1

1 Cu multă vreme în urmă, Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri în multe şi felurite chipuri, prin profeţi sub formă de viziuni, visuri şi chiar faţă în faţă, dezvăluindu-le treptat planurile sale.

2 Dar acum, în zilele noastre, el ne-a vorbit prin Fiul său, căruia i-a încredinţat toate lucrurile şi prin care a făcut lumea şi tot ce există.

3 Fiul lui Dumnezeu străluceşte învăluit de slava lui Dumnezeu şi tot ce este şi tot ce face Fiul lui Dumnezeu denotă că el este chiar Dumnezeu. El pune ordine în Univers, prin măreaţa putere a poruncii sale. El este cel care a murit ca să ne cureţe şi să ne şteargă păcatele după care s-a aşezat la locul de onoare supremă lângă Dumnezeul cerului.

4 Astfel, el a devenit cu mult mai presus decât îngerii, fapt dovedit prin aceea că numele de „Fiul lui Dumnezeu”, care i-a fost dat de către Tatăl său, e cu mult mai măreţ decât numele şi titlurile îngerilor.

5 Căci Dumnezeu nu s-a adresat niciodată vreunui înger cu cuvintele: „Tu eşti Fiul meu şi astăzi ţi-am acordat onoarea ce i se cuvine acestui nume.”

6 În schimb, despre Isus, Dumnezeu a afirmat acest lucru. Altă dată a spus: „Eu sunt Tatăl lui şi el este Fiul meu” şi, cu altă ocazie – când a venit Fiul său pe pământ – Dumnezeu a zis: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să i se închine.”

7 Dumnezeu îşi numeşte îngerii mesageri iuţi ca vântul şi slujitori alcătuiţi din foc;

8 dar despre Fiul spune astfel: „Împărăţia ta, o, Dumnezeule, va dăinui în veci de veci; poruncile tale sunt întotdeauna drepte şi adevărate.

9 Tu iubeşti ce e drept şi urăşti ce e rău; astfel, Dumnezeu, însuşi Dumnezeul tău, a turnat asupra ta mai multă bucurie decât peste oricare altul.”

10 Dumnezeu l-a numit, de asemenea, „Domn”, când a zis: „Doamne, la început tu ai făcut pământul, iar cerurile sunt opera mâinilor tale.

11 Ele vor dispare în neant, dar tu vei rămâne în veac. Ele se vor uza, aidoma unor haine vechi,

12 şi, într-o bună zi, tu le vei împături şi le vei înlocui cu altele. Dar tu însuţi niciodată nu te vei schimba iar anii tăi nu vor cunoaşte sfârşit.”

13 Apoi, i-a zis oare Dumnezeu vreodată unui înger ce îi spune Fiului său: „Ia loc aici lângă mine în onoare, până îţi voi zdrobi toţi duşmanii sub picioare”?

14 Nicidecum, fiindcă îngerii nu sunt altceva decât nişte soli spirituali, trimişi să dea ajutor şi să aibă grijă de aceia care primesc mântuirea sa.

2

1 Aşadar trebuie să ascultăm cu foarte mare băgare de seamă adevărurile pe care le-am auzit, fiindcă altminteri s-ar putea să ne abatem de la ele.

2 Căci, întrucât mesajele aduse prin îngeri s-au dovedit întotdeauna adevărate şi oamenii au fost întotdeauna pedepsiţi pentru că nu le-au dat ascultare,

3 ce ne face să credem că noi am putea scăpa, dacă rămânem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare, vestită de însuşi Domnul Isus şi transmisă nouă de cei care l-au auzit vorbind?

4 Dumnezeu ne-a dovedit întotdeauna că aceste mesaje sunt adevărate prin semne, minuni şi tot felul de miracole, precum şi prin aceea că a dat anumite aptitudini speciale de la Duhul Sfânt celor care cred; da, aşa este, Dumnezeu a împărţit asemenea daruri fiecăruia din noi.

5 Mai mult, lumea viitoare de care vorbim noi, nu va fi condusă de îngeri.

6 Nicidecum, întrucât aşa îi spune David lui Dumnezeu în cartea Psalmilor: „Ce este omul ca să-ţi pese atâta de el? Şi cine este acest fiu al omului pe care-l copleşeşti cu atâta onoare?

7 Fiindcă, deşi l-ai făcut, pentru o vreme, mai prejos decât îngerii, acum l-ai încununat cu slavă şi onoare.

8 L-ai pus stăpân absolut peste toate. N-a mai rămas nimic care să nu-i fi fost încredinţat lui.” Încă n-am asistat la împlinirea tuturor acestor lucruri,

9 dar îl vedem pe Isus – care pentru o vreme a fost cu puţin mai prejos decât îngerii – încununat acum de Dumnezeu cu slavă şi onoare, din pricina faptului că a suferit moartea pentru noi. Da, în marea îndurare a lui Dumnezeu, Isus a gustat moartea pentru oamenii din întreaga lume.

10 Şi se cuvenea întru totul ca Dumnezeu care le-a făcut pe toate spre gloria lui proprie, să-i îngăduie lui Isus să sufere, fiindcă prin aceasta avea să aducă în cer un număr foarte mare de copii ai lui Dumnezeu; căci suferinţa sa a făcut din Isus un conducător desăvârşit, capabil să-i ducă la mântuire.

11 Noi, cei care am fost sfinţiţi de către Isus, avem acum acelaşi Tată ca el. De aceea nu-i este ruşine lui Isus să ne facă fraţi.

12 Căci aşa spune el în cartea Psalmilor: „Le voi vorbi fraţilor mei despre Dumnezeu, Tatăl meu, şi îi vom cânta împreună laude.”

13 Altă dată a zis: „Îmi voi pune încrederea în Dumnezeu, la un loc cu fraţii mei.” Şi într-altă ocazie: „Iată-mă, împreună cu copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.”

14 Întrucât noi, copiii lui Dumnezeu, suntem fiinţe umane – alcătuite din carne şi sânge – şi el a devenit carne şi sânge, născându-se într-un chip uman; fiindcă numai ca fiinţă umană putea muri şi numai astfel putea înfrânge tăria diavolului, care avea puterea morţii.

15 Numai în chipul acesta putea el să izbăvească pe aceia care, prin frica morţii, au trăit toată viaţa lor robiţi de o groază permanentă.

16 Noi ştim că el nu a venit ca înger, ci ca fiinţă omenească – da, ca un evreu,

17 şi a trebuit ca Isus să ne semene nouă, fraţilor săi, pentru ca să poată fi marele nostru preot, plin de compasiune pentru noi şi demn de încredere înaintea lui Dumnezeu, un preot care să se poarte faţă de noi cu îndurare, iar faţă de Dumnezeu să rămână credincios în modul de a trata păcatele poporului.

18 Căci, întrucât el însuşi a trecut prin mari suferinţe şi ispite, ştie ce înseamnă să suferim şi să fim ispitiţi, şi este pe deplin capabil să ne ajute.

3

1 De aceea, iubiţii mei fraţi, pe care Dumnezeu v-a pus deoparte pentru sine, ca unii care aţi fost aleşi de el pentru cer, aş dori acum să vă gândiţi la faptul că Isus este mesagerul lui Dumnezeu şi Marele preot al credinţei noastre.

2 Căci el a fost credincios lui Dumnezeu, care l-a numit Mare preot, tot aşa după cum Moise a slujit cu credinţă în casa lui Dumnezeu.

3 Dar gloria lui Isus întrece cu mult pe cea a lui Moise, tot aşa cum omului care zideşte o casă frumoasă îi revine mai multă laudă decât casei sale.

4 Şi-apoi, mulţi oameni sunt în stare să ridice case, dar numai Dumnezeu singurul a făcut toate lucrurile.

5 Nimic de zis, Moise a făcut lucruri deosebite în casa lui Dumnezeu, dar el nu era decât un slujitor; munca sa avea mai mult menirea să ilustreze şi să sugereze lucrurile ce aveau să se întâmple mult mai târziu.

6 Pe când, Cristos, crediciosul Fiu al lui Dumnezeu, este stăpân absolut peste casa lui Dumnezeu. Iar noi, creştinii, suntem casa lui Dumnezeu – el trăieşte în noi! – dacă ne păstrăm curajul şi nădejdea cu care ne lăudăm.

7 Dată fiind superioritatea lui Cristos, Duhul Sfânt ne previne să-i dăm ascultare şi să fim cu băgare de seamă, să-i auzim glasul azi

8 şi să nu dăm voie inimilor noastre să i se împotrivească, cum a făcut poporul Israel. Acesta s-a împotrivit iubirii sale şi s-a plâns de el în pustiu pe când era pus la încercare de el.

9 Dar Dumnezeu l-a răbdat patruzeci de ani. Şi cu toate că răbdarea lui Dumnezeu fusese încercată până la maximum, el a continuat, în tot acest timp, să-i desfăşoare înaintea privirilor măreţele sale minuni.

10 „Dar”, spune Dumnezeu, „m-am mâniat foarte tare pe ei, fiindcă inimile le erau mereu îndreptate într-altă parte decât spre mine, şi astfel n-au aflat niciodată cărările pe care doream să meargă.”

11 Şi-atunci, plin de mânie împotriva lor, Dumnezeu s-a legat printr-un jurământ să nu le îngăduie niciodată să ajungă la locul său de odihnă.

12 Prin urmare, iubiţi fraţi, păziţi-vă de propria voastră inimă, ca nu cumva să constataţi că e plină de răutate şi necredinţă şi a început să vă îndepărteze de Dumnezeul cel Viu.

13 Discutaţi între voi aceste lucruri în fiecare zi, cât mai este timp, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească împotriva lui Dumnezeu sau să fie sedus de strălucirea deşartă a păcatului.

14 Fiindcă, dacă rămânem credincioşi până la capăt, având aceeaşi încredere în Dumnezeu pe care am avut-o şi la început, când am devenit creştini, vom împărtăşi tot ce este al lui Cristos.

15 Momentul potrivit însă este acum să nu uitaţi nici o clipă avertismentul dat: „Astăzi dacă auziţi glasul lui Dumnezeu care vă vorbeşte, nu vă împietriţi inimile împotriva sa, cum a făcut poporul Israel, când s-a răzvrătit contra lui în pustiu.”

16 Dar oare cine erau oamenii aceia care au auzit glasul lui Dumnezeu vorbindu-le şi s-au răsculat totuşi împotriva sa? Erau cei care ieşiseră din Egipt sub conducerea lui Moise.

17 Şi cine oare l-a întărâtat la mânie pe Dumnezeu de-a lungul celor patruzeci de ani? Tocmai acei oameni care au păcătuit şi, în consecinţă, au murit în pustiu.

18 Şi cui se adresa Dumnezeu când s-a legat printr-un jurământ că nu vor putea intra niciodată în ţara pe care o făgăduise poporului său? Vorbea tuturor celor care l-au nesocotit:

19 Şi de ce n-au putut intra? Fiindcă n-au avut încredere în el.

4

1 Deşi promisiunea lui Dumnezeu – după care poţi intra în locul său de odihnă – rămâne încă valabilă, ar trebui să tremurăm de frică, fiindcă unii dintre voi s-ar putea să fie pe punctul de a nu putea intra, până la urmă.

2 Deoarece vestea aceasta minunată – mesajul că Dumnezeu doreşte să ne mântuiască – ne-a fost dată nouă, aşa cum a fost dată şi celor care au trăit pe vremea lui Moise. Dar lor nu le-a folosit la nimic, fiindcă ei nu l-au crezut. Le lipsea credinţa.

3 Căci numai noi, cei care credem în Dumnezeu, putem intra în locul său de odihnă. El a zis: „Am jurat, în mânia mea, ca cei care nu mă cred să nu intre niciodată”, cu toate că el e gata şi-i aşteaptă încă de la întemeierea lumii.

4 Noi ştim că e gata şi aşteaptă, fiindcă e scris că Dumnezeu s-a odihnit în a şaptea zi de creaţie, după ce a isprăvit tot ce-şi propusese să facă.

5 Cu toate acestea, ei n-au intrat, deoarece, până la urmă, Dumnezeu a zis: „Ei nu vor intra niciodată în odihna mea.”

6 Şi totuşi promisiunea rămâne şi unii intră – dar nu aceia care au avut prima şansă, căci ei l-au nesocotit pe Dumnezeu şi n-au mai reuşit să beneficieze de promisiunea sa.

7 Dar el a rânduit un alt timp pentru a se intra, şi timpul acela a venit acum. Vestea a fost anunţată de către Dumnezeu prin regele David, la mulţi ani după eşecul primului om de a intra, care s-a exprimat cu cuvintele citate deja: „Astăzi, când îi auziţi glasul care vă cheamă, nu vă împietriţi inimile”.

8 Căci dacă losua le-ar fi dat odihnă, Dumnezeu nu ar mai fi vorbit atunci mai târziu despre o altă zi.

9 Rămâne, dar, o odihnă a Sabatului pentru copiii lui Dumnezeu;

10 căci oricine intră în odihna lui Dumnezeu se odihneşte de lucrările lui, cum s-a odihnit şi Dumnezeu de lucrările lui.

11 Să ne dăm toată silinţa pentru a intra şi noi în locul acela de odihnă, luând seama ca nu cumva să fim neascultători faţă de Dumnezeu, cum au fost copiii lui Israel, care n-au mai putut intra.

12 Cuvântul lui Dumnezeu e plin de putere vie: este mai pătrunzător decât orice sabie cu două tăişuri, tăind adânc şi fulgerător în orice aspect al gându-rilor şi dorinţelor noastre celor mai tainice, dezvăluindu-le aşa cum sunt ele în realitate.

13 El îi ştie pe toţi, oriunde s-ar afla. Suntem complet goi şi descoperiţi în faţa atotvăzătorilor ochi ai Dumnezeului nostru celui viu; nimic nu poate fi ascuns de acela căruia trebuie să-i dăm socoteală de tot ce am făcut.

14 Dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, este Marele nostru preot, care s-a suit până în cer ca să ne vină în ajutor; de aceea, sa nu încetăm niciodată a ne încrede în el.

15 Marele nostru preot ne înţelege slăbiciunile, întrucât şi el a avut aceleaşi ispite ca şi noi, deşi el nu a cedat în faţa nici uneia dinele şi n-a păcătuit nici măcar o dată.

16 Astfel, să ne a-propiem cu îndrăzneală de însuşi tronul lui Dumnezeu şi să rămânem acolo, pentru a găsi harul care să ne ajute în vreme de nevoie.

5

1 Marele preot evreu e un om, la fel ca ceilalţi, cu deosebirea că e ales ca purtător de cuvânt al tuturor celorlalţi oameni în relaţiile lor cu Dumnezeu. El se prezintă înaintea lui Dumnezeu cu darurile lor şi-i oferă sângele animalelor sacrificate, spre a ispăşi atât păcatele poporului, cât şi pe ale sale.

2 Şi, pentru că şi el este om, se poate purta delicat cu alţi oameni, chiar dacă aceştia sunt mărginiţi şi neştiutori,

3 fiindcă şi el este împresurat de ispite şi le înţelege foarte bine problemele.

4 Un alt lucru pe care nu trebuie să-l uităm este că nimeni nu poate fi mare preot doar fiindcă aşa vrea el. Trebuie să fie chemat de Dumnezeu pentru această sarcină, în acelaşi mod în care l-a ales Dumnezeu pe Aaron.

5 Iată de ce Cristos nu s-a ales el singur la onoarea de a fi Mare preot, ci Dumnezeu l-a ales. Dumnezeu i-a spus: „Fiul meu, astăzi te-am onorat.”

6 Şi, altă dată, Dumnezeu i-a mai zis: „Tu ai fost ales ca Preot, pe veci de veci, cu acelaşi rang ca al lui Melchisedec.”

7 Totuşi, cât a stat aici pe pământ, Cristos a apelat la Dumnezeu, rugân-du-se cu lacrimi izvorâte din agonia sufletului său, la singurul care putea să-l salveze de la moarte. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, din pricina supunerii lui smerite.

8 Cu toate că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, el a trebuit să înveţe din experienţă ce înseamnă să asculţi, atunci când ascultarea însemna suferinţă.

9 Doar după ce s-a dovedit perfect, în cuprinsul acestei experienţe, Isus a devenit dătătorul mântuirii eterne tuturor acelora care ascultă de el.

10 Fiindcă, nu trebuie să uitaţi că Dumnezeu l-a ales să fie Mare preot cu acelaşi rang ca al lui Melchisedec.

11 Aş mai avea încă multe să vă spun în această privinţă, dar nu păreţi prea interesaţi să ascultaţi, aşa că mi-e greu să vă fac să înţelegeţi.

12 Sunteţi creştini de mult timp şi ar trebui ca voi să-i învăţaţi pe alţii; când colo, voi aţi recăzut la poziţia în care e nevoie ca cineva să vă înveţe iarăşi principiile elementare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Sunteţi ca nişte copii nou-născuţi care nu pot bea decât lapte, întrucât vârsta nu le permite să consume hrană solidă.

13 Or, când cineva trăieşte tot cu lapte, asta dovedeşte că nu a înaintat prea mult în viaţa de credinţă şi nu prea poate deosebi binele de rău. El este încă prunc în ale credinţei!

14 Voi niciodată nu veţi putea mânca hrană spirituală solidă şi nu veţi reuşi să înţelegeţi lucrurile mai adânci din Cuvântul lui Dumnezeu până ce nu veţi deveni creştini mai buni şi veţi învăţa să deosebiţi binele de rău prin practicarea binelui.

6

1 Să nu mai repetăm la nesfârşit aceleaşi lucruri, expunând mereu aceleaşi noţiuni de bază privitoare la Cristos, ci haideţi să trecem la altele, ajungând la maturitate în puterea noastră de înţelegere, aşa cum le stă bine unor creştini adevăraţi. Ce rost ar mai avea să vorbim în continuare despre nerozia încercării de a fi mântuit prin fapte bune ori despre necesitatea de a crede în Dumnezeu?

2 Nu vă mai trebuie alte învăţături suplimentare despre botez şi despre punerea mâinilor ori despre învierea morţilor şi judecata veşnică.

3 Cu voia Domnului, vom trece acum la alte lucruri.

4 Găsesc inutilă încercarea de a vă readuce la Domnul, după ce aţi înţeles Evanghelia şi aţi gustat personal minunăţiile cerului, şi v-aţi împărtăşit din Duhul Sfânt,

5 ştiind cât de bun este Cuvântul lui Dumnezeu şi înţelegând puterile extraordinare ale lumii viitoare,

6 pentru ca, totuşi, ulterior să vă întoarceţi împotriva lui Dumnezeu. N-aveţi cum să vă mai pocăiţi după ce, respingându-l, l-aţi răstignit din nou pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu, şi l-aţi expus batjocurii şi ruşinii tuturor.

7 Când pământul unui agricultor a avut parte de ploaie din belşug şi s-au făcut roade bogate, se poate spune că Dumnezeu a binecuvântat acel pământ.

8 Dacă însă va continua să dea scaieţi şi mărăcini, atunci nimeni nu va mai da doi bani pe el, ci-l va socoti doar vrednic de ocară şi bun de ars.

9 Dragi prieteni, chiar dacă mă exprim în felul acesta, nu cred că ceea ce spun se aplică în cazul vostru. Am încrederea că voi produceţi roade bune care vă însoţesc mântuirea.

10 Fiindcă Dumnezeu nu poate fi nedrept. Cum ar putea el să uite râvna voastră neobosită pentru el ori să nu-şi aducă aminte câtă dragoste aveaţi când va pentru el, cum îi arătaţi, de altfel, şi acum – ajutându-i copiii?

11 Şi dorinţa noastră fierbinte este ca şi de aici înainte să vă iubiţi semenii, câte zile veţi mai trăi, pentru ca să puteţi primi, la urmă, o răsplată deplină.

12 Deci, ştiind ce vă aşteaptă, n-o să mai deveniţi indiferenţi şi serbezi din punct de vedere spiritual, ci veţi dori din toată inima să călcaţi pe urmele celor care au parte de tot ce le-a promis Dumnezeu, din pricina puternicei lor credinţe şi răbdări.

13 Bunăoară, să luăm promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam: Dumnezeu a depus un jurământ în numele său, întrucât nu se găsea nici un altul mai mare prin care să jure,

14 că îl va binecuvânta întru totul pe Avraam îi va dărui un fiu şi-l va face tatăl unei mari naţiuni.

15 Atunci, Avraam a aşteptat cu răbdare până când Dumnezeu, în fine, i-a dăruit un fiu, pe Isaac, întocmai cum făgăduise.

16 Când un om depune un jurământ, el face apel la un altul mai mare decât el, care să-l silească să-şi îndeplinească promisiunea ori să-l pedepsească dacă nu se mai ţine de ea ulterior; astfel, jurământul curmă orice discuţii în acest sens.

17 Şi Dumnezeu s-a legat printr-un jurământ, astfel ca cei pe care a făgăduit să-i ajute să aibă deplină siguranţă şi să nu mai trebuiască niciodată să creadă că el ar putea cumva să-şi schimbe planurile.

18 El ne-a dat şi făgăduinţa şi jurământul său – deci două lucruri pe care ne putem bizui întru totul, căci e cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă. Iar acum, toţi cei care aleargă la el ca să găsească salvare au motive să fie încurajaţi când le este dat să audă asemenea asigurări din partea lui Dumnezeu; acum ei pot avea deplina certitudine că el le va da mântuirea promisă.

19 Nădejdea aceasta sigură, că vom fi mântuiţi, este pentru sufletele noastre o ancoră puternică, vrednică de încredere, care ne leagă de însuşi Dumnezeu, îndărătul uşilor sfinte ale cerului,

20 unde s-a dus Cristos, înaintea noastră, ca să pledeze în favoarea noastră în calitate de Mare preot al nostru, având onoarea şi rangul lui Melchisedec.

7

1 Melchisedec era rege al oraşului Salem, şi de asemenea, preot al Dumnezeului Preaînalt. Întorcându-se Avraam acasă după ce câştigase o mare bătălie împotriva mai multor regi, a fost întâmpinat de Melchisedec, care l-a binecuvântat.

2 Atunci Avraam a luat a zecea parte din tot ce câştigase în cursul bătăliei şi i-a dat-o lui Melchisedec. Numele lui Melchisedec înseamnă „dreptate” – prin urmare el este Regele Dreptăţii; tot el mai este şi Regele Păcii, datorită numelui Salem purtat de oraşul său care se traduce prin „Pace”.

3 Melchisedec nu avea nici tată, nici mamă şi nu există nici un fel de date privitoare la strămoşii săi. El nu s-a născut niciodată şi n-a murit niciodată, dar viaţa sa e ca a Fiului lui Dumnezeu – preot în veci de veci.

4 Observaţi deci cât de mare este Melchisedec: (a) Până şi Avraam, întâiul şi cel mai onorat dintre toţi oamenii lui Dumnezeu, i-a dat lui Melchisedec o zecime din prăzile pe care le luase de la regii cu care s-a luptat.

5 Ar fi lesne de înţeles motivul unei asemenea acţiuni din partea lui Avraam dacă Melchisedec ar fi fost preot evreu, fiindcă mai târziu oamenilor lui Dumnezeu li s-a cerut prin lege să facă danii preoţilor, întrucât aceştia erau rude cu ei.

6 Dar Melchisedec nu-i era rudă lui Avraam, şi totuşi el i-a dat zeciuială. (b) Melchisedec l-a binecuvântat pe falnicul Avraam –

7 or, după cum ştie oricine, persoana care are puterea de a binecuvânta este întotdeauna mai mare decât cea pe care o binecuvântează.

8 (c) Preoţii iudei, deşi erau tot muritori, primeau zeciuială; nouă însă ni se spune că Melchisedec trăieşte în continuare.

9 (d) Am putea spune că însuşi Levi (strămoşul tuturor preoţilor evrei, al tuturor acelora care primesc zeciuială) a plătit zeciuială lui Melchisedec prin intermediul lui Avraam.

10 Fiindcă deşi Levi nu se născuse încă, sămânţa din care a provenit era deja în Avraam la vremea când acesta a plătit zeciuială lui Melchisedec.

11 (e) Dacă ar fi putut preoţii evrei şi legile lor să ne salveze, de ce a mai fost nevoie ca Dumnezeu să-l trimită pe Cristos ca preot de rangul lui Melchisedec, în loc să-l fi trimis pe cineva de rangul lui Aaron – acelaşi rang pe care-l deţineau toţi ceilalţi preoţi?

12 Când trimite Dumnezeu un nou fel de preot, legea sa trebuie modificată, cu scopul de a permite acest lucru.

13 După cum ştim cu toţii, Cristos nu făcea parte din tribul preoţesc al lui Levi,

14 ci s-a tras din tribul lui Iuda, care nu fusese ales pentru preoţie; Moise nu îi încredinţase această sarcină.

15 Deci vedem limpede că metoda lui Dumnezeu s-a schimbat, deoarece Cristos, noul mare preot care venea cu rangul lui Melchisedec,

16 nu a devenit preot prin îndeplinirea vechii cerinţe de a te trage din tribul lui Levi pentru a fi preot, ci pe baza puterii ce izvorăşte dintr-o viaţă fără de sfârşit.

17 Şi psalmistul scoate acest lucru în evidenţă când spune despre Cristos: „Tu eşti preot pe veci, cu rangul lui Melchisedec.”

18 Da, vechiul sistem de preoţie bazat pe originea familiei a fost anulat fiindcă nu dădea deloc rezultate. Era neputincios şi inutil pentru mântuirea oamenilor.

19 Nu a reuşit niciodată să pună pe cineva în ordine cu Dumnezeu. Dar acum avem speranţe mult mai mari, întrucât Cristos ne face acceptabili în ochii lui Dumnezeu, iar noi ne putem apropia de el.

20 Dumnezeu a jurat că Cristos va fi totdeauna preot, or,

21 el n-a mai spus aceste cuvinte şi despre alţi preoţi. Numai lui Cristos i-a spus: „Domnul a jurat şi nu se va răzgândi niciodată: tu eşti preot pe veci, cu rangul lui Melchisedec.”

22 Datorită jurământului lui Dumnezeu, Cristos poate garanta pe veci succesul acestui nou legământ, cu mult mai bun decât cel anterior.

23 Sub vechiul legământ, trebuiau să fie o mulţime de preoţi pentru ca, pe măsură ce mureau cei bătrâni, să se poată asigura continuitatea sistemului prin cei care le preluau locul.

24 Dar Isus trăieşte în veci şi rămâne preot pentru totdeauna, deci nu mai e nevoie de nici un altul.

25 El e în stare să-i mântuiască pe deplin pe toţi aceia care vin la Dumnezeu prin el. Întrucât va trăi în veac, va fi veşnic acolo, ca să-i reamintească lui Dumnezeu că a plătit pentru păcatele oamenilor prin sângele său.

26 Prin urmare, el este tocmai marele preot de care avem noi nevoie; căci el e sfânt şi lipsit de orice cusur, nepătat de păcat, neîntinat de păcătoşi şi lui i s-a dat locul de onoare în cer.

27 El nu mai are nici o trebuinţă de sângele zilnic al jertfelor animale, cum era cazul la ceilalţi preoţi, sânge care să le acopere mai întâi propriile lor păcate şi apoi păcatele poporului; fiindcă el a isprăvit cu toate jertfele, odată pentru totdeauna, când s-a adus jertfa pe sine pe cruce.

28 În cadrul vechiului sistem, până şi preoţii erau oameni slabi şi păcătoşi care nu se puteau abţine de la rău, dar mai târziu Dumnezeu a desemnat prin jurâmântul lui pe Fiul său, cel în veci desăvârşit.

8

1 Iată ce spunem noi de fapt: Cristos, a cărui preoţie am descris-o adineaori, este Marele nostru preot şi se află în cer la locul de onoare supremă alături de Dumnezeu.

2 El slujeşte în Templul din cer, adevăratul locaş de închinare zidit de Domnul, şi nu de mâini omeneşti.

3 Întrucât fiecare mare preot este numit să aducă daruri şi sacrificii, şi Cristos trebuia să ofere o jertfa.

4 Jertfa adusă de el e cu mult mai bună decât cele venite din partea preoţilor pământeşti. (Dar chiar aşa stând lucrurile, dacă s-ar afla Isus aici pe pământ, nici nu i s-ar mai cere să fie preot, fiindcă aici jos preoţii urmează tot vechiul sistem evreiesc de sacrificii).

5 Munca lor este legată de un simplu model pământesc al adevăratei slujbe din cer. Deoarece, când Moise se pregătea să înalţe cortul, Dumnezeu i-a atras atenţia să urmeze întocmai tiparul cortului ceresc, aşa cum i s-a arătat pe Muntele Sinai.

6 Dar Cristos, ca Preot în cer, a fost răsplătit cu o muncă mult mai importantă decât a celor care slujesc sub vechile legi, fiindcă noul acord pe care ni-l transmite de la Dumnezeu conţine promisiuni cu mult mai minunate.

7 Vechiul legământ nu putea funcţiona perfect. Dacă ar fi avut succes, n-ar mai fi fost nevoie de un altul care să-l înlocuiască.

8 Dar chiar Dumnezeu i-a găsit cusur celui vechi, fiindcă a zis: „Va veni ziua când eu voi încheia un nou acord cu poporul Israel şi cu poporul lui Iuda.

9 Acest acord nou nu va mai fi ca cei vechi pe care l-am dat părinţilor lor în ziua în care i-am luat de mână să-i scot afară din ţara Egiptului; ei nu şi-au respectat partea care le revenea la această învoială, aşa că am anulat-o.

10 Dar iată că acesta e noul acord pe care-l voi încheia cu poporul Israel, zice Domnul: îmi voi scrie legile în minţile lor pentru ca ei să ştie ce doresc de la ei, fără ca eu să mai trebuiască să le spun ce să facă, şi legile acestea vor fi în inimile lor pentru ca ei să dorească a le respecta, şi eu voi fi Dumnezeul lor iar ei vor fi poporul meu.

11 Şi nimeni nu va mai trebui să se adreseze prietenului, vecinului sau fratelui său cu cuvintele: «Şi tu trebuie să-l cunoşti pe Domnul», fiindcă toată lumea, de la mic la mare, mă va cunoaşte deja.

12 Şi voi avea îndurare de ei când vor face fapte rele şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.”

13 Dumnezeu spune că noile sale promisiuni şi noul său acord iau locul celor vechi; fiindcă cel vechi este perimat de-acuma şi a fost dat deoparte pe veci.

9

1 Acum se ştie că primul acord încheiat între Dumnezeu şi poporul său conţinea reguli pentru închinare şi exista un cort sacru aici pe pământ.

2 În interiorul locaşului de închinare se găseau două încăperi. În prima se afla sfeşnicul de aur şi masa pe care se aşezau pâinile sfinte; partea aceasta se numea Locul Sfânt.

3 Apoi venea o perdea, după care urma acea încăpere numită Sfânta Sfintelor.

4 Aici se aflau un altar pentru tămâiere, din aur, şi o cutie aurită, numită chivotul legământului, acoperită în întregime cu aur curat. Înăuntrul chivotului se găseau tăbliile de piatră, pe care erau înscrise Cele Zece Porunci, apoi un vas aurit cu puţină mană în el şi, în sfârşit, toiagul de lemn al lui Aaron, care a înmugurit.

5 Deasupra chivotului erau nişte statui de îngeri numiţi heruvimi – sau apărători ai slavei lui Dumnezeu – care aveau aripile întinse peste capacul aurit al chivotului, numit locaşul îndurării. Dar, de ajuns cu atâtea amănunte.

6 Când toate erau gata, preoţii puteau intra şi ieşi din prima încăpere când doreau, îndeplinindu-şi slujba.

7 Însă numai marele preot intra în odaia dinăuntru, şi chiar şi el doar o singură dată pe an, absolut singur şi întotdeauna cu sânge cu care să stropească locaşul îndurării ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu, care să-i răscumpere propriile sale greşeli şi păcate, precum şi pe acelea ale întregului popor.

8 Iar Duhul Sfânt se foloseşte de toate acestea ca să ne arate că, sub vechiul sistem, oamenii de rând nu puteau intra în Sfânta Sfintelor câtă vreme Sfânta Sfintelor şi întregul sistem pe care îl reprezintă erau încă în folosinţă.

9 Aceasta constituie o lecţie importantă pentru noi cei de azi. Fiindcă, sub vechiul sistem se aduceau daruri şi jertfe, dar acestea nu reuşeau să cureţe inimile oamenilor care le aduceau.

10 Căci vechiul sistem nu se ocupa decât cu anumite ritualuri – respectiv stabileau ce mâncăruri ai voie să consumi, ce ai voie să bei, care sunt regulile de spălare, şi câte şi mai câte reguli. Oamenii au trebuit să respecte aceste reguli, ca s-o scoată cumva la capăt până la venirea lui Cristos, care a adus cu sine calea cea nouă, mult mai bună.

11 El a venit în calitate de Mare Preot al acestui sistem superior de care ne bucurăm în prezent. El a intrat în acel cort desăvârşit, şi mult mai mare, din cer, care nu este făcut de mâini omeneşti, şi nici nu e din lumea aceasta,

12 şi a adus cu sine sânge în acea odaie interioară, în Sfânta Sfintelor, odată pentru totdeauna, şi a stropit cu el locaşul îndurării; dar sângele nu era de capre sau de viţei. Nu, el şi-a luat propriul sânge şi, de unul singur, a asigurat prin el, salvarea noastră eternă.

13 Iar dacă sub vechiul sistem sângele taurilor şi al caprelor şi cenuşa junincilor puteau curaţi trupurile oamenilor de păcat,

14 gândiţi-vă numai, cu cât mai sigur ne va transforma sângele lui Cristos vieţile şi inimile. Jertfa sa ne eliberează de povara şi grija de a respecta vechile rânduieli şi trezeşte în noi dorinţa de a-l sluji pe Dumnezeul cel Viu. Căci, prin ajutorul eternului Duh Sfânt, Cristos s-a dat de bună voie pe sine lui Dumnezeu, murind pentru păcatele noastre; el, Cel desăvârşit, fără nici un singur păcat sau cusur.

15 Cristos a venit cu acest nou legământ pentru ca toţi cei invitaţi să se poată apropia, bucurându-se pe veci de toate minunăţiile promise de Dumnezeu lor. Fiindcă Cristos a murit ca să-i scape de pedeapsa păcatelor săvârşite de ei câtă vreme se aflau sub vechiul sistem.

16 Acum, dacă moare cineva şi lasă un testament – adică lista lucrurilor ce urmează a fi dăruite unor anumite persoane la moartea sa – nimeni nu capătă nimic, până când se va stabili cu certitudine că cel care a întocmit testamentul e mort de-a binelea.

17 Testamentul intră în vigoare numai după moartea persoanei care l-a alcătuit. Câtă vreme mai este în viaţă, nimeni nu se poate sluji de el pentru a pune mâna pe vreunul din obiectele făgăduite prin testament.

18 De aceea, nici primul legământ nu a intrat în vigoare fără stropire de sânge.

19 Fiindcă după ce a dat Moise poporului toate Legile lui Dumnezeu, a luat sângele viţeilor împreună cu apă, şi a stropit cu sângele respectiv cartea Legilor lui Dumnezeu şi poporul folosindu-se în acest scop de ramuri de isop şi lână stacojie.

20 Apoi a zis: „Acesta e sângele legământului, pe care Dumnezeu v-a poruncit să-l păziţi”.

21 Şi, în acelaşi mod, a stropit cu sânge cortul sacru şi toate instrumentele care slujeau la închinare.

22 De altfel, putem spune că aproape toate lucrurile se curăţau prin stropirea cu sânge, căci fără vărsare de sânge nu există iertare a păcatelor.

23 Aşa se explică de ce cortul sacru de aici, de pe pământ, cu tot ce se găsea în el – totul fiind copiat după lucrurile din cer – trebuia purificat de Moise astfel prin stropirea cu sânge de animale. Dar lucrurile adevărate din cer, după care s-au făcut copiile de pe pământ, au fost purificate prin ofrande mult mai de preţ.

24 Deoarece, Cristos a intrat chiar în cer, pentru ca acum să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu ca prieten al nostru. El nu a înfăptuit acest lucru în locaşul pământesc de închinare, întrucât nu era decât o copie a Templului adevărat din cer.

25 Şi nici nu s-a oferit mereu, mereu, cum oferă anual marele preot de-aici de pe pâmânt sânge de animale ca jertfă, în Sfânta Sfintelor.

26 Dacă ar mai fi fost necesar aşa ceva, el ar fi fost nevoit să moară mereu, încă de la întemeierea lumii. Pe când lucrurile stau cu totul altfel! Căci el a venit o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacului, să îndepărteze pe veci puterea păcatului, murind pentru noi.

27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, după care urmează judecata,

28 tot aşa şi Cristos a murit numai o dată ca jertfă pentru păcatele multor oameni; şi el va veni din nou, dar nu ca să se mai ocupe de păcatele noastre, ci de data aceasta va aduce cu el mântuire tuturor acelora care îl aşteaptă cu dor şi răbdare.

10

1 Vechiul sistem de legi evreieşti nu oferea decât o palidă anticipare a frumoaselor lucruri pe care Cristos avea să le realizeze pentru noi. Sub vechiul sistem jertfele se repetau la nesfârşit, an de an, şi, cu toate acestea, nu puteau să-i mântuiască pe cei care trăiau sub rânduielile lor.

2 Căci dacă ar fi putut, o singură ofrandă ar fi fost de ajuns; închinătorii ar fi fost curăţiţi astfel, odată pentru totdeauna, şi le-ar fi pierit semtimentul vinovăţiei.

3 Când colo însă, s-a întâmplat tocmai invers: jertfele anuale nu le eliberau minţile, ci, din contră, le aduceau mereu aminte de neascultarea şi vinovăţia lor.

4 Căci nu este cu putinţă ca sângele taurilor şi al caprelor să ispăşească cu adevărat păcatele.

5 De aceea a rostit Cristos aceste cuvinte la venirea sa în lume: „O, Dumnezeule, sângele taurilor şi al caprelor nu poate să te mulţumească, aşa că tu ai pregătit acest trup al meu, pentru jertfa pe altarul tău.

6 Tu nu erai mulţumit cu jertfa animalelor ce-au fost înjunghiate şi arse, pentru păcate.

7 Atunci am luat eu cuvântul, zicând: «Iată, am venit să fac voia ta, dându-mi viaţa, aşa cum mi-au prezis Scripturile.»”

8 Şi spunând Isus aceasta, că Dumnezeu nu a fost mulţumit cu diversele jertfe şi ofrande cerute de vechiul sistem,

9 a mai adăugat: „Iată-mă. Am venit să-mi dau viaţa.” El desfiinţează primul sistem în favoarea altuia, cu mult mai bun.

10 În cadrul acestui nou plan, noi am fost iertaţi şi curăţiţi odată pentru totdeauna, prin moartea lui Cristos.

11 În cadrul vechiului acord, preoţii stăteau în faţa altarului, zi de zi, aducândjertfe ce nu puteau îndepărta păcatele noastre.

12 Dar Cristos s-a dat pe sine lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, ca jertfă unică pentru totdeauna, şi apoi s-a aşezat în locul de onoare supremă la dreapta lui Dumnezeu,

13 aşteptând ca duşmanii să-i fie aşternuţi sub picioare.

14 Căci prin acea jertfă unică el i-a făcut pe veci desăvârşiţi în ochii lui Dumnezeu pe toţi aceia care sunt sfinţiţi de el.

15 Şi Duhul Sfânt depune mărturie că aşa stau lucrurile, deoarece a spus următoarele:

16 „Acesta e acordul pe care îl voi încheia cu poporul Israel, în ciuda faptului că şi-au încălcat prima învoială: îmi voi scrie legile mele în mintea lor, pentru ca să-mi cunoască voia în orice clipă, şi-mi voi pune legile în inima lor pentru ca ei să dorească să le respecte.”

17 Şi mai adaugă: „Niciodată nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”

18 Acum, după ce păcatele au fost iertate şi date uitării, odată pentru totdeauna, nu mai este nici o nevoie să se aducă jertfe care să ne scape de ele.

19 Şi astfel, iubiţi fraţi, datorită sângelui lui Isus noi putem intra acum direct în Sfânta Sfintelor unde se află Dumnezeu.

20 Aceasta e calea cea nouă şi înfloritoare, dătătoare de viaţă, pe care Cristos a croit-o pentru noi, sfâşiind perdeaua – adică trupul său – ca să putem pătrunde în sfânta prezenţă a lui Dumnezeu.

21 Şi, întrucât marele nostru preot domneşte peste casa lui Dumnezeu,

22 să intrăm cu curaj, chiar la Dumnezeu, cu inimi credincioase, pe deplin încredinţaţi că ne va primi, fiindcă am fost curăţiţi prin stropirea cu sângele lui Cristos iar trupurile noastre au fost spălate cu apă curată.

23 Acum avem motive să ne aşteptăm, bucuroşi şi încrezători, la mântuirea pe care ne-a promis-o Dumnezeu, îndoiala nu mai are ce căuta la noi. De-acum le putem spune şi altora că mântuirea este a noastră, fiindcă fără doar şi poate el se va ţine de cuvânt.

24 Drept răspuns la tot ce a făcut el pentru noi, haideţi, să ne luăm şi noi la întrecere în facerea de bine, în a fi cât mai omenoşi şi săritori unii faţă de alţii.

25 Să nu neglijăm îndatoririle noastre către biserică şi întrunirile din cadrul ei, cum fac unii, ci să ne încurajăm şi să ne prevenim reciproc, mai cu seamă în vremuri ca acestea, când ziua întoarcerii sale e atât de apropiată.

26 Dacă păcătuieşte cineva dinadins, respingându-l pe Mântuitorul după ce a cunoscut o dată adevărul iertării, păcatul nu mai este acoperit de moartea lui Cristos; de-acum nu mai putem scăpa de el.

27 Nu mai avem la ce să ne aşteptăm decât la groaznica pedeapsă a cumplitei mânii a lui Dumnezeu care-i va mistui pe toţi duşmanii săi.

28 Omul care refuza să se supună legilor date de Moise era ucis fără cruţare, dacă se găseau doi sau trei martori la păcatul său.

29 Gândiţi-vă cu cât mai îngrozitoare va fi pedeapsa acelora care l-au călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi au luat sângele său curăţitor drept sânge obişnuit, nesfinţit, şi au insultat şi întărâtat pe Duhul Sfânt, care aduce oamenilor îndurarea lui Dumnezeu.

30 Căci noi îl cunoaştem pe acela care a zis: „A mea este dreptatea; mă voi răzbuna pe ei!”; şi care a mai spus următoarele: „Domnul însuşi se va ocupa de cazurile acestea.”

31 Înfiorător lucru este să cazi, vinovat, în mâinile Dumnezeului celui Viu.

32 Să nu uitaţi niciodată acele zile minunate când aţi auzit prima dată despre Cristos. Aduceţi-vă aminte ce ataşaţi eraţi de Domnul, deşi aceasta presupunea o cumplită suferinţă.

33 Uneori eraţi luaţi în râs şi bătuţi; alteori, văzându-i pe alţii că suferă la fel ca voi, luaţi şi voi parte la suferinţele lor.

34 Eraţi alături de cei aruncaţi în închisoare şi, realmente, vă bucuraţi când vi se lua avutul, ştiind că-n cer vă aşteaptă lucruri mult mai bune, care vor fi ale voastre pe veci.

35 Nu lăsaţi să se stingă această fericită încredere în Domnul, indiferent ce s-ar întâmpla. Amintiţi-vă ce răsplată vă aşteaptă!

36 Este nevoie să fiţi mereu statornici, făcând voia lui Dumnezeu, dacă vreţi să facă şi Dumnezeu pentru voi tot ce v-a promis.

37 Mult nu va mai întârzia venirea sa.

38 Şi acei care, prin credinţa lor, au fost învredniciţi în ochii lui Dumnezeu trebuie să trăiască prin credinţă, în toate, punându-şi încrederea în el. Altminteri, dacă dau înapoi, Dumnezeu nu-şi va găsi nici o plăcere în ei.

39 Noi însă nu i-am întors niciodată spatele lui Dumnezeu, ca să ne pecetluim cumva soarta. Dimpotrivă, credinţa noastră în el asigură mântuirea sufletelor noastre.

11

1 Ce este credinţa? Credinţa înseamnă că avem încredere deplină în lucrurile sperate; înseamnă că suntem siguri de lucrurile pe care nu le vedem.

2 Oamenii lui Dumnezeu din vechime erau renumiţi pentru credinţa lor.

3 Prin credinţă – adică prin încredere în Cuvântul lui Dumnezeu – ştim că lumea şi stelele, ca, dealtfel, toate lucrurile, au fost făcute, la porunca lui Dumnezeu; şi că au fost făcute din lucrurile care nu se văd.

4 Prin credinţă a ascultat Abel de Dumnezeu şi i-a adus o ofrandă care i-a plăcut lui Dumnezeu mai mult decât de cea a lui Cain. Dumnezeu l-a acceptat pe Abel, şi a dovedit-o, prin aceea că i-a primit darul; şi, cu toate că Abel a murit de mult, încă avem ce învăţa de la el ca model de credinţă.

5 Apoi, Enoh s-a încrezut şi el în Dumnezeu şi de aceea Dumnezeu l-a dus în cer fără să mai treacă prin moarte; a dispărut aşa, dintr-odată, fiindcă îl luase Dumnezeu. Dar până să se întâmple asta, Dumnezeu zisese deja că e foarte mulţumit de Enoh.

6 Lui Dumnezeu nu-i poţi fi plăcut fără să ai credinţă, fără să depinzi de el. Oricine vrea să vină la Dumnezeu trebuie să creadă că el există şi că răsplăteşte pe cei care-l caută cu inima sinceră.

7 Un altul care s-a încrezut în Dumnezeu a fost Noe. Când a auzit el semnalul de avertizare al lui Dumnezeu pentru viitor, Noe l-a crezut pe Dumnezeu deşi nu se zărea nici un semn al potopului şi, fără să piardă timpul, s-a apucat să construiască arca şi astfel şi-a salvat familia. Credinţa lui Noe în Dumnezeu era diametral opusă păcatului şi necredinţei ce caracterizau restul lumii – care refuza să se supună – şi, din pricina credinţei sale, el a intrat în rândurile celor acceptaţi de Dumnezeu.

8 Avraam s-a încrezut în Dumnezeu şi, când i-a spus Dumnezeu să-şi părăsească casa părintească şi să plece departe, într-altă ţară, pe care a făgăduit să i-o dea, Avraam a ascultat şi a pornit îndată, deşi nu ştia nici măcar încotro se îndreaptă.

9 Ba, chiar după ce a ajuns în ţara făgăduinţei lui Dumnezeu, a locuit în corturi ca un călător vremelnic, cum, de altfel, au făcut şi Isaac şi Iacob, cărora Dumnezeu le-a dăruit aceeaşi promisiune.

10 Avraam a făcut lucrul acesta fiindcă se aştepta ca Dumnezeu să-l aducă în mod sigur în cetatea aceea puternică din cer, al cărei proiectant şi constructor este Dumnezeu.

11 Şi Sara a avut credinţă, şi, din pricina aceasta, a putut fi mamă în ciuda bătrâneţelor sale, căci şi-a dat seama că Dumnezeu, care-i făcuse promisiunea, avea să-şi ţină în mod sigur făgăduinţa.

12 Şi astfel, o întreagă naţiune s-a tras din Avraam, care era prea bătrân ca să mai aibă fie şi un copil – o naţiune cu atâtea milioane de oameni, că nu se pot număra, după cum nu poţi da de capăt stelelor de pe cer ori firelor de nisip de pe ţărmurile oceanelor.

13 Oamenii aceştia ai credinţei pe care i-am pomenit aici au murit fără să fi primit în viaţă tot ce le făgăduise Dumnezeu; doar le-au văzut de departe cum îi aşteaptă şi s-au bucurat nespus, fiindcă se învoiseră cu toţii că acest pământ nu era căminul lor adevărat, ci aici jos nu erau decât nişte străini, simpli vizitatori, în trecere prin lumea aceasta.

14 Şi e limpede că atunci când spuneau aşa, privirile le erau aţintite cu dor şi înfrigurare spre adevărata lor casă din cer.

15 Să fi vrut. numai, şi ar fi putut oricând să se întoarcă la plăcerile şi atracţiile acestei lumi.

16 Dar n-au făcut-o fiindcă n-au voit. Ei trăiau pentru cer. Şi acum lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor, căci le-a făurit un oraş ceresc.

17 Şi când l-a pus Dumnezeu la încercare, Avraam tot s-a încrezut în Dumnezeu şi în promisiunile sale şi astfel şi-a adus fiul, pe Isaac, ca jertfă, fiind gata să-l înjunghie pe altarul de sacrificii –

18 da… chiar aşa; să-l înjunghie pe Isaac, cel prin care făgăduise Dumnezeu să-i dea lui Avraam o naţiune întreagă de urmaşi!

19 El credea că şi dacă Isaac va muri, Dumnezeu avea să-l readucă la viaţă; or, cam asta s-a şi întâmplat, fiindcă, în ceea ce-l priveşte pe Avraam, Isaac era socotit ca şi mort, dar, până la urmă, s-a întors acasă viu.

20 Prin credinţă, şi nu prin altceva, a ştiut Isaac că Dumnezeu îi va binecuvânta în viitor pe cei doi fii ai săi, Iacob şi Esau.

21 Prin credinţă şi Iacob, la bătrâneţe, când nu mai avea mult de trăit, i-a binecuvântat pe cei doi fii ai lui Iosif, rugându-se, cum stătea în picioare, rezemat de toiagul său.

22 Şi tot aşa, prin credinţă, şi Iosif, când i se apropia sfârşitul, a vorbit cu încredere despre felul în care avea să scoată Dumnezeu poporul lui Israel din Egipt; şi atâta de sigur era el de acest fapt, încât i-a pus să promită că vor lua cu ei oasele sale când vor pleca din Egipt.

23 De asemenea, şi părinţii lui Moise au avut credinţă. Căci dacă au văzut ei că Dumnezeu le-a dăruit un copil deosebit, au avut încredere că Dumnezeu îl va salva de la moartea ordonată de regele Egiptului şi astfel l-au ascuns timp de trei luni, fără să se teamă de acea poruncă.

24 Pron credinţă, a refuzat Moise, când s-a făcut mare, să fie tratat ca nepot al regelui,

25 preferând să împărtăşească maltratarea de care aveau parte copiii lui Dumnezeu, când, putea, foarte bine, să se fi bucurat de plăcerile trecătoare ale păcatului.

26 El a socotit că e mai bine să sufere pentru Cristos cel făgăduit, decât să aibă toate comorile Egiptului, căci el anticipa frumoasa răsplată pe care Dumnezeu avea să i-o dea.

27 Şi tocmai fiindcă s-a încrezut în Dumnezeu, a părăsit ţara Egiptului, fără să se teamă de mânia regelui. Moise mergea tot înainte, de parcă l-ar fi văzut pe Dumnezeu, realmente, acolo cu el.

28 Şi numai fiindcă a crezut că Dumnezeu îi va salva poporul, le-a poruncit oamenilor săi să taie un miel, aşa cum le spusese Dumnezeu, şi să stropească cu sângele său uşorii caselor lor, aşa încât înspăimântătorul înger al morţii, trimisul lui Dumnezeu, să nu se poată atinge de fiul cel mai mare din familiile lor, cum avea să li se întâmple egiptenilor.

29 Poporul Israel s-a încrezut în Dumnezeu şi a trecut de-a dreptul prin Marea Roşie, de parcă s-ar fi aflat pe uscat. Dar când au încercat egiptenii, care-l urmăreau, să facă la fel, s-au înecat cu toţii.

30 Credinţa a fost aceea care a făcut să se prăbuşească zidurile Ierihonului, după ce poporul Israel le dăduseră ocol şapte zile, aşa cum le poruncise Dumnezeu.

31 Prin credinţă, prostituata Rahab, pentru faptul că le-a adăpostit pe iscoade, nu a pierit la un loc cu cei necredincioşi.

32 Ei, dar unde ar trebui să mă opresc? Mi-ar lua prea mult timp să redau toate cazurile de credinţă ale lui Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel şi toţi profeţii.

33 Oamenii aceştia s-au încrezut cu toţii în Dumnezeu şi, în consecinţă, au câştigat bătălii, au răsturnat împărăţii, şi-au condus bine poporul şi au primit ce le făgăduise Dumnezeu; au fost feriţi de orice rău într-o groapă cu lei

34 şi într-un cuptor care ardea. Unii, prin credinţa lor, au scăpat de la moartea prin sabie. Alţii au fost întăriţi din nou, după ce fuseseră, mai întâi, slabi şi bolnavi. Unora li s-a dat o mare putere în bătălie; aceştia au întors armate întregi şi le-au pus pe fugă.

35 Apoi, unele femei, prin credinţă, şi-au primit pe cei dragi înapoi de la moarte. Alţii însă s-au încrezut în Dumnezeu şi au fost omorâţi în bătăi, preferind să moară decât să se lepede şi să fie liberi, având convingerea că după ce avea să treacă şi asta, vor învia la o viaţă mai bună.

36 Unii au fost batjocoriţi şi li s-au sfârtecat spinările cu biciul, pe când alţii au fost azvârliţi în carcere, ferecaţi în lanţuri.

37 Unii au murit sub ploaia pietrelor ucigătoare iar alţii au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul; altora li s-a promis libertatea, numai să renunţe la credinţă, iar când au refuzat să facă aşa, au fost ucişi cu sabia.

38 Unii au umblat în piei de oi şi capre, rătăcind prin munţi şi locuri pustii, ascunzându-se prin peşteri şi văgăuni. Au răbdat foame, au suferit de boli şi au fost maltrataţi – ca unii care erau prea buni pentru lumea aceasta.

39 Şi oamenii aceştia ai credinţei, deşi s-au încrezut în Dumnezeu şi i-au câştigat bunăvoinţa, n-au primit, încă nici unul, tot ce le făgăduise Dumnezeu.

40 Căci Dumnezeu dorea ca ei să aştepte până vor împărtăşi, împreună cu noi, răsplăţi şi mai bune, ce ne-au fost pregătite nouă.

12

1 Întrucât suntem priviţi ca dintr-o tribună mare de o mulţime atât de uriaşă de martori, să ne eliberăm de orice lucru care ne încetineşte mersul sau ne trage înapoi, mai cu seamă de acele păcate care se încolăcesc în jurul nostru atât de strâns şi ne fac să ne împiedicăm; şi să străbatem răbdători cursa aceasta deosebită pe care Dumnezeu o aşterne fiecăruia înainte.

2 Aţintiţi-vă privirile la Isus, conducătorul şi învăţătorul nostru. El a fost dispus să moară, o moarte ruşinoasă pe cruce, pentru bucuria de care ştia că va avea parte după aceea; şi acum stă la locul de onoare lângă tronul lui Dumnezeu.

3 Dacă vreţi să ştiţi cum veţi reuşi să nu cădeţi de oboseală şi să nu vă pierdeţi cu firea, gândiţi-vă la răbdarea lui în faţa atâtor mârşăvii câte i-au făcut nişte oameni păcătoşi.

4 La urma urmelor, voi n-aţi luptat şi nu v-aţi zbătut niciodată atât de mult împotriva păcatului şi a tentaţiei, încât să vă iasă broboane mari de sudoare amestecate cu sânge.

5 Ori aţi uitat cumva de încurajatoarele cuvinte ce vi le-a adresat Dumnezeu vouă, care sunteţi copiii săi? „Fiul meu nu te supăra când te pedepseşte Domnul. Nu te descuraja când e nevoit să-ţi arate unde ai greşit.

6 Fiindcă, în pedeapsa lui e dovada că te iubeşte. Când te bate cu nuiaua e o dovadă că eşti fiul său cu adevărat.”

7 Lăsaţi-l pe Dumnezeu să vă educe, fiindcă el se poartă cu voi ca un tată care îşi iubeşte copiii. Cine a mai auzit de un fiu care să nu fie corectat niciodată?

8 Dar dacă Dumnezeu nu vă pedepseşte când ar trebui s-o facă, cum îşi pedepsesc şi alţi părinţi copiii, atunci înseamnă că voi nu mai sunteţi fiii săi – că, de fapt, nu faceţi parte din familia lui.

9 Dat fiind că ne respectăm părinţii aceştia pământeşti, deşi ne pedepsesc, oare nu ar trebui să ne supunem, cu şi mai multă seninătate, educaţiei pe care ne-o face Dumnezeu, pentru ca să putem începe a trăi cu adevărat?

10 Părinţii noştri pământeşti ne-au educat doar un anumit număr de ani, făcând tot ce ştiau ei că e mai bine pentru noi, dar corecţia lui Dumnezeu e totdeauna dreaptă şi spre folosul nostru, ca să ne putem împărtăşi din sfinţenia sa.

11 Adevărat, nu e prea plăcut să fii pedepsit, cât timp durează pedeapsa – de ce să n-o recunoaştem: doare! Dar după aceea îi putem vedea roadele: o creştere tăcută dar sigură în har şi în caracter.

12 Aşadar, întăriţi-vă din nou mâinile voastre istovite, ţineţi-vă bine pe picioarele voastre slăbite

13 şi trasaţi o cărare dreaptă şi netedă pentru paşii voştri, ca cei care vin după voi, chiar dacă sunt slabi şi ologi, să nu cadă şi să nu se lovească, ci să devină puternici.

14 Siliţi-vă să nu luaţi parte la nici un fel de certuri, ci să trăiţi o viaţă curată şi sfântă, căci cine nu e sfânt nu va vedea pe Domnul.

15 Purtaţi-vă de grijă unii altora, ca nici unul să nu scape binecuvântările lui Dumnezeu cele mai alese. Vegheaţi să nu prindă rădăcini printre voi nici un fel de amărăciune, căci odată ce dă lăstar, provoacă mari necazuri, rănindu-i pe mulţi în viaţa lor spirituală.

16 Luaţi seama să nu fie prins nici unul din voi în păcate sexuale ori să ajungă să nu-i mai pese de Dumnezeu, cum s-a întâmplat cu Esau, care şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru un blid de linte.

17 Şi, mai pe urmă, când şi-a cerut înapoi drepturile, a fost prea târziu, chiar dacă i-a părut rău şi a plâns cu lacrimi amare. Deci, reţineţi toate aceste lucruri şi fiţi cu băgare de seamă.

18 Voi încă n-a trebuit să înfruntaţi groaza, focul acela mistuitor, bezna nepătrunsă şi cumplita furtună de care au avut parte israeliţii pe Muntele Sinai, când le-a dat Dumnezeu legile sale.

19 Căci s-a auzit un zgomot asurzitor de trompetă şi un glas care aducea un mesaj atât de înfricoşător, încât oamenii l-au implorat pe Dumnezeu să înceteze a le mai vorbi.

20 Ei s-au dat înapoi, clătinându-se la porunca lui Dumnezeu, după care şi un animal dacă se atingea de munte trebuia să moară.

21 Însuşi Moise a fost atât de înspăimântat de această privelişte, încât a început să tremure ca varga.

22 Voi însă v-aţi suit până sus pe Muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc; şi la adunarea fericiţilor îngeri, fără număr;

23 şi la biserica, alcătuită din toţi cei care au fost înscrişi în cer; şi la Dumnezeu care este Judecătorul tuturor; şi la duhurile celor răscumpăraţi, din ceruri, care au devenit deja perfecţi;

24 şi la Isus însuşi, care ne-a adus minunatul său legământ nou; şi la sângele stropit care, în loc să strige după răzbunare ca sângele lui Abel, ne iartă cu generozitate păcatele.

25 Aşadar, luaţi seama să ascultaţi de cel care vă vorbeşte. Căci dacă n-a scăpat poporul Israel când a refuzat să ia aminte la Moise, mesagerul pământesc, ce groaznică e primejdia noastră dacă refuzăm să-l ascultăm pe Dumnezeu care ne vorbeşte din cer.

26 Când a vorbit el de pe Muntele Sinai, vocea sa a făcut să se cutremure pământul dar spune el: „Data viitoare voi zgudui nu numai pământul, ci şi cerurile.”

27 Prin aceasta vrea să spună că va cerne tot ce n-are temelie sigură, ca să nu mai rămână decât lucrurile care nu se clatină.

28 Având o Împărăţie care nu poate fi distrusă de nimic, să căutăm să-i facem pe plac lui Dumnezeu, slujindu-l cu inimi pline de recunoştinţă, cu frică sfântă şi veneraţie.

29 Căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.

13

1 Iubiţi-vă mai departe cu aceeaşi dragoste frăţească.

2 Nu uitaţi să-i omeniţi pe străinii care vă bat la uşă, căci unii care au făcut aşa, fără să-şi fi dat seama, au găzduit îngeri!

3 Apoi, nu uitaţi nici de cei care sunt la închisoare. Suferiţi şi voi ca şi când v-aţi afla acolo, alături de ei. Luaţi şi voi parte la durerea celor obidiţi, ştiind prin ce trec aceştia.

4 Cinstiţi căsnicia şi jurămintele sale şi fiţi neîntinaţi; căci Dumnezeu îi va pedepsi cu siguranţă pe toţi cei care sunt imorali ori săvârşesc adulter.

5 Nu iubiţi banul, ci mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci aşa a zis Dumnezeu: „Niciodată nu te voi lăsa, cu nici un chip nu te voi părăsi.”

6 De aceea, putem declara fără nici o urmă de îndoială sau teamă: „Domnul este sprijinitorul meu şi nu mă voi teme de ce mi-ar putea face un biet om.”

7 Aduceţi-vă aminte şi de conducătorii voştri care v-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă ce mult bine au adus vieţile acestora şi încercaţi să vă încredeţi şi voi în Domnul cu aceeaşi tărie ca a lor.

8 Isus Cristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci.

9 Deci nu vă lăsaţi atraşi de tot felul de idei noi şi ciudate. Căci forţa voastră spirituală vine ca dar din partea lui Dumnezeu, şi nu ca urmare a unor reguli ceremoniale care prescriu doar consumul unor anumite mâncăruri – o metodă care nu a fost de nici un folos celor care au încercat-o.

10 Noi avem un altar, adică crucea pe care a fost jertfit Isus, şi cei care continuă să caute mântuirea prin respectarea legilor iudaice n-au să găsească nici un ajutor acolo.

11 În cadrul sistemului de legi evreieşti, marele preot aducea sângele animalelor înjunghiate în sanctuar, drept jertfă pentru păcate, după care trupurile animalelor erau arse în afara cetăţii.

12 De aceea a suferit şi Isus şi a sângerat şi a murit afară din cetate, unde sângele său ne-a spălat păcatele.

13 Aşadar, să ieşim afară la el, dincolo de zidurile cetăţii adică, în afara intereselor acestei lumi, acceptând de bună voie să fim dispreţuiţi să suferim acolo, împreună cu el, suportând ocara lui.

14 Căci nu aici pe pământ ne este casa, ci în cer, unde aşteptăm să ajungem cât mai curând.

15 Cu ajutorul lui Isus, vom aduce necontenit jertfa noastră de laudă lui Dumnezeu, vorbind şi altora despre gloria numelui său.

16 Nu uitaţi să faceţi bine şi să împărţiţi avutul cu cei care duc lipsă, căci astfel de sacrificii îi fac multă plăcere.

17 Ascultaţi de conducătorii voştri spirituali, fiind gata să faceţi ce vă spun aceştia. Căci ei au misiunea să vegheze asupra sufletelor voastre şi Dumnezeu îi va judeca după vrednicia cu care îşi îndeplinesc această slujbă. Daţi-le prilejul să ducă lui Dumnezeu veşti îmbucurătoare despre voi, nu întristare şi necaz, fiindcă, altminteri, veţi suferi şi voi.

18 Rugaţi-vă pentru noi, căci conştiinţa ne este curată, şi aşa vrem să o păstrăm mereu.

19 Acum am nevoie de rugăciunile voastre mai mult ca oricând pentru a mă putea întoarce la voi, cât mai curând.

20 Şi acum, fie ca Dumnezeul păcii care l-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus, Marele Păstor al oilor,

21 să vă înzestreze cu tot ce vă lipseşte pentru a face voia sa, prin sângele veşnicului legământ încheiat între Dumnezeu şi voi. El să producă în voi, prin puterea lui Cristos, tot ceea ce îi face plăcere lui, şi a lui să fie toată slava în veci de veci. Amin.

22 Fraţilor, vă rog să luaţi aminte, cu răbdare, la tot ce v-am spus în această scrisoare, căci nu e prea lungă.

23 Vreau să ştiţi că fratele Timotei a ieşit acum de la închisoare; dacă se abate pe-aici în curând, voi veni împreună cu el să vă văd.

24 Transmiteţi salutările mele tuturor conducătorilor şi celorlalţi credincioşi de la voi. Creştinii din Italia, care se află aici împreună cu mine, vă transmit dragostea lor.

25 Harul lui Dumnezeu să fie cu voi toţi. Amin.