1

¹ În ţara Uţ era un om al cărui nume era Iov; şi omul acesta era fără vină, drept, temător de Dumnezeu şi se abătea de la rău.

² Şi i s-au născut şapte fii şi trei fiice.

³ El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un număr foarte mare de slujitori; şi omul acesta era cel mai cu vază dintre toţi fiii Răsăritului.

⁴ Şi fiii săi mergeau unul la altul şi dădeau petreceri, fiecare în casa lui şi în ziua lui. Şi invitau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea cu ei.

⁵ Şi după ce treceau zilele de petrecere, Iov trimitea şi sfinţea pe fiii lui: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare dintre ei câte o ardere-de-tot. Căci Iov zicea: Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor. Aşa făcea Iov întotdeauna.

⁶ Şi a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se înfăţişeze înaintea Domnului, şi Satan a venit şi el în mijlocul lor.

⁷ Şi Domnul a zis Satanei: De unde vii? Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.

⁸ Şi Domnul a zis lui Satan: Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. El este un om fără vină, drept, temător de Dumnezeu şi se abate de la rău.

⁹ Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: Oare în zadar se teme Iov de Dumnezeu?

¹⁰ N-ai făcut Tu un gard împrejurul lui, al casei lui şi a tot ce este al lui, de jur împrejur? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi bogăţiile lui s-au înmulţit în toată ţara.

¹¹ Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are; sunt sigur că Te va blestema în faţă.

¹² Domnul a zis lui Satan: Iată, dau pe mâna ta tot ce are, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna. Şi Satan a plecat dinaintea Domnului.

¹³ Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut,

¹⁴ a venit la Iov un mesager care a zis: Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei,

¹⁵ şi s-au aruncat nişte sabeeni asupra lor şi i-au luat. Au ucis pe slujitorii tăi cu ascuţişul săbiei şi numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire.

¹⁶ Şi pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi pe slujitorii tăi şi i-a mistuit şi numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire.

¹⁷ Şi pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: Nişte caldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor şi le-au luat cu ei, şi au ucis pe slujitorii tăi cu ascuţişul săbiei; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.

¹⁸ Şi pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut.

¹⁹ Şi iată, a venit un vânt puternic dinspre deşert şi a lovit în cele patru colţuri ale casei, care s-a prăbuşit peste tineri şi au murit; şi numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.

²⁰ Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi s-a aruncat la pământ, s-a închinat

²¹ şi a zis: Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat binecuvântat să fie Numele Domnului!

²² În toate acestea, Iov n-a păcătuit şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

2

¹ Şi a fost din nou o zi când fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului, şi Satan a venit şi el în mijlocul lor, ca să se înfăţişeze înaintea Domnului.

² Şi Domnul a zis Satanei: De unde vii? Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.

³ Şi Domnul a zis Satanei: Ai văzut pe robul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ, om fără vină, drept, temător de Dumnezeu şi care se abate de la rău; iată, el este statornic în dreptatea lui, deşi M-ai îndemnat împotriva lui, ca să-l nimicesc fără motiv.

⁴ Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.

⁵ Întinde-Ţi însă mâna şi atinge-Te de oasele lui şi de carnea lui, şi Te va blestema în faţă.

⁶ Domnul a zis lui Satan: Iată, este în mâna ta: numai cruţă-i viaţa,

⁷ Şi Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.

⁸ Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă.

⁹ Atunci soţia lui i-a zis: încă eşti neclintit în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!

¹⁰ Dar el i-a răspuns: Vorbeşti ca o femeie nebună. Să primim de la Dumnezeu numai binele şi răul să nu-l primim? în toate acestea, Iov n-a păcătuit cu buzele lui.

¹¹ Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care au venit peste el. Au plecat de acasă şi s-au sfătuit între ei să vină să-l compătimească şi să-l mângâie.

¹² Şi ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi-au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat ţărână în văzduh, deasupra capetelor lor.

¹³ Şi au şezut lângă el pe pământ şapte zile şi şapte nopţi şi nici unul nu i-a vorbit un cuvânt, căci vedeau că durerea lui era foarte mare.

3

¹ După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.

² Şi Iov a răspuns şi a zis:

³ Să piară ziua în care m-am născut şi noaptea în care s-a zis: S-a zămislit un copil de parte bărbătească.

⁴ Ziua aceea să se prefacă în întuneric; Dumnezeu să nu Se îngrijească de ea de sus; nici lumina să nu lumineze peste ea.

⁵ S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii; nori groşi să locuiască peste ea şi negura zilei s-o înspăimânte!

⁶ Cât despre noaptea aceea, s-o acopere întunericul, să nu se bucure între zilele anului, să nu fie numărată între luni.

⁷ Iată, stearpă să fie noaptea aceea şi nici un strigăt de bucurie să n-aibă loc în ea!

⁸ Să o blesteme cei ce blestemă zilele, cei care ştiu să întărâte Leviatanul.

⁹ Să se întunece stelele amurgului ei, să aştepte lumina şi ea să nu vină şi să nu mai vadă genele zorilor;

¹⁰ pentru că n-a închis pântecele care mă purta, nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

¹¹ De ce n-am murit în pântecele mamei mele! De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?

¹² De ce am găsit genunchi care să mă primească şi sâni care să-mi dea lapte?

¹³ Căci acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni

¹⁴ cu regii şi cu înţelepţii pământului, care şi-au zidit falnice morminte,

¹⁵ sau cu domnitorii care aveau aur şi şi-au umplut casele cu argint.

¹⁶ Sau de ce n-am fost ascuns, ca un făt lepădat; ca nişte copii care n-au văzut lumina!

¹⁷ Acolo nu te mai necăjesc cei răi şi acolo cei osteniţi se odihnesc.

¹⁸ Acolo prizonierii se odihnesc împreună şi nu aud glasul asupritorului.

¹⁹ Acolo sunt şi cei mici şi cei mari şi robul e liber de stăpânul său.

²⁰ De ce-i este dată lumină celui care suferă şi viaţă celor amărâţi la suflet,

²¹ care aşteaptă moartea şi nu vine şi caută după ea mai mult decât după o comoară ascunsă,

²² care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, daca ar găsi mormântul?

²³ De ce i se dă lumină unui om a cărui cale este ascunsă şi pe care Dumnezeu l-a îngrădit?

²⁴ Căci suspinul meu vine la vederea hranei mele şi jalea mi se varsă ca apa.

²⁵ De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!

²⁶ Nu am nici siguranţă, nici linişte, nici odihnă şi necazul a venit peste mine.

4

¹ Atunci Elifaz din Teman a răspuns şi a zis:

² Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

³ Iată, tu i-ai învăţat pe mulţi şi ai întărit mâinile slăbite.

⁴ Cuvintele tale au ridicat pe cel ce şovăia şi tu ai întărit genunchii care se îndoiau.

⁵ Dar acum, când ţi se întâmplă aceasta, eşti slab! Acum, când te-a atins răul, te tulburi.

⁶ Nu este frica ta de Dumnezeu încrederea ta? Şi dreptatea căilor tale speranţa ta?

⁷ Adu-ţi aminte, te rog, care nevinovat a pierit? Care oameni drepţi au fost nimiciţi?

⁸ După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea, îi seceră roadele!

⁹ Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu şi sunt nimiciţi de suflarea nărilor Lui.

¹⁰ Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!

¹¹ Leul bătrân piere din lipsă de pradă şi puii leoaicei se risipesc.

¹² Un cuvânt s-a furişat până la mine şi urechea mea i-a auzit şoapta.

¹³ În gândurile visurilor de noapte, când somnul adânc cade peste oameni,

¹⁴ m-a cuprins groaza şi spaima şi toate oasele mi-au tremurat.

¹⁵ Şi un duh a trecut pe dinaintea mea şi părul mi s-a zbârlit pe trup.

¹⁶ El stătea acolo, dar nu i-am desluşit faţa; un chip era înaintea ochilor mei, s-a făcut linişte, şi am auzit un glas, zicând:

¹⁷ Poate omul muritor să fie mai drept decât Dumnezeu? Poate omul să fie mai curat decât Cel ce I-a făcut?

¹⁸ Iată, El nu-Şi pune încrederea în robii Lui, şi la îngerii Lui El găseşte greşeli.

¹⁹ Cu cât mai mult nu Se va încrede El în cei ce locuiesc în case de lut, care-şi au temelia în ţărână şi pot fi zdrobiţi ca molia.

²⁰ Ei sunt nimiciţi de dimineaţă până seara, pier pe nesimţite pentru totdeauna şi nimeni nu tine seama de ei.

²¹ Oare nu li se taie firul vieţii din ei? Mor fără înţelepciune.

5

¹ Strigă acum! Este cineva care să-ţi răspundă? Şi către care dintre sfinţi te vei îndrepta?

² Căci mânia ucide pe cel nebun şi invidia ucide pe cel prost.

³ Am văzut pe un nebun prinzând rădăcini, dar îndată i-am blestemat locuinţa.

⁴ Fiii lui, departe de a fi în siguranţă, sunt striviţi la poartă şi nimeni nu-i scapă!

⁵ Secerişul lui este mâncat de cei nesătui care-l scot chiar şi din spini, şi averile lui sunt înghiţite de oameni însetaţi.

⁶ Căci nenorocirea nu răsare din ţărână şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.

⁷ Căci omul se naşte pentru trudă, după cum scânteia se naşte ca să zboare.

⁸ De aceea, eu L-aş căuta pe Dumnezeu, şi lui Dumnezeu mi-aş încredinţa necazul meu.

⁹ El face lucruri mari şi nepătrunse, lucruri minunate şi fără număr.

¹⁰ El varsă ploaia pe pământ şi trimite apă pe faţa câmpiilor.

¹¹ El înalţă pe cei umili şi ridică la siguranţă pe cei ce plâng.

¹² El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, aşa că mâinile lor nu pot să le împlinească.

¹³ El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate.

¹⁴ Dau peste întuneric în mijlocul zilei, bâjbâie la miezul zilei ca noaptea.

¹⁵ Dar El scapă pe sărac de sabia lor, de gura lor şi din mâna celor puternici.

¹⁶ Şi astfel săracul are speranţă, iar nedreptatea îşi închide gura.

¹⁷ Iată, binecuvântat este omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.

¹⁸ El face rana şi tot El o leagă; El răneşte şi mâna Lui vindecă.

¹⁹ De şase ori te va elibera din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.

²⁰ El te va scăpa de moarte în timp de foamete şi de loviturile săbiei în vreme de război.

²¹ Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea.

²² Vei râde de pustiire ca şi de foamete şi nu vei avea să te temi de fiarele pământului.

²³ Căci vei face legământ cu pietrele câmpului şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.

²⁴ Vei şti despre cortul tău că este în siguranţă şi îţi vei vizita staulele şi nimic nu-ţi va lipsi.

²⁵ Tu îţi vei vedea sămânţa crescând şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.

²⁶ Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.

²⁷ Iată ce am cercetat, şi aşa este! Ascultă, căci sunt spre folosul tău!

6

¹ Dar Iov a răspuns şi a zis:

² O, de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,

³ ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea cuvintele mele sunt aspre!

⁴ Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns; duhul meu le bea otrava şi groaza lui Dumnezeu se înarmează împotriva mea.

⁵ Oare zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Sau mugeşte boul când are nutreţ?

⁶ Poate fi mâncat ce este fără gust sau nesărat? Sau este vreun gust în albuşul unui ou?

⁷ Lucrurile de care sufletul meu nu se atingea, acelea sunt hrana mea, fie ea cât de dezgustătoare!

⁸ O, de mi s-ar asculta cererea şi de mi-ar împlini Dumnezeu dorinţa!

⁹ De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, să-Şi întindă mâna şi să mă reteze!

¹⁰ Aş avea măcar această mângâiere, de care m-aş bucura în durerile cu care mă copleşeşte; căci niciodată nu m-am lepădat de cuvintele Celui Preasfânt.

¹¹ Ce putere mai am ca să pot spera? Şi care-mi este sfârşitul, ca să mai aştept?

¹² Tăria mea este oare o tărie de piatră? Sau trupul meu este oare de bronz?

¹³ Nu sunt eu fără ajutor, şi n-a fugit mântuirea de la mine?

¹⁴ Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă ar părăsi frica de Cel Atotputernic.

¹⁵ Fraţii mei sunt înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec,

¹⁶ care sunt tulburate de gheaţă şi pe care se îngrămădeşte zăpada.

¹⁷ Când este cald, ele nu mai curg, când vine căldura soarelui, li se usucă albia.

¹⁸ Şerpuiesc pe drumurile cursului lor, se afundă în deşert şi pier.

¹⁹ Caravanele din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba au sperat în ele.

²⁰ Dar rămân înşelaţi în speranţa lor, rămân uimiţi când ajung la ele.

²¹ Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi!

²² V-am zis eu oare: Daţi-mi ceva? sau: Daţi-mi din averile voastre?

²³ sau Scăpaţi-mă din mâna duşmanului? sau Răscumpăraţi-mă din mâna celor răi?

²⁴ Învăţaţi-mă şi voi tăcea; şi arătaţi-mi în ce am greşit.

²⁵ Cât de tari sunt cuvintele drepte! Dar ce dovedesc mustrările voastre?

²⁶ Vreţi să-mi mustraţi cuvintele şi cuvântările şi să nu vedeţi decât vânt în discursul unui disperat?

²⁷ Da, voi năpăstuiţi chiar şi pe orfan, şi vă săpaţi prietenul.

²⁸ Şi acum, uitaţi-vă, vă rog, spre mine! Doar nu credeţi că v-aş minţi în faţă!

²⁹ Întoarceţi-vă, vă rog, să nu fie nedreptate; întoarceţi-vă, încă o dată, dreptatea mea încă stă în picioare!

³⁰ Este nedreptate pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

7

¹ Nu este omul obligat să muncească pe pământ, şi nu sunt zilele lui ca ale unui muncitor cu ziua?

² Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

³ aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.

⁴ Când mă culc, zic: Când mă voi scula şi când se va sfârşi noaptea? Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.

⁵ Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu pulbere de pământ, pielea-mi crapă şi supurează.

⁶ Zilele mele zboară mai repede ca suveica ţesătorului şi se pierd fără Speranţă!

⁷ Aminteşte-ţi, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochiul meu nu va mai vedea fericirea.

⁸ Ochiul celor ce mă privesc nu mă va mai vedea; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

⁹ Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica acela care se coboară în Locuinţa Morţilor.

¹⁰ Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

¹¹ De aceea, nu-mi voi mai stăpâni gura; voi vorbi în neliniştea duhului meu; mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.

¹² Oare o mare sunt eu, sau un monstru marin, de-ai pus strajă în jurul meu?

¹³ Când zic: Patul mă va mângâia, culcuşul îmi va alina durerile,

¹⁴ atunci mă înspăimânţi prin visuri şi mă îngrozeşti prin viziuni.

¹⁵ De aceea sufletul meu alege mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât oase ca ale mele!

¹⁶ Sunt dezgustat, nu voi trăi în veci. Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viaţa!

¹⁷ Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,

¹⁸ să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?

¹⁹ Până când nu Te vei îndepărta de la mine şi nu mă vei lăsa măcar să-mi înghit saliva?

²⁰ Dacă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Păzitorul oamenilor? De ce m-ai pus ţintă loviturilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

²¹ De ce nu-mi ierţi păcatul şi de ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!

8

¹ Atunci Bildad din Şuah a răspuns şi a zis:

² Până când vrei să vorbeşti astfel şi până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?

³ Oare perverteşte Dumnezeu judecata? Sau perverteşte Cel Atotputernic dreptatea?

⁴ Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, El i-a dat pe mâna fărădelegii lor.

⁵ Dar tu, dacă ai căuta pe Dumnezeu şi te-ai ruga Celui Atotputernic,

⁶ dacă eşti curat şi drept, atunci negreşit, El va veghea asupra ta şi va face să prospere locuinţa dreptăţii tale.

⁷ Deşi începutul tău a fost mic, sfârşitul tău va fi foarte mare.

⁸ Întreabă, te rog, pe cei din generaţiile trecute şi ia aminte la lucrurile descoperite de părinţii lor.

⁹ Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, pentru că zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră.

¹⁰ Nu te vor învăţa, nu îţi vor vorbi şi nu vor scoate cuvinte din înţelepciunea lor?

¹¹ Oare poate creşte papura fără baltă? Oare creşte trestia fără apă?

¹² Fiind încă verde şi netăiată, ea se usucă mai repede decât toate ierburile.

¹³ Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu; şi speranţa celui nelegiuit va pieri.

¹⁴ Speranţa lui va fi curmată şi sprijinul lui va fi ca o pânză de păianjen.

¹⁵ El se va bizui pe casa lui, dar ea nu este tare; el se va prinde de ea, dar ea nu va ţine.

¹⁶ Cum dă soarele, el înverzeşte, îşi întinde ramurile peste grădina sa,

¹⁷ rădăcinile lui se împletesc printre pietre şi caută un loc între stânci.

¹⁸ Dar dacă-l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el, zicând: Nu te-am văzut niciodată.

¹⁹ Iată, aceasta este bucuria căii lui; şi din pulbere alţii vor răsări.

²⁰ Iată, Dumnezeu nu leapădă pe cel drept, şi nu ocroteşte pe cei răi.

²¹ Ba încă, El va umple gura ta cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.

²² Duşmanii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi nu va mai fi.

9

¹ Atunci Iov a răspuns şi a zis:

² Ştiu bine că este aşa. Dar cum poate fi omul drept înaintea lui Dumnezeu?

³ Dacă ar voi să se judece cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.

⁴ Dumnezeu este înţelept în inimă şi atotputernic în tărie: cine I s-a împotrivit şi a rămas nepedepsit?

⁵ El mută munţii şi ei nu ştiu când îi răstoarnă în mânia Sa.

⁶ El zguduie pământul din locul său de i se cutremură stâlpii.

⁷ El porunceşte soarelui şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui.

⁸ Numai El întinde cerurile şi umblă pe înălţimile mării.

⁹ El a făcut Ursa Mare, Orionul şi Pleiadele şi stelele din ţinuturile din sud.

¹⁰ El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

¹¹ Dacă trece pe lângă mine, eu nu-L văd; dacă trece repede, eu nu-L zăresc.

¹² Dacă o apucă înainte, cine-L poate opri? Cine-I va zice: Ce faci?

¹³ Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei.

¹⁴ Cum deci să-I răspund eu şi ce cuvinte să aleg ca să argumentez în faţa Lui?

¹⁵ Căci chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş putea răspunde; voi cerşi milă de la Judecătorul meu.

¹⁶ Dacă aş striga şi El mi-ar răspunde, tot n-aş crede că El a fost atent la glasul meu.

¹⁷ Căci El mă zdrobeşte cu o furtună şi îmi înmulţeşte rănile fără cauză.

¹⁸ El nu mă lasă să-mi trag respiraţia, ci mă umple cu amărăciune.

¹⁹ Dacă e vorba de putere, iată, El este atotputernic! Şi dacă este vorba de judecată, cine-mi va da timp să mă apăr?

²⁰ Dacă mă justific singur, însăşi gura mea mă va condamna; dacă spun: Sunt desăvârşit, voi fi dovedit pângărit.

²¹ Sunt nevinovat, totuşi nu mă cunosc; îmi dispreţuiesc viaţa.

²² Toate sunt una; de aceea am zis: El nimiceşte pe cel nevinovat şi pe cel vinovat.

²³ Dacă biciul ar ucide deodată! El râde de încercarea celui nevinovat.

²⁴ Pământul este dat în mâna celui rău; El acoperă faţa judecătorilor lui. Dacă nu e El, atunci cine altul?

²⁵ Zilele mele aleargă mai repede decât un gardian; fug fără să fi văzut fericirea;

²⁶ trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca un vultur care se aruncă asupra prăzii.

²⁷ Dacă zic: îmi voi uita plângerea, îmi voi lăsa întristarea şi voi fi voios,

²⁸ sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.

²⁹ Dacă sunt vinovat, de ce mă mai ostenesc în zadar?

³⁰ Chiar dacă m-aş spăla cu apă de zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţa mâinile cu săpun,

³¹ Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de pe mine!

³² Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi ca să mergem împreună la judecată.

³³ Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.

³⁴ Să-Şi tragă însă nuiaua de la mine şi să nu mă mai tulbure spaima Lui.

³⁵ Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Dar eu nu sunt aşa.

10

¹ Sufletul meu este dezgustat de viaţă. Voi da curs liber plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

² Îi voi zice lui Dumnezeu: Nu mă condamna! Arată-mi de ce Te cerţi cu mine!

³ Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi să Te uiţi cu bunăvoinţă la sfătui celor răi?

⁴ Ai ochi de carne? Sau vezi cum vede omul?

⁵ Sunt zilele Tale ca zilele omului şi anii Tăi ca anii omului,

⁶ ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

⁷ când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?

⁸ Mâinile Tale m-au făcut, ele au rânduit toate părţile trupului meu; şi totuşi Tu mă nimiceşti.

⁹ Adu-Ţi aminte, Te rog, că Tu m-ai făcut din lut; şi vrei să mă prefaci din nou în ţărână?

¹⁰ Nu m-ai turnat ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?

¹¹ M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi cu tendoane;

¹² Mi-ai dat viaţă şi iubire; şi îngrijirea Ta mi-a păstrat duhul.

¹³ Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta! Acum ştiu care-Ţi era gândul:

¹⁴ Dacă păcătuiesc, Tu mă însemnezi şi nu mă vei ierta de păcatul meu.

¹⁵ Dacă greşesc, vai de mine! Şi chiar dacă sunt drept, tot nu-ndrăznesc să-mi ridic capul. Sunt sătul de ruşine şi conştient de mizeria mea.

¹⁶ Şi dacă îl ridic, mă urmăreşti ca un leu; şi iarăşi îţi arăţi puterea împotriva mea.

¹⁷ Îţi înnoieşti mărturia împotriva mea, şi îţi măreşti mânia împotriva mea; nenorocire după nenorocire mă însoţeşte.

¹⁸ Pentru ce oare m-ai scos din pântecele mamei mele? O, dacă aş fi murit şi ochiul să nu mă fi văzut!

¹⁹ Aş fi ca şi cum n-aş fi fost şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!

²⁰ Nu sunt zilele mele destul de puţine? Încetează! Îndepărtează-Te de mine, ca să răsuflu puţin,

²¹ înainte de a mă duce în locul de unde nu mă voi întoarce, în pământul întunericului şi al umbrei morţii,

²² în ţara negurii adânci, unde domnesc umbra morţii şi neorânduiala, şi unde lumina cea mai strălucitoare este întunericul.

11

¹ Şi Ţofar din Naama a răspuns şi a zis:

² Să rămână fără răspuns această năvală de cuvinte şi să creadă limbutul că are dreptate?

³ Vor face cuvintele tale deşarte pe oameni să tacă? Şi când îţi baţi joc de alţii, nimeni să nu te mustre?

⁴ Căci ai zis: învăţătura mea este dreaptă, şi sunt curat în ochii Tăi.

⁵ O, de ar vorbi Dumnezeu, de Şi-ar deschide buzele către tine

⁶ şi ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii, căci sunt de două ori mai multe decât se cunosc. Să ştii deci că Dumnezeu nu-ţi răsplăteşte după fărădelegea ta.

⁷ Poţi tu pătrunde adâncimile lui Dumnezeu? Poţi tu ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?

⁸ Este înaltă ca şi cerurile! Ce poţi face? Mai adâncă decât infernul! Ce poţi şti?

⁹ Întinderea ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea.

¹⁰ Dacă El trece, sau închide şi cheamă la judecată, cine-L poate opri?

¹¹ Căci El cunoaşte pe făcătorii de rele, El vede şi nelegiuirea. Atunci El să n-o ia în seamă?

¹² Căci omul fără minte va ajunge înţelept când mânzul unui măgar sălbatic se va naşte din om.

¹³ Dacă îţi pregăteşti inima şi îţi întinzi mâinile spre El,

¹⁴ dacă te depărtezi de fărădelegea care este în mâna ta, şi nici o nedreptate nu va locui în cortul tău,

¹⁵ atunci îţi vei putea ridica fruntea fără pată; vei fi tare şi nu te vei teme de nimic;

¹⁶ pentru că îţi vei uita necazurile tale şi îţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.

¹⁷ Şi viaţa ta va străluci mai tare decât soarele la amiază şi întunericul de acum se va preface în dimineaţă.

¹⁸ Vei fi plin de încredere şi de speranţă. Te vei uita în jurul tău şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.

¹⁹ Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura; şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.

²⁰ Dar ochii celor răi se vor topi; ei nu vor scăpa: moartea, iată speranţa lor!

12

¹ Şi Iov a răspuns şi a zis:

² S-ar putea zice cu adevărat că numai voi reprezentaţi rasa umană şi că o dată cu voi va muri şi înţelepciunea!

³ Am şi eu minte ca voi şi nu sunt mai prejos decât voi. Şi cine nu ştie lucrurile pe care le spuneţi voi?

⁴ Eu sunt cel batjocorit de prietenii săi, cel care a chemat pe Dumnezeu şi El i-a răspuns, cel drept şi nevinovat este de batjocură!

⁵ Dispreţ pentru nenorocire este gândul celui ce este tihnit: dă brânci cui îi alunecă piciorul!

⁶ Corturile jefuitorilor sunt liniştite, celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este în mâinile lor.

⁷ Întreabă animalele şi ele te vor învăţa; păsările cerului şi îţi vor spune;

⁸ sau vorbeşte pământului şi el te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti.

⁹ Între toate acestea cine nu cunoaşte că mâna Domnului a făcut toate aceste lucruri?

¹⁰ În mâna Lui este viaţa fiecărei vietate, suflarea oricărui trup omenesc.

¹¹ Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă gura mâncărurile?

¹² Înţelepciunea este la bătrâni şi priceperea într-o viaţă lungă.

¹³ La El este înţelepciunea şi puterea; El are sfatul şi înţelegerea.

¹⁴ Iată, ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.

¹⁵ Iată, El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul şi inundă pământul.

¹⁶ La El este puterea şi înţelepciunea; ai Lui sunt rătăcitul şi cel ce rătăceşte pe alţii.

¹⁷ El îi face pe sfătuitori să umble cu picioarele goale şi tulbură mintea judecătorilor.

¹⁸ El dezleagă legătura regilor şi le pune o frânghie în jurul coapselor.

¹⁹ El îi face pe preoţi să umble cu picioarele goale, El răstoarnă pe cei puternici.

²⁰ El ia vorba celor pricepuţi la cuvântări şi ia mintea celor bătrâni.

²¹ El varsă dispreţul asupra celor mari; El dezleagă brâul celor tari.

²² El descoperă lucrurile adânci din întuneric şi aduce la lumină umbra morţii.

²³ El înalţă popoare şi El le nimiceşte; El face să se răspândească naţiunile şi El le aduce înapoi în teritoriile lor.

²⁴ El ia mintea conducătorilor poporului, El îi face să rătăcească în deserturi fără drum,

²⁵ unde bâjbâie prin întuneric fără lumină, şi El îi face să se clatine ca nişte oameni beţi.

13

¹ Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit şi a înţeles.

² Ce ştiţi voi, ştiu şi eu, nu sunt mai prejos decât voi.

³ Dar vreau să-I vorbesc Celui Atotputernic, şi înaintea lui Dumnezeu doresc să-mi apăr cauza.

⁴ Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori nefolositori.

⁵ O, de aţi fi tăcut! Câtă înţelepciune aţi fi arătat!

⁶ Ascultaţi acum apărarea mea şi luaţi seama la răspunsul buzelor mele!

⁷ Se cuvine oare să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni ca să-L apăraţi?

⁸ Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?

⁹ Dacă vă va cerceta El, oare vă va găsi bine? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?

¹⁰ Cu siguranţă, El vă va mustra, dacă în ascuns căutaţi la faţa omului.

¹¹ Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi teama de El nu cade peste voi?

¹² Proverbele voastre sunt vorbe de cenuşă, şi argumentele voastre au puteri de lut.

¹³ Tăceţi înaintea mea şi lăsaţi-mă să vorbesc şi apoi să vină peste mine orice!

¹⁴ De aceea îmi iau carnea în dinţi şi îmi pun viaţa în joc.

¹⁵ Chiar dacă mă omoară, eu tot în El voi spera. Cu toate acestea, îmi voi argumenta căile înaintea Lui.

¹⁶ El va fi mântuirea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.

¹⁷ Ascultaţi cuvântarea mea, luaţi aminte la cele ce vă voi spune.

¹⁸ Iată, sunt gata să-mi apăr cauza; ştiu că voi fi justificat.

¹⁹ Are cineva ceva de spus împotriva mea? Căci acum, dacă voi tăcea, îmi voi da duhul.

²⁰ Numai două lucruri de nu-mi vei face, şi atunci nu mă voi ascunde de faţa Ta.

²¹ Trage-Ţi mâna departe de mine şi nu lăsa ca teama de Tine să mă înspăimânte.

²² Atunci cheamă-mă şi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu şi răspunde-mi Tu!

²³ Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi nelegiuirile şi păcatele mele!

²⁴ De ce îţi ascunzi Faţa şi mă iei drept duşmanul Tău?

²⁵ Vrei să înspăimânţi o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?

²⁶ Căci Tu scrii lucruri amare împotriva mea şi mă faci să moştenesc nelegiuirile tinereţii mele.

²⁷ Tu îmi pui picioarele în butuci şi-mi urmăreşti toate mişcările; Tu tragi o linie în jurul tălpilor picioarelor mele,

²⁸ în timp ce eu mă stric ca un lucru care putrezeşte, ca o haină mâncată de molii.

14

¹ Omul, născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

² Răsare ca o floare şi se ofileşte; fuge şi piere ca o umbră.

³ Şi Tu îţi îndrepţi ochiul asupra unuia ca acesta, şi mă tragi la judecată cu Tine?

⁴ Cine poate scoate un lucru curat din cel necurat? Nimeni!

⁵ Dacă zilele lui sunt hotărâte, numărul lunilor lui este în mâna Ta şi i-ai pus graniţe peste care să nu treacă,

⁶ atunci întoarce-Ţi privirile de la el, ca să răsufle puţin şi să aibă măcar bucuria pe care o are cel tocmit cu ziua la sfârşitul zilei.

⁷ Căci există speranţă şi pentru un copac; dacă va fi tăiat, va răsări din nou şi mlădiţele lui nu vor înceta să crească.

⁸ Chiar dacă îi îmbătrâneşte rădăcina în pământ şi trunchiul îi piere în ţărână,

⁹ înverzeşte iarăşi la mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

¹⁰ Dar omul, când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

¹¹ Cum pier apele din lacuri şi seacă şi se usucă râurile,

¹² aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.

¹³ Ah, de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!

¹⁴ Dacă omul odată mort ar putea să mai trăiască, aş mai spera în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

¹⁵ Atunci m-ai chema şi Ţi-aş răspunde; Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.

¹⁶ Dar astăzi îmi numeri paşii, dar nu veghezi asupra păcatului meu.

¹⁷ Nelegiuirea mea este pecetluită într-un mănunchi, şi Tu îmi acoperi păcatul.

¹⁸ Dar aşa cum se prăbuşeşte un munte şi se împrăştie, şi cum stânca se mută din locul ei,

¹⁹ cum piatra este mâncată de apă şi cum apele spală solul pământului; aşa nimiceşti Tu speranţa omului.

²⁰ Tu îl urmăreşti neîncetat până ce piere; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.

²¹ Dacă fiii lui ajung de onoare, el nu ştie nimic; dacă sunt înjosiţi, el nu află de lucrul acesta.

²² Trupul lui simte numai durerile lui şi sufletul lui va tânji numai în el.

15

¹ Atunci Elifaz din Teman a răspuns şi a zis:

² Se cade oare ca înţeleptul să răspundă cu înţelepciune deşartă şi să-şi umple pieptul cu vânt de răsărit?

³ Să se apere prin cuvinte care n-ajută cu nimic sau cu vorbe care nu folosesc la nimic?

⁴ Tu nimiceşti chiar şi teama de Dumnezeu şi împiedici rugăciunea către Dumnezeu.

⁵ Căci vina ta învaţă gura ta, şi alegi vorbirea oamenilor vicleni.

⁶ Nu eu, ci gura ta te condamnă; da, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

⁷ Oare tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

⁸ Ai auzit tu oare sfatul lui Dumnezeu şi din el ţi-ai însuşit înţelepciunea?

⁹ Ce ştii tu şi noi nu ştim? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?

¹⁰ Între noi sunt cei cărunţi şi bătrâni, oameni mai avuţi de zile decât tatăl tău.

¹¹ Oare mângâierile lui Dumnezeu erau prea puţine pentru tine, şi cuvântul Său care-ţi vorbeşte atât de blând?

¹² Încotro te trage inima, şi încotro ţi se aţintesc ochii

¹³ de-ţi îndrepţi mânia împotriva lui Dumnezeu şi dai drumul unor astfel de cuvinte?

¹⁴ Ceeste omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie drept?

¹⁵ Iată, El n-are încredere nici în sfinţii Săi şi cerurile nu sunt curata înaintea Lui;

¹⁶ cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi coruptă – omul, care bea nedreptatea ca apa!

¹⁷ Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Şi vreau să-ţi spun ce am văzut,

¹⁸ ce au spus înţelepţii, auzind de la părinţii lor, şi n-au ascuns,

¹⁹ singurii cărora li se dăduse ţara şi în mijlocul cărora n-a venit nici un străin.

²⁰ Omul cel rău este neliniştit în toate zilele vieţii lui, şi numărul anilor celui asupritor este mic.

²¹ Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: în mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

²² El nu speră că va scăpa de întuneric şi vede că-l ameninţă sabia.

²³ Aleargă încoace şi încolo după pâine, zicând: Unde-i? El ştie că-l aşteaptă ziua întunericului.

²⁴ Necazul şi neliniştea îl înspăimântă şi se aruncă asupra lui ca un rege gata de luptă.

²⁵ Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic

²⁶ şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

²⁷ Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osânză

²⁸ şi locuia în cetăţi ruinate, în case părăsite, sortite să fie dărâmate.

²⁹ El nu se va mai îmbogăţi, şi averea lui nu va ţine; averea nu i se va mai întinde pe pământ.

³⁰ El nu va ieşi din întuneric, flacăra îi va usca mlădiţele şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

³¹ Să nu se încreadă în deşertăciune, înşelându-se singur, căci răul îi va fi răsplata.

³² Ea va veni înainte de capătul zilelor lui şi ramura lui nu va mai înverzi.

³³ Va fi ca o viţă despuiată de strugurii ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

³⁴ Căci naţiunea celui nelegiuit va ajunge stearpă şi focul va mistui corturile celor ce iau mită.

³⁵ Ei zămislesc răul şi nasc nelegiuirea, şi pântecele lor pregăteşte înşelătoria.

16

¹ Atunci Iov a răspuns şi a zis:

² Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.

³ Se vor sfârşi oare vorbele în vânt? Şi de ce atâta supărare în răspunsurile tale?

⁴ Oare ca voi aş vorbi eu, dac-aţi fi voi în locul meu? V-aş putea copleşi cu vorbe şi aş da din cap către voi;

⁵ dar v-aş încuraja cu gura şi mângâierea buzelor mele v-ar alina durerea.

⁶ Dacă vorbesc, durerea nu mi se alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?

⁷ Dar acum, El m-a slăbit de puteri. Mi-ai pustiit toată casa!

⁸ M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă este slăbiciunea mea, care se ridică şi mă mărturiseşte pe faţă.

⁹ Mânia Lui mă sfâşie şi mă urmăreşte, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.

¹⁰ Ei deschid gura să mă mănânce, mă lovesc peste obraz cu batjocură; toţi se adună împotriva mea.

¹¹ Dumnezeu m-a lăsat la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi.

¹² Eram liniştit, dar El m-a spulberat; m-a apucat de gât şi m-a zdrobit, şi m-a aşezat drept ţintă.

¹³ Arcaşii Lui mă înconjoară, El îmi străpunge inima fără milă; El îmi varsă fierea pe pământ,

¹⁴ mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.

¹⁵ Mi-am cusut un sac peste piele, şi mi-am băgat capul în ţărână.

¹⁶ Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele,

¹⁷ deşi nu este nici o nedreptate în mâinile mele şi rugăciunea mea este curată.

¹⁸ Pământule, nu-mi acoperi sângele şi vaietele mele să n-aibă margini!

¹⁹ Şi acum iată, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.

²⁰ Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi.

²¹ O, dacă ar putea cineva să se roage lui Dumnezeu pentru om, aşa cum omul se roagă pentru aproapele său!

²² Când puţinii mei ani se vor sfârşi, mă voi duce pe calea fără întoarcere.

17

¹ Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.

² Sunt înconjurat de batjocoritori şi ochiul meu trebuie să privească spre provocările lor.

³ Pune-Te singur garanţie pentru mine înaintea Ta. Cine altul îmi va da mâna?

⁴ Căci le-ai încuiat inima în faţa înţelepciunii. De aceea, nu-i vei lăsa să învingă.

⁵ Cine trădează pe prieteni ca să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

⁶ El m-a făcut un proverb pentru oameni şi am ajuns ca unul pe care-l scuipi în faţă!

⁷ Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.

⁸ Cei drepţi sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

⁹ Dar cel drept rămâne tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.

¹⁰ Dar voi toţi, întoarceţi-vă, şi vă voi arăta că între voi nici unul nu este înţelept.

¹¹ Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea.

¹² Ei prefac noaptea în zi, zicând: lumina-i scurtă din cauza întunericului.

¹³ Dacă aştept, mormântul este casa mea, îmi fac culcuşul în întuneric.

¹⁴ Dacă zic gropii: Tu eşti tatăl meu şi viermilor: Voi sunteţi mama şi sora mea!

¹⁵ Unde este atunci speranţa mea? Şi cine mai poate vedea speranţa mea?

¹⁶ Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei Morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.

18

¹ Atunci Bildad din Şuah a răspuns şi a zis:

² Când oare vei pune capăt vorbelor talei Arată înţelepciune şi apoi vom vorbi.

³ De ce ne socoteşti nişte fiare şi ne priveşti ca pe nişte încuiaţi?

⁴ Oare pentru tine, care singur te sfâşii în mânia ta, s-ajungă pământul pustiu şi să se strămute stânca din locul ei?

⁵ Da, lumina celui rău se va stinge şi flacăra focului lui nu va mai străluci.

⁶ Se va întuneca lumina în cortul lui şi candela se va stinge deasupra lui.

⁷ Paşii lui cei puternici se vor strâmta şi chiar sfatul lui îl va răsturna.

⁸ Căci este aruncat în mreajă de chiar picioarele lui şi calcă într-un laţ;

⁹ este prins în mreajă de călcâi şi laţul îl va prinde;

¹⁰ capcana în care se va prinde este ascunsă în pământ, şi cursa îi stă pe cărare.

¹¹ De jur împrejur îl apucă spaima şi-l urmăreşte pas cu pas.

¹² Foamea îi mănâncă puterile şi nenorocirea este alături de el.

¹³ Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, puterea îi va fi mâncată de întâiul-născut al morţii.

¹⁴ Va fi smuls din cortul lui în care se credea la adăpost şi va fi dus la regele spaimelor.

¹⁵ Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui şi vor presăra pucioasă în locuinţa lui.

¹⁶ Jos i se vor usca rădăcinile şi sus i se vor veşteji ramurile.

¹⁷ Amintirea lui va piere de pe pământ şi în pieţe nu se va mai vorbi de numele lui.

¹⁸ Va fi împins din lumină la întuneric şi va fi alungat din lume.

¹⁹ Nu-i va rămâne în poporul lui nici fiu, nici nepot, nici vreo rămăşiţă în locuinţa sa.

²⁰ Urmaşii lui se vor uimi de soarta lui şi pe străbuni îi va cuprinde groaza.

²¹ Da, aşa sunt locuinţele celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.

19

¹ Şi Iov a răspuns şi a zis:

² Până când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvintele voastre?

³ De zece ori m-aţi batjocorit şi nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa cu mine.

⁴ Chiar dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.

⁵ Dacă vă lăudaţi împotriva mea si îmi dovediţi ocara mea,

⁶ atunci să ştiţi că Dumnezeu m-a nedreptăţit şi Şi-a strâns laţul în jurul meu.

⁷ Iată, ţip de violenţă, dar nu sunt auzit; strig tare, dar nu mi se face dreptate!

⁸ Mi-a zidit calea aşa că nu pot trece; şi El a răspândit întuneric pe cărările mele.

⁹ M-a despuiat de gloria mea, şi coroana de pe cap mi-a luat-o.

¹⁰ El mă zdrobeşte din toate părţile şi pier; şi mi-a smuls speranţa ca pe un copac.

¹¹ S-a aprins de mânie împotriva mea şi mă priveşte ca pe duşmanul Lui.

¹² Ostile Lui înaintează deodată, îşi fac cale până la mine şi şi-au aşezat tabăra în jurul cortului meu.

¹³ El a depărtat pe fraţii mei de mine şi pe cunoscuţii mei i-a înstrăinat de mine.

¹⁴ Rudele mele m-au părăsit şi cunoscuţii mei m-au uitat.

¹⁵ Cei ce locuiesc în casa mea şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.

¹⁶ Chem pe robul meu şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.

¹⁷ Suflarea mea a ajuns respingătoare soţiei mele şi rugămintea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.

¹⁸ Până şi copiii mă dispreţuiesc; când mă scol, ei mă vorbesc de rău.

¹⁹ Toţi prietenii mei nu mă pot suferi; chiar şi cei pe care i-am iubit s-au întors împotriva mea.

²⁰ Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea pe dinţi.

²¹ Fie-vă milă de mine, fie-vă milă, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.

²² De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu şi nu vă săturaţi de carnea mea?

²³ O, de mi-ar fi scrise cuvintele, de-ar fi gravate într-o carte!

²⁴ Să fie gravate cu o daltă de fier şi cu plumb, în stâncă, pe veci!

²⁵ Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

²⁶ Chiar dacă mi se va nimici pielea, tot în carne îl voi vedea pe Dumnezeu.

²⁷ Pe El îl voi privi, spre binele meu; ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia. De dorul acesta sufletul meu tânjeşte înăuntrul meu.

²⁸ Atunci veţi zice: Pentru ce l-am urmărit?, căci rădăcina necazului va fi aflată în mine?

²⁹ Temeţi-vă de sabie; căci mânia lui Dumnezeu vă va pedepsi prin sabie, ca să ştiţi că este o judecată.

20

¹ Ţofar din Naama a răspuns şi a zis:

² Gândurile mele mă silesc să răspund şi de aceea mă grăbesc.

³ Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine şi duhul conştiinţei mele mă face să răspund.

⁴ Nu ştii tu că, de mult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,

⁵ biruinţa celor răi a fost scurtă şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?

⁶ Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri şi capul său ar atinge norii,

⁷ el tot va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: Unde este?

⁸ Va zbura ca un vis şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o viziune de noapte.

⁹ Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.

¹⁰ Fiii lui vor căuta să-i mulţumească pe săraci şi mâinile lui vor înapoia ce le-a răpit cu sila.

¹¹ Oasele lui sunt pline de vigoarea tinereţii, dar se vor odihni cu el în ţărână.

¹² Deşi răutatea e dulce în gura lui, o ascunde sub limba sa,

¹³ se dezmiardă cu ea şi nu o părăseşte, ci o ţine în gura sa:

¹⁴ dar hrana din stomac i se va transforma, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.

¹⁵ Bogăţiile pe care le-a înghiţit le va vărsa iarăşi, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.

¹⁶ El va suge veninul de aspidă; limba viperei îl va ucide.

¹⁷ Nu-şi va mai plimba privirile peste pâraiele şi râurile de miere şi de lapte!

¹⁸ Cele câştigate le va da înapoi şi nu va mai trage folos din câştig; cât despre bogăţiile muncii lui, nu se va putea bucura de ele,

¹⁹ căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case pe care nu le-a zidit.

²⁰ Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu se poate scăpa prin bogăţia lui.

²¹ Nimic nu scapă de lăcomia lui, de aceea bunăstarea lui nu va ţine.

²² În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica împotriva lui.

²³ Şi iată, când să-şi umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el mânia Lui aprinsă şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.

²⁴ Dacă va fugi de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.

²⁵ Îşi smulge din trup săgeata, care scânteiază la ieşirea din fierea lui, şi spaimele morţii vor veni peste el.

²⁶ Tot întunericul este păstrat pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.

²⁷ Cerurile îi vor dezvălui fărădelegea şi pământul se va ridica împotriva lui.

²⁸ Veniturile casei lui vor fi pierdute, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.

²⁹ Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.

21

¹ Iov a luat cuvântul şi a zis:

² Luaţi aminte la cuvântarea mea şi lăsaţi ca aceasta să fie mângâierea voastră.

³ Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog, şi după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc.

⁴ Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi chiar dacă ar fi aşa, pentru ce n-aş fi nerăbdător?

⁵ Priviţi-mă şi vă miraţi, şi puneţi mâna la gură!

⁶ Când îmi amintesc, mă înspăimânt şi un cutremur îmi cuprinde tot trupul.

⁷ Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere?

⁸ Urmaşii lor se întăresc cu ei în faţa lor, odraslele lor înaintea ochilor lor.

⁹ În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică, şi nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.

¹⁰ Taurii lor sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor fată şi nu leapădă.

¹¹ Ei îşi răspândesc copiii ca pe o turmă şi copiii lor saltă împrejurul lor.

¹² Ei cântă din timpane şi harpe, se desfătează cu sunete de caval.

¹³ Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în locuinţa morţilor.

¹⁴ Deşi au zis lui Dumnezeu: Depărtează-Te de la noi. Nu dorim să cunoaştem căile Tale!

¹⁵ Ce este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?

¹⁶ Iată, fericirea nu stă în mâna lor; sfatul celor răi este departe de mine.

¹⁷ Cât de des este stinsă lampa celor răi! Şi cât de des vine sărăcia peste ei, durerea pe care Dumnezeu o dă în mânia Lui?

¹⁸ Ei sunt ca paiul luat de vânt, şi ca pleava pe care o duce vârtejul.

¹⁹ Veţi zice: Dumnezeu păstrează nelegiuirile unui om pentru fiii săi. Să-l pedepsească Dumnezeu şi pe el, ca să simtă.

²⁰ Ochii lui vor vedea nimicirea şi el va bea mânia Celui Atotputernic.

²¹ Căci ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor îi este înjumătăţit?

²² Oare pe Dumnezeu îl vom învăţa minte, pe El care judecă pe cei ce sunt în înălţimi?

²³ Unul moare în mijlocul propăşirii sale, fericit şi liniştit,

²⁴ cu coapsele încărcate de grăsime şi măduva oaselor plină de suc.

²⁵ Altul moare cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,

²⁶ şi amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi.

²⁷ Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi împotriva mea.

²⁸ Voi ziceţi: Unde este casa nobilului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?

²⁹ Dar ce? N-aţi întrebat pe călători şi nu ştiţi ce istorisesc ei?

³⁰ Cum cel rău este păstrat pentru ziua nenorocirii? Ei vor fi conduşi spre ziua mâniei.

³¹ Cine îl confruntă în faţă pentru faptele sale? Cine îi răsplăteşte pentru tot ce a făcut?

³² Este dus la mormânt, şi i se pune o strajă la mormânt.

³³ Bulgării din vale îi sunt mai uşori, căci toţi oamenii merg după el şi o mulţime îi merge înainte.

³⁴ Cum deci mă veţi mângâia cu vorbe goale, când răspunsurile voastre sunt pline de minciună?

22

¹ Atunci Elifaz din Teman a răspuns şi a zis:

² Poate un om fi de folos lui Dumnezeu? Nu, ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui.

³ Dacă eşti drept, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?

⁴ Pentru frica ta de El, te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine?

⁵ Nu-i oare mare răutatea ta şi fără sfârşit fărădelegile tale?

⁶ Căci ai luat amanet fără temei de la fraţii tăi şi ai dezbrăcat pe cei goi de hainele lor.

⁷ N-ai dat apă de băut celui ostenit şi ai oprit pâinea de la cel flămând.

⁸ Dar omul cel puternic stăpânea ţara şi omul cinstit locuia în ea.

⁹ Pe văduve le-ai lăsat să meargă de la tine cu mâinile goale şi puterea orfanilor a fost frântă.

¹⁰ De aceea eşti înconjurat de capcane şi te-a cuprins groaza dintr-o dată;

¹¹ sau întunericul, aşa că nu poţi vedea, şi apele multe te năpădesc.

¹² Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte stelele îndepărtate, cât de departe sunt!

¹³ Şi tu zici: Cum poate şti Dumnezeu? Cum poate să judece de dincolo de întunericul de nori?

¹⁴ Norii îl înfăşoară şi nu-L lasă să vadă; şi El cutreieră bolta cerului!

¹⁵ Oare vrei s-apuci pe calea cea veche, pe care au umblat cei răi,

¹⁶ care au fost luaţi înainte de vreme şi a căror temelie a fost luată de potop?

¹⁷ Căci ei ziceau lui Dumnezeu: Depărtează-Te de la noi! Căci ce ne poate face Cel Atotputernic?

¹⁸ Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele cu bunătăţi. Departe de mine sfatul celor răi!

¹⁹ Cei drepţi au văzut şi s-au bucurat, şi cel nevinovat va râde de ei

²⁰ şi va zice: Iată, duşmanul nostru este stârpit şi averea lui mistuită de foc!

²¹ Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; în felul acesta fericirea va veni la tine.

²² Primeşte învăţătura din gura Lui şi ia la inimă cuvintele Lui.

²³ Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi nedreptatea din cortul tău.

²⁴ Aruncă aurul în ţărână, în prundul pâraielor aruncă aurul din Ofir!

²⁵ Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău şi argintul tău cel strălucitor.

²⁶ Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.

²⁷ Îl vei ruga, şi El te va asculta, şi îţi vei putea împlini promisiunile.

²⁸ Şi în tot ce vei face, vei izbuti, şi pe cărările tale va străluci lumina.

²⁹ Când oamenii te vor apăsa, tu vei vorbi cu încredere, şi pe cel umil Dumnezeu îl va scăpa.

³⁰ El va scăpa chiar şi pe cel vinovat, el va fi scăpat prin puritatea mâinilor tale.

23

¹ Atunci Iov a răspuns şi a zis:

² Astăzi plângerea mea este tot o răzvrătire; şi suspinele mele sunt mai grele decât suferinţele mele.

³ O, dacă aş şti unde L-aş putea găsi şi dacă aş putea veni până la tronul Lui,

⁴ mi-aş prezenta cazul înaintea Lui şi gura mea aş umple-o cu dovezi.

⁵ Atunci aş cunoaşte cuvintele pe care mi le-ar răspunde şi aş înţelege ce are să-mi spună.

⁶ Oare ar lupta El împotriva mea cu toată puterea Sa? Nu, ci ar lua aminte la mine.

⁷ Doar un om drept ar vorbi cu El; şi aş fi eliberat pe veci de Judecătorul meu.

⁸ Iată, mă duc la est, dar El nu este acolo; dacă mă duc la vest, nu-L găsesc.

⁹ Dacă are treabă la nord, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la sud, nu-L pot descoperi.

¹⁰ Dar El cunoaşte calea pe care o urmez şi dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.

¹¹ Piciorul meu s-a ţinut de urma Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.

¹² N-am călcat poruncile buzelor Lui; mai mult decât hotărârile mele am păzit cuvintele buzelor Sale.

¹³ Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce vrea, aceea face.

¹⁴ Deci El îşi va împlini planurile cu privire la mine, şi va mai face şi multe altele.

¹⁵ De aceea, tremur înaintea Lui şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.

¹⁶ Căci Dumnezeu îmi frânge inima şi Cel Atotputernic m-a umplut de groază,

¹⁷ pentru că n-am fost scos din mijlocul întunericului şi El n-a ascuns întunericul adânc dinaintea feţei mele.

24

¹ Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd, cei ce-L cunosc, zilele Lui de pedeapsă?

² Sunt unii care mută graniţele, fură turmele şi le pasc;

³ iau măgarul orfanului şi vaca văduvei o iau ca garanţie;

⁴ pe cei sărmani îi abat din calea lor, şi săracii din ţară sunt obligaţi să se ascundă.

⁵ Iată, aceştia, ca măgarii sălbatici din deşert, ies la lucru ca să caute hrana din greu. Deşertul le dă mâncarea pentru ei şi pentru copiii lor.

⁶ Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

⁷ Îi cuprinde noaptea goi, fără haine, şi n-au cu ce se acoperi împotriva frigului.

⁸ Sunt udaţi de ploile munţilor şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.

⁹ Aceia smulg de la pieptul mamei pe cel orfan şi iau garanţie tot ce are săracul.

¹⁰ Şi săracii umblă goi, fără haine; şi flămânzi adună snopii;

¹¹ În grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi totuşi suferă de sete.

¹² În cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă: totuşi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

¹³ Ei sunt dintre cei care se răzvrătesc împotriva luminii; nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.

¹⁴ Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit şi în timpul nopţii este ca un hoţ.

¹⁵ Ochiul dedat la adulter pândeşte lăsarea amurgului, zicând: Nimeni nu mă va vedea; şi îşi pune un văl pe faţă.

¹⁶ Noaptea sparg casele, pe care le-au însemnat în timpul zilei; ei nu cunosc lumina.

¹⁷ Căci pentru ei dimineaţa este la fel ca umbra morţii; dacă cineva îi recunoaşte, ei sunt în spaimele umbrei morţii.

¹⁸ Ei alunecă uşor pe faţa apelor; moştenirea lor este blestemată pe pământ; şi nu se mai întorc pe calea viilor.

¹⁹ Cum sunt sorbite de secetă şi de căldură apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

²⁰ Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Şi nedreptatea este sfărâmată ca un copac.

²¹ Căci el prădează pe femeia stearpă şi fără copii şi nu face nici un bine pentru văduvă.

²² Dar Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor puternici. Ei se scoală, dar nimeni nu este sigur de viaţa sa;

²³ El le dă siguranţă şi ei se bizuie pe ea. Da, privirile Lui sunt îndreptate spre căile lor.

²⁴ Sunt înălţaţi pentru puţină vreme, apoi nu mai sunt. Cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.

²⁵ Dacă nu este aşa, cine mă va dovedi mincinos şi cine va nimici cuvântarea mea?

25

¹ Bildad din Şuah a răspuns şi a zis:

² Domnia şi teama sunt ale Lui; El face pace în locurile Lui înalte.

³ Oare se pot număra ostile Lui? Şi peste cine nu răsare lumina Lui?

⁴ Cum poate fi deci omul justificat înaintea lui Dumnezeu? Sau cum poate fi curat cel născut din femeie?

⁵ Iată, în ochii Lui, nici luna nu este strălucitoare şi stelele nu sunt curate înaintea Lui.

⁶ Cu cât mai puţin omul care nu este decât un vierme, fiul omului, care nu este decât un viermişor!

26

¹ Şi Iov a răspuns şi a zis:

² Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere!

³ Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere! Ce belşug de înţelepciune dai tu la iveală!

⁴ Către cine ai rostit cuvinte? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?

⁵ Cei morţi tremură, cei de sub ape şi cei care le locuiesc;

⁶ Înaintea Lui Locuinţa Morţilor este goală şi adâncul fără acoperiş.

⁷ El întinde nordul peste spaţiul gol; El agaţă pământul pe nimic.

⁸ El leagă apele în norii Lui, totuşi norii nu se sparg sub greutatea lor;

⁹ El acoperă faţa tronului Său şi a întins peste el norul Său.

¹⁰ El a desenat o boltă pe deasupra apelor ca o graniţă între lumină şi întuneric.

¹¹ Stâlpii cerului se cutremură şi se înspăimântă la ameninţarea Lui.

¹² Cu puterea Lui tulbură marea şi prin priceperea Lui sfărâmă furtuna.

¹³ Prin Duhul Său înseninează cerul; mâna Sa a străpuns şarpele fugar.

¹⁴ Iată, acestea sunt numai marginile căilor Sale, şi abia am auzit murmurul lin al lucrărilor Sale! Dar tunetul puterii Sale cine-l poate înţelege?

27

¹ Iov şi-a continuat cuvântarea şi a zis:

² Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate şi Cel Atotputernic, care mi-a amărât sufletul,

³ că atâta timp cât este suflare în mine şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

⁴ buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, nici limba mea nu va spune nimic neadevărat.

⁵ Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.

⁶ Ţin tare la dreptatea mea şi nu o las; inima nu mă condamnă pentru nici una din zilele mele.

⁷ Duşmanul meu să fie ca şi cel rău, şi potrivnicul meu ca şi cel nelegiuit!

⁸ Căci care este speranţa celui prefăcut, când Dumnezeu îi taie firul vieţii, când îi ia sufletul?

⁹ Oare va auzi Dumnezeu strigătul lui, când va veni peste el strâmtorarea?

¹⁰ Va putea el să se bucure de Atotputernicul? Va chema el întotdeauna pe Dumnezeu?

¹¹ Vă voi învăţa despre puterea lui Dumnezeu; şi nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

¹² Iată, voi toţi le-aţi văzut; pentru ce deci vorbiţi aşa de prosteşte?

¹³ Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău şi moştenirea pe care asupritorul o primeşte de la Cel Atotputernic.

¹⁴ Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi urmaşii lui nu vor fi săturaţi de pâine.

¹⁵ Cei ce scapă dintre ai lui sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.

¹⁶ Dacă strânge argint ca ţărâna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul,

¹⁷ el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele şi cel nevinovat va împărţi argintul.

¹⁸ El îşi zideşte casa ca o molie, ca o colibă pe care şi-o face un paznic.

¹⁹ Se culcă bogat, dar pentru ultima dată; deschide ochii şi totul a pierit.

²⁰ Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vârtejul.

²¹ îl va ridica vântul de est şi-l va lua; îl va smulge cu putere din locuinţa lui.

²² Căci Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi el va încerca să fugă de mâna Lui.

²³ Oamenii bat din palme la căderea lui, şi-l fluieră la plecarea din locul lui.

28

¹ Există negreşit o mină pentru argint şi un loc unde aurul este curăţat.

² Fierul se scoate din pământ şi piatra se topeşte ca să dea bronz.

³ Omul pune capăt întunericului {Cu ajutorul lămpii de care se folosesc minerii}, şi în adâncurile cele mai de jos cercetează piatra întunericului şi a umbrei morţii.

⁴ El sapă un puţ departe de locuinţa oamenilor, pe locuri necălcate de piciorul omului; se agaţă şi se clatină, departe de locuinţele oamenilor.

⁵ Cât despre pământ, din el răsare pâinea, dar dedesubt este răscolit ca un foc;

⁶ pietrele lui conţin safire şi în el se găseşte praful de aur.

⁷ Cărarea aceea n-o cunoaşte nici o pasăre, şi ochiul vulturului n-a văzut-o,

⁸ cele mai trufaşe animale n-au călcat pe ea şi leul niciodată n-a trecut pe ea.

⁹ Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină.

¹⁰ El taie tunele în stânci şi ochiul lui vede fiecare lucru preţios.

¹¹ El adună râurile ca să nu curgă şi scoate la lumină ce este ascuns.

¹² Dar unde poate fi găsită înţelepciunea? Şi unde este locul înţelegerii?

¹³ Omul nu-i cunoaşte preţul; ea nu se află pe pământul celor vii.

¹⁴ Adâncul zice: Nu este în mine; şi marea zice: Nu se află la mine.

¹⁵ Ea nu poate fi cumpărată cu aur şi nici argintul nu poate fi cântărit drept preţ pentru ea;

¹⁶ ea nu poate fi evaluată în aurul din Ofir, în onixul cel preţios sau în safir.

¹⁷ Aurul sau diamantul n-o pot egala, nici nu poate fi schimbată pe bijuterii sau pe articole de aur ales.

¹⁸ Coralul şi cristalul nici nu mai trebuie amintite; căci preţul înţelepciunii întrece pe cel al mărgăritarelor.

¹⁹ Topazul din Etiopia n-o poate egala; nici nu poate fi evaluată în aur curat.

²⁰ De unde vine atunci înţelepciunea? Şi unde este locuinţa priceperii?

²¹ Ea este ascunsă de ochii tuturor celor vii şi tăinuită de păsările cerului.

²² Adâncul şi Moartea zic: Am auzit cu urechile noastre vorbindu-se de ea.

²³ Dumnezeu îi ştie drumul şi El îi cunoaşte locuinţa.

²⁴ Căci El vede până la marginile pământului şi zăreşte totul sub ceruri.

²⁵ Când a dat greutate vântului şi a cumpănit apele cu măsura;

²⁶ când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,

²⁷ atunci a văzut înţelepciunea şi a vestit-o; i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare.

²⁸ Şi omului El i-a zis: Iată, frica de Domnul este înţelepciunea şi a te depărta de rău este priceperea!

29

¹ Iov şi-a continuat discursul şi a zis:

² O, dacă aş fi ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu.

³ Când lampa Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea prin întuneric!

⁴ Dacă aş fi ca în zilele puterii mele, când sfatul prietenos al lui Dumnezeu era peste cortul meu,

⁵ când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei erau în jurul meu;

⁶ când mi se scăldau paşii în smântână şi stânca îmi vărsa pâraie de untdelemn!

⁷ Când ieşeam la poarta cetăţii şi când îmi aşezam scaunul în piaţă,

⁸ tinerii mă vedeau şi se ascundeau de mine, iar cei vârstnici se sculau şi rămâneau în picioare.

⁹ Prinţii se opreau din vorbit şi îşi acopereau gura cu mâna.

¹⁰ Glasul conducătorilor amuţea şi limba li se lipea de cerul gurii.

¹¹ Urechea celui care mă auzea mă numea fericit, ochiul care mă vedea mărturisea despre mine.

¹² Căci scăpăm pe săracul care striga după ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin.

¹³ Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine şi inima văduvei o înveseleam.

¹⁴ Mă îmbrăcam cu dreptatea şi ea îmi slujea de veşminte; dreptatea mea îmi era ca o manta şi ca un turban.

¹⁵ Orbului îi eram ochi şi şchiopului picior.

¹⁶ Eram ca un tată pentru sărac şi cercetam cazul pe care nu-l cunoşteam.

¹⁷ Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.

¹⁸ Atunci ziceam: Voi muri în cuibul meu şi ca nisipul mării îmi voi înmulţi zilele.

¹⁹ Rădăcina mea se va întinde spre ape şi roua se va lăsa toată noaptea pe ramurile mele.

²⁰ Gloria mea este întotdeauna nouă în mine şi arcul meu este reînnoit în mâna mea.

²¹ Oamenii mă ascultau şi aşteptau, şi tăceau ca să audă sfatul meu.

²² După cuvântarea mea, nimeni nu mai vorbea şi cuvântarea mea se aşeza peste ei ca o rouă.

²³ Mă aşteptau ca pe ploaie şi căscau gura ca după ploaia de primăvară.

²⁴ Le zâmbeam când ei nu credeau, şi nu puteau alunga seninătatea de pe faţa mea.

²⁵ Le alegeam calea şi mă aşezam în fruntea lor; şi locuiam ca un rege în mijlocul linei oştiri, ca unul care mângâie pe nişte întristaţi.

30

¹ Dar acum râd de mine, oameni mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun alături de câinii turmei mele.

² Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor? Puterea lor a pierit.

³ Sfrijiţi de lipsuri şi de foame, fug în locuri uscate, de multă vreme secătuite şi pustii.

⁴ Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi rădăcina de bucsau pentru hrana lor.

⁵ Sunt alungaţi din mijlocul oamenilor şi strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

⁶ Locuiesc în văi înspăimântătoare, în peşterile pământului şi în stânci.

⁷ Printre tufişuri ei urlă şi se adăpostesc sub mărăcini.

⁸ Fii ai celor fără minte şi ai celor fără un nume, ei au fost alungaţi din ţară.

⁹ Şi acum astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.

¹⁰ Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

¹¹ Pentru că El Şi-a dat drumul la coarda arcului şi m-a rănit, ei nu mai au nici un frâu înaintea mea.

¹² Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele, îşi croiesc cărări împotriva mea, ca să mă nimicească.

¹³ Îmi nimicesc cărarea şi îmi pregătesc pieirea, ei, cărora nimeni nu le-a venit în ajutor.

¹⁴ Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc prin mijlocul dărâmăturilor.

¹⁵ Mă apucă groaza. Onoarea mea este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut prosperitatea mea.

¹⁶ Şi acum mi se topeşte sufletul în mine şi m-au ajuns zilele suferinţei.

¹⁷ Noaptea mi se străpung oasele, durerea care mă roade nu încetează.

¹⁸ De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa; mă strânge ca gulerul de la cămaşă.

¹⁹ El m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

²⁰ Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi Tu nu priveşti la mine.

²¹ Eşti fără milă faţă de mine, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

²² Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

²³ Căci ştiu că mă duci la moarte, în casa unde se întâlnesc toţi cei vii.

²⁴ Totuşi cel ce-i un morman de dărâmături nu-şi întinde mâinile, cel nenorocit nu cere ajutor?

²⁵ Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

²⁶ Dar când mă aşteptam la bine, răul a venit peste mine; şi când am aşteptat lumina, a venit întunericul.

²⁷ Îmi fierb măruntaiele în mine fără-ncetare, m-au cuprins zilele de durere.

²⁸ Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în adunare şi strig după ajutor.

²⁹ Am ajuns un frate al şacalilor, şi un tovarăş al struţilor.

³⁰ Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

³¹ Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu într-un glas al celor ce plâng.

31

¹ Făcusem un legământ cu ochii mei; cum deci m-aş putea uita la o fecioară?

² Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?

³ Nu-i oare pieirea pentru cel rău şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelegea?

⁴ N-a văzut Dumnezeu căile mele? Şi n-a numărat El toţi paşii mei?

⁵ Dacă am umblat cu minciuna sau dacă piciorul meu a alergat după înşelăciune,

⁶ să fiu cântărit cu un cântar drept şi Dumnezeu îmi va cunoaşte nevinovăţia!

⁷ Dacă mi s-a abătut piciorul de pe cale sau dacă inima mi-a urmat ochii, sau dacă s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,

⁸ atunci eu să semăn şi altul să mănânce; ce am sădit să fie dezrădăcinat!

⁹ Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,

¹⁰ atunci soţia mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!

¹¹ Căci aceasta ar fi fost o faptă de ruşine, o fărădelege vrednică să fie judecată,

¹² un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.

¹³ Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,

¹⁴ ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?

¹⁵ Oare Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei!

¹⁶ Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,

¹⁷ dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,

¹⁸ (Dar din tinereţea mea l-am crescut ca un tată şi de la naşterea mea am sprijinit pe văduvă;)

¹⁹ dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de îmbrăcăminte şi pe cel lipsit fără învelitoare;

²⁰ dacă inima lui nu m-a binecuvântat şi dacă nu s-a încălzit de lâna mieilor mei;

²¹ dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, când m-am văzut ajutat de judecători {Lit: când mi-am văzut ajutorul în poarta cetăţii};

²² atunci să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!

²³ Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

²⁴ Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului curat: Tu eşti încrederea mea!,

²⁵ dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem;

²⁶ dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,

²⁷ şi dacă mi s-a amăgit inima în ascuns sau gura mea mi-a sărutat mâna;

²⁸ şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

²⁹ Dacă m-am bucurat de nenorocirea duşmanului meu, dacă am săltat de bucurie când l-a atins nenorocirea,

³⁰ nu, eu n-am dat voie gurii mele să păcătuiască, cerând cu blestem moartea lui;

³¹ dacă oamenii din cortul meu nu ziceau: Mai este vreunul are nu s-a săturat din carnea lui?

³² dacă străinul îşi petrecea noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;

³³ dacă mi-am ascuns fărădelegile ca Adam, şi mi-am ascuns nelegiuirile în sân,

³⁴ pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, încât am tăcut şi n-am îndrăznit să ies afară.

³⁵ Oh, dacă m-ar auzi cineva! Iată apărarea mea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic şi duşmanul meu să-mi scrie o plângere!

³⁶ I-aş purta scrisoarea pe umăr şi mi-aş lega-o ca o diademă;

³⁷ I-aş da socoteală de toţi paşii mei, m-aş apropia de el ca un prinţ.

³⁸ Dacă pământul meu strigă împotriva mea şi dacă brazdele lui varsă împreună lacrimi;

³⁹ dacă i-am mâncat roadă fără s-o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni,

⁴⁰ atunci să-mi răsară spini în loc de grâu, şi neghină în loc de orz! Cuvintele lui Iov s-au sfârşit.

32

¹ Aceşti trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.

² Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.

³ Şi s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu ştiau ce să răspundă şi totuşi îl condamnau pe Iov.

⁴ Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu aşteptase să-i vorbească lui Iov.

⁵ Când Elihu a văzut că nu mai era nici un răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.

⁶ Şi Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a răspuns şi a zis: Eu sunt tânăr şi voi sunteţi bătrâni: de aceea m-am temut şi m-am ferit să vă spun părerea mea.

⁷ Eu mi-am zis: Să vorbească bătrâneţea şi mulţimea anilor să înveţe pe alţii înţelepciunea.

⁸ Dar înţelepciunea este un duh pus în oameni, suflarea Celui Atotputernic care le dă pricepere.

⁹ Oamenii mari nu sunt întotdeauna înţelepţi, nici bătrâneţea nu înţelege întotdeauna dreptatea.

¹⁰ Iată de ce zic: Ascultaţi-mă! îmi voi spune şi eu părerea.

¹¹ Am aşteptat sfârşitul cuvântărilor voastre, v-am urmărit dovezile, cercetarea pe care aţi făcut-o cuvintelor lui Iov.

¹² Da, am luat seama la ce ziceţi şi iată, nici unul din voi nu l-a convins pe Iov şi n-a răspuns la cuvintele lui.

¹³ Să nu ziceţi: în el, noi am găsit înţelepciune; numai Dumnezeu îl poate birui, omul nu!

¹⁴ Nu împotriva mea şi-a îndreptat el cuvintele şi nici eu nu-i voi răspunde cu vorbele voastre.

¹⁵ Ei sunt uimiţi şi nu mai răspund; cuvintele s-au depărtat de ei.

¹⁶ Şi eu am aşteptat până când n-au mai vorbit, până când au încetat să mai răspundă.

¹⁷ Atunci mi-am zis: Voi răspunde şi eu la rândul meu, îmi voi spune şi eu părerea.

¹⁸ Căci sunt plin de cuvinte şi duhul mă apasă înăuntrul meu.

¹⁹ Iată, interiorul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.

²⁰ Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele şi voi răspunde.

²¹ Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni;

²² căci nu ştiu să linguşesc; altfel într-o clipeală m-ar lua Făcătorul meu.

33

¹ Aşadar, ascultă, Iov, vorbele mele, ia aminte la toate cuvintele mele!

² Iată, deschid gura, limba a început să vorbească în gura mea.

³ Cuvintele mele vor arăta dreptatea inimii mele; şi buzele mele vor mărturisi învăţătura adevărată.

⁴ Duhul lui Dumnezeu m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

⁵ Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi cauza înaintea mea, fii gata!

⁶ Iată, ca şi tine şi eu sunt înaintea lui Dumnezeu, şi eu ca şi tine am fost făcut din lut.

⁷ Iată, frica de mine nu te va tulbura, nici mâna mea nu va apăsa peste tine.

⁸ Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit glasul cuvintelor tale:

⁹ Sunt curat, sunt fără păcat, sunt nevinovat şi nici o fărădelege nu este în mine.

¹⁰ Şi Dumnezeu găseşte pricină împotriva mea şi mă socoteşte duşmanul Lui;

¹¹ îmi pune picioarele în butuci şi-mi pândeşte toţi paşii.

¹² Iată, îţi răspund că aici n-ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decât omul.

¹³ De ce te cerţi cu El? Căci El nu dă socoteală de nici una din faptele Lui.

¹⁴ Căci Dumnezeu poate vorbi când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.

¹⁵ El vorbeşte prin visuri, prin viziuni de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.

¹⁶ Atunci El deschide urechile oamenilor şi le întipăreşte învăţătura Lui,

¹⁷ ca să-l întoarcă pe om de la rău şi să ascundă mândria de om,

¹⁸ ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei.

¹⁹ Şi prin durere este mustrat omul în patul lui, şi printr-o durere mare în toate oasele lui.

²⁰ Atunci îi este greaţă de pâine şi de mâncarea cea mai plăcută sufletului lui.

²¹ Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;

²² sufletul i se apropie de mormânt şi viaţa lui de vestitorii morţii.

²³ Dar dacă se găseşte un înger ca mijlocitor pentru el, unul din miile oastei cereşti care să spună omului ce este drept pentru el,

²⁴ Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: Eliberează-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!

²⁵ Atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.

²⁶ Se roagă lui Dumnezeu şi El este binevoitor faţă de el, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, căci El îi dă omului înapoi nevinovăţia sa.

²⁷ Atunci el se uită la oameni şi zice: Am păcătuit, am călcat dreptatea şi n-am fost pedepsit după faptele mele;

²⁸ Dumnezeu mi-a eliberat sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!

²⁹ Iată, toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori omului,

³⁰ ca să-l oprească de la pieire şi să-l lumineze cu lumina vieţii.

³¹ Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci şi voi vorbi!

³² Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş dori să-ţi dau dreptate.

³³ Dacă nu, ascultă-mă! Taci şi te voi învăţa înţelepciunea.

34

¹ Elihu a răspuns din nou şi a zis:

² Ascultaţi, voi înţelepţilor, cuvintele mele! Luaţi aminte la mine, voi pricepuţilor!

³ Căci urechea deosebeşte cuvintele, cum gustă gura alimentele.

⁴ Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun.

⁵ Căci Iov a zis: Sunt nevinovat, dar Dumnezeu nu vrea să-mi dea dreptate.

⁶ Să mint eu oare în privinţa dreptăţii mele? Rana mea este de nevindecat, deşi sunt fără vină.

⁷ Este vreun om ca Iov, care să bea blestemul ca apa,

⁸ care să umble împreună cu făcătorii de rele, care să meargă mână-n mână cu cei nelegiuiţi?

⁹ Căci el a zis: Nu-i foloseşte la nimic omului să-şi pună plăcerea în Dumnezeu.

¹⁰ Deci ascultaţi-mă, voi oameni pricepuţi! Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic ce este rău.

¹¹ El dă omului după faptele lui şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui.

¹² Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.

¹³ Cine i-a dat stăpânirea asupra pământului? Şi cine i-a încredinţat lumea întreagă?

¹⁴ Dacă nu s-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea,

¹⁵ tot ce este carne ar pieri şi omul s-ar întoarce în ţărână.

¹⁶ Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia seama la glasul cuvintelor mele!

¹⁷ Oare ar putea să domnească cel ce urăşte dreptatea? Şi vei condamna tu pe Cel drept, pe Cel puternic,

¹⁸ care zice către un rege: Netrebnicule!? şi domnitorilor: Nelegiuiţilor!,

¹⁹ care nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui?

²⁰ Într-o clipă ei îşi pierd viaţa. La miezul nopţii, un popor se clatină şi piere. Cel puternic piere, fără amestecul mâinii vreunui om.

²¹ Căci ochii Lui sunt peste căile omului, şi El priveşte paşii fiecăruia.

²² Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.

²³ Dumnezeu n-are nevoie să privească de două ori pe om, ca să-l tragă înaintea Lui la judecată.

²⁴ El zdrobeşte pe cei puternici fără cercetare, şi aşează pe alţii în locul lor.

²⁵ Căci El cunoaşte faptele lor, îi răstoarnă noaptea şi-i zdrobeşte.

²⁶ Îi loveşte, ca pe nişte făcători de rele, în faţa tuturor;

²⁷ fiindcă s-au abătut de la El şi n-au băgat în seamă căile Sale,

²⁸ au făcut să se înalţe la El strigătul săracului, încât El a auzit strigătul celui nenorocit.

²⁹ Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure? Şi dacă El îşi ascunde Faţa, cine poate să-L vadă, fie că o ascunde de un popor, fie de un singur om,

³⁰ pentru ca astfel nelegiuitul să nu mai stăpânească şi să nu mai fie o cursă pentru popor.

³¹ Oare a zis cineva către Dumnezeu: Am suferit, dar nu voi mai păcătui!

³² Învaţă-mă ce nu văd; dacă am făcut nedreptate, nu voi mai face?

³³ Oare după părerea ta va face Dumnezeu dreptate, pentru că tu ai lepădat-o? Căci tu trebuie să alegi, nu eu; de aceea, spune ce ştii.

³⁴ Oamenii cu pricepere îmi zic, înţelepţii vor fi de acord:

³⁵ Iov vorbeşte fără să cunoască, cuvintele lui sunt fără înţelepciune.

³⁶ Să fie deci încercat mai departe, fiindcă răspunde ca şi cei răi!

³⁷ Căci adaugă la greşelile lui păcate noi; bate din palme în mijlocul nostru, îşi înmulţeşte cuvintele împotriva lui Dumnezeu.

35

¹ Apoi Elihu a răspuns şi a zis:

² Îţi închipui că ai dreptate? Zici tu: Dreptatea mea este mai mare ca a lui Dumnezeu?

³ Căci tu zici: La ce-mi foloseşte dreptatea, ce câştig mai mare am decât când aş păcătui?

⁴ Îţi voi răspunde şi la aceasta, ţie şi prietenilor tăi cu tine.

⁵ Uită-te spre ceruri şi priveşte! Vezi norii, care sunt mai înalţi decât tine!

⁶ Dacă păcătuieşti, ce rău îi faci Lui? Sau dacă ţi se înmulţesc fărădelegile, ce-I faci Lui?

⁷ dacă eşti drept, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna ta?

⁸ Răutatea ta nu poate vătăma decât pe semenul tău, dreptatea ta nu foloseşte decât fiului omului.

⁹ Oamenii strigă împotriva mulţimii din cauza apăsărilor şi plâng din cauza asupririi celor puternici.

¹⁰ Dar nici unul nu zice: Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care dă cântări de veselie noaptea;

¹¹ care ne învaţă mai mult decât pe animalele pământului şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?

¹² Ei strigă, dar Dumnezeu nu răspunde, din cauza mândriei oamenilor celor răi.

¹³ Dumnezeu nu va asculta vorbirea deşartă, şi Cel Atotputernic nu ia aminte la ea.

¹⁴ Deşi zici că nu-L vezi, judecata ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!

¹⁵ Dar, fiindcă El nu pedepseşte în mânia Lui şi El nu ia seama la nelegiuirea lui,

¹⁶ de aceea, Iov îşi deschide gura degeaba; şi înmulţeşte cuvintele fără cunoaştere.

36

¹ Elihu a mai răspuns şi a zis:

² Aşteaptă puţin şi îţi voi arăta că mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.

³ Îmi voi aduce dovezile de departe şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.

⁴ Fii sigur, cuvintele mele nu sunt minciuni, ci ai de a face cu un om care are ştiinţă deplină.

⁵ Iată, Dumnezeu este puternic, dar nu dispreţuieşte pe nimeni; şi El este puternic prin tăria înţelepciunii Sale.

⁶ El nu lasă pe cel rău să trăiască şi celor apăsaţi le face dreptate;

⁷ El nu-Şi întoarce ochiul de la cei drepţi, ci îi pune pe tron cu regii, căci El i-a aşezat pentru totdeauna şi sunt înălţaţi.

⁸ Şi dacă sunt legaţi în lanţuri, ca să fie ţinuţi în legăturile nenorocirii,

⁹ atunci El le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, cu care s-au mândrit.

¹⁰ El le deschide urechea la instruire şi le porunceşte să se întoarcă de la nelegiuire.

¹¹ Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie.

¹² Dacă n-ascultă, pier ucişi de sabie, si mor în necunoaşterea lor.

¹³ Dar cei neevlavioşi în inimă adună mânie, ei nu strigă după ajutor când Dumnezeu îi înlănţuie.

¹⁴ Ei mor în tinereţe şi viaţa lor şi-o petrec printre cei necuraţi.

¹⁵ El scapă pe cei necăjiţi din nenorocirea lor şi prin suferinţă le deschide urechea.

¹⁶ Şi pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg, în libertate deplină, şi masa ta va fi încărcată cu alimente gustoase.

¹⁷ Dar tu eşti umplut de judecata celui nelegiuit; judecata şi dreptatea se ţin de tine.

¹⁸ Pentru că este mânie, ai grijă să nu te îndepărteze cu lovitura Sa; căci o mare răscumpărare nu te va putea elibera.

¹⁹ Căci va lua El oare în seamă bogăţiile tale? Nu! Nici aurul, nici toate forţele puterii!

²⁰ Nu-ţi dori noaptea, când oamenii sunt luaţi de la locul lor.

²¹ Fereşte-te, nu te întoarce la nelegiuire, căci ai ales mai bine nelegiuirea decât suferinţa.

²² Iată, Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine dă învăţătură ca El?

²³ Cine I-a hotărât calea Lui? Şi cine-I poate zice: faci nedreptate?

²⁴ Adu-ţi aminte să lauzi faptele Lui, despre care oamenii au cântat.

²⁵ Orice om le priveşte. Omul le priveşte de departe.

²⁶ Iată, Dumnezeu este mare şi noi nu-L cunoaştem, nici nu I-a pătruns nimeni numărul anilor Lui.

²⁷ Căci El trage în sus picături de apă, le preface în abur şi dă ploaia,

²⁸ pe care norii o strecoară şi o picură peste mulţimea oamenilor.

²⁹ Poate cineva înţelege ruperea norului şi tunetul cortului său?

³⁰ Iată, El îşi răspândeşte lumina în jurul lui, şi acoperă adâncimile mării.

³¹ Căci prin aceste lucruri El judecă popoarele şi dă belşug de hrană.

³² El îşi învăluie mâna în fulger şi îi porunceşte să lovească ţinta.

³³ Zgomotul tunetului vesteşte prezenţa Lui, până şi turmele presimt apropierea furtunii.

37

¹ La auzul acestor lucruri mi se cutremură inima şi sare din locul ei.

² Ascultaţi cu atenţie tunetul glasului Său, şi răsunetul care iese din gura Lui!

³ Îl trimite pe toată întinderea cerurilor şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.

⁴ Apoi se aude un bubuit; El tună cu glasul Său măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

⁵ Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; El face lucruri mari pe care noi nu le putem înţelege.

⁶ Căci El zice zăpezii: Cazi pe pământ! Şi acelaşi lucru ploii uşoare şi ploilor mari ale puterii Sale.

⁷ El pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să recunoască lucrarea Sa.

⁸ Animalele se retrag în peşterile lor şi rămân în culcuşul lor.

⁹ Dintr-o cameră de la sud vine vârtejul, şi frigul din vânturile împrăştiate de la nord.

¹⁰ Prin suflarea lui Dumnezeu se face gheaţa şi apele cele mai late sunt îngheţate.

¹¹ El încarcă norii cu aburi şi-i risipeşte cu lumina Sa;

¹² Ei se duc dintr-o parte în alta sub călăuzirea Sa, ca să împlinească tot ce le porunceşte, pe toată faţa pământului.

¹³ El îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul Lui, sau ca un semn al milei Lui.

¹⁴ Iov, ascultă aceste lucruri! Stai liniştit şi ia aminte la minunile lui Dumnezeu!

¹⁵ Ştii tu când Dumnezeu trimite norii şi face să strălucească din ei fulgerul Său?

¹⁶ Oare cunoşti tu cumpănirea norilor, minunile Aceluia a cărui înţelepciune este desăvârşită?

¹⁷ De ce ţi se încălzesc hainele, când El odihneşte pământul cu vântul de sud?

¹⁸ Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?

¹⁹ Învaţă-ne ce I-am putea spune, căci nu putem rosti nimic din cauza întunericului.

²⁰ Cine-I va spune că vreau să-I vorbesc? Dacă un om ar vorbi, sigur ar fi nimicit.

²¹ Acum nu putem vedea lumina care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-i va curăţa.

²² Vremea bună vine de la nord; şi ce înfricoşătoare este măreţia care îl înconjoară pe Dumnezeu!

²³ Pe Cel Atotputernic nu-L putem găsi; El este măreţ în putere, dar judecata şi dreptatea El nu le frânge.

²⁴ De aceea oamenii se tem de El; El nu-şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.

38

¹ Şi Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:

² Cine este cel ce întunecă sfatul prin cuvinte fără pricepere?

³ Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi!

⁴ Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.

⁵ Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?

⁶ Pe ce sunt aşezate temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,

⁷ atunci când stelele dimineţii cântau în cor şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie?

⁸ Cine a închis marea cu porţi, când a izbucnit din pântecele mamei ei?

⁹ Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric;

¹⁰ când i-am stabilit limitele şi i-am pus porţi şi zăvoare,

¹¹ şi am zis: Până aici să vii şi nu mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?

¹² De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Sau ai arătat zorilor locul lor,

¹³ ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?

¹⁴ Pământul se schimbă ca lutul pe care se pune o pecete, şi cele de pe el îi sunt ca o haină.

¹⁵ Celor răi lumina le este oprită, şi braţul ridicat este zdrobit.

¹⁶ Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?

¹⁷ Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?

¹⁸ Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului? Spune-mi, dacă ştii toate aceste lucruri.

¹⁹ Unde este drumul către sanctuarul luminii? Şi unde-şi are locuinţa întunericul?

²⁰ Poţi să le urmăreşti până la graniţa lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?

²¹ Ştii, pentru că atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!

²² Ai ajuns tu până la magaziile zăpezii? Ai văzut tu magaziile grindinei,

²³ pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?

²⁴ Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împarte vântul de est pe pământ?

²⁵ Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,

²⁶ ca să plouă pe un pământ nelocuit, pe un deşert unde nu sunt oameni;

²⁷ ca să adape locurile pustii şi uscate şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?

²⁸ Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?

²⁹ Din al cui sân iese gheaţa? Şi cine a născut bruma cerului,

³⁰ ca apele să devină tari ca piatra şi faţa adâncului să se întărească?

³¹ Poţi tu să înnozi legăturile Pleiadei sau să dezlegi frânghiile Orionului?

³² Tu faci să iasă zodiacul la vremea lui şi tu cârmuieşti Ursa Mare cu puii ei?

³³ Cunoşti tu legile cerului? Tu ai hotărât domnia lui peste pământ?

³⁴ Îţi înalţi tu glasul până la nori, ca să te acopere râuri de ape?

³⁵ Poţi tu să arunci fulgerele, ca să plece? îţi zic ele: Iată-ne?

³⁶ Cine a pus înţelepciune în părţile lăuntrice? Sau cine a dat înţelegere inimii?

³⁷ Cine poate număra norii cu înţelepciune? Sau cine poate vărsa burdufurile cerului,

³⁸ ca să înceapă pulberea să facă noroi şi bulgării de pământ să se lipească împreună?

³⁹ Poţi tu vâna prada pentru leoaică? Sau tu potoleşti foamea puilor de lei,

⁴⁰ când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor?

⁴¹ Cine dă corbului hrana sa, când puii lui strigă către Dumnezeu, şi umblă rătăciţi fără mâncare?

39

¹ Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?

² Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc?

³ Ele se pleacă, fată puii şi scapă de durerile lor.

⁴ Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul liber, pleacă şi nu se mai întorc la ele.

⁵ Cine a lăsat liber măgarul sălbatic, eliberându-l de orice legătură?

⁶ I-am dat deşertul ca locuinţă şi pământul sărac ca locaş.

⁷ El râde de vuietul cetăţilor, şi n-aude strigătele stăpânului care-l mână.

⁸ Ce se află pe munţi este hrana lui şi-şi caută păşunea oriunde.

⁹ Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea lângă ieslea ta?

¹⁰ îl poţi lega tu cu o funie, ca să-ţi tragă o brazdă? Merge el după tine ca să-ţi niveleze bulgării din văi?

¹¹ Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i vei lăsa lui lucrul câmpului tău?

¹² Te încrezi tu în el, pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?

¹³ Aripa struţului bate cu mândrie, dar are ea oare aripa sau pana berzei?

¹⁴ Ea încredinţează pământului ouăle sale şi le lasă să se încălzească în nisip.

¹⁵ Şi uită că piciorul le poate strivi şi că fiarele câmpului le poate călca.

¹⁶ Este aspră cu puii săi de parcă n-ar fi ai ei; că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!

¹⁷ Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu a înzestrat-o cu pricepere.

¹⁸ Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.

¹⁹ Tu ai dat putere calului? Tu i-ai îmbrăcat gâtul cu o coamă ce fâlfâie?

²⁰ Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza!

²¹ Scurmă pământul din vale şi se bucură de puterea lui; se aruncă asupra celor înarmaţi;

²² îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

²³ Tolba cu săgeţi zăngăneşte pe el, suliţa şi lancea strălucesc.

²⁴ Fierbe de aprindere, înghite pământul, n-are astâmpăr când răsună trompeta.

²⁵ La sunetul trompetei, el zice: Aha! De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al conducătorilor şi strigătele de luptă.

²⁶ Oare prin înţelepciunea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre sud?

²⁷ Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

²⁸ El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful stâncilor şi pe locuri tari.

²⁹ De acolo el îşi pândeşte prada şi ochii săi o văd de departe.

³⁰ Puii lui îi sorb sângele; şi unde sunt cadavre, acolo este şi el.

40

¹ Domnul a mai răspuns lui Iov şi a zis:

² Te mai cerţi acum, tu, care vorbeşti împotriva lui Dumnezeu? Tu care mustri pe Dumnezeu, răspunde.

³ Iov a răspuns Domnului şi a zis:

⁴ Iată, sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Mai bine îmi pun mâna la gură.

⁵ Am vorbit o dată, dar nu voi mai răspunde; ba de două ori, dar nu voi mai continua.

⁶ Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:

⁷ Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.

⁸ Vrei să nimiceşti până şi judecata Mea? Şi să Mă condamni, ca să-Ţi scoţi dreptatea?

⁹ Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui?

¹⁰ Atunci împodobeşte-te cu măreţie şi mărire, îmbracă-te cu strălucire şi cu glorie!

¹¹ Varsă-ţi valurile mâniei tale, şi doboară cu o privire pe cei mândri!

¹² Umileşte cu o privire pe cei mândri şi zdrobeşte pe loc pe cei răi!

¹³ Ascunde-i pe toţi în ţărână; înveleşte-le faţa în întuneric!

¹⁴ Atunci voi mărturisi şi Eu spre lauda ta, pentru că dreapta ta poate să mântuiască.

¹⁵ Uită-te la behemot, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie! El mănâncă iarbă ca boul.

¹⁶ Uită-te ce putere are în coapsele sale, şi ce tărie are în muşchii pântecelui său!

¹⁷ Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi tendoanele coapselor sale sunt întreţesute.

¹⁸ Oasele sale sunt ca nişte ţevi de aramă, coastele sale ca nişte bare de fier.

¹⁹ El este cel dintâi dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliţă.

²⁰ El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele câmpului.

²¹ Se culcă sub lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor.

²² Desişul lotusului îl acoperă cu umbra lui, sălciile pârâului îl înconjoară.

²³ Dacă se întâmplă ca râul să iasă din albia lui, el nu fuge; chiar dacă Iordanul s-ar ridica până la gura sa, el ar sta liniştit.

²⁴ Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în faţă? Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul lanţurilor?

41

¹ Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa? Sau să-i legi limba cu o funie?

² Îi vei putea pune papura prin nări sau să-i străpungi cu un cârlig falca?

³ Îţi va face el multe rugăminţi? îţi va vorbi el cu un glas dulce?

⁴ Va face el un legământ cu tine, ca să-ţi fie rob pe vecie?

⁵ Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fiicele?

⁶ Fac oamenii negoţ cu el? îl împart ei între negustori?

⁷ Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe şi capul cu căngi?

⁸ Pune-ţi numai mâna pe el, vei ţine minte şi nu vei mai încerca să lupţi cu el!

⁹ Iată, eşti înşelat în aşteptarea ta de a-l prinde: numai să-l vezi şi cazi la pământ!

¹⁰ Nimeni nu este atât de îndrăzneţ, ca să-l întărâte. Cine deci va putea sta înaintea Mea?

¹¹ Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu.

¹² Vreau să mai vorbesc iarăşi de mădularele lui şi de tăria lui şi de frumuseţea întocmirii lui.

¹³ Cine-i va putea ridica veşmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

¹⁴ Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui, cât sunt de înspăimântătoare!

¹⁵ Scuturile lui măreţe şi puternice sunt unite împreună ca printr-o pecete;

¹⁶ se ţin unul de altul, şi nici aerul n-ar putea trece printre ele.

¹⁷ Sunt ca nişte fraţi care se îmbrăţişează, se prind şi rămân nedespărţiţi.

¹⁸ Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sunt ca geana zorilor.

¹⁹ Din gura lui ţâşnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.

²⁰ Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.

²¹ Suflarea lui aprinde cărbunii si gura lui aruncă flăcări.

²² Tăria lui stă în gâtul lui şi groaza merge înaintea lui.

²³ Muşchii lui cărnoşi, bine încordaţi, stau ca turnaţi pe el, neclintiţi.

²⁴ Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesubt.

²⁵ Când se scoală el, tremură vitejii şi spaima îi pune pe fugă.

²⁶ Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

²⁷ Pentru el fierul este ca paiul; bronzul, ca lemnul putred.

²⁸ Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele din praştie sunt ca pleava pentru el.

²⁹ Pentru el ghioaga este numai un fir de pai şi râde la şuieratul săgeţilor.

³⁰ Sub pântecele lui sunt ţepi ascuţite: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

³¹ Face să clocotească adâncul ca un cazan; el preface marea într-un amestec de mir!

³² În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adâncul pare cărunt de bătrâneţe.

³³ Pe pământ nimic nu-i este stăpân; este făcut ca să nu se teamă de nimic.

³⁴ Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este regele celor mai mândre animale.

42

¹ Atunci Iov a răspuns Domnului şi a zis:

² Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.

³ Tu ai întrebat: Cine este acela care-Mi ascunde sfatul fără cunoaştere? Da, am vorbit despre ce n-am înţeles, despre lucruri mai presus decât mine, pe care nu le puteam pătrunde.

⁴ Ascultă-Mă, te rog, şi voi vorbi; Eu te voi întreba şi tu Mă vei învăţa.

⁵ Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.

⁶ De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.

⁷ După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi; căci voi n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.

⁸ Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere-de-tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, căci Eu îl voi asculta, ca să nu vă fac după nebunia voastră; căci voi n-aţi vorbit despre Mine, ca robul Meu Iov.

⁹ Atunci Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.

¹⁰ Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce Iov s-a rugat pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi de două ori cât avusese înainte.

¹¹ Fraţii, surorile şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să-l vadă şi au mâncat cu el în casă; şi ei l-au mângâiat şi l-au consolat pentru tot răul pe care l-a adus Domnul peste el şi fiecare i-a dat un chesita si un inel de aur.

¹² În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe.

¹³ A avut şapte fii şi trei fiice;

¹⁴ celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua Cheţia şi celei de a treia Cheren-Hapuc.

¹⁵ În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fiicele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moştenire printre fraţii lor.

¹⁶ Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la a patra generaţie.

¹⁷ Şi Iov a murit bătrân şi sătul de zile.