1

1 După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând:

2 Moise, robul Meu, a murit; acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care le-o dau lor, copiilor lui Israel.

3 Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi l-am dat, cum am spus lui Moise.

4 Teritoriul vostru se va întinde de la deşert şi Liban până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat, toată ţara hetiţilor şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.

5 Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, în toate zilele vieţii tale. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

6 Întăreşte-te şi fii plin de curaj, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.

7 Întăreşte-te numai şi fii plin de curaj; şi caută să faci după toată legea pe care ţi-a poruncit-o Moise, robul Meu; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge.

8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, ci să cugeţi asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea, căci atunci vei face ca viaţa ta să prospere şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

9 Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi fii plin de curaj? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge.

10 Şi Iosua a poruncit conducătorilor poporului, zicând:

11 Treceţi prin tabără şi porunciţi poporului, zicând: Pregătiţi-vă provizii, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta, ca să mergeţi să stăpâniţi ţara, pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru.

12 Şi Iosua a zis rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase:

13 Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-a poruncit Moise, robul Domnului, zicând: Domnul, Dumnezeul vostru v-a dat odihnă şi v-a dat ţara aceasta.

14 Soţiile voastre, copiii voştri şi vitele voastre vor rămâne în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan, dar voi, toţi bărbaţii plini de vitejie, să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri şi să-i ajutaţi,

15 până când Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi până când vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi ca să stăpâniţi ţara care este posesiunea voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui,

16 Şi ei au răspuns lui Iosua, zicând: Vom face tot ce ne-ai poruncit şi ne vom duce oriunde ne vei trimite.

17 Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise, numai Domnul, Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise!

18 Oricine se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi nu va asculta de cuvintele tale în tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai şi fii plin de curaj!

2

1 Iosua, fiul lui Nun, a trimis din Sitim în secret doi bărbaţi, ca să cerceteze, zicându-le: duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul. Ei au plecat şi au ajuns în casa unei prostituate care se numea Rahav, şi s-au culcat acolo.

2 S-a dat de ştire regelui din Ierihon şi i-au spus: Iată, nişte bărbaţi dintre copiii lui Israel au venit aici în noaptea aceasta ca să cerceteze ţara.

3 Şi regele Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine, care au intrat în casa ta, căci au venit să cerceteze ţara.

4 Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns, şi a zis: Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt;

5 şi spre seară, pe când trebuia să se închidă poarta, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s-au dus: grăbiţi-vă de-i urmăriţi şi-i veţi ajunge.

6 Dar ea îi urcase pe acoperiş şi-i ascunsese sub nişte mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiş.

7 Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului; şi după ce au ieşit cei ce-i urmăreau, s-a închis poarta.

8 Înainte ca ei să se culce, ea s-a urcat la ei pe acoperiş

9 şi le-a zis: Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a cuprins groaza de voi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.

10 Căci am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi ce aţi făcut celor doi regi ai amoriţilor, dincolo de Iordan, lui Sihon şi lui Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire.

11 De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima şi n-a mai rămas curaj în nimeni din cauza voastră, căci Domnul, Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ.

12 Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi arăta şi voi bunăvoinţă faţă de casa tatălui meu, aşa cum am arătat şi eu bunăvoinţă faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredere

13 că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele şi pe toţi ai lor, şi că ne veţi scăpa vieţile de la moarte.

14 Şi bărbaţii aceia i-au răspuns: Suntem gata să murim pentru voi, dacă nu veţi dezvălui misiunea noastră. Şi când Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.

15 Ea i-a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa ei era lângă zidul cetăţii.

16 Şi le-a zis: Duceţi-vă spre munte, ca să nu vă întâlnească cei ce vă urmăresc; ascundeţi-vă acolo trei zile, până se vor întoarce, şi după aceea, să vă vedeţi de drum.

17 Bărbaţii aceia i-au zis: Iată cum vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.

18 la intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir roşu la fereastra prin care ne-ai coborât şi strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toată familia tatălui tău.

19 Dacă vreunul din ei va ieşi pe poarta casei tale ca să meargă afară pe stradă, sângele lui va cădea asupra capului lui şi noi vom fi nevinovaţi; dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui să cadă asupra capului nostru.

20 Dar dacă vei dezvălui lucrarea noastră, atunci vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.

21 Şi ea a răspuns: Să fie după cuvintele voastre. Ea şi-a luat rămas bun de la ei şi ei au plecat. Şi ea a legat funia roşie la fereastră.

22 Ei au plecat şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până s-au întors cei care-i urmăreau. Cei care îi urmăreau i-au căutat pe tot drumul, dar nu i-au găsit.

23 Cei doi bărbaţi s-au întors, s-au coborât din munte, au trecut Iordanul, au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase.

24 Ei au zis lui Iosua: Cu adevărat Domnul a dat toată ţara în mâinile noastre, căci toţi locuitorii ţării tremură din cauza noastră.

3

1 Şi Iosua s-a deşteptat dis-de-dimineaţă şi a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece.

2 După trei zile, conducătorii au trecut prin tabără

3 şi au dat poporului următoarea poruncă: Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, şi pe preoţii leviţi ducându-l, atunci să porniţi din locul în care sunteţi şi să mergeţi după el.

4 Dar între voi şi el să fie o depărtare de aproape două mii de coţi. Să nu vă apropiaţi de el, ca să cunoaşteţi calea pe care trebuie să mergeţi, căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta.

5 Iosua a zis poporului: Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.

6 Şi Iosua a zis preoţilor: luaţi chivotul legământului şi treceţi înaintea poporului. Ei au luat chivotul legământului şi au pornit înaintea poporului.

7 Şi Domnul a zis lui Iosua: Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.

8 Să porunceşti preoţilor care duc chivotul legământului, zicând: Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan.

9 Iosua a zis copiilor lui Israel: Apropiaţi-vă şi ascultaţi cuvintele Domnului Dumnezeului vostru.

10 Şi Iosua a zis: Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru şi că va alunga dinaintea voastră pe canaaniţi, pe hetiţi, pe heviţi, pe fereziţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi şi pe iebusiţi:

11 Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ va trece înaintea voastră în Iordan.

12 Acum deci, luaţi doisprezece bărbaţi din seminţiile lui Israel, câte un bărbat din fiecare seminţie.

13 Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului, Domnul întregului pământ, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, şi anume apele care vin de sus se vor opri grămadă.

14 Poporul a ieşit din corturi, ca să treacă Iordanul, şi preoţii care duceau chivotul legământului au pornit înaintea poporului.

15 Când cei care duceau chivotul au ajuns la Iordan şi când picioarele preoţilor care duceau chivotul s-au muiat în marginea apei, (căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului),

16 atunci apele care veneau de sus s-au oprit şi s-au înălţat grămadă la o foarte mare depărtare de cetatea Adam, care este lângă Ţartan; iar cele ce se coborau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Şi poporul a trecut în faţa Ierihonului.

17 Preoţii care duceau chivotul legământului Domnului au păşit ferm pe pământ uscat, în mijlocul Iordanului, şi tot Israelul a trecut dincolo pe uscat, până când tot poporul a trecut Iordanul.

4

1 După ce tot poporul a terminat de trecut Iordanul, Domnul a zis lui Iosua:

2 Ia doisprezece bărbaţi din popor, câte un bărbat din fiecare seminţie,

3 şi porunceşte-le, zicând: luaţi de aici din mijlocul Iordanului, din locul unde au stat ferm picioarele preoţilor, douăsprezece pietre pe care să le duceţi cu voi şi să le puneţi în locul unde veţi rămâne peste noapte.

4 Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe care i-a ales dintre copiii lui Israel, câte un bărbat din fiecare seminţie,

5 şi Iosua le-a zis: Treceţi înaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,

6 pentru ca aceasta să fie un semn de aducere-aminte în mijlocul vostru. Când vă vor întreba copiii voştri în viitor, zicând: Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?,

7 atunci să le spuneţi: Apele Iordanului s-au despicat înaintea chivotului legământului Domnului; când chivotul a trecut Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două. Şi pietrele acestea vor fi totdeauna o aducere-aminte pentru copiii lui Israel.

8 Şi copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese Domnul lui Iosua, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au dus cu ei la locul unde au rămas peste noapte şi le-au pus acolo.

9 Apoi Iosua a ridicat douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor care duceau chivotul legământului; şi ele au rămas acolo până în ziua de azi.

10 Pentru că preoţii care duceau chivotul au stat în mijlocul Iordanului până s-au îndeplinit toate lucrurile pe care le-a poruncit Domnul lui Iosua să le spună poporului, potrivit cu tot ce a poruncit Moise lui Iosua. Şi poporul s-a grăbit să treacă.

11 După ce a terminat tot poporul de trecut, chivotul Domnului şi preoţii au trecut înaintea poporului.

12 Şi fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au trecut înarmaţi înaintea fiilor lui Israel, aşa cum le spusese Moise.

13 Aproape patruzeci de mii de bărbaţi, pregătiţi de război, au trecut gata de luptă, înaintea Domnului, în câmpiile Ierihonului.

14 În ziua aceea, Domnul a înălţat pe Iosua înaintea întregului Israel, şi ei se temeau de el, cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieţii lui.

15 Şi Domnul a spus lui Iosua, zicând:

16 Porunceşte preoţilor care duc chivotul Mărturiei, să iasă din Iordan.

17 Şi Iosua a poruncit preoţilor, zicând: Ieşiţi din Iordan.

18 Şi după ce preoţii, care duceau chivotul legământului Domnului, au ieşit din mijlocul Iordanului, şi picioarele preoţilor au călcat pe uscat, apele Iordanului s-au întors la locul lor şi s-au revărsat ca mai înainte peste toate malurile lui.

19 Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi şi şi-a aşezat tabăra la Ghilgal, în partea de est a Ierihonului.

20 Şi Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan.

21 El a vorbit copiilor lui Israel, zicând: Când fiii voştri vor întreba în viitor pe părinţii lor, zicând: Ce înseamnă pietrele acestea?

22 atunci să spuneţi fiilor voştri, zicând: Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.

23 Căci Domnul, Dumnezeul vostru a secat înaintea voastră apele Iordanului până când aţi trecut, după cum a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până când am trecut,

24 pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, iar voi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru.

5

1 Când au auzit toţi regii amoriţilor, care erau în partea de vest a Iordanului, şi toţi regii canaaniţilor de lângă mare, că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel până au trecut, li s-a muiat inima şi au rămas îngroziţi înaintea copiilor lui Israel.

2 În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: Fă-ţi nişte cuţite de piatră şi circumcide pe copiii lui Israel a doua oară.

3 Iosua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a circumcis pe copiii lui Israel, pe dealul Aralot.

4 Acesta este motivul pentru care i-a circumcis Iosua: Tot poporul care a ieşit din Egipt, cei de parte bărbătească, toţi bărbaţii de război, au murit în deşert, pe drum, după ce au ieşit din Egipt.

5 Tot poporul care a ieşit din Egipt a fost circumcis; dar tot poporul născut în deşert, pe drum, după ieşirea din Egipt, n-a fost circumcis.

6 Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin deşert până la nimicirea întregii generaţii a bărbaţilor de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că le-o va da, ţară în care curge lapte şi miere.

7 Aşa că Iosua a circumcis pe copiii lor, pe care i-a ridicat în locul lor, pentru că erau necircumci şi, fiindcă nu i-a circumcis pe drum.

8 După ce a terminat de circumcis tot poporul, au rămas pe loc în tabără până când s-au vindecat.

9 Şi Domnul a zis lui Iosua: Astăzi am ridicat de pe voi batjocura Egiptului. De aceea locul acela se numeşte Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi.

10 Copiii lui Israel şi-au aşezat tabăra la Ghilgal şi au sărbătorit Paştele în a paisprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului.

11 A doua zi de Paşti, tocmai în ziua aceea, au mâncat din grâul vechi al ţării, azimi şi boabe prăjite.

12 Şi mana a încetat a doua zi de Paşti, după ce au mâncat din grâul vechi al ţării. Copiii lui Israel n-au mai avut mană, ci în anul acela au mâncat din roadele ţării Canaanului.

13 Pe când era Iosua aproape de Ierihon, şi-a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: Eşti dintre ai noştri sau dintre duşmanii noştri?

14 Şi el a răspuns: Nu, ci Eu am venit ca şi Conducător al armatei Domnului. Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: Ce spune Domnul meu robului Său?

15 Şi Conducătorul armatei Domnului a zis lui Iosua: Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt. Şi Iosua a făcut aşa.

6

1 Ierihonul era închis şi întărit din cauza copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.

2 Şi Domnul a zis lui Iosua: Iată, am dat în mâna ta Ierihonul, pe regele lui şi pe vitejii lui.

3 Voi să înconjuraţi cetatea, toţi bărbaţii de război, rotindu-vă în jurul cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile.

4 Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trompete din corn de berbec; şi în ziua a şaptea să înconjuraţi cetatea de şapte ori şi preoţii să sune din trompete.

5 Când vor suna lung din cornul de berbec şi voi veţi auzi sunetul trompetei, tot poporul să strige cu putere şi zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se urce fiecare drept înaintea lui.

6 Şi Iosua, fiul lui Nun, a chemat preoţii şi le-a zis: luaţi chivotul legământului şi şapte preoţi să poarte şapte trompete din corn de berbec înaintea chivotului Domnului.

7 Şi a zis poporului: Porniţi şi înconjuraţi cetatea, şi cei ce sunt înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.

8 După ce Iosua a vorbit poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trompete de corn de berbec au pornit şi au sunat din trompete. Şi chivotul legământului Domnului mergea în urma lor.

9 Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor care sunau din trompete şi ariergarda armatei mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trompete.

10 Şi Iosua a poruncit poporului, zicând: Voi să nu strigaţi, nici să nu scoateţi vreun sunet cu glasul vostru, şi să nu vă iasă vreun cuvânt din gură, până în ziua când vă voi spune: Strigaţi! Atunci să strigaţi.

11 Chivotul Domnului a înconjurat cetatea, rotindu-se după ea o dată; apoi au intrat în tabără şi au rămas în tabără peste noapte.

12 Iosua s-a deşteptat dis-de-dimineaţă, şi preoţii au ridicat chivotul Domnului.

13 Cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trompete de corn de berbec înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trompete. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor şi ariergarda armatei venea după chivotul Domnului; preoţii mergeau şi sunau din trompete.

14 Şi a doua zi au înconjurat cetatea o dată şi apoi s-au întors în tabără. Au făcut aşa timp de şase zile.

15 Şi în ziua a şaptea, s-au deşteptat în zorii zilei şi au înconjurat cetatea în acelaşi fel de şapte ori; numai în ziua aceea au înconjurat cetatea de şapte ori.

16 A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trompete, Iosua a zis poporului: Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea!

17 Cetatea este a Domnului spre nimicire, ea şi tot ce este în ea, dar să lăsaţi cu viaţă pe prostituata Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că ea a ascuns pe mesagerii pe care i-am trimis noi.

18 Dar voi să vă păziţi de lucrurile date spre nimicire, ca să nu vă puneţi sub blestem, dacă veţi lua ceva din lucrurile date spre nimicire, şi să faceţi din tabăra lui Israel un blestem şi să o nenorociţi.

19 Dar tot argintul şi aurul, vasele de aramă şi de fier, să fie închinate Domnului; ele să intre în vistieria Domnului.

20 Poporul a strigat şi preoţii au sunat din trompete. Când a auzit poporul sunetul trompetei, a început să strige cu putere, şi zidul s-a prăbuşit, şi poporul s-a urcat în cetate, fiecare drept înaintea lui. Au cucerit cetatea

21 şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul săbiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, boi, oi şi măgari.

22 Iosua a zis celor doi bărbaţi care cercetaseră ţara: Intraţi în casa prostituatei şi scoateţi afară pe femeia aceea şi pe toţi ai ei, cum i-aţi jurat.

23 Şi tinerii care cercetaseră cetatea au intrat şi au scos afară pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei şi tot ce avea ea; au scos afară pe toţi cei din familia ei şi i-au aşezat afară din tabăra lui Israel.

24 Şi au ars cetatea cu tot ce era în ea; numai argintul, aurul şi toate lucrurile de bronz şi de fier le-au pus în vistieria Casei Domnului.

25 Şi Iosua a lăsat cu viaţă pe prostituata Rahav, casa tatălui ei şi tot ce era al ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi, pentru că ascunsese mesagerii pe care i-a trimis Iosua ca să cerceteze Ierihonul.

26 Atunci Iosua a jurat, zicând: Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temelia şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!

27 Domnul a fost cu Iosua şi i s-a dus vestea în toată ţara.

7

1 Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire; şi mânia Domnului s-a aprins împotriva copiilor lui Israel.

2 Iosua a trimis nişte bărbaţi din Ierihon la Ai, care este lângă Bet-Aven, la est de Betel, şi le-a vorbit, zicând: Urcaţi-vă şi cercetaţi ţara. Şi bărbaţii aceia s-au urcat si au cercetat cetatea Ai.

3 S-au întors la Iosua şi i-au spus: Nu lăsa să meargă tot poporul, ci să meargă numai două sau trei mii de bărbaţi, ca să baţi cetatea Ai; nu obosi tot poporul, căci oamenii aceia sunt puţini.

4 Şi s-au dus aproape trei mii de bărbaţi din popor, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai.

5 Bărbaţii din Ai au omorât din ei aproape treizeci şi şase de oameni, căci i-au urmărit dinaintea porţii până la Şebarim şi i-au bătut la vale;din cauza aceasta inima poporului s-a muiat şi s-a făcut ca apa.

6 Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului, până seara, el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat capul cu ţărână.

7 Şi Iosua a zis: Ah! Doamne, Dumnezeule, de ce ai trecut poporul acesta peste Iordan, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească? O, dacă ne-am fi mulţumit să rămânem dincolo de Iordan!

8 O, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a întors spatele înaintea duşmanilor lui?

9 Căci canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor auzi, ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău cel mare?

10 Şi Domnul a zis lui Iosua: Scoală-te! De ce stai culcat astfel pe faţa ta?

11 Israel a păcătuit şi a călcat legământul Meu pe care i l-am poruncit: au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor.

12 De aceea, copiii lui Israel n-au putut să stea înaintea duşmanilor lor, ci au întors spatele în faţa duşmanilor lor, fiindcă au fost daţi spre nimicire. Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu veţi nimici ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.

13 Scoală-te, sfinţeşte poporul şi spune-le: Sfinţiţi-vă pentru mâine, căci aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ţii piept duşmanilor, până nu vei scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.

14 Deci mâine dimineaţă să vă apropiaţi după seminţiile voastre; şi seminţia pe care o va arăta Domnul se va apropia pe familii, şi familia pe care o va arăta Domnul se va apropia pe case, şi casa pe care o va arăta Domnul se va apropia pe bărbaţi.

15 Şi cel ce va fi arătat că a luat din ce a fost dat spre nimicire, va fi ars în foc, el şi tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului şi a făcut o mişelie în Israel.

16 Iosua s-a deşteptat dis-de-dimineaţă şi a apropiat pe Israel după seminţiile lui; şi a fost arătată seminţia lui Iuda.

17 A apropiat familiile lui Iuda şi a fost arătată familia lui Zerah. A apropiat familia lui Zerah pe case si a fost arătată casa lui Zabdi.

18 A apropiat casa lui Zabdi pe bărbaţi şi a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda.

19 Iosua a zis lui Acan: Fiule, dă glorie Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte-I şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.

20 Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: Este adevărat, am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel, şi iată ce am făcut:

21 Am văzut în pradă o manta frumoasă babiloniană, două sute de sicii de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicii; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, şi argintul este sub ele.

22 Iosua a trimis nişte mesageri care au alergat la cort; şi iată, lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan, şi argintul era sub ele.

23 le-au luat din mijlocul cortului şi le-au adus la Iosua şi tuturor copiilor lui Israel, şi le-au pus înaintea Domnului.

24 Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui, şi i-au urcat în Valea Acor.

25 Şi Iosua a zis: De ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi. Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre; şi i-au ars în foc, după ce i-au ucis cu pietre.

26 Şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei lui. Din cauza aceasta s-a dat locului aceluia, până în ziua de azi, numele de Valea Acor (Tulburare).

8

1 Şi Domnul a zis lui Iosua: Nu te teme, nici nu te înspăimânta! Ia cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te şi urcă-te împotriva cetăţii Ai. Iată, am dat în mâna ta pe regele din Ai şi pe poporul lui, cetatea lui şi ţara lui.

2 Şi să faci cetăţii Ai cum ai făcut Ierihonului şi regelui lui;să păstraţi pentru voi numai prada de război şi vitele. Pune nişte oameni la pândă înapoia cetăţii.

3 Iosua s-a ridicat cu toţi oamenii de război, ca să se urce împotriva cetăţii Ai. Iosua a ales treizeci de mii de ostaşi viteji, pe care i-a trimis noaptea

4 şi le-a poruncit, zicând: Iată, să staţi la pândă înapoia cetăţii şi să nu vă depărtaţi mult de cetate, ci să fiţi toţi gata.

5 Iar eu şi tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate. Şi când vor ieşi împotriva noastră, ca şi prima dată, noi vom fugi dinaintea lor.

6 Ei ne vor urmări până când îi vom atrage departe de cetate, căci vor zice: Fug dinaintea noastră, ca prima dată! De aceea, noi vom fugi dinaintea lor.

7 Atunci voi să vă sculaţi de la pândă şi să puneţi stăpânire pe cetate, căci Domnul, Dumnezeul vostru o va da în mâinile voastre.

8 Şi după ce veţi lua cetatea, să-i daţi foc. Să faceţi după Cuvântul Domnului: aceasta este porunca pe care v-o dau.

9 Iosua i-a trimis, iar ei s-au dus la locul de pândă şi s-au aşezat între Betel şi Ai, în partea de vest a cetăţii Ai; dar Iosua a rămas în noaptea aceea în mijlocul poporului.

10 Iosua s-a deşteptat dis-de-dimineaţă, a cercetat poporul şi a pornit, el şi bătrânii lui Israel, în fruntea poporului împotriva cetăţii Ai.

11 Toţi oamenii de război care erau cu el s-au urcat şi s-au apropiat de cetate; când au ajuns în faţa cetăţii, şi-au aşezat tabăra în partea de nord a cetăţii Ai. Între ei şi cetatea Ai era o vale.

12 Iosua a luat aproape cinci mii de oameni şi i-a pus la pândă între Betel şi Ai, în partea de vest a cetăţii.

13 După ce s-a aşezat toată tabăra în partea de nord a cetăţii şi cei de pândă la vest de cetate, Iosua a înaintat în noaptea aceea în mijlocul văii.

14 Când a văzut regele cetăţii Ai lucrul acesta, bărbaţii din cetate s-au deşteptat în grabă dis-de-dimineaţă şi au ieşit la luptă împotriva lui Israel, el şi tot poporul lui, spre un loc hotărât înspre câmpie. Dar nu ştia că înapoia cetăţii erau oameni la pândă împotriva lui.

15 Iosua şi tot Israelul s-au prefăcut că sunt bătuţi şi au fugit spre drumul dinspre deşert.

16 Atunci tot poporul care era în Ai a fost chemat ca să-i urmărească. Au urmărit pe Iosua şi au fost atraşi departe de cetate.

17 Şi n-a rămas nici un om în Ai şi în Betel care să nu fi ieşit împotriva lui Israel. Au lăsat cetatea deschisă şi au urmărit pe Israel.

18 Atunci Domnul a zis lui Iosua: Întinde suliţa care este în mâna ta spre cetatea Ai, căci o voi da în mâna ta. Şi Iosua a întins spre cetate suliţa care era în mâna lui.

19 De îndată ce şi-a întins mâna, bărbaţii care stăteau la pândă au ieşit repede din locul unde erau, au pătruns în cetate, au cucerit-o şi s-au grăbit să dea foc cetăţii.

20 Oamenii din Ai s-au uitat înapoi şi iată, au văzut fumul cetăţii urcându-se spre cer şi n-au mai putut să scape în nici o parte, căci poporul care fugea spre deşert s-a întors împotriva celor ce-l urmăreau.

21 Când a văzut Iosua şi tot Israelul că cei ce stăteau la pândă au luat cetatea şi că fumul cetăţii se ridica în sus, s-au întors şi au bătut pe oamenii din Ai.

22 Ceilalţi, de asemenea, au ieşit înainte din cetate, astfel că oamenii din Ai au fost înconjuraţi de Israel din toate părţile. Israel i-a bătut şi n-a lăsat pe nici unul să scape cu viaţă sau Să fugă.

23 Şi pe regele din Ai l-au prins viu şi l-au adus la Iosua.

24 După ce a terminat Israel de ucis pe toţi locuitorii din Ai, în câmp şi în deşert, unde îi urmăriseră ei, şi după ce au căzut toţi prin ascuţişul săbiei, până ce au fost nimiciţi, tot Israelul s-a întors la Ai şi a trecut cetatea prin ascuţişul săbiei.

25 Toţi cei care au căzut în ziua aceea, bărbaţi şi femei, au fost douăsprezece mii, toţi oamenii din Ai.

26 Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, până când toţi locuitorii din Ai au fost nimiciţi cu desăvârşire.

27 Israel a păstrat pentru sine numai vitele şi prada acestei cetăţi, după cuvântul pe care l-a poruncit Domnul lui Iosua.

28 Iosua a ars cetatea Ai şi a făcut din ea pentru totdeauna un morman de dărâmături, până în ziua de azi.

29 Şi pe regele din Ai l-a spânzurat de un lemn, până seara. la apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se coboare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porţii cetăţii şi au ridicat pe el o grămadă mare de pietre, care este până în ziua de azi.

30 Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel, pe Muntele Ebal,

31 cum poruncise Moise, robul Domnului, copiilor lui Israel, şi cum este scris în cartea legii lui Moise, un altar de pietre necioplite, peste care nici un om n-a trecut fierul. Şi au adus pe el arderi-de-tot Domnului şi jertfe de mulţumire.

32 Şi Iosua a scris acolo pe pietre o copie a legii lui Moise, pe care a scris-o în prezenţa copiilor lui Israel.

33 Şi tot Israelul, bătrânii lui, ofiţerii armatei şi judecătorii lui, stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor Leviţi, care duceau chivotul legământului Domnului; erau de faţă atât străinii cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul Muntelui Garizim şi jumătate în dreptul Muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel.

34 Şi după aceea, Iosua a citit toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea legii.

35 N-a rămas nici un cuvânt din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care umblau în mijlocul lor.

9

1 Când au auzit regii care erau dincoace de Iordan, în munte şi în vale, şi cei de pe toată coasta Mării celei Mari, până lângă Liban, hetiţii, amoriţii, canaaniţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii, de aceste lucruri,

2 s-au unit toţi într-o înţelegere, ca să se lupte împotriva lui Iosua şi împotriva lui Israel.

3 Când au auzit şi locuitorii Gabaonului ce-a făcut Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai,

4 au lucrat cu vicleşug şi au pornit la drum cu hrană ca pentru o călătorie. Au luat nişte saci vechi pe măgarii lor şi nişte burdufuri vechi pentru vin, rupte şi cusute,

5 iar în picioare purtau încălţăminte veche şi cusută şi erau îmbrăcaţi cu nişte haine vechi pe ei; şi toată pâinea lor pentru hrană era uscată şi mucegăită.

6 Şi s-au dus la Iosua în tabără la Ghilgal, şi i-au zis lui şi bărbaţilor din Israel: Venim dintr-o ţară depărtată; acum deci încheiaţi un legământ cu noi.

7 Bărbaţii lui Israel au răspuns acestor heviţi: Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru; cum să încheiem legământ cu voi?

8 Şi ei au zis lui Iosua: Noi suntem robii tăi. Şi Iosua le-a zis: Cine sunteţi voi şi de unde veniţi?

9 Şi ei i-au răspuns: Robii tăi vin dintr-o ţară foarte depărtată, din cauza Numelui Domnului Dumnezeului tău, căci am auzit vorbindu-se despre faima lui şi despre tot ce-a făcut El în Egipt,

10 şi despre ce a făcut celor doi regi ai amoriţilor, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon, regele Hesbonului, şi lui Og, regele Basanului, care era la Aştarot.

11 Aşa că bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au vorbit, zicând: luaţi cu voi provizii pentru călătorie, duceţi-vă în întâmpinarea lor şi spuneţi-le: Noi suntem robii voştri; acum deci încheiaţi legământ cu noi.

12 Pâinea aceasta a noastră era caldă când am luat-o de acasă ca provizie, în ziua când am plecat ca să venim la voi, dar acum, iată, este uscată şi mucegăită.

13 Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut, erau noi şi iată, s-au rupt; hainele şi încălţămintele noastre s-au învechit de lungimea prea mare a drumului.

14 Bărbaţii lui Israel au luat din proviziile lor şi n-au întrebat care este sfatul Domnului.

15 Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ cu ei prin care trebuia să-i lase cu viaţă; şi conducătorii adunării le-au jurat lucrul acesta.

16 Şi s-a întâmplat că la trei zile după încheierea acestui legământ, copiii lui Israel au aflat că erau vecini cu ei şi că locuiau în mijlocul lor.

17 Căci copiii lui Israel au plecat şi a treia zi au ajuns la cetăţile lor; cetăţile lor erau Gabaon, Chefira, Beerot şi Chiriat-Iearim.

18 Şi copiii lui Israel nu i-au bătut, deoarece conducătorii adunării le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a murmurat împotriva conducătorilor.

19 Şi toţi conducătorii au zis întregii adunări: le-am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei.

20 Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viaţă, ca să nu aducem peste noi mânia Domnului, din cauza jurământului pe care li l-am făcut.

21 Şi conducătorii le-au zis: Să trăiască, dar să fie întrebuinţaţi la tăiat de lemne şi la scos apă pentru toată adunarea, cum le promiseseră conducătorii.

22 Iosua i-a chemat şi le-a vorbit, zicând: De ce ne-aţi înşelat, zicând: Suntem foarte departe de voi, când voi locuiţi în mijlocul nostru?

23 Acum sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi sclavi, să tăiaţi lemne şi să scoateţi apă pentru Casa Dumnezeului meu.

24 Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: Robii tăi au auzit cum Domnul, Dumnezeul tău a poruncit robului Său Moise să vă dea vouă toată ţara şi să nimicească pe toţi locuitorii ţării dinaintea voastră; de aceea, din cauza voastră ne-am temut foarte tare pentru vieţile noastre şi am făcut lucrul acesta.

25 Şi acum, iată, suntem în mâinile tale; fă cu noi ce vei crede că este bine şi drept să faci.

26 Iosua le-a făcut aşa cum hotărâse; i-a eliberat din mâna copiilor lui Israel, care nu i-au omorât.

27 Şi în ziua aceea Iosua i-a făcut tăietori de lemne şi purtători de apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului, în locul pe care El l-ar alege, până în ziua de azi.

10

1 Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, a auzit că Iosua a luat cetatea Ai şi a nimicit-o cu desăvârşire, şi, cum a făcut Ierihonului şi regelui lui, aşa a făcut şi cetăţii Ai şi regelui ei, şi că locuitorii Gabaonului au făcut pace cu Israel şi erau în mijlocul lor.

2 Atunci el s-a temut foarte tare, pentru că Gabaonul era o cetate mare, ca una din cetăţile regeşti, mai mare decât Ai, şi toţi bărbaţii ei erau viteji.

3 De aceea, Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, regele Hebronului, lui Piream, regele Iarmutului, lui Iafia, regele Iachisului, şi lui Debir, regele Eglonului, zicând:

4 Urcaţi-vă la mine şi ajutaţi-mă, ca să batem Gabaonul, pentru că a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel.

5 Cei cinci regi ai amoriţilor: regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Iachisului şi regele Eglonului s-au adunat şi s-au urcat împreună, ei şi toate armatele lor, şi-au aşezat tabăra lângă Gabaon şi au început să lupte împotriva lui.

6 Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua în tabăra din Ghilgal, zicând: Nu părăsi {Lit: nu-ţi trage mâna de la} pe robii tăi; urcă-te repede la noi, scapă-ne şi ajută-ne, căci toţi regii amoriţilor, care locuiesc în munţi, sunt adunaţi împotriva noastră.

7 Iosua s-a urcat din Ghilgal, el şi toţi oamenii de război cu el, şi toţi cei viteji.

8 Şi Domnul a zis lui Iosua: Nu te teme de ei, căci i-am dat în mâinile tale şi nici unul din ei nu va putea să stea împotriva ta.

9 Iosua a venit peste ei pe neaşteptate, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.

10 Domnul i-a pus în învălmăşeală când au văzut pe Israel şi El i-a lovit cu o mare înfrângere la Gabaon, şi i-a urmărit pe drumul care urcă la Bet-Horon, şi i-a bătut până la Azeca şi până la Macheda.

11 Şi pe când fugeau ei dinaintea lui Israel şi se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca, şi au murit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.

12 Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel:
Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului,
Şi tu, lună, asupra Văii Aialonului!

13 Şi soarele s-a oprit şi luna a rămas unde era, până când poporul s-a răzbunat pe duşmanii lui. lucrul acesta nu este oare scris în cartea lui Iaşar (Dreptului)! Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună o zi întreagă.

14 N-a mai fost zi ca aceea nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.

15 Şi Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s-a întors în tabără la Ghilgal.

16 Cei cinci regi au fugit şi s-au ascuns într-o peşteră la Macheda.

17 S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: Cei cinci regi se află ascunşi într-o peşteră la Macheda.

18 Şi Iosua a zis: Rostogoliţi nişte pietre mari la intrarea peşterii şi puneţi nişte oameni să-i păzească.

19 Voi nu vă opriţi, ci urmăriţi pe duşmanii voştri şi bateţi-i pe dinapoi; nu-i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul, Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre.

20 După ce Iosua şi copiii lui Israel i-au ucis printr-un foarte mare măcel, până la nimicirea lor, cei care au scăpat dintre ei s-au retras în cetăţi fortificate,

21 şi tot poporul s-a întors liniştit în tabără la Iosua în Macheda; nimeni n-a scos un cuvânt din gură {Lit: n-a mişcat limba} împotriva vreunuia dintre copiii lui Israel,

22 Atunci Iosua a zis: Descoperiţi gura peşterii, scoateţi afară din ea pe cei cinci regi şi aduceţi-i la mine.

23 Ei au făcut aşa şi au adus la el pe cei cinci regi din peşteră: pe regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Iachisului şi pe regele Eglonului.

24 După ce au adus pe aceşti regi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel şi a zis conducătorilor oamenilor de război, care merseseră cu el: Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe gâturile acestor regi. Ei s-au apropiat şi au pus picioarele pe gâturile lor.

25 Şi Iosua le-a zis: Nil vă temeţi, nici nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor duşmanilor voştri împotriva cărora veţi lupta.

26 După aceea Iosua i-a lovit şi i-a omorât; i-a spânzurat de cinci copaci şi au rămas spânzuraţi de copaci până seara.

27 Pe la apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare din copaci, i-au aruncat în peştera în care se ascunseseră şi au pus la intrarea peşterii nişte pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi.

28 Chiar în ziua aceea Iosua a cucerit Macheda şi a trecut-o prin ascuţişul săbiei; a nimicit cu desăvârşire pe regele ei şi pe locuitorii ei, şi n-a lăsat să scape nimeni. Şi el a făcut regelui din Macheda cum făcuse regelui Ierihonului.

29 Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, a trecut din Macheda la Libna şi a luptat împotriva Libnei.

30 Şi Domnul a dat-o şi pe ea, împreună cu regele ei, în mâinile lui Israel; şi a trecut-o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi cei ce se găseau în ea; n-a lăsat să scape nici unul şi a făcut regelui ei cum făcuse regelui Ierihonului.

31 Şi Iosua, şi tot Israelul împreună cu ei, a trecut din Libna în Lachis, şi-a aşezat tabăra înaintea ei şi a început lupta împotriva ei.

32 Şi Domnul a dat cetatea Lachis în mâinile lui Israel, care a luat-o a doua zi şi a trecut-o prin ascuţişul săbiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna.

33 Atunci Horam, regele Ghezerului, s-a urcat ca să ajute Lachisul; şi Iosua l-a bătut, pe el şi pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape.

34 Şi din Lachis, Iosua şi tot Israelul împreună cu el, au trecut la Eglon; au tăbărât împotriva ei şi au început lupta.

35 Au luat-o în aceeaşi zi şi au trecut-o prin ascuţişul săbiei pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; Iosua a nimicit-o cu desăvârşire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachis.

36 Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s-a urcat din Eglon la Hebron şi au început lupta împotriva lui.

37 l-au luat şi l-au trecut prin ascuţişul săbiei, pe el, pe regele lui, toate cetăţile care aparţineau de el şi pe toţi cei care se aflau în el; n-a lăsat pe nici unul să scape, aşa cum făcuse cu Eglonul, şi l-a nimicit cu desăvârşire împreună cu toţi cei ce se aflau în el.

38 Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s-a întors la Debir şi a început lupta împotriva lui.

39 Şi l-a luat, pe el, pe regele lui şi toate cetăţile lui; le-au trecut prin ascuţişul săbiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi locuitorii lui, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului şi regelui lui cum făcuse Hebronului şi cum făcuse Libnei şi regelui ei.

40 Iosua a bătut astfel toată ţara, ţinutul deluros, partea de sud, câmpia şi costişele şi pe toţi regii lor; n-a lăsat să scape nimeni, ci a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel.

41 Şi Iosua i-a bătut de la Cades-Barnea până la Gaza şi toată ţara Gosen până la Gabaon.

42 Şi Iosua a luat în acelaşi timp pe toţi regii aceia şi ţările lor, pentru că Domnul, Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.

43 Şi Iosua, şi tot Israelul împreună cu el, s-a întors în tabără la Ghilgal.

11

1 Când a auzit Iabin, regele Haţorului, despre aceste lucruri, a trimis mesageri la Iobab, regele Madonului, la regele Şimronului, la regele Acşafului,

2 la regii care erau în partea de nord a munţilor, în câmpiile din sudul Chineretului {Marea Galileii}, în vale şi pe înălţimile Dorului, în partea de vest,

3 şi canaaniţilor din est şi din vest, amoriţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor în munţi, şi heviţilor la poalele Hermonului, în ţara Miţpa.

4 Şi au ieşit, ei şi toate armatele lor împreună cu ei, popor mult, ca nisipul care este pe marginea mării, cu cai şi care în foarte mare număr.

5 Şi după ce s-au întrunit toţi aceşti regi, au venit şi şi-au aşezat tabăra împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel.

6 Şi Domnul a zis lui Iosua: Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da pe toţi ucişi înaintea lui Israel. Cailor să le tai venele picioarelor, iar carele să le arzi în foc.

7 Iosua, cu toţi oamenii lui de război, a venit pe neaşteptate peste ei la apele Merom şi s-a năpustit asupra lor.

8 Şi Domnul i-a dat în mâinile lui Israel, care i-a bătut şi i-a urmărit până la Sidonul cel mare, până la Misrefot-Maim şi până în Valea Miţpa la est; şi i-au bătut până n-a mai rămas nici unul.

9 Iosua le-a făcut cum îi spusese Domnul: cailor le-a tăiat venele picioarelor, iar carele lor le-a ars în foc.

10 În vremea aceea, Iosua s-a întors şi a luat Haţorul, şi a trecut prin sabie pe regele lui; căci Haţorul fusese mai înainte capitala tuturor acestor regate.

11 Şi au trecut prin ascuţişul săbiei pe toţi cei ce se găseau în el, nimicindu-i cu desăvârşire; n-a mai rămas nici o suflare de viaţă, şi au dat foc Haţorului.

12 Iosua a luat de asemenea toate cetăţile regilor acelora şi pe toţi regii lor, i-a trecut prin ascuţişul săbiei şi i-a nimicit cu desăvârşire, cum le poruncise Moise, robul Domnului.

13 Dar Israel n-a ars nici una din cetăţile aşezate pe dealuri, afară numai de Haţor, care a fost ars de Iosua.

14 Copiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada şi vitele acelor cetăţi; dar au trecut prin ascuţişul săbiei pe toţi oamenii, până i-au nimicit, fără să lase pe vreunul cu viaţă.

15 Şi Iosua a făcut aşa cum a poruncit Domnul robului Său Moise şi cum i-a poruncit Moise lui.

16 Astfel Iosua a luat toată ţara aceasta, muntele, toată partea de sud, toată ţara Gosen, valea, câmpia, muntele lui Israel şi văile lui,

17 de la Muntele cel Pleşuv {Muntele Halak}, care se înalţă spre Seir, până la Baal-Gad, în Valea Libanului, la poalele Muntelui Hermon. A luat pe toţi regii lor, i-a bătut şi i-a omorât.

18 Războiul pe care l-a purtat Iosua împotriva tuturor acestor regi a ţinut mult timp.

19 N-a rămas nici o cetate care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, afară de heviţii care locuiau în Gabaon; pe toate celelalte le-au luat prin luptă,

20 Căci era de la Domnul ca popoarele acestea să-şi împietrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le distrugă cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, ci să-i nimicească, după cum a poruncit Domnul lui Moise.

21 Şi în vremea aceea, Iosua a pornit şi a nimicit pe anachimii din ţinuturile muntoase, din Hebron, din Debir, din Anab, din tot ţinutul muntos al lui Iuda şi din tot ţinutul muntos al lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârşire, împreună cu cetăţile lor.

22 N-a rămas nici un anachim în ţara copiilor lui Israel; numai în Gaza, la Gat şi la Asdod.

23 Iosua a pus deci stăpânire pe toată ţara, potrivit cu tot ce spusese Domnul lui Moise. Şi Iosua a dat-o de moştenire lui Israel, după împărţirea lor pe seminţii. Apoi ţara s-a odihnit de război.

12

1 Aceştia sunt regii pe care i-au bătut copiii lui Israel şi i-a căror ţară au luat-o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la pârâul Arnon până la Muntele Hermonului, cu toată câmpia din partea de est:

2 Pe Sihon, regele amoriţilor, care locuia la Hesbon şi domnea peste jumătate din Galaad, de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, de la mijlocul acelui pârâu, până la pârâul Iaboc, care este graniţa amoniţilor;

3 şi de la câmpie până la Marea Chineret la est şi până la Marea Câmpiei, care este Marea Sărată, la est spre Bet-Ieşimot; şi de la sud, sub poalele Muntelui Pisga;

4 pe Og, regele Basanului, singura rămăşiţă a refaimiţilor, care locuiau la Aştarot şi la Edrei.

5 El a domnit în Muntele Hermonului, în Salca, peste tot Basanul, până la graniţa gheşuriţilor şi maacatiţilor, şi peste jumătate din Galaad, graniţa lui Sihon, regele Hesbonului.

6 Pe aceştia i-au bătut Moise, robul Domnului, şi copiii lui Israel; şi Moise, robul Domnului, a dat ţara lor în stăpânirea rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase.

7 Aceştia sunt regii pe care i-au bătut Iosua şi copiii lui Israel dincoace de Iordan, spre vest, de la Baal-Gad în Valea Libanului până la Muntele cel Pleşuv, care se înalţă spre Seir. Iosua a dat ţara lor în stăpânirea seminţiilor lui Israel, după împărţirea lor;

8 în munte, în vale, în câmpie, la poalele munţilor, în deşert şi în partea de sud: ţara hetiţilor, a amoriţilor, a canaaniţilor, a fereziţilor, a heviţilor şi iebusiţilor.

9 Regele Ierihonului, unul; regele din Ai, lângă Betel, unul;

10 regele Ierusalimului, unul; regele Hebronului, unul;

11 regele Iarmutului, unul; regele din Lachis, unul;

12 regele Eglonului, unul; regele Ghezerului, unul;

13 regele Debirului, unul; regele Ghederului, unul;

14 regele din Horma, unul; regele Aradului, unul;

15 regele Libnei, unul; regele Adulamului, unul;

16 regele din Macheda, unul; regele Betelului, unul;

17 regele Tapuahului, unul; regele Heferului, unul;

18 regele Afecului, unul; regele Laşaronului, unul;

19 regele Madonului, unul; regele Haţorului, unul;

20 regele Şimron-Meronului, unul; regele Acşafului, unul;

21 regele Taanacului, unul; regele din Meghido, unul;

22 regele din Chedeş, unul; regele Iocneamului, la Carmel, unul;

23 regele Dorului, pe înălţimile Dorului, unul; regele Goimului, lângă Ghilgal, unul;

24 regele din Tirţa, unul. În total treizeci şi unu de regi.

13

1 Iosua era bătrân şi înaintat în zile. Şi Domnul i-a zis: Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă şi a mai rămas încă mult teritoriu de luat în Stăpânire.

2 Acesta este teritoriul care a mai rămas: toate ţinuturile filistenilor şi tot ţinutul gheşuriţilor,

3 de la Şihor, care curge înaintea Egiptului, până la teritoriul Ecronului, spre nord, ţinut socotit drept canaanit şi care este stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron; şi aviţii;

4 începând dinspre sud, toată ţara canaaniţilor şi Meara, care este a sidoniţilor, până la Afec, până la teritoriul amoriţilor;

5 şi ţara ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele Muntelui Hermon, până la intrarea Hamatului.

6 Toţi locuitorii ţinutului muntos, de la Liban până la Misrefot-Maim şi toţi sidoniţii: Pe aceştia Eu îi voi alunga dinaintea copiilor lui Israel; tu împarte numai ţara aceasta prin sorţi ca moştenire, cum ţi-am poruncit.

7 Acum deci împarte ţara aceasta ca moştenire la cele nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase.

8 Rubeniţii şi gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, în partea de est, aşa cum le-a dat-o Moise, robul Domnului:

9 de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba, până la Dibon;

10 şi toate cetăţile lui Sihon, regele amoriţilor, care domnea la Hesbon, până la teritoriul copiilor lui Amon;

11 Galaadul, ţinutul gheşuriţilor şi al maacatiţilor, tot Muntele Hermonului şi tot Basanul, până la Salca;

12 tot regatul lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei şi care era singura rămăşiţă a refaimiţilor. Pe aceştia Moise i-a bătut şi i-a alungat.

13 Dar copiii lui Israel n-au alungat pe gheşuriţi şi pe maacatiţi, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.

14 Numai seminţiei lui Levi Moise nu i-a dat moştenire; moştenirea lui au fost jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, cum i-a spus El.

15 Şi Moise a dat o parte de moştenire seminţiei fiilor lui Ruben, după familiile lor.

16 Şi ţinutul lor a fost de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,

17 Hesbonul şi toate cetăţile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,

18 Iahaţ, Chedemot, Mefaat,

19 Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii,

20 Bet-Peor, poalele Muntelui Pisga, Bet-Ieşimot,

21 toate cetăţile câmpiei şi tot regatul lui Sihon, regele amoriţilor, care a domnit la Hesbon, pe care l-a bătut Moise, pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, conducători din Sihon, care locuiau în tară.

22 Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.

23 Şi graniţa fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.

24 Şi Moise a dat o parte de moştenire seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, după familiile lor.

25 Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara fiilor lui Amon până la Aroer, faţă în faţă cu Raba;

26 şi de la Hesbon până la Ramat-Miţpe şi Betonim, de la Mahanaim până la graniţa Debirului,

27 şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din regatul lui Sihon, regele Hesbonului, având ca teritoriu Iordanul până la marginea Mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, spre est.

28 Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.

29 Şi Moise a dat o parte de moştenire la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, după familiile lor.

30 Şi ţinutul lor a fost de la Mahanaim, tot Basanul, tot regatul lui Og, regele Basanului, şi toate cetăţile lui Iair în Basan, şaizeci de cetăţi.

31 Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din regatul lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor.

32 Acestea sunt teritoriile pe care le-a împărţit Moise ca moştenire în câmpiile Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, spre est.

33 Dar Moise nu i-a dat nici o moştenire seminţiei lui Levi: Domnul, Dumnezeul lui Israel este moştenirea lor, aşa după cum le spusese El.

14

1 Acestea sunt locurile pe care le-au moştenit copiii lui Israel în ţara Canaanului, şi care le-au fost împărţite lor ca moştenire de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de conducătorii de familie ai seminţiilor copiilor lui Israel.

2 Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.

3 Căci Moise dăduse moştenirea celor două seminţii şi jumătate, de cealaltă parte a Iordanului; dar leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei.

4 Căci fiii lui Iosif erau două seminţii: Manase şi Efraim. Şi ei nu au dat nici o parte leviţilor în ţară, afară de cetăţile de locuit, cu terenurile dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.

5 Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care le dăduse Domnul lui Moise, şi au împărţit ţara.

6 Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, i-a zis: Ştii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine şi la tine în Cades-Barnea.

7 Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să cercetez ţara şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima.

8 Fraţii mei, care se urcaseră împreună cu mine, au muiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu.

9 Şi în ziua aceea Moise a jurat şi a zis: Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru fiii tăi, pentru că ai urmat în totul pe Domnul, Dumnezeul meu.

10 Acum, iată, Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a zis, aceşti patruzeci şi cinci de ani de când a spus Domnul cuvântul acesta lui Moise, când umbla Israel prin deşert; şi acum, iată, sunt de optzeci şi cinci de ani.

11 Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca în ziua în care m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru a lupta, fie pentru a intra şi a ieşi.

12 Acum deci dă-mi muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi şi că sunt cetăţi mari şi fortificate. Poate că Domnul va fi cu mine şi atunci îi voi putea alunga, cum a spus Domnul.

13 Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, şi i-a dat ca moştenire Hebronul.

14 Astfel Hebronul a devenit moştenirea lui Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, până în ziua de astăzi, pentru că a urmat în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.

15 Şi numele Hebronului mai înainte era Chiriat-Arba: Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Şi ţara s-a odihnit de război.

15

1 Partea căzută prin sorţi seminţiei fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea spre graniţa Edomului până la Deşertul Ţin, la sud. Aceasta a fost graniţa din partea de sud.

2 Astfel graniţa lor de la sud pornea de la capătul Mării Sărate, de la golful care se întoarce spre sud.

3 Apoi continua spre sud înspre urcuşul Acrabim, trecea spre Ţin şi se urca pe la sud de Cades-Barnea, şi continua mai departe spre Heţron şi, urcându-se spre Adar, se întorcea spre Carca;

4 trecea apoi spre Aţmon, mergea până la pârâul Egiptului; şi graniţa se termina la mare. Aceasta să fie graniţa voastră din partea de sud.

5 Graniţa de la est era Marea Sărată, până la vărsarea Iordanului. Şi graniţa din partea de nord pornea de la golful mării care este la vărsarea Iordanului.

6 Apoi graniţa aceasta urca spre Bet-Hogla, trecea pe la nord de Bet-Araba şi urca până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;

7 graniţa urca mai departe spre Debir, dincolo de Valea Acor, şi se îndrepta spre nord înspre Ghilgal, care este în faţa urcuşului Adumim, în partea de sud a pârâului; graniţa trecea pe lângă apele En-Şemeş şi continua până la En-Roguel.

8 De acolo graniţa urca prin Valea fiului lui Hinom, înspre partea de sud a Iebusului, care este Ierusalimul; apoi teritoriul urcă până în vârful muntelui, care este în dreptul Văii Hinom spre vest, care este la capătul Văii Refaimiţilor la nord.

9 Şi din vârful muntelui, teritoriul acesta se întindea până la izvorul apelor Neftoah şi ieşea la cetăţile Muntelui Efron; apoi teritoriul se întindea spre Baala sau Chiriat-Iearim.

10 Şi din Baala teritoriul o lua spre vest înspre Muntele Seir, trecea prin partea de nord a Muntelui Iearim, sau Chesalon, şi cobora la Bet-Şemeş, trecând apoi spre Timna.

11 Apoi graniţa ieşea în latura de nord a Ecronului. Apoi graniţa se întindea spre Şicron, mergea înainte spre Muntele Baala, ajungea până la Iabneel şi ieşea la mare.

12 Graniţa din partea de vest era Marea cea Mare şi ţărmul ei. Aceasta este graniţa din jurul fiilor lui Iuda, după familiile lor.

13 Şi lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, după cum Domnul poruncise lui Iosua, cetatea Chiriat-Arba, care este Hebronul. Arba era tatăl lui Anac.

14 Caleb a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Şeşai, Ahiman şi Talmai, copiii lui Anac.

15 Şi de acolo s-a urcat împotriva locuitorilor Debirului; mai înainte Debirul se numea Chiriat-Sefer.

16 Şi Caleb a zis: Celui ce va bate cetatea Chiriat-Sefer şi o va lua, îi voi da de soţie pe fiica mea, Acsa.

17 Şi Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a luat-o; şi Caleb i-a dat de soţie pe fiica sa, Acsa.

18 Şi când ea a venit la Otniel, l-a sfătuit să ceară de la tatăl ei un ogor. Ea s-a coborât de pe măgarul ei şi Caleb i-a zis: Ce vrei?

19 Ea a răspuns: dă-mi o binecuvântare, căci mi-ai dat un pământ secetos {pământul din sud}; dă-mi şi izvoare de apă. Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.

20 Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Iuda, după familiile lor.

21 Cetăţile de la marginea cea mai depărtată a seminţiei fiilor lui Iuda, spre graniţa Edomului din partea de sud, au fost: Cabţeel, Eder, Iagur,

22 China, Dimona, Adada,

23 Chedes, Hator, Itnan,

24 Zif, Telem, Bealot,

25 Haţor-Hadata, Cheriot-Heţron, care este Haţor,

26 Amam, Şema, Molada,

27 Hatar-Gada, Hesmon, Bet-Palet,

28 Haţar-Şual, Beer-Şeba, Biziotia,

29 Baala, Iim, Aţem,

30 Eltolad, Chesil, Horma,

31 Ţiclag, Madmana, Sansana,

32 Lebaot, Şilhim, Ain şi Rimon. Toate cetăţile sunt douăzeci şi nouă, împreună cu satele lor.

33 În ţinutul de câmpie: Eştaol, Ţoreea, Aşna,

34 Zanoah, En-Ganim, Tapuah, Enam,

35 Iarmut, Adulam, Soco, Azeca,

36 Şaaraim, Aditaim, Ghedera şi Ghederotaim; paisprezece cetăţi, împreună cu satele lor.

37 Ţenan, Hadaşa, Migdal-Gad,

38 Dilean, Miţpe, Iocteel,

39 Iachis, Boţcat, Eglon,

40 Cabon, Lahmas, Chitliş,

41 Ghederot, Bet-Dagon, Naama şi Macheda; şaisprezece cetăţi, împreună cu satele lor.

42 Libna, Eter, Aşan,

43 Iiftah, Aşna, Neţib,

44 Cheila, Aczib şi Mareşa; nouă cetăţi, împreună cu satele lor.

45 Ecron cu cetăţile şi satele lui;

46 de la Ecron până la mare, toate cetăţile de lângă Asdod, împreună cu satele lor.

47 Asdod, cu cetăţile şi satele lui; Gaza cu cetăţile şi satele ei, până la pârâul Egiptului şi la Marea cea Mare cu ţărmurile ei.

48 Şi în munţi: Şamir, Iatir, Soco,

49 Dana, Chiriat-Sana, care este Debirul,

50 Anab, Eştemo, Anim,

51 Gosen, Holon şi Ghilo; unsprezece cetăţi, împreună cu satele lor.

52 Arab, Duma, Eşean,

53 Janum, Bet-Tapuah, Afeca,

54 Humta, Chiriat-Arba, care este Hebronul, şi Ţior; nouă cetăţi, împreună cu satele lor.

55 Maon, Carmel, Zif, Iuta,

56 Iizreel, Iocdeam, Zanoah,

57 Cain, Ghibea şi Timna;zece cetăţi, împreună cu satele lor.

58 Halhul, Bet-Ţur, Ghedor,

59 Maarat, Bet-Anot şi Eltecon;sase cetăţi, împreună cu satele lor.

60 Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, şi Raba; două cetăţi, împreună cu satele lor.

61 În deşert: Bet-Araba, Midin, Secaca,

62 Nibşan, Ir-Hamelah şi En-Ghedi;şase cetăţi, împreună cu satele lor.

63 Fiii lui Iuda n-au putut alunga pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebusiţii au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi.

16

1 Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea de la Iordan, lângă Ierihon, spre apele Ierihonului, către est, spre deşert, care se înalţă de la Ierihon prin ţinutul deluros până la Betel.

2 Apoi iese de la Betel la Luz şi trece spre graniţa archiţilor, prin Atarot.

3 Apoi se coboară la vest spre graniţa iafletiţilor, până la graniţa Bet-Horonului de jos şi până la Ghezer, ieşind la mare.

4 Acolo şi-au primit moştenirea fiii lui Iosif: Manase şi Efraim.

5 Acestea au fost teritoriile fiilor lui Efraim, după familiile lor, graniţele moştenirii lor în partea de est: Atarot-Adar până la Bet-Horonul de sus.

6 Graniţa ieşea spre mare la Micmetat în partea de nord; graniţa se întorcea spre est până la Taanat-Silo şi trecea spre est până la Ianoah.

7 Şi din Ianoah cobora la Atarot şi la Naarata, atingea Ierihonul şi ieşea la Iordan.

8 De la Tapuah, graniţa mergea spre vest până la pârâul Cana şi ieşea la mare. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Efraim, după familiile lor,

9 împreună cu cetăţile care au fost puse deoparte pentru fiii lui Efraim, în mijlocul moştenirii fiilor lui Manase, toate cetăţile cu satele lor.

10 Dar ei n-au alungat pe canaaniţii care locuiau la Ghezer, ci canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua de azi, dar au fost puşi să plătească tribut.

17

1 O parte a căzut prin sorţi seminţiei lui Manase, pentru că el era întâiul-născut al lui Iosif, adică pentru Machir, întâiul-născut al lui Manase, tatăl lui Galaad, care, pentru că fusese un războinic, a primit Galaadul şi Basanul.

2 Au dat prin sorţi o parte şi celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Şemida: aceştia sunt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor.

3 Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n-a avut fii, dar a avut fiice, ale căror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.

4 Ele s-au înfăţişat înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea mai-marilor, zicând: Domnul a poruncit lui Moise să ne dea o moştenire între fraţii noştri. Şi el le-a dat, după porunca Domnului, o moştenire între fraţii tatălui lor.

5 Astfel au căzut zece părţi lui Manase, afară de ţara Galaadului şi a Basanului, care este de cealaltă parte a Iordanului,

6 pentru că fiicele lui Manase au primit o moştenire între fiii lui, iar ţara Galaadului a fost pentru ceilalţi fii ai lui Manase.

7 Şi graniţa lui Manase se întindea de la Aşer până la Micmetat, care este înaintea Sihemului; graniţa merge spre dreapta până la locuitorii din En-Tapuah.

8 Ţara Tapuahului era a fiilor lui Manase, dar Tapuahul de pe graniţa lui Manase era al fiilor lui Efraim.

9 Şi graniţa cobora până la pârâul Cana, în partea de sud a pârâului. Cetăţile acestea ale lui Efraim erau în mijlocul cetăţilor lui Manase. Graniţa lui Manase era spre partea de nord a pârâului, şi ieşea la mare.

10 Ţinutul de la sud era al lui Efraim, cel de la nord al lui Manase, şi marea le era graniţă; la nord se întâlneau cu Aşer şi la est cu Isahar.

11 În Isahar şi în Aşer, Manase stăpânea peste Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei ţinuturi deluroase.

12 Fiii lui Manase n-au putut alunga pe locuitorii din aceste cetăţi, şi canaaniţii au reuşit să rămână în ţara aceasta.

13 Şi când copiii lui Israel au devenit destul de tari, au pus pe canaaniţi să plătească tribut, dar nu i-au alungat.

14 Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua şi i-au zis: De ce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi numai o parte, când noi suntem un popor numeros şi Domnul ne-a binecuvântat până acum?

15 Şi Iosua le-a zis: Dacă sunteţi un popor numeros, urcaţi-vă în pădure şi tăiaţi-o, ca să vă faceţi loc în ţara fereziţilor şi a refaimiţilor, dacă muntele lui Efraim este prea mic pentru voi.

16 Şi fiii lui Iosif au zis: Muntele nu ne este de ajuns şi toţi canaaniţii care locuiesc în vale, cei ce sunt la Bet-Şean şi în satele lui, şi cei ce sunt în Valea lui Izreel au care de fier.

17 Şi Iosua a vorbit casei lui Iosif, a lui Efraim şi a lui Manase, zicând: Voi sunteţi un popor numeros şi puterea voastră este mare, nu veţi avea numai un singur sorţ,

18 ci ţinutul muntos va fi al vostru şi deşi este pădure, o veţi tăia, iar marginile ei cele mai îndepărtate vor fi ale voastre; căci veţi alunga pe canaaniţi, cu toate că ei au care de fier şi sunt puternici.

18

1 Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo şi a aşezat acolo cortul întâlnirii. Şi ţara era supusă înaintea lor.

2 Şi între copiii lui Israel au mai rămas şapte seminţii care nu-şi primiseră încă moştenirea lor.

3 Şi Iosua a zis copiilor lui Israel: Până când veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri?

4 Alegeţi trei bărbaţi de fiecare seminţie şi-i voi trimite. Să se scoale şi să străbată ţara, să facă un plan cu moştenirea fiecăruia şi să se întoarcă la mine.

5 Şi ei s-o împartă în şapte părţi, Iuda să rămână în graniţa lor din sud, iar casa lui Iosif să rămână pe graniţa ei de la nord.

6 Voi deci să faceţi un plan al ţării împărţit în şapte părţi şi să aduceţi planul acela la mine, ca să arunc sorţul pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru.

7 Dar Leviţii să nu aibă parte în mijlocul vostru, pentru că moştenirea lor este preoţia Domnului. Gad, Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase au primit deja moştenirea lor, pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan, spre est.

8 Bărbaţii s-au ridicat şi au mers; şi Iosua a poruncit celor ce merseseră să facă planul ţării, zicând: Duceţi-vă, străbateţi ţara, faceţi-mi un plan şi întoarceţi-vă la mine, ca să arunc pentru voi, aici la Silo, sorţul înaintea Domnului.

9 Bărbaţii aceştia au plecat, au străbătut ţara şi au descris-o după cetăţi într-o carte, împărţind-o în şapte părţi; şi s-au întors la Iosua în tabără la Silo.

10 Şi Iosua a aruncat sorţi pentru ei la Silo, înaintea Domnului; acolo Iosua a împărţit ţara între copiii lui Israel, dând fiecăruia porţia lui.

11 Şi a ieşit sorţul seminţiei fiilor lui Beniamin, după familiile lor; şi teritoriul care le-a căzut lor prin sorţi se întindea printre cel al fiilor lui Iuda şi al fiilor lui Iosif.

12 Şi înspre partea de nord, graniţa lor pornea de la Iordan; şi graniţa urca prin partea de nord a Ierihonului şi se ridica prin ţinutul muntos, spre vest, iar ieşirile ei erau la Deşertul Bet-Aven.

13 Şi de acolo trecea spre Luz, pe la marginea din sud a Luzului, care este Betelul, şi se cobora la Atarot-Adar, aproape de muntele care este la sud de Bet-Horonul de jos.

14 Şi graniţa se întindea şi se întorcea spre partea de vest pe la sud de muntele care este în faţa Bet-Horonului; şi se sfârşea ia Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de vest.

15 latura de sud începea de la capătul Chiriat-Iearimului şi graniţa mergea spre vest până la izvorul apelor Neftoahului.

16 Şi graniţa cobora pe la capătul muntelui, care este în faţa Văii Ben-Hinom, care este în Valea Refaimiţilor la nord, şi cobora prin Valea Hinom, pe partea de sud a iebusiţilor, până la En-Roguel.

17 Şi se întindea spre nord la En-Şemeş, apoi la Gheliot, care este în faţa Urcuşului Adumim, şi se cobora pe la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.

18 Şi continua pe partea de nord a Arabei şi cobora la Araba;

19 graniţa mergea înainte pe la nord de Bet-Hogla; apoi graniţa ieşea la malul de nord al Mării Sărate, la capătul de sud al Iordanului. Aceasta era graniţa de sud.

20 Înspre partea de est graniţa era mărginită de Iordan. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, cu marginile ei de jur împrejur.

21 Cetăţile seminţiei fiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihonul, Bet-Hogla, Emec-Cheţiţ,

22 Bet-Araba, Ţemaraim, Betel,

23 Avim, Para, Ofra,

24 Chefar-Amonai, Ofni şi Gheba; douăsprezece cetăţi cu satele lor.

25 Gabaon, Rama, Beerot,

26 Miţpe, Chefira, Moţa

27 Rechem, Iirpeel, Tareala,

28 Ţela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat şi Chiriat; paisprezece cetăţi cu satele lor. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.

19

1 A doua parte a căzut prin sorţi lui Simeon, pentru seminţia fiilor lui Simeon, după familiile lor. Moştenirea lor era în mijlocul moştenirii fiilor lui Iuda.

2 Ei au avut în moştenirea lor: Beer-Şeba, Şeba, Molada,

3 Haţar-Şual, Bala, Aţem,

4 Eltolad, Betul, Horma,

5 Ţiclag, Bet-Marcabot, Haţar-Suza,

6 Bet-Lebaot şi Şaruhen: treisprezece cetăţi împreună cu satele lor;

7 Ain, Rimon, Eter şi Aşan: patru cetăţi cu satele lor;

8 şi toate satele din împrejurimile acestor cetăţi până la Baalat-Beer, care este Ramatul de sud. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Simeon, după familiile lor.

9 Moştenirea fiilor lui Simeon a fost luată din partea de moştenire a fiilor lui Iuda; căci partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei şi de aceea fiii lui Simeon şi-au primit-o pe a lor în mijlocul moştenirii lor.

10 A treia parte a căzut prin sorţi fiilor lui Zabulon, după familiile lor. Şi graniţa moştenirii lor se întindea până la Sarid.

11 Graniţa se întindea spre vest şi spre Mareala, şi atingea Dabeşet, apoi pârâul care curge înaintea Iocneamului.

12 Din Sarid se întorcea spre est, spre răsăritul soarelui, până la graniţa Chislot-Taborului, mergea înainte la Dabrat şi urca la Iafia.

13 De acolo trecea spre est prin Ghita-Hefer, prin Ita-Caţin, mergea la Rimon şi se întorcea până la Nea.

14 Se întorcea apoi înspre nord spre Hanaton si ieşea la Valea Iiftah-El.

15 Cuprindea Cătat, Nahalal, Şimron, Iideala, Betleem: douăsprezece cetăţi cu satele lor.

16 Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Zabulon, după familiile lor, cetăţile acestea cu satele lor.

17 A patra parte a căzut prin sorţi lui Isahar, fiilor lui Isahar, după familiile lor.

18 Graniţa lor era spre Izreel, Chesulot, Sunem,

19 Hafaraim, Şion, Anaharat,

20 Rabit, Chişion, Abeţ,

21 Remet, En-Ganim, En-Hada şi Bet-Paţeţ;

22 atingea Taborul, Şahaţima, Bet-Şemeş şi ieşea la Iordan: şaisprezece cetăţi cu satele lor.

23 Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Isahar, după familiile lor, cetăţile acestea cu satele lor.

24 A cincea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Aşer, după familiile lor.

25 Graniţa lor era Helcat, Hali, Beten, Acşaf,

26 Alamelec, Amead şi Mişeal; şi se întindea spre Carmel, spre vest, şi spre Şihor-Libnat;

27 apoi se întorcea spre răsăritul soarelui la Bet-Dagon, ajungea la Zabulon şi la Valea Iiftah-El, la nord de Bet-Emec şi Neiel, şi se întindea spre Cabul, la stânga,

28 şi spre Ebron, Rehob, Hamon şi Cana, până la Sidonul cel mare.

29 Se întorcea apoi spre Rama până la cetatea cea întărită a Tirului; apoi graniţa se întorcea spre Hosa şi ieşea la mare, prin ţinutul Aczib.

30 Cuprindea şi Uma, Afec şi Rehob: douăzeci şi două de cetăţi cu satele lor.

31 Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Aşer, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.

32 A şasea parte a căzut prin sorţi fiilor lui Neftali, după familiile lor.

33 Graniţa lor se întindea de la Helef, de la Alon, prin Ţaananim, Adami-Necheb şi Iabneel, până la Lacum, şi ieşea la Iordan.

34 Se întorcea spre vest la Aznot-Tabor şi de acolo mergea înainte la Hucoc; se atingea de Zabulon în partea de sud şi de Aşer în partea de vest, şi de Iuda înspre Iordan, spre răsăritul soarelui.

35 Cetăţile fortificate erau: Ţidim, Ţer, Hamat, Racat, Chineret,

36 Adama, Rama, Haţor,

37 Chedeş, Edrei, En-Haţor,

38 Iireon, Migdal-El, Horem, Bet-Anat şi Bet-Şemeş: nouăsprezece cetăţi împreună cu satele lor.

39 Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Neftali, după familiile lor, cetăţile acestea cu satele lor.

40 A şaptea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor.

41 Graniţa moştenirii lor era Ţoreea, Eştaol, Ir-Şemeş,

42 Şaalabin, Aialon, Iitla,

43 Elon, Timnata, Ecron,

44 Elteche, Ghibeton, Baalat,

45 Iehud, Bene-Berac, Gat-Rimon,

46 Me-Iarcon şi Racon, cu graniţa care este fată în faţă cu Iafo.

47 Graniţa fiilor lui Dan se întindea mai mult decât acestea, căci fiii lui Dan s-au urcat şi au luptat împotriva lui Leşem; au pus mâna pe el şi l-au trecut prin ascuţişul săbiei; au pus stăpânire pe el, s-au aşezat în el şi l-au numit Dan, în loc de Leşem, după numele tatălui lor Dan.

48 Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor, cetăţile acestea cu satele lor.

49 După ce au sfârşit de împărţit ţara, după teritoriile ei, copiii lui Israel au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moştenire în mijlocul lor.

50 După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat-Serah, în ţinutul muntos al lui Efraim. El a zidit cetatea din nou şi a locuit în ea.

51 Acestea sunt moştenirile pe care preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi conducătorii de familie ai seminţiilor copiilor lui Israel, le-au împărţit prin sorţi la Silo, înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii. Şi astfel ei au sfârşit împărţirea ţării.

20

1 Domnul a vorbit lui Iosua, zicând:

2 Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: Hotărâţi-vă cetăţile de refugiu, despre care v-am vorbit prin Moise,

3 unde să poată fugi ucigaşul care va omorî pe cineva din greşeală, fără să fi vrut mai dinainte. Ele să vă fie un loc de refugiu împotriva răzbunătorului sângelui.

4 Ucigaşul să fugă în una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii şi să spună întâmplarea lui în auzul bătrânilor acelei cetăţi; ei să-l primească la ei în cetate şi să-i dea o locuinţă, ca să locuiască împreună cu ei.

5 Şi dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaş în mâinile lui; căci a omorât pe aproapele lui fără voie şi fără să-l fi urât mai dinainte.

6 Şi el să locuiască în cetatea aceea până se va prezenta înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi în zilele acelea. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise.

7 Ei au pus deoparte Chedeşul, în Galileea, în ţinutul muntos al lui Neftali; Sihemul în ţinutul muntos al lui Efraim; şi Chiriat-Arba, care este Hebronul, în ţinutul muntos al lui Iuda.

8 Şi de cealaltă parte a Iordanului, la est de Ierihon, au ales Beţerul în deşert, în câmpie, în seminţia lui Ruben;Ramot în Galaad, în seminţia lui Gad; şi Golan, în Basan, în seminţia lui Manase.

9 Acestea au fost cetăţile hotărâte pentru copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, pentru ca acela care va ucide pe cineva fără voie să poată fugi în ele şi să nu moară de mâna răzbunătorului sângelui, înainte de a se prezenta înaintea adunării.

21

1 Conducătorii de familie ai leviţilor s-au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun şi de conducătorii de familie ai seminţiilor copiilor lui Israel.

2 Şi ei le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: Domnul a poruncit prin Moise să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.

3 Copiii lui Israel au dat atunci leviţilor, din moştenirea lor, cetăţile următoare cu împrejurimile lor, după porunca Domnului:

4 Au tras la sorţi pentru familia Chehatiţilor; şi Leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon şi din seminţia Iui Beniamin.

5 Ceilalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţi zece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Efraim, din seminţia lui Dan şi jumătate din seminţia lui Manase.

6 Fiii lui Gherşon au avut prin sorţi treisprezece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Isahar, din seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din jumătate din seminţia lui Manase, în Basan.

7 Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din seminţia lui Gad şi din seminţia lui Zabulon.

8 Copiii lui Israel au dat prin sorţi leviţilor cetăţile acestea cu împrejurimile lor, cum poruncise Domnul lui Moise.

9 Ei au dat din seminţia fiilor lui Iuda şi din seminţia fiilor lui Simeon cetăţile acestea, care sunt menţionate aici pe nume

10 şi care au fost ale fiilor lui Aaron, dintre familiile chehatiţilor, din fiii lui Levi, căci ei au ieşit cei dintâi la sorţi.

11 le-au dat Chiriat-Arba (Arba fiind tatăl lui Anac), care este Hebronul, în ţinutul muntos al lui Iuda, cu împrejurimile ei.

12 Dar câmpiile cetăţii şi satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune.

13 Au dat deci fiilor preotului Aaron: cetatea de refugiu pentru ucigaşi; Hebronul şi împrejurimile lui, Libna şi împrejurimile ei,

14 Iatinii şi împrejurimile lui, Eştemoa şi împrejurimile ei,

15 Holonul şi împrejurimile lui, Debirul şi împrejurimile lui,

16 Ainul şi împrejurimile lui, Iuta şi împrejurimile ei, şi Bet-Şemeşul şi împrejurimile lui; nouă cetăţi din aceste două seminţii.

17 Şi din seminţia lui Beniamin: Gabaonul şi împrejurimile lui, Gheba şi împrejurimile ei.

18 Anatot şi împrejurimile lui, şi Almonul şi împrejurimile lui: patru cetăţi.

19 Toate cetăţile preoţilor, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăţi cu împrejurimile lor.

20 Şi familiile copiilor lui Chehat, Leviţii care au mai rămas din copiii lui Chehat, au avut prin sorţi cetăţi din seminţia lui Efraim.

21 Şi ei le-au dat cetatea de refugiu pentru ucigaşi, Sihemul cu împrejurimile lui, în ţinutul muntos al lui Efraim, Ghezerul cu împrejurimile lui,

22 Chibţaim cu împrejurimile lui şi Bet-Horon cu împrejurimile lui: patru cetăţi.

23 Şi din seminţia lui Dan: Elteche cu împrejurimile ei, Ghibeton cu împrejurimile lui,

24 Aialon cu împrejurimile lui şi Gat-Rimon cu împrejurimile lui: patru cetăţi.

25 Şi din jumătate din seminţia lui Manase: Taanac cu împrejurimile lui şi Gat-Rimon cu împrejurimile lui: două cetăţi.

26 Toate cetăţile erau zece, cu împrejurimile lor, pentru familiile fiilor lui Chehat care au rămas.

27 Şi fiilor lui Gherşon, dintre familiile Leviţilor, din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, au dat ca şi cetate de refugiu a ucigaşului: Golan din Basan cu împrejurimile ei şi Beeştra cu împrejurimile ei: două cetăţi.

28 Şi din seminţia lui Isahar: Chişion cu împrejurimile lui, Dabrat cu împrejurimile lui,

29 Iarmutul cu împrejurimile lui şi En-Ganim cu împrejurimile lui: patru cetăţi.

30 Şi din seminţia lui Aşer: Mişeal cu împrejurimile lui, Abdonul cu împrejurimile lui,

31 Helcat cu împrejurimile lui şi Rehob cu împrejurimile lui: patru cetăţi.

32 Şi din seminţia lui Neftali au dat ca şi cetate de refugiu pentru ucigaşi: Chedeş din Galileea cu împrejurimile ei, Hamot-Dor cu împrejurimile lui şi Cartanul cu împrejurimile lui: trei cetăţi.

33 Toate cetăţile gherşoniţilor, după familiile lor, erau treisprezece cetăţi cu împrejurimile lor.

34 Şi familiilor fiilor lui Merari, celor rămaşi din Leviţi, din seminţia lui Zabulon, le-au dat: Iocneamul cu împrejurimile lui, Carta cu împrejurimile ei,

35 Dimna cu împrejurimile ei şi Nahalal cu împrejurimile lui: patru cetăţi.

36 Şi din seminţia lui Ruben: Beţerul cu împrejurimile lui, Iahţa cu împrejurimile ei,

37 Chedemot cu împrejurimile lui şi Mefaat cu împrejurimile lui: patru cetăţi.

38 Şi celor din seminţia lui Gad le-au dat ca şi cetate de refugiu pentru ucigaş: Ramot din Galaad cu împrejurimile lui, Mahanaim cu împrejurimile lui,

39 Hesbonul cu împrejurimile lui: în total patru cetăţi.

40 Toate cetăţile date prin sorţi fiilor lui Merari, celor rămaşi din familiile leviţilor, după familiile lor, erau douăsprezece cetăţi.

41 Toate cetăţile leviţilor luate din stăpânirea copiilor lui Israel erau patruzeci şi opt de cetăţi cu împrejurimile lor.

42 Cetăţile acestea aveau fiecare împrejurimile ei de jur împrejur; aşa erau toate aceste cetăţi.

43 Şi Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care a jurat că o va da părinţilor lor; ei au luat-o în stăpânire şi s-au aşezat în ea.

44 Domnul le-a dat odihnă din toate părţile, cum jurase părinţilor lor şi nici unul din duşmanii lor n-a putut să le stea împotrivă; Domnul a dat pe toţi duşmanii lor în mâinile lor.

45 Nici una din promisiunile pe care le-a făcut Domnul casei lui Israel n-a rămas neîmplinită; toate s-au împlinit.

22

1 Atunci Iosua a chemat pe rubeniţi şi pe gadiţi şi pe jumătate din seminţia lui Manase

2 şi le-a zis: Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit.

3 N-aţi părăsit pe fraţii voştri în toate zilele acestea multe până în ziua de azi, ci aţi păzit cerinţele poruncilor Domnului Dumnezeului vostru.

4 Şi acum, când Domnul, Dumnezeul vostru a dat odihnă fraţilor voştri, cum le-a promis, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara stăpânirii voastre, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului.

5 Dar aveţi grijă să păziţi şi să împliniţi legile şi poruncile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile lui, să ţineţi poruncile lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

6 Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.

7 Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire în Basan, şi Iosua a dat celeilalte jumătăţi o moştenire lângă fraţii lor, dincoace de Iordan, la vest. Şi când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat

8 şi le-a vorbit, zicând: Întoarceţi-vă la corturile voastre cu multe bogăţii, cu foarte multe turme, cu argint, cu aur, cu bronz, cu fier şi cu foarte multă îmbrăcăminte. Împărţiţi prada luată de la duşmanii voştri cu fraţii voştri.

9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, care este în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era teritoriul stăpânit de ei, şi pe care l-au stăpânit după porunca Domnului dată prin Moise.

10 Şi când au ajuns pe malurile Iordanului, care erau în ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan – un altar a cărui mărime te uimea.

11 Şi copiii lui Israel au auzit zicându-se: Iată, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, de partea copiilor lui Israel.

12 Şi când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se urce să lupte împotriva lor.

13 Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar

14 şi cu ei zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească din toate seminţiile lui Israel; fiecare era un conducător al casei părinteşti între miile lui Israel.

15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, şi le-au vorbit astfel:

16 Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi făcut împotriva Dumnezeului lui Israel, abătându-vă astăzi de la Domnul, prin faptul că v-aţi zidit un altar, ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului?

17 Vi se pare prea mică fărădelegea din Peor, de care nu suntem curăţaţi nici până în ziua de azi, deşi toată adunarea Domnului a fost lovită cu o urgie,

18 încât vreţi să vă abateţi azi de la Domnul? Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel.

19 Dacă ţara stăpânirii voastre este necurată, treceţi atunci în ţara stăpânirii Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi luaţi o stăpânire în mijlocul nostru. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului sau împotriva noastră, zidindu-vă un altar, pe lângă altarul Domnului Dumnezeului nostru!

20 Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi mânia Domnului s-a aprins împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din cauza păcatului lui.

21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns şi au zis conducătorilor peste miile lui Israel:

22 Domnul, Dumnezeul Cel Atotputernic, Domnul, Dumnezeul Cel Atotputernic ştie, şi Israel însuşi să ştie aceasta! Dacă am făcut lucrul acesta pentru a ne răzvrăti sau pentru a păcătui împotriva Domnului, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta!

23 Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul şi ca să aducem pe el arderi-de-tot şi daruri de mâncare sau pentru a aduce pe el jertfe de mulţumire, Domnul Însuşi să ne ceară socoteală de aceasta!

24 Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, zicând că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să spună fiilor noştri: Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel?

25 Căci Domnul a pus Iordanul ca graniţă între noi şi voi, fiii lui Ruben şi fiii lui Gad; voi n-aveţi parte de Domnul! Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul.

26 De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe,

27 ci ca să fie o mărturie între noi şi voi şi între generaţiile noastre după noi, că voim să slujim Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile noastre de tot, prin jertfele noastre de mulţumire, ca să nu zică fiii noştri: Voi nu aveţi parte de Domnul!

28 De aceea noi am zis: Dacă s-ar întâmpla ca mai târziu să ne vorbească astfel, nouă sau urmaşilor noştri, vom spune: Priviţi, chipul altarului Domnului, pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru arderi-de-tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi.

29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi-de-tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului lui!

30 Când a auzit preotul Fineas şi conducătorii adunării, conducătorii peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase, au rămas mulţumiţi.

31 Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad şi fiilor lui Manase: Cunoaştem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n-aţi săvârşit păcatul acesta împotriva Domnului; şi aţi eliberat astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului.

32 Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, şi conducătorii s-au întors de la fiii lui Ruben şi de la fiii lui Gad, din ţara Galaadului, în ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au dat un răspuns.

33 Şi lucrul acesta a plăcut copiilor lui Israel; şi copiii lui Israel au binecuvântat pe Dumnezeu şi n-au mai vrut să se urce împotriva lor cu război, ca să nimicească ţara în care locuiau fiii lui Ruben şi ai lui Gad.

34 Şi fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor);căci acesta va fi o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu, au zis ei.

23

1 Şi s-a întâmplat că după multe zile, după ce Domnul dăduse odihnă lui Israel de toţi duşmanii care-l înconjurau, iar Iosua era bătrân, înaintat în vârstă,

2 Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe conducătorii lui, pe judecătorii lui şi pe conducătorii armatei şi le-a zis: Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.

3 Aţi văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor acestora pentru voi, căci Însuşi Domnul, Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.

4 Iată, v-am împărţit prin sorţi popoarele acestea rămase, ca ele să fie o moştenire pentru seminţiile voastre, începând de la Iordan, şi toate popoarele pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare, spre vest.

5 Şi Domnul, Dumnezeul vostru le va alunga dinaintea voastră şi le va îndepărta dinaintea ochilor voştri; şi voi le veţi stăpâni graniţa, aşa cum v-a promis Domnul, Dumnezeul vostru.

6 Purtaţi-vă deci cu fermitate ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, ca să nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga,

7 ca să nu vă amestecaţi cu popoarele acestea care au rămas printre voi; nici să nu rostiţi numele dumnezeilor lor, nici să nu vă juraţi pe ei, să nu le slujiţi, nici să nu vă închinaţi înaintea lor,

8 ci voi să vă alipiţi de Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum aţi făcut până în ziua aceasta.

9 Căci Domnul a alungat dinaintea voastră popoare mari şi puternice; şi nimeni până în ziua aceasta n-a putut să vă stea împotrivă.

10 Un singur bărbat dintre voi urmărea o mie dintre ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru era Cel ce lupta pentru voi, cum v-a spus.

11 Vegheaţi deci asupra voastră, că să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.

12 Altfel, dacă vă veţi abate şi vă veţi lipi de popoarele acestea care au mai rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi veţi intra în legături cu ele şi ele cu voi,

13 să ştiţi sigur că Domnul, Dumnezeul vostru nu va mai alunga aceste popoare dinaintea voastră, ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru.

14 Iată, astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc; şi voi ştiţi în toată inima voastră şi în tot sufletul vostru că nici măcar un cuvânt din toate cuvintele bune pe care le-a spus Domnul, Dumnezeul vostru, cu privire la voi n-a rămas neîmplinit; toate au fost împlinite pentru voi, nici un cuvânt n-a rămas neîmplinit.

15 Şi aşa cum toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Domnul, Dumnezeul vostru, s-au împlinit faţă de voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru.

16 Dacă veţi călca legământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră şi veţi pieri repede din ţara cea bună pe care v-a dat-o El.

24

1 Iosua a adunat toate seminţiile lui Israel la Sihem şi a chemat pe bătrânii lui Israel, pe conducătorii lui, pe judecătorii lui şi pe conducătorii armatei lor; şi ei s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu.

2 Şi Iosua a zis întregului popor: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Fluviului (Eufrat) şi slujeau altor dumnezei.

3 Şi Eu am luat pe tatăl vostru Avraam de dincolo de Fluviu şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa şi i-am dat pe Isaac.

4 Şi lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau; lui Esau i-am dat în stăpânire Muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s-au coborât în Egipt.

5 Am trimis pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.

6 Am scos pe părinţii voştri din Egipt şi aţi ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinţii voştri cu care şi cu călăreţi până la Marea Roşie.

7 Atunci ei au strigat către Domnul şi El a pus întuneric între voi şi egipteni, şi a adus marea înapoi peste ei şi i-a acoperit; aţi văzut cu ochii voştri ce am făcut egiptenilor. Şi voi aţi locuit mult timp în deşert.

8 V-am adus în ţara amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre, ca să puneţi stăpânire pe ţara lor; şi i-am nimicit dinaintea voastră.

9 Atunci Balac, fiul lui Ţipor, regele Moabului, s-a ridicat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.

10 Dar Eu n-am vrut să ascult pe Balaam. Aşa că el v-a binecuvântat şi Eu v-am scăpat din mâna lui Balac.

11 Apoi aţi trecut Iordanul şi aţi ajuns la Ierihon. locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: amoriţii, fereziţii, canaaniţii, hetiţii, ghirgasiţii, heviţii şi iebusiţii; şi Eu i-am dat în mâinile voastre.

12 Am trimis înaintea voastră viespe bondărească care i-a alungat dinaintea voastră, ca pe cei doi regi ai amoriţilor: nu cu sabia ta nici cu arcul tău.

13 Şi v-am dat o ţară pentru care voi n-aţi muncit şi cetăţi pe care nu voi le-aţi zidit, dar în care voi locuiţi; mâncaţi din viile şi măslinii pe care nu voi i-aţi sădit.

14 Acum deci temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu sinceritate şi cu credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Fluviu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.

15 Şi dacă vi se pare că e rău să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Fluviu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.

16 Şi poporul a răspuns şi a zis: Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei.

17 Căci Domnul, Dumnezeul nostru este Cel ce ne-a scos, pe noi şi pe părinţii noştri, din ţara Egiptului, din casa captivităţii, şi care a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.

18 Şi Domnul a alungat dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau în ţara aceasta: de aceea vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.

19 Dar Iosua a zis poporului: Voi nu veţi putea sluji Domnului, căci El este un Dumnezeu sfânt. El este un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.

20 Dacă veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji dumnezeilor străini, atunci El Se va întoarce şi vă va face rău şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine.

21 Şi poporul a zis lui Iosua: Nu, ci vom sluji Domnului!

22 Şi Iosua a zis poporului: Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi. Ei au răspuns: Suntem martori!

23 Acum deci scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.

24 Şi poporul a zis lui Iosua: Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta de glasul lui.

25 Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci la Sihem.

26 Şi Iosua a scris aceste lucruri in cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub un stejar care era lângă locul închinat Domnului.

27 Şi Iosua a zis întregului popor: Iată, piatra aceasta ne va fi martoră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru.

28 Apoi Iosua a dat drumul poporului şi s-a dus fiecare la moştenirea lui.

29 După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani.

30 Şi ei l-au îngropat în ţinutul moştenirii lui, la Timnat-Serah, în ţinutul muntos al lui Efraim, la nord de Muntele Gaaş.

31 Şi Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.

32 Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, într-o parcelă de pământ pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.

33 Şi Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în ţinutul muntos al lui Efraim.