1 În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, Cuvântul Domnului a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
2 Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinţii voştri.
3 De aceea spune-le: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor;
4 Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau profeţii de mai înainte, zicând: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi de la faptele voastre cele rele! Dar n-au auzit, nici n-au ascultat de Mine, zice Domnul;
5 Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau profeţii să trăiască veşnic?
6 Dar oare cuvintele Mele şi hotărârile Mele pe care le dădusem slujitorilor Mei profeţii, ca să le vestească, n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors şi au zis: Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!
7 În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, Cuvântul Domnului a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
8 M-am uitat noaptea şi iată, un om călărea pe un cal roşu şi stătea printre arborii de mirţi; si în spatele lui erau nişte cai roşii, murgi şi albi.
9 Am întrebat: Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu? îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia.
10 Şi omul care stătea între arborii de mirţi a răspuns şi a zis: Aceştia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul!
11 Şi ei au răspuns îngerului Domnului care stătea între arborii de mirţi şi au zis: Am cutreierat pământul şi iată că tot pământul se odihneşte în pace!
12 Atunci îngerul Domnului a răspuns şi a zis: Domn al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care Te-ai mâniat în aceşti şaptezeci de ani?
13 Şi Domnul a răspuns îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe bune şi cu vorbe mângâietoare;
14 Şi îngerul care vorbea cu mine, mi-a zis: Proclamă şi zi: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion,
15 şi sunt plin de o mare mânie împotriva naţiunilor îngâmfate; căci eram numai puţin mânios, dar ele au ajutat nenorocirea.
16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: Mă întorc cu milă către Ierusalim; casa Mea va fi zidită iarăşi în el, şi funia de măsurat se va întinde peste Ierusalim;
17 Proclamă din nou şi zi: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Cetăţile Mele vor avea iarăşi belşug de bunătăţi şi Domnul va mângâia din nou Sionul, şi iarăşi va alege Ierusalimul.
18 Am ridicat ochii şi m-am uitat şi iată că erau patru coarne!
19 Şi i-am zis îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Şi el mi-a răspuns: Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi pe Ierusalim.
20 Atunci Domnul mi-a arătat patru fierari.
21 Şi eu am zis: Ce vor face aceştia? Şi El a zis: Aceştia vin să sperie coarnele care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; dar aceştia au venit să le sperie şi să taie coarnele popoarelor care au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca să-i risipească locuitorii.
1 Am ridicat ochii şi m-am uitat şi iată că era un om care ţinea în mână o funie de măsurat;
2 Eu am zis: Unde te duci? Şi el mi-a zis: Mă duc să măsor Ierusalimul ca să văd ce lăţime şi ce lungime are.
3 Şi îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger i-a ieşit înainte
4 şi i-a zis: Aleargă, vorbeşte-i acelui tânăr, zicând: Ierusalimul va fi o cetate locuită fără ziduri, din cauza mulţimii oamenilor şi a vitelor care vor fi în mijlocul lui;
5 Căci Eu Însumi, zice Domnul, voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, şi voi fi gloria lui în mijlocul lui!
6 Fugiţi, fugiţi din ţara de la nord, zice Domnul; căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.
7 Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!
8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: După glorie m-a trimis El la popoarele care v-au jefuit, căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.
9 Căci iată, îmi ridic mâna împotriva lor, zice Domnul, şi ele vor fi prada celor ce le erau supuşi. Atunci veţi şti că Domnul oştirilor m-a trimis.
10 Cântă şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul;
11 Multe naţiuni se vor alipi de Domnul în ziua aceea, şi vor deveni poporul Meu. Şi Eu voi locui în mijlocul tău. Atunci vei şti că Domnul oştirilor m-a trimis la tine;
12 Şi Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca moştenire a Sa în Ţara Sfântă, şi va alege iarăşi Ierusalimul.
13 Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi ridicat din sfânta Sa locuinţă!
1 Şi mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l acuze.
2 Domnul a zis Satanei: Domnul să te mustre, Satano! Domnul care a ales Ierusalimul să te mustre! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?
3 Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuşi stătea în picioare înaintea îngerului.
4 Iar îngerul a luat cuvântul şi le-a vorbit celor ce stăteau înaintea Sa, zicând: Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el! Apoi a zis lui Iosua: Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!
5 Şi eu am zis: Să i se pună pe cap o tiară curată! Şi i-au pus o tiară curată pe cap, şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce îngerul Domnului stătea acolo.
6 Şi îngerul Domnului l-a sfătuit pe Iosua, zicând:
7 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, atunci vei judeca şi casa Mea şi vei păzi şi curţile Mele; îţi voi da intrare liberă între cei ce stau aici;
8 Ascultă, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne; căci iată, voi aduce pe Robul Meu, Vlăstarul;
9 Căci iată, numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu Însumi voi grava ce trebuie scris pe ea, zice Domnul oştirilor, şi într-o zi voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia;
10 În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, vă veţi invita unii pe alţii sub viţă şi sub smochin.
1 Îngerul, care vorbea cu mine, s-a reîntors şi m-a trezit, ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui;
2 Şi el mi-a zis: Ce vezi? Eu am răspuns: Mă uit şi iată, este un sfeşnic în întregime de aur şi un vas cu untdelemn deasupra lui şi pe el şapte lămpi, cu şapte ţevi pentru cele şapte lămpi.
3 Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului şi altul la stânga lui.
4 Eu am luat iarăşi cuvântul şi i-am zis îngerului care vorbea cu mine, întrebând: Ce sunt acestea, domnul meu?
5 Atunci îngerul care vorbea cu mine a răspuns şi mi-a zis: Nu ştii ce sunt acestea? Şi eu am zis: Nu, domnul meu.
6 Atunci el a răspuns şi mi-a zis: Acesta este Cuvântul Domnului către Zorobabel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!
7 Cine eşti tu, munte mare? înaintea lui Zorobabel vei deveni o câmpie. El va nune piatra cea mai însemnată din vârf, cu strigăte de: Har, har pentru ea!
8 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
9 Mâinile lui Zorobabel au întemeiat casa aceasta şi tot mâinile lui o vor termina. Atunci veţi şti că Domnul oştirilor m-a trimis la voi.
10 Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Căci aceştia şapte se vor bucura să vadă aţa cu plumb în mâna lui Zorobabel. Ei sunt ochii Domnului, care cutreieră întregul pământ;
11 Atunci am răspuns şi i-am zis: Ce sunt aceşti doi măslini, unul la dreapta sfeşnicului şi altul la stânga lui?
12 Şi am mai răspuns şi i-am zis: Ce sunt cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care se scurge uleiul auriu din el?
13 El mi-a răspuns şi a zis: Nu ştii ce sunt acestea? Eu am zis: Nu, domnul meu. Şi el a zis:
14 Aceştia sunt cei doi unşi, care stau înaintea Domnului întregului pământ;
1 Mi-am ridicat din nou ochii şi am văzut un sul de carte care zbura;
2 Şi el mi-a zis: Ce vezi? Eu am răspuns: Văd un sul de carte care zboară. Lungimea lui este de douăzeci de coţi şi lăţimea lui este de zece coţi.
3 Atunci el mi-a zis: Acesta este blestemul care merge peste toată ţara: fiecare hoţ va fi pedepsit, după cum este scris pe o parte a sulului şi fiecare care jură fals va fi pedepsit după cum este scris pe cealaltă faţă a sulului;
4 Trimit blestemul, zice Domnul oştirilor, ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură fals în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea şi s-o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei;
5 Îngerul care vorbea cu mine a înaintat şi mi-a zis: Ridică ochii şi priveşte ce iese de acolo.
6 Eu am întrebat: Ce este aceasta? Şi el a zis: Ceea ce iese este o efă. El a mai zis: Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara.
7 Şi iată că se ridică un capac de plumb şi în mijlocul efei şedea o femeie.
8 El a zis: Aceasta este Nelegiuirea! Şi a împins-o în efă, şi a aruncat capacul de plumb peste gura efei.
9 Am ridicat ochii şi m-am uitat şi iată că s-au arătat două femei, venind cu vântul în aripile lor, căci aveau aripi ca aripile cocostârcului, şi au ridicat efa între pământ şi cer.
10 Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: Unde duc ele efa?
11 Şi el mi-a zis: Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear, şi când va fi gata, va fi aşezată acolo pe piedestalul ei.
1 Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată, patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau munţi de aramă.
2 La carul dintâi erau cai roşii, la al doilea car erau cai negri,
3 la al treilea car erau cai albi, şi la al patrulea car erau cai bălţaţi şi roşii;
4 Atunci am vorbit şi am zis îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt aceştia, domnul meu?
5 Şi îngerul a răspuns şi mi-a zis: Aceştia sunt cele patru spirite ale cerului, care ies din locul unde stăteau înaintea Domnului întregului pământ.
6 Carul tras de caii negri se duce în ţara de la nord, şi cei albi au mers după ei; şi cei bălţaţi se duc înspre ţara de la sud.
7 Când cei roşii au ieşit, au fost nerăbdători să cutreiere întreg pământul. Şi îngerul le-a zis: Duceţi-vă şi cutreieraţi pământul! Şi ei au cutreierat pământul.
8 Şi el m-a chemat şi mi-a zis: Vezi, cei ce se duc spre ţara de la nord au făcut să se potolească mânia Mea în ţara de la nord.
9 Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând:
10 Să primeşti darul de la prinşii de război, de la Heldai, Tobia şi Iedaia, care au venit din Babilon, şi du-te în aceeaşi zi şi intră în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania.
11 Ia argintul şi aurul, fă o coroană şi pune-o pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot.
12 Apoi vorbeşte-i, zicând: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Iată că bărbatul al cărui nume este Vlăstarul, va înmuguri din locul lui şi va zidi templul Domnului.
13 Da, El va zidi templul Domnului, va purta gloria şi va sta şi va stăpâni pe tronul Lui; va fi preot pe tronul Lui şi sfatul de pace va fi între ei amândoi.
14 Coroana va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere-aminte în templul Domnului.
15 Cei ce sunt departe vor veni şi vor zidi templul Domnului; şi vei şti astfel că Domnul oştirilor m-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla, dacă veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru;
1 În anul al patrulea al regelui Darius, Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chişleu.
2 Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi, la casa lui Dumnezeu să se roage Domnului,
3 şi să întrebe pe preoţii din casa Domnului oştirilor şi pe profeţi, zicând: Să plâng în luna a cincea şi să postesc, cum am făcut atâţia ani?
4 Atunci Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit, zicând:
5 Spune la tot poporul tării şi preoţilor: Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?
6 Şi când mâncaţi şi beţi, nu mâncaţi şi beţi pentru voi înşivă?
7 Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin profeţii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui de primprejur, şi când şi partea de sud şi câmpia erau locuite?
8 Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, zicând:
9 Aşa a vorbit Domnul oştirilor: Faceţi cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.
10 Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.
11 Dar ei n-au vrut să asculte, ci au întors spatele şi şi-au acoperit urechile, ca să nu audă;
12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le trimisese Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin profeţii de mai înainte. Din cauza aceasta Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie;
13 Când chema El, ei nu ascultau: de aceea nici Eu nu am vrut să ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor;
14 ci i-am împrăştiat printre toate popoarele pe care nu le cunoşteau, şi ţara a rămas în urma lor ca un pustiu, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea, pentru că au făcut din ţara cea plăcută un pustiu.
1 Cuvântul Domnului oştirilor a vorbit din nou, zicând:
2 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Sunt foarte gelos pentru Sion, şi sunt stăpânit de o mânie plină de gelozie pentru el.
3 Aşa vorbeşte Domnul: Mă întorc iarăşi în Sion, şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: Cetatea Adevărului şi muntele Domnului oştirilor se va chema Muntele cel Sfânt.
4 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Bărbaţi bătrâni şi femei în vârstă vor şedea iarăşi pe străzile Ierusalimului, fiecare cu toiagul în mână, din cauza vârstei lor înaintate;
5 Străzile cetăţii vor fi pline de băieţi şi de fete, care se vor juca pe străzi.
6 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Dacă aceasta va părea o minunăţie în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi oare o minunăţie şi în ochii Mei? zice Domnul oştirilor.
7 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Iată, Eu voi scăpa poporul Meu din ţara de la est şi din ţara de la vest;
8 Îl voi aduce înapoi şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor, în adevăr şi dreptate;
9 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Întăriţi-vă mâinile cei ce auziţi astăzi aceste cuvinte din gura profeţilor, care au vorbit în ziua când s-a pus temelia casei Domnului oştirilor, pe care urma să se zidească templul!
10 Căci înainte de aceste zile, nu era răsplată nici pentru lucrul omului, nici pentru vite. Cei ce intrau şi ieşeau nu aveau nici ei pace din cauza duşmanului, căci Eu dezbinam pe toţi oamenii unii împotriva altora.
11 Acum nu voi mai face rămăşiţei poporului acestuia ca în trecut, zice Domnul oştirilor.
12 Căci semănăturile vor merge bine, viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da roadele, şi cerurile îşi vor trimite roua; şi toate acestea le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia;
13 După cum aţi fost un blestem între popoare, casa lui Iuda şi casa lui Israel, aşa vă voi mântui şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile!
14 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: După cum am căutat să vă fac rău, când Mă mâniau părinţii voştri, zice Domnul oştirilor, şi nu M-am căit de lucrul acesta,
15 tot aşa sunt hotărât din nou în aceste zile să fac bine Ierusalimului şi casei lui Iuda. Nu vă temeţi!
16 Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în curţile voastre de judecată după adevăr şi în vederea păcii;
17 nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurământul mincinos! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.
18 Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit, zicând:
19 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!
20 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi.
21 Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: Să mergem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Şi eu mă voi duce.
22 Şi multe popoare şi multe naţiuni vor veni să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului.
23 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: În zilele acelea zece oameni din toate limbile popoarelor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi îi vor zice: Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!
1 Profeţia Cuvântului Domnului împotriva ţării Hadrac; şi ea va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor şi peste toate seminţiile lui Israel;
2 Şi împotriva Hamatului, care se învecinează cu Damascul, împotriva Tirului şi a Sidonului, cu toate că sunt atât de înţelepţi!
3 Căci Tirul şi-a zidit un turn, a îngrămădit argint ca pulberea şi aur ca noroiul de pe străzi.
4 Iată, Domnul îl va sărăci şi îi va arunca bogăţia în mare, şi el va fi ars cu foc.
5 Ascalonul va vedea lucrul acesta şi se va teme; Gaza va vedea şi se va cutremura; şi Ecronul, căci speranţa sa a fost făcută de ruşine; va pieri regele din Gaza şi Ascalonul nu va mai fi locuit;
6 Străinul se va aşeza în Asdod şi voi frânge mândria filistenilor.
7 Îi voi scoate sângele din gură şi urâciunile idolatre dintre dinţi, ca să fie şi el o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru, şi să fie ca un conducător din Iuda, şi Ecronul ca iebusiţii.
8 Voi tăbărî în jurul casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oştiri, împotriva celor ce se duc şi vin, şi nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum am văzut cu ochii Mei;
9 Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Regele tău vine la tine, El este drept şi are mântuirea, umil şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe;
10 Voi nimici carele de război din Efraim, şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti popoarelor pacea; şi va stăpâni de la o mare la cealaltă, şi de la Râu până la marginile pământului.
11 Cât despre tine Sioane, din cauza legământului tău pecetluit cu sânge, voi elibera pe prinşii tăi de război din groapa fără apă.
12 Întoarceţi-vă la fortăreaţă, voi prizonieri care aveţi speranţă; o spun şi astăzi că îţi voi da înapoi îndoit!
13 Căci îl voi întrebuinţa pe Iuda ca arc al Meu şi iau pe Efraim ca săgeată şi voi scula pe copiii tăi, Sionule, împotriva copiilor tăi, Grecia! Şi te voi face ca sabia unui viteaz!
14 Dar Domnul Se va arăta deasupra lor şi săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trompetă şi va înainta cu vijelia de la sud.
15 Domnul oştirilor îi va apăra; şi ei vor nimici şi vor învinge cu piatra de praştie; vor bea, vor face gălăgie precum cei ameţiţi de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca şi colţurile altarului.
16 Şi Domnul Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele coroanei regale, care vor străluci în ţara Sa!
17 O! cât de mare este bunătatea lor şi cât de mare este frumuseţea lor! Grâul îi va înveseli pe tineri si mustul pe fete.
1 Cereţi de la Domnul ploaie la vremea ploii de primăvară! Domnul va face nori de fulgere şi le va da ploaie îmbelşugată, pentru toată verdeaţa de pe câmp.
2 Căci terafimii vorbesc deşertăciuni, ghicitorii profeţesc minciuni şi spun visuri mincinoase; ei mângâie cu deşertăciuni. De aceea ei rătăcesc ca o turmă, sunt nenorociţi, pentru că n-au păstor.
3 Mânia Mea s-a aprins împotriva păstorilor şi voi pedepsi pe ţapi. Căci Domnul oştirilor îşi cercetează turma, casa lui Iuda, şi o va face ca pe calul Său regal în luptă.
4 Din el va ieşi Piatra din capul unghiului, din el va ieşi ţăruşul, din el va ieşi arcul de război; din el vor ieşi toţi conducătorii.
5 Ei vor fi ca nişte viteji care calcă în picioare pe duşmanii lor în noroiul de pe străzi, în luptă. Ei se vor lupta pentru că Domnul este cu ei; şi călăreţii vor fi făcuţi de ruşine;
6 Voi întări casa lui Iuda, şi voi elibera casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci îmi este milă de ei, şi vor fi ca şi când niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, şi îi voi asculta;
7 Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor înveseli, inima lor se va bucura în Domnul.
8 Le voi fluiera şi îi voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară.
9 Îi voi semăna printre popoare, şi îşi vor aminti de Mine în ţări îndepărtate; vor trăi împreună cu copiii lor şi se vor întoarce.
10 Îi voi aduce înapoi şi din ţara Egiptului, şi îi voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu se va mai găsi loc pentru ei.
11 Şi El va trece prin marea durerii şi va lovi valurile mării; toate adâncimile Nilului se vor usca. Atunci mândria Asiriei va fi umilită şi sceptrul Egiptului va pieri;
12 Îi voi întări în Domnul şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!
1 Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!
2 Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea de nepătruns a fost dată jos!
3 Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit gloria; puii de lei mugesc, căci mândria Iordanului este nimicită.
4 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul meu: Paşte oile de tăiat!
5 Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde, zice: Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc! Şi păstorilor lor nu le este milă de ele.
6 Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, zice Domnul, ci voi da pe fiecare în mâinile aproapelui său şi în mâna regelui său. Ei vor ataca ţara şi Eu nu îi voi scăpa din mâna lor.
7 Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, şi mai ales pe cele sărmane din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit îndurare, iar pe celălalt l-am numit Legământ. Şi am păscut oile.
8 Am nimicit pe cei trei păstori într-o lună. Sufletul Meu nu-i mai răbda şi se scârbise şi sufletul lor de Mine;
9 Şi am zis: Nu vă mai pot paşte! Ce moare să moară şi ce piere să piară, şi cele ce mai rămân, să se mănânce unele pe altele!
10 Mi-am luat toiagul Îndurare, şi l-am rupt, ca să rup legământul Meu, pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
11 Şi când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, care au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul Domnului.
12 Şi Eu le-am zis: Dacă găsiţi de bine, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi! Şi Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.
13 Dar Domnul Mi-a zis: Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M-au preţuit! Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar;
14 Apoi mi-am rupt toiagul al doilea, legământ, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.
15 Domnul mi-a zis: Ia şi uneltele unui păstor nebun!
16 Căci iată, voi ridica în ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase, şi nu le va mai lăsa decât copitele!
17 Vai de păstorul de nimic, care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să-i orbească ochiul drept de tot!
1 Profeţia Cuvântului Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul care a întins cerurile şi a întemeiat pământul şi a întocmit duhul omului din el:
2 Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele din jur; şi când asediul va fi împotriva Ierusalimului, va fi şi împotriva lui Iuda;
3 În ziua aceea voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele; şi toţi cei ce o vor ridica vor fi grav răniţi. Şi toate naţiunile pământului vor fi adunate împotriva lui;
4 În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi caii, şi cu nebunie pe cei ce vor călări pe ei. Dar îmi voi deschide ochii peste casa lui Iuda, în timp ce voi lovi cu orbire toţi caii popoarelor.
5 Atunci guvernatorii lui Iuda vor zice în inima lor: Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oştirilor, Dumnezeul lor.
6 În ziua aceea voi face pe guvernatorii lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; şi ei vor mistui pe toate popoarele, la dreapta şi la stânga, de jur împrejur; şi Ierusalimul va fi locuit iarăşi pe locul lui cel vechi – Ierusalim.
7 Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca gloria casei lui David şi gloria locuitorilor Ierusalimului să nu devină mai mare decât cea a lui Iuda.
8 În ziua aceea Domnul va apăra pe locuitorii Ierusalimului, astfel încât cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor.
9 În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate naţiunile care vor veni împotriva Ierusalimului.
10 Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un Duh de har şi de rugăciune; atunci îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor jeli amarnic, cum jeleşte cineva pe un întâi-născut;
11 În ziua aceea va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon, în Valea Meghidonului.
12 Şi ţara va jeli, fiecare familie în felul ei; familia casei lui David în felul ei şi soţiile lor în felul lor; familia casei lui Natan în felul ei, şi soţiile lor în felul lor;
13 familia casei lui Levi în felul ei, şi soţiile lor în felul lor; familia lui Şimei în felul ei, şi soţiile lor în felul lor;
14 toate celelalte familii, fiecare familie în felul ei, şi soţiile lor în felul lor.
1 În ziua aceea se va deschide pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului, un izvor pentru păcat şi pentru necurăţie.
2 În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, voi stârpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei; şi voi scoate din ţară pe profeţii mincinoşi şi duhul necurat.
3 Şi dacă va mai profeţi cineva, atunci tatăl său şi mama sa, care l-a născut, îi vor zice: Tu nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului; şi tatăl său şi mama sa, ei care l-au născut, îl vor străpunge când va profeţi.
4 În ziua aceea, profeţii se vor ruşina, fiecare de viziunile lui, când va profeţi, şi nu se vor mai îmbrăca într-o robă de păr ca să mintă pe oameni;
5 Ci fiecare dintre ei va zice: Eu nu sunt profet, ci sunt plugar, căci un om m-a cumpărat ca sclav, din tinereţea mea!
6 Şi dacă cineva îl va întreba: De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?, el va răspunde: Le-am primit în casa celor ce mă iubeau.
7 Scoală-te, sabie, împotriva păstorului Meu, şi împotriva omului care îmi este tovarăş! zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor şi oile se vor risipi! Şi îmi voi întoarce mâna către cei mici;
8 În toată ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor muri, iar cealaltă treime va rămâne;
9 Dar această treime o voi trece prin foc, şi o voi curăţa cum se curăţă argintul, şi o voi încerca cum se încearcă aurul. Ei vor chema Numele Meu şi îi voi asculta; Eu voi zice: Acesta este poporul Meu! Şi fiecare va zice: Domnul este Dumnezeul meu!
1 Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău.
2 Căci voi strânge toate naţiunile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în captivitate, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită din cetate.
3 Atunci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor naţiuni, cum S-a luptat în ziua bătăliei.
4 Şi în ziua aceea picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre est; şi Muntele Măslinilor se va despica în două, spre est şi spre vest, formând o vale foarte mare: jumătate din munte se va mişca spre nord şi jumătate din el spre sud.
5 Şi voi veţi fugi prin valea muntelui Meu, căci valea muntelui se va întinde până la Aţei; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ de pe vremea lui Ozia, regele lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!
6 În ziua aceea nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.
7 Va fi o zi deosebită, cunoscută numai de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina;
8 În ziua aceea vor izvorî ape vii din Ierusalim şi vor curge, jumătate spre marea de est şi jumătate spre marea de vest; aşa va fi şi vara şi iarna.
9 Şi Domnul va fi rege peste tot pământul. În ziua aceea va fi un singur Domn şi un singur Nume.
10 Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la sud de Ierusalim. Ierusalimul va fi înălţat şi va rămâne liniştit la locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Porţii Întâi, până la Poarta Unghiurilor, şi de la Turnul lui Hananeel până la presele de vin ale regelui;
11 Ei vor locui în el şi nu va mai fi nici un blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit.
12 Dar iată nenorocirea cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea în timp ce vor sta în picioare, le vor putrezi ochii în orbitele lor şi le va putrezi limba în gură.
13 În ziua aceea Domnul va trimite o mare învălmăşeală între ei; şi unul va apuca mâna altuia, şi vor ridica mâna unul asupra altuia;
14 Şi Iuda va lupta la Ierusalim şi vor strânge bogăţiile tuturor popoarelor de primprejur, aurul şi argintul şi haine foarte multe.
15 Aceeaşi urgie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii şi toate vitele care vor fi în taberele acelea;
16 Şi toţi câţi vor mai rămâne din toate naţiunile care au venit împotriva Ierusalimului, se vor urca în fiecare an să se închine înaintea Regelui, Domnul oştirilor, şi să sărbătorească Sărbătoarea Corturilor.
17 Şi va fi că dacă oricare din familiile pământului nu se va urca la Ierusalim ca să se închine înaintea Regelui, a Domnului oştirilor, nu va cădea ploaie peste ea;
18 Şi dacă familia Egiptului nu se va urca şi nu va veni, atunci nu va cădea ploaia peste ea; va fi lovită cu aceeaşi pedeapsă cu care va lovi Domnul naţiunile care nu se vor urca să celebreze Sărbătoarea Corturilor.
19 Aceasta va fi pedeapsa Egiptului şi pedeapsa tuturor naţiunilor care nu se vor urca să celebreze Sărbătoarea Corturilor.
20 În ziua aceea va fi scris chiar şi pe clopoţeii cailor: Sfinţenie Domnului! Şi vasele din casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului.
21 Orice vas de gătit din Ierusalim şi din Iuda va fi închinat Domnului oştirilor; şi toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor folosi de ele ca să fiarbă în ele. Şi în ziua aceea nu vor mai fi canaaniţi în casa Domnului oştirilor;