1

¹ Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:

² Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a urcat până la Mine!

³ Dar Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului. S-a coborât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi a coborât în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de faţa Domnului.

⁴ Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună pe mare, încât corabia ameninţa să se sfărâme.

⁵ Corăbierii s-au temut; şi fiecare a strigat la dumnezeul lui şi au aruncat în mare încărcătura din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Dar Iona a coborât în partea cea mai de jos a corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus.

⁶ Căpitanul s-a apropiat de el şi i-a zis: De ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău; poate că Dumnezeul tău se va gândi la noi şi nu vom pieri!

⁷ Şi au zis unul către altul: Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta! Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona.

⁸ Atunci ei i-au zis: Spune-ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?

⁹ Şi el le-a răspuns: Sunt evreu, şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!

¹⁰ Atunci oamenilor acelora le-a fost foarte teamă şi i-au zis: De ce ai făcut lucrul acesta? Căci oamenii aceia ştiau că fugea de faţa Domnului, pentru că le spusese el.

¹¹ Atunci i-au zis: Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi? Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.

¹² El le-a răspuns: Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi. Căci ştiu că din vina mea vine peste voi aceasta mare furtună!

¹³ Oamenii vâsleau din greu ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor.

¹⁴ Atunci au strigat către Domnul şi au zis: Te rugăm, Doamne, să nu pierim din cauza vieţii omului acestuia, şi nu pune asupra noastră sânge nevinovat; căci Tu, Doamne, faci cum îţi place.

¹⁵ Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi marea s-a liniştit din furia ei.

¹⁶ Atunci oamenii s-au temut de Domnul foarte tare, şi au adus Domnului o jertfă şi i-au făcut jurăminte.

¹⁷ Domnul pregătise un peşte mare, care să înghită pe Iona; şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

2

¹ Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său, din pântecele peştelui,

² şi a zis: în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi El mi-a răspuns; am strigat din adâncul locuinţei morţilor şi Tu mi-ai auzit glasul.

³ Căci m-ai aruncat în adâncuri, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.

⁴ Ziceam: Am fost lepădat dinaintea ochilor Tăi! Cu toate acestea, iarăşi voi privi spre templul Tău cel sfânt.

⁵ Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.

⁶ M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu!

⁷ Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul; şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în templul Tău cel sfânt.

⁸ Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează mila de la ei.

⁹ Eu însă îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini jurămintele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.

¹⁰ Domnul a vorbit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.

3

¹ Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, zicând:

² Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare şi predică-i mesajul pe care ţi-l voi spune!

³ Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.

⁴ Şi Iona a început să intre în oraş, cale de o zi, a strigat şi a zis: încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită!

⁵ Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au proclamat un post, şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.

⁶ Cuvântul a ajuns până la regele din Ninive; el s-a ridicat de pe tronul lui, şi-a scos roba de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă.

⁷ Şi a trimis să se anunţe în Ninive, prin decret de la rege şi de la mai-marii lui, spunând: Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, nici să nu bea apă deloc!

⁸ Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de violenţă de care le sunt pline mâinile!

⁹ Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!

¹⁰ Atunci Dumnezeu a văzut lucrările lor, că se întorceau de la calea lor cea rea; şi Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă, şi nu l-a făcut.

4

¹ Dar lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat.

² S-a rugat Domnului şi a zis: Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? De aceea, am căutat să fug la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de har, încet la mânie şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!

³ Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci îmi este mai bine să mor decât să trăiesc!

⁴ Domnul a răspuns: Oare este drept să te mânii?

⁵ Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat în partea de est a cetăţii. Acolo şi-a făcut un acoperiş şi a stat sub el la umbră, până va vedea ce se va întâmpla cu cetatea.

⁶ Domnul Dumnezeu a făcut să crească o plantă, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l scape de mânie. Iona s-a bucurat foarte mult de planta aceasta.

⁷ Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a pregătit un vierme, care în aşa fel a stricat planta, încât s-a uscat.

⁸ Şi când a răsărit soarele, Dumnezeu a pregătit un vânt arzător de la est; şi soarele a bătut peste capul lui Iona şi Iona a leşinat. Atunci şi-a dorit să moară şi a zis: Mai bine să mor decât să trăiesc!

⁹ Dar Dumnezeu a zis lui Iona: Este drept să te mânii din cauza plantei? Şi el a zis: Da, este drept să mă mânii, chiar până la moarte!

¹⁰ Dar Domnul a zis: Ţie îţi este milă de planta aceasta pentru care n-ai muncit, nici n-ai făcut-o să crească, dar care a crescut într-o noapte şi a pierit într-o noapte.

¹¹ Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mulţi de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi de asemenea o mulţime de animale!