1

1 Solomon, fiul lui David, a fost întărit în împărăţia sa şi Domnul, Dumnezeul lui a fost cu el şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.

2 Atunci Solomon a vorbit întregului Israel, conducătorilor peste mii şi peste sute, judecătorilor şi fiecărui guvernator din tot Israelul, conducătorilor caselor părinteşti.

3 Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea de la Gabaon; căci acolo era cortul întâlnirii lui Dumnezeu, pe care Moise, robul Domnului, îl făcuse în deşert.

4 Dar David urcase chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat-Iearim la locul pe care David îl pregătise pentru el, căci el îi ridicase un cort la Ierusalim.

5 Altarul de bronz, pe care-l făcuse Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, era acolo înaintea cortului Domnului; Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul acolo.

6 Şi Solomon s-a urcat acolo înaintea Domnului la altarul de bronz, care era la cortul întâlnirii, şi a adus pe el o mie de arderi-de-tot.

7 În noaptea aceea Dumnezeu S-a arătat lui Solomon şi i-a zis: Cere ce vrei să-ţi dau.

8 Şi Solomon a zis lui Dumnezeu: Tu ai arătat mare bunătate faţă de tatăl meu David şi m-ai pus să domnesc în locul lui.

9 Acum, Doamne, Dumnezeule, fă să se împlinească promisiunea Ta dată tatălui meu David, căci m-ai făcut rege peste un popor mare la număr ca pulberea pământului.

10 Dă-mi acum înţelepciune şi cunoaştere, ca să pot intra şi ieşi înaintea acestui popor; căci cine poate judeca pe poporul acesta mare al Tău?

11 Şi Dumnezeu a zis lui Solomon: Fiindcă dorinţa aceasta a fost în inima ta şi n-ai cerut bogăţii, sau avuţii, sau onoare, sau viaţa duşmanilor tăi, nici n-ai cerut viaţă lungă, ci ai cerut înţelepciune şi cunoaştere, ca să judeci pe poporul Meu, peste care Te-am făcut rege,

12 înţelepciunea şi cunoaşterea îţi surit date. Şi îţi voi da bogăţii şi averi şi onoare, aşa cum nici un rege n-a mai avut înainte de tine şi nici nu va mai avea vreunul după tine.

13 Solomon a venit de la înălţimea din Gabaon, de la cortul întâlnirii, la Ierusalim şi a domnit peste Israel.

14 Şi Solomon a adunat care şi călăreţi; el avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carele şi la Ierusalim lângă rege.

15 Regele a făcut ca argintul şi aurul să fie în Ierusalim ca pietrele, şi cedrii să fie tot atât de mulţi ca sicomorii care cresc în câmpie.

16 Solomon îşi aducea cai din Egipt; negustorii regelui îi aduceau la un preţ hotărât.

17 Şi ei se duceau şi aduceau din Egipt un car cu şase sute de sicii de argint şi un cal cu o sută cincizeci de sicii. Tot aşa aduceau şi pentru toţi regii hetiţilor şi pentru toţi regii Siriei.

2

1 Şi Solomon s-a hotărât să zidească o casă Numelui Domnului şi o casă regală pentru el.

2 Solomon a ales şaptezeci de mii de oameni, ca să poarte poverile, optzeci de mii, ca să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute ca să-i supravegheze.

3 Şi Solomon a trimis la Hiram, regele Tirului, zicând: Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-şi zidească o casă, ca să locuiască în ea.

4 Iată, eu construiesc o casă pentru Numele Domnului Dumnezeului meu, ca să i-o dedic Lui, să ard înaintea Lui tămâie aromată, să aduc neîncetat în ea pâinile pentru punerea înainte, şi să aduc arderile-de-tot de dimineaţă şi de seară, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători ale Domnului Dumnezeului nostru. Aceasta este o lege veşnică pentru Israel.

5 Şi casa pe care o voi zidi va fi mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decât toţi dumnezeii.

6 Dar cine poate să-I zidească o casă, când cerurile şi cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Şi cine sunt eu, ca să-I zidesc o casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?

7 De aceea, trimite-mi numaidecât un om priceput să lucreze în aur şi în argint, în bronz şi în fier, în materiale purpurii, cărămizii şi albastre, şi care să ştie cum să graveze, ca să lucreze cu oamenii pricepuţi pe care îi am în Iuda şi în Ierusalim, pe care i-a pregătit tatăl meu David.

8 De asemenea, trimite-mi din Liban şi lemn de cedru, de chiparos şi de santal; căci ştiu că slujitorii tăi se pricep să taie lemne în Liban; şi iată, slujitorii mei vor fi cu slujitorii tăi.

9 Să mi se pregătească lemn din belşug, căci casa pe care o zidesc va fi mare şi minunată.

10 Acum iată, voi da slujitorilor tăi, lemnarilor care vor tăia lemn, douăzeci de mii de cori de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de untdelemn.

11 Atunci Hiram, regele Tirului a răspuns printr-o scrisoare, pe care a trimis-o lui Solomon: Pentru că Domnul iubeşte pe poporul Lui, El te-a făcut rege peste el!

12 Hiram a mai zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile şi pământul, pentru că El a dat regelui David un fiu înţelept, priceput şi cu înţelegere, care va zidi o casă Domnului şi o casă regală pentru el!

13 Şi acum îţi trimit un om priceput şi cu înţelegere, pe Huram-Abi,

14 fiul unei femei dintre fiicele lui Dan, şi tatăl lui a fost un om tirian, priceput să lucreze în aur şi în argint, în bronz şi fier, în piatră şi lemn, în materiale purpurii şi albastre, în materiale de pânză şi stacojiu, în orice gravuri, şi pentru a realiza orice plan care i se dă. El va lucra cu oamenii tăi pricepuţi şi cu oamenii pricepuţi ai domnului meu David, tatăl tău.

15 Acum deci, domnul meu să trimită slujitorilor săi grâul, orzul, untdelemnul şi vinul despre care a vorbit.

16 Şi noi îţi vom tăia lemn din Liban, atât cât ai nevoie; ţi-l vom trimite în plute pe mare la Iafo şi de acolo tu îl vei urca la Ierusalim.

17 Solomon a numărat pe toţi străinii care erau în ţara lui Israel, după recensământul pe care îl făcuse tatăl său David; şi s-au găsit o sută cincizeci şi trei de mii şase sute.

18 Şi a luat dintre ei şaptezeci de mii, ca să poarte poverile, optzeci de mii ca să taie piatră pe munte şi trei mii şase sute, ca să supravegheze şi să îndemne pe popor la lucru.

3

1 Solomon a început să înalţe Casa Domnului la Ierusalim, pe Muntele Moria, unde Domnul Se arătase tatălui său David, pe locul pregătit de David, în aria lui Ornan, iebusitul.

2 A început să zidească în ziua a doua a lunii a doua, în anul al patrulea al domniei lui.

3 Aceasta este temelia pe care a aşezat-o Solomon pentru a zidi Casa lui Dumnezeu: lungimea a fost de şaizeci de coţi, după măsura cea veche a coţilor, şi lăţimea de douăzeci de coţi.

4 Şi pridvorul care era în faţa casei era de douăzeci de coţi lungime, de-a lungul lăţimii casei, şi o sută douăzeci de coţi înălţime; Solomon l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat.

5 Şi casa cea mare a îmbrăcat-o cu lemn de chiparos pe care l-a acoperit cu aur curat şi a gravat pe ea palmieri şi împletituri de lănţişoare.

6 Şi el a decorat casa cu pietre preţioase ca ornament, iar aurul era aur din Parvaim.

7 Şi el a îmbrăcat cu aur casa, grinzile, pragurile, pereţii ei şi uşile ei; şi el a sculptat heruvimi pe pereţi.

8 Şi el a făcut casa Locului Preasfânt. Lungimea ei era de douăzeci de coţi, cât lăţimea casei, şi lăţimea ei de douăzeci de coţi. El a îmbrăcat-o cu şase sute de talanţi de aur curat.

9 Greutatea aurului pentru cuie era de cincizeci de sicii; şi el a îmbrăcat camerele de sus cu aur curat.

10 În casa Locului Preasfânt el a făcut doi heruvimi sculptaţi şi i-a acoperit cu aur.

11 Lungimea aripilor heruvimilor era de douăzeci de coţi. Aripa primului heruvim era de cinci coţi, atingând peretele camerei, şi cealaltă aripă era tot de cinci coţi, atingând aripa celuilalt heruvim.

12 Lungimea aripei celui de-al doilea heruvim era de cinci coţi, atingând peretele casei; şi cealaltă aripă era tot de cinci coţi, unindu-se cu aripa primului heruvim.

13 Aripile acestor heruvimi se întindeau pe o lungime de douăzeci de coţi. Ei stăteau în picioare cu feţele îndreptate spre interior.

14 A făcut perdeaua din material albastru, purpuriu şi stacojiu, şi din in subţire, şi a lucrat heruvimi pe ea.

15 A făcut înaintea casei doi stâlpi, cu o înălţime de treizeci şi cinci de coţi, şi capitelul care era în vârful fiecăruia dintre ei era de cinci coţi.

16 A făcut nişte reţele ca acelea care erau în Locul Preasfânt şi le-a pus pe vârful stâlpilor; apoi a făcut o sută de rodii pe care le-a pus pe reţele.

17 Apoi a aşezat stâlpii în partea dinainte a templului, unul la dreapta şi altul la stânga; a numit pe cel de la dreapta Iachin şi pe cel de la stânga Boaz.

4

1 El a făcut şi un altar de bronz, lung de douăzeci de coţi, lat de douăzeci de coţi şi înalt de zece coţi.

2 Apoi a făcut marea din bronz turnat. Ea avea zece coţi de la o margine la alta; era complet rotundă. înălţimea ei era de cinci coţi şi un fir de treizeci de coţi o înconjura.

3 Şi sub marginea ei, de jur-împrejur, erau nişte chipuri de boi, câte zece de fiecare cot, de jur împrejurul mării. Boii erau turnaţi pe două rânduri într-o singură bucată cu ea.

4 Ea era aşezată pe doisprezece boi, dintre care trei priveau spre nord, trei priveau spre vest, trei priveau spre sud şi trei priveau spre est; marea era aşezată pe ei şi toată partea de dinapoi a trupurilor lor era îndreptată spre înăuntru.

5 Grosimea ei era de un lat de palmă, şi marginea ei era făcută ca marginea unei cupe, în forma unei flori de crin; încăpeau în ea trei mii de baţi.

6 A mai făcut şi zece lighene şi a pus cinci la dreapta şi cinci la stânga, pentru spălare. Ei spălau în ele anumite părţi pentru arderile-de-tot, dar marea era pentru preoţi ca să se spele în ea.

7 El a mai făcut zece sfeşnice de aur, după porunca privitoare la ele, şi le-a aşezat în templu, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă.

8 El a mai făcut şi zece mese şi le-a pus în templu, cinci în partea dreaptă şi cinci în partea stângă.
Şi el a mai făcut o sută de potire de aur.

9 Apoi a făcut curtea preoţilor şi curtea cea mare, şi porţi pentru curte; şi el a acoperit aceste porţi cu bronz.

10 Şi marea a aşezat-o pe partea dreaptă, spre sud-est.

11 Apoi Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi potirele. Astfel Hiram a terminat lucrarea pe care a avut-o de făcut pentru regele Solomon, pentru Casa lui Dumnezeu:

12 doi stâlpi cu cele două capiteluri în formă de sferă care erau pe vârfurile celor doi stâlpi; cele două reţele care acopereau cele două capiteluri în formă de sferă care erau în vârful stâlpilor;

13 patru sute de rodii pentru cele două reţele (două rânduri de rodii pentru fiecare reţea, ca să acopere cele două capiteluri care erau în vârful stâlpilor).

14 El a făcut şi piedestalele şi lighenele de pe piedestale;

15 o mare şi doisprezece boi sub ea;

16 cenuşarele, lopeţile, furculiţele, şi toate uneltele lor, Huram-Abi le-a făcut din bronz lustruit pentru regele Solomon, pentru Casa Domnului.

17 Regele a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ argilos, între Sucot şi Ţereda.

18 Şi Solomon a făcut toate aceste unelte într-un număr aşa de mare, încât nu s-a putut cerceta greutatea bronzului.

19 Şi Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa lui Dumnezeu: altarul de aur, mesele pe care se puneau pâinile pentru punerea înainte;

20 sfeşnicele şi lămpile lor de aur curat, care trebuiau să ardă după poruncă, înaintea Locului Preasfânt,

21 florile, lămpile şi foarfecele de aur pentru fitile, de aur foarte curat;

22 cuţitele, potirele, ceştile şi castroanele de aur curat; şi intrarea casei, uşile ei interioare spre Locul Preasfânt şi uşile sălii principale a templului erau din aur.

5

1 Astfel tot lucrul pe care-l făcuse Solomon pentru Casa Domnului a fost terminat; şi Solomon a adus în ea toate lucrurile pe care le consacrase tatăl său David: argintul şi aurul şi tot mobilierul. Şi el le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.

2 Atunci Solomon a adunat la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toţi conducătorii seminţiilor, pe capii caselor părinteşti ai copiilor lui Israel, ca să aducă din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legământului Domnului.

3 De aceea, toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la rege, pentru sărbătoarea din luna a şaptea.

4 Au venit toţi bătrânii lui Israel, iar leviţii au ridicat chivotul.

5 Au adus chivotul, cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în cort: preoţii şi leviţii le-au adus.

6 Şi regele Solomon şi toată adunarea lui Israel, chemată la el înaintea chivotului, jertfeau oi şi boi, care nu se puteau nici număra, nici socoti din cauza mulţimii lor.

7 Preoţii au adus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sanctuarul casei, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.

8 Căci heruvimii îşi întindeau aripile peste locul chivotului, şi heruvimii acopereau chivotul şi pârghiile lui pe deasupra.

9 Şi pârghiile aveau o astfel de lungime, încât capetele lor, în prelungire faţă de chivot, se puteau vedea dinaintea sanctuarului, dar nu puteau fi văzute de afară. Şi ele sunt acolo până în ziua de azi.

10 În chivot nu erau decât cele două table, pe care Moise le pusese acolo la Horeb, când Domnul a făcut legământ cu copiii lui Israel, când au ieşit din Egipt.

11 Şi când au ieşit toţi preoţii din Locul Preasfânt, (căci toţi preoţii care erau de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină ordinea cetelor),

12 şi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, cu fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, au stat cu chimvale, lire şi harpe în partea de est a altarului, şi lângă ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trompete,

13 şi când cei ce sunau din trompete şi cei ce cântau au format o singură voce, ca să scoată un singur sunet care să fie auzit dând laudă şi mulţumire Domnului, şi când şi-au ridicat glasurile împreună cu trompetele, chimvalele şi instrumente muzicale şi au lăudat pe Domnul, zicând: Căci El este bun, căci mila Lui ţine în veci, atunci Casa, Casa Domnului, a fost umplută de un nor,

14 iar preoţii n-au mai putut continua să slujească din cauza norului; căci gloria Domnului a umplut Casa lui Dumnezeu.

6

1 Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că va locui în norul întunecos.

2 Dar eu Ţi-am zidit o casă măreaţă şi un loc unde vei locui pe veci!

3 Regele şi-a întors faţa şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel, în timp ce toată adunarea lui Israel stătea în picioare.

4 Şi el a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a împlinit cu mâinile Lui ceea ce a vorbit cu gura Lui tatălui meu David, zicând:

5 Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel, în care să se zidească o casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe nici un om care să fie conducător peste poporul Meu Israel;

6 dar am ales Ierusalimul, ca în el să locuiască Numele Meu; şi l-am ales pe David, ca să domnească peste poporul Meu Israel!

7 Tatăl meu David avea în inimă ca să zidească o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.

8 Şi Domnul a zis tatălui meu David: Fiindcă ai avut în inimă să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta în inimă.

9 Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, care va ieşi din coapsele tale, el va zidi casa Numelui Meu.

10 Şi Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu David şi stau pe tronul lui Israel, după cum a promis Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.

11 Şi am aşezat în ea chivotul, în care este legământul Domnului, pe care El l-a făcut cu copiii lui Israel.

12 Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, înaintea întregii adunări a lui Israel, şi şi-a întins mâinile,

13 (căci Solomon făcuse o platformă de bronz, cu lungimea de cinci coţi, lăţimea de cinci coţi şi înălţimea de trei coţi, şi o aşezase în mijlocul curţii; el a stat pe ea, a îngenuncheat înaintea întregii adunări a lui Israel şi şi-a întins mâinile spre cer)

14 şi a zis: Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este Dumnezeu ca Tine în cer sau pe pământ: Tu ţii legământul şi mila Ta faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta cu toată inima lor!

15 Tu ai ţinut ceea ce ai promis robului Tău David, tatăl meu; Tu ai vorbit cu gura Ta şi ai împlinit cu mâna Ta, după cum se vede astăzi.

16 De aceea, acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine faţă de robul Tău David, tatăl meu, ceea ce i-ai promis, zicând: Niciodată nu vei fi lipsit de un bărbat care să stea înaintea Mea pe tronul lui Israel; numai fiii tăi să ia seama la calea lor, să umble în legea Mea, cum ai umblat tu înaintea Mea.

17 Acum dar, Doamne, Dumnezeul lui Israel, să se împlinească Cuvântul Tău, pe care l-ai vorbit robului Tău David!

18 Dar va locui oare Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată, cerul şi cerul cerurilor nu Te pot cuprinde; cu cât mai puţin această casă, pe care am zidit-o eu!

19 Totuşi, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne, Dumnezeul meu, şi ascultă la strigătul şi la rugăciunea pe care o face robul Tău înaintea Ta;

20 ca ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo vei pune Numele Tău, ca Tu să auzi rugăciunea pe care robul Tău o face pentru locul acesta!

21 Şi ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din cer; şi când asculţi, iartă!

22 Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi forţat să facă jurământ, şi vine şi face un jurământ înaintea altarului Tău, în casa aceasta,

23 ascultă-l din ceruri, lucrează şi judecă pe robii Tăi, condamnând pe cel vinovat, făcând ca fapta lui să se întoarcă asupra capului lui, şi justificând pe cel drept, dându-i după dreptatea lui!

24 Şi dacă poporul Tău Israel va fi lovit de duşmani, pentru că a păcătuit împotriva Ta, şi dacă se vor întoarce la Tine şi vor mărturisi Numele Tău, şi dacă se vor ruga şi vor face cereri înaintea Ta în casa aceasta,

25 ascultă din ceruri şi iartă păcatul poporului Tău Israel, şi adu-i înapoi în ţara pe care le-ai dat-o lor şi părinţilor lor.

26 Când cerul va fi închis şi nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, când se vor ruga din locul acesta şi vor mărturisi Numele Tău, şi se vor întoarce din păcatul lor, pentru că Tu îi pedepseşti,

27 ascultă din cer şi iartă păcatul robilor Tăi, al poporului Tău Israel, ca să-i înveţi calea cea bună în care să umble; şi trimite ploaie pe pământul Tău pe care l-ai dat ca moştenire poporului Tău!

28 Când va fi foamete în ţară, ciumă, rugină în vie sau mălură, lăcuste sau omizi; când duşmanul va asedia pe poporul Tău în cetăţile ţării lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel,

29 dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, când fiecare îşi va cunoaşte povara şi amărăciunea lui şi îşi va întinde mâinile spre casa aceasta,

30 ascultă din cer, din locul locuinţei Tale, şi iartă, şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoşti inima fiecăruia (căci Tu singur cunoşti inimile fiilor oamenilor),

31 ca ei să se teamă de Tine, ca să umble în căile Tale atâta timp cât trăiesc în ţara pe care Tu ai dat-o părinţilor noştri.

32 Cât despre străinul care nu este din poporul Tău Israel, dar care vine dintr-o ţară îndepărtată de dragul Numelui Tău cel mare, şi al mâinii Tale celei tari şi al braţului Tău întins, când vor veni să se roage în casa aceasta,

33 ascultă din cer, din locul locuinţei Tale, şi dă acelui străin tot ce-Ţi va cere, ca să cunoască toate popoarele pământului Numele Tău şi să se teamă de Tine, aşa cum se teme poporul Tău Israel, şi ca să ştie că această casă, pe care am zidit-o, este numită după Numele Tău!

34 Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva duşmanilor lui, în felul în care îi vei trimite Tu, şi când se vor ruga către Tine, cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău,

35 ascultă din cer rugăciunea lor şi cererea lor şi fă-le dreptate.

36 Când vor păcătui împotriva Ta (căci nu este om care să nu păcătuiască), şi Tu Te vei mânia împotriva lor şi îi vei da pe mâna duşmanului, care îi va duce sclavi într-o ţară îndepărtată sau apropiată,

37 când, în ţara unde vor fi duşi sclavi, îşi vor veni în fire şi se vor pocăi şi îţi vor face rugăciuni în ţara captivităţii lor, zicând: Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi şi am făcut rău!,

38 dacă se vor întoarce la Tine cu toată inima şi cu tot sufletul lor, în ţara captivităţii lor, unde au fost duşi sclavi, şi se vor ruga cu privirile întoarse spre ţara pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o, şi spre casa pe care eu am zidit-o Numelui Tău,

39 ascultă din cer, din locul locuinţei Tale, rugăciunile lor şi cererile lor, şi fă-le dreptate, şi iartă poporul Tău care a păcătuit împotriva Ta.

40 Acum, Dumnezeul meu, mă rog ca ochii Tăi să fie deschişi şi urechile Tale să asculte la rugăciunile făcute în locul acesta.

41 Acum, Doamne, Dumnezeule, ridică-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul puterii Tale. Fă, Doamne, Dumnezeule, ca preoţii Tăi să fie îmbrăcaţi cu mântuire. Şi fă ca sfinţii Tăi să se bucure în bunătate.

42 Doamne, Dumnezeule, nu-Ţi întoarce faţa de la unsul Tău; adu-Ţi aminte de mila Ta faţă de robul Tău David!

7

1 Când Solomon a sfârşit rugăciunea, s-a coborât foc din cer şi a mistuit arderea-de-tot şi jertfele; şi gloria Domnului a umplut casa.

2 Şi preoţii nu puteau intra în Casa Domnului, pentru că gloria Domnului umpluse Casa Domnului.

3 Când au văzut toţi copiii lui Israel cum s-au coborât focul şi gloria Domnului deasupra casei, s-au plecat cu feţele la pământ pe pardoseală şi s-au închinat şi au lăudat pe Domnul, zicând: Căci este bun, căci mila Lui ţine în veci!

4 Apoi regele şi tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.

5 Regele Solomon a adus ca jertfă douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au făcut regele şi tot poporul sfinţirea Casei lui Dumnezeu.

6 Şi preoţii îşi împlineau slujbele lor; la fel şi leviţii, cu instrumentele de cântat Domnului, pe care le făcuse regele David, ca să laude pe Domnul, zicând: Căci mila Lui ţine în veci, ori de câte ori David dădea laudă prin slujirea lor. Preoţii sunau din trompete în faţa lor în timp ce tot Israelul stătea în picioare.

7 Solomon a consacrat şi mijlocul curţii care era în faţa Casei Domnului; căci acolo a adus arderile-de-tot şi grăsimea jertfelor de mulţumire, pentru că altarul de bronz, pe care-l făcuse Solomon, nu putea să cuprindă arderile-de-tot, darurile de mâncare şi grăsimea.

8 În timpul acela Solomon a ţinut sărbătoarea timp de şapte zile, şi tot Israelul a sărbătorit împreună cu el, o adunare foarte mare, venită de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.

9 Şi în ziua a opta, au ţinut o adunare sfântă, căci dedicarea altarului au făcut-o în şapte zile şi sărbătoarea tot în şapte zile.

10 Şi în ziua a douăzeci şi treia a lunii a şaptea, Solomon a dat drumul poporului la corturile sale, bucuros şi mulţumit din inimă pentru bunătatea pe care a arătat-o Domnul faţă de David, faţă de Solomon, şi faţă de poporul Lui Israel.

11 Astfel Solomon a terminat Casa Domnului şi casa regelui; şi Solomon a terminat cu bine tot ce a plănuit în inima lui ca să facă în Casa Domnului şi în casa lui.

12 Apoi Domnul S-a arătat lui Solomon în timpul nopţii şi i-a zis: Ţi-am auzit rugăciunea şi Mi-am ales acest loc ca şi o casă a jertfelor.

13 Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie sau când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara sau voi trimite ciuma în mijlocul poporului Meu,

14 dacă poporul Meu, care este numit după Numele Meu, se va umili, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se vor întoarce de pe căile lor rele, atunci voi asculta din cer, le voi ierta păcatul şi le voi vindeca ţara.

15 Şi ochii Mei vor fi deschişi şi urechile Mele atente la rugăciunea făcută în acest loc.

16 Căci acum Eu am ales şi am sfinţit casa aceasta, ca Numele Meu să fie acolo pe veci; şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo întotdeauna.

17 Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, şi vei face tot ce ţi-am poruncit, şi dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,

18 atunci şi Eu voi întări tronul împărăţiei tale, după legământul pe care l-am încheiat cu tatăl tău David, zicând: Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaş care să domnească peste Israel.

19 Dar dacă vă veţi întoarce de la Mine şi veţi părăsi legile şi poruncile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră, şi te vei duce să slujeşti altor dumnezei şi să te închini înaintea lor,

20 vă voi smulge din ţara Mea, pe care v-am dat-o; şi casa aceasta, pe care am sfinţit-o pentru Numele Meu, o voi lepăda de la Mine şi o voi face să fie proverbială şi subiect de batjocură între toate popoarele.

21 Şi cât despre casa aceasta, cât este de măreaţă, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit şi va zice: De ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi casei acesteia?

22 Atunci ei vor răspunde: Pentru că au părăsi! pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, care i-a scos din ţara Egiptului, şi s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat lor şi le-au slujit; de aceea a adus El toate aceste nenorociri peste ei.

8

1 Şi după cei douăzeci de ani, în care Solomon zidise Casa Domnului şi casa lui,

2 Solomon a întărit şi cetăţile pe care i le dăduse Hiram înapoi şi a aşezat în ele pe copiii lui Israel.

3 Şi Solomon a mers împotriva Hamatului, la Ţoba, şi a pus stăpânire pe el.

4 A întărit de asemenea Tadmorul, în deşert, şi toate cetăţile cu magazii pe care le zidise în Hamat.

5 El a zidit Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos, cetăţi fortificate cu ziduri, porţi şi zăvoare;

6 şi Baalatul şi toate cetăţile cu magazii pe care le avea Solomon, şi toate cetăţile pentru care, cetăţile pentru călăreţi, şi tot ceea ce Solomon a vrut să construiască în Ierusalim, în Liban şi pe tot teritoriul stăpânit de el.

7 Pe tot poporul care a rămas, dintre hetiţi, dintre amoriţi, dintre fereziţi, dintre heviţi şi dintre iebusiţi, care nu erau din Israel,

8 (adică, descendenţii lor, care au rămas în ţară după ei, pe care copiii lui Israel nu i-au nimicit), pe aceştia Solomon i-a ridicat ca forţă de muncă până în ziua de azi.

9 Dar Solomon n-a făcut sclavi pentru lucrările lui pe nici unul din copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, comandanţii conducătorilor lui, conducători ai carelor lui şi ai călăreţilor lui.

10 Şi conducătorii mai mari, pe care îi avea regele Solomon, care erau puşi să stăpânească peste popor, erau în număr de două sute cincizeci.

11 Solomon a adus pe fiica lui Faraon din Cetatea lui David în casa pe care i-o zidise, căci el a zis: Soţia mea nu va locui în casa lui David, regele lui Israel, pentru ca-locurile în care a venit chivotul Domnului sunt sfinte.

12 Atunci Solomon a adus Domnului arderi-de-tot pe altarul Domnului, pe care-l zidise el înaintea pridvorului,

13 după cum era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de lună nouă şi pentru cele trei sărbători anuale: Sărbătoarea Azimilor, Sărbătoarea Săptămânilor şi Sărbătoarea Corturilor.

14 Şi a pus în slujba lor, după porunca tatălui său David, cetele preoţilor, pe leviţi, după însărcinările lor, (ca să laude şi să slujească înaintea preoţilor), după nevoia fiecărei zile, şi pe uşieri, după cetele lor, la fiecare uşă; căci aşa poruncise David, omul lui Dumnezeu.

15 Ei nu s-au abătut de la porunca regelui dată preoţilor şi leviţilor cu privire la orice lucru sau cu privire la vistierii.

16 Toată lucrarea lui Solomon a fost bine pregătită din ziua când s-a pus temelia Casei Domnului până când a fost terminată. Astfel a fost terminată Casa Domnului.

17 Apoi Solomon a plecat la Eţion-Gheber şi la Elot, pe ţărmul mării, în ţara Edomului.

18 Şi Hiram i-a trimis corăbii prin sclavii săi, şi slujitori care cunoşteau marea; şi ei s-au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir şi au luat de acolo patru sute cincizeci de talanţi de aur şi i-au adus regelui Solomon.

9

1 Când a auzit regina din Seba de faima lui Solomon, a venit la Ierusalim ca să-l pună la încercare prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, cu cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur şi pietre preţioase; când a venit la Solomon, a vorbit cu el tot ce era în inima ei.

2 Solomon a răspuns la toate întrebările ei; n-a fost nimic prea greu pe care Solomon să nu i-l poată explica.

3 Şi când regina din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon, casa pe care o zidise,

4 hrana de pe masa lui, locuinţele slujitorilor lui, modul în care aceştia serveau, hainele lor, paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe care se urca la Casa Domnului, i-au pierit puterile.

5 Atunci ea a zis regelui: Era adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!

6 N-am crezut cuvintele lor, până n-am venit şi am văzut cu ochii mei; şi iată, nu mi s-a spus nici pe jumătate din măreţia şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.

7 Binecuvântaţi sunt oamenii tăi, binecuvântaţi sunt slujitorii tăi, care sunt neîncetat înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta!

8 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău, care Şi-a găsit plăcerea în tine, aşezându-te pe tronul Lui, ca să fii rege pentru Domnul Dumnezeul tău! Fiindcă Dumnezeul tău a iubit pe Israel, ca să-l întărească pe vecie, de aceea El te-a făcut rege peste ei, ca să faci judecată şi dreptate.

9 Apoi ea a dat regelui o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre preţioase; n-au mai fost niciodată mirodenii ca acelea pe care regina din Seba le-a dat regelui Solomon.

10 La fel şi slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, care au adus aur din Ofir, au adus lemn mirositor şi pietre preţioase.

11 Şi regele a făcut din lemnul aromat scări pentru Casa Domnului şi pentru casa regelui, şi harpe şi instrumente cu coarde pentru cântăreţi; lucruri ca acestea nu se mai văzuseră în ţara lui Iuda.

12 Regele Solomon a dat reginei din Seba tot ce a dorit ea, orice a cerut, mai mult decât adusese ea regelui. Apoi s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.

13 Greutatea aurului care-i venea lui Solomon anual era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,

14 afară de ceea ce-i aduceau negustorii cei mari şi cei mici. Şi toţi regii Arabiei şi guvernatorii ţării aduceau lui Solomon aur şi argint.

15 Şi regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut; în fiecare scut au intrat şase sute de sicii de aur bătut.

16 El a mai făcut alte trei sute de scuturi de aur bătut; în fiecare scut au intrat trei sute de sicii de aur. Şi regele le-a pus în Casa Pădurii Libanului.

17 Regele a mai făcut şi un tron mare de fildeş şi l-a poleit cu aur.

18 Tronul avea şase trepte şi un aşternut de aur pentru picioare, care era prins de tron; de fiecare parte a tronului erau rezemători şi lângă rezemători stăteau doi lei.

19 Şi pe cele şase trepte, de o parte şi de alta, stăteau doisprezece lei; aşa ceva nu se mai făcuse pentru nici o împărăţie.

20 Şi toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur, şi toate vasele din Casa Pădurii Libanului erau din aur curat. Nimic nu era de argint, căci în zilele lui Solomon argintul nu avea nici un preţ.

21 Căci corăbiile regelui mergeau la Tars cu slujitorii lui Hiram. O dată la trei ani corăbiile veneau din Tars, aducând aur, argint, fildeş, maimuţe şi păuni.

22 Regele Solomon a întrecut pe toţi regii pământului prin bogăţiile si prin înţelepciunea lui.

23 Şi toţi regii pământului căutau să stea în prezenţa lui Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

24 Şi an de an, fiecare om îşi aducea darul lui, lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri.

25 Solomon avea patru mii de staule pentru cai şi trăsuri, şi douăsprezece mii de călăreţi pe care îi aşezase în cetăţile trăsurilor şi la Ierusalim cu regele.

26 El domnea peste toţi regii, de la fluviu până la ţara filistenilor, şi până la graniţa Egiptului.

27 Regele a făcut argintul la fel de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii i-a făcut la fel de mulţi ca smochinii sălbatici, care cresc în câmpie.

28 Şi se aduceau lui Solomon cai din Egipt şi din toate ţările.

29 Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt oare scrise în cartea profetului Natan, în profeţia lui Ahia din Silo, şi în descoperirile profetului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

30 Solomon a domnit patruzeci de ani în Ierusalim peste tot Israelul.

31 Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Şi fiul său Roboam a domnit în locul lui.

10

1 Şi Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem, ca să-l facă rege.

2 Când Ieroboam, fiul lui Nebat, a auzit lucrul acesta (el era în Egipt unde fugise de regele Solomon), Ieroboam s-a întors din Egipt.

3 Ei au trimis şi l-au chemat. Şi Ieroboam şi tot Israelul au venit şi au vorbit lui Roboam, zicând:

4 Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum deci, uşurează această aspră sclavie şi jugul cel greu pe care tatăl tău l-a pus asupra noastră şi te vom sluji.

5 El le-a zis: întoarceţi-vă la mine peste trei zile. Şi poporul a plecat.

6 Atunci regele Roboam s-a consultat cu bătrânii care au stat înaintea tatălui său Solomon, în timp ce trăia, şi a zis: Ce mă sfătuiţi să răspund acestor oameni?

7 Şi ei i-au vorbit, zicând: Dacă vei fi bun cu poporul acesta, şi îi vei mulţumi, şi le vei vorbi cuvinte bune, vor fi slujitorii tăi pe veci.

8 Dar Roboam a respins sfatul pe care i-l dăduseră bătrânii şi s-a consultat cu tinerii care crescuseră cu el, care au stat înaintea lui.

9 Şi el le-a zis: Ce sfat îmi daţi? Cum să răspundem acestui popor care mi-a vorbit, zicând: Uşurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi?

10 Atunci tinerii care crescuseră cu el i-au vorbit, zicând: Să vorbeşti astfel poporului care ţi-a vorbit, zicând: Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, dar tu uşurează-ni-l! Aşa să le vorbeşti: Degetul meu cel mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.

11 Şi acum, dacă tatăl meu a pus un jug greu asupra voastră, eu voi mai adăuga la jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.

12 Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum hotărâse regele, zicând: Veniţi la mine peste trei zile.

13 Atunci regele le-a răspuns cu asprime. Regele Roboam a respins sfatul bătrânilor

14 şi le-a vorbit după sfatul tinerilor, zicând: Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu voi mai adăuga la el; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane.

15 Astfel regele n-a ascultat poporul; căci starea lucrurilor a fost de la Dumnezeu, ca Domnul să ducă la împlinire cuvântul Său, pe care îl spusese prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.

16 Când a văzut tot Israelul că regele nu-l ascultă, poporul a răspuns regelui, zicând: Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem nici o moştenire în fiul lui Isai. Fiecare la corturile lui, Israele! Acum, vezi-ţi de casa ta, Davide! Şi tot Israelul s-a dus la corturile lui.

17 Dar Roboam a domnit peste copiii lui Israel care locuiau în cetăţile lui Iuda.

18 Atunci regele Roboam a trimis pe Hadoram, care era peste impozite; dar copiii lui Israel l-au împroşcat cu pietre, şi a murit. De aceea, regele Roboam s-a grăbit să se urce în car, ca să fugă la Ierusalim.

19 Astfel Israel s-a desprins de casa lui David până în ziua de azi.

11

1 Când Roboam a venit la Ierusalim, el a adunat din casa lui Iuda şi a lui Beniamin o sută optzeci de mii de oameni aleşi, buni luptători, ca să lupte împotriva lui Israel, şi să aducă iarăşi împărăţia sub stăpânirea lui Roboam.

2 Dar Cuvântul Domnului a venit la Şemaia, omul lui Dumnezeu, zicând:

3 Vorbeşte lui Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, şi întregului Israel din Iuda şi Beniamin, zicând:

4 Aşa vorbeşte Domnul: Să nu vă urcaţi şi să nu luptaţi împotriva fraţilor voştri! Fiecare om să se întoarcă la casa lui, căci lucrul acesta este de la Mine. Ei au ascultat cuvintele Domnului şi s-au întors acasă fără să-l mai atace pe Ieroboam.

5 Roboam a locuit în Ierusalim şi a zidit cetăţi de apărare în Iuda.

6 Şi el a zidit Betleemul, Etamul, Tecoa,

7 Bet-Ţur, Soco, Adulam,

8 Gat, Mareşa, Zif,

9 Adoraim, Lachis, Azeca,

10 Ţoreea, Aialon şi Hebronul, care erau în Iuda şi Beniamin, cetăţi fortificate.

11 El a întărit aceste cetăţi şi a pus în ele căpitani şi magazii de alimente, de untdelemn şi de vin.

12 în fiecare cetate a pus suliţe şi scuturi şi le-a întărit foarte tare, având Iuda şi Beniaminul de partea lui.

13 Preoţii şi leviţii care se aflau în tot Israelul şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;

14 Căci leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi stăpânirile lor şi au venit în Iuda şi în Ierusalim, pentru că Ieroboam şi fiii săi i-au îndepărtat de la îndeplinirea slujbelor preoţeşti pentru Domnul.

15 Apoi el şi-a aşezat preoţi pentru înălţimi şi pentru ţapii şi viţeii pe care îi făcuse.

16 Şi după ce leviţii au plecat, aceia din toate seminţiile lui Israel care aveau pe inimă să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel, au venit la Ierusalim, ca să aducă jertfe Domnului Dumnezeului părinţilor lor.

17 Astfel ei au întărit împărăţia lui Iuda şi au întărit pe Roboam, fiul lui Solomon, timp de trei ani, pentru că timp de trei ani ei au umblat în calea lui David şi a lui Solomon.

18 Roboam a luat de soţie pe Mahalat, fiica lui Ierimot, fiul lui David şi al Abihailei, fiica lui Eliab, fiul lui Isai.

19 Şi ea i-a născut fii: pe Ieuş, Şemaria şi Zaham.

20 După ea, a luat pe Maaca, fiica lui Absalom. Ea i-a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza şi pe Şelomit.

21 Roboam iubea pe Maaca, fiica lui Absalom, mai mult decât pe toate soţiile şi concubinele lui; căci a avut optsprezece soţii şi şaizeci de concubine, şi i s-au născut douăzeci şi opt de fii şi şaizeci de fiice.

22 Şi Roboam a pus pe Abia, fiul Maachei, conducător, adică conducător peste fraţii lui, căci voia să-l facă rege.

23 El a lucrat cu înţelepciune, răspândind pe toţi fiii săi prin toate ţinuturile lui Iuda şi a lui Beniamin, în toate cetăţile fortificate; le-a dat hrană din belşug. Şi le-a căutat multe soţii.

12

1 Când Roboam şi-a stabilit împărăţia şi s-a întărit pe el însuşi, a părăsit legea Domnului şi tot Israelul a părăsit-o împreună cu el.

2 Şi în anul al cincilea al domniei lui Roboam, pentru că păcătuiseră împotriva Domnului, Şişac, regele Egiptului, s-a urcat împotriva Ierusalimului

3 cu o mie două sute de care şi şaizeci de mii de călăreţi, şi un popor fără număr, care venea cu el din Egipt, dintre libieni, suchieni şi etiopieni.

4 Şi el a cucerit cetăţile fortificate ale lui Iuda, şi a ajuns până la Ierusalim.

5 Atunci profetul Şemaia a venit la Roboam şi la conducătorii lui Iuda, care erau adunaţi în Ierusalim, din cauza lui Şişac, şi le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul: Voi M-aţi părăsit, de aceea vă părăsesc şi Eu şi vă dau pe mâna lui Şişac.

6 Conducătorii lui Israel şi regele s-au umilit şi au zis: Domnul este drept.

7 Şi când Domnul a văzut că s-au umilit, cuvântul Domnului a venit la Şemaia, zicând: S-au umilit; de aceea nu-i voi nimici, ci îi voi elibera într-o anumită măsură; mânia Mea nu se va revărsa asupra Ierusalimului prin mâna lui Şişac.

8 Cu toate acestea, ei vor fi slujitorii lui Şişac, ca să ştie ce înseamnă să-Mi slujească Mie sau să slujească regilor altor ţări.

9 Şişac, regele Egiptului, s-a urcat împotriva Ierusalimului şi a luat bogăţiile Casei Domnului şi bogăţiile casei regelui; a luat totul. A luat şi scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.

10 Şi în locul lor, regele Roboam a făcut nişte scuturi de aramă şi le-a dat în grija căpitanilor gărzii, care păzeau intrarea casei regelui.

11 Şi ori de câte ori regele intra în Casa Domnului, gărzile se duceau şi le scoteau afară; apoi le duceau înapoi în camera de gardă.

12 Pentru că Roboam s-a umilit, Domnul Şi-a abătut mânia de la el, ca să nu-l nimicească de tot; şi lucrurile mergeau bine în Iuda.

13 Astfel regele Roboam s-a întărit în Ierusalim şi a domnit. Roboam avea patruzeci şi unu de ani când a ajuns rege; şi el a domnit şaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele acolo. Numele mamei sale era Naama, o amonită.

14 Şi el a făcut lucruri rele, pentru că nu şi-a pus inima ca să caute pe Domnul.

15 Faptele lui Roboam, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt oare scrise în cartea profetului Şemaia şi a văzătorului Ido, în cărţile genealogiilor? Şi între Roboam şi Ieroboam a fost tot timpul război.

16 Roboam a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Abia.

13

1 În anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia.

2 El a domnit trei ani în Ierusalim. Numele mamei lui era Micaia, fiica lui Uriel din Ghibea. Şi între Abia şi Ieroboam a fost război.

3 Şi Abia a început lupta cu o armată de războinici viteji, patru sute de mii de bărbaţi aleşi; şi Ieroboam s-a aşezat în rânduri de bătaie împotriva lui cu opt sute de mii de bărbaţi aleşi, războinici viteji.

4 Abia a stat pe Muntele Ţemaraim, care este între munţii lui Efraim, şi a zis: Ieroboam şi tot Israelul, ascultaţi-mă!

5 N-ar trebui oare să ştiţi că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat domnia peste Israel lui David pentru totdeauna, lui şi fiilor lui, printr-un legământ al sării?

6 Dar Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a ridicat şi s-a răzvrătit împotriva stăpânului său.

7 Nişte oameni netrebnici, copii ai lui Belial, s-au adunat la el şi s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon, când Roboam era tânăr şi fără experienţă, şi nu putea să li se împotrivească.

8 Şi acum credeţi că vă veţi putea împotrivi împărăţiei Domnului, care este în mâinile fiilor lui David, pentru că sunteţi o mulţime mare şi aveţi cu voi viţeii de aur pe care Ieroboam vi i-a făcut ca dumnezei.

9 N-aţi îndepărtat voi pe preoţii Domnului, fiii lui Aaron, şi pe leviţi, şi v-aţi făcut preoţi, ca popoarele altor ţări, aşa că oricine vine la voi cu un viţel şi şapte berbeci, ca să fie sfinţit, poate fi preot al lucrurilor care nu sunt dumnezei?

10 Cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, şi noi nu L-am părăsit; şi preoţii care slujesc Domnului sunt fiii lui Aaron, şi leviţii îşi îndeplinesc slujbele.

11 Şi ei aduc în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi-de-tot Domnului şi tămâie aromată; ei aşează, de asemenea, pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată, şi sfeşnicul de aur cu lămpile lui, ca să ardă în fiecare seară; căci noi ţinem porunca Domnului Dumnezeului nostru, dar voi L-aţi părăsit.

12 Şi iată, Dumnezeu însuşi este cu noi, în fruntea noastră, şi preoţii Săi cu trompetele răsunătoare, ca să sune împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu faceţi război împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, pentru că nu veţi birui!

13 Dar Ieroboam a organizat o ambuscadă care să vină pe la spatele lor, aşa că Israel era în faţa lui Iuda, iar cei ce stăteau la pândă erau în spatele lor.

14 Şi când Iuda s-a uitat înapoi, iată, lupta era din faţă şi din spate; şi ei au strigat către Domnul şi preoţii au sunat din trompete.

15 Atunci oamenii lui Iuda au scos un strigăt de război; şi pe când strigau oamenii lui Iuda, s-a întâmplat că Dumnezeu a lovit pe Ieroboam şi pe tot Israelul dinaintea lui Abia şi a lui Iuda.

16 Şi copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda, şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lui.

17 Atunci Abia şi poporul lui i-au lovit cu un mare măcel; şi cinci sute de oameni aleşi ai lui Israel au căzut morţi.

18 Astfel copiii lui Israel au fost supuşi în vremea aceea; şi copiii lui Iuda au biruit, pentru că s-au încrezut în Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

19 Şi Abia a urmărit pe Ieroboam şi a luat de la el cetăţi: Betelul cu satele lui, Ieşana cu satele ei, şi Efronul cu satele lui.

20 Şi Ieroboam nu şi-a mai recâştigat puterea în zilele lui Abia; şi Domnul l-a lovit şi a murit.

21 Dar Abia a devenit puternic; şi-a luat paisprezece soţii şi i s-au născut douăzeci şi doi de fii şi şaisprezece fiice.

22 Celelalte fapte ale lui Abia, căile lui şi cuvintele lui, sunt scrise în cartea profetului Ido.

14

1 Abia a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa. în zilele lui ţara a avut zece ani de pace.

2 Asa a făcut ce este bine şi drept înaintea Domnului Dumnezeului lui,

3 căci el a îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idolatri şi a tăiat Astarteele.

4 A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor şi să împlinească legea şi poruncile.

5 De asemenea, a îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi chipurile soarelui; şi împărăţia a avut linişte în timpul lui.

6 Şi în Iuda el a construit cetăţi fortificate, căci ţara a avut linişte; el n-a avut nici un război în anii aceia, pentru că Domnul îi dăduse odihnă.

7 De aceea, el a zis lui Iuda: Haideţi să zidim aceste cetăţi şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare, în timp ce ţara mai este încă a noastră, pentru că am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru; L-am căutat şi El ne-a dat odihnă din toate părţile. Aşa că au zidit şi au prosperat.

8 Şi Asa avea o armată de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut şi suliţă, şi de două sute optzeci de mii din Beniamin, care purtau scut şi trăgeau cu arcul; toţi aceştia erau oameni viteji.

9 Apoi Zerah, etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o armată de un milion de oameni şi trei sute de care; şi a venit până la Mareşa.

10 Asa a ieşit împotriva lui şi s-au înşiruit de bătaie în Valea Ţefata, lângă Mareşa.

11 Şi Asa a strigat către Domnul Dumnezeul lui, şi a zis: Doamne, nu-i nimeni afară de Tine care să poată ajuta în războiul dintre cel puternic şi cei care n-au nici o putere; ajută-ne, Doamne Dumnezeul nostru, căci noi ne încredem în Tine, şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. O, Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru; nu lăsa ca omul să biruiască împotriva Ta!

12 Şi Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi a lui Iuda, şi etiopienii au fugit.

13 Şi Asa cu poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherar; şi mulţi dintre etiopieni au căzut şi n-a rămas nici unul viu, căci au fost nimiciţi dinaintea Domnului şi dinaintea armatei Sale. Şi Asa cu poporul lui au luat cu ei o mare pradă,

14 Apoi au bătut toate cetăţile dimprejurul Gherarului, căci groaza Domnului era peste ele; şi ei au prădat toate cetăţile, pentru că era multă pradă în ele.

15 Ei au atacat şi corturile turmelor şi au luat cu ei o mare mulţime de oi şi de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.

15

1 Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded.

2 Şi el a ieşit înaintea lui Asa şi i-a zis: Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniaminul! Domnul este cu voi, când voi sunteţi cu El; şi dacă-L veţi căuta, îl veţi găsi; dar dacă-L veţi părăsi, El vă va părăsi.

3 Pentru o vreme lungă Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără un preot învăţător şi fără lege.

4 Dar când în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel, şi L-au căutat, El S-a lăsat găsit de ei.

5 Şi în vremurile acelea nu era pace pentru cel ce ieşea şi pentru cel ce intra, căci mari tulburări au venit peste toţi locuitorii ţării.

6 Un popor era nimicit de un alt popor, şi o cetate de o altă cetate, căci Dumnezeu le tulbura cu tot felul de suferinţe.

7 Dar voi întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci lucrul vostru va fi răsplătit.

8 Şi când Asa a auzit aceste cuvinte şi profeţia profetului Oded, Asa s-a încurajat şi a îndepărtat urâciunile idolatre din toată ţara lui Iuda şi a lui Beniamin, şi din cetăţile pe care le cucerise în ţinuturile muntoase ale lui Efraim; şi a restaurat altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului.

9 A strâns pe tot Iuda şi pe Beniamin, şi pe cei care locuiau cu ei din Efraim, din Manase şi din Simeon, căci mulţi din Israel au trecut de partea lui, când au văzut că Domnul Dumnezeul lui era cu el.

10 Aşa că s-au adunat la Ierusalim în luna a treia a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa.

11 Şi în vremea aceea au jertfit Domnului şapte sute de boi şi şapte mii de oi din prada pe care o aduseseră.

12 Apoi au intrat într-un legământ că vor căuta pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor;

13 şi oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel, trebuia omorât, fie mic, fie mare, fie bărbat, fie femeie.

14 Apoi au făcut un jurământ înaintea Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi cu sunet de trompete şi de buciume.

15 Şi tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră cu toată inima lor şi L-au căutat cu tot sufletul lor; şi El S-a lăsat găsit de ei. Şi Domnul le-a dat odihnă din toate părţile.

16 Şi Asa n-a lăsat nici chiar pe mama lui, Maaca, să mai fie regină, pentru că făcuse un idol Astarteei; şi Asa i-a tăiat idolul, l-a sfărâmat şi l-a ars lângă pârâul Chedron.

17 Dar înălţimile tot nu s-au dărâmat din Israel. Cu toate acestea, inima lui Asa a fost credincioasă Domnului în toate zilele vieţii lui.

18 El a adus în Casa lui Dumnezeu lucrurile consacrate de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.

19 Şi n-a mai fost nici un război până la al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.

16

1 În anul al treizeci şi şaselea al domniei lui Asa, Baeşa, regele lui Israel, s-a urcat împotriva lui Iuda şi a întărit Rama, ca să nu lase pe nimeni să iasă sau să intre la Asa, regele lui Iuda.

2 Atunci Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei regelui, şi a trimis mesageri la Ben-Hadad, regele Siriei, care locuia la Damasc, zicând:

3 Să fie legământ între mine şi tine cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău; iată, ţi-am trimis argint şi aur; du-te şi rupe legământul tău cu Baeşa, regele lui Israel, ca să se depărteze de la mine.

4 Ben-Hadad a ascultat pe regele Asa şi a trimis pe conducătorii armatei lui împotriva cetăţilor lui Israel. Au atacat Iionul, Dan, Abel-Maim şi toate magaziile de provizii ale lui Neftali.

5 Când a auzit Baeşa, a încetat să mai întărească Rama şi a încetat lucrul său.

6 Atunci regele Asa a pus pe tot Iuda să ducă pietrele şi lemnul cu care Baeşa întărise Rama şi cu ele el a fortificat Gheba şi Miţpa.

7 În timpul acela, Hanani, văzătorul, a venit la Asa, regele lui Iuda, şi i-a zis: Pentru că te-ai sprijinit pe regele Siriei şi nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat armata regelui Siriei din mâinile tale.

8 Oare nu erau etiopienii şi libienii o armată mare, cu multe care şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te-ai încrezut în El.

9 Căci ochii Domnului văd peste tot pământul, ca să sprijine pe cei a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta; de aceea, de acum înainte vei avea războaie.

10 Asa s-a mâniat pe văzător şi l-a pus în închisoare, pentru că era înfuriat pe el din cauza aceasta. Şi Asa a asuprit pe unii din popor în timpul acela.

11 Faptele lui Asa, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea regilor lui Iuda şi Israel.

12 În anul al treizeci şi nouălea al domniei lui, Asa s-a îmbolnăvit de picioare aşa încât avea mari dureri; totuşi în boala lui el n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori.

13 Asa a adormit cu părinţii săi şi a murit în anul al patruzeci şi umilea al domniei lui.

14 Ei l-au îngropat în mormântul său, pe care şi-l săpase în Cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii şi cu tot felul de creme, pregătite după arta parfumarului; şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.

17

1 Şi în locul lui a domnit fiul său Iosafat care s-a întărit împotriva lui Israel.

2 El a pus armate în toate cetăţile fortificate ale lui Iuda şi a aşezat garnizoane în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe care le luase tatăl său Asa.

3 Şi Domnul era cu Iosafat, căci el umbla în căile cele dintâi ale tatălui său David şi nu căuta pe Baali,

4 ci a căutat pe Dumnezeul tatălui său, a umblat după poruncile Lui şi nu după faptele lui Israel.

5 De aceea, Domnul a întărit împărăţia în mâna lui; şi tot Iuda a adus lui Iosafat daruri, şi el a avut mari bogăţii şi onoare.

6 Şi inima lui s-a întărit din ce în ce mai mult în căile Domnului şi din nou a îndepărtat din Iuda înălţimile şi Astarteele.

7 Şi în al treilea an al domniei lui el a trimis pe conducătorii săi: Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi pe Mica, să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.

8 Şi cu ei a trimis pe leviţii: Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, leviţi; şi cu ei, pe preoţii Elişama şi Ioram.

9 Ei învăţau în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului; ei s-au dus prin toate cetăţile lui Iuda şi învăţau pe oameni.

10 Şi groaza Domnului era peste toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, aşa că n-au făcut război împotriva lui Iosafat.

11 Şi unii dintre filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un tribut în argint; şi arabii i-au adus turme de animale, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.

12 Iosafat creştea din ce în ce mai mult în mărire, şi a zidit în Iuda fortăreţe şi cetăţi pentru provizii.

13 Şi el avea multă bogăţie în cetăţile lui Iuda; şi oamenii de război, ostaşii viteji, erau la Ierusalim.

14 Şi acesta este numărul lor, după casele părinţilor lor: din Iuda, conducători peste o mie: Adna, conducătorul, şi cu el trei sute de mii de bărbaţi viteji;

15 şi după el a fost Iohanan, conducătorul, şi cu el două sute optzeci de mii de oameni;

16 şi după el a fost Amasia, fiul lui Zicri, care s-a predat de bunăvoie Domnului, şi cu el două sute de mii de oameni viteji.

17 Din Beniamin: Eliada, un om viteaz, şi cu el două sute de mii de oameni înarmaţi cu arcuri şi cu scuturi,

18 şi, după el, a fost Zozabad, şi cu el o sută optzeci de mii de oameni gata pregătiţi pentru război.

19 Aceştia sunt cei care au slujit regelui, afară de cei pe care i-a pus regele prin cetăţile fortificate din toată ţara lui Iuda.

18

1 Iosafat avea bogăţii şi onoare multă; şi el s-a aliat cu Ahab, prin căsătorie.

2 După câţiva ani, s-a coborât în vizită la Ahab în Samaria. Şi Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi de boi, şi l-a rugat să se urce cu el la Ramot din Galaad.

3 Ahab, regele lui Israel, a zis lui Iosafat, regele lui Iuda: Vrei să vii cu mine împotriva Ramotului din Galaad? Şi Iosafat i-a răspuns: Eu sunt ca tine şi poporul meu ca poporul tău; vom merge cu tine la luptă.

4 Apoi Iosafat a zis regelui lui Israel: întreabă, te rog, astăzi Cuvântul Domnului.

5 Atunci regele lui Israel a adunat pe profeţi, patru sute de bărbaţi, şi le-a zis: Să mergem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă abţin? Şi ei au zis: Urcă-te, căci Domnul îl va da în mâna regelui.

6 Dar Iosafat a zis: Nu este aici un profet al Domnului, că să-l putem întreba?

7 Regele lui Israel a zis lui Iosafat: Mai este un om prin care putem să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, pentru că niciodată nu profeţeşte bine despre mine, ci întotdeauna numai rău. El este Mica, fiul lui Imla. Şi Iosafat a zis: Să nu vorbească regele în acest fel!

8 Atunci regele lui Israel a chemat pe unul din ofiţerii lui şi a zis: Adu-l repede pe Mica, fiul lui Imla.

9 Regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, îmbrăcaţi în robele lor, stăteau fiecare pe tronul lui; şi ei stăteau în locul deschis de la intrarea porţii Samariei; şi toţi profeţii profeţeau înaintea lor.

10 Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier; şi el a zis: Aşa vorbeşte Domnul: Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.

11 Şi toţi profeţii au profeţit la fel, zicând: Urcă-te la Ramot în Galaad căci vei avea izbândă, şi Domnul o va da în mâna regelui!

12 Mesagerul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit, zicând: Iată, cuvintele profeţilor spun toate într-un cuget numai lucruri bune regelui. Cuvântul tău deci să fie ca al lor şi vesteşte de bine!

13 Şi Mica a zis: Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Dumnezeul meu.

14 Şi când a venit la rege, regele i-a zis: Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă abţin? Şi el a zis: Urcaţi-vă, căci veţi avea izbândă şi vor fi daţi în mâinile voastre!

15 Şi regele i-a zis: De câte ori să te fac să juri că nu-mi spui decât adevărul în Numele Domnului?

16 Atunci Mica a zis: Am văzut tot Israelul împrăştiat pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor. Şi Domnul a zis: Aceştia n-au stăpân. Fiecare să se întoarcă în pace acasă!

17 Şi regele lui Israel a zis lui Iosafat: Nu ţi-am spus eu că nu va profeţi bine despre mine, ci numai rău?

18 Atunci Mica a zis: Ascultaţi deci Cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe tronul Său şi toată oştirea cerului stând la dreapta Lui şi la stânga Lui.

19 Şi Domnul a zis: Cine va amăgi pe Ahab, regele lui Israel, să se urce şi să piară în Ramot din Galaad? Şi unul zicea într-un fel şi altul în alt fel.

20 Apoi a venit un duh şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: Eu îl voi amăgi. Domnul i-a zis: Cum?

21 El a zis: Voi ieşi şi voi fi un duh mincinos în gura tuturor profeţilor lui. Şi Domnul a zis: îl vei amăgi şi vei şi izbuti; ieşi deci şi fă aşa.

22 Şi acum, iată, Domnul a pus un duh mincinos în gura acestor profeţi ai tăi; căci Domnul a vestit rău împotriva ta.

23 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat şi a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?

24 Şi Mica a zis: Iată, vei vedea în ziua aceea, când vei intra într-o cameră dinăuntru ca să te ascunzi.

25 Atunci regele lui Israel a zis: Luaţi pe Mica şi duceţi-l înapoi la Amon, guvernatorul cetăţii, şi la Ioas, fiul regelui.

26 Şi spuneţi-i: Aşa vorbeşte regele: Puneţi pe omul acesta în închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea întristării şi cu apa întristării, până ce eu mă voi întoarce în pace.

27 Şi Mica a zis: Dacă te vei întoarce în pace, atunci Domnul n-a vorbit prin mine! Şi el a mai zis: Luaţi aminte voi, toate popoarele!

28 Aşa că regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, s-au urcat la Ramot în Galaad.

29 Şi regele lui Israel a zis lui Iosafat: Mă voi schimba de haine şi mă voi duce la luptă; dar tu îmbracă-te cu hainele tale. Şi regele lui Israel şi-a schimbat hainele şi s-au dus la luptă.

30 Regele Siriei poruncise căpitanilor carelor care erau cu el, zicând: Nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel.

31 Şi când au zărit căpitanii carelor pe Iosafat, au zis: Este regele lui Israel! De aceea l-au înconjurat, ca să lupte cu el. Dar Iosafat a strigat şi Domnul l-a ajutat, şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.

32 Când căpitanii carelor au văzut că nu era regele lui Israel, s-au întors de la urmărirea lui.

33 Şi un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe regele lui Israel în încheietura armurii. Şi regele a zis conducătorului carului său: întoarce-te şi scoate-mă de pe câmpul de bătălie; căci sunt grav rănit.

34 Şi lupta a devenit tot mai înverşunată în ziua aceea; regele lui Israel a stat sprijinit în car în faţa sirienilor până seara; şi la apusul soarelui a murit.

19

1 Iosafat, regele lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim.

2 Şi Iehu, fiul văzătorului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis regelui Iosafat: Cum de ai ajutat pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? De aceea, mânia Domnului este peste tine.

3 Dar tot se mai găseşte ceva bun în tine, fiindcă ai înlăturat din ţară Astarteele şi ţi-ai îndreptat inima să caute pe Dumnezeu.

4 Iosafat a locuit în Ierusalim şi a ieşit iarăşi în mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la ţinutul muntos al Efraimului, şi i-a adus înapoi la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

5 A pus judecători în toate cetăţile fortificate din Iuda, în fiecare cetate,

6 şi a zis judecătorilor: Luaţi seama la ce veţi face, căci voi nu judecaţi pentru om, ci pentru Domnul, care este cu voi când rostiţi judecata.

7 De aceea, lăsaţi ca frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci Domnul, Dumnezeul nostru nu ia parte în nedreptate, nici nu se uită la faţa omului, nici nu ia mită.

8 Când s-au întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi în Ierusalim, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi conducători peste casele părinteşti ale lui Israel.

9 Şi el le-a poruncit, zicând: Lucraţi în frica de Domnul, cu credincioşie şi cu toată inima.

10 Şi oricând va veni înaintea voastră vreun caz de la fraţii voştri, care locuiesc în cetăţile lor, cu privire la o vărsare de sânge, la o lege, la o poruncă, la o rânduială sau o judecată, voi să-i avertizaţi, ca să nu se facă vinovaţi înaintea Domnului, pentru ca mânia Lui să nu vină peste voi şi peste fraţii voştri; faceţi aşa şi nu veţi fi vinovaţi.

11 Şi iată, Amaria, marele preot, este peste voi pentru toate lucrurile Domnului, iar Zebadia, fiul lui Ismael, guvernatorul casei lui Iuda, pentru toate lucrurile regelui. De asemenea, leviţii vor fi guvernatori înaintea voastră. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul va fi cu cel bun!

20

1 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei alţii pe lângă amoniţi, au pornit război împotriva lui Iosafat.

2 Au venit şi au înştiinţat pe Iosafat, zicând: O mare mulţime vine împotriva ta de dincolo de mare, din Siria; şi iată, sunt la Hataton-Tamar (adică En-Ghedi).

3 Şi Iosafat s-a temut şi şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul; şi el a vestit un post pentru tot Iuda.

4 Iuda s-a adunat ca să ceară ajutor de la Domnul; şi ei au venit din toate cetăţile lui Iuda ca să caute pe Domnul.

5 Atunci Iosafat a stat în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi

6 şi a zis: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, oare nu eşti Tu Dumnezeu în cer şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile naţiunilor? Şi nu este în mâna Ta tăria şi puterea, încât nimeni nu Ţi se poate împotrivi?

7 Nu ai alungat Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii acestei ţări dinaintea poporului Tău Israel şi n-ai dat-o pentru totdeauna urmaşilor lui Avraam, care Te iubeau?

8 Şi ei au locuit în ea şi Ţi-au zidit un sanctuar în ea pentru Numele Tău, zicând:

9 Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, vom sta înaintea acestei case şi în prezenţa Ta (căci Numele Tău este în casa aceasta), şi vom striga către Tine din strâmtorarea noastră, Tu ne vei asculta şi ne vei mântui!

10 Şi acum, iată, fiii lui Amon şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, prin a căror ţară n-ai lăsat pe Israel să treacă, atunci când au venit din ţara Egiptului, ci s-au abătut de la ei şi nu i-au nimicit,

11 iată cum ne răsplătesc acum, venind să ne alunge din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire!

12 O, Dumnezeul nostru oare nu-i vei judeca? Pentru că noi n-avem nici o putere înaintea acestei mari mulţimi, care vine împotriva noastră; nici nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi către Tine!

13 Şi tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu copiii lor, soţiile lor şi fiii lor.

14 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levitul, dintre fiii lui Asaf.

15 Şi Iahaziel a zis: Ascultaţi, voi toţi din Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi tu, regele Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea acestei mari mulţimi, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu.

16 Mâine coborâţi împotriva lor. Iată, ei se vor urca pe înălţimea Ţiţ şi-i veţi găsi la capătul văii, în dreptul deşertului Ieruel.

17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta. Aşezaţi-vă, staţi acolo şi priviţi mântuirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine ieşiţi înaintea lor şi Domnul va fi cu voi!

18 Şi Iosafat şi-a aplecat capul cu faţa la pământ, şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, închinându-se înaintea Lui.

19 Şi leviţii dintre fiii chehatiţilor şi dintre fiii coreiţilor s-au sculat ca să laude cu glas tare pe Domnul Dumnezeul lui Israel.

20 Şi ei s-au deşteptat dis-de-dimineaţă şi au ieşit în Deşertul Tecoa; şi pe când ieşeau, Iosafat a stat în picioare şi a zis: Ascultaţi-mă, Iuda şi voi locuitori ai Ierusalimului! încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; credeţi pe profeţii Lui şi veţi izbândi.

21 Şi după ce s-a sfătuit cu poporul, a numit pe acei care vor cânta Domnului şi care să laude frumuseţea sfinţeniei, în timp ce mergeau înaintea armatei, şi să zică: Lăudaţi pe Domnul, căci mila Lui ţine în veci!

22 Şi când au început să cânte şi să laude, Domnul a pregătit o ambuscadă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi a celor din muntele Seir, care au venit împotriva lui Iuda; şi ei au fost bătuţi.

23 Căci fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au ridicat împotriva locuitorilor din Muntele Seir, ca să-i măcelărească şi să-i distrugă cu desăvârşire, şi după ce au sfârşit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.

24 Şi când Iuda a venit la locul de veghe peste deşert, s-a uitat înspre mulţime; şi iată, ei erau nişte trupuri moarte, căzute la pământ. Nimeni nu scăpase.

25 Când Iosafat şi poporul său au venit să ia prăzile, au găsit printre ei multe bogăţii şi lucruri scumpe pe aceste trupuri, şi bijuterii scumpe, şi au luat cu ei mai mult decât puteau duce. Trei zile au prădat, căci era multă pradă.

26 Şi a patra zi, s-au adunat în Valea Beraca (Binecuvântare), fiindcă acolo au binecuvântat pe Domnul; de aceea numele acestui loc a fost Valea Beraca până în ziua de azi.

27 Apoi s-au întors, fiecare om din Iuda şi din Ierusalim, cu Iosafat în fruntea lor, ca să meargă la Ierusalim cu bucurie, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de duşmanii lor.

28 Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului cu harpe, instrumente cu corzi şi cu trompete.

29 Şi peste toate împărăţiile acelor ţări s-a aşezat frica de Dumnezeu, când au auzit că Domnul luptase împotriva duşmanilor lui Israel.

30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, căci Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.

31 Iosafat a fost rege peste Iuda. El avea treizeci şi cinci de ani când a devenit rege, şi el a domnit douăzeci şi cinci de ani în Ierusalim. Numele mamei sale a fost Azuba, fiica lui Şilhi.

32 Şi el a umblat pe calea tatălui său Asa; nu s-a abătut de pe ea, ci a făcut ce este drept înaintea Domnului.

33 Totuşi, înălţimile n-au fost îndepărtate, căci încă poporul nu-şi îndreptase inima spre Dumnezeul părinţilor lor.

34 Şi celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea regilor lui Israel.

35 După aceasta, Iosafat, regele lui Iuda, s-a aliat cu Ahazia, regele lui Israel, a cărui purtare era păcătoasă.

36 Şi el s-a unit cu el ca să construiască nişte corăbii, ca să meargă la Tars; şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.

37 Atunci Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a profeţit împotriva lui Iosafat şi a zis: Fiindcă te-ai unit cu Ahazia, Domnul ţi-a nimicit lucrările. Şi corăbiile au fost sfărâmate şi n-au putut să se ducă la Tars.

21

1 Şi Iosafat a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat lângă părinţii săi în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioram.

2 Şi Ioram avea ca fraţi, fii ai lui Iosafat, pe: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael şi Şefatia, toţi aceştia erau fiii lui Iosafat, regele lui Israel.

3 Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur şi în lucruri preţioase, împreună cu cetăţi fortificate în Iuda; dar el a dat împărăţia lui Ioram, pentru că el era întâiul-născut.

4 Când Ioram a luat în stăpânire împărăţia tatălui său şi s-a întărit, a omorât cu sabia pe toţi fraţii săi şi pe câţiva dintre conducătorii lui Israel.

5 Ioram avea treizeci şi doi de ani când a ajuns rege şi a domnit opt ani la Ierusalim.

6 El a umblat pe calea regilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de soţie pe o fiică a lui Ahab; şi el a făcut ce este rău înaintea Domnului.

7 Dar Domnul n-a vrut să piardă casa lui David, din cauza legământului pe care-l făcuse cu David şi pentru că promisese că îi va da pentru totdeauna o lumină, lui şi fiilor lui.

8 În zilele lui, edomiţii s-au desprins de sub stăpânirea lui Iuda şi şi-au pus un rege.

9 Şi Ioram a ieşit cu conducătorii armatelor sale şi cu toate carele lui. El s-a sculat noaptea, a lovit pe edomiţii, care-l înconjurau, şi pe conducătorii carelor lor.

10 Astfel revolta edomiţilor împotriva stăpânirii lui Iuda s-a menţinut până în ziua de azi. Tot în acelaşi timp s-a răsculat şi Libna împotriva stăpânirii lui Ioram, pentru că el părăsise pe Domnul Dumnezeul părinţilor lui.

11 Pe lângă aceasta, Ioram a făcut înălţimi pe munţii lui Iuda şi a făcut pe locuitorii Ierusalimului să comită desfrânare, şi pe Iuda l-a dus în rătăcire.

12 I-a venit o scrisoare de la profetul Ilie, care spunea: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău Iosafat şi pe căile lui Asa, regele lui Iuda,

13 ci ai umblat pe calea regilor lui Israel şi ai atras pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului în desfrânare, cum a făcut casa lui Ahab faţă de Israel, şi pentru că ai omorât pe fraţii tăi, casa tatălui tău, care erau mai buni decât tine,

14 iată, Domnul va lovi cu o mare nenorocire pe poporul tău, pe copiii tăi, pe soţiile tale şi tot ce este al tău,

15 iar pe tine te va lovi cu o boală grea, cu o boală de intestine, până când zi de zi, din cauza bolii, vor ieşi intestinele din tine.

16 Şi Domnul a ridicat împotriva lui Ioram duhul filistenilor şi al arabilor, care locuiau lângă etiopieni.

17 S-au urcat împotriva lui Iuda, au năvălit asupra lui, au jefuit toată bogăţia care se afla în casa regelui şi i-au luat fiii şi soţiile, aşa încât nu i-a mai rămas alt fiu afară de Ioahaz {Ioahaz este numit Ahazia în cap. 22:1.}, cel mai tânăr dintre fiii lui.

18 Şi după toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de intestine, care era fără vindecare.

19 Şi a fost aşa că după o vreme, la sfârşitul a doi ani de zile, au ieşit din el intestinele din cauza bolii sale şi a murit în dureri mari. Şi poporul lui n-a ars tămâie pentru el, cum făcuse pentru părinţii lui.

20 El avea treizeci şi doi de ani când a ajuns rege şi a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să-i pară nimănui rău după el. L-au îngropat în Cetatea lui David, dar nu în mormântul regilor.

22

1 Locuitorii Ierusalimului au pus rege, în locul lui, pe Ahazia, fiul lui cel mai tânăr, căci pe toţi cei mai în vârstă îi omorâse armata care venise cu arabii în tabără. Astfel a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, regele lui Iuda.

2 Ahazia avea patruzeci şi doi de ani când a ajuns rege şi a domnit un an la Ierusalim. Mama lui se numea Atalia, fiica lui Omri.

3 El a umblat pe căile casei lui Ahab, căci mama lui îl îndemna spre lucruri nelegiuite.

4 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci, după moartea tatălui său, ei îi erau sfătuitori, spre pierzarea lui.

5 El a umblat după sfatul lor şi s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, la război împotriva lui Hazael, regele Siriei, la Ramot în Galaad; şi sirienii au rănit pe Ioram.

6 Ioram s-a întors la Izreel ca să se vindece de rănile pe care le primise la Rama, când s-a luptat cu Hazael, regele Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, regele lui Iuda, s-a coborât la Izreel ca să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, pentru că era bolnav.

7 Ahazia a venit la Ioram prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui; căci, după ce a venit, a ieşit cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care Domnul îl unsese ca să piardă casa lui Ahab.

8 Şi s-a întâmplat că, în timp ce Iehu făcea judecată asupra casei lui Ahab, a dat peste conducătorii lui Iuda şi peste fiii fraţilor lui Ahazia, care slujeau lui Ahazia, şi i-a omorât.

9 După aceea a căutat pe Ahazia şi l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu şi l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui. Astfel n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească peste împărăţie.

10 Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât pe tot neamul regesc al casei lui Iuda.

11 Dar Ioşabeat, fiica regelui, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a furat din mijlocul fiilor regelui, care fuseseră ucişi, şi l-a pus cu doica lui în dormitor. Astfel l-a ascuns Ioşabeat, fiica regelui Ioram, soţia preotului Iehoiada, si sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, ca să nu-l omoare.

12 Şi el a stat şase ani ascuns cu ci în Casa lui Dumnezeu. Şi în iară domnea Atalia.

23

1 În al şaptelea an, Iehoiada s-a îmbărbătat şi a făcut legământ cu conducătorii peste sute, care erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri.

2 Ei au străbătut toată ţara lui Iuda şi au strâns pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim.

3 Şi toată adunarea a făcut un legământ cu regele în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le-a zis: Iată, fiul regelui va domni, aşa cum a spus Domnul despre fiii lui David.

4 Acesta este lucrul pe care-l veţi face: a treia parte din voi, care intră în slujbă în ziua Sabatului, dintre preoţi şi dintre leviţi, vor fi pază la uşi;

5 altă treime să stea în casa regelui şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului.

6 Dar nimeni să nu intre în Casa Domnului afară de preoţii şi leviţii care sunt de serviciu; ei pot intra, pentru că sunt sfinţi, dar toţi ceilalţi din popor să asculte de porunca Domnului.

7 Leviţii să înconjoare pe rege de jur împrejur, fiecare cu armele în mână, şi oricine va intra în casă să fie omorât. Voi să fiţi pe lângă rege când va intra şi când va ieşi.

8 Leviţii şi tot Iuda au făcut întocmai după cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Şi-a luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe nici una din cete.

9 Şi preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile mari şi mici care fuseseră ale regelui David şi care se aflau în Casa lui Dumnezeu.

10 A aşezat tot poporul, pe fiecare cu arma lui în mână, de la partea dreaptă până la partea stângă a casei, de-a lungul altarului şi al casei, de jur împrejurul regelui.

11 Atunci au adus înainte pe fiul regelui, i-au pus coroana pe cap şi i-au dat Mărturia, şi l-au făcut rege. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns şi i-au zis: Trăiască regele!

12 Când a auzit Atalia strigătul poporului care alerga şi lăuda pe rege, a venit la popor în Casa Domnului.

13 S-a uitat şi iată, regele stătea lângă stâlpul lui, la intrare, iar conducătorii şi trompetiştii erau lângă rege. Şi tot poporul ţării era voios şi sunau din trompete, iar cântăreţii cântau cu instrumente muzicale şi intonau cântări de laudă. Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a zis: Trădare! Trădare!

14 Atunci preotul Iehoiada a scos pe şutaşi, pe conducătorii armatei, şi le-a zis: Scoateţi-o dintre şiruri şi oricine o va urma să fie ucis cu sabia. Căci preotul zisese: Nu o ucideţi în Casa Domnului.

15 Au prins-o pe când ajungea la casa regelui prin intrarea Porţii Cailor şi acolo au omorât-o.

16 Şi Iehoiada a încheiat un legământ între el, tot poporul şi rege, prin care ei se angajau să fie poporul Domnului.

17 Tot poporul a intrat în casa lui Baal şi au dărâmat-o; i-au sfărâmat altarele şi chipurile şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.

18 Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mâinile preoţilor, care erau leviţi, pe care-i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi-de-tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cântări, după cum a fost poruncit de David.

19 Şi el a pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre cineva care s-a pângărit printr-un anume lucru.

20 A luat pe şutaşi, pe cei mai însemnaţi, pe guvernatorii poporului şi pe tot poporul ţării şi a coborât pe rege din Casa Domnului. Au intrat în casa regelui pe Poarta de Sus şi au aşezat pe rege pe tronul împărăţiei.

21 Tot poporul ţării se bucura şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia.

24

1 Ioas avea şapte ani când a ajuns rege şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Ţibia, din Beer-Şeba.

2 Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada.

3 Iehoiada a luat două soţii pentru Ioas, şi lui Ioas i s-au născut fii şi fiice.

4 După aceea, Ioas şi-a pus în gând să repare Casa Domnului.

5 A strâns pe preoţi şi pe leviţi şi le-a zis: Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda şi strângeţi bani pentru fiecare an de la tot Israelul, ca să reparaţi Casa Dumnezeului vostru. Şi faceţi repede acest lucru. Dar leviţii nu s-au grăbit.

6 Regele a chemat pe marele preot Iehoiada şi i-a zis: De ce n-ai vegheat ca leviţii să strângă din Iuda şi din Ierusalim taxa poruncită de Moise, robul Domnului, pusă peste adunarea lui Israel pentru cortul Mărturiei?

7 Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au jefuit Casa lui Dumnezeu şi au întrebuinţat în slujba Baalilor toate lucrurile consacrate Casei Domnului.

8 Atunci regele a poruncit să se facă o ladă şi să o pună afară la poarta Casei Domnului.

9 Şi s-a proclamat în Iuda şi în Ierusalim să se aducă Domnului taxa pe care Moise, robul Domnului, a pus-o peste Israel, în deşert.

10 Toţi conducătorii şi tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit.

11 Când leviţii aduceau lada în mâinile guvernatorilor regelui şi când vedeau că sunt mulţi bani în ea, atunci venea scriitorul regelui şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o duceau iarăşi la loc. Aşa făceau în fiecare zi şi au strâns mult argint.

12 Regele şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră şi tâmplari, pentru a repara Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi bronz, ca să repare Casa Domnului.

13 Lucrătorii s-au apucat de lucru şi au terminat ce era de reparat; au adus Casa lui Dumnezeu la starea ei originală şi au întărit-o.

14 Când au terminat, au adus înaintea regelui şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi din el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile-de-tot, linguri şi vase de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus neîncetat arderi-de-tot în Casa Domnului.

15 Iehoiada a îmbătrânit şi era sătul de zile când a murit. Când a murit, avea o sută treizeci de ani.

16 L-au îngropat în Cetatea lui David la un loc cu regii, pentru că făcuse bine în Israel, faţă de Dumnezeu şi faţă de Casa Lui.

17 După moartea lui Iehoiada, conducătorii lui Iuda au venit şi au adus omagii regelui; şi el i-a ascultat.

18 Şi ei au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi au slujit Astarteelor şi idolilor. Din cauza păcatului lor, mânia lui Dumnezeu a venit peste Iuda şi peste Ierusalim.

19 Domnul a trimis la ei profeţi ca să-i întoarcă înapoi la El, şi au mărturisit împotriva lor, dar ei n-au ascultat.

20 Şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste Zaharia, fiul preotului Iehoiada, care s-a înfăţişat înaintea poporului şi le-a zis: Aşa vorbeşte Dumnezeu: De ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi prospera. Pentru că aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.

21 Ei au conspirat împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, la porunca regelui, în curtea Casei Domnului.

22 Astfel regele Ioas nu şi-a amintit de bunătatea pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci a omorât pe fiul lui. Când a murit, Zaharia a zis: Domnul să vadă şi să judece!

23 Şi s-a întâmplat că la sfârşitul anului, armata sirienilor s-a urcat împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toţi conducătorii poporului şi au trimis toată prada regelui Damascului.

24 Armata sirienilor a venit cu un număr mic de oameni, dar Domnul a dat în mâna lor o armată foarte mare, pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas.

25 Când au plecat de la el, după ce l-au lăsat în mari suferinţe, slujitorii lui au conspirat împotriva lui din cauza sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au lovit în patul lui şi a murit. L-au îngropat în Cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele regilor.

26 Aceştia sunt cei ce au conspirat împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie moabită.

27 Cât despre fiii lui, despre marele număr de profeţii făcute cu privire la el şi despre repararea Casei lui Dumnezeu, iată, acestea sunt scrise în istoria din cartea regilor. Şi Amaţia, fiul său, a domnit în locul lui.

25

1 Amaţia a ajuns rege la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Ioadan, din Ierusalim.

2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar nu cu toată inima.

3 Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe regele, tatăl său.

4 Dar n-a omorât pe fiii lor, ci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în Lege, în Cartea lui Moise, unde Domnul a poruncit, zicând: Părinţii să nu fie omorâţi pentru copiii lor, nici copiii să nu fie omorâţi pentru părinţii lor, ci fiecare să moară pentru păcatul lui însuşi.

5 Amaţia a strâns pe oamenii din Iuda şi i-a pus, după casele lor părinteşti, conducători peste mii şi conducători peste sute, peste tot Iuda şi Beniaminul. Le-a făcut numărătoarea de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, care puteau ieşi la oaste, mânuind suliţa şi scutul.

6 A mai tocmit cu plata din Israel o sută de mii de bărbaţi viteji, cu o sută de talanţi de argint.

7 Dar un om al lui Dumnezeu a venit la el, zicând: Rege, să nu meargă cu tine armata lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, cu toţi aceşti fii ai lui Efraim.

8 Dar dacă vrei să mergi cu ei, du-te, întăreşte-te pentru luptă, dar să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea duşmanului. Căci Dumnezeu are puterea să te ajute şi să te facă să cazi.

9 Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat armatei lui Israel? Şi omul lui Dumnezeu a răspuns: Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.

10 Atunci Amaţia a despărţit ceata care-i venise din Efraim, şi a pornit ca să se întoarcă acasă. Dar ei s-au mâniat foarte tare pe Iuda şi s-au întors acasă cu mare furie.

11 Amaţia s-a întărit şi şi-a condus poporul în Valea Sării, unde a bătut zece mii de oameni dintre fiii lui Seir.

12 Şi pe alţi zece mii, fiii lui Iuda i-au prins de vii făcându-i prizonieri, i-au dus pe vârful unei stânci şi i-au aruncat de pe vârful stâncii aşa încât toţi au fost zdrobiţi.

13 Dar soldaţii din armata pe care o trimisese Amaţia înapoi, ca să nu meargă cu el la luptă, au năvălit peste cetăţile lui Iuda, de la Samaria până la Bet-Horon, au ucis trei mii dintre ei şi au luat multă pradă.

14 Când s-a întors Amaţia de la înfrângerea edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a pus dumnezei pentru el, s-a închinat înaintea lor şi le-a ars tămâie.

15 Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Amaţia şi a trimis la el pe un profet, care i-a zis: De ce ai căutat pe dumnezeii acestui popor, când ei n-au putut să-şi scape poporul din mâna ta?

16 Pe când vorbea el cu regele, Amaţia i-a zis: Eşti tu cumva sfătuitorul regelui? Pleacă! De ce să fii lovit? Profetul a plecat, zicând: Ştiu acum că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai ascultat sfatul meu.

17 După aceea, Amaţia, regele lui Iuda, s-a sfătuit şi a trimis să spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel: Vino, să ne vedem faţă în faţă!

18 Şi Ioas, regele lui Israel, a trimis la Amaţia, regele lui Iuda, zicând: Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: Dă pe fiica ta de soţie fiului meu! Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat în picioare spinul.

19 Iată, tu zici că ai bătut pe edomiţi şi inima ţi se înalţă ca să te mândreşti. Acum rămâi mai bine acasă. De ce să stârneşti un rău, prin care să cazi tu şi Iuda cu tine?

20 Dar Amaţia nu l-a ascultat, căci era de la Dumnezeu ca să-i dea în mâna duşmanilor lor, pentru că au căutat pe dumnezeii Edomului.

21 Şi Ioas, regele lui Israel, s-a urcat; şi el cu Amaţia, regele lui Iuda, s-au văzut faţă-n faţă la Bet-Şemeşul lui Iuda.

22 Şi Iuda a fost bătut de Israel şi fiecare a fugit la cortul lui.

23 Ioas, regele lui Israel, a capturat la Bet-Şemeş pe Amaţia, regele lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. L-a dus la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim până la Poarta Unghiului.

24 A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, şi vistieriile casei regelui. A luat şi ostatici şi s-a întors la Samaria.

25 Şi Amaţia, fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel.

26 Celelalte fapte ale lui Amaţia, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt oare scrise în cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel?

27 Din vremea aceea, când Amaţia s-a abătut de la Domnul, s-a făcut împotriva lui o conspiraţie în Ierusalim, încât el a fugit la Lachis. Dar l-au urmărit la Lachis şi l-au omorât.

28 L-au adus pe cai şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui Iuda.

26

1 Atunci tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus rege în locul tatălui său Amaţia.

2 Ozia a zidit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit regele cu părinţii săi.

3 Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns rege şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Numele mamei sale era Iecolia, din Ierusalim.

4 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.

5 A căutat pe Dumnezeu în timpul zilelor lui Zaharia, care înţelegea viziunile lui Dumnezeu. Şi atâta timp cât a căutat pe Domnul Dumnezeu l-a făcut Să prospere.

6 El a ieşit şi a luptat împotriva filistenilor. A dărâmat zidul Gatului, zidul Iabnei şi zidul Asdodului; şi el a zidit cetăţi în jurul Asdodului şi între filisteni.

7 Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal, şi împotriva maoniţilor.

8 Amoniţii au dat daruri lui Ozia şi faima lui s-a răspândit până la teritoriile Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.

9 Ozia a mai construit turnuri în Ierusalim, deasupra Porţii Unghiului, deasupra Porţii Văii, şi deasupra colţului zidului, şi le-a întărit.

10 A construit turnuri în deşert şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi viticultori în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului.

11 Ozia avea o armată de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de secretarul Ieiel şi de dregătorul Maaseia şi puse sub poruncile lui Hanania, unul din conducătorii regelui.

12 Tot numărul capilor caselor părinteşti, al bărbaţilor viteji, era de două mii şase sute.

13 Ei comandau peste o armată de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi, viteji în război, ca să ajute pe rege împotriva duşmanului.

14 Şi Ozia le-a pregătit, pentru toată armata, scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii.

15 A făcut la Ierusalim dispozitive inventate de oameni pricepuţi, ca să fie aşezate pe turnuri şi pe colţuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Şi faima lui s-a răspândit până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până când a ajuns foarte puternic.

16 Dar după ce a ajuns puternic, inima lui s-a îngâmfat spre pierzarea lui; căci el a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.

17 Şi preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoţi ai Domnului, care erau bărbaţi viteji.

18 Ei s-au împotrivit regelui Ozia şi i-au zis: N-ai dreptul, Ozia, să arzi tămâie înaintea Domnului, ci dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au cost consacraţi ca să tămâieze. Ieşi din sanctuar, pentru că faci un păcat şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.

19 Atunci Ozia s-a mâniat. în mână avea o cădelniţă, pentru a tămâia, şi cum s-a mâniat pe preoţi, a ieşit lepră pe fruntea lui, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.

20 Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.

21 Şi regele Ozia a fost lepros până în ziua morţii, şi a locuit într-o casă izolată, ca lepros; căci a fost alungat din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei regelui şi judeca poporul ţării.

22 Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de profetul Isaia, fiul lui Amoţ.

23 Şi Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat lângă părinţii săi pe câmpul mormintelor regilor, căci au zis: Este lepros. în locul lui a domnit fiul său Iotam.

27

1 Iotam avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns rege şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Ieruşa, fiica lui Ţadoc.

2 El a făcut ceea ce era drept înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia; totuşi, el n-a intrat în templul Domnului. Poporul însă se strica tot mai mult.

3 El a zidit Poarta de Sus a Casei Domnului şi a construit mult la zidul Ofelului.

4 A construit cetăţi în ţinutul muntos al lui Iuda, iar în păduri a construit fortăreţe şi turnuri.

5 El s-a luptat cu regele amoniţilor şi i-a biruit. Poporul lui Amon i-a dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grâu şi zece mii de orz; şi i-au adus tot atât în anul al doilea şi al treilea.

6 Iotam a ajuns puternic, pentru că şi-a îndreptat căile înaintea Domnului Dumnezeului său.

7 Şi celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui şi tot ce a făcut el, iată, sunt scrise în cartea regilor lui Israel şi ai lui Iuda.

8 El avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns rege şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim.

9 Iotam a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în Cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

28

1 Ahaz avea douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim, dar el n-a făcut ce era drept înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.

2 Căci el a umblat pe căile regilor lui Israel şi a făcut chipuri turnate pentru Baali.

3 Mai mult, el a ars tămâie în Valea fiului lui Hinom şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

4 Şi el aducea jertfe şi ardea tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.

5 De aceea, Domnul, Dumnezeul său l-a dat pe mâna regelui Siriei; sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prizonieri de război, pe care i-au dus la Damasc. El a fost dat şi în mâna regelui lui Israel, care l-a învins printr-un mare măcel.

6 Căci Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de bărbaţi, toţi bărbaţi viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

7 Şi Zicri, un viteaz din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul regelui, pe Azricam, conducătorul casei regale, şi pe Elcana, care era al doilea după rege.

8 Şi copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prizonieri de război, femei, fii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus-o în Samaria.

9 Dar acolo era un profet al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea armatei, care venea la Samaria, şi i-a zis: Iată, pentru că Domnul Dumnezeul părinţilor voştri S-a mâniat pe Iuda, El i-a dat în mâna voastră, iar voi i-aţi omorât cu o furie care a ajuns până la ceruri.

10 Şi acum credeţi că veţi face din copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului sclavii şi sclavele voastre? Voi oare nu sunteţi vinovaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru?

11 Ascultaţi-mă deci şi daţi drumul acestor prinşi pe care i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mânia aprinsă a Domnului este asupra voastră.

12 Atunci câţiva bărbaţi dintre conducătorii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor care veneau de la război

13 şi le-au zis: Să nu aduceţi aici pe aceşti prizonieri de război; căci, pe lângă faptul că suntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai adăugaţi încă la păcatele şi la greşelile noastre. Vina noastră este mare şi mânia aprinsă a Domnului este peste Israel.

14 Atunci ostaşii au lăsat prizonierii şi prada înaintea conducătorilor şi înaintea întregii adunări.

15 Şi oamenii, desemnaţi pe nume pentru aceasta, s-au sculat şi au luat pe prizonierii de război, au îmbrăcat din pradă pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănânce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei slăbiţi, şi i-au adus la Ierihon, cetatea palmierilor, la fraţii lor. Şi apoi s-au întors la Samaria.

16 Pe vremea aceea, regele Ahaz a trimis să ceară ajutor de la regii Asiriei.

17 Căci edomiţii veniseră din nou, au bătut pe Iuda şi le-au luat prizonieri de război.

18 Filistenii au năvălit şi ei în cetăţile din câmpie şi din partea de sud a lui Iuda, şi luaseră Bet-Şemeşul, Aialonul, Ghederotul, Soco şi satele lui, Timna şi satele ei, Ghimzo şi satele lui şi s-au aşezat acolo.

19 Căci Domnul a umilit pe Iuda, din cauza lui Ahaz, regele lui Israel, pentru că el a atras pe Iuda în desfrânare şi a fost în mod continuu necredincios faţă de Domnul.

20 De asemenea, Tilgat Pilneser, regele Asiriei, a venit împotriva lui şi l-a tulburat în loc să-l ajute.

21 Şi Ahaz a luat o parte din vistieriile Casei Domnului, ale casei regelui şi ale mai-marilor, ca să facă daruri regelui Asiriei; dar el nu l-a ajutat cu nimic.

22 Şi în vremea strâmtorării lui, regele Ahaz a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului.

23 Căci el a adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: Fiindcă dumnezeii regilor Siriei i-au ajutat, le voi aduce şi eu jertfe, ca să mă ajute şi pe mine. Dar aceştia au fost cauza căderii lui şi a întregului Israel.

24 Şi Ahaz a adunat uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a sfărâmat uneltele Casei lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului şi şi-a făcut altare în fiecare colţ din Ierusalim.

25 Şi în fiecare cetate din Iuda a ridicat înălţimi, ca să ardă tămâie altor dumnezei. Şi a mâniat astfel pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.

26 Şi celelalte fapte ale lui, şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată, ele sunt scrise în cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel.

27 Şi Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetate, în Ierusalim, căci nu l-au pus în mormintele regilor lui Israel. Şi în locul lui a domnit fiul său Ezechia.

29

1 Ezechia a început să domnească la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit în Ierusalim douăzeci şi nouă de ani. Numele mamei lui era Abia, fiica lui Zaharia.

2 El a făcut ce era drept înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.

3 În anul întâi al domniei sale, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a reparat.

4 A poruncit să vină preoţii şi leviţii şi i-a adunat pe locul deschis dinspre est

5 şi le-a zis: Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din sanctuar ce este necurat.

6 Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru, L-au părăsit, şi-au întors faţa de la cortul Domnului şi i-au întors Spatele.

7 Au închis chiar şi uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au ars tămâie, nici n-au adus arderi-de-tot în sanctuarul Dumnezeului lui Israel.

8 De aceea, mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi El i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.

9 Şi iată, din cauza aceasta părinţii noştri au căzut ucişi de sabie şi fiii noştri şi fiicele noastre şi soţiile noastre sunt în captivitate.

10 Acum am în inima mea să fac un legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca să se abată de la noi mânia Lui aprinsă.

11 Acum, fiii mei, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi robii Lui şi să-I ardeţi tămâie.

12 Şi leviţii s-au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, dintre fiii chehatiţilor; şi dintre fiii merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi dintre gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah;

13 şi dintre fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi dintre fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;

14 şi dintre fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei; şi dintre fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.

15 Şi ei au adunat pe fraţii lor şi s-au sfinţit, au venit să cureţe Casa Domnului, după porunca regelui şi după cuvintele Domnului.

16 Preoţii au intrat în partea dinăuntru a Casei Domnului ca s-o cureţe; au scos toate necurăţiile pe care le-au găsit în templul Domnului şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat leviţii ca să le ducă afară, în pârâul Chedron.

17 Au început să sfinţească în ziua întâi a lunii întâi şi în a opta zi a lunii au intrat în pridvorul Domnului. Ei deci au sfinţit Casa Domnului în opt zile şi în ziua a şaisprezecea a lunii întâi au terminat.

18 Apoi s-au dus la regele Ezechia şi i-au zis: Am sfinţit toată Casa Domnului, altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui şi masa pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.

19 Pe lângă aceasta, am pregătit şi sfinţit toate uneltele pe care regele Ahaz le aruncase, în nelegiuirea lui, şi iată, ele sunt înaintea altarului Domnului.

20 Regele Ezechia s-a deşteptat dis-de-dimineaţă, a adunat pe mai-marii cetăţii şi s-a urcat la Casa Domnului.

21 Şi ei au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi, ca jertfă pentru păcat pentru împărăţie, pentru sanctuar şi pentru Iuda. Şi el a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le jertfească pe altarul Domnului.

22 Au înjunghiat deci boii, iar preoţii au luat sângele şi l-au stropit pe altar; au înjunghiat berbecii şi au stropit sângele pe altar; au înjunghiat mieii şi au stropit sângele pe altar.

23 Au adus apoi ţapii jertfei pentru păcat înaintea regelui şi înaintea adunării şi aceştia şi-au pus mâinile peste ei.

24 Şi preoţii i-au înjunghiat şi le-au turnat sângele pe altar, ca să facă ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise regele să se aducă arderea-de-tot şi jertfa de ispăşire.

25 Apoi a instalat pe leviţi în Casa Domnului cu chimvale, lire şi harpe, după porunca lui David şi a lui Gad, văzătorul regelui, şi a profetului Natan; căci aşa era porunca Domnului, dată prin profeţii Săi.

26 Leviţii stăteau în picioare cu instrumentele de muzică ale lui David şi preoţii cu trompetele.

27 Şi Ezechia a poruncit să aducă arderea-de-tot pe altar; şi în acelaşi timp, când a început arderea-de-tot, a început şi cântarea Domnului, cu trompetele şi instrumentele lui David, regele lui Israel.

28 Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea şi au sunat din trompete, până s-a sfârşit arderea-de-tot.

29 Şi când au terminat de adus arderea-de-tot, regele şi toţi cei care erau prezenţi au îngenuncheat şi s-au închinat.

30 Şi regele Ezechia şi conducătorii au zis leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale profetului Asaf. Şi ei au cântat laude cu bucurie, s-au proşternut şi s-au închinat.

31 Apoi Ezechia a răspuns şi a zis: Acum, după ce v-aţi consacrat Domnului, apropiaţi-vă şi aduceţi animalele pentru jertfe şi jertfele de mulţumire în Casa Domnului. Şi adunarea a adus animalele pentru jertfe şi jertfe de mulţumire; şi toţi cei pe care-i îndemna inima au adus arderi-de-tot.

32 Şi numărul arderilor-de-tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de tauri, o sută de berbeci şi două sute de miei; toate acestea au fost jertfite ca ardere-de-tot Domnului.

33 Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.

34 Dar preoţii erau foarte puţini şi n-au putut să jupoaie toate arderile-de-tot; de aceea, i-au ajutat fraţii lor, leviţii, până s-a sfârşit lucrul şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci leviţii erau mai grabnici în a se sfinţi decât preoţii.

35 De fapt, erau foarte multe şi arderile-de-tot, cu grăsimile jertfelor de mulţumire şi cu jertfele de băutură ale arderilor-de-tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului.

36 Şi Ezechia şi tot poporul s-au bucurat pentru ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru popor, pentru că lucrul s-a întâmplat pe neaşteptate.

30

1 Şi Ezechia a trimis mesageri în tot Israelul şi în Iuda, şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la Casa Domnului, la Ierusalim, să sărbătorească Pastele pentru Domnul Dumnezeul lui Israel.

2 Căci regele se sfătuise la Ierusalim cu mai-marii săi şi cu toată adunarea, ca să sărbătorească Pastele în luna a doua,

3 pentru că nu puteau fi sărbătorite la vremea lor, din cauză că preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare şi poporul nu se adunase la Ierusalim.

4 Şi lucrul acesta a plăcut regelui şi întregii adunări.

5 Astfel s-au hotărât să facă o proclamaţie în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să sărbătorească Pastele pentru Domnul Dumnezeul lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră sărbătorite în felul cum erau poruncite.

6 Gărzile s-au dus cu scrisorile regelui şi ale conducătorilor lui în tot Israelul şi în Iuda. Şi, după porunca regelui, au zis: Fii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel, ca şi El să Se întoarcă la voi, rămăşiţă scăpată din mâna regilor Asiriei!

7 Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor, astfel că El i-a dat pradă pustiirii, după cum vedeţi.

8 Deci nu vă înţepeniţi gâtul, ca părinţii voştri, ci daţi-vă Domnului şi veniţi la sfântul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se îndepărteze de la voi.

9 Căci dacă vă veţi întoarce din nou la Domnul, fraţii voştri şi copiii voştri vor găsi milă înaintea celor care i-au luat prizonieri şi se vor întoarce în ţară; căci Domnul Dumnezeul vostru este plin de har şi milos, şi nu-Şi va întoarce Faţa de la voi, dacă voi vă întoarceţi la El.

10 Astfel gărzile au mers din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi a lui Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.

11 Totuşi, câţiva oameni din Aşer, din Manase şi din Zabulon s-au umilit şi au venit la Ierusalim.

12 Mâna lui Dumnezeu a fost şi în Iuda şi le-a dat o singură inimă, ca să facă să împlinească porunca regelui şi a conducătorilor, după Cuvântul Domnului.

13 Şi la Ierusalim s-a adunat un popor în număr mare, ca să ţină Sărbătoarea Azimilor în luna a doua; a fost o adunare foarte mare.

14 S-au sculat şi au îndepărtat altarele care erau la Ierusalim; şi au îndepărtat toate altarele pentru tămâiere şi le-au aruncat în pârâul Chedron.

15 Apoi au jertfit Pastele în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Şi preoţii şi leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit şi au adus arderi-de-tot în Casa Domnului.

16 Ei stăteau în locul lor după obiceiul lor, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.

17 Căci în adunare erau mulţi care nu se sfinţiseră; de aceea leviţii erau însărcinaţi cu înjunghierea mieilor de Paşti pentru fiecare care era necurat, ca să-i sfinţească pentru Domnul.

18 Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră şi au mâncat Pastele altfel decât cum era scris. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: Domnul, care este bun, să ierte pe fiecare

19 care şi-a îndreptat inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lui, cu toate că nu s-a curăţat după legea de curăţire a sanctuarului.

20 Şi Domnul a ascultat pe Ezechia şi a vindecat poporul.

21 Astfel copiii lui Israel care se aflau în Ierusalim au ţinut Sărbătoarea Azimilor şapte zile, cu mare bucurie. Şi în fiecare zi leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care cântau în cinstea Lui.

22 Şi Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Ei deci au mâncat timp de şapte zile, aducând jertfele de mulţumire şi lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

23 Atunci toată adunarea s-a sfătuit să mai ţină sărbătoarea încă şapte zile, aşa că au sărbătorit cele şapte zile cu bucurie.

24 Căci Ezechia, regele lui Iuda, a dat adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi, iar conducătorii i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi; şi un număr mare de preoţi se sfinţiseră.

25 Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii şi leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel, şi cei ce locuiau în Iuda.

26 Şi a fost mare bucurie la Ierusalim. La Ierusalim nu mai fusese aşa ceva de pe vremea lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel.

27 Atunci preoţii şi leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa Lui sfântă.

31

1 Când s-au sfârşit toate acestea, toţi cei din Israel care erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda şi au sfărâmat stâlpii idolatri, au tăiat Astarteele şi au dărâmat înălţimile şi altarele din tot Iuda, şi din Beniamin, şi din Efraim, şi din Manase. Apoi toţi fiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la proprietatea lui.

2 Şi Ezechia a organizat din nou cetele preoţilor şi ale leviţilor, după împărţirile lor, pe fiecare om după slujbele lui, preoţii şi leviţii pentru arderile-de-tot şi pentru jertfele de mulţumire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberei Domnului.

3 Regele a dat o parte din averile lui pentru arderile-de-tot, pentru arderile-de-tot de dimineaţă şi de seară şi pentru arderile-de-tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după cum este scris în legea Domnului.

4 Pe lângă aceasta, a poruncit poporului care locuia în Ierusalim să dea preoţilor şi leviţilor partea cuvenită lor, ca astfel să fie devotaţi legii Domnului.

5 Şi îndată ce s-a comunicat porunca aceasta, fiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade din grâu, din must, din untdelemn, din miere şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuială din toate.

6 Şi copiii lui Israel şi ai lui Iuda, care locuiau în cetăţile lui Iuda, au adus şi ei zeciuială din boi şi din oi, şi zeciuială din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor, şi le-au pus în grămezi.

7 Au început să le pună în grămezi în luna a treia şi au terminat în luna a şaptea.

8 Şi când Ezechia şi conducătorii au venit şi au văzut grămezile, au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său Israel.

9 Apoi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe leviţi de grămezile acestea.

10 Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns şi a zis: De când poporul a început să aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său, iar această mare cantitate a mai rămas!

11 Şi Ezechia a dat poruncă să se pregătească nişte magazii în Casa Domnului; şi le-au pregătit.

12 Şi au adus în ele cu credincioşie darurile, zeciuielile şi lucrurile sfinte; şi levitul Conania avea grija lor şi fratele său Şimei era al doilea după el.

13 Şi Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau supraveghetori sub autoritatea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca regelui Ezechia şi a lui Azaria, conducătorul Casei lui Dumnezeu.

14 Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de est, avea grijă de darurile de bunăvoie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile preasfinţite.

15 Şi sub autoritatea lui erau Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania, în cetăţile preoţeşti, ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor.

16 Pe lângă cei de parte bărbătească înscrişi în cartea genealogiilor de la vârsta de trei ani în sus, au împărţit la oricine a intrat în Casa Domnului porţia lui zilnică, pentru lucrarea slujbei lui, după ceata lui;

17 cât şi preoţilor, înscrişi după casele lor părinteşti, şi leviţilor de la douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor;

18 şi la toţi cei care erau înscrişi in genealogii, copiilor lor şi soţiilor lor, fiilor şi fiicelor lor, din toată adunarea lor; căci în credincioşia lor ei s-au sfinţit pe ei înşişi, în sfinţenie.

19 Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, care locuiau la ţară, în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume, ca să împartă partea tuturor celor de parte bărbătească dintre preoţi, şi tuturor celor înscrişi dintre leviţi.

20 În felul acesta a lucrat Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce era bine, drept şi adevărat înaintea Domnului Dumnezeului său.

21 Şi în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, pentru a căuta pe Dumnezeul său, a lucrat cu toată inima sa şi a prosperat.

32

1 După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, regele Asiriei, care a pătruns în Iuda şi a înconjurat cetăţile fortificate, cu gând să pună mâna pe ele.

2 Şi Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să lupte împotriva Ierusalimului,

3 s-a sfătuit cu conducătorii lui şi cu vitejii lui, ca să acopere izvoarele de apă care erau afară din cetate. Şi ei l-au ajutat.

4 Aşa că s-a strâns popor mult şi a astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţării, zicând: De ce să vină regii Asiriei şi să găsească apă din belşug?

5 Şi Ezechia s-a întărit, a construit din nou zidul care era stricat şi a ridicat turnuri pe el. A mai zidit un alt zid exterior, a întărit Milo în Cetatea lui David şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi.

6 A pus conducători de război peste popor şi i-a adunat la el, pe locul deschis de la poarta cetăţii, şi i-a încurajat, zicând:

7 Fiţi tari şi curajoşi! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea regelui Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el.

8 Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi. Şi poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.

9 După aceea, în timp ce Sanherib asedia Lachisul cu toate forţele lui, Sanherib, regele Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând:

10 Aşa vorbeşte Sanherib, regele Asiriei: în ce vă încredeţi voi, de rămâneţi sub asediu în Ierusalim?

11 Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, când zice: Domnul, Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna regelui Asiriei?

12 Oare nu acelaşi Ezechia a îndepărtat înălţimile şi altarele şi a poruncit lui Iuda şi Ierusalimului, zicând: Să vă închinaţi numai unui altar şi să ardeţi tămâie numai pe el?

13 Nu ştiţi ce am făcut eu şi părinţii mei tuturor popoarelor celorlalte ţări? Au putut dumnezeii popoarelor acestor ţări să-şi scape în vreun fel popoarele din mâna mea?

14 Care dintre toţi dumnezeii acestor popoare, pe care le-au nimicit părinţii mei, a putut să scape pe poporul lui din mâna mea, pentru ca şi Dumnezeul vostru să vă poată scăpa din mâna mea?

15 Şi acum, să nu vă înşele Ezechia şi să vă amăgească în felul acesta! Să nu vă încredeţi în el! Căci nici un dumnezeu al vreunui popor sau împărăţii n-a putut să scape pe poporul lui din mâna mea şi din mâna părinţilor mei; şi cu atât mai puţin vă va putea scăpa Dumnezeul vostru din mâna mea!

16 Şi slujitorii lui Sanherib au vorbit şi mai mult împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva robului Său Ezechia.

17 Şi el a scris o scrisoare ca să-L batjocorească pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi să vorbească împotriva Lui, zicând: După cum dumnezeii popoarelor celorlalte ţări n-au putut să scape pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va scăpa pe poporul Său din mâna mea.

18 Apoi ei au strigat cu glas tare în limba evreiască înspre poporul din Ierusalim, care era pe zid, ca să-i înspăimânte şi să-i tulbure şi astfel ei să poată lua cetatea.

19 Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor oamenilor.

20 Din cauza aceasta, regele Ezechia şi profetul Isaia, fiul lui Amoţ, s-au rugat şi au strigat către cer.

21 Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit pe toţi bărbaţii viteji, pe domnitorii şi conducătorii din tabăra regelui Asiriei. Şi regele s-a întors ruşinat în ţara lui. Şi când a intrat în casa dumnezeului său, cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

22 Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, regele Asiriei, şi din mâna tuturor celorlalţi, şi i-a apărat din toate părţile.

23 Şi mulţi au adus daruri Domnului la Ierusalim, şi au adus daruri bogate lui Ezechia, regele lui Iuda, care de atunci s-a înălţat în ochii tuturor popoarelor.

24 În vremea aceea, Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte şi s-a rugat Domnului; şi Domnul i-a vorbit şi i-a dat un semn.

25 Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. De aceea, a venit mânia peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.

26 Atunci Ezechia s-a umilit pentru mândria inimii lui, el şi locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în zilele lui Ezechia.

27 Şi Ezechia a avut multe bogăţii şi multă glorie. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi şi de toate lucrurile care se pot dori,

28 hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite şi staule pentru oi.

29 Şi-a zidit cetăţi şi a avut turme multe de oi şi de boi; căci Dumnezeu îi dăduse avere foarte multă.

30 Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apei Ghihon şi a adus-o în jos în partea de vest a cetăţii lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările sale.

31 Însă, când au trimis conducătorii Babilonului mesageri la el ca să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, ca să cunoască tot ce era în inima lui.

32 Celelalte fapte ale lui Ezechia şi bunătatea lui, iată, sunt scrise în viziunea profetului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel.

33 Ezechia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Şi la moartea lui l-au onorat tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului. Şi în locul lui a domnit fiul său Manase.

33

1 Manase avea doisprezece ani când a început să domnească şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.

2 Dar el a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile popoarelor pe care Domnul le alungase dinaintea copiilor lui Israel.

3 El a zidit iarăşi înălţimile pe care tatăl său Ezechia le dărâmase. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteei şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerului şi i-a slujit.

4 A mai zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul zisese: în Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.

5 Căci el a zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.

6 Şi el şi-a trecut fiii prin foc în Valea fiului lui Hinom; întrebuinţa descântece şi vrăjitorii şi ţinea la el oameni care chemau duhurile şi care-i spuneau viitorul. El a făcut mult rău înaintea Domnului, provocându-L la mânie.

7 Şi el a pus un chip cioplit, idolul pe care l-a făcut el, în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu zisese lui David şi fiului său Solomon: în Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, îmi voi pune Numele pe vecie.

8 Nu voi mai deporta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.

9 Astfel Manase a ademenit pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului să facă mai mult rău decât popoarele pe care le-a nimicit Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

10 Şi Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.

11 Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe conducătorii armatei regelui Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de bronz şi l-au dus la Babilon.

12 Şi când a fost la strâmtoare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui, şi s-a umilit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi,

13 s-a rugat Domnului şi El S-a lăsat înduplecat, l-a auzit, i-a ascultat rugăciunea şi l-a adus înapoi la Ierusalim, în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.

14 După aceea, a construit zidul exterior al cetăţii lui David, la vest de Ghihon, în vale, până la Poarta Peştilor; a înconjurat cu el dealul Ofel şi l-a făcut foarte înalt. Apoi a pus conducători de război în toate cetăţile fortificate ale lui Iuda.

15 A înlăturat de asemenea dumnezeii străini şi idolul din Casa Domnului, şi toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim, şi le-a aruncat afară din cetate.

16 A aşezat din nou altarul Domnului şi a jertfit pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.

17 Poporul jertfea tot pe înălţimi, deşi numai Domnului Dumnezeului său.

18 Şi celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, iată, acestea sunt scrise în istoria regilor lui Israel.

19 Rugăciunea lui şi felul cum Dumnezeu S-a lăsat înduplecat de el, păcatele şi nelegiuirile lui, locul unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite, înainte de a se umili, sunt scrise în cartea lui Hozai.

20 Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în casa lui. Şi în locul lui a domnit fiul său Amon.

21 Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns rege şi a domnit doi ani în Ierusalim.

22 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase; căci Amon a adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său Manase, şi le-a slujit.

23 Şi nu s-a umilit înaintea Domnului, cum se umilise tatăl său Manase; dar şi-a înmulţit păcatul.

24 Şi slujitorii lui au conspirat împotriva lui şi l-au omorât în propria lui casă.

25 Dar poporul ţării a omorât pe toţi cei ce au conspirat împotriva regelui Amon. Şi în locul lui, poporul ţării a pus rege pe fiul său Iosia.

34

1 Iosia avea opt ani când a început să domnească şi a domnit treizeci şi unu de ani în Ierusalim.

2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat pe căile tatălui său David şi nu s-a abătut de la ele nici la dreapta, nici la stânga.

3 Căci în anul al optulea al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în al doisprezecelea an a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.

4 Au dărâmat în prezenţa lui altarele Baalilor şi au tăiat stâlpii închinaţi soarelui, care se aflau deasupra lor; a sfărâmat idolii Astarteei, a stricat şi a făcut pulbere chipurile cioplite şi turnate şi le-a presărat pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe.

5 Apoi a ars oasele preoţilor pe altarele lor şi a curăţat Iuda şi Ierusalimul.

6 În cetăţile lui Manase, ale lui Efraim, ale lui Simeon şi chiar ale lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul dărâmăturilor lor,

7 a sfărâmat altarele şi Astarteele, iar chipurile cioplite le-a stricat şi le-a prefăcut în pulbere, şi a tăiat toţi stâlpii închinaţi soarelui în toată ţara lui Israel. Apoi s-a întors în Ierusalim.

8 în al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a curăţit ţara şi casa, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, conducătorul cetăţii, şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să repare Casa Domnului Dumnezeului său.

9 Şi când au venit la marele preot Hilchia, au dat argintul adus în Casa lui Dumnezeu, pe care-l strânseseră leviţii, păzitori ai pragului, de la Manase şi Efraim şi de la toată rămăşiţa lui Israel, şi de la tot Iuda şi Beniamin, şi de la locuitorii Ierusalimului.

10 Şi ei l-au dat în mâna lucrătorilor care supravegheau peste Casa Domnului. Aceştia l-au dat lucrătorilor care munceau în Casa Domnului, la repararea şi refacerea Casei Domnului,

11 iar ei l-au dat tâmplarilor şi zidarilor, ca să cumpere pietre cioplite şi lemne pentru grinzi şi pentru căptuşitul clădirilor pe care le stricaseră regii lui Iuda.

12 Oamenii aceştia au lucrat cu credincioşie; şi peste ei erau puşi să supravegheze: Iahat şi Obadia, leviţi dintre fiii lui Merari, Zaharia şi Meşulam, dintre fiii chehatiţilor, ca să grăbească lucrul; şi alţii dintre leviţi, toţi cei care cunoşteau instrumentele de cântat

13 erau mai-mari peste purtătorii de poveri şi supravegheau pe toţi cei ce erau ocupaţi cu diferite lucrări; şi unii dintre leviţi erau scriitori, demnitari şi uşieri.

14 Şi când au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului, dată prin Moise.

15 Atunci Hilchia a luat cuvântul şi a zis scriitorului Şafan: Am găsit cartea legii în Casa Domnului. Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan.

16 Şi Şafan a adus cartea regelui şi a spus regelui, zicând: Slujitorii tăi au făcut tot ce li s-a poruncit.

17 Au strâns argintul care se afla în Casa Domnului şi l-au dat în mâna supraveghetorilor şi în mâna lucrătorilor.

18 Scriitorul Şafan a mai spus regelui, zicând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Şi Şafan a citit-o înaintea regelui.

19 Când a auzit regele cuvintele legii, şi-a sfâşiat hainele.

20 Şi regele a poruncit lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Şafan, scriitorul, şi lui Asaia, slujitorul regelui:

21 Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru rămăşiţa lui Israel şi a lui Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit. Căci mare este mânia Domnului care s-a vărsat peste noi, fiindcă părinţii noştri n-au ţinut Cuvântul Domnului şi n-au împlinit tot ce este scris în cartea aceasta.

22 Şi Hilchia şi cei trimişi s-au dus la profetesa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, păzitorul veşmintelor. Ea locuia în Ierusalim, în cel de-al doilea cartier al cetăţii; şi ei i-au spus despre aceste lucruri.

23 Şi ea le-a răspuns: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneţi omului care v-a trimis la mine:

24 Aşa vorbeşte Domnul: Iată, voi aduce nenorocire peste locul acesta şi peste locuitorii lui, toate blestemele care sunt scrise în cartea care s-a citit înaintea regelui lui Iuda.

25 Pentru că M-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, ca să Mă provoace la mânie prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea se va vărsa peste locul acesta şi nu se va stinge.

26 Dar să spuneţi regelui lui Iuda care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit:

27 Pentru că ţi s-a înduioşat inima şi te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu, când ai auzit cuvintele Lui împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, şi te-ai umilit înaintea Mea, sfâşiindu-ţi hainele şi plângând înaintea Mea, de aceea şi Eu te-am auzit, zice Domnul.

28 Iată, Te voi adăuga la părinţii tăi şi vei fi strâns în pace în mormântul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe care le voi trimite peste locul acesta şi peste locuitorii lui. Ei au adus regelui răspunsul acesta.

29 Regele a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim.

30 Apoi regele s-a urcat la Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi leviţii si cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului, care se găsise în Casa Domnului.

31 Regele stătea pe tronul lui şi a încheiat legământ înaintea Domnului, să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să aplice cuvintele legământului, scrise în cartea aceasta.

32 Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau în Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor lor.

33 Şi Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările fiilor lui Israel şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului Dumnezeului lor. în tot timpul vieţii lui, nu s-a abătut de la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

35

1 Şi Iosia a sărbătorit Pastele pentru Domnul la Ierusalim şi au jertfit Pastele în a paisprezecea zi a lunii întâi.

2 El a aşezat pe preoţi în slujbele lor şi i-a îmbărbătat în slujba Casei Domnului.

3 Şi a zis leviţilor care învăţau pe tot Israelul şi care erau sfinţiţi pentru Domnul: Puneţi chivotul sfânt în casa pe care a zidit-o Solomon, fiul lui David, regele lui Israel; el nu vă va mai fi o povară pe umeri. Slujiţi acum Domnului Dumnezeului vostru, şi poporului Său Israel.

4 Pregătiţi-vă, după casele voastre părinteşti, după cetele voastre, urmând instrucţiunile lăsate în scris de David, regele lui Israel, pe cele ale fiului său Solomon.

5 Şi luaţi-vă locurile în sanctuar, după împărţirea familiilor părinţilor fraţilor voştri, fiii poporului, şi după împărţirea familiilor leviţilor.

6 Jertfiţi Pastele, sfinţiţi-vă şi pregătiţi pe fraţii voştri, ca să facă după Cuvântul Domnului, dat prin mâna lui Moise.

7 Şi Iosia a dat oamenilor poporului, tuturor celor ce se aflau acolo, miei şi capre în număr de treizeci de mii, toţi pentru Paşti, şi trei mii de boi. Aceştia au fost luaţi din averile regelui.

8 Conducătorii lui au dat de bunăvoie un dar poporului, preoţilor şi leviţilor; Hilchia, Zaharia şi Iehiel, conducători ai Casei lui Dumnezeu, au dat preoţilor, pentru Paşti, două mii şase sute de miei şi trei sute de boi.

9 Conania, Şemaia şi Netaneel, fraţii săi, Haşabia, Ieiel şi Iozabad, capii leviţilor, au dat leviţilor, pentru Paşti, cinci mii de miei şi cinci sute de boi.

10 Astfel a fost pregătită slujba şi preoţii s-au aşezat la locul lor, şi leviţii după cetele lor, după porunca regelui.

11 Şi ei au jertfit Pastele. Preoţii au stropit sângele pe care-l luau din mâna leviţilor, şi leviţii au jupuit vitele de piele.

12 Au pus deoparte arderile-de-tot, ca să le dea cetelor caselor părinteşti ale oamenilor din popor, ca să le aducă Domnului, cum este scris în cartea lui Moise. Tot aşa au făcut şi cu boii.

13 Şi au fript Pastele la foc, după cum era prescris, şi pe celelalte lucruri sfinte le-au fiert în cazane, căldări şi tigăi. Şi le-au împărţit în grabă la toţi fiii poporului.

14 Apoi au pregătit ce era pentru ei şi pentru preoţi, căci preoţii, fiii lui Aaron, au avut treabă până noaptea cu aducerea arderilor-de-tot şi a grăsimilor. De aceea leviţii au pregătit pentru ei şi pentru preoţi, fiii lui Aaron.

15 Cântăreţii, fiii lui Asaf, stăteau la locul lor, după rânduiala lui David, a lui Asaf, a lui Heman şi a lui Iedutun, văzătorul regelui; şi uşierii erau la fiecare uşă: nu era nevoie să se abată de la slujba lor, căci fraţii lor, leviţii, au pregătit pentru ei.

16 Astfel a fost pregătită în ziua aceea toată slujba Domnului, ca să sărbătorească Pastele şi să aducă arderile-de-tot pe altarul Domnului, după porunca regelui Iosia.

17 Fiii lui Israel, care se aflau acolo, au sărbătorit în acelaşi timp Pastele şi Sărbătoarea Azimilor, şapte zile.

18 N-au mai fost Paşti ca acestea sărbătorite în Israel, din zilele profetului Samuel şi nici unul din regii lui Israel nu mai sărbătorise Paşti ca şi cele pe care le sărbătoriseră Iosia, preoţii şi leviţii, tot Iuda şi Israelul care se aflau acolo şi locuitorii Ierusalimului.

19 În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia au fost sărbătorite Pastele acestea.

20 După toate aceste lucruri, după ce Iosia a pregătit templul, Neco, regele Egiptului, s-a urcat să lupte împotriva Carchemişului pe Eufrat. Şi Iosia i-a ieşit înainte.

21 Dar Neco i-a trimis mesageri, zicând: Ce am eu cu tine, regele lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război; căci Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc, încetează a te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.

22 Dar Iosia nu s-a întors de la el, ci şi-a schimbat hainele, ca să lupte împotriva lui; şi el n-a ascultat cuvintele lui Neco, care veneau din gura lui Dumnezeu. A venit deci să lupte în Valea Meghido.

23 Şi arcaşii au lovit pe regele Iosia; şi regele a zis slujitorilor săi: Luaţi-mă de aici, căci sunt grav rănit.

24 Atunci slujitorii lui l-au luat din carul acela, l-au pus într-un al doilea car al său, şi l-au adus la Ierusalim. El a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Şi tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe Iosia.

25 Şi Ieremia a făcut un cântec de doliu pentru Iosia. Şi până în ziua de azi toţi cântăreţii şi toate cântăreţele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale. Ei au făcut din aceasta un obicei în Israel; şi iată, acestea sunt scrise în Plângeri.

26 Şi celelalte fapte ale lui Iosia şi bunătatea lui, potrivit celor scrise în Legea Domnului,

27 ele dintâi şi cele de pe urmă fapte ale lui, iată, sunt scrise în cartea regilor lui Israel şi ai lui Iuda.

36

1 Atunci poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l-a făcut rege în locul tatălui său, la Ierusalim.

2 Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când a început să domnească şi a domnit trei luni la Ierusalim.

3 Regele Egiptului l-a detronat la Ierusalim şi a pus peste ţară un tribut de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur.

4 Şi regele Egiptului a pus rege peste Iuda şi peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, şi i-a schimbat numele în Ioiachim. Şi Neco a luat pe fratele său Ioahaz şi l-a dus în Egipt.

5 Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său.

6 Nebucadneţar, regele Babilonului, s-a urcat împotriva lui şi l-a legat cu lanţuri de bronz, ca să-l ducă la Babilon.

7 Şi Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului şi le-a pus în casa lui, în Babilon.

8 Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urâciunile pe care le-a săvârşit şi ce s-a găsit împotriva lui, iată, sunt scrise în cartea regilor lui Israel şi ai lui Iuda. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioiachin.

9 Ioiachin era de optsprezece ani când a început să domnească şi a domnit trei luni şi zece zile în Ierusalim. Şi el a făcut ce este rău înaintea Domnului.

10 Şi după trecerea anului, regele Nebucadneţar a trimis şi l-a dus la Babilon, împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus rege peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.

11 Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a început să domnească şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim.

12 El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său, şi nu s-a umilit înaintea profetului Ieremia, care vorbea după Cuvântul Domnului.

13 El s-a răsculat şi împotriva regelui Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu; dar el şi-a înţepenit grumazul şi şi-a împietrit inima, ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israel.

14 În plus, toţi conducătorii preoţilor şi poporul au păcătuit foarte mult după toate urâciunile păgânilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care El o sfinţise în Ierusalim.

15 Şi Domnul Dumnezeul părinţilor lor le-a trimis din când în când avertizări prin mesagerii Săi, pentru că îi era milă de poporul Său şi de sanctuarul Său.

16 Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au dispreţuit cuvintele, şi au râs de profeţii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns de neînlăturat.

17 De aceea, El a lăsat să se urce împotriva lor regele caldeenilor, care le-a omorât tinerii cu sabia în casa sanctuarului lor. N-a cruţat nici pe tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe gârbov sub povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui.

18 Nebucadneţar a adus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului şi vistieriile regelui şi ale conducătorilor lui, pe toate acestea le-a adus la Babilon.

19 Apoi au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor clădirilor lui şi au distrus toate lucrurile scumpe.

20 Şi pe cei care au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus în Babilon, unde au devenit servitorii lui şi ai fiilor lui, până la domnia împărăţiei Persiei,

21 ca să se ducă la împlinire Cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până când ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.

22 În cel dintâi an al lui Cirus, regele perşilor, ca să se ducă la împlinire Cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, regele perşilor, care a făcut o proclamaţie prin toată împărăţia lui, şi a făcut-o şi în scris, zicând:

23 Aşa vorbeşte Cirus, regele perşilor: Domnul Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim care este în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el, şi să plece!