1

1 La început era Cuvântul (Logos) şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.

2 El era cu Dumnezeu la început.

3 Prin el au fost făcute toate lucrurile; nimic nu s-a făcut fără el din tot ce s-a făcut.

4 În el era viaţa şi viaţa aceea a fost lumina oamenilor.

5 Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a putut s-o învingă niciodată.

6 A venit un om care a fost trimis de la Dumnezeu; el se numea Ioan.

7 El a venit ca martor, să propovăduiască despre lumină, pentru ca prin el toţi să creadă.

8 Nu era el lumina, ci a venit doar ca să mărturisească despre lumină –

9 adevărata lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.

10 El era în lume şi deşi lumea a fost făcută prin el, lumea nu l-a recunoscut.

11 El a venit la ceea ce era al său, dar ai săi nu l-au primit.

12 Totuşi, tuturor celor care l-au primit, celor care au crezut în numele lui, el le-a dat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu –

13 copii născuţi nu din descendenţa naturală, nici din decizia omului sau voia soţului, ci născuţi din Dumnezeu.

14 Şi Cuvântul s-a făcut trup (carne) şi a locuit o vreme printre noi (şi noi i-am privit slava, slavă ca a singurului născut de la Tatăl), plin de har şi de adevăr.

15 Ioan a atras atenţia oamenilor asupra sa, spunând mulţimilor: „Acesta este cel despre care vă vorbeam când ziceam: «Vine unul cu mult mai mare decât mine – căci el a existat cu mult înaintea mea»”.

16 Noi toţi am tras foloase de pe urma bogatelor sale binecuvântări ce ni le-a adus – binecuvântări peste binecuvântări au fost turnate peste noi.

17 Căci legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos.

18 Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, decât Dumnezeu, singurul lui Fiu, care stă la dreapta Tatălui – el ni l-a făcut cunoscut.

19 Conducătorii evreilor au trimis nişte preoţi şi ajutori de preoţi de la Ierusalim să-l întrebe pe Ioan dacă susţine că e într-adevăr Mesia.

20 El a negat categoric, spunând: „Nu eu sunt Cristosul.”

21 „Bine, dar atunci cine eşti?”, întrebară ei. „Eşti Ilie?” „Nu”, răspunse el. „Eşti Profetul?” „Nu.”

22 „Atunci cine eşti? Spune-ne ca să putem da un răspuns celor care ne-au trimis. Ce ai de zis în privinţa ta?”

23 Eu sunt o voce din pustiu, care strigă aşa cum a profeţit Isaia: «Pregătiţi-vă pentru venirea Domnului!»

24 Atunci trimişii fariseilor îl întrebară:

25 „Dacă nu eşti nici Mesia, nici Ilie, nici Profetul, cu ce drept vii să botezi?”

26 Ioan zise: „Eu botez doar cu apă, dar chiar aici între voi se află Unul pe care voi nu l-aţi cunoscut niciodată,

27 care îşi va începe curând misiunea de propovăduire printre voi, iar eu nu sunt vrednic să-i fiu nici măcar rob.”

28 Faptul acesta s-a petrecut în Betania, un sat de pe malul celălalt al râului Iordan, unde boteza Ioan.

29 A doua zi, Ioan îl văzu pe Isus venind spre el şi exclamă: „Priviţi! Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!

30 El este cel de care vă vorbeam, când ziceam: «Vine în curând un om cu mult mai mare decât mine, care a existat cu mult înaintea mea.»

31 Eu nu ştiam că el este acela, dar mă aflu aici botezând cu apă, pentru a atrage atenţia naţiunii lui Israel asupra sa.”

32 Atunci Ioan descrise cum l-a văzut pe Duhul Sfânt sub formă de porumbel, coborându-se din cer şi oprindu-se asupra lui Isus.

33 „Eu nu ştiam că el este acela”, spuse din nou Ioan, dar la vremea când m-a trimis Dumnezeu să botez, mi-a spus aşa: «Când îl vei vedea pe Duhul Sfânt coborându-se şi oprindu-se asupra cuiva, atunci să ştii că acela este cel pe care îl cauţi tu. El este cel care botează cu Duhul Sfânt».

34 Eu am văzut lucrul acesta şi, prin urmare, depun mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu.”

35 A doua zi, cum stătea Ioan împreună cu doi dintre ucenicii săi,

36 trecu pe acolo Isus. Ioan îl privi ţintă şi apoi declară: „Priviţi! Acesta este Mielul lui Dumnezeu!”

37 Atunci cei doi ucenici ai lui Ioan se întoarseră şi porniră după Isus.

38 Isus privi îndărăt şi-i zări venind după el. „Ce doriţi?” îl întrebă el. „Învăţătorule”, răspunseră ei, „unde locuieşti?”

39 „Veniţi să vedeţi”, spuse el. Astfel ei se duseră cu el la locul unde stătea şi rămaseră cu el în după amiaza aceea de pe la ora patru până seara.

40 (Unul din aceşti bărbaţi era Andrei, fratele lui Simon Petru.)

41 Apoi Andrei se duse să-l găsească pe fratele său, Petru, şi-i spuse: „L-am găsit pe Mesia!”

42 Şi îl duse şi pe Petru să facă cunoştinţă cu Isus. Isus se uită o clipă atent la Petru, apoi spuse: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan – dar te vei numi Petru, Stânca!”

43 În ziua următoare, Isus se hotărî să plece în Galileea. Îl găsi pe Filip şi-i spuse: „Vino cu mine.”

44 (Filip era din Betsaida, oraşul natal al lui Andrei şi al lui Petru.)

45 Acum Filip porni în căutarea lui Natanael şi, găsindu-l, îi spuse: „Noi l-am descoperit pe Mesia – chiar persoana despre care au scris Moise şi profeţii! Îl cheamă Isus, fiul lui Iosif din Nazaret.”

46 „Nazaret!”, exclamă Natanael. „Oare poate ieşi ceva bun de acolo?” „Vino numai şi vezi cu ochii tăi”, zise Filip.

47 În timp ce se apropiau ei, Isus zise: „Iată, vine un om sincer – un adevărat fiu al lui Israel.”

48 „De unde ştii tu cum sunt eu?”, ceru Natanael explicaţii. Şi Isus răspunse: „Te-am văzut la umbra unui smochin înainte de a te găsi Filip.”

49 Natanael răspunse: „Învăţătorule, tu eşti Fiul lui Dumnezeu – regele Israelului!”

50 Isus îl întrebă: „Crezi toate acestea doar fiindcă ţi-am spus că te-am văzut sub smochin?

51 Vei vedea dovezi şi mai mari decât aceasta. Vei vedea chiar cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu venind şi plecând de la mine, Fiul Omului.”

2

1 Peste două zile, mama lui Isus fu invitată la o nuntă în satul din Cana Galileea,

2 şi Isus împreună cu ucenicii se aflau şi ei printre musafiri.

3 În timpul petrecerii, se terminară proviziile de vin şi mama lui Isus îi aduse la cunoştinţă acest fapt.

4 „N-am cum să te ajut acum, îi spuse el, căci încă n-a sosit vremea minunilor pentru mine.”

5 Dar mama lui zise slugilor: „Să faceţi tot ce vă spune el.”

6 Erau acolo şase vase din piatră pentru vin, care se utilizau la diferite ceremonialuri evreieşti şi aveau o capacitate de vreo sută de litri.

7 Isus spuse atunci slugilor să le umple cu apă până sus. Când terminară, zise:

8 „Scoate-ţi acum puţină apă şi aduceţi-o aici naşului.”

9 Când gustă acesta apa, care între timp se prefăcuse în vin, neştiind de unde prevenise (deşi, se înţelege că slugile ştiau), naşul îl chemă pe mire.

10 „Tare mai e bun vinul ăsta!” spuse el. „Tu nu eşti ca ceilalţi. De obicei, gazda pune la masă întâi vinul cel mai bun şi numai după aceea, când toţi sunt sătui şi nu le mai pasă, scoate şi din celălalt mai ieftin. Dar tu l-ai păstrat pe cel bun la urmă.”

11 Minunea aceasta din Cana Galileii a fost prima demonstraţie publică a puterii sale cereşti pe care a făcut-o Isus. Şi ucenicii săi au crezut că într-adevăr el este Mesia.

12 După nuntă, el plecă pentru câteva zile la Capernaum, împreună cu mama, cu fraţii şi cu ucenicii săi.

13 Apoi veni timpul pentru celebrarea anuală a Paştelui evreiesc şi Isus plecă la Ierusalim.

14 În jurul templului văzu negustorii care vindeau vite, oi şi porumbei pentru jertfe precum şi cămătari, postaţi îndărătul tejghelelor lor.

15 Isus îşi confecţionă un bici din frânghii împletite şi îi alungă pe toţi afară, gonind oile şi vitele, împrăştiind banii cămătarilor pe jos şi răsturnându-le mesele.

16 Apoi, apropiindu-se de cei care vindeau porumbei, li se adresă cu următoarele cuvinte: „Luaţi lucrurile astea de aici! Nu faceţi piaţă din Casa Tatălui meu!”

17 Ucenicii săi îşi amintiră atunci de profeţia din Scripturi care zice: „Preocuparea pentru Casa lui Dumnezeu mă va mistui pe mine.”

18 „Cine-ţi dă ţie dreptul să le porunceşti să iasă afară?” îi cerură socoteală conducătorii evrei. „Dacă ai această autoritate de la Dumnezeu, arată-ne o minune care să dovedească acest fapt.”

19 „De acord, răspunse Isus, iată minunea pe care am s-o fac pentru voi: Distrugeţi sanctuarul acesta şi în trei zile am să-l ridic la loc.”

20 „Ce-ai spus?! – exclamară ei. Când a trebuit patruzeci şi şase de ani să se construiască templul acesta, tu vii şi zici că-l poţi ridica în trei zile?”

21 Dar prin „sanctuarul acesta” el înţelegea trupul său.

22 După învierea sa, ucenicii şi-au adus aminte de spusele sale şi şi-au dat seama că citatul acela din Scriptură pe care-l pomenise se referea într-adevăr la persoana sa şi că se împlinise în întregime.

23 Din pricina minunilor pe care le-a făcut în Ierusalim cu ocazia sărbătorilor de Paşte, mulţi oameni s-au convins că, într-adevăr el este Mesia.

24 Dar Isus nu s-a încrezut în ei, deoarece cunoştea oamenii în profunzime.

25 Nu avea nevoie să-i spună nimeni cât de schimbătoare e firea omului.

3

1 Într-o noapte, după căderea întunericului, un conducător evreu pe nume Nicodim, membru al sectei fariseilor, veni să aibă o întrevedere cu Isus.

2 „Învăţătorule”, spuse el, „noi toţi ştim că Dumnezeu te-a trimis să ne înveţi. Minunile tale o dovedesc cu prisosinţă.”

3 Isus răspunse: „Îţi spun cât se poate de serios: Dacă nu te naşti din nou, nu vei putea intra niciodată în Împărăţia lui Dumnezeu.”

4 „Să mă nasc din nou?! – exclamă Nicodim. Ce vrei să spui? Cum poate reveni un om bătrân înapoi în pântecele mamei sale, pentru a se naşte din nou?”

5 Isus îi răspunse: „Adevărat îţi spun cu toată seriozitatea că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

6 Oamenii pot reproduce doar viaţa umană, dar Duhul Sfânt dăruieşte viaţa nouă din cer,

7 aşa că, nu te mira de afirmaţia mea că trebuie să te naşti din nou.

8 Aşa cum vântul îl auzi, dar nu ştii de unde vine ori încotro se duce, tot aşa este şi cu naşterea din nou, prin Duhul Sfânt.”

9 „La ce te referi?”, întrebă Nicodim.

10 Isus răspunse: „Tu, un învăţător evreu respectat, şi totuşi să nu pricepi aceste lucruri?

11 Eu îţi spun ce ştiu şi ce am văzut – dar tu nu vrei să mă crezi.

12 Dacă însă nu mă crezi nici măcar atunci când îţi vorbesc despre asemenea lucruri ca cele petrecute aici, printre oameni, cum vei putea crede dacă-ţi voi spune ce are să se întâmple în cer?

13 Căci numai eu, Fiul Omului, am venit pe pământ şi mă voi întoarce iarăşi în cer.

14 Şi, după cum a înălţat Moise în pustiu chipul de aramă al unui şarpe pe o prăjină, tot aşa trebuie să fiu înălţat şi eu,

15 pentru ca toţi cei care cred în mine să aibă viaţă veşnică.

16 Fiindcă Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

17 Dumnezeu nu şi-a trimis Fiul în lume s-o condamne, ci s-o salveze.

18 Nici o condamnare veşnică nu îi mai aşteaptă acum pe cei care îşi pun încrederea în el pentru a fi salvaţi. Dar cei care nu se încred în el au fost deja judecaţi şi condamnaţi pentru că nu cred în singurul Fiu al lui Dumnezeu.

19 Sentinţa lor se bazează pe următorul fapt: Lumina din cer a venit în lume, dar ei au iubit întunericul mai mult decât Lumina, deoarece faptele lor erau rele.

20 Ei au urât Lumina cerească pentru că doreau să păcătuiască în întuneric. Ei s-au ferit de Lumină, de frică să nu li se vadă păcatele şi să fie pedepsiţi.

21 Dar cei care fac binele au venit cu drag la Lumină, pentru a da prilej tuturor să vadă că ei fac ceea ce doreşte Dumnezeu de la ei.”

22 După aceasta, Isus împreună cu ucenicii lui au părăsit Ierusalimul şi au stat o vreme în Iudeea, botezând acolo.

23 În timpul acesta, Ioan Botezătorul încă nu era la închisoare.

24 El boteza la Enon, în apropiere de Salim, întrucât acolo se găsea apă din belşug.

25 Într-o zi, cineva a început să discute în contradictoriu cu ucenicii lui Ioan, spunându-le că botezul lui Isus e cel mai bun.

26 Astfel, ei au venit la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, omul acela pe care l-ai întâlnit de cealaltă parte a râului Iordan – cel despre care spuneai că e Mesia – botează şi el acum, şi toată lumea se duce acolo, în loc să vină aici la noi.”

27 Ioan le-a răspuns: „Dumnezeu din cer îi rânduieşte fiecărui om lucrarea sa.

28 Munca mea este de a pregăti calea pentru omul acela, ca toţi să meargă la el. Doar ştiţi şi voi cât de răspicat v-am spus că nu sunt eu Mesia. Eu mă aflu aici pentru a-i pregăti calea – atât şi nimic mai mult!

29 Fireşte, mulţimile se vor duce unde e atracţia principală – după cum mireasa se va duce acolo unde este mirele. Prietenii unui mire iau şi ei parte la bucuria sa. Eu sunt prietenul Mirelui şi mă bucur nespus de succesul lui.

30 El trebuie să crească tot mai mult iar eu să mă fac tot mai mic.

31 El a venit din cer şi este mai mare decât toţi ceilalţi. Eu sunt de pe pământ şi înţelegerea mea se mărgineşte la lucrurile acestui pământ.

32 El spune ceea ce a văzut şi ce a auzit dar ce puţini sunt aceia care cred ce le spune el!

33 Însă cei care îl cred descoperă că Dumnezeu este un izvor de adevăr.

34 Căci acesta – pe care l-a trimis Dumnezeu – rosteşte cuvintele lui Dumnezeu, fiindcă Duhul lui Dumnezeu este asupra lui fără măsură sau limită.

35 Tatăl îl iubeşte pe acest om pentru că este Fiul său şi Dumnezeu i-a dăruit tot ce există.

36 Şi toţi aceia care se încred în el, Fiul lui Dumnezeu, pentru a fi mântuiţi, au viaţa veşnică; cei care nu cred şi nu ascultă de el nu vor vedea niciodată raiul, ci mânia lui Dumnezeu va rămâne asupra lor.”

4

1 Când a aflat Domnul că fariseii auziseră că la el vin mulţimi mai mari de oameni decât la Ioan să fie botezaţi şi să devină ucenici ai săi

2 – (deşi Isus însuşi nu boteza, ci numai ucenicii lui) –

3 a părăsit Iudeea şi s-a întors în provincia Galileea.

4 Mergând într-acolo a trebuit să treacă prin Samaria.

5 Şi cam pe la amiază, apropiindu-se de satul Sihar, a ajuns la Fântâna lui Iacob, săpată pe lotul de pământ dăruit de Iacob fiului său Iosif.

6 Isus era obosit de drum, întrucât umblase mult pe arşiţă, şi, frânt cum era, s-a aşezat jos lângă fântână.

7 Nu după mult timp, sosi şi o samariteancă să scoată apă iar Isus îi ceru să bea.

8 În timpul acesta, nu era decât ea acolo, întrucât ucenicii se duseseră în sat să cumpere ceva de-ale mâncării.

9 Femeia se miră că un iudeu se opreşte să-i ceară ceva unui „samaritean dispreţuit” – lor de obicei nici măcar nu li se vorbea – şi îi atrase atenţia lui Isus asupra acestui fapt.

10 Răspunsul fii următorul: „Dacă ai şti numai ce dar minunat are Dumnezeu pentru tine şi cine sunt eu, tu ai fi aceea care mi-ai cere apă vie.”

11 „Dar n-ai frânghie şi nici găleată, spuse ea, or, asta e o fântână foarte adâncă. De unde ai putea face rost de apa aceasta vie?

12 Şi-apoi, eşti tu oare mai mare decât strămoşul nostru Iacob? Cum poţi să oferi o apă mai bună decât cea pe care şi el şi fiii şi vitele sale au băut-o cu atâta plăcere?”

13 Drept răspuns Isus i-a zis că după ce vor bea această apă, oamenilor li se va face iarăşi sete.

14 Apoi a adăugat: „Apa care le-o dau eu însă se va transforma în ei într-un izvor permanent, care-i va uda în veci cu viaţă eternă.”

15 „Doamne, i-a zis femeia, dă-mi şi mie din apa aceea! Fiindcă atunci nu-mi va fi iarăşi sete şi nu va mai trebui să fac atâta cale până aici, în fiecare zi.”

16 „Du-te după soţul tău”, îi spuse Isus.

17 „Păi, nu sunt măritată „, îi răspunse femeia. „Nu puteai grăi mai adevărat!”, îi spuse Isus.

18 „Căci ai avut cinci bărbaţi şi cu omul cu care trăieşti în prezent nici măcar nu eşti căsătorită. (Aşa că ai spus adevărul)”

19 „Doamne, zise femeia, negreşit tu eşti un profet.

20 Dar, spuneţi-mi, din ce cauză pretind iudeii că Ierusalimul e singurul loc de închinăciune, în vreme ce noi samaritenii susţinem că e aici (la muntele Gherazim), unde s-au închinat strămoşii noştri?”

21 Isus a răspuns: „Vine vremea când nu ne va mai preocupa dacă trebuie să ne închinăm Tatălui aici ori în Ierusalim.

22 Căci nu contează unde ne închinăm, ci cum ne închinăm – este închinarea noastră spirituală, adevărată?

23 Căci Dumnezeu este Duh şi noi avem nevoie de ajutorul lui ca să ne putem închina aşa cum trebuie. O astfel de închinare doreşte Tatăl din partea noastră.

24 Dar voi samaritenii cunoaşteţi atât de puţin despre el şi vă închinaţi orbeşte, pe când noi iudeii cunoaştem totul despre el, căci mântuirea parvine lumii prin intermediul iudeilor.”

25 Femeia luă din nou cuvântul şi zise: „Dar cel puţin atâta lucru ştiu şi eu că va veni Mesia – cel căruia i se zice Cristos – or, când o să vină el, are să ne explice toate lucrurile.”

26 Atunci Isus îi spuse: „Eu sunt Mesia.”

27 Tocmai atunci sosiră şi ucenicii. S-au cam mirat când l-au găsit stând de vorbă cu o femeie, dar nici unul din ei nu l-a întrebat motivul ori subiectul discuţiei.

28 Atunci femeia îşi lăsă vasul cu apă lângă fântână şi se întoarse în sat ca să spună la toată lumea:

29 „Veniţi să-l cunoaşteţi şi voi pe omul care mi-a spus tot ce-am făcut vreodată! Oare acesta să fie Mesia?”

30 Şi oamenii au început să vină din tot satul, să-l vadă.

31 Între timp, ucenicii îl îmbiau pe Isus să mănânce.

32 „Lăsaţi asta, le zise el, căci eu am o hrană pe care voi nu o cunoaşteţi.”

33 „Cine să i-o fi adus?” se tot întrebau ucenicii.

34 Atunci Isus le explică: „Eu mă hrănesc facând voia lui Dumnezeu care m-a trimis şi îndeplinind lucrarea sa.

35 Voi credeţi că recoltarea nu va începe până nu se va sfârşi vara, peste patru luni? Priviţi în jurul vostru! Pretutindeni cit vezi cu ochii se coc ogoare întinse, gata de seceriş.

36 Secerătorii vor primi o bună plată şi vor aduna bărbaţi şi femei în grânarele cereşti. Ce mare bucurie îi aşteaptă, atât pe semănător, cât şi pe secerător!

37 Pentru că, adevărat este că unul seamănă şi altul seceră.

38 Eu v-am trimis să seceraţi de unde n-aţi semănat, alţii au muncit iar voi aţi cules roadele.”

39 Mulţi oameni din satul acela samaritean au crezut că el este Mesia din pricina cuvintelor femeii: „El mi-a spus tot ce-am făcut vreodată!”

40 (Când au ieşit la fântână să-l vadă, s-au rugat stăruitor să rămână în satul lor; şi Isus a rămas la ei două zile,

41 timp suficient pentru ca mulţi din ei să creadă în el, după ce îl ascultaseră.

42 Atunci ei s-au adresat femeii, zicând: „Acum credem pentru că l-am auzit cu urechile noastre, nu numai fiindcă ne-ai spus tu. Într-adevăr, el este Salvatorul lumii”.

43 La sfârşitul celor două zile de şedere, el porni mai departe, trecând doar prin Galileea,

44 căci, aşa cum se exprimase Isus, „un profet este onorat pretutindeni, numai în ţara sa nu!”

45 Dar galileenii l-au primit cu braţele deschise, fiindcă fuseseră la Ierusalim de Paşte şi văzuseră unele din minunile sale.

46 În cursul călătoriei sale prin Galileea, el sosi în orăşelul Cana, unde prefăcuse apa în vin. Pe când se afla acolo, un om din oraşul Capemaum, care deţinea o funcţie în guvern şi avea un fiu bolnav, a auzit că Isus sosise din Iudeea şi era în trecere prin Galileea.

47 Omul acesta s-a dus până la Cana, l-a găsit pe Isus şi l-a rugat fierbinte să vină la Capernaum împreună cu el să-i vindece fiul, care se afla acum în ghearele morţii.

48 Isus întrebă: „Nu vreţi să credeţi nici unul din voi în mine, decât dacă vă voi face din ce în ce mai multe minuni?”

49 Funcţionarul însă continua cu rugăminţile: „Domnule, vă rog să veniţi acum, până nu-mi moare copilul.”

50 Isus îi spuse atunci: „Du-te acasă. Fiul tău este vindecat.” Şi omul l-a crezut pe Isus şi a pornit spre casă.

51 Pe când mergea el pe drum, l-au întâmpinat nişte slujitori cu vestea că toate sunt bune – fiul său şi-a revenit complet.

52 El i-a întrebat când începuse băiatul să se simtă mai bine, iar ei i-au răspuns: „Ieri după amiază pe la ora unu l-au lăsat frigurile, aşa, dintr-o dată!”

53 Atunci tatăl şi-a dat seama că a fost chiar clipa când i-a spus Isus: „Fiul tău este vindecat.” Şi slujbaşul acela împreună cu toată casa lui au crezut că Isus este Mesia.

54 Aceasta a fost cea de-a doua minune a lui Isus în Galileea de la sosirea sa din Iudeea.

5

1 După aceea, Isus s-a întors la Ierusalim cu ocazia uneia din sărbătorile religioase evreieşti.

2 În interiorul cetăţii, lângă Poarta Oilor, era Scăldătoarea Betesda, având cinci platforme acoperite sau pridvoare, de jur împrejurul ei.

3 Bolnavi cu duiumul – şchiopi, orbi sau oameni cu membrele paralizate – stăteau întinşi pe aceste platforme (aşteptând o anume mişcare a apei,

4 căci un înger al Domnului venea din când în când să tulbure apa şi prima persoană care intra în apă era vindecată).

5 Unul din bărbaţii care zăceau acolo era olog de treizeci şi opt de ani.

6 Când îl zări Isus şi cunoscu de câtă vreme suferă, îl întrebă: „Ai vrea să te faci bine?”

7 „Nu pot, îi spuse omul, căci n-am pe nimeni care să mă ajute să intru în bazin când are loc mişcarea apei. Până să ajung eu acolo, totdeauna se găseşte altul care să mi-o ia înainte.”

8 Isus îi spuse: „Ridică-te, strânge-ţi rogojina pe care dormi şi du-te acasă!”

9 Cât ai clipi din ochi, omul se vindecă. Apoi îşi strânse rogojina şi începu să umble. Dar era Sabat când se făcu minunea aceasta.

10 Prin urmare, nu se putea ca fruntaşii evrei să nu aibă ceva de obiectat. Ei i-au zis omului care fusese tămăduit: „Nu poţi munci în ziua de Sabat! Este ilegal să cari rogojina aceea!”

11 „Omul care m-a vindecat mi-a spus s-o iau”, le răspunse el.

12 „Cine a putut spune aşa ceva?”, îi cerură ei socoteală.

13 Omul n-a ştiut cine, iar Isus se pierdu în mulţime.

14 Dar mai pe urmă Isus îl găsi în templu şi-i zise: „Acum eşti sănătos; să nu mai păcătuieşti cum făceai înainte, altminteri, cine ştie, ţi se poate întâmpla ceva şi mai rău.”

15 Atunci omul a plecat să-i caute pe fruntaşii iudei şi le-a spus că Isus este cel care l-a vindecat.

16 Astfel ei începură să-l hărţuiască pe Isus pentru a nu fi respectat Sabatul.

17 Dar Isus le răspunse: „Tatăl meu face bine mereu, iar eu îi urmez exemplul.”

18 Atunci conducătorii evreilor căutară şi mai îndârjiţi să-l omoare, fiindcă, pe lângă nesocotirea legilor Sabatice, el vorbea de Dumnezeu ca de Tatăl său şi prin aceasta se făcea egal cu Dumnezeu.

19 Isus le răspunse: „Fiul nu poate face nimic de la sine. El nu face decât ceea ce îl vede pe Tatăl făcând, şi întocmai ca el.

20 Căci Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi spune tot ce face: iar Fiul va face minuni mult mai izbitoare decât vindecarea acestui om.

21 Ba, mai mult chiar, va învia din morţi pe oricine doreşte el, precum face şi Tatăl.

22 Iar Tatăl lasă toată judecata păcatului în seama Fiului său,

23 pentru ca toţi să dea cinste Fiului, precum dau cinste Tatălui. Dar dacă voi refuzaţi să-l cinstiţi pe Fiul lui Dumnezeu, pe care el vi l-a trimis, atunci sigur voi nu-i daţi cinste Tatălui.

24 Spun aceasta apăsat, că oricine ascultă mesajul meu şi crede în Dumnezeu, care m-a trimis, are viaţă veşnică şi nu va fi osândit pentru păcatele sale, ci a trecut din moarte la viaţă.

25 Adevărat vă spun că va veni vremea – de fapt a şi venit – când morţii vor auzi glasul meu, glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei care ascultă vor trăi.

26 Tatăl are viaţa în el şi i-a dăruit Fiului să aibă viaţă în el

27 şi să judece păcatele întregii omeniri, deoarece el este Fiul Omului.

28 Nu vă miraţi atâta. Căci vine într-adevăr vremea când toţi morţii din mormintele lor vor auzi vocea Fiului lui Dumnezeu,

29 şi vor învia apoi – cei care au făcut bine pentru viaţa veşnică, iar cei care au persistat în rău, pentru judecată.

30 Dar eu nu spun nimic fără să mă consult cu Tatăl. Eu judec după cum mi se spune. Iar judecata mea este absolut cinstită şi dreaptă, fiindcă este în acord cu voia lui Dumnezeu care m-a trimis, şi nu e doar a mea.

31 Când fac afirmaţii privitoare la mine însumi nu sunt crezut,

32 dar mai e şi altcineva, da, chiar Ioan Botezătorul, care face aceste afirmaţii în favoarea mea.

33 Voi aţi ieşit să-l auziţi predicând şi pot să vă asigur că tot ce spune el despre mine e adevărat.

34 Dar mărturia cea mai adevărată despre mine nu vine din partea omului, deşi v-am amintit despre mărturia lui Ioan pentru ca să credeţi în mine şi să fiţi salvaţi.

35 Ioan a strălucit puternic o vreme şi voi aţi profitat şi v-aţi bucurat,

36 dar eu posed o dovadă mai măreaţă decât cea a lui Ioan. Mă refer la minunile pe care le fac: acestea mi-au fost acordate de Tatăl meu şi ele dovedesc că Tatăl este cel care m-a trimis.

37 Şi chiar Tatăl însuşi a mărturisit despre mine, deşi nu printr-o apariţie personală pentru voi, ori prin viu grai.

38 Dar voi nu-l ascultaţi, fiindcă refuzaţi să credeţi în mine – cel care am fost trimis la voi să vă aduc mesajul lui Dumnezeu.

39 Voi cercetaţi Scripturile, deoarece credeţi că ele vă dau viaţa veşnică. Dar Scripturile nu fac altceva decât să mă pună pe mine în lumină.

40 Cu toate acestea, voi nu vreţi să veniţi la mine, ca eu să vă pot da viaţa veşnică.

41 Aprobarea sau dezaprobarea voastră nu înseamnă nimic pentru mine,

42 întrucât, după câte ştiu eu foarte bine, voi nu aveţi în voi înşivă dragostea lui Dumnezeu.

43 Ştiu, fiindcă am venit la voi să-l reprezint pe Tatăl şi voi refuzaţi să mă primiţi, dar când va veni altul, în numele său, pe acela îl veţi primi.

44 Nu e de mirare că nu puteţi crede! Fiindcă, reciproc vă onoraţi bucuroşi, dar nu vă pasă de cinstea care vine de la singurul Dumnezeu!

45 Totuşi nu eu sunt acela care vă va acuza înaintea Tatălui – ci Moise o va face! Moise, în ale cărui legi vă puneţi voi speranţele de a ajunge în cer.

46 Căci voi aţi refuzat să-l credeţi pe Moise. El a scris despre mine dar voi refuzaţi să-l credeţi, deci refuzaţi să credeţi în mine.

47 Şi, întrucât nu credeţi ce a scris el, nu e de mirare că nu credeţi nici în mine.”

6

1 După aceasta Isus a traversat Marea Galileii, cunoscută şi sub denumirea de Marea Tiberiadei.

2 Şi o mare mulţime de oameni, printre care mulţi pelerini în drum spre Ierusalim la sărbătorile anuale de Paşte, îl urmau pretutindeni pe unde trecea el, să-l vadă vindecând bolnavii.

3 Astfel, suindu-se pe deal şi aşezându-se jos cu ucenicii împrejurul său,

4 Isus zări curând o mare mulţime de oameni urcând dealul, în căutarea sa.

5 Întorcându-se către Filip, îl întrebă: „Filip, ce zici, unde am putea cumpăra nişte pâine să hrănim toţi oamenii aceştia?

6 (Îl punea astfel la încercare, întrucât Isus deja ştia ce avea de gând să facă.)

7 Filip răspunse: „Ne-ar trebui o avere doar să începem să-i hrănim!”

8 Atunci Andrei, fratele lui Simon Petru, luă cuvântul şi zise:

9 „E un tinerel pe aici care are cinci pâini de orz şi vreo doi peşti! Dar ce sunt astea la atâta lume!”

10 „Spuneţi-le tuturor să se aşeze jos”, porunci Isus. Şi toţi s-au aşezat pe pantele acoperite cu iarbă ale dealului – numai bărbaţi erau vreo cinci mii la număr.

11 Atunci Isus a luat pâinile şi a mulţumit lui Dumnezeu, după care le-a dat oamenilor. Apoi a procedat la fel cu peştii. Şi toţi au mâncat până s-au săturat.

12 „Acum strângeţi fărâmiturile, spuse Isus ucenicilor, pentru ca nimic să nu se risipească.”

13 Şi s-au umplut douăsprezece coşuri cu resturile de la mâncare.

14 Când şi-au dat seama oamenii ce minune mare s-a făcut acolo, au exclamat: „Negreşit, el este Profetul pe care-l aşteptăm!”

15 Isus a văzut îndată că nu le mai trebuia mult până să-l ia cu forţa şi să-l facă regele lor şi, prin urmare, a plecat de acolo, urcând singur în munţi.

16 În seara aceea, ucenicii săi au coborât pe mal să-l aştepte.

17 Dar când s-a lăsat întunericul şi el tot nu venea, s-au suit în barcă şi au pornit-o spre Capernaum, de cealaltă parte a lacului.

18 Dar, nu după mult timp, cum vâsleau ei aşa, s-a năpustit asupra lor un o furtună şi marea a devenit foarte agitată.

19 Erau la vreo cinci-şase kilometri în larg când, deodată, l-au zărit pe Isus apropiindu-se de barcă. Ucenicii s-au înspăimântat,

20 dar el le-a strigat să nu se teamă.

21 Atunci ei s-au învoit să-l poftească în barcă şi numaidecât barca a sosit la destinaţia spre care se îndreptau.

22 A doua zi dimineaţa, după ce au sosit dincoace de lac, au început să se strângă mulţimi de oameni, (aşteptând să vină pe mal Isus.)

23 Căci ştiau că Isus traversase împreună cu ucenicii, dar aceştia plecaseră din nou cu barca şi-l lăsaseră pe Isus singur. Prin apropiere se aflau câteva bărci de le Tiberias,

24 aşa că, dacă văzură că nici Isus, nici ucenicii nu mai apar, se urcară în bărci şi vâsliră până la Capernaum, gândindu-se că-l vor găsi pe Isus acolo.

25 Când au sosit şi l-au găsit, au întrebat miraţi: „Doamne, cum ai ajuns aici?”

26 Isus le-a răspuns: „Adevărul e că voi doriţi să staţi cu mine pentru că v-am hrănit, şi nu fiindcă aţi crede în mine.

27 Nu trebuie însă să vă preocupe atât de mult lucrurile pieritoare cum ar fi, de pildă, hrana. Ci, mai degrabă, cheltuiţi-vă energiile în căutarea vieţii veşnice pe care eu, Fiul omului, v-o pot dărui. Fiindcă tocmai pentru acest scop m-a trimis Dumnezeu Tatăl.”

28 „Ei au răspuns: „Ce trebuie să facem pentru a-l mulţumi pe Dumnezeu?”

29 Isus le spuse: „Aceasta e voia lui Dumnezeu, ca voi să credeţi în cel pe care l-a trimis el.”

30 Ei au răspuns din nou: „Trebuie să ne arăţi mai multe minuni, dacă vrei să te credem că eşti Mesia.

31 Dă-ne pâine gratuită în fiecare zi, cum aveau şi părinţii noştri în călătoria lor prin pustiu! După cum spun Scripturile: «Moise le-a dat pâine din cer.»”

32 Isus a zis: „Nu Moise le-a dat-o, ci Tatăl meu. Şi acum el vă îmbie cu adevărata pâine din cer.

33 Pâinea adevărată este persoana aceea, pe care a trimis-o Dumnezeu din cer şi care dă viaţă lumii.”

34 „Domnule, au zis ei, atunci dă-ne pâinea aceea în fiecare zi cât vom mai trăi!”

35 Isus a răspuns: „Eu sunt pâinea vieţii. Nici unuia care vine la mine nu-i va mai fi foame. Iar cei care cred în mine nu vor mai înseta niciodată.

36 Nenorocirea e că, aşa cum v-am mai spus, voi n-aţi crezut nici chiar după ce m-aţi văzut.

37 Vor veni însă unii la mine – aceia pe care Tatăl mi i-a dat – şi în veci nu-i voi respinge.

38 Căci am venit aici din cer să fac voia lui Dumnezeu care m-a trimis, nu să mi se facă pe placul meu.

39 Şi voia lui Dumnezeu este aceasta, ca nici unul măcar să nu se piardă din toţi aceia pe care mi i-a dat el, ci să-i învii pe toţi la viaţă veşnică în ziua de apoi.

40 Căci este voia Tatălui meu ca toţi cei care îl văd pe Fiul său şi cred în el să aibă viaţă veşnică, pentru ca eu să-i învii în Ziua de apoi.”

41 Atunci iudeii au început să murmure împotriva lui fiindcă s-a pretins a fi pâinea din cer.

42 „Asta-i bună! exclamară ei, când el nu e decât Isus fiul lui Iosif. Ştim cine sunt părinţii lui… Ce vrea să zică prin asta, că s-a coborât din cer?”

43 Dar Isus a răspuns: „Nu murmuraţi împotriva mea pentru c-am zis asta.

44 Fiindcă nimeni nu poate să vină la mine decât dacă Tatăl, care m-a trimis, îl atrage la mine. În Ziua de apoi eu îi voi învia pe toţi aceştia.

45 Precum e scris în Scripturi: «Ei vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Cei cărora le vorbeşte Tatăl, şi învaţă adevărul de la el, vor fi atraşi la mine.

46 (Nu că cineva realmente l-ar vedea pe Tatăl, deoarece numai eu l-am văzut.)

47 Vă spun cât se poate de hotărât, că oricine crede în mine are deja viaţă veşnică!

48 Da, cu adevărat eu sunt Pâinea Vieţii!

49 Nu era nici o viaţă adevărată în pâinea aceea din văzduh care a fost dată părinţilor voştri în pustiu, fiindă toţi au murit.

50 Dar există un lucru numit Pâine cerească, ce dăruieşte viaţa veşnică oricui o mănâncă.

51 Eu sunt acea Pâine vie care s-a coborât din cer. Oricine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veci. Această pâine este trupul meu care se dă pentru răscumpărarea omenirii.”

52 Atunci iudeii au început să se certe între ei, care mai de care, pentru a afla ce a vrut el să spună. „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui să-l mâncăm?” întrebară ei.

53 Prin urmare, Isus a mai spus o dată: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi nu beţi sângele său, nu puteţi avea viaţă veşnică în voi.

54 Dar oricine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în Ziua de apoi.

55 Căci trupul meu este adevărata hrană şi sângele meu adevărata băutură.

56 Oricine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu este în mine şi eu în el.

57 Eu trăiesc prin puterea Tatălui celui viu care m-a trimis şi, în acelaşi fel, cei care se împărtăşesc din mine vor trăi datorită mie.

58 Eu sunt adevărata Pâine din cer; şi oricine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac şi nu va muri, cum au murit părinţii voştri – cu toate că şi ei au mâncat pâine din cer.”

59 (El a ţinut predica de mai sus în sinagoga din Capernaum.)

60 Chiar ucenicii săi au zis: „Lucrul acesta e foarte greu de priceput. Cine poate şti ce înseamnă?”

61 Isus cunoscu în sinea lui că aceştia se plâng şi le zise: „Asta vă supără pe voi?

62 Atunci ce veţi crede dacă mă veţi vedea pe mine, Fiul omului, întor-cându-mă iarăşi la cer?

63 Numai Duhul Sfânt dă viaţă veşnică. Cei care nu se nasc decât o singură dată, printr-o naştere fizică, în veci nu vor primi acest dar. Dar acum eu v-am spus cum să obţineţi această viaţă spirituală adevărată.

64 Unii din voi tot nu credeţi în mine.” (Căci Isus i-a ştiut de la început pe cei care nu vor crede şi l-a ştiut şi pe cel care avea să-l trădeze.)

65 De aceea, el observă: „Iată la ce m-am referit când am zis că nimeni nu poate veni la mine decât dacă-l atrage Tatăl la mine.”

66 În acest moment, mulţi din ucenicii săi i-au întors spatele şi l-au părăsit.

67 Atunci Isus s-a întors spre cei doisprezece şi i-a întrebat: „Voi nu vă duceţi?”

68 Simon Petru a răspuns: „Învăţătorule, la cine să ne ducem? Numai tu ai cuvintele care dau viaţa veşnică,

69 or, noi le credem şi ştim că tu eşti Cristosul lui Dumnezeu.”

70 Apoi Isus a mai zis: „Eu v-am ales, pe toţi doisprezece, dar unul din voi este un drac.”

71 (Se referea la Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, care avea să-l trădeze.)

7

1 După aceasta, Isus a plecat spre Galileea, mergând din sat în sat, întrucât dorea să ocolească Iudeea, unde conducătorii iudeilor puneau la cale omorârea sa.

2 Dar curând sosi şi Sărbătoarea corturilor, unul din praznicele evreieşti anuale,

3 şi fraţii lui Isus l-au îndemnat să meargă în Iudeea cu ocazia festivităţilor. „Du-te undeva unde să te vadă mai multă lume făcând minuni”, l-au luat ei peste picior.

4 „Niciodată n-ai să ajungi să fii renumit, dacă te tot ascunzi. Eşti chiar atât de grozav? Atunci dovedeşte-o în faţa lumii!”

5 Nici măcar fraţii lui nu credeau în el.

6 Isus a răspuns: „Nu e acum timpul nimerit pentru mine să mă duc. Dar voi puteţi merge când doriţi, fără ca aceasta să aibă vreo consecinţă,

7 fiindcă pe voi lumea nu vă poate urâ, pe mine însă mă urăşte, fiindcă o acuz de păcat şi răutate.

8 Duceţi-vă voi înainte şi eu am să vin mai târziu, când va sosi timpul potrivit.”

9 Astfel el a rămas în Galileea.

10 Totuşi, după ce au plecat fraţii săi la aceste ceremonii, s-a dus şi el, însă în secret, fără să se arate în public.

11 Conducătorii evrei l-au căutat printre participanţii la ceremonii şi-i întrebau pe toţi dacă nu l-au văzut cumva.

12 S-au creat o mulţime de discuţii printre oameni. Unii spuneau: „E un om minunat”, în timp ce alţii ziceau: „Da de unde, ăsta trage publicul pe sfoară.”

13 Dar nimeni nu îndrăznea să ia cuvântul în apărarea lui pe faţă, de teamă să nu-şi atragă represalii din partea conducătorilor evrei.

14 Când festivităţile erau în toi, a venit Isus şi s-a suit la Templu, predicând pe faţă, în văzul tuturor.

15 Conducătorii evrei s-au mirat când l-au văzut. „De unde ştie atâtea când niciodată n-a frecventat şcolile noastre?” se întrebau ei.

16 Atunci Isus le-a spus: „Eu nu vă transmit gândurile mele, ci acelea ale lui Dumnezeu care m-a trimis.

17 Dacă se hotărăşte vreunul din voi să facă cu adevărat voia lui Dumnezeu, va şti cu siguranţă dacă învăţătura mea vine de la Dumnezeu sau dacă e doar a mea.

18 Oricine îşi înfăţişează propriile sale idei urmăreşte să obţină laudă pentru sine, dar oricine caută să dea cinste aceluia care l-a trimis este un om bun şi sincer.

19 Nici unul din voi măcar nu ţine legea lui Moise. Aşa că, pe mine de ce mă acuzaţi că o calc? De ce vreţi să mă ucideţi pentru aceasta?”

20 Mulţimile au răspuns: „Ţi-ai pierdut minţile! Cine încearcă să te ucidă?”

21 Isus a răspuns: „Eu am lucrat în ziua de Sabat, vindecând un om şi voi aţi rămas miraţi.

22 Dar şi voi lucraţi în Sabat, ori de câte ori păziţi legea lui Moise referitoare la circumcizie (de fapt, această datină a tăierii împrejur e mai veche decât legea lui Moise);

23 căci dacă se întâmplă să cadă perioada în care trebuie să vă tăiaţi copiii împrejur în ziua de Sabat, nu staţi pe gânduri, ci îndepliniţi această operaţie, şi bine faceţi. Atunci eu de ce să fiu condamnat fiindcă vindec un om în ziua de Sabat?

24 Mai reflectaţi puţin asupra acestui fapt şi veţi vedea că am dreptate.”

25 Unii din cei care locuiau la Ierusalim au zis între ei: „Nu e oare acesta omul pe care caută ei să-l ucidă?

26 Totuşi, uite-l că predică în public iar ei nu spun nimic. Să fie oare aşa deoarece, conducătorii noştri în sfârşit au aflat că el este Mesia?

27 Dar cum ar putea fi? Căci noi ştim unde s-a născut omul acesta: când va veni Cristos, el va apărea… aşa, dintr-o dată, şi nimeni nu va şti de unde vine.”

28 Aşa se face că Isus, într-o predică ţinută la templu, a rostit următoarele cuvinte, cu glas tare: „Da, aşa e, voi mă cunoaşteţi şi ştiţi unde m-am născut, dar eu sunt reprezentantul Unuia pe care voi nu-l cunoaşteţi şi el este Adevărul.

29 Eu îl cunosc pentru că am fost cu el şi el este cel care m-a trimis.”

30 Atunci conducătorii evrei au vrut să-l aresteze: dar nimeni nu s-a atins de el, fiindcă nu sosise încă vremea rânduită de Dumnezeu.

31 Mulţi oameni din mulţimile care se aflau la templu au crezut în el. „La urma urmelor, ziceau ei, ce minuni te-ai aştepta să facă Mesia pe care să nu le fi făcut şi omul acesta?”

32 Când au auzit fariseii împreună cu mai marii preoţilor că aceasta e starea de spirit a mulţimii, au trimis aprozi să-l aresteze pe Isus.

33 Dar Isus le-a zis: „Încă nu! Mai trebuie să stau aici puţină vreme. Apoi mă voi întoarce la cel care m-a trimis.

34 Voi mă veţi căuta dar nu mă veţi găsi. Şi nu veţi putea veni acolo unde mă duc eu.”

35 Această declaraţie i-a pus la mare încurcătură pe conducătorii evrei. „Unde o fi având de gând să se ducă? – s-au întrebat ei. Te pomeneşti că intenţionează să plece din ţară, ca misionar printre evreii din alte părţi ale lumii sau poate chiar printre ne-evrei.

36 Ce vrea să zică cu asta că îl vom căuta dar nu-l vom găsi sau – «voi nu veţi putea veni acolo unde voi merge eu eu»?”

37 În ultima şi cea mai mare zi a praznicului, Isus a strigat mulţimilor: „Dacă-i este cuiva sete, să vină la mine şi să bea.

38 Fiindcă Scripturile declară că din adâncul fiinţei celui care crede în mine vor curge râuri de apă vie.”

39 Se referea la Duhul Sfânt, care avea să fie dat tuturor celor care aveau să creadă în el; dar Duhul încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu se înapoiase încă în slava sa din cer.

40 Când l-au auzit mulţimile zicând aceasta, unii din ei au declarat: „Nu încape îndoială că acesta este profetul ce urmează să vină exact înaintea lui Mesia.”

41 Alţii spuneau: „El este Mesia.” Totuşi unii ziceau: „Cum o să fie el?! Ce, Mesia va veni din Galileea?

42 Nu zic Scripturile răspicat că Mesia se va naşte din spiţa regală a lui David, la Betleem, satul în care s-a născut David?”

43 Astfel, părerile mulţimii erau împărţite în privinţa lui.

44 Iar unii voiau să-l aresteze, dar nimeni nu s-a atins de el.

45 Aprozii, care fuseseră trimişi să-l aresteze pe Isus, s-au întors la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. „De ce nu l-aţi adus?” i-au luat cetat ei.

46 „Spune lucruri atât de minunate…” răspunseră ei. „N-am mai auzit aşa ceva!”

47 „Deci şi pe voi v-a dus în rătăcire? Îi luară fariseii în râs.

48 Este măcar unul singur dintre noi, fruntaşii evrei sau farisei, care crede că el este Mesia?

49 E limpede că gloata crede, dar, la urma urmelor, ce ştiu ei? Oricum, să fie blestemaţi!”

50 Atunci Nicodim luă cuvântul. (Vă mai amintiţi de el? Este conducătorul acela evreu care a venit în ascuns să aibă o întrevedere cu Isus.)

51 „Este legal oare să condamni un om, înainte de a fi fost judecat?”, întrebă el.

52 Ei i-au răspuns: „Nu cumva eşti şi tu un din Galileea? Cercetează Scripturile şi ai să vezi că nici un profet nu va veni din Galileea!”

53 Atunci adunarea s-a încheiat şi participanţii s-au împrăştiat pe la casele lor.

8

1 Isus s-a întors pe Muntele Măslinilor,

2 dar a doua zi, dis-de-dimineaţă, a fost iarăşi prezent la templu. Curând se şi adună o mulţime de oameni iar el se aşeză şi începu să le vorbească.

3 Pe când vorbea, conducătorii evrei şi fariseii i-au adus o femeie prinsă în adulter şi au aşezat-o înaintea mulţimii de oameni, care se uitau curioşi să vadă ce s-a întâmplat.

4 „Învăţătorule, i-au zis ei lui Isus, femeia acesta a fost prinsă chiar în actul adulterului.

5 Legea lui Moise spune că trebuie s-o omorâm. Tu ce zici?”

6 Ei încercau să-l prindă în cursă, doar-doar va spune ceva care să le dea temei să-l aresteze, dar Isus s-a aplecat şi a început să scrie cu degetul în ţarină.

7 Fiindcă îl tot presau să le dea un răspuns, el s-a ridicat în picioare şi a zis: „Bine, fie, omorâţi-o cu pietre – dar numai acela care n-a păcătuit niciodată are dreptul să arunce prima piatră.”

8 Apoi se aplecă din nou şi continuă să scrie în ţarină.

9 Conducătorii evrei se făcură nevăzuţi unul după altul, începând cu cel mai vârstnic, până când n-a mai rămas în faţa mulţimii decât Isus cu femeia.

10 Atunci Isus se ridică din nou în picioare şi-i spuse femeii: „Unde-ţi sunt pârâşii? Nu te-a condamnat nici unul?”

11 „Nu, Doamne, răspunse femeia.” Isus îi zise atunci: „Nici eu nu te condamn. Du-te şi să nu mai păcătuieşti.”

12 Mai pe urmă, într-una din convorbirile sale, Isus a spus poporului: „Eu sunt Lumina lumii. Deci, dacă mă urmaţi pe mine, nu vă veţi poticni în întuneric, fiindcă o lumină vie va inunda cărarea voastră.”

13 Fariseii însă au ripostat cu cuvintele: „Eşti un lăudăros şi un mincinos!”

14 Isus le-a zis: „Afirmaţiile pe care le fac eu sunt adevărate, chiar dacă se referă la mine însumi. Căci eu ştiu de unde am venit şi unde mă duc, dar voi nu cunoaşteţi aceste lucruri privitoare la mine.

15 Voi emiteţi judecăţi asupra mea fără să cunoaşteţi faptele. Eu nu vă judec acum;

16 dar dacă aş face-o, ar fi o judecată absolut corecta în toate privinţele, căci eu îl am pe Tatăl, care m-a trimis.

17 Legile voastre spun că dacă doi oameni se învoiesc asupra unui anumit fapt petrecut, mărturia lor este acceptată ca fiind adevărată.

18 Ei bine, eu sunt unul dintre martori iar Tatăl care m-a trimis este celălalt.”

19 „Unde-ţi este tatăl?” l-au întrebat ei. Isus a răspuns: „Voi nu ştiţi cine sunt eu, prin urmare, nici cine este Tatăl meu. Dacă m-aţi cunoaşte pe mine, atunci l-aţi cunoaşte şi pe el.”

20 Isus a făcut aceste declaraţii pe când se afla în acea parte a templului numită „Tezaurul”. Dar ei nu l-au arestat, căci încă nu îi venise vremea.

21 Mai târziu, Isus le-a spus din nou: „Eu voi pleca dintre voi; şi voi mă veţi căuta şi veţi muri în păcatele voastre. Şi unde mă duc eu voi nu puteţi veni.”

22 Iudeii au întrebat: „Are de gând să se sinucidă? Ce vrea să spună cu asta: «Unde mă duc eu voi nu puteţi veni»?”

23 Atunci el le-a spus: „Voi sunteţi de aici de jos; eu sunt de sus.

24 De aceea am zis că veţi muri în păcatele voastre, fiindcă dacă nu credeţi că eu sunt Mesia, Fiul lui Dumnezeu, veţi muri în păcatele voastre.”

25 „Să ne spui cine eşti tu!” îi cerură ei socoteală. El răspunse: „Eu sunt cel care am susţinut întotdeauna că sunt.

26 Pentru multe lucruri aş putea să vă condamn şi multe aş putea să vă învăţ, dar n-am s-o fac, fiindcă eu nu rostesc decât ceea ce mi-a spus cel care m-a trimis să vorbesc, şi el este Adevărul.”

27 Dar ei tot nu pricepeau că le vorbeşte despre Dumnezeu.

28 De aceea, Isus le-a mai spus: „Când îl veţi fi omorât pe Fiul omului, atunci vă veţi da seama că eu sunt acela şi că nu v-am expus propriile idei, ci am vorbit ceea ce m-a învăţat Tatăl.

29 Şi cel care m-a trimis pe mine este cu mine – nu m-a părăsit – fiindcă eu întotdeauna fac ce-i este plăcut lui.”

30 Atunci, mulţi dintre conducătorii iudei care l-au auzit rostind aceste vorbe au început să creadă că el este Mesia.

31 Acestora Isus le-a spus: „Voi sunteţi ucenicii mei cu adevărat dacă trăiţi aşa cum vă învăţ eu.

32 Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera.”

33 „Dar noi suntem descendenţii lui Avraam, i-au zis ei, şi niciodată n-am fost robii vreunui om de pe pământ. Ce vrei să spui cu asta că ne «va elibera»?”

34 Isus a răspuns: „Voi sunteţi robi ai păcatului, toţi până la unul.

35 Or, robii n-au drepturi, dar Fiul se bucură de toate drepturile existente.

36 Deci dacă Fiul vă va elibera, veţi fi liberi cu adevărat.

37 (Da, îmi dau seama că sunteţi descendenţii lui Avraam!) Cu toate acestea, unii din voi urziţi să mă ucideţi fiindcă mesajul meu nu găseşte răspuns în inimile voastre.

38 Eu vă spun ce am văzut când eram cu Tatăl. Voi însă urmaţi sfaturile tatălui vostru.”

39 „Tatăl nostru este Avraam”, declarară ei sus şi tare. „Nu este adevărat, replică Isus, fiindcă dacă ar fi, voi i-aţi urma exemplul său bun.

40 Pe când aşa, voi urmăriţi uciderea mea doar pentru că v-am spus adevărul auzit de mine de la Dumnezeu. Pe Avraam nu l-aţi vedea făcând asemenea fapte:

41 Nu, nu, ci voi mai degrabă ascultaţi de adevăratul vostru tată când vă purtaţi astfel.” Ei au ripostat: „Noi nu ne-am născut din flori – Tatăl nostru adevărat este însuşi Dumnezeu.”

42 Isus le-a zis: „Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci voi m-aţi iubi, căci eu am venit la voi din partea lui Dumnezeu. Nu mă aflu aici din voia mea, ci el m-a trimis.

43 De ce nu puteţi înţelege odată ce vă spun? De aceea, fiindcă sunteţi împiedicaţi să înţelegeţi!

44 Căci voi sunteţi copiii tatălui vostru, Diavolul, şi vă complăceţi în ticăloşiile săvârşite de el. De la început el a fost un ucigaş şi un duşman al adevărului – nu se găseşte nici o un adevăr în el. Când minte, pentru el asta este absolut normal, fiindcă este tatăl minciunilor.

45 Şi astfel, când vin eu şi vă spun adevărul, e şi normal ca voi să nu-l credeţi.

46 Care din voi mă poate acuza, pe drept, măcar de un singur păcat? Nici unul! Şi, dacă vă spun adevărul, de ce nu mă credeţi?

47 Oricine îl are pe Dumnezeu de tată ascultă cu bucurie cuvintele lui Dumnezeu, întrucât voi nu le ascultaţi, asta dovedeşte că nu sunteţi copiii lui.”

48 „Samariteanule! Străinule! Drace!”, rânjiră conducătorii evrei. „N-am spus noi întotdeauna că eşti posedat de demon?!”

49 „Nu este adevărat, a răspuns Isus, nu este nici un demon în mine. Căci eu dau cinste Tatălui meu – iar voi mă necinstiţi.

50 Şi deşi nu doresc deloc să devin mare, Dumnezeu aceasta îmi doreşte şi judecă pe toţi aceia care mă resping.

51 Vă spun cât se poate de răspicat că oricine ascultă de mine nu va muri niciodată!”

52 Conducătorii evreilor au zis a-tunci: „Ştim acum că eşti posedat de demon. Chiar Avraam şi cei mai falnici profeţi au murit, şi totuşi tu susţii că ascultarea de tine îl va împiedica pe un om să moară.

53 Prin urmare, nu cumva oi fi tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Sau decât profeţii, care au murit şi ei? În definitiv, cine te crezi tu?”

54 Atunci Isus le-a spus: „Dacă n-aş face altceva decât să mă laud singur, aceasta n-ar avea valoare. Dar Tatăl meu – pe care voi îl revendicaţi ca Dumnezeu al vostru – el este acela care face afirmaţii atât de măreţe despre mine.

55 Voi însă nu-l cunoaşteţi. Eu îl cunosc. Dacă aş declara altfel, aş fi un mincinos la fel de mare ca voi. Dar fapt este că eu îl cunosc şi îl ascult întru totul.

56 Părintele vostru Avraam s-a bucurat nespus să vadă aceste zile. El ştia că voi veni şi se bucura la gândul acesta.

57 Conducătorii religioşi au zis: „N-ai nici cincizeci de ani şi zici că l-ai văzut pe Avraam?!”

58 Isus a răspuns: „Adevărul absolut este că eu existam cu mult înainte de a se fi născut Avraam!”

59 În acel moment conducătorii iudeilor au pus mâna pe pietre să-l ucidă. Dar Isus a fost ascuns de privirile lor şi a trecut printre ei, părăsind templul.

9

1 Cum mergea înainte, a zărit un orb din naştere.

2 „Învăţătorule, l-au întrebat ucenicii săi, de ce s-a născut omul acesta orb? Ca urmare a propriilor sale păcate sau ale părinţilor săi?”

3 „Nici una, nici alta – răspunse Isus –, ci s-a născut aşa pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu.

4 Toţi trebuie să ne îndeplinim sarcinile ce ne-au fost încredinţate de către acela care m-a trimis, fiindcă n-a mai rămas decât puţin timp până la căderea nopţii, când încetează orice activitate.

5 Dar cât mai sunt încă aici în lume, îi dăruiesc lumina mea.”

6 Apoi scuipă pe pământ, făcu noroi din scuipat şi unse cu el ochii orbului,

7 după care îi spuse: „Du-te şi spală-te în scăldătoarea Siloam” („Siloam” înseamnă „Trimis”). Prin urmare, omul se duse acolo, se spălă şi primi vedere.

8 Vecinii lui şi alţii care-l cunoşteau drept „cerşetorul orb” s-au întrebat: „Oare să fie aceeaşi persoană – cerşetorul acela?”

9 Unii ziceau că da, alţii că nu. „Nu poate fi acelaşi om, îşi dădeau ei cu părerea dar seamănă cu el!” Iar cerşetorul afirma: „Eu sunt unul şi acelaşi om.”

10 L-au întrebat prin ce minune a ajuns să vadă. Ce s-a întâmplat?

11 Şi el le-a spus: „Un om căruia i se zice Isus a făcut tină şi mi-a uns ochii cu ea, după care mi-a spus să mă duc la scăldătoarea Siloamului, să mă spăl de noroi. Ei bine, am făcut aşa şi iată că acum văd.”

12 „Unde este el acum?” întrebară ei. „Nu ştiu”, răspunse el.

13 Atunci l-au dus pe om în faţa fariseilor.

14 (S-a întâmplat ca toatea acestea să aibă loc în ziua de Sabat.

15 Atunci fariseii i-au cerut să le povestească pe-ndelete cum s-au petrecut faptele. Şi el le-a povestit cum Isus i-a uns ochii cu noroi şi, când s-a spălat, şi-a căpătat vederea.

16 Unii din ei au zis: „Înseamnă că Isus acesta nu e de la Dumnezeu, pentru că lucrează în ziua de Sabat.” Alţii ziceau: „Dar cum ar face un păcătos de rând asemenea minuni?” Astfel, s-au iscat neînţelegeri între ei.

17 Atunci fariseii s-au năpustit cu întrebări asupra omului care fusese orb: „Omul acesta care ţi-a deschis ochii – cine spui că e?” „Cred că trebuie să fie vreun profet trimis de Dumnezu”, a răspuns omul.

18 Conducătorii evrei nu voiau să creadă nici în ruptul capului că omul fusese orb, până când, în cele din urmă, au chemat părinţii

19 şi i-au întrebat: „Este fiul vostru? S-a născut orb? Atunci cum se face că vede?”

20 Părinţii au răspuns: „Ştim că acesta e fiul nostru şi că s-a născut orb,

21 dar nu ştim ce i s-a întâmplat de vede acum, şi nici cine a făcut asta. Dar e el destul de mare, să vorbească singur! Aşa că întrebaţi-l pe el.”

22 Ziceau aşa de frica conducătorilor care anunţaseră că oricine va afirma că Isus este Mesia va fi excomunicat.

23 Deci, pentru a doua oară, fariseii l-au chemat înăuntru pe fostul orb şi i-au spus:

24 „Dă slavă lui Dumnezeu şi nu lui Isus, fiindcă noi ştim că Isus este un om păcătos.”

25 „Dacă e păcătos, nu ştiu, le-a răspuns el, dar un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd!”

26 „Dar ce ţi-a făcut? Întrebară ei. Cum te-a vindecat?”

27 „Uite ce e! făcu omul, v-am spus o dată, n-aţi fost atenţi? De ce vreţi să mai auziţi o dată? Sau nu cumva vreţi să deveniţi şi voi ucenicii lui?”

28 Atunci ei l-au afurisit şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul lui, dar noi suntem ucenicii lui Moise.

29 Noi ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, cât priveşte pe individul acesta, nu ştim nimic despre el.”

30 „Vai, dar ciudaţi mai sunteţi!” răspunse omul. „Va să zică poate vindeca orbii, şi totuşi nu ştiţi nimic despre el?!

31 Mă rog… o fi aşa, dar Dumnezeu nu-i ascultă pe oamenii răi, însă îi ascultă pe cei care i se închină şi fac voia sa.

32 De când lumea, n-a mai fost cineva să poată deschide ochii unui orb din naştere.

33 Dacă nu ar fi omul acesta de la Dumnezeu, n-ar fi în stare de aşa ceva.”

34 „Tu te-ai născut în păcat, ţipară ei la el. Tocmai tu te găseşti să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.

35 Când a auzit Isus ce s-a întâmplat, l-a găsit pe om şi i-a spus: „Crezi în Mesia?”

36 Omul i-a răspuns: „Cine este, căci vreau să cred.”

37 „L-ai văzut” îi spuse „e cel care stă de vorbă cu tine.”

38 „Da, Doamne, spuse omul, cred!” Şi i ş-a închinat lui Isus.

39 Atunci Isus i-a zis: „Eu am venit în lume să dau vedere celor orbi duhovniceşte şi să le arăt celor care-şi închipuie că văd, că, de fapt, nu văd.”

40 Fariseii care stăteau în preajmă l-au întrebat: „Vrei să spui că noi suntem orbi, nu?”

41 „Dacă aţi fi orbi, n-aţi fi vinovaţi”, a răspuns Isus. „Dar vinovăţia voastră rămâne, pentru că sunteţi conştienţi de ceea ce faceţi.”

10

1 „Oricine refuză să intre în staul pe poartă, şi se furişează, sărind gardul, negreşit e un hoţ.

2 Fiindcă păstorul intră pe poartă.

3 Portarul i-o deschide larg iar oile aud glasul şi vin la el; atunci el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul.

4 Merge înaintea lor şi ele îl urmează, fiindcă îi cunosc glasul.

5 După un străin nu se vor duce, ci vor fugi de el, fiindcă nu-i cunosc glasul.”

6 Cei care l-au auzit pe Isus folosind această ilustraţie n-au înţeles sensul ei.

7 Prin urmare, el le-a explicat-o. „Eu sunt poarta oilor, spuse el.

8 Toţi ceilalţi care au venit înaintea mea au fost nişte hoţi şi tâlhari. Dar oile adevărate nu le-au dat ascultare.

9 Da, eu sunt Poarta. Cei care au intrat pe poartă vor fi salvaţi; vor intra şi vor ieşi şi vor găsi păşuni verzi.

10 Scopul hoţului este să fure, să ucidă şi să distrugă. Scopul meu este să dăruiesc viaţa veşnică – o viaţă din belşug.

11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

12 Dar cel plătit fuge când vede că vine lupul şi lasă oile, fiindcă nu sunt ale lui iar el nu este păstorul lor. Atunci vine lupul şi se năpusteşte asupra lor, împrăştiind turma.

13 Argatul fuge pentru că este tocmit şi nu-i pasă de oi.

14 „Eu sunt Bunul Păstor şi-mi cunosc oile, iar ele mă cunosc pe mine,

15 după cum mă cunoaşte pe mine Tatăl, şi eu îl cunosc pe Tatăl, iar eu îmi dau viaţa pentru oi.

16 Mai am şi alte oi, într-un alt staul. Trebuie să le aduc şi pe acelea, şi ele vor lua seama la glasul meu, şi vor fi o turmă cu un singur Păstor.

17 Tatăl mă iubeşte fiindcă îmi dau viaţa pentru ca s-o pot avea.

18 Nimeni nu mă poate ucide fără consimţământul meu – îmi dau viaţa de bună voie. Fiindcă am dreptul şi puterea să mi-o dau când vreau, după cum am dreptul şi puterea s-o iau înapoi. Căci Tatăl mi-a dat acest drept.”

19 La auzul acestor cuvinte, conducătorii evreilor au început din nou să aibă păreri diferite despre el.

20 Unii ziceau: „Ori e posedat, ori e nebun. Ce rost are să mai ascultaţi un astfel de om?”

21 Alţii ziceau: „Nouă nu ni se pare că acest om ar fi stăpânit de draci. Păi cum, poate un demon deschide ochii unui orb?”

22 Era iarnă, şi Isus se afla la Ierusalim în timpul Sărbătorii dedicării.

23 Era în templu şi se plimba prin zona cunoscută sub numele de „Odaia lui Solomon”.

24 Conducătorii evrei l-au înconjurat, întrebându-l: „Câtă vreme ai de gând să ne ţii în încordare? Dacă eşti Mesia, spune-ne lămurit.”

25 „V-am şi spus deja, dar voi nu credeţi în mine, răspunse Isus. Dovada constă în minunile pe care le fac în numele Tatălui meu.

26 (Dar voi nu credeţi în mine, fiindcă nu faceţi parte din oile mele.

27 Oile mele îmi recunosc vocea, şi eu le cunosc, iar ele mă urmează.

28 Eu le dau viaţă veşnică şi ele nu vor pieri niciodată. Nimeni nu le va smulge din mâna mea,

29 fiindcă Tatăl meu mi le-a dat iar el e mai puternic decât toţi ceilalţi, aşa că nimeni nu mi le poate răpi.)

30 Eu cu Tatăl suntem una.”

31 Atunci conducătorii evrei au luat din nou pietre de jos să-l ucidă.

32 Isus a zis: „Sub îndrumarea lui Dumnezeu, eu am făcut o mulţime de minuni, menite să-i ajute pe oameni. Pentru care din ele vreţi să mă ucideţi acum?”

33 Ei i-au răspuns: „Nu pentru fapte bune, ci pentru blasfemie, pentru că deşi eşti un simplu muritor, te-ai declarat totuşi Dumnezeu.”

34 „Chiar în legea voastră se spune că oamenii sunt dumnezei, răspunse el.

35 Deci dacă Scriptura, care nu poate să nu fie adevărată, vorbeşte despre cei cărora le-a fost adresat mesajul lui Dumnezeu ca fiind dumnezei,

36 voi numiţi totuşi blasfemie când cel care a fost sfinţit şi trimis în lume de Tatăl vine şi zice: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu».

37 Să nu credeţi în mine dacă nu fac minuni de la Dumnezeu.

38 Dar dacă le fac, credeţi în ele, chiar dacă în mine nu credeţi. Atunci vă veţi convinge că Tatăl meu este în mine şi eu în Tatăl.”

39 Încă o dată ei au încercat să-l aresteze. Dar el i-a părăsit

40 şi a plecat dincolo de râul Iordan să stea undeva în apropierea locului unde botezase Ioan la început.

41 Şi mulţi l-au urmat. „Ioan nu făcea minuni, se mirau ei, dar toate prezicerile sale privitoare la omul acesta s-au împlinit.”

42 Şi mulţi din ei au ajuns la concluzia că Isus este Mesia.

11

1 Vă mai amintiţi de Maria, cea care a turnat parfumul acela scump peste picioarele lui Isus şi i le-a şters apoi cu părul ei?

2 Ei bine, fratele ei Lazăr, care locuia la Betania împreună cu Maria şi cu sora ei, Marta, s-a îmbolnăvit.

3 Prin urmare, cele două surori i-au trimis lui Isus următorul mesaj: „Doamne, bunul tău prieten este foarte, foarte bolnav.”

4 Dar când a auzit Isus, a zis: „Scopul bolii sale nu este moartea, ci slăvirea lui Dumnezeu. Eu, Fiul Omului, voi primi slavă din această situaţie.”

5 Deşi lui Isus îi erau foarte dragi Marta, Maria şi Lazăr,

6 el a rămas unde se afla pentru încă două zile şi n-a făcut nici o mişcare pentru a veni la ei.

7 Dar, după ce au trecut cele două zile, le-a spus ucenicilor: „Haideţi să mergem în Iudeea.”

8 Ucenicii au obiectat: „Învăţătorule, au zis ei, doar mai acu vreo câteva zile, conducătorii evrei încercau să te ucidă. Şi tu mergi din nou acolo?”

9 Isus a răspuns: „Sunt douăsprezece ore cu lumină în fiecare zi şi în orice oră din ea omul poate umbla teafăr, fără să se poticnească.

10 Doar noaptea există primejdia să calci greşit, din pricina întunericului.”

11 Apoi adăugă: „Prietenul nostru Lazăr a adormit, dar eu am să mă duc acum să-l trezesc!”

12 Ucenicii, crezând că Isus se referea la faptul că Lazăr petrece acum o noapte de odihnă, au zis: „Asta înseamnă că se face mai bine.”

13 Isus însă voise să spună prin aceasta că Lazăr a murit.

14 Atunci le-a spus-o pe faţă: „Lazăr e mort.

15 De dragul vostru, mă bucur că n-am fost acolo, fiindcă acest eveniment vă va da prilejul să credeţi în mine. Hai, să mergem la el.”

16 Toma, poreclit „Geamănul”, se adresă celorlalţi ucenici: „Haideţi, să mergem să murim şi noi împreună cu el!”

17 Când au sosit în Betania, li s-a spus că Lazăr e îngropat de patru zile.

18 Betania se afla la numai câţiva kilometri de drumul ce duce la Ierusalim,

19 şi mulţi dintre conducătorii evrei veniseră să-şi prezinte condoleanţele şi să le mângâie pe Marta şi pe Maria pentru pierderea suferită.

20 Când a aflat Marta că vine Isus, i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă a rămas acasă.

21 Marta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

22 Dar nici acum nu e prea târziu, căci eu ştiu că Dumnezeu îmi va învia fratele dacă ai să-l rogi tu.”

23 Isus i-a spus: „Fratele tău va învia.”

24 „Da, zise Marta, când vor învia toţi, în ziua învierii.”

25 Isus îi spuse: „Eu sunt cel care învie morţii şi le dăruieşte viaţă din nou. Oricine crede în mine, chiar dacă moare la fel ca ceilalţi, va trăi din nou.

26 Fiindcă crede în mine, va primi viaţă eternă şi nu va pieri niciodată. Crezi tu aceasta, Marto?”

27 „Da, învăţătorule, îi spuse ea. Cred că tu eşti Mesia. Fiul lui Dumnezeu, cel pe care l-am aşteptat atât de mult.”

28 Atunci ea l-a lăsat acolo şi s-a întors la Maria; apoi chemând-o din mijlocul bocitorilor, i-a spus: „A venit şi doreşte să te vadă.”

29 Şi Maria s-a dus îndată la el.

30 Dar Isus a rămas afară din sat, la locul unde îl întâlmse Marta.

31 Când au văzut conducătorii iudei care veniseră s-o consoleze pe Maria că pleacă grăbită, au presupus că se duce la mormântul lui Lazăr să jelească şi au pornit după ea.

32 Când a sosit Maria la locul unde se afla Isus, i-a căzut la picioare, zicând: „Doamne, dacă ai fi fost tu aici, fratele meu ar mai fi şi azi în viaţă.”

33 Când a văzut-o Isus cum plânge şi pe conducătorii evrei care boceau cu ea, s-a umplut de indignare şi s-a tulburat.

34 „Unde este îngropat?”, i-a întrebat el. Ei ziseră: „Vino să vezi”.

35 Ochii lui Isus s-au umplut de lacrimi.

36 „Erau prieteni apropiaţi – au spus fruntaşii iudei. Vezi, ce mult îl iubea!”

37 Dar unii ziceau: „Omul acesta a vindecat un orb – de ce nu l-a putut împiedica pe Lazăr să moară?”

38 Şi din nou Isus se umplu de indignare, între timp au ajuns la mormânt. Era un fel de peşteră cu o piatră grea răsturnată în faţa intrării.

39 „Daţi piatra la o parte”, spuse Isus. Dar Marta, sora mortului, zise: „La ora aceasta o să miroase foarte urât, fiindcă e mort de patru zile.”

40 „Dar nu ţi-am spus că vei vedea o minune strălucită de la Dumnezeu dacă vei crede?” o întrebă Isus.

41 Aşadar, rostogoliră piatra la o parte. Atunci Isus îşi ridică privirile spre cer şi rosti: „Tată, îţi mulţumesc pentru că mă asculţi.

42 Desigur, tu mă asculţi întotdeauna, dar am spus-o pentru oamenii care stau aici, ca şi ei să creadă că tu m-ai trimis.”

43 Apoi strigă: „Lazăre, ieşi afară!”

44 Şi Lazăr ieşi – învelit în giulgiu şi având faţa bandajată. Isus le spuse: „Desfaceţi-l şi daţi-i drumul să meargă.”

45 Şi astfel, în sfârşit, mulţi dintre conducătorii evrei, care erau cu Maria şi au văzut minunea cu ochii lor, au crezut în cele din urmă în el.

46 Dar unii s-au dus îndată la farisei şi le-au dat de ştire ce s-a întâmplat.

47 Atunci mai marii preoţilor au convocat o şedinţă de consiliu să discute situaţia. „Ce ne facem? – se întrebau ei – căci omul acesta realmente săvârşeşte minuni.

48 Dacă-l lăsăm în pace, întreaga naţiune se va duce după el – şi atunci va veni armata romană şi ne va ucide, preluând conducerea guvernului evreiesc.”

49 Unul din ei, Caiafa, care era Mare Preot anul acela, a zis: „Neştiutori ce sunteţi! –

50 lăsaţi să moară doar omul acesta pentru popor! De ce să piară întreaga naţiune?”

51 Profeţia aceasta, după care Isus trebuia să moară pentru întreaga naţiune, a venit din partea lui Caiafa în calitatea sa de Mare Preot. N-a conceput-o singur, ci a primit inspiraţie s-o facă.

52 A fost acea prezicere după care, moartea lui Isus nu va fi doar pentru Israel, ci pentru toţi copiii lui Dumnezeu împrăştiaţi în toată lumea.

53 Aşadar, din clipa aceea conducătorii evrei au început să urzească moartea lui Isus.

54 În această perioadă, Isus şi-a încheiat misiunea de propovăduire publică şi a părăsit Ierusalimul, ducându-se la marginea deşertului, în satul Efraim şi a stat acolo împreună cu ucenicii.

55 Se apropia Pastele – care era o zi sfântă le evrei – şi mulţi oameni de la sate au sosit în Ierusalim cu câteva zile mai devreme, pentru ca să poată îndeplini ritualul de purificare înainte de începerea Pastelor.

56 Ei doreau să-l vadă pe Isus şi, cum stăteau ei de vorbă în Templu, se întrebau: „Ce credeţi? O să vină oare de Paşte?”

57 Între timp, mai marii preoţilor şi fariseii anunţaseră oficial că oricine îl va vedea pe Isus va trebui să raporteze imediat, pentru ca ei să-l poată aresta.

12

1 Cu şase zile înainte de a începe festivităţile de Paşte, sosi şi Isus în Betania unde se afla Lazăr – cel pe care îl înviase.

2 Se pregătise un banchet în cinstea lui Isus. Marta servea iar Lazăr stătea la masă cu el.

3 Atunci Maria luă un vas cu parfum scump, făcut din esenţă de nard şi unse cu el picioarele lui Isus, ştergându-le cu părul ei. Toată casa se umplu de mireasmă.

4 Dar Iuda Iscarioteanul, unul din ucenicii săi – acela care avea să-l trădeze – zise:

5 „Parfumul ăsta făcea cât o avere. Trebuia să-l fi vândut iar banii să-i fi dat la săraci.”

6 Zicea asta nu pentru că l-ar fi interesat săracii, ci fiindcă el avea în grijă banii ucenicilor şi intra adesea în ei pentru uzul său personal.

7 Isus a răspuns: „Lăsaţi-o în pace. Ea a făcut aceasta ca să mă pregătească de înmormântare.

8 Pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi dar eu nu voi mai fi cu voi multă vreme.”

9 Când au auzit oamenii de rând din Ierusalim despre sosirea sa, au dat năvală cu toţii să-l vadă, atât pe el, cât şi pe Lazăr – cel înviat din morţi.

10 Atunci mai marii preoţilor s-au hotărât să-l ucidă pe Lazăr,

11 căci din pricina lui mulţi dintre iudei ieşiseră din rândurile lor şi crezură în Isus, fiind convinşi că el este Mesia al lor.

12 A doua zi, vestea că Isus se îndreaptă spre Ierusalim s-a răspândit în tot oraşul şi o mulţime uriaşă de vizitatori de Paşte

13 au luat ramuri de palmier şi i-au ieşit în întâmpinare pe drum, strigând: „Iată Salvatorul! Dumnezeu să-l binecuvânteze pe regele Israelului! Slăvit fie Trimisul lui Dumnezeu!”

14 Isus călărea pe mânzul unei măgăriţe, împlinind astfel profeţia care zicea:

15 „Nu te teme de Regele tău, popor al Israelului, căci el va veni la tine blând, călare pe mânzul unei măgăriţe!”

16 (Ucenicii săi nu şi-au dat seama atunci că este împlinirea profeţiei dar, după întoarcerea lui Isus în slava sa cerească, au observat cât de multe profeţii din Scriptură se împliniseră chiar sub ochii lor.)

17 Şi aceia din mulţime care-l văzuseră pe Isus înviindu-l pe Lazăr au povestit acest fapt tuturor.

18 A fost motivul principal pentru care a ieşit atâta lume să-l întâlnească – fiindcă auziseră despre această minune nemaipomenită.

19 Atunci fariseii au zis între ei: „Am pierdut! Ia uitaţi-vă, toată lumea s-a dus după el!”

20 Nişte greci care veniseră la Ierusalim să ia parte la sărbătorile de Paşte,

21 i-au făcut o vizită lui Filip, care era din Betsaida, şi i-au zis: „Domnule, vrem să-l cunoaştem pe Isus.”

22 Filip i-a spus lui Andrei şi amândoi s-au dus apoi să-l întrebe pe Isus.

23 Isus a răspuns că nu-i sosise ceasul să se întoarcă în slava sa cerească

24 şi că „trebuie să cad şi să mor ca un bob de grâu în brazdă. Dacă nu mor, voi rămâne numai eu – o sămânţă singuratică, în schimb, moartea mea va produce multe boabe noi de grâu – o recoltă îmbelşugată de vieţi noi.

25 Dacă vă iubiţi viaţa de aici de jos, o veţi pierde. Dacă vă dispreţuiţi viaţa de aici de jos, o veţi preschimba cu slava eternă.

26 Dacă grecii aceştia doresc să fie ucenicii mei, spuneţi-le să vină şi să mă urmeze, căci slujitorii mei trebuie să fie acolo unde sunt şi eu. Iar dacă mă vor urma, Tatăl îi va onora.

27 Acum sufletul meu este adânc tulburat. Să mă rog oare: «Tată, salvează-mă de la ceea ce mă aşteaptă»? Dar chiar pentru asta am venit.

28 Tată, dă slavă şi onoare numelui Tău.” Atunci s-a auzit o voce din cer, zicând: „Am şi făcut deja acest lucru şi-l voi mai face.”

29 Când a auzit mulţimea glasul, unii au crezut că a tunat, pe când alţii au spus că un înger i-a vorbit.

30 Atunci Isus le-a spus: „Vocea a fost pentru voi, nu pentru mine.

31 Vremea judecăţii a sosit pentru lume – când Satan, prinţul acestei lumi, va fi aruncat afară.

32 Iar eu, când voi fi înălţat pe o cruce, voi atrage la mine pe toţi oamenii.”

33 A spus aceasta pentru a indica felul în care avea să moară.

34 „Să moară?” se întreba mulţimea. „Noi credeam că Mesia va trăi în veci şi nu va muri niciodată. De ce spui tu că va muri? Despre care Mesia vorbeşti?”

35 Isus a răspuns: „Lumina mea nu va mai străluci pentru voi decât puţină vreme. Umblaţi în ea cât se mai poate şi duceţi-vă unde doriţi, înainte de a se face întuneric, fiindcă atunci va fi prea târziu să mai vedeţi drumul pe care trebuie să mergeţi.

36 Folosiţi-vă de Lumină cât mai este timp, şi atunci veţi deveni purtători de lumină.” După ce a spus aceste lucruri Isus a plecat şi s-a ascuns de ei.

37 Dar, în ciuda tuturor minunilor pe care le făcuse, majoritatea oamenilor tot nu voiau să creadă că el e Mesia.

38 Era întocmai cum prezisese profetul Isaia: „Doamne, cine ne va crede? Cine va accepta minunile măreţe ale lui Dumnezeu, ca dovadă?”

39 Ei nu puteau crede, fiindcă, aşa cum a mai zis Isaia:

40 „Dumnezeu le-a orbit ochii ca să nu vadă şi le-a împietrit inimile ca să nu priceapă şi să nu se întoarcă la mine să-i vindec.”

41 Isaia se referea la Isus când făcea această prezicere, căci el avusese o vedenie a slavei lui Mesia.

42 Fapt este că şi dintre conducătorii evreilor, mulţi credeau că el este Mesia, dar nu îndrăzneau s-o recunoască, de frică să nu-i excomunice fariseii din sinagogă,

43 fiindcă ei iubeau lauda oamenilor mai mult decât lauda lui Dumnezeu.

44 Iar Isus a strigat mulţimilor: „Dacă aveţi încredere în mine, atunci cu adevărat vă încredeţi în Dumnezeu.

45 Deoarece, când mă vedeţi pe mine, îl vedeţi pe cel care m-a trimis.

46 Eu am venit ca Lumină, să luminez în lumea aceasta întunecată,

47 încât toţi cei care-şi pun încrederea în mine să nu mai rătăcească în întuneric.

48 Dar toţi cei care mă resping pe mine şi mesajul meu vor fi judecaţi în Ziua Judecăţii, datorită adevărurilor pe care le-am rostit.

49 Căci nu sunt propriile mele idei, ci v-am spus ceea ce am primit de la tatăl meu să vă spun.

50 Şi eu ştiu că instrucţiunile sale conduc la viaţă veşnică, aşa că tot ce-mi spune el spun şi eu.”

13

1 Isus a ştiut în seara zilei de Paşte că avea să fie ultima noapte petrecută de el pe pământ, înainte de a se întoarce la Tatăl.

2 În timpul cinei, Diavolul îi sugerase deja lui Iuda, fiul lui Simon, că aceasta e noaptea în care să-şi aducă la îndeplinire planul de a-l trăda pe Isus.

3 Isus ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile şi că venea de la Dumnezeu şi că avea să se întoarcă la Dumnezeu. Şi ce mult îşi iubea el ucenicii!

4 Isus se ridică de la masă, îşi scoase mantia, se încinse cu un ştergar,

5 turnă apă într-un lighean şi începu să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul de la brâu.

6 Când ajunse la Simon Petru, acesta îi spuse: „Învăţătorule, nu se cade să ne speli tu picioarele noastre!”

7 Isus răspunse: „Tu nu înţelegi acum de ce fac asta, dar într-o zi vei înţelege.”

8 „Ba nu, protestă Petru, mie n-ai să-mi speli picioarele niciodată!” „Dacă nu ţi le spăl, atunci nu poţi fi părtaş cu mine”, răspunse Isus.

9 Auzind aceste cuvinte, Simon Petru exclamă: „Atunci spală-mi şi mâinile şi capul – nu numai picioarele!”

10 Isus răspunse: „Unuia care a făcut baie nu mai trebuie să i se spele decât picioarele pentru a fi curat cu desăvârşire. Acum tu eşti curat – dar asta nu e valabil pentru toţi cei prezenţi.”

11 Fiindcă Isus ştia cine avea să-l trădeze. Asta a vrut el să spună când a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi.”

12 După ce le-a spălat picioarele, şi-a îmbrăcat din nou mantia şi, aşezându-se, a întrebat: „Înţelegeţi ce am făcut acum?

13 Voi îmi ziceţi «Învăţător» şi «Domn», şi bine faceţi, fiindcă este adevărat.

14 Acum, întrucât eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi ar trebui să vă spălaţi picioarele unii altora.

15 Eu v-am dat un exemplu de urmat: faceţi cum am făcut eu.

16 Cât este de adevărat că un slujitor nu e mai mare decât stăpânul său! Nici mesagerul mai important decât acela care-l trimite.

17 Voi cunoaşteţi aceste lucruri – acum puneţi-le în practică. Aceasta e calea binecuvântării!

18 Nu spun aceste lucruri pentru voi toţi. Vă cunosc atât de bine pe fiecare din voi, fiindcă eu v-am ales. Scripturile declară: «Unul care cinează cu mine mă va trăda» şi acest lucru se va împlini degrabă.

19 Vă spun asta acum, pentru ca atunci când se va întâmpla, să credeţi în mine.

20 Cu adevărat, oricine primeşte cu bucurie o persoană trimisă de mine, pe mine mă primeşte cu bucurie. Or, a mă primi pe mine cu bucurie înseamnă a-l primi pe Tatăl care m-a trimis.”

21 Duhul lui Isus se zbătea acum într-un chip cumplit şi el a exclamat: „Da, aşa este, unul din voi mă va trăda!”

22 Ucenicii se uitară unii la alţii, întrebându-se la cine s-ar fi putut referi.

23 Întrucât eu stăteam la masă chiar lângă Isus, fiind prietenul său cel mai apropiat,

24 Simon Petru mi-a făcut semn să-l întreb cine este acela care avea să facă o faptă atât de mârşavă.

25 Prin urmare, eu m-am întors şi l-am întrebat: „Doamne, cine este?”

26 Şi el mi-a spus: „Este cel pe care-l voi onora, dându-i pâinea înmuiată în sos.” Şi după ce-o înmuie, i-o dădu lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.

27 De îndată ce o mâncă, Satana intră în Iuda. Atunci Isus îi spuse: „Grăbeşte-te – acum e timpul s-o faci.”

28 Nici unul din ceilalţi aflaţi la masă nu au înţeles ce vrea să spună Isus.

29 Unii au crezut că, întrucât Iuda e casierul lor, Isus i-a spus să meargă să plătească mâncarea sau să dea nişte bani săracilor.

30 Iuda a ieşit numaidecât afară în bezna nopţii.

31 De îndată ce a părăsit Iuda odaia, Isus a zis: „Vremea mea a sosit, slava lui Dumnezeu mă va înconjura în curând – şi Dumnezeu va primi multă laudă dintotcemiseva întâmpla.

32 Iar Dumnezeu îmi va da propria lui slavă, şi încă foarte curând.

33 Copii scumpi şi iubiţi, ce scurte sunt clipele acestea dinaintea plecării mele dintre voi! După ce vă voi părăsi, chiar dacă mă veţi căuta, nu veţi putea veni la mine – aşa cum le-am spus şi fruntaşilor evrei.

34 Şi acum, eu vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii fierbinte cât vă iubesc eu.

35 Dragostea fierbinte dintre voi va demonstra lumii că sunteţi ucenicii mei.”

36 Simon Petru zise: „Învăţătorule, unde te duci?” Isus răspunse: „Tu nu poţi veni cu mine acum, dar mă vei urma mai încolo.”

37 „Dar de ce nu pot veni acum? Întrebă el, căci, eu sunt gata să mor pentru tine.”

38 Isus răspunse: „Să mori pentru mine? Da de unde – înainte de a cânta cocoşul mâine dimineaţă, tu te vei lepăda de mine de trei ori!”

14

1 Să nu vi se tulbure inima! Voi aveţi încredere în Dumnezeu, aveţi acum încredere şi în mine.

2 Sunt multe cămine acolo sus unde locuieşte Tatăl meu, şi eu mă duc să le pregătesc pentru venirea voastră.

3 Când totul va fi gata, voi veni şi vă voi lua, pentru ca să fiţi pe veci cu mine, acolo unde sunt eu. Dacă nu ar fi aşa, v-aş spune lămurit

4 Iar voi ştiţi unde mă duc şi cum se ajunge acolo.”

5 „Ba, nu ştim, grăi Toma. Habar nu avem unde te duci, deci, cum am putea cunoaşte calea într-acolo?”

6 Isus îi spuse: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin mine.

7 Dacă aţi fi ştiut cine sunt eu, atunci aţi fi ştiut şi cine este Tatăl meu. De acum încolo îl cunoaşteţi – şi l-aţi văzut!”

8 Filip spuse: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi vom fi mulţumiţi.”

9 Isus răspunse: „Filip, nici chiar tu nu ştii cine sunt, după ce am petrecut atâta timp împreună cu voi?! Oricine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Atunci, voi de ce mai cereţi să-l vedeţi?

10 Nu credeţi că eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în mine? Cuvintele pe care le rostesc eu nu sunt ale mele, ci vin de la Tatăl care trăieşte în mine. Şi el îşi înfăptuieşte lucrarea prin mine.

11 Numai să credeţi acest lucru – că eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în mine! Altminteri, să credeţi aceasta datorită puternicelor minuni la care aţi asistat.

12 „Vă spun acest adevăr solemn, cu toata tăria, că oricine crede în mine va face în mod sigur aceleaşi minuni pe care le-am făcut eu, ba chiar şi mai mari, pentru că eu mă duc la Tatăl, să fiu împreună cu el.

13 Voi îi puteţi cere tot ce doriţi, invocând numele meu, şi eu vă voi asculta, întrucât aceasta va da slavă Tatălui din pricina a ceea ce voi face eu, Fiul, pentru voi.

14 Da, da, cereţi orice, făcând uz de numele meu, şi eu vă voi împlini cerinţa!

15 Dacă mă iubiţi, ascultaţi de mine,

16 şi eu voi ruga pe Tatăl iar el vă va da un alt Mângâietor, care nu vă va părăsi niciodată.

17 Este Duhul Sfânt, Duhul care călăuzeşte în tot adevărul. Lumea largă nu-l poate primi, fiindcă nu-l caută şi nu-l recunoaşte. Dar voi îl cunoaşteţi, fiindcă trăieşte alături de voi acum, iar într-o bună zi va fi în voi

18 Nu, nu, eu nu vă voi părăsi, nici nu vă voi lăsa orfani – ci voi veni la voi.

19 Peste puţină vreme, voi pleca din lumea aceasta, dar cu voi încă voi fi prezent. Căci voi trăi din nou – şi veţi trăi şi voi.

20 Când voi învia, veţi cunoaşte că eu sunt în Tatăl, că voi sunteţi în mine iar eu în voi.

21 Acela mă iubeşte care ascultă de mine şi, fiindcă mă iubeşte, şi Tatăl meu îl va iubi, îl voi iubi şi eu şi mă voi descoperi lui.”

22 Iuda, (dar nu Iscarioteanul, ci celălalt ucenic, numit la fel) i-a zis: „Doamne, de ce te vei descoperi numai nouă ucenicilor, şi nu lumii întregi?”

23 Isus răspunse: „Fiindcă nu mă voi descoperi decât acelora care mă iubesc şi mă ascultă. Pe aceştia şi Tatăl îi va iubi iar noi vom veni la ei şi vom locui în ei.

24 Oricine nu ascultă de mine nu mă iubeşte. Să nu uitaţi: eu nu inventez răspunsul la întrebarea voastră! Este răspunsul dat de Tatăl care m-a trimis.

25 Vă spun aceste lucruri acum, cât mai sunt cu voi.

26 Dar când va trimite Tatăl pe Mângâietorul, care urmează să mă reprezinte, – şi prin Mângâietorul înţeleg pe Duhul Sfânt – el vă va învăţa multe lucruri şi vă va reaminti tot ce v-am spus eu.

27 Vă las cu un dar: pacea minţii şi a inimii. Şi pacea pe care o dau eu nu este instabilă ca pacea pe are o dă lumea. Deci nu vă tulburaţi şi nu vă temeţi.

28 Aduceţi-vă aminte ce v-am spus – că mă duc, dar mă voi întoarce iarăşi la voi. Dacă mă iubiţi cu adevărat, vă veţi bucura foarte mult de mine, fiindcă mă pot duce acum la Tatăl, care este mai mare decât mine.

29 V-am spus aceste lucruri înainte de a se întâmpla, pentru ca, atunci când vor avea loc, să credeţi în mine,

30 Nu mai am timp să stau de vorbă cu voi, fiindcă prinţul rău al acestei lumi se apropie. El nu are nici o putere asupra mea,

31 dar eu voi face de bună voie tot ce-mi cere Tatăl pentru ca lumea să ştie că-l iubesc pe Tatăl. Haideţi, să mergem!

15

1 „Eu sunt adevărata Viţă iar Tatăl meu este Grădinarul.

2 El retează orice ramură care nu dă rod. Dar ramurile roditoare le curăţă pentru ca să aducă şi mai mult rod.

3 El deja v-a îngrijit prin faptul că v-a curăţat în vederea unei utilităţi şi forţe sporite, prin poruncile ce vi le-am dat.

4 Aveţi grijă să trăiţi în mine iar mie să-mi daţi voie să trăiesc în voi. Fiindcă, o mlădiţă nu poate aduce rod când e îndepărtată de viţă. Nici voi nu puteţi fi roditori despărţiţi de mine.

5 Da, eu sunt Viţa, iar voi sunteţi mlădiţele. Oricine trăieşte în mine şi eu trăiesc în el va produce mult rod. Fiindcă despărţiţi de mine nu puteţi face nimic.

6 Dacă se desparte cineva de mine, este aruncat ca o ramură uscată şi adunat împreună cu celelalte într-o grămadă şi ars.

7 Dar dacă rămâneţi în mine şi împliniţi poruncile mele, puteţi să-mi cereţi orice şi vi se va acorda.

8 Ucenicii mei adevăraţi produc recolte îmbelşugate. Faptul acesta aduce multă slavă Tatălui meu.

9 Cum m-a iubit pe mine Tatăl, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Trăiţi în dragostea mea.

10 Atunci când ascultaţi de mine, veţi rămâne în dragostea mea, după cum şi eu ascult de Tatăl meu şi rămân în dragostea sa.

11 V-am spus aceasta pentru ca să vă umpleţi de bucuria mea. Da, cupa bucuriei voastre va da peste margini de plină ce va fi!

12 Vă cer să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit şi eu.

13 Şi iată măsura dragostei: Iubeşti cel mai mult atunci când îţi dai viaţa pentru prietenul tău.

14 Şi voi sunteţi prietenii mei dacă ascultaţi de mine.

15 Nu vă mai numesc robi, fiindcă un stăpân nu face confidenţe robilor săi; acum voi sunteţi prietenii mei, dovada fiind faptul că v-am spus tot ce mi-a spus Tatăl.

16 Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi. Eu v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade bune întotdeauna, pentru ca, indiferent ce veţi cere de la Tatăl, făcând uz de numele meu, el să vă dea.

17 Cer să vă iubiţi unii pe alţii,

18 fiindcă şi aşa din partea lumii veţi avea parte de suficientă ură.

19 Lumea v-ar iubi dacă aţi fi de-ai ei, dar nu sunteţi – fiindcă eu v-am ales să ieşiţi din această lume, şi astfel ea vă urăşte.

20 Vă mai aduceţi aminte ce v-am spus? «Un rob nu e mai mare decât stăpânul său!» Astfel, dacă pe mine m-au persecutat, de bună seamă că şi pe voi vă vor persecuta. Iar dacă m-ar fi ascultat pe mine, v-ar asculta şi pe voi.

21 Oamenii din lume vă vor persecuta fiindcă sunteţi ai mei, căci ei nu-l cunosc pe Dumnezeu, care m-a trimis.

22 Ei n-ar fi vinovaţi dacă n-aş fi venit eu şi nu le-aş fi vorbit. Dar acum n-au nici o scuză pentru păcatul lor.

23 Oricine mă urăşte pe mine îl urăşte pe Tatăl meu.

24 Dacă n-aş fi făcut minuni atât de măreţe printre ei, nu ar fi socotiţi vinovaţi. Dar aşa cum stau lucrurile, ei au văzut aceste minuni şi totuşi m-au urât – şi pe mine, şi pe Tatăl meu.

25 Faptul acesta a împlinit ce-au spus profeţii cu privire la Mesia: «Ei m-au urât fără temei.»

26 Dar vouă eu am să vi-l trimit pe Mângâietorul – Duhul Sfânt – izvorul întregului adevăr! El va veni la voi de la Tatăl şi vă va spune totul cu privire la mine.

27 Iar voi trebuie să le vorbiţi tuturor despre mine, fiindcă voi aţi fost cu mine de la început.”

16

1 V-am spus aceste lucruri pentru ca să nu vă clătinaţi în faţa a tot ce vă aşteaptă.

2 Căci veţi fi excomunicaţi din sinagogile lor, ba chiar va veni vremea când cei care vă vor ucide vor crede că îi fac un serviciu lui Dumnezeu.

3 Aceasta, din pricină că nu l-au cunoscut niciodată pe Tatăl.

4 Da, v-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să vă amintiţi că v-am înştiinţat din timp. u v-am spus mai dinainte, fiindcă aveam să stau cu voi câtva timp.

5 Dar acum plec la cel care m-a trimis, şi pe nici unul din voi nu pare să-l intereseze scopul plecării mele: nimeni nu întreabă de ce!

6 Dimpotrivă, sunteţi copleşiţi de întristare.

7 Însă realitatea e că pentru voi e cel mai bine să mă duc. Fiindcă, dacă nu mă duc eu, nu va veni Mângâietorul. Dar dacă mă duc… el va veni – fiindcă îl voi trimite la voi.

8 Iar după ce va fi venit, el va convinge lumea despre păcatul ei şi despre disponibilitatea bunătăţii lui Dumnezeu şi izbăvirea de judecată.

9 Păcatul lumii este necredinţa în mine;

10 neprihănirea stă acum la dispoziţia tuturor, fiindcă eu mă duc la Tatăl, şi voi nu mă veţi mai vedea;

11 există izbăvire de judecată, deoarece prinţul acestei lumi a şi fost deja judecat.

12 O, mai am atâtea lucruri pe care doresc să vi le spun, dar nu puteţi înţelege acum.

13 Când va veni Duhul Sfânt, care este adevărul, el vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă el nu-şi va prezenta propriile sale idei, ci vă va transmite ceea ce a auzit. El vă va vorbi despre viitor.

14 El mă va lăuda şi-mi va acorda multă onoare, arătându-vă slava mea.

15 Toată slava Tatălui îmi aparţine; la asta mă refer când zic că vă va arăta slava mea.

16 Peste foarte puţin timp voi pleca şi nu mă veţi mai vedea, dar la foarte scurt timp după aceea, mă veţi vedea iarăşi!”

17 „Ce tot spune? – se întrebară unii din ucenicii săi. Care e rostul acestei vorbe: «Mă voi duce la Tatăl»?

18 Nu ştim ce vrea să zică prin asta.”

19 Isus şi-a dat seama că doresc să-l întrebe ceva şi, prin urmare, a zis: „Vă întrebaţi ce vreau să spun?

20 Lumea se va bucura nespus de ceea ce are să mi se întâmple, dar voi veţi plânge cu jale. Plânsul vostru însă se va preface dintr-o dată într-o bucurie minunată, când mă veţi vedea din nou.

21 Va fi acea bucurie pe care o încearcă o femeie în durerile facerii, după ce i s-a născut copilul; chinul ei dă loc unei bucurii şi durerea este uitată.

22 Voi sunteţi întristaţi acum dar eu am să vă văd din nou şi atunci vă veţi bucura nespus de mult şi nimeni nu va fi în stare să vă răpească bucuria aceea.

23 Atunci nu va mai fi nevoie să-mi cereţi ceva, fiindcă veţi putea merge direct la Tatăl să-i cereţi în numele meu.

24 Până acum nu aţi făcut acest lucru, începeţi însă acum. Cereţi, invocând numele meu şi veţi primi iar cupa bucuriei voastre va da peste margini de plină ce va fi.

25 V-am vorbit despe aceste chestiuni cu multă precauţie, dar va veni timpul când nu va mai fi nevoie, fiindcă eu vă voi spune desluşit toate lucrurile care ţin de Tatăl.

26 Atunci voi vă veţi prezenta cererile sub semnătura mea. Şi nu va fi nevoie ca eu să-l rog pe Tatăl să vă satisfacă aceste cereri,

27 fiindcă însuşi Tatăl este acela care vă iubeşte mult de tot, fiindcă şi voi mă iubiţi şi credeţi că am venit de la Tatăl.

28 Da, aşa este, am venit în lume de la Tatăl şi voi părăsi lumea, pentru a mă întoarce la Tatăl.”

29 „În sfârşit acum ne vorbeşti pe înţeles, ziseră ucenicii săi, nu în cimilituri.

30 Acum înţelegem că tu ştii totul şi că n-ai trebuinţă să-ţi spună nimeni nimic. Datorită acestui lucru credem că ai venit de la Dumnezeu.”

31 „Deci, până la urmă, credeţi totuşi acest lucru? Întrebă Isus.

32 Vine însă timpul – de fapt a şi venit – când veţi fi împrăştiaţi şi fiecare se va întoarce la casa lui, lăsându-mă singur. Totuşi eu nu voi fi singur, căci cu mine este Tatăl.

33 V-am spus toate acestea pentru ca să aveţi pace în inimă şi în minte. Aici pe pământ veţi trece prin necazuri şi încercări, dar aveţi curaj, eu am învins lumea.”

17

1 Când sfârşi Isus de rostit aceste lucruri, îşi ridică privirea spre cer şi zise: „Tată, a sosit timpul. Descoperă slava Fiului tău pentru ca el să-ţi poată da înapoi slava.

2 Căci tu i-ai dat autoritate asupra oricărui om de pe întreg pământul. El dă viaţă veşnică fiecăruia din cei pe care i i-ai dat tu.

3 Şi iată care e calea spre viaţa veşnică: Prin cunoaşterea ta, care eşti singurul Dumnezeu adevărat, şi a lui Isus Cristos, cel pe care l-ai trimis tu pe pământ.

4 Eu ţi-am adus slavă aici pe pământ, făcând tot ce mi-ai spus să fac.

5 Şi acum, Tată, descoperă-mi slava mea, cum stau în prezenţa ta, gloria pe care o împărţeam noi înainte de întemeierea lumii.

6 Eu le-am spus acestor oameni tot ce ţine de tine. Ei erau în lume, dar apoi tu mi i-ai dat mie. De fapt, ei au fost ai tăi dintotdeauna şi tu mi i-ai dat iar ei au ascultat de tine.

7 Acum ei ştiu că tot ce am este un dar de la Tine.

8 Fiindcă, eu le-am transmis mai departe poruncile pe care tu mi le-ai dat şi ei le-au primit şi au deplina certitudine că eu m-am coborât pe pământ de la tine şi cred că tu eşti acela care m-ai trimis.

9 Eu nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i-ai dat tu, fiindcă îţi aparţin.

10 Şi, întrucât sunt ai mei, sunt şi ai tăi; dar tu mi i-ai dat înapoi, împreună cu toate celelalte lucruri ale tale, şi astfel ei sunt slava mea.

11 Acum eu plec din lume şi-i las în urmă, ducându-mă la tine. Sfinte Tată, păstrează în grija ta pe toţi aceia pe care mi i-ai dat tu – pentru ca ei să fie uniţi, aşa cum suntem noi, fără să lipsească vreunul.

12 În timpul şederii mele aici, i-am păzit de orice primejdie, în cadrul familiei tale, pe toţi aceia care mi i-ai dat tu. I-am păzit, încât nici unul nu a pierit, în afară de fiul pierzării, cum au prezis Scripturile.

13 Şi acum mă duc la tine. Eu le-am spus multe lucruri cât am stat cu ei, pentru ca să fie plini de bucuria mea.

14 Le-am dat poruncile tale. Iar lumea îi urăşte, fiindcă nu i se potrivesc, după cum nici eu nu mă potrivesc ei.

15 Eu nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de puterea Satanei.

16 Cum nu sunt eu din această lume, tot aşa nu sunt nici ei din lumea aceasta.

17 Curăţeşte-i şi sfinţeşte-i, învăţându-i cuvintele adevărului tău.

18 Cum m-ai trimis tu în lume, aşa îi trimit eu pe ei în lume.

19 Şi mă consacru pe mine însumi, pentru a împlini nevoia lor de creştere în adevăr şi sfinţenie.

20 Nu mă rog doar pentru aceştia, ci şi pentru credincioşii din viitor care vor veni la mine datorită mărturiei acestora.

21 Pentru toţi mă rog, să aibă o simţire şi un singur gând, aşa cum avem noi, Tată. Precum eşti tu în mine şi eu în tine, tot astfel să fie şi ei în noi. Şi astfel lumea va crede că tu m-ai trimis.

22 Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o tu – acea glorioasă unitate a unei singure fiinţe, în care suntem noi –

23 eu în ei şi tu în mine, toţi fiind desăvârşiţi într-unul singur, pentru ca lumea să ştie că tu m-ai trimis şi să înţeleagă că-i iubeşti tot atât de mult cât mă iubeşti pe mine.

24 Tată, îi vreau împreună cu mine – pe aceştia care mi i-ai dat tu – pentru ca ei să poată vedea slava mea. Tu mi-ai dat slava fiindcă m-ai iubit dinainte de întemeierea lumii.

25 O, neprihănitule Tată, lumea nu te cunoaşte, dar eu te cunosc, şi ucenicii aceştia ştiu că tu m-ai trimis.

26 Şi eu te-am descoperit lor şi voi continua să te descopăr, pentru ca dragostea ta mare pe care o ai pentru mine să poată fi în ei şi eu în ei.

18

1 După ce a rostit aceste cuvinte, Isus a trecut pârâul Chedron împreună cu ucenicii şi a intrat într-o poiană cu măslini.

2 Iuda trădătorul cunoştea locul acesta, fiindcă Isus se dusese de multe ori acolo împreună cu ucenicii săi.

3 Mai marii preoţilor şi fariseii îi dăduseră lui Iuda un grup de soldaţi şi câţiva oameni de-ai fariseilor să-l însoţească. Acum, cu torţe aprinse, felinare şi arme, sosiră în poiana măslinilor.

4 Isus era pe deplin conştient de ce avea să i se întâmple. Ieşindu-le în întâmpinare, el îi întrebă: „Pe cine căutaţi?”

5 „Pe Isus din Nazaret”, au zis ei. „Eu sunt acela”, a spus atunci Isus

6 La auzul acestor cuvinte ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.

7 Îi mai întrebă o dată: „Pe cine căutaţi?” Şi ei răspunseră din nou: „Pe Isus din Nazaret.”

8 „V-am spus că eu sunt, zise Isus, şi întrucât pe mine mă căutaţi, lăsaţi-i pe aceştia să plece.”

9 El a făcut aceasta pentru a împlini profeţia ce abia o rostise: „Nu am pierdut pe nici unul din cei pe care mi i-ai dat…”

10 Atunci Simon Petru scoase sabia şi reteză urechea dreaptă a lui Malhus, slujitorul marelui preot.

11 Dar Isus îi zise lui Petru: „Pune-ţi sabia în teacă! Ce, nu voi bea oare paharul pe care mi l-a dat Tatăl?”

12 Astfel, iudeii împreună cu soldaţii şi comandantul lor îl arestară pe Isus şi-l legară.

13 Mai întâi îl duseră la Ana. socrul lui Caiafa, marele preot în anul acela.

14 Caiafa a fost acela care le spusese celorlalţi conducători evrei: „Mai bine să moară unul singur pentru toţi!”

15 Simon Petru venea şi el în urma lor, cum făcea de altfel şi un alt ucenic care se cunoştea cu marele preot. Aşa se face că celălalt ucenic a fost lăsat să intre în curte împreună cu Isus.

16 În timp ce Petru a rămas afară la poartă. Atunci celălalt ucenic a vorbit cu fata care făcea de pază la poartă şi astfel ea îl lăsă şi pe Petru să intre.

17 Fata îl întrebă pe Petru: „Nu cumva eşti şi tu unul din oamenii lui Isus?” „Nu, zise el, nu sunt!”.

18 În curte, aprozii împreună cu slujitorii casei stăteau în jurul unui foc, întrucât era frig. Şi Petru stătea împreună cu ei, încălzindu-se la foc.

19 Înăuntru, marele preot începu să-i pună întrebări lui Isus referitoare la discipolii săi şi ceea ce i-a învăţat.

20 Isus răspunse: „Învăţăturile mele sunt bine cunoscute pretutindeni, fiindcă am predicat totdeauna în sinagogă şi în templu; am fost auzit de toţi conducătorii evrei şi nu am predat nici o învăţătură în particular pe care să n-o fi anunţat în public.

21 De ce mă întrebaţi pe mine? Întrebaţi-i pe cei care m-au auzit, căci unii din ei sunt aici şi ştiu ce am spus.”

22 Unul din soldaţii care stăteau acolo l-a lovit cu pumnul pe Isus. „Aşa se răspunde marelui preot?” se răsti el.

23 „Dacă am minţit, dovedeşte-o, răspunse Isus. Se cade oare să dai într-un om, doar fiindcă spune adevărul?”

24 Atunci Ana l-a trimis legat la marele preot Caiafa.

25 Între timp, cum stătea Simon Petru lângă foc, fu întrebat din nou: „Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii săi?” „Bineînţeles că nu,” răspunse el.

26 Dar unul din robii casei marelui preot – rudă cu omul căruia îi tăiase Petru urechea – întrebă: „Mie îmi spui, ce, nu te-am văzut eu oare acolo în poiană cu Isus?”

27 Din nou Petru negă. Şi numaidecât cântă cocoşul.

28 Procesul lui Isus în faţa lui Caiafa se sfârşi în primele ore ale dimineţii. Apoi el fu adus la palatul guvernatorului roman. Pârâşii săi nu voiră să intre şi ei, fiindcă, ziceau ei, asta-i „întinează” şi atunci nu vor avea voie să mănânce mielul pascal.

29 Deci Pilat, guvernatorul, ieşi afară la ei şi-i întrebă: „Ce pâră aduceţi acestui om? De ce fapte îl învinuiţi?”

30 „Nu l-am fi arestat noi dacă nu ar fi un infractor”, ripostară ei.

31 Atunci luaţi-l şi judecaţi-l voi după legile voastre”, le spuse Pilat. „Dar noi vrem să fie răstignit, ziseră ei, şi pentru asta e nevoie de aprobarea ta.”

32 Aceasta a împlinit prezicerea lui Isus privitoare la metoda prin care va fi executat.

33 Atunci Pilat s-a întors la palat şi a cerut să-i fie adus Isus. „Eşti regele Iudeilor?” îl întrebă el.

34 „Rege în accepţiunea ta sau a evreilor?” întrebă Isus.

35 „Ce, eu sunt evreu? ripostă Pilat. Ai tăi te-au adus aici, împreună cu mai-marii preoţilor lor. Dar de ce? Ce-ai făcut?”

36 Atunci Isus a răspuns: „Eu nu sunt un rege pământesc. Dacă aş fi, atunci ucenicii mei ar fi luptat când am fost arestat de conducătorii evrei. Dar Împărăţia mea nu este din lumea aceasta!”

37 Pilat a răspuns: „Bine, dar eşti rege?” „Da, a zis Isus. Acesta e ţelul pentru care m-am născut. Şi eu am venit să aduc adevărul în lume. Toţi cei care iubesc adevărul sunt discipolii mei.”

38 „Ce este adevărul?” exclamă Pilat. Apoi ieşi din nou afară la popor şi-i vorbi: „Nu este vinovat de nici un delict.

39 Dar voi aveţi un obicei prin care îmi cereţi să vă eliberez în fiecare an de Paşte pe cineva de la închisoare. Aşa că, dacă vreţi, am să vi-l eliberez pe «Regele iudeilor»”

40 Drept răspuns însă ei au urlat: „Nu! Nu! Nu pe omul acesta, ci pe Baraba!” Baraba era un tâlhar.

19

1 Atunci, la ordinul lui Pilat, Isus a fost bătut cu un bici plumbuit care a lăsat răni adinei, însângerate pe spinarea sa,

2 iar soldaţii au împletit o cunună de spini şi i-au pus-o pe cap, apoi l-au îmbrăcat într-o mantie regală purpurie.

3 „Plecăciune, «Rege al iudeilor»; îşi băteau ei joc şi-l loveau cu pumnii.

4 Pilat ieşi din nou afară şi se adresă iudeilor: „Am să vi-l scot afară acum, dar să vă intre bine în cap, nu-l găsesc vinovat.”

5 Isus ieşi afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Pilat exclamă: „Iată omul!”

6 La vederea lui mai marii preoţilor şi oficialităţile evreieşti începură să strige: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” „Răstigniţi-l voi, spuse Pilat, eu nu-l găsesc vinovat.”

7 Ei au răspuns: „După legile noastre el trebuie să moară, fiindcă s-a numit Fiul lui Dumnezeu.”

8 Când a auzit Pilat una ca asta, a intrat în el o spaimă nemaipomenită.

9 L-a dus pe Isus înapoi în palat şi l-a întrebat: „De unde eşti?” Dar Isus nu i-a răspuns nimic.

10 „Mie nu vrei tu să-mi vorbeşti? Se răsti Pilat. Nu-ţi dai seama că am puterea să-ţi dau drumul sau să te răstignesc?”

11 Atunci Isus i-a zis: „N-ai avea nici o putere dacă nu ţi s-ar fi dat de sus. Aşa că, păcatul mai mare este al acelora Care m-au adus în faţa ta.”

12 Pilat încercă să-l elibereze, dar conducătorii evrei i-au zis: „Dacă-i dai drumul acestui om, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se declară rege este un răzvrătit împotriva Cezarului.”

13 La auzul acestor cuvinte, Pilat l-a scos din nou afară pe Isus şi s-a aşezat pe scaunul judecătoresc de pe terasa pavată cu piatră.

14 Se făcuse deja amiaza zilei de Paşte. Şi Pilat le spuse evreilor: „Iată regele vostru!”

15 „Ia-l de aici, strigară ei, ia-l şi răstigneşte-l!” „Poftim? Să vă răstignesc regele?” întrebă Pilat. „Alt rege noi n-avem decât pe Cezar”, strigară mai marii preoţilor.

16 Atunci Pilat l-a dat pe Isus în mâna lor.

17 Aşadar, în sfârşit el era al lor. Atunci, ei l-au scos afară din oraş, punându-i crucea în spate, până la locul cunoscut sub numele de „Căpăţâna” sau, pe evreieşte, „Golgota.”

18 Acolo îl răstigniră împreună cu alţi doi, câte unul de fiecare parte a lui Isus, iar el în mijloc.

19 Şi Pilat aşeză o tăbliţă deasupra lui pe care scria: Isus din NAZARET, REGELE IUDEILOR.”

20 Locul unde a fost răstignit Isus era în apropierea oraşului, iar inscripţia era în ebraică, latină şi greacă, pentru ca să poată fi citită de cât mai mulţi oameni.

21 Atunci mai marii preoţilor i-au zis lui Pilat: „Schimbă textul de pe placă din «Regele iudeilor» în «El a spus: eu sunt Regele iudeilor.»”

22 Pilat a răspuns: „Ce am scris am scris! Rămâne exact aşa cum e!”

23 După ce l-au răstignit, soldaţii au împărţit hainele sale în patru grămezi, câte una pentru fiecare din ei. Dar au zis: „Mantia să nu i-o rupem”, căci era fără nici o cusătură.

24 „Să dăm cu zarul să vedem cine o va câştiga.” Aceasta a împlinit Scriptura care zice: „Şi-au împărţit hainele mele între ei şi au dat cu zarurile pentru cămaşa mea.” Chiar aşa au făcut ei.

25 Lângă cruce stăteau: Maria, mama lui Isus, mătuşa sa, soţia lui Cleopa şi Maria Magdalena.

26 Când a văzut Isus pe mama sa stând acolo alături de mine, prietenul său apropiat, i-a zis: „Iată fiul tău.”

27 Iar mie mi-a zis: „Iată mama ta.” Şi de atunci am luat-o la mine acasă.

28 Isus ştia că totul s-a terminat de acum şi, ca să se împlinească Scripturile, a zis: „Mi-e sete.”

29 Se afla acolo un vas cu oţet şi atunci ei înmuiară un burete în el şi, punându-l în vârful unei crengi de isop, i-l duseră la buze.

30 După ce-l gustă, Isus spuse: „S-a sfârşit”, îşi plecă capul şi-şi dădu duhul.

31 Conducătorii evrei nu voiră să lase victimele să atârne acolo a doua zi, care era Sabat (şi încă un Sabat aparte, Paştele). Aşa că, îl rugară pe Pilat să dea ordin să li se zdrobească fluierele picioarelor pentru a le grăbi moartea şi astfel să poată fi coborâte cadavrele.

32 Aşadar, soldaţii veniră şi zdrobiră picioarele celor doi oameni răstigniţi împreună cu Isus,

33 dar când ajunseră la el, observară că murise deja şi atunci pe ale sale nu i le mai zdrobiră.

34 Cu toate acestea, unul dintre soldaţi îl străpunse în coastă cu o suliţă şi ţâşni afară sânge amestecat cu apă.

35 Eu am văzut toate acestea şi am întocmit un raport exact pentru ca şi voi să puteţi crede.

36 Soldaţii au procedat aşa împlinind Scriptura care zice: „Nici unul din oasele sale nu va fi zdrobit,”

37 şi iarăşi „Îl vor privi pe acela pe care l-au străpuns.”

38 După aceea, Iosif din Arimateea, – care, de teama conducătorilor evrei, fusese ucenic secret al lui Isus – s-a dus la Pilat şi i-a cerut permisiunea să coboare trupul lui Isus de pe cruce. Şi Pilat i-a dat voie. Deci el veni şi-l luă cu el.

39 Nicodim, cel care venise la Isus noaptea, merse şi el, aducând cu sine cincizeci de kilograme de ulei pentru îmbălsămare, făcut din mir şi aloe.

40 Împreună, ei înfăşurară trupul lui Isus într-o pânză lungă de în, îmbibată în mirodenii, cum era obiceiul de înmormântare la evrei.

41 Locul răstignirii era în apropiere de poiana cu măslini, unde se afla un mormânt nou, ce nu mai fusese folosit până atunci.

42 Şi atunci, fiindcă venea Sabatul şi trebuiau să se grăbească – şi fiindcă mormântul era la îndemână – l-au aşezat în el.

20

1 Duminică dis-de-dimineaţă, înainte de revărsatul zorilor, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a găsit piatra răsturnată alături de intrarea în mormânt.

2 Ea o luă la fugă şi ne găsi pe Simon Petru şi pe mine şi zise: „Au luat trupul Domnului din mormânt şi nu ştiu unde l-au pus!”

3 Noi am alergat la mormânt să vedem.

4 Eu l-am întrecut pe Petru şi am ajuns primul acolo.

5 M-am aplecat şi, privind înăuntru, am văzut pânza de în aruncată pe jos dar n-am intrat.

6 Atunci sosi Simon Petru, şi el intră. Zări şi el pânza

7 precum şi bandajul care acoperise capul lui Isus, făcut acum ghem şi pus deoparte.

8 Atunci am intrat şi eu, am văzut şi am crezut că înviase –

9 fiindcă până atunci nu ne dădurăm seama că Scripturile au spus, de fapt, că el avea să învie.

10 Ne-am dus acasă

11 şi, între timp Maria se înapoiase la mormânt şi stătea afară plângând..Cum plângea ea aşa, se aplecă şi privi înăuntru,

12 văzu doi îngeri în mantii albe stând la capul şi la picioarele locului unde zăcuse trupul lui Isus.

13 „De ce plângi?”, o întrebară îngerii. „Fiindcă l-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”, răspunse ea.”

14 Ea aruncă o privire peste umăr şi observă că stă cineva în spatele ei. Era Isus, dar ea nu-l recunoscu.

15 „De ce plângi? o întrebă el. Pe cine cauţi?” (Ea crezu că e grădinarul). „Domnule, spuse ea, dacă l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus, să mă duc să-l iau.”

16 „Maria!”, zise Isus. Ea se întoarse atunci către el. „Învăţătorule!”, exclamă ea.

17 „Nu mă atinge, o preveni el, căci nu m-am suit încă la Tatăl. Dar du-te şi găseşte-i pe fraţii mei şi spune-le că mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru.”

18 Maria Magdalena îi găsi pe ucenici şi le spuse: „L-am văzut pe Domnul!” Apoi le transmise mesajul lui.

19 În seara aceea, ucenicii erau adunaţi cu uşile încuiate, de frica fruntaşilor evrei, când deodată, Isus se ivi în mijlocul lor. După ce-i salută,

20 l le arătă mâinile şi coasta. Şi ce minunată a fost bucuria lor când l-au văzut pe Domnul!

21 El luă cuvântul din nou şi le spuse: „Aşa cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi.”

22 Apoi suflă asupra lor şi le spuse: „Luaţi Duh Sfânt.

23 Dacă iertaţi cuiva păcatele, vor fi iertate, dacă refuzaţi să i le iertaţi, vor fi neiertate.”

24 Unul din ucenici, Toma „Geamănul”, nu era acolo cu ceilalţi ucenici în acest timp.

25 Când îi spuneau mereu: „L-am văzut pe Domnul” el răspundea: „Nu voi crede până ce nu voi vedea rănile lăsate de cuie în păunele lui – şi-mi voi pune degetele în ele – şi până ce nu-mi voi pune mâna în coasta lui.”

26 Opt zile mai târziu ucenicii erau din nou împreună şi, de data aceasta, era şi Toma cu ei. Uşile erau încuiate, dar deodată, ca mai înainte, Isus stătu în mijlocul lor şi-i salută.

27 Atunci el i se adresă lui Toma: „Pune-ţi degetul în palmele mele. Pune-ţi mâna în coasta mea şi nu mai fi necredincios, ci crede!”

28 „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” zise Toma.

29 Atunci Isus îi spuse: „Tu crezi fiindcă m-ai văzut, dar mai binecuvântaţi sunt aceia care nu m-au văzut şi totuşi cred.”

30 Ucenicii lui Isus au asistat la multe alte minuni, pe lângă cele scrise în cartea aceasta,

31 dar cele de faţă au fost consemnate pentru ca voi să credeţi că el este Mesia, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând în el, să aveţi Viaţa.

21

1 Mai târziu, Isus le apăru din nou ucenicilor lângă Lacul Galileii. Iată cum s-a întâmplat:

2 Era acolo un grup dintr-ai noştri – Simon Petru, Toma „Geamănul”, Natanael din Cana Galileii, fratele meu Iacob şi eu precum şi alţi doi ucenici.

3 Simon Petru zise: „Eu mă duc să pescuiesc.” „Venim şi noi”, am zis cu toţii într-un glas. Ne-am dus dar n-am prins nimic toată noaptea.

4 Când se crăpa de ziuă, am văzut un om stând pe ţărm dar n-am putut distinge cine era.

5 El strigă: „Aţi prins ceva peşte, băieţi?” „Nu”, am răspuns noi.

6 Atunci el a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a corăbiei şi o să prindeţi mulţi peşti!” Am făcut cum ne-a zis şi n-am mai putut trage năvodul din apă, de greutatea peştelui, atât de mult era!

7 Atunci eu i-am spus lui Petru: „E Domnul!” Auzind aceasta, Simon Petru îşi puse tunica (fiindcă era dezbrăcat până la brâu) şi sări în apă înotând până la mal.

8 Ceilalţi am rămas în barcă şi am tras plasa până la ţărm, ca la vreo sută de metri depărtare.

9 Când am ajuns acolo, am observat că fusese aprins un foc şi se frigea peşte la el şi era şi pâine.

10 Aduceţi vreo doi peşti din cei prinşi de curând,” spuse Isus.

11 Aşadar Simon Petru se duse şi trase plasa la mal. După numărătoarea lui, erau o sută cincizeci şi trei de peşti mari, totuşi năvodul nu se rupsese.

12 „Acum, haideţi luaţi o gustare de dimineaţă!”, le spuse Isus, şi nici unul din noi n-am îndrăznit să-l întrebăm dacă e chiar Domnul, fiindcă eram absolut siguri că e el.

13 Atunci Isus trecu pe la fiecare servindu-ne cu peşte şi pâine.

14 Aceasta a fost a treia oară când Isus ni s-a arătat de la învierea dintre cei morţi.

15 După micul dejun, Isus îi spuse lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât ceilalţi de aici?” „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc.”, îi răspunse Petru. „Atunci, paşte mieluşeii mei”, îi spuse Isus.

16 Isus îi spuse a doua oară: „Simone, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu cu adevărat?” „Da, Doamne, zise Petru, doar ştii că te iubesc.” «Atunci paşte oiţele mele»”, zise Isus.

17 Încă o dată el îl întrebă: „Simone, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu?” Petru se întrista de felul cum puse Isus întrebarea a treia oară. „Doamne, tu îmi cunoşti inima şi ştii că te iubesc!” zise el. Atunci Isus îi zise: „Paşte oile mele.

18 Adevărat, adevărat îţi spun, când erai mai tânăr, puteai face ce doreai şi te puteai duce oriunde-ţi voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi alţii te vor duce unde nu vei vrea să mergi.”

19 Isus i-a spus aceasta ca să-i dea de ştire cu ce fel de moarte avea să moară, pentru a da slavă lui Dumnezeu. Apoi Isus îi spuse: „Urmează-mă!”

20 Petru se întoarse împrejur şi-l zări pe ucenicul pe care-l iubea Isus urmându-l şi el; era acela care se aplecase atunci la cină să-l întrebe pe Isus: „Învăţătorule, care din noi te va trăda?”

21 Petru l-a întrebat pe Isus: „Dar cu el ce va fi, Doamne? De ce moarte va muri?

22 Isus a răspuns: „Dacă eu vreau ca el să trăiască până mă întorc eu, ţie ce-ţi pasă? Tu urmează-mă pe mine.”

23 Şi astfel s-a răspândit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri. Dar nu asta a vrut Isus să spună. El a zis doar atât: „Dacă eu vreau să trăiască până ce vin eu, ţie ce-ţi pasă?”

24 Eu sunt ucenicul acela! Am văzut aceste evenimente şi le-am consemnat aici. Şi noi ştim cu toţii că am redat aceste lucruri exact.

25 Şi socotesc că dacă toate celelalte evenimente din viaţa lui Isus ar fi scrise, n-ar încăpea cărţile respective în toată lumea!