1

1 Era un om din Ramataim-Ţofim, din ţinutul muntos al lui Efraim, al cărui nume era Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, un efratit.

2 Şi el avea două soţii: numele uneia era Ana, iar numele celeilalte era Penina; Penina avea copii, dar Ana nu avea.

3 Omul acesta se urca în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine şi să aducă jertfe Domnului oştirilor. Şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţii Domnului, erau acolo.

4 În ziua când Elcana îşi aducea jertfa, dădea porţii soţiei sale Penina şi tuturor fiilor şi fiicelor ei,

5 dar Anei îi dădea o porţie dublă, căci o iubea pe Ana, dar Domnul îi închisese pântecele.

6 Şi potrivnica ei o provoca foarte tare, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul îi închisese pântecele.

7 Şi an după an, ori de câte ori Ana se urca la Casa Domnului, Penina o necăjea la fel. De aceea, ea plângea şi nu mânca.

8 Atunci Elcana, soţul ei, îi zicea: Ana, de ce plângi şi nu mănânci? De ce îţi este întristată inima? Oare nu-ţi sunt eu mai bun decât zece fii?

9 Şi Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut la Silo. Preotul Eli stătea pe scaun, lângă unul din uşorii templului Domnului.

10 Şi cu sufletul amărât Ana se ruga Domnului şi plângea.

11 Şi ea a făcut un jurământ şi a zis: Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, atunci îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi briciul nu va trece peste capul lui.

12 Şi pe când continua ea să se roage înaintea Domnului, Eli se uita atent la gura ei.

13 Cât despre Ana, ea vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar glasul nu i se auzea. Eli credea că este beată.

14 Atunci Eli i-a zis;Până când te vei tot îmbăta? Îndepărtează vinul de la tine.

15 Dar Ana a răspuns şi a zis: Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi vărsăm sufletul înaintea Domnului.

16 Să nu socoteşti pe roaba ta drept o fiică a lui Belial, căci numai îngrijorările mari şi provocările multe m-au făcut să vorbesc până acum.

17 Atunci Eli a răspuns şi a zis: Du-te în pace şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!

18 Şi ea a zis: Să capete roaba ta trecere înaintea ta! Şi femeia a plecat, a mâncat şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi.

19 S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă până la Rama. Şi Elcana s-a culcat cu soţia sa, Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.

20 Şi când i s-au împlinit zilele, după ce a rămas însărcinată, Ana a născut un fiu căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), căci ea a zis: Pentru că l-am cerut de la Domnul.

21 Şi Elcana, soţul ei, s-a urcat apoi cu toată casa lui, ca să aducă Domnului jertfa din fiecare an şi să-şi împlinească jurământul.

22 Dar Ana nu s-a urcat, ci a zis soţului ei: Nu mă voi urca până nu va fi înţărcat copilul; atunci îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna.

23 Şi Elcana, soţul ei, i-a zis: Fă ce crezi că e mai bine. Rămâi până îl vei înţărca. Numai fie ca Domnul să-Şi ducă la îndeplinire Cuvântul Lui! Femeia a rămas acasă şi a alăptat pe fiul ei, până l-a înţărcat.

24 Când l-a înţărcat, l-a urcat cu ea şi a luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin şi l-a dus la Casa Domnului, la Silo, deşi copilul era încă mic.

25 Au înjunghiat taurii şi au adus copilul la Eli.

26 Şi ea a zis: Domnul meu! Aşa cum sufletul tău trăieşte, domnul meu, eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine şi mă rugam Domnului.

27 Pentru copilul acesta mă rugam şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-am făcut-o.

28 De aceea, l-am dat Domnului; atâta timp cât trăieşte, el este dat Domnului. Şi s-a închinat acolo înaintea Domnului.

2

1 Ana s-a rugat şi a zis: Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea este înălţată în Domnul; Gura mea vorbeşte cu curaj {Lit: este larg deschisă} împotriva duşmanilor mei, Pentru că mă bucur în mântuirea Ta.

2 Nimeni nu este sfânt ca Domnul,
Pentru că nimeni nu este ca Tine,
Nu este nici stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.

3 Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare,
Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie;
Căci Domnul este un Dumnezeu al cunoaşterii, Şi toate faptele sunt cântărite de El.

4 Arcurile oamenilor puternici sunt sfărâmate,
Şi cei care au căzut sunt încinşi cu putere.

5 Cei ce erau sătui se tocmesc la lucru pentru pâine,
Şi cei ce erau flămânzi nu mai sunt;
Chiar cea stearpă naşte de şapte ori;
Şi cea care avea mulţi copii stă şi tânjeşte.

6 Domnul omoară şi dă viaţă, El coboară în Locuinţa Morţilor şi El scoate de acolo.

7 Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte,
El umileşte şi El înalţă.

8 El ridică din pulbere pe cel sărac,
El ridică din gunoi pe cel lipsit, Ca să-i pună să şadă alături de cei mari,
Şi le dă de moştenire un tron de glorie,
Căci stâlpii pământului sunt ai Domnului,
Şi pe ei El a aşezat lumea.

9 El va păzi paşii celor sfinţi ai Lui,
dar cei răi vor fi reduşi la tăcere în întuneric;
Căci nici un om nu va birui prin putere,

10 Cei ce se luptă cu Domnul, vor fi sfărâmaţi în bucăţi,
Şi în ceruri El va trăsni împotriva lor;
Domnul va judeca marginile pământului,
Şi El va da Regelui Său putere,
Şi El va înălţa puterea Unsului Său.

11 Elcana s-a dus acasă la Rama, dar copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.

12 Fiii lui Eli erau nişte oameni răi; ei nu cunoşteau pe Domnul.

13 Şi iată care era felul de purtare al preoţilor cu oamenii. Când aducea cineva o jertfă, venea servitorul preotului, când se fierbea carnea, ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne.

14 Apoi o băga în cazan, sau în căldare, sau în tigaie, sau în oală, şi tot ce prindea cu furculiţa, lua preotul pentru el. Aşa le făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.

15 Tot aşa, înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: Dă carnea de fript pentru preot, căci el nu va lua de la tine carne fiartă, ci numai crudă.

16 Şi dacă omul îi zicea: Trebuie întâi să se ardă grăsimea şi după aceea poţi să iei câtă vrei, atunci sluga spunea: Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu forţa.

17 Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că oamenii dispreţuiau darurile Domnului.

18 Dar Samuel făcea slujba înaintea Domnului, ca şi copil, încins cu un efod de in.

19 Mama sa îi făcea în fiecare an o robă mică şi i-o aducea când se suia cu soţul ei ca să aducă jertfa anuală,

20 Şi Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe soţia lui şi a zis: Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat Domnului! Şi s-au întors acasă.

21 Şi Domnul a cercetat pe Ana, ea a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tânărul Samuel creştea înaintea Domnului.

22 Eli era foarte bătrân; şi a auzit tot ce făceau fiii lui cu tot Israelul, şi cum se culcau cu femeile care slujeau la uşa cortului întâlnirii.

23 Şi el le-a zis: De ce faceţi astfel de lucruri? Căci aud de la tot poporul despre faptele voastre rele.

24 Nu, fiii mei, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască.

25 Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, Dumnezeu îl va judeca; dar dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el? Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, pentru că Domnul voia să-i omoare.

26 Tânărul Samuel creştea în statură şi era plăcut Domnului şi oamenilor.

27 Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a zis: Aşa vorbeşte Domnul: Nu M-am revelat Eu casei tatălui tău, când erau în Egipt, în captivitatea casei lui Faraon?

28 Şi nu l-am ales Eu dintre toate seminţiile lui Israel, ca să-Mi fie preot, să se urce la altarul Meu, să ardă tămâie şi să poarte efodul înaintea Mea? Şi n-am dat Eu casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc ale copiilor lui Israel?

29 De ce atunci călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, pe care le-am poruncit să aibă loc în locuinţa Mea? Şi de ce cinsteşti tu pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi cu cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?

30 De aceea, Domnul Dumnezeul lui Israel, zice: Am spus, într-adevăr, că atât casa ta cât şi casa tatălui tău vor umbla totdeauna înaintea Mea. Dar acum Domnul zice: Departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.

31 Iată, vin zilele când voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, aşa încât nu va mai fi nici un om bătrân în casa ta.

32 Şi vei vedea un potrivnic al tău în locaşul Meu, în timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi; şi nu va mai fi niciodată vreun om bătrân în casa ta.

33 Totuşi voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintre ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul; dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei.

34 Acesta va fi semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas: amândoi vor muri într-o singură zi.

35 Dar Eu Îmi voi ridica un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă statornică şi va umbla înaintea Unsului Meu pentru totdeauna.

36 Şi oricine va mai rămâne din casa ta, va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui, pentru o monedă de argint şi pentru o bucată de pâine, şi va zice: Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să mănânc o bucată de pâine.

3

1 Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Şi Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea; şi viziunile nu erau dese.

2 Şi pe vremea aceea, când Eli era culcat la locul lui – vederea începea să-i fie tulbure şi nu vedea bine –

3 şi candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă, iar Samuel era culcat în templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.

4 Domnul a chemat pe Samuel. Şi el a răspuns: Iată-mă!

5 El a alergat la Eli şi a zis: Iată-mă, căci m-ai chemat. Eli a răspuns: Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă. Şi el s-a dus şi s-a culcat.

6 Şi Domnul l-a chemat din nou: Samuele! Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: Iată-mă, căci m-ai chemat. Dar Eli a zis: Nu te-am chemat, fiul meu, culcă-te din nou.

7 Samuel nu cunoştea încă pe Domnul şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă revelat.

8 Şi Domnul a chemat din nou pe Samuel pentru a treia oară. Şi el s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: Iată-mă, căci m-ai chemat. Atunci Eli a înţeles că Domnul îl chema pe băiat.

9 De aceea, Eli a zis lui Samuel: Du-te şi te culcă şi dacă vei mai fi chemat, să spui: Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă. Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui.

10 Domnul a venit, a stat acolo şi l-a chemat ca şi în celelalte daţi: Samuele, Samuele! Şi Samuel a răspuns: Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.

11 Atunci Domnul a zis lui Samuel: Iată, voi face în Israel un lucru care va asurzi amândouă urechile oricui îl va auzi.

12 În ziua aceea voi împlini împotriva lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi sfârşi.

13 Căci i-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din cauza fărădelegii despre care ştie, pentru că fiii lui au adus un blestem asupra lor şi el nu i-a oprit.

14 Şi de aceea am jurat casei lui Eli că fărădelegea casei lui Eli nu va fi niciodată ispăşită, nici cu jertfe, nici cu daruri de mâncare,

15 Samuel a rămas culcat până dimineaţa, apoi a deschis uşile Casei Domnului. Şi Samuel s-a temut să istorisească lui Eli viziunea aceea.

16 Atunci Eli a chemat pe Samuel şi a zis: Samuel, fiul meu! El a răspuns: Iată-mă!

17 Şi Eli a zis: Care este cuvântul pe care ţi l-a spus Domnul? Te rog să nu-mi ascunzi nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi-a spus!

18 Samuel i-a istorisit tot şi n-a ascuns nimic de el. Şi Eli a zis: Este Domnul; să facă ce crede că este bine!

19 Astfel Samuel creştea, Domnul era cu el şi nu lăsa să cadă la pământ nici unul din cuvintele Sale.

20 Şi tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, ştia că Samuel era pus să fie un profet al Domnului.

21 Şi Domnul S-a arătat iarăşi în Silo, pentru că Domnul Se revela pe Sine lui Samuel, în Silo, prin Cuvântul Domnului.

4

1 Cuvântul lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit să lupte împotriva filistenilor şi şi-au aşezat tabăra lângă Eben-Ezer, iar filistenii îşi aşezaseră tabăra la Afec.

2 Filistenii s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel. Când a început bătălia, Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătălie aproape patru mii de oameni.

3 Când oamenii s-au întors în tabără, bătrânii lui Israel au zis: De ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de filisteni? Haideţi să aducem chivotul legământului Domnului de la Silo, ca, atunci când va veni în mijlocul nostru, să ne elibereze din mâna duşmanului nostru.

4 Poporul a trimis deci la Silo şi au adus de acolo chivotul legământului Domnului oştirilor, care stă între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo cu chivotul legământului lui Dumnezeu.

5 Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s-a cutremurat pământul.

6 Când filistenii au auzit zgomotul strigătelor, au zis: Ce înseamnă zgomotul acestui strigăt mare în tabăra evreilor? Apoi au înţeles că sosise în tabără chivotul Domnului.

7 Filistenii s-au temut, pentru că ziceau: Dumnezeu a venit în tabără! Şi ziceau: Vai de noi! Căci nimic de felul acesta nu s-a mai întâmplat înainte!

8 Vai de noi! Cine ne va elibera din mâna acestor dumnezei puternici? Aceştia sunt dumnezeii care au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în deşert.

9 Întăriţi-vă şi fiţi bărbaţi, filistenilor, ca nu cumva să ajungeţi slujitorii evreilor, cum v-au fost ei vouă; purtaţi-vă ca nişte bărbaţi şi luptaţi!

10 Filistenii au început lupta şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare şi din Israel au căzut treizeci de mii de ostaşi pedeştri.

11 Şi chivotul lui Dumnezeu a fost luat, iar cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au fost omorâţi.

12 Un om din Beniamin a alergat de pe câmpul de bătălie şi a venit la Silo în aceeaşi zi cu hainele sfâşiate şi cu capul acoperit cu ţărână.

13 Şi când a venit, iată, Eli privea, stând pe scaun lângă marginea drumului; căci inima îi tremura pentru chivotul lui Dumnezeu. Când a intrat omul în cetate şi a povestit tot, toată cetatea a scos ţipete.

14 Când Eli a auzit zgomotul ţipetelor, a zis: Ce înseamnă zgomotul acestei mulţimi? Apoi omul a venit în grabă şi a adus lui Eli vestea aceasta.

15 Eli era în vârstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.

16 Şi omul a zis lui Eli: Eu sunt cel ce am venit de pe câmpul de bătălie. Astăzi am fugit de pe câmpul de bătălie. Şi Eli a zis: Ce s-a întâmplat, fiul meu?

17 Cel ce aducea vestea aceasta a răspuns şi a zis: Israel a fugit dinaintea filistenilor şi poporul a suferit o mare înfrângere; şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit, iar chivotul lui Dumnezeu a fost luat.

18 Când a menţionat chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă, şi-a rupt gâtul şi a murit; căci era un om bătrân şi greu. Astfel el a judecat pe Israel timp de patruzeci de ani.

19 Şi nora lui, soţia lui Fineas, era însărcinată şi aproape de naştere. Auzind vestea că fusese luat chivotul lui Dumnezeu, că socrul ei şi soţul ei erau morţi, s-a aplecat şi a născut; căci au cuprins-o durerile naşterii.

20 Şi cam în momentul morţii ei, femeile care stăteau lângă ea i-au zis: Nu te teme, căci ai născut un fiu! Dar ea n-a răspuns, nici n-a luat seama la ce i se spunea.

21 Şi a pus copilului numele I-Ca-bod (Nu mai e glorie), zicând: S-a îndepărtat gloria din Israel!, a spus aşa din cauza luării chivotului Dumnezeu şi din cauza socrului şi soţului ei.

22 Ea a zis: S-a îndepărtat gloria din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.

5

1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi l-au adus de la Eben-Ezer la Asdod.

2 Apoi filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, l-au adus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lângă Dagon.

3 Când s-au sculat cei din Asdod a doua zi dis-de-dimineaţă, iată, Dagon era căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Ei au luat pe Dagon şi l-au aşezat înapoi la locul lui.

4 Şi când s-au sculat a doua zi dis-de-dimineaţă, iată, Dagon era căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului; şi capul lui Dagon şi palmele mâinilor lui erau tăiate pe prag şi nu-i rămăsese decât trunchiul.

5 De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.

6 Dar mâna Domnului apăsa greu asupra celor din Asdod, şi El i-a nimicit şi i-a lovit cu tumori atât pe cei din Asdod cât şi pe cei din ţinutul care îi aparţinea.

7 Când au văzut oamenii din Asdod cum stau lucrurile, au zis: Chivotul Dumnezeului lui Israel nu va rămâne cu noi; căci mâna Lui apasă greu asupra noastră şi asupra dumnezeului nostru Dagon.

8 Au trimis deci şi au adunat la ei pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel? Şi ei au răspuns: Lăsaţi chivotul Dumnezeului lui Israel să fie dus la Gat. Şi ei au dus chivotul Dumnezeului lui Israel la Gat.

9 Şi a fost aşa că, după ce l-au dus acolo, mâna Domnului a fost împotriva cetăţii cu o foarte mare nimicire; şi a lovit pe oamenii din cetate, tineri şi bătrâni, cu tumori care le-au acoperit trupul.

10 Atunci au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când ajungea chivotul lui Dumnezeu la Ecron, ecroniţii au strigat: Au adus chivotul Dumnezeului lui Israel la noi ca să ne omoare, pe noi şi pe poporul nostru.

11 Ei au trimis deci şi au adunat pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: Trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel şi lăsaţi să se întoarcă înapoi la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi şi pe poporul nostru. Căci prin toată cetatea era o nimicire de moarte; mâna Domnului a apăsat foarte greu acolo.

12 Oamenii care nu mureau erau loviţi cu tumori; şi ţipetele cetăţii se înălţau până la cer.

6

1 Chivotul Domnului a fost şapte luni în ţara filistenilor.

2 Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, şi au zis: Ce să facem cu chivotul Domnului? Spuneţi-ne cu ce să-l trimitem înapoi la locul lui.

3 Şi ei au zis: Dacă trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteţi fără nimic, ci să aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină. Atunci veţi fi vindecaţi şi veţi şti de ce nu s-a îndepărtat mâna Lui de la voi.

4 Atunci filistenii au zis: Ce jertfă pentru vină să-I aducem? Şi ei au zis: Cinci tumori de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor filistenilor, căci o singură plagă a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri.

5 Să faceţi nişte modele după tumorile voastre şi nişte modele după şoarecii voştri care vă pustiesc ţara şi daţi glorie Dumnezeului lui Israel; poate că va înceta să-Şi apese mâna peste voi, peste dumnezeii voştri şi peste ţara voastră.

6 De ce vă împietriţi inima, aşa cum şi-au împietrit inima egiptenii şi Faraon? Când El a făcut lucruri pline de putere între ei, oare n-au lăsat ei poporul să plece, şi el a plecat?

7 Aşadar, faceţi un car nou şi luaţi două vaci tinere care alăptează şi care n-au mai tras la jug, înjugaţi vacile la car şi aduceţi viţeii lor acasă de la ele.

8 Şi luaţi chivotul Domnului şi puneţi-l în car; puneţi alături de el într-o ladă lucrurile de aur pe care i le trimiteţi Lui ca jertfă pentru vină. Apoi trimiteţi-l să plece.

9 Urmăriţi-l cu privirea; dacă se va urca pe drumul teritoriului său spre Bet-Şemeş, atunci Domnul ne-a făcut acest mare rău. Dar dacă nu, atunci vom şti că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.

10 Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car şi le-au închis viţeii acasă.

11 Au pus în car chivotul Domnului, lada cu şoarecii de aur si modelele tumorilor lor.

12 Vacile au luat-o drept pe drumul spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaşi drum, mugind în timp ce mergeau, şi nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Şi domnitorii filistenilor au mers după ele până la graniţa Bet-Şemeşului.

13 Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grânele în vale; au ridicat ochii, au văzut chivotul şi s-au bucurat când l-au văzut.

14 Şi carul a venit în câmpul lui Iosua, din Bet-Şemeş, şi a stat acolo, unde era o piatră mare. Ei au despicat lemnele carului, iar vacile le-au adus ca ardere-de-tot Domnului.

15 Leviţii au coborât chivotul Domnului şi lada de lângă el în care se aflau lucrurile de aur, şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi-de-tot şi jertfe.

16 Când cei cinci domnitori ai filistenilor au văzut lucrul acesta, s-au întors la Ecron în aceeaşi zi.

17 Acestea sunt tumorile de aur pe care filistenii le-au adus Domnului ca dar pentru vină: una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron;

18 şi şoarecii de aur, după numărul tuturor cetăţilor filistenilor, care erau ale celor cinci domnitori, atât cetăţi fortificate cât şi sate fără ziduri. Piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului este martoră a acestui lucru până în ziua de azi în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş.

19 Şi Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, pentru că s-au uitat în chivotul Domnului. A lovit cincizeci de mii şaptezeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul a lovit pe mulţi din popor cu o mare pedeapsă.

20 Şi oamenii din Bet-Şemeş au zis: Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Şi la cine se va urca Dumnezeu de la noi?

21 Şi au trimis mesageri la locuitorii din Chiriat-Iearim, ca să le spună: Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; coborâţi-vă şi duceţi-l la voi.

7

1 Oamenii din Chiriat-Iearim au venit şi au luat chivotul Domnului şi l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au consacrat pe fiul său Eleazar, ca să ţină chivotul Domnului.

2 Trecuse mult timp din ziua când chivotul fusese pus la Chiriat-Iearim, trecuseră douăzeci de ani. Şi toată casa lui Israel a plâns după Domnul.

3 Şi Samuel a vorbit întregii case a lui Israel, zicând: Dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima voastră, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini si Astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va elibera din mâna filistenilor.

4 Copiii lui Israel au scos din mijlocul lor baalii şi Astarteele şi au slujit numai Domnului.

5 Şi Samuel a zis: Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.

6 Şi ei s-au strâns la Miţpa, au scos apă, au vărsat-o înaintea Domnului, au postit în ziua aceea şi acolo au zis: Am păcătuit împotriva Domnului! Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.

7 Când au auzit filistenii că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, domnitorii filistenilor s-au urcat împotriva lui Israel. Când au auzit copiii lui Israel, s-au temut de filisteni.

8 Şi copiii lui Israel au zis lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.

9 Samuel a luat un miel de lapte şi l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. Samuel a strigat către Domnul pentru Israel şi Domnul i-a răspuns.

10 Şi pe când aducea Samuel arderea-de-tot, filistenii s-au apropiat ca să lupte împotriva lui Israel. Dar Domnul a tunat cu un vuiet puternic în ziua aceea împotriva filistenilor şi i-a înspăimântat; şi au fost bătuţi înaintea lui Israel.

11 Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe filisteni şi i-au bătut până au ajuns sub Bet-Car.

12 Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: Până aici Domnul ne-a ajutat.

13 Astfel au fost supuşi filistenii şi n-au mai venit în ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.

14 Şi cetăţile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost restituite lui Israel, de la Ecron până la Gat, cu ţinutul lor; Israel le-a smuls din mâna filistenilor. Şi între Israel şi amoriţi a fost pace.

15 Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieţii lui.

16 In fiecare an el obişnuia să se ducă într-un circuit la Betel, Ghilgal şi Miţpa, şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.

17 Apoi se întorcea la Rama, căci acolo-i era casa; şi acolo el judeca pe Israel, şi acolo a zidit Domnului un altar.

8

1 Când Samuel a îmbătrânit, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.

2 Fiul său întâi-născut se numea Ioel şi al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Şeba.

3 Şi fiii lui Samuel n-au umblat în căile lui, ci s-au dedat la câştiguri necinstite, luau mită şi perverteau dreptatea.

4 Atunci toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel, la Rama.

5 Şi i-au zis: Iată, tu eşti bătrân, iar fiii tăi nu umblă în căile tale; acum pune un rege peste noi, ca să ne judece, cum au toate popoarele.

6 Lucrul acesta însă n-a plăcut lui Samuel, când au zis: Dă-ne un rege ca să ne judece. Şi Samuel s-a rugat Domnului.

7 Şi Domnul a zis lui Samuel: Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te-au respins, ci pe Mine M-au respins, ca să nu mai fiu Rege peste ei.

8 Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei.

9 Acum deci ascultă-le glasul, dar tu să-i avertizezi în mod solemn şi să le spui care este obiceiul regelui care va domni peste ei.

10 Şi Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un rege.

11 Şi el a zis: Iată care va fi comportamentul regelui care va domni peste voi: el va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui;

12 îi va pune conducători peste o mie şi conducători peste cincizeci, şi îi va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la culesul secerişului lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carelor lui.

13 El va lua pe fiicele voastre ca să-i fie fabricante de parfumuri, bucătărese şi brutărese.

14 Şi el va lua ce este mai bun din câmpiile voastre, şi din viile voastre, şi din măslinii voştri şi le va da slujitorilor lui.

15 Şi va lua zeciuială din seminţele voastre şi din viile voastre şi le va da ofiţerilor şi slujitorilor lui.

16 Va lua, de asemenea, pe sclavii voştri şi pe sclavele voastre, pe cei mai buni boi şi pe cei mai buni măgari ai voştri şi-i va întrebuinţa la lucrările lui.

17 Va lua zeciuială din oile voastre şi voi înşivă veţi deveni slujitorii lui.

18 Şi în ziua aceea veţi striga împotriva regelui pe care l-aţi ales, dar Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea.

19 Poporul însă n-a vrut să asculte de glasul lui Samuel, şi au zis: Nu, ci să fie un rege peste noi,

20 ca să fim şi noi ca şi celelalte popoare; regele nostru să ne judece, să meargă înaintea noastră şi să lupte în bătăliile noastre.

21 După ce Samuel a auzit toate cuvintele poporului, le-a repetat în auzul Domnului.

22 Şi Domnul a zis lui Samuel: Ascultă-le glasul şi pune un rege peste ei. Şi Samuel a zis bărbaţilor lui Israel: Duceţi-vă fiecare în cetatea lui.

9

1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un bărbat puternic şi viteaz.

2 Şi el avea un fiu al cărui nume era Saul, un tânăr ales şi frumos, mai frumos decât oricare dintre copiii lui Israel; şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus.

3 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au pierdut. Şi Chis a zis lui Saul, fiul său: Ia pe unul din slujitori cu tine şi du-te şi caută măgăriţele.

4 Saul a trecut prin ţinutul muntos al lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa, dar nu le-a găsit. Apoi au trecut prin ţara Şaalim, dar nu erau acolo. Apoi a trecut prin ţara lui Beniamin, dar nu le-a găsit nici acolo.

5 Când au ajuns în ţara Ţuf, Saul a zis slujitorului care era cu el: Hai să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, ne mai îngrijorându-se de măgăriţe, să înceapă să se îngrijoreze de noi.

6 Dar el i-a zis: Iată, în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el se împlineşte negreşit. Să mergem acolo, poate ne va spune pe ce drum trebuie să pornim.

7 Atunci Saul a zis slujitorului lui: Dar dacă mergem acolo, ce să ducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem pâine în saci şi n-avem nici un dar ca să ducem omului lui Dumnezeu. Ce avem?

8 Şi slujitorul a răspuns din nou lui Saul şi a zis: Iată, am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, iar el ne va spune drumul nostru.

9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: Hai să mergem la văzător! Căci acela care astăzi se numeşte profet, se numea odinioară văzător.

10 Şi Saul a zis slujitorului său: Bine zici; hai să mergem! Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.

11 Pe când urcau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă, şi le-au zis: Aici este văzătorul?

12 Ele au răspuns şi le-au zis: Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede; căci astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.

13 Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se urce la locul cel înalt ca să mănânce, căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea mănâncă şi cei invitaţi. Urcaţi-vă deci, căci acum îl veţi găsi.

14 Şi ei s-au urcat în cetate. Când au ajuns în cetate, iată, Samuel venea spre ei, ca să se urce pe înălţime.

15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul îl înştiinţase pe Samuel, zicând:

16 Mâine, pe vremea aceasta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, iar tu să-l ungi ca prinţ peste poporul Meu Israel. El va scăpa pe poporul Meu din mâna filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.

17 Când a văzut Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.

18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi i-a zis: Spune-mi, te rog, unde este casa văzătorului.

19 Samuel a răspuns lui Saul şi a zis: Eu sunt văzătorul; urcă-te înaintea mea pe înălţime, căci astăzi veţi lua masa cu mine. Şi mâine dimineaţă te voi lăsa să pleci şi îţi voi spune tot ce este în inima ta.

20 Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, pentru că au fost găsite. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de dorit în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?

21 Saul a răspuns şi a zis: Oare nu sunt eu beniamit, din cea mai mică seminţie a lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Aşadar, de ce îmi vorbeşti astfel?

22 Atunci Samuel a luat pe Saul şi pe slujitorul lui şi i-a adus în încăperea de oaspeţi; i-a pus să stea pe locul de frunte între cei invitaţi care erau aproape treizeci de persoane.

23 Şi Samuel a zis bucătarului: Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am spus: Pune-o deoparte.

24 Şi bucătarul a luat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: Iată ce a fost păstrat, pune-o înaintea ta şi mănâncă, fiindcă pentru tine a fost păstrată până la vremea hotărâtă, de când am invitat poporul. Astfel, în ziua aceea, Saul a mâncat cu Samuel.

25 Apoi s-au coborât de pe înălţime în cetate şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.

26 Şi s-au sculat dis-de-dimineaţă şi, în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş, zicând: Scoală-te, ca să te însoţesc. Saul s-a sculat şi amândoi, el şi Samuel, au ieşit în stradă.

27 Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: Spune slujitorului tău să meargă înaintea noastră. Şi slujitorul a trecut înainte. Dar tu opreşte-te ca să-ţi vestesc Cuvântul Domnului.

10

1 Atunci Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul, l-a sărutat şi a zis: Nu te-a uns Domnul ca să fii conducătorul moştenirii Lui?

2 Când te vei duce astăzi de la mine, vei găsi doi oameni aproape de mormântul Rahelei, în teritoriul lui Beniamin, la Ţelţah. Şi ei îţi vor zice: Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi au fost găsite. Iată, tatăl tău nu se mai gândeşte la măgăriţe, ci este îngrijorat de voi şi zice: Ce să fac pentru fiul meu?

3 De acolo vei merge mai departe şi vei ajunge la stejarul lui Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni care se vor urca la Dumnezeu, în Betel, şi care vor duce: unul trei iezi, altul va duce trei turte de pâine, iar altul va duce un burduf cu vin.

4 Ei îţi vor ura de bine şi îţi vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.

5 După aceea, vei ajunge la Ghibea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni un grup de profeţi coborându-se de pe înălţime, cu harpe, tamburine, flaute şi lire înaintea lor, şi ei vor profeţi.

6 Atunci Duhul Domnului va veni peste tine cu putere, vei profeţi împreună cu ei şi vei fi prefăcut într-un alt om.

7 Când ţi se vor întâmpla semnele acestea, fă ce vei găsi că trebuie făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi iată, eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi acolo şapte zile, până voi ajunge eu la tine ca să-ţi arăt ce va trebui să faci.

9 De îndată ce Saul s-a întors cu spatele ca să plece de la Samuel, Dumnezeu i-a schimbat inima; şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.

10 Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieşit înainte un grup de profeţi; şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el cu putere şi el a profeţit în mijlocul lor.

11 Când au văzut toţi cei ce-l cunoşteau mai dinainte că profeţea cu profeţii, îşi ziceau unul altuia: Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între profeţi?

12 Şi un om din locul acela a răspuns şi a zis: Şi cine este tatăl lor? De aceea, s-a născut proverbul: Oare şi Saul este între profeţi?

13 Când a terminat de profeţit, s-a dus pe înălţime.

14 Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slujitorului lui: Unde v-aţi dus? Saul a răspuns: Să căutăm măgăriţele. Când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.

15 Şi unchiul lui Saul a zis: Spuneţi-mi, vă rog, ce v-a spus Samuel.

16 Şi Saul a răspuns unchiului său: Ne-a spus că măgăriţele au fost găsite. Dar nu i-a spus ce a zis Samuel despre problema împărăţiei.

17 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Miţpa

18 şi a zis fiilor lui Israel: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am eliberat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor regilor care vă apăsau.

19 Dar astăzi voi aţi respins pe Dumnezeul vostru, care vă scapă din toate necazurile şi suferinţele voastre, şi I-aţi zis: Pune un rege peste noi! Prezentaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre.

20 Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin.

21 A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii şi a ieşit la sorţi familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţi Saul, fiul lui Chis, dar când l-au căutat nu l-au găsit.

22 De aceea, au întrebat din nou pe Domnul: A venit oare omul acesta aici? Şi Domnul a răspuns: Iată, s-a ascuns între bagaje.

23 Au alergat şi l-au scos de acolo şi când a stat în mijlocul poporului, era mai înalt decât toţi din popor de la umăr în sus.

24 Şi Samuel a zis întregului popor: Vedeţi pe cine a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el. Şi tot poporul a strigat: Trăiască regele!

25 Atunci Samuel a spus poporului drepturile împărăţiei şi le-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi Samuel a dat drumul poporului, trimiţându-l pe fiecare la casa lui.

26 Şi Saul a mers de asemenea la casa lui în Ghibea; şi nişte oameni viteji, a căror inimă o mişcase Dumnezeu, au mers cu el.

27 Dar câţiva oameni răi au zis: Cum ne poate scăpa acesta? Şi l-au dispreţuit, şi nu i-au adus nici un dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.

11

1 Nahaş, amonitul, a venit şi a înconjurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: Fă un legământ cu noi şi îţi vom sluji.

2 Dar Nahaş, amonitul, le-a răspuns: Voi face legământ cu voi cu o condiţie: dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o batjocură asupra întregului Israel.

3 Bătrânii din Iabes i-au zis: Dă-ne un timp de şapte zile, ca să trimitem mesageri în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne scape, atunci vom ieşi la tine.

4 Mesagerii au ajuns la Ghibea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul şi a plâns.

5 Şi iată, Saul se întorcea de la câmp în urma boilor; şi a zis: Ce are poporul de plânge? Şi i-au istorisit cuvintele oamenilor din Iabes.

6 Când Saul a auzit aceste cuvinte, Duhul Domnului a venit peste el şi s-a mâniat foarte tare.

7 Şi a luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi şi i-a trimis prin mesageri prin toate ţinuturile lui Israel, zicând: Oricine nu va merge după Saul şi după Samuel, îşi va vedea boii tăiaţi în acelaşi fel. Groaza Domnului a căzut peste popor şi au ieşit ca un singur om.

8 Saul i-a numărat la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii şi bărbaţii lui Iuda erau treizeci de mii.

9 Şi ei au zis mesagerilor care veniseră: Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: Mâine, când va dogorî soarele, veţi avea eliberare.
Mesagerii au dus vestea aceasta oamenilor din Iabes, care s-au umplut de bucurie.

10 Atunci oamenii din Iabes au zis amoniţilor: Mâine vom ieşi la tine şi ne vei putea face ce-ţi va plăcea.

11 A doua zi, Saul a împărţit poporul în trei grupuri. Au pătruns în tabăra amoniţilor în timpul gărzii de dimineaţă şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiţi şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.

12 Atunci poporul a zis lui Samuel: Cine zicea: Saul să domnească peste noi? Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omoram.

13 Dar Saul a zis: Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o eliberare lui Israel.

14 Şi Samuel a zis poporului: Veniţi să mergem la Ghilgal şi să reînnoim acolo împărăţia.

15 Şi tot poporul s-a dus la Ghilgal şi acolo, la Ghilgal, au făcut pe Saul rege înaintea Domnului. Acolo au adus înaintea Domnului jertfe de mulţumire; şi acolo Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au bucurat foarte mult.

12

1 Samuel a zis întregului Israel: Iată, v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis şi am pus un rege peste voi,

2 Şi acum iată, aici este regele care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit şi iată, fiii mei sunt cu voi. Am umblat înaintea voastră din tinereţe şi până în ziua de azi.

3 Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea înaintea Domnului şi înaintea unsului Lui. Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul, sau pe cine am apăsat? Pe cine am înşelat şi de la cine am luat mită ca să închid ochii faţă de el? Mărturisiţi şi vă voi da înapoi.

4 Ei au răspuns: Nu ne-ai apăsat, nici nu ne-ai înşelat, nici n-ai primit nimic din mâna nimănui.

5 Şi el le-a zis: Domnul este martor împotriva voastră şi unsul Lui este martor în ziua aceasta că n-aţi găsit nimic în mâinile mele. Şi ei au răspuns: Sunt martori.

6 Atunci Samuel a zis poporului: Domnul este Cel ce a pus pe Moise şi pe Aaron şi a scos pe părinţii voştri din ţara Egiptului.

7 Acum deci prezentaţi-vă ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate faptele drepte ale Domnului, pe care vi le-a făcut vouă şi părinţilor voştri.

8 Când Iacov a venit în Egipt şi părinţii voştri au strigat către Domnul, Domnul a trimis pe Moise şi pe Aaron care au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.

9 Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor, aşa că El i-a vândut în mâna lui Sisera, conducătorul armatei Haţorului, şi în mâna filistenilor, şi în mâna regelui Moabului, care au luptat împotriva lor.

10 Şi ei au strigat către Domnul şi au zis: Am păcătuit pentru că am părăsit pe Domnul şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; eliberează-ne acum din mâna duşmanilor noştri şi îţi vom sluji.

11 Atunci Domnul a trimis pe Ierubaal şi pe Barac, şi pe Iefta, şi pe Samuel, şi v-a eliberat din mâna duşmanilor voştri care vă înconjurau, aşa că aţi locuit în linişte.

12 Apoi, când aţi văzut că Nahaş, regele fiilor lui Amon, vine împotriva voastră, mi-aţi zis: Nu, ci un rege să domnească peste noi, cu toate că Domnul, Dumnezeul vostru era Regele vostru.

13 Acum deci, aici este regele pe care l-aţi ales şi pe care l-aţi cerut; şi iată, Domnul a pus un rege peste voi.

14 Dacă vă veţi teme de Domnul şi Îi veţi sluji şi veţi asculta de glasul Lui, şi nu vă veţi răzvrăti împotriva cuvântului Lui, atât voi cât şi regele care domneşte peste voi, veţi continua să urmaţi pe Domnul Dumnezeul vostru.

15 Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, ci vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.

16 Acum staţi aici ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul înaintea ochilor voştri.

17 Nu este oare astăzi secerişul grânelor? Voi striga către Domnul ca să trimită tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de mare este nelegiuirea pe care aţi făcut-o înaintea Domnului, când aţi cerut un rege pentru voi.

18 Samuel a strigat către Domnul şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie; şi tot poporul a avut mare frică de Domnul şi de Samuel.

19 Şi tot poporul a zis lui Samuel: Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un rege pentru noi.

20 Şi Samuel a zis poporului: Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta, dar nu vă abateţi de la Domnul, ci slujiţi pe Domnul cu toată inima voastră.

21 Nu vă abateţi de la El; altfel aţi merge după lucruri de nimic, care nu aduc nici folos, nici eliberare, pentru că sunt lucruri de nimic.

22 Căci Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din cauza Numelui Lui celui mare, pentru că Domnului I-a plăcut să facă din voi poporul Lui.

23 Ba mai mult, cât despre mine, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi; vă voi învăţa însă calea cea bună şi dreaptă.

24 Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I în adevăr cu toată inima voastră; căci vedeţi ce lucruri mari a făcut El pentru voi.

25 Dar dacă veţi face răul, veţi pieri, voi şi regele vostru.

13

1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a început să domnească şi, după ce a domnit doi ani peste Israel,

2 Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe Muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui.

3 Şi Ionatan a bătut garnizoana filistenilor care era la Gheba, iar filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trompeta prin toată ţara, zicând: Să audă evreii!

4 Şi tot Israelul a auzit zicându-se că Saul a bătut o garnizoană a filistenilor şi că Israelul s-a făcut urât filistenilor. Atunci poporul s-a adunat la Saul în Ghilgal.

5 Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau treizeci de mii de care şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr, ca nisipul de pe malul mării. Au venit şi şi-au aşezai tabăra la Micmaş, spre est de Bet-Aven.

6 Când au văzut bărbaţii lui Israel că sunt la strâmtoare, căci poporul era urmărit de aproape, s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci în turnuri şi în gropi.

7 Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi în Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el îl urma tremurând.

8 A aşteptat şapte zile, după timpul hotărât de Samuel, dar Samuel nu venea la Ghilgal; şi poporul se împrăştia de lângă Saul.

9 Atunci Saul a zis: Aduceţi-mi arderea-de-tot şi jertfele de mulţumire. Şi a jertfit arderea-de-tot.

10 Pe când sfârşea de adus arderea-de-tot, iată, a venit Samuel; şi Saul i-a ieşit înainte ca să-l salute.

11 Dar Samuel a zis: Ce ai făcut? Saul a răspuns: Pentru că am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine şi că tu n-ai venit la timpul hotărât, iar filistenii se adunau la Micmaş,

12 am zis: Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal şi eu nu m-am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea-de-tot.

13 Şi Samuel a zis lui Saul: Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel.

14 Dar acum împărăţia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a hotărât să fie conducătorul poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.

15 Şi Samuel s-a sculat şi s-a urcat din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni.

16 Saul, fiul său Ionatan şi poporul care era cu ei s-au aşezat la Gheba lui Beniamin în timp ce filistenii erau aşezaţi cu tabăra la Micmaş.

17 Şi din tabăra filistenilor au venit trei grupuri de oameni ca să nimicească: un grup de distrugători a luat-o spre Ofra, Spre ţara Şual,

18 un alt grup a luat-o spre Bet-Horon şi celălalt grup a luat-o spre teritoriul care este spre Valea Ţeboim, înspre deşert.

19 În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar, căci filistenii ziseseră: Să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii sau suliţe.

20 Şi fiecare om din Israel se cobora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa,

21 când se toceau ascuţişurile secerilor, şi a sapelor, şi a furcilor cu trei coarne, şi ca să facă vârf ţepuşului cu care mâna boii.

22 Şi aşa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliţă în mâinile întregului popor, care era cu Saul şi Ionatan;nu aveau decât Saul şi fiul său Ionatan.

23 O garnizoană a filistenilor a venit şi s-a aşezat la trecătoarea Micmaşului.

14

1 Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care este dincolo de locul acesta. Dar n-a spus nimic tatălui său.

2 Saul stătea la marginea cetăţii Ghibea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de bărbaţi.

3 Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu ştia că Ionatan plecase.

4 Şi între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la garnizoana filistenilor era un pisc de stâncă de o parte şi un pisc de stâncă de cealaltă parte; numele unuia era Boţeţ şi numele celuilalt era Sene.

5 Unul dintre aceste piscuri se afla la nord, faţă în faţă cu Micmaş, iar celălalt la sud, faţă în faţă cu Gheba.

6 Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumcişi. Poate că Domnul va lucra pentru noi, pentru că pe Domnul nu-L împiedică nimic ca să salveze prin mulţi sau prin puţini.

7 Şi purtătorul lui de arme i-a zis: Fă tot ce ai în inimă; întoarce-te şi iată, sunt cu tine, gata să-ţi urmez dorinţa.

8 Atunci Ionatan a zis: Iată, vom trece dincolo la oamenii aceştia şi ne vom arăta lor.

9 Dacă ne vor zice: Aşteptaţi până venim noi la voi; atunci vom sta în locul nostru şi nu ne vom urca la ei.

10 Dar dacă ne vor zice: Urcaţi-vă la noi, atunci ne vom urca, pentru că Domnul i-a dat în mâinile noastre. Acesta ne va fi semnul.

11 Când s-au arătat amândoi garnizoanei filistenilor, filistenii au zis: Iată, evreii ies din gropile în care s-au ascuns.

12 Şi oamenii din garnizoană au vorbit lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele şi au zis: Urcaţi-vă la noi şi vă vom arăta ceva. Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: Urcă-te după mine, căci Domnul i-a dat în mâinile lui Israel.

13 Şi Ionatan s-a căţărat cu mâinile şi cu picioarele şi cel ce-i ducea armele mergea după el. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan şi cel ce-i ducea armele omora în urma lui.

14 În acest întâi măcel, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe o întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ.

15 A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul. Chiar şi garnizoana şi prădătorii tremurau, ţara s-a cutremurat; era o groază de la Dumnezeu.

16 Santinelele lui Saul, care erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştia şi fugea în toate părţile.

17 Atunci Saul a zis poporului care era cu el: Număraţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru. Şi ei au numărat şi iată că lipsea Ionatan şi cel ce-i purta armele.

18 Atunci Saul a zis lui Ahia: Adu încoace chivotul lui Dumnezeu! Căci în vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel.

19 Pe când vorbea Saul cu preotul, zarva din tabăra filistenilor continua şi creştea şi mai mare. Şi Saul a zis preotului: Trage-ţi mâna!

20 Apoi, Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns şi au înaintat până la locul luptei; şi filistenii au întors sabia unii împotriva altora şi învălmăşeala era nespus de mare.

21 Evreii care erau mai dinainte la filisteni şi care se urcaseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi, s-au unit cu israeliţii care erau cu Saul şi cu Ionatan.

22 Toţi bărbaţii lui Israel care se ascunsesem în ţinutul muntos al lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în luptă.

23 Domnul a eliberat pe Israel în ziua aceea şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.

24 În ziua aceea bărbaţii lui Israel au fost obosiţi, pentru că Saul pusese poporul sub un jurământ, zicând: Blestemat să fie omul care va mânca pâine până deseară şi până mă voi răzbuna pe duşmanii mei. Aşa că nici unul din popor n-a mâncat.

25 Şi tot poporul din ţară ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe faţa pământului.

26 Când poporul a intrat în pădure, a văzut mierea curgând; dar nici unul n-a dus mierea la gură, pentru că poporul se temea de jurământ.

27 Dar Ionatan n-a auzit când tatăl său a pus poporul sub jurământ; de aceea, a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere şi a dus mâna la gură; şi ochii i s-au luminat.

28 Atunci unul din popor i-a vorbit şi a zis: Tatăl tău a pus poporul sub jurământ, zicând: Blestemat este omul care mănâncă astăzi mâncare. Şi poporul era sleit de puteri.

29 Şi Ionatan a zis: Tatăl meu a tulburat ţara; vedeţi cum mi s-au luminat ochii, din cauză că am gustat puţin din mierea aceasta!

30 Oare dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la duşmanii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?

31 În ziua aceea au bătut pe filisteni, de la Micmaş până la Aialon. Poporul era foarte obosit.

32 Şi poporul s-a aruncat cu lăcomie asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a înjunghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot.

33 Apoi i-au spus lui Saul, zicând: Iată, poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând cu sânge. Saul a zis: Aţi făcut o nelegiuire; rostogoliţi astăzi până la mine o piatră mare.

34 Şi Saul a zis: Împrăştiaţi-vă printre popor şi spuneţi-le: Fiecare să-şi aducă boul sau oaia sa şi să-l junghie aici şi să mănânce; şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mâncând cu sânge. Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu sine, ca să-l înjunghie acolo.

35 Şi Saul a zidit un altar Domnului; a fost primul altar pe care l-a zidit el Domnului.

36 Şi Saul a zis: Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni şi să-i jefuim până la lumina zilei, şi să nu lăsăm să rămână nici unul. Şi ei au zis: Fă tot ce crezi că e bine. Atunci preotul a zis: Să ne apropiem aici de Dumnezeu.

37 Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: Să mă cobor după filisteni? Îi vei da Tu pe ei în mâna lui Israel? Dar Dumnezeu nu i-a răspuns în ziua aceea.

38 Şi Saul a zis: Apropiaţi-vă aici toţi conducătorii poporului şi căutaţi şi aflaţi cum s-a făcut astăzi acest păcat.

39 Căci viu este Domnul, care a eliberat pe Israel: chiar dacă l-ar fi făcut fiul meu Ionatan, va muri negreşit. Dar din tot poporul nu i-a răspuns nici un om.

40 Atunci el a zis întregului Israel: Voi vă veţi aşeza de o parte, iar eu şi Ionatan ne vom aşeza de cealaltă parte. Şi poporul a zis lui Saul: Fă ce crezi că e bine.

41 De aceea, Saul a zis Domnului, Dumnezeul lui Israel: Arată adevărul. Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, iar poporul a scăpat.

42 Şi Saul a zis: Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan. Şi sorţul a căzut pe Ionatan.

43 Atunci Saul a zis lui Ionatan: Spune-mi ce ai făcut. Ionatan i-a spus şi a zis: Am gustat puţină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână. Iată-mă, trebuie să mor!

44 Şi Saul a răspuns: Dumnezeu sa Se poarte cu toată asprimea lată de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!

45 Dar poporul a zis lui Saul: Trebuie oare să moară Ionatan, care a adus această mare eliberare în Israel? Nicidecum! Viu este Domnul că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, pentru că el a lucrat cu Dumnezeu în această zi. Astfel poporul a scăpat pe Ionatan şi n-a murit.

46 Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, iar filistenii s-au dus acasă.

47 După ce Saul a luat domnia peste Israel, el a luptat împotriva tuturor duşmanilor lui din fiecare parte: împotriva lui Moab, a copiilor lui Amon, împotriva lui Edom, împotriva regilor din Ţoba şi împotriva filistenilor; şi ori încotro se întorcea era biruitor.

48 Şi el se purta cu vitejie, a bătut pe amaleciţi şi a scăpat pe Israel din mâna celor care-l jefuiau.

49 Şi fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Şi numele celor două fiice ale lui erau acestea: numele celei întâi-născute era Merab şi numele celei mai tinere era Mical.

50 Numele soţiei lui Saul era Ahinoam, fiica lui Ahimaaţ. Numele comandantului armatei lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.

51 Şi Chis era tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.

52 Războiul împotriva filistenilor a fost înverşunat în tot timpul vieţii lui Saul; şi de îndată ce Saul vedea pe un om puternic şi voinic, îl adăuga la oamenii lui.

15

1 Şi Samuel a zis lui Saul: Pe mine m-a trimis Domnul să te ung rege peste poporul Său, peste Israel; acum deci ascultă glasul cuvintelor Domnului.

2 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, cum s-a aşezat împotriva lui pe drum, la ieşirea lui din Egipt.

3 Acum du-te şi bate pe Amalec şi nimiceşte tot ce este al lui; să nu-i cruţi, ci să omori bărbat şi femeie, copil şi sugar, bou şi oaie, cămilă şi măgar.

4 Atunci Saul a adunat poporul şi l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeştri şi zece mii de oameni din Iuda.

5 Şi Saul a mers până la cetatea lui Amalec şi a pus nişte oameni la pândă în vale.

6 Şi Saul a zis cheniţilor: Duceţi-vă, depărtaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă nimicesc împreună cu ei; căci voi aţi arătat bunătate faţă de copiii lui Israel, când se urcau din Egipt. Şi cheniţii au plecat din mijlocul amaleciţilor.

7 Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Şur, care este la est de Egipt.

8 Şi a prins viu pe Agag, regele amaleciţilor, şi a nimicit cu desăvârşire pe tot poporul, trecându-l prin ascuţişul săbiei.

9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi pe cele mai bune oi, boi, vite grase, miei şi tot ce era mai bun, şi n-au vrut să le distrugă cu desăvârşire; au nimicit însă tot ce era prost şi nebăgat în seamă.

10 Atunci Cuvântul Domnului a venit la Samuel, zicând:

11 Îmi pare rău că am pus pe Saul rege, fiindcă el s-a abătut de la Mine şi n-a împlinit poruncile Mele. Lucrul acesta a mâhnit pe Samuel şi el a strigat către Domnul toată noaptea aceea.

12 Samuel s-a sculat dis-de-dimineaţă, ca să meargă înaintea lui Saul. Şi au venit şi au spus lui Samuel, zicând: Saul s-a dus la Carmel şi iată, şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors şi, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.

13 Samuel a venit la Saul şi Saul i-a zis: Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit porunca Domnului.

14 Şi Samuel a zis: Ce este behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?

15 Şi Saul a zis: Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârşire.

16 Atunci Samuel a zis lui Saul: Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul în noaptea aceasta. Şi Saul i-a zis: Vorbeşte!

17 Samuel a zis: Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu conducătorul seminţiilor lui Israel şi nu te-a uns Domnul ca să fii rege peste Israel?

18 Şi Domnul te-a trimis şi ţi-a zis: Du-te şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe amaleciţi; luptă-te cu ei până îi vei nimici.

19 De ce n-ai ascultat de glasul Domnului, ci te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?

20 Atunci Saul a zis lui Samuel: Am ascultat glasul Domnului şi m-am dus pe calea pe care m-a trimis Domnul. Am adus pe Agag, regele lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe amaleciţi.

21 Dar poporul a luat din pradă, oi şi boi, ce era mai bun din ceea ce trebuia dat nimicirii, ca să jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.

22 Samuel a zis: Oare îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfele şi luarea aminte la Cuvântul Său este mai bună decât grăsimea berbecilor.

23 Căci răzvrătirea este ca şi păcatul magiei, iar insubordonarea ca şi închinarea la idoli şi la terafimi. Pentru că ai lepădat Cuvântul Domnului, le-a lepădat şi El ca rege.

24 Atunci Saul a zis lui Samuel: Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi cuvintele laie, pentru că m-am temut de popor şi am ascultat de glasul lor.

25 Acum, te rog, iartă-mi păcatul şi întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului.

26 Şi Samuel a zis lui Saul: Nu mă voi întoarce cu tine; pentru că ai lepădat Cuvântul Domnului, şi Domnul te-a lepădat ca să nu mai fii rege peste Israel.

27 Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de colţul robei, care s-a rupt.

28 Samuel i-a zis: Domnul a rupt astăzi domnia lui Israel de la tine şi a dat-o aproapelui tău care este mai bun decât tine.

29 Cel care este Tăria lui Israel nu minte, nici nu Se pocăieşte; căci El nu este un om ca să Se pocăiască.

30 Saul a zis iarăşi: Am păcătuit! Totuşi, onorează-mă, te rog, în faţa bătrânilor poporului meu şi în faţa lui Israel, şi întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău.

31 Samuel s-a întors şi a mers după Saul; şi Saul s-a închinat înaintea Domnului.

32 Apoi Samuel a zis: Aduceţi la mine pe Agag, regele amaleciţilor. Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: Negreşit, amărăciunea morţii a trecut!.

33 Samuel a zis: După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei. Şi Samuel a tăiat în bucăţi pe Agag înaintea Domnului, în Ghilgal.

34 Samuel a plecat la Rama, iar Saul s-a urcat acasă la Ghibea lui Saul.

35 Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnului Îi păruse rău că pusese pe Saul rege peste Israel.

16

1 Domnul a zis lui Samuel: Până când vei plânge pe Saul, pentru că l-am lepădat ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te, căci te voi trimite la Isai, betleemitul, fiindcă pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca rege.

2 Dar Samuel a zis: Cum să mă duc? Când va auzi Saul, mă va omorî. Şi Domnul a zis: Ia cu tine un viţel şi zi: Vin să aduc o jertfă Domnului.

3 Să chemi pe Isai la jertfă şi Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci; şi tu Îmi vei unge pe acela pe care îţi voi spune Eu să-l ungi.

4 Samuel a făcut ce zisese Domnul şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii l-au întâmpinat tremurând şi au zis: Vii cu pace?

5 Şi el a spus: Da, vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la jertfă. Şi el a sfinţit şi pe Isai cu fiii lui şi i-a chemat la jertfă.

6 Când ei au venit, Samuel s-a uitat la Eliab şi s-a gândit: Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.

7 Şi Domnul a zis lui Samuel: Nu te uita la înfăţişarea şi la înălţimea staturii lui, căci l-am respins. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la aspectul exterior, dar Domnul Se uită la inimă.

8 Atunci Isai a chemat pe Abinadab şi l-a trecut prin faţa lui Samuel; şi Samuel a zis: Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.

9 Şi Isai a trecut pe Sama; şi Samuel a zis: Nici pe acesta nu l-a ales Domnul,

10 Astfel a trecut Isai prin faţa lui Samuel pe cei şapte fii ai lui. Dar Samuel a zis lui Isai: Domnul n-a ales pe nici unul din ei.

11 Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi? Şi el a răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar el paşte oile. Atunci Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom sta la masă până nu va veni el aici.

12 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: Scoală-te şi unge-l, căci acesta este!

13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui; şi Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi în cele următoare. Şi Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.

14 Duhul Domnului s-a depărtat de la Saul; şi era chinuit de un duh rău care venea de la Domnul,

15 Slujitorii lui Saul i-au zis: Iată, un duh rău de la Domnul te chinuie.

16 Să poruncească domnul nostru slujitorilor tăi care sunt înaintea ta. Dă-ne voie să căutăm un om care ştie să cânte cu harpa; şi când duhul cel rău de la Dumnezeu este peste tine, el va cânta la harpă cu mâna şi-ţi va fi mai bine.

17 Saul a răspuns slujitorilor săi: Găsiţi-mi un bărbat care ştie să cânte bine şi aduceţi-l la mine.

18 Atunci unul din slujitorii lui a răspuns şi a zis: Iată, am văzut pe unul din fiii lui Isai, beniamitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi războinic, vorbeşte bine şi este frumos la chip; şi Domnul este cu el.

19 Saul a trimis nişte oameni la Isai să-i spună: Trimite-mi pe fiul tău David care este cu oile.

20 Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf de vin şi un ied şi le-a trimis lui Saul prin David, fiul său.

21 David a ajuns la Saul şi a stat înaintea lui; lui Saul i-a plăcut mult de el şi l-a făcut purtătorul armelor lui.

22 Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.

23 Şi când duhul rău de la Dumnezeu era peste Saul, David lua harpa şi cânta cu mâna lui. Atunci Saul se înviora şi era bine, şi duhul cel rău pleca de la el.

17

1 Filistenii şi-au strâns armatele ca să facă război şi s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; şi-au aşezat tabăra între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.

2 Şi Saul şi bărbaţii lui Israel s-au adunat şi şi-au aşezat tabăra în Valea Terebinţilor, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva filistenilor.

3 Filistenii stăteau pe un munte de o parte în timp ce Israel stătea pe un munte de cealaltă parte, cu valea între ei.

4 Atunci din tabăra filistenilor a ieşit un om. El se numea Goliat, era din Gat şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.

5 Pe cap avea un coif de bronz şi era îmbrăcat cu o zale de solzi în greutate de cinci mii de sicii de bronz.

6 El mai avea şi nişte apărători de bronz peste picioare şi o pavăză de bronz între umeri.

7 Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut şi fierul suliţei cântărea şase sute de sicii de fier. Cei ce îi purtau scutul mergeau înaintea lui.

8 El s-a oprit şi a strigat către armatele lui Israel, şi le-a zis: De ce ieşiţi să vă aşezaţi în rânduri de bătaie? Nu sunt eu filistean şi voi sunteţi slujitorii lui Saul? Alegeţi-vă un om care să coboare împotriva mea!

9 Dacă va putea să se lupte cu mine şi să mă omoare, noi vom fi sclavii voştri; dar dacă îl voi birui şi îl voi omorî eu, voi ne veţi fi sclavi nouă şi ne veţi sluji.

10 Filisteanul a mai zis: Astăzi eu defăimez armata lui Israel! Daţi-mi un om ca să mă lupt cu el.

11 Când Saul şi tot Israelul au auzit cuvintele acestui filistean, s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică.

12 Şi David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, Isai era un om bătrân, înaintat în vârstă.

13 Şi cei trei fii mai mari ai lui Isai s-au dus după Saul la război. Numele celor trei fii care au mers la război erau Eliab, întâiul-născut, al doilea Abinadab, şi al treilea Şama.

14 David era cel mai tânăr. Cei trei fii mai mari au mers după Saul,

15 dar David a plecat de la Saul, şi s-a întors în Betleem, ca să pască oile tatălui său.

16 Filisteanul înainta dimineaţa şi seara, şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.

17 Isai a zis fiului său David: Ia pentru fraţii tăi această efă de grăunţe prăjite şi aceste zece pâini, şi du-le în grabă în tabără la fraţii tăi.

18 Du şi aceste zece burdufuri de brânză conducătorului care este peste mia lor. Vezi dacă fraţii tăi sunt bine şi adu-mi veşti de la ei.

19 Căci ei sunt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în Valea Terebinţilor, în război cu filistenii.

20 David s-a sculat dis-de-dimineaţă, a lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile şi a plecat după cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, armata pornise să se aşeze în rânduri de bătaie şi scotea strigăte de luptă.

21 Israel şi filistenii s-au aşezat în rânduri de bătaie, armată către armată.

22 David s-a descărcat de lucrurile pe care le avea cu el şi le-a lăsat în mâna celui ce păzea lucrurile, şi a alergat la locul de luptă. Când a ajuns, a întrebat pe fraţii lui de sănătate.

23 Pe când vorbea cu ei, iată, filisteanul din Gat, numit Goliat, a intrat între cele două oştiri, ieşind afară din rândurile filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte şi David l-a auzit.

24 Toţi bărbaţii din Israel fugeau dinaintea lui şi se temeau foarte tare când îl vedeau pe omul acesta.

25 Şi bărbaţii lui Israel ziceau: Aţi văzut pe omul acesta care a înaintat? Negreşit, a înaintat ca să-şi bată joc de Israel! Omul care-l va omorî, pe acela regele îl va umple cu bogăţii, îi va da de soţie pe fiica lui şi va scuti de impozite casa tatălui său în Israel.

26 Atunci David a zis oamenilor de lângă el: Ce se va face omului care va ucide pe filisteanul acesta şi va lua batjocura de deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest necircumcis, ca să-şi bată joc de armata Dumnezeului Celui viu?

27 Şi poporul, spunând din nou aceleaşi lucruri, i-a zis: Aşa şi aşa se va face aceluia care-l va omorî,

28 Şi Eliab, fratele lui cel mai mare, auzindu-l vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David şi a zis: De ce te-ai coborât şi cu cine ai lăsat acele câteva oi în deşert? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii tale; căci te-ai coborât ca să vezi lupta.

29 Dar David a zis: Ce-am făcut acum? N-am vorbit bine?

30 Şi s-a întors de la el către un altul şi i-a pus aceleaşi întrebări. Poporul i-a răspuns ca şi prima dată.

31 Când au auzit cuvintele pe care le-a vorbit David, ei le-au repetat în faţa lui Saul; şi Saul a trimis după el.

32 Şi David a zis lui Saul: Să nu i se descurajeze nimănui inima din cauza filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.

33 Atunci Saul a zis lui David: Nu te poţi duce să te baţi cu filisteanul acesta, pentru că tu eşti un copil, iar el este un războinic din tinereţea lui.

34 David a zis lui Saul: Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,

35 alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.

36 Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta necircumcis va fi ca şi cu unul dintre ei, căci a defăimat armata Dumnezeului Celui viu.

37 David a mai zis: Domnul, care m-a scăpat din gheara leului şi din laba ursului, mă va scăpa şi din mâna acestui filistean. Şi Saul a zis lui David: Du-te şi Domnul să fie cu tine!

38 Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de bronz şi l-a îmbrăcat cu o platoşă.

39 David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a încercat să umble, căci încă nu încercase să umble cu ele. Apoi a zis lui Saul: Nu pot să merg cu armura aceasta, pentru că nu sunt obişnuit cu ea. Şi David s-a dezbrăcat de ea.

40 Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.

41 Filisteanul a înaintat şi s-a apropiat tot mai mult de David, şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.

42 Filisteanul s-a uitat şi când a zărit pe David şi-a bătut joc de el, pentru că el era doar un copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.

43 Şi filisteanul a zis lui David: Ce! Sunt câine, de vii la mine cu toiege? Şi filisteanul l-a blestemat pe David pe dumnezeii lui.

44 Şi filisteanul a zis lui David: Vino la mine şi-ţi voi da carnea păsărilor cerului şi fiarelor Câmpului.

45 Şi David i-a zis filisteanului: Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu scut; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, Dumnezeul armatei lui Israel, pe care ai defăimat-o.

46 Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da cadavrele taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că este un Dumnezeu în Israel.

47 Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu eliberează nici prin sabie, nici prin suliţă; căci bătălia este a Domnului şi El vă va da în mâinile noastre.

48 Şi când filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David s-a grăbit să alerge spre locul de luptă în întâmpinarea filisteanului.

49 David a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.

50 Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit pe filistean la pământ şi l-a omorât, dar fără ca David să aibă sabie în mână.

51 David a alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Şi filistenii, când au văzut că a murit uriaşul lor, au luat-o la fugă.

52 Şi bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda s-au sculat, au înălţat strigăte de bucurie şi au urmărit pe filisteni până în vale şi până la porţile Ecronului. Şi filistenii au căzut răniţi de moarte pe drumul care duce la Şaaraim până la Gat şi până la Ecron.

53 Copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au jefuit tabăra.

54 Apoi David a luat capul filisteanului şi l-a adus la Ierusalim; dar a pus armele filisteanului în cortul său.

55 Când a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, a zis lui Abner, comandantul armatei: Abner, al cui fiu este tânărul acesta? Abner a răspuns: Pe sufletul tău, rege, că nu ştiu.

56 Şi regele a zis: Află al cui fiu este tânărul acesta.

57 Şi când David s-a întors, după ce-l omorâse pe filistean, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul, cu capul filisteanului în mână.

58 Saul i-a zis: Al cui fiu eşti, tinere? Şi David a răspuns: Sunt fiul robului tău, Isai, betleemitul.

18

1 Când David sfârşise de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe propriul lui suflet.

2 În aceeaşi zi, Saul a oprit pe David şi nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

3 Şi Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui.

4 Ionatan şi-a scos roba pe care o avea pe el şi a dat-o lui David, împreună cu armura sa, inclusiv sabia sa, şi arcul său, şi brâul său.

5 Şi David se ducea şi lucra cu înţelepciune oriunde-l trimitea Saul; Saul l-a pus peste oamenii de război. Şi el era plăcut în faţa întregului popor şi chiar şi în faţa slujitorilor lui Saul.

6 Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit cu bucurie din toate cetăţile lui Israel în întâmpinarea regelui Saul, cântând şi dansând, în sunetul tamburinelor şi al instrumentelor cu trei coarde.

7 Şi femeile răspundeau unele altora, cântând şi dansând, şi ziceau: Saul a omorât miile lui, iar David zecile lui de mii.

8 Atunci Saul s-a mâniat foarte tare, pentru că nu i-a plăcut zicala aceasta, şi a zis: Lui David i-au dat zecile de mii, dar mie mi-au dat miile! Nu-i mai lipseşte decât regatul.

9 Şi din ziua aceea Saul a privit la David cu ochi răi.

10 A doua zi, duhul cel rău trimis de Dumnezeu a venit peste Saul, şi el se înfuria în mijlocul casei sale. David cânta din harpă ca de obicei; şi Saul avea în mână o suliţă.

11 Şi Saul a aruncat cu suliţa, căci se gândea: Voi pironi pe David în perete. Dar David a scăpat dinaintea lui de două ori.

12 Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David, dar Se depărtase de la Saul.

13 De aceea Saul l-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus comandant peste o mie de oameni; şi David ieşea şi intra înaintea poporului.

14 David reuşea în tot ce făcea, pentru că Domnul era cu el.

15 Când Saul a văzut că David prospera foarte mult, s-a temut de el.

16 Dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, iar David intra şi ieşea înaintea lor.

17 Atunci Saul a zis lui David: Iată, îţi voi da de soţie pe fiica mea cea mai mare Merab, numai să-mi slujeşti cu vitejie şi să porţi războaiele Domnului. Căci Saul zicea în sinea lui: Nu vreau să pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui.

18 Dar David a răspuns lui Saul: Cine sunt eu şi ce este viaţa mea sau familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele regelui?

19 Dar când a venit vremea ca Merab, fiica lui Saul, să fie dată lui David, ea a fost dată de soţie lui Adriel din Mehola.

20 Mical, fiica lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul şi lucrul acesta i-a plăcut.

21 Şi Saul se gândea în sinea lui: I-o voi da ca să-i fie o cursă şi să cadă în mâna filistenilor. Şi Saul i-a zis lui David pentru a doua oară: Astăzi îmi vei fi ginere.

22 Şi Saul a poruncit slujitorilor săi: Vorbiţi în secret lui David şi spuneţi-i: Iată, regele este binevoitor faţă de tine şi toţi slujitorii lui te iubesc; acum deci, fii ginerele regelui.

23 Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David. Dar David a zis: Credeţi că este uşor să fiu ginerele regelui? Eu sunt un om sărac şi fără mare însemnătate.

24 Şi slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.

25 Saul a zis: Aşa să vorbiţi lui David: Regele nu cere nici o zestre, ci doreşte o sută de prepuţuri de ale filistenilor, ca să fie răzbunat pe duşmanii lui. Dar Saul avea de gând să-l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.

26 Când slujitorii lui Saul au spus lui David aceste cuvinte, lui David i-a plăcut să devină ginerele regelui. Înainte de vremea hotărâtă,

27 David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui şi a ucis două sute de bărbaţi dintre filisteni. Şi David le-a adus prepuţurile şi le-a dat regelui în număr întreg, ca să poată deveni ginerele regelui. Atunci Saul i-a dat pe Mical, fiica sa, de soţie.

28 Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David; şi Mical, fiica lui, îl iubea pe David.

29 Saul se temea tot mai mult de David. Astfel, Saul a continuat să fie pentru totdeauna duşmanul lui David.

30 Domnitorii filistenilor ieşeau la luptă şi ori de câte ori ieşeau, David se comporta cu mai multă înţelepciune decât toţi slujitorii lui Saul. Aşa că numele lui a ajuns foarte vestit.

19

1 Saul a spus fiului său Ionatan şi tuturor slujitorilor lui să-i omoare pe David.

2 Dar Ionatan, fiul lui Saul, ţinea mult la David; şi Ionatan a spus lui David, zicând: Tatăl meu Saul caută să te omoare; acum deci, păzeşte-te mâine dimineaţă, stai într-un loc secret şi ascunde-te.

3 Şi eu mă voi duce şi voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi şi voi vorbi cu tatăl meu despre tine; dacă voi descoperi ceva, îţi voi spune.

4 Şi Ionatan a vorbit bine despre David tatălui său Saul şi i-a zis: Să nu facă regele un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut nici un păcat faţă de tine; dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău,

5 căci şi-a pus viaţa în joc, a ucis pe filistean şi Domnul a dat o mare salvare pentru tot Israelul; tu ai văzut şi te-ai bucurat. De ce atunci să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără cauză pe David?

6 Saul a ascultat glasul lui Ionatan şi a jurat, zicând: Viu este Domnul că David nu va muri!

7 Ionatan a chemat pe David şi i-a spus toate cuvintele acestea. Şi Ionatan a adus pe David la Saul; şi David a fost înaintea lui ca mai înainte.

8 Când a fost iarăşi război, David a mers şi s-a luptat cu filistenii, le-a cauzat o mare înfrângere şi ei au fugit dinaintea lui.

9 Atunci un duh rău de la Domnul a venit peste Saul, care stătea în casă cu suliţa în mână. David cânta cu mâna

10 şi Saul a vrut să-l pironească în perete cu suliţa. Dar David s-a ferit de el şi Saul a lovit cu suliţa în perete. Şi David a fugit şi a scăpat în noaptea aceea.

11 Apoi Saul a trimis nişte oameni la David acasă ca să-l urmărească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, soţia lui David, i-a spus, zicând: Dacă nu-ţi vei salva viaţa în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.

12 Şi Mical a coborât pe David pe fereastră; el s-a dus, a fugit şi a scăpat.

13 Şi Mical a luat terafimul şi l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului şi l-a învelit cu o haină.

14 Şi când Saul a trimis oameni ca să-l ia pe David, ea a zis: Este bolnav.

15 Saul a trimis înapoi acei oameni ca să-l vadă pe David, şi I zis: Aduceţi-l la mine în pat, ca să-l omor.

16 Când au intrat cei trimişi, iată, terafimul era în pat şi în jurul capului era o piele de capră.

17 Atunci Saul a zis către Mical: De ce m-ai înşelat în felul acesta şi ai lăsat pe duşmanul meu să scape? Mical a răspuns lui Saul: El mi-a zis: Lasă-mă să plec! De ce să te omor?

18 Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel la Rama şi i-a istorisit tot ce i-a făcut Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit la Naiot.

19 Şi lucrul acesta a fost spus lui Saul, zicând: Iată, David este în Naiot, lângă Rama.

20 Şi Saul a trimis nişte oameni ca să-l ia pe David, dar când au văzut o adunare de profeţi care profeţeau, cu Samuel în frunte, Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul şi au început şi ei să profeţească.

21 Şi când au spus lui Saul lucrul acesta, el a trimis alţi oameni şi au profeţit şi ei. Aşa că Saul a trimis oameni pentru a treia oară şi au profeţit şi ei.

22 Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare, care este în Secu, a întrebat: Unde sunt Samuel şi David? Şi cineva a zis: Sunt la Naiot, în Rama.

23 Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama; Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el şi a mers profeţind până a ajuns la Naiot, lângă Rama.

24 S-a dezbrăcat de haine şi a profeţit şi el înaintea lui Samuel; şi a stat întins pe pământ dezbrăcat toată ziua aceea şi toată noaptea aceea. De aceea se spune: Oare şi Saul este între profeţi?

20

1 David a fugit din Naiot, de lângă Rama, a venit la Ionatan şi i-a zis: Ce am făcut? Care este vina mea? Şi care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?

2 Şi Ionatan i-a zis: Ferească Dumnezeu, tu nu vei muri! Iată, tatăl meu nu face nici un lucru, fie mare, fie mic, fără să nu mi-l spună mie. Aşa că de ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu e aşa.

3 David a zis iarăşi, jurând: Tatăl tău ştie bine că am găsit trecere înaintea ta şi a zis: Să nu ştie Ionatan, pentru că s-ar întrista. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte.

4 Atunci Ionatan a zis lui David: Voi face pentru tine orice vei zice.

5 David a răspuns lui Ionatan: Iată, mâine este lună nouă şi ar trebui să stau să mănânc cu regele. Dar lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpie până în seara zilei a treia.

6 Dacă tatăl tău va întreba de mine, să-i spui: David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă anuală.

7 Şi dacă va zice: Bine!, slujitorul tău va fi în siguranţă. Dar dacă se va mânia, să ştii că s-a hotărât la rău.

8 Aşadar, arată-ţi bunătatea faţă de slujitorul tău, pentru că ai făcut cu slujitorul tău un legământ înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu; de ce să mă mai duci până la tatăl tău?

9 Şi Ionatan i-a zis: Departe de tine gândul acesta! Oare nu ţi-aş spune eu dacă aş afla că pieirea ta este un lucru hotărât din partea tatălui meu?

10 Atunci David a zis lui Ionatan: Cine-mi va spune dacă tatăl tău îţi va răspunde cu mânie?

11 Şi Ionatan a zis lui David: Vino, să ieşim pe câmp. Şi au ieşit amândoi pe câmp.

12 Ionatan a zis lui David: Iau martor pe Domnul Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine la această oră; şi dacă va gândi bine despre David,

13 Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe cineva să-ţi spună! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi spune şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!

14 Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri,

15 să nu-ţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din duşmanii lui David de pe faţa pământului.

16 Căci Ionatan a făcut un legământ cu casa lui David, zicând: Domnul să Se răzbune pe duşmanii lui David {Lit: Să ceară Domnul aceasta din mâna duşmanilor lui David.}!

17 Şi Ionatan l-a făcut din nou pe David să jure, pentru că îl iubea; căci îl iubea ca pe sufletul lui.

18 Şi Ionatan i-a zis: Mâine este lună nouă; se va observa lipsa ta, pentru că locul tău va fi gol.

19 După trei zile, să cobori repede şi să vii la locul unde erai ascuns în ziua acelei întâmplări, şi să rămâi lângă piatra Ezel.

20 Şi eu voi trage trei săgeţi înspre piatra aceasta, ca şi când aş lovi la ţintă.

21 Şi, iată, voi trimite pe un tânăr, şi îi voi zice: Du-te şi găseşte săgeţile! Dacă voi zice tânărului în mod specific: Iată, săgeţile sunt de partea aceasta a ta, ia-le şi vino!, atunci, viu este Domnul, să vii, căci este pace pentru tine şi n-ai de ce te teme!

22 Dar dacă voi zice tânărului: Iată, săgeţile sunt dincolo de tine!, atunci să pleci, căci Domnul te trimite.

23 Domnul este martor pe veci pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia.

24 Şi David s-a ascuns în câmp; şi când a venit luna nouă, regele s-a aşezat la masă, ca să mănânce.

25 Şi regele s-a aşezat ca de obicei pe scaunul lui, pe scaunul de lângă perete. Ionatan s-a ridicat şi Abner s-a aşezat lângă Saul, dar scaunul lui David a rămas gol.

26 Saul însă n-a zis nimic în ziua aceea, căci se gândea: S-a întâmplat ceva, el nu este curat, negreşit nu este curat.

27 Şi în ziua a doua, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol. Aşa că Saul a zis fiului său Ionatan: De ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?

28 Şi Ionatan a răspuns lui Saul: David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem.

29 El a zis: Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie şi fratele meu mi-a poruncit să mă duc; deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi, te rog, voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii. De aceea n-a venit la masa regelui.

30 Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai ales ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?

31 Căci cât timp va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute, fiindcă este vrednic de moarte.

32 Şi Ionatan a răspuns tatălui său Saul şi i-a zis: De ce să fie omorât? Ce a făcut?

33 Şi Saul a aruncat suliţa spre el, ca să-l omoare. Ionatan şi-a dat seama că tatăl său s-a hotărât să-l omoare pe David.

34 Ionatan s-a ridicat de la masă plin de mânie şi n-a mâncat din alimente în ziua a doua a lunii noi, căci era întristat din cauza lui David şi pentru că tatăl său îl dezonorase.

35 A doua zi dimineaţa, Ionatan s-a dus pe câmp la timpul stabilit cu David, si un băieţaş era cu el.

36 Şi el a zis băieţaşului: Fugi şi găseşte-mi săgeţile pe care le voi trage. Pe când alerga băiatul, Ionatan a tras o săgeată dincolo de el.

37 Când băiatul a ajuns la locul unde era săgeata pe care Ionatan o trăsese, Ionatan a strigat după el şi a zis: Iată, săgeata este dincolo de tine.

38 Şi Ionatan a strigat după băiat: Repede, grăbeşte-te, nu sta! Şi băiatul lui Ionatan a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul lui.

39 Dar băiatul nu ştia nimic; numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta.

40 Ionatan a dat băiatului armele şi i-a zis: Du-te şi du-le în cetate.

41 După ce a plecat băiatul, David s-a sculat din locul dinspre sud, apoi s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a aplecat de trei ori. Cei doi prieteni s-au înbrăţişat şi au plâns împreună, dar David plângea cel mai mult.

42 Şi Ionatan a zis lui David: Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: Domnul să fie pe vecie între mine şi tine şi între sămânţa ta şi sămânţa mea! David s-a sculat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

21

1 Atunci David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec; Ahimelec a venit tremurând înaintea lui şi i-a zis: De ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?

2 Şi David a răspuns preotului Ahimelec: Regele m-a însărcinat cu ceva şi mi-a zis: Nimeni să nu ştie nimic despre sarcina cu care te trimit şi despre porunca pe care ţi-am dat-o. Pe oamenii mei i-am trimis într-un anume loc.

3 Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce vei găsi.

4 Şi preotul a răspuns lui David şi a zis: N-am pâine obişnuită la îndemână, ci numai pâine sfinţită; dar numai dacă oamenii tăi s-au ferit de femei!

5 Şi David a răspuns preotului şi i-a zis: Ne-am ferit de femei de trei zile de când am plecat. Şi vasele oamenilor mei sunt sfinte, şi pâinea aceasta este ca şi cea obişnuită, chiar dacă astăzi a fost sfinţită în vase.

6 Atunci preotul i-a dat pâinea sfinţită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă, în ziua în care o luase de acolo.

7 Chiar în ziua aceea se afla acolo închis înaintea Domnului un slujitor al lui Saul; numele lui era Doeg, un edomit, conducătorul păstorilor lui Saul.

8 Şi David a zis lui Ahimelec: N-ai la îndemână o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca regelui era grabnică.

9 Preotul a răspuns: Iată sabia lui Goliat, filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea Terebinţilor; iată, este învelită într-un covor, în spatele efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici. Şi David a zis: Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.

10 David s-a sculat şi a fugit de Saul chiar în ziua aceea. A ajuns la Achiş, regele Gatului.

11 Slujitorii lui Achiş i-au zis: Nu este acesta David, regele ţării? Nu este el acela despre care se cânta, dansând: Saul a omorât miile lui, iar David zecile lui de mii?

12 Şi David a pus la inimă aceste cuvinte şi s-a temut foarte tare de Achiş, regele Gatului.

13 David şi-a schimbat purtarea înaintea lor şi făcea pe nebunul în mâinile lor; scria pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă saliva pe barbă.

14 Achiş a zis slujitorilor lui: Iată, vedeţi că omul acesta este nebun, de ce l-aţi adus la mine?

15 Oare duc lipsă de nebuni, de mi l-aţi adus pe acesta ca să facă pe nebunul în faţa mea? Cum să intre unul ca acesta în casa mea?

22

1 David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Când fraţii lui şi toată casa tatălui său au auzit despre lucrul acesta, s-au coborât acolo la el.

2 Şi toţi cei ce erau în nevoie, şi toţi cei ce erau în datorii, şi toţi cei ce erau cu sufletul amărât s-au adunat la el; şi el a devenit conducătorul lor. Astfel s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.

3 De acolo David s-a dus la Miţpa în ţara Moabului. Şi el a zis regelui Moabului: Lasă, te rog, pe tatăl meu şi pe mama mea să vină la voi, până când voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.

4 Şi el i-a adus înaintea regelui Moabului, şi ei au locuit cu el tot timpul cât David a stat în fortăreaţă.

5 Şi profetul Gad a zis lui David: Nu sta în fortăreaţă; du-te şi intră în ţara lui Iuda. Şi David a plecat şi s-a dus în pădurea Heret.

6 Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul stătea atunci în Ghibea, sub stejarul de pe înălţime, cu suliţa în mână, şi toţi slujitorii lui stăteau lângă el.

7 Atunci Saul a zis slujitorilor care stăteau în jurul lui: Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi conducători peste mii şi conducători peste sute?

8 De ce v-aţi unit toţi împotriva mea şi nimeni nu mi-a spus că fiul meu a făcut un legământ cu fiul lui Isai? Şi n-a fost nimeni dintre voi care să se îndure de mine şi să-mi descopere că fiul meu a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să mă pândească, aşa cum face astăzi.

9 Atunci Doeg, edomitul, care era pus peste slujitorii lui Saul, a răspuns şi a zis: Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.

10 Şi Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat hrană şi i-a dat şi sabia lui Goliat, filisteanul.

11 Atunci regele a trimis să cheme pe preotul Ahimelec, fiul lui Ahitub, şi pe toată casa tatălui său, preoţii care erau la Nob. Ei au venit toţi la rege.

12 Şi Saul a zis: Ascultă, fiul lui Ahitub! Şi el a răspuns: Iată-mă, domnul meu!

13 Şi Saul a zis: De ce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai şi i-ai dat pâine şi o sabie, şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să mă pândească, cum face astăzi?

14 Ahimelec a răspuns regelui şi a zis: Care dintre slujitorii tăi este atât de credincios ca David, ginerele regelui, gata să meargă la poruncile tale şi este înconjurat cu cinste în casa ta?

15 Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine una ca aceasta! Să nu arunce regele nici o vină asupra slujitorului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci slujitorul tău nu ştie nimic despre toate acestea, nici lucru mic, nici lucru mare.

16 Dar regele a zis: Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.

17 Şi regele a zis gărzilor care stăteau lângă el: Apropiaţi-vă şi omorâţi pe preoţii Domnului, pentru că şi ei au ţinut cu David, şi pentru că au ştiut că fugise, şi nu mi-au dezvăluit lucrul acesta. Dar slujitorii regelui n-au vrut să întindă mâna ca să lovească pe preoţii Domnului.

18 Atunci regele a zis lui Doeg: Întoarce-te şi loveşte pe preoţi. Şi Doeg, edomitul, s-a întors şi a lovit pe preoţi şi în ziua aceea a omorât optzeci şi cinci de oameni care purtau efodul de in.

19 Şi Saul a mai trecut prin ascuţişul săbiei cetatea preoţească Nob, de la bărbat până la femeie, de la copil până la sugar; de asemenea, boi, măgari şi oi, toţi au căzut sub ascuţişul săbiei.

20 Dar un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, numit Abiatar, a scăpat şi a fugit la David.

21 Şi Abiatar i-a spus lui David că Saul a ucis pe preoţii Domnului.

22 Atunci David a zis lui Abiatar: Am ştiut în ziua aceea că Doeg, edomitul, care era acolo, va spune lui Saul. Am cauzat moartea tuturor sufletelor din casa tatălui tău.

23 Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea, caută s-o ia şi pe a ta; dar cu mine vei fi bine păzit.

23

1 Au venit şi au spus lui David, zicând: Iată, filistenii luptă împotriva Cheilei şi au jefuit ariile.

2 Şi David a întrebat pe Domnul, zicând: Să mă duc şi să bat pe aceşti filisteni? Şi Domnul a zis lui David: Du-te şi bate pe filisteni, şi eliberează Cheila.

3 Dar oamenii lui David i-au zis: Iată, nouă ne e teamă aici în Iuda; cu cât mai mult ne va fi teamă dacă ne vom duce la Cheila împotriva armatelor filistenilor?

4 Şi David a întrebat iarăşi pe Domnul şi Domnul i-a răspuns şi a zis: Scoală-te şi coboară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale.

5 Şi David cu oamenii săi s-au dus la Cheila şi s-au bătut cu filistenii; le-au luat vitele şi i-au lovit cu un mare măcel. Astfel David a eliberat pe locuitorii din Cheila.

6 Şi când Abiatar, fiul lui Ahimelec, a fugit la David în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână.

7 Când i s-a spus lui Saul că David a sosit la Cheila, Saul a zis: Dumnezeu l-a dat în mâinile mele, căci a venit şi s-a închis într-o cetate cu porţi şi cu zăvoare.

8 Saul a chemat tot poporul la război ca să se coboare la Cheila şi să asedieze pe David şi pe oamenii lui.

9 David, cunoscând că Saul complotează acest rău împotriva lui, a zis preotului Abiatar: Adu încoace efodul!

10 Şi David a zis: Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din cauza mea.

11 Oare mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va coborî Saul aici, după cum a aflat robul Tău? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Te rog, spune lucrul acesta robului Tău! Domnul a răspuns: Se va coborî.

12 David a mai zis: Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine şi pe oamenii mei în mâna lui Saul? Şi Domnul a zis: Te vor da.

13 Atunci David s-a sculat cu oamenii lui, care erau cam la şase sute, au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Când i s-a spus lui Saul că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din urmărire.

14 Şi David locuia în deşert, în locuri fortificate, şi a rămas în ţinutul deluros din Deşertul Zif. Saul îl căuta în fiecare zi, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.

15 David, văzând că Saul a pornit să-i ia viaţa, a stat în Deşertul Zif, în pădure.

16 Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David în pădure, şi i-a întărit încrederea în Dumnezeu.

17 Astfel i-a zis: Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va afla, şi tu vei fi rege peste Israel, iar eu voi fi al doilea după tine; şi Saul, tatăl meu, ştie bine lucrul acesta.

18 Au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului; şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.

19 Zifiţii s-au urcat la Saul la Ghibea şi au zis: Nu se ascunde David între noi, în locuri fortificate, în pădure, pe dealul Hachila, care este la sud de deşert?

20 Acum coboară-te, rege, fiindcă aceasta este toată dorinţa sufletului tău, iar partea noastră va fi să-l dăm în mâna regelui.

21 Şi Saul a zis: Domnul să vă binecuvânteze, căci voi aveţi milă de mine!

22 Şi acum mergeţi, vă rog, şi mai cercetaţi ca să ştiţi şi să descoperiţi în ce loc şi-a îndreptat paşii şi cine l-a văzut; căci mi se spune că este foarte şiret.

23 Cercetaţi şi vedeţi toate locurile unde se ascunde şi întoarceţi-vă la mine cu ştiri sigure şi mă voi duce cu voi; şi dacă el este în ţară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.

24 Ei s-au sculat deci şi s-au dus la Zif înaintea lui Saul. David şi oamenii lui erau în Deşertul Maon, în câmpia dinspre sud de deşert.

25 Când Saul şi oamenii lui au plecat în căutarea lui David, i s-a dat de veste lui David, care a coborât la stâncă şi a stat în Deşertul Maon. Când Saul a auzit, a urmărit pe David în Deşertul Maon.

26 Saul mergea pe o parte a muntelui şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui; şi David se grăbea ca să scape de Saul, pentru că Saul şi oamenii lui înconjurau pe David şi pe oamenii lui ca să-i prindă.

27 Dar un mesager a venit la Saul, zicând: Grăbeşte-te şi vino, căci filistenii s-au aruncat asupra ţării.

28 Aşa că Saul s-a întors de la urmărirea lui David şi s-a dus să iasă înaintea filistenilor; de aceea au pus locului aceluia numele Sela-Hamahlecot (Stânca de Scăpare).

29 Şi David s-a dus de acolo şi a locuit în locurile fortificate din En-Ghedi.

24

1 Când Saul s-a întors de la urmărirea filistenilor, i s-a spus, zicând: Iată, David este în Deşertul En-Ghedi.

2 Atunci Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi pe oamenii lui în faţa Stâncilor Caprelor Sălbatice.

3 Şi a ajuns la nişte stâne de oi, care erau lângă drum, unde era o peşteră; şi Saul a intrat ca să doarmă. David cu oamenii lui stăteau în fundul peşterii.

4 Oamenii lui David i-au zis: Iată ziua în care Domnul îţi zice: Dau pe duşmanul tău în mâinile tale, ca să faci cu el cum crezi că este bine în ochii tăi. David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.

5 După aceea, inima lui David îl mustra pentru că tăiase colţul hainei lui Saul.

6 Şi a zis oamenilor săi: Să mă ferească Domnul să fac una ca aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să întind mâna împotriva lui! Căci el este unsul Domnului.

7 Şi David a convins pe oamenii lui prin aceste cuvinte şi nu i-a lăsat să se ridice împotriva lui Saul. Apoi Saul s-a sculat din peşteră şi şi-a văzut înainte de drum.

8 După aceea, David s-a sculat, a ieşit din peşteră şi a strigat în urma lui Saul, zicând: Domnul meu, regele! Saul s-a uitat înapoi şi David s-a aplecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

9 Şi David a zis lui Saul: De ce asculţi tu de cuvintele oamenilor care zic: Iată, David îţi vrea răul?

10 Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră şi mi se zicea să te omor, dar eu te-am cruţat şi am zis: Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.

11 Iată, părintele meu! Uite colţul hainei tale în mâna mea. Prin însuşi faptul că am tăiat colţul hainei tale şi nu te-am omorât, să ştii şi să vezi că în mâna mea nu este nici răutate, nici răzvrătire, şi că n-am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândeşti ca să-mi iei viaţa.

12 Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune pe tine, dar mâna mea nu se va ridica împotriva ta.

13 Răul vine de la cei răi, cum zice vechea zicală. Dar eu nu voi pune mâna pe tine.

14 Şi împotriva cui a ieşit regele lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice.

15 Domnul să fie judecătorul şi să judece între mine şi tine, El va vedea, El îmi va apăra cauza şi mă va elibera din mâna ta.

16 Când David a sfârşit de spus aceste cuvinte, Saul a zis: Glasul tău este, fiul meu David? Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns.

17 Şi a zis lui David: Tu eşti mai drept decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău.

18 Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale şi tu nu m-ai omorât.

19 Dacă un om îşi întâlneşte duşmanul, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!

20 Şi acum, iată, ştiu că tu vei fi rege şi că împărăţia lui Israel va fi în mâna ta.

21 Jură-mi deci pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa după mine şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.

22 Şi David a jurat lui Saul. Şi Saul s-a dus la casa lui, dar David şi oamenii lui s-au urcat la locul fortificat.

25

1 Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a coborât în Deşertul Paran

2 Şi în Maon era un om, a cărui avere era în Carmel; omul era foarte bogat, avea trei mii de oi şi o mie de capre. El îşi tundea oile în Carmel.

3 Numele acestui om era Nabal, iar numele soţiei lui era Abigail;ea era o femeie înţeleaptă şi frumoasă la chip, dar soţul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.

4 David a auzit în deşert că Nabal îşi tundea oile.

5 David a trimis la el zece tineri. Şi David a zis tinerilor: Urcaţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l în numele meu de sănătate

6 şi să-i ziceţi aşa: Să trăieşti în pace şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău.

7 Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi, noi nu i-am supărat, nici nu le-a lipsit nimic în toate zilele cât au fost la Carmel.

8 Întreabă pe slujitorii tăi şi ei îţi vor spune. De aceea, să capete trecere tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi bună. Dă, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce vei găsi la îndemână.

9 Când oamenii lui David au ajuns, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David; apoi au tăcut.

10 Dar Nabal a răspuns slujitorilor lui David şi a zis: Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni.

11 Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei şi să le dau unor oameni pe care nu-i ştiu de unde sunt?

12 Oamenii lui David şi-au urmat drumul înapoi, s-au întors şi au spus lui David toate aceste cuvinte.

13 Atunci David a zis oamenilor săi: Încingeţi-vă fiecare sabia. Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia şi aproape patru sute de inşi s-au urcat după David în timp ce două sute au rămas la echipamente.

14 Dar unul dintre tinerii lui Nabal a spus lui Abigail, soţia lui Nabal, zicând: Iată, David a trimis din deşert nişte mesageri să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru şi el s-a purtat rău cu ei.

15 Dar oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au supărat, nici nu ne-au luat nimic în toate zilele cât am fost cu ei în câmp.

16 Zi şi noapte au fost ca un zid pentru noi în tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor.

17 Şi acum cugetă şi vezi ce ai de făcut, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru şi împotriva întregii lui case: căci el este aşa de rău încât nimeni nu poate vorbi cu el.

18 Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri de vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine, şi le-a pus pe măgari.

19 Şi ea a zis slujitorilor ei: Mergeţi înaintea mea; iată, eu vin în urma voastră. Dar ea n-a spus nimic soţului ei Nabal.

20 Şi pe când călătorea ea pe un măgar şi cobora pe un drum tufos al muntelui, iată că David şi oamenii lui coborau înaintea ei; aşa că i-a întâlnit.

21 Acum David zisese: În zadar am păzit tot ce are omul acesta în deşert, de nu i-a lipsit nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.

22 Aşa să facă Dumnezeu duşmanilor lui David, şi încă mai mult, dacă până mâine dimineaţă voi cruţa pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!

23 Când Abigail a văzut pe David, a coborât repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a închinat până la pământ.

24 Ea a căzut la picioarele lui şi a zis: Lasă, domnul meu, să cadă asupra mea greşeala aceasta! Permite roabei tale să-ţi vorbească şi ascultă cuvintele roabei tale.

25 Te rog, să nu ia domnul meu aminte la omul acesta rău, Nabal, căci după cum îi este numele aşa este şi el; Nabal (Nebun) este numele lui şi este plin de nebunie. Dar eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii pe care i-a trimis domnul meu.

26 Şi acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te răzbuni cu însăşi mâna ta. Duşmanii tăi şi cei ce vor răul domnului meu să fie ca Nabal!

27 Şi acum primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.

28 Iartă, te rog, vina roabei tale; căci Domnul va face domnului meu o casă trainică, pentru că domnul meu poartă războaiele Domnului şi niciodată nu se va găsi răutate în tine.

29 Şi dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău; dar El va arunca sufletul duşmanilor tăi ca din praştie.

30 Când Domnul domnului meu va face tot binele pe care ţi l-a promis şi te va pune mai mare peste Israel,

31 atunci domnul meu nu va avea nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge nevinovat şi că s-a răzbunat singur. Şi când Domnul va face bine domnului meu, atunci adu-ţi aminte de roaba ta.

32 Şi David a zis Abigailei: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea!

33 Şi binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, căci m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi să mă răzbun cu însăşi mâna mea!

34 Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ţi fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.

35 Şi David a primit din mâna ei ceea ce i-a adus şi i-a zis: Urcă-te în pace acasă, vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.

36 Abigail a venit la Nabal şi iată, el dădea o petrecere în casa lui, ca petrecerea unui rege. Şi inima lui Nabal era veselă, pentru că era foarte beat. Aşa că ea nu i-a spus nimic până la lumina dimineţii.

37 Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, soţia lui i-a spus toate lucrurile acestea. Inima lui a primit o lovitură de moarte şi s-a făcut tare ca piatra.

38 Şi cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit.

39 Când David a auzit că Nabal a murit, a zis: Binecuvântat să fie Domnul care mi-a făcut dreptate pentru ruşinea pe care am primit-o de la Nabal şi care a oprit pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui. Şi David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de soţie.

40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail la Carmel şi i-au vorbit, zicând: David ne-a trimis la tine, ca să te ia de soţie.

41 Ea s-a sculat, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a zis: Iată, slujitoarea ta este ca o sclavă care să spele picioarele slujitorilor domnului meu.

42 Şi Abigail s-a sculat îndată şi a încălecat pe un măgar, fiind însoţită de cinci fete care au urmat-o; s-a dus după mesagerii lui David şi i-a fost soţie.

43 David luase şi pe Ahinoam din Izreel şi amândouă au fost soţiile lui.

44 Şi Saul dăduse pe fiica sa Mical, soţia lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiş.

26

1 Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibea şi au zis: Iată, David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa deşertului.

2 Saul s-a sculat şi s-a coborât în Deşertul Zif cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în Deşertul Zif.

3 Şi Saul şi-a aşezat tabăra pe dealul Hachila, care este în faţa deşertului, lângă drum, iar David era în deşert. Când a văzut că Saul vine după el în deşert,

4 David a trimis nişte spioni şi a aflat că, într-adevăr, Saul a venit.

5 Atunci David s-a sculat şi a venit la locul unde îşi aşezase tabăra Saul şi a văzut locul unde Saul era culcat cu Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei şi poporul era aşezat în jurul lui.

6 David a luat cuvântul şi a zis către Ahimelec, hetitul, şi către Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, zicând: Cine vrea să se coboare cu mine la Saul în tabără? Şi Abişai a zis: Eu mă voi coborî cu tine.

7 David cu Abişai au venit la popor noaptea. Şi iată, Saul era culcat şi dormea în cort, în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner şi poporul erau culcaţi în jurul lui.

8 Atunci Abişai a zis lui David: Astăzi Dumnezeu a dat pe duşmanul tău în mâinile tale; acum deci, lasă-mă să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură la pământ şi nu-l voi mai lovi a doua oară.

9 Dar David a zis lui Abişai: Să nu-l omori, pentru că cine a întins mâna împotriva unsului Domnului şi a rămas nepedepsit?

10 Şi David a zis: Viu este Domnul că numai Domnul îl va lovi, fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătălie şi va pieri.

11 Să mă ferească Domnul să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului! Ia însă suliţa de la căpătâiul lui şi urciorul cu apă, şi să plecăm.

12 David a luat deci suliţa şi urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat, dar nu i-a văzut nimeni, nici n-au ştiut şi nici nu s-a trezit nimeni, pentru că toţi dormeau, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc.

13 David a trecut de cealaltă parte şi a stat pe vârful unui deal, departe; între ei era o depărtare mare.

14 Şi David a strigat către popor şi către Abner, fiul lui Ner, zicând: N-auzi tu, Abner? Atunci Abner a răspuns şi a zis: Cine eşti tu care strigi către rege?

15 Şi David a zis lui Abner: Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? De ce atunci n-ai păzit pe domnul tău, regele? Căci unul din popor a venit să omoare pe rege, domnul tău.

16 Lucrul pe care l-ai făcut tu nu este bun. Viu este Domnul că toţi meritaţi moartea, pentru că n-aţi păzit pe domnul vostru, unsul Domnului. Acum vezi unde este suliţa regelui şi urciorul cu apă care erau la căpătâiul lui.

17 Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: Glasul tău este, fiul meu David? Şi David a răspuns: Glasul meu, rege, domnul meu!

18 Şi a mai zis: De ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce am făcut şi cu ce sunt vinovat?

19 Şi acum să asculte regele, domnul meu, la cuvintele slujitorului său: Dacă Domnul este Cel care te întărâtă împotriva mea, fie ca El să primească darul de mâncare de la noi; dar dacă te întărâtă oamenii, blestemaţi să fie ei înaintea Domnului, fiindcă ei m-au gonit astăzi ca să nu fiu unit cu moştenirea Domnului, zicând: Du-te şi slujeşte altor dumnezei.

20 Acum, nu lăsa ca sângele meu să cadă pe pământ departe de Faţa Domnului; căci regele lui Israel a ieşit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.

21 Saul a zis: Am păcătuit. Întoarce-te, fiul meu David, căci nu îţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.

22 Şi David a răspuns şi a zis: Iată suliţa regelui; să vină unul din oamenii tăi s-o ia.

23 Şi Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te-a dat astăzi în mâna mea, dar eu n-am vrut să întind mâna împotriva unsului Domnului.

24 Şi după cum viaţa ta a fost astăzi scumpă în ochii mei, tot aşa şi viaţa mea va fi scumpă înaintea Domnului, şi El mă va scăpa din orice necaz.

25 Atunci Saul a zis lui David: Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui. David s-a dus pe drumul lui, iar Saul s-a întors la el acasă.

27

1 Şi David a zis în inima sa: Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor; şi Saul va înceta să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel, şi voi scăpa de mâna lui.

2 David s-a sculat şi a trecut, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el, la Achiş, fiul lui Maoc, regele Gatului.

3 David şi oamenii lui au rămas la Achiş în Gat, fiecare cu familia lui şi David cu cele două soţii ale lui: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, soţia lui Nabal.

4 Când i s-a spus lui Saul că David a fugit la Gat, a încetat să-l mai caute.

5 David a zis lui Achiş: Dacă am aflat trecere înaintea ta, să mi se dea un loc în una din cetăţile ţării, ca să locuiesc acolo; de ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea regală?

6 Şi chiar în ziua aceea Achiş i-a dat cetatea Ţiclag. De aceea Ţiclagul a rămas al regilor lui Iuda până în ziua de azi.

7 Timpul pe care David l-a petrecut în ţara filistenilor a fost de un an şi patru luni.

8 David se urca cu oamenii lui şi năvălea asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor; căci naţiunile acestea locuiau din vremuri străvechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului.

9 Şi David bătea ţinutul acela şi nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie; şi le lua oile, boii, măgarii, cămilele şi hainele şi apoi se întorcea şi venea la Achiş.

10 Şi Achiş zicea: Unde ai năvălit astăzi? Şi David răspundea: Spre sud de Iuda, spre sud de ierahmeeliţi şi spre sud de cheniţi.

11 Şi David nu lăsa în viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat şi să zică: Nu cumva să zică cineva despre noi: Aceasta a făcut David şi acesta a fost felul lui de purtare în toate zilele când a locuit în ţara filistenilor.

12 Achiş se încredea în David şi zicea: S-a făcut urât poporului său Israel şi va rămâne slujitorul meu pentru totdeauna.

28

1 În zilele acelea, filistenii şi-au strâns armatele laolaltă pentru război, ca să lupte cu Israel. Şi Achiş a zis lui David: Să ştii sigur că vei ieşi cu mine la luptă, tu şi oamenii tăi.

2 Şi David a zis lui Achiş: Desigur, ştii ce poate face robul tău. Şi Achiş a zis lui David: De aceea, te voi face păzitorul capului meu pentru totdeauna.

3 Samuel murise, şi tot Israelul îl plânsese şi-l îngropaseră la Rama, în cetatea lui. Şi Saul îndepărtase din ţară pe toţi cei ce chemau morţii şi pe ghicitori.

4 Filistenii s-au strâns laolaltă şi au venit şi şi-au aşezat tabăra la Sunem. Saul a adunat şi el tot Israelul şi şi-au aşezat tabăra la Ghilboa.

5 Când Saul a văzut tabăra filistenilor, a fost cuprins de frică şi inima îi tremura foarte tare.

6 Şi când Saul a întrebat pe Domnul, Domnul nu i-a răspuns, nici prin vise, nici prin Urim, nici prin profeţi.

7 Atunci Saul a zis slujitorilor săi: Găsiţi-mi o femeie care cheamă morţii, ca să mă duc la ea şi s-o întreb. Şi slujitorii lui i-au zis: Iată, în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.

8 Atunci Saul s-a deghizat, s-a îmbrăcat în alte haine, a plecat, el împreună cu doi oameni, şi au ajuns la femeie noaptea. Şi el a zis: Te rog, ghiceşte-mi printr-un duh şi scoală-mi pe acela pe care ţi-l voi spune.

9 Femeia i-a zis: Iată, ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe toţi cei ce cheamă morţii şi pe ghicitori. De ce întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?

10 Şi Saul i-a jurat pe Domnul, zicând: Viu este Domnul că nu ţi se va întâmpla nici un rău pentru asta.

11 Şi femeia a zis: Pe cine vrei să-ţi scol? Şi el a zis: Scoală-mi pe Samuel.

12 Când femeia a văzut pe Samuel, a scos un ţipăt mare. Şi femeia i-a vorbit lui Saul, zicând: De ce m-ai înşelat? Căci tu eşti Saul!

13 Şi regele i-a zis: Nu te teme. Ce ai văzut? Şi femeia a zis lui Saul: Am văzut o fiinţă dumnezeiască ridicându-se din pământ.

14 Şi el i-a zis: Ce înfăţişare are? Şi ea a zis: Se ridică un om bătrân, şi este acoperit cu o robă. Şi Saul a ştiut că era Samuel, şi s-a plecat cu faţa la pământ, şi s-a închinat.

15 Samuel a zis lui Saul: De ce m-ai deranjat, chemându-mă? Şi Saul a răspuns: Sunt într-o mare strâmtorare; pentru că filistenii fac război împotriva mea, iar Dumnezeu S-a îndepărtat de la mine şi nu-mi mai răspunde, nici prin profeţi, nici prin visuri. De aceea, te-am chemat pe tine, ca să-mi descoperi ce să fac.

16 Atunci Samuel a zis: De ce mă întrebi pe mine, din moment ce Domnul S-a îndepărtat de tine şi a devenit duşmanul tău?

17 Şi Domnul ţi-a făcut după cum a vestit prin mine. Căci Domnul a rupt împărăţia din mâna ta şi a dat-o aproapelui tău, David.

18 Pentru că tu n-ai ascultat glasul Domnului, nici n-ai executat mânia Lui aprinsă asupra lui Amalec, de aceea îţi face Domnul astăzi aşa.

19 Şi Domnul va da şi pe Israel împreună cu tine în mâna filistenilor. Mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine. Şi pe tabăra lui Israel Domnul o va da în mâna filistenilor.

20 Îndată Saul a căzut întins la pământ şi s-a îngrozit din cauza cuvintelor lui Samuel. Nu mai era nici o putere în el, pentru că nu mâncase toată ziua şi toată noaptea.

21 Şi femeia a venit la Saul, a văzut că era foarte înspăimântat şi i-a zis: Iată, roaba ta ţi-a ascultat glasul, mi-am pus viaţa în primejdie şi am ascultat de cuvintele pe care mi le-ai spus.

22 Acum deci, te rog, ascultă şi tu de glasul roabei tale şi lasă-mă să-ţi pun înainte o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere când vei porni la drum.

23 Dar el a refuzat şi a zis: Nu voi mânca. Slujitorii lui însă, împreună cu femeia, au insistat şi el le-a ascultat glasul. Aşa că s-a ridicat de la pământ şi a şezut pe pat.

24 Femeia avea acasă un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă. A luat apoi făină, a frământat-o şi a copt azimi din ea.

25 Şi ea le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.

29

1 Filistenii şi-au adunat toate armatele la Afec, iar Israel îşi aşezase tabăra la fântâna lui Izreel.

2 Şi domnii filistenilor au înaintat cu sutele şi cu miile lor, dar David şi oamenii lui mergeau mai la urmă cu Achiş.

3 Domnii filistenilor au zis: Ce caută evreii aceştia aici? Şi Achiş a zis domnitorilor filistenilor: Acesta este David, slujitorul lui Saul, regele lui Israel, care a fost cu mine în aceste zile sau mai bine zis în aceşti ani. Şi din ziua când s-a refugiat la mine până în ziua de astăzi n-am găsit în el nici o vină.

4 Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe el şi i-au zis: Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă la locul unde l-ai aşezat şi nu-l lăsa să se coboare cu noi la război, ca nu cumva în timpul luptei să devină duşmanul nostru. Căci cu ce s-ar putea el reconcilia cu stăpânul lui, dacă nu cu capetele acestor oameni?

5 Nu este acesta David, despre care îşi cântau unul altuia dansând şi zicând: Saul a omorât miile lui, iar David zecile lui de mii?

6 Atunci Achiş a chemat pe David şi i-a zis: Viu este Domnul că ai fost un om drept şi-mi place să te văd mergând şi venind cu mine în tabără, căci, din ziua când ai venit la mine până în ziua de azi, n-am găsit nimic rău în tine. Cu toate acestea nu eşti plăcut înaintea domnitorilor.

7 De aceea, acum întoarce-te şi du-te în pace, ca să nu faci ceva rău în ochii domnitorilor filistenilor.

8 Şi David a zis lui Achiş: Dar ce am făcut? Şi ce ai găsit în robul tău, de când sunt cu tine şi până în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva duşmanilor domnului meu, regele?

9 Dar Achiş a răspuns şi a zis lui David: Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu; totuşi domnitorii filistenilor au zis: Nu se va sui cu noi la luptă.

10 Acum deci, scoală-te dis-de-dimineaţă împreună cu slujitorii stăpânului tău care au venit cu tine. Şi de îndată ce vă veţi scula şi se va lumina, să plecaţi.

11 David şi oamenii lui s-au sculat devreme ca să plece dimineaţa şi să se întoarcă în ţara filistenilor. Şi filistenii s-au urcat la Izreel.

30

1 Când David şi oamenii lui au ajuns la Ţiclag a treia zi, amaleciţii au năvălit în partea de sud şi în Ţiclag, au atacat Ţiclagul şi l-au ars.

2 Au luat captive pe femei şi pe cei ce erau acolo, de la mic până la mare; n-au omorât pe nimeni, dar au luat totul şi au plecat.

3 David şi oamenii lui au ajuns în cetate şi iată, era arsă de foc; şi soţiile lor, fiii lor şi fiicele lor au fost luaţi captivi.

4 Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai avut putere să plângă.

5 Şi cele două soţii ale lui David, Ahinoam izreelita şi Abigail, văduva lui Nabal carmelitul, fuseseră luate şi ele captive.

6 Ba mai mult, David era în mare strâmtorare, pentru că poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, căci sufletul poporului era amărât, fiecare din cauza fiilor şi fiicelor lui. Dar David s-a întărit în Domnul Dumnezeul lui.

7 Atunci David a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: Te rog, adu efodul aici la mine. Şi Abiatar a adus efodul la David.

8 Şi David a întrebat pe Domnul, zicând: Să urmăresc armata aceasta? O voi ajunge? Şi El i-a răspuns: Urmăreşte-o, pentru că o vei ajunge şi vei recupera totul.

9 David a plecat, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el, şi au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau în urmă.

10 David a continuat urmărirea, el şi patru sute de oameni; căci două sute de oameni s-au oprit, pentru că erau prea obosiţi ca să mai treacă pârâul Besor.

11 Pe câmp au găsit un egiptean, pe care l-au adus la David; ei i-au dat pâine, şi el a mâncat, şi i-au dat apă să bea.

12 Şi i-au mai dat o bucată de turtă de smochine şi două legături de stafide. După ce a mâncat, şi-a recăpătat puterea; căci nu mâncase şi nu băuse apă timp de trei zile şi trei nopţi.

13 Şi David i-a zis: Al cui eşti şi de unde eşti? Şi el a zis: Sunt un tânăr din Egipt, un slujitor al unui amalecit; stăpânul meu m-a părăsit, deoarece cu trei zile în urmă m-am îmbolnăvit.

14 Am năvălit în partea de sud a cheretiţilor, în teritoriul care aparţine de Iuda, şi la sud de Caleb; şi am ars Ţiclagul cu foc.

15 Atunci David i-a zis: Mă poţi duce la armata aceasta? Şi el a zis: Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nici nu mă vei da pe mâna stăpânului meu şi te voi coborî la armata aceasta.

16 El l-a coborât şi iată, amaleciţii erau împrăştiaţi pe tot ţinutul, mâncând, bând şi dansând, din cauza prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara filistenilor şi din ţara lui Iuda.

17 David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara şi n-a scăpat nici unul din ei, afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile şi au fugit.

18 David a recuperat astfel tot ce luaseră amaleciţii, şi David a scăpat si pe cele două soţii ale lui.

19 Nimic din ce era al lor nu le-a lipsit, de la mic până la mare, fii sau fiice, pradă sau altceva din tot ce luaseră de la ei: David a recuperat totul.

20 David a luat toate turmele şi toate cirezile; şi cei ce conduceau turma aceasta şi mergeau înaintea ei, ziceau: Aceasta este prada lui David!

21 David a ajuns la cei două sute de oameni, care fuseseră prea obosiţi ca să mai poată merge după el, şi pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieşit în întâmpinarea lui David şi a poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei şi i-a întrebat de sănătate.

22 Şi toţi oamenii cei răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David, au luat cuvântul şi au zis: Fiindcă n-au venit cu noi, nu le vom da nimic din prada pe care am recuperat-o, ci doar să-şi ia fiecare soţia şi copiii şi să plece.

23 Dar David a zis: Fraţii mei, să nu faceţi aşa cu ce ne-a dat Domnul, care ne-a păzit şi a dat în mâna noastră armata care venise împotriva noastră.

24 Şi cine v-ar asculta în privinţa aceasta? Atât cât este partea acelora care s-au coborât la război, atât va fi şi partea acelora care au rămas la echipamente: şi ei vor primi la fel.

25 Lucrul acesta a rămas de atunci şi până în ziua de azi o lege şi un obicei pentru Israel.

26 Când David s-a întors la Ţiclag, o parte din pradă a trimis-o bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, zicând: Iată un dar pentru voi din prada luată de la duşmanii Domnului!

27 A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la sud, celor din Iatir,

28 celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eştemoa,

29 celor din Racal, celor din cetăţile Ierahmeeliţilor, celor din cetăţile cheniţilor,

30 celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,

31 celor din Hebron şi din toate locurile pe care David le străbătuse cu oamenii lui.

31

1 Filistenii au luptat împotriva lui Israel; bărbaţii lui Israel au fugit dinaintea filistenilor şi au căzut ucişi pe Muntele Ghilboa.

2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui. Şi filistenii au ucis pe Ionatan, pe Abinadab şi pe Malchişua, fiii lui Saul.

3 Lupta a devenit grea împotriva lui Saul; arcaşii l-au lovit şi a fost rănit grav de arcaşi.

4 Atunci Saul a zis celui ce-i purta armele: Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti necircumcişi să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine. Dar purtătorul armelor lui n-a vrut, pentru că îi era foarte teamă. De aceea, Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.

5 Când purtătorul armelor lui a văzut că Saul era mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.

6 Astfel Saul, cei trei fii ai lui, purtătorul armelor lui şi toţi oamenii lui au murit împreună în aceeaşi zi.

7 Şi când bărbaţii din Israel, care erau de cealaltă parte a văii, şi cei ce erau de cealaltă parte a Iordanului, au văzut că bărbaţii lui Israel fugeau şi că Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei; şi filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.

8 Şi în ziua următoare, când filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi, au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe Muntele Ghilboa.

9 Au tăiat capul lui Saul şi l-au dezbrăcat de armura lui. Apoi au trimis mesaj prin toată ţara filistenilor ca să vestească lucrul acesta în templele idolilor lor şi în popor.

10 Apoi au pus armura lui în templul astarteelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului

11 Şi când locuitorii Iabesului din Galaad au auzit ce au făcut filistenii lui Saul,

12 toţi vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;

13 le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.