1

1 Cântarea cântărilor, care este a lui Solomon.

2 Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dragostea ta este mai bună decât vinul,

3 mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele.

4 Trage-mă după tine! Haide să alergăm! Regele m-a adus în camerele lui. Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine, ne vom aminti de dragostea ta mai mult decât de vin. Pe drept eşti iubit.

5 Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, ca şi corturile Chedarului, ca şi covoarele lui Solomon.

6 Nu vă uitaţi că sunt aşa de negricioasă, căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine, m-au pus păzitoare la vii; dar via frumuseţii mele n-am păzit-o.

7 Spune-mi, tu, pe care te iubeşte sufletul meu, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele însoţitorilor tăi?

8 Dacă nu ştii, o, tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele turmei, şi paşte-ţi iezii lângă colibele păstorilor.

9 Cu iapa înhămată la carele lui Faraon, te asemăn eu pe tine, iubita mea.

10 Ce frumoşi îţi sunt obrajii cu şiraguri de perle, gâtul tău cu lănţişoare de auri

11 Îţi vom face lănţişoare de aur, cu bobite de argint.

12 Cât regele stă la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.

13 Preaiubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir, care se odihneşte între sânii mei.

14 Preaiubitul meu este pentru mine ca un mănunchi de flori de hena, din viile En-Ghedi.

15 Iată, ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti, ai ochi de porumbiţă!

16 Iată, ce frumos eşti, preaiubitule, ce plăcut! Verdeaţa este patul nostru!

17 Cedrii sunt grinzile casei noastre şi chiparoşii sunt pardoselile noastre.

2

1 Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi.

2 Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete.

3 Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri. La umbra lui îmi găsesc plăcerea şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

4 El m-a adus în casa vinului, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

5 Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragoste.

6 Mâna lui stângă este sub capul meu, şi mâna lui dreaptă mă îmbrăţişează.

7 Vă implor, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele şi pe căprioarele câmpului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!

8 Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l, el vine sărind peste munţi, săltând peste dealuri.

9 Preaiubitul meu este ca o gazelă sau ca un pui de cerb. Iată-l, el stă după zidul nostru, se uită prin ferestre, priveşte prin zăbrele.

10 Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

11 Căci iată, iarna a trecut, ploaia a trecut şi s-a dus,

12 florile se arată pe câmp, timpul cântării a venit, şi glasul turturicii se aude în câmpiile noastre;

13 roadele în smochin se pârguiesc, şi viile înflorite îşi răspândesc mireasma. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

14 O, porumbiţa mea, din crăpăturile stâncii, ascunsă în singurătatea prăpăstiilor, arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce şi faţa ta plăcută.

15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.

16 Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma printre crini.

17 Până la răcoarea zilei, şi până la lungimea umbrelor, întoarce-te, iubitul meu, şi fii ca o gazelă sau ca puiul de cerb peste munţii ce ne despart!

3

1 Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit.

2 Mă voi scula acum şi voi cutreiera cetatea, străzile şi pieţele; şi voi căuta pe iubitul inimii mele. L-am căutat, dar nu l-am găsit!

3 M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; pe care i-am întrebat: N-aţi văzut pe acela pe care sufletul meu îl iubeşte?

4 Abia trecusem de ei, şi am găsit pe acel pe care-l iubeşte sufletul meu. L-am cuprins şi nu l-am mai lăsat să plece, până nu l-am adus în casa mamei mele, în camera celei ce m-a conceput.

5 Vă implor, fiice ale Ierusalimului, pe gazele şi pe căprioarele câmpului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea.

6 Ce se vede urcându-se din deşert, ca nişte stâlpi de fum, parfumată cu mir şi cu tămâie, cu toate miresmele negustorilor?

7 Iată, trăsura lui, a lui Solomon, cu şaizeci de viteji de jur împrejur, dintre cei mai viteji din Israel.

8 Toţi sunt înarmaţi cu săbii, fiind deprinşi la luptă, fiecare cu sabia la coapsă, de teama nopţii.

9 Regele Solomon şi-a făcut această trăsură din lemn din Liban.

10 I-a făcut stâlpii din argint, rezemătoarea de aur, scaunul de purpură; iar mijlocul împodobii cu ţesătură aleasă, lucrată de fiicele Ierusalimului.

11 Ieşiţi, fiicele Sionului, şi priviţi pe regele Solomon, cu coroana cu care l-a încoronat mama sa în ziua nunţii lui, în ziua veseliei inimii lui.

4

1 Iată, ce frumoasă eşti, iubito, iată, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ca de porumbiţă, sub vălul tău. Părul tău este ca o turmă de capre care apar din Muntele Galaad.

2 Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi tunse, care ies din scăldătoare, toate cu gemeni şi nici una din ele nu este stearpă.

3 Buzele tale sunt ca un fir roşu, şi vorba ta este plăcută; obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub vălul tău.

4 Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de bărbaţi viteji.

5 Amândoi sânii tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele, care pasc printre crini.

6 Până se coboară ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie.

7 Eşti frumoasă de tot, iubito, n-ai nici un defect.

8 Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful Amâna, din vârful Senir şi din Hermon, din vizuinile leilor, din munţii leoparzilor.

9 Mi-ai răpit inima, sora mea, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!

10 Cât de atrăgătoare este iubirea ta, sora mea, mireaso! Dragostea ta preţuieşte mai mult decât vinul, şi miresmele tale sunt mai alese decât toate mirodeniile!

11 Buzele tale, mireaso, picură miere, miere şi lapte se află sub limba ta, şi mirosul veşmintelor tale este ca mirosul Libanului!

12 Eşti ca o grădină închisă, sora mea, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.

13 Mlădiţele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, hena şi nard;

14 nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de pomi mirositori, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.

15 O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.

16 Scoală-te, vântule de nord! Vino, vântule de sud! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Să intre preaiubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese!

5

1 Eu intru în grădina mea, sora mea, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurul de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu. Mâncaţi, prieteni, beţi, da, beţi din belşug, preaiubiţilor!

2 Adormisem, dar inima îmi veghea. Este glasul preaiubitului meu, care bate: Deschide-mi, sora mea, iubito, porumbiţo, tu cea curată! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.

3 Mi-am scos haina; cum să mă îmbrac iarăşi? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc?

4 Dar iubitul meu şi-a întins mâna pe gaura zăvorului, şi lăuntrul mi-a fost cuprins de dor după el.

5 M-am ridicat să deschid preaiubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă, şi de pe degetele mele, pe mânerul zăvorului.

6 Am deschis preaiubitului meu; dar preaiubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Sufletul meu plecase când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.

7 Păzitorii care dau ocol cetăţii m-au întâlnit, m-au bătut, m-au rănit; paznicii de pe ziduri mi-au luat vălul.

8 Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe preaiubitul meu, să-i spuneţi că sunt bolnavă de dragoste!

9 Ce are preaiubitul tău mai mult decât altul, o, cea mai frumoasă dintre femei! Ce are preaiubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi aşa de fierbinte?

10 Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii.

11 Capul lui este ca şi cel mai curat aur, pletele lui ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul.

12 Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea pâraielor, scăldaţi în lapte şi odihnindu-se în belşug.

13 Obrajii lui sunt ca nişte straturi de miresme, în care cresc răsaduri mirositoare; buzele lui, nişte crini, picurând cea mai aleasă smirnă.

14 Mâinile lui, nişte inele de aur, ferecate cu pietre de crisolit; pântecele lui este de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir;

15 picioarele lui, nişte coloane de marmură albă, aşezate pe nişte temelii de aur curat. Înfăţişarea lui este ca Libanul, distinsă precum cedrii.

16 Cerul gurii lui este numai dulceaţă; da, toată fiinţa lui este plăcută. Aşa este preaiubitul meu, aşa este prietenul meu, fiice ale Ierusalimului!

6

1 Unde s-a dus preaiubitul tău, cea mai frumoasă dintre femei? încotro s-a îndreptat preaiubitul tău, ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine?

2 Preaiubitul meu s-a coborât la grădina lui, la stratul de miresme, ca să-şi pască turma în grădini, şi să culeagă crini.

3 Eu sunt a preaiubitului meu, şi preaiubitul meu este al meu; el îşi paşte turma printre crini.

4 Frumoasă eşti, iubito, ca Tirţa, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca nişte armate sub steagurile lor.

5 Întoarce-ţi ochii de la mine, căci mă tulbură. Părul tău este ca o turmă de capre, pe povârnişurile Galaadului.

6 Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi nici una din ele nu este Stearpă.

7 Obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub vălul tău.

8 Sunt şaizeci de regine, optzeci de concubine, şi fecioare fără număr,

9 dar numai una singură este porumbiţa mea, cea curată; ea este singură la mama ei, cea aleasă a celei ce a născut-o. Fiicele au văzut-o şi au numit-o fericită; reginele şi concubinele de asemenea o laudă.

10 Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, cumplită ca nişte armate sub steagurile lor?

11 M-am coborât în grădina cu nuci, să văd verdeaţa din vale, să văd dacă a înmugurit via, dacă au înflorit rodiile.

12 Înainte de a-mi da seama, sufletul mi s-a oprit la carele poporului meu ales.

13 Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito; întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim. Ce aveţi voi să vă uitaţi la Sulamita ca la jocul a două tabere?

7

1 Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fiică de prinţ! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte bijuterii, lucrarea mâinilor unui artist.

2 Mijlocul pântecelui tău este ca un pahar rotund, din care nu lipseşte vinul amestecat; pântecele tău este ca un snop de grâu încins cu crini.

3 Amândoi sânii tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele.

4 Gâtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi ca iazurile Hesbonului, de lângă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului, care priveşte spre Damasc.

5 Capul tău este cum e Carmelul, şi părul capului tău ca purpura; chiar şi un rege ar fi înlănţuit de pletele tale.

6 Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în desfătări!

7 Statura ta este ca un palmier, şi sânii tăi ca nişte ciorchini de struguri.

8 Îmi zic: Mă voi urca în palmier, voi apuca ramurile: atunci sânii tăi vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor;

9 şi gura ta ca un vin ales, care curge lin pentru preaiubitul meu, alunecă pe buzele noastre când adormim!

10 Eu sunt a preaiubitului meu, şi dorinţa lui este după mine.

11 Vino, iubitule, hai să ieşim pe câmp, să rămânem noaptea în sate!

12 Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii, să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea, dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea.

13 Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi la porţile noastre sunt tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care le-am păstrat pentru tine, preaiubitule.

8

1 O! de ai fi ca fratele meu, care a supt de la sânii mamei mele! Când te-aş găsi afară, te-aş săruta şi nimeni nu m-ar dispreţui.

2 Te-aş lua şi te-aş duce la casa mamei mele, care m-ar învăţa: ţi-aş da să bei vin mirositor, must din rodiile mele.

3 Mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze!

4 Vă implor, fiice ale Ierusalimului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vrea ea.

5 Cine este aceea care se urcă din deşert, rezemată de preaiubitul ei? Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut şi te-a adus ea.

6 Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, flăcări ale Domnului.

7 Apele mari nu pot să stingă dragostea, nici râurile s-o înece; de ar da omul toate averile lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât un dispreţ adânc.

8 Avem o surioară, care n-are încă sâni. Ce vom face pentru sora noastră când îi vor veni peţitorii?

9 Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru.

10 Eu sunt un zid, şi sânii mei sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

11 Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat via unor păzitori; fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de arginţi.

12 Via mea, care este a mea, este înaintea mea. Cei o mie de arginţi să fie ai tăi, Solomon, şi două sute fie pentru cei ce păzesc rodul!

13 Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău; fă-mă să-l aud!

14 Vino repede, iubitule, ca o gazelă sau ca puiul de cerb pe munţii miresmelor.