1 Mulţi şi-au propus să facă o relatare a lucrurilor care s-au împlinit printre noi,
2 aşa cum ne-au fost transmise de cei care au fost de la început martori oculari şi slujitori ai cuvântului.
3 Prin urmare, după ce eu însumi am cercetat cu de-amănuntul toate aceste lucruri de la începutul lor, mi s-a părut nimerit şi mie să-ţi fac o expunere ordonată, prea alesule Teofil,
4 pentru ca să cunoşti certitudinea lucrurilor ce ţi s-au încredinţat.
5 În vremea lui Irod, regele Iudeii, era un preot pe nume Zaharia, care aparţinea cetei preoţeşti a lui Abia. Soţia lui descindea şi ea din Aaron.
6 Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, respectând toate poruncile şi regulile Domnului fără greş.
7 Dar nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă. Amândoi erau înaintaţi în vârstă.
8 Odată, când era de serviciu ceata lui Zaharia şi-i venise rândul şi lui să slujească ca preot înaintea lui Dumnezeu,
9 a fost ales prin tragere la sorţi, potrivit cu rânduiala preoţiei, să intre în templul Domnului şi să ardă tămâie.
10 Astfel, când a venit vremea arderii tămâiei, toţi închinătorii se rugau afară.
11 Atunci un înger al Domnului i s-a arătat lui Zaharia, stând la dreapta altarului tămâierii.
12 Când l-a văzut Zaharia, a tresărit, cuprins de frică.
13 Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ţi-a fost ascultată. Nevasta ta, Elisabeta, va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
14 El va fi o bucurie şi o desfătare pentru tine, şi mulţi se vor bucura că s-a născut,
15 căci el va fi mare în ochii Domnului. El nu va avea voie să guste vin sau altă băutură fermentată şi va fi umplut cu Duhul Sfânt chiar de la naştere.
16 El îi va readuce pe mulţi israeliţi la Domnul Dumnezeul lor.
17 Şi va umbla înaintea Domnului în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor faţă de copiii lor şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor neprihăniţi – să pregătească un popor pentru Domnul.
18 Zaharia l-a întrebat pe înger: „Oare cum pot fi sigur că se va întâmpla aşa, căci eu sunt un om bătrân iar soţia mea e, şi ea, destul de înaintată în vârstă.”
19 Atunci îngerul i-a spus: „Eu sunt Gabriel, cel care stau în însăşi prezenţa lui Dumnezeu. El este cel care m-a trimis la tine cu această veste bună.
20 Dar acum, fiindcă nu m-ai crezut, vei fi lovit de muţenie, nemaiputând vorbi până când se va naşte copilul. Căci cuvintele mele se vor împlini negreşit la timpul cuvenit.”
21 Între timp, mulţimea de afară îl aştepta pe Zaharia să se întoarcă şi se întreba de ce nu mai vine.
22 Când se ivi Zaharia, în cele din urmă, nu putu să rostească nici un cuvânt, iar ei îşi dădură seama din gesturile sale că trebuie să fi avut o vedenie în templu.
23 Zaharia rămase la templu să-şi efectueze celelalte zile de serviciu şi apoi se întoarse acasă.
24 Curând după aceea, soţia sa Elisabeta rămase însărcinată şi se retrase în izolare pentru o perioadă de cinci luni.
25 „Ce bun e Domnul,” exclamă ea, „să-mi ia ruşinea de a nu avea copii!”
26 În luna următoare, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel la Nazaret, un sat din Galileea,
27 la o fecioară pe nume Maria, care era logodită cu un om numit Iosif, descendent al regelui David.
28 Gabriel i se arătă, spunându-i: „Bucură-te, prea aleasă între femei! Domnul este cu tine.”
29 Tulburată şi descumpănită, Maria se strădui să afle ce voise îngerul să spună.
30 „Nu-ţi fie teamă, Maria”, îi zise îngerul, „căci Dumnezeu s-a hotărât să te binecuvânteze în chip minunat!
31 Peste foarte puţin timp vei rămâne însărcinată şi vei avea un băiat, pe care îl vei numi Isus.
32 El va fi foarte mare şi va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul strămoşului său David.
33 El va domni peste Israel în veci; împărăţia sa nu va cunoaşte niciodată sfârşit!”
34 Maria îl întrebă pe înger: „Dar cum voi putea da naştere unui copil, când eu sunt încă fecioară?”
35 Îngerul îi răspunse: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea lui Dumnezeu te va umbri; astfel copilul care ţi se va naşte va fi sfânt cu desăvârşire – însuşi Fiul lui Dumnezeu
36 Ba mai mult, acum şase luni rudenia ta Elisabeta – căreia i se zicea stearpă – a rămas însărcinată la bătrâneţe.
37 Căci fiecare promisiune a lui Dumnezeu se va împlini în mod cert.”
38 Maria zise: „Sunt roaba Domnului şi vreau să fac tot ce doreşte el. Fie ca tot ce mi-ai spus să se împlinească!” Şi după aceasta îngerul dispăru.
39 Câteva zile mai târziu, Maria plecă în grabă spre ţinuturile muntoase ale Iudeii,
40 în oraşul unde locuia Zaharia, cu gând să-i facă o vizită Elisabetei.
41 La auzul cuvintelor de salut ale Mariei, copilul Elisabetei săltă înăuntrul ei iar ea se umplu de Duhul Sfânt.
42 Scoase un strigăt de bucurie şi exclamă către Maria: „Tu ai câştigat mai multă trecere la Dumnezeu decât toate celelalte femei şi copilul tău e destinat să aibă parte de cea mai înaltă laudă a lui Dumnezeu.
43 Ce onoare pe mine, să mă viziteze chiar mama Domnului meu!
44 Când ai intrat şi m-ai salutat, în clipa în care ţi-am auzit vocea, copilul a săltat de bucurie în mine!
45 Tu ai crezut că Dumnezeu va face precum a zis; de aceea, ţi-a şi dat o binecuvântare atât de minunată!”
46 Maria răspunse: „O, cum îl laud eu pe Domnul!
47 Cât mă bucur în Dumnezeu, Salvatorul meu!
48 Căci el şi-a plecat ochii asupra roabei sale umile şi acum generaţii după generaţii, în veci, mă vor numi binecuvântată de Dumnezeu.
49 Căci Cel cu desăvârşire Sfânt mi-a făcut parte de lucruri măreţe.
50 Îndurarea sa ţine din generaţie în generaţie, pentru toţi cei care îl venerează.
51 Cât de puternic este măreţul său braţ! Cum îi împrăştie el pe cei mândri şi îngâmfaţi!
52 El a smuls prinţii de pe tronurile lor şi i-a glorificat pe cei umili.
53 A săturat inimile flămânde, în timp ce pe cei bogaţi i-a trimis înapoi cu mâna goală.
54 Şi cât de mult l-a ajutat pe robul său Israel! El nu şi-a uitat făgăduinţa de a fi îndurător.
55 Căci el a promis părinţilor noştri – lui Avraam şi copiilor săi – «că va avea milă de ei în veci.»”
56 Maria rămase cu Elisabeta vreo trei luni şi apoi se întoarse acasă.
57 Între timp, aşteptarea Elisabetei luă sfârşit, căci sosi vremea să i se nască pruncul – un băiat.
58 Se răspândi cu iuţeală printre vecini şi rude vestea despre îndurarea mare a Domnului faţă de ea şi toţi s-au bucurat mult.
59 Când împlini pruncul opt zile, toate rudele şi prietenii se adunară la ceremonia de circumcizie. Îşi ziceau cu toţii că, pesemne, o să-l cheme Zaharia, ca pe taică-său.
60 Dar Elisabeta spuse: „Nu aşa! Băiatul trebuie să se numească Ioan.”
61 „Cum?” exclamară ei. „Nu mai e nimeni cu numele acesta în toată familia ta.”
62 De aceea, se adresară tatălui copilului, vorbindu-i prin gesturi.
63 El făcu semn să i se aducă o tăbliţă şi, spre mirarea tuturor, scrise: „Îl cheamă IOAN.”
64 Chiar în clipa aceea, Zaharia îşi recapătă graiul şi începu să-l laude pe Dumnezeu.
65 Toţi vecinii au fost cuprinşi de uimire şi vestea despre cele întâmplate se răspândi în toată regiunea deluroasă a Iudeii.
66 Şi tuturor celor care auzeau vestea le mergea la inimă şi fiecare se întreba: „Oare ce va ieşi din acest băiat? Căci negreşit mâna Domnului este asupra lui în chip deosebit.”
67 Atunci tatăl său, Zaharia, se umplu de Duhul Sfânt şi făcu următoarea profeţie:
68 „Lăudă să-i fie Domnului, Dumnezeului lui Israel, căci a venit şi şi-a răscumpărat poporul.
69 El a ridicat un salvator măreţ, din casa robului său David,
70 după cum spusese prin sfinţii lui profeţi de demult
71 – care să ne salveze de duşmanii noştri şi de toţi cei ce ne urăsc;
72 să-şi arate îndurarea faţă de strămoşii noştri şi să-şi aducă aminte de legământul lui sfânt,
73 jurământul făcut părintelui nostru Avraam,
74 că ne va scăpa din mâna vrăjmaşilor noştri şi ne va ajuta să-l slujim fără frică,
75 în sfinţenie şi neprihănire înaintea lui, toate zilele noastre.
76 Iar tu, copilaşul meu, vei fi numit profet al slăvitului Dumnezeu, căci tu vei pregăti calea pentru venirea lui Mesia.
77 Vei spune poporului său cum pot afla salvarea prin iertarea păcatelor lor.
78 Toate acestea vor fi cu putinţă fiindcă îndurarea Dumnezeului nostru e plină de duioşie şi zorile raiului sunt gata să răsară peste noi,
79 aducând lumină celor care stau în întuneric şi în umbra morţii, călăuzindu-ne pe cărarea păcii.”
80 Băieţaşul îl iubea pe Dumnezeu nespus şi, când se făcu mare, se duse să trăiască izolat, în pustiu, până când îşi începu slujirea publică faţă de poporul Israel.
1 Cam pe timpul acesta, împăratul roman Cezar August a decretat efectuarea unui recensământ în toată ţara.
2 (Recensământul s-a organizat pe vremea când Quirinius era guvernator al Siriei.)
3 Fiecare a fost obligat să se întoarcă la casa strămoşească, pentru a fi trecut pe listele de recensământ.
4 Întrucât Iosif se trăgea din dinastia regală, a trebuit să se ducă la Betleem în Iudeea, unde era casa strămoşească a regelui David, venind din provincia galileană a Nazaretului.
5 A luat-o cu el şi pe Maria, logodnica sa, care, bineînţeles, era vizibil însărcinată.
6 În timpul şederii lor acolo, a sosit timpul ca ea să nască;
7 şi a născut primul ei copil, de parte bărbătească. L-a înfăşat într-o pătură şi l-a aşezat într-o iesle, deoarece la han nu s-a găsit loc pentru ei.
8 În noaptea aceea, se aflau nişte păstori pe câmpia din jurul satului, păzindu-şi turmele de oi.
9 Deodată, apăru un înger între ei şi tot locul se lumină puternic de slava Domnului. Pe păstori îi cuprinse frica, dar îngerul îi linişti cu următoarele cuvinte:
10 „Nu vă temeţi! Căci vă aduc cea mai fericită veste anunţată vreodată şi această veste este destinată tuturor!
11 Salvatorul, Mesia, Domnul, s-a născut în noaptea aceasta la Betleem.
12 Şi cum îl veţi recunoaşte? Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece, aşezat într-o iesle.”
13 Deodată, îngerului i se alăturară mulţi alţii – oştile cereşti, care-l slăveau pe Dumnezeu:
14 „Slavă lui Dumnezeu în cerurile preaînalte”, cântau ei, „şi pace pe pământ între toţi cei plăcuţi lui.”
15 După ce s-a întors toată oştirea aceasta mare de îngeri în cer, păstorii au zis între ei: „Haideţi, să mergem la Betleem, să vedem cu ochii noştri lucrul acesta minunat care s-a întâmplat, despre care ne-a înştiinţat Domnul nostru.”
16 Ei au alergat până în sat şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif. Şi, într-adevăr, pruncul era acolo în iesle.
17 Păstorii au spus tuturor ce s-a întâmplat şi ce le zisese îngerul despre acest copil.
18 Toţi care au auzit relatarea păstorilor şi-au exprimat uimirea,
19 dar Maria păstra cu grijă, ca pe o comoară, toate aceste lucruri în inima sa şi se gândea la ele.
20 Păstorii s-au întors apoi la turmele lor de pe câmp, slăvindu-l pe Domnul pentru vizita îngerilor şi pentru faptul că au văzut copilul, întocmai cum le spusese îngerul.
21 Peste opt zile, când a avut loc ritualul de circumcizie a copilului, i s-a pus numele Isus, acesta fiind numele pe care i l-a dat îngerul încă înainte ca pruncul să fi fost zămislit.
22 Când a venit vremea ca Maria să aducă o jertfă de purificare la templu, aşa cum o cereau legile lui Moise în urma naşterii unui copil, părinţii săi l-au dus la Ierusalim să-l dedice Domnului,
23 deoarece Dumnezeu spusese aşa în aceste legi: „Dacă întâiul născut al unei femei este băiat, acesta va fi dedicat Domnului.”
24 În acest timp, au adus şi părinţii lui Isus jertfa lor de purificare – fie o pereche de turturele, fie doi porumbei tineri”, după cum era cerinţa legii.
25 În ziua aceea se afla în templu un om pe nume Simeon, care locuia la Ierusalim. El era un om drept, foarte pios şi plin de Duhul Sfânt, care aştepta, clipă de clipă, sosirea lui Mesia.
26 Căci Duhul Sfânt îi dezvăluise că nu va muri până ce nu-l va vedea pe regele uns al lui Dumnezeu.
27 Duhul Sfânt îl îndemnase să se ducă la Templu în ziua aceea; şi astfel, când au sosit Maria şi Iosif cu copilul să-l prezinte Domnului, cum cerea legea,
28 l-au întâlnit acolo pe Simeon, care a luat copilul în braţe şi a început să-l slăvească pe Dumnezeu.
29 „Doamne”, zicea el, „acum pot muri în pace!
30 Căci l-am văzut pe acela despre care mi-ai vorbit tu.
31 L-am văzut pe Salvatorul dăruit de tine omenirii.
32 El este Lumina care va străluci peste naţiuni şi va fi slava poporului tău Israel!”
33 Iosif şi Maria stăteau acolo, minunându-se de ce le era dat să audă despre Isus.
34 Simeon i-a binecuvântat, însă i-a spus Mariei: „O sabie îţi va străpunge sufletul, deoarece copilul acesta va fi respins de mulţi din Israel, spre pierzarea lor.
35 Dar va fi o bucurie nespusă pentru mulţi alţii. Şi gândurile cele mai ascunse ale multor inimi vor fi descoperite.”
36 O proorociţă, pe nume Ana, se afla şi ea în templu în ziua aceea. Era fiica lui Fanuel din tribul iudaic al lui Aşer şi era foarte bătrână, căci de optzeci şi patru de ani era văduvă, după şapte ani de căsătorie.
37 Ea nu se dezlipea de templu, ci stătea acolo zi şi noapte, închinându-se lui Dumnezeu cu rugăciuni şi, adesea, cu post.
38 Se apropie tocmai pe când stătea de vorbă Simeon cu Maria şi Iosif, şi începu să-i mulţumească lui Dumnezeu şi să vestească sosirea lui Mesia tuturor locuitorilor Ierusalimului care aşteptau venirea Salvatorului.
39 După ce au împlinit părinţii lui Isus toate cerinţele Legii lui Dumnezeu, s-au întors acasă la Nazaret, în Galilea.
40 Acolo copilul a crescut, devenind un adolescent puternic şi bine împlinit, renumit pentru înţelepciunea sa care depăşea pe cea a altor copii de vârsta lui; şi Dumnezeu îşi turna binecuvântările asupra lui.
41 Când a atins vârsta de doisprezece ani, Isus şi-a însoţit părinţii la Ierusalim,
42 cu ocazia sărbătorii de Paşte la care luau parte în fiecare an.
43 După încheierea festivităţilor, au pornit spre casă, la Nazaret, dar Isus a rămas în continuare la Ierusalim. Părinţii lui nu i-au simţit lipsa în prima zi,
44 deoarece au presupus că e cu prietenii, urmând să se întoarcă cu ceilalţi drumeţi. Dar când s-a făcut seară şi el tot nu apărea, au început să-l caute pe la rubedeniile şi prietenii lor.
45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim să-l caute acolo.
46 L-au găsit, în cele din urmă, după trei zile. Era în templu, stând împreună cu învăţătorii legii şi discutând cu ei chestiuni profunde,
47 uimindu-i pe toţi cu priceperea şi răspunsurile sale.
48 Părinţii lui nu ştiau ce să creadă când l-au văzut stând acolo atât de calm. „Fiule!” i-a zis mama sa, „de ce ne-ai făcut una ca asta? Tatăl tău şi cu mine te-am căutat peste tot cu disperare.”
49 „Dar ce nevoie aţi avut să mă căutaţi?” îi întrebă el. „Nu v-aţi dat seama că voi fi aici în templu, în Casa Tatălui meu?”
50 Dar ei nu au priceput ce a vrut să spună.
51 Apoi s-a întors la Nazaret împreună cu ei şi le era supus. Mama sa a reţinut toate acesate lucruri în inima ei.
52 Astfel, Isus creştea în statură şi în înţelepciune, fiind iubit, deopotrivă, de Dumnezeu şi de oameni.
1 În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu Cezar, a sosit un mesaj de la Dumnezeu pentru Ioan (fiul lui Zaharia), care locuia acum în deşert. (Pilat era guvernator peste Iudeea în vremea aceea; Irod peste Galileea; fratele său Filip peste Itureea şi Trahonitis; Lysanias peste Abilena
2 iar Ana şi Caiafa erau marii preoţi evrei.)
3 Atunci Ioan a pornit să cutreiere din loc în loc, pe ambele maluri ale râului Iordan, predicând oamenilor botezul spre a fi iertaţi de păcatele lor.
4 Ca să folosesc cuvintele profetului Isaia, Ioan era „o voce care striga din pustiu: Pregătiţi un drum pe care să meargă Domnul! Lărgiţi-i cărarea!
5 Nivelaţi munţii! Umpleţi văile! Îndreptaţi cotiturile! Neteziţi drumurile denivelate!
6 Şi atunci întreaga omenire îl va vedea pe Salvatorul trimis de Dumnezeu.”
7 Iată un model al predicilor ţinute de Ioan în faţa mulţimilor care veneau să se boteze: „Pui de şerpi! Voi încercaţi să scăpaţi de iad fără să vă întoarceţi cu adevărat la Dumnezeu. De aceea vreţi să fiţi botezaţi!
8 Duceţi-vă şi dovediţi mai întâi prin felul vostru de trai că v-aţi pocăit cu adevărat. Să nu credeţi că vă aflaţi la adăpost doar fiindcă sunteţi urmaşii lui Avraam. Asta nu e de ajuns. Dumnezeu poate face să răsară copii ai lui Avraam chiar din pietrele acestea ale deşertului!
9 Toporul judecăţii sale stă gata să cadă asupra voastră, să vă taie rădăcinile şi apoi să vă doboare, într-adevăr, orice arbore care nu produce rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.”
10 Mulţimea a răspuns: „Ce trebuie să facem?”
11 „Dacă aveţi două haine”, le-a răspuns el, „daţi una săracilor. Dacă aveţi hrană de prisos, daţi-o celor flămânzi.”
12 Au venit să fie botezaţi până şi perceptori de impozite, renumiţi pentru corupţia lor, şi au întrebat: „Cum să-ţi dovedim că am renunţat la păcatele noastre?”
13 „Prin cinstea voastră”, le-a răspuns el. „Aveţi grijă să nu luaţi mai multe impozite de cât vă cere stăpânirea romană.”
14 „Dar noi”, întrebară nişte soldaţi, „noi ce să facem?” Ioan a răspuns: „Să nu stoarceţi bani cu ajutorul ameninţărilor şi al violenţei; să nu învinuiţi pe nimeni de vreo faptă pe care n-a săvârşit-o; şi mulţumiţi-vă cu solda voastră!”
15 Toată lumea era în aşteptare şi toţi doreau să ştie dacă nu cumva el era Mesia. Aceasta era chestiunea la ordinea zilei care se discuta pretutindeni.
16 Ioan răspundea la această întrebare cu cuvintele: „Eu vă botez numai cu apă, dar va veni în curând cineva cu o autoritate mult mai mare decât a mea. De fapt, eu nu sunt vrednic să-i fiu nici măcar sclav. El vă va boteza cu foc – cu Duhul Sfânt.
17 El va despărţi pleava de grâu şi va arde pleava cu un foc veşnic iar grâul îl va pune în hambar.”
18 Multe avertismente de felul acestora utiliza Ioan pentru a aduce la cunoştinţa poporului Vestea cea Bună.
19 (Dar, în urma criticilor publice aduse de Ioan lui Irod, guvernatorul Galileii, din pricina faptului că acesta se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său, precum şi din pricina multor altor rele pe care le făcuse acesta,
20 Irod l-a aruncat pe Ioan în temniţă, adăugind astfel încă un păcat la numeroasele păcate pe care le săvârşise deja).
21 Apoi, într-o zi, chiar Isus s-a alăturat mulţimilor, ca să fie botezat de Ioan. Şi, după ce a fost botezat, pe când se ruga, s-au deschis cerurile
22 şi Duhul Sfânt – sub forma unui porumbel – s-a coborât asupra sa, iar din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti mult iubitul meu Fiu, adevărata mea desfătare.”
23 Isus avea cam treizeci de ani când şi-a început misiunea sa publică de propovăduire. Isus era cunoscut drept fiul lui Iosif. Tatăl lui Iosif a fost Eli; „Tatăl lui Eli a fost Matat; Tatăl lui Matat a fost Levi;
24 Tatăl lui Levi a fost Melchi; Tatăl lui Melchi a fost Ianai; Tatăl lui Ianai a fost Iosif;
25 Tatăl lui Iosif a fost Matatia; Tatăl lui Matatia a fost Amos; Tatăl lui Amos a fost Naum; Tatăl lui Naum a fost Esli; Tatăl lui Esli a fost Nagai;
26 Tatăl lui Nagai a fost Maat; Tatăl lui Maat a fost Matatias; Tatăl lui Matatias a fost Semein; Tatăl lui Semein a fost Ioseh; Tatăl lui Ioseh a fost Ioda;
27 Tatăl lui Ioda a fost Ioanan; Tatăl lui Ioanan a fost Resa; Tatăl lui Resa a fost Zorobabel; Tatăl lui Zorobabel a fost Salatiel; Tatăl lui Salatiel a fost Neri;
28 Tatăl lui Neri a fost Melhi; Tatăl lui Melhi a fost Adi; Tatăl lui Adi a fost Cosam; Tatăl lui Cosam a fost Elmadam; Tatăl lui Elmadam a fost Er;
29 Tatăl lui Er a fost Iosua; Tatăl lui Iosua a fost Eliezer; Tatăl lui Eliezer a fost Iorim; Tatăl lui Iorim a fost Matat; Tatăl lui Matat a fost Levi;
30 Tatăl lui Levi a fost Simeon; Tatăl lui Simeon a fost Iuda; Tatăl lui Iuda a fost Iosif; Tatăl lui Iosif a fost Ionam; Tatăl lui Ionam a fost Eliachim;
31 Tatăl lui Eliachim a fost Melea; Tatăl lui Melea a fost Mena; Tatăl lui Mena a fost Matata; Tatăl lui Matata a fost Natan; Tatăl lui Natan a fost David;
32 Tatăl lui David a fost Iese; Tatăl lui Iese a fost Iobed; Tatăl lui Iobed a fost Boo; Tatăl lui Boo a fost Sala; Tatăl lui Sala a fost Naason;
33 Tatăl lui Naason a fost Aminadab; Tatăl lui Aminadab a fost Admin; Tatăl lui Admin a fost Arni; Tatăl lui Arni a fost Esrom; Tatăl lui Esrom a fost Fares; Tatăl lui Fares a fost Iuda;
34 Tatăl lui Iuda a fost Iacob; Tatăl lui Iacob a fost Isaac; Tatăl lui Isaac a fost Avraam; Tatăl lui Avraam a fost Tara; Tatăl lui Tara a fost Nahor;
35 Tatăl lui Nahor a fost Seruc; Tatăl lui Seruc a fost Ragau; Tatăl lui Ragau a fost Falec; Tatăl lui Falec a fost Eber; Tatăl lui Eber a fost Sala;
36 Tatăl lui Sala a fost Cainan; Tatăl lui Cainan a fost Arfaxad; Tatăl lui Arfaxad a fost Sem; Tatăl lui Sem a fost Noe; Tatăl lui Noe a fost Lameh;
37 Tatăl lui Lameh a fost Metusala; Tatăl lui Metusala a fost Enoh; Tatăl lui Enoh a fost Iared; Tatăl lui Iared a fost Mahalaleel; Tatăl lui Mahalaleel a fost Cainan;
38 Tatăl lui Cainan a fost Enos; Tatăl lui Enos a fost Set; Tatăl lui Set a fost Adam; Tatăl lui Adam a fost Dumnezeu.
1 Apoi Isus, plin de Duhul Sfânt, a părăsit râul Iordan, fiind îndemnat de Duhul să se ducă în ţinuturile pustii ale Iudeii,
2 unde Satan l-a ispitit timp de patruzeci de zile. Nu a mâncat nimic în tot acest timp şi a flămânzit foarte tare.
3 Satan a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune-i acestei pietre să se prefacă într-o pâine.”
4 Dar Isus a răspuns: „Este scris în Scripturi: «Omul nu trăieşte numai cu pâine». În viaţă sunt multe lucruri cu mult mai importante decât pâinea”
5 Atunci Satan l-a ridicat foarte sus şi i-a dezvăluit toate împărăţiile lumii surprinse într-o clipă
6 şi i-a zis: „Îţi voi da toate aceste strălucite împărăţii, cu toată slava lor – căci ale mele sunt şi pot să le dau cui voiesc –
7 doar să cazi în genunchi şi să mi te închini.”
8 Isus a răspuns: „Lui Dumnezeu trebuie să ne închinăm şi numai lui. Aşa scrie în Scripturi.”
9 Satan l-a dus apoi la Ierusalim, pe acoperişul înalt al templului şi a as: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, sari jos!
10 Căci Scripturile spun că Dumnezeu îşi va trimite îngerii să te păzească –
11 nu cumva să te zdrobeşti de caldarâm.”
12 Isus a răspuns: „Tot Scripturile spun: «Să nu pui la încercare pe Domnul Dumnezeul tău».”
13 După ce a terminat Diavolul cu toate ispitirile sale, l-a părăsit pe Isus pentru o vreme şi a plecat de acolo.
14 Atunci Isus s-a întors în Galileea, plin de puterea Duhului Sfânt. În curând a ajuns să fie bine cunoscut în tot ţinutul,
15 datorită predicilor pe carele ţinea în sinagogi; şi toţi îl lăudau.
16 Când a ajuns în Nazaret, unde îşi petrecuse copilăria, s-a dus ca de obicei la sinagogă, în ziua de sâmbătă, şi s-a ridicat în picioare să citească din Scripturi.
17 I s-a dat cartea profetului Isaia, pe care a deschis-o la pasajul unde spune aşa:
18 „Duhul Domnului este peste mine; căci m-a împuternicit să predic Vestea Bună celor săraci; m-a trimis să aduc la cunoştinţă eliberarea prizonierilor, să dăruiesc vedere orbilor şi scăpare celor asupriţi
19 şi să vestesc vremea îndurării lui Dumnezeu tuturor acelora care vin la el.”
20 Închise apoi cartea, i-o înmână îngrijitorului şi se aşeză jos, în timp ce toţi oamenii din sinagogă se uitau ţintă la el.
21 Apoi adăugă: „Scripturile acestea s-au împlinit astăzi!”
22 Toţi cei care se aflau acolo l-au vorbit de bine şi au rămas uimiţi de cuvintele minunate ce-i ieşeau din gură. „Oare cum e posibil acest lucru?”, se întrebau ei. „Nu este el fiul lui Iosif?”
23 Atunci el zise: „Pesemne, îmi veţi aminti proverbul care zice: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi», cu alte cuvinte, «De ce nu faci minuni în oraşul tău de baştină, aşa cum ai făcut în Capernaum?»
24 Adevărat vă spun însă că nici un profet nu este acceptat în patria sa.
25 Bunăoară, aduceţi-vă aminte de minunea pe care a făcut-o Ilie profetul ca s-o ajute pe văduva din Sarepta, acea străină din ţinutul Sidonului. Erau destule văduve evreice care duceau lipsă de ajutor în zilele acelea de foamete, căci nu plouase de trei ani şi jumătate şi foametea făcea prăpăd în ţară;
26 cu toate acestea, Ilie nu a fost trimis la ele.
27 Sau gândiţi-vă la profetul Elisei, cel care l-a vindecat pe Naaman Sirianul, şi nu pe numeroşii leproşi evrei care aveau nevoie de ajutor.”
28 Aceste observaţii i-au mâniat cumplit pe cei aflaţi acolo.
29 Au sărit în sus şi s-au năpustit buluc asupra lui. Apoi l-au dus pe buza dealului pe care era zidită cetatea, cu gând să-l arunce în prăpastie.
30 Dar el şi-a croit drum prin gloată şi a plecat de la ei.
31 S-a întors apoi la Capernaum, o cetate din Galileea, şi predica acolo la sinagogă în fiecare sâmbătă.
32 Şi aici oamenii rămâneau uimiţi când îi auzeau cuvintele, căci el vorbea ca unul care avea autoritate, fără să reproducă opiniile altora ca provenind de la el.
33 Odată, pe când îi învăţa pe oameni în sinagogă, un om posedat de demon a început să strige către Isus:
34 „Pleacă de la noi! Nu vrem să avem nimic de-a face cu tine, Isuse din Nazaret! Ai venit să ne nimiceşti? Ştim noi cine eşti tu: Fiul cel Sfânt al lui Dumnezeu.”
35 „Taci!”, i-a spus Isus demonului cu asprime. „Ieşi afară!” Şi demonul dădu cu omul de pământ în văzul mulţimii, după care îl părăsi, fără să-i mai facă vreun rău.
36 Uluiţi, oamenii întrebară: „Ce se ascunde în cuvintele acestui om, de până şi demonii i se supun?”
37 Istoria acestei fapte se răspândi ca fulgerul în toată regiunea.
38 Părăsind sinagoga în ziua aceea, s-a dus acasă la Simon, unde a găsit-o pe soacra acestuia foarte bolnavă de friguri. „Te rugăm, vindec-o”, s-au rugat ei toţi de el.
39 Stând în picioare lângă patul ei, el se adresă frigurilor, certându-le, şi imediat temperatura îi reveni la normal iar ea se sculă şi le făcu de mâncare.
40 În seara aceea, după asfinţitul soarelui, toţi sătenii care aveau bolnavi în familie, indiferent de boala lor, i-au adus la Isus; şi atingerea mâinilor sale i-a vindecat pe toţi.
41 Unii erau posedaţi de demoni; dar demonii ieşeau din oameni la porunca sa, strigând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.” Însă fiindcă ştiau că el este Cristosul, Isus i-a oprit, spunându-le să tacă.
42 A doua zi dis-de-dimineaţă s-a dus în pustiu. Mulţimile de oameni l-au căutat peste tot şi când l-au găsit, în sfârşit, s-au rugat de el stăruitor să nu-i părăsească, ci să mai rămână la Capernaum.
43 El însă le-a răspuns: „Eu trebuie să predic Vestea Bună a Împărăţiei lui Dumnezeu şi prin alte locuri, căci de aceea am fost trimis.”
44 Aşadar, el şi-a continuat călătoria, predicând prin sinagogile din întreaga Iudee.
1 Într-o zi, Isus predica pe malul lacului Ghenezaret şi o mare mulţime de oameni se îmbulzea în jurul lui să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
2 El observă două bărci goale la mal, în timp ce pescarii îşi spălau năvoadele.
3 Urcându-se într-una din ele, Isus îl rugă pe Simon, proprietarul ei, s-o împingă pe apă pentru ca el să poată sta în barcă şi să vorbească mulţimilor de acolo.
4 După ce termină de vorbit, îi spuse lui Simon: „Acum vâsliţi în larg, unde e mai adâncă apa, aruncaţi năvoadele şi veţi prinde o mulţime de peşti!”
5 „Doamne”, răspunse Simon, „noi am muncit din răsputeri toată noaptea trecută şi n-am prins nimic. Dar dacă spui tu aşa, o să mai încercăm o dată.”
6 De data aceasta plasele au fost atât de pline, încât au început să se rupă!
7 Au strigat după ajutor şi au venit tovarăşii lor cu cealaltă barcă şi numaidecât amândouă bărcile se umplură de peşte, mai-mai să se scufunde.
8 Când îşi dădu Petru seama ce se întâmplase, căzu în genunchi înaintea lui Isus şi zise: „O, Doamne, te rog pleacă de la noi, eu sunt un păcătos prea mare ca să pot sta lângă tine.”
9 Căci se îngrozi, când văzu ce de peşte prinseră, atât el, cât şi ceilalţi
10 care erau cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedei. Isus răspunse: „Nu te nelinişti! Căci de acum înainte vei fi pescar de oameni!”
11 Şi de îndată ce ajunseră la mal, Petru lăsă totul şi plecă împreună cu Isus.
12 Odată, într-un sat pe care îl vizita, întâlni un bolnav a cărui lepră ajunsese într-un stadiu avansat. Când îl zări leprosul pe Isus, îi căzu la picioare cu faţa în ţărână şi se rugă fierbinte să fie vindecat. „Doamne”, spuse el, e de ajuns să vrei, şi mă vei putea curaţi de orice urmă a bolii mele.”
13 Isus întinse mâna şi, atingându-l, îi spuse: „Fireşte că vreau. Fii vindecat!” Şi lepra îl părăsi într-o clipă.
14 Isus îi spuse atunci să plece imediat la preotul evreu pentru a fi consultat, fără să spună cuiva ce s-a întâmplat. „Adu jertfa cerută de legea mozaică în cazul leproşilor vindecaţi”, a adăugat el. „Aceasta va constitui pentru toţi o dovadă că eşti vindecat.”
15 Astfel, ştirea despre puterea lui se răspândea şi mai repede şi mari mulţimi de oameni veneau să-l asculte predicând şi să fie tămăduite de bolile lor.
16 Dar el se retrăgea adesea în locuri pustii, să se roage.
17 Într-o zi, pe când îi învăţa pe oameni, nişte conducători religioşi ai evreilor şi învăţători ai legii stăteau în preajma sa. (Nu ştiu cum se făcea că oamenii aceştia răsăreau ca din pământ, venind din toate satele Galileii şi Iudeii, ba încă şi de la Ierusalim.) Şi puterea tămăduitoare a Domnului era în el mereu.
18 Când, ce să vezi! Nişte oameni veneau cu un pat, pe care transportau un paralitic. Ei încercară să pătrundă prin mulţime până la Isus dar nu izbutiră.
19 Atunci se suiră pe acoperişul casei în care se afla el, scoaseră câteva ţigle şi-l coborâră aşa, cu tot cu pat, în mijlocul mulţimii, drept în faţa lui Isus.
20 Văzându-le credinţa, Isus îi spuse omului: „Prietene, păcatele îţi sunt iertate!”
21 „Dar cine se crede omul acesta?”, exclamară între ei fariseii şi învăţătorii legii. „Asta e curată blasfemie! Cine, în afară de Dumnezeu, mai poate ierta păcatele?”
22 Isus ştia ce gândesc, de aceea, le răspunse: „Şi de ce, mă rog, e blasfemie?
23 Este, oare, mai greu să-i ierţi păcatele decât să-l vindeci?
24 Îmi voi arăta puterea de a ierta păcatul, dovedind că sunt în stare să-l vindec de boala sa.” Şi-i spuse paraliticului: „Ridică-te, strânge-ţi patul şi du-te acasă!”
25 Zis şi făcut. Omul se ridică în picioare, sub privirile tuturor, ridică patul şi porni spre casă, slăvindu-l pe Dumnezeu.
26 Un sentiment de veneraţie şi teamă îi cuprinse pe cei prezenţi, începură să-l laude pe Dumnezeu, repetând la nesfârşit cuvintele: „Ciudate lucruri ne-a mai fost dat să vedem astăzi!”
27 Mai târziu, pe când părăsea Isus oraşul, a zărit un perceptor – cu reputaţia atât de caracteristică a acestor oameni de a înşela pe alţii – stând la punctul unde se percepea impozitul. Omul se numea Levi. Isus i-a zis: „Vino să fii unul din ucenicii mei.”
28 Şi Levi părăsi totul, sărind în picioare şi plecând cu Isus.
29 La scurt timp după aceasta, Levi dădu o masă acasă la el şi-l invită pe Isus ca oaspete de onoare. Mai erau prezenţi acolo şi o mulţime de colegi de slujbă ai lui Levi precum şi alţi musafiri.
30 Dar fariseii şi învăţătorii legii s-au plâns amarnic ucenicilor lui Isus de faptul că el se aşează la masă cu asemenea păcătoşi notorii.
31 Isus însă le-a răspuns: „Nu sănătoşii au trebuinţă de doctor, ci bolnavii.
32 Ţelul meu este să-i conving pe păcătoşi să se întoarcă de la păcatele lor, nu să-mi pierd vremea cu cei ce se cred deja buni!”
33 Următorul lucru de care s-au legat a fost faptul că ucenicii lui Isus mănâncă şi beau în loc să postească. „Ucenicii lui Ioan Botezătorul o ţin numai în post şi rugăciune”, obiectară ei „şi tot aşa fac şi ucenicii fariseilor. De ce mănâncă şi beau ai tăi?”
34 Isus le puse şi el o întrebare: „Aţi văzut oameni fericiţi să postească? Sau nuntaşi care să nu pună nimic în gură la sărbătorirea mirelui?
35 Vine însă vremea când mirele va fi omorât şi atunci n-o să le mai ardă de mâncare.”
36 Apoi Isus a rostit următoarea parabolă: „Nimeni nu va tăia un petic dintr-o ţesătură nouă, pentru a cârpi o haină veche, căci peticul va intra la apă şi haina veche se va rupe iar.
37 Şi nimeni nu va pune vin nou în burdufuri vechi, căci vinul nou va sparge vasul vechi, vărsându-se.
38 Vinul nou se pune în burdufuri noi.
39 Nimeni însă nu pare să dorească vin nou, după ce a băut deja din cel vechi. Căci lumea spune: „Cel mai bun e totuşi vinul vechi.”
1 Într-o zi de Sabat, pe când Isus şi ucenicii treceau printre lanurile de grâu, au început să rupă nişte spice, să le frece în palme şi să mănânce boabele.
2 Nişte farisei însă au zis: „Aceasta nu este permis! Ucenicii tăi culeg grâul or, legea mozaică interzice munca de Sabat.”
3 Isus răspunse: „Voi nu citiţi Scripturile? N-aţi citit niciodată ce a făcut regele David când el şi cei care-l însoţeau au flămânzit?
4 Ei bine, a intrat în templu şi a luat pâinea aceea specială, expusă înaintea lui Dumnezeu şi a mâncat-o – lucru, de asemenea, nepermis – şi a dat şi celorlalţi din ea.”
5 Isus adăugă: „Eu sunt stăpân chiar şi al Sabatului.”
6 De alt Sabat, se afla în sinagogă unde învăţa pe oameni şi era acolo un om cu mâna dreaptă diformă.
7 Învăţătorii legii şi fariseii erau cu ochii pe Isus, să vadă dacă îl va tămădui, întrucât era Sabat. Căci ei căutau cu tot dinadinsul un motiv de a-l acuza.
8 Dar Isus le cunoştea gândurile mult prea bine! De aceea, îi spuse omului cu mâna diformă: „Vino şi stai aici în văzul tuturor.” Şi omul făcu aşa.
9 Atunci Isus se adresă fariseilor şi învăţătorilor legii. „Am să vă pun o întrebare. Este drept să faci bine în ziua de Sabat ori să faci rău? Să salvezi viaţa sau s-o distrugi?”
10 Apoi îşi roti privirea de la unul la altul şi îi zise omului: „Întinde-ţi mâna.” Şi încercând s-o întindă, mâna reveni complet la normal.
11 Puşi în faţa acestei situaţii, duşmanii lui Isus turbară de mânie şi începură să pună la cale omorârea sa.
12 Într-o zi, la puţin timp după aceasta, Isus se duse în munţi să se roage şi rămase în rugăciune toată noaptea.
13 În zorii zilei îşi chemă ucenicii şi alese dintre ei doisprezece care să constituie cercul său intim. (Ei au fost numiţi „apostoli” sau „misionari”.)
14 Iată numele lor: Simon (căruia îi spuneau şi Petru), Andrei (fratele lui Simon), Iacob, Ioan, Filip, Bartolomeu,
15 Matei, Toma, Iacob (fiul lui Alfeu), Simon (numit şi „Zilotul”),
16 Iuda (fratele lui Iacob), Iuda Iscarioteanul (care mai târziu l-a trădat pe Domnul Isus).
17 Au coborât pe povârnişul muntelui şi s-au oprit împreună cu Isus pe un platou, înconjuraţi de un mare număr de ucenici ai săi, care, la rândul lor, erau şi ei înconjuraţi de o mulţime de oameni. Căci veniseră să-l audă ori să fie vindecaţi oameni din toată Iudeea şi din Ierusalim, ba, încă şi de pe coasta de nord a mării, de la Tir şi Sidon.
18 Şi el a izgonit mulţi demoni.
19 Toată lumea se străduia să-l atingă pentru că în această împrejurare ieşea din el o putere care îi vindeca pe toţi.
20 Atunci el se îndreptă spre ucenicii săi şi le vorbi aşa: „Ce fericiţi sunteţi voi săracii, căci a voastră e Împărăţia lui Dumnezeu!
21 Ce fericiţi sunteţi voi cei, flămânzi acum, căci veţi fi săturaţi. Ferice de voi, cei care plângeţi, fiindcă vine vremea când veţi râde de bucurie.
22 Ce mare fericire e atunci când alţii vă urăsc şi vă exclud, vă insultă şi vă pătează numele, din pricină că sunteţi ai mei!
23 Bucuraţi-vă nespus când vi se întâmplă toate acestea! Da, săriţi în sus de bucurie! Căci o mare răsplată vă aşteaptă în ceruri. Şi veţi fi într-o companie plăcută, căci şi profeţii din vechime au fost trataţi la fel.
24 Dar, vai, de ce necazuri vor avea parte bogaţii! Căci aici, jos, e singura lor fericire.
25 Acum sunt bogaţi şi prosperi, dar îi aşteaptă vremuri de foame teribilă. Râsul lor nepăsător de astăzi va însemna necaz atunci.
26 Şi ce mare va fi întristarea celor aclamaţi de mulţimi – întocmai ca profeţii falşi, care întotdeauna au fost lăudaţi.
27 Ascultaţi cu toţii! Iubiţi-vă duşmanii! Faceţi bine celor ce vă urăsc!
28 Rugaţi-vă pentru fericirea celor care vă blestemă; imploraţi binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei care vă lovesc.
29 Dacă vă pălmuieşte cineva pe un obraz, daţi-i-l şi pe celălalt! Dacă vă cere haina, daţi-i şi cămaşa.
30 Daţi ce aveţi oricui vă cere; şi când vi se iau lucrurile, nu vă îngrijoraţi la gândul că nu le veţi mai primi înapoi.
31 Purtaţi-vă cu alţii aşa cum aţi dori să se poarte şi ei cu voi.
32 Ce credeţi, că meritaţi laude doar pentru că-i iubiţi pe cei ce vă iubesc? Chiar şi cei fără nici un Dumnezeu fac aşa!
33 Şi dacă faceţi bine doar acelora care vă fac bine – credeţi că e mare ispravă? Până şi păcătoşii procedează la fel!
34 Iar dacă împrumutaţi bani numai celor care vi-i înapoiază, ce bine mai e şi acesta? Chiar şi ultimii oameni le vor împrumuta celor de felul lor, când ştiu că-i vor primi înapoi.
35 Iubiţi-vă duşmanii! Faceţi-le bine! Daţi-le cu împrumut. Şi nu vă neliniştiţi la gândul că nu vă vor plăti. Atunci răsplata voastră din ceruri va fi mare şi veţi proceda ca nişte adevăraţi fii ai lui Dumnezeu: căci el este bun şi cu cei nerecunoscători, şi cu cei foarte răi.
36 Străduiţi-vă să manifestaţi aceeaşi compasiune ca cea a Tatălui vostru.
37 Să nu criticaţi şi să nu judecaţi niciodată – altminteri, riscaţi să vi se facă la fel. Luaţi-i pe alţii cu frumosul şi atunci şi ei vă vor răspunde la fel.
38 Căci dacă daţi, veţi primi. Darul vostru se va întoarce la voi în întregime, ba chiar sporit şi bine îndesat, cu mult mai mult şi dând pe dinafară de plin ce va fi. Cu măsura folosită de voi când daţi altora – mică sau mare – vi se va măsura şi vouă ce vi se dă.”
39 Iată câteva din pildele pe care le folosea Isus în predicile sale: „La ce bun să conducă un orb pe un altul? Căci el va cădea în şanţ şi-l va trage şi pe celălalt după el.
40 Cum e posibil ca un elev să aibă mai multe cunoştinţe ca profesorul său? Dar dacă munceşte serios, s-ar putea să dobândească aceeaşi învăţătură.
41 Şi de ce faci atâta caz pentru paiul din ochiul altuia – o greşeală neînsemnată de-a sa – când într-al tău e o bârnă?
42 Cum poţi concepe măcar să-i zici: «Frate, hai să te ajut să scapi de paiul acela din ochi», când tu nici nu poţi vedea de bârna dintr-al tău? Ipocritule! Scapă mai întâi tu de bârna din ochiul tău şi poate că atunci ai să vezi destul de bine să te ocupi şi de paiul lui.
43 Un pom de soi bun nu va produce fructe sălbatice, după cum nici pomii de soiuri slabe nu vor da roade alese.
44 Un pom poate fi identificat după felul de fructe pe care îl produce. Smochinele nu cresc pe mărăcini, nici strugurii pe rug de mure!
45 Un om bun va face fapte bune, dintr-o inimă bună, după cum un om rău va scoate fapte rele din străfundul răutăţii sale. Tot ce umple inima se va revărsa în vorbire.
46 Deci voi de ce îmi ziceţi «Doamne», dacă nu ascultaţi de mine?
47 Dar toţi aceia care vin să mă audă şi să asculte de mine
48 se aseamănă cu un om care-şi zideşte casa pe o temelie puternică, aşezată pe un strat de rocă. Când vin inundaţiile şi îi lovesc casa, ea rămâne în picioare, căci e zidită solid.
49 Însă cei care ascultă dar nu se supun sunt ca un om care-şi face casa fără fundaţie. Când vor năvăli şuvoaiele peste acea casă, ea se va prăbuşi devenind un morman de ruine.”
1 De îndată ce şi-a terminat Isus predica, s-a întors în oraşul Capernaum.
2 Tocmai în perioada aceea se îmbolnăvise şi era pe moarte cel mai destoinic rob al unui căpitan din armata romană.
3 Când a auzit căpitanul despre Isus, a trimis la el nişte evrei bătrâni cu mare vază să-l roage să vină şi să-i vindece robul.
4 Aşadar, aceştia au început să se roage stăruitor de Isus să-i însoţească la omul care-i cerea ajutor. Pe căpitan i l-au înfăţişat drept un om foarte cumsecade. „Dacă merită cineva ajutorul tău, atunci acela este căpitanul”, i-au spus ei,
5 „căci ne iubeşte pe noi, evreii, până într-acolo încât a dat din buzunarul său pentru a ni se construi o sinagogă!”
6 Isus s-a dus cu ei. Dar tocmai când să ajungă acasă, căpitanul a trimis nişte prieteni să-i spună: „Doamne, nu te mai deranja să vii până la mine, căci nu sunt vrednic de o atare cinste –
7 nici măcar să-ţi ies în întâmpinare nu merit. Rosteşte doar un cuvânt de acolo, de unde eşti, şi slujitorul se va face bine.
8 Eu ştiu, fiindcă sunt sub autoritatea ofiţerilor mei superiori şi am la rândul meu alţi oameni sub stăpânirea mea. N-am decât să spun: «Du-te!» şi se duc; sau «Vino!» şi vin; iar sclavului meu nu trebuie decât să-i zic: «Fă cutare sau cutare lucru» şi el îl va executa întocmai. Deci spune numai atât: «Vindecă-te» şi slujitorul meu se va şi însănătoşi!”
9 Isus rămase uluit, întorcându-se cu faţa spre mulţime, zise: „În tot Israelul, cu toţi evreii săi, nu am întâlnit un om care să aibă credinţa acestuia.”
10 Şi pe când s-au întors prietenii căpitanului acasă la el, l-au găsit pe sclav complet vindecat.
11 La scurt timp după aceea, Isus s-a dus împreună cu ucenicii în satul Nain, urmat fiind de nelipsitele mulţimi.
12 Pe când se apropia de poarta satului, tocmai ieşea un cortegiu funerar. Băiatul care murise era singurul fiu al unei văduve, care era acum însoţită de un mare număr de săteni.
13 Când a zărit-o Domnul, inima i s-a umplut de milă şi înţelegere pentru suferinţa ei. „Nu plânge!”, îi spuse el.
14 Apoi făcu câţiva paşi până la sicriu şi îl atinse, după care cei ce-l duceau pe umeri se opriră din mers. „Fiule”, rosti el, „vino înapoi la viaţă!”
15 Atunci băiatul se ridică în capul oaselor şi intră în vorbă cu cei din juru! său. Şi Isus îl dădu înapoi mamei sale.
16 O mare frică trecu peste mulţimea de oameni. Ei începură să înalţe laude către Dumnezeu, exclamând: „Un mare profet s-a ridicat dintre noi”, şi: „Am văzut azi mâna lui Dumnezeu la lucru în mijlocul nostru.”
17 Ştirea despre cele făcute de el în ziua aceea a cutreierat cu repeziciune de la un capăt al Iudeii la altul, până dincolo de hotare.
18 Ucenicii lui Ioan Botezătorul auziră curând despre toate faptele lui Isus. Când îi vorbiră lui Ioan despre el,
19 Ioan trimise pe doi dintre ei la Isus să-l întrebe: „Tu eşti Mesia cu adevărat? sau trebuie să-l mai aşteptăm?”
20 Cei doi ucenici îl găsiră pe Isus asaltat de o mulţime de bolnavi pe care-i vindeca –
21 tămăduia şchiopii şi orbii, izgonea duhurile rele.
22 La întrebarea lor, Isus a răspuns: „Întoarceţi-vă la Ioan şi povestiţi-i tot ce aţi văzut şi aţi auzit: cum cei orbi şi-au recăpătat vederea, cum infirmii umblă acum fără să mai şchiopăteze iar leproşii sunt complet vindecaţi. Surzii aud din nou. Morţii revin la viaţă. Şi săracii aud Vestea Bună.
23 Mai spuneţi-i de asemenea: «Binecuvântat este cel ce nu-şi pierde credinţa în mine»”
24 După ce plecară, Isus vorbi mulţimii despre Ioan. „Cine e omul acesta pe care v-aţi dus să-l vedeţi în pustiul Iudeii?”, întrebă el. „L-aţi găsit slab ca o trestie clătinată de cea mai uşoară adiere de vânt?
25 L-aţi găsit îmbrăcat în straie alese? Nicidecum! Oamenii care trăiesc în lux pot fi întâlniţi în palate, nu afară, în pustiu.
26 Dar atunci ce aţi găsit, un profet? Da, un profet, şi chiar mai mult decât un profet;
27 la el se referă Scripturile când spun: «Iată! Eu trimit mesagerul înaintea ta, să-ţi pregătească drumul».
28 În întreaga omenire nu există nici unul mai mare decât Ioan. Cu toate acestea, până şi cel mai neînsemnat cetăţean din Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.”
29 Toţi cei care-l auzeau pe Ioan predicând – până şi cei mai răi dintre ei – erau de acord cu faptul că cerinţele lui Dumnezeu sunt drepte, şi erau botezaţi de el.
30 Toţi, afară de farisei şi învăţătorii legii mozaice. Aceştia au respins planul lui Dumnezeu privitor la ei şi au refuzat botezul lui Ioan.
31 Şi Domnul a spus: „Cu ce să-i asemăn pe cei din generaţia actuală? Cum să-i descriu?
32 Sunt ca nişte copii ce se plâng prietenilor: «Dacă vă cântăm de nuntă, nu vă place, iar dacă vă cântăm de înmormântare, nici atât.»
33 Căci Ioan Botezătorul obişnuia să postească şi o picătură de alcool nu punea în gură, iar voi aţi zis: «Precis nu e în toate minţile».
34 Dar eu nu mă abţin nici de la mâncare, nici de la vin iar voi ziceţi: «Ce mare mâncăcios mai e Isus! Iată că şi bea! Mai mult, uite ce prieteni de soi rău are».
35 Dar înţelepciunea e justificată de toţi copiii ei.”
36 Unul din farisei l-a chemat pe Isus acasă la el la dejun şi Isus a acceptat invitaţia. Pe când s-au aşezat să mănânce,
37 o femeie care trăise o viaţă păcătoasă în oraşul acela a auzit că Isus lua masa în casa fariseului şi a adus un vas de alabastru cu un parfum foarte scump.
38 Intrând, ea a îngenuncheat la picioarele sale, în spatele lui, şi a început să plâiigă atât de tare, încât i-a udat picioarele cu lacrimile ei; apoi i le-a şters cu părul, le-a sărutat şi a turnat peste ele parfumul adus.
39 Când a văzut gazda lui Isus, fariseul, ce se petrece şi cine este femeia în cauză, şi-a zis în sinea lui: „Nu mai îmi trebuie altă dovadă că Isus nu este profet, căci dacă l-ar fi trimis cu adevărat Dumnezeu, el ar şti ce fel de femeie e asta!”
40 Atunci vorbi Isus, răspunzând gândurilor omului. „Simone”, se adresă el fariseului, „am ceva să-ţi spun.” „Gata, învăţătorule”, te ascult”, răspunse Simon.
41 Isus îi spuse o pildă: „Un om a împrumutat bani la două persoane, 12.500 lei la unul şi 1.250 lei la altul.
42 Dar nici unul din ei nu i-a putut restitui banii şi atunci, de milă, i-a iertat pe amândoi, scutindu-i de datorie. Care crezi că l-a iubit cel mai mult după aceea?”
43 „Socotesc că cel care îi datora mai mult”, a răspuns Simon. „Aşa e”, conveni Isus.
44 Apoi se întoarse spre femeie şi-i spuse lui Simon: „Vezi tu femeia aceasta îngenuncheată? Când am trecut pragul casei tale, tu nu te-ai obosit să-mi oferi apă pentru a-mi spăla picioarele de praf, dar ea mi le-a spălat cu lacrimile ei şi mi le-a şters cu părul ei.
45 N-ai binevoit să-mi dai tradiţionalul sărut de bun-venit, dar ea, de când a intrat, nu mai conteneşte să-mi sărute picioarele.
46 Tu ai neglijat acel obicei ospitalier şi nu mi-ai dat ulei de măsline să-mi ung capul, dar ea mi-a acoperit picioarele cu un parfum de mare preţ.
47 De aceea, păcatele ei – deşi multe la număr – îi sunt iertate, fiindcă ea m-a iubit mult; dar cel căruia i se iartă puţin dă dovadă de puţină iubire.
48 Şi i-a zis femeii: „Păcatele îţi sunt iertate.”
49 Atunci bărbaţii care stăteau la masă şi-au zis între ei: „Cine se crede omul acesta, de iartă păcatele peste tot?”
50 Şi Isus i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”
1 Nu mult după aceea, Isus porni să străbată prin oraşele şi satele Galileii spre a vesti sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi îi luă cu el pe cei doisprezece ucenici.
2 Veniră şi nişte femei, din care scosese demoni sau le vindecase. Printre ele se afla şi Maria Magdalena, (cea din care Isus scosese şapte draci),
3 Ioana, soţia lui Cuza (Cuza era directorul comercial al regelui Irod, răspunzând de palat şi de problemele interne ale acestuia), Suzana, precum şi multe altele care contribuiau din puţinul lor la întreţinerea lui Isus şi a ucenicilor săi.
4 Într-o zi, el dădu următoarea ilustraţie unei mari mulţimi care se aduna să-l audă vorbind – în timp ce unii erau încă pe drum, venind din alte oraşe:
5 „Un agricultor a ieşit pe ogorul lui să semene grăunţe, împrăştiind seminţele, unele au căzut pe o cărare şi au fost călcate în picioare; fiind la vedere, păsările au venit şi le-au mâncat.
6 Alte seminţe au căzut în sol puţin adânc cu strat de rocă dedesubt. Sămânţa aceasta a început să crească, dar planta s-a uscat repede şi a murit din lipsă de umezeală.
7 Alte seminţe au căzut printre scaieţi, şi tulpinile fragede au fost curând înăbuşite.
8 Altele însă au căzut în sol fertil; aceste seminţe au încolţit şi au dat o recoltă de o sută de ori cât cantitatea însămânţată.” (Pe când spunea această pildă, a adăugat: „Cine are urechi de auzit să audă!”)
9 Apostolii săi l-au rugat să le tălmăcească sensul povestirii.
10 El le-a răspuns: „Vouă vă este dat de la Dumnezeu să cunoaşteţi tâlcul acestor parabole, căci ele dezvăluie multe aspecte ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Pe când, aceste mulţimi aud cuvintele, dar nu le înţeleg, întocmai cum au prezis profeţii din vechime.
11 „Iată tâlcul povestirii: Sămânţa e mesajul lui Dumnezeu adresat oamenilor.
12 Cărarea bătătorită, unde au căzut unele seminţe, reprezintă inimile împietrite ale celor care aud cuvintele lui Dumnezeu, dar apoi vine diavolul şi le fură, împiedicându-i să creadă şi să fie salvaţi.
13 Terenul pietros reprezintă oamenii cărora le place să asculte predici, dar nu ştiu cum se face că mesajul răzbate niciodată până în adâncul fiinţei lor şi astfel nu reuşesc să prindă rădăcini şi să crească. Ei ştiu că mesajul e adevărat şi, într-un fel, îl cred o vreme, dar când începe să bată crivăţul aspru al persecuţiilor, interesul lor se pierde.
14 Sămânţa dintre spini îi reprezintă pe aceia care ascultă şi cred cuvintele lui Dumnezeu dar a căror credinţă se stinge ulterior datorită îngrijorărilor şi bogăţiilor, precum şi din cauza răspunderilor şi a plăcerilor vieţii. Astfel, ei nu reuşesc niciodată să ajute şi pe altul să creadă Vestea Bună.
15 Dar solul cel bun reprezintă oamenii oneşti, cu inimă bună. Ei ascultă cuvintele lui Dumnezeu şi rămân credincioşi lor, răspândindu-le cu statornicie şi la alţii, care în curând ajung să creadă şi ei.”
16 Altă dată el a întrebat: „Unde s-a mai pomenit ca cineva să aprindă o lampă şi apoi să o acopere, nelăsând-o să lumineze? Nu, lămpile se aşează sub cerul liber unde pot fi văzute de toţi.
17 Aceasta ilustrează faptul că într-o zi tot ce zace în inimile oamenilor va fi adus la lumină şi făcut cunoscut tuturor.
18 Deci luaţi seama cum ascultaţi, căci oricui are i se va mai da; iar celui care nu are i se va lua până şi ceea ce îşi închipuie că înrudirea de stnge şi cea spirituală
19 Odată, când au venit mama şi fraţii lui să-l vadă, nu au putut să pătrundă în casa unde se afla el, din pricina mulţimilor.
20 Când a auzit Isus că ei sunt afară şi doresc să-l vadă,
21 a făcut observaţia următoare: „Mama mea şi fraţii mei sunt toţi aceia care aud mesajul lui Dumnezeu şi i se supun.”
22 Cam tot în vremea aceea, într-o zi, pe când se afla împreună cu ucenicii într-o barcă, Isus le-a propus să treacă de cealaltă parte a lacului.
23 În timpul traversării, el s-a întins şi a aţipit puţin, timp în care s-a stârnit un vânt puternic. Curând s-a iscat o furtună cumplită care ameninţa să-i scufunde, astfel că se aflau în mare primejdie.
24 Ucenicii s-au dus la el şi l-au trezit strigând: „Învăţătorule, învăţătorule, ne scufundăm!” Atunci el vorbi furtunii: „Linişteşte-te”, porunci el, şi numaidecât vântul şi valurile se potoliră, şi totul se calmă.
25 Apoi îi întrebă: „Unde vă este credinţa?” Ucenicii trăiră un sentiment de spaimă şi de veneraţie în acelaşi timp, şi se întrebau uimiţi: „Cine este omul acesta, de până şi vânturile şi valurile îl ascultă?”
26 Astfel, sosiră dincolo, în ţinutul Gherasenilor de pe malul celălalt al lacului Galileii.
27 Pe când cobora din barcă, îi ieşi în întâmpihare un om din Gadara, ce era de multă vreme posedat de demoni. Rămas fără adăpost şi despuiat, el trăia într-un cimitir, printre morminte.
28 De îndată ce-l zări pe Isus, scoase un ţipăt ascuţit şi se aruncă la picioarele sale, urlând: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea înalt? O, te rog, îndură-te şi nu mă chinui!”
29 Căci Isus îi poruncise deja demonului să-l părăsească. Demonul acesta pusese de multe ori stăpânire pe om, aşa încât, chiar atunci când era legat în lanţuri, le rupea cât ai bate din palme şi o apuca orbeşte spre deşert, fiind complet sub influenţa demonului.
30 „Care îţi este numele?” întrebă Isus demonul. „Legiune”, răspunseră ei – căci omul era plin cu miile de ei.
31 Ei se tot rugau de el să nu le poruncească să meargă în Abis.
32 Prin apropiere păştea o turmă de porci pe coasta muntelui şi demonii l-au implorat să le îngăduie să intre în porci. Isus le-a dat voie.
33 Aşa că, l-au părăsit pe om şi au intrat în porci, după care întreaga turmă s-a năpustit numaidecât la vale, prăbuşindu-se peste stâncă în lacul de la poalele muntelui, înecându-se.
34 Porcarii au luat-o la fugă spre oraşul din apropiere, comunicând vestea tuturor celor care le ieşeau în cale.
35 Curând apăru o mulţime de oameni să vadă cu ochii lor ce s-a întâmplat şi dădură peste omul care fusese posedat de demoni, aşezat acum liniştit la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în deplinătatea facultăţilor sale mintale! O mare spaimă puse stăpânire pe întreaga mulţime.
36 Atunci, cei care văzuseră cum s-au petrecut lucrurile au început să istorisească vindecarea posedatului.
37 Şi toţi l-au rugat pe Isus fierbinte să plece şi să-i lase în pace (căci îi răzbise o spaimă cumplită). Isus se întoarse la barcă şi trecu de cealaltă parte a lacului.
38 Omul care fusese posedat de demoni se ruga stăruitor să-l lase şi pe el să vină, dar Isus îi interzise.
39 „Întoarce-te la familia ta”, îi zise el, „şi spune-le ce lucru minunat a făcut Dumnezeu pentru tine.” Aşa că el porni prin tot oraşul, povestind tuturor ce mare minune a făcut Isus cu el.
40 De cealaltă parte a lacului, mulţimile l-au primit pe Isus cu braţele deschise, deoarece îl aşteptase îndelung.
41 În acest timp, un alt om, pe nume Iair, din conducerea sinagogii evreieşti, a venit şi a căzut la picioarele lui Isus, implorându-l să-i facă o vizită acasă
42 întrucât singurul său copil – o fetiţă de doisprezece ani – era pe moarte. Isus a plecat cu el, croindu-şi anevoie drum prin mulţime.
43 Mergând ei aşa, s-a apropiat din spate o femeie care dorea să se vindece şi l-a atins. Sărmana de ea, avea o scurgere de sânge care nu contenea de doisprezece ani şi nu putea găsi leac nicăieri (deşi cheltuise tot ce avea cu medicii).
44 Dar în clipa în care se atinse de poala hainei lui Isus, hemoragia încetă.
45 „Cine m-a atins?”, întrebă Isus. Toţi negară că ar fi făcut aşa ceva, iar Petru mai adăugă: „Învăţătorule, toată mulţimea asta te îmbulzeşte din toate părţile…”
46 Dar Isus îi răspunse: „Ba nu; cineva m-a atins în mod intenţionat, căci am simţit cum iese din mine o putere vindecătoare.”
47 Când şi-a dat seama femeia că Isus ştie, a început să tremure şi a căzut în genunchi la picioarele lui, spunându-i de ce se atinsese de el şi că acum este sănătoasă.
48 „Fiică”, îi zise el, „credinţa ta te-a vindecat. Du-te în pace.”
49 Pe când vorbea încă, a sosit un mesager din casa lui Iair cu ştirea că fetiţa a murit. „Gata, s-a dus,” îi spuse el tatălui fetei, „nu mai are nici un rost să-l deranjezi pe învăţător, în cazul acesta.”
50 Dar Isus, când a auzit ce s-a întâmplat, i-a spus tatălui: „Nu te teme! Ai numai credinţă în mine, şi toate vor fi în ordine.”
51 Când au ajuns acasă, Isus n-a dat voie nimănui să intre în odaie, decât lui Petru, Iacob şi Ioan, şi părinţilor fetiţei.
52 Casa era plină de oameni care boceau, dar el porunci: „Încetaţi cu plânsul! Ea nu e moartă, ci doar adormită!”
53 Faptul a stârnit râsete şi ironii, deoarece toţi ştiau că e moartă.
54 Atunci Isus o prinse de mână şi-i vorbi: „Ridică-te, fetiţo!”
55 În acel moment, viaţa reveni în trupul ei şi fetiţa sări în picioare. „Daţi-i ceva să mănânce!”, spuse el.
56 Părinţii ei erau copleşiţi de fericire, dar Isus le puse în vedere să nu dea nimănui amănunte despre cele întâmplate.
1 Îtr-o zi, Isus îi adună pe cei doisprezece ucenici şi le dădu autoritate asupra tuturor demonilor – puterea de a-i izgoni – şi de a vin deca toate bolile.
2 Apoi îi trimise să spună tuturor despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe bolnavi.
3 „Să nu luaţi cu voi nici măcar toiag de drum”, le spuse el, „nici traistă, nici hrană, nici bani. Nici măcar o haină în plus să nu luaţi.
4 Trageţi doar la o singură casă când sosiţi într-un sat şi rămâneţi acolo.
5 Dacă, la intrarea voastră într-un oraş, locuitorii nu vor să vă asculte când le vorbiţi, întoarceţi-vă numaidecât şi plecaţi mai departe, scuturându-vă praful de pe picioare la plecare, spre mărturie împotriva lor.”
6 Şi ucenicii porniră prin sate, predicând Evanghelia şi vindecând bolnavii.
7 Când au ajuns la urechile lui Irod, guvernatorul, veşti despre minunile săvârşite de Isus, el a rămas îngrijorat şi intrigat, fiindcă unii ziceau: „Este Ioan Botezătorul revenit printre cei vii”;
8 iar alţii spuneau: „Este Ilie ori vreun alt profet de demult înviat din morţi.” Zvonurile acestea circulau în lungul şi-n latul ţării.
9 „Doar i-am tăiat capul lui Ioan”, spunea Irod, „atunci cine este cel despre care aud toate aceste lucruri?” Şi făcea tot posibilul să-l poată vedea cândva.
10 După ce s-au întors apostolii la Isus, înştiinţându-l despre tot ce făcuseră, el plecă fără veste cu ei la Betsaida.
11 Dar mulţimile aflară încotro se îndreaptă şi se luară după el. Isus le primea cu bucurie, vorbindu-le iarăşi despre Împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduindu-i pe cei suferinzi.
12 Îtr-un târziu, când deja se însera, apostolii au venit la el şi l-au îndemnat să trimită oamenii prin satele şi gospodăriile învecinate, să găsească de mâncare şi de dormit pentru noapte. „Căci”, ziceau ei, „aici în desert nu se găseşte nimic de mâncare.”
13 Dar Isus le răspunse: „Hrăniţi-i voi!” „Cum asta! Noi nu avem decât cinci pâini şi doi peşti pentru toţi câţi suntem aici”, protestară ei, „sau poate vrei să mergem şi să cumpărăm hrană pentru tot poporul acesta?”
14 Căci se aflau acolo vreo cinci mii de oameni. „Spuneţi-le să se aşeze pe iarbă în grupuri de câte cincizeci”, răspunse Isus.
15 Şi aşa făcură.
16 Isus luă cele cinci pâini şi cei doi peşti, îşi îndreptă privirile spre cer şi mulţumi. Apoi rupse bucăţi pe care ucenicii să le pună înaintea oamenilor.
17 Şi toţi mâncară pe săturate. Cu toate acestea, la urmă se strânseră douăsprezece coşuri cu firimiturile care au rămas!
18 Într-o zi, pe când se ruga singur şi ucenicii erau pe undeva prin apropiere, Isus se duse la ei şi-i întrebă: „Cine zic oamenii că sunt eu?”
19 „Ioan Botezătorul”, îi răspunseră ei, „sau poate Ilie ori vreunul din ceilalţi profeţi de demult, care a înviat din morţi.”
20 „Dar voi cine credeţi că sunt?”, întrebă din nou Isus. Petru răspunse: „Mesia – Cristosul lui Dumnezeu!”
21 El le dădu porunci stricte să nu discute cu nimeni despre aceasta.
22 „Căci trebuie să sufăr mult”, zise el, „şi trebuie să fiu respins de conducătorii evrei – de bătrâni, de mai marii preoţilor şi învăţătorii legii – şi să fiu omorât; iar după trei zile voi învia!”
23 Apoi le spuse tuturor: „Oricine doreşte să mă urmeze va trebui să lase deoparte dorinţele sale şi comoditatea sa şi să-şi poarte crucea în fiecare zi, rămânând strâns legat de mine!
24 Oricine îşi va pierde viaţa de dragul meu, şi-o va salva, dar oricine ţine morţiş să-şi păstreze viaţa şi-o va pierde.
25 Şi ce folos e să câştigi toată lumea, dacă, în schimb, te pierzi pe tine însuţi?
26 Când eu, Fiul omului, voi veni în slava mea şi în slava Tatălui şi a sfinţilor îngeri, îmi va fi ruşine atunci de toţi cei cărora acum le este ruşine de mine şi de cuvintele mele.
27 Dar iată ce vă spun: unii din voi, cei care staţi chiar acum aici, nu veţi muri până când nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu!”
28 Opt zile mai târziu, Isus îi luă cu el pe Petru, Iacob şi Ioan şi urcă pe munte să se roage.
29 Pe când se ruga, faţa începu să-i strălucească iar hainele i se făcură albe, sclipitoare, de nu te puteai uita la ele.
30 Apoi apărură doi bărbaţi – Moise şi Ilie – care începură să discute cu el!
31 Învăluiţi în slavă şi splendoare, ei discutară despre moartea lui, ce urma să aibă loc la Ierusalim conform planului rânduit de Dumnezeu.
32 Petru şi ceilalţi fură cuprinşi de toropeală şi aţipiră. Trezindu-se, îl văzură pe Isus învăluit de slava şi lumina puternică ce îl înconjura, şi pe cei doi bărbaţi care erau cu el.
33 Pe când se pregăteau Moise şi Ilie să plece, Petru, năuc de-a binelea, nemaiştiind ce spune, scăpă cuvintele: „Învăţătorule, ce minunat e! O să ridicăm aici trei colibe – una pentru tine, una pentru Moise şi alta pentru Ilie!”
34 Dar pe când rostea aceste cuvinte, un nor luminos se formă deasupra lor; şi îi cuprinse groaza când norul îi acoperi.
35 Atunci un glas din nor zise: „ACESTA e Fiul meu, Alesul meu; de EL să ascultaţi!”
36 Când vocea se stinse, Isus se afla singur cu ucenicii. Ei n-au spus nimănui ce au văzut acolo, decât la mult timp după aceea.
37 A doua zi, pe când coborau de pe deal, o mare mulţime le ieşi în întâmpinare
38 şi un om din gloată îi strigă: „Învăţătorule, băiatul acesta de lângă mine e singurul meu fiu.
39 Un drac îl apucă mereu, făcându-l să ţipe; şi-l aruncă în asemenea convulsii, că face numai spume la gură; îl loveşte încontinuu şi o clipă nu-l lasă în pace.
40 „O, cum i-am mai rugat pe ucenici să izgonească demonul din el, dar n-au putut.”
41 „Ah, încăpăţânaţi şi necredincioşi ce sunteţi”, strigă Isus ucenicilor săi. „Cât timp să vă mai suport? Aduceţi-l încoace!”
42 Pe când se apropia băiatul, demonul îl doborî la pământ şi-l aruncă într-o zvârcolire cumplită. Dar Isus porunci dracului să iasă afară şi vindecă băiatul, redându-l părintelui său.
43 O mare teamă îi cuprinse pe oameni la vederea acestei demonstraţii a puterii lui Dumnezeu. Între timp, pe când apostolii comentau uluiţi faptele sale extraordinare, Isus le vorbi:
44 „Fiţi atenţi la mine şi reţineţi ce vă spun. Eu, Fiul omului, urmează să fiu trădat.”
45 Dar ucenicii nu-şi dădură seama la ce se referea, întrucât minţile lor nu erau încă luminate, şi s-au temut să-i ceară lămuriri.
46 Numaidecât se iscă o discuţie aprinsă între ei, pentru a stabili care va fi cel mai mare în viitoarea Împărăţie.
47 Dar Isus le ştia gândurile. De aceea luă un copilaş lângă el
48 şi vorbi: „Oricine are grijă de un copilaş ca acesta, de mine are grijă! Şi oricine mă slujeşte pe mine îl slujeşte pe Dumnezeu, care m-a trimis. Grija voastră pentru alţii e măsura măririi voastre.”
49 „Învăţătorule,” spuse Ioan, „noi l-am văzut pe unul făcând uz de numele tău pentru a izgoni demoni, şi i-am spus să înceteze. La urma urmei, nu face parte din grupul nostru.”
50 Dar Isus îi zise: „Nu trebuia să faci aşa. Căci oricine nu este împotriva voastră este, de fapt, în favoarea voastră.”
51 Cum se apropia momentul înapoierii sale le cer, el se îndrepta tot mai sigur spre Ierusalim.
52 Într-o zi trimise înainte nişte mesageri să rezerve camere într-un sat samaritean.
53 Dar locuitorii acelui sat refuzară să aibă de-a face cu ei, fiindcă mergeau în direcţia Ierusalimului.
54 Când sosi vestea despre cele întâm-plare, Iacob şi Ioan se adresară lui Isus cu întrebarea: „Învăţătorule, să poruncim să se coboare foc din cer peste ei?”
55 Isus însă se întoarse spre ei şi-i mustră, „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi,
56 căci Fiul omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască. Şi apoi au plecat mai departe, spre alt sat.
57 Pe drum cineva i-a spus lui Isus: „Eu te voi urma peste tot, oriunde vei merge.”
58 Dar Isus îi răspunse: „Nu uita că eu n-am nici măcar un loc unde să-mi pun capul. Vulpile au vizuini şi păsările cuiburi dar eu, Fiul omului, nu am nici un cămin pe pământ.”
59 Altă dată, când l-a poftit pe unul să vină cu el şi să-i fie ucenic, omul s-a învoit – dar a vrut să aştepte până-i moare tatăl.
60 Isus a răspuns: „Lasă-i pe cei lipsiţi de viaţă veşnică să se preocupe de asemenea lucruri. Datoria ta este de a veni şi de a predica lumii întregi despre sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
61 Un altul i-a zis: „Da, Doamne, voi veni negreşit dar mai întâi lasă-mă să le cer voie celor de-acasă.”
62 Isus însă îi spuse: „Oricine se lasă abătut de la misiunea pe care i-o încredinţez nu este vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu.”
1 Apoi Domnul a ales alţi ucenici, şaptezeci la număr, şi i-a trimis înaintea sa, doi câte doi, prin toate oraşele şi satele pe care plănuia să le viziteze mai târziu.
2 Iată instrucţiunile pe care le-a dat acestora: „Rugaţi stăruitor pe Domnul secerişului să trimită mai mulţi lucrători care să vă dea o mână de ajutor, fiindcă e mult de secerat dar lucrătorii sunt foarte puţini.
3 Acum plecaţi şi nu uitaţi că vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4 Nu luaţi nici un ban cu voi, nici traistă pentru drum, nici măcar o pereche de încălţăminte de rezervă. Şi să nu pierdeţi timpul pe drum.
5 Ori de câte ori intraţi în vreo casă, oferiţi-i binecuvântarea.
6 Dacă e vrednică de binecuvântare, aceasta va rămâne; iar dacă nu, binecuvântarea se va întoarce la voi.
7 Când intraţi într-un sat, să nu vă tot plimbaţi din casă în casă, ci rămâneţi într-un singur loc, mâncând şi bând fără comentarii din tot ce vi se oferă. Apoi, nu şovăiţi când vi se acordă ospitalitate, căci vrednic este lucrătorul de plata sa.
8 Dacă într-un oraş sunteţi primiţi cu bucurie, urmaţi aceste două reguli: (1) Mâncaţi din tot ce vi se pune înainte,
9 (2) Vindecaţi bolnavii şi, în timp ce faceţi astfel, rostiţi cuvintele: «Împărăţia lui Dumnezeu este acum foarte aproape de voi.»
10 Dar dacă oraşul respectiv vă respinge, ieşiţi pe străzile sale, spunând:
11 «Ne scuturăm picioarele de praful oraşului vostru, ca să se ştie că de-acum încolo sunteţi sortiţi pierzării. Să nu uitaţi niciodată cât de aproape aţi fost de Împărăţia lui Dumnezeu!»
12 Chiar nemernica Sodomă va scăpa mai uşor decât o asememea cetate, în Ziua Judecăţii.
13 Ce orori vă aşteaptă pe voi, cetăţi ale Horazinului şi Betsaidei! Căci dacă s-ar fi făcut minunile mele în oraşele Tir şi Sidon, locuitorii lor s-ar fi pocăit de mult, îmbrăcându-se în sac şi aruncându-şi cenuşă în cap, drept semn al căinţei lor profunde.
14 Da, Tirul şi Sidonul vor avea parte de o mai mică pedeapsă în Ziua Judecăţii decât voi.
15 Ce să spun însă despre voi, cetăţeni ai Capernaumului? Oare voi vă veţi înălţa la cer? Nu, veţi fi coborâţi în iad.”
16 Apoi le spuse ucenicilor: „Cei care vă primesc cu bucurie pe mine mă primesc. Şi cei care vă resping pe mine mă resping. Iar cei care mă resping, pe mine, îl resping pe Dumnezeu care m-a trimis.”
17 Când s-au întors, cei şaptezeci i-au dat raportul plini de voioşie: „Până şi demonii ni se supun când facem uz de numele tău.”
18 „Da, aşa este”, le spuse el, „l-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger!
19 Iar eu v-am dat autoritate asupra întregii puteri a Vrăjmaşului, şi să umblaţi printre şerpi şi scorpioni, zdrobindu-i. Nimic nu vă va vătăma.
20 Totuşi, important este nu că vi se supun demonii, ci că numele voastre sunt trecute în registrul de cetăţeni ai cerului.”
21 Apoi a fost umplut de bucuria Duhului Sfânt şi a rostit următoarele cuvinte: „Te laud, o, Tată, Domn al cerului şi al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de intelectualii şi înţelepţii în accepţia lumii, dar că le-ai revelat celor care posedă o încredere de copil. Da, Tată, îţi mulţumesc, fiindcă aşa ai găsit cu cale.
22 Toate lucrurile mi-au fost încredinţate de către Tatăl. Nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl şi nimeni nu-l cunoaşte pe Tatăl decât Fiul şi cei cărora găseşte de cuviinţă Fiul să li-l descopere.”
23 Apoi, întorcându-se spre apostoli, le spuse în şoaptă: „De ce privilegiu mare vă bucuraţi voi să vedeţi lucrurile acestea.
24 Mulţi profeţi şi regi de demult au năzuit din tot sufletul la aceste zile, ca să vadă şi să audă ce aţi văzut şi auzit voi!”
25 Într-o zi, un specialist în legea lui Moise s-a sculat şi l-a pus la încercare pe Isus, întrebându-l: „Invăţătorule, ce trebuie să fac pentru ca să moştenesc viaţa veşnică în cer?”
26 Isus îi răspunse: „Ce spune legea mozaică în această privinţă?”
27 „Spune aşa,” zise el, „că trebuie să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea şi cu toată mintea ta. Iar pe semen trebuie să-l iubeşti ca pe tine însuţi.”
28 „Perfect!” îi răspunse Isus. „Fă aşa şi vei trăi!”
29 Persoana respectivă însă dorea să se scuze (pentru lipsa sa de dragoste faţă de anumiţi oameni) de aceea întrebă: „Care semeni?”
30 Isus îi răspunse printr-o ilustraţie: „Un evreu care călătorea de la Ierusalim la Ierihon a fost atacat de bandiţi. Ei l-au despuiat de haine şi de bani, l-au bătut crunt şi l-au lăsat să zacă acolo la marginea drumului, pe jumătate mort.
31 Din întâmplare se abătu pe acolo un preot evreu; când zări omul întins la pământ, trecu numaidecât de cealaltă parte a şoselei şi-şi văzu mai departe de drum.
32 Un ajutor de preot de la templu făcu la fel, lăsându-l acolo să zacă mai departe.
33 Dar apăru şi un samaritean dispreţuit şi, când îl văzu, fu copleşit de milă.
34 Îngenunchind lângă el, samariteanul îi alină durerile, ungându-l cu alifii, şi-i bandajă rănile. Apoi îl sui pe măgarul său iar el merse pe jos, alături, până. când ajunseră la un han, unde rămase la căpătâiul bolnavului toată noaptea, dându-i îngrijirile necesare.
35 A doua zi, îi întinse hangiului două hârtii de o sută de lei şi-i spuse să se ocupe de om. «Dac-o fi să se ridice nota de plată peste suma aceasta,» zise el, «am să-ţi achit diferenţa la proxima ocazie când mai trec pe aici.»
36 Acum, care dintre cei trei ai spune că s-a purtat ca un semen adevărat cu victima bandiţilor?”
37 Omul răspunse: „Cel care i-a arătat un pic de milă.” Atunci Isus îi spuse: „Aşa este. Acum du-te şi fă şi tu la fel.” Maria, şi Maria
38 Continuându-şi Isus cu ucenicii călătoria spre Ierusalim, ajunseră la un moment dat într-un sat unde îi primi o femeie pe nume Marta.
39 Sora acesteia, Maria, stătea jos pe podea şi asculta tot ce spunea Isus.
40 Marta însă era absentă la toate acestea, deoarece era foarte prinsă de pregătirile pe care le făcea pentru cină. Deodată veni la Isus şi-i spuse: „Doamne, nu ţi se pare că e cam nedrept din partea soră-mi să stea cu mâinile în sân iar eu să mă ocup de toate? Spune-i să vină să mă ajute.”
41 Dar Domnul îi zise: „Marta dragă, ce te mai frămânţi tu pentru toate fleacurile acestea!
42 Când, de fapt, numai un singur lucru merită să te preocupe. Maria l-a descoperit deja – şi eu n-am să i-l iau.” Rugăciunea lui Isus
1 Odată, când ieşise Isus să se roage, unul din ucenicii săi veni la el, când termină, şi-i zise: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm, după cum şi Ioan şi-a învăţat ucenicii.”
2 Iată deci ce rugăciune i-a învăţat el: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se numele tău! Vie împărăţia ta! Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.
3 Pâinea noastră cea de toate zilele – dă-ne-o nouă în fiecare zi
4 şi ne iartă nouă păcatele noastre fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator. Şi nu ne duce în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.”
5 Apoi, învăţându-i în continuare despre rugăciune, le spuse: „Să presupunem că te-ai duce la miezul nopţii la un prieten acasă cu gând să împrumuţi trei pâini. I-ai striga aşa:
6 «Tocmai acum a picat un prieten de-al meu, şi n-am ce-i da de mâncare.»
7 El ţi-ar răspunde din odaia de culcare: «Te rog nu-mi cere să mă scol acum. Uşa e încuiată noaptea şi toţi suntem în pat. Pur şi simplu n-am cum să te ajut de data aceasta.»
8 Dar eu am să vă spun următorul lucru: deşi nu va face aşa ceva în calitate de prieten, dacă continui să baţi suficient de mult timp, el se va scula şi-ţi va da tot ce doreşti – numai din cauza insistentelor tale.
9 Tot aşa e şi cu rugăciunea – cereţi mereu şi veţi primi mereu; căutaţi mereu şi veţi găsi mereu! Bateţi şi uşa vi se va deschide.
10 Oricine cere primeşte; şi toţi cei ce caută vor găsi; oricui bate, i se va deschide uşa.
11 Voi, bărbaţi care sunteţi părinţi – dacă vă cere fiul pâine, îi daţi oare o piatră? Dacă vă cere peşte, îi veţi da un şarpe?
12 Dacă cere un ou, îi daţi un scorpion? Fireşte că nu!
13 Şi dacă până şi nişte păcătoşi ca voi dau copiilor ce au nevoie, nu vă daţi seama că Tatăl vostru va face cel puţin pe atâta, şi va da Duhul Sfânt celor care i-l cer?”
14 Odată, când a izgonit Isus un demon dintr-un om care nu putea vorbi, omul şi-a recăpătat glasul. Mulţimea era extaziată,
15 dar unii ziceau: „Nu e de mirare că-i poate izgoni. El îşi trage puterea de la Satana, regele demonilor!”
16 Alţii i-au cerut să facă să se întâmple ceva deosebit în văzduh prin care să se adeverească afirmaţia sa că este Mesia.
17 El le cunoştea gândurile fiecăruia dintre ei, de aceea, a zis: „Orice regat în care domneşte războiul civil e sortit pieirii; tot aşa este şi în casa în care predomină discuţiile contradictorii şi certurile.
18 Prin urmare, dacă ar fi adevărat ce aţi afirmat voi, anume că Satana luptă cu sine, învestindu-mă pe mine cu puterea de a izgoni demoni, cum se face că regatul lui supravieţuieşte?
19 Şi dacă mie îmi dă putere Satana, discipolilor voştri cine le-o dă? Fiindcă şi ei izgonesc demoni! Credeţi că e dovadă a faptului că sunt posedaţi de Satana? Pe ei să-i întrebaţi dacă aveţi dreptate!
20 Dar dacă eu izgonesc demonii prin puterea lui Dumnezeu, faptul demonstrează că Împărăţia lui Dumnezeu a sosit.
21 Căci atunci când Satana, înarmat până-n dinţi, îşi păzeşte palatul, acesta e în siguranţă –
22 până când, cineva mai puternic şi mai bine înarmat îl atacă şi-l învinge, deposedându-l de arme şi luându-i avuţiile.
23 Oricine nu e pentru mine este împotriva mea; dacă nu mă ajută pe mine, aduce prejudicii cauzei mele.
24 Când este aruncat un demon afară dintr-un om, se duce în locuri pustii, căutând odihnă; dar negăsind-o, se întoarce în persoana din care a ieşit
25 şi constată că fosta sa locuinţă e măturată peste tot şi curată.
26 Atunci se duce şi mai ia cu el şapte demoni, şi mai răi decât el, şi intră cu toţii în om. Astfel, bietul om e într-o stare de şapte ori mai rea decât înainte.”
27 Pe când vorbea astfel, o femeie din mulţime strigă: „S-o binecuvânteze Dumnezeu pe mama ta şi pântecele din care ai ieşit, şi pieptul la care ai supt.”
28 El i-a răspuns: „Da, însă şi mai binecuvântaţi sunt toţi aceia care aud Cuvântul lui Dumnezeu şi-l pun în practică.”
29 În timp ce mulţimea se îmbulzea către el din toate părţile, el le ţinu următoarea predică: „Trăim în vremuri rele, cu oameni răi. Ei cer la nesfârşit să se întâmple ceva ciudat pe ceruri spre a dovedi că sunt Mesia însă singura dovadă care le-o voi da este o minune asemănătoare cu cea a lui Iona,
30 ale cărui întâmplări au demonstrat locuitorilor din Ninive că Dumnezeu l-a trimis la aceşti oameni.
31 În ziua judecăţii se va ridica regina din Seba şi va acuza generaţia de astăzi, deoarece ea străbătuse cale lungă şi anevoioasă ca să audă înţelepciunea lui Solomon dar aici e unul cu mult mai mare decât Solomon şi nu prea mulţi îl iau în seamă.
32 „Ba se vor scula şi ninivenii să osândească naţiunea aceasta, fiindcă ei s-au pocăit în urma predicii lui Iona; or, aici e unul cu mult mai mare decât Iona dar naţiunea aceasta nu vrea să asculte.
33 Nimeni nu aprinde o lampă ca s-o ascundă de privirile oamenilor. Dimpotrivă, o va pune undeva la vedere ca să ofere lumină tuturor acelora care intră în cameră.
34 Ochiul îţi luminează întreaga fiinţă lăuntrică. Un ochi curat permite luminii să-ţi intre în suflet. Pe când, un ochi plin de pofte împiedică lumina să pătrundă şi te lasă să te pierzi în beznă.
35 Aşadar, vegheaţi cu băgare de seamă ca nu cumva să fie ascunsă lumina soarelui.
36 Dacă lăuntrul tău e inundat de lumină, nemaiexistând nici un ungher întunecos, atunci şi exteriorul va radia ca şi când te-ai afla în bătaia unui far.”
37 Pe când vorbea, unul din farisei l-a invitat la masă. Sosind la om acasă, Isus s-a aşezat la masă fără să îndeplinească ceremonialul de spălare cerut de datina evreiască.
38 Tare s-a mai mirat gazda când a observat aceasta.
39 Atunci Isus i-a zis: „Voi fariseii vă spălaţi pe dinafară, dar pe dinăuntru tot murdari rămâneţi – plini de lăcomie şi răutate.
40 „Proştilor! Oare nu le-a făcut Dumnezeu pe amândouă, şi partea dinăuntru, şi partea dinafară?
41 Cea mai bună demonstraţie a curăţiei o constituie generozitatea.
42 Dar vai de voi, fariseilor! Căci voi, deşi aveţi grijă să dijmuiţi până şi cea mai mică fărâmă din venitul vostru, uitaţi cu totul de justiţia şi dragostea lui Dumnezeu. Da, trebuie să daţi zeciuială, dar nu trebuie să lăsaţi nefăcute celelale lucruri.
43 Vai de voi, farisei! Căci tare vă mai plac vouă locurile de cinste în sinagogi şi salutul reverenţios al tuturor oamenilor, când treceţi prin piaţă!
44 Da, vă aşteaptă o judecată groaznică. Pentru că voi sunteţi ca un mormânt ascuns pe câmp. Nu ştiu trecătorii ce putreziciune zace pe unde merg.”
45 „Domnule,” spuse un specialist în probleme de drept bisericesc, care era şi el de faţă, „dumneavoastră aţi adus insulte şi profesiei mele prin cele spuse adineaori.”
46 „Indiscutabil că şi pe voi vă aşteaptă aceleaşi orori!” spuse Isus. „Căci voi striviţi pe bieţii oameni sub povara unor pretenţii religioase cu neputinţă de îndeplinit – pretenţii pe care voi nici măcar nu vă gândiţi să le satisfaceţi.
47 Vai de voi! Fiindcă voi procedaţi întocmai ca strămoşii voştri din vechime care-i ucideau pe profeţi.
48 Ucigaşilor! Voi aprobaţi faptele părinţilor voştri, considerându-le drepte – în fond şi voi aţi procedat la fel.
49 Iată ce spune Dumnezeu despre voi: «Vă voi trimite profeţi şi apostoli dar voi pe unii îi veţi ucide iar pe ceilalţi îi veţi pune pe fugă.»
50 „Şi voi, cei din generaţia actuală, veţi fi făcuţi răspunzători de moartea tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, de la întemeierea lumii –
51 începând cu asasinarea lui Abel şi terminând cu cea a lui Zaharia, care a pierit între altar şi sanctuar. Nu încape îndoială că asupra voastră va cădea acuzaţia.
52 Vai de voi, specialişti în religie! Căci voi ascundeţi adevărul de oameni. Voi înşivă nu vreţi să-l acceptaţi şi, pe deasupra, mai le luaţi şi altora şansa de a crede în el.”
53 Fariseii şi specialiştii în probleme juridice s-au aprins foc de mânie şi, începând din acel moment, îl atacară înverşunaţi cu o ploaie de întrebări,
54 doar-doar îl vor prinde-n cursă cu vreo vorbă care să le dea dreptul să-l aresteze.
1 Între timp, când s-a adunat o mulţime de zeci de mii, încât se călcau în picioare unii pe alţii, el se îndreptă spre ucenici şi le vorbi lor mai întâi: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicie. O asemenea ipocrizie nu va putea fi ascunsă la nesfârşit.
2 Până la urmă se va vedea ca drojdia în aluat.
3 Tot ce-au spus ei la întuneric se va auzi la lumină şi tot ce-aţi rostit voi în şoaptă la adăpostul odăilor tainice se va vesti de pe acoperişul caselor, ca să audă toţi!
4 Iubiţi prieteni, nu vă temeţi de oamenii aceştia care doresc să vă ucidă. Ei nu pot ucide decât trupul; asupra sufletului vostru nu au nici o putere.
5 Dar am să vă spun eu de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Dumnezeu care poate ucide şi arunca apoi în iad.
6 Cât costă cinci vrăbii? Vreo doi, trei lei? În orice caz, nu mai mult de atâta. Totuşi Dumnezeu nu uită pe absolut nici una din ele.
7 Şi el ştie până şi câţi peri aveţi în cap! Niciodată să nu vă temeţi, căci voi îi sunteţi cu mult mai de preţ decât un stol întreg de vrăbii.
8 Iar eu vă asigur de următorul lucru: anume că eu, Fiul omului, vă voi onora în public în prezenţa îngerilor lui Dumnezeu, dacă şi voi mă veţi recunoaşte în public aici pe pământ ca prietenul vostru.
9 Dar mă voi lepăda înaintea îngerilor de aceia care se leapădă de mine în mijlocul oamenilor.
10 Totuşi până şi cei care vorbesc împotriva mea pot fi iertaţi – pe când cei care vorbesc împotriva Duhului Sfânt nu vor fi iertaţi niciodată.
11 Iar când veţi fi aduşi la judecată înaintea dregătorilor evrei şi a autorităţilor în sinagogi, să nu vă îngrijoraţi cu privire la ce veţi spune în apărarea voastră,
12 căci Duhul Sfânt vă va da cuvintele potrivite chiar atunci.”
13 Atunci, cineva din mulţime îi strigă: „Domnule, vă rog să spuneţi fratelui meu să împartă moşia tatălui meu cu mine.”
14 Dar Isus îi răspunse: „Omule, cine m-a făcut pe mine judecător să mă pronunţ în asemenea chestiuni!
15 Atenţie! ia seama ca nu cumva să ajungi să doreşti întotdeauna lucruri pe care nu le ai.”
16 Apoi dădu un exemplu: „Un om bogat avea un pământ fertil, care-i aducea recolte îmbelşugate.
17 De fapt, hambarele sale erau pline până la refuz – într-atâta de nu mai reuşea să adune în ele totul. Se gândi el ce se gândi
18 şi-n cele din urmă exclamă: «A, ştiu ce-am să fac – am să le dărâm pe cele vechi şi am să-mi construiesc altele mai mari. Atunci voi avea destul loc.»
19 Şi voi zice sufletului meu: «Acu-i de trăit; ai adunat aici să-ţi ajungă pentru nu ştiu câţi ani. De-acum să te ţii trai uşor – mănâncă, bea şi veseleşte-te!»
20 Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! La noapte vei muri şi cine va avea parte de tot ce-ai agonisit tu?»
21 Da, nebun este orice om care-şi strânge bogăţii pe pământ, dar nu în cer”
22 Apoi, întorcându-se către ucenici, spuse: „Nu vă îngrijoraţi gândindu-vă dacă aveţi destul de mâncat sau cu ce vă îmbrăca.
23 Căci viaţa constă din alte lucruri, mult mai importante decât hrana şi îmbrăcămintea.
24 Priviţi corbii: ei nu seamănă şi nu seceră, nici nu au hambare pentru provizii de hrană şi, cu toate acestea, se descurcă admirabil – căci Dumnezeu este cel care-i hrăneşte. Or, voi îi sunteţi cu mult mai de preţ decât toate păsările!
25 În plus, ce rost are să vă îngrijoraţi? La ce bun să vă necăjiţi? Se va adăuga oare măcar o singură zi la viaţa voastră prin aceasta? Fireşte că nu.
26 Şi dacă îngrijorarea nu poate realiza nici măcar un lucru atât de mic, ce rost mai are să vă îngrijoraţi pentru lucruri mai mari?
27 Priviţi cum cresc crinii: nici nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun: Nici Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din aceştia.
28 Iar dacă Dumnezeu asigură îmbrăcămintea unor flori care astăzi sunt, mâine au dispărut, nu vă gândiţi atunci, îndoielnici ce sunteţi, că şi vouă vă va asigura îmbrăcămintea?
29 Nici pentru hrană să nu vă faceţi griji – gândindu-vă ce-o să mâncaţi şi ce-o să beţi; nu lăsaţi ca acestea să vă aducă nelinişte.
30 Toată omenirea se zbate pentru o bucată de pâine, dar Tatăl vostru ceresc vă cunoaşte nevoile fiecărei zile.
31 El vă va da întotdeauna tot ce vă lipseşte de pe o zi pe alta, dacă şi voi veţi face din Împărăţia lui Dumnezeu preocuparea voastră de căpetenie.
32 Deci nu te teme, turmă mică. Fiindcă Tatălui tău îi face o mare plăcere să-ţi dăruiască Împărăţia.
33 Vindeţi tot ce aveţi şi daţi celor nevoiaşi. Aceasta va face să crească pungile voastre din ceruri! Or, pungile din cer nu au petece nici găuri în ele. Comorile voastre de acolo nu vor dispare niciodată; nici hoţ nu le poate fura; nici o molie nu le poate distruge.
34 Oriunde este comoara voastră, acolo vor fi inima şi gândurile voastre.
35 Fiţi gata – complet îmbrăcaţi şi pregătiţi –
36 pentru întoarcerea Domnului vostru de la ospăţul de nuntă. Atunci veţi fi în stare să-i deschideţi uşa şi să-l poftiţi înăuntru, în clipa în care soseşte şi bate la uşă.
37 Mare va fi bucuria acelor care sunt gata şi-l aşteaptă să se întoarcă. El însuşi îi va aşeza la masă, se va îmbrăca în haine de ospătar, şi-i va servi, în timp ce ei vor sta aşezaţi şi vor mânca.
38 S-ar putea ca el să vină la ora nouă seara – sau chiar la miezul nopţii. Dar indiferent când va veni, slujitorii lui care sunt gata vor avea parte de bucurie.
39 Toţi ar fi gata pentru el numai dacă ar şti ora exactă a înapoierii – întocmai cum ar fi gata pentru un hoţ dacă ar şti când vine.
40 Aşadar, fiţi gata tot timpul. Căci eu, Fiul omului, voi veni când nimeni nu se aşteaptă.
41 Petru întrebă: „Doamne, numai nouă ne vorbeşti sau tuturor?”
42 Şi Domnul îi răspunse: „Eu vorbesc oricărui om credincios şi cumpătat căruia stăpânul îi acordă răspunderea de a-i hrăni pe ceilalţi slujitori.
43 Dacă se întoarce stăpânul său şi constată că s-a achitat cum trebuie de sarcină, atunci va exista o răsplată –
44 stăpânul său îi va da în grijă tot avutul lui.
45 Dar dacă omul începe să gândească în felul următor: «Domnul meu nu se va întoarce prea curând» şi începe să-i biciuiască pe bărbaţii şi femeile pe care se cuvenea să-i ocrotească şi să piardă timpul în chefuri şi beţii –
46 ei bine, atunci stăpânul său se va întoarce fără veste şi-l va îndepărta din postul de încredere, trimiţându-l la un loc cu cei infideli.
47 Va fi pedepsit aspru, fiindcă, deşi îşi cunoştea datoria, a refuzat să şi-o îndeplinească.
48 În vreme ce, cel ce nu este conştient de faptul că procedează greşit va avea parte de o pedeapsă uşoară. Se cere mult de la cei cărora li se dă mult, întrucât răspunderea lor este mai mare.”
49 Eu am venit să aduc foc pe pământ; ah, şi dacă mi-ar fi îndeplinită odată misiunea!
50 Groaznic botez mă aşteaptă şi cât de îngrădit sunt până la înfăptuirea lui.
51 Credeţi c-am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum! Ci, mai degrabă, dezbinarea.
52 De acum înainte familii întregi se vor scinda – trei pentru mine, doi împotrivă – sau poate invers.
53 Un tată va lua o anume hotărâre faţă de mine iar fiul său alta; mama şi fiica vor avea neînţelegeri; şi hotărârea unei soacre respectate va fi nesocotită de nora sa.”
54 Apoi se întoarse spre mulţime şi spuse: „Când vedeţi că se adună norii la apus, ziceţi: «Are să vină o ploaie». Şi aveţi dreptate.
55 Când suflă vântul de miazăzi ziceţi: «Astăzi va fi arşiţă mare».
56 Ipocriţilor! Tălmăciţi cerul destul de bine dar refuzaţi să luaţi seama la toate avertismentele din jurul vostru care vă înştiinţează despre criza ce stă să se abată asupra voastră.
57 De ce nu vreţi să vedeţi singuri ce este bine?
58 Dacă-ţi întâlneşti pârâşul în drum spre tribunal, încearcă să rezolvi cu el litigiul înainte de a ajunge în faţa judecătorului, altminteri el te va condamna la închisoare.
59 Fiindcă atunci nu vei mai fi liber până când nu vei plăti absolut totul, până la ultimul bănuţ.”
1 Cam în vremea aceasta, i s-a adus la cunoştinţă că Pilat măcelărise nişte evrei din Galileea în timp ce aceştia aduceau jertfe la templul din Ierusalim.
2 „Credeţi cumva că erau mai păcătoşi decât alţi oameni din Galileea?”, întrebă el. „Oare de aceea au suferit?
3 Deloc! Nu vă daţi seama că şi voi veţi pieri dacă nu vă lăsaţi de căile voastre rele şi nu vă întoarceţi la Dumnezeu?
4 Dar cei optsprezece oameni care au murit când s-a prăbuşit turnul din Siloam peste ei? Erau ei oare cei mai păcătoşi din Ierusalim?
5 Deloc! Şi voi veţi pieri dacă nu vă pocăiţi.”
6 Apoi dădu un exemplu: „Un om a sădit un smochin în grădina sa şi a venit de nenumărate ori să vadă dacă va putea găsi vreo roadă dar de fiecare dată rămânea dezamăgit.
7 În cele din urmă i-a spus grădinarului să-l taie. «Trei ani am aşteptat şi nu mi-a dat măcar o smochină!» zise el. «De ce să ne mai batem capul cu el? Şi aşa ocupă degeaba un loc pe care l-am putea folosi altfel.»
8 Mai acordă-i o şansă, răspunse grădinarul. Lasă-l încă un an şi am să mă ocup de el în mod special.
9 Dacă obţinem smochine la anu, bine; dacă nu, am să-l tai.”
10 Într-o zi de Sabat, pe când învăţa pe oameni în sinagogă,
11 a văzut o femeie infirmă, care de optsprezece ani era gârbovă şi nu se putea îndrepta.
12 Chemând-o la el, Isus îi spuse: „Femeie, eşti vindecată de boala ta!”
13 O atinse şi pe dată ea se îndreptă de spate. Cum îi mai mulţumi ea lui Dumnezeu şi cum îl mai slăvi!
14 Dar conducătorul evreu al sinagogii din localitate era foarte indignat de faptul că Isus a vindecat-o într-o zi de Sabat. „Şase zile din săptămână sunt pentru lucru”, strigă el mulţimii. „Acelea sunt zilele de venit la vindecare, nu în ziua de Sabat!”
15 Domnul însă îi răspunse: „Ipocritule! Şi tu lucrezi de Sabat. Oare nu-ţi dezlegi vita din grajd în Sabat ca s-o adăpi?
16 Şi greşesc eu, doar pentru că e Sabat, când eliberez această evreică de cei optsprezece ani de robie ai Satanei?”
17 Spusele acestea îi făcură de ruşine pe duşmanii săi. Şi tot poporul se bucură de faptele sale minunate.
18 Apoi începu să-i înveţe iarăşi despre Împărăţia lui Dumnezeu: „Cum este Împărăţia? Întrebă el. Prin ce o pot ilustra?
19 Este ca o sămânţă minusculă de muştar, sădită într-o grădină; curând ea creşte şi se face o tufă înaltă, în ale cărei ramuri vin să locuiască păsările.
20 Este ca drojdia frământată până ce devine aluat,
21 al cărei efect nu-l vezi decât atunci când aluatul a crescut.”
22 El mergea din oraş în oraş şi din sat în sat, învăţându-i pe oameni pe unde trecea, înaintând mereu spre Ierusalim.
23 Cineva l-a întrebat: „Numai câţiva vor fi mântuiţi?” Şi el răspunse:
24 „Uşa care dă spre cer este îngustă. Munciţi din răsputeri să intraţi pe ea, fiindcă adevărul e că mulţi vor încerca să intre,
25 dar odată ce stăpânul casei a încuiat uşa va fi prea târziu. Atunci dacă veţi sta afară şi veţi bate, rugându-vă: «Doamne, deschide-ne uşa», el vă va răspunde: «Nu vă cunosc!»”
26 «Dar am stat la masă cu tine şi ne-ai învăţat pe străzile noastre», veţi zice voi.
27 Şi el vă va răspunde: «Vă spun că nu vă cunosc. Nu puteţi intra aici, aşa vinovaţi cum sunteţi. Plecaţi!»”
28 Şi va fi plâns mare şi scrâşnet de dinţi când, stând afară, îi veţi vedea pe Avraam, Isaac şi Iacob, şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu –
29 căci vor veni oameni din toată lumea să-şi ocupe locurile acolo.
30 Notaţi bine acest lucru: unii care sunt dispreţuiţi acum vor fi mult onoraţi atunci; iar unii care se bucură de mare consideraţie în prezent vor fi cei mai neînsemnaţi atunci.”
31 La câteva minute după aceea, nişte farisei i-au zis: „Du-te de aici dacă ţii la viaţă, căci regele Irod este pe urmele tale!”
32 Isus răspunse: „Duceţi-vă şi spuneţi-i vulpii aceleia că voi continua să izgonesc demoni şi să fac minuni de vindecare astăzi şi mâine; iar a treia zi voi ajunge la destinaţie.
33 Da, astăzi, mâine şi poimâine! Căci nu s-ar cuveni ca un profet al lui Dumnezeu să fie ucis altundeva decât în Ierusalim!
34 „O, Ierusalime, Ierusalime! Cetatea care ucide profeţii! Oraşul care îi omoară cu pietre pe cei ce îi sunt trimişi în ajutor! De câte ori nu am vrut să-ţi adun copiii la un loc cum îşi strlnge o cloşcă puii sub aripi, dar nu m-ai lăsat.
35 Iar acum… o, acum casa îţi este pustie. Şi nu mă vei mai vedea până când vei zice: «Bun venit celui ce vine în numele Domnului!»
1 Într-o zi de Sabat, pe când se afla în casa unui membru al consiliului evreiesc,
2 fariseii îl pândeau ca să vadă dacă-l va vindeca pe un om de acolo ce suferea îngrozitor de hidropizie.
3 Isus le spuse fariseilor şi specialiştilor în drept care stăteau împrejur: „Ei, ce ziceţi, e drept după lege să vindeci un om în Sabat sau nu?
4 Iar când ei refuzară să-i răspundă, Isus îl luă pe bolnav de mână, îl vindecă şi-i spuse să plece.
5 Apoi se întoarse către ei: „Care dintre voi nu lucrează în ziua de Sabat?”, întrebă el. „Dacă vă cade vita într-o groapă, oare nu săriţi să o scoateţi afară?”
6 Nici de data aceasta ei nu avură ce să-i răspundă.
7 Când observă el că toţi cei care veneau la masă se căzneau să stea cât mai aproape de capul mesei, îi sfătui astfel:
8 „Dacă eşti invitat la un ospăţ de nuntă, nu te lupta să capeţi întotdeauna cel mai bun loc. Fiindcă dacă se iveşte unul mai respectat decât tine,
9 gazda îl va aduce la locul tău şi-ţi va spune: «Dă-i voi dânsului să stea în locul tău.» Iar tu, roşind, va trebui să ocupi unul din locurile rămase libere în altă parte a mesei.
10 Mai degrabă, procedează astfel: aşează-te în locul cel mai de pe urmă şi, când te va vedea gazda, va veni şi-ţi va spune: «Prietene, avem un loc mai bun pentru tine!» Astfel, vei fi onorat în faţa tuturor oaspeţilor.
11 Căci oricine caută să se onoreze singur va fi umilit; iar cel ce este umil va fi o-norat.”
12 Apoi se întoarse către gazdă. „Când dai o masă”, spuse el, „să nu inviţi prieteni, fraţi, rude şi vecini bogaţi. Căci ei îţi vor întoarce invitaţia.
13 Invitâ-i, în schimb, pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi.
14 Atunci, la învierea celor evlavioşi, Dumnezeu te va răsplăti fiindcă ai invitat din aceia care nu te pot recompensa.”
15 Auzind acestea, un om care stătea la masă cu Isus exclamă: „Ce mare privilegiu va fi să intri în Împărăţia lui Dumnezeu!”
16 Isus răspunse printr-o pildă: „Un om a pregătit un mare ospăţ şi a făcut o sumedenie de invitaţii.
17 Când totul era gata, şi-a trimis servitorul să treacă pe la oaspeţi şi să-i anunţe că a sosit timpul să vină.
18 Dar ei începură să se scuze. Unul zise că tocmai a cumpărat un ogor şi doreşte să-l vadă, deci să-l ierte că nu poate veni.
19 Un altul spuse că a cumpărat de curând cinci perechi de boi şi vrea să-i încerce.
20 Un altul tocmai se căsătorise şi nu putea veni din această cauză.
21 Servitorul se întoarse şi aduse la cunoştinţa stăpânului tot ce-a spus fiecare. Stăpânul său se înfurie şi-i spuse să iasă degrabă pe străzile şi uliţele oraşului şi să invite cerşetorii, schilozii, şchiopii şi orbii.
22 Dar şi după aceasta tot mai rămaseră locuri libere.
23 «Ei, atunci ieşi la hotar şi cutreieră drumurile de ţară, îndemnând pe oricine îţi iese în cale să vină, numai să se umple casa.
24 Fiindcă nici unul din cei pe care i-am invitat în primul rând, nu va gusta nici măcar un strop din tot ce le pregătisem.»”
25 Mulţimi mari de oameni mergeau după Isus. El se întoarse spre ei şi le vorbi aşa:
26 „Oricine doreşte să fie ucenicul meu trebuie să mă iubească mult mai mult decât îşi iubeşte propriul tată şi propria mamă, soţia, copiii, fraţii sau surorile sale – ba mai mult chiar decât propria viaţă – altminteri nu poate fi ucenicul meu.
27 Şi nimeni nu poate fi ucenicul meu dacă nu-şi poartă crucea şi nu mă urmează.
28 Dar să nu porniţi înainte de a cântări preţul. Căci cine începe să construiască o clădire fără să alcătuiască mai întâi un deviz de cheltuieli şi să verifice dacă are suficiente fonduri pentru efectuarea tuturor plăţilor?
29 Altminteri, e posibil să nici nu termine bine cu fundaţia şi să constate că nu mai are bani. Cum vor mai râde toţi de el atunci!
30 «Îl vezi pe omul acela?», îşi vor bate ei joc. «A început casa aceea, dar i s-au terminat banii înainte de a ajunge la capăt cu construcţia!»
31 Sau, cărui rege i-ar trece prin cap să meargă la război fără să ţină mai întâi sfat cu consilierii săi şi să discute dacă armata sa de zece mii de oameni e suficient de puternică pentru a învinge pe cei douăzeci de mii de oşteni care se îndreaptă împotriva sa?
32 Dacă se ajunge la o hotărâre negativă, atunci, cât sunt încă trupele inamice departe, va trimite o delegaţie de armistiţiu, care să discute condiţiile de pace.
33 Astfel, nimeni nu poate deveni ucenicul meu dacă nu se opreşte întâi să-şi cântărească bunăstarea – şi apoi să renunţe la totul de dragul meu!
34 De ce folos mai e sarea care şi-a pierdut gustul?
35 Sarea lipsită de gust nu mai este bună de nimic – nici măcar ca îngrăşământ. Este total lipsită de valoare şi trebuie aruncată. Ascultaţi cu atenţie, dacă vreţi să înţelegeţi tâlcul celor spuse de mine.”
1 Adesea veneau la Isus să-i asculte predicile perceptori necinstiţi, precum şi alţi păcătoşi notorii.
2 Dar acest fapt i-a atras nemulţumiri din partea conducătorilor religioşi evrei şi a teologilor, pentru că se asocia cu oameni atât de josnici – ba mai şi mânca împreună cu ei!
3 Drept urmare, Isus a povestit următoarea istorioară:
4 „Dacă aţi avea o sută de oi şi una singură din ele s-ar rătăci, pierzându-se în pustiu, nu le-aţi lăsa pe celelalte nouăzeci şi nouă, pornind în căutarea celei pierdute până ce aţi găsi-o?
5 Şi când aţi da de ea, n-aţi lua-o pe umeri, plini de bucurie, ducând-o acasă?
6 Şi apoi, n-aţi chema oare prietenii şi vecinii să se bucure împreună cu voi de faptul că s-a găsit oaia pierdută?
7 Ei bine, în acelaşi fel se va bucura cerul mai mult de un singur păcătos pierdut, care se întoarce la Dumnezeu, decât de alţi nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit!
8 Sau să luăm altă împrejurare: O femeie are zece monede de argint foarte scumpe şi pierde una din ele. Oare nu va aprinde lumina şi va scotoci fiecare ungher al casei, măturând prin toate crăpăturile până ce o va găsi?
9 Şi atunci nu-şi va chema prietenii şi vecinii să se bucure împreună cu ea?
10 În acelaşi fel, este mare bucurie între îngerii lui Dumnezeu când un păcătos se pocăieşte.” Pentru a ilustra şi mai bine miezul celor spuse, le-a mai dat şi această parabolă:
11 „Un om avea doi fii.
12 Când cel mai mic i-a zis tatălui: «Te rog să-mi dai acum partea ce mi se cuvine din a-verea ta, fiindcă nu mai vreau să aştept până mori», tatăl lui s-a învoit să împartă averea celor doi fii ai săi.
13 Câteva zile mai târziu, fiul cel tânăr şi-a făcut bagajele şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit banii la chefuri şi cu femeile stricate.
14 Cam pe când i s-au terminat banii, o mare foamete s-a abătut asupra întregii ţări şi astfel el a început să rabde foame.
15 A reuşit să-l înduplece pe un agricultor de pe-acolo să-l angajeze paznic la porci.
16 Tânărul nostru era atât de înfometat încât până şi roşcovele care se dădeau porcilor i se păreau mai bune de mâncat. Lui însă nu i se dădeau nici măcar acestea.
17 Când, în cele din urmă, şi-a venit în fire, şi-a zis: «Acasă la tata până şi argaţii au tot ce le trebuie, ba încă le mai şi rămâne, şi uite că eu mor aici de foame!
18 Mă voi duce acasă la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19 şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Te rog primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi.”»
20 Aşadar s-a întors acasă la tatăl său. Şi, pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut venind şi i s-a umplut inima de milă şi de dragoste; a alergat, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.
21 Fiul său i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.»
22 Dar tatăl său a poruncit slugilor: «Aduceţi, repede, haina cea mai frumoasă din casă şi îmbrăcaţi-l cu ea. Şi puneţi-i în deget inelul cu pietre scumpe şi încălţăminte în picioare.
23 Tăiaţi apoi vieţui ce-l ţineam pentru îngrăşat, căci trebuie să sărbătorim evenimentul printr-un ospăţ.
24 Fiindcă acest fiu al meu era mort şi a înviat. Era pierdut şi acum a fost găsit.» Şi a început petrecerea.
25 În acest timp, fiul cel mare era la muncă pe ogor. Când s-a întors acasă, a auzit muzica din casă
26 şi l-a întrebat pe unul din servitori ce se întâmplă.
27 «S-a întors fratele tău – i s-a spus – şi tatăl tău a tăiat viţelul pe care-l ţineam la îngrăşat şi a dat un mare ospăţ, pentru a sărbători întoarcerea lui acasă.»
28 Atunci, fratele cel mare s-a supărat foarte tare şi n-a mai vrut să intre în casă. Tatăl lui a ieşit afară şi l-a rugat stăruitor să vină înăuntru,
29 însă el a răspuns: «De atâţia ani am trudit pentru tine şi niciodată nu ţi-am ieşit din vorbă; şi-n tot acest timp o dată nu mi-ai dat şi mie măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei.
30 Iar acum, când se întoarce fiul ăsta al tău, după ce şi-a risipit banii cu femeile, tu serbezi evenimentul, tăind pentru el viţelul cel mai gras pe care-l avem pe lângăcasă?!»
31 «Ascultă-mă, dragul meu, îi zise tatăl său, noi doi suntem una şi tot ce am eu e şi al tău.
32 Dar se cuvenea să-l serbăm pe fratele tău, pentru că el era ca mort pentru noi, însă acum a înviat; era pierdut însă l-am regăsit.»”
1 Isus le-a spus ucenicilor o întâmplare: „Un om bogat a angajat un contabil să ţină evidenţa socotelilor sale, dar în curând s-a răspândit zvonul că acest contabil n-ar fi tocmai cinstit şi corect.
2 Prin urmare, stăpânul îl chemă la el şi-i zise: «Ce-am auzit, că ai ajuns să mă furi, nu-i aşa? Încheie-ţi îndată situaţia şi pleacă!»
3 Ce şi-a zis contabilul în sinea lui? «Acum ce-am să mă fac, deoarece stăpânul mă dă afară din servici. Or, eu n-am putere să mă duc la săpat de şanţuri iar de cerşit sunt prea mândru s-o fac.
4 Ştiu eu însă ce e de făcut! Şi, unde mai pui că, în felul acesta, o să am şi o mulţime de prieteni când voi pleca de aici!»
5 Astfel, invită pe fiecare datornic al patronului să vină pentru ca să discute situaţia, îl întrebă pe primul: «Tu cât îi datorezi?»
6 «Eu îi sunt datori cu 3.400 de litri de ulei de măsline,» răspunse omul. «Uite, aici e contractul pe care l-ai semnat,» îi răspunse contabilul. «Rupe-l şi completează altul pentru jumătate din cât datorai!»
7 «Dar tu cât îi datorezi?» îl întrebă el pe următorul. «Treizeci şi cinci de tone de grâu,» răspunse acesta. «Atunci, spuse contabilul, ia nota şi înlocuieşte-o cu una de douăzeci şi opt de tone!»
8 Bogatul a fost nevoit să-l admire pe hoţ pentru şiretenia sa. Şi nu e un secret că oamenii acestei lumi sunt mai deştepţi la necinste decât cei evlavioşi.
9 Dar oare pot eu să vă învăţ pe voi să vă purtaţi astfel, câştigând prietenia cuiva prin înşelăciune? Oare vă va asigura acest lucru intrarea în căminul vostru veşnic din cer?
10 Nicidecum! Căci dacă nu sunteţi cinstiţi în chestiuni mărunte, nu veţi fi nici în cele mari. Dacă înşelaţi, fie şi numai un pic, nu veţi mai putea fi cinstiţi când vi se vor încredinţa răspunderi mai mari.
11 Iar dacă nu sunteţi vrednici de încredere când e vorba de afaceri pă-mânteşti, cine vă va mai încredinţa bogăţiile cerului?
12 Şi dacă nu sunteţi corecţi cu banii altora, de ce vi s-ar mai încredinţa banii proprii?
13 Fiindcă, nici voi, nici alţii nu pot sluji la doi stăpâni. Fie că-l veţi urî pe unul şi-i veţi arăta loialitate celuilalt, fie invers – vă veţi entuziasma pentru unul şi-l veţi dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi banului. Mamonei
14 Fariseii, care, evident, ţineau mai mult la bani, luară în râs toate acestea.
15 Apoi le vorbi aşa: „Voi purtaţi pe chip o expresie nobilă, de mare pioşenie, când sunteţi în public, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile rele. Prefăcătoria voastră vă aduce cinste din partea oamenilor, dar în faţa lui Dumnezeu ea este o mârşăvie.
16 Până ce a început Ioan Botezătorul să predice, legile lui Moise şi mesajele profeţilor vă serveau drept călăuză. Dar Ioan a adus Vestea Bună, potrivit căreia Împărăţia lui Dumnezeu va veni în curând. Şi acum, mulţimi înflăcărate se îngrămădesc să intre.
17 Dar aceasta nu înseamnă că legea şi-a pierdut valabilitatea în vreun punct al ei – oricât de minor. Ea rămâne la fel de puternică şi neclintită precum cerul şi pământul.
18 Astfel, oricine divorţează de soţia sa şi se căsătoreşte cu alta comite adulter şi oricine ia de nevastă o femeie divorţată comite adulter.
19 Era un anume om bogat, zise Isus, care umbla îmbrăcat în haine frumoase şi trăia zilnic în veselie şi huzur.
20 Într-o zi a fost aşezat la uşa sa un cerşetor bolnav, pe nume Lazăr.
21 Cum stătea el acolo, aşteptând cu nerăbdare să-i cadă ceva resturi de la masa bogatului, veneau câinii şi-i lingeau rănile deschise.
22 În cele din urmă, cerşetorul a murit şi a fost dus de îngeri în locul unde ajung cei drepţi, să fie împreună cu Avraam. A murit şi bogatul şi a fost îngropat,
23 iar sufletul lui a mers în Hades. Acolo, în chinuri groaznice, l-a zărit pe Lazăr, ca într-o zare, stând cu Avraam.
24 «Părinte Avraame», strigă el, «fie-ţi milă de mine, cât de puţin, şi trimite-l pe Lazăr încoace, să-şi înmoaie măcar degetul în apă şi să-mi răcorească limba, căci sunt în chinuri cumplite aici.»
25 Dar Avraam îi spuse: «Fiule, adu-ţi aminte că în viaţă tu ai avut tot ce ţi-ai dorit, pe când Lazăr n-a avut nimic. Acum el este mângâiat aici iar tu te zbaţi în chinuri.
26 Pe lângă asta, suntem despărţiţi de o mare prăpastie şi oricine doreşte să vină la tine de aici este oprit la marginea ei; tot aşa, nici unul de acolo nu poate trece la noi.»
27 Atunci bogatul zise: «O, Părinte Avraam, rogu-te, trimite-l pe Lazăr în casa tatălui meu –
28 căci mai am cinci fraţi – să-i prevină despre locul acesta de chin, să nu ajungă şi ei aici când vor muri.»
29 Dar Avraam spuse: «Vezi tu, ei sunt preveniţi de-a lungul întregii lor vieţi de Sfintele Scripturi şi fraţii tăi le pot citi oricând şi ori de câte ori doresc!»
30 Bogatul stăruia totuşi: «Aş, Părinte Avraame, nu-şi vor face ei timp şi nu vor găsi îndemn interior să le citească! Dar dacă va fi trimis cineva dintre cei morţi să-i prevină, atunci, cugetând la viaţa lor, sper că se vor pocăi.»
31 Avraam îi spuse: «Dacă nu vor ei să asculte de Moise şi de profeţi, precis nu vor asculta nici chiar dacă va învia cineva din morţi!»”
1 Întotdeauna va exista ispita de a păcătui”, le spuse Isus ucenicilor într-o zi, „dar vai de omul prin care vine ispita.
2 Mult mai bine ar fi de el dacă i s-ar lega o piatră de moară de gât şi ar fi aruncat în mare, decât să înfrunte pedeapsa ce-i aşteaptă pe cei care vătăma copilaşii aceştia. V-am prevenit!
3 Mustră-ţi fratele dacă păcătuieşte şi iartă-l dacă îi pare rău.
4 Chiar dacă-ţi greşeşte de şapte ori pe zi, şi-şi cere iertare, iartă-l!”
5 Într-o zi, apostolii i-au spus Domnului: „Noi avem nevoie de mai multă credinţă. Spune-ne cum o putem căpăta.”
6 „Dacă credinţa voastră ar fi şi numai cât un grăunte de muştar, a răspuns Isus, ar fi destul de mare încât să smulgă din rădăcini dudul acela şi să-l arunce în mare. Porunca voastră s-ar împlini îndată.”
7 Când vine un slujitor de la arat sau de la păscut oile, nu se va aşeza numaidecât să mănânce,
8 ci, în primul rând îi va pregăti de mâncare stăpânului şi-l va servi pe acesta cu cina, şi de-abia atunci se va apuca să mănânce şi el
9 Dar nici măcar nu i se va mulţumi pentru asta, întrucât el nu-şi face decât datoria.
10 Tot astfel şi voi, dacă împliniţi doar ceea ce vă cer, nu trebuie să vă consideraţi vrednici de laudă, căci nu aţi făcut decât ceea ce era de datoria voastră să faceţi!”
11 Mergând spre Ierusalim, au ajuns la hotarul dintre Galileea şi Samaria.
12 Şi cum au intrat într-un sat din drumul lor, au văzut zece leproşi,
13 care strigau deznădăjduiţi: „Isuse, ai milă de noi!”
14 El îi privi şi le spuse: „Duceţi-vă la preotul evreu să-i arătaţi că sunteţi vindecaţi!” Şi pe când mergeau ei, lepra pieri cu totul.
15 Unul dintre ei se întoarse ulterior la Isus, strigând: „Slavă lui Dumnezeu! Sunt vindecat!”
16 Şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui Isus, mulţumindu-i pentru ce i-a făcut. Omul acesta era un „samaritean dispreţuit”.
17 Isus a întrebat: „N-am vindecat eu zece oameni? Unde sunt ceilalţi nouă?
18 Numai străinul acesta s-a găsit să vină şi să aducă slavă lui Dumnezeu?”
19 Şi Isus i-a spus omului: „Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a vindecat.”
20 Într-o zi, fariseii l-au întrebat pe Isus: „Când va începe Împărăţia lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni cu semne vizibile.”
21 Nu veţi putea zice: «A început aici, în locul acesta, ori acolo», căci Împărăţia lui Dumnezeu este în voi.”
22 Mai târziu, discută din nou acest subiect cu ucenicii. „Va veni vremea când veţi dori să mai fiu cu voi măcar o singură zi, dar nu voi mai fi aici”, spuse el.
23 „Vă vor ajunge la ureche ştiri că m-am întors şi că sunt în cutare sau cutare loc. Să nu le daţi crezare şi să nu porniţi în căutarea mea,
24 deoarece când mă voi întoarce, veţi cunoaşte acest lucru. Va fi un fapt foarte evident, ca fulgerul ce brăzdează cerul de la o margine la alta a sa.
25 Dar, mai întâi trebuie să sufăr cumplit şi să fiu respins de toată naţiunea aceasta.
26 Când mă voi întoarce, lumea va fi tot aşa de indiferentă faţă de lucrurile lui Dumnezeu cum erau oamenii în zilele lui Noe.
27 Mâncau, beau şi se căsătoreau – toate decurgând normal – până în ziua când Noe s-a urcat în arcă şi a venit peste ei potopul şi i-a nimicit pe toţi.
28 Şi lumea va mai fi ca în zilele lui Lot: oamenii îşi vedeau de treburile lor zilnice – mâncând şi bând, cumpărând şi vânzând, cultivând pământul şi construind –
29 până în dimineaţa când Lot a părăsit Sodoma. Atunci a plouat din cer cu foc şi pucioasă şi au fost nimiciţi cu toţii.
30 Da, va fi exact aşa în ziua revenirii Fiului omului.
31 Cei plecaţi la drum în ziua aceea să nu mai treacă pe acasă să împacheteze. Cei de pe câmp să nu se mai întoarcă în oraş –
32 aduceţi-vă aminte ce a păţit nevasa lui Lot!
33 Oricine se agaţă de viaţa sa o va pierde şi oricine îşi pierde viata pentru mine o va răscumpăra.
34 În noaptea aceea, doi bărbaţi vor dormi sub acelaşi acoperiş: unul va fi luat, celălalt va fi lăsat.
35 Două femei vor lucra împreună în casă: una va fi luată, cealaltă lăsată;
36 şi aşa va fi şi cu cei care lucrează cot la cot pe ogoare.”
37 „Doamne, unde vor fi ei luaţi?” întrebară ucenicii. Isus răspunse: „Unde e hoitul acolo se vor aduna şi vulturii!”
1 O într-o zi Isus le spuse ucenicilor o parabolă menită să ilustreze nevoia lor de a se ruga încontinuu precum şi să le arate că nu trebuie să contenească să se roage până ce nu vor primi răspunsul.
2 „Într-un oraş locuia un judecător, spuse el, – un om fără Dumnezeu, care dispreţuia pe toată lumea.
3 Mereu venea la el o văduvă din oraş, cerând să i se facă dreptate, împotriva unui om care îi pricinuise mult rău.
4 O vreme, judecătorul n-o băgă în seamă, dar în cele din urmă femeia îl calcă pe nervi şi el izbucni: «Eu nici de Dumnezeu nu mă tem, nici de oameni,
5 dar femeia aceasta realmente mă sâcâie. O să am grijă să i se facă odată dreptate, pentru că altfel mă va istovi cu stăruinţele ei!»”
6 Atunci Domnul a zis: „Dacă până şi un judecător rău poate fi înduplecat,
7 oare nu vă gândiţi că Dumnezeu negreşit va face dreptate copiilor săi, care-l roagă zi şi noapte?
8 Da, le va răspunde neîntârziat! Dar întrebarea se pune: Când eu, Fiul omului, mă voi întoarce, câţi voi găsi oare dintre aceia care au credinţă şi se roagă?”
9 Apoi a istorisit cele ce urmează, pentru unii care se lăudau cu virtutea lor şi-i dispreţuiau pe toţi ceilalţi:
10 „Doi oameni s-au dus la templu să se roage. Unul dintre ei era un fariseu mândru şi plini de sine, celălalt era un vameş necinstit.
11 Orgoliosul fariseu se «rugă» astfel: «Mulţumescu-ţi Doamne, că eu, unul, nu sunt un păcătos ca toţi ceilalţi şi, mai cu seamă, ca vameşul acela! Eu nu înşel niciodată pe alţii; eu nu comit adulter;
12 eu postesc de două ori pe săptămână şi-i dau lui Dumnezeu a zecea parte din tot cecâştig!»
13 Dar vameşul cel corupt stătea la o oarecare depărtare, şi nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice privirea spre cer când se ruga, ci se bătea cu pumnii în piept, îndurerat, şi exclama: «Doamne, îndură-te de mine, păcătosul!»
14 Vă spun că păcătosul, nu fariseul, s-a întors acasă iertat! Fiindcă cei mândri vor fi umiliţi, iar cei umili vor fi înălţaţi.”
15 Într-o zi, nişte mame şi-au adus copilaşii la Isus, să fie atinşi şi binecuvântaţi de el. Dar ucenicii le-au spus să plece.
16 Atunci Isus îi chemă pe copii la el şi se adresă ucenicilor: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine! Şi nu-i alungaţi niciodată, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor care au inimi tot aşa de încrezătoare ca ale copilaşilor acestora.
17 Oricine nu are credinţa lor nu va intra niciodată pe porţile Împărăţiei!”
18 Odată, un teolog evreu i-a pus următoarea întrebare: „Bunule învăţător, ce să fac pentru ca să ajung în rai?”.
19 „Îţi dai seama ce spui când mă numeşti «bun»? – îl întrebă Isus. Numai Dumnezeu este bun cu adevărat, şi nimeni altul.
20 Cât priveşte întrebarea ta, ce să spun, ştii cum sună cele zece porunci: Nu săvârşi adulter, nu ucide, nu fura, nu minţi; cinsteşte-ţi părinţii – şi aşa mai departe?”
21 Omul răspunse: „Din fragedă copilărie am respectat fiecare din aceste legi.”
22 Un lucru îţi mai lipseşte”, îi spuse Isus. „Vinde tot ce ai şi dă banii la săraci – banii dăruiţi lor vor deveni o comoară pentru tine, în cer – apoi vino şi urmează-mă!”
23 Dar când a auzit omul aceasta, a plecat întristat, fiindcă era foarte bogat.
24 Isus l-a privit cum se duce şi le-a spus ucenicilor:
25 „Ce greu este pentru cei bogaţi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!”
26 Cei care l-au auzit spunând aceasta au exclamat: „Dacă e chiar aşa de greu, cum mai poate fi mtntuit cineva?”
27 Isus le-a răspuns: „Dumnezeu poate face ceea ce oamenilor le este cu neputinţă să facă!”
28 Petru a zis şi el: „Noi am plecat de-acasă şi te-am urmat.”
29 „Da”, spuse Isus, „şi tuturor celor care au făcut ca voi, părăsind casă, nevastă, fraţi, părinţi sau copii, de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu,
30 li se va da înapoi de multe ori pe atâta, şi pe deasupra vor primi viaţă veşnică în lumea viitoare.”
31 Adunându-i pe cei doisprezece în jurul său, le spuse: „După cum ştiţi, suntem în drum spre Ierusalim. Când vom ajunge acolo, toate prezicerile profeţilor din vechime despre mine se vor împlini.
32 Eu voi fi dat în mâna Neamurilor, ca să-şi bată joc de mine; voi fi scuipat, voi fi bicuit şi,
33 în cele din urmă, mă vor omorî; a treia zi însă voi învia.”
34 Dar ei nu pricepeau o iotă din cele spuse de el. Sensul spuselor sale era ascuns de ei şi ei n-au înţeles despre ce le vorbea.
35 Pe când se apropiau de Ierihon, au dat peste un orb care stătea pe marginea drumului, cerşind de la trecători.
36 Când auzi acesta zgomotul mulţimii care se apropia, întrebă ce se întâmplă.
37 I se spuse că Isus din Nazaret trece pe acolo
38 şi atunci el începu să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
39 Mulţimea de oameni care mergea înaintea lui Isus încercară să-l facă să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
40 Când ajunse Isus în dreptul lui, se opri. „Aduceţi-l pe orb aici,” spuse el.
41 Apoi Isus îl întrebă: „Ce doreşti să-ţi fac?” „Doamne,” se rugă el, „vreau să-mi capăt vederea!”
42 Şi Isus zise: „De acum încolo, să vezi! Credinţa ta te-a vindecat.”
43 Şi îndată omul îşi căpătă vederea şi-l urmă pe Isus, slăvind pe Dumnezeu. Toţi cei care văzuseră întâmplarea slăveau pe Dumnezeu.
1 Pe când trecea Isus prin Ierihon,
2 un om, pe nume Zacheu, unul din cei mai influenţi evrei din tagma vameşilor romani (şi, bineînţeles, un om foarte bogat)
3 încercă să-l vadă şi el pe Isus dar, fiind prea mic de statură, nu putea, din cauza mulţimii.
4 De aceea, alergă înainte şi se urcă într-un sicomor de lângă drum, ca să privească de acolo.
5 Când ajunse Isus în dreptul lui, îşi ridică privirile spre Zacheu şi-i strigă pe nume: „Zacheu”, îi spuse el, „coboară repede de acolo! Căci astăzi voi fi oaspetele tău!”
6 Zacheu se dădu repede jos şi, plin de bucurie, îl invită pe Isus în casa lui.
7 Dar mulţimea de oameni protestară, nemulţumiţi. „A călcat pragul unui păcătos notoriu”, murmurau ei.
8 În acest timp, Zacheu stătea înaintea lui Isus, zicând: „Doamne, de acum încolo voi da jumătate din averea mea la săraci iar dacă am luat cuiva impozit mai mare decât se cuvenea, îi voi plăti înapoi împătrit!”
9 Isus i-a spus: „Iată dovada că azi a intrat mântuirea în casa aceasta! Omul acesta era unul din fiii pierduţi ai lui Avraam
10 dar eu, Fiul omului, am venit să caut şi să mântuiesc tocmai pe astfel de oameni!”
11 Şi fiindcă Isus se apropia de Ierusalim, le spuse o pildă ca să dezmintă impresia că Împărăţia lui Dumnezeu va începe numaidecât.
12 „Un anume nobil care trăia într-o provincie a fost chemat în capitala îndepărtată a imperiului pentru a fi încoronat ca rege al provinciei sale.
13 Înainte de a pleca, i-a chemat pe cei zece colaboratori apropiaţi ai săi şi le-a dat la fiecare câte cincizeci de mii de lei, pe care să-i folosească în absenţa sa.
14 Dar unii din oamenii lui îl urau. Prin urmare, aceştia i-au trimis o declaraţie de independenţă, în care mărturiseau pe faţă că nu-l mai recunosc de rege.
15 Întorcându-se regele acasă, îi chemă la el pe oamenii cărora le încredinţase bani şi-i întrebă ce-au făcut cu ei şi ce profituri au realizat.
16 Primul îi raportă că a realizat un câştig imens – de zece ori suma iniţială.
17 «Excelent!», spuse regele cu admiraţie. «Eşti un om de treabă. Ai fost credincios cu puţinul pe care ţi l-am încredinţat şi acum, drept răsplată, vei fi numit guvernator peste zece oraşe.»
18 Următorul, de asemenea, raportă un câştig frumos – de cinci ori suma iniţială!
19 «Perfect!», exclamă stăpânul. «Tu poţi fi guvernator peste cinci oraşe.»
20 Dar al treilea îi aduse stăpânului doar banii pe care îi primise de la el. «I-am păstrat bine», spuse el,
21 «pentru că m-am temut că îmi vei cere profiturile, deoarece eşti un om aspru în relaţiile cu alţii, luând ce nu-ţi aparţine şi chiar confiscând recoltele semănate de alţii!»
22 «Tâlhar leneş ce eşti!», răcni regele. «Zici că sunt aspru? Ei, chiar aşa am să fiu cu tine! Dacă ştiai toate astea despre mine,
23 de ce nu ai depus banii la bancă, pentru ca să fi scos măcar dobânda de pe această sumă?»
24 Apoi, întorcându-se spre ceilalţi care stăteau acolo, porunci: «Luaţi-i banii şi daţi-i celui care a realizat cel mai mare câştig!»
25 «Domnule», ziseră ei, «dar el are deja destul!»
26 «Da,» răspunse regele, „însă aşa se întâmplă întotdeauna: cei care au mai primesc iar cei care nu au prea mult curând vor pierde şi ceea ce au.
27 Şi acum să vină duşmanii aceia care s-au răsculat împotriva mea – aduceţi-i şi executaţi-i aici în faţa mea!”
28 Spunând acestea, Isus plecă apoi mai departe spre Ierusalim, în fruntea ucenicilor.
29 De îndată ce au ajuns în oraşele Betfaghe şi Betania, de pe Muntele Măslinilor, el a trimis înainte doi ucenici,
30 cerându-le să intre în satul următor şi, cum vor intra, să caute îndată un măgar legat lângă drum. Avea să fie un mânz, nedeprins încă pentru călărie. „Dezlegaţi-l”, le-a spus Isus, „şi aduceţi-l aici.
31 Dacă vă va întreba cineva ce faceţi, spuneţi-i doar atât: «Domnul nostru are nevoie de el.»”
32 Ei găsiră mânzul aşa cum le spusese Isus
33 şi, fireşte, cum dădură să-l dezlege, stăpânii animalului cerură explicaţii. „Ce faceţi?”, întrebară ei. „De ce dezlegaţi mânzul nostru?”
34 Ucenicii răspunseră simplu: „Domnul nostru are nevoie de el!”
35 Astfel, aduseră mânzul la Isus şi-şi aruncară o parte din haine pe spatele său, ca să se aşeze Isus.
36 Atunci mulţimea de oameni îşi întinseră veşmintele de-a lungul drumului înaintea sa
37 şi, când ajunseră la capătul drumului ce cobora de pe Muntele Măslinilor, întreg alaiul începu să strige şi să cânte, lăudându-l pe Dumnezeu pentru toate minunile nemaipomenite pe care le făcuse Isus.
38 „Dumnezeu ne-a dăruit un Rege!”, strigau ei bucuroşi. „Trăiască Regele! Cerul întreg să se bucure! Slavă lui Dumnezeu în cerurile prea înalte!”
39 Dar unii din fariseii aflaţi în mulţime cârteau, zicând: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii să nu mai spună asemenea lucruri!”
40 El răspunse însă astfel: „Dacă tac ei, vor izbucni în ovaţii pietrele de pe marginea drumului!”
41 Dar când se apropiară mai mult de Ierusalim şi Isus zări oraşul ce se întindea înaintea lui, ochii i se umplură de lacrimi.
42 „Pacea veşnică ţi-a fost la îndemână, dar ai refuzat-o”, spuse el, plângând, „iar acum este prea târziu.
43 Vrăjmaşii tăi vor aduna mormane de pământ în jurul zidurilor tale, te vor încercui şi te vor strânge ca într-un cleşte,
44 zdrobindu-te – pe tine şi pe copiii tăi. Nu vor lăsa duşmanii tăi nici o piatră peste altă piatră – fiindcă ai nesocotit prilejul ce ţi l-a dat Dumnezeu.”
45 După aceea, a intrat în templu şi a început să-i alunge pe cei ce vindeau acolo,
46 spunându-le: „Este scris: «Casa mea va fi o casă de rugăciune», dar voi aţi transformat-o într-o peşteră de tâlhari.”
47 În fiecare zi îi învăţa pe oameni în templu. Dar fruntaşii preoţilor, învăţătorii legii şi conducătorii poporului încercau să-l omoare.
48 Însă planul nu le ieşea, din pricina poporului, care asculta cu luare aminte toate cuvintele lui.
1 Într-una din acele zile, pe când îi învăţa pe oameni şi predica Evanghelia în templu, Isus a fost întâmplinat de către mai-marii preoţilor şi ceilalţi conducători şi consilieri religioşi.
2 Ei i-au zis: „Care este secretul puterii tale şi cine ţi-a dat-o?”
3 El le-a răspuns: „Am să vă pun şi eu o întrebare:
4 Botezul lui Ioan – era din cer, sau de la oameni?”
5 Ei discutară acest lucru între ei. „Dacă zicem: «din cer», ne va întreba: «De ce nu l-aţi crezut?»
6 Pe de altă parte, dacă spunem: «de la oameni», toţi oamenii ne vor lovi cu pietre, fiindcă sunt convinşi că Ioan a fost un profet.”
7 Într-un târziu, îi răspunseră, zicând: „Nu ştim de unde era.”
8 Isus a zis: „Atunci nici eu n-am să vă spun cu ce autoritate fac toate aceste lucruri.”
9 Şi se întoarse din nou către oameni, spunându-le această pildă: „Un om a sădit o vie şi a dat-o în arendă unor ţărani, după care a plecat într-o ţară îndepărtată să locuiască acolo câţiva ani.
10 Când a venit vremea culesului, l-a trimis pe unul din oamenii lui să-i ridice partea din recoltă ce i se cuvenea. Dar arendaşii l-au bătut măr şi l-au trimis înapoi cu mâna goală.
11 Apoi a trimis pe altul, dar lucrurile s-au petrecut la fel.
12 L-a trimis şi pe al treilea, dar tot aşa a păţit. Şi acesta a fost bătut, rănit şi alungat.
13 «Ce să mă fac, oare?», se întrebă proprietarul. Şi se gândi: «Am găsit soluţia! Îmi voi trimite propriul fiu, la care ţin atât de mult. De bună seamă că faţă de el vor avea respect.»
14 Dar când îl zăriră arendaşii pe fiu, ziseră: «Iată şansa noastră! Omul acesta va moşteni tot pământul la moartea tatălui său. Haideţi să-l omorâm pentru ca să rămână pământul nostru!»
15 Şi astfel l-au târât afară din vie şi l-au ucis. «Ce credeţi că va face proprietarul?
16 Vă spun eu: – va veni şi-i va ucide, iar via o va arenda altora.” „Dar nu vor face ei niciodată una ca asta”, protestară cei de faţă.
17 Isus îi privi şi zise: „Atunci ce vrea să zică Scriptura când spune: «Piatra respinsă de zidari a fost făcută piatră unghiulară»?
18 Şi adaugă: «Oricine se poticneşte de această Piatră va fi sfărâmat; şi praful şi pulberea se vor alege de cei asupra cărora va cădea!».”
19 Când au auzit mai marii preoţilor şi conducătorii religioşi această povestire, din gura lui, au vrut să-l aresteze imediat, fiindcă şi-au dat seama că la ei se referea. Ei erau arendaşii aceia răi din poveste. Dar se temeau că dacă-l arestează chiar ei, va izbucni o răscoală. Aşa că încercară să-l determine să spună ceva care să poată fi adus la cunoştinţa guvernatorului roman, ca motiv de arestare.
20 Pândind prilejul, ei trimiseră agenţi de-ai lor care să se dea drept oameni cumsecade.
21 Aceştia îi ziseră lui Isus: „Domnule, noi ştim ce învăţător cinstit eşti. Tu întotdeauna spui adevărul şi nu cauţi la faţa oamenilor, ci îi înveţi pe oameni numai căile lui Dumnezeu.
22 Spune-ne acum – este drept sau nu să plătim impozit stăpânirii romane?”
23 Dar el le pricepu jocul şi zise:
24 „Daţi-mi o monedă. Al cui portret este aici? Şi al cui nume?” Ei răspunseră: „Al lui Cezar – împăratul roman.”
25 „Ei, atunci daţi împăratului tot ce-i aparţine,” zise el, iar lui Dumnezeu daţi-i tot ce este al său!”
26 Aşa se face că încercarea lor de a-l păcăli în faţa mulţimii dădu greş iar ei, minunându-se de răspunsul său, nu mai ziseră nimic.
27 Atunci nişte saduchei – oameni care credeau că moartea e sfârşitul vieţii şi că nu există înviere –
28 au venit la Isus, vorbindu-i astfel: „Legile lui Moise spun că dacă un om moare fără copii, fratele acestuia e obligat să-i ia de soţie văduva, copiii aparţinând astfel în mod tegal persoanei decedate, pentru a-i perpetua numele.
29 Noi cunoaştem o familie de şapte fraţi. Primul dintre ei s-a căsătorit dar a murit şi n-a lăsat în urmă copii.
30 Fratele său a luat-o pe văduvă în căsătorie însă şi el a murit, tot fără copii.
31 Lucrurile au continuat aşa, până când, unul după altul, toţi s-au căsătorit cu femeia văduvă şi au murit fără să fi avut copii.
32 În cele din urmă, a murit şi femeia.
33 Iată acum întrebarea noastră: A cui nevastă va fi ea la înviere? Căci toţi au fost căsătoriţi cu ea!”
34 Isus răspunse: „Căsătoria este pentru oamenii de aici de pe pământ,
35 dar când vor ajunge în cer, cei socotiţi vrednici de înviere, ei nu se vor mai căsători.
36 Şi nu vor mai muri niciodată, în această privinţă, ei se aseamănă cu îngerii şi sunt fiii lui Dumnezeu, întrucât învie din morţi la o nouă viaţă.
37 Cât priveşte adevărata voastră întrebare – dacă există înviere sau nu – ce să spun eu aici, când până şi scrierile lui Moise demonstrează existenţa acestui lucru. Când descrie el cum i-a apărut Dumnezeu într-o tufă aprinsă, se referă la Dumnezeu ca fiind «Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob».
38 A zice că Domnul este Dumnezeul cuiva, înseamnă că acea persoană e vie, nu moartă! Deci, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toţi oamenii sunt vii.”
39 „Frumos spus, domnule!”, observară câţiva din teologii aflaţi de faţă.
40 Aceasta a pus capăt întrebărilor lor, deoarece nu mai îndrăzneau să-l întrebe nimic.
41 Dar apoi, le puse el o întrebare. „De ce se zice că Cristos Mesia este descendent al regelui David?
42 Căci David însuşi a scris în cartea Psalmilor: Dumnezeu a zis Domnului meu Mesia: «Stai la dreapta mea
43 până când îţi voi supune vrăjmaşii sub picioare.»
44 Cum poate fi Mesia în acelaşi timp şi fiul lui David, şi Dumnezeul lui David?”
45 Apoi, în timp ce mulţimile ascultau, se întoarse către ucenici şi le spuse:
46 „Feriţi-vă de teologii de felul acestora, căci le place nespus să se dea în vânt cu odăjdiile lor impunătoare şi să le facă lumea plecăciuni pe stradă. Ce le mai place lor să stea în locurile de cinste din sinagogi şi la praznicile religioase!
47 Dar chiar în timp ce rostesc rugăciuni nesfârşite cu mare evlavie aparentă, ei îşi fac socoteli cum să înşele văduvele de averile lor. De aceea, pe aceşti oameni îi aşteaptă osânda cea mai grea a lui Dumnezeu.”
1 Cum stătea aşa în templu, se uita atent la bogaţii care aruncau daruri în cutia pentru colectă.
2 Deodată apăru şi o biată văduvă săracă şi aruncă doi bănuţi de aramă.
3 „Într-adevăr”, exclamă el, „această văduvă a dat mai mult decât toţi ceilalţi la un loc.
4 Fiindcă ei au dat puţin din prisosul lor, dar ea, deşi săracă, a dat tot ce avea.”
5 Câţiva dintre ucenicii săi începură să discute despre zidăria minunată a templului şi despre remarcabilele ornamentaţii ale zidurilor.
6 Dar Isus zise: „Va veni vremea când toate aceste lucruri pe care le admiraţi voi acum vor fi dărâmate şi nu va rămâne piatră pe piatră. Toate se vor preface într-o grămadă uriaşă de moloz.”
7 „Învăţătorule!”, exclamară ei. „Dar când se va întâmpla asta? Va exista o înştiinţare mai înainte?”
8 El răspunse: „Să nu vă deruteze nimeni. Căci mulţi vor veni proclamându-se drept Mesia, şi zicând: «A sosit timpul.» Dar voi să nu-i credeţi!
9 Iar când veţi auzi că încep războaiele şi revoluţiile, să nu intraţi în panică. Ce e drept, războaiele trebuie să vină, dar sfârşitul nu va urma imediat.
10 Căci o naţiune se va ridica împotriva alteia şi un regat împotriva celuilalt,
11 şi se vor produce cutremure de pământ năpraznice şi foamete în multe ţări, precum şi epidemii, iar pe cer se vor întâmpla lucruri înspăimântătoare.
12 Dar înainte de a avea loc toate acestea, vor veni vremuri de persecuţii nemaiîntâlnite iar voi veţi fi târâţi în sinagogi şi în închisori şi înaintea regilor şi a guvernatorilor din pricina numelui meu.
13 Drept rezultat însă Mesia va fi cunoscut şi onorat pretutindeni.
14 De aceea, să nu fiţi preocupaţi de ce veţi răspunde la acuzaţiile ce vi se vor aduce,
15 căci eu vă voi da cuvintele potrivite şi o asemenea înţelepciune încât nici unul din adversarii voştri nu va fi în stare să vă răspundă.
16 Chiar şi cei mai apropiaţi vouă – părinţi, fraţi, rude şi prieteni – vă vor trăda şi veţi fi arestaţi din cauza lor; iar unii din voi veţi fi ucişi.
17 Şi toţi vă vor urî pentru că sunteţi ai mei şi purtaţi numele meu.
18 Dar nu veţi pierde nici un fir de păr din cap,
19 căci, dacă veţi rămâne fermi, vă veţi câştiga sufletele.”
20 „Dar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, veţi şti că a sosit vremea distrugerii sale.
21 Oamenii din Iudeea să se refugieze atunci pe dealuri. Cei din Ierusalim să încerce să scape iar cei din afara cetăţii să nu încerce să se mai întoarcă.
22 Căci acestea vor fi zilele judecăţii lui Dumnezeu şi cuvintele profeţilor din străvechile Scripturi se vor împlini cu prisosinţă.
23 Vai de mamele care vor aştepta să nască în zilele acelea şi de cele cu copii mici! Căci va veni un necaz cumplit peste naţiunea aceasta şi urgia se va abate asupra acestui popor de oameni.
24 Vor fi ucişi cu brutalitate ori trimişi în exil şi în captivitate pe la toate naţiunile lumii; iar Ierusalimul va fi cucerit şi călcat în picioare de alte neamuri până când – la timpul rânduit de Dumnezeu – se va încheia epoca de dominaţie a neevreilor.
25 Apoi se vor petrece lucruri ciudate pe cer: avertismente, semne de rău augur şi prevestiri în soare, în lună şi în stele; iar aici jos, pe pământ, naţiunile vor intra într-o mare agitaţie, uluite fiind de vuietele mărilor şi de maree ciudate.
26 Curajul multora se va clătina din pricina cumplitei soarte pe care o vor vedea abătându-se asupra pământului, deoarece însăşi stabilitatea cerurilor se va tulbura.
27 Atunci popoarele pământului mă vor vedea pe mine, Fiul omului, venind într-un nor, cu putere şi slavă mare.
28 Astfel, când vor începe să se întâmple toate aceste lucruri, prindeţi curaj şi priviţi în sus! Căci mântuirea voastră este aproape.”
29 Apoi le dădu această pildă: „Observaţi smochinul sau orice alt pom.
30 Când îi ies frunzele, nu trebuie să vă spună nimeni că vara este aproape.
31 În acelaşi fel, când veţi vedea întâmplându-se evenimentele descrise de mine, puteţi fi siguri că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
32 Adevărat vă spun că nu va trece generaţia aceasta până când se vor întâmpla toate aceste lucruri.
33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele în veci nu vor trece.
34 Fiţi cu băgare de seamă! Să nu vă ia sosirea mea neaşteptată prin surprindere; nu mă puneţi în situaţia să vă găsesc trăind într-o stare de comfort nepăsător,
35 chefuind şi bând, preocupându-vă de problemele acestei vieţi, cum face restul lumii.
36 Vegheaţi în permanenţă. Şi rugaţi-vă ca, dacă se poate, să ajungeţi în prezenţa mea fără să trebuiască să treceţi prin toate grozăviile acestea.”
37 În fiecare zi Isus se ducea la templu să-i înveţe pe oameni şi mulţimile începeau să vină dis-de-dimineaţă să-l audă.
38 Şi, în fiecare seară el se întorcea să-şi petreacă noaptea pe Muntele Măslinilor.
1 Între timp, se apropia sărbătoarea Paştelui – acel praznic evreiesc la care se mânca pâine nedospită.
2 Mai-marii preoţilor şi ceilalţi conducători religioşi complotau de zor uciderea lui Isus, încercând să-l omoare fără a declanşa o răscoală – eventualitate de care se temeau cumplit.
3 Atunci a intrat Satan în Iuda Iscarioteanul, care făcea parte din cei doisprezece ucenici.
4 Acesta s-a dus la mai-marii preoţilor şi la căpitanii gărzii templului să discute cu ei calea cea mai bună de a-l vinde pe Isus.
5 Fireşte, ei fură încântaţi să afle că e gata să-i ajute şi-i făgăduiră o răsplată.
6 Aşa se face că el începu să caute un prilej nimerit pentru ca ei să-l aresteze când nu erau mulţimile de faţă.
7 Sosi şi ziua sărbătorii Paştelui, când se înjunghia mielul pascal şi se mânca pâinea nedospită.
8 Isus îi trimise înainte pe Petru şi pe Ioan să găsească un loc unde să le pregătească masa.
9 „Unde doreşti să mergem?” întrebară ei.
10 El le spuse: „Cum intraţi în Ierusalim, veţi vedea un om ducând un ulcior cu apă. Luaţi-vă după el şi intraţi în casa în care intră
11 şi spune-ţi-i aşa celui care locuieşte acolo: «Învăţătorul nostru vă roagă să ne conduceţi în camera de oaspeţi unde poate lua cina pascală împreună cu ucenicii săi!»
12 El vă va duce sus într-o cameră mare, unde totul a fost pregătit pentru noi. Acela este locul. Duceţi-vă înainte şi pregătiţi acolo cina.”
13 Ei plecară în oraş şi găsiră totul aşa cum le spusese Isus şi pregătiră cina de Paşte.
14 Apoi Isus sosi cu ceilalţi şi, la vremea cuvenită, se aşezară cu toţii la masă.
15 El vorbi astfel: „Mult am aşteptat ceasul acesta, cu dor nespus, căci am ţinut în mod special să iau cina aceasta pascală împreună cu voi, înainte să înceapă suferinţele mele.
16 Căci vă spun că de acum încolo nu o voi mai mânca până când ceea ce reprezintă această cină va fi avut deja loc în Împărăţia lui Dumnezeu.”
17 Apoi luă un pahar cu vin şi, după ce mulţumi pentru el, spuse: „Luaţi şi beţi fiecare din el.
18 Căci eu nu voi mai bea vin până când va fi venit Împărăţia lui Dumnezeu.”
19 Apoi luă o pâine şi, după ce mulţumi lui Dumnezeu pentru ea, o frânse şi le-o dădu, zicând: „Acesta e trupul meu, dăruit pentru voi. Mâncaţi-o în amintirea mea.”
20 După cină le mai dădu un pahar de vin zicând: „Acest vin este simbolul noului legământ al lui Dumnezeu de a vă mântui – legământ pecetluit cu sângele pe care-l voi vărsa eu ca jertfă pentru voi.
21 Dar iată că aici, la masa aceasta, stând printre voi ca un prieten, este omul care mă va vinde.
22 Eu trebuie să mor, căci aşa e planul lui Dumnezeu. Dar vai, ce grozăvie îl aşteaptă pe omul care mă va vinde.”
23 Atunci ucenicii s-au mirat foarte tare, întrebându-se cine ar fi în stare să facă una ca asta.
24 Şi începură să discute aprins pentru a afla cine din ei va avea rangul cel mai mare în viitoarea Împărăţie.
25 Isus le spuse: „În lumea aceasta regii şi oamenii cei mari poruncesc robilor, iar robii, vor nu vor, trebuie să execute!
26 Dar între voi, conducătorul vostru va fi acela care vă slujeşte cel mai bine.
27 În această lume, stăpânul stă la masă şi e servit de către slujitori. Dar aici nu! Căci eu sunt slujitorul vostru.
28 Totuşi fiindcă mi-aţi rămas credincioşi în aceste zile cumplite,
29 şi fiindcă Tatăl meu mi-a dăruit o Împărăţie, vă dau şi eu vouă dreptul
30 de a mânca şi de a bea la masa mea în acea Împărăţie; şi veţi sta pe tronuri şi veţi judeca cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
31 „Simone, Simone, Satana mi te-a cerut să te cearnă ca pe grâu,
32 dar eu m-am rugat pentru tine să nu-ţi pierzi credinţa. Astfel după ce te vei pocăi şi te vei întoarce iarăşi la mine, să întăreşti credinţa fraţilor tăi.”
33 Simon spuse: „Doamne, eu sunt gata să intru la închisoare cu tine şi chiar să mor împreună cu tine.”
34 Dar Isus îi răspunse: „Petre, dă-mi voie să-ţi spun ceva. De acum şi până mâine dimineaţă când va cânta cocoşul, te vei lepăda de mine de trei ori, declarând că nici nu mă cunoşti măcar.”
35 Apoi Isus îi întrebă: „Când v-am trimis să predicaţi Evanghelia fără bani, nici traistă şi nici haine de rezervă, cum v-aţi descurcat?” „Minunat”, răspunseră ei.
36 „Acum însă, dacă aveţi traistă”, zise el, „să vă luaţi, şi bani. Iar dacă nu aveţi sabie, vindeţi-vă hainele şi cumpăraţi-vă una.
37 Căci a venit timpul să se împlinească această profeţie referitoare la mine: «El va fi condamnat ca un nelegiuit!» Da, aşa e, tot ce-au scris profeţii despre mine se va împlini.”
38 „Învăţătorule”, răspunseră ei, „avem aici două săbii.” „Destul!” zise el.
39 Însoţit de ucenici, el ieşi atunci din odaia de sus şi se duse, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor.
40 Apoi le spuse: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu ca să nu fiţi învinşi de ispită.”
41 Isus se duse puţin mai înainte, cât la o aruncătură de băţ, şi îngenunchie, rostind această rugăciune:
42 „Tată, dacă voieşti, te rog fă să treacă de la mine această cupă a morţii. Totuşi, voia ta să se facă, nu a mea.”
43 Atunci apăru un înger din cer şi-i dădu forţe noi,
44 fiindcă spiritul său era atât de tulburat încât îl năpădiră broboane de sudoare amestecată cu sânge şi căzură picături mari pe pământ, în timp ce se ruga tot mai stăruitor.
45 În cele din urmă, se ridică şi reveni la ucenici, pentru ca să-i găsească pe aceştia adormiţi şi istoviţi de atâta mâhnire.
46 «Cum, voi dormiţi?!», zise el. „Haideţi, sculaţi-vă şi rugaţi-vă lui Dumnezeu să nu cedaţi când veţi fi ispitiţi.”
47 Dar, tocmai pe când zise aceasta, se apropie o gloată mare în frunte cu Iuda, unul din cei doisprezece ucenici. Iuda păşi drept spre Isus şi-l sărută pe obraz în semn de salut prietenesc.
48 Dar Isus zise: „Iuda, cum poţi face una ca asta – să-l vinzi pe Mesia cu un sărut?”
49 Când văzură ceilalţi ucenici cum evoluează lucrurile, exclamară: „Învăţătorule, vrei să luptăm? Am luat cu noi săbiile!”
50 Şi unul din ei se repezi cu sabia spre slujitorul marelui preot, retezându-i urechea dreaptă.
51 Dar Isus le spuse: „Nu vă mai împotriviţi!” Şi atinse locul unde fusese urechea omului, vindecându-l.
52 Apoi Isus se adresă mai marilor preoţilor şi căpitanilor gărzii de la templu, precum şi conducătorilor religioşi care mergeau în fruntea gloatei. „Ce sunt eu, un tâlhar?”, întrebă el, „de aţi venit să mă prindeţi înarmaţi cu săbii şi ciomege?
53 De ce nu m-aţi arestat în templu? În fiecare zi eram acolo! Dar aceasta e clipa voastră – când puterea Satanei triumfă.”
54 Astfel îl înşfăcară şi-l duseră la locuinţa marelui preot, iar Petru venea în urmă la o oarecare distanţă.
55 Soldaţii au aprins un foc în curte şi s-au aşezat în jurul lui să se încălzească iar Petru li se alătură.
56 O servitoare însă îl zări la para focului şi se uită la el insistent. Într-un târziu spuse: „Omul acesta era cu Isus!”
57 Petru negă: „Femeie, zise el, nici măcar nu-l cunosc pe acest om!”
58 După o vreme, altcineva îl privi şi spuse: „Precis şi tu trebuie să fii unul din ei!” „Nu, domnule, nu sunt”, răspunse Petru.
59 Cam după o oră, altcineva declară răspicat: „Eu ştiu sigur că omul acesta e unul din ucenicii lui Isus, căci amândoi sunt din Galilea.”
60 Dar Petru zise: „Omule dragă, nici măcar nu ştiu despre cine vorbeşti.” Şi, cum rosti aceste cuvinte, cântă cocoşul.
61 În clipa aceea, Isus se întoarse şi privi spre Petru. Atunci Petru îşi aminti cuvintele lui Isus: „Înainte să cânte cocoşul mâine dimineaţă, tu te vei lepăda de mine de trei ori.”
62 Şi Petru ieşi afară şi izbucni într-un plâns amar.
63 În acest timp, gardienii care-l păzeau pe Isus începură să-şi bată joc de el.
64 Îl legară la ochi şi începură să-l lovească cu pumnii, întrebându-l: „Cine te-a lovit acum, profetule?”
65 Şi-i aruncau în obraz multe insulte, de tot felul.
66 A doua zi, la revărsatul zorilor, se adună Curtea supremă evreiască, inclusiv mai marii preoţilor şi Isus a fost dus în faţa acestui consiliu
67 şi i s-a cerut să declare dacă pretinde că este Mesia sau nu. El răspunse: „Dacă vă voi spune, nu mă veţi crede
68 şi dacă v-aş pune întrebări nu aţi putea să-mi răspundeţi.
69 Dar vine în curând vremea când eu, Fiul Omului, voi fi înscăunat alături de Atotputernicul Dumnezeu.”
70 Toţi începură să ţipe: „Deci tu susţii că eşti Fiul lui Dumnezeu?” Iar el răspunse: „Da, sunt.”
71 „Ce nevoie mai avem de alţi martori? strigară ei, când noi înşine l-am auzit spunând-o cu gura lui.”
1 Atunci întreg Consiliul merse cu Isus la Pilat, guvernatorul.
2 Ei începură să-l acuze numaidecât: „Omul acesta îndeamnă poporul să nu plătească impozitele faţă de guvernul roman şi pretinde că e Mesia, deci un rege.”
3 Atunci Pilat îl întrebă: „Eşti tu Mesia, regele lor?” „Da”, i-a răspunse Isus, „sunt.”
4 Pilat se întoarse atunci către mai-marii preoţilor şi către gloată, zicând: „Păi, bine, dar asta nu constituie o crimă!”
5 Pe ei însă îi cuprinse disperarea: „Cum nu?! Când pretutindeni pe unde merge se lasă cu răscoale împotriva stăpânirii romane, în toată Iudeea, din Galileea şi până la Ierusalim.”
6 „Cum, atunci e galileean?”, întrebă Pilat.
7 Când i se confirmă, Pilat îl trimise la regele Irod, întrucât Galileea cădea sub jurisdicţia lui Irod; şi s-a întâmplat ca Irod să fie la Ierusalim în perioada aceea.
8 Irod era încântat că are prilejul să-l vadă pe Isus, întrucât auzise foarte multe despre el şi spera de mult să-l poată vedea făcând o minune.
9 El îi adresă lui Isus un potop de întrebări, dar nu primi nici un răspuns.
10 Între timp, mai-marii preoţilor şi ceilalţi conducători religioşi stăteau acolo şi-şi strigau în continuare acuzaţiile.
11 Irod împreună cu soldaţii săi începură atunci să-şi bată joc de Isus şi să-l ridiculizeze; îl îmbrăcară cu o haină împărătească, după care îl trimiseră înapoi la Pilat.
12 În ziua aceea, Irod şi Pilat – care fuseră până atunci duşmani – deveniră prieteni buni.
13 Pilat convocă atunci pe mai-marii preoţilor şi pe ceilalţi conducători religioşi şi mult popor,
14 şi pronunţă verdictul său: „Mi l-aţi adus pe omul acesta, acuzându-l că ar fi pornit o răscoală împotriva guvernului roman. Eu l-am anchetat amănunţit în această privinţă şi-l găsesc nevinovat.
15 Irod a ajuns la aceeaşi concluzie şi ni l-a trimis înapoi căci nici una din faptele acestui om nu îl face pasibil de pedeapsa cu moartea.
16 Prin urmare, am să pun să fie biciuit cu biciul cu plumbi şi apoi îi voi da drumul.”
17 De fiecare Paşte Pilat trebuia să le elibereze un deţinut.
18 Dar în clipa aceea, se înălţă urletul prelung al gloatei şi toţi strigară în cor: „Omoară-l şi elibereazăni-l pe Baraba!”
19 (Baraba se afla în închisoare pentru că stârnise o răscoală la Ierusalim împotriva guvernului precum şi pentru omor.)
20 Pilat nu se lăsă înduplecat şi le vorbi din nou, întrucât voia să-l elibereze pe Isus.
21 Dar ei strigau: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”
22 Pentru a treia oar, el îi mai întrebă: „De ce? Ce delict a comis? Eu nu am găsit nici un temei să-l condamn la moarte. De aceea, am să-l biciuiesc şi apoi îi voi da drumul.”
23 Dar ei strigară tot mai stăruitor să fie omorât Isus şi, până la urmă, glasurile lor biruiră.
24 Prin urmare, Pilat cedă şi Isus fu condamnat la moarte, aşa cum cereau ei;
25 apoi, tot conform dorinţei lor, îl eliberă pe Baraba, cel închis pentru răscoală şi omor. Iar Isus rămase în mâinile lor.
26 Pe când mulţimea îl conducea pe Isus la moarte, Simon din Cirena, care tocmai intra în Ierusalim venind de la ţară, fu silit să se întoarcă şi să ducă crucea lui Isus.
27 Din urmă venea o mare mulţime de oameni şi printre ei se aflau multe femei îndurerate.
28 Dar Isus se întoarse, spunându-le: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă jeliţi pe mine, ci jeliţi-vă pe voi şi pe copiii voştri.
29 Căci vine vremea când femeile fără copii vor fi socotite, pe bună dreptate, fericite.
30 Oamenii vor implora munţii să cadă peste ei şi să-i zdrobească iar dealurile să-i înghită.
31 Căci dacă mie, Pomului celui verde, mi se fac asemenea lucruri, ce vă vor face vouă?”
32 În acea zi în cetate se aflau doi condamnaţi la moarte.
33 Ei au fost aduşi împreună cu Isus la locul numit „Căpăţâna” şi răstigniţi alături de el, unul în dreapta, altul în stânga.
34 „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”, strigă Isus. Şi soldaţii dădură cu zarul pentru fiecare din hainele sale.
35 Mulţimea privea iar conducătorii evrei râdeau şi-şi băteau joc de el. „S-a priceput de minune să-i ajute pe alţii”, ziceau ei, „să-l vedem acum salvându-se pe sine, dacă e într-adevăr Mesia, alesul lui Dumnezeu.”
36 Şi soldaţii l-au batjocorit, dându-i să bea vin acrit.
37 Îi ziceau în derâdere: „Dacă eşti regele evreilor, salvează-te pe tine însuţi!”
38 Deasupra sa, pe cruce, fu prinsă în cuie o tăbliţă pe care scria: „ACESTA ESTE REGELE EVREILOR.”
39 Unul din criminalii răstigniţi alături de el îl luă în râs: „Şi zici că eşti Mesia, nu? Atunci salvează-te pe tine însuţi şi, salvează-ne şi pe noi!”
40 Dar celălalt criminal îl dojeni: „Nici măcar acum când mori nu te temi de Dumnezeu?
41 Noi ne merităm moartea pentru faptele noastre, dar omul acesta nu a făcut nici măcar un singur lucru rău.”
42 Şi zise: „Isuse, adu-ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia ta.”
43 Isus îi răspunse: „Îţi promit solemn că astăzi vei fi cu mine în rai.”
44 Era amiază şi deodată se lăsă întunericul peste toată ţara timp de trei ceasuri, până la ora trei.
45 Lumina soarelui pieri şi, deodată, perdeaua groasă care atârna în templu se rupse în două, de sus până jos.
46 Isus strigă atunci: „Tată, ţie îţi încredinţez duhul meu.” Şi cu aceste cuvinte muri.
47 Când văzu căpitanul roman răspunzător de execuţie ce s-a întâmplat, îl cuprinse frica şi exclamă: „Cu siguranţă că omul acesta era nevinovat.”
48 Iar când mulţimea care venise să urmărească răstignirea văzu că Isus a murit, plecă spre casă îndurerată.
49 Între timp, prietenii lui Isus, inclusiv femeile care-l urmaseră din Galileea, stăteau la distanţă şi priveau înmormântarea
50 Atunci un om cu numele de Iosif, membru în Tribunalul Suprem evreiesc,
51 originar din oraşul iudaic Arimateea, s-a dus la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus.
52 Era un om evlavios care aştepta venirea lui Mesia şi nu fusese de acord cu hotărârea luată de ceilalţi conducători evrei şi cu faptele acestora.
53 Astfel coborî trupul lui Isus de pe cruce şi-l înveli într-o pânză lungă de în, aşezându-l într-un mor-mânt nou, ce fusese săpat în piatră la marginea unui deal.
54 Acestea se petreceau după-masa târziu, în ziua de vineri, zi rezervată pregătirii de Sabat.
55 Când trupul fu luat, femeile din Galileea porniră după el şi văzură cum este pus într-un mormânt.
56 Atunci plecară acasă să pregătească arome şi alifii înmiresmate pentru îmbălsămarea lui; dar pe când terminară, se făcu Sabat şi se odihniră toată ziua aceea, aşa cum cerea legea mozaică.
1 Dar duminică, dis-de-dimineaţă, ele plecară cu miresmele la mormânt
2 şi constatară că piatra imensă ce acoperea intrarea fusese dată la o parte.
3 Atunci intrară, dar trupul Domnului Isus nu mai era acolo.
4 Ele rămaseră foarte nedumerite, întrebându-se ce i s-o fi întâmplat. Deodată le apărură în faţă doi bărbaţi îmbrăcaţi în mantii albe de o strălucire orbitoare.
5 Femeile se îngroziră şi le făcură plecăciuni adânci. Atunci oamenii întrebară: „De ce căutaţi între morţi pe cel ce este viu?
6 El nu este aici. A înviat! Nu vă amintiţi ce vă spunea când era cu voi în Galileea –
7 că Mesia trebuie să fie vândut în mâna unor oameni răi şi apoi răstignit şi că, după aceea, va învia a treia zi?”
8 Atunci ele îşi amintiră
9 şi porniră în goană înapoi spre Ierusalim să le spună celor unsprezece ucenici – şi celorlalţi – ce s-a întâmplat.
10 (Femei le care s-au dus la mormânt erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria mama lui Iacob, precum şi altele.)
11 Dar spusele lor li s-au părut ucenicilor de domeniul fanteziei şi, fireşte, nu le dădură crezare.
12 Totuşi Petru alergă la mormânt să se uite şi el. Aplecându-se, privi înăuntru şi nu văzu decât pânza de în. Atunci se înapoie acasă, întrebându-se ce s-o fi întâmplat.
13 În aceeaşi zi, duminică, doi dintre ucenicii lui Isus se duceau către Emaus, un sat aflat la unsprezece kilometri depărtare de Ierusalim.
14 Mergând aşa pe drum, ei discutau despre moartea lui Isus,
15 când, deodată apăru chiar Isus în persoană şi li se alătură, păşind alături de ei.
16 Dar Dumnezeu îi împiedică să-l recunoască.
17 „După câte se pare, discutaţi foarte serios despre ceva”, le spuse el. „Ce vă preocupă atât de mult?” Ei se opriră din vorbă şi pe faţă li se putea citi o adâncă întristare.
18 Unul din ei, Cleopa, răspunse: „Pesemne tu eşti singurul om din Ierusalim care nu a auzit ce lucruri cutremurătoare s-au petrecut aici săptămâna trecută.”
19 „Ce lucruri?” întrebă Isus. „Păi, ce i s-a întâmplat lui Isus, omul din Nazaret, răspunseră ei. Era un profet care făcea minuni de necrezut şi un învăţător puternic, foarte bine văzut, atât de Dumnezeu, cât şi de oameni.
20 Dar, mai-marii preoţilor împreună cu conducătorii noştri religioşi l-au arestat, dându-l pe mâna stăpânirii romane să fie condamnat la moarte, şi apoi l-au răstignit.
21 Noi trăgeam nădejde că el este slăvitul Mesia venit să salveze Israelul. Şi acum, pe lângă tot ce s-a întâmplat acum trei zile,
22 mai vin şi nişte femei din grupul nostru de ucenici ai săi, care au fost azi de dimineaţă la mormântul lui, şi răspândesc o ştire nemaiauzită,
23 cum că ar fi văzut acolo nişte îngeri care le-ar fi spus că Isus este viu!
24 Câţiva oameni de-ai noştri au alergat să vadă şi, într-adevăr, trupul lui Isus nu mai era acolo, aşa cum spuseră femeile.”
25 Atunci Isus le zise: „Ah, ce nechibzuiţi mai sunteţi! Vă este atât de greu să credeţi tot ce au scris profeţii în Scripturi.
26 Oare nu au prezis ei desluşit că Mesia va avea de suferit toate acestea înainte de a intra în epoca sa de glorie?”
27 Atunci Isus le-a citat nenumărate pasaje din scrierile profeţilor, începând cu cartea Genezei şi trecând prin toată Scriptura, explicându-le tâlcul pasajelor referitoare la persoana sa.
28 Între timp, se apropiaseră de Emaus şi de capătul drumului. Isus dădu să meargă mai departe,
29 dar cei doi se rugară stăruitor de el să înnopteze la ei, întrucât era deja târziu.
30 Aşezându-se la masă, el ceru lui Dumnezeu să binecuvinteze bucatele şi apoi luă o pâine mică, o frânse şi le-o întinse.
31 Deodată – ca şi când le-ar fi deschis cineva ochii – ei îl recunoscură. Dar, chiar în clipa aceea, el dispăru.
32 Ucenicii începură să-şi aducă aminte cum li se încălzise inima când le vorbise Isus şi le tălmăcise Scripturile pe parcursul drumului.
33 În decursul aceleaşi ore, ei porniră înapoi spre Ierusalim, unde cei unsprezece ucenici împreună cu ceilalţi îi întâmpinară cu cuvintele:
34 „Domnul a înviat cu adevărat! I s-a arătat lui Petru!”
35 Atunci cei doi din Emaus istorisiră cum le apăruse Isus pe când mergeau pe drum şi cum l-au recunoscut când a frânt pâinea.
36 Şi cum povesteau ei aşa, însuşi Isus stătea în mijlocul lor şi-i salută
37 Dar întreg grupul fu cuprins de o spaimă cumplită, crezând că văd o stafie.
38 „De ce v-aţi înspăimântat?” îi întrebă el. „De ce vă îndoiţi că aş fi chiar eu? Priviţi-mi mâinile!
39 Priviţi-mi picioarele! Doar vedeţi că sunt eu. Atingeţi-mă şi convingeţi-vă că nu sunt o stafie. Căci stafiile nu au trupuri, cum bine vedeţi, că eu am!”
40 Spunând acestea, le întinse mâna ca ei să vadă semnele cuielor şi le arătă rănile de la picioare.
41 Ei erau încă în cumpănă, oscilând între bucurie şi îndoială. Atunci el îi întrebă: „Aveţi ceva de mâncare?”
42 Ei îi dădură o bucată de peşte prăjit
43 şi el o mâncă sub privirile lor.
44 Apoi zise: „Când eram cu voi înainte, nu vă aduceţi aminte ce v-am spus că tot ce s-a scris despre mine de către Moise şi profeţi precum şi în cartea Psalmilor, trebuie să se împlinească?”
45 Atunci el le deschise minţile să priceapă, în sfârşit, aceste texte numeroase din Scriptură
46 „Şi spuse: „Da, demult s-a scris că Mesia trebuie să sufere, să moară şi să învie din morţi a treia zi
47 şi că acest mesaj al mântuirii va fi dus, pornind de la Ierusalim, tuturor popoarelor: Pentru toţi cei care se întorc la mine există iertare.
48 Voi aţi asistat la împlinirea acestor profeţii.
49 Şi acum, eu voi trimite Duhul Sfânt asupra voastră, după cum a făgăduit Tatăl meu. Să nu începeţi încă să spuneţi şi altora – rămâneţi în oraş până va veni Duhul Sfânt şi vă va umple cu putere din cer.”
50 După aceea, Isus îi conduse afară, pe drumul care duce la Betania şi, ridicându-şi mâinile spre cer, îi binecuvântă.
51 Apoi începu să se înalţe în văzduh şi urcă în cer.
52 Iar ei i se închinară şi se întoarseră la Ierusalim plini de o bucurie extraordinară
53 şi erau mereu în templu, slăvindu-l pe Dumnezeu.