1

1 Din partea lui Pavel, ales de Dumnezeu să fie un apostol al lui Isus Cristos, şi din partea fratelui Sostene.

2 Către biserica lui Dumnezeu din Corint, celor sfinţi în Isus Cristos şi chemaţi să fie sfinţi, împreună cu toţi cei de pretutindeni, care cheamă numele Domnului nostru Isus Cristos – Domnul lor şi Domnul nostru:

3 Har şi pace de la Dumnezeu tatăl nostru şi Domnul Isus Cristos.

4 Niciodată nu voi putea înceta să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile minunate pe care vi le-a dat, în Cristos Isus.

5 El a înnobilat întreaga voastră viaţă. El v-a ajutat să vorbiţi deschis în favoarea sa şi v-a dăruit o înţelegere deplină a adevărului.

6 Ceea ce vă spuneam eu că poate Cristos să facă pentru voi s-a realizat!

7 Aveţi acum har şi binecuvântare, toate darurile spirituale şi puterea de a înfăptui voia sa, în această vreme când aşteptăm revenirea Domnului nostru Isus Cristos.

8 Iar el garantează că până în ultima clipă veţi fi eliberaţi de orice păcat, ca să fiţi fără vină în ziua aceea când el se va întoarce.

9 Negreşit Dumnezeu va face aceasta pentru voi, căci el întotdeauna se ţine de cuvânt, şi el este cel care v-a îndemnat să acceptaţi această prietenie minunată cu Fiul Său, care e însuşi Cristos Domnul nostru.

10 Dar eu, scumpii mei fraţi, vă implor în numele Domnului Isus Cristos să încetaţi cu discuţiile contradictorii dintre voi. Să fie odată o adevărată stare de armonie, pentru ca astfel să nu se mai producă dezbinări în biserică. Vă rog fierbinte să vă puneţi cu toţii de acord, şi să ajungeţi la unitatea de gândire şi de scop.

11 Deoarece unii din cei care stau în casa lui Cloe mi-au spus despre certurile şi discuţiile pe care le aveţi între voi, iubiţi fraţi.

12 Unii dintre ei zic aşa: „Eu sunt discipol al lui Pavel”, iar alţii zic că sunt de partea lui Apolo şi a lui Petru; alţii zic că ei sunt singurii discipoli adevăraţi ai lui Cristos.

13 Aşa că, practic, voi l-aţi împărţit pe Cristos între voi. Dar oare eu, Pavel, am murit pentru păcatele voastre? A fost vreunul botezat în numele meu?

14 Acum îmi pare atât de bine că nu am botezat pe nici unul dintre voi, în afară de Crisp şi Gaius.

15 Aşa că nimeni nu are temei să spună că aţi fost botezaţi în numele meu.

16 Ba, staţi puţin, am mai botezat şi familia Ştefanei, dar în afară de aceştia, nu-mi amintesc să mai fi botezat pe cineva.

17 Căci Cristos nu m-a trimis să botez, ci să predic Evanghelia; până şi predicile mele par atât de sărace, întrucât eu nu le umplu cu cuvinte căutate şi idei răsunătoare, de frică să nu diluez cumva, prin aceasta, puterea extraordinară ce se găseşte în mesajul simplu al crucii lui Cristos.

18 Ştiu prea bine ce mare nebunie trebuie să li se pară celor pierduţi, când aud că Isus a murit pentru a-i mântui. Dar noi cei mântuiţi recunoaştem acest mesaj ca fiind însăşi puterea lui Dumnezeu.

19 Căci Dumnezeu spune: „Eu voi nimici toate planurile omeneşti de mântuire, oricât de înţelepte s-ar părea, şi voi ignora cele mai bune idei ale oamenilor, chiar şi pe cele mai strălucite.”

20 Aşa că, unde se află aceşti înţelepţi, aceşti savanţi, străluciţii oratori în marile probleme ale lumii acesteia? Dumnezeu i-a făcut pe toţi să apară nişte ignoranţi şi a demonstrat că înţelepciunea lor este imposibilă şi lipsită de sens.

21 Căci Dumnezeu, în înţelepciunea sa, a avut grijă ca lumea să nu ajungă niciodată să-l găsească pe Dumnezeu prin inteligenţa umană, oricât de sclipitoare ar fi aceasta, şi a intervenit apoi şi i-a salvat pe toţi cei care au crezut mesajul său, cei pe care lumea îi numeşte nebuni şi nerozi.

22 Evreii cer un semn din cer ca dovadă că cele predicate sunt adevărate; iar pentru ne-evrei este o nebunie, întrucât ei nu cred decât ceea ce corespunde filozofiei lor.

23 Astfel, când noi predicăm despre moartea lui Cristos spre mântuirea lor, evreii se simt ofensaţi iar ne-evreii spun că e o absurditate totală.

24 Dar Dumnezeu a deschis ochii celor care au fost chemaţi la mântuire, atât evrei, cât şi ne-evrei, să vadă că Cristos e puterea extraordinară a lui Dumnezeu pentru mântuirea lor; Cristos însuşi constituie centrul înţeleptului plan al lui Dumnezeu pentru mântuirea lor.

25 Acest plan, aşa-numit „nerod” al lui Dumnezeu, întrece cu mult în înţelepciune cele mai măreţe planuri ale celor mai înţelepţi oameni, iar Dumnezeu, în slăbiciunea sa – mă refer la Cristos când moare pe cruce – este cu mult mai puternic decât orice om.

26 Observaţi, iubiţi fraţi, cum între voi cei care-l urmaţi pe Cristos, puţini sunt aceia care deţin nume importante, putere ori bogăţii.

27 Dimpotrivă, Dumnezeu în mod intenţionat a găsit cu cale să se folosească de idei pe care lumea le consideră lipsite de sens şi importanţă, cu scopul de a-i face de ruşine pe cei consideraţi de oameni drept mari şi înţelepţi.

28 El a ales un plan dispreţuit de lume, socotit drept nimic, şi l-a folosit pentru a reduce la zero tot ceea ce e mare în ochii lumii,

29 pentru ca astfel nimeni să nu se poată vreodată lăuda în prezenţa lui Dumenzeu.

30 Căci viaţa care o aveţi acum prin Cristos Isus e în exclusivitate de la Dumnezeu. Cristos este cel care ne-a arătat planul de mântuire al lui Dumnezeu; el este cel care ne-a făcut să căpătăm trecere la Dumnezeu: ne-a făcut curaţi şi sfinţi şi s-a dat pe sine pentru ca să ne obţină mântuirea.

31 Şi, după cum se spune în Scriptură: „Dacă se laudă cineva, să se laude doar cu ceea ce a făcut Domnul.”

2

1 Scumpi fraţi, chiar eu, când am venit la voi prima dată, n-am făcut uz de cuvinte alese şi idei geniale pentru a vă transmite mesajul lui Dumnezeu.

2 Căci mă hotărâsem să vă vorbesc doar despre Isus Cristos şi moartea sa pe cruce.

3 Am venit la voi timorat – plin de timiditate şi tremurând.

4 Iar predicile mele erau foarte simple, nu cu prea multă oratorie şi înţelepciune omenească; dar cuvintele mele erau pătrunse de puterea Duhului Sfânt, dovedindu-le celor care le auzeau că mesajul vine de la Dumnezeu.

5 Am procedat aşa deoarece voiam ca credinţa voastră să rămână ancorată puternic în Dumnezeu, şi nu în ideile vreunui om, oricât de măreţe ar fi fost acestea.

6 Totuşi atunci când sunt printre credincioşi maturi vorbesc şi cu cuvinte de mare înţelepciune, deşi nu o înţelepciune de pe acest pâmânt, şi nu de genul celeia care-i încântă pe oamenii mari ai acestei lumi. sortiţi căderii

7 Cuvintele noastre sunt înţelepte fiindcă vin de la Dumnezeu şi vorbesc despre planul înţelept al lui Dumnezeu de a ne duce în gloriile cerului. Planul acesta era ascuns odinioară, deşi fusese conceput spre folosul nostru înainte de începutul lumii.

8 Dar oamenii mari ai acestei lumi nu l-au înţeles, căci dacă l-ar fi înţeles, nu l-ar fi răstignit pe Domnul Slavei!

9 Aceasta vrea să spună Scriptura când zice că nici un om nu a văzut, nu a auzit şi nici nu şi-a imaginat vreodată lucrurile minunate, pregătite de Dumnezeu pentru cei care îl iubesc.

10 Dar noi avem cunoştinţă despre aceste lucruri, pentru că Dumnezeu şi-a trimis Duhul său să ni le spună, iar Duhul său cercetează totul şi ne dezvăluie cele mai adânci taine ale lui Dumnezeu.

11 Nimeni nu poate şti cu adevărat ce gândeşte unul despre altul sau cum este acela, decât însăşi persoana în cauză. Şi nimeni nu poate cunoaşte gândurile lui Dumnezeu decât însuşi Duhul lui Dumnezeu.

12 Iar Dumnezeu realmente ne-a dat Duhul său (nu duhul lumii) ca să ne vorbească despre minunatele daruri de har şi binecuvântare pe care ni le-a făcut Dumnezeu.

13 Spunându-vă despre aceste daruri, noi am utilizat chiar cuvintele Duhului Sfânt, şi nu cuvinte de felul celor pe care le-am alege noi oamenii. Aşadar, folosim cuvintele Duhului Sfânt pentru a explica faptele Duhului Sfânt.

14 Omul care nu are Duhul nu poate înţelege şi nu poate primi aceste gânduri care vin de la Dumnezeu şi despre care ne învaţă Duhul Sfânt. Pentru ei par o nebunie, fiindcă numai aceia care-l au pe Duhul Sfânt în ei pot înţelege ce vrea să spună Duhul Sfânt. Ceilalţi, pur şi simplu, nu pot pricepe.

15 Dar omul spiritual are înţelegere pentru orice lucru, şi asta îl contrariază şi îl supără pe omul de lume, care nu îl poate înţelege defel.

16 Dar cum să poată? Când el nu a cunoscut niciodată gândurile Domnului, nici nu le-a discutat împreună cu el, nici nu a urnit mâna lui Dumnezeu prin rugăciune. Dar, oricât s-ar părea de ciudat, noi creştinii avem în noi ceva din însăşi mintea şi gândurile lui Cristos.

3

1 Scumpi fraţi, eu v-am vorbit ca şi când aţi fi doar nişte prunci în viaţa creştină, ca unii care nu-l urmaţi pe Domnul, ci propriile voastre dorinţe; nu vă pot vorbi cum aş vorbi unor creştini sănătoşi, care sunt plini cu Duhul.

2 Am fost nevoit să vă hrănesc cu lapte, şi nu cu hrană solidă, deoarece nu aţi putut digera altceva mai tare. Ba încă şi acum mai trebuie să fiţi hrăniţi cu lapte.

3 Căci tot copii aţi rămas în credinţă, mânaţi de propriile voastre dorinţe, şi nu de cele ale lui Dumnezeu. Când sunteţi invidioşi şi vă scindaţi în grupuri care se ceartă, nu-i oare o dovadă că sunteţi încă nişte copii, care vor să li se facă pe voie? De fapt, vă purtaţi ca nişte oameni care nu sunt deloc ai Domnului.

4 Ce să spun, vă certaţi acum pentru mine, că sunt sau nu mai mare decât Apolo şi, în felul acesta, dezbinaţi biserica. Oare nu demonstrează aceasta cât de puţin aţi evoluat în cunoaşterea Domnului?

5 Cine sunt eu? Şi cine este Apolo, încât noi să constituim o pricină de ceartă? Cum vine asta, când noi suntem doar nişte slujitori ai lui Dumnezeu, fiecare cu aptitudinile lui particulare şi cu sarcinile lui!

6 Sarcina mea era să seamăn sămânţa în inima voastră, iar sarcina lui Apolo a fost s-o ude, dar Dumnezeu – şi nu noi – a fost acela care a făcut să crească grădina în inima voastră.

7 Persoana care seamănă sau udă nu are prea mare importanţă – important e Dumnezeu, care le face să crească pe toate.

8 Apolo şi cu mine formăm o echipă, cu acelaşi obiectiv, deşi fiecare va fi răsplătit pentru osteneala proprie.

9 Noi nu suntem decât colaboratori ai lui Dumnezeu. Iar voi sunteţi ogorul lui – nu al nostru. Voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu – nu a noastră.

10 Dumnezeu, în bunătatea şi îndurarea sa, m-a învăţat cum să devin un meşter zidar. Eu am pus temelia iar Apolo a zidit deasupra. Dar cel care zideşte pe această temelie trebuie să fie cu mare băgare de seamă.

11 Căci nimeni nu poate aşeza o altă temelie mai adevărată decât cea pe care am aşezat-o noi, şi anume: Isus Cristos.

12 Există însă diverse materiale de construcţie cu care se poate zidi pe această temelie. Unii utilizează aur, argint şi pietre scumpe, dar alţii zidesc cu vreascuri şi fin, ba chiar şi cu paie!

13 Va veni un timp de verificare în Ziua Judecăţii lui Cristos, care va stabili ce fel de material a folosit fiecare constructor. Munca fiecăruia va fi trecută prin foc, pentru ca toţi să poată vedea dacă este sau nu trainică şi ce s-a realizat ca atare.

14 Atunci fiecare meşter care a zidit pe fundaţie cu materiale corespunzătoare, şi a cărui lucrare rămâne în picioare, îşi va primi răsplata.

15 Dacă însă casa pe care a zidit-o va arde, el îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.

16 Nu vă daţi seama că voi sunteţi cu toţii împreună casa lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu trăieşte în mijlocul vostru, în casa aceasta?

17 Dacă cineva întinează şi pradă casa lui Dumnezeu, va fi nimicit de Dumnezeu. Deoarece, casa lui Dumnezeu e sfântă şi curată, şi tocmai voi sunteţi casa aceasta.

18 Nu vă mai amăgiţi singuri. Dacă te consideri mai inteligent decât majoritatea oamenilor, conform testelor de inteligenţă ale acestei lumi, atunci e mai bine să pui deoparte asemenea considerente şi să rămâi prost, decât să laşi această chestiune să te reţină de la adevărata înţelepciune ce vine de sus.

19 Căci înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Cum se spune în cartea lui Iov, Dumnezeu face uz chiar de inteligenţa sclipitoare a omului pentru a-l prinde în cursă; acesta se poticneşte de propria sa „înţelepciune” şi cade.

20 Din nou, în cartea Psalmilor ni se spune că Domnul ştie perfect de bine cum raţionează mintea umană şi cât de neroadă şi zadarnică este.

21 Aşa că, nu fiţi atât de mândri de faptul că păşiţi pe urmele înţelepţilor acestei lumi, căci Dumnezeu v-a dat deja tot ce vă lipseşte.

22 Vi i-a dat pe Pavel şi pe Apolo şi pe Petru ca ajutoare. V-a dat lumea să vă folosiţi de ea, şi până şi viaţa şi moartea vă sunt slujitoare. V-a dat tot prezentul şi întreg viitorul. Toate sunt ale voastre,

23 iar voi îi aparţineţi lui Cristos şi Cristos este al lui Dumnezeu.

4

1 Astfel, Apolo şi cu mine ar trebui să fim consideraţi ca slujitori ai lui Dumnezeu, care împart binecuvântările şi dezvăluie tainele lui.

2 Acum, cel mai important lucru la un slujitor este să facă exact ceea ce-i spune stăpânul.

3 Dar eu cum stau în această privinţă? Am fost un slujtor bun? Oricum ar fi, nu-mi fac probleme în această privinţă, sau ce crede oricine altul. Nu am încredere nici în propriul meu mod de a judeca această chestiune.

4 Conştiinţa îmi este curată, dar nici asta nu e dovada supremă. Domnul însuşi este cel care trebuie să mă examineze şi să decidă.

5 Aşadar, aveţi grijă să nu vă pripiţi cu concluziile pe care le trageţi cu privire la cineva, înainte de revenirea Domnului, respectiv dacă e sau nu un slujitor bun. Când va veni Domnul, va aprinde el lumina şi toată lumea va putea vedea exact cum este fiecare dintre noi, până în străfundul inimii Atunci fiecare va şti ce motive au determinat lucrul nostru pentru Domnul. Atunci Dumnezeu va da fiecăruia toată lauda cuvenită.

6 Am vorbit despre Apolo şi despre mine ca exemple prin care să ilustrez ce am spus până acum: anume că nu trebuie să aveţi persoane preferate. Nu trebuie să vă mândriţi cu unul din învăţătorii lui Dumnezeu mai mult decât cu ceilalţi.

7 Ce vă umflaţi aşa în pene? Ce lucru aveţi care să nu vă fi fost dat de Dumnezeu? Şi dacă tot ce aveţi e de la Dumnezeu, ce rost are să vă purtaţi ca şi când aţi fi cineva. Ori voi aţi realizat ceva prin voi înşivă?

8 Vi se pare că posedaţi deja toată hrana spirituală de care aveţi nevoie. Sunteţi sătui şi mulţumiţi, din punct de vedere spiritual, ca nişte regi bogaţi, care de pe tronurile lor ne privesc de sus! Eu unul aş dori ca realmente să fi ajuns pe tronurile voastre, căci atunci când vine vremea aceea, puteţi fi siguri că vom fi şi noi acolo, domnind împreună cu voi.

9 Uneori cred că Dumnezeu ne-a aşezat pe noi, apostolii, chiar la coadă, ca nişte prizonieri care îşi aşteaptă execuţia, expuşi la sfârşitul paradei unui învingător, pentru a fi o privelişte atât pentru oameni, cât şi pentru îngeri.

10 Religia, ziceţi voi, a făcut din noi nişte înapoiaţi dar, desigur, voi sunteţi, cu toţii, creştini înţelepţi, cu scaun la cap – nu aşa, oricum! Noi suntem slabi – nu însă voi! Voi vă bucuraţi de stima tuturor, pe când de noi râde toată lumea.

11 Până în clipa aceasta, noi am răbdat de foame şi sete, şi nici haine să ne ţină de cald nu avem. Am fost aruncaţi de colo-colo, fără să avem măcar un cămin al nostru.

12 Am trudit din greu, lucrând cu mâinile pentru a ne câştiga existenţa. Pe cei ce ne-au blestemat i-am binecuvântat. Cu cei ce ne-au rănit am avut răbdare.

13 Când s-au spus lucruri grele despre noi, am răspuns cu blândeţe. Şi cu toate acestea, până în clipa de faţă, noi suntem ca pleava călcată în picioare.

14 Nu vă scriu toate astea pentru ca să vă fie ruşine, ci să vă previn şi să vă sfătuiesc ca pe nişte copii iubiţi.

15 Fiindcă deşi puteţi avea încă zece mii de învăţători despre Cristos, nu uitaţi că nu mă aveţi decât pe mine de tată. Căci eu sunt cel care v-am adus la Cristos când v-am predicat Evanghelia.

16 Aşa că, vă rog fierbinte, urmaţi exemplul meu şi faceţi ca mine.

17 Chiar de aceea vi-l şi trimit pe Timotei, să vă ajute la aceasta. Căci el e unul din cei pe care i-am câştigat pentru Cristos, un copil iubit şi vrednic de toată încrederea în Domnul. El vă va reîmprospăta memoria cu învăţătura pe care o răspândesc în toate bisericile, oriunde mă duc.

18 Ştiu că unii din voi v-aţi mândrit, crezând că mi-e frică să vin la voi şi să mă ocup de voi.

19 Dar voi veni, şi asta cât de curând, dacă mă va lăsa Domnul, şi atunci voi vedea eu dacă oamenii aceştia mândri sunt doar nişte guralivi ori au într-adevăr puterea lui Dumnezeu.

20 Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe; ea înseamnă o viaţă trăită prin puterea lui Dumnezeu.

21 Deci alegeţi: să vin cu pedepse şi mustrări, ori cu dragoste paşnică şi cu blândeţe?

5

1 Toată lumea vorbeşte despre grozăvia care s-a petrecut între voi, despre ceva aşa de rău, cum nici printre păgâni nu s-a mai pomenit: aveţi în biserică un om care trăieşte în păcat cu nevasta tatălui său.

2 Şi voi încă vă mai lăudaţi că sunteţi „religioşi.” Ar trebui să plângeţi de durere şi ruşine. De ce nu luaţi măsuri ca acest om să fie exclus dintre voi?

3 Chiar dacă nu sunt prezent cu trupul, sunt cu voi în duh. Şi deja am judecat pe cel care a făcut această faptă, ca şi când aş fi fost şi eu prezent acolo.

4 Când vă strângeţi în numele Domnului Isus şi eu sunt cu voi în duh – şi puterea Domnului nostru Isus este prezentă, –

5 daţi-l pe omul acesta pe mâna Satanei, pentru ca trupul lui să fie nimicit, dar duhul lui să fie salvat îri ziua Domnului Isus.

6 Ce groaznic e să vă lăudaţi cu starea voastră de curăţie, când permiteţi totuşi ca această situaţie să dăinuie în continuare. Nu vă daţi seama că dacă îi îngăduiţi unei singure persoane să persiste în păcat, în curând vor fi afectaţi toţi?

7 Îndepărtaţi acest cancer primejdios, omul acesta rău care s-a cuibărit printre voi – pentru ca astfel voi să puteţi rămâne curaţi. Cristos, Mielul lui Dumnezeu, a fost înjunghiat pentru noi.

8 Aşadar, să ne hrănim din el şi să prindem putere în viaţa creştină, lăsând complet în urmă viaţa veche, roasă de cancer, cu toată ura şi răutatea ei. În schimb, să ne hrănim din pâinea curată a cinstei, sincerităţii şi adevărului.

9 În scrisorile anterioare, vă spuneam să nu aveţi nimic de-a face cu oamenii stricaţi.

10 Când spuneam asta, nu mă refeream totuşi la necredincioşii din lume, care trăiesc în destrăbălare ori sunt nişte escroci lacomi şi hoţi, sau la cei ce se închină la idoli, căci nu puteţi trăi în lumea aceasta fără să veniţi în contact cu oameni de felul acestora.

11 Voiam să spun doar că nu trebuie să vă întovărăşiţi cu nici unul care se pretinde frate de credinţă şi se complace totuşi în destrăbălare, ori este lacom sau pungaş, ori se închină la idoli, ori este beţiv sau abuziv. Cu un asemenea om nici măcar la masă nu trebuie să staţi.

12 Nu e treaba noastră să-i judecăm pe cei din afara bisericii, în schimb, hotărât lucru, trebuie să-i judecăm şi să-i scuturăm zdravăn pe cei care sunt membrii bisericii şi păcătuiesc în acest fel.

13 Singur Dumnezeu este Judecătorul celor din afară. Dar aici voi înşivă trebuie să vă ocupaţi de acest caz şi să excludeţi persoana în cauză din biserica voastră.

6

1 Cum se face că atunci când aveţi ceva împotriva altui creştin vă „adresaţi legii” şi cereţi unui tribunal păgân să se pronunţe în problema respectivă, când aţi putea să o aduceţi în faţa altor creştini, ca ei să hotărască cine are dreptate?

2 Nu ştiţi că într-o bună zi, noi creştinii vom ajunge să judecăm şi să guvernam lumea? Atunci de ce nu sunteţi în stare să hotărâţi între voi nici măcar lucruri atât de mărunte?

3 Nu vă daţi seama că noi creştinii vom judeca până şi pe îngerii din cer? Astfel ar trebui să puteţi lichida problemele de aici cu destulă uşurinţă.

4 De ce să vă adresaţi atunci unor judecători din afară, care nici măcar nu sunt creştini?

5 Eu încerc să fac apel la bunul vostru simţ. În toată biserica nu se găseşte oare nici unul destul de înţelept ca să poată aplana aceste neînţelegeri?

6 Altminteri, un creştin îl dă în judecată pe celălalt şi-şi acuză fratele creştin în faţa unor necredincioşi.

7 Însuşi faptul că aţi intentat acţiune penală constituie o înfrângere pentru voi creştinii. De ce nu acceptaţi, mai degrabă, să fiţi nedreptăţiţi, oprind astfel lucrurile de a merge mai departe? Mult mai multă cinste i-aţi face Domnului dacă v-aţi lăsa să fiţi înşelaţi.

8 Dar nenorocirea e că voi înşivă sunteţi cei care faceţi rău şi înşelaţi pe alţii, ba chiar şi pe fraţii voştri!

9 Nu ştiţi că cei care fac asemenea lucruri nu au nimic de-a face cu Împărăţia lui Dumnezeu? Să nu vă amăgiţi! Cei care trăiesc o viaţă imorală, cei care se închină la idoli, cei care trăiesc în adulter, precum şi homosexualii nu vor avea nici o parte în Împărăţia sa.

10 Tot aşa, şi hoţii, apoi cei lacomi, beţivii, calomniatorii sau tâlharii.

11 Era o vreme când unii din voi eraţi ca ei, dar acum păcatele voastre au fost spălate iar voi aţi fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi el v-a acceptat pe baza a ceea ce au făcut Domnul Isus Cristos şi Duhul Sfânt pentru voi.

12 Eu am voie să fac tot ce doresc – cu condiţia ca acel lucru să nu fie interzis de Cristos – însă unele din aceste lucruri nu sunt bune pentru mine. Chiar dacă îmi sunt îngăduite, eu n-am să le fac, dacă cred că ar putea pune stăpânire pe mine, până într-acolo încât să nu mă mai pot opri ori de câte ori doresc.

13 Să luăm, de exemplu, mâncarea. Dumnezeu ne-a dăruit pofta de mâncare şi un stomac care să digere hrana. Asta nu înseamnă însă că trebuie să mâncăm peste măsură. Nu acordaţi prea multă importanţă mâncării, întrucât odată şi odată Dumnezeu are să le desfiinţeze pe amândouă, şi stomacul, şi mâncarea. Desfrânarea însă nu trebuie tolerată niciodată: trupurile noastre nu au fost făcute pentru păcat, ci pentru Domnul, or Domnul vrea să le umple de sine.

14 Şi Dumnezeu va învia trupurile noastre din morţi prin puterea sa, aşa cum l-a înviat pe Domnul Isus Cristos.

15 Nu vă daţi seama că trupurile voastre sunt, realmente, o parte din trupul lui Cristos? Prin urmare, se cuvine să iau o parte din Cristos şi s-o alipesc astfel la o prostituată? Niciodată!

16 Şi nu ştiţi că dacă un om se lipeşte de o prostituată ea devine o parte din el iar el devine o parte din ea? Căci Dumnezeu aşa ne spune în Scriptură, că în ochii săi cei doi devin o singură persoană.

17 Dar dacă te dăruieşti Domnului, tu şi cu Cristos veţi fi uniţi într-o singură persoană.

18 De aceea zic, trebuie să ocoliţi cu desăvârşire orice formă de imoralitate sexuală. Nici un alt păcat nu afectează trupul ca acesta. Când păcătuiţi astfel, păcatul e îndreptat chiar împotriva trupului vostru.

19 Încă n-aţi învăţat că trupul vostru e locuinţă pentru Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu vi l-a dat? Nu ştiţi că el trăieşte în voi? Trupul vostru nu vă aparţine.

20 Căci Dumnezeu l-a răscumpărat cu un mare preţ. Aşadar, folosiţi fiecare parte a trupului vostru pentru a-i reda slava lui Dumnezeu, căci lui îi aparţine.

7

1 Şi acum, referitor la întrebările ridicate de voi în ultima voastră scrisoare: Răspunsul meu este că dacă nu vă căsătoriţi e bine.

2 De obicei însă e mai bine să fii căsătorit, fiecare bărbat cu soţia sa şi fiecare femeie cu soţul ei, fiindcă altfel s-ar putea să recădeţi în păcat.

3 Bărbatul are datoria să-i acorde soţiei tot ce constituie dreptul ei ca femeie căsătorită, iar soţia are datoria să facă la fel pentru soţul ei.

4 Căci o fată care se căsătoreşte nu mai are drepturi depline asupra trupului ei, întrucât de-acuma şi soţul ei are asemenea drepturi; în acelaşi mod, soţul nu mai are drepturi depline asupra propriului său trup, întrucât acesta aparţine acum şi soţiei.

5 Aşadar, nu vă refuzaţi aceste drepturi unul altuia. Singura excepţie de la această regulă ar putea-o constitui o înţelegere între soţ şi soţie prin care aceştia decid să se abţină de la drepturile căsătoriei pentru o perioadă limitată de timp, în care să se poată dedica mai mult rugăciunii. După aceea, e bine să fie din nou împreună, pentru ca să nu-i poată ispiti Satana, datorită lipsei lor de stăpânire de sine.

6 Nu spun că trebuie să vă căsătoriţi. Fireşte însă că vă puteţi căsători dacă doriţi.

7 Eu le-aş dori tuturor să poată trăi fără căsătorie, aşa cum sunt eu. Dar în această privinţă noi nu suntem făcuţi toţi la fel. Unora Dumnezeu le dă darul unui soţ sau al unei soţii, altora le dă darul să poată rămâne necăsătoriţi, şi totuşi fericiţi.

8 De aceea, eu le spun celor necăsătoriţi şi văduvelor – mai bine e să rămâneţi necăsătoriţi ca mine dacă puteţi.

9 Dar dacă nu vă puteţi stăpâni, atunci fie, căsătoriţi-vă! E mai bine să fiţi căsătoriţi, decât să ardeţi măcinaţi de pofte.

10 Acum însă pentru cei căsătoriţi eu am o poruncă, şi nu doar o simplă indicaţie. Iar porunca nu vine de la mine, căci iată ce a zis chiar Domnul: o soţie nu are voie să-şi părăsească soţul.

11 Însă dacă e despărţită de el, să ră-mână singură; ori, dacă nu, să se întoarcă la el. Iar soţul nu trebuie să divorţeze de soţie.

12 Aş vrea să adaug aici nişte sugestii personale. Acestea nu mai sunt porunci venite din partea Domnului, dar mie mi se par nimerite. Dacă un creştin are o soţie care nu e creştină, şi care vrea totuşi să rămână împreună cu soţul ei, acesta nu trebuie s-o părăsească sau să divorţeze de ea.

13 Şi dacă o femeie creştină are un soţ care nu e creştin, dar vrea totuşi să rămână cu ea, nu trebuie să-l părăsească.

14 Căci soţul care nu crede se apropie astfel de Dumenzeu prin soţia sa creştină; iar soţia care nu crede se apropie de Dumnezeu prin soţul ei creştin. Altfel, copiii voştri ar fi socotiţi necredincioşi – însă, aşa cum stau lucrurile, ei sunt sfinţiţi.

15 Dar dacă soţul ne-creştin sau soţia ne-creştină doreşte să plece, poate să o facă. În asemenea cazuri, soţul sau soţia creştină să nu insiste ca celălalt să rămână, căci Domnul îi vrea pe copiii lui să trăiască în pace şi armonie.

16 Şi-apoi, voi, nevestelor, nu aveţi nici o asigurare că soţii voştri se vor converti dacă rămân cu voi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi, bărbaţilor, în cazul soţiilor voastre.

17 Când hotărâţi în aceste chestiuni, aveţi însă grijă să trăiţi aşa cum a rânduit Dumnezeu, căsătorindu-vă sau necăsătorindu-vă după îndemnul şi ajutorul pe care vi le dă Dumnezeu, acceptând orice situaţie în care vă pune Dumnezeu. Aceasta e regula mea pentru toate bisericile.

18 De pildă, un om care a trecut deja prin ceremonialul evreiesc al circumciziei înainte de a fi devenit creştin, nu trebuie să se îngrijoreze din pricina aceasta; de asemenea, dacă nu a fost tăiat împrejur, să nu o mai facă acum,

19 căci pentru un creştin nu are nici o importanţă dacă a trecut sau nu prin această ceremonie. Are însă importanţă, şi încă foarte mare, dacă este plăcut lui Dumnezeu şi respectă poruncile sale. Aceasta contează.

20 În genere, e bine ca omul să continue munca pe care o făcea atunci când l-a chemat Dumnezeu.

21 Eşti sclav cumva? Asta să nu te necăjească – nu încape însă nici o îndoială că, dacă ai ocazia să devii liber, nu trebuie să mai stai nici o clipă pe gânduri.

22 Dacă te cheamă Cristos, sclav fiind, nu uita că Cristos te-a eliberat de sub puterea teribilă a păcatului; iar dacă te-a chemat liber fiind, nu uita că acum eşti sclavul lui Cristos.

23 Tu ai fost cumpărat cu un preţ de Cristos, aşa că îi aparţii lui – fii dar liber acum de toate vanităţile şi temerile acestei lumi.

24 Aşadar, iubiţi fraţi, indiferent care ar fi situaţia în care se găseşte cineva când devine creştin, lăsaţi-l în acea stare, căci Domnul este acum prezent în locul unde se află spre a-l ajuta.

25 Acum am să încerc să răspund la cealaltă întrebare pusă de voi. Care e situaţia fetelor încă nemăritate? Să le lăsăm să se mărite? Drept răspuns la această întrebare nu am nici o poruncă specială din partea Domnului pentru ele. Domnul însă, în bunătatea sa, mi-a dăruit înţelepciune vrednică de încredere şi astfel am să vă împărtăşesc cu bucurie părerea mea în această privinţă.

26 Iată cum stă problema: noi creştinii ne găsim în prezent în faţa unor pericole mari ce ameninţă viaţa noastră, în vremuri ca acestea sunt de părere că e mai nimerit ca o persoană să rămână necăsătorită.

27 Desigur, dacă eşti deja căsătorit, nu divorţa din pricina aceasta, însă dacă nu eşti căsătorit, să nu te pripeşti s-o faci acum.

28 Dar dacă voi bărbaţii vă hotărâţi totuşi să vă căsătoriţi, mă rog, nu e nici un rău în asta; iar dacă o fată se mărită în timpuri ca acestea, lucrul nu constituie un păcat, deşi căsătoria va complica problemele şi aş dori să fiţi scutiţi de noi necazuri.

29 Important pentru noi este să ne amintim că nu ne-a mai rămas decât foarte puţin timp şi deci foarte puţine prilejuri de a lucra pentru Domnul, Din acest motiv, cei care au soţii ar trebui să rămână, pe cât posibil, liberi pentru Domnul;

30 fericirea sau tristeţea, ori bogăţia nu ar trebui să-l împiedice pe cineva să se consacre lui Dumnezeu.

31 Cei care vin adesea în contact cu lucrurile captivante ale acestei lumi ar trebui să profite de prilejurile oferite, fără a se lăsa dominaţi de ele; căci lumea în forma ei actuală va pieri curând.

32 În tot ceea ce faceţi, vreau să nu vă îngrijoraţi. Un bărbat neînsurat îşi poate petrece timpul slujind Domnului, gândindu-se cum să-i fie plăcut lui.

33 Pe când, unuia însurat nu-i mai este Chiar atât de uşor să facă acest lucru; el va trebui să se gândească la răspunderile sale pământeşti.

34 De acum va avea interese împărţite. La fel e şi cu o fată care se mărită. Şi pe ea o aşteaptă aceeaşi problemă. Cea nemăritată e dornică să-i fie plăcută Domnului prin felul ei de a fi şi prin toate acţiunile sale. Pe când, unei femei căsătorite gândul îi este la alte lucruri, cum ar fi gospodăria sau gusturile soţului.

35 Vă spun acestea pentru a vă veni în ajutor, nu ca să vă opresc cumva de la căsătorie. Dorinţa mea este ca prin tot ceea ce faceţi să-l slujiţi cât mai bine pe Domnul, având cât mai puţine lucruri care să vă distragă atenţia de la el.

36 Dacă cineva crede că se poartă incorect cu fecioara cu care s-a logodit şi dacă aceasta ajunge să nu fie considerată tânără, aşa încât, el simte că are obligaţia să se căsătorească cu ea, atunci să facă cum doreşte, căci nu săvârşeşte păcat. Cei doi să se căsătorească.

37 Dar bărbatul care a rezolvat problema în mintea lui şi nu e constrâns, ci stăpân pe viaţa lui, şi care s-a hotărât să nu se căsătorească cu fecioara respectivă – şi omul acesta procedează corect.

38 Aşadar cel care se căsătoreşte cu fecioara respectivă face bine dar cel care nu se căsătoreşte cu ea face şi mai bine.

39 Soţia este o parte integrantă din soţul ei, atâta timp cât acesta e în viaţă; dar dacă-i moare soţul, atunci se va putea recăsători – însă numai cu un creştin.

40 După părerea mea însă va fi mult mai fericită dacă nu se recăsătoreşte; şi cred că vă dau un sfat venit de la Duhul lui Dumnezeu când zic aceasta.

8

1 Următoarea voastră întrebare se referă la consumul hranei oferite ca jertfă idolilor, în această chestiune fiecare crede că el are dreptate! Totuşi, deşi faptul de a fi „atotştiutori” ne face să ne simţim importanţi, dragostea este lucrul de care e într-adevăr nevoie pentru a clădi biserica.

2 Dacă crede cineva că cunoaşte toate răspunsurile, prin asta îşi arată doar ignoranţa.

3 Pe când cel care-l iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat, rămâne receptiv la cunoştinţa lui Dumnezeu.

4 Dar, cum rămâne până la urmă? Putem sau nu să mâncăm carne închinată idolilor? Păi, ştim cu toţii că un idol nu este un dumnezeu adevărat şi că, de fapt, nu există decât un singur Dumnezeu, şi nimeni altul.

5 După unii oameni însă există mulţi dumnezei, atât în cer, cât şi pe pământ.

6 Noi însă ştim că nu există decât un singur Dumnezeu, Tatăl, care a creat toate lucrurile şi ne-a făcut şi pe noi copiii săi, şi există un singur Domn, Isus Cristos, care ne dă viaţă.

7 Totuşi unii fraţi creştini nu cunosc acest lucru. Toată viaţa au fost obişnuiţi să-i considere pe idoli ca fiind vii, crezând că hrana închinată idolilor este oferită realmente unor dumnezei adevăraţi. Astfel, când aceştia mănâncă din această hrană, devin neliniştiţi şi-i mustră conştiinţa.

8 Ţineţi minte un singur lucru, că pe Dumnezeu nu-l interesează dacă mâncăm sau nu această hrană. Nu pierdem nimic dacă mâncăm sau nu această hrană. Nu pierdem nimic dacă nu o mâncăm, dar nici nu câştigăm ceva dacă o mâncăm.

9 Fiţi însă cu băgare de seamă cum folosiţi această libertate de a consuma carnea, pentru ca nu cumva să-l faceţi pe vreun frate cu conştiinţa mai slabă decât voi să păcătuiască.

10 Căci, vedeţi, s-ar putea întâmpla următorul lucru: cineva care crede că e greşit să mănânce această hrană vă va vedea mâncând în templu, întrucât voi credeţi că nu e nici un rău în asta. Atunci şi el îşi va lua inima-n dinţi, făcând la fel, deşi tot timpul va avea sentimentul că nu e bine ce face.

11 Şi astfel voi, fiindcă „ştiţi că e îngăduit să faceţi acest lucru”, veţi fi răspunzători de rănirea spirituală a unui frate cu conştiinţa sensibilă, pentru care a murit Cristos.

12 Or, este un păcat împotriva lui Cristos să păcătuieşti împotriva fratelui tău, stârnindu-l să facă un lucru considerat de el greşit.

13 Astfel, dacă prin faptul că mănânc hrană închinată idolilor s-ar putea ca fratele meu să păcătuiască, nu mă voi mai atinge de ea cât trăiesc, întrucât nu vreau să-i pricinuiesc nici un rău.

9

1 Eu sunt apostol, trimis al lui Dumnezeu, fiind răspunzător nu doar în faţa unui simplu om. Eu l-am văzut cu adevărat pe Isus Domnul nostru, cu ochii mei. Şi vieţile voastre transformate sunt rodul ostenelii mele pentru el.

2 Chiar dacă, după părerea unora nu sunt apostol, pentru voi în mod cert sunt, căci voi prin mine aţi fost câştigaţi de partea lui Cristos.

3 Acesta e răspunsul pe care-l dau celor care vin să mă conteste.

4 Sau eu nu am nici un drept? Oare nu pot avea pretenţia să mi se acorde acelaşi privilegiu pe care-l au şi ceilalţi apostoli, acela de a fi găzduit în casele voastre?

5 Dacă aş avea soţie şi dacă ea ar fi creştină, nu aş putea să o iau cu mine în călătoriile mele, aşa cum fac şi ceilalţi ucenici, cum fac fraţii Domnului şi Petru?

6 Apoi, oare numai Barnaba şi cu mine trebuie să lucrăm întruna pentru a ne câştiga e-xistenţa, în timp ce, celorlalţi, le asiguraţi voi cele necesare traiului?

7 Care e soldatul care să se întreţină singur în armată? Ori, aţi auzit vreodată de vreun gospodar care să nu aibă dreptul să mănânce o parte din recolta sa? Care e ciobanul de la oi sau capre, care să mulgă laptele şi să nu bea din el?

8 Dar nu citez aici doar părerile oamenilor privitor la ce este bine. Eu vă spun ce zice legea lui Dumnezeu.

9 Căci în legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise el spunea că nu trebuie să-i pui boului o botniţă pentru a-l împiedica să mănânce când ieşi cu el la treierat. Credeţi că numai la boi s-a gândit Dumnezeu când a rostit aceste cuvinte?

10 Oare nu s-a gândit şi la noi? Fireşte că da. A spus aceasta ca să ne arate că lucrătorii creştini trebuie plătiţi de cei pe care îi ajută. E normal ca cei ce ară şi treieră să se aştepte la o parte din recoltă!

11 Noi am semănat în sufletele voastre sămânţă duhovnicească bună. E prea mult atunci să cerem, în schimb, doar nişte hrană şi îmbrăcăminte?

12 Altora, care vă predică, le daţi aceste lucruri, şi bine faceţi. Dar oare nouă nu ni s-ar cuveni un drept şi mai mare la ele? Cu toate acestea, noi nu am făcut niciodată uz de acest drept, ci întotdeauna ne-am descurcat singuri, fără ajutorul vostru. Noi nu am cerut nicio dată nici un fel de plată, temându-ne ca nu cumva, astfel, să vă pierdeţi din interesul manifestat pentru mesajul ce vi-l aducem din partea lui Cristos.

13 Nu vă daţi seama că Dumnezeu le-a spus celor ce slujeau în templul său să-şi ia fiecare după nevoile sale o parte din hrana închinată lui ca dar? Iar cei care lucrează la altarul lui Dumnezeu primesc şi ei o parte din hrana adusă ca jertfă lui Dumnezeu.

14 În acelaşi mod, Domnul a hotărât ca cei ce predică Evanghelia să fie întreţinuţi de aceia care o primesc.

15 Cu toate acestea, nu v-am cerut vreodată un ban. Şi nici de data asta nu vă scriu pentru a lăsa să se înţeleagă că aş don s-o fac de acum încolo. Adevărul e că mai bine aş muri de foame decât să-mi pierd bucuria pe care o am de a vă predica gratuit.

16 Căci doar faptul că vă predic Evanghelia nu constituie un merit deosebit pentru mine – chiar dacă aş vrea, tot n-aş putea să încetez să mai predic. Aş fi într-o stare jalnică de tot. Vai de mine dacă nu predic!

17 Dacă mi-aş oferi singur serviciile, şi atunci Domnul mi-ar da o răsplată deosebită; dar lucrurile stau altfel, căci Dumnezeu m-a ales şi mi-a încredinţat această misiune sacră, aşa că n-am încotro.

18 Care este atunci plata mea în acest caz? Este deosebita bucurie de care am parte cind predic Evanghelia fără plată, oricui, fără să revendic ce mi s-ar cuveni.

19 Şi acest lucru prezintă un real avantaj: eu nu am obligaţia să ascult de cineva doar pentru că îmi plăteşte ceva, totuşi, eu singur am devenit, de bunăvoie şi bucuros, slujitorul tuturor pentru a-i câştiga la Cristos.

20 Când sunt cu evreii par a fi unul de-al lor, pentru ca ei să asculte Evanghelia iar eu să-i pot câştiga pentru Cristos. Când sunt printre ne-evrei, care ţin datinile şi îndeplinesc ceremonialurile evreieşti, nu port discuţii contradictorii cu ei, deşi în sinea mea nu-i aprob, dar procedez aşa pentru a-i ajuta.

21 Când sunt cu paginii, mă învoiesc cu ei pe cât posibil, având doar grijă să fac întotdeauna ce este bine pentru un creştin. Şi astfel, învoindu-mă, ajung să le câştig încrederea, reuşind în acelaşi timp să-i ajut.

22 Când sunt cu cei a căror conştiinţă îi mustră uşor, nu mă port cu ei ca şi când aş cunoaşte totul şi nu spun că sunt nesăbuiţi; drept urmare, ei nu se mai împotrivesc când vreau să-i ajut. Deci, indiferent cum ar fi persoana respectivă, eu încerc să-i vorbesc despre Cristos ca să fie mântuit.

23 Fac aceasta din dorinţa de a le aduce Evanghelia, dar şi pentru binecuvântarea de care am parte eu însumi când îi văd venind la Cristos.

24 Într-o cursă de alergări toţi aleargă, dar numai unul singur ajunge primul la ţintă. Deci alergaţi şi voi la cursa voastră spre a câştiga.

25 Ca să câştigaţi întrecerea, trebuie să renunţaţi la multe lucruri care v-ar putea împiedica să realizaţi performaţa maximă. Un atlet se supune de bună voie la atâtea restricţii, doar pentru a câştiga o medalie sau o cupă de argint dar noi o facem de dragul nepieritoarei răsplăţi cereşti.

26 Aşa că, alerg drept spre ţintă, având un scop precis la fiecare pas ce-l fac. Lupt pentru a învinge. Eu nu dau cu pumnul în vânt, sau în joacă.

27 Asemenea unui atlet, îmi disciplinez trupul, purtându-mă aspru cu el şi antrenându-l să execute ceea ce trebuie, şi nu ce ar dori el. Fiindcă, altminteri, mă tem ca nu cumva după ce i-am înscris pe alţii la concurs, eu însumi să fiu în cele din urmă descalificat şi să mi se poruncească să mă retrag.

10

1 Căci noi nu trebuie să uităm nici o clipă, iubiţi fraţi, ce li s-a întâmplat înaintaşilor noştri în pustiu. Dumnezeu i-a călăuzit, trimiţându-le un nor care să meargă înaintea lor; şi i-a trecut pe toţi cu bine prin Marea Roşie.

2 Acesta s-ar putea numi „botezul” lor – un botez în mare şi în nor! – ca urmaşi ai lui Moise: actul prin care se angajau să-l recunoască de conducător al lor.

3 Şi printr-un miracol, Dumnezeu le-a trimis acolo, în deşert, hrană şi apă de băut;

4 ei au băut apa pe care le-a dat-o Cristos. El era cu ei acolo, ca o Stâncă măreaţă de înviorare spirituală.

5 Şi după toate acestea, marea lor majoritate nu l-au ascultat pe Dumnezeu, fiind nimiciţi de el în pustiu.

6 Lecţia aceasta constituie pentru noi un avertisment sever să nu dorim lucruri rele ca ei

7 şi să nu ne închinăm la idoli cum au făcut ei. (Scripturile, ne spun că: „Oamenii s-au aşezat să mănânce şi să bea, după care s-au ridicat să danseze” în semn de închinare la viţelul de aur.)

8 Să ne fie învăţătură şi ce li s-a întâmplat lor când unii din ei au păcătuit cu soţiile altora şi 23.000 au căzut răpuşi într-o singură zi.

9 Să nu puneţi la încercare răbdarea Domnului – căci ei au făcut-o şi au murit de muşcăturile unor şerpi veninoşi.

10 Să nu murmuraţi împotriva lui Dumnezeu şi a modului cum se poartă cu voi, aşa cum au făcut unii din ei, căci Dumnezeu de aceea şi-a trimis îngerul să-i nimicească.

11 Toate aceste lucruri li s-au întâmplat lor, pentru ca nouă să ne fie învăţătură de minte, să nu facem şi noi la fel; ele au fost consemnate pentru ca noi, în zilele acestea de pe urmă, să le cunoaştem şi să învăţăm din ele.

12 Deci fiţi atenţi! Dacă gândiţi cumva astfel: „Eu unul n-aş face una ca asta”, ce li s-a întâmplat să fie şi pentru voi un avertisment, căci şi voi puteţi cădea în păcat.

13 Nu uitaţi însă un lucru: poftele dăunătoare care pătrund în viaţa voastră nu sunt deloc o noutate. Sunt mulţi care au avut de înfruntat exact aceleaşi dificultăţi, înaintea voastră. Şi nici o ispită nu e irezistibilă. Puteţi să vă bizuiţi pe Dumnezeu că el va avea grijă ca ispita să nu devină atât de mare încât voi să nu vă mai puteţi împotrivi ei; căci el a făcut o promisiune în acest sens şi va face precum a zis: El vă va arăta cum să scăpaţi de sub puterea ispitei, astfel încât să vă puteţi totuşi împotrivi cu răbdare.

14 Aşadar, prieteni, evitaţi cu tot dinadinsul orice formă de închinare la idoli.

15 Voi sunteţi oameni cu minte. Aşadar, judecaţi voi înşivă dacă nu e adevărat ceea ce am să vă spun.

16 Când cerem binecuvântarea Domnului asupra cupei de vin din care bem la masa Domnului, oare nu înseamnă aceasta că toţi cei care beau din ea sunt părtaşi ai binecuvântării prin sângele lui Cristos? Şi când frângem pâinea, mâncând din ea împreună, nu înseamnă oare că avem cu toţii parte de foloasele ce ni le-a adus trupul său?

17 Oricât de mulţi am fi, toţi mâncăm din aceeaşi pâine, arătând prin aceasta că suntem toţi părţi ale unuia şi aceluiaşi trup unic al lui Cristos.

18 Evreii, de asemenea, toţi care mănâncă jertfele sunt uniţi prin acest act.

19 Dar unde vreau să ajung? Susţin eu oare că idolii cărora păgânii le aduc jertfe sunt vii cu adevărat ori dumnezei în toată puterea cuvântului, şi că, deci, aceste jertfe ar avea o valoare oarecare? Da de unde!

20 Ceea ce vreau să spun este că cei care închină hrană acestor idoli aduc jertfă demonilor, şi nicidecum lui Dumnezeu. Or, eu nu doresc ca vreunul din voi să se asocieze cu demonii când, împreună cu păgânii, consumaţi hrana care a fost închinată acestor idoli.

21 Nu puteţi bea din cupă şi la Masa Domnului, şi la masa Satanei, după cum nu puteţi mânca pâine şi la Masa Domnului, şi la masa Satanei.

22 Ce? Va să zică, îl ispitiţi pe Domnul să se mânie pe voi? Sunteţi cumva mai puternici decât el?

23 Negreşit, sunteţi liberi să mâncaţi hrană închinată idolilor dacă doriţi; nu e împotriva legilor lui Dumnezeu să mănânci asemenea carne, dar aceasta nu înseamnă că acum vă puteţi da drumul fără nici o limită. Poate fi absolut legal, şi totuşi s-ar putea să nu fie cel mai bun sau mai folositor lucru de făcut.

24 Nu vă gândiţi doar la voi! Încercaţi să vă gândiţi şi la cel de lângă voi, cam ce ar fi mai bine pentru el.

25 Iată ce ar trebui să faceţi: Luaţi orice carne doriţi de pe piaţă. Nu întrebaţi dacă a fost sau nu închinată idolilor, pentru a nu vă încărca conştiinţa.

26 Căci pâmântul şi tot ce e bun pe el aparţine Domnului şi vă este dat vouă.

27 Dacă vă invită la masă un necredincios, puteţi accepta invitaţia dacă doriţi. Mâncaţi orice vi se pune înainte şi nu puneţi nici un fel de întrebări în legătură cu bucatele servite. Căci în acest caz nu veţi avea de unde să ştiţi dacă au fost sau nu sacrificate în prealabil idolilor, şi deci nu va mai exista riscul de a avea mustrări de conştiinţă pentru că aţi consumat hrana respectivă.

28 Dar dacă vă previne cineva că această carne a fost închinată idolilor, atunci să nu o mâncaţi de dragul celui care v-a spus şi din menajamente pentru conştiinţa sa.

29 În cazul acesta, contează cum vede el problema, nu cum o vedeţi voi. Bine, bine, veţi zice voi, dar sunt eu oare obligat să mă călăuzesc şi să mă reţin de la anumite lucruri doar pentru a respecta părerea cuiva?

30 Dacă eu pot să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru mâncare şi aceasta îmi prieşte, de ce trebuie să-l las pe altul să-mi strice tot cheful fiindcă el consideră că eu greşesc?

31 Ei bine, am să vă spun de ce. Fiindcă tot ce faceţi voi trebuie să fie spre slava lui Dumnezeu, chiar şi ce mâncaţi şi ce beţi.

32 Nu fiţi, deci, o piatră de poticnire pentru cineva, fie că e evreu, fie că e ne-evreu ori creştin.

33 Şi eu urmez acelaşi plan. Încerc să fiu pe placul tuturor prin ceea ce fac, renunţând la ceea ce-mi place sau îmi cade mie cel mai bine, spre a le fi lor pe plac.

11

1 Şi voi ar trebui să-mi urmaţi exemplul, după cum şi eu îl urmez pe al lui Cristos.

2 Mă bucur aşa de mult, iubiţi fraţi, că aţi ţinut minte şi aţi făcut ce v-am învăţat!

3 Acum vreau să ştiţi că Cristos este capul bărbatului iar bărbatul este capul femeii şi capul lui Cristos este Dumnezeu.

4 De aceea, un bărbat care îşi acoperă capul când se roagă sau predică îl dezonorează pe Cristos.

5 Tot din această cauză o femeie care se roagă în public sau profeţeşte cu capul descoperit îşi dezonorează soţul acoperirea capului fiind un semn al supunerii sale faţă de el.

6 Nu mai încape deci îndoială că dacă refuză să-şi acopere capul, atunci ar face bine să-şi taie părul complet. Dacă însă e ruşinos ca o femeie să fie rasă în cap, atunci e mai bine să poarte ceva pe cap.

7 Dar bărbatul nu trebuie să poarte nimic pe cap atunci când se închină, căci acoperirea capului ar constitui, în cazul lui, un semn de supunere în faţa bărbaţilor.. Slava lui Dumnezeu este bărbatul făcut după chipul lui, iar slava bărbatului este femeia.

8 Primul bărbat nu s-a tras din femeie, ci femeia este cea care s-a tras din bărbat.

9 Şi Adam, primul bărbat, nu a fost făcut spre folosul Evei, ci Eva a fost făcută pentru Adam.

10 Deci o femeie trebuie să poarte ceva pe cap, ca semn că se află sub autoritatea bărbatului, un fapt pe care toţi îngerii să-l poată observa şi saluta cu bucurie.

11 Amintiţi-vă însă că în planul lui Dumnezeu bărbaţii şi femeile au nevoie unul de altul.

12 Căci, deşi prima femeie s-a tras din bărbat, de atunci încoace toţi bărbaţii s-au născut din femei şi atât bărbaţii, cât şi femeile se trag din Dumnezeu, Creatorul lor.

13 Voi înşivă ce ziceţi, cum vedeţi problema aceasta? E în ordine ca o femeie să se roage în public cu capul descoperit?

14 Oare nu ne învaţă până şi instinctul că femeia trebuie să aibă capul acoperit?

15 Căci femeile se mândresc cu părul lor lung, pe când unui bărbat îi este de obicei ruşine să poarte părul lung.

16 Dacă cineva vrea totuşi să provoace discordie pe această temă tot ce pot eu să vă spun este că noi nu cunoaştem altă învăţătură decât aceea potrivit căreia femeile trebuie să aibă capul acoperit când profeţesc sau se roagă în public – toate bisericile fiind de aceeaşi părere.

17 Problema următoare de pe lista de subiecte despre care mi-am propus să vă scriu este tot un lucru cu care nu pot fi de acord. Căci se pare că mai mult rău decât bine iese atunci când vă adunaţi la Cina Domnului.

18 Toţi îmi vorbesc despre certurile care se iscă la aceste întâlniri şi de dezbinările care se creează între voi, şi sunt înclinat să cred ceea ce mi se spune.

19 Căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.

20 Când vă adunaţi să luaţi masa, nu luaţi Cina Domnului, ci pe a voastră!

21 Căci mi s-a spus că fiecare se grăbeşte să înfulece cât mai repede tot ce-i stă înainte, nemaiaşteptând să împartă cu ceilalţi, aşa încât unuia îi revine prea puţină mâncare şi e nevoit să plece acasă fiămând, în timp ce altul bea prea mult şi, până la urmă, se îmbată.

22 Cum? Chiar aşa e, cum se spune? Nu sunteţi în stare să mâncaţi şi să beţi acasă pentru a evita astfel discreditarea bisericii şi ruşinea celor săraci, care n-au de unde să-şi aducă mâncare? Ce pot eu să zic despre toate acestea? Vreţi cumva să vă laud? Ei bine, aflaţi că n-am să vă laud!

23 Căci iată ce a spus însuşi Domnul despre Masa lui, şi v-am transmis şi eu, altă dată: că în noaptea când l-a vândut Iuda, Domnul Isus a luat o pâine,

24 şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu pentru ea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, spunând: „Luaţi-o şi mâncaţi-o. Căci acesta este trupul meu care este dat pentru voi. Să faceţi aceasta în amintirea mea.”

25 În acelaşi fel, a luat cupa de vin după cină, zicând: „Această cupă este noul legământ între Dumnezeu şi voi, încheiat şi pus în vigoare prin sângele meu. Să faceţi aceasta spre pomenirea mea ori de câte ori îl veţi bea.”

26 Căci de fiecare dată când mâncaţi această pâine şi beţi această cupă, repovestiţi mesajul morţii Domnului. Să faceţi aşa până va veni el iarăşi.

27 Aşa că, dacă mănâncă cineva această pâine şi bea din această cupă a Domnului în chip nevrednic, se face vinovat de păcat împotriva trupului şi sângelui Domnului.

28 De aceea, un om trebuie să-şi facă un examen amănunţit de conştiinţă înainte de a mânca pâinea şi de a bea din cupă.

29 Căci, dacă mănâncă pâinea şi bea din cupă în chip nevrednic, fără să se gândească la trupul lui Cristos, îşi mănâncă şi bea judecata lui Dumnezeu. El se joacă cu moartea lui Cristos.

30 Din această cauză mulţi dintre voi sunt slabi şi bolnavi, ba încă unii au şi murit.

31 Dar dacă vă veţi face un examen amănunţit de conştiinţă înainte de a mânca, nu va fi nevoie să fiţi judecaţi şi pedepsiţi.

32 Totuşi, atunci când sunteţi judecaţi şi pedepsiţi de Domnul, aceasta e pentru a nu fi condamnaţi odată cu restul lumii.

33 De aceea, iubiţi fraţi, când vă adunaţi la Cina Domnului – respectiv la slujba de împărtăşanie – aşteptaţi-vă unii pe alţii.

34 Dacă-i este cuiva foame cu adevărat, să mănânce acasă, pentru a nu-şi atrage pedeapsa atunci când vă adunaţi la un loc. Celelalte probleme am să le discut cu voi când voi sosi.

12

1 Şi acum, fraţilor, doresc să vă scriu despre darurile aptitudinile deosebite pe care vi le dă Duhul Sfânt fiecăruia dintre voi, întrucât nu aş dori ca ele să fie greşit înţelese.

2 Vă amintiţi, desigur, cum, înainte de a deveni creştini, treceaţi de la un idol la altul, idoli care nu pot spune nici un cuvânt.

3 Dar acum întâlniţi oameni care afirmă că transmit mesaje din partea Duhului lui Dumnezeu. Cum puteţi şti dacă ele sunt cu adevărat inspirate de Dumnezeu ori false? Iată cum le puteţi verifica: nici un om care vorbeşte prin puterea Duhului lui Dumnezeu nu-l poate blestema pe Isus şi nimeni nu poate spune: „Isus este Domn”, crezând în ceea ce spune, fără ca Duhul Sfânt să îl ajute.

4 Acum, Dumnezeu ne dăruieşte multe daruri, dar Duhul Sfânt este izvorul unic al tuturor.

5 Există diferite feluri de slujire a lui Dumnezeu, dar unul şi acelaşi este Domnul pe care îl slujim.

6 Multe sunt manifestările prin care influenţează Dumnezeu vieţile noastre, dar unul şi acelaşi este Dumnezeul care face acest lucru în noi şi prin noi toţi cei care suntem ai săi.

7 Duhul Sfânt pune în lumină puterea lui Dumnezeu prin fiecare din noi, ca mijloc de ajutorare a întregii biserici.

8 Unuia Duhul Sfânt îi dăruieşte aptitudinea de a da sfaturi înţelepte, pe când, altuia el îi dă aptitudinea de a exprima în cuvinte cunoştinţele lui cele mai adânci, şi toate acestea prin intermediul aceluiaşi Duh.

9 Unuia el îi dă o credinţă deosebită, iar altuia puterea de a vindeca bolnavi.

10 Unora le dă puterea să facă minuni, iar altora puterea să profeţească şi să predice cu inspiraţie. Altuia îi dă puterea de a şti când vorbesc duhurile rele prin cei care pretind că vestesc mesajul lui Dumnezeu – sau când vorbeşte cu adevărat Duhul lui Dumnezeu. Ba altul este capabil să vorbească în limbi pe care nu le-a învăţat niciodată; iar alţii, care nu cunosc nici ei limba străină respectivă, primesc puterea de a înţelege ce se vorbeşte.

11 Acelaşi Duh Sfânt unic dăruieşte toate aceste daruri şi puteri, stabilind care din ele să ne revină fiecăruia dintre noi.

12 Trupul nostru are multe părţi, dar această multitudine de părţi formează totuşi un singur trup, toate părţile fiind adunate la un loc. Tot aşa este şi cu „trupul lui Cristos.”

13 Fiecare din noi este o parte din acest trup unic al lui Cristos. Unii din noi suntem evrei, alţii ne-evrei, unii suntem robi, alţii suntem liberi. Dar Duhul Sfânt ne-a potrivit pe fiecare la locul nostru, într-un singur trup. Noi am fost botezaţi în trupul lui Cristos de singurul Duh şi am primit acelaşi Duh Sfânt.

14 Da, aşa este deci, trupul are mai multe părţi, şi nu doar una singură.

15 Dacă piciorul zice: „Eu nu sunt o parte din trup fiindcă nu sunt mână”, asta nu înseamnă că nu mai e o parte a trupului.

16 Şi ce-aţi zice dacă aţi auzi urechea spunând: „Eu nu sunt o parte din trup deoarece nu sunt decât ureche, şi nu ochi”? Ar face-o oare asta să nu mai fie o parte a trupului?

17 Să presupunem că tot trupul ar fi doar ochi – atunci cu ce ai mai auzi? Sau dacă tot trupul ar fi o ureche uriaşă, cum ai mai putea mirosi?

18 Dumnezeu însă nu aşa ne-a făcut. El i-a făcut trupului nostru multe părţi şi pe fiecare a pus-o acolo unde a găsit el cu cale.

19 Cât de straniu ar arăta un trup dacă ar avea doar o singură parte!

20 Prin urmare, el a făcut mai multe părţi şi, cu toate acestea, există doar un singur trup.

21 Ochiul nu va putea zice niciodată mâinii: „N-am nevoie de tine. Capul nu va putea zice picioarelor: „N-am nevoie de voi.”

22 Iar unele părţi care par cele mai slabe şi mai lipsite de importanţă sunt, în fond, cele mai necesare.

23 Da, da, ne pare deosebit de bine că unele părţi par de-a dreptul ciudate! Şi ascundem cu atenţie de privirile altora părţile care nu trebuie văzute,

24 în timp ce părţile care se pot vedea nu necesită atâta grijă deosebită. Prin urmare, Dumnezeu a alcătuit trupul în aşa fel, încât, acelor părţi, care altfel ar putea părea mai puţin importante, să li se acorde o deosebită cinste şi grijă.

25 Aceasta aduce bucurie între părţile trupului, astfel ca ele să aibă aceeaşi grijă una faţă de alta cum au pentru ele însele.

26 Dacă suferă o parte, toate părţile suferă împreună cu ea, şi dacă e onorată o parte, toate se bucură dimpreună.

27 Iată ce vreau să spun: voi toţi formaţi, laolaltă, acel trup unic al lui Cristos şi fiecare din voi este o parte distinctă şi necesară din el.

28 Am să înşir câteva din părţile aşezate de el în biserica sa: apostoli, profeţi – respectiv acei care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu cu inspiraţie – apoi învăţători, cei care fac minuni, cei care au darul vindecării, cei care-i pot ajuta pe alţii, cei care-i pot determina pe alţii să lucreze împreună, cei care vorbesc în limbi pe care nu le-au învăţat niciodată.

29 Toţi sunt apostoli? Fireşte că nu. Toţi sunt predicatori sau profeţi? Nu. Toţi sunt învăţători? Au toţi puterea să facă minuni?

30 Sunt toţi în stare să vindece bolnavi? Fireşte că nu. Ne dăruieşte oare Dumnezeu tuturor capacitatea de a vorbi în limbi pe care nu le-am învăţat niciodată? Oare toţi înţeleg şi pot tălmăci ce spun cei care au acest dar?

31 Nu, dar străduiţi-vă din tot sufletul să aveţi pe cel mai important dintre aceste daruri. Permiteţi-mi totuşi, mai întâi, să vă vorbesc despre altceva, cu mult mai bun decât toate celelalte!

13

1 Dacă aş avea darul de a vorbi în alte limbi, pe care nu le-am învăţat şi dacă aş putea vorbi în orice limbă din cer şi de pe pământ, şi nu aş avea dragoste pentru alţii, n-aş face altceva decât zgomot.

2 Dacă aş avea darul profeţiei şi aş şti tot ce se va întâmpla în viitor; dacă aş cunoaşte totul despre tot, şi nu i-aş iubi pe alţii, la ce mi-ar folosi? Chiar dacă aş avea darul credinţei, încât să-i vorbesc unui munte şi să-l fac să se urnească de la locul lui, tot n-aş valora nimic dacă nu aş avea dragoste.

3 Dacă mi-aş da tot ce am la săraci şi dacă aş fi ars de viu pentru vestirea Evangheliei, şi n-aş avea dragoste pentru alţii, tot la nimic nu mi-ar servi.

4 Dragostea este foarte răbdătoare şi bună, niciodată geloasă sau invidioasă; ea nu se laudă niciodată, nici nu se făleşte,

5 niciodată nu e trufaşă ori egoistă ori necuviincioasă. Dragostea nu ţine morţiş să i se facă pe voie. Nu este iritabilă şi nici susceptibilă. Nu poartă pică şi aproape că nici nu bagă în seamă greşelile altora.

6 Niciodată nu se bucură de nedreptate, ci este în culmea fericirii ori de câte ori învinge adevărul.

7 Dacă iubeşti pe cineva, întotdeauna îi vei rămâne credincios, oricât te-ar costa. Vei crede întotdeauna în el, aşteptându-te să fie totdeauna la înălţime şi îl vei apăra întotdeauna cu fermitate.

8 Toate darurile şi puterile deosebite de la Dumnezeu vor înceta cândva, dar dragostea nu va înceta niciodată, într-o zi şi darurile acestea cum sunt profeţia, vorbirea în limbi necunoscute şi cunoştinţa deosebită vor dispare.

9 Acum cunoaştem atât de puţin, cu toate darurile noastre speciale, şi până şi predicile celor mai dotaţi sunt totuşi destul de slabe.

10 Dar când vom fi făcuţi desăvârşiţi şi compleţi, atunci va înceta şi nevoia de aceste daruri speciale şi ele vor dispare.

11 Situaţia e următoarea: când eram copil, vorbeam, gândeam şi judecam ca un copil. Dar când am devenit om în toată firea, gândurile mele au depăşit cu mult pe cele din copilărie, astfel că acum am renunţat la aceste lucruri copilăreşti.

12 În acelaşi mod, noi nu-l putem vedea şi înţelege pe Dumnezeu decât într-o mică măsură, ca şi când i-am privi chipul reflectat într-o oglindă palidă; dar într-o bună zi îl vom vedea în toată plenitudinea sa, faţă în faţă. Acum tot ce cunoaştem e şters şi învăluit în ceaţă, dar atunci vom vedea toate lucrurile limpede, cu aceeaşi claritate cu care priveşte Dumnezeu în inima mea chiar acum.

13 Prin urmare, trei lucruri rămân: credinţa, speranţa şi dragostea – şi dintre toate acestea dragostea e cea mai mare.

14

1 Dragostea să fie ţinta voastră de căpetenie. Cu toate acestea, cereţi ca Duhul Sfânt să vă dea şi aptitudinile sale speciale şi, mai cu seamă, darul profeţiei, să puteţi vesti mesajele lui Dumnezeu.

2 Dar dacă darul tău este de a „vorbi în limbi”, adică în limbi pe care nu le-ai învăţat, tu vei vorbi cu Dumnezeu, şi nu cu ceilalţi, fiindcă ei nu te vor înţelege. Vei vorbi prin puterea Duhului, dar va fi un secret.

3 Pe când omul care profeţeşte, vestind mesajele lui Dumnezeu, îi ajută pe alţii să crească în Domnul, îmbârbătându-i şi mângâindu-i.

4 Prin urmare, o persoană care „vorbeşte în limbi” se ajută pe sine să atingă noi dimensiuni spirituale, dar unul care profeţeşte, vestind mesaje din partea lui Dumnezeu, ajută întreaga biserică să evolueze în ce priveşte sfinţenia şi fericirea.

5 Eu aş vrea ca toţi să aveţi darul „vorbirii în limbi” dar, şi mai mult, aş dori ca toţi să puteţi profeţi, vestind mesajele lui Dumnezeu, întrucât aceasta e o putere mai mare şi mai utilă decât aceea de a vorbi în limbi necunoscute – afară doar dacă, bineînţeles, puteţi reda apoi şi celorlalţi ceea ce spuneţi, pentru ca astfel şi ei să aibă vreun folos din aceasta.

6 Scumpi prieteni, chiar dacă eu însumi aş veni la voi vorbind într-o limbă necunoscută vouă, la ce v-ar folosi? Dar dacă vorbesc lămurit ceea ce mi-a dezvăluit Dumnezeu şi vă spun ceea ce ştiu şi ce are să se întâmple, precum şi marile adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu – de asta aveţi nevoie; acestea vă vor ajuta pe voi.

7 Până şi instrumentele muzicale – de pildă, flautul sau harfa – sunt exemple grăitoare ale nevoii de a vorbi o limbă simplă dar curată, şi nu limbi necunoscute. Căci nimeni nu va putea recunoaşte ce melodie redă flautul dacă nu e clară fiecare notă.

8 Iar dacă gornistul nu respectă notele, de unde vor şti soldaţii când sunt chemaţi la luptă?

9 În acelaşi mod, dacă vorbeşti cu cineva într-o limbă pe care nu o înţelege, de unde va şti acesta ce vrei să-i spui? E ca şi cum ai vorbi cu pereţii!

10 Presupun că există sute de limbi diferite în lume, şi toate sunt perfecte pentru cei ce le înţeleg,

11 dar pentru mine ele nu înseamnă nimic. Cineva care vorbeşte într-una din aceste limbi va fi pentru mine un necunoscut şi eu, la rândul meu, voi fi necunoscut pentru el.

12 Dacă tot sunteţi atât de dornici să primiţi daruri speciale de la Duhul Sfânt, cereţi atunci ce este mai bun, anume ceea ce va fi de un real folos pentru întreaga voastră biserică.

13 Dacă primeşte cineva darul vorbirii în limbi necunoscute, să se roage şi pentru darul de a şti ce spune, încât să le poată vorbi apoi desluşit şi celorlalţi.

14 Căci dacă mă rog într-o limbă pe care nu o înţeleg, duhul meu se roagă, dar eu nu ştiu ce spun.

15 Ei bine, atunci ce voi face? Şi una şi alta! Mă voi ruga în limbi necunoscute, dar şi în limbajul obişnuit, pe care-l înţelege tot omul. Voi cânta pe limbi necunoscute dar şi într-un limbaj obişnuit, pentru a putea înţelege lauda ce o aduc.

16 Căci dacă îl lauzi şi-i mulţumeşti lui Dumnezeu numai cu duhul, vorbind într-altă limbă, cum vor mai putea cei care nu te înţeleg să-l laude şi ei pe Dumnezeu împreună cu tine? Cum ţi se vor putea alătura ei în aducerea de mulţumiri, când ei nici măcar nu ştiu ce spui?

17 Tu, unul, vei mulţumi tare frumos – n-am ce zice – dar ceilalţi care sunt acolo nu vor fi deloc ajutaţi.

18 Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că, în particular „vorbesc în limbi” mai mult decât voi toţi la un loc.

19 Dar, când mă închin în public, prefer să spun cinci cuvinte pe care oamenii să le înţeleagă şi care să le fie de ajutor, decât zece mii de vorbe într-o limbă necunoscută, zicând că „vorbesc în limbi”.

20 Iubiţi fraţi, să nu înţelegeţi aceste lucruri la modul copilăresc. Când e să vă gândiţi la rău, atunci să fiţi nişte prunci nevinovaţi, dar când e să pricepeţi chestiuni de felul acestora, atunci fiţi oameni maturi.

21 În vechile Scripturi ni se spune că Dumnezeu avea să trimită oameni care să vorbească poporului său în limbi străine, dar nici atunci el nu va asculta.

22 Deci vedeţi că priceperea de a „vorbi în limbi” nu constituie un ajutor pentru copiii lui Dumnezeu, ci este, mai degrabă, menită să stârnească interesul necredinciosului. Credincioşii însă au nevoie de profeţie (vestirea adevărurilor profunde ale lui Dumnezeu), în timp ce necredincioşii nu sunt încă pregătiţi pentru ea.

23 Dar chiar şi aşa, dacă un necredincios, sau unul care nu posedă aceste daruri, vine la biserică şi vă aude pe toţi vorbind în alte limbi, s-ar putea ca să vă ia drept nebuni.

24 Dar dacă toţi profeţii fac cunoscută voia ascunsă a lui Dumnezeu, chiar dacă acest fel de a predica se adresează mai mult credincioşilor şi intră un necredincios, ori un credincios mai de curând întors la Dumnezeu care nu pricepe aceste lucruri, toate predicile voastre îl vor convinge de faptul că e păcătos şi va avea mustrări de conştiinţă la tot ce aude.

25 În timp ce ascultă, gândurile sale ascunse vor fi date pe faţă iar el se va prăbuşi în genunchi şi se va închina lui Dumnezeu, declarând că Dumnezeu este cu adevărat în mijlocul vostru.

26 Ei bine, fraţii mei, să recapitulăm cele spuse de mine până acum. Când vă adunaţi împreună unii vor cânta, altul va preda ori va împărtăşi cine ştie ce cunoştinţe deosebite pe care i le-a dat Dumnezeu, ori va vorbi într-o limbă necunoscută, dar tot ce se face trebuie să fie de folos tuturor şi să-i întărească în Domnul.

27 Niciodată să nu vorbească mai mult de doi sau trei într-o limbă necunoscută; în plus, trebuie să vorbească numai câte unul o dată, având la îndemână pe cineva care să tălmăcească.

28 Dar dacă nu există acolo nici unul care să tălmăcească, nu au voie să vorbească cu glas tare. Pot să vorbească în gând, cu ei înşişi şi cu Dumnezeu, în acea limbă necunoscută, dar nu în public.

29 Doi sau trei pot profeţi, câte unul, pe rând (dacă au darul), în timp ce toţi ceilalţi ascultă.

30 Dar dacă, în timp ce profeţeşte cineva, un altul primeşte un mesaj ori un gând de la Domnul, primul să tacă.

31 În felul acesta, toţi cei care au darul profeţiei pot vorbi, unul după altul, şi astfel fiecare va învăţa ceva, va fi îmbărbătat şi ajutat.

32 Duhurile profeţilor le sunt supuse.

33 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinei. Lui îi place armonia şi o găseşte prezentă în toate celelalte biserici.

34 Femeile trebuie să tacă în adunările bisericii. Nu se cade ca ele să ia parte la discuţii, întrucât ele sunt subordonate bărbaţilor, cum declară şi Scripturile.

35 Dacă au întrebări de pus, saşi întrebe soţii acasă, căci nu se face ca femeile să-şi exprime opiniile în adunările bisericii.

36 Nu sunteţi de acord cu asta? Credeţi cumva că deplina cunoaştere a voii lui Dumnezeu începe şi se sfârşeşte cu voi, corintenii? Ei bine, atunci v-aţi înşelat!

37 Voi cei care pretindeţi că aveţi darul profeţiei, sau orice altă aptitudine specială din partea Duhului Sfânt, ar trebui să vă daţi seama primii că ceea ce vă spun eu e o poruncă directă de la Domnul nostru însuşi.

38 Dacă totuşi cineva continuă să nu fie de acord – mă rog, n-are decât! – noi îl vom lăsa în plata ignoranţei sale.

39 Deci, fraţii mei de credinţă, să doriţi din tot sufletul să fiţi profeţi, pentru ca să puteţi predica limpede mesajul lui Dumnezeu şi nu împiedecaţi vorbirea în limbi.

40 Numai, aveţi grijă ca totul să se desfăşoare normal, în pace şi în ordine.

15

1 Iar acum, fraţilor, permiteţi-mi să vă reamintesc ce e de fapt Evanghelia, căci ea nu s-a schimbat – este aceeaşi Veste Bună pe care v-am vestit-o şi altădată. Atunci aţi primit-o cu bucurie şi încă o primiţi şi acum, căci credinţa voastră este solid ancorată şi zidită pe temelia acestui minunat mesaj;

2 şi tocmai această Evanghelie vă mântuie, dacă mai credeţi în ea, afară doar dacă, bineînţeles, nu aţi crezut în ea din capul locului.

3 Chiar de la început, v-am transmis ceea ce mi s-a spus, anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, exact aşa cum spuseseră Scripturile că va muri,

4 şi că a fost îngropat, iar la trei zile după aceea s-a ridicat din mormânt aşa cum au prezis profeţii.

5 El a fost văzut de Petru şi, mai pe urmă, de restul „celor Doisprezece.”

6 După aceea, el a fost văzut la o singură arătare, de mai bine de cinci sute de fraţi creştini, dintre care mulţi mai sunt încă în viaţă.

7 Apoi l-a văzut Iacob şi, mai târziu, toţi ceilalţi apostoli.

8 La urmă de tot l-am văzut şi eu, cu mult în urma celorlalţi, ca şi când eu m-aş fi născut prea târziu pentru aceasta.

9 Căci eu sunt cel mai nevrednic dintre toţi apostolii şi nici n-ar trebui să mi se spună apostol, după felul în care am tratat biserica lui Dumnezeu.

10 Dar tot ce sunt în prezent se datoreşte în întregime faptului că Dumnezeu a revărsat asupra mea asemenea bunătate şi har – şi nu fără rezultate: căci eu am muncit mai mult decât toţi ceilalţi apostoli, dar, dacă stau să mă gândesc, nu eu am făcut asta, ci Dumnezeu a lucrat în mine, ca să mă binecuvânteze.

11 Nu are nici o importanţă cine a lucrat mai mult, eu sau ei; important este că noi v-am predicat aceeaşi Evanghelie şi voi aţi crezut-o.

12 Dar, ia spuneţi-mi acum. Din moment ce credeţi ceea ce vă predicăm, anume că Cristos a înviat din morţi, de ce mai zic atunci unii din voi că morţii nu vor mai învia niciodată?

13 Căci, dacă nu există înviere din morţi, atunci înseamnă că Cristos e încă mort.

14 Or, dacă el e încă mort, atunci toate predicile noastre nu servesc la nimic iar încrederea voastră în Dumnezeu este goală, fără valoare şi zadarnică;

15 iar noi apostolii suntem cu toţii nişte mincinoşi, fiindcă v-am spus că Dumnezeu l-a înviat pe Cristos din morţi, şi asta bineînţeles că nu mai e adevărat, dacă morţii nu mai învie.

16 Dacă nu învie ei, atunci nici Cristos nu a înviat,

17 iar voi degeaba mai credeţi că Dumnezeu vă va mântui; de fapt, vă aflaţi sub osânda păcatelor voastre.

18 În acest caz, toţi creştinii care au murit sunt pierduţi.

19 Şi dacă a fi creştin nu are valoare pentru noi decât aici, în viaţa de acum, atunci suntem creaturile cele mai jalnice.

20 Dar realitatea incontestabilă este că Cristos a înviat cu adevărat din morţi şi a devenit primul înviat din milioanele de oameni care vor învia şi ei într-o bună zi.

21 Moartea a pătruns în lume datorită celor făcute de un singur om (Adam), dar datorită celor făcute de celălalt om (Cristos) există acum înviere din morţi.

22 Toţi mor, pentru că toţi ne înrudim cu Adam, fiind membrii rasei sale păcătoase, şi pretutindeni unde se găseşte păcat, va urma şi moartea. Dar toţi cei care se înrudesc cu Cristos vor învia.

23 Totuşi fiecare la rândul lui: Cristos a înviat primul; apoi, când va reveni Cristos, vor învia toţi ai lui.

24 După asta, va veni sfârşitul, când el va preda Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi supus toţi duşmanii de orice fel.

25 Căci Cristos va fi Rege, până când îşi va învinge toţi duşmanii,

26 inclusiv ultimul duşman, moartea. Şi aceasta trebuie învinsă, punându-i-se capăt.

27 Căci domnia şi autoritatea peste toate lucrurile i-a fost dată lui Cristos de către Tatăl său; cu singura excepţie că, desigur, Cristos nu domneşte peste Tatăl însuşi, care i-a dat această putere să domnească.

28 Când Cristos va fi câştigat, în cele din urmă, bătălia împotriva tuturor duşmanilor săi, el, Fiul lui Dumnezeu, se va supune şi el sub ordinele Tatălui său, pentru ca Dumnezeu, care i-a dat victoria asupra tuturor celorlalte lucruri, să fie mai presus de toţi.

29 Dacă morţii nu vor învia, atunci ce rost mai are ca oamenii să se boteze pentru cei ce au murit? De ce s-o mai faceţi, dacă nu credeţi că morţii vor învia cândva?

30 Ba încă şi noi înşine, de ce să ne mai punem mereu viaţa în primejdie, înfruntând moartea clipă de clipă?

31 Fapt este că eu înfrunt moartea zilnic şi asta e tot atât de adevărat ca mândria mea faţă de evoluţia voastră în Domnul.

32 Şi ce rost a avut să mă lupt cu fiarele sălbatice – mă refer la cei din Efes – dacă ar fi fost doar pentru ceea ce câştig în viaţa de aici? Dacă nu vom mai trăi niciodată după moarte, atunci am putea foarte bine să ne facem de cap; la urma urmelor: hai să mâncăm, să bem şi să ne veselim! Ce importanţă mai are? Căci, oricum, mâine vom muri, şi cu asta totul s-a terminat!

33 Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care susţin asemenea lucruri. Dacă staţi să-i ascultaţi, o să începeţi să vă purtaţi şi voi ca ei.

34 Băgaţi-vă odată minţile în cap şi încetaţi să mai păcătuiţi. Căci, spre ruşinea voastră, trebuie să spun că unii dintre voi nu-l cunosc pe Dumnezeu.

35 Cineva ar putea însă întreba: „Cum vor fi morţii readuşi la viaţă? Ce fel de trupuri vor avea?”

36 Ce întrebare nechibzuită! Răspunsul îl veţi găsi în propria voastră grădină. Când puneţi o sămânţă în pământ, aceasta nu se face plantă dacă nu „moare” mai întâi.

37 Când iese mlădiţa din sămânţă, e foarte diferită de sămânţă pe care ai semănat-o iniţial. Căci tot ce puneţi în pământ este un bob mic şi uscat de grâu sau, mă rog, de ce semănaţi.

38 Apoi Dumnezeu îi dăruieşte un nou trup minunat – aşa cum găseşte el de cuviinţă; din fiecare soi de seminţe răsare un alt fel de plantă.

39 Şi tot aşa după cum există diferite feluri de seminţe şi plante, există diferite feluri de fiinţe vii. Oamenii, animalele, peştii şi păsările se deosebesc unele de altele.

40 Îngerii din cer au trupuri foarte diferite de ale noastre şi frumuseţea şi slava trupurilor lor se deosebeşte de frumuseţea şi slava trupurilor noastre.

41 Soarele are un fel de slavă, pe când luna şi stelele diferă una de alta în frumuseţe şi strălucire.

42 În acelaşi fel, trupurile noastre pâmânteşti, care mor şi putrezesc, se deosebesc de trupurile care le vom avea când vom învia, fiindcă acestea din urmă nu vor mai muri niciodată.

43 Trupurile noastre de acum ne stânjenesc, căci ele se îmbolnăvesc şi mor; dar ele vor fi încununte de slavă la învierea noastră. Da, aşa este, acum sunt nişte trupuri slabe, muritoare, dar în noua viaţă ele vor fi pline de forţă.

44 La moarte ele nu sunt decât nişte trupuri omeneşti, dar când vor învia vor fi trupuri supra-omeneşti. Căci după cum există trupuri omeneşti naturale, tot aşa există şi trupuri spirituale, supranaturale.

45 Scripturile ne spun că primului om, Adam, i s-a dat un trup uman, natural, dar Cristos e mai presus, căci el era Spirit dătător de viaţă.

46 Mai întâi, deci, avem aceste trupuri umane şi apoi, mai târziu, Dumnezeu ne dă trupuri cereşti, spirituale.

47 Adam a fost făcut din ţarina pământului, dar Cristos a venit din cer, de sus.

48 Orice fiinţă omnească are un trup exact ca al lui Adam, făcut din ţărână, dar toţi cei care sunt ai lui Cristos vor avea acelaşi fel de trup ca al său – un trup ceresc.

49 Aşa cum în prezent fiecare din noi are un trup ca al lui Adam, tot aşa într-o bună zi vom avea un trup ca al lui Cristos.

50 Eu asta vă spun, fraţii mei: un trup pământesc făcut din carne şi sânge nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Trupurile noastre putrezicioase nu sunt cele potrivite pentru a trăi în veci.

51 Dar eu vă spun acest secret ciudat şi minunat: nu toţi vom muri, dar toţi vom primi un trup nou!

52 Se va întâmpla dintr-odată, cât ai clipi din ochi, atunci când va suna ultima trâmbiţă. Căci din cer se va auzi sunetul puternic al trâmbiţei şi toţi creştinii care au murit vor învia dintr-odată, având trupuri noi care nu vor mai muri niciodată; şi apoi, noi cei încă în viaţă, vom avea deodată trupuri noi.

53 Căci trupurile noastre pământeşti, cele muritoare, de acum, trebuie transformate în trupuri cereşti care nu mai pot pieri, ci vor trăi în veac.

54 Când se va întâmpla acest lucru, se va împlini, în fine, această Scriptură care zice: „Moartea e înghiţită de victorie.”

55 O, moarte, unde îţi este atunci biruinţa? Unde îţi este boldul?

56 Căci păcatul – respectiv veninul care aduce moartea – va fi dispărut; şi legea, care dă în vileag păcatele noastre, nu va mai fi judecătorul nostru.

57 Cât de mult îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate acestea! El este acela care ne face să fim victorioşi prin Isus Cristos Domnul!

58 Astfel, iubiţii mei fraţi, întrucât suntem siguri de biruinţa viitoare, fiţi tari şi statornici, mereu spornici în lucrarea Domnului; căci ştiţi că nimic din ceea ce faceţi pentru Domnul nu se risipeşte – cum ar fi cazul dacă n-ar exista înviere.

16

1 Şi iată acum nişte indicaţii privind banii pe care îi strângeţi spre a-i trimite creştinilor de la Ierusalim; (de fapt, sunt aceleaşi îndrumări pe care le-am dat şi bisericilor din Galatia.)

2 În prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare din voi să pună deoparte ceva din câştigul săptămânii precedente, dând această sumă la colectă. Suma să fie în funcţie de cât v-a ajutat Domnul să câştigaţi. Nu aşteptaţi până vin eu la voi, ca atunci să strângeţi toţi banii dintr-odată.

3 La venirea mea, voi trimite la Ierusalim darul vostru, pornit din dragoste, împreună cu o scrisoare, urmând să fie dus acolo de mesageri de încredere pe care-i veţi alege voi singuri.

4 Şi dacă e înţelept să merg şi eu, atunci vom putea călători împreună.

5 Căci eu vă voi vizita după ce voi fi trecut mai întâi prin Macedonia, dar acolo nu voi sta decât foarte puţin.

6 S-ar putea să stau mai mult cu voi, probabil toată iarna, după care mă veţi putea trimite mai departe la viitoarea destinaţie.

7 De data acesta nu intenţionez să mă opresc doar în treacăt, şi apoi să merg mai departe; vreau să vin şi să stau puţin, dacă va voi Domnul.

8 Voi rămâne aici la Efes până la Rusalii,

9 căci aici uşa mi-e larg deschisă să predic şi să răspândesc învăţătură creştină. Sunt multe posibilităţi, dar există şi mulţi duşmani.

10 Dacă soseşte Timotei, faceţi-l să se simtă ca acasă, căci şi el face lucrarea Domnului ca mine.

11 Nu daţi voie nimănui să-l dispreţuiască sau să-l ignore doar pentru că e tânăr, ci trimiteţi-l înapoi la mine; sper să se fi bucurat de şederea lui printre voi; de abia aştept să-l văd, cât mai curând, pe el şi pe cei care se vor întoarce împreună cu el.

12 L-am rugat insistent pe Apolo să vă viziteze împreună cu alţii, dar a socotit că nu e deloc voia Domnului să plece acum: el are să vă vadă mai târziu, când va avea ocazia.

13 Rămâneţi treji, cu ochii deschişi, în eventualitatea unui pericol spiritual; rămâneţi credincioşi Domnului; purtaţi-vă ca nişte oameni adevăraţi; fiţi tari!

14 Şi tot ce faceţi să faceţi din bunătate şi dragoste.

15 Vă mai aduceţi aminte de Stefanas şi familia lui? Ei au fost primii care au devenit creştini în Grecia şi îşi petrec viaţa acum ajutându-i şi slujindu-i pe creştinii de pretutindeni.

16 Vă rog să urmaţi indicaţiile lor şi să faceţi totul pentru a-i ajuta, de asemenea şi pe alţii ca ei ce trudesc din greu alături de voi, cu atâta dăruire.

17 Mă bucur aşa de mult că Stefanas, Fortunat şi Ahaic au sosit aici într-o vizită. Ei au compensat pierderea de a nu vă avea aici să mă ajutaţi.

18 Mult m-au înviorat şi au constituit pentru mine o minunata încurajare, cum nu mă îndoiesc că au fost şi pentru voi. Sper că apreciaţi pe deplin munca unor oameni ca ei.

19 Bisericile de aici, din Asia, vă transmit salutările lor pline de dragoste. Aquila şi Priscilla vă transmit dragostea lor, împreună cu toţi ceilalţi care se adună în casa lor la serviciile divine.

20 Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.

21 Voi scrie aceste ultime cuvinte ale scrisorii cu mâna mea.

22 Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul, acea persoană e blestemată. Vino Doamne Isuse!

23 Fie ca dragostea şi bunăvoinţa Domnului Isus Cristos să se odihnească asupra voastră.

24 Vă transmit tuturor dragostea mea, vouă tuturor celor care sunteţi în Cristos Isus.