1

¹ Vai! Cum stă părăsită cetatea care altădată era plină de popor! A rămas ca o văduvă! Ea, care era măreaţă printre popoare, prinţesă printre ţări, a ajuns o sclavă!

² Plânge amarnic în noapte, şi-i curg lacrimi pe obraji. Nici unul dintre toţi cei ce o iubeau n-o mângâie, toţi prietenii ei au trădat-o, s-au făcut duşmanii ei.

³ Iuda a plecat în exil din cauza apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul popoarelor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

⁴ Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu vine la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt îndurerate şi el însuşi este plin de amărăciune.

⁵ Asupritorii lui stăpânesc, duşmanii lui prosperă. Căci Domnul l-a umilit, din cauza mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în captivitate înaintea asupritorului.

⁶ Şi de la fiica Sionului s-a dus toată splendoarea. Părinţii ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i urmăreşte.

⁷ În zilele necazului şi pribegiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar duşmanii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.

⁸ Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns ca o necurăţie. Toţi cei care-l preţuiau, îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.

⁹ Necurăţia era în poala hainei lui şi nu se gândea la sfârşitul lui. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. Vezi-mi întristarea, Doamne, căci iată ce semeţ este duşmanul!

¹⁰ Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în sanctuarul său, au intrat popoarele cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta!

¹¹ Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!

¹² Nu înseamnă nimic pentru voi, care treceţi pe această cale? Priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, cu care Domnul m-a întristat în ziua mâniei Lui aprinse!

¹³ Din înălţime mi-a trimis în oase un foc care le arde; mi-a întins o capcană sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi slăbiciune toată ziua.

¹⁴ Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

¹⁵ Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a chemat împotriva mea o adunare, ca să-mi zdrobească tinerii; Domnul a călcat ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.

¹⁶ De aceea plâng; ochii mei, ochii mei îmi varsă lacrimi, căci Cel care trebuia să mă mângâie, Cel care trebuia să-mi învioreze viaţa S-a depărtat de la mine; copiii mei sunt părăsiţi, căci duşmanul a biruit.

¹⁷ Sionul întinde mâinile rugător, dar nu este nimeni să-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur duşmani; Ierusalimul a ajuns ca un lucru necurat în mijlocul lor.

¹⁸ Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncii Lui. Ascultaţi, vă rog, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în captivitate.

¹⁹ Mi-am chemat iubiţii, dar ei m-au înşelat; preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, în timp ce căutau hrană, ca să-şi ţină viaţa.

²⁰ Doamne, uită-Te la necazul meu! Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost foarte răzvrătit. Afară sabia înjunghie, în casă este ca moartea.

²¹ M-au auzit suspinând, nimeni nu m-a mângâiat. Toţi duşmanii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.

²² Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele. Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este bolnavă.

2

¹ Cum a acoperit Domnul cu un nor, în mânia Lui, pe fiica Sionului! A azvârlit din cer pe pământ frumuseţea lui Israel şi nu Şi-a adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!

² Domnul a înghiţit fără mila toate locuinţele lui Iacov. în mânia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda şi le-a prăvălit la pământ; a profanat împărăţia şi pe conducătorii ei.

³ În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi de la el mâna dreaptă, dinaintea duşmanului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie tot de jur împrejur.

⁴ Şi-a încordat arcul ca un duşman, Şi-a ridicat mâna dreaptă ca un asupritor, şi a nimicit tot ce era plăcut privirilor, Şi-a vărsat ca un foc mânia peste cortul fiicei Sionului.

⁵ Domnul a ajuns ca un duşman, a înghiţit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a înmulţit fiicei lui Iuda geamătul şi plângerea.

⁶ I-a prăbuşit cortul ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năprasnică, a dispreţuit pe rege şi pe preot.

⁷ Domnul Şi-a părăsit altarul, a lepădat sanctuarul Său. A dat în mâinile duşmanului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într-o zi de sărbătoare.

⁸ Domnul Şi-a pus de gând să dărâme zidul fiicei Sionului; a întins sfoara de măsură şi nu Şi-a tras mâna până nu l-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidul, care sunt dărâmate împreună.

⁹ Porţile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi i-a rupt zăvoarele. Regele şi conducătorii lui sunt între naţiuni Lege nu mai au, şi profeţii nu mai primesc nici o viziune de la Domnul.

¹⁰ Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ şi tac; şi-au aruncat ţărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.

¹¹ Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina ruinei fiicei poporului meu, din cauza copiilor şi pruncilor de la sân, leşinaţi pe străzile cetăţii.

¹² Ei ziceau către mamele lor: Unde este pâine şi vin? Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe străzile cetăţii, când îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.

¹³ Ce mărturie să-ţi aduc şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci ruina ta este întinsă ca marea: cine va putea să te vindece?

¹⁴ Profeţii tăi au avut pentru tine viziuni deşarte şi amăgitoare; ei nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să te aducă înapoi din captivitate, ci ţi-au făcut profeţii mincinoase şi înşelătoare.

¹⁵ Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: Aceasta este cetatea pe care o numeau perfecţiunea frumuseţii şi bucuria întregului pământ?

¹⁶ Toţi duşmanii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi O vedem!

¹⁷ Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul Său pe care-l spusese din zilele de demult, a răsturnat fără milă; a făcut din tine bucuria duşmanului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!

¹⁸ Inima lor strigă către Domnul. Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da nici un răgaz şi ochiul tău să nu aibă odihnă!

¹⁹ Scoală-te şi gemi noaptea, când încep străjile! Varsă-ţi inima ca apa înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, care mor de foame la toate colţurile Străzilor.

²⁰ Uită-Te, Doamne, şi ia aminte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdaţi de mâinile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi profeţii în sanctuarul Domnului?

²¹ Copiii şi bătrânii stau culcaţi pe pământ, pe străzi; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis în ziua mâniei Tale şi i-ai înjunghiat fără milă.

²² Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. în ziua mâniei Domnului, n-a scăpat şi n-a rămas nici unul cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit duşmanul!

3

¹ Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua mâniei Lui.

² El m-a dus, m-a mânat în întuneric şi nu în lumină.

³ Număr împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna, toată ziua.

⁴ Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.

⁵ A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi cu durere.

⁶ M-a făcut să locuiesc în întuneric, ca pe cei morţi de mult timp.

⁷ M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.

⁸ Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.

⁹ Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările.

¹⁰ Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.

¹¹ Mi-a abătut căile, m-a rupt în bucăţi şi m-a devastat.

¹² Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.

¹³ El a făcut ca săgeţile din tolba Lui să intre în lăuntrul meu.

¹⁴ Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus de ei în cântece de batjocură.

¹⁵ M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.

¹⁶ Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.

¹⁷ Mi-a luat pacea, nu mai cunosc prosperitatea.

¹⁸ Şi am zis: S-au dus puterea mea şi speranţa mea în Domnul.

¹⁹ Adu-Ţi aminte de necazul şi de rătăcirea mea, de pelin şi de otravă!

²⁰ Sufletul meu îşi aduce aminte mereu de ele şi este mâhnit în mine.

²¹ Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai sper.

²² Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,

²³ ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă: mare este credincioşia Ta!

²⁴ Domnul este partea mea, zice sufletul meu; de aceea sper în El.

²⁵ Domnul este bun cu cine speră în El, cu sufletul care-L caută.

²⁶ Bine este să aştepţi în tăcere mântuirea Domnului.

²⁷ Este bine pentru om să poarte jugul în tinereţea lui.

²⁸ Să stea singur şi să tacă, pentru că El i l-a pus pe gât;

²⁹ să-şi umple gura cu ţărână, dacă în aceasta mai poate fi vreo speranţă;

³⁰ să dea obrazul celui care-l loveşte, şi să se sature de batjocură.

³¹ Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna;

³² ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare;

³³ căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte de bunăvoie pe copiii oamenilor.

³⁴ Când se calcă în picioare toţi prizonierii unei ţări,

³⁵ când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,

³⁶ când este nedreptăţit un om în cauza lui, nu vede Domnul?

³⁷ Cine spune un lucru şi se întâmplă, fără ca Domnul să-l fi poruncit?

³⁸ Nu ies din gura Celui Preaînalt şi răul şi binele?

³⁹ De ce să se plângă omul cât trăieşte? Să se plângă oare de pedeapsa pentru păcatele lui?

⁴⁰ Să luăm seama la căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.

⁴¹ Să ne înălţăm inimile şi mâinile spre Dumnezeul din ceruri:

⁴² Am păcătuit şi am fost răzvrătiţi; Tu nu ne-ai iertat!

⁴³ Te-ai acoperit cu mânia şi ne-ai urmărit, ai ucis fără cruţare.

⁴⁴ Te-ai învăluit într-un nor, ca rugăciunea să nu străbată la Tine.

⁴⁵ Ne-ai făcut o lepădătură şi un gunoi printre popoare.

⁴⁶ Toţi duşmanii noştri deschid gura împotriva noastră.

⁴⁷ De groază şi de groapă am avut parte, de devastare şi de ruină.

⁴⁸ Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din cauza prăpădului fiicei poporului meu.

⁴⁹ Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără odihnă,

⁵⁰ până ce Domnul va privi din ceruri şi va vedea.

⁵¹ Ochiul îmi mâhneşte sufletul, pentru toate fiicele cetăţii mele.

⁵² Cei care mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre.

⁵³ Mi-au retezat viaţa într-o groapă şi au aruncat cu piatra asupra mea.

⁵⁴ Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: Sunt pierdut!

⁵⁵ Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.

⁵⁶ Tu mi-ai auzit glasul: Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi la strigătele mele.

⁵⁷ În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: Nu te teme!

⁵⁸ Doamne, Tu ai apărat cauza sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!

⁵⁹ Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate!

⁶⁰ Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.

⁶¹ Doamne, le-ai auzit insultele, toate închipuirile lor împotriva mea,

⁶² buzele duşmanilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.

⁶³ Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.

⁶⁴ Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!

⁶⁵ Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!

⁶⁶ Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub cerurile Domnului.

4

¹ Vai! cum s-a înnegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sanctuarului pe la toate colţurile străzilor!

² Fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată, cum sunt priviţi acum: ca nişte vase de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!

³ Chiar şi şacalii îşi apleacă sânul şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din deşert.

⁴ Limba sugarului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.

⁵ Cei ce se hrăneau cu mâncăruri alese leşină pe străzi. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!

⁶ Căci pedeapsa vinei fiicei poporului meu este mai mare decât pedeapsa păcatului Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.

⁷ Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.

⁸ Dar acum, înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea, aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe străzi; pielea le este lipită de oase, este ca lemnul.

⁹ Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei care pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!

¹⁰ Mâinile femeilor pline de milă şi-au fiert copiii, care le erau hrana, în mijlocul fiicei prăpădului poporului meu.

¹¹ Domnul Şi-a împlinit furia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile.

¹² Regii pământului şi toţi locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul şi duşmanul ar putea să intre pe porţile Ierusalimului.

¹³ Iată roadă păcatelor profeţilor, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepţi.

¹⁴ Rătăceau ca orbii pe străzi, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.

¹⁵ Depărtaţi-vă, necuraţilor! li se striga, la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi! Când fugeau încoace şi încolo printre popoare, se spunea: Să nu mai locuiască aici!

¹⁶ Mânia Domnului i-a împrăştiat şi nu-Şi va mai îndrepta privirile spre ei. Poporul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.

¹⁷ Şi acolo ni se sfârşeau ochii şi aşteptam zadarnic ajutor. În aşteptarea noastră priveam spre un popor care nu ne putea mântui.

¹⁸ Ne pândeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe străzile noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele. Da, ne venise sfârşitul!

¹⁹ Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în deşert.

²⁰ Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui printre popoare.

²¹ Bucură-te şi saltă de veselie, fiica Edomului, care locuieşti în ţara Ut! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!

²² Fiica Sionului, pedeapsa nelegiuirii tale s-a terminat; El nu te va mai trimite în captivitate. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; El îţi va da pe faţă păcatele.

5

¹ Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne umilirea.

² Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!

³ Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca nişte văduve.

⁴ Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.

⁵ Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire, suntem obosiţi, nu avem odihnă.

⁶ Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne saturăm de pâine.

⁷ Părinţii noştri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm nelegiuirile.

⁸ Sclavii ne stăpânesc, nimeni nu ne scapă din mâna lor.

⁹ Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, din cauza săbiei deşertului.

¹⁰ Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.

¹¹ Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.

¹² Mai-marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor. Bătrânilor nu li s-a dat nici o cinste.

¹³ Tinerii au fost puşi să râşnească, şi copiii cădeau sub poverile de lemn.

¹⁴ Bătrânii nu se mai duc la poartă şi tinerii au încetat să mai cânte.

¹⁵ Bucuria din inimile noastre a încetat şi jalea a luat locul jocurilor noastre.

¹⁶ A căzut coroana de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!

¹⁷ Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,

¹⁸ este din cauză că Muntele Sionului este pustiit, se plimbă vulpile pe el.

¹⁹ Dar Tu, Doamne, rămâi pe vecie; tronul Tău este din generaţie în generaţie.

²⁰ Pentru ce să ne uiţi cu totul şi să ne părăseşti pentru aşa mult timp?

²¹ Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi vom fi întorşi! Reînnoieşte-ne zilele ca odinioară!

²² Să ne fi lepădat Tu de tot, oare, şi să Te fi mâniat împotriva noastră peste măsură de mult?