1

1 Iubiţi prieteni din Roma, această scrisoare este din partea lui Pavel, robul lui Isus Cristos, ales să fie misionar şi trimis să predice Vestea Bună a lui Dumnezeu.

2 Această Veste bună fusese promisă de mult prin profeţii lui Dumnezeu din Vechiul Testament.

3 Este Evanghelia despre Fiul său, Isus Cristos, Domnul nostru, care a venit ca un copilaş, s-a născut din spiţa regală a familiei regelui David

4 şi, fiind înviat din morţi, s-a dovedit a fi slăvitul Fiu al lui Dumnezeu, având natura sfântă a lui Dumnezeu însuşi.

5 Astfel, prin Cristos, toată bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu au fost revărsate peste noi, păcătoşii lipsiţi de orice merit; şi acum el ne trimite în toată lumea să vestim popoarelor de pretutindeni marile lucrări pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei, aşa încât şi ei să-l creadă şi să-l asculte.

6 Şi voi, scumpi prieteni din Roma, vă număraţi printre cei mult iubiţi de el:

7 da, şi pe voi Isus Cristos v-a chemat la el ca să fiţi ai lui Dumnezeu – poporul lui sfânt. Ale voastre să fie toată pacea şi toate îndurările care vin de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Cristos, Domnul nostru!

8 Mai întâi de toate, permiteţi-mi să spun că, oriunde mă duc, aud vorbindu-se bine despre voi, deoarece credinţa voastră în Dumnezeu a ajuns să fie cunoscută în toată lumea. Cât de mult îi mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Cristos pentru aceste veşti, şi pentru fiecare din voi în parte!

9 Numai Dumnezeu ştie cât mă rog pentru voi: zi şi noapte vă aduc pe voi şi nevoile voastre în rugăciunile mele către cel pe care-l slujesc cu toată puterea mea, spunând altora Vestea Bună despre Fiul Său.

10 Un lucru pentru care mă rog neîncetat este ca Domnul să-mi dea prilejul de a veni să vă văd, în cele din urmă, şi – dacă e cu putinţă – să am o călătorie lipsită de primejdii.

11 Căci tânjesc să vă fac o vizită, pentru a vă putea împărtăşi credinţa care va ajuta bisericii voastre să crească puternic în Domnul.

12 Apoi, am nevoie şi eu de ajutorul vostru, căci n-aş vrea doar să împărtăşesc credinţa mea cu voi, ci să fiu şi eu la rându-mi încurajat de a voastră. Astfel, fiecare din noi va fi o binecuvântare pentru celălalt.

13 Doresc să ştiţi, iubiţi fraţi, că am plănuit să vin de multe ori (dar am fost împiedicat) pentru a putea lucra printre voi şi a vedea rezultate bune, cum sunt cele obţinute în alte biserici dintre Neamuri.

14 Căci am o mare datorie faţă de voi şi faţă de toţi ceilalţi – fie popoare civilizate, fie naţiuni păgâne; şi mă consider dator şi faţă de cei cu carte, şi faţă de cei fără carte.

15 Aşadar, în ce mă priveşte, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a veni şi la voi, cei din Roma, să predic Vestea Bună a lui Dumnezeu.

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos această veste bună despre Cristos. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturora care cred. Mesajul acesta a fost vestit mai întâi iudeilor în exclusivitate dar acum toţi sunt invitaţi să vină la Dumnezeu în acelaşi mod.

17 Vestea aceasta bună ne spune că Dumnezeu ne pregăteşte pentru cer – ne pune într-o stare după voia lui Dumnezeu – când ne punem credinţa şi încrederea în Cristos, pentru a fi mântuiţi. Acest lucru se realizează, de la început până la sfârşit, prin credinţă. Sau, cum spune Scriptura: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”

18 Dar Dumnezeu îşi revarsă mânia din cer împotriva tuturor oamenilor răi şi păcătoşi care resping adevărul.

19 Căci adevărul despre Dumnezeu le este cunoscut în mod intuitiv. Dumnezeu a pus această cunoaştere în inimile lor.

20 Din timpurile cele mai vechi, oamenii au văzut pământul şi cerul şi tot ce a făcut Dumnezeu şi au avut cunoştinţă despre existenţa sa, precum şi despre marea sa putere eternă. Aşa că nu vor avea nici o scuză când vor sta înaintea lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii.

21 Au avut cunoştinţă despre el – ba bine că nu! – dar n-au vrut să-l recunoască ori să i se închine, n-au vrut nici măcar să-i mulţumească pentru toată grija sa zilnică. Şi, după o vreme, au început să inventeze tot felul de idei stupide cu privire la înfăţişarea lui Dumnezeu şi la ce dorea el de la ei. Drept consecinţă, minţile lor neroade s-au întunecat şi au luat-o razna.

22 Pretinzându-se înţelepţi, au devenit, în schimb, proşti de-a binelea.

23 Şi atunci, în loc să se închine slăvitului Dumnezeu, cel viu în vecii vecilor, au pus mâna pe lemn şi piatră şi şi-au făcut idoli, cioplindu-i în forme de păsări, animale, şerpi sau în chip de om.

24 Aşa că, Dumnezeu i-a lăsat să se dedea la tot felul de perversiuni sexuale şi să facă tot ce-i taie capul cu trupurile lor – ah, lucruri din cale-afară de rele şi păcătoase.

25 În loc să creadă adevărul despre Dumnezeu – care le era cunos cut – au preferat să creadă, în mod deliberat, în minciuni. Astfel, s-au rugat lucrurilor făcute de Dumnezeu dar au refuzat să asculte de binecuvântatul Dumnezeu care le-a făcut.

26 De aceea, Dumnezeu şi-a luat mâna de pe ei şi i-a lăsat să facă toate lucru rile acestea rele, încât până şi femeile lor şi-au schimbat rostul lor normal într-unul împotriva naturii complăcându-se în relaţii sexuale una cu alta.

27 Iar bărbaţii, în loc să aibă raporturi normale cu femeile lor, ardeau de pofte unul pentru celălalt, făcând lucruri ruşinoase între ei şi primind, drept rezultat în sufletele lor, pedeapsa pe care o meritau cu vârf şi îndesat.

28 Astfel, s-a întâmplat că atunci când l-au părăsit pe Dumnezeu, nemaivoind să-l recunoască, Dumnezeu i-a părăsit, lăsându-i în voia minţii lor bolnave.

29 Viaţa lor s-a umplut de tot felul de răutăţi şi păcate, de lăcomie şi ură, de invidie, de crime, de lupte, de minciuni, de amărăciune şi bârfeli.

30 Şi astfel au devenit clevetitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, lăudăroşi, îngâmfaţi. neascultători de părinţii lor, veşnic concepând alte şi alte forme de păcătuire.

31 Complet dezorientaţi, îşi călcau promisiunile, erau fără pic de inimă în ei – lipsiţi de cel mai elementar simţ al milei.

32 Ei erau întru totul conştienţi de pedeapsa lui Dumnezeu cu moartea pentru aceste încălcări, şi cu toate acestea nu s-au sfiit să le facă în continuare – ba încă i-au încurajat şi pe alţii.

2

1 Voi, care citiţi aceste rânduri, poate veţi zice: „Dar ce oameni groaznici mai sunt şi aceştia despre care ne vorbeşti!” Dar staţi niţel, că şi voi sunteţi tot aşa de răi! Când spuneţi că sunt nemernici şi că trebuie pedepsiţi, pe voi vă osândiţi, căci şi voi faceţi aceleaşi lucruri.

2 Doar ştim că Dumnezeu, în dreptatea sa, va pedepsi pe toţi cei ce comit asemenea acte.

3 Sau credeţi că Dumnezeu îi va judeca şi condamna doar pe unii pentru aceste fapte, şi va închide ochii când voi faceţi la fel?

4 Nu vă daţi seama câtă răbdare are el cu voi? Sau nu vă pasă?! Nu vedeţi cât v-a aşteptat, fără să vă pedepsească – pentru a vă da răgaz să vă întoarceţi de la păcatul vostru? Bunătatea lui are menirea să vă conducă la pocăinţă.

5 Voi însă, nici vorbă! – nu vreţi să ascultaţi; şi astfel, vă atrageţi o pedeapsă îngrozitoare, din cauza încăpăţânării voastre, când refuzaţi să vă întoarceţi de la păcat; căci va veni o zi a mâniei, când Dumnezeu va fi dreptul Judecător al lumii întregi.

6 El va da fiecăruia după faptă şi răsplată

7 Va da viaţă veşnică celor care, în răbdare, fac voia lui Dumnezeu, umblând după slava nevăzută, cinstea şi viaţa veşnică.

8 Însă groaznic îi va pedepsi pe cei care luptă împotriva adevărului lui Dumnezeu, umblând pe căi greşite – mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra lor.

9 Numai de necazuri şi suferinţe vor avea parte atât evreii cât şi ne-evreii care păcătuiesc întruna,

10 dar cei ce ascultă de Dumnezeu vor avea parte de glorie, onoare şi pace de la Dumnezeu, fie că sunt evrei, fie că sunt de altă naţionalitate.

11 Căci Dumnezeu nu face părtinire.

12 El va pedepsi păcatul oriunde îl va întâlni. Îi va pedepsi pe păgâni pentru păcatele lor, chiar dacă n-au cunoscut niciodată legile scrise ale lui Dumnezeu, deoarece în adâncul inimii lor ştiu să deosebească binele de rău.

13 La urma urmelor, mântuirea nu se acordă celor care ştiu ce trebuie să facă, decât dacă împlinesc ceea ce cunosc.

14 Şi Dumnezeu îi va pedepsi pe evrei pentru păcatele lor, căci au legile sale scrise, dar nu le respectă. Ei ştiu ce e binele, dar nu-l fac.

15 Legile lui Dumnezeu sunt înscrise în ei; propria lor conştiinţă îi acuză, ori îi scuză uneori.

16 Va veni negreşit o zi, când Isus Cristos, la porunca lui Dumnezeu, va judeca viaţa ascunsă a fiecăruia, gândurile şi motivele cele mai tainice; toate acestea fac parte din măreţul plan al lui Dumnezeu pe care îl vestesc eu.

17 Voi, evreii, credeţi că totul e în ordine între voi şi Dumnezeu, fiindcă vouă v-a dat legile sale; vă făliţi că sunteţi prietenii săi apropiaţi.

18 Şi aşa e, voi ştiţi ce vrea el; puteţi deosebi binele de rău pentru că vi s-au predat legile sale din fragedă copilărie.

19 Sunteţi atât de siguri de calea care duce la Dumnezeu, că aţi putea să i-o arătaţi până şi unui orb. Vă credeţi lumini indicatoare, ce călăuzesc pe oamenii pierduţi în întuneric spre Dumnezeu.

20 Credeţi că-i puteţi călăuzi pe neştiutori şi-i puteţi învăţa până şi pe copii în lucrurile lui lui Dumnezeu, căci voi realmente cunoaşteţi legile lui, care a-bundă în cunoştinţă şi adevăr.

21 Fără doar şi poate, îi învăţaţi pe alţii, dar atunci, pe voi înşivă de ce nu vă învăţaţi? Spuneţi altora să nu fure – dar voi furaţi!

22 Ziceţi că e greşit să comiţi adulter – dar voi comiteţi acest păcat! Voi ziceţi: „Nu vă rugaţi la idoli”, ca apoi să faceţi idol din bani!

23 Ce mândri sunteţi voi că ştiţi legile lui Dumnezeu, în schimb, pe el îl necinstiţi, călcând aceste legi.

24 Nu e de mirare că se spune în Scripturi că Dumnezeu e vorbit de rău din cauza voastră.

25 E ceva, într-adevăr, să fii evreu, dacă respecţi legile lui Dumnezeu; dar dacă nu le respectaţi, staţi tot aşa de prost precum păgânii.

26 Iar dacă păgânii respectă legile lui Dumnezeu, oare nu le va da Dumnezeu la toţi drepturile şi onorurile pe care plănuise să le dea evreilor?

27 Realitatea e că păgânii aceia vor ieşi mult mai bine decât voi, evreii, care cunoaşteţi atâtea despre Dumnezeu şi aveţi făgăduinţele sale, dar nu-i respectaţi legile.

28 Căci voi nu sunteţi evrei adevăraţi doar pentru că v-aţi născut din părinţi evrei sau pentru că aţi fost iniţiaţi în ceremonia evreiască a tăierii împrejur.

29 Nu, ci un evreu adevărat este cel ce s-a pus în ordine cu Dumnezeu în inima sa. Fiindcă Dumnezeu nu caută oameni din aceia care îşi taie trupul prin circumcizia propriu-zisă, ci oameni cu inima şi mintea schimbate. Oricine trece printr-o astfel de transformare a vieţii va primi laudă de la Dumnezeu, nu de la oameni.

3

1 Atunci ce rost mai are să fii evreu? Există anumite privilegii pentru ei de la Dumnezeu? Are ritualul evreiesc de tăiere împrejur vreo valoare?

2 Da, a fi evreu presupune mari avantaje. Mai întâi de toate, evreilor le-a încredinţat Dumnezeu legile sale pentru ca ei să le cunoască şi, astfel, să poată face voia sa.

3 E adevărat că unii din ei au fost necredincioşi dar oare dacă şi-au călcat promisiunile faţă de Dumnezeu, înseamnă că şi Dumnezeu îşi va călca promisiunile faţă de aceia care îl iubesc?

4 Fireşte că nu! Chiar dacă restul lumii e format din mincinoşi. Dumnezeu nu poate minţi. Aţi uitat ce spune cartea Psalmilor despre aceasta? Că vorbele lui Dumnezeu se vor dovedi întotdeauna drepte şi adevărate, indiferent cine le-ar contesta?

5 „Dar”, zic unii, „nu cumva călcarea cuvântului lui Dumnezeu e bună şi păcatele noastre servesc un scop util? Poate că oamenii vor observa ce bun este Dumnezeu când vor vedea ce răi suntem noi. Mai este drept să ne pedepsească, de vreme ce, în fapt, păcatele noastre lasă să se dovedească bunătatea lui?” (Aşa vorbesc unii oameni.)

6 Doamne fereşte! Atunci ce Dumnezeu ar mai fi el, dacă ar trece cu vederea păcatul? Cum ar mai putea condamna pe cineva?

7 Fiindcă, atunci nu m-ar mai putea judeca şi condamna pe mine ca păcătos, dacă necinstea mea i-ar aduce slavă prin contrastul dintre cinstea sa şi minciunile mele.

8 Dacă duci ideea aceasta până la capăt, ajungi la următoarea concluzie: cu cât suntem mai răi, cu atât se bucură Dumnezeu mai mult! Cei ce spun asemenea lucruri sunt vrednici de osândă. Şi totuşi unii îndrăznesc să susţină ca eu să predic astfel de idei greşite!

9 Bine, bine, atunci suntem noi evreii cu ceva mai buni decât alţii? Nu, cu nimic, căci am arătat deja că toţi oamenii, fără deosebire, evrei sau ne-evrei, sunt păcătoşi.

10 După cum spun Scripturile: „Nimeni nu e bun – cât e lumea de mare nu găseşti un singur nevinovat.”

11 „Nici unul nu a umblat cu adevărat pe căile lui Dumnezeu, nici măcar nu s-a sinchisit să încerce.”

12 „Toţi s-au abătut; toţi au apucat-o razna. Nicăieri nu e vreunul care să fi făcut până la capăt ce e bine, absolut nici unul.”

13 „Limbajul lor este dezgustător şi obscen, ca duhoarea ce iese dintr-un mormânt descoperit. Limba lor este plină de minciuni. Tot ce spun ei poartă acul şi otrava de moarte a şarpelui.”

14 „Gurile lor sunt pline de blesteme şi amărăciune.

15 Se grăbesc să ucidă şi urăsc pe oricine are altă părere decât ei.”

16 „Oriunde se duc lasă în urma lor jale şi mizerie –

17 niciodată nu au cunoscut ce înseamnă să te simţi la adăpost sau să te bucuri de binecuvântarea lui Dumnezeu.”

18 „De Dumnezeu nici că le pasă, nici ce crede el despre ei.”

19 Aşa că, judecata lui Dumnezeu a pasă foarte greu asupra evreilor, căci ei au răspunderea de a păzi legile lui Dumnezeu, şi nu să facă toate răutăţile acestea; nici unul nu se poate scuza; de fapt, toată lumea amuţeşte vinovată înaintea Atotputernicului Dumnezeu.

20 Aţi priceput acum? Nimeni nu poate fi îndreptăţit în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă face ceea ce porunceşte legea. Deoarece, cu cât cunoaştem mai mult legile lui Dumnezeu, cu atât devine mai limpede că nu le ascultăm; legile sale nu fac altceva decât să ne arate că suntem păcătoşi.

21 Dar acum, s-a arătat o neprihănire de la Dumnezeu, fără lege, despre care mărturisesc Legea şi Profeţii.

22 Această neprihănire vine prin credinţa în Isus Cristos şi pentru toţi cei care cred. Nu este nici o deosebire.

23 Da, toţi au păcătuit; nimeni nu atinge idealul slăvit al lui Dumnezeu;

24 cu toate acestea, Dumnezeu ne declară acum „nevinovaţi” de insulta pe care i-am adus-o, dacă ne punem încrederea în Isus Cristos, care, în bunătatea sa, ne eliberează din robia păcatelor noastre şi de sub puterea lui Satan.

25 Căci Dumnezeu l-a trimis pe Cristos Isus să ia pedeapsa pentru păcatele noastre şi să pună capăt mâniei lui Dumnezeu îndreptată împotriva noastră; el a folosit sângele lui Cristos şi credinţa noastră drept mijlocul prin care ne-a salvat de mânia sa. În felul acesta, a dat dovadă de echitate absolută, chiar dacă nu i-a pedepsit pe acei care păcătuiseră odinioară. Căci el aştepta cu bucurie vremea când avea să vină Cristos să ia asupra sa păcatele acelea.

26 Şi acum, în zilele acestea, îi poate primi pe păcătoşi în acelaşi fel, deoarece Isus le-a luat păcatele. Dar este oare drept din partea lui Dumnezeu să le dea drumul nelegiuiţilor, afirmând că sunt nevinovaţi? Sigur că este, căci dacă procedează astfel, o face pe temeiul încrederii lor în Isus, care a luat asupra lui păcatele lor.

27 Atunci cu ce faptă prin care să ne câştigăm mântuirea ne mai putem lăuda? Cu nici una. De ce? Pentru că achitarea noastră nu se face pe baza faptelor noastre bune; ea se bazează pe ceea ce a făcut Cristos.

28 Şi aşa se face că suntem mântuiţi prin credinţa în Cristos, şi nu prin faptele noastre bune pe care le facem.

29 Dar oare numai pe evrei îi mântuieşte Dumnezeu în acest fel? Nu, fiindcă şi ne-evreii pot veni la el în acelaşi mod.

30 Dumnezeu ne tratează pe toţi în mod egal; indiferent dacă suntem evrei sau ne-evrei, toţi suntem achitaţi dacă avem credinţă.

31 Ei bine, atunci, dacă suntem mântuiţi prin credinţă, înseamnă oare că nu mai trebuie să ascultăm de legile lui Dumnezeu? Dimpotrivă, exact invers! De fapt, numai atunci când ne punem încrederea în Isus îl putem asculta cu adevărat.

4

1 Omeneşte vorbind, Avraam a fost întemeietorul naţiunii noastre evreieşti. Ce experienţe a avut el în această privinţă a mântuirii prin credinţă? Oare din cauza faptelor sale bune era privit cu ochi buni de Dumnezeu?

2 Dacă aşa ar sta lucrurile, ar avea cu ce să se laude. Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Avraam nu avea de ce să fie mândru.

3 Căci Scripturile ne spun că Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi de aceea Dumnezeu l-a declarat un om după voia sa (neprihănit).

4 Dar oare nu şi-a câştigat el dreptul la rai prin toate faptele bune pe care le-a săvârşit? Nu, căci mântuirea este un dar; dacă ar putea-o câştiga cineva prin propria sa bunătate, atunci nu ar mai fi gratuită –

5 or, ea este gratuită şi se dăruieşte tocmai acelora care nu muncesc pentru obţinerea ei. Căci Dumnezeu îi declară pe păcătoşi buni în faţa sa numai dacă aceştia au credinţă în Cristos că el îi va salva de la mânia lui Dumnezeu.

6 Regele David a vorbit despre aceasta, descriind fericirea unui păcătos nevrednic, pe care Dumnezeu îl declară neprihănit.

7 „Binecuvântaţi şi vrednici de invidiat, spunea el, sunt toţi cei ale căror păcate sunt iertate şi trecute cu vederea,

8 Într-adevăr, de câtă bucurie au parte toţi aceia cărora Domnul nu le mai ţine la socoteală păcatele.”

9 Acum însă se pune întrebarea: oare această binecuvântare e dăruită doar celor care au credinţă în Cristos, dar resptectă şi legile evreieşti, sau este dăruită şi celor care doar se încred în Cristos? Hai să vedem la Avraam: noi spunem că el a primit aceste binecuvântări prin credinţă. Oare numai prin credinţă? Sau şi pentru că a respectat regulile evreieşti?

10 Pentru a putea răspunde la cele de mai sus, consideraţi mai întâi următoarea întrebare: Când i-a dat Dumnezeu această binecuvântare lui Avraam? Evident, înainte de a deveni evreu – adică înainte de a fi fost iniţiat prin ritualul evreisc al tăierii împrejur.

11 Avraam a fost tăiat împrejur abia mai târziu, după ce Dumnezeu îi promisese deja că-l va binecuvânta, din pricina credinţei sale. Ritualul circumciziei a constituit un semn că Avraam avea deja credinţă şi că obţinuse trecere la Dumnezeu, care îl declarase drept şi bun în ochii săi – înainte de a fi avut loc ceremonia. Astfel, Avraam este tatăl spiritual al celor care cred şi sunt mântuiţi fără obligaţia respectării legii lui Moise. Aşadar, observăm că, credincioşii sunt eliberaţi de obligaţiile impuse de lege, fiind justificaţi de către Dumnezeu prin credinţă.

12 De asemenea, Avraam este şi tatăl spiritual al acelor evrei care au fost tăiaţi împrejur. Din exemplul său, aceştia pot trage concluzia că nu ritualul în sine îi mântuieşte, întrucât Avraam a găsit bunăvoinţă în ochii lui Dumnezeu numai prin credinţă şi înainte de a fi fost tăiat împrejur.

13 Prin urmare, e limpede că nu din pricina faptului că Avraam a păzit legile lui Dumnezeu i-a promis Dumnezeu că-i va da întreg pământul, – lui şi urmaşilor săi – ci pentru că el a avut încredere în Dumnezeu că îşi va ţine promisiunea.

14 Aşa că voi dacă mai susţineţi încă faptul că binecuvântările lui Dumnezeu sunt destinate doar celor care se supun cerinţelor legii lui Moise, afirmaţi, de fapt, că promisiunile lui Dumnezeu făcute celor care se bizuie pe credinţă sunt lipsite de sens iar credinţa este o nebunie!

15 Dar fapt este că atunci când încercăm să obţinem binecuvântarea şi salvarea lui Dumnezeu prin respectarea legilor sale, întotdeauna sfârşim prin a-i stârni mânia sa, întrucât niciodată nu reuşim să le respectăm. Singura cale de a evita călcarea legii este de a nu mai avea nici o lege pe care s-o poţi călca!

16 Aşadar binecuvântările lui Dumnezeu ne sunt date prin credinţă, ca dar gratuit; le vom primi cu siguranţă, indiferent dacă ţinem sau nu datinile evreieşti, cu condiţia să avem o credinţă ca cea a lui Avraam, căci în chestiunile legate de credinţă Avraam este tatăl nostru, al tuturor!

17 La aceasta se referă Scripturile când spun că Dumnezeu l-a făcut pe Avraam tatăl multor naţiuni. Dumnezeu îi va primi pe toţi oamenii, de orice naţiune, care îşi pun încrederea în el întocmai cum a făcut şi Avraam. Şi această promisiune vine din partea lui Dumnezeu însuşi, care învie morţii şi vorbeşte despre evenimentele viitoare cu aceeaşi certitudine ca şi când deja s-ar fi întâmplat!

18 Aşadar, atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că-i va dărui un fiu, care va avea mulţi urmaşi şi va deveni o mare naţiune, Avraam l-a crezut pe Dumnezeu, chiar dacă o asemenea promisiune era pur şi simplu de necrezut!

19 Şi fiindcă avea o credinţă puternică, el nu şi-a făcut probleme că este mult prea bătrân pentru a mai fi tată – la vârsta de o sută de ani – sau că Sara, nevastă-sa, la cei nouăzeci de ani ai ei, era, şi ea, mult prea bătrână pentru a mai avea copii.

20 Dar Avraam nu s-a îndoit niciodată. El l-a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa şi încrederea sa deveneau tot mai puternice iar el l-a lăudat pe Dumnezeu pentru această binecuvântare chiar înainte de a se împlini.

21 El avea deplină certitudine că Dumnezeu poate face tot ce a promis.

22 Iar Dumnezeu, datorită credinţei lui Avraam, i-a iertat păcatele şi l-a declarat un om după voia sa.

23 Dar, acum, această afirmaţie minunată – că el a fost acceptat şi aprobat datorită credinţei sale – nu a fost făcută doar spre folosul lui Avraam,

24 ci şi într-al nostru, asigurându-ne că Dumnezeu ne va primi aşa cum l-a primit pe Avraam – atunci când credem promisiunile lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi pe Isus, Domnul nostru.

25 El a murit pentru păcatele noastre şi a înviat, pentru a ne pune în ordine cu Dumnezeu, umplându-ne cu bunătatea lui Dumnezeu.

5

1 Aşadar, întrucât am fost îndreptăţiţi în ochii lui Dumnezeu, prin credinţa în promisiunile sale, avem o pace reală cu el prin ceea ce a făcut Cristos Domnul pentru noi.

2 Deoarece, din pricina credinţei noastre, el ne-a adus în această poziţie de privilegiu suprem în care ne găsim în prezent, când, bucuroşi şi încrezători, aşteptăm cu nerăbdare să înfăptuim tot ceea ce a avut în vedere Dumnezeu pentru noi.

3 Ne putem bucura chiar şi atunci când dăm peste dificultăţi şi încercări, întrucât ştim că ele ne sunt de folos, fiindcă ne învaţă să fim răbdători.

4 Iar răbdarea, la rândul ei, dezvoltă în noi tăria de caracter şi ne ajută să credem mai mult în Dumnezeu de fiecare dată când apelăm la ea, până când, nădejdea şi credinţa noastră vor fi puternice şi statornice.

5 Atunci, când se va înfăptui acest lucru, vom fi în stare să ţinem capul sus, indiferent ce s-ar întâmpla, având încredinţarea că toate sunt bune, fiindcă noi ştim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi simţim această iubire caldă în toată fiinţa noastră, pentru că Dumnezeu ne-a dat Duhul său cel Sfânt, care să ne umple inimile cu dragostea sa.

6 Când eram noi total neputincioşi, fără nici o posibilitate de scăpare, Cristos a venit exact la timpul potrivit şi a murit pentru noi, păcătoşii, cărora nu ne păsa de el.

7 Chiar dacă am fi buni, tot nu ne-am aştepta ca cineva să moară pentru noi, deşi, fireşte, acest lucru ar putea fi în ultimă instanţă posibil.

8 Dar Dumnezeu şi-a arătat marea sa iubire pentru noi prin faptul că l-a trimis pe Cristos să moară în locul nostru, deşi noi eram păcătoşi.

9 Şi dacă prin sângele său a făcut toate acestea pentru noi ca păcătoşi, cu atât mai mult va face pentru noi acum, după ce ne-a declarat nevinovaţi! Ne va salva de toată mânia lui Dumnezeu.

10 Şi dacă duşmani cum eram, Dumnezeu ne-a adus înapoi la el prin moartea Fiului său, câte binecuvântări trebuie să aibă pentru noi acum, când suntem prietenii săi iar el trăieşte în noi!

11 Ne bucurăm nespus de aceste raporturi noi şi minunate cu Dumnezeu – care se datorează întru totul jertfei Domnului nostru Isus Cristos, care a murit pentru păcatele noastre, transformându-ne în prieteni ai lui Dumnezeu.

12 Când a păcătuit Adam, păcatul a intrat în întreaga omenire. Păcatul său a răspândit moartea în toată lumea, aşa că toţi au început să îmbătrânească şi să moară, deoarece toţi păcătuiau.

13 Noi ştim că păcatul lui Adam a pricinuit toate acestea pentru că, deşi oamenii au păcătuit tot timpul de la Adam până la Moise, Dumnezeu nu i-a considerat atunci vinovaţi de moarte pentru călcarea legii sale, întrucât nu le dăduse încă legile sale, nici nu le spusese ce doreşte de la ei.

14 Astfel că ei nu mureau din cauza păcatelor, deoarece ei înşişi nu nesocotiseră niciodată legea lui Dumnezeu care interzicea consumul fructului oprit, cum făcuse Adam. Ce contrast izbitor între Adam şi Cristos, a cărui venire se întrezărea doar!

15 Şi ce deosebire între păcatul omului şi iertarea lui Dumnezeu! Fiindcă, acest om, Adam, a adus moartea multora prin păcatul său. Dar, Isus Cristos, a adus iertarea multora, prin mila lui Dumnezeu.

16 Păcatul acela al lui Adam a adus pentru mulţi pedeapsa cu moartea, în vreme ce Cristos preia de bună voie o sumedenie de păcate şi dăruieşte, în schimb, o viaţă glorioasă.

17 Păcatul acestui singur om, Adam, a făcut ca moartea să domnească peste toate, dar toţi aceia care sunt gata să primească darul de iertare şi achitare al lui Dumnezeu domnesc în viaţă, tot datorită unui singur om, Isus Cristos.

18 Da, aşa este, păcatul lui Adam a adus pedeapsă pentru toţi, dar neprihănirea lui Cristos îi pune pe oameni în ordine cu Dumnezeu pentru ca aceştia să poată trăi.

19 Pe mulţi i-a făcut Adam să fie păcătoşi, din pricina neascultării sale faţă de Dumnezeu, dar şi Cristos pe mulţi i-a făcut să fie acceptabili lui Dumnezeu, datorită ascultării sale.

20 Cele zece porunci au fost date pentru ca toţi să poată vedea cât de departe au mers cu neascultarea legilor lui Dumnezeu, însă cu cât ne vedem mai mult păcătoşenia noastră, cu atât mai mult vedem şi harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, care ne iartă.

21 Odinioară, păcatul era acela care domnea peste toţi oamenii, aducându-le moartea; în schimb acum, domneşte bunătatea lui Dumnezeu, care ne reglementează poziţia faţă de el şi are drept rezultat viaţa eternă prin Isus Cristos Domnul nostru.

6

1 Ei bine atunci, să păcătuim la nesfârşit pentru ca Dumnezeu să-şi manifeste tot mai mult bunătatea şi iertarea?

2 Fireşte că nu! Se cade oare să păcătuim la nesfârşit, când nu trebuie s-o facem?

3 Căci puterea păcatului asupra noastră a fost zdrobită când am devenit creştini şi am fost botezaţi pentru a deveni o parte din Cristos: prin moartea sa a fost zdrobită puterea firii voastre păcătoase.

4 Vechea voastră natură iubitoare de păcat a fost îngropată împreună cu el prin botezul în moartea lui, iar faptul că Dumnezeu Tatăl, cu slăvită sa putere, l-a înviat pe Isus ne dă posibilitatea ca şi noi să trăim o viaţă nouă.

5 Căci voi aţi devenit o parte din el şi, în felul acesta, aţi murit – se poate spune – împreună cu el; iar acum sunteţi părtaşi la noua sa viaţă şi veţi învia după cum a înviat şi el.

6 Vechile voastre dorinţe păcătoase au fost ţintuite o dată cu el pe cruce; acea parte din voi căreia îi place să păcătuiască a fost zdrobită şi rănită de moarte, aşa încât acum, trupul vostru iubitor de păcat nu mai este subjugat păcatului şi nici nu mai trebuie să fie rob al păcatului;

7 prin moartea lui Cristos sunteţi eliberaţi de sub puterea şi vraja lui seducătoare.

8 Şi, întrucât natura voastră iubitoare de păcat „a murit” împreună cu Cristos, noi ştim că veţi fi şi părtaşi la noua sa viaţă.

9 Cristos a înviat din morţi şi nu va mai muri niciodată. Moartea nu mai are nici o putere asupra sa.

10 El a murit o dată pentru totdeauna, ca să curme puterea păcatului, dar acum trăieşte veşnic într-o părtăşie neîntreruptă cu Dumnezeu.

11 Aşadar, vechea voastră fire păcătoasă s-o consideraţi moartă, trăind acum pentru Dumnezeu prin puterea şi jertfa lui, prin Isus Cristos, Domnul nostru.

12 Să nu mai daţi voie păcatului să stăpânească trupul vostru – nu mai cedaţi în faţa poftelor sale păcătoase.

13 Nu permiteţi nici unuia din mădularele trupului vostru să devină o unealtă a răutăţii, folosită la comiterea unor acte păcătoase, ci dăruiţi-vă pe voi înşivă, cu totul, lui Dumnezeu – cu fiecare parte din voi – căci sunteţi înviaţi din morţi şi doriţi să fiţi unelte în mâna lui Dumnezeu, spre a fi folosiţi în scopuri înalte şi măreţe.

14 Păcatul nu trebuie să mai fie niciodată stăpânul vostru, întrucât nu mai sunteţi legaţi de legea prin care păcatul vă înrobeşte, ci sunteţi liberi, bucurându-vă de bunăvoinţa şi îndurarea lui Dumnezeu.

15 Să însemne oare aceasta că acum puteţi să vă daţi drumul şi să păcătuiţi fără să vă sinchisiţi? (Căci mântuirea voastră nu mai depinde de respectarea legii, ci de primirea harului lui Dumnezeu.) O, nu, fireşte că nu!

16 Nu vă daţi seama că aveţi posibilitatea să vă alegeţi propriul stăpân? Puteţi opta pentru păcat (şi moarte) ori, altminteri, pentru ascultare (şi viaţă). Cel căruia vă dăruiţi vă va lua şi va fi şi stăpânul vostru iar voi veţi fi fiii săi.

17 Slavă Domnului că, deşi aţi ales cândva să fiţi sclavi ai păcatului, acum aţi ascultat din toată inima învăţătura la care v-a chemat Dumnezeu.

18 Aşadar, acum sunteţi eliberaţi de vechiul vostru stăpân, păcatul, şi aţi devenit robii noului vostru stăpân, puritatea.

19 Vorbesc în acest fel, facând uz de ilustraţia cu sclavii şi stăpânii, întrucât este mai lesne de înţeles: aşa cum eraţi odinioară robi ai păcatelor de tot felul, aşa trebuie să vă lăsaţi acum stăpâniţi de tot ce e drept, bun şi sfânt.

20 Pe vremea când zăceaţi în robia păcatului nu prea vă păsa de sfinţenie.

21 Şi care a fost rezultatul? Evident, numai bun nu, de vreme ce acum vă este ruşine doar când vă gândiţi la lucrurile pe care obişnuiaţi să le faceţi; căci toate acestea sfârşesc în osândă veşnică.

22 Dar acum sunteţi eliberaţi de sub puterea păcatului, fiind robii lui Dumnezeu, şi printre binefacerile sale pentru voi se numără sfinţenia şi viaţa nemuritoare.

23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.

7

1 Încă tot nu înţelegeţi, iubiţi fraţi evrei în Cristos, că atunci când o persoană moare, legea nu mai deţine nici o putere asupra sa?

2 Permiteţi-mi să vă dau un exemplu: când o femeie se căsătoreşte, legea o leagă de soţul ei atât timp cât acesta trăieşte. Dar dacă soţul moare, ea nu mai este legată de el; legea căsătoriei nu se mai aplică în cazul ei.

3 Atunci dacă doreşte, se poate căsători cu altcineva. Faptul acesta ar constitui o încălcare a legii dacă soţul ei ar mai fi în viaţă însă după ce moare, este absolut corect.

4 „Soţul” – sau stăpânul vostru – era legea evreiască; dar voi aţi „murit”, ca să spunem aşa, împreună cu Cristos pe cruce; „morţi” fiind, nu mai sunteţi „căsătoriţi cu legea”, ea nemaiavând nici un drept asupra voastră. Apoi aţi fost înviaţi când a înviat Isus şi acum sunteţi o persoană nouă. Putem spune că în prezent sunteţi „căsătoriţi” cu acela care a înviat din morţi, pentru ca să aduceţi roade bune, adică fapte bune pentru Dumnezeu.

5 Câtă vreme firea voastră veche mai era activă, în voi mai acţionau pofte păcătoase, care vă împingeau să faceţi ceea ce e interzis de Dumnezeu şi să comiteţi păcate, roadele putrede ale morţii.

6 Acum însă nu mai e nevoie să vă bateţi capul cu obligaţiile impuse de legea lui Moise, întrucât aţi „murit” pe când vă aflaţi în captivitatea lor, şi acum îl puteţi sluji pe Dumnezeu cu adevărat – nu după felul vechi, supunându-vă în mod mecanic unui cod de reguli, ci după felul nou cu toată inima şi mintea voastră.

7 Ei bine, s-ar putea deduce oare din ce spun eu că legile lui Dumnezeu sunt rele? Fireşte că nu! Legea nu este păcătoasă, ci ea este cea care îmi arată păcatul. N-aş fi cunoscut niciodată păcatul din inima mea, poftele ascunse care zac acolo – dacă n-ar fi venit legea să-mi spună: „Să nu pofteşti!”

8 Dar păcatul s-a folosit de aceasta lege împotriva poftelor, amintindu-mi că aceste pofte sunt greşite şi trezindu-mi înlăuntrul meu tot felul de porniri interzise! Doar dacă nu ar mai exista legi de călcat, ar înceta păcătuirea!

9 Aşa se explică de ce mă simţeam bine câtă vreme nu înţelegeam cerinţele legii. Dar când am aflat adevărul, mi-am dat seama că am călcat legea şi că sunt un păcătos, osândit la moarte.

10 Aşa că, în ceea ce mă privea, legea dreaptă, care urma să-mi arate calea vieţii, mi-a adus până la urmă condamnarea la moarte.

11 Păcatul m-a amăgit prin faptul că a luat legile bune ale lui Dumnezeu şi s-a folosit de ele pentru a mă face vinovat de moarte.

12 Observaţi însă că legea însăşi era întru totul justă şi dreaptă.

13 Dar cum vine asta? Oare nu legea a fost aceea care mi-a adus prăbuşirea? Atunci cum mai poate fi bună? Păi nu ea, ci păcatul, acel lucru diavolesc, este cel care s-a folosit de ce era bun pentru a-mi aduce condamnarea. Aşadar, vedeţi cât de viclean, ucigător şi odios este păcatul. Căci se foloseşte de legile lui Dumnezeu în scopurile sale rele.

14 Deci legea e bună, şi nu acolo e buba, ci la mine, deoarece eu sunt vândut păcatului, care este stăpânul meu.

15 Nu mă pot înţelege deloc, căci vreau cu tot dinadinsul să fac ce e bine, dar nu reuşesc. Fac ceea ce nu vreau – adică ce urăsc.

16 Ştiu perfect de bine că ceea ce fac este greşit, şi conştiinţa mea încărcată dovedeşte că sunt de acord cu legile pe care le calc.

17 Dar asta nu mă ajută cu nimic, deoarece nu mai sunt eu acela care comit răul, ci păcatul din mine, care este mai tare decât mine – el este cel care mă pune să fac toate aceste fapte rele!

18 Ştiu că eu sunt corupt până în măduva oaselor în ce priveşte natura mea. Oriunde m-aş îndrepta, nu-mi pot impune să fac binele. Vreau, dar nu pot.

19 Când doresc să fac binele, nu îl fac; iar când încerc să mă abţin de la rău, până la urmă totuşi îl fac.

20 Acum însă dacă fac ceea ce nu vreau, e limpede în ce constă dificultatea: păcatul mă ţine legat în cleştele său nefast.

21 Pare a fi o realitate incontestabilă că ori de câte ori doresc să fac ceea ce e bine, în mod inevitabil sfârşesc prin a face ce e rău.

22 Îmi place să fac voia lui Dumnezeu – dacă mă refer la noua mea natură: dar mai e ceva în străfundul meu – în natura mea josnică – aflat în conflict cu mintea mea, un conflict din care iese învingător, făcându-mă rob păcatului, care mai locuieşte în mine. Astfel, cu mintea sunt supus lui Dumnezeu, dar natura mea omenească este în robia păcatului.

23 Aşadar vedeţi cum stau lucrurile: noua mea viaţă mă îndeamnă la bine, pe când vechii naturi, încă prezente în mine, îi place să păcătuiască.

24 Ah, în ce situaţie mă aflu! Cine mă va elibera din sclavia acestei ucigătoare naturi josnice?

25 Slavă lui Dumnezeu! Acest lucru s-a înfăptuit prin Isus Cristos Domnul nostru. El m-a eliberat.

8

1 Aşadar, pe cei care aparţin lui Isus Cristos nu-i mai aşteaptă nici o condamnare.

2 Căci puterea dătătoare de viaţă a Duhului – şi această putere este a mea prin Cristos Isus – m-a eliberat de cercul vicios al păcatului şi al morţii.

3 Nu suntem salvaţi din strânsoarea păcatului prin cunoaşterea poruncilor lui Dumnezeu, întrucât nu le putem respecta şi nu le respectăm, ci Dumnezeu a pus în aplicare alt plan pentru mântuirea noastră. El şi-a trimis propriul său Fiu, într-un trup uman ca al nostru – cu deosebirea că al nostru e păcătos – şi a nimicit influenţa păcatului asupra noastră, dându-se pe sine ca jertfa pentru păcatele noastre.

4 Astfel că, acum putem asculta de legile lui Dumnezeu, dacă trăim după călăuzirea Duhului Sfânt şi încetam să mai ascultăm de vechea natură nemernică din noi.

5 Cei care se lasă călăuziţi de natura lor josnică nu trăiesc decât cu un singur scop: să-şi placă lor înşişi, dar cei care urmează călăuzirea Duhului Sfânt se pomenesc făcând lucruri care-i plac lui Dumnezeu.

6 Urmând călăuzirea Duhului Sfânt vei ajunge la viaţă şi pace, pe când dacă te conduci după firea veche, vei ajunge la moarte,

7 deoarece vechea natură păcătoasă din noi este împotriva lui Dumnezeu. Ea nu s-a supus niciodată legilor lui Dumnezeu şi nici nu se poate.

8 Din această cauză, cei care se mai află sub stăpânirea eului lor păcătos, înclinaţi să-şi asculte propriile pofte rele, nu vor putea fi niciodată pe placul lui Dumnezeu.

9 Dar voi nu sunteţi din aceia. Pe voi vă călăuzeşte noua voastră natură, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. (Şi nu uitaţi, că dacă cineva nu are Duhul lui Cristos în el, nu este deloc un creştin.)

10 Totuşi, deşi Cristos trăieşte în voi, trupul vostru va muri, din pricina păcatului; dar duhul va trăi, deoarece Cristos l-a iertat.

11 Iar dacă Duhul lui Dumnezeu, care l-a înviat pe Isus din morţi, trăieşte în voi, el va face ca trupurile voastre muritoare să învie prin acelaşi Duh Sfânt, care trăieşte în voi.

12 Astfel, scumpii mei fraţi, voi nu mai aveţi absolut nici un fel de obligaţii faţă de vechea voastră natură păcătoasă ca să mai faceţi ce vă cere ea.

13 Căci dacă vă luaţi în continuare după ea, sunteţi pierduţi, dar dacă o zdrobiţi împreună cu faptele ei rele, prin puterea Duhului Sfânt, veţi trăi negreşit.

14 Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

15 Iată deci că n-ar mai trebui să fim ca nişte sclavi fricoşi, care se ploconesc în faţa stăpânilor lor, ci ar trebui să ne purtăm ca înşişi copiii lui Dumnezeu, adoptaţi în sânul familiei sale, căruia acum îi spunem: „Tată.”

16 Căci Duhul său Sfânt ne vorbeşte până în adâncul inimilor noastre şi ne spune că suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu.

17 Or, copii fiind, vom avea parte de comorile sale – deoarece tot ce-i dă Dumnezeu Fiului său Isus ne este dat şi nouă. Dar dacă e să avem parte de slava sa, trebuie să avem parte şi de suferinţele sale.

18 Totuşi ce suferim noi în prezent e nimic pe lângă slava care ne-o va da el mai târziu.

19 Căci întreaga Creaţie aşteaptă cu răbdare şi speranţă acea zi, când Dumnezeu îşi va învia copiii.

20 În ziua aceea spinii şi scaieţii, păcatul, moartea şi decăderea – lucrurile care au învins creaţia împotriva voii ei, cu voia lui Dumnezeu, –

21 vor dispare şi natura din jurul nostru se va bucura şi ea de glorioasa eliberare din păcat de care au parte copiii lui Dumnezeu.

22 Căci ştim că până şi natura însăşi, animalele şi plantele, suferă de boli şi moarte, dar acestea nu sunt altceva decât „chinurile facerii”, toate fiind în aşteptarea acestui eveniment.

23 Numai că până şi noi creştinii, deşi avem în noi Duhul Sfânt, ca o anticipare a slavei viitoare, gemem după eliberarea din chinuri şi suferinţe. Şi noi aşteptăm cu înfrigurare acea zi când Dumnezeu ne va da drepturi depline în calitate de copii ai săi, inclusiv trupurile noi ce ni le-a promis – trupuri care nu se vor îmbolnăvi şi nu vor mai muri.

24 Suntem salvaţi pe temeiul încrederii. Şi a te încrede înseamnă a aştepta cu bucurie obţinerea unui lucru pe care nu-l ai încă – fiindcă cine posedă deja un lucru nu mai trebuie să spere şi să aibă încredere că-l va primi.

25 Dar dacă trebuie să ne menţinem încrederea în Dumnezeu pentru un lucru care nu s-a petrecut încă, aceasta ne învaţă să aşteptăm cu răbdare.

26 Şi în acelaşi mod, Duhul Sfânt ne ajută în slăbiciunea noastră. Căci noi nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine inexprimabile.

27 Şi cel ce cercetează inimile noastre cunoaşte gândul Duhului, pentru că Duhul mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu.

28 Şi noi ştim că în toate lucrurile Dumnezeu lucrează spre binele celor ce-l iubesc, care au fost chemaţi după planul lui.

29 Căci pe aceia pe care Dumnezeu i-a ştiut dinainte i-a şi predestinat să se conformeze chipului Fiului său, pentru ca el să fie întâiul născut între mai mulţi fraţi.

30 Şi pe aceia pe care i-a predestinat i-a şi chemat; pe cei ce i-a chemat i-a şi justificat; iar pe cei ce i-a justificat i-a şi glorificat.

31 Ce vom zice noi faţă de toate acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

32 Cel care nu şi-a cruţat Fiul, ci l-a dat pentru noi toţi – oare nu ne va da, împreună cu el, toate lucrurile?

33 Cine va aduce vreo acuză împotriva celor pe care Dumnezeu i-a ales? Dumnezeu este cel care ne îndreptăţeşte.

34 Cine îndrăzneşte să ne condamne? Cristos Isus, care a murit – ba, mai mult, a şi înviat – stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.

35 Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul ori greutăţile ori persecuţiile ori foametea ori lipsa de îmbrăcăminte ori primejdiile ori sabia?

36 După cum este scris: „Din pricina ta, noi înfruntăm moartea toată ziua; suntem consideraţi ca nişte ori gata de tăiat.”

37 Nici unul din ele, căci în pofida tuturor acestor lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin acela care ne-a iubit.

38 Căci sunt pe deplin convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici prezentul, nici viitorul, nici vreo altă putere,

39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici vreun alt lucru din creaţie nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru.

9

1 Vorbesc adevărul în Cristos – nu mint şi conştiinţa mea confirmă acest lucru prin Duhul Sfânt –

2 că am o mare durere şi un chin nesftrşit în inimă.

3 Căci aproape că aş dori ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul fraţilor mei, cei de acelaşi neam cu mine, poporul Israel.

4 A lor este adoptarea ca fii; a lor e slava divină, legămintele, primirea legii, închinarea de la templu şi promisiunile.

5 Ai lor sunt patriarhii legii, închinarea prin ei şi de la ei este urmărit firul genealogic al lui Cristos, care este Dumnezeu peste toţi, în veci slăvit! Amin.

6 Nu se poate spune despre cuvântul lui Dumnezeu că ar fi dat greş. Căci nu toţi cei ce sunt descrişi din Israel sunt Israel.

7 Doar simplul fapt că descind din Avraam nu e de ajuns pentru a face din ei copii adevăraţi ai lui Avraam. Căci Scripturile spun că promisiunile se aplică doar fiului lui Avraam, Isaac, şi descendenţilor acestuia, deşi Avraam a mai avut şi alţi copii.

8 Aceasta înseamnă că nu toţi copiii lui Avraam sunt copiii lui Dumnezeu, ci doar aceia care cred în promisiunea salvării pe care i-a făcut-o el lui Avraam.

9 Căci aşa făgăduise Dumnezeu: „La anul îţi voi da ţie şi Sarei un fiu.”

10 Şi după ani şi ani, când fiul acesta, Isaac, a crescut şi s-a căsătorit, iar Rebeca, soţia sa, urma să-i aducă pe lume doi gemeni,

11 Dumnezeu i-a spus ei că Esau, întâiul născut, va fi slujitorul lui Iacob, fratele său geamăn. Sau, cum se exprimă Scriptura: „Am ales să-l binecuvântez pe Iacob, şi nu pe Esau.”

12 Şi Dumnezeu a zis aceasta înainte chiar de a se fi născut copiii, deci înainte ca aceştia să fi comis vreun bine sau vreun rău.

13 Aceasta demonstrează că Dumnezeu îşi aducea la îndeplinire o hotărâre pe care o luase de la început; ea nu a depins de ce aveau să facă copiii, ci de dorinţa şi alegerea lui Dumnezeu.

14 A procedat Dumnezeu nedrept? Fireşte că nu.

15 Căci Dumnezeu îi spusese lui Moise: „Dacă vreau să fiu bun cu cineva, voi fi; şi voi avea milă de cine doresc eu.”

16 Aşadar binecuvântările lui Dumnezeu nu se dăruiesc doar fiindcă cineva şi-a pus în gând să le aibă ori se străduieşte să le capete. Ele sunt dăruite pentru că Dumnezeu se îndură de cine vrea el.

17 Faraon, regele Egiptului, a fost un exemplu în această privinţă. Căci Dumnezeu i-a spus că i-a dat împărăţia Egiptului tocmai cu scopul de a dezvălui înfricoşătoarea putere a lui Dumnezeu asupra sa: pentru ca întreaga lume să audă de slăvitul nume al lui Dumnezeu.

18 Deci, după cum vedeţi, Dumnezeu e bun şi milostiv cu unii fiindcă aşa vrea el, iar pe alţii îi face să refuze să asculte.

19 Bine atunci, de ce-i mai învinuieşte Dumnezeu pe aceştia pentru că nu ascultă? Oare nu au făcut ei întocmai ce îi determinase el să facă?

20 Nu, să nu spuneţi aşa. Căci cine sunteţi voi să-l criticaţi pe Dumnezeu? Se cade oare ca făptura să zică Creatorului: „De ce m-ai făcut aşa?”

21 Când face cineva un vas de lut, nu are el dreptul să folosească acelaşi lut pentru a face un vas frumos, pentru flori, şi altul pentru colectarea gunoiului?

22 Nu are Dumnezeu dreptul suveran de a-şi manifesta supărarea şi puterea împotriva celor care nu sunt buni de altceva decât să fie nimiciţi, pe care însă el îi rabdă totuşi de atâta timp?

23 Dar el are dreptul să-i ia pe alţii, cum suntem noi, cei care am fost făcuţi purtători ai bogăţiilor slavei sale,

24 fie că suntem evrei, fie ne-evrei, şi să se îndure de noi, pentru ca astfel toţi să vadă cât de mare este slava sa.

25 Vă mai amintiţi ce spune profeţia lui Osea? Acolo Dumnezeu spune că îşi va găsi alţi copii (ce nu fac parte din familia sa evreiască) şi îi va iubi, deşi nimeni nu-i mai iubise vreodată.

26 Şi păgânii, de care se zicea odinioară: „Voi nu sunteţi poporul meu”, vor fi numiţi „fii ai Dumnezeului celui Viu.”

27 Isaia profetul striga în gura mare, spunând că evreii, deşi sunt atâtea milioane la număr, nu aveau să fie mântuiţi, decât o parte din ei.

28 „Căci Domnul îşi va îndeplini îndeajuns de repede sentinţa pronunţată împotriva pământului, încheindu-şi socotelile, şi pe bună dreptate, împuţinându-i.”

29 Tot Isaia spune într-alt loc că dacă nu ar fi mila lui Dumnezeu, toţi evreii ar fi nimiciţi, aşa cum au pierit locuitorii cetăţilor Sodoma şi Gomora.

30 Ei bine, ce vom zice noi la toate acestea? Vom spune doar atât: că Dumnezeu a dat ne-evreilor ocazia să fie achitaţi prin credinţă deşi, la drept vorbind, ei nu l-au căutat pe Dumnezeu.

31 Dar evreii, care s-au străduit atât de mult să fie în ordine cu Dumnezeu prin respectarea legilor sale, n-au reuşit niciodată să facă acest lucru.

32 De ce n-au reuşit? Pentru ca încercau să fie mântuiţi prin respectarea legii şi prin a fi îndeajuns de buni, în loc să se bizuie pe credinţă. Ei sunt aceia care s-au poticnit de marea piatră de poticnire.

33 Dumnezeu i-a avertizat prin Scripturi cu privire la aceasta când a zis: „Eu am pus o Stâncă în calea evreilor şi mulţi se vor poticni de ea (de Isus). Cei care cred în el nu vor fi dezamăgiţi niciodată.”

10

1 Iubiţi fraţi, dorul şi rugăciunea inimii mele este ca poporul evreu să poată fi mântuit.

2 Eu ştiu cu cât entuziasm ţin ei la onoarea lui Dumnezeu, însă aceasta e o râvnă greşit canalizată.

3 Căci ei nu înţeleg că Cristos a murit pentru ca să poată fi puşi în ordine cu Dumnezeu, în schimb, ei încearcă să devină suficient de buni pentru a câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu prin respectarea legilor şi datinilor evreieşti, dar nu aceasta e calea lui Dumnezeu de mântuire.

4 Ei nu înţeleg că Cristos le dă tuturor celor care se încred în el tot ce încearcă ei să obţină prin respectarea legii lui Moise, care a fost în vigoare până la venirea sa.

5 Deoarece, Moise scria, că numai dacă cineva ar putea atinge perfecţiunea în bunătate şi ar rezista ispitei fără să păcătuiască nici măcar o singură dată, numai atunci ar putea fi iertat şi salvat.

6 Pe când, mântuirea care vine prin credinţă spune aşa: „Nu e nevoie să cutreieri cerurile pentru a-l găsi pe Cristos şi a-l aduce aici jos să te ajute” şi

7 „Nu e nevoie să te cobori între cei morţi pentru a-l readuce pe Cristos la viaţă.”

8 Căci mântuirea care decurge din încrederea în Cristos – adică ceea ce predicăm noi – e deja la îndemâna fiecăruia dintre noi, numai să ne-o însuşim; de fapt, ne este atât de aproape cum ne sunt inima şi gura.

9 Fiindcă, dacă spui altora cu gura ta că Isus Cristos este Domnul tău şi crezi din inimă că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit.

10 Căci un om ajunge să fie în ordine cu Dumnezeu prin credinţa din inima sa; iar cu gura spune altora despre credinţa sa, confirmându-şi astfel mântuirea.

11 Fiindcă Scripturile ne spun că nici unul care crede în Cristos nu va fi vreodată dezamăgit.

12 În această privinţă şi evreul, şi ne-evreul sunt tot una: au cu toţii acelaşi Domn care îşi împarte cu mână largă bogăţiile tuturor acelora care i le cer.

13 Oricine cheamă numele Domnului va fi mântuit.

14 Dar oare cum îl vor ruga să-i mântuiască dacă nu cred în el? Şi cum vor putea crede în el dacă n-au auzit niciodată despre el? Şi cum vor auzi despre el dacă nu le vorbeşte cineva?

15 Şi cum se va duce vreunul să le spună dacă nu-l trimite cineva? Despre aceasta vorbesc Scripturile când spun: „Ce minunată e misiunea celor care predică Evanghelia păcii cu Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, ce bineveniţi sunt cei care predică Vestea Bună a lui Dumnezeu!

16 Însă nu toţi cei care aud Vestea Bună înseamnă că au şi primit-o cu bucurie, căci aşa spunea profetul Isaia: „Doamne, cine m-a crezut când le-am spus?”

17 Totuşi credinţa provine din auzirea Evangheliei – Vestea bună despre Cristos.

18 Dar evreii cum stau? Au auzit ei cuvântul lui Dumnezeu? Da, l-au auzit, întrucât cuvântul s-a răspândit pretutindeni pe unde se găsesc ei; Vestea bună a fost predicată până la capătul lumii.

19 Şi au înţeles ei că Dumnezeu are să acorde mântuirea sa altora dacă ei refuză s-o primească? Da, au înţeles, căci încă de atunci, din vremea lui Moise, Dumnezeu spusese că îşi va face poporul gelos şi va încerca să-l trezească, dând mântuirea sa popoarelor ignorante ale păgânătăţii.

20 Iar mai târziu Isaia a afirmat cu tărie că Dumnezeu va fi descoperit de oameni care nici măcar nu-l caută.

21 Între timp el continuă să-şi întindă mâinile către evrei, dar ei o ţin mai departe cu polemicile şi refuzul lor de a veni la el.

11

1 Vin eu atunci şi întreb: şi-a lepădat ori şi-a părăsit Dumnezeu poporul său, evreii? Vai, dar nici vorbă de aşa ceva! Amintiţi-vă doar că eu însumi sunt evreu, urmaş al lui Avraam şi membru al familiei lui Beniamin.

2 Nu, Dumnezeu nu s-a lepădat de propriul său popor pe care l-a ales de la început. Vă aduceţi aminte ce spun Scripturile în legătură cu aceasta?

3 Ilie profetul se plângea lui Dumnezeu împotriva evreilor care omorâseră profeţii şi dărâmaseră altarele lui Dumnezeu. Ilie susţinea că în toată ţara nu a mai rămas decât el care să-l iubească pe Dumnezeu, şi uite că acum şi pe el încearcă să-l omoare!

4 Şi vă amintiţi cum i-a răspuns Dumnezeu? Aşa i-a spus: „Vai, dar nu eşti tu singurul care a mai rămas. Mai am alţi şapte mii în afară de tine, care încă mă iubesc şi nu s-au plecat în faţa idolilor!”

5 La fel e şi astăzi: nu toţi evreii s-au îndepărtat de Dumnezeu; mai sunt câţiva mântuiţi, ca urmare a îndurării lui Dumnezeu care i-a ales.

6 Or, dacă a fost la mijloc îndurarea lui Dumnezeu, alegerea lor se bazează tocmai pe acest fapt. În caz contrar – când alegerea lor s-ar datora meritelor lor – îndurarea lui Dumnezeu n-ar mai fi un dar, ci ceva câştigat prin strădanii.

7 Aşa că situaţia stă în felul următor: cei mai mulţi evrei nu au dobândit favoarea lui Dumnezeu pe care o căutau. Câţiva inşi au dobândit-o – respectiv aceia aleşi de Dumnezeu – dar ochii celorlalţi au fost orbiţi.

8 La aceasta se referă Scripturile noastre când spun că Dumnezeu i-a adormit, închizându-le ochii şi urechile pentru ca ei să nu înţeleagă ce spunem noi când le vorbim despre Cristos. Şi lucrurile au rămas aşa chiar până în ziua de astăzi.

9 Regele David a vorbit despre acelaşi lucru când a spus: „Belşugul lor şi celelalte binecuvântări să-i amăgească să creadă că între ei şi Dumnezeu totul e în ordine. Bunăstarea aceasta să se întoarcă asupra lor şi să-i zdrobească pe merit.

10 „Ochii să li se întunece”, spunea el, „pentru ca să nu poată vedea în veci şi să umble încovoiaţi sub poveri apăsătoare.”

11 Înseamnă oare aceasta că Dumnezeu şi-a lepădat poporul său evreu pentru totdeauna? Fireşte că nu! Scopul său a fost acela de a pune mântuirea sa şi la dispoziţia ne-evreilor, pentru ca prin aceasta să fie stârnită gelozia evreilor, ca şi ei să dorească mântuirea lui Dumnezeu.

12 Acum însă dacă lumea întreagă s-a îmbogăţit, ca urmare a faptului că evreii s-au poticnit de oferta de mântuire a lui Dumnezeu şi au respins-o, gândiţi-vă ce mare binecuvântare va fi mai târziu când şi evreii vor veni la Cristos.

13 După cum ştiţi, Dumnezeu m-a numit ca trimis special pentru voi, ne-evreii. Eu pun mare accent pe aceasta şi le reamintesc evreilor ori de câte ori am prilejul,

14 pentru ca, dacă se poate, să-i fac să dorească ceea ce aveţi voi ne-evreii, şi astfel să-i mântuiesc măcar pe unii din ei.

15 Şi ce minunat va fi când vor deveni creştini! Când s-a îndepărtat Dumnezeu de ei, aceasta a constituit o apropiere de restul lumii, cu scopul de a-i oferi mântuirea; dar acum va fi şi mai minunat când vor veni evreii la Cristos. Va fi ca atunci când înviază morţii.

16 Şi întrucât Avraam şi profeţii sunt poporul lui Dumnezeu, şi copiii lor vor fi. Căci dacă rădăcinile pomului sunt sfinte, aşa vor fi şi ramurile.

17 Dar unele ramuri din pomul lui Avraam, adică unii evrei, s-au rupt. Iar voi, ne-evreii, care eraţi ramuri – să spunem – dintr-un măslin sălbatic, aţi fost altoiţi în pomul bun. Aşa că acum primiţi şi voi binecuvântarea promisă de Dumnezeu lui Avraam şi copiilor săi, bucurându-vă de aceeaşi hrană bogată pe care o dă Dumnezeu măslinului său.

18 Dar voi trebuie să fiţi atenţi ca nu cumva să începeţi să vă lăudaţi că aţi fost puşi în locul ramurilor care s-au rupt. Amintiţi-vă că voi sunteţi importanţi prin simplul fapt că acum faceţi parte din pomul lui Dumnezeu; nu sunteţi decât o ramură, şi nu o rădăcină.

19 „Ei”, veţi zice voi, „dar ramurile acelea au fost rupte pentru ca să-mi facă mie loc, aşa că trebuie să fiu destul de bun.”

20 Aveţi grijă! Nu uitaţi că ramurile acelea, respectiv evreii, au fost rupte fiindcă nu l-au crezut pe Dumnezeu, şi că voi sunteţi acolo unde sunteţi doar pentru că voi credeţi. Nu fiţi mândri, ci smeriţi, recunoscători şi, mai ales, atenţi.

21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile pe care le-a aşezat acolo în primul rând, nici pe voi nu vă va cruţa.

22 Observaţi cum Dumnezeu este atât de îndurător şi, în acelaşi timp, atât de sever. El se poartă aspru cu cei care nu ascultă, dar e foarte bun cu voi dacă-l iubiţi şi vă încredeţi în el mai departe, însă dacă nici voi nu-l ascultaţi, şi voi veţi fi tăiaţi.

23 Pe de altă parte, dacă evreii se dezbăra de necredinţa lor şi revin la Dumnezeu, Dumnezeu îi va altoi din nou în vechiul pom. El are puterea s-o facă.

24 Căci dacă Dumnezeu a fost gata să vă ia pe voi, care eraţi atât de departe de el – ca ramuri dintr-un măslin sălbatic – şi să vă altoiască în pomul său cel bun (un lucru care nu se potrivea deloc cu natura voastră), nu vedeţi atunci că va fi mai dispus să-i repună la loc pe evrei, care de fapt au fost acolo de la început?

25 Vreau să cunoaşteţi acest adevăr de la Dumnezeu, scumpi fraţi, pentru ca să nu vă simţiţi mândri şi să începeţi să vă lăudaţi. Da, este adevărat că în prezent unii dintre evrei se împotrivesc Evangheliei, dar aceasta nu va dura decât până când voi, ne-evreii, veţi veni cu toţii la Cristos – mă rog, acei care vor veni.

26 Şi apoi, întreg Israelul va fi mântuit. Vă amintiţi ce spuneau profeţii în legătură cu aceasta? „Va ieşi din Sion un Salvator, care-i va întoarce pe evrei de la fărădelegile lor.

27 La momentul respectiv le voi lua păcatele, aşa cum am promis.

28 Acum mulţi evrei sunt duşmani ai Evangheliei. Ei o urăsc. Dar acest lucru v-a fost de folos, întrucât, până la urmă, a făcut ca Dumnezeu să vă dea vouă, ne-evreilor, darurile sale. Cu toate acestea, Dumnezeu încă îi mai iubeşte pe evrei, din pricina făgăduinţelor făcute lui Avraam, Isaac şi Iacob.

29 Căci darurile lui Dumnezeu şi chemarea sa nu vor putea fi retrase niciodată; el nu-şi va călca niciodată promisiunile.

30 Deoarece evreii au respins darurile lui Dumnezeu, el s-a îndurat de voi care eraţi nişte rebeli.

31 Evreii sunt cei răzvrătiţi acum, dar într-o zi vor avea parte de îndurarea lui Dumnezeu de care vă bucuraţi voi acum.

32 Căci Dumnezeu i-a lăsat pe toţi în voia lor să păcătuiască, pentru ca să se poată îndura de toţi deopotrivă.

33 O, ce minunat e Dumnezeul nostru! Ce mari sunt înţelepciunea, cunoştinţa şi bogăţiile sale! Nouă ne este absolut imposibil să înţelegem toate hotărârile şi căile sale!

34 Căci cine dintre noi poate pătrunde gândirea lui Dumnezeu? Cine e de ajuns de priceput să-i fie sfetnic şi îndrumător?

35 Şi cine ar putea vreodată să-i ofere lui Dumnezeu suficient pentru a-l determina să acţioneze?

36 Căci toate vin numai de la Dumnezeu. Toate trăiesc prin puterea sa şi toate sunt spre slava sa. A lui să fie slava în veci!

12

1 Şi astfel, scumpii mei fraţi, vă rog fierbinte să vă dăruiţi trupurile lui Dumnezeu, ca să fie o jertfă vie, sfântă – pentru ca el s-o poată primi. Când vă gândiţi la ce a făcut el pentru voi, vi se cere oare prea mult?

2 Nu copiaţi comportarea şi obiceiurile acestei lumi, ci purtaţi-vă ca oameni buni, având prospeţime în tot ce faceţi şi gândiţi. Atunci veţi învăţa din propria experienţă cât de bune vor fi căile sale pentru voi.

3 Ca trimis al lui Dumnezeu, eu vă aduc fiecăruia dintre voi avertismentul lui Dumnezeu: fiţi sinceri în aprecierea propriei voastre persoane, măsurându-vă valoarea după credinţa pe care v-a dat-o Dumnezeu.

4 Aşa cum trupul nostru are multe părţi, la fel este şi cu trupul lui Cristos.

5 Noi toţi suntem mădulare ale lui, şi e nevoie de fiecare din noi pentru ca acest trup să fie complet, deoarece fiecare din noi are o funcţie deosebită de îndeplinit. Aşa încât ne aparţinem reciproc şi fiecare are nevoie de toţi ceilalţi.

6 Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia dintre noi capacitatea de a face anumite lucruri bune Aşa că dacă Dumnezeu ţi-a dat ţie capacitatea de a profeţi, atunci profeţeşte oriunde ai prilejul – ori de câte ori credinţa ta este suficient de puternică pentru a primi un mesaj de la Dumnezeu.

7 Dacă darul tău este acela de a-i sluji pe alţii, atunci slujeşte-i cum se cuvine. Dacă eşti învăţător, învaţă pe alţii cum trebuie.

8 Dacă eşti predicator, ia seama ca predicile tale să îmbărbăteze şi să ajute. Dacă Dumnezeu ţi-a dat bani, fii cu mâna largă, ajutând pe alţii cu aceşti bani. Dacă Dumnezeu ţi-a dat calităţi administrative şi te-a pus răspunzător peste munca altora, ia-ţi în serios sarcina. Cei care aduc mângâieri celor întristaţi şi necăjiţi să facă acest lucru cu acea bucurie a creştinului.

9 Nu vă prefaceţi doar că-i iubiţi pe alţii: iubiţi-i cu adevărat. Urâţi ce este rău. Luaţi partea binelui.

10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o afecţiune frăţească şi găsiţi-vă plăcerea şi în a vă onora reciproc.

11 Niciodată să nu fiţi leneşi în munca voastră, ci să-l slujiţi pe Dumnezeu cu entuziasm.

12 Bucuraţi-vă de tot ce are Dumnezeu în vedere pentru voi. Fiţi răbdători la necaz, şi totdeauna evlavioşi.

13 Când trec copiii lui Dumnezeu prin nevoi, tu să fii acela care să-i ajuţi să iasă de la strâmtorare. Şi faceţi-vă obiceiul să invitaţi oaspeţi la masă iar dacă nu au unde să doarmă, găzduiţi-i peste noapte.

14 Dacă se poartă cineva urât cu voi, fiindcă sunteţi creştini, nu-l blestemaţi, ci rugaţi-vă ca Dumnezeu să-l binecuvânteze.

15 Când alţii sunt fericiţi, luaţi şi voi parte la fericirea lor. Dacă sunt trişti, împărtăşiţi tristeţea lor.

16 Lucraţi împreună, fericiţi. Nu faceţi pe grozavii! Nu încercaţi să intraţi în graţiile unor persoane importante, ci să vă placă să staţi în compania oamenilor de rând. Şi să nu credeţi că voi ştiţi totul!

17 Niciodată să nu răsplătiţi răul cu rău. În tot ceea ce faceţi, procedaţi astfel încât oamenii să vadă că sunteţi cinstiţi şi curaţi ca lacrima.

18 Nu vă certaţi cu nimeni. Trăiţi în pace cu toţi, atât cât ţine de voi.

19 Prieteni dragi, nu vă răzbunaţi niciodată. Lăsaţi aceasta pe seama lui Dumnezeu, căci el a zis că va plăti fiecăruia după merit. Nu vă faceţi singuri dreptate

20 Ci, mai degrabă dă-i să mănânce duşmanului tău, dacă-i este foame. Dacă-i este sete, dă-i să bea ceva şi astfel „vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul său.” Cu alte cuvinte, îi va fi ruşine de ce ţi-a făcut.

21 Nu lăsaţi răul să ajungă stăpân pe situaţie, ci învingeţi răul făcând bine.

13

1 Supuneţi-vă guvernului, căci Dumnezeu l-a aşezat acolo. Nu există nici un guvern în toată lumea asta care să nu fi fost adus la putere de Dumnezeu.

2 Astfel, cei care nu vor să respecte legile ţării refuză, de fapt, să-l asculte pe Dumnezeu şi vor fi pedepsiţi pentru aceasta.

3 Căci judecătorul nu inspiră frică celor care au o purtare corectă; dar cei care comit rele îi vor şti totdeauna de frică. Dacă vrei să nu-ţi mai fie frică, respectă legile şi nu te va mai durea capul.

4 Judecătorul e trimis de Dumnezeu să te ajute. Dar dacă comiţi vreo abatere, fireşte că ai de ce să te temi, căci el va porunci să fii pedepsit. Tocmai pentru acest scop l-a trimis Dumnezeu.

5 În concluzie, trebuie să respectaţi legile din două motive: mai întâi, pentru a nu ajunge să fiţi pedepsiţi, şi în al doilea rând, voi înşivă ştiţi că trebuie să le respectaţi.

6 De asemenea, plătiţi-vă impozitele, din aceleaşi motive. Căci funcţionarii publici trebuie plătiţi pentru ca să poată face în continuare munca încredinţată lor de Dumnezeu. Ei sunt în slujba voastră.

7 Plătiţi cât se cuvine fiecăruia; plătiţi-vă impozitele de bunăvoie, supuneţi-vă superiorilor voştri şi acordaţi cinste şi respect tuturor celor cărora li se cuvine.

8 Plătiţi-vă toate datoriile, cu excepţia celei de a-i iubi pe alţii – aceasta niciodată să n-o consideraţi achitată. Căci dacă-i iubiţi pe alţii, înseamnă că ascultaţi de toate legile lui Dumnezeu şi veţi îndeplini toate cerinţele sale.

9 Dacă-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, nu vei mai dori să-i faci vreun rău ori să-l înşeli, ori să-l ucizi, ori să-l jefuieşti. Şi nu vei mai păcătui cu nevastă-sa, după cum nu vei mai râvni la avutul său şi nu vei mai călca nici una din Cele Zece porunci. Toate sunt concretizate într-una singură, şi anume: iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.

10 Dragostea nu face rău nimănui. De aceea, şi satisface toate cerinţele lui Dumnezeu. Este singura lege de care aveţi nevoie.

11 Un alt motiv pentru care se cere să aveţi o viaţă corectă este acesta: voi ştiţi cât de înaintată este ora; timpul zboară şi nu a mai rămas decât foarte puţin. Treziţi-vă, căci venirea Domnului este mai aproape decât atunci când am crezut pentru prima dată.

12 Noaptea e pe sfârşite, ziua revenirii sale e foarte aproape. De aceea, dezbrăcaţi-vă de faptele rele ale întunericului şi îmbrăcaţi-vă cu armura unei vieţi corecte,

13 aşa cum ni se potriveşte nouă celor care trăim în lumina zilei. Fiţi cumsecade şi sinceri în tot ceea ce faceţi, pentru ca toţi să poată aproba purtarea voastră. Nu vă risipiţi viaţa şi sufletul la chefuri şi beţii ori în hăţişurile poftelor şi adulterului, ori în harţă şi gelozie.

14 Ci rugaţi-l pe Domnul Isus Cristos să vă ajute să trăiţi aşa cum trebuie, nu să vă faceţi tot felul de socoteli cum să vă complăceţi mai bine în rău.

14

1 Faceţi-i o primire călduroasă oricărui frate care doreşte să intre în rândurile voastre, fără să-i cerneţi gândurile. Nu-l criticaţi pentru faptul că are scrupule diferite de ale voastre.

2 De pildă, evitaţi cu el discuţiile legate de consumul hranei ce a fost oferită idolilor. Se poate să credeţi că nu e nimic rău în asta, dar credinţa altora e mai slabă; ei cred că e greşit şi se vor lipsi de orice carne, mâncând doar legume, numai să nu consume altfel de carne.

3 Cei care cred că e în regulă să mănânce asemenea carne nu trebuie să se uite de sus la cei care refuză să se atingă de ea. Iar dacă eşti unul din cei care refuză s-o mănânce, nu reproşa celor care mănâncă. Căci Dumnezeu i-a acceptat ca pe copiii săi.

4 Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu. Lui îi dau ei socoteală, nu vouă. Lăsaţi-l pe el să-i înştiinţeze dacă procedează corect sau nu. Căci Dumnezeu poate să-i determine să se poarte cum trebuie.

5 Unii cred că şi creştinii sunt obligaţi să ţină sărbătorile evreieşti ca pe nişte zile speciale de închinare lui Dumnezeu, dar alţii spun că e greşit şi lipsit de sens să-ţi faci atâtea probleme, întrucât fiecare zi, fără deosebire, este a lui Dumnezeu, în chestiuni de genul acesta fiecare trebuie să decidă personal.

6 Dacă tu ai zile speciale în care te închini Domnului, înseamnă că încerci să-l onorezi; faci un lucru bun. Aşa este şi cu cel care consumă carne închinată idolilor; el aduce mulţumiri Domnului; procedează corect. Iar persoana care nici nu vrea să audă de această carne doreşte şi ea să-i facă pe plac Domnului căruia îi aducem mulţumiri.

7 Noi nu suntem propriii noştri stăpâni, ca să trăim sau să murim cum am vrea noi.

8 Fie că trăim, fie că murim, noi îl urmăm pe Domnul. Şi într-un fel, şi într-altul suntem ai lui.

9 Cristos a murit şi a înviat tocmai pentru acest scop, ca să poată fi Domnul nostru, atât în viaţă, cât şi în moarte.

10 Tu nu ai nici un drept să-l critici pe fratele tău sau să-l priveşti de sus. Nu uitaţi că fiecare din noi va sta personal în faţa Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu.

11 Căci este scris: „Pe viaţa mea”, – spune Domnul – „orice genunchi mi se va pleca şi orice limbă se va spovedi lui Dumnezeu.”

12 Da, negreşit fiecare din noi va trebui să dea socoteală de sine în faţa lui Dumnezeu.

13 Deci să nu vă mai criticaţi unii pe alţii de acum înainte, ci, mai degrabă, siliţi-vă să trăiţi în aşa fel, încât să nu-l faceţi pe fratele vostru să se poticnească, lăsându-l să vă vadă practicând un lucru considerat de el greşit.

14 În ce mă priveşte pe mine, sunt absolut convins – pe baza autorităţii Domnului Isus – că nu e nimic rău în a consuma carne oferită în prealabil idolilor. Dar dacă crede cineva că e greşit, atunci nu trebuie să mănânce, deoarece pentru el este greşit.

15 Şi dacă pe fratele tău îl deranjează ce mănânci, tu nu faci bine, pentru că mâhneşti pe fratele tău. Nu lăsa ca mâncarea ta să-l dărâme pe unul din cei pentru care a murit Cristos.

16 Nu fă nimic care să trezească critici la adresa ta, chiar dacă crezi că ceea ce faci e bine.

17 Fiindcă, la urma urmelor, nu ceea ce mâncăm sau bem are importanţă pentru noi creştinii, ci să stârnim bunătate şi pace şi bucurie de la Duhul Sfânt.

18 Dacă-l lăsaţi pe Cristos să fie Domn în toate problemele acestea, Dumnezeu se va bucura; se vor bucura şi alţii.

19 În felul acesta, urmăriţi să realizaţi armonie în biserică şi încercaţi să vă întăriţi reciproc.

20 Nu ruinaţi lucrarea lui Dumnezeu pentru o mâncare. Vă spun încă o dată, carnea nu are nimic rău în sine, dar este greşit s-o consumaţi dacă îl face pe altul să se poticnească.

21 Cel mai bine ar fi să renunţaţi a mai mânca carne ori a bea vin sau a face orice altceva care-l jigneşte pe fratele vostru sau îl face să păcătuiască.

22 S-ar putea să fii conştient că nici chiar din punctul de vedere al lui Dumnezeu nu e nimic greşit în ceea ce faci, dar păstrează această convingere pentru tine; nu face paradă de credinţa ta în faţa altora care s-ar putea să fie ofensaţi de ea. În asemenea cazuri, fericit e omul care nu păcătuieşte, făcând ceea ce ştie că e corect.

23 Oricine însă are încredinţarea că ceea ce şi-a pus în gând să facă nu e bine trebuie să renunţe la acest lucru, în caz contrar, păcătuieşte, întrucât el consideră acest fapt greşit, şi atunci pentru el într-adevăr este greşit. Tot ceea ce se face fără încredinţarea personală că e bine constituie un păcat.

15

1 Chiar dacă noi credem că nu are nici o importanţă pentru Domnul dacă facem sau nu aceste lucruri, nu putem totuşi continua aşa, doar pentru că nouă ne place; căci noi trebuie să purtăm „povara” de a fi atenţi faţă de îndoielile şi temerile altora – ale acelora care cred că nu e bine să se procedeze aşa.

2 Haideţi să fim pe placul celuilalt, şi nu pe al nostru, făcând ceea ce e bine pentru el şi, astfel, să-l întărim în Domnul.

3 Cristos n-a făcut pe placul său. După cum zice psalmistul: „El a venit tocmai pentru ca să sufere insultele celor care se împotriveau Domnului.”

4 Lucrurile acestea care s-au scris în Scriptură cu atâta timp în urmă au menirea să ne înveţe răbdarea şi să ne îmbărbăteze, pentru ca astfel să aşteptăm cu bucurie vremea când Dumnezeu va învinge păcatul şi moartea.

5 Fie ca Dumnezeu, care dăruieşte răbdare, statornicie şi îmbărbătare să vă ajute să trăiţi în armonie desăvârşită unul cu altul – fiecare din voi manifestând faţă de celălalt atitudinea lui Cristos.

6 Şi atunci toţi vom putea să-l lăudăm pe Domnul într-un singur glas, slăvindu-l pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.

7 Aşadar, primiţi-vă călduros unul pe altul în sânul bisericii, după cum v-a primit şi Cristos, cu toată căldura; atunci Domnul va fi glorificat.

8 Nu uitaţi că Isus Cristos a venit să demonstreze că Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor sale, făcute părinţilor noştri evrei.

9 Aduceţi-vă însă aminte că el a mai venit pentru ca şi ne-evreii să poată fi salvaţi şi să-l slăvească pe Dumnezeu pentru îndurările arătate faţă de ei. Asta a vrut să spună psalmistul când a scris: „Te voi lăuda printre ne-evrei şi voi cânta numele tău.”

10 Iar într-alt loc: „Bucuraţi-vă, o, ne-evreilor, împreună cu poporul său, evreii.”

11 Şi încă o dată: „O, voi, ne-evreilor, lăudaţi pe Domnul, şi toţi să-l laude.”

12 Iar profetul Isaia spunea aşa: „Se va ridica un Moştenitor din casa lui Iese, şi el va fi rege peste Neamuri; ele îşi vor pune nădejdea numai în el.”.

13 Astfel, eu mă rog pentru voi, Neamurile, ca Dumnezeu care vă dă speranţă, să vă ţină fericiţi şi plini de pace, pe voi cei care credeţi în el prin puterea Duhului Sfânt care se află în voi.

14 Ştiu, fraţii mei, că voi sunteţi înţelepţi şi buni, şi că aveţi cunoştinţa despre aceste lucruri, încât puteţi să-i învăţaţi şi pe alţii tot ce ţine de ele.

15 Totuşi mi-am luat îndrăzneala de a stărui asupra unor aspecte, ştiind că nu aveţi nevoie decât de această subliniere din partea mea; căci eu sunt, prin harul lui Dumnezeu, un trimis special al lui Isus Cristos la voi, Neamurile,

16 însărcinat să vă aduc Evanghelia şi să vă ofer lui Dumnezeu ca pe o jertfă înmiresmată; căci Duhul Sfânt v-a curăţit şi v-a făcut plăcuţi lui Dumnezeu.

17 Aşa că, e drept să mă mândresc puţin cu tot ce a făcut Isus Cristos prin mine.

18 Nu îndrăznesc să judec cu câtă eficacitate i-a folosit pe alţii, dar un lucru ştiu: că de mine s-a folosit pentru câştigarea ne-evreilor de partea lui Dumnezeu.

19 I-am câştigat prin mesajul meu şi prin modul meu de viaţă printre ei, precum şi prin minunile ce s-au făcut prin mine ca semne de la Dumnezeu – toate prin puterea Duhului Sfânt. În felul acesta, am predicat întreaga Evanghelie a lui Cristos, începând de la Ierusalim şi până departe în Illyricum.

20 În tot acest timp însă dorinţa mea supremă a fost să merg şi mai departe, predicând prin locuri unde numele lui Cristos nu s-a mai auzit, decât să vin în localităţi unde altcineva a şi pus deja bazele unei biserici.

21 Eu am urmat planul amintit de Scripturi, unde Isaia spune că aceia care nu au mai auzit niciodată numele lui Cristos vor vedea acum şi vor înţelege.

22 De fapt, acesta e motivul pentru care mi-a trebuit atâta timp să vin în vizită la voi.

23 Dar acum, în sfârşit, mi-am încheiat munca aici şi sunt gata să vin după atâţia ani lungi de aşteptare.

24 Căci am de gând să fac o călătorie în Spania şi cu această ocazie voi face un popas la Roma; apoi, după ce vom fi petrecut un moment plăcut împreună, mă veţi putea trimite din nou să-mi continui călătoria.

25 Înainte de a veni însă trebuie să mă reped până la Ierusalim cu un dar pentru fraţii creştini evrei de acolo.

26 Căci, vedeţi, fraţii din Macedonia şi Ahaia au făcut o colectă pentru cei din Ierusalim, care trec prin vremuri atât de grele.

27 Ei s-au bucurat mult că au avut acest prilej, întrucât sunt încredinţaţi că datorează mult creştinilor de la Ierusalim. De ce aceasta? Pentru că vestea despre Cristos le-a parvenit prin biserica de la Ierusalim. Or, din moment ce au primit acest minunat dar spiritual al Evangheliei de la ei, socotesc că cel puţin atât pot să facă şi ei, în schimb, să le ofere ceva ajutor material.

28 De îndată ce voi preda aceşti bani şi voi încheia această faptă bună a lor, voi veni să vă văd, în drum spre Spania.

29 Şi sunt sigur că atunci când voi veni, Domnul îmi va da o mare binecuvântare pentru voi.

30 Nu aţi vrea voi acum să vă uniţi cu mine în rugăciune? De dragul Domnului Isus Cristos, şi din pricina iubirii voastre pentru mine – ce vi s-a dat prin Duhul Sfânt – rugaţi-vă mult împreună cu mine pentru activitatea mea.

31 Rugaţi-vă ca în Ierusalim să fiu ferit de cei ce nu sunt creştini. Rugaţi-vă, de asemenea, ca creştinii de acolo să primească banii pe care îi duc lor.

32 Atunci voi putea veni la voi cu inima fericită, dacă va voi Domnul, şi ne vom putea înviora unii pe alţii.

33 Şi acum, Dumnezeul nostru, care dăruieşte pacea, să fie cu voi toţi. Amin.

16

1 Fibia, o soră scumpă din Cencrea, vă va vizita în curând. A lucrat din greu la biserica de acolo.

2 Primiţi-o ca pe sora voastră în Domnul, făcându-i o caldă primire creştinească. Ajutaţi-o în orice fel puteţi, căci şi ea pe mulţi i-a ajutat în nevoile lor, inclusiv pe mine.

3 Salutaţi-i din partea mea pe Priscilla şi Aquila. Ei au fost colegii mei în misiunea lui Cristos Isus.

4 De fapt, ei şi-au riscat viaţa pentru mine; şi nu sunt eu singurul care le sunt recunoscător: toate bisericile dintre Neamuri le sunt recunoscătoare.

5 Vă rog să transmiteţi salutări tuturor celor care se adună să se închine în casa lor. Salutaţi-l pe bunul meu prieten Epenet. El a fost primul om care a devenit creştin în Asia.

6 De asemenea, transmiteţi mulţumiri Mariei, care a depus atâtea eforturi pentru a ne ajuta.

7 Apoi urmează Andronic şi Iunia, rudele mele, care au fost în închisoare cu mine. Ei se bucură de respectul apostolilor şi au devenit creştini înaintea mea. Vă rog transmiteţi-le salutările mele.

8 Sănătate lui Ampliat, pe care-l iubesc ca pe unul din copiii lui Dumnezeu,

9 şi Urban, colegul nostru de lucru şi preaiubitul Stachis.

10 Nu-l uitaţi nici pe Apeles, un om bun, cu trecere la Dumnezeu; saluta-ţi-l din partea mea. Transmiteţi urări de sănătate celor care lucrează în casa lui Aristobul.

11 Salutaţi-l pe Herodion, ruda mea. Salutaţi sclavii creştini din casa lui Narcisus.

12 Uraţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul şi scumpei Persida, care a lucrat atâta pentru Domnul.

13 Salutaţi-l pe Rufus, cel pe care Domnul l-a ales să fie al său; de asemenea şi pe scumpa sa mamă, care mi-a fost şi mie o mamă adevărată.

14 Şi vă rog să transmiteţi saluturile mele lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patroba, Hermei şi celorlalţi fraţi care sunt cu ei.

15 Transmiteţi dragostea mea lui Filolog şi luliei, lui Nereus şi surorii sale Olimpia şi tuturor fraţilor care sunt împreună cu ei.

16 Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare Sfântă. Toate bisericile de aici vă transmit salutări.

17 Mai am de spus un singur cuvânt înainte de a încheia această scrisoare. Feriţi-vă de cei care produc dezbinări şi fac să se clatine credinţa altora, venind cu învăţături despre Cristos care sunt contrare celor care vi s-au dat.

18 Asemenea învăţători nu lucrează pentru Domnul nostru Isus, ci urmăresc doar avantaje personale. Ei sunt vorbitori buni, şi oamenii simpli sunt adesea amăgiţi de ei.

19 Dar toată lumea ştie că voi rămâneţi credincioşi şi sinceri. Asta îmi produce multă fericire. Vreau ca întotdeauna să ştiţi limpede ce este bine şi să rămâneţi curaţi în faţa oricărui rău.

20 Dumnezeul păcii îl va zdrobi curând pe Satana sub picioarele voastre. Binecuvântările de la Domnul nostru Isus Cristos să se coboare asupra voastră.

21 Timotei, colaboratorul meu, şi Luciu, Iason şi Sospitar, rudele mele, vă transmit multe salutări.

22 Eu, Terţiu, cel care scrie această scrisoare pentru Pavel, vă trimit şi eu salutările mele, ca frate creştin în credinţă.

23 Gaius mă roagă să vă transmit sănătate din partea lui. Eu sunt oaspetele său şi biserica se adună aici în casa lui. Erastus, vistierul oraşului, vă transmite salutări; la fel şi Cuart, un frate creştin.

24 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi cu toţi.

25 Vă încredinţez lui Dumnezeu, care e în stare să vă întărească şi să vă statornicească în Domnul, după cum spune Evanghelia şi după cum v-am spus şi eu. Acesta e planul lui Dumnezeu de mântuire pentru voi, ne-evreii, ţinut secret de la începuturile timpului.

26 Dar acum, aşa cum au prezis profeţii şi la porunca lui Dumnezeu, acest mesaj se vesteşte pretutindeni, pentru ca oamenii din toată lumea să aibă credinţă în Cristos şi să asculte de el.

27 Lui Dumnezeu, singurul înţelept, să-i fie slava în veci prin Isus Cristos Domnul nostru. Amin.