mult îl iubea!
37 Şi unii din ei au zis: Nu putea Omul Acesta, care a deschis ochii orbului, să facă astfel ca nici acesta să nu moară?
38 Isus S-a înfiorat iarăşi în Sine şi a venit la mormânt. Mormântul era o peşteră şi la intrarea ei era aşezată o piatră.
39 Isus a zis: Daţi piatra la o parte. Marta, sora celui mort, I-a zis: Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.
40 Isus i-a zis: Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?
41 Au luat deci piatra din locul unde era culcat mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: Tată, îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
42 Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
43 Şi după ce a zis aceste cuvinte, a strigat cu glas tare: Lazăre, vino afară!
44 Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi faţa îi era înfăşurată într-un ştergar. Isus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
45 Mulţi din iudeii care veniseră la Maria şi au văzut ce făcuse Isus, au crezut în El.
46 Dar unii din ei s-au dus la Farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
47 Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat sinedriul şi au zis: Ce facem? Omul acesta face multe minuni.
48 Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi locul nostru şi naţiunea.
49 Dar unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
50 nici nu vă gândiţi că este în folosul nostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară toată naţiunea.
51 Dar lucrul acesta nu l-a zis de la el, ci, pentru că era mare preot în anul acela, a profeţit că Isus avea să moară pentru naţiune.
52 Şi nu numai pentru naţiunea aceasta, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi;
53 Din ziua aceea s-au sfătuit ca să-L omoare.
54 De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă deşert, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo cu ucenicii Lui.
55 Şi Paştele iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim înainte de Paşti, ca să se curăţească;
56 Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii stând în templu: Ce credeţi, nu va veni deloc la Sărbătoare?
57 Preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le spună, ca să-L poată prinde.
1 Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase dintre cei morţi;
2 Acolo I-au pregătit o cină; şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El;
3 Atunci Maria a luat un litru de parfum de nard pur, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi casa s-a umplut de mirosul parfumului.
4 Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care urma să-L vândă, a zis:
5 De ce nu s-a vândut parfumul acesta cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor?
6 Dar el zicea lucrul acesta nu pentru că le purta de grijă săracilor, ci pentru că era un hoţ şi, având punga cu bani, lua el ce se punea în ea;
7 Atunci Isus a zis: Las-o, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.
8 Căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
9 O mare mulţime de iudei a aflat că El era acolo şi a venit nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase dintre cei morţi,
10 Dar preoţii cei mai de seamă au hotărât să omoare şi pe Lazăr,
11 căci din cauza lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.
12 A doua zi, o mulţime mare care venise la sărbătoare, când a auzit că vine Isus la Ierusalim,
13 a luat ramuri de palmier şi I-a ieşit în întâmpinare şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Regele lui Israel!
14 Şi Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el; după cum este scris:
15 Nu te teme, fiica Sionului; iată că Regele tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.
16 Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost glorificat Isus, şi-au amintit că lucrurile acestea erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.
17 De aceea toţi cei care fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
18 De aceea poporul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că auzise că făcuse semnul acesta.
19 Fariseii au zis deci între ei: Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată, lumea se duce după El!
20 Şi erau câţiva greci, dintre cei care se urcaseră să se închine la sărbătoare;
21 aceştia deci s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat, zicând: Domnule, am vrea să vedem pe ISUS;
22 Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.
23 Dar Isus le-a răspuns, zicând: A sosit ceasul să fie glorificat Fiul omului;
24 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.
25 Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică;
26 Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Şi dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
27 Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, scapă-Mă de ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
28 Tată, glorifică Numele Tău! Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: L-am glorificat şi-L voi glorifica iarăşi!
29 Mulţimea care stătea acolo şi care auzise, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: Un înger a vorbit cu El.
30 Isus a răspuns şi a zis: Glasul acesta nu s-a auzit pentru Mine, ci pentru voi.
31 Acum are loc judecata acestei lumi, acum stăpânitorul acestei lumi va fi aruncat afară.
32 Şi Eu, după ce voi fi înălţat de ne pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.
33 Spunea aceasta ca să arate cu ce moarte avea să moară.
34 Mulţimea I-a răspuns: Noi am auzit din Lege că Cristosul rămâne în veci; şi cum zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?
35 Atunci Isus le-a zis: Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi până când aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.
36 Câtă vreme aveţi lumina, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii. Isus le-a vorbit aceste lucruri apoi a plecat şi S-a ascuns de ei;
37 Dar deşi făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,
38 ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus profetul Isaia: Doamne, cine a crezut predicarea noastră? Şi cui i-a fost revelat braţul Domnului?
39 De aceea nu puteau crede, căci Isaia a mai zis:
40 El le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi să nu se întoarcă la Dumnezeu şi astfel să-i vindec.
41 Aceste lucruri le-a spus Isaia când a văzut gloria Lui şi a vorbit despre El;
42 Totuşi, chiar dintre conducători, mulţi au crezut în El; dar, din cauza Fariseilor, nu-L mărturiseau, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.
43 Căci au iubit gloria oamenilor mai mult decât gloria lui Dumnezeu;
44 Dar Isus a strigat şi a zis: Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine;
45 Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine;
46 Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric,
47 Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu crede, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.
48 Pe cine Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l judeca: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă;
49 Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc.
50 Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. De aceea, lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.
1 Înainte însă de sărbătoarea Paştilor, Isus, ştiind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă i-a iubit pe ai Săi care erau în Iunie, i-a iubit până la capăt.
2 Şi la terminarea cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
3 Isus, ştiind că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, şi că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,
4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.
5 Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
6 A venit deci la Simon Petru şi Petru I-a zis: Doamne, Tu îmi speli mie picioarele?
7 Isus a răspuns şi i-a zis: Ce fac Eu, tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege după aceea,
8 Petru I-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine;
9 Simon Petru I-a zis: Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul!
10 Isus i-a zis: Cine este spălat, nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.
11 Căci îl ştia pe cel care urma să-L vândă, de aceea a zis: Nu sunteţi toţi curaţi;
12 După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat din nou la masă şi le-a zis: Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
13 Voi Mă numiţi: învăţătorul şi: Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.
14 De aceea, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora;
15 Căci Eu v-am dat un exemplu, ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut Eu vouă.
16 Adevărat, adevărat vă spun, că sclavul nu este mai mare decât stăpânul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.
18 Nu vorbesc despre voi toţi; îi cunosc pe aceia pe care i-am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: Cel ce mănâncă pâine cu Mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea.
19 Vă spun lucrul acesta acum, înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt.
20 Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe cel pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
21 În timp ce spunea aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duh şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde.
22 Ucenicii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte.
23 Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe pieptul lui Isus.
24 Simon Petru i-a făcut deci semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte.
25 Şi ucenicul acela, rezemându-se pe pieptul lui Isus, I-a zis: Doamne, cine este?
26 Isus a răspuns: Este acela căruia îi voi da bucăţica de pâine după ce o voi înmuia. Şi, după ce a înmuiat bucăţica, a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
27 Şi cum i-a dat bucăţica, a intrat Satana în el. Apoi Isus i-a zis: Ce ai de făcut, fă repede.
28 Dar nici unul din cei ce stăteau la masă n-a înţeles de ce îi zisese aceste cuvinte.
29 Căci unii credeau că, din moment ce Iuda avea punga, Isus i-a zis: Cumpără lucrurile de care avem nevoie pentru sărbătoare, sau să dea ceva săracilor;
30 După ce a primit bucăţica, a ieşit îndată afară. Era noapte.
31 După ce a ieşit Iuda afară, Isus a zis: Acum este glorificat Fiul omului şi Dumnezeu este glorificat în El.
32 Dacă Dumnezeu este glorificat în El, şi Dumnezeu îl va glorifica în Sine însuşi, şi-L va glorifica îndată.
33 Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta; şi, cum am spus iudeilor: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni, tot aşa vă spun şi vouă acum;
34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi unul pe altul;
35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă aveţi dragoste unii pentru alţii.
36 Simon Petru I-a zis: Doamne, unde Te duci? Isus i-a răspuns: Unde Mă duc Eu, tu nu Mă poţi urma acum, dar Mă vei urma mai târziu.
37 Petru I-a zis: Doamne, de ce nu Te pot urma acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine;
38 Isus i-a răspuns: îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.
1 Să nu vi se tulbure inima! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în Mine!
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc;
3 Şi dacă Mă duc şi vă pregătesc un loc, Mă voi întoarce iarăşi şi vă voi lua la Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi;
4 Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.
5 Toma I-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?
6 Isus i-a zis: Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
7 Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut.
8 Filip I-a zis: Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de-ajuns.
9 Isus i-a zis: De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum dar zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine însumi, ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face lucrările Lui;
11 Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea;
12 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; şi va face încă lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl Meu.
13 Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul;
14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
15 Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, ca să rămână cu voi în veci;
17 şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.
18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
19 Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi.
21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Şi Eu îl voi iubi şi Mă voi face cunoscut lui.
22 Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: Doamne, cum se face că Te vei face cunoscut nouă şi nu lumii?
23 Isus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Şi Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
24 Cine nu Mă iubeşte, nu împlineşte cuvintele Mele; şi cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis;
25 V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în Numele Meu, El vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aminti toate lucrurile pe care vi le-am spus;
27 Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
28 Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi Mă voi întoarce la voi. Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat pentru că am spus: Mă duc la Tatăl; căci Tatăl Meu este mai mare decât Mine;
29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi.
30 Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia şi el nu are nimic în Mine;
31 dar vine, ca lumea să cunoască că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, să mergem de aici!
1 Eu sunt adevărata viţă şi Tatăl Meu este viticultorul.
2 Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe fiecare mlădiţă care aduce roadă, El o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă;
3 Voi sunteţi deja curaţi datorită cuvântului pe care vi l-am spus.
4 Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţă nu poate aduce roadă de la sine însăşi, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.
5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi Eu în el, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.
6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară ca mlădiţă şi se usucă; şi oamenii le strâng şi le aruncă în foc, şi sunt arse;
7 Dacă rămâneţi în Mine şi i cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da;
8 Prin aceasta este Tatăl Meu glorificat: dacă aduceţi multă roadă; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei;
9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.
11 V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit Eu;
13 Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta; cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.
14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi orice vă poruncesc Eu;
15 Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscute toate lucrurile pe care le-am auzit de la Tatăl Meu.
16 Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roadă voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea;
17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unul pe altul.
18 Dacă vă urăşte lumea, să ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră;
19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, pentru că Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea.
20 Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Sclavul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au persecutat pe Mine şi pe voi vă vor persecuta; dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi;
21 Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-as fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor.
23 Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu.
24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrările pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
25 Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul scris în Legea lor: M-au urât fără temei;
26 Dar când va veni Mângâietorul, pe care vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului care iese de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.
27 Şi voi de asemenea veţi mărturisi, pentru că sunteţi cu Mine de la început;
1 V-am spus aceste lucruri ca să nu vă poticniţi.
2 Vă vor da afară din sinagogi, ba încă va veni ceasul când oricine vă va ucide va crede că aduce o slujbă lui Dumnezeu.
3 Şi se vor purta astfel cu voi pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine;
4 Dar lucrurile acestea vi le-am spus pentru ca, atunci când va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că v-am spus despre ele. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi.
5 Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nici unul dintre voi nu Mă întreabă: Unde Te duci?
6 Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima;
7 Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite;
8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul şi dreptatea şi judecata.
9 În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;
10 În ce priveşte dreptatea: fiindcă Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
11 În ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat;
12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.
13 Dar când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la Sine însuşi, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare,
14 El Mă va glorifica, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
15 Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
16 Încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; şi apoi încă puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl;
17 Atunci unii din ucenicii Lui au zis între ei: Ce înseamnă cuvintele acestea: încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi: apoi încă puţin şi Mă veţi vedea şi: Pentru că Mă duc la tatăl?
18 Ei ziceau deci: Ce înseamnă acest încă puţin? Nu ştim ce vrea să spună.
19 Isus ştia că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele pe care le-am zis: încă puţin şi nu Mă veţi mai vedea; şi: apoi încă puţin şi Mă veţi vedea?
20 Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi văita, însă lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
21 Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că a venit ceasul ei; dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aminteşte de suferinţe, de bucurie că s-a născut un om pe lume;
22 Tot aşa şi voi: acum sunteţi întristaţi; dar Eu vă voi vedea iarăşi şi inima voastră se va bucura şi nimeni nu va lua bucuria de la voi;
23 Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.
24 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu. Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină;
25 V-am spus aceste lucruri în parabole, însă vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în parabole, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
26 În ziua aceea veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi;
27 căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl;
29 Ucenicii Săi I-au zis: Iată, acum vorbeşti desluşit şi nu spui nici o parabolă.
30 Acum ştim că Tu cunoşti toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
31 Isus le-a răspuns: Acum credeţi?
32 Iată, vine ceasul şi acum a şi venit, când veţi fi împrăştiaţi fiecare la ale lui şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.
33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea;
1 Isus a spus aceste cuvinte, Şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul! Glorifică pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te glorifice pe Tine,
2 după cum I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu;
3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.
4 Eu Te-am glorificat pe pământ. Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac;
5 Şi acum, Tată, glorifică-Mă la Tine însuţi, cu gloria pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea;
6 Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit cuvântul Tău;
7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine.
8 Căci lor le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu; şi ei le-au primit şi au ştiut cu adevărat că am ieşit de la Tine; şi au crezut că Tu M-ai trimis;
9 Eu pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, căci ei sunt ai Tăi;
10 Şi tot ce este al Meu, este al Tău şi ce este al Tău, este al Meu; şi Eu sunt glorificat în ei.
11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume; şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte-i în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi;
12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat Tu şi nici unul din ei nu s-a pierdut, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13 Dar acum Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
14 Eu le-am dat cuvântul Tău şi lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume;
15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău;
16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
17 Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevăr.
18 Cum M-ai trimis Tu în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume;
19 Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr.
20 Şi nu Mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor
21 ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis;
22 Şi Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.
23 Eu în ei şi Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine;
24 Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi acei pe care Mi i-ai dat Tu, ca ei să vadă gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu; căci Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
25 Tată drept! Lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis;
26 Şi Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi Îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit pe Mine să fie în ei şi Eu în ei.
1 După ce a spus aceste cuvinte, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui;
2 Şi Iuda, cel care L-a trădat, ştia şi el locul acesta, pentru că deseori Isus Se adunase acolo cu ucenicii Lui;
3 Atunci Iuda, primind o ceată de ostaşi şi nişte gărzi de la preoţii cei mai de seamă şi de la Farisei, a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme;
4 Isus, pentru că ştia tot ce urma să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
5 Ei I-au răspuns: Pe Isus din Nazaret. Isus le-a zis: Eu sunt. Şi Iuda, care L-a trădat, era şi el cu ei.
6 Când le-a zis El: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.
7 El i-a întrebat din nou: Pe cine căutaţi? Şi ei au zis: Pe Isus din Nazaret.
8 Isus a răspuns: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.
9 A spus lucrul acesta pentru a se împlini cuvântul pe care-l spusese: N-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat Tu;
10 Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi a lovit pe sclavul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Numele sclavului era Malhu;
11 Isus a zis lui Petru: Pune-ţi sabia în teacă! Să nu beau Eu paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?
12 Ceata ostaşilor, căpitanul şi gărzile iudeilor au prins deci pe Isus şi L-au legat.
13 Şi L-au dus întâi la Ana, căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.
14 Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este mai bine să moară un singur om pentru popor;
15 Simon Petru mergea după Isus; şi la fel făcea şi un alt ucenic. Dar ucenicul acesta era cunoscut de marele preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.
16 Petru însă stătea afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut de marele preot, a ieşit afară şi a vorbit cu portăreasa, şi a dus pe Petru înăuntru.
17 Atunci slujitoarea, portăreasa, a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Acestui Om? El a zis: Nu sunt.
18 Şi sclavii şi gărzile făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, şi se încălzeau. Şi Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.
19 Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
20 Isus i-a răspuns: Eu am vorbit lumii pe faţă. Eu totdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic pe ascuns;
21 De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei care au auzit despre ce le-am vorbit; iată, ei ştiu ce am spus.
22 Şi când a spus aceste cuvinte, unul dintre gărzile care stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, zicând: Aşa răspunzi marelui preot?
23 Isus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, adu mărturie despre rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?
24 Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.
25 Dar Simon Petru stătea şi se încălzea. Ei i-au zis: Nu cumva eşti şi tu unul dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt;
26 Unul dintre sclavii marelui preot, o rudă a aceluia căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: Nu te-am văzut eu cu El în grădină?
27 Petru s-a lepădat iar. Şi îndată a cântat cocoşul.
28 Au adus pe Isus de la Caiafa în sala de judecată; şi era dimineaţă. Însă ei n-au intrat în sala de judecată, ca să nu se pângărească şi să poată mânca Paştele;
29 Pilat deci a ieşit afară la ei şi le-a zis: Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?
30 Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.
31 Atunci Pilat le-a zis: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii i-au zis: Nouă nu ne este permis să omoram pe nimeni.
32 Aceasta s-a întâmplat pentru a se împlini cuvintele pe care le spusese Isus, arătând cu ce moarte avea să moară.
33 Pilat deci a intrat iarăşi în sala de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: Eşti Tu Regele Iudeilor?
34 Isus i-a răspuns: De la tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine?
35 Pilat a răspuns: Sunt eu cumva iudeu? Naţiunea Ta şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea. Ce ai făcut?
36 Isus a răspuns: împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat, ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor; dar acum, împărăţia Mea nu este de aici;
37 Pilat I-a zis: Atunci un Rege tot eşti! Isus a răspuns: Tu bine spui că sunt Rege. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.
38 Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi, spunând aceasta, a ieşit iarăşi afară la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc nici o vină în El.
39 Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă eliberez pe cineva de Paşti, vreţi să vă eliberez pe Regele Iudeilor?
40 Atunci toţi au strigat din nou, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba! Şi Baraba era un tâlhar.
1 Atunci Pilat a luat pe Isus şi L-a biciuit;
2 Şi ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură;
3 şi ziceau: Plecăciune, Regele Iudeilor! Şi-I dădeau palme.
4 Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată, vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El;
5 Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. Şi Pilat le-a zis: Iată Omul!
6 Când L-au văzut preoţii cei mai de seamă şi servitorii, au strigat, zicând: Crucifică-L! Crucifică-L! Pilat le-a zis: Luaţi-L voi şi crucificaţi-L, căci eu nu găsesc nici o vină în El.
7 Iudeii i-au răspuns: Noi avem o Lege şi potrivit Legii noastre El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.
8 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, a simţit o şi mai mare frică,
9 şi a intrat iarăşi în sala de judecată şi a zis lui Isus: De unde eşti Tu? Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns.
10 Atunci Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am autoritatea să Te crucific şi am autoritatea să-Ţi dau drumul!
11 Isus a răspuns: Nu ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine M-a dat în mâinile tale are un mai mare păcat.
12 Din clipa aceea, Pilat căuta să-I dea drumul, dar iudeii strigau, zicând: Dacă dai drumul acestui Om, nu eşti prieten cu Cezar. Oricine se face pe sine rege vorbeşte împotriva Cezarului.
13 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, a scos afară pe Isus şi a stat pe scaunul de judecată, într-un loc care se numeşte Pardosit cu pietre, iar în evreieşte Gabata.
14 Şi era ziua Pregătirii Paştilor, şi cam pe la ceasul al şaselea. Şi Pilat a zis iudeilor: Iată Regele vostru!
15 Dar ei strigau: Ia-L, ia-L, crucifică-L! Pilat le-a zis: Să crucific pe Regele vostru? Preoţii cei mai de seamă au răspuns: Noi n-avem alt rege decât pe Cezar!
16 Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie crucificat. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L crucifice.
17 Şi Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul numit al Căpăţânii, care în evreieşte se numeşte Golgota,
18 unde L-au crucificat; şi împreună cu El alţi doi, câte umil de fiecare parte, iar Isus la mijloc
19 Şi Pilat a scris o inscripţie pe care a pus-o deasupra crucii; şi era scris: Isus din Nazaret, Regele Iudeilor.
20 Mulţi dintre iudei au citit această inscripţie, pentru că locul unde fusese crucificat Isus era aproape de cetate; şi era scrisă în evreieşte, în greceşte, în latineşte.
21 Atunci preoţii cei mai de seama ai iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie Regele Iudeilor, ci scrie că El a zis: Eu sunt Regele Iudeilor.
22 Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris.
23 Iar ostaşii, când au crucificat pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte d parte pentru fiecare ostaş; şi la fel şi cămaşa, dar cămaşa n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos.
24 De aceea au zis unul către altul: Să n-o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, ca să ştim a cui să fie. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura care zice: Şi-au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi. De aceea au făcut ostaşii aceste lucruri;
25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, soţia lui Clopa, şi Maria Magdalena;
26 Când a văzut Isus pe mama Lui şi pe ucenicul pe care-l iubea stând lângă ea, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!
27 Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
28 După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să fie împlinită Scriptura, a zis: Mi-e sete;
29 Acolo era un vas plin cu oţet. Şi ei au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură;
30 Când a luat Isus oţetul, a zis: S-a sfârşit! Şi, plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.
31 De aceea iudeii, pentru că era ziua Pregătirii, şi ca trupurile să nu rămână pe cruce în ziua Sabatului – căci Sabatul acela era o zi mare – au rugat pe Pilat să li se zdrobească picioarele celor crucificaţi, ca să poată fi luaţi de pe cruce.
32 Ostaşii au venit şi au zdrobit picioarele celui dintâi şi ale celuilalt care fusese crucificat împreună cu El.
33 Când au venit la Isus şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit picioarele,
34 ci unul dintre ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă.
35 Şi cel ce a văzut aceasta a depus mărturie şi mărturia lui este adevărată; şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
36 Căci lucrurile acestea s-au întâmplat ca să poată fi împlinită Scriptura: Nici unul din oasele Lui nu va fi zdrobit.
37 Şi iarăşi, în altă parte, Scriptura zice: Vor privi la Cel pe care L-au străpuns.
38 După aceea, Iosif din Arimateea, care era un ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Isus.
39 A venit şi Nicodim, care mai devreme venise la Isus noaptea, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe;
40 Apoi au luat trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de în cu balsamuri, după cum este obiceiul de îngropare la iudei;
41 În locul unde fusese crucificat Isus era o grădină şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.
42 Din cauză că era ziua Pregătirii iudeilor, şi pentru că mormântul era aproape, L-au pus pe Isus acolo.
1 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
2 A alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.
3 Petru şi celălalt ucenic au plecat spre mormânt;
4 Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a venit cel dintâi la mormânt.
5 Şi aplecându-se şi uitându-se înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos; dar n-a intrat.
6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi a intrat în mormânt; şi a văzut fâşiile de pânză jos.
7 Iar ştergarul, care fusese pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci înfăşurat şi pus singur într-un loc;
8 Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut.
9 Căci încă nu înţelegeau Scriptura, că Isus trebuia să învie dintre cei morţi.
10 Apoi ucenicii s-au dus iarăşi la casele lor.
11 Dar Maria stătea plângând afară lângă mormânt şi, pe când plângea, s-a aplecat şi s-a uitat în mormânt;
12 Şi a văzut doi îngeri în alb, stând, unul la cap şi unul la picioare, în locul unde fusese culcat trupul lui Isus.
13 Şi ei i-au zis: Femeie, de ce plângi? Ea le-a zis: Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14 Şi zicând aceste cuvinte, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; şi nu ştia că este Isus;
15 Isus i-a zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.
16 Isus i-a zis: Maria! Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: Rabuni! adică Învăţătorule!
17 Isus i-a zis: Nu Mă ţine, căci încă nu M-am înălţat la Tatăl, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Eu Mă înalţ la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru;
18 Maria Magdalena a venit şi a spus ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri;
19 În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile casei unde erau adunaţi ucenicii erau închise, căci le era frică de iudei, a venit Isus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă!
20 Şi după ce a spus aceste cuvinte, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21 Isus le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.
22 Şi după ce a spus aceste cuvinte, a suflat peste ei şi le-a zis: Luaţi Duhul Sfânt!
23 Celor cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24 Dar Toma, unul dintre cei doisprezece, zis Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus.
25 Deci ceilalţi ucenici i-au zis: Am văzut pe Domnul. Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26 Şi după opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi Toma era cu ei. Când uşile erau încuiate, a venit Isus şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă!
27 Apoi a zis lui Toma: Adu-ţi degetul aici şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios;
28 Şi Toma a răspuns şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29 Isus i-a zis: Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi totuşi au crezut;
30 Şi Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta;
31 Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui;
1 După acestea, Isus S-a arătat iarăşi ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Şi S-a arătat astfel:
2 Simon Petru, Toma, zis Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună.
3 Simon Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Ei i-au zis: Mergem şi noi cu tine. Au ieşit şi au intrat îndată într-o corabie; şi în noaptea aceea n-au prins nimic.
4 Când s-a făcut dimineaţă însă, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
5 Atunci Isus le-a zis: Copii, aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu;
6 Şi El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi. Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor;
7 Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: Este Domnul! Când a auzit Simon Petru că este Domnul şi-a pus haina pe el, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
8 Dar ceilalţi ucenici au venit în corăbioară, căci nu erau departe de ţărm, decât cam la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
9 Când au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
10 Isus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.
11 Simon Petru s-a urcat în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, cu toate că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
12 Isus le-a zis: Veniţi şi mâncaţi. Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti? Căci ştiau că este Domnul.
13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; şi tot la fel a făcut şi cu peştele.
14 Aceasta era deja a treia oară când S-a arătat Isus ucenicilor Săi, după ce înviase dintre cei morţi.
15 După ce au mâncat, Isus a zis lui Simon Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a zis: Da, Doamne, ştii că Te iubesc. Isus i-a zis: Paşte mieluşeii Mei.
16 I-a zis a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Isus i-a zis: Păstoreşte oile Mele;
17 Isus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat pentru că îi zisese a treia oară Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc. Isus i-a zis: Paşte oile Mele;
18 Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde doreai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei dori.
19 A zis lucrul acesta ca să arate cu ce moarte va glorifica el pe Dumnezeu. Şi după ce a vorbit astfel, i-a zis: Urmează-Mă!
20 Petru, întorcându-se, a văzut pe ucenicul pe care-l iubea Isus venind după ei, acela care la cină se rezemase pe pieptul Său şi a zis: Doamne, cine este cel ce Te vinde?
21 Petru, văzându-l, I-a zis lui Isus: Doamne, dar cu acesta ce va fi?
22 Isus i-a zis: Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu urmează-Mă!
23 De aceea s-a răspândit zvonul acesta printre fraţi, că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?
24 Ucenicul acesta este cel ce mărturiseşte aceste lucruri şi care le-a scris; şi noi ştim că mărturia lui este adevărată.
25 Şi mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, cred că nici chiar lumea n-ar putea cuprinde cărţile care s-ar fi scris. Amin;