1

1 Scumpi prieteni. Această scrisoare e din partea mea, Pavel, numit de Dumnezeu să fiu solul lui Isus Cristos şi din partea scumpului nostru frate Timotei. Vă scriem vouă, tuturor credincioşilor din Corint şi din toată Grecia.

2 Fie ca Dumnezeu Tatăl nostru şi Domnul Isus Cristos să vă binecuvânteze din plin, pe fiecare în parte, şi să vă dăruiască pace!

3 Ce Dumnezeu minunat avem – el e Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, izvorul oricărei îndurări,

4 cel care, în chip atât de minunat, ne mângâie şi ne întăreşte în toate greutăţile şi încercările noastre!

5 Şi oare de ce face asta? Pentru ca atunci când şi alţii trec prin necazuri, având nevoie de compasiunea şi îmbărbătarea noastră, şi noi să le putem da ajutorul şi mângâierea pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Să fiţi siguri de acest lucru; cu cât suferim mai mult pentru Cristos, cu atât ne va copleşi şi el mai mult cu mângâierile şi încurajările sale.

6 Datorită acestor necazuri v-am putut aduce mângâierea şi mântuirea lui Dumnezeu. Dar, în necazul nostru, Dumnezeu ne-a mângâiat –

7 şi aceasta tot pentru ca să vă ajutăm pe voi: anume, să vă arătăm din experienţa noastră personală cu câtă duioşie vă mângâie Dumnezeu când treceţi prin aceleaşi suferinţe. El vă va da tăria să rezistaţi.

8 Socotesc că ar trebui să ştiţi şi voi, scumpi fraţi, ce vremuri grele am trăit în Asia. Am fost de-a dreptul zdrobiţi şi copleşiţi. Ba. ne-am temut că nu vom mai ieşi vii din această încercare.

9 Simţeam că suntem sortiţi pieirii şi vedeam cât de neputincioşi ajunseserăm. Dar a fost bine că s-a întâmplat aşa, deoarece în această situaţie am lăsat totul în mâna lui Dumnezeu, singurul care ne mai putea salva – căci el e în stare să învie şi morţii.

10 Şi el ne-a ajutat şi ne-a salvat de la o moarte groaznică, ba încă şi mai mult, avem încrederea că va continua s-o facă mereu.

11 Dar şi voi trebuie să ne ajutaţi, rugându-vă pentru noi. Căci multe mulţumiri şi laude veţi înălţa lui Dumnezeu, când veţi vedea că rugăciunile voastre pentru siguranţa noastră au fost ascultate!

12 Ne bucurăm mult că putem zice, în deplină sinceritate, că în toate legăturile care le-am avut cu alţii am fost curaţi şi sinceri, bizuindu-ne pe ajutorul Domnului, şi nu pe propria noastră destoinicie. Dacă se poate, acest lucru e şi mai adevărat în ce priveşte conduita noastră faţă de voi.

13 Scrisorile mele au fost sincere şi deschise; nu am fost niciodată echivoc! Şi deşi voi încă nu mă cunoaşteţi prea bine (sper totuşi că într-o zi veţi avea ocazia să mă cunoaşteţi), aş dori să faceţi un efort şi să mă acceptaţi, fiind mândri de mine –

14 cum deja sunteţi, într-o anumită măsură – căci şi eu voi fi mândru de voi în ziua aceea când va veni din nou Domnul Isus.

15 Tocmai fiindcă eram atât de sigur de înţelegerea şi încrederea voastră,

16 am plănuit să mă opresc să vă văd în drumul meu spre Macedonia, şi apoi din nou la întoarcere, pentru a vă fi dat astfel o dublă binecuvântare şi voi să mă puteţi trimite mai departe în călătoria mea spre Iudeea.

17 Bine, vă veţi întreba voi, dar atunci de ce mi-am schimbat planul? Oare nu mă hotărâsem încă definitiv? Sau poate sunt şi eu ca un om din lume care zice „da”, când, de fapt, vrea să spună „nu”?

18 Nicidecum! Pe cât e Dumnezeu de adevărat, pe atât de mult mă deosebesc eu de acest soi de oameni. La mine „da” înseamnă „da”.

19 Timotei, Silvan şi cu mine v-am vorbit despre Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. El nu e din aceia care să spună „da” când vrea să spună „nu.” El întotdeauna face precum zice.

20 El execută şi împlineşte toate promisiunile lui Dumnezeu, oricât de multe ar fi; iar noi le-am spus tuturor ce plin de credincişie este el, dând slavă numelui său.

21 Tocmai acest Dumnezeu a făcut din mine şi din voi creştini loiali şi ne-a dat recunoaşterea şi mandatul de apostoli să predicăm Vestea cea bună.

22 El şi-a pus pecetea asupra noastră – semnul distinctiv că-i aparţinem – şi ne-a dat Duhul său Sfânt în inimile noastre ca o garanţie a faptului că suntem ai lui şi ca o primă rată din tot ce urmează să ne mai dea.

23 Mă adresez acestui Dumnezeu, să depună el mărturie împotriva mea dacă n-aş spune cumva adevărul; motivul pentru care nu am venit încă în vizită la voi este că nu doresc să vă întristez printr-o mustrare severă.

24 Când voi veni totuşi, deşi nu voi putea fi de prea mare ajutor pentru credinţa voastră – căci e deja puternică – aş dori să contribui cu ceva la bucuria voastră: aş dori să vă fac fericiţi, şi nu trişti.

2

1 Mi-am zis: „Nu, hotărât lucru, n-am să-i mai întristez printr-o altă vizită penibilă.”

2 Căci dacă eu vă întristez, atunci mie cine are să-mi aducă bucurie? Voi sunteţi cei care-mi aduceţi bucurie; or, dacă eu vă provoc durere, ce bucurie o să mai am?

3 De aceea am scris aşa cum am scris în ultima mea scrisoare, pentru ca să limpeziţi situaţia înainte de venirea mea. Astfel, când, în sfârşit, voi veni la voi, nu mă vor/ întrista tocmai aceia care s-ar cuveni să-mi aducă cea mai mare bucurie. Eram convins că bucuria voastră depinde atât de mult de a mea, încât nici voi nu veţi fi mai fericiţi dacă nu voi veni la voi cu bucurie.

4 Ah, cât de greu mi-a fost să scriu scrisoarea aceea! Aproape că mi-a frânt inima şi vă spun sincer că am plâns scriind-o. Nu am vrut să vă rănesc, dar a trebuit să vă arăt cât de mult vă iubesc şi cât mă interesează soarta voastră.

5 Nu uitaţi că omul acela despre care v-am scris – pricina întregului necaz – nu mi-a adus mâhnire mie personal, cât vouă celorlalţi (deşi, e drept, m-a atins şi pe mine).

6 N-aş vrea să fiu mai aspru cu el decât s-ar cuveni. Destul a fost pedepsit prin faptul că l-aţi condamnat cu toţii într-un singur glas.

7 Acum este timpul să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi. Altminteri, s-ar putea să ajungă atât de înverşunat şi descurajat, încât să nu-şi mai revină.

8 Vă rog să-i arătaţi acum că îl iubiţi încă foarte mult.

9 V-am scris aşa cum v-am scris pentru ca să văd până unde veţi merge cu ascultarea faţă de mine.

10 Când iertaţi voi pe cineva, şi eu îl iert. Şi orice am iertat (în măsura în care m-a afectat şi pe mine), am iertat prin autoritatea lui Cristos şi spre binele vostru.

11 Trebuie să iertăm şi din alt motiv şi anume, pentru a nu fi înşelaţi de Satana; căci noi ştim ce încearcă el să facă.

12 Ei bine, când am ajuns în cetatea Troas, Domnul mi-a dat ocazii extraordinare de a predica Evanghelia.

13 Dar Tit, scumpul meu frate, nu era acolo ca să mă întâmpine şi astfel, nu m-am putut odihni, întrebându-mă unde o fi şi ce i s-o fi întâmplat. Aşa că, mi-am luat rămas bun şi am plecat direct în Macedonia, încercând să dau de el acolo.

14 Dar, să-i mulţumim lui Dumnezeu! Căci prin ceea ce a făcut Cristos, el a triumfat asupra noastră, astfel că acum, oriunde mergem, el se foloseşte de noi pentru a le vorbi altora despre Domnul şi a răspândi Evanghelia ca pe un parfum ales.

15 Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, în viaţa noastră există o aromă plăcut mirositoare, sănătoasă. Este mireasma lui Cristos din noi, o aromă atât pentru cei mântuiţi, cât şi pentru cei nemântuiţi din jurul nostru.

16 Pentru cei ce nu sunt mântuiţi, noi suntem ca o duhoare înfricoşătoare, care le aminteşte de moarte şi osândă, pe când celor care-l cunosc pe Cristos, noi le suntem un parfum dătător de viaţă. Dar cine se simte în stare de o asemenea sarcină?

17 Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inima curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Cristos.

3

1 Am început oare să ne asemănăm cu învăţătorii aceia falşi ai voştri, care vă vorbesc tot timpul doar despre ei înşişi şi vi se prezintă cu scrisori lungi de recomandare? Consider că în privinţa noastră nu aveţi nevoie de nici o scrisoare de recomandare.

2 Singura scrisoare de care am nevoie sunteţi voi înşivă! Cât priveşte schimbarea în bine ce a survenit în inimile voastre, oricine poate vedea că am făcut o lucrarea bună printre voi.

3 Toţi vor observa că sunteţi o scrisoare de la Cristos, scrisă de noi. Nu e o scrisoare aşternută cu toc şi cerneală, ci prin Duhul Dumnezeului celui viu; nu e săpată în piatră, ci în inimi omeneşti.

4 Îndrăznim să afirmăm aceste lucruri bune despre voi numai datorită marii încrederi pe care o avem în Dumnezeu prin Cristos, că el ne va ajuta să rămânem credincioşi celor afirmate de noi,

5 şi nu fiindcă am crede că putem realiza noi înşine ceva trainic. Singura noastră putere şi singurul nostru ajutor ne vin de la Dumnezeu.

6 El este acela care ne-a ajutat să spunem altora despre noul său legământ pe baza căruia pot fi mântuiţi. Noi nu le spunem că trebuie să se supună fiecărei legi a lui Dumnezeu fiindcă altfel vor muri, ci le spunem că există viaţă pentru ei de la Duhul Sfânt. Vechea cale de mântuire prin încercarea de a păzi Legea sfârşeşte în moarte; prin calea cea nouă, Duhul Sfânt le dă viaţă.

7 Cu toate acestea, acel sistem străvechi de legi care ducea la moarte a fost încununat la început cu atâta slavă, încât oamenii nu au putut suporta să-l privească pe Moise în faţă. Deoarece, în momentul în care le-a dat legea lui Dumnezeu pe care urmau s-o respecte, faţa îi strălucea cu însăşi slava lui Dumnezeu – deşi, începuse deja să-şi piardă din luminozitate.

8 Atunci noi oare să nu ne aşteptăm la o slavă, cu mult mai mare, în zilele acestea când Duhul Sfânt dăruieşte viaţă?

9 Dacă planul care duce la pieire a fost slăvit, cu mult mai slăvit este planul care-i pune pe oameni în ordine cu Dumnezeu.

10 De fapt, slava aceea de la în ceput, ce strălucea pe faţa lui Moise, e palidă pe lângă copleşitoarea slavă a noului legământ.

11 Deci, dacă vechiul sistem, care s-a stins cu timpul, era totuşi încununat de slavă cerească, slava noului plan de mântuire al lui Dumnezeu este, cu siguranţă, mai mare, fiindcă este eternă.

12 Întrucât ştim că noua slavă de acum nu se va risipi niciodată, putem predica cu mare îndrăzneală,

13 nu ca Moise, care şi-a acoperit faţa cu un văl, pentru ca israeliţii să nu vadă cum i se pierde slava.

14 Însă nu numai faţa lui Moise era acoperită cu un văl, ci şi minţile şi priceperea poporului său, care era împiedicat să vadă. Ba, încă şi acum, când se citeşte Scriptura, ai impresia că inimile şi minţile evreilor sunt acoperite de un văl gros, întrucât ei nu văd şi nu pot înţelege adevăratul sens al Scripturilor. Căci vălul acesta al neînţelegerii nu poate fi înlăturat decât prin credinţa în Cristos.

15 Chiar şi azi, când citesc ei scrierile lui Moise, un văl este peste inimile lor, (întrucât ei cred că respectarea Legii este calea prin care pot fi mântuiţi).

16 Dar, ori de câte ori se întoarce cineva la Domnul din păcatele sale, vălul este numaidecât înlăturat.

17 Domnul este Spiritul care dă viaţă şi unde e el, acolo e libertate faţă de încercarea de a fi salvat prin respectarea legilor lui Dumnezeu.

18 Noi credincioşii nu avem nici un văl pe faţă; noi putem fi oglinzi ce reflectă luminos slava Domnului. Şi în măsura în care lucrează Duhul Domnului înlăuntrul nostru, ne asemănăm tot mai mult cu el.

4

1 Chiar Dumnezeu însuşi, în îndurarea sa, este cel care ne-a încredinţat această misiune minunată de a spune altora Vestea sa Bună, aşa încât noi nu ne vom da niciodată bătuţi.

2 Noi nu încercăm să-i determinăm pe oameni să creadă prin şiretlicuri – nu avem nici un interes să păcălim pe cineva. Niciodată nu încercăm să facem pe cineva să creadă că Biblia ne învaţă un anumit lucru, care în realitate să nu fie adevărat. Respingem categoric orice metode ruşinoase de genul acesta. Ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu când vorbim, şi astfel spunem adevărul, aşa cum vor confirma cei care ne cunosc.

3 Dacă e ascunsă de cineva Evanghelia pe care o predicăm, atunci ea e ascunsă de aceia care se îndreaptă spre o moarte veşnică.

4 Satana, care e dumnezeul acestei lumi rele, i-a orbit, împiedicându-i să vadă lumina glorioasă a Evangheliei care străluceşte peste ei sau să priceapă mesajul nemaipomenit pe care îl vestim noi despre slava lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.

5 Noi nu cutreierăm din loc în loc, predicându-ne pe noi înşine. Noi suntem robii voştri, slujindu-vă în numele lui Isus Cristos.

6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să fie lumină în întuneric”, ne-a făcut să înţelegem că pe chipul lui Isus Cristos se vede tocmai strălucirea slavei sale.

7 Dar comoara aceasta preţioasă, adică lumina şi puterea care strălucesc acum în noi, este cuprinsă într-un veşmânt pieritor: trupul nostru firav. Oricine îşi va da seama că glorioasa putere din noi nu ne aparţine, ci trebuie neapărat să-şi aibă izvorul în Dumnezeu.

8 Noi suntem apăsaţi din toate părţile de necazuri, nu însă frânţi sau sfărâmaţi. Suntem total nedumeriţi pentru că nu ştim de ce iau lucrurile întorsătura pe care o iau, dar nu ne dăm bătuţi niciodată.

9 Suntem trântiţi la pământ uneori, dar ne ridicăm din nou şi mergem întotdeauna mai departe.

10 Trupurile acestea ale noastre au de înfruntat moartea mereu, cum a înfruntat-o şi Isus; aşa că e limpede pentru toţi că numai Cristos cel viu ne ţine teferi.

11 Aşa este, trăim într-un pericol permanent pentru vieţile noastre, fiindcă îl slujim pe Domnul, dar acest fapt ne oferă încontinuu prilejul de a demonstra puterea lui Isus Cristos, care sălăşluieşte în trupurile noastre muritoare.

12 Datorită faptului că predicăm, suntem confruntaţi cu moartea, dar aceasta a avut drept rezultat pentru voi viaţa veşnică.

13 Noi afirmăm cu îndrăzneală ceea ce credem având încrederea că Dumnezeu ne va purta de grijă, aşa cum a făcut autorul Psalmilor când a zis: „Eu cred şi, de aceea, vorbesc.”

14 Noi ştim că acelaşi Dumnezeu care l-a adus înapoi pe Domnul Isus dintre cei morţi ne va readuce şi pe noi la viaţă împreună cu Isus şi ne va aduce în faţa lui alături de voi.

15 Suferinţele prin care trecem sunt spre folosul vostru. Şi cu cât vor fi câştigaţi mai mulţi dintre voi pentru Cristos, cu atât vor exista mai mulţi care să-i mulţumească pentru marea sa bunătate şi îndurare, iar Domnul va fi cu atât mai slăvit.

16 Iată de ce nu ne dăm bătuţi niciodată. Deşi trupurile noastre se sting, tăria noastră lăuntrică în Domnul creşte pe zi ce trece, tot mai mult.

17 La urma urmelor, necazurile şi suferinţele noastre actuale sunt destul de mici şi nu vor ţine multă vreme. Dar perioada aceasta scurtă cât ţine durerea va aduce cu sine, în final, cele mai alese binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru noi, în vecii vecilor.

18 Astfel, noi nu ne uitam la ce se vede în momentul de faţă, la necazurile care ne împresoară din toate părţile, ci aşteptăm cu nerăbdare bucuriile încă nevăzute ale cerului. Necazurile se vor sfârşi curând, dar bucuriile care urmează vor ţine în veci.

5

1 Acum însă ştim că dacă e nimicit cortul acesta pământesc în care locuim, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă eternă în cer, nezidită de mâini omeneşti.

2 Între timp însă gemem, tânjind de dor să fim îmbrăcaţi cu locuinţa noastră cerească,

3 pentru că atunci când vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi găsiţi goi.

4 Căci atâta timp cât suntem în cortul acesta, gemem şi suntem împovăraţi, deoarece nu dorim să fim dezbrăcaţi, ci să fim îmbrăcaţi cu locuinţa cerească, pentru ca ceea ce e muritor să poată fi înghiţit de viaţă.

5 Însă Dumnezeu tocmai pentru scopul acesta ne-a creat şi ne-a dăruit Duhul Său ca o arvună, garantându-ne ceea ce urmează încă să primim.

6 Aşteptăm acum cu bucurie şi încredere să primim trupurile noastre cereşti, conştienţi fiind că fiecare clipă petrecută în aceste trupuri muritoare înseamnă o clipă petrecută departe de locuinţa noastră cerească, unde vom fi împreună cu Isus.

7 Noi ştim că aceste lucruri sunt adevărate, prin credinţă, şi nu prin vedere.

8 Şi nu ne temem, ci ne-am împăcat cu gândul că vom muri, fiindcă atunci vom merge acasă la Domnul.

9 Deci obiectivul nostru este să-i facem pe plac lui prin tot ce în treprindem, fie că ne aflăm aici, în acest trup, fie că suntem detaşaţi de acest trup, dar cu Domnul în cer.

10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm îna intea lui Cristos, pentru a fi judecaţi şi a ni se dezvălui viaţa în faţa sa. Fie care din noi va primi ceea ce i se cu vine pentru lucrurile bune sau rele pe care le va fi făcut în trupul său pământesc.

11 Tocmai fiindcă avem această teamă solemnă de Domnul, veşnic prezentă în mintea noastră, muncim cu atâta sârguinţă pentru câştigarea altora. Dumnezeu cunoaşte inimile noastre şi ştie cât sunt de curate în această privinţă, după cum sper că şi voi le cunoaşteţi în adâncul vostru.

12 Am început cumva din nou să ne umflam în pene? Nici vorbă de aşa ceva! Vă înarmez doar cu argumente serioase pe care le puteţi folosi faţă de aceia dintre voi care se laudă ce grozavi sunt şi cât de bine predică, dar nu au inimă sinceră şi curată. Voi vă puteţi lăuda cu noi că, cel puţin, avem intenţii bune şi sincere.

13 Suntem oare nebuni de spunem asemenea lucruri despre noi înşine? Dacă suntem, atunci e pentru a da slavă lui Dumnezeu. Iar dacă, dimpotrivă, suntem în toate facultăţile mintale, asta e spre folosul vostru.

14 Tot ce facem pentru voi se datorează faptului că suntem călăuziţi de iubirea lui Cristos. Din moment ce credem că Cristos a murit pentru noi toţi, trebuie să credem şi că noi am murit faţă de vechiul fel de trai pe care îl duceam cândva.

15 El a murit pentru toţi, aşa încât toţi cei care trăiesc, ca unii care au primit de la el viaţă veşnică, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, după bunul lor plac, ci să-şi trăiască viaţa după placul lui Cristos, care a murit şi a înviat pentru ei.

16 Aşadar, încetaţi de a-i mai cântări pe creştini după ce crede lumea despre ei sau după cum vi se par vouă, la suprafaţă. Odată gândeam şi eu aşa despre Cristos, în mod eronat, crezând că nu e decât un om ca mine. Câtă deosebire în felul meu actual de a gândi!

17 Când se întoarce cineva la Dumnezeu, devine un om cu totul nou pe dinăuntru. El nu mai este deloc acelaşi. S-a născut o nouă viaţă!

18 Toate lucrurile acestea noi sunt de la Dumnezeu, care ne-a readus la sine prin faptele lui Cristos. Şi Dumnezeu ne-a dăruit privilegiul de a-i îndemna pe toţi să intre în graţia sa şi să ne împace cu el.

19 Căci Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine, nemaiţinând cont de păcatele lor, ci ştergându-le cu desăvârşire. Acesta e minunatul mesaj pe care ni l-a dat el să-l vestim altora.

20 Noi suntem ambasadorii lui Cristos. Dumnezeu se foloseşte de noi pentru a vă vorbi: noi vă rugăm fierbinte, aşa cum v-ar ruga însuşi Cristos, să primiţi dragostea ce v-o oferă el: împăcaţi-vă cu Dumnezeu.

21 Căci Dumnezeu l-a încărcat pe Cristos cu păcatele noastre, pe el, cel care era fără păcat, iar apoi, în schimbul acestora, a turnat bunătatea lui Dumnezeu în noi!

6

1 Ca părtaşi ai lui Dumnezeu, vă rugăm fierbinte să nu lăsaţi să vă scape mesajul acesta minunat despre marea bunătate a lui Dumnezeu.

2 Căci aşa zice Dumnezeu: „Strigătul vostru a ajuns la mine la momentul potrivit, când uşile de primire erau larg deschise. V-am ajutat în ziua aceea când a fost oferită salvarea”. În clipa de faţă, Dumnezeu e gata să vă primească cu bucurie. Astăzi e gata să vă salveze.

3 Noi încercăm să trăim în aşa fel, încât nimeni să nu fie ofensat sau împiedicat să-l găsească pe Domnul din pricina felului nostru de a acţiona, în aşa fel încât nimeni să nu se poată lega de noi şi să dea apoi vina pe Domnul.

4 De fapt, prin tot ceea ce facem, încercăm să dovedim că suntem nişte vestitori adevăraţi ai lui Dumnezeu, îndurăm suferinţe, greutăţi şi necazuri de tot felul.

5 Am fost bătuţi, aruncaţi în închisoare, am înfruntat mânia gloatelor, am muncit până la epuizare, am petrecut nopţi întregi nedormite, de veghe, şi am postit.

6 Ne-am dovedit a fi ceea ce afirmăm că suntem prin vieţile noastre integre, prin înţelegerea Evangheliei şi prin răbdarea noastră. Am fost buni, plini de iubire adevărată şi umpluţi cu Duhul Sfânt.

7 Am fost demni de încredere iar puterea lui Dumnezeu ne-a ajutat în tot ce am întreprins. Ne-a stat la dispoziţie întreg arsenalul unui om evlavios – arme de apărare şi arme de atac.

8 Noi rămânem credincioşi Domnului, fie că suntem onoraţi, fie că suntem dispreţuiţi, fie că suntem criticaţi, fie că suntem lăudaţi. Noi suntem sinceri, deşi alţii spun că am fi mincinoşi.

9 Lumea ne ignoră, dar Dumnezeu ne cunoaşte; trăim în vecinătatea morţii şi totuşi uite ce vii suntem! Am fost răniţi, dar n-am fost lăsaţi să murim.

10 Avem în inimă durere dar, în acelaşi timp, şi bucuria Domnului. Suntem săraci, dar dăm altora bogate daruri spirituale. Nu posedăm nimic, şi totuşi ne bucurăm de toate.

11 O, scumpii mei prieteni corinteni! V-am făcut cunoscut tot ceea ce simt; vă iubesc din toată inima.

12 Orice răceală care mai stăruie între noi se datorează nu lipsei mele de dragoste, ci faptului că iubirea voastră e prea mică şi nu ajunge până la mine pentru a mă atrage.

13 Vă vorbesc acum ca şi când aţi fi chiar proprii mei copii. Deschideţi-vă inimile faţă de noi! Răspundeţi la dragostea noastră!

14 Să nu intraţi în tovărăşie cu cei care nu-l iubesc pe Domnul, căci ce au oamenii lui Dumnezeu în comun cu oamenii păcatului? Cum poate convieţui lumina cu întunericul?

15 Şi ce armonie poate exista între Cristos şi Diavolul? Cum se poate întovărăşi un credincios cu un necredincios?

16 Şi ce unire poate exista între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci voi sunteţi templul lui Dumnezeu, căminul Dumnezeului viu şi aşa a declarat Dumnezeu despre voi: „Eu voi locui în ei şi voi umbla printre ei, voi fi Dumnezeul lor iar ei vor fi poporul meu.”

17 De aceea, Domnul a zis: „Părăsiţi-i; despărţiţi-vă de ei; nu vă atingeţi de ce este murdar; şi eu vă voi primi

18 şi vă voi fi Tată iar voi veţi fi fiii şi fiicele mele.”

7

1 Având promisiuni atât de măreţe, scumpi prieteni, haideţi atunci să ne îndepărtăm de tot ce e greşit, atât cu trupul, cât şi cu duhul, şi să ne curăţim, trăind în acea frică sănătoasă de Domnul, dăruindu-ne în întregime numai lui.

2 Vă rog să vă deschideţi iarăşi inima faţă de noi, căci pe nici unul din voi nu l-am nedreptăţit în vreun fel. Nici unul din voi nu a fost dus în rătăcire. Noi nu am înşelat pe nimeni şi nu am profitat de nici unul.

3 Nu spun asta ca să vă cert sau să vă învinuiesc, ci, dimpotrivă – cum spuneam mai înainte – vă voi purta în veci în inima mea şi voi trăi şi voi muri împreună cu voi.

4 Am cea mai mare încredere în voi şi mă mândresc cu voi. Mult m-aţi încurajat voi pe mine; mi-aţi adus atâta bucurie, în ciuda tuturor suferinţelor mele.

5 Când am sosit în Macedonia, nu am avut deloc parte de odihnă, în afară, la tot pasul, ne loveam de necazuri; iar înăuntru, inimile ne erau pline de teamă.

6 Atunci Dumnezeu, care încurajează pe toţi cei descurajaţi, ne-a înviorat prin sosirea lui Tit.

7 Nu numai prezenţa lui a constituit o bucurie, ci şi veştile aduse de el despre zilele minunate petrecute cu voi. Când mi-a spus ei cu câtă nerăbdare aşteptaţi vizita mea şi ce rău v-a părut de cele întâmplate, şi mi-a vorbit despre loialitatea şi căldura dragostei voastre pentru mine, n-am mai putut de bucurie!

8 Acum nu-mi pare rău că v-am tri mis scrisoarea aceea, deşi îmi păruse rău o vreme, ştiind cât de dureroasă va fi pentru voi. Însă nu va durut decât pentru scurt timp.

9 Acum mă bucur că v-am trimis-o, nu pentru că v-a rănit ci pentru că durerea v-a făcut să va reîntoarceţi la Dumnezeu, întristarea pe care aţi simţit-o a fost o întristare folositoare, de felul aceleia pe care doreşte Dumnezeu s-o aibă copiii săi, aşa încât să nu mai fie nevoie să mă adresez vouă cu asprime.

10 Căci Dumnezeu foloseşte câteodată întristarea în viaţa noastră pentru a ne ajuta să părăsim păcatul şi să căutăm viaţa veşnică. Nu trebuie să ne pară rău niciodată că el ne trimite această întristare. Dar întristarea unui necredincios nu este întristarea adevăratei pocăinţe şi nu-l poate scăpa pe cineva de la moarte veşnică.

11 Uitaţi-vă la voi înşivă şi vedeţi cât bine v-a făcut această mâhnire de la Domnul. N-aţi mai dat din umeri, nepăsători, ci aţi devenit serioşi şi sinceri, dorind să scăpaţi cât mai repede de păcatul de care vă scrisesem! V-aţi îngrozit de cele întâmplate şi aţi dorit fierbinte să vin să vă ajut. Aţi trecut imediat la rezolvarea problemei, pedepsindu-l pe cel care păcătuise. Aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă să îndreptaţi situaţia.

12 V-am scris aşa cum v-am scris pentru ca Domnul să vă poată arăta că, de fapt, mă îngrijesc mult de voi. Acesta a fost scopul meu, chiar mai mult decât să-l ajut pe omul acela care a păcătuit sau pe tatăl său, faţă de care a păcătuit.

13 Pe lângă îmbărbătarea ce ne-aţi transmis-o prin dragostea voastră, ne-a prilejuit şi mai multă fericire bucuria lui Tit de a fi fost atât de bine primit de voi şi de a-i fi risipit temerile şi îngrijorările.

14 Eu îi spusesem cum va fi, adică, îi explicasem înainte de a pleca cât de mândru sunt de voi, şi nu m-aţi dezamăgit, întotdeauna v-am spus adevărul şi nici de data aceasta nu m-am lăudat degeaba cu voi faţă de Tit.

15 Cel mai mult vă iubeşte atunci când îşi aminteşte cu cât interes l-aţi ascultat şi cu câtă preocupare şi adâncă îngrijorare l-aţi primit.

16 Câtă fericire îmi dă acest lucru, acum după ce sunt convins că totul e iarăşi în ordine între voi. Încă o dată pot avea încredere deplină în voi.

8

1 Şi acum, doresc să vă spun ce a făcut Dumnezeu în harul său pentru bisericile din Macedonia.

2 Deşi au trecut prin multe necazuri şi vremuri grele, ei au îmbinat bucuria lor minunată cu crunta lor sărăcie, fapt care a dus la un belşug de dărnicie pentru alţii.

3 Ei nu au dat doar atât cât au putut, ci mult mai mult; şi pot fi martor că au făcut aceasta din propria lor iniţiativă, şi nu pentru că i-am îndemnat eu.

4 S-au rugat stăruitor de noi să luăm banii, pentru ca şi ei să participe cu ceva la bucuria de a-i ajuta pe creştinii din Ierusalim.

5 Ba, mai mult, au întrecut toate aşteptările noastre, căci, de la bun început, fapta lor a pornit dintr-o dăruire personală faţă de Domnul şi faţă de noi, lăsând ca Dumnezeu să-i călăuzească cum va voi el prin intermediul nostru.

6 Ei au fost atât de entuziasmaţi de faptul că l-am îndemnat pe Tit – cel care, din capul locului, v-a îndemnat la dărnicie – să vă facă o vizită şi să vă îndemne să duceţi până la capăt partea ce vă revine în această slujbă duhovnicească a dărniciei.

7 Voi sunteţi primii în atâtea privinţe: aveţi o credinţă atât de mare, atâţia predicatori buni, posedaţi atâta învăţătură şi manifestaţi atâta entuziasm şi dragoste pentru noi. Acum aş dori să fiţi primii şi în duhul dărniciei, dăruind cu voie bună.

8 Nu vă dau o poruncă; şi nu zic că trebuie să faceţi aşa, dar văd cât zel pun alţii în această misiune. Şi atunci, prin dărnicia voastră, pot să mă conving şi eu că iubirea vă este adevărată şi că nu se mărgineşte doar la vorbe.

9 Doar ştiţi câtă iubire şi bunătate a avut Domnul nostru Isus: deşi el a fost peste măsură de bogat, s-a făcut sărac de tot numai ca să vă ajute pe voi, tocmai sărăcia lui fiind aceea care v-a îmbogăţit.

10 Vreau să vă fac o propunere, să duceţi la îndeplinire ce aţi început acum un an, întrucât nu numai că voi aţi venit cu ideea, ci aţi şi pus-o primii în aplicare.

11 Cum aţi pornit cu atâta elan, trebuie să duceţi până la capăt acest plan, cu tot atâta bucurie, dând atât cât puteţi din cât aveţi. Ideea voastră iniţială plină de entuziasm să-şi aibă acum răspuns în fapte concrete din partea voastră.

12 Dacă sunteţi cu adevărat dornici să daţi, atunci nu are importanţă cât daţi. Dumnezeu vrea să daţi din ceea ce aveţi, nu din ce nu aveţi.

13 Fireşte, nu vreau să spun cu asta că cei care primesc darurile voastre pot să se lăfăie pe cheltuiala voastră,

14 ci doar că trebuie să împărţiţi cu ei. În momentul de faţă, voi aveţi din belşug şi îi puteţi ajuta; altă dată, când veţi duce voi lipsă, şi ei la rândul lor vor putea împărţi cu voi. În felul acesta, fiecare va avea după nevoile sale.

15 Vă aduceţi aminte ce spun Scripturile în această privinţă? „Celui care a strâns mult nu i-a mai rămas nimic de prisos, iar celui care a strâns puţin i-a ajuns”? Deci şi voi trebuie să împărţiţi cu cei care duc lipsă.

16 Îi mulţumesc lui Dumnezeu că i-a dat şi lui Tit aceeaşi preocupare pentru voi pe care o am şi eu.

17 El s-a bucurat de propunerea pe care i-am făcut-o să vă viziteze din nou – dar cred că ar fi venit şi fără îndemnul meu, deoarece e foarte dornic să vă vadă!

18 Împreună cu el mai trimit pe încă un frate, bine cunoscut şi mult lăudat în toate bisericile ca un bun predicator al Evangheliei.

19 De fapt, omul acesta a fost ales de biserici să călătorească împreună cu mine pentru a duce darul vostru la Ierusalim. Acest lucru va da slavă Domnului şi va dovedi cât de mult dorim să ne ajutăm reciproc.

20 Călătorind împreună, vom lua toate precauţiile împotriva unor eventuale suspiciuni, deoarece nu am dori ca cineva să poată obiecta de felul cum mânuim aceste daruri mari.

21 Dumnezeu ştie că suntem cinstiţi, dar aş vrea ca şi oamenii să cunoască acest lucru. De aceea am recurs la procedura aceasta.

22 Vă mai trimit încă un frate, pe care-l cunoaştem din experienţă ca pe un creştin serios. El de-abia aşteaptă să pornească la drum, fiind cu atât mai interesat, după ce i-am vorbit despre dărnicia voastră.

23 Dacă întreabă cineva cine este Tit, spuneţi-i că este colaboratorul meu, conlucrătorul meu printre voi, iar despre ceilalţi doi puteţi să spuneţi că reprezintă comunităţile de aici şi sunt exemple strălucite de copii ai Domnului.

24 Vă rog să vă manifestaţi iubirea voastră faţă de aceşti oameni, făcând pentru ei tot ce m-am lăudat în public că veţi face.

9

1 Îmi dau seama că nici nu ar trebui să vă amintesc despre aceasta, respectiv despre ajutorul pe care se cuvine să-l daţi copiilor lui Dumnezeu.

2 Căci ştiu cu câtă râvnă o faceţi şi de aceea m-am şi lăudat prietenilor din Macedonia încă de acum un an că sunteţi gata să le trimiteţi un ajutor în bani. De fapt, tocmai entuziasmul vostru i-a determinat pe mulţi dintre ei să înceapă şi ei strângerea de ajutoare.

3 Eu însă îi trimit pe aceşti oameni tocmai pentru a mă asigura că sunteţi, într-adevăr, gata aşa cum le-am spus, cu toţi banii adunaţi; n-aş vrea ca de data aceasta să reiasă că m-am înşelat când m-am lăudat cu voi.

4 Tare mi-ar fi ruşine – după cum şi vouă v-ar fi – să-i iau pe aceşti macedonieni cu mine şi, când colo, să constat că nu sunteţi încă gata s-o faceţi, cum le-am spus!

5 Aşadar, i-am rugat pe ceilalţi fraţi de aici să se ducă înaintea mea şi să vadă dacă darul pe care l-aţi promis e pregătit deja. Aş dori să fie un dar adevărat, şi să nu pară că a fost făcut la insistenţele altuia.

6 Nu uitaţi însă un lucru, că dacă daţi puţin, puţin veţi şi primi. Gospodarul care seamănă doar câteva seminţe abia va strânge o recoltă mică, dar dacă însămânţează o cantitate mare, şi secerişul va fi bogat.

7 Fiecare trebuie să decidă singur cât să dea. Nu forţaţi pe nimeni să dea mai mult decât este dispus, căci Dumnezeu doreşte ca cei care dau să dea din toată inima.

8 Dumnezeu e în stare să vă compenseze golurile, dându-vă tot ceea ce vă lipseşte, şi chiar mai mult, aşa încât nu numai că veţi avea destul pentru acoperirea propriilor voastre nevoi, ci vă va mai rămâne din belşug să daţi cu bucurie şi altora.

9 Este aşa cum spun Scripturile: „Omul evlavios dă cu mână largă la săraci. Faptele sale bune îi vor face cinste în veci.”

10 Căci Dumnezeu, care dă sămânţă gospodarului să semene şi, mai pe urmă, o recoltă bună s-o secere şi să se bucure de ea, vă va da şi vouă tot mai multă sămânţă de semănat şi o va face să crească, pentru ca voi să puteţi dărui tot mai multe roade din secerişul vostru.

11 Da, într-adevăr, Dumnezeu vă va da din belşug, ca să puteţi da şi voi altora, iar când vom duce celor care au nevoie darurile voastre, vor izbucni în strigăte de laudă şi mulţumire către Dumnezeu pentru ajutorul vostru.

12 Astfel, două lucruri se realizează ca urmare a darurilor voastre: cei care duc lipsă vor fi ajutaţi iar aceştia, la rândul lor, nu vor mai conteni să-i mulţumească lui Dumnezeu.

13 Cei pe care-i ajutaţi se vor bucura nu numai din pricina darurilor voastre generoase, pentru ei şi pentru alţii, ci, în plus, îl vor lăuda pe Dumnezeu, văzând că faptele voastre sunt la fel de bune ca doctrina voastră.

14 Iar ei se vor ruga pentru voi fierbinte şi stăruitor, cu multă simţire, ca urmare a harului minunat al lui Dumnezeu arătat prin voi.

15 Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru Fiul său – darul său prea minunat pentru a putea fi exprimat în cuvinte.

10

1 Mă rog de voi – da, eu, Pavel, mă rog de voi, şi o fac cu blândeţe, exact aşa cum ar face-o Cristos însuşi. Totuşi unii din voi zic: „Scrisorile lui Pavel sunt îndrăzneţe, n-avem ce zice, când este departe de noi, dar când vine încoace, să vedeţi ce teamă îi va fi să ridice glasul!”

2 Sper să nu fie nevoie să vă demonstrez, când vin, cât de aspru şi neînduplecat pot fi. Nu vreau să-mi duc la îndeplinire planurile actuale cu privire la unii din voi care par să creadă că eu acţionez şi vorbesc doar ca un om călăuzit de ambiţie.

3 E drept că sunt un om oarecare, dar eu nu utilizez planuri şi metode omeneşti pentru a-mi câştiga bătăliile.

4 Pentru a doborî fortăreţele diavolului fac uz de armele puternice ale lui Dumnezeu, nu de cele făcute de mâna omului.

5 Aceste arme pot zdrobi orice argument semeţ împotriva lui Dumnezeu şi orice piedică ce s-ar ridica în calea cunoaşterii lui Dumnezeu, în felul acesta rebelii pot fi readuşi la Dumnezeu şi transformaţi în oameni care să asculte de Cristos.

6 Suntem gata să pedepsim orice neascultare, după ce supunerea voastră va fi un fapt realizat.

7 Necazul cu voi este că priviţi la mine, iar eu par slab şi neputincios; voi însă ar trebui să priviţi dincolo de aparenţe. Totuşi, dacă se poate lăuda cineva că posedă puterea şi autoritatea lui Cristos, atunci negreşit acela sunt eu.

8 Oi fi părând eu că mă laud mai mult decât se cuvine cu autoritatea ce o am asupra voastră – autoritate menită să vă ajute, nu să vă facă rău – dar, nu-i nimic, căci am să împlinesc fiecare afirmaţie pe care am făcut-o.

9 Spun aceasta pentru ca nu cumva să aveţi impresia că e o simplă bravură din partea mea când vă cert în scrisorile mele.

10 „Nu vă faceţi probleme pentru scrisorile sale”, zic unii. „Sună, într-adevăr, grozav, dar în realitate e numai gura de el. O să-l vedeţi când vine aici că nu e nimic de capul lui şi că n-aţi auzit predicator mai slab decât el!”

11 Ei bine, de data aceasta, prezenţa mea în persoană va fi tot atât de aspră pentru voi cum sunt şi scrisorile mele!

12 Vai, dar nu vă necăjiţi, căci nu voi îndrăzni să afirm că sunt tot atât de grozav ca aceştia care se laudă cât de buni sunt ei! Din păcate nu se compară decât între ei înşişi, propriile lor idei mici fiind singurul etalon pentru ei. Câtă prostie din partea lor!

13 Noi însă nu ne vom făli cu autoritatea pe care nu o avem. Ţelul nostru este să fim pe măsura planului lui Dumnezeu pentru noi, or, planul acesta cuprinde şi colaborarea cu voi.

14 Noi nu depăşim măsura când pretindem autoritatea asupra voastră, întrucât noi am venit la voi primii cu Evanghelia despre Cristos.

15 Nu e ca şi când am încerca să ne însuşim meritele ce i se cuvin altuia pentru munca înfăptuită printre voi. Dimpotrivă, noi sperăm să crească credinţa voastră şi, în ciuda limitelor încă impuse nouă, munca noastră printre voi să se extindă mult.

16 Odată realizat acest lucru, vom putea predica Evanghelia şi altor oraşe, cu mult dincolo de hotarele voastre, unde nu lucrează nimeni; atunci nu se va mai pune problema amestecului cuiva în domeniul de lucru al celuilalt.

17 După cum spun Scripturile: „Dacă are cineva de gând să se laude, atunci să se laude cu ceea ce a făcut Domnul, şi nu cu persoana lui.”

18 Când se laudă cineva singur cu lucrurile bune pe care le-a făcut, lauda lui nu prea contează. Dar când Domnul îl laudă, se schimbă situaţia!

11

1 Vă rog să aveţi răbdare cu mine; suportaţi un pic de nebunie din partea mea. Hai, mai răbdaţi-mă puţin, să vă spun tot ce am pe inimă.

2 Sunt profund îngrijorat pentru voi, cu preocuparea profundă a lui Dumnezeu însuşi. Doresc cu tot dinadinsul ca dragostea voastră să i-o dăruiţi numai lui Cristos, exact aşa cum o tânără fecioară castă îşi păstrează intactă iubirea pentru un singur bărbat: acela care-i va fi soţ.

3 Dar eu tare mă tem că dragostea voastră ar putea fi abătută de la acea atitudine de dăruire simplă şi curată faţă de Domnul, aşa cum a fost înşelată şi Eva de Satana în Grădina Eden.

4 Păreţi atât de creduli: voi credeţi absolut tot ce vi se spune, chiar dacă persoana respectivă vă predică despre un alt Isus decât cel pe care îl predicăm noi sau despre un duh deosebit de Duhul Sfânt pe care l-aţi primit voi, sau vă arată o altă cale de mântuire. Înghiţiţi totul.

5 Totuşi eu nu consider că aceşti minunaţi „mesageri de la Dumnezeu”, cum îşi zic ei, sunt mai buni cu ceva decât mine.

6 Dacă sunt un orator slab, cel puţin eu ştiu ce vorbesc, cum cred că v-aţi dat seama până acum, deoarece am dovedit acest lucru în repetate rânduri.

7 Am procedat oare greşit şi m-am înjosit cumva, făcându-mă vrednic de dispreţul vostru, prin faptul că v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu fără să vă iau nici un ban?

8 În schimb, pe alte biserici le-am „jefuit”, acceptând ofertele trimise şi cheltuindu-le în timpul şederii mele printre voi, pentru a vă sluji astfel fără plată.

9 Iar când aceste fonduri s-au epuizat şi începusem să rabd de foame, tot nu v-am cerut nimic, deoarece creştinii din Macedonia mi-au adus încă un dar. Vouă însă niciodată nu v-am cerut nici un ban, şi nici n-o voi face vreodată.

10 Promit solemn că voi spune tuturor din Grecia despre asta!

11 Şi de ce mă rog? Fiindcă nu vă iubesc? Dumnezeu ştie cât vă iubesc.

12 Dar voi proceda astfel pentru a le tăia craca de sub picioare celor care se laudă că lucrează pentru Dumnezeu exact aşa cum o facem şi noi.

13 Pe aceştia nu i-a trimis Dumnezeu; ei sunt „falsuri” care v-au amăgit să credeţi că sunt apostolii lui Cristos

14 Dar nici nu mă mir! Căci până şi Satana se poate preface în înger de lumină,

15 aşa că nu e de mirare că c pot face şi slujitorii lui, când apar în postură de slujitori evlavioşi. Până la urmă însă îşi vor primi cu vârf şi îndesat pedeapsa pe care o merită pentru faptele lor rele.

16 Iarăşi fac apel la voi, să nu consideraţi că mi-am pierdut minţile de vor besc astfel; chiar dacă aţi crede acest lucru despre mine, oricum, ascultaţi-mă – nebun sau prost – chiar dacă mă laud şi eu puţin.

17 Lăudăroşenia aceasta nu e pentru mine o poruncă din partea Domnului, căci acum procedez ca un om fără minte.

18 De vreme ce alţii vă tot amintesc cât de grozavi sunt ei, de ce nu aş face-o şi eu?

19 (Voi vă credeţi atât de înţelepţi, şi totuşi îi ascultaţi de bunăvoie pe nechibzuiţii aceia;

20 nu vă supăraţi când fac din voi robii lor, vă iau tot ce aveţi, profită de voi, îşi dau aere şi vă lovesc peste obraz.

21 Mi-e ruşine s-o mărturisesc, dar eu aşa ceva nu aş avea curajul sau tăria să fac! Dar nu există un lucru cu care să nu se laude ei – vorbesc iarăşi ca un nebun – şi să nu mă pot lăuda şi eu.)

22 Ei se laudă că sunt evrei, nu-i aşa? Ei bine, şi eu sunt. Şi mai spun că sunt israeliţi, popor ales al lui Dumnezeu, da? Şi eu sunt. Şi că sunt descendenţi ai lui Avraam? Dar şi eu sunt.

23 Spun ei că-l slujesc pe Cristos? Dar eu l-am slujit mult mai mult! Întreb ca un om care şi-a pierdut mintea. Eu am muncit mai mult, am fost aruncat în închisoare mai des, am fost biciuit de nenumărate ori şi am înfruntat moartea în repetate rânduri.

24 În cinci ocazii diferite evreii mi-au aplicat acele groaznice „treizeci şi nouă de lovituri de bici” ale lor.

25 De trei ori am fost bătut cu nuiele. O dată am fost lovit cu pietre. De trei ori am suferit naufragiu. O dată am rămas pe mare sub cerul liber o noapte întreagă şi toată ziua următoare.

26 Am străbătut kilometri anevoioşi şi adesea am fost în mare primejdie din pricina inundaţiilor şi a tâlharilor, ba chiar şi a propriilor concetăţeni, evreii, precum şi din cauza ne-evreilor. Am înfruntat pericole mari din cauza gloatelor din cetăţi şi însăşi primejdia morţii în deşerturi şi în furtuni pe mare, precum şi pericole din partea unora care se pretind că-s fraţi în Cristos, dar nu sunt.

27 Am trăit cu trudă şi dureri şi cu nopţi nedormite. Adesea am răbdat de foame şi de sete şi am postit de multe ori; de câte ori nu am tremurat de frig, neavând îmbrăcăminte suficient de călduroasă!

28 Apoi, pe lângă toate acestea, mai am şi grija necontenită pentru soarta bisericilor.

29 Săvârşeşte cineva o greşeală şi eu să nu mă întristez? Or, cade cineva şi eu nu doresc din tot sufletul să-l ajut? Este cineva rănit în duhul său şi eu să nu mă aprind de mânie împotriva celor care l-au rănit?

30 Dar dacă e să mă laud, atunci mă voi lăuda mai degrabă cu lucrurile care demonstrează cât de slab sunt eu.

31 Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căruia i se cuvine toată lauda în vecii vecilor, ştie că spun adevărul.

32 Bunăoară, la Damasc, guvernatorul de sub comanda regelui Areta a postat soldaţi la porţile cetăţii să mă prindă;

33 dar eu am fost coborât într-un coş legat de funie, printr-o spărtură din zid, şi am scăpat! Halal popularitate!

12

1 E atâta nebunie în lăudăroşenia asta, dar fie, hai să continui cu ea. Daţi-mi voie să vă spun despre viziunile pe care le-am avut şi revelaţiile de care mi-a făcut parte Domnul.

2 Acum paisprezece ani am fost răpit la cer. Să nu mă întrebaţi dacă am fost acolo cu trupul sau numai cu duhul, căci nu ştiu; numai Dumnezeu poate da răspunsul aici.

3 Dar, oricum, am fost în paradis

4 şi am auzit lucruri atât de extraordinare încât nu se pot exprima în cuvinte omeneşti (şi în orice caz nu am voie să le povestesc altora.)

5 Asta da, e o experienţă cu care poţi să te lauzi şi totuşi eu n-am s-o fac. Mă voi lăuda doar cu faptul că sunt foarte slab şi că Dumnezeu e atât de măreţ, încât poate să se folosească de o atare slăbiciune spre slava sa.

6 Am prea multe lucruri cu care să mă laud şi n-am să fiu atât de nechibzuit s-o fac, pentru că nu vreau ca cineva să aibă despre mine o părere mai înaltă decât se cuvine din ceea ce vede în viaţa mea şi în mesajul meu.

7 Voi mai spune şi aceasta: că întrucât experienţele pe care le-am avut au fost atât de ieşite din comun, Dumnezeu a trebuit să-mi dea un anume lucru foarte supărător, care să mă împiedice să mă îngâmf; astfel mi-a dat o boală care este ca un ţepuş în carne, un mesager al Satanei care să mă rănească şi să mă supere – să-mi înfrângă mmdria.

8 În trei rânduri l-am rugat fierbinte pe Dumnezeu să mă vindece.

9 Dar el mi-a răspuns: „Nu, căci sunt cu tine şi aceasta îţi ajunge; nu mai ai nevoie de nimic altceva. Puterea mea este cel mai bine evidenţiată în oamenii slabi.” Aşa se face că îmi place să mă laud cu faptul că sunt slab; mă bucur să fiu un exemplu viu al puterii lui Cristos, şi să nu-mi etalez propria putere şi capacitate.

10 Întrucât ştiu că e numai spre folosul lui Cristos, sunt pe deplin mulţumit cu „ţepuşul” meu, insulte, persecuţii şi necazuri de tot felul. Căci atunci când sunt slab, sunt tare – cu cât am mai puţin, cu atât depind mai mult de Cristos.

11 M-aţi făcut să mă port ca un nebun, cu laudele acestea, – voi trebuia să mă lăudaţi. Nu este nici un singur lucru pe care îl au aceşti „indivizi admirabili” pe care să nu-l am şi eu, chiar dacă eu nu valorez absolut nimic.

12 Când am fost la voi, v-am oferit în mod categoric toate dovezile că sunt un apostol adevărat, trimis la voi de însuşi Dumnezeu: deoarece, cu răbdare, am făcut printre voi multe minuni, semne şi lucruri măreţe.

13 Singurul lucru ce nu l-am făcut pentru voi, dar pe care îl fac în toate bisericile celelalte, a fost să vă devin o povară – nu v-am cerut să-mi daţi de mâncare ori să mă cazaţi. Vă rog să mă iertaţi pentru greşeala aceasta!

14 Vin acum la voi pentru a treia oară; şi nici de data aceasta n-o să vă coste nimic. Căci, nu am nevoie de banii voştri, ci de voi înşivă! Oricum, voi sunteţi copiii mei; or, nu copiii sunt aceia care cumpără de mâncare părinţilor, ci tocmai invers: părinţii aduc de mâncare copiilor.

15 Mă dăruiesc vouă cu bucurie, cu tot ce am, spre binele vostru spiritual, deşi cu cât vă iubesc mai mult, se pare că voi mă iubiţi mai puţin.

16 Zic unii din voi: „E drept că nu prea ne-au costat vizitele sale, dar Pavel ăsta e foarte şiret căci uite cum ne-a dejucat planurile. Nu se poate să nu fi stors el ceva bani de la noi, printr-un mijloc oarecare.”

17 Bine, dar cum? V-am stors eu prin vreunul din oamenii pe care i-am trimis la voi?

18 Când l-am îndemnat pe Tit să vă viziteze şi l-am trimis împreună cu el şi pe celălalt frate, au obţinut ei vreun profit de pe urma voastră? Bineînţeles că nu. Căci noi avem acelaşi Duh Sfânt şi călcăm fiecare pe urmele celuilalt, având un mod comun de lucru.

19 Acum, precis credeţi că vă spun toate acestea ca să reintru în graţiile voastre. Dar nu e deloc aşa. Vă spun, şi Dumnezeu mă aude când vorbesc, că v-am scris acestea pentru a vă ajuta pe voi, iubiţi prieteni – pentru a vă întări duhovniceşte, şi nu pentru a-mi face situaţia mai uşoară.

20 Căci mi-e teamă că dacă voi veni la voi, n-o să-mi placă ce-o să găsesc şi apoi n-o să vă placă felul în care voi fi nevoit să mă port cu voi. Tare mi-e teamă că vă voi găsi certându-vă şi invidiindu-vă unii pe alţii, supărându-vă şi făcând pe grozavii, umblând cu vorbe rele unii faţă de alţii şi cu şoapte pe la spate, plini de îngâmfare şi dezbinare.

21 Da, mi-e teamă că atunci când am să vin, Dumnezeu mă va smeri înaintea voastră şi voi fi întristat şi îndurerat, fiindcă mulţi dintre voi, cei care aţi păcătuit, nici măcar nu vă pasă de lucrurile necurate şi rele pe care le-aţi făcut: respectiv pofta şi imoralitatea voastră şi faptul că luaţi nevasta altuia.

13

1 Este a treia oară când vin la voi. Scripturile ne spun ca în orice dezbatere hotărârile vor fi luate pe mărturia a doi sau trei martori oculari. Ei bine, este al treilea avertisment pe care vi-l dau, cu ocazia acestei vizite.

2 I-am avertizat deja pe cei care păcătuiseră când am fost la voi rândul trecut; acum îi avertizez din nou, pe alţii, aşa cum am făcut atunci, că de data aceasta vin pregătit să-i pedepsesc aspru şi nu-i voi cruţa.

3 Veţi avea toate dovezile că Cristos vorbeşte prin mine. Cristos nu e slab în relaţiile sale cu voi, ci este o putere mare în voi.

4 Trupul său uman, slab, a murit pe cruce, dar acum el trăieşte prin puterea măreaţă a lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi în trupurile noastre, cum a fost el, dar acum trăim şi suntem puternici, cum este el, şi avem toată puterea lui Dumnezeu la îndemână atunci când tratăm cu voi.

5 Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă – puteţi trece examenul? Simţiţi voi prezenţa şi puterea lui Cristos tot mai mult în lăuntrul vostru? Sau vă prefaceţi numai că sunteţi creştini, când, de fapt, nu sunteţi?

6 Sper că veţi fi de acord că eu am trecut proba cu bine şi că sunt cu adevărat al Domnului.

7 Mă rog ca voi să trăiţi o viaţă frumoasă, nu pentru ca să culegem noi laurii, demonstrând că învăţătura noastră e cea mai bună; nu, nu de aceea, căci noi dorim ca voi să procedaţi bine chiar dacă noi am fi dispreţuiţi.

8 Noi avem răspunderea să încurajăm întotdeauna latura pozitivă, şi nu să dorim răul.

9 Ne bucurăm să fim slabi şi dispreţuiţi, numai să vă ştim pe voi tari, cu adevărat. Dorinţa şi rugăciunea noastră supremă este ca voi să deveniţi credincioşi maturi.

10 Vă scriu aceste rânduri în speranţa că nu va mai fi nevoie să vă cert şi să vă pedepsesc când voi veni; deoarece, nu doresc să fac uz de autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul pentru a vă pedepsi, ci pentru a vă întări.

11 Închei cu aceste cuvinte: Fiţi fericiţi! Creşteţi în Cristos! Luaţi seama la ce v-am spus! Trăiţi în pace şi armonie. Şi dragostea şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi.

12 Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă.

13 Toţi creştinii de aici vă transmit multe urări de bine.

14 Fie ca harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi cu toţi, şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.