1

¹ Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.

² Deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; deşertăciune a deşertăciunilor, totul este deşertăciune.

³ Ce folos are omul din toată munca lui cu care se trudeşte sub soare?

⁴ O generaţie trece, şi o altă generaţie vine; dar pământul rămâne în veci.

⁵ Soarele răsare şi soarele apune; şi se grăbeşte spre locul de unde a răsărit.

⁶ Vântul suflă spre sud şi se întoarce spre nord; vântul se întoarce continuu reîncepând acelaşi circuit.

⁷ Toate râurile se varsă în mare şi marea tot nu se umple; spre locul de unde vin râurile, acolo se întorc ele din nou.

⁸ Toate lucrurile sunt într-o frământare continuă; omul nu le poate explica. Ochiul nu se mulţumeşte cu privitul, nici urechea cu auzitul.

⁹ Ceea ce a fost va mai fi, şi ceea ce se face, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

¹⁰ Este vreun lucru despre care se poate spune: Iată ceva nou? Lucrul acela era şi în vremurile dinaintea noastră.

¹¹ Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ceea ce a fost mai înainte, iar lucrurile care vor veni nu vor lăsa nici o amintire celor ce vor trăi mai târziu.

¹² Eu, Eclesiastul, am fost rege peste Israel, în Ierusalim,

¹³ Şi mi-am pus în inimă să caut şi să cercetez cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: această sarcină obositoare a dat-o Dumnezeu fiilor omului, prin care ei să poată fi încercaţi.

¹⁴ Am văzut toate lucrările care sunt făcute sub soare; şi într-adevăr totul este deşertăciune şi goană după vânt!

¹⁵ Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi numărat.

¹⁶ Am zis în inima mea: Iată, am atins măreţia şi am câştigat mai multă înţelepciune decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Inima mea a priceput multă înţelepciune şi cunoaştere.

¹⁷ Mi-am pus în inimă să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.

¹⁸ Căci în multă înţelepciune este şi mult necaz. Şi cel ce îşi sporeşte cunoaşterea, îşi măreşte durerea.

2

¹ Am zis în inima mea: Vino, vreau să te încerc cu veselie; de aceea, bucură-te de plăcere. Dar şi aceasta este o deşertăciune.

² Am zis râsului: Eşti o nebunie!; şi veseliei: La ce foloseşti?

³ Am căutat în inima mea cum să-mi înveselesc carnea cu vin, în timp ce-mi călăuzesc inima cu înţelepciune, şi cum să pun stăpânire pe nebunie, până voi vedea ce este bine să se facă pentru fiii oamenilor sub cer, în toate zilele vieţii lor.

⁴ Am făcut lucrări mari, mi-am zidit case, şi mi-am plantat vii.

⁵ Mi-am făcut grădini şi livezi, şi am plantat în ele tot felul de pomi fructiferi.

⁶ Mi-am făcut iazuri din care să ud copacii care cresc în dumbravă.

⁷ Am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut servitori născuţi în casa mea. Da, am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai multe decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.

⁸ Mi-am strâns, de asemenea, argint şi aur şi bogăţiile regilor şi ale ţărilor. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.

⁹ Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat însă înţelepciunea.

¹⁰ Orice mi-au dorit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o plăcere, căci inima mi se bucura în tot lucrul meu şi aceasta-mi era răsplata pentru toată truda mea.

¹¹ Apoi m-am uitat la toate lucrările pe care le făcuseră mâinile mele şi la lucrul în care am trudit; şi, într-adevăr, totul era deşertăciune şi goană după vânt şi nu este nimic trainic sub soare.

¹² Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. Căci ce poate face omul care va veni după rege? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte.

¹³ Apoi am văzut că înţelepciunea întrece nebunia, după cum lumina întrece întunericul.

¹⁴ Înţeleptul îşi are ochii în cap, dar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.

¹⁵ Şi am zis în inima mea: Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci de ce am fost eu mai înţelept? Atunci am zis în inima mea: Şi aceasta este o deşertăciune.

¹⁶ Căci amintirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului, pentru că tot ce este acum va fi uitat în zilele care vor veni. Şi cum moare înţeleptul? Ca nebunul!

¹⁷ De aceea, am urât viaţa, pentru că lucrul care a fost făcut sub soare mi-a pricinuit durere, căci totul este deşertăciune şi goană după vânt.

¹⁸ Apoi am urât tot lucrul meu pe care l-am făcut sub soare, pentru că trebuie să-l las omului care va veni după mine.

¹⁹ Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am făcut-o cu trudă şi în care m-am arătat înţelept sub soare. Şi aceasta este deşertăciune.

²⁰ De aceea, m-a cuprins o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.

²¹ Căci este câte un om a cărui muncă este făcută cu înţelepciune, cunoaştere şi deprindere; totuşi trebuie să lase rodul muncii lui unui om care n-a muncit pentru el. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

²² Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată strădania inimii lui, cu care s-a trudit sub soare?

²³ Căci toate zilele lui sunt pline de durere şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.

²⁴ Nu-i nimic mai bun pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi veselească sufletul din munca lui. Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.

²⁵ Căci cine a mâncat sau s-a bucurat mai mult decât mine?

²⁶ Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, cunoaştere şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi să adune ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi o goană după vânt.

3

¹ Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

² Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

³ Omorul îşi are vremea lui, şi vindecarea vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;

⁴ plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi dansul îşi are vremea lui;

⁵ aruncatul cu pietre îşi are vremea lui, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;

⁶ căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi aruncatul îşi are vremea lui;

⁷ ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

⁸ iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

⁹ Ce folos are din truda lui cel ce munceşte?

¹⁰ Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

¹¹ El a făcut totul frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

¹² Am ajuns să ştiu că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;

¹³ dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.

¹⁴ Am ajuns să ştiu că orice face Dumnezeu, va dăinui pe veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut. Dumnezeu face aşa pentru ca oamenii să se teamă de El.

¹⁵ Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

¹⁶ Am mai văzut sub soare că în locul de judecată domneşte nedreptatea şi că în locul unde trebuia să se facă dreptate, era răutate.

¹⁷ Atunci am zis în inima mea; Dumnezeu va judeca şi pe cel drept şi pe cel nelegiuit; căci este o vreme pentru orice lucru.

¹⁸ Am zis în inima mea despre fiii oamenilor: Dumnezeu îi încearcă pentru ca ei să vadă că nu sunt decât nişte animale.

¹⁹ Căci tot ce se întâmplă cu fiii oamenilor se întâmplă şi cu animalele; aceeaşi soartă o au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt. Toţi au aceeaşi suflare şi omul nu întrece cu nimic pe animal, căci totul este deşertăciune.

²⁰ Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.

²¹ Cine ştie dacă suflarea fiilor oamenilor se duce sus şi dacă suflarea animalului se coboară în pământ?

²² Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se bucure de lucrările lui, căci aceasta este moştenirea lui. Căci cine-l poate aduce să vadă ce se va întâmpla după el?

4

¹ M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată, cei apăsaţi varsă lacrimi şi nu este nimeni să-i mângâie! Puterea este de partea asupritorilor lor, dar ei n-au pe nimeni să-i mângâie!

² De aceea, am lăudat pe cei morţi, care erau deja morţi, mai mult decât pe cei vii, care sunt încă în viaţă.

³ Dar mai fericit decât amândoi este cel ce n-a existat niciodată, care n-a văzut lucrările rele ce se fac sub soare.

⁴ Am mai văzut că pentru orice muncă şi pentru orice iscusinţă la lucru un om este invidiat de aproapele lui. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

⁵ Nebunul îşi încrucişează mâinile şi îşi mănâncă însăşi carnea lui.

⁶ Mai bine este o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt.

⁷ Şi am mai văzut o altă deşertăciune sub soare.

⁸ Un om este singur, n-are nici fiu, nici frate şi totuşi munca lui nu are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, dar nu zice: Pentru cine muncesc eu şi mă lipsesc de plăceri? Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.

⁹ Mai bine doi decât unul, căci iau o plată mai bună pentru munca lor.

¹⁰ Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cel ce este singur când cade, pentru că n-are pe nimeni să-l ridice!

¹¹ Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul; dar unul singur cum se va încălzi?

¹² Şi dacă unul este biruit de un altul, doi îi pot sta împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.

¹³ Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un rege bătrân şi fără minte, care nu suferă să mai fie îndrumat;

¹⁴ căci el poate să iasă din închisoare şi să domnească, deşi s-a născut sărac în împărăţia sa.

¹⁵ Am văzut pe toţi cei vii care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după rege şi să domnească în locul lui.

¹⁶ Poporul peste care a fost făcut rege şi în fruntea căruia mergea era fără sfârşit. Şi totuşi, cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

5

¹ Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu; şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău.

² Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ; de aceea, cuvintele tale să fie puţine!

³ Căci visurile se nasc din mulţimea grijilor şi prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.

⁴ Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, să nu întârzii să-l împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea, împlineşte jurământul pe care l-ai făcut.

⁵ Mai bine să nu faci nici un jurământ, decât să faci un jurământ şi să nu-l împlineşti.

⁶ Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu că a fost o greşeală. De ce să Se mânie Dumnezeu din cauza cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?

⁷ Căci după cum este deşertăciune în mulţimea visurilor, tot aşa este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.

⁸ Dacă vezi în ţară asuprirea celui sărac şi negarea dreptului şi a dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci unul mai înalt veghează peste cel înalt şi alţii mai înalţi peste aceştia.

⁹ Dar un folos pentru ţară în toate privinţele este un rege preţuit în ţară.

¹⁰ Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

¹¹ Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le mănâncă; şi ce folos mai are stăpânul lor decât că le priveşte cu ochii lui?

¹² Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă belşugul să doarmă.

¹³ Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: bogăţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor.

¹⁴ Dacă se pierd aceste bogăţii printr-o întâmplare nenorocită şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini.

¹⁵ La fel de gol cum a ieşit din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate lua nimic în mână din toată munca lui.

¹⁶ Şi acesta este un mare rău, că aşa cum a venit, aşa se şi duce; şi ce folos are el că s-a obosit degeaba?

¹⁷ Toată viaţa lui mănâncă în întuneric şi are multă durere, grijă şi supărare.

¹⁸ Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.

¹⁹ Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a dat putere să mănânce din ele şi să-şi ia partea lui din ele, ca să se bucure de munca lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.

²⁰ Căci nu-l mai obsedează scurtimea zilelor vieţii lui, pentru că Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

6

¹ Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.

² Dumnezeu i-a dat unui om avere, bogăţii şi onoare, şi nimic nu-i lipseşte din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele; şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

³ Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor vieţii lui, dacă sufletul lui nu s-ar sătura de bunătăţile strânse de el şi dacă nici de înmormântare n-ar avea parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.

⁴ Căci aceasta din urmă vine în deşertăciune şi se duce în întuneric, şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric.

⁵ Deşi n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, aceasta are mai multă odihnă decât omul acela.

⁶ Şi chiar de ar mai trăi de două ori o mie de ani, fără să se bucure de bunătăţi, oare nu toţi se duc în acelaşi loc?

⁷ Toată truda omului este pentru gura lui şi totuşi poftele nu i se satisfac niciodată.

⁸ Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are săracul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

⁹ Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea dorinţelor. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

¹⁰ Tot ceea ce este omul, a primit deja un nume, şi se ştie că el este om; şi el nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.

¹¹ Văzând că sunt multe lucruri care măresc deşertăciunea, ce folos are omul?

¹² Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în zilele puţine ale vieţii lui, pe care o petrece ca o umbră? Şi cine poate spune omului ce va fi după el sub soare?

7

¹ Mai mult face un nume bun decât untdelemnul plăcut mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.

² Este mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acela este sfârşitul tuturor oamenilor, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

³ Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.

⁴ Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa de petrecere.

⁵ Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.

⁶ Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.

⁷ Asuprirea îl înnebuneşte chiar şi pe cel înţelept, şi mita corupe inima.

⁸ Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat,

⁹ Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.

¹⁰ Nu zice: Oare cum se face că zilele de odinioară erau mai bune decât cele de acum? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.

¹¹ Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.

¹² Căci înţelepciunea este un adăpost cum şi banii sunt un adăpost; totuşi folosul cunoaşterii este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.

¹³ Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?

¹⁴ În ziua fericirii, fii fericit, dar în ziua nenorocirii gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

¹⁵ Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om drept care piere în dreptatea lui şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.

¹⁶ Nu fi prea drept şi nu fi prea înţelept: de ce să te pierzi singur?

¹⁷ Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: de ce vrei să mori înainte de vreme?

¹⁸ Bine este să apuci un lucru şi să nu-l laşi nici pe celălalt să-ţi scape; căci cel ce se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.

¹⁹ Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate.

²⁰ Desigur, pe pământ nu este nici un om drept care să facă binele fără să păcătuiască.

²¹ Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe slujitorul tău vorbindu-te de rău!

²² Căci ştie inima ta că şi tu ai vorbit de rău de multe ori pe alţii.

²³ Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: Voi fi înţelept! Dar înţelepciunea era departe de mine.

²⁴ Cât despre cea care este departe şi nespus de adâncă, cine o poate găsi?

²⁵ Mi-am îndreptat mintea şi inima să cunosc, să cercetez şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.

²⁶ Şi am aflat că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o capcană şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

²⁷ Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul;

²⁸ iată ce-mi caută şi acum sufletul şi n-am găsit. Din o mie am găsit un bărbat, dar o femeie n-am găsit între toate acestea.

²⁹ Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni drepţi, dar ei umblă cu multe şiretenii.

8

¹ Cine este ca şi cel înţelept şi cine pricepe înţelesul lucrurilor? înţelepciunea omului îi luminează faţa şi asprimea feţei i se schimbă.

² Eu te sfătuiesc: Păzeşte poruncile regelui de dragul jurământului tău făcut lui Dumnezeu.

³ Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu interveni pentru un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea.

⁴ Vorba regelui are putere. Şi cine poate să-i spună: Ce faci?

⁵ Cel ce-i păzeşte porunca, nu va avea parte de nici un rău şi inima unui om înţelept discerne şi vremea şi judecata.

⁶ Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată, de aceea suferinţa omului este mare peste el.

⁷ Dar el nu ştie ce se va întâmpla; deci cine-i poate spune ce se va întâmpla?

⁸ Omul nu este stăpân pe sufletul lui, ca să-l poată reţine, şi n-are nici o putere peste ziua morţii, în lupta aceasta nu este eliberare, şi răutatea nu-i va elibera pe cei care sunt daţi pe mâna ei.

⁹ Pe toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste altul spre nenorocirea lui însuşi.

¹⁰ Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi intraţi în odihnă, iar pe cei drepţi ieşind din locul sfânt şi fiind uitaţi în cetatea în care au făcut binele. Şi aceasta este o deşertăciune!

¹¹ Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea inima fiilor oamenilor este plină de dorinţa să facă rău.

¹² Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul, şi persistă mult în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.

¹³ Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu.

¹⁴ Este o deşertăciune care se petrece pe pământ; şi anume sunt oameni drepţi, cărora le merge după faptele celor nelegiuiţi; şi sunt oameni răi, cărora le merge după faptele celor drepţi. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

¹⁵ Am lăudat deci petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea, şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare.

¹⁶ Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să văd lucrurile ce se fac pe pământ, chiar dacă unii nu văd somn în ochii lor nici ziua, nici noaptea,

¹⁷ am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se Tace sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla; şi chiar de va zice cel înţelept că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate găsi.

9

¹ Căci mi-am pus pe inimă toate acestea ca să le cercetez şi am văzut că cei drepţi, cei înţelepţi şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu; oamenii nu ştiu dacă vor fi iubiţi sau urâţi; totul le stă înainte, în viitor.

² Toţi au aceeaşi soartă; aceeaşi soartă o are cel drept ca şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure.

³ Acesta este un rău în tot ceea ce se face sub soare: anume că toţi au aceeaşi soartă. De aceea şi inima fiilor oamenilor este plină de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea se duc la cei morţi.

⁴ Dar pentru oricine trăieşte mai este speranţă, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.

⁵ Cei ce trăiesc ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită.

⁶ Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.

⁷ Du-te, mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci Dumnezeu ţi-a primit deja lucrările.

⁸ Hainele să-ţi fie întotdeauna albe şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.

⁹ Gustă viaţa cu soţia pe care o iubeşti în toate zilele tale deşarte, pe care ţi le-a dat Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea de viaţă în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.

¹⁰ Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci în mormântul în care te duci nu mai este nici lucru, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!

¹¹ Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate depind de timp şi de împrejurări.

¹² Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; aşa sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea cea rea, când vine fără ştire asupra lor.

¹³ Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare, şi mi s-a părut mare.

¹⁴ Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un rege puternic, a asediat-o şi a ridicat mari fortăreţe împotriva ei.

¹⁵ În ea se afla un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu şi-a adus aminte de omul acela sărac.

¹⁶ Atunci am zis: Mai bună este înţelepciunea decât tăria! Totuşi, înţelepciunea săracului este dispreţuită şi nimeni nu-l ascultă.

¹⁷ Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni.

¹⁸ Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.

10

¹ Muştele moarte strică untdelemnul parfumarului şi-l face să dea un miros scârbos; tot aşa puţină nebunie biruie înţelepciunea şi cinstea.

² Inima înţeleptului este la dreapta lui, dar inima nebunului la stânga lui.

³ Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea, şi arată tuturor că este un nebun,

⁴ Când izbucneşte împotriva ta mânia celui ce stăpâneşte, nu-ţi părăsi locul; căci sângele rece te păzeşte de mari păcate.

⁵ Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greşeală care vine de la cel ce cârmuieşte:

⁶ nebunia este pusă în locuri înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos.

⁷ Am văzut sclavi călări, şi prinţi mergând pe jos ca nişte sclavi.

⁸ Cel ce sapă groapa altuia, cade el în ea; şi cine surpă un zid va fi muşcat de un şarpe.

⁹ Cine sfărâmă pietre este rănit de ele, cel ce despică lemne este în primejdie.

¹⁰ Dacă fierul se toceşte şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi dublezi puterile; dar la succes ajungi prin înţelepciune.

¹¹ Când şarpele muşcă înainte de a fi vrăjit, vrăjitorul n-are nici un câştig.

¹² Cuvintele unui înţelept sunt plăcute, dar buzele nebunului îl înghit.

¹³ Cel dintâi cuvânt care-i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea.

¹⁴ Nebunul spune o mulţime de cuvinte, măcar că omul nu ştie ce se va întâmpla; şi cine-i va spune ce va fi după el?

¹⁵ Munca nebunului îl oboseşte, pentru că nu cunoaşte drumul spre cetate.

¹⁶ Vai de tine, ţară, când regele tău este un copil, şi prinţii tăi petrec de dimineaţă!

¹⁷ Binecuvântată eşti tu, ţară, când regele tău este un fiu de nobil, şi prinţii tăi mănâncă la timpul potrivit, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!

¹⁸ Când mâinile sunt leneşe, grinda cade; şi când mâinile se lenevesc, în casă picură.

¹⁹ Petrecerile se fac pentru petrecere, şi vinul înveseleşte viaţa, dar banul dă răspuns la toate.

²⁰ Nu blestema pe rege nici chiar în gând, şi nu blestema pe cel bogat în camera în care te culci; căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ţi ducă vocea, şi cel înaripat să-ţi dea pe faţă cuvintele.

11

¹ Aruncă-ţi pâinea pe ape, pentru că după multe zile o vei găsi iarăşi.

² Împarte-o în şapte, şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ.

³ Când norii se umplu de ploaie, o varsă pe pământ: şi oriîncotro ar cădea copacul, spre sud sau spre nord, în locul unde cade, acolo rămâne.

⁴ Cel ce se uită după vânt nu va semăna, şi cel ce priveşte la nori nu va secera.

⁵ Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu care le face pe toate.

⁶ Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va reuşi, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.

⁷ Dulce este lumina, şi este o plăcere pentru ochi să privească soarele.

⁸ Dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să-şi amintească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune.

⁹ Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, şi umblă pe căile inimii tale şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea Dumnezeu te va chema la judecată.

¹⁰ De aceea, îndepărtează nemulţumirea din inima ta, şi scoate răul din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt deşertăciune.

12

¹ Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte de a veni zilele cele rele şi de a se apropia anii când vei zice: Nu găsesc nici o plăcere în ei;

² Înainte de a se întuneca soarele şi lumina, luna şi stelele, înainte de a se întoarce norii îndată după ploaie;

³ Înainte de a începe să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie bărbaţii cei puternici (picioarele); înainte să se oprească cei ce macină, (dinţii), pentru că s-au împuţinat, şi să se întunece cei ce se uită pe ferestre (ochii);

⁴ Înainte de a se închide cele două uşi dinspre stradă (buzele), când huruitul morii slăbeşte; înainte de a te scula la ciripitul unei păsări şi când fiicele cântecului se aud înăbuşit;

⁵ şi înainte de a te teme de orice înălţime şi de a te speria pe drum; când migdalul înfloreşte, şi lăcusta abia se târăşte, şi pofta nu se mai simte; căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitoarele cutreieră străzile;

⁶ Înainte de a se rupe funia de argint, de a se sfărâma vasul de aur, de a se sparge găleata la izvor sau de a se strica roata de la fântână.

⁷ Atunci ţărâna se întoarce în pământ cum a fost, şi duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat.

⁸ O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul: totul este deşertăciune!

⁹ Mai mult, pentru că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, da, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de proverbe.

¹⁰ Elesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.

¹¹ Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte ţepuşe; şi cuvintele oamenilor de ştiinţă sunt ca nişte cuie bine bătute, date de un singur Păstor.

¹² Încolo, fiul meu, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai vrea să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai termina, şi multă învăţătură oboseşte trupul.

¹³ Să ascultăm încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu, şi păzeşte poruncile Lui, căci aceasta este datoria oricărui om.

¹⁴ Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.