1

¹ Aceştia sunt strămoşii lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

² Avraam a fost tatăl lui Isaac; Isaac a fost tatăl lui Iacob; Iacob a fost tatăl lui Iuda şi al fraţilor săi.

³ Iuda a fost tatăl lui Fares şi al lui Zara (a căror mamă a fost Tamar); Fares a fost tatăl lui Esrom; Esrom a fost tatăl lui Aram;

⁴ Aram a fost tatăl lui Aminadab; Aminadab a fost tatăl lui Naason; Naason a fost tatăl lui Salmon;

⁵ Salmon a fost tatăl lui Boaz (mama sa era Rahab); Boaz a fost tatăl lui Obed (a cărui mamă a fost Rut); Obed a fost tatăl lui Iese;

⁶ Iese a fost tatăl regelui David. David a fost tatăl lui Solomon (mama sa fiind fosta soţie a lui Urie);

⁷ Solomon a fost tatăl lui Roboam; Roboam a fost tatăl lui Abia; Abia a fost tatăl lui Asa;

⁸ Asa a fost tatăl lui Iosafat; Iosafat a fost tatăl lui Ioram; Ioram a fost tatăl lui Uzia.

⁹ Uzia a fost tatăl lui Ioatam; Ioatam a fost tatăl lui Ahaz; Ahaz a fost tatăl lui Ezechia;

¹⁰ Ezechia a fost tatăl lui Manase; Manase a fost tatăl lui Amon; Amon a fost tatăl lui Iosia;

¹¹ Iosia a fost tatăl lui Iehonia şi al fraţilor săi (născuţi pe vremea exilului în Babilon).

¹² După exil: Iehonia a fost tatăl lui Salatiel; Salatiel a fost tatăl lui Zorobabel;

¹³ Zorobabel a fost tatăl lui Abiud; Abiud a fost tatăl lui Eliachim; Eliachim a fost tatăl lui Azor;

¹⁴ Azor a fost tatăl lui Sadoc; Sadoc a fost tatăl lui Achim; Achim a fost tatăl lui Eliud;

¹⁵ Eliud a fost tatăl lui Eleazar; Eleazar a fost tatăl lui Matan; Matan a fost tatăl lui Iacob;

¹⁶ Iacob a fost tatăl lui Iosif (soţul Mariei, mama lui Isus Cristos – Mesia).

¹⁷ Aşadar sunt paisprezece generaţii de la Avraam la David, paisprezece până la exil şi paisprezece de la exil la Cristos.

¹⁸ Iată istoria naşterii lui Isus Cristos: mama sa, Maria, era logodită, urmând să se căsătorească cu Iosif. Dar, pe când era încă fecioară, a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt.

¹⁹ Atunci Iosif, logodnicul ei, fiind un om neprihănit, s-a hotărât să strice logodna, dar în ascuns, întrucât nu voia s-o facă de ruşine în faţa lumii.

²⁰ Pe când cugeta la aceasta, avu un vis în care apăru un înger şi-i spuse: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei de nevastă pe Maria! Căci copilul din ea a fost zămislit de Duhul Sfânt.

²¹ Ea va naşte un fiu, căreia îi vei pune numele Isus, deoarece el îşi va salva poporul de păcatele lor.”

²² Toate acestea s-au întâmplat pentru a împlini ce spusese Domnul prin profetul:

²³ „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu, căruia îi vor pune numele: «Emanuel»” – (adică „Dumnezeu cu noi”).

²⁴ Când s-a trezit, Iosif a făcut cum îi poruncise îngerul şi a luat-o acasă pe Maria, ca soţie,

²⁵ dar ea a rămas fecioară până când i s-a născut fiul; şi Iosif i-a pus numele Isus.

2

¹ După ce s-a născut Isus la Betleem, în Iudeea, în timpul domniei regelui Irod, au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim

² şi au întrebat: „Unde este cel care s-a născut rege al iudeilor? Noi i-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm lui.”

³ Când a auzit regele Irod aceasta, s-a tulburat împreună cu tot Ierusalimul.

⁴ I-a chemat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe învăţătorii legii şi i-a întrebat unde urma să se nască Cristosul.

⁵ „La Betleem, în Iudeea”, au răspuns ei, „căci iată ce a scris profetul:

⁶ «Şi tu Betleeme, din ţinutul lui Iuda, nu eşti cu nimic mai prejos între domnitorii lui Iuda; căci din tine va ieşi un domnitor, care va fi păstorul poporului meu Israel.»”

⁷ Atunci Irod i-a chemat pe magi în taină şi a aflat de la ei data exactă când a apărut steaua.

⁸ I-a trimis la Betleem şi le-a spus: „Duceţi-vă şi căutaţi copilul peste tot şi când îl veţi găsi, daţi-mi de ştire, ca să mă pot duce şi eu să mă închin lui.”

⁹ După această întrevedere, magii au pornit iar la drum şi steaua pe care o văzuseră în răsărit a mers înaintea lor, oprindu-se deasupra locului în care se afla copilul.

¹⁰ Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.

¹¹ Intrând în casă, au văzut copilul cu mama sa Maria, s-au aruncat cu faţa la pământ şi i s-au închinat. Apoi şi-au desfăcut baierele pungilor şi i-au dat aur, tămâie şi smirnă.

¹² Dar, la întoarcere spre ţara lor, fiind avertizaţi de Dumnezeu printr-un vis să nu se mai ducă la Irod, s-au dus acasă pe alt drum.

¹³ După plecarea lor, un înger al Domnului i-a apărut lui Iosif într-un vis, zicându-i: „Scoală-te şi fugi în Egipt împreună cu copilul şi mama sa şi stai acolo până când îţi voi spune eu să te întorci, căci regele Irod va încerca să omoare copilul.”

¹⁴ Astfel Iosif s-a sculat, a luat copilul şi pe mama sa în timpul nopţii şi a plecat în Egipt,

¹⁵ unde a rămas până la moartea lui Irod. Acest fapt a împlinit prezicerea profetului: „Mi-am chemat Fiul din Egipt.”

¹⁶ Irod s-a aprins de mânie când a aflat că magii i-au nesocotit dorinţa şi a dat ordin să fie omorâţi toţi băieţii din Betleem şi împrejurimi până la vârsta de doi ani, potrivit cu vremea pe care o aflase de la magi.

¹⁷ Atunci s-a împlinit ce s-a spus prin profetul Ieremia:

¹⁸ „Un glas s-a auzit în Rama, plâns şi jale mare; Rahela îşi jeleşte disperată copiii şi nu se lasă mângâiată, căci copiii ei nu mai sunt!”

¹⁹ După moartea lui Irod, un înger al Domnului îi apăru lui Iosif într-un vis, în Egipt, şi-i spuse:

²⁰ „Ridică-te, ia pruncul şi pe mama sa şi du-te înapoi în Israel, căci cei care ameninţau să-l omoare pe copil au murit.”

²¹ Şi Iosif s-a întors imediat în Israel împreună cu copilul şi cu mama sa.

²² Pe drum însă s-a înspăimântat când a aflat că noul rege era Arhelau fiul lui Irod. Dar, într-un alt vis, a fost înştiinţat să se ducă în Galileea

²³ şi astfel s-a stabilit la Nazaret. Acest fapt a împlinit prezicerea profeţilor despre Mesia: „I se va spune Nazarinean.”

3

¹ Pe când locuiau ei la Nazaret, Ioan Botezătorul a început să predice în pustiul Iudeii. Tema sa permanentă era aceasta:

² „Întoarceţi-vă de la păcatele voastre… întoarceţi-vă la Dumnezeu… căci Împărăţia Cerurilor vine curând.”

³ Profetul Isaia vorbise cu multe secole înainte despre misiunea lui Ioan. Aşa scrisese el: „Aud un strigăt în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările.»”

⁴ Îmbrăcămintea lui Ioan era ţesută din păr de cămilă, peste care era încins cu o curea de piele; hrana lui era alcătuită din lăcuste şi miere sălbatică.

⁵ Oameni din Ierusalim, de pe valea Iordanului şi, de fapt, din toate colţurile Iudeii, ieşeau în pustiu să-l audă predicând,

⁶ iar când aceştia îşi mărturiseau păcatele, el îi boteza în râul Iordan.

⁷ Dar când a văzut el că o mulţime de farisei şi saduchei vin să fie botezaţi, i-a dat în vileag. „Pui de şerpi!”, i-a pus el în gardă. „Cine v-a avertizat să fugiţi de mânia viitoare?

⁸ Faceţi roade pe măsura pocăinţei.

⁹ Nu încercaţi să vă strecuraţi aşa cum sunteţi, zicându-vă: «Pe noi nu ne paşte nici un pericol, că doar evrei suntem, urmaşii lui Avraam». Asta nu dovedeşte nimic. Dumnezeu poate preface şi pietrele acestea de aici în fii ai lui Avraam!”

¹⁰ Deoarece, chiar acum toporul judecăţii lui Dumnezeu stă gata să cadă asupra oricărui pom neroditor. Vor fi tăiaţi în bucăţi şi arşi.

¹¹ Cât despre mine, eu îi botez cu apă pe cei care se pocăiesc de păcatele lor; dar vine altcineva, cu mult mai mare decât mine – atât de mare încât eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea! El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

¹² El va despărţi pleava de grăunţe, arzând-o cu un foc care nu se va stinge niciodată iar grăunţele le va pune la adăpost.”

¹³ Apoi Isus a plecat de acasă, din Galileea, la râul Iordan pentru a fi botezat acolo de Ioan.

¹⁴ Dar Ioan voia să-l oprească. „Nu se cade,” zicea el. „Eu sunt acela care trebuie să fiu botezat de tine.”

¹⁵ Isus însă i-a zis: „Te rog botează-mă, căci trebuie să fac tot ce este drept.” Atunci Ioan l-a botezat.

¹⁶ După botez, cum a ieşit Isus din apă, i s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu, coborând în chip de porumbel.

¹⁷ Şi o voce din cer zicea: „Acesta e Fiul meu preaiubit, de care sunt pe deplin mulţumit.”

4

¹ Apoi Isus a fost dus în deşert de către Duhul Sfânt, ca să fie ispitit acolo de Satan.

² Timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi nu a mâncat nimic şi i s-a făcut foame.

³ Atunci Satan l-a ispitit să-şi procure hrana prefăcând pietrele în pâini. „Asta va dovedi că eşti Fiul lui Dumnezeu” i-a zis el.

⁴ Dar Isus i-a răspuns: „Nu! Pentru că Scripturile ne spun că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt rostit de Dumnezeu”.

⁵ Atunci Satan l-a dus la Ierusalim pe acoperişul templului.

⁶ „Sari jos”, i-a zis el, „şi dovedeşte că eşti Fiul lui Dumnezeu; căci Scripturile spun limpede: «Dumnezeu va trimite îngerii săi să te păzească de orice rău»… ei vor avea grijă să nu te zdrobeşti de stâncile de jos.”

⁷ Isus însă i-a dat următoarea replică: „De asemenea, Scripturile ne spun să nu-l supunem pe Domnul Dumnezeu la o probă absurdă!”

⁸ După aceasta, Satan l-a dus pe vârful unui munte foarte înalt şi i-a arătat împărăţiile lumii cu toată gloria lor.

⁹ „Am să ţi le dau pe toate”, spuse el, „numai să îngenunchezi şi să mi te închini.”

¹⁰ „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Scripturile spun: «Să te închini doar Domnului Dumnezeu. Numai de el să asculţi.»”

¹¹ Satan a plecat atunci şi au venit îngeri şi l-au slujit pe Isus.

¹² Când a auzit Isus că Ioan fusese arestat, a părăsit Iudeea şi s-a întors acasă la Nazaret, în Galileea.

¹³ Curând însă s-a mutat la Capernaum, lângă Lacul Galileii, în apropiere de Zabulon şi Neftali.

¹⁴ Aceasta a împlinit profeţia lui Isaia:

¹⁵ „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, de lângă lac, şi ţinutul de dincolo de râul Iordan şi Galileea Superioară, unde trăiesc atâţia străini

¹⁶ – acolo, oamenii care zăceau în întuneric au văzut o mare lumină; ei stăteau în umbra morţii, dar iată că acum a strălucit lumina peste ei!”

¹⁷ De atunci Isus a început să predice, spunând: „Întoarceţi-vă din păcat la Dumnezeu, căci Împărăţia Cerurilor este aproape.”

¹⁸ Într-o zi, pe când se plimba pe malul Lacului Galileea, a văzut doi fraţi – pe Simon, numit şi Petru, şi pe Andrei – într-o barcă pe lac, pescuind cu năvodul, căci erau pescari de meserie.

¹⁹ Isus le-a strigat: „Veniţi după mine şi voi face din voi pescari de oameni!”

²⁰ Şi îndată ei şi-au lăsat năvoadele şi au plecat cu el.

²¹ Puţin mai sus, pe plajă, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacob şi Ioan, stând într-o barcă cu tatăl lor Zebedei, reparându-şi plasele, şi i-a chemat şi pe ei să vină.

²² Imediat aceştia s-au o-prit din lucru şi, părăsindu-şi tatăl, s-au dus cu el.

²³ Isus cutreiera întreaga Galilee, învăţându-i pe oameni în sinagogile evreieşti, predicând pretutindeni Vestea Bună despre Împărăţia Cerurilor. Şi vindeca tot felul de boli şi suferinţe.

²⁴ Ştirea despre minunile sale s-a răspândit cu mult peste hotarele Galileii, aşa încât veneau bolnavi să fie vindecaţi chiar şi din Siria. Şi oricare ar fi fost boala ori suferinţa lor, fie că erau posedaţi de demoni, fie că erau epileptici, fie paralizaţi – pe toţi îi vindeca.

²⁵ Oriunde mergea îl urmau mulţimi uriaşe – oameni din Galileea, din Decapolis Zece Oraşe, din Ierusalim şi din toată Iudeea, ba chiar şi de pe celălalt mal al râului Iordan.

5

¹ Într-o zi, pe când se adunau mulţimile, s-a suit pe coasta muntelui cu ucenicii,

² s-a aşezat jos şi a început să-i înveţe.

³ „Fericiţi sunt cei smeriţi!” le-a spus el, „căci a lor este Împărăţia Cerurilor.

⁴ Fericiţi sunt cei ce plâng, fiindcă vor fi mângâiaţi.

⁵ Fericiţi sunt cei blânzi şi umili, căci ei vor moşteni lumea!

⁶ Fericiţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci vor avea negreşit parte de ea.

⁷ Fericiţi sunt cei omenoşi şi milostivi, căci li se va arăta îndurare.

⁸ Fericiţi sunt cei cu inima curată, căci vor vedea pe Dumnezeu.

⁹ Fericiţi sunt cei care urmăresc pacea! Ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu.

¹⁰ Fericiţi sunt cei persecutaţi din pricina faptului că sunt drepţi, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.

¹¹ Când sunteţi insultaţi, persecutaţi şi se spun tot felul de minciuni pe seama voastră, din pricina faptului că sunteţi urmaşii mei – o ce minunat e atunci!

¹² Fiţi fericiţi şi bucuraţi-vă de acest lucru, fiindcă în cer vă aşteaptă o răsplată nemaipomenit de mare. Nu uitaţi că şi profeţii de odinioară au fost prigoniţi.

¹³ Voi sunteţi sarea pământului, care face lumea suportabilă. Ce se va întâmpla cu lumea dacă vă veţi pierde gustul de sare? Chiar şi voi veţi fi aruncaţi afară şi călcaţi în picioare ca unii care nu mai valoraţi nimic.

¹⁴ „Voi sunteţi lumina lumii – o cetate aşezată pe munte, care străluceşte în noapte ca toţi s-o poată vedea.

¹⁵ Nu vă ascundeţi lumina! Lăsaţi-o să strălucească pentru toată lumea.

¹⁶ Faptele voastre bune să strălucească, pentru ca toţi să le poată vedea, aşa încât să-l slăvească pe Tatăl vostru ceresc.

¹⁷ Nu cumva să înţelegeţi greşit motivul venirii mele – eu nu am venit să anulez legile lui Moise şi avertismentele profeţilor. Dimpotrivă, eu am venit să le aduc la îndeplinire şi să le adeveresc pe toate.

¹⁸ Spun aceasta cu toată răspunderea: orice lege din Carte va rămâne în vigoare, până când i se va împlini scopul.

¹⁹ Iată de ce, oricine calcă cea mai mică dintre porunci şi-i învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi cel mai neînsemnat în Împărăţia Cerurilor. Dar cei care învaţă pe alţii legile lui Dumnezeu şi le respectă vor fi mari în Împărăţia Cerurilor.

²⁰ Eu însă vă previn: dacă bunătatea voastră nu este mai mare decât a fariseilor şi a altor conducători evrei, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor!

²¹ Sub legile lui Moise regula era următoarea: «Dacă ucizi, trebuie să mori şi tu».

²² Dar eu am adăugat la această regulă şi vă spun că e de ajuns să fiţi mânioşi chiar acasă la voi, şi sunteţi deja în pericol să fiţi judecaţi! Dacă-i spui «nebun» prietenului tău, eşti în pericol să fii adus în faţa judecăţii. Iar dacă-l blestemi, te pasc flăcările iadului.

²³ Astfel, dacă stai înaintea altarului din templu, aducând o jertfă lui Dumnezeu şi deodată îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta,

²⁴ lasă-ţi jertfa acolo lângă altar şi du-te şi cere-i iertare şi împacă-te cu el şi abia după aceea vino şi adu-i jertfa lui Dumnezeu.

²⁵ Cu duşmanul tău să cazi degrabă la învoială, înainte de a fi prea târziu, altfel el te va târî la judecată şi vei fi aruncat în celula datornicului,

²⁶ unde vei sta până îţi vei plăti cel din urmă bănuţ.

²⁷ Legile lui Moise spuneau aşa: «Să nu comiţi adulter.»

²⁸ Dar eu vă spun: Oricine se uită doar la o femeie cu poftă în privire a comis deja adulter cu ea în inima sa.

²⁹ Aşadar, dacă ochiul tău – chiar dacă e ochiul tău cel mai bun! – te face să pofteşti, scoate-l şi aruncă-l. Mai bine să fie nimicită o parte din tine, decât să fii aruncat cu totul în iad.

³⁰ Şi dacă mâna ta – fie chiar mâna ta dreaptă – te face să păcătuieşti, reteaz-o şi arunc-o! Mai bine aşa, decât să te trezeşti în iad.

³¹ Legea lui Moise spune: «Dacă cineva vrea să scape de nevastă-sa, poate divorţa de ea, dându-i o simplă scrisoare de despărţire.»

³² Dar eu vă spun că un om care divorţează de nevasta sa, exceptând cazurile de infidelitate, o face să comită adulter. Şi cel care se căsătoreşte cu ea comite adulter.

³³ Din nou, legea lui Moise spune: «Să nu-ţi calci jurămintele făcute înaintea lui Dumnezeu, ci să le împlineşti pe toate.»

³⁴ Dar eu vă spun: Nu faceţi nici un fel de jurăminte! Nu juraţi nici măcar pe cer, căci acesta este un jurământ sacru Domnului, căci cerul este tronul lui Dumnezeu.

³⁵ Şi dacă juri «pe pământ» e tot un jurământ sacru, căci pământul e aşternutul picioarelor lui Dumnezeu. Să nu juraţi «pe Ierusalim», căci Ierusalimul este capitala marelui Rege.

³⁶ Nu juraţi nici măcar «pe capul vostru», căci nu puteţi face alb sau negru nici măcar un fir de păr.

³⁷ Spuneţi pur şi simplu «da, am să fac» sau «nu, n-am să fac cutare sau cutare lucru». Cuvântul vostru e de ajuns. A întări promisiunea voastră cu un jurământ denotă că ceva nu e în regulă.

³⁸ Legea lui Moise spune: «Dacă un om îi scoate ochiul altuia, trebuie să plătească cu propriul lui ochi. Dacă i se scoate un dinte cuiva, scoate-i un dinte celui care a făcut aceasta.»

³⁹ Dar eu vă spun: Nu vă opuneţi violenţei! Dacă sunteţi pălmuiţi pe un obraz, întoarceţi-l şi pe celălalt.

⁴⁰ Dacă sunteţi aduşi cu forţa la tribunal şi vi se ia haina, cedaţi şi cămaşa.

⁴¹ Dacă cineva vă sileşte să mergeţi cu el un kilometru, voi să mergeţi doi.

⁴² Daţi celor ce vă cer şi nu întoarceţi spatele celor ce vor să se împrumute de la voi.

⁴³ Există o zicală: «Pe prieteni să-i iubeşti iar pe duşmani să-i urăşti.»

⁴⁴ Dar eu vă spun: Pe duşmani să-i iubiţi! Să vă rugaţi pentru cei care vă persecută!

⁴⁵ În felul acesta, veţi proceda ca adevăraţi fii ai Tatălui vostru din cer. Căci el dă lumina soarelui şi celor răi, şi celor buni şi trimite ploaie şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi.

⁴⁶ Ce folos dacă îi iubiţi doar pe cei ce vă iubesc? Până şi vameşii fac atâta lucru.

⁴⁷ Dacă vă purtaţi prieteneşte doar cu prietenii, prin ce vă deosebiţi de alţii? Până şi păgânii fac asta.

⁴⁸ Dar voi trebuie să fiţi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru din cer este desăvârşit.

6

¹ Aveţi grijă, faptele bune să nu le faceţi ca să fiţi văzuţi de oameni, pentru a fi admiraţi, căci în cazul acesta vă veţi pierde răsplata de la Tatăl vostru din ceruri.

² Când daţi un dar unui cerşetor, nu faceţi caz de asta, ca ipocriţii care bat toba pe străzi şi în sinagogi, pentru a atrage atenţia asupra actelor lor de caritate! Vă spun cu toată seriozitatea, că ei şi-au primit absolut toată răsplata de care vor beneficia vreodată.

³ Dar tu când îi faci cuiva un bine, fă-l cu discreţie – nu-i spune stângii ce face dreapta.

⁴ Tatăl tău, care cunoaşte toate secretele, te va răsplăti pe faţă.

⁵ Şi acum, despre rugăciune: Când vă rugaţi, să nu fiţi ca ipocriţii care fac pe evlavioşii, rugându-se în public pe la colţurile străzilor şi în sinagogi unde pot fi văzuţi de toată lumea. Într-adevăr, aceasta e toată răsplata pe care au s-o primească vreodată.

⁶ Dar tu, când te rogi, retrage-te într-un loc unde eşti singur, închide uşa după tine şi roagă-te Tatălui tău în secret, iar Tatăl tău, care-ţi cunoaşte secretele, te va răsplăti.

⁷ Când vă rugaţi nu bolborosiţi la nesfârşit aceeaşi rugăciune, cum fac păgânii, care cred că rugăciunile le vor fi ascultate dacă le repetă mereu.

⁸ Amintiţi-vă că Tatăl vostru ştie exact de ce aveţi nevoie, chiar înainte de a-i cere voi!

⁹ Rugaţi-vă în felul acesta: «Tatăl nostru, care eşti în cer! Sfinţească-se Numele Tău!

¹⁰ Vie împărăţia Ta! Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

¹¹ Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

¹² şi ne iartă greşelile, precum şi noi iertăm pe cei care ne-au greşit.

¹³ Nu ne duce în ispită, ci ne scapă de Cel Rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci. Amin.»

¹⁴ Tatăl vostru ceresc vă va ierta dacă şi voi îi iertaţi pe cei care păcătuiesc împotriva voastră;

¹⁵ însă dacă voi refuzaţi să-i iertaţi, nici el nu vă va ierta.

¹⁶ Şi acum despre post. Când postiţi, renunţând la mâncare pentru un scop spiritual, nu faceţi acest lucru în mod public, ca ipocriţii, care se străduiesc să arate cât mai posomoriţi pentru a-şi atrage compătimirea oamenilor. Într-adevăr, aceasta e singura răsplată pe care au s-o primească.

¹⁷ Dar tu când posteşti, prezintă-te cât mai bine,

¹⁸ ca nimeni să nu-şi dea seama că posteşti, decât Tatăl tău care cunoaşte orice secret. Şi el te va răsplăti.

¹⁹ Nu vă strângeţi bogăţii aici pe pământ, unde îşi pot pierde valoarea sau pot fi furate.

²⁰ Strângeţi-le în cer unde nu-şi vor pierde valoarea niciodată şi unde sunt la adăpost de hoţi.

²¹ Dacă bogăţiile voastre sunt în cer, acolo va fi şi inima voastră.

²² Dacă ochiul îţi este curat, tot sufletul îţi va fi inundat de lumina soarelui.

²³ Dar dacă ochiul îţi este umbrit de gânduri şi dorinţe rele, te afli într-o beznă spirituală. Şi cât de adâncă poate fi această beznă!

²⁴ Nu puteţi sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu, şi banului. Căci o să-l urâţi pe unul şi o să-l iubiţi pe celălalt, ori invers.

²⁵ Deci sfatul meu este acesta: nu vă faceţi griji pentru lucruri – mâncare, băutură, bani şi îmbrăcăminte. Căci viaţa voastră este mai importantă decât hrana şi trupul mai important decât îmbrăcămintea.

²⁶ Uitaţi-vă la păsări! Ele nu-şi fac griji, gândindu-se ce o să mănânce – ele nu trebuie să semene sau să culeagă ori să strângă hrana – căci Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Or, voi sunteţi cu mult mai de preţ decât ele.

²⁷ Vor adăuga oare toate grijile voastre o singură clipă la viaţa voastră?

²⁸ Şi de ce să vă faceţi atâtea griji pentru hainele voastre?! Uitaţi-vă la crinii de pe câmp! Ei nu se preocupă de veşmintele lor.

²⁹ Cu toate acestea, nici chiar regele Solomon, în toată splendoarea sa, nu era îmbrăcat atât de frumos ca ei.

³⁰ Şi dacă Dumnezeu are grijă în chip atât de minunat de nişte flori, care azi sunt, mâine s-au dus, oare nu se va îngriji în mod sigur de voi, puţin credincioşilor?

³¹ Deci, nu vă faceţi nici un fel de griji, dacă veţi avea suficientă mâncare şi îmbrăcăminte.

³² De ce să fiţi ca păgânii? Căci ei sunt aceia care se fălesc cu toate aceste lucruri, fiind total preocupaţi de ele. Dar Tatăl vostru ceresc ştie absolut tot ce vă trebuie.

³³ Şi vi le va da bucuros pe toate, dacă şi voi îi veţi da primul loc în viaţa voastră.

³⁴ Aşa că, nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine. Dumnezeu va avea grijă şi de mâine. Ajunge zilei necazul ei!

7

¹ Nu criticaţi şi nu veţi fi criticaţi.

² Fiindcă alţii vă vor trata aşa cum îi trataţi şi voi pe ei.

³ De ce te necăjeşti pentru paiul din ochiul unui frate, când tu ai o bârnă într-al tău?

⁴ Se cade oare să zici: «Prietene, dă-mi voie să te ajut să-ţi scoţi paiul din ochi», când tu însuţi nu poţi vedea din pricina bârnei din ochiul tău?

⁵ Ipocrit ce eşti! Scapă mai întâi tu de bârnă şi atunci vei vedea, putând să-l ajuţi şi pe fratele tău.

⁶ Nu daţi lucrurile sfinte câinilor, nici mărgăritare porcilor! Căci le vor călca în picioare şi se vor năpusti apoi asupra voastră.

⁷ Cereţi şi vi se va da! Căutaţi şi veţi găsi! Bateţi şi vi se va deschide!

⁸ Căci oricine cere va primi. Oricine caută găseşte. Numai să bateţi, şi uşa vi se va deschide.

⁹ Dacă un copil îi cere tatălui său o pâine, oare îi va da acesta o piatră?

¹⁰ Dacă-i cere un peşte, îi va da oare un şarpe? Fireşte că nu!

¹¹ Şi dacă voi, oameni păcătoşi, cu inima împietrită, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, atunci Tatăl vostru din cer nu va da el oare, cu atât mai mult, daruri bune celor care i le cer?

¹² Faceţi altora ce doriţi să vă facă şi ei. În esenţă, aceasta e învăţătura legilor lui Moise.

¹³ În cer nu se poate intra decât pe poarta strâmtă! Drumul mare spre iad e larg şi poarta lui e destul de lată pentru toate mulţimile care aleg calea lui uşoară.

¹⁴ Poarta care duce la Viaţă e mică, drumul ei îngust, şi puţini sunt cei care o găsesc.

¹⁵ Feriţi-vă de învăţătorii falşi, care se dau drept oi nevinovate, dar sunt lupi şi vă vor sfâşia în bucăţi.

¹⁶ Îi puteţi descoperi după felul cum se poartă, aşa cum identifici un pom după fructul pe care-l produce. Viţa de vie n-o vei confunda niciodată cu mărăcinii, nici smochinii cu ciulinii.

¹⁷ Atâtea feluri deosebite de pomi se pot recunoaşte imediat, cercetând fructul lor.

¹⁸ Un soi care produce fructe delicioase nu va da niciodată fructe rele. Tot aşa, un pom cu fructe necomestibile nu va produce fructe bune.

¹⁹ Astfel, arborii care nu fac roade bune de mâncat sunt tăiaţi şi aruncaţi în foc.

²⁰ Da, acesta e modul de a identifica un pom ori o persoană: după roadele sale.

²¹ Nu toţi cei care folosesc limbajul unor oameni evlavioşi sunt evlavioşi. Ei pot să-mi zică «Doamne», dar aceasta nu înseamnă că vor ajunge în cer. Căci întrebarea hotărâtoare este: ascultă de Tatăl meu din cer?

²² În ziua judecăţii mulţi îmi vor spune: «Doamne, Doamne, noi am vorbit altora despre tine şi am folosit numele tău pentru a scoate demoni şi a face multe alte minuni mari.»

²³ Dar replica mea va fi: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, care practicaţi fărădelegea.»

²⁴ Toţi cei care ascultă de învăţăturile mele şi le urmează sunt înţelepţi, aidoma unui om care-şi construieşte casa pe o stâncă solidă.

²⁵ Chiar dacă vin ploile torenţiale, se umflă apele şi furtuna îi loveşte cu furie casa, ea nu se va prăbuşi, fiindcă e zidită pe stâncă.

²⁶ Dar cei care aud învăţăturile mele şi le ignoră sunt nechibzuiţi, asemenea unui om care-şi construieşte casa pe nisip.

²⁷ Deoarece, atunci când vin ploile şi inundaţiile şi vântul suflă cu putere, casa acestui om va cădea cu un troznet mare.”

²⁸ Oamenii erau uimiţi de învăţăturile lui Isus,

²⁹ căci Isus îi învăţa cu o mare autoritate, şi nu cum îi învăţau conducătorii lor evrei.

8

¹ La coborârea de pe deal, în urma lui Isus venea o mulţime foarte mare de oameni.

² Când, ce să vezi! Din mulţime înaintează un lepros. Îngenunchează şi i se închină. „Doamne”, se roagă leprosul de el, „dacă vrei mă poţi vindeca.”

³ lsus se atinge de om. „Da, vreau”, îi spune el, „fii vindecat!” Şi în clipa aceea lepra dispare.

⁴ Apoi Isus îi spuse: „Nu te opri să stai de vorbă cu nimeni; du-te drept la preot să te vadă şi ia cu tine jertfa cerută de legea lui Moise în cazul leproşilor vindecaţi – o mărturie publică a vindecării tale.”

⁵ Când sosi la Capernaum, i se înfăţişă un căpitan din armata romană,

⁶ rugându-l stăruitor să vină acasă la el, să-i vindece sclavul care-l slujea, întrucât acesta zăcea la pat, paralizat şi chinuit de durere.

⁷ „Bine”, îi spuse Isus, „voi veni să-l vindec.”

⁸ Dar ofiţerul îi zise: „Doamne, nu sunt vrednic să te primesc sub acoperişul casei mele. De altfel, nici nu e nevoie să vii. E de ajuns să zici de aici: «Fii vindecat» şi servitorul meu se va face bine.

⁹ Ştiu aceasta pentru că sunt şi eu subordonat autorităţii ofiţerilor mei superiori şi am şi eu putere asupra soldaţilor mei. Astfel, când îi spun unuia «Du-te», se duce, şi altuia «Vino», vine, iar sclavului meu când îi spun «Fă cutare lucru», face aşa cum îi spun. Ştiu că şi tu, Doamne, ai autoritate să spui acestei boli să dispară – şi va dispare!”

¹⁰ Isus se opri în loc uimit şi, întorcându-se către mulţime, spuse: „N-am văzut aşa credinţă în tot Israelul!

¹¹ Dar vă spun că multe Neamuri vor veni ca acest ofiţer roman din toată lumea şi vor sta la masă în Împărăţia Cerurilor împreună cu Avraam, Isaac şi Iacob.

¹² Şi mulţi israeliţi – cei pentru care a fost pregătită Împărăţia – vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

¹³ Atunci Isus îi zise ofiţerului roman: „Du-te acasă. Ce ai crezut s-a şi întâmplat!” Şi bolnavul a fost vindecat chiar în ceasul acela.

¹⁴ Când sosi Isus în casa lui Petru, soacra acestuia zăcea la pat cu febră mare.

¹⁵ Dar când îi atinse Isus mâna, febra o părăsi iar ea se sculă şi le făcu de mâncare.

¹⁶ În seara aceea, au fost aduşi la Isus mai mulţi oameni posedaţi de demoni. Şi, după ce rostea doar un singur cuvânt, toţi demonii fugeau; şi toţi bolnavii au fost vindecaţi.

¹⁷ Acest lucru a împlinit profeţia lui Isaia: „El a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.”

¹⁸ Când a observat Isus câtă lume se strânge, le-a spus ucenicilor să se pregătească pentru a traversa de cealaltă parte a lacului.

¹⁹ Chiar atunci unul din teologii evreilor i-a zis: „Învăţătorule, eu te voi urma oriunde vei merge!”

²⁰ Dar Isus i-a zis: „Vulpile au vizuini şi păsările cuiburi, dar eu, Fiul Omului, n-am un cămin al meu – n-am unde să-mi aşez capul.”

²¹ Un altul care îl urma i-a zis: „Doamne, lasă-mă mai întâi să-mi îngrop tatăl.”

²² Dar Isus i-a zis: „Urmează-mă acum! Lasă-i pe cei morţi spiritual să-şi vadă de morţii lor.”

²³ Apoi s-a urcat într-o barcă şi a pornit să traverseze lacul împreună cu ucenicii.

²⁴ Deodată s-a stârnit o furtună cumplită cu valuri mai înalte decât barca. Dar Isus dormea.

²⁵ Ucenicii s-au dus la el şi l-au trezit, strigând: „Doamne, salvează-ne căci ne scufundăm!”

²⁶ Dar Isus le-a răspuns: „O, oameni cu credinţa mică! De ce v-aţi înspăimântat aşa de tare?!” Apoi s-a ridicat, a certat vântul şi valurile, iar furtuna s-a potolit şi peste toate s-a lăsat o linişte mare.

²⁷ Ucenicii au rămas încremeniţi de uimire. „Cine e acesta – se întrebau ei – de-l ascultă până şi vânturile şi marea?”

²⁸ Când au sosit de cealaltă parte a lacului, în ţinutul gadarenilor, i-au ieşit în întâmpinare doi bărbaţi stăpâniţi de demoni. Ei trăiau într-un cimitir şi erau atât de periculoşi încât nimeni nu putea trece prin locul acela.

²⁹ Ei au început să ţipe la Isus: „Fiul lui Dumnezeu, ce ai cu noi? Încă nu ţi s-a dat dreptul să ne chinui.”

³⁰ În depărtare păştea o turmă de porci.

³¹ Demonii s-au milogit, zicând: „Dacă ne izgoneşti, trimite-ne atunci în turma aceea de porci.”

³² „Fie, le-a răspuns Isus, afară cu voi!” Şi au ieşit din oameni, intrând în porci, şi întreaga turmă a luat-o la goană, prăvălindu-se peste stâncă şi înecându-se în lac.

³³ Porcarii au luat-o la fugă spre oraşul cel mai apropiat, să ducă vestea despre cele întâmplate

³⁴ şi întreaga populaţie a ieşit într-un suflet să-l vadă pe Isus, implorându-l să plece şi să-i lase în pace.

9

¹ Aşadar Isus s-a urcat în barcă şi a trecut de cealaltă parte a lacului, la Capernaum, oraşul său de baştină.

² Nu după mult timp, nişte oameni i-au adus un băiat paralitic, pe o rogojină. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis băiatului bolnav: „Fruntea sus, fiule! Ţi-am iertat păcatele!”

³ „Blasfemie! Omul acesta afirmă că este Dumnezeu!” exclamară câţiva din conducătorii religioşi.

⁴ Isus însă ştia ce gândesc, de aceea, i-a întrebat: „Cum puteţi avea gânduri atât de rele?

⁵ Ce e oare mai greu, să-i ierţi păcatele sau să-l vindeci?

⁶ Ca atare, să vă dovedesc că am putere aici pe pământ să iert păcatele – spuse el, întorcându-se către paralitic – ridică-te, strânge-ţi rogojina şi mergi pe picioarele tale acasă!”

⁷ Şi băiatul sări în picioare şi porni!

⁸ Un fior de groază trecu prin oameni când văzură ce s-a întâmplat chiar sub ochii lor. Ce-au mai slăvit pe Dumnezeu pentru că a dat atâta putere unui om!

⁹ Cum mergea Isus pe drum, a văzut un om pe nume Matei, stând la punctul unde se percepea impozitul. „Vino să fii ucenicul meu”, i-a zis Isus, şi Matei s-a ridicat imediat, pornind după el.

¹⁰ La câtva timp după aceea, Isus lua masa împreună cu ucenicii în casa lui Matei şi se mai aflau acolo, ca musafiri, mulţi păcătoşi notorii.

¹¹ Fariseii însă erau indignaţi şi ziceau: „De ce umblă învăţătorul vostru cu oameni de teapa lor?”

¹² „Pentru că nu sănătoşii au nevoie de doctor, ci bolnavii!” răspunse Isus, după care adăugă:

¹³ „Plecaţi de aici şi învăţaţi sensul acestui verset din Scriptură: «Nu de jertfele şi darurile voastre am eu nevoie, ci doresc să aveţi în voi puţină îndurare.» Misiunea mea aici pe pământ este să aduc păcătoşii înapoi la Dumnezeu, nu să-mi fac de lucru cu oamenii buni.”

¹⁴ Într-o zi, ucenicii lui Ioan Botezătorul au venit la Isus şi l-au întrebat: „De ce nu postesc ucenicii tăi, cum postim şi noi şi fariseii?”

¹⁵ „Se cade oare ca prietenii mirelui să jelească şi să se abţină de la mâncare câtă vreme acesta e cu ei?”, îi întrebă Isus. „Dar vine timpul când eu voi fi luat de la ei. Atunci vor avea destul timp să postească şi să stea mâhniţi.

¹⁶ Şi cine ar petici oare o haină veche cu stofă neintrată la apă? Căci peticul s-ar rupe şi gaura s-ar face şi mai mare.

¹⁷ Şi cine ar folosi burdufuri vechi de vin pentru a păstra vin nou? Burdufurile vechi ar plezni şi vinul s-ar vărsa. Pentru păstrarea vinului nou se folosesc numai burdufuri noi. În felul acesta, ambele se vor păstra.”

¹⁸ Pe când spunea aceasta, a venit la el rabinul sinagogii locale şi i s-a închinat. „Fiica mea cea mică a murit chiar acum, i-a zis el, dar tu o poţi readuce la viaţă, dacă ai vrea numai să vii s-o atingi.”

¹⁹ Pe când mergea Isus cu ucenicii spre casa rabinului,

²⁰ o femeie, care suferea de doisprezece ani de scurgere de sânge s-a furişat pe la spate şi s-a atins de poala hainei lui,

²¹ căci îşi zicea: „Dacă îl ating doar, mă voi vindeca.”

²² Isus s-a întors şi i-a zis: „Fiică, ai încredere! Credinţa ta te-a vindecat.” Şi femeia s-a însănătoşit din clipa aceea.

²³ Când a ajuns acasă la rabin şi a văzut mulţimile zgomotoase şi a auzit muzica funebră,

²⁴ Isus a zis: „Scoateţi-i afară, căci fetiţa nu e moartă, ci doar adormită!” Să fi auzit atunci râsete şi batjocuri la adresa lui!

²⁵ În cele din urmă, când mulţimea a ieşit, Isus a intrat în odaia unde zăcea fetiţa şi a apucat-o de mână, iar ea a sărit în picioare, sănătoasă ca înainte!

²⁶ Ştirea despre acest miracol nemaipomenit s-a răspândit în toate colţurile regiunii.

²⁷ La plecarea lui Isus din locul acela, s-au luat după el doi orbi, care strigau: „O, fiul regelui David, ai milă de noi!”

²⁸ Mai mult, au intrat chiar în casa unde stătea Isus şi atunci el i-a întrebat: „Credeţi că vă pot reda vederea?” „Da, Doamne – i-au zis ei – credem.”

²⁹ Atunci Isus le-a atins ochii, zicând: „Deoarece credeţi, veţi fi vindecaţi!”

³⁰ Şi deodată orbii şi-au căpătat vederea! Isus le-a cerut cu stricteţe să nu povestească nimănui cele întâmplate,

³¹ dar ei au răspândit vestea în tot ţinutul acela.

³² Părăsind localitatea respectivă, Isus a întâlnit un om care nu putea vorbi fiindcă avea un demon în el.

³³ Atunci Isus a scos afară demonul şi îndată omul a putut vorbi din nou. Ce s-au mai minunat mulţimile! „În viaţa noastră n-am văzut aşa ceva”, exclamau oamenii.

³⁴ Dar fariseii ziceau: „De aceea poate scoate draci fiindcă şi el e posedat de ei – e stăpânit de Satan, regele demonilor!”

³⁵ Isus cutreiera toate cetăţile şi satele din partea locului, învăţându-i pe oameni în sinagogile evreieşti şi predicând evanghelia Împărăţiei.

³⁶ Şi era atât de copleşit de milă pentru mulţimile care veneau, căci greutăţile lor erau aşa de mari iar ei nu ştiau nici ce să facă, nici unde să se ducă să găsească ajutor. Erau ca nişte oi fără păstor!

³⁷ „E atât de mare recolta, dar lucrătorii sunt aşa de puţini!” spunea el ucenicilor.

³⁸ „De aceea, rugaţi-vă Domnului secerişului şi cereţi-i să adune mai mulţi lucrători pentru lanurile sale.”

10

¹ Isus şi-a chemat cei doisprezece ucenici şi le-a dat putere să scoată duhuri rele şi să vindece orice fel de boală şi suferinţă.

² Iată numele celor doisprezece ucenici ai săi: Simon (numit şi Petru), Andrei (fratele lui Petru), Iacob (fiul lui Zebedei), Ioan (fratele lui Iacob),

³ Filip, Bartolomeu, Toma, Matei (perceptorul sau vameşul), Iacob (fiul lui Alfeu), şi Levi, numit şi Tadeu,

⁴ Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul (cel care l-a trădat pe Isus).

⁵ Isus i-a trimis înarmaţi cu aceste instrucţiuni: „Nu vă duceţi la alte neamuri ori la samariteni,

⁶ ci numai la poporul Israel – oile pierdute ale lui Dumnezeu.

⁷ Mergeţi şi aduceţi-le la cunoştinţă faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

⁸ Vindecaţi bolnavii, înviaţi morţii, tămăduiţi leproşii şi scoateţi demonii. Totul gratuit, aşa cum aţi primit şi voi!

⁹ Nu luaţi nici un ban cu voi;

¹⁰ nu luaţi nici măcar o boccea cu haine şi încălţăminte de rezervă – nici măcar un baston de drum să nu luaţi; căci cei pe care îi ajutaţi au datoria să vă dea mâncare şi să vă îngrijească.

¹¹ Ori de câte ori intraţi într-un oraş sau sat, căutaţi un om temător de Dumnezeu şi rămâneţi în casa lui până când veţi porni din nou la drum.

¹² Când cereţi permisiunea să rămâneţi, fiţi prietenoşi

¹³ şi, dacă se dovedeşte a fi o casă de oameni cu frica lui Dumnezeu, daţi-i binecuvântarea voastră; iar dacă nu, păstraţi-vă binecuvântarea

¹⁴ În orice oraş sau casă în care nu sunteţi bine primiţi, să vă scuturaţi picioarele de praful acelui loc la plecare.

¹⁵ Într-adevăr, cetăţilor rele ale Sodomei şi Gomorei le va fi mai uşor în Ziua Judecăţii decât acestora.

¹⁶ Vă trimit ca pe nişte oi între lupi. Fiţi precauţi ca şerpii şi inofensivi ca porumbeii.

¹⁷ Dar păziţi-vă! Căci veţi fi arestaţi, judecaţi şi biciuiţi în sinagogi.

¹⁸ Ba mai mult, va trebui să staţi la judecată înaintea guvernatorilor şi a regilor, de dragul meu. Acest lucru vă va da ocazia să le vorbiţi despre mine – în adevăr, să oferiţi lumii o mărturie.

¹⁹ Când sunteţi arestaţi, nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă ce veţi spune, deoarece vi se vor da cuvintele potrivite, la vremea potrivită.

²⁰ Fiindcă, nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru ceresc va vorbi prin voi!

²¹ Frate îl va trăda pe frate, dându-l la moarte şi taţii îşi vor vinde proprii copii. Iar copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi aceştia vor muri din pricina lor.

²² Toţi vă vor urî pentru că sunteţi ai mei. Dar cei care vor răbda până la sfârşit vor fi mântuiţi.

²³ Când sunteţi persecutaţi într-un oraş, fugiţi într-altul! Eu am să mă întorc înainte ca voi să le fi parcurs pe toate!

²⁴ Un discipol nu este mai mare decât învăţătorul său. Un slujitor nu e mai presus de stăpânul său.

²⁵ Discipolul are aceeaşi soartă ca dascălul său. Slujitorul, ca stăpânul său. Şi atunci, dacă mie, stăpânul casei, mi se spune «Satan», cu atât mai mult vi se va spune şi vouă aşa!

²⁶ Dar să nu vă temeţi de cei ce vă ameninţă. Căci vine vremea când adevărul va ieşi la iveală: uneltirile lor ascunse vor fi date pe faţă.

²⁷ Ce vă spun eu acum la întuneric voi să faceţi cunoscut în public când vin zorii zilei. Ce vă şoptesc eu la ureche voi să vestiţi de pe acoperişurile caselor!

²⁸ Nu vă temeţi de cei care nu vă pot ucide decât trupul, neputându-se, în schimb, atinge de sufletul vostru! Să vă fie frică doar de Dumnezeu, cel care poate nimici şi sufletul, şi trupul, în iad.

²⁹ Nici măcar o singură vrabie – cât costă vrăbiile?… două la leu? – nu poate cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.

³⁰ Până şi perii din cap vă sunt număraţi.

³¹ Aşa că, nu vă îngrijoraţi! Voi sunteţi cu mult mai de preţ în ochii lui decât toate păsările.

³² Dacă mă recunoaşte cineva în mod public ca prieten al său, şi eu îl voi recunoaşte pe faţă ca prieten al meu înaintea Tatălui meu din cer.

³³ Dar dacă se leapădă cineva de mine în mod public, şi eu mă voi lepăda de el pe faţă, înaintea Tatălui meu din cer.

³⁴ Să nu vă închipuiţi c-am venit să aduc pace pe pământ! Ci mai degrabă o sabie.

³⁵ Am venit să-l pun pe câte un fiu împotriva tatălui său şi pe câte o fiică împotriva mamei ei, pe câte o noră împotriva soacrei –

³⁶ duşmanii cei mai mari ai omului vor fi chiar cei din casa lui!

³⁷ Dacă vă iubiţi tatăl şi mama mai mult decât pe mine sau dacă vă iubiţi fiul sau fiica mai mult decât pe mine, nu sunteţi vrednici să fiţi ai mei.

³⁸ Dacă refuzaţi să vă luaţi crucea şi să mă urmaţi nu sunteţi vrednici să fiţi ai mei.

³⁹ Dacă vă agăţaţi de viaţa voastră, ţinând morţiş la ea, o veţi pierde; dar dacă renunţaţi la ea de dragul meu, o veţi câştiga.

⁴⁰ Cei ce mă primesc pe mine îl primesc pe Dumnezeu, care m-a trimis.

⁴¹ Dacă primiţi un profet cu bucurie pentru că acesta e un om a lui Dumnezeu, veţi primi aceeaşi răsplată ca profetul. Iar dacă primiţi cu bucurie pe oamenii buni şi evlavioşi, pentru evlavia lor, veţi avea o răsplată ca a lor.

⁴² Şi dacă, în calitate de reprezentanţi ai mei, daţi până şi un pahar de apă rece unui copilaş, veţi fi, cu siguranţă, răsplătiţi şi pentru aceasta.”

11

¹ După ce a terminat de dat aceste îndrumări celor doisprezece ucenici ai săi, Isus a plecat să predice în oraşele prin care urmau să meargă mai departe.

² Ioan Botezătorul, care se afla acum în închisoare, a auzit despre toate minunile pe care le făcea Mesia, şi şi-a trimis ucenicii să-l întrebe pe Isus:

³ „Tu eşti, cu adevărat, cel ce vine, sau trebuie să aşteptăm pe altul?”

⁴ Isus le-a spus: „Întoarceţi-vă la Ioan şi povestiţi-i despre toate minunile pe care aţi văzut că le fac,

⁵ despre orbii pe care i-am vindecat şi şchiopii care umblă acum fără să mai fie ajutaţi, leproşii tămăduiţi, surzii care aud, morţii înviaţi şi povestiţi-i cum predic Vestea Bună săracilor.

⁶ Apoi transmiteţi-i acest mesaj: «Binecuvântaţi sunt cei ce nu se îndoiesc de mine».”

⁷ După ce plecară ucenicii lui Ioan, Isus începu să vorbească mulţimilor despre el: „Când v-aţi dus în pustiul arid să-l vedeţi pe Ioan, ce v-aţi aşteptat să găsiţi? O trestie bătută de vânt?

⁸ Sau poate v-aţi aşteptat să vedeţi un bărbat îmbrăcat în straie împărăteşti, ca într-un palat?

⁹ Sau un profet al lui Dumnezeu? Da! Într-ade-văr, el este mai mult decât un profet.

¹⁰ Căci Ioan e cel de care se pomeneşte în Scripturi, mesagerul menit să mă preceadă, să-mi anunţe venirea şi să pregătească poporul pentru primirea mea.

¹¹ Într-adevăr, dintre toţi oamenii care s-au născut vreodată, nici unul nu străluceşte mai luminos decât Ioan Botezătorul. Totuşi până şi cei mai mici din Împărăţia Cerurilor vor fi mai mari decât el!

¹² Şi de când a început Ioan Botezătorul să predice şi să boteze, mulţimi înflăcărate de oameni se îmbulzesc să intre în Împărăţia Cerurilor,

¹³ căci toate legile şi profeţiile erau îndreptate spre venirea lui Mesia. Apoi a apărut Ioan

¹⁴ şi, dacă vreţi să ştiţi la cine mă refer, el este Ilie, cel despre care ziceau profeţii că va veni la începutul Împărăţiei.

¹⁵ De aţi fost vreodată pregătiţi să ascultaţi, acum e timpul să ascultaţi!

¹⁶ Ce să spun eu despre acest popor? Oamenii aceştia sunt ca nişte copii care se joacă, spunând prietenilor lor:

¹⁷ «Ne-am jucat de-a nunta şi nu v-aţi bucurat şi atunci ne-am jucat de-a înmormântarea dar nu v-aţi întristat.»

¹⁸ Căci Ioan Botezătorul nici măcar nu bea vin şi adesea sta nemâncat iar voi ziceţi că-i nebun.

¹⁹ Iar eu, Fiul omului, ospătez şi beau şi voi vă plângeţi că sunt «un mâncăcios şi un beţiv» şi că umblu cu cel mai rău soi de păcătoşi! Dar înţelepciunea e îndreptăţită de copiii ei.”

²⁰ Apoi a început să mustre oraşele unde făcuse cele mai multe din minuni, fiindcă acestea nu se întorseseră la Dumnezeu.

²¹ „Vai de tine, Horazine, şi vai de tine Betsaido! Căci dacă aş fi făcut în Tir şi Sidon minunile săvârşite pe străzile tale, locuitorii lor s-ar fi pocăit de mult, cu ruşine şi umilinţă.

²² Negreşit, Tirul şi Sidonul vor scăpa mult mai uşor în Ziua Judecăţii decât voi!

²³ Şi tu, Capernaume, deşi mult onorat, te vei coborî în iad! Căci dacă s-ar fi făcut la Sodoma minunile mari pe care le-am înfăptuit în tine, ea ar mai fi şi astăzi.

²⁴ Cu adevărat, mai bine va fi de Sodoma în Ziua Judecăţii decât de tine.”

²⁵ Şi Isus a rostit această rugăciune: „O Tată, Domn al cerului şi al pământului, îţi mulţumesc că ai ascuns adevărul de cei care se cred atât de înţelepţi şi că l-ai revelat copilaşilor.

²⁶ Da, Tată, că aşa ai găsit tu cu cale să procedezi!”

²⁷ „Tot adevărul mi s-a încredinţat de către Tatăl meu. Numai Tatăl îl cunoaşte pe Fiul, iar Tatăl e cunoscut doar de Fiul şi de cei cărora le este descoperit de către Fiul.

²⁸ Veniţi la mine, voi cei trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă.

²⁹ Purtaţi jugul meu – căci se potriveşte de minune – şi îngăduiţi-mi să vă învăţ; căci eu sunt blând şi smerit, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre,

³⁰ deoarece eu nu vă dau decât poveri uşoare.”

12

¹ Cam pe vremea aceea, Isus se plimba într-o zi prin lanurile de grâu împreună cu ucenicii săi. Era Sabatul, ziua de închinare a evreilor, şi ucenicilor li s-a făcut foame; de aceea, au început să rupă spice de grâu şi să le mănânce boabele.

² Dar i-au văzut nişte farisei şi au început să-i acuze: „Ucenicii tăi calcă legea. Ei culeg spice într-o zi de Sabat.”

³ Isus însă le-a zis: „N-aţi citit ce a făcut Regele David când lui şi prietenilor lui li s-a făcut foame?

⁴ S-au dus în templu şi au mâncat plinea specială permisă doar preoţilor. Şi aceasta a fost o încălcare a legii.

⁵ Apoi, n-aţi citit niciodată în legea lui Moise că preoţii care sunt de serviciu în templu pot lucra în ziua de Sabat?

⁶ Or, aici este unul mai mare decât templul!

⁷ Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă acest verset din Scriptură: «Mai presus de ofrandele voastre, doresc să fiţi îndurători», nu i-aţi condamna pe cei nevinovaţi.

⁸ Căci Eu, Fiul omului, sunt domn chiar şi al Sabatului.”

⁹ După aceasta, s-a dus la sinagogă

¹⁰ şi a observat acolo un om cu mâna diformă. Fariseii l-au întrebat pe Isus: „Este legal să lucrezi, vindecând pe alţii în ziua de Sabat?” (Fireşte, se aşteptau ca el să spună da şi, astfel să-l poată aresta.)

¹¹ Iată însă ce le-a răspuns el: „Dacă aţi avea doar o singură oaie şi aceasta ar cădea în fântână în ziua de Sabat, n-aţi lucra în ziua aceea ca s-o salvaţi? Fireşte că aşa aţi face.

¹² Acum însă, cu cât mai valoros este un om decât o oaie! Da, este drept să faci bine de Sabat.”

¹³ Apoi i-a zis omului: „Întinde-ţi braţul.” Şi când acesta a dat să facă aşa, mâna i-a revenit la normal, fiind întocmai ca cealaltă!

¹⁴ Atunci fariseii au convocat o şedinţă ca să pună la cale arestarea şi moartea lui Isus.

¹⁵ Dar el ştia ce plănuiau şi a părăsit sinagoga, urmat de multă lume. A vindecat pe toţi bolnavii din mulţime.

¹⁶ Dar le-a atras atenţia să nu răspândească ştirea despre minunile sale.

¹⁷ Acest lucru a împlinit profeţia lui Isaia cu privire la el:

¹⁸ „Priviţi-l pe Robul meu. Uitaţi-vă la Alesul meu. El e Preaiubitul meu în care mi se desfată sufletul. Voi pune Duhul meu peste el iar el va judeca naţiunile.

¹⁹ El nu se luptă şi nu strigă; nu-şi ridică glasul!

²⁰ Nu-i zdrobeşte pe cei slabi şi nu stinge nici o speranţă, oricât de mică ar fi; el va pune capăt oricărui conflict prin victoria sa finală,

²¹ iar numele său va fi speranţa întregii lumi.”

²² Atunci a fost adus la Isus un om stăpânit de demon, care nu putea nici să vadă, nici să vorbească, şi Isus l-a vindecat, aşa încât acum putea şi să vorbească, şi să vadă.

²³ Mulţimea a rămas uluită. „Poate că Isus o fi Mesia!” au exclamat ei.

²⁴ Când au auzit însă fariseii despre minune, au zis: „E în stare să scoată demoni pentru că el însuşi este Satana, regele demonilor.”

²⁵ Isus a ştiut ce gândesc şi a ripostat: „O împărăţie dezbinată se duce de râpă. O cetate sau o casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui.

²⁶ Şi atunci, dacă Satana îl scoate afară pe Satana, se luptă cu sine însuşi, distrugându-şi propriul regat.

²⁷ Dacă însă eu, după cum susţineţi voi, scot afară demoni invocând puterile Satanei, de ce puteri fac uz ai voştri când scot demoni? Lor să le daţi socoteală de acuzaţia voastră!

²⁸ Dar dacă eu scot afară demoni prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a sosit în mijlocul vostru.

²⁹ Pe Satana nu-l poţi deposeda de împărăţia sa fără ca, mai întâi, să-l legi. Numai atunci pot fi demonii scoşi afară!

³⁰ Cine nu e cu mine este împotriva mea şi cine nu adună cu mine risipeşte.

³¹ De aceea vă spun că orice păcat şi orice hulă le vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.

³² Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat, nici în lumea de acum, nici în cea de apoi.

³³ Pomul se cunoaşte după roade. Un pom de soi ales dă fructe bune; nu tot aşa şi soiurile de proastă calitate.

³⁴ Pui de şerpi ce sunteţi! Cum ar putea nişte oameni răi ca voi să spună ceea ce este bun şi drept? Căci inima unui om determină felul lui de a vorbi.

³⁵ Vorbirea unui om bun dă la iveală comorile bogate din lăuntrul său. Un om cu inimă haină este plin de venin şi cuvintele sale îl dau de gol.

³⁶ Vă mai spun şi acest lucru, că va trebui să daţi socoteală în Ziua Judecăţii de orice vorbă deşartă pe care o rostiţi.

³⁷ Cuvintele voastre de acum reflectă soarta voastră de atunci: ori veţi fi justificaţi prin ele, ori veţi fi condamnaţi de ele.”

³⁸ Într-o zi, câţiva dintre conducătorii evrei, inclusiv unii farisei, au venit la Isus, cerând să vadă o minune prin care să le dovedească faptul că e într-adevăr Mesia.

³⁹ Dar Isus a răspuns: „Numai un popor rău şi necredincios ar mai cere dovezi, dar nu i se vor da alte dovezi în afară de ceea ce i s-a întâmplat profetului Iona!

⁴⁰ Căci, aşa cum Iona a stat în peştele cel mare trei zile şi trei nopţi, tot aşa şi eu, Fiul omului, voi sta în inima pământului trei zile şi trei nopţi.

⁴¹ Oamenii din Ninive se vor ridica împotriva acestei naţiuni la judecată şi vă vor condamna. Deoarece, când Iona le-a predicat, ei s-au pocăit şi s-au întors la Dumnezeu din toate căile lor rele. Şi acum unul mai mare decât Iona este aici – iar voi refuzaţi să-l credeţi.

⁴² Regina din Şeba se va ridica împotriva acestei naţiuni la judecată şi o va condamna; căci ea venise dintr-o ţară îndepărtată să audă înţelepciunea lui Solomon şi acum iată, aici e unul mai mare decât Solomon – iar voi refuzaţi să credeţi în el.

⁴³ „Naţiunea aceasta rea este ca un om stăpânit de demon. Fiindcă dacă demonul pleacă, se duce în deşert o vreme, căutând odihna pe care însă n-o găseşte.

⁴⁴ Atunci îşi zice: «Mă voi întoarce la omul din care am plecat.» Şi se înapoiază, găsind inima omului curată dar goală!

⁴⁵ Atunci demonul ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el şi intră cu toţii în om, locuind în el. Astfel, starea lui devine mai rea decât înainte.”

⁴⁶ Pe când vorbea Isus, într-o casă ticsită de oameni, mama şi fraţii lui erau afară vrând să stea de vorbă cu el.

⁴⁷ Când i-a spus cineva că sunt acolo,

⁴⁸ el a exclamat: „Cine este mama mea? Care sunt fraţii mei?”

⁴⁹ Şi a arătat cu mâna spre ucenicii săi. „Priviţi, zise el, aceştia sunt mama mea şi fraţii mei!”

⁵⁰ Apoi adăugă: „Oricine ascultă de Tatăl meu din cer este fratele, sora şi mama mea!”

13

¹ Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, Isus a ieşit din casă şi s-a dus pe ţărm,

² unde se adună îndată o mulţime de oameni. S-a suit în barcă şi a predicat de acolo în timp ce mulţimile ascultau pe mal.

³ A istorisit multe întâmplări cum e şi aceasta: „Un agricultor a ieşit să semene grăunţe pe ogorul său.

⁴ împrăştiind seminţele pe pământ, unele au căzut pe-o cărare şi păsările au venit şi le-au mâncat.

⁵ Altele au căzut pe un teren stâncos, unde stratul de pământ era foarte subţire; plantele au răsărit destul de repede în solul acela,

⁶ dar soarele dogorâtor le-a ars curând şi au murit, căci n-aveau rădăcini adânci.

⁷ Alte seminţe au căzut printre spini, care au înăbuşit tulpinile firave.

⁸ Dar câteva au căzut în pământ bun şi au dat o recoltă bogată, de treizeci, de şaizeci şi chiar de o sută de ori mai mare decât cantitatea însămânţată.

⁹ Cine are urechi să audă!”

¹⁰ Au venit ucenicii săi şi l-au întrebat: „De ce le vorbeşti mereu în parabole?”

¹¹ Atunci Isus le-a explicat cum numai lor le-a fost îngăduit să priceapă rostul Împărăţiei Cerurilor, nu şi celorlalţi.

¹² „Căci celui ce are i se va mai da”, le spuse el, „aşa încât va avea din belşug; dar celui ce n-are i se va lua până şi puţinul pe care îl are.

¹³ De aceea folosesc aceste pilde, pentru ca oamenii să audă şi să vadă, dar să nu înţeleagă.

¹⁴ Asta împlineşte profeţia lui Isaia: «Ei aud, dar nu pricep; privesc, dar nu văd!

¹⁵ Căci inimile lor sunt împietrite, sunt tari de urechi şi ochii le sunt cuprinşi de somn,

¹⁶ ca să nu vadă, să nu audă, să nu priceapă şi să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să nu mă lase să-i vindec.» Ochii voştri sunt însă binecuvântaţi, căci ei văd; de asemenea şi urechile voastre, pentru că aud.

¹⁷ Mulţi profeţi şi oameni cu frică de Dumnezeu ar fi dorit să vadă ce-aţi văzut voi şi să audă ce aţi auzit voi, dar nu s-a putut.

¹⁸ Şi acum, iată tâlcul parabolei cu agricultorul care a semănat grăunţe:

¹⁹ Cărarea bătătorită unde a căzut o parte din seminţe reprezintă inima unei persoane care aude Vestea Bună despre împărăţie şi nu o înţelege. Atunci vine Satan şi fură seminţele din inima sa.

²⁰ Stratul subţire de pe stâncă reprezintă inima unui om care aude mesajul şi îl primeşte cu o bucurie adevărată,

²¹ dar sufletul lui nu are profunzime iar seminţele nu-şi pot adânci rădăcinile în el, aşa încât, după o vreme, când vine necazul sau se pornesc persecuţiile din pricina convingerilor sale, entuziasmul lui scade iar el se dă la fund.

²² Terenul acoperit de mărăcini reprezintă omul care aude mesajul, dar grijile acestei vieţi şi patima banului înăbuşă cuvântul lui Dumnezeu, iar el trăieşte tot mai puţin pentru Dumnezeu.

²³ Terenul bun reprezintă inima unui om care ascultă mesajul, îl înţelege şi apoi iese în lume, aducând alte treizeci, şaizeci şi chiar o sută de suflete în Împărăţie.”

²⁴ Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu un ogor în care agricultorul a semănat sămânţă bună.

²⁵ Dar într-o noapte, pe când dormea, a venit duşmanul lui şi a semănat neghină în lan,

²⁶ aşa încât, o dată cu grâul, a crescut şi neghina.

²⁷ Oamenii agricultorului au venit şi i-au spus: «Stăpâne, ogorul în care ai semănat sămânţă aceea de soi e năpădit de neghină!»

²⁸ «Aici e lucrătura duşmanului», le explică el. «Să smulgem neghina?» întrebară ei.

²⁹ «Nu, pentru că o să vătămaţi şi grâul dacă faceţi aşa», răspunse el.

³⁰ «Lăsaţi-le pe amândouă să crească până la vremea secerişului şi atunci am să le spun secerătorilor să separe neghina şi s-o ardă, iar grâul să-l pună în hambare.»”

³¹ Iată încă una din parabolele sale: „Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu o sămânţă de muştar, semănată pe un ogor.

³² E cea mai mică dintre seminţe, dar se face cea mai mare dintre plante şi devine un pom în care păsările îşi pot găsi adăpost.”

³³ A mai folosit şi acest exemplu: „Împărăţia Cerurilor se poate compara cu o femeie care face pâine. Ea ia o cantitate de făină şi o frământă cu drojdie până când aceasta pătrunde în fiecare părticică din aluat.”

³⁴ Isus folosea mereu aceste parabole cu conţinut semnificativ când vorbea mulţimilor. De fapt, întrucât profeţii au spus că avea să folosească atâtea ilustraţii, niciodată nu le vorbea fără să le spună cel puţin o parabolă.

³⁵ De altfel, aşa se proorocise: „Voi vorbi în parabole; voi dezlega tainele ascunse de la începutul timpului.”

³⁶ Apoi, lăsând mulţimile afară, intră în casă. Ucenicii îl rugară să le explice parabola cu neghina şi grâul.

³⁷ „De acord”, spuse el. „Eu sunt agricultorul care seamănă sămânţă aleasă.

³⁸ Ogorul e lumea iar sămânţă reprezintă oamenii Împărăţiei; neghina sunt oamenii lui Satan.

³⁹ Duşmanul care a semănat neghina printre grâu este diavolul; secerişul e sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.

⁴⁰ Cum în această istorioară neghina este separată şi arsă, tot aşa va fi şi la sfârşitul lumii:

⁴¹ Eu îmi voi trimite îngerii iar ei vor elimina din Împărăţie orice ispită şi pe toţi cei răi,

⁴² aruncându-i în cuptor, unde vor arde. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

⁴³ Atunci cei evlavioşi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi să asculte!

⁴⁴ Împărăţia Cerurilor este ca o comoară, ascunsă într-un ogor, pe care un om o descoperă din întâmplare pe câmp. De bucurie, se duce şi vinde tot ce are pentru a face rost de bani să poată cumpăra acel ogor şi, odată cu el, desigur, şi comoara!

⁴⁵ Iarăşi, Împărăţia Cerurilor este ca un negustor de perle, în căutare de mărgăritare rare.

⁴⁶ Dă peste un târg bun – o perlă de mare valoare – şi vinde tot ce are pentru a o cumpăra.

⁴⁷ Iarăşi, Împărăţia Cerurilor se mai poate ilustra printr-un pescar ce-şi aruncă plasa în apă şi adună peşti de tot soiul, şi buni, şi răi.

⁴⁸ Când s-a umplut plasa în apă, o trage la mal, se aşează şi îi sortează pe cei comestibili în coşuri, pe ceilalţi aruncându-i.

⁴⁹ Aşa va fi la sfârşitul lumii – îngerii vor veni şi vor despărţi pe oamenii răi de cei evlavioşi,

⁵⁰ aruncându-i pe cei răi în foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

⁵¹ Înţelegeţi? „Da”, i-au răspuns ei, „Înţelegem.”

⁵² Apoi le-a spus: De aceea, orice cărturar care a devenit un discipol al Împărăţiei Cerurilor este ca un gospodar ce scoate din comoara lui şi lucruri noi, şi lucruri vechi.”

⁵³ Când a terminat Isus de spus aceste parabole, a plecat mai departe.

⁵⁴ S-a întors în oraşul său de baştină din Galileea, Nazaret, şi a început să-i înveţe pe oameni în sinagogă, uimindu-i pe toţi cu înţelepciunea şi minunile sale.

⁵⁵ „Cum este oare posibil acest lucru?” se mirau oamenii. „Nu e decât un simplu fiu de tâmplar, or, pe mama lui Maria şi pe fraţii săi Iacob, Simion şi Iuda îi cunoaştem.

⁵⁶ Ba şi surorile lui, tot aici locuiesc şi ele. Cum se face că el e aşa de mare?”

⁵⁷ Şi s-au supărat pe el. Atunci Isus le-a spus: „Un profet e onorat peste tot, numai în ţara sa şi între ai săi, nu!”

⁵⁸ Astfel, n-a săvârşit decât vreo câteva minuni acolo, din pricina necredinţei lor.

14

¹ Când a auzit regele Irod de Isus,

² a spus oamenilor săi: „Acesta trebuie să fie Ioan Botezătorul, revenit printre cei vii. De aceea poate face toate minunile acestea.”

³ Căci Irod îl arestase pe Ioan şi-l aruncase în lanţuri în închisoare, la cererea soţiei sale, Irodiada, fosta soţie a fratelui său, Filip,

⁴ întrucât Ioan îi spusese că nu este drept să se căsătorească cu ea.

⁵ L-ar fi ucis el pe Ioan, dar se temea de o rebeliune, fiindcă tot poporul era convins că Ioan este profet.

⁶ Însă la petrecerea dată în cinstea lui Irod, cu ocazia zilei de naştere a acestuia, fiica Irodiadei a executat un dans care l-a încântat atât de mult,

⁷ încât s-a jurat să-i dea orice doreşte.

⁸ Ca atare, la îndemnul mamei, fata a cerut capul lui Ioan Botezătorul pe tavă.

⁹ Regele s-a întristat profund, însă fiindcă promisese, şi nu voia să dea înapoi în văzul oaspeţilor, a poruncit să se facă cum ceruse fata.

¹⁰ Prin urmare, Ioan a fost decapitat în închisoare

¹¹ şi capul i-a fost adus pe o tavă şi înmânat fetei, care i l-a dat mamei ei.

¹² Atunci au venit ucenicii lui Ioan după trupul său şi l-au îngropat, după care au venit la Isus să-i spună ce s-a întâmplat.

¹³ De îndată ce a auzit vestea, Isus a plecat singur cu o barcă într-un colţ retras. Dar mulţimea de oameni din mai toate satele învecinate au văzut încotro se duce şi s-au luat după el pe mal.

¹⁴ Astfel că, pe când s-a întors Isus din locul acela retras, o mulţime mare de oameni îl aştepta, iar lui i s-a făcut milă de ei şi i-a vindecat pe cei bolnavi.

¹⁵ În seara aceea au venit ucenicii la el şi i-au zis: „E deja trecut de ora cinei şi n-avem ce să mâncăm aici în deşert; dă drumul deci mulţimilor să se ducă prin sate să cumpere de-ale mâncării.”

¹⁶ Dar Isus a răspuns: „Nu e nevoie – daţi-le voi de mâncare!”

¹⁷ „Cum?” s-au mirat ei. „Când noi nu avem decât cinci pâini mici şi doi peşti!”

¹⁸ „Aduceţi-le încoace”, le-a zis el.

¹⁹ Apoi a spus poporului să se aşeze pe iarbă; a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer şi l-a rugat pe Dumnezeu să binecuvinteze mâncarea, apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor să le împartă la oameni.

²⁰ Şi fiecare a mâncat până s-a săturat. Iar la urmă, când s-au strâns resturile, au adunat douăsprezece coşuri.

²¹ În mulţime erau vreo cinci mii de bărbaţi în ziua aceea, în afară de femei şi copii.

²² Îndată după aceasta, Isus a spus ucenicilor să se urce în barca lor şi să treacă de cealaltă parte a lacului, în timp ce el a rămas în urmă să-i trimită pe oameni la casele lor.

²³ Apoi s-a dus pe deal să se roage.

²⁴ S-a făcut noapte şi în largul lacului ucenicii erau la strâmtoare, deoarece se stârnise un vânt puternic şi valuri mari se izbeau de barcă.

²⁵ Cam pe la patru dimineaţa, a venit Isus la ei, umblând pe apă!

²⁶ Ei au ţipat îngroziţi, crezând că e o stafie.

²⁷ Imediat însă Isus le-a vorbit, liniştindu-i. „Nu vă temeţi!” le-a zis el.

²⁸ Apoi Petru i-a strigat: „Doamne, dacă eşti chiar tu, spune-mi să vin la tine, umblând pe apă.”

²⁹ „Foarte bine”, i-a zis Domnul, „haide, vino!” Astfel, Petru s-a dat jos din barcă şi a pornit pe apă spre Isus.

³⁰ Dar când s-a uitat la valurile înalte din jur, a intrat groaza în el şi a început să se scufunde. „Salvează-mă, Doamne!” a strigat el.

³¹ În aceeaşi clipă Isus i-a întins mâna şi, apucându-l, i-a zis: „Omule cu credinţa mică, de ce te-ai îndoit?”

³² Şi când s-a urcat înapoi în barcă, vântul s-a oprit.

³³ Ceilalţi stăteau neclintiţi, cuprinşi de teamă şi uimire. Au exclamat: „Nu mai încape îndoială că eşti Fiul lui Dumnezeu!”

³⁴ Au debarcat la Ghenezaret.

³⁵ Vestea sosirii lor s-a răspândit cu iuţeala fulgerului în tot oraşul, astfel că nu după mult timp oamenii au început să alerge în stânga şi-n dreapta, spunând tuturor să-şi aducă bolnavii pentru a fi tămăduiţi.

³⁶ Bolnavii îl rugau să le dea voie doar să se atingă de poala hainei sale, şi toţi cei ce reuşeau să facă aceasta erau vindecaţi.

15

¹ Între timp, au sosit de la Ierusalim nişte farisei şi alţi conducători evrei cu gând să-i pună o serie de întrebări lui Isus.

² „De ce nu respectă ucenicii tăi tradiţiile străvechi ale evreilor?” – l-au luat ei la rost. „Căci ei nesocotesc ritualul nostru străbun de spălare a mâinilor înainte de masă.”

³ El le-a răspuns: „Dar, atunci, tradiţiile voastre de ce nu ţin seama de poruncile directe ale lui Dumnezeu?

⁴ Bunăoară, legea lui Dumnezeu este aceasta: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta; oricine îşi batjocoreşte părinţii trebuie să moară.»

⁵ Dar voi ziceţi: «Chiar dacă părinţii trec prin nevoi materiale, poţi da bisericii banii pentru ajutorarea lor.»

⁶ Şi, în felul acesta, prin datina voastră omenească, anulaţi porunca lui Dumnezeu de a cinsti pe părinţi şi a avea grijă de ei.

⁷ Ipocriţilor! Bine a profeţit Isaia despre voi:

⁸ «Oamenii aceştia zic că mă cinstesc, dar inima lor este departe de mine.

⁹ Închinarea lor n-are nici o valoare, căci îi învaţă pe alţii legi făcute de oameni, nu legi provenite de la Dumnezeu.»”

¹⁰ Atunci Isus s-a adresat mulţimilor, zicându-le: „Ascultaţi ce vă spun şi încercaţi să pricepeţi:

¹¹ «Nu ceea ce intră în om îl întinează, ci ceea ce iese din gura lui – iată ce-l pângăreşte! Ceea ce spuneţi şi gândiţi – iată ce vă întinează!»”

¹² Atunci au venit ucenicii, zicându-i: „I-ai jignit pe farisei cu observaţia aceasta.”

¹³ Isus a răspuns: „Orice plantă care nu e sădită de Tatăl meu va fi smulsă din rădăcini, aşa că nu-i băgaţi în seamă.

¹⁴ Ei sunt nişte călăuze oarbe pentru orbi, încât şi unii şi alţii vor cădea în şanţ.”

¹⁵ Atunci Petru l-a rugat să le explice ce a a vrut să spună când a zis că oamenii nu se pângăresc dacă mănâncă hrană care nu e cuşer.

¹⁶ „Cum, nu înţelegeţi?” i-a întrebat Isus.

¹⁷ „N-aţi observat că tot ce mâncaţi trece prin stomac şi este eliminat apoi din organism?

¹⁸ Cuvintele rele însă provin dintr-o inimă rea şi, într-adevăr, îl pângăresc pe omul care le rosteşte.

¹⁹ Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterul, imoralitatea sexuală, hoţia, minciuna şi bârfa.

²⁰ Acestea sunt cele care întinează; dar nu e o pângărire spirituală să mănânci fără să te fi supus datinii de spălare rituală a mâinilor!”

²¹ Apoi Isus a părăsit ţinutul acela şi s-a retras în regiunea Tirului şi a Sidonului.

²² O femeie din Canaan, care locuia acolo, a venit la el, rugându-se: „Ai milă de mine, o, Doamne, fiul regelui David! Căci fiica mea are un demon în ea, şi demonul acesta o chinuie întruna.”

²³ Isus însă nu i-a răspuns nimic – nici un cuvânt. Atunci ucenicii l-au îmboldit s-o alunge. „Spune-i să plece”, îi ziceau ei, „să nu ne mai bată la cap cu rugăminţile ei.”

²⁴ Atunci Isus a zis femeii: „N-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

²⁵ Dar ea a venit şi i s-a închinat, implorându-l din nou: „Doamne, ajută-mă, te rog!”

²⁶ „Nu pare a fi în ordine să iei pâinea de la copii şi s-o arunci la câini”, zise el.

²⁷ „Da, îi răspunse ea, dar până şi căţeii de sub masă au voie să mănânce fărâmiturile care cad.”

²⁸ „Femeie, i-a zis Isus, mare e credinţa ta, de aceea, rugămintea îţi este satisfăcută.” Şi fiica i-a fost vindecată imediat.

²⁹ Isus s-a înapoiat la Marea Galileii. Apoi s-a urcat pe un deal şi s-a aşezat jos.

³⁰ Şi o mare mulţime de oameni i-au adus şchiopii, orbii şi schilozii şi pe cei ce nu puteau vorbi, precum şi pe mulţi alţii, aşezându-i înaintea lui Isus. Iar el i-a vindecat pe toţi.

³¹ Ce privelişte! Unii care nu fuseseră în stare să spună un cuvânt toată viaţa lor vorbeau acum cu însufleţire, iar cei fără braţe şi picioare s-au trezit că le au! Şchiopii umblau iar cei ce fuseseră orbi îşi roteau acum privirile cu nesaţ! Mulţimile erau pur şi simplu uluite şi-l slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

³² Atunci Isus şi-a chemat ucenicii, zicându-le: „Mi-e milă de oamenii aceştia – căci se fac trei zile de când sunt împreună cu mine şi nu le-a mai rămas nimic de mâncare; nu vreau să-i trimit acasă flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.”

³³ Ucenicii i-au răspuns: „De unde să facem noi rost, aici în pustiu, de atâta hrană cât să ajungă pentru acest popor flămând?”

³⁴ Isus i-a întrebat: „Câtă mâncare aveţi aici?” „Şapte pâini şi câţiva peştişori”, au răspuns ei.

³⁵ Atunci Isus le-a spus tuturor să se aşeze,

³⁶ iar el a luat cele şapte pâini împreună cu peştii, a mulţumit lui Dumnezeu pentru ele, le-a împărţit şi le-a dat ucenicilor care le-au întins mulţimii.

³⁷ Şi toţi au mâncat până s-au săturat – patru mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.

³⁸ Iar după aceea, când s-au strâns resturile, au mai rămas şapte coşuri pline.

³⁹ Atunci Isus i-a trimis pe toţi acasă, iar el s-a urcat într-o barcă şi a trecut în ţinutul Magadanului.

16

¹ Într-o zi, fariseii şi saducheii au venit să pună la încercare pretenţia lui Isus de a fi Mesia, cerându-i să facă o demonstraţie oarecare pe cer.

² El le-a răspuns: „Voi vă pricepeţi să citiţi pe cer semnele legate de starea timpului – cer roşu seara înseamnă vreme frumoasă mâine;

³ cer roşu dimineaţa înseamnă vreme proastă rea ziua – dar nu sunteţi în stare să citiţi semnele evidente ale vremurilor.

⁴ Naţiunea aceasta rea şi necredincioasă cere nu ştiu ce semn nemaipomenit din cer, dar nu i se va mai da nici o dovadă în afară de minunea care s-a întâmplat cu Iona.” Atunci Isus i-a lăsat şi a plecat mai departe.

⁵ Când au sosit de partea cealaltă a lacului, ucenicii şi-au dat seama că uitaseră să-şi ia de mâncare.

⁶ „Fiţi atenţi! – i-a prevenit Isus – să vă feriţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor.”

⁷ Ei credeau că spune aceasta fiindcă uitaseră să ia pâine.

⁸ Dar Isus ştia ce gândeau şi le-a spus: „O, oameni cu credinţa mică! De ce vă faceţi atâtea griji pentru că n-aveţi ce mânca?

⁹ Oare când o să înţelegeţi? Aţi uitat complet de cei cinci mii pe care i-am hrănit cu cinci pâini şi de coşurile de fărâmituri care au rămas?

¹⁰ Nu vă amintiţi nici de cei patru mii pe care i-am hrănit şi de tot ce a rămas?

¹¹ Cum poate să vă şi treacă prin cap că m-am referit la mâncare? Eu însă vă mai spun o dată: «Să vă feriţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor.»”

¹² Atunci au înţeles, în sfârşit, că prin „aluat” el înţelegea învăţătura greşită a fariseilor şi a saducheilor.

¹³ Când a ajuns Isus în Cezareea Filipi, a pus următoarea întrebare ucenicilor: „Cine zic oamenii că sunt eu?”

¹⁴ „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii Ilie; iar alţii, Ieremia, ori unul din ceilalţi profeţi.”

¹⁵ „Dar voi”, le-a zis el, „cine credeţi că sunt?”

¹⁶ Simon Petru a răspuns: „Cristosul, Mesia, Fiul Dumnezeului Celui viu.”

¹⁷ „Eşti binecuvântat Simone, fiul lui Iona, pentru că nu priceperea ta ţi-a descoperit aceasta, ci Tatăl meu din cer.

¹⁸ Tu eşti Petru, şi pe această piatră îmi voi clădi biserica; şi toate puterile iadului nu o vor putea învinge.

¹⁹ Şi îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor; orice vei lega pe pământ va fi fost deja legat în cer; şi orice vei dezlega pe pământ va fi fost deja dezlegat în cer!”

²⁰ Apoi i-a prevenit pe ucenici să nu spună altora că el e Mesia.

²¹ Din acel moment Isus a început să vorbească deschis ucenicilor despre călătoria sa la Ierusalim şi despre ce se va întâmpla acolo – cum va suferi în mâinile conducătorilor evrei, cum va fi omorât şi cum va învia trei zile după aceea.

²² Dar Petru l-a luat deoparte să-l mustre. „Doamne fereşte!”, i-a zis el, „doar n-o să ţi se întâmple aşa ceva!”

²³ Isus s-a întors spre Petru, zicând: „Pleacă de la mine, Satano! Eşti o cursă periculoasă pentru mine. Tu gândeşti doar din punctul tău de vedere, al omului, nu din cel al lui Dumnezeu.”

²⁴ Apoi Isus a zis ucenicilor: „Dacă vrea cineva să-mi fie discipol, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

²⁵ Căci oricine îşi păstreză viaţa pentru sine o va pierde; şi oricine şi-o va pierde pentru mine o va regăsi.

²⁶ Ce folos e să câştigi toată lumea aceasta – şi să pierzi viaţa veşnică? Se poate oare asemăna ceva cu valoarea vieţii eterne?

²⁷ Căci eu, Fiul omului, voi veni cu îngerii mei în gloria Tatălui meu şi îl voi judeca pe fiecare după faptele sale.

²⁸ Şi unii din voi, cei care staţi aici în clipa aceasta, veţi apuca negreşit să mă vedeţi venind în împărăţia mea.”

17

¹ La şase zile după aceea, Isus i-a luat pe Petru, Iacob şi fratele său Ioan şi i-a dus pe vârful unui deal înalt şi singuratic.

² Pe când priveau ei la el, înfăţişarea lui s-a schimbat, aşa încât faţa îi strălucea ca soarele iar hainele s-au făcut albe de nu te puteai uita la ele.

³ Deodată au apărut Moise şi Ilie şi au stat de vorbă cu el.

⁴ Petru zise numaidecât: „Învăţătorule, ce minunat e să fim aici, împreună! Dacă vrei, am să fac trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”

⁵ Dar chiar pe când rostea aceste cuvinte, un nor luminos îi acoperi şi o voce din nor rosti: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată desfătarea. De el să ascultaţi.”

⁶ La aceasta, ucenicii căzură cu faţa la pământ, înspăimântaţi de-a binelea.

⁷ Isus veni la ei şi-i atinse. „Ridicaţi-vă”, le zise el, „şi nu vă temeţi.”

⁸ Când îşi ridicară din nou privirile, nu mai era cu ei decât Isus.

⁹ Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună la nimeni ce au văzut decât după ce va învia el din morţi.

¹⁰ Ucenicii l-au întrebat: „De ce susţin conducătorii evrei că Ilie trebuie să se întoarcă înainte de a veni Mesia?”

¹¹ Isus le-a răspuns: „Au dreptate. Ilie trebuie să vină şi să pună totul la punct.

¹² De fapt, el a şi venit, dar n-a fost recunoscut şi mulţi s-au purtat urât cu el. La fel şi eu, Fiul omului, voi suferi în mâna lor.”

¹³ Atunci ucenicii şi-au dat seama că le vorbea despre Ioan Botezătorul.

¹⁴ Când au ajuns la poalele muntelui, îi aştepta o mare mulţime de oameni. Un om a venit şi a îngenuncheat înaintea lui Isus, spunând:

¹⁵ „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este bolnav mintal şi se află într-un mare necaz, pentru că de multe ori cade în foc sau în apă;

¹⁶ de aceea, l-am adus la ucenicii tăi dar ei nu l-au putut vindeca.”

¹⁷ Isus răspunse: „O, popor încăpăţânat şi necredincios! Cât să vă mai suport? Aduceţi-l la mine.”

¹⁸ Apoi Isus a certat demonul din băiat şi acesta l-a părăsit iar băiatul s-a făcut bine din acel moment.

¹⁹ După aceasta, ucenicii l-au întrebat pe Isus în particular: „Noi de ce n-am putut scoate demonul acesta?”

²⁰ „Din pricina credinţei voastre mici,” le-a răspuns Isus. „Căci dacă aţi avea credinţă, chiar cât o sămânţă de muştar, aţi putea zice acestui munte: «Urneşte-te din loc!» şi s-ar urni îndată. Nimic nu ar fi imposibil.

²¹ Dar acest soi de demon nu va pleca decât după ce v-aţi rugat şi aţi postit.”

²² Într-o zi, pe când se mai aflau în Galileea, Isus le spuse: „Eu am să fiu vândut şi dat în mâinile celor care mă vor ucide,

²³ dar a treia zi după aceea voi învia.” Inimile ucenicilor se umplură de întristare şi groază.

²⁴ La sosirea lor în Capernaum, au venit la Petru perceptorii impozitului pentru templu şi l-au întrebat: „Stăpânul vostru nu plăteşte impozite?”

²⁵ „Sigur că plăteşte,” a răspuns Petru. Apoi intră în casă să discute această problemă cu Isus dar, înainte de a apuca să deschidă gura, Isus îl întrebă: „Tu ce crezi, Petre, regii iau tribut de la supuşii lor sau de la străinii pe care i-au cucerit?”

²⁶ „De la străini”, răspunse Petru. „Ei bine, atunci înseamnă că cetăţenii sunt scutiţi!

²⁷ Totuşi nu vrem să-i jignim, aşa că du-te pe ţărm, aruncă undiţa şi deschide gura primului peşte pe care-l vei prinde. Vei găsi o monedă care acoperă plata impozitelor pentru amândoi. Ia-o şi plăteşte impozitele.”

18

¹ Cam pe la ora aceea, au venit ucenicii la Isus să-l întrebe care dintre ei va fi mai mare în Împărăţia cerurilor.

² Isus chemă un copilaş la el şi-l aşeză în mijlocul lor,

³ zicând: „Dacă nu vă întoarceţi la Dumnezeu din păcatele voastre, devenind asemenea unor copii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia cerurilor.

⁴ De aceea, oricine se umileşte ca acest copilaş este cel mai mare în Împărăţia cerurilor.

⁵ Şi oricare din voi primeşte cu drag un copilaş ca acesta, în numele meu, pe mine mă primeşte şi de mine are grijă.

⁶ Dar dacă vreunul din voi îl face pe unul din aceşti micuţi care cred în mine să-şi piardă credinţa, mai bine ar fi să i se lege o piatră mare de gât şi să fie aruncat în mare.

⁷ Vai de lume, din pricina tuturor răutăţilor ei. E inevitabilă ispita de a face rău, dar vai de omul care ispiteşte pe altul!

⁸ Prin urmare, dacă mâna sau piciorul te face să cazi în păcat, taie-le şi aruncă-le. Mai bine să intri în rai schilod, decât să te trezeşti în iad cu mâini şi picioare!

⁹ Şi dacă ochiul te face să păcătuieşti, scoate-l şi aruncă-l; mai bine să intri în rai cu un singur ochi, decât să fii în iad cu amândoi!

¹⁰ Feriţi-vă să desconsideraţi pe vreunul din aceşti copilaşi. Fiindcă vă spun că în cer îngerii lor au acces permanent la Tatăl meu.

¹¹ Iar eu, Fiul omului, am venit să-i salvez pe cei pierduţi.

¹² Dacă un om are o sută de oi, şi una i se rătăceşte, ce va face el? Oare nu le va lăsa pe celalalte nouăzeci şi nouă şi se va duce în căutarea celei pierdute?

¹³ Iar dacă o găseşte, se va bucura mai mult de ea decât de toate cele nouăzeci şi nouă, care sunt în siguranţă acasă!

¹⁴ Tot aşa, voia Tatălui meu este ca nici măcar unul din aceşti micuţi să nu piară.

¹⁵ Dacă un frate păcătuieşte împotriva ta, du-te la el personal şi confruntă-l cu greşeala săvârşită. Dacă ascultă şi şi-o mărturiseşte, ai câştigat un frate.

¹⁶ Dar dacă refuză, atunci mai ia cu tine vreo doi fraţi şi du-te din nou la el, dovedind tot ce afirmi prin martorii aceştia.

¹⁷ Dacă tot nu vrea să asculte, adu cazul în faţa bisericii şi dacă verdictul bisericii îţi dă dreptate ţie, dar el nu-l acceptă, atunci biserica este datoare să-l excludă.

¹⁸ Vă mai spun şi aceasta, că tot ce legaţi pe pământ va fi fost deja legat în cer, şi tot ce dezlegaţi pe pământ va fi fost deja dezlegat în cer.

¹⁹ De asemenea, vă mai spun şi aceasta: dacă doi din voi se învoiesc aici pe pământ cu privire la vreun lucru pe care-l cereţi, Tatăl meu din cer îl va face pentru voi.

²⁰ Căci acolo unde se strâng doi sau trei laolaltă în virtutea faptului că sunt ai mei, eu voi fi în mijlocul lor.”

²¹ Apoi Petru a venit la el şi l-a întrebat: „Doamne, de câte ori să-l iert pe un frate care păcătuieşte împotriva mea? De şapte ori?”

²² „Nu”, răspunse Isus, „de şaptezeci de ori câte şapte!

²³ Împărăţia cerurilor se poate asemăna cu un rege care s-a hotărât să-şi aducă socotelile la zi.

²⁴ În cadrul acestei operaţii, a fost adus la el unul din debitorii săi care-i datora o sută de milioane de lei.

²⁵ Dar el n-a putut plăti şi atunci regele a poruncit să fie vânduţi în contul datoriei sale atât el, cât şi nevasta şi copiii săi, împreună cu tot avutul lor.

²⁶ Dar omul a căzut în genunchi, cu faţa în ţărână înaintea regelui, şi i-a zis: „O, înălţimea ta, mai răbdă-mă şi-ţi voi plăti tot.”

²⁷ Atunci regele a fost copleşit de milă pentru el şi l-a eliberat, iertându-i datoria.

²⁸ Dar după ce a plecat de le rege, el a întâlnit un om care-i datora vreo douăzeci de mii de lei, l-a înhăţat de gât şi i-a pretins să-i plătească pe loc.

²⁹ Omul însă i-a căzut în genunchi şi l-a implorat să-l mai păsuiască. «Îngăduie-mi încă puţin timp şi am să-ţi plătesc», s-a rugat el.

³⁰ Dar creditorul său n-a vrut să audă de aşa ceva. A cerut ca datornicul să fie arestat şi aruncat în închisoare până când va achita toată datoria.

³¹ Atunci prietenii acestui om s-au dus la rege şi i-au relatat cele întâmplate.

³² Regele a poruncit să fie adus în faţa lui omul pe care-l iertase şi i-a zis: «Nenorocitule! Om cu inimă rea! Adică eu ţi-am iertat toată datoria aceea u-riaşă, numai fiindcă te-ai rugat de mine –

³³ nu s-ar fi cuvenit oare să ai şi tu milă de alţii cum am avut eu de tine?»

³⁴ Şi, mânios, regele l-a aruncat în camera de tortură, să stea acolo până când va putea achita ultimul bănuţ.

³⁵ Aşa vă va face Tatăl meu ceresc dacă refuzaţi să vă iertaţi cu adevărat fraţii.”

19

¹ După ce a sfârşit Isus această cuvântare, a părăsit Galileea şi a făcut cale întoarsă în Iudeea, trecând râul Iordan.

² Mari mulţimi veneau după el iar el îi vindecă pe cei bolnavi.

³ Au venit nişte farisei să-i pună tot felul de întrebări şi au încercat să-l prindă în cursă, făcându-l să zică ceva care să-l piardă. „Admiţi divorţul?”, l-au întrebat ei.

⁴ „Nu citiţi Scripturile?”, răspunse el. „Acolo stă scris că la început Dumnezeu a creat pe bărbat şi pe femeie

⁵ şi că bărbatul trebuie să-şi lase tatăl şi mama, să se unească pentru totdeauna cu soţia sa.

⁶ Cei doi vor deveni una – de aici înainte, nu doi, ci unul. Nici un om nu poate despărţi ceea ce a unit Dumnezeu.”

⁷ „Atunci”, au continuat ei, „de ce a zis Moise că un bărbat poate să divorţeze de soţia sa, printr-o simplă scrisoare de despărţire?”

⁸ Isus a răspuns: „Moise a făcut aşa pentru că vă cunoştea inimile împietrite şi rele, dar nu aceasta a fost intenţia lui Dumnezeu.

⁹ Şi vă spun că oricine divorţează de soţie, afară de cazul în care există adulter la mijloc, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter.”

¹⁰ Ucenicii lui Isus i-au zis atunci: „Dacă aşa stau lucrurile, mai bine să nu se căsătorească!”

¹¹ „Nu oricine poate fi de acord cu această afirmaţie”, spuse Isus, „ci numai aceia pe care îi ajută Dumnezeu.

¹² Unii se nasc inapţi pentru căsătorie, alţii sunt infirmi iar alţii refuză să se căsătorească de dragul Împărăţiei cerurilor. Oricine poate, să accepte afirmaţia mea!”

¹³ Au fost aduşi nişte copilaşi la Isus ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage. Ucenicii i-au certat pe cei care i-au adus. „Nu-l mai deranjaţi”, spuseră ei.

¹⁴ Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu-i opriţi. Căci Împărăţia cerurilor este a unora ca ei.”

¹⁵ Şi şi-a pus mâinile pe capetele lor şi i-a binecuvântat înainte de a pleca.

¹⁶ Cineva a venit la Isus cu următoarea întrebare: „Doamne, ce lucru bun să fac ca să obţin viaţa veşnică?”

¹⁷ „Bun?”, îl întrebă el. „Numai unul este cu adevărat bun – şi acela e Dumnezeu. Dar, să-ţi răspund la întrebare, poţi ajunge în cer dacă păzeşti poruncile.”

¹⁸ „Pe care din ele?” întrebă omul. Şi Isus îi răspunse: „Să nu ucizi, să nu comiţi adulter, să nu furi, să nu minţi,

¹⁹ să-ţi cinsteşti tatăl şi mama şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi!”

²⁰ „Întotdeauna le-am respectat pe toate acestea”, răspunse tânărul. „Ce ar mai trebui să fac?”

²¹ Isus i-a spus atunci: „Dacă vrei să fii perfect, du-te şi vinde tot ce ai, dă banii la săraci, şi vei avea o comoară în cer; apoi vino şi urmează-mă.”

²² Dar când a auzit tânărul nostru una ca asta, a plecat întristat, căci era foarte bogat.

²³ Atunci Isus le-a zis ucenicilor: „Este aproape imposibil pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor.

²⁴ Spun încă o dată: e mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechile unui ac, decât pentru un bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!”

²⁵ Această remarcă i-a descumpănit pe ucenici. „Atunci cine din lumea asta mai poate fi mântuit?” întrebară ei.

²⁶ Isus îi privi ţintă şi spuse: „Omeneşte vorbind, nici unul. Dar la Dumnezeu totul este posibil.”

²⁷ Atunci Petru i-a zis: „Noi am lăsat totul pentru a te urma. Cu ce ne alegem din asta?”

²⁸ Isus a răspuns: „Când eu, Fiul omului, voi sta pe tronul meu slăvit din Împărăţie, voi, ucenicii mei, veţi sta în mod sigur pe douăsprezece tronuri şi veţi judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

²⁹ Şi oricine renunţă la casă, fraţi, surori, tată, mamă, soţie, copii sau avere, pentru a mă urma pe mine va primi în schimb de o sută de ori pe atâta şi va avea viaţă veşnică.

³⁰ Dar mulţi dintre cei ce sunt acum primii vor fi ultimii atunci; şi unii din cei ce sunt ultimii acum vor fi primii atunci.”

20

¹ Iată încă o parabolă, care ilustrează Împărăţia cerurilor: Proprietarul unei vii a ieşit într-o zi dis-de-dimineaţă să angajeze lucrători pentru culesul strugurilor.

² S-a învoit cu ei pentru plata cu ziua şi i-a trimis la lucru.

³ După câteva ore, a trecut prin piaţă şi a văzut acolo pe unii care stăteau degeaba în aşteptare de lucru

⁴ şi i-a trimis şi pe aceştia la via sa, spunându-le că îi va plăti cu cât li se cuvine, la sfârşitul zilei.

⁵ La amiază, şi apoi încă o dată pe la ora trei după masă, a făcut acelaşi lucru.

⁶ Pe la ora cinci după amiază, s-a dus din nou în oraş şi, văzând încă pe unii fără lucru, i-a întrebat: «De ce staţi degeaba toată ziua?»

⁷ «Pentru că nu ne angajează nimeni», au răspuns ei. «Atunci haideţi şi lucraţi şi voi alături de ceilalţi în via mea», le zise el.

⁸ În seara acelei zile a spus casierului să cheme pe toţi oamenii şi să-i plătească începând cu ultimii.

⁹ Când au fost plătiţi cei ce fuseseră angajaţi la ora cinci, fiecare a primit plata pentru o zi întreagă.

¹⁰ Astfel, când a venit rândul celor ce fuseseră angajaţi mai devreme, aceştia şi-au închipuit că vor primi mult mai mult. Când colo, şi ei au fost plătiţi cu aceeaşi sumă.

¹¹ Atunci ei au protestat, zicând:

¹² «Aceştia n-au lucrat decât o oră, şi totuşi i-ai plătit exact ca şi pe noi, cei care am lucrat toată ziua pe arşiţă.»

¹³ «Prietene, i-a răspuns el unuia din ei, nu ţi-am făcut nici o nedreptate! N-ai acceptat să fii plătit cu ziua pentru muncă?

¹⁴ Ia-ţi plata şi du-te. Aşa vreau eu, să-i plătesc pe toţi la fel!

¹⁵ Mă opreşte vreo lege să dau banii degeaba, dacă vreau să fac aşa? Se cade oare să te superi pe mine pentru că sunt bun?»

¹⁶ Şi aşa se întâmplă, că cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei de pe urmă.”

¹⁷ În timp ce se îndrepta spre Ierusalim, Isus i-a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici

¹⁸ şi le-a vorbit despre ce avea să i se întâmple când vor ajunge acolo. „Voi fi denunţat mai marilor preoţilor şi altor conducători evrei, care mă vor condamna la moarte.

¹⁹ Şi ei mă vor preda autorităţilor romane şi voi fi batjocorit şi răstignit, dar a treia zi voi învia.”

²⁰ Atunci mama lui Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedei, i-a adus pe aceştia la Isus, s-a închinat şi i-a cerut o favoare.

²¹ „Care îţi este dorinţa?” o întrebă el. „În Împărăţia ta, vrei să-i laşi pe cei doi fii ai mei să ocupe primele două scaune, alături de tine?” întrebă ea.

²² Dar Isus i-a zis: „Nu ştii ce-mi ceri!” Apoi se întoarse spre Iacob şi Ioan şi-i întrebă: „Sunteţi voi în stare să beţi din paharul amar din care voi bea eu?” „Da”, i-au zis ei, „suntem!”

²³ „Veţi şi bea, cu adevărat, din el, le spuse Isus, dar nu eu hotărăsc cine va sta alături de mine. Locurile acelea sunt păstrate pentru cei aleşi de Tatăl meu.”

²⁴ Ceilalţi zece ucenici s-au indignat când au auzit ce ceruseră Iacob şi Ioan.

²⁵ Dar Isus i-a chemat şi le-a spus: „Între păgâni, regii sunt tirani şi orice funcţionar, cât de mic, se poartă despotic cu subalternii.

²⁶ Dar între voi e cu totul altceva. Oricine vrea să fie conducător între voi trebuie să fie slujitorul vostru.

²⁷ Şi dacă vreţi să fiţi chiar în vârful piramidei, trebuie să slujiţi ca robii.

²⁸ Comportarea voastră trebuie să fie ca a mea, căci eu, Fiul omului, n-am venit să mi se slujească, ci să slujesc şi să-mi dau viaţa ca preţ de răscumpărare pentru alţii.”

²⁹ Pe când Isus împreună cu ucenicii părăseau oraşul Ierihon, o mare mulţime de oameni se îmbulzea în urma lor.

³⁰ Pe marginea drumului stăteau doi orbi care, îndată ce au auzit că vine Isus, au început să strige: „Doamne, Fiu al regelui David, ai milă de noi!”

³¹ Mulţimea le-a spus să tacă, dar ei n-au făcut altceva decât să strige şi mai tare.

³² Când a ajuns Isus în dreptul lor, s-a oprit în drum şi le-a strigat: „Ce doriţi să vă fac?”

³³ „Doamne, spuseră ei, dorim să vedem!”

³⁴ Isus a fost cuprins de milă şi le-a atins ochii. Îndată, ei şi-au căpătat vederea şi au pornit după Isus.

21

¹ Pe când se îndrepta Isus cu ucenicii spre Ierusalim, în apropiere de oraşul Betfaghe, de pe Muntele Măslinilor, i-a trimis pe doi dintre ei în satul de dinaintea lor.

² „Imediat cum intraţi în sat”, le-a spus el, „veţi vedea o măgăriţă legată, alături de mânzul ei. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i încoace.

³ Dacă vă întreabă cineva ce faceţi, spuneţi-i doar atât: «Învăţătorul are nevoie de ei» şi nu veţi avea nici o încurcătură.”

⁴ Lucrul acesta s-a făcut pentru a se împlini străvechea profeţie:

⁵ „Spuneţi cetăţii Ierusalimului că Regele ei vine la ea, călărind umil un măgăruş!”

⁶ Cei doi ucenici au făcut cum le spusese Isus

⁷ şi i-au adus animalele, aruncându-şi hainele peste mânz ca să-l poată călări.

⁸ Unii din mulţime îşi întindeau hainele pe drum înaintea sa iar alţii tăiau ramuri din copaci şi i le aruncau în cale.

⁹ Treptat, mulţimile au început să se agite înaintea şi în urma sa, strigând: „Dumnezeu să-l binecuvânteze pe fiul regelui David!…” „Slavă lui!…” „Iată omul lui Dumnezeu!…” „Binecuvântează-l Doamne!…”

¹⁰ S-a stârnit vâlvă mare în întreg Ierusalimul la intrarea lui Isus în oraş. „Cine e acesta?”, întrebau toţi.

¹¹ Şi mulţimile răspundeau: „E Isus, profetul de la Nazaret, din Galileea.

¹² Isus a intrat în templu, i-a dat afară pe negustori, a răsturnat mesele cămătarilor şi tarabele celor ce vindeau porumbei.

¹³ „Scripturile spun că templul meu este un loc de rugăciune”, declară el, „dar voi l-aţi transformat într-o peşteră de tâlhari!”

¹⁴ Îndată, au venit la el orbii şi şchiopii şi el i-a vindecat acolo în templu.

¹⁵ Dar când au văzut mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei aceste minuni extraordinare şi i-au auzit până şi pe copiii mici din templu strigând: „Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Fiul lui David”, au intrat în mare panică. Alarmaţi, au venit la Isus şi l-au întrebat: „Auzi ce spun copiii aceştia?”

¹⁶ „Da”, le-a răspuns Isus. „Dar voi nu citiţi Scripturile? Căci ele spun: «Până şi pruncii îl vor lăuda!»”

¹⁷ Apoi s-a întors la Betania, unde a rămas peste noapte.

¹⁸ Dimineaţa, pe când se întorcea la Ierusalim, a flămânzit.

¹⁹ Văzând un smochin lângă drum, s-a apropiat să vadă dacă are smochine dar n-a găsit decât frunze. Atunci i-a zis: „Niciodată să nu mai dai rod!” Şi, de îndată, smochinul s-a uscat.

²⁰ Ucenicii au rămas înmărmuriţi şi au întrebat: „Cum de s-a uscat pomul acesta atât de repede?

²¹ Atunci Isus le-a zis: „Cu adevărat vă spun că dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, voi înşivă veţi putea face asemenea fapte, ba mai mult, veţi putea zice până şi muntelui acestuia al Măslinilor: «Urneşte-te!» şi se va supune.

²² Puteţi obţine orice – orice lucru pentru care vă rugaţi – dacă aveţi credinţă.”

²³ După ce s-a întors la templu şi a început să-i înveţe pe oameni, preoţii cei mai de seamă, împreună cu alţi conducători evrei, au venit la el şi i-au cerut socoteală pentru alungarea negustorilor, cu o zi mai înainte.

²⁴ „Am să vă spun, dacă-mi răspundeţi voi mai întâi la o singură întrebare”, zise Isus.

²⁵ „Ioan Botezătorul era un trimis al lui Dumnezeu, sau nu?” Ei discutară între ei, zicându-şi: „Dacă răspundem: «Da, era de la Dumnezeu», atunci are să ne întrebe de ce n-am crezut spusele lui Ioan.

²⁶ Iar dacă negăm că Dumnezeu l-a trimis au să sară toţi pe noi, fiindcă mulţimea asta toată crede că Ioan a fost un profet.”

²⁷ Până la urmă i-au răspuns: „Nu ştim!” „Atunci nici eu n-am să vă răspund la întrebarea voastră”, le-a zis Isus.

²⁸ „Dar ce ziceţi de asta? Un om care avea doi fii a zis celui mai mare: «Fiule, du-te şi lucrează azi în gospodăria mea.»

²⁹ «Nu mă duc» i-a răspuns el, dar până la urmă s-a răzgândit şi s-a dus.

³⁰ Atunci tatăl i-a spus celui mai tânăr: «Du-te tu!» iar el i-a răspuns: «Da tată, am să mă duc», dar nu s-a dus.

³¹ Care din ei şi-a ascultat tatăl?” „Fireşte, primul”, au zis ei, cu toţii. Atunci Isus le-a explicat ce a vrut să spună prin această pildă: „Negreşit, oamenii răi şi prostituatele vor intra în Împărăţia cerurilor înaintea voastră.

³² Căci Ioan Botezătorul v-a spus să vă pocăiţi şi să vă întoarceţi la Dumnezeu, dar n-aţi vrut, în schimb oamenii răi şi prostituatele au ascultat. Dar voi, nici când aţi văzut aceste lucruri întâmplându-se, nu v-aţi pocăit şi n-aţi crezut cuvintele lui Ioan.

³³ Şi acum, ascultaţi această parabolă: Un proprietar de pământ a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard viu şi a construit un post de pază. Apoi a dat via în arendă unora cu care s-a înţeles să împartă recolta, şi s-a dus să locuiască în altă ţară.

³⁴ Când a sosit vremea culesului, şi-a trimis oamenii să-i aducă partea care i se cuvenea.

³⁵ Dar arendaşii au sărit la oamenii proprietarului, pe unul l-au bătut, pe altul l-au spânzurat iar pe cel de-al treilea l-au ucis cu pietre.

³⁶ Atunci a mai trimis un grup, mai numeros, de oameni de-ai lui, să-i aducă partea cuvenită, dar rezultatele au fost aceleaşi.

³⁷ În cele din urmă, proprietarul şi-a trimis fiul, crezând că faţă de acesta vor avea, negreşit, respect.

³⁸ Dar când au văzut arendaşii că vine fiul, s-au sfătuit între ei, zicând: «Iată, vine moştenitorul acestui pământ; haideţi să-l omorâm şi ne va rămânea nouă averea!»

³⁹ Prin urmare, l-au târât afară din vie, şi l-au omorât şi pe acesta!

⁴⁰ Când se va întoarce proprietarul viei, ce credeţi că o să le facă acestor oameni?”

⁴¹ Conducătorii evrei au răspuns: „Pe oamenii aceia răi îi va trimite la moarte groaznică iar via o va da în arendă altora, care îi vor plăti la timp.”

⁴² Atuci Isus i-a întrebat: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra aruncată de zidari a fost pusă la locul cuvenit, ca piatră unghiulară.» Ce minunat! Ce lucru neobişnuit a făcut Domnul.

⁴³ Ceea ce vreau să vă spun este că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dăruită unei naţiuni care-i va da lui Dumnezeu partea de recoltă ce i se cuvine.

⁴⁴ Toţi cei care se poticnesc de această stâncă a adevărului vor fi zdrobiţi, iar cei asupra cărora va cădea se vor face ţăndări.”

⁴⁵ Când mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei şi-au dat seama că la ei se referea Isus, ei fiind arendaşii din povestire,

⁴⁶ au vrut să scape de el chiar atunci, dar se temeau să treacă la fapte din pricina mulţimilor, care vedeau în Isus un profet.

22

¹ Isus a mai istorisit şi alte pilde, menite să dezvăluie natura Împărăţiei cerurilor.

² „De pildă, spunea el, Împărăţia cerurilor mai poate fi ilustrată şi prin povestirea cu regele care a făcut o nuntă mare fiului său.

³ Pentru acea nuntă, regele a trimis o mulţime de invitaţii şi când a fost pregătit ospăţul, mulţi mesageri au mers să-i cheme pe nuntaşi cu mare cinste. Dar nici unul nu voia să vină.

⁴ Atunci a trimis alţi servitori cu acelaşi mesaj: «Totul e gata pregătit. Grăbiţi-vă!»

⁵ Dar oaspeţii invitaţi de el pur şi simplu au pufnit în râs şi şi-au văzut mai departe de treburile lor – unul s-a dus la ferma sa, altul la prăvălia sa,

⁶ ba alţii i-au batjocorit pe mesageri, pe unii i-au bătut, pe alţii i-au omorât.

⁷ Furios, regele şi-a trimis atunci armata, nimicindu-i pe ucigaşi şi dând foc oraşului lor.

⁸ Iar slujitorilor le-a spus: «Nunta e pregătită, dar oaspeţii invitaţi de mine nu s-au făcut vrednici de ea.

⁹ De aceea, acum duceţi-vă pe la colţurile străzilor şi invitaţi la nuntă pe toţi cei care vă ies în cale.»

¹⁰ Şi aşa au făcut servitorii: au adus pe toţi câţi i-au găsit, şi buni, şi răi, şi sala de ospăţ s-a umplut de invitaţi.

¹¹ Când a intrat însă regele să-şi salute oaspeţii, a zărit printre meseni pe unul care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă ce-i fusese pusă la dispoziţie.

¹² «Prietene», i se adresă el, «cum se face că te afli aici fără mantia de nuntă?» Şi omului i-a pierit graiul.

¹³ Atunci regele a spus slujitorilor săi: «Legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în întunericul de afară unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor.»

¹⁴ Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

¹⁵ Atunci fariseii s-au adunat cu toţii, încercând să întindă o cursă lui Isus, provocându-l să spună ceva care să constituie motiv de arestare a lui de către autorităţi.

¹⁶ S-au hotărât să trimită pe câţiva dintre oamenii lor împreună cu irodienii la Isus cu această întrebare: „Domnule, noi ştim că sunteţi foarte cinstit şi că spuneţi adevărul, indiferent de consecinţe, fără frică şi fără părtinire.

¹⁷ Spuneţi-ne deci, este drept să plătim impozit guvernului roman sau nu?”

¹⁸ Isus bănuise ce urmăresc ei. „Ipocriţilor!”, le strigă el, pe cine credeţi c-o să duceţi cu întrebările voastre meschine?

¹⁹ Ia arătaţi-mi o monedă!” Şi i-au dat un ban.

²⁰ „Al cui chip e imprimat aici?”, îi întrebă el. „Şi al cui nume e scris dedesubt?”

²¹ „Al cezarului” i-au răspuns ei. „Ei bine atunci, daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

²² Răspunsul lui i-a uimit şi i-a încurcat, aşa că au plecat cu toţii umiliţi.

²³ Tot în ziua aceea însă au venit la el câţiva saduchei, care spun că nu există înviere după moarte, şi i-au pus următoarea întrebare:

²⁴ „Învăţătoru-le, Moise zicea că atunci când un om moare fără copii, e datoria fratelui său să ia în căsătorie văduva, urmând ca toată averea decedatului să revină copiilor lor.

²⁵ Ei bine, era la noi o familie de şapte fraţi. Primul bărbat s-a însurat şi a murit fără copii, deci văduva a devenit soţia celui de-al doilea frate.

²⁶ Dar şi acesta a murit fără copii iar soţia a fost trecută următorului frate, şi tot aşa, până când a ajuns să fie soţia fiecăruia din ei.

²⁷ La urmă a murit şi ea.

²⁸ Problema se pune: A cui soţie va fi ea la înviere? Căci le-a fost soţie la toţi şapte!”

²⁹ Greşeala voastră, le-a răspuns Isus, provine din faptul că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu.

³⁰ Căci la înviere nu va fi vorba de nici o căsătorie; toţi vor fi ca îngerii din cer.

³¹ Cât priveşte faptul că este sau nu înviere după moarte – ce să spun, nu citiţi niciodată Scripturile? Nu vă daţi seama că Dumnezeu vorbea despre înviere când zicea:

³² «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob»? Deci, Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor, ci al celor vii.”

³³ Mulţimile au rămas adânc impresionate de răspunsurile sale – nu însă şi fariseii.

³⁴ Când au auzit aceştia cum i-a încurcat Isus pe saduchei cu răspunsul său, s-au întărâtat şi au venit cu o nouă întrebare la el.

³⁵ Unul din ei, un avocat, a luat cuvântul:

³⁶ „Învăţătorule, care este cea mai importantă poruncă din legile lui Moise?”

³⁷ Isus a răspuns: „«Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată i-nima, cu tot sunetul şi cu toată mintea ta.»

³⁸ Aceasta e prima şi cea mai importantă dintre porunci.

³⁹ A doua e tot aşa de importantă ca şi prima: «Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi».

⁴⁰ Toate celelalte porunci şi toate cerinţele profeţilor rezultă din aceste două legi şi îşi găsesc împlinirea în respectarea lor. Respectaţi-le numai pe acestea, şi veţi constata că le respectaţi pe toate celelalte.”

⁴¹ Apoi, fiind înconjurat de farisei, le-a pus o întrebare:

⁴² „Dar Mesia, al cui fiu este?” „Fiul lui David”, i-au răspuns ei.

⁴³ „De ce atunci David, vorbind sub inspiraţia Duhului Sfânt, îl numeşte «Domn»?”, îi întrebă Isus. „Căci David spunea:

⁴⁴ «Dumnezeu a zis Domnului meu: Stai la dreapta mea până îţi voi aşterne duşmanii sub picioare.»

⁴⁵ Aşadar, când David îl numeşte «Domn», cum ar putea fi el doar fiul său, şi nimic mai mult?”

⁴⁶ Ei nu avură ce să-i răspundă. Şi după aceea nimeni n-a îndrăznit să-i mai pună întrebări.

23

¹ Atunci Isus a zis mulţimilor şi ucenicilor săi:

² „Ai crede că fariseii şi conducătorii aceştia evrei sunt Moise în persoană, aşa o ţin întruna inventând la legi!

³ Şi bineînţeles că voi trebuie să vă supuneţi la toate capriciile lor! O fi în regulă să executaţi ce vă spun ei, dar nu urmaţi exemplul lor. Căci nici ei înşişi nu fac ceea ce vă cer vouă să faceţi.

⁴ Ei vă supun unor cerinţe imposibile, pe care ei nici măcar nu încearcă să le respecte.

⁵ Îşi iau alură de sfinţi şi-şi poartă punga lor cu versete din Scriptură pe braţe, iar ciucurii lor de pomină de la anteriu şi-i fac dinadins mai lungi.

⁶ Şi ce le mai place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile rezervate din sinagogă!

⁷ Cu câtă satisfacţie gustă plecăciunile ce li se fac pe stradă şi cum se mai bucură când li se spune: «Rabin» şi «Învăţător»!

⁸ Voi să nu permiteţi nimănui să vă spună aşa. Căci singur Dumnezeu este rabinul vostru iar voi sunteţi toţi la acelaşi nivel, ca fraţi.

⁹ Nici cu «Părinte» să nu vă adresaţi nimănui de aici de pe pământ, căci numai lui Dumnezeu din cer trebuie să i te adresezi în felul acesta.

¹⁰ Şi să nu vă zică nimeni «Învăţătorule», căci numai unul este învăţătorul vostru, şi acela este Mesia.

¹¹ Cu cât e mai umilă slujirea voastră pentru alţii, cu atât mai mari sunteţi voi. Ca să fii cel mai mare, fii slujitor.

¹² Însă cei ce se cred mari vor fi dezamăgiţi şi umiliţi; iar cei ce se umilesc vor fi preţuiţi cu adevărat.

¹³ Vai de voi farisei, şi de voi ceilalţi teologi făţarnici. Ipocriţilor! Căci voi nici pe alţii nu-i lăsaţi să intre în Împărăţia cerurilor, nici voi nu intraţi.

¹⁴ Şi vă pretindeţi sfinţi, făcând rugăciuni lungi de ochii lumii, în timp ce alungaţi văduvele din casele lor. Ipocriţilor!

¹⁵ Da, vai de voi, făţarnici ce sunteţi! Căci voi sunteţi în stare de orice ca să câştigaţi un singur prozelit şi după aceea faceţi din el un diavol şi jumătate, ca voi.

¹⁶ Călăuze oarbe! Vai de voi! Voi spuneţi că dacă juri pe «Templul lui Dumnezeu», asta nu-i nimic – asemenea jurământ e voie să-l calci – dar să juri pe «aurul din Templu», asta da, te leagă de jurământ!

¹⁷ Proşti orbi ce sunteţi! Ce e mai mare, aurul sau templul prin care e sfinţit aurul?

¹⁸ Tot voi mai ziceţi că un jurământ făcut «pe altar» se poate călca, dar a jura «pe darurile de pe altar» te leagă cu adevărat!

¹⁹ Proşti orbi ce sunteţi! Fiindcă, ce e mai mare, darul de pe altar, ori altarul propriu-zis, care sfinţeşte darul?

²⁰ Când juraţi «pe altar» juraţi pe el şi pe tot ce e pe el

²¹ iar când juraţi «pe Templu», juraţi pe el şi pe Dumnezeu care locuieşte în el.

²² Şi când juraţi «pe ceruri», juraţi pe Tronul lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu însuşi.

²³ O, vai de voi farisei şi ceilalţi conducători religioşi! Ipocriţilor! Căci voi daţi zeciuială şi din ultima frunzuliţă de mentă din grădina voastră, dar ignoraţi lucrurile importante: dreptatea, şi îndurarea, şi credinţa. Fireşte, trebuie să daţi zeciuială, dar în acelaşi timp nu trebuie să lăsaţi nefăcute lucrurile cele mai importante.

²⁴ Călăuze oarbe! Voi strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila.

²⁵ Vai de voi farisei şi conducători religioşi. Ipocriţilor! Sunteţi atât de atenţi să lustruiţi exteriorul unei cupe, dar pe dinăuntru o lăsaţi murdară de lăcomie şi de spirit de jecmăneală.

²⁶ Farisei orbi ce sunteţi! Curăţaţi mai întâi interiorul cupei şi apoi toată va fi curată.

²⁷ Vai de voi farisei şi conducători religioşi! Sunteţi ca nişte mausolee minunate – dar pline pe dinăuntru de oase de morţi şi de putrefacţie.

²⁸ Voi vă siliţi să păreţi sfinţi, dar sub anteriile acelea pioase ale voastre se află inimi pătate de tot felul de ipocrizii şi de păcat.

²⁹ Da, da, vai de voi farisei şi teologi – făţarnici ce sunteţi! Căci voi ridicaţi monumente în cinstea profeţilor ucişi de părinţii voştri şi presăraţi flori pe mormintele oamenilor evlavioşi, pe care tot părinţii voştri i-au dus la pieire

³⁰ şi ziceţi: «Noi n-am fi procedat ca părinţii noştri, pentru nimic în lume.»

³¹ Dar când spuneţi aşa, vă acuzaţi singuri căci sunteţi fiii unor oameni răi.

³² Voi călcaţi pe urmele lor şi umpleţi până la refuz măsura perversităţii lor.

³³ Şerpi ce sunteţi! Pui de viperă! Cum o să scăpaţi voi de judecata iadului?

³⁴ Eu vă trimit profeţi şi oameni plini de Duhul Sfânt, scriitori inspiraţi, iar voi îi ucideţi prin răstignire pe unii, iar altora le sfârtecaţi spinările cu biciurile în sinagogile voastre şi-i goniţi din oraş în oraş,

³⁵ astfel ca să vă faceţi vinovaţi de tot sângele oamenilor evlavioşi care au fost ucişi la voi, de la neprihănitul Abel şi până la Zaharia (fiul lui Barachia), pe care l-aţi ucis în Templu între altar şi sanctuar.

³⁶ Da, da, toată judecata care s-a adunat de secole se va sparge în capul acestei generaţii.

³⁷ O, Ierusalime, Ierusalime, cetatea care ucide profeţii şi omoară cu pietre pe toţi aceia pe care Dumnezeu îi trimite la ea! De câte ori n-am vrut să-ţi adun copiii la un loc cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-ai vrut sa mă laşi.

³⁸ Iar acum, casa ţi-a rămas pustie.

³⁹ Fiindcă, ţi-o spun: nu mă vei mai vedea deloc până când vei fi gata să-l primeşti cu bucurie pe acela pe care ţi-l trimite Dumnezeu.”

24

¹ Pe când părăsea Isus incinta templului, au venit ucenicii lui să-l ia cu ei în trecere prin încăperile templului.

² Dar el le-a spus: „Toate clădirile acestea vor fi dărâmate şi nu va rămâne aici piatră pe piatră!”

³ „Când se va întâmpla aceasta?” l-au întrebat ucenicii, mai târziu, când stătea jos pe o coastă a Muntelui Măslinilor. „Ce evenimente vor semnala venirea ta şi sfârşitul lumii?”

⁴ Isus le-a spus: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de nimeni,

⁵ deoarece vor veni mulţi şi se vor da drept Mesia, ducându-i pe mulţi în eroare.

⁶ Când veţi auzi că izbucnesc războaie în şir, să ştiţi că acestea semnalează revenirea mea; ele trebuie să vină, dar încă nu e sfârşitul.

⁷ Naţiunile şi împărăţiile pământului se vor ridica unele împotriva altora şi în multe părţi va fi foamete şi vor avea loc cutremure de pământ.

⁸ Dar toate acestea nu vor fi decât începutul grozăviilor ce vor urma.

⁹ Atunci veţi fi torturaţi şi omorâţi şi urâţi în toată lumea din pricină că sunteţi ai mei

¹⁰ şi mulţi dintre voi vor recădea în păcat şi se vor trăda şi urî unii pe alţii.

¹¹ Mulţi profeţi falşi îşi vor face apariţia şi-i vor duce pe mulţi în eroare.

¹² Păcatul va izbucni cu violenţă peste tot şi va răci dragostea multora.

¹³ Dar cei ce vor îndura până la sfârşit vor fi salvaţi.

¹⁴ Iar Vestea Bună despre Împărăţie se va predica în toată lumea, astfel încât toate naţiunile o vor auzi şi, atunci, în cele din urmă, va veni sfârşitul.

¹⁵ Aşadar, când veţi vedea urâciunea pustiirii (descrisă de profetul Daniel) stând în locul sfânt, (notă pentru cititor: ştii ce înseamnă aceasta!)

¹⁶ atunci cei din Iudeea să fugă pe dealurile din Iudeea,

¹⁷ iar cei de pe acoperişuri nici să nu coboare în casă să-şi împacheteze lucrurile, înainte de a se refugia;

¹⁸ cei de pe câmp să nu se mai întoarcă acasă după haine.

¹⁹ Şi va fi vai de femeile însărcinate şi de cele cu copii mici în zilele acelea.

²⁰ Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna sau de Sabat.

²¹ Căci vor fi persecuţii cum nu s-au mai văzut pe lumea aceasta de la începutul istoriei, şi nici nu se vor mai vedea.

²² De fapt, dacă nu s-ar scurta zilele acelea, toată suflarea omenească ar pieri. Dar ele vor fi scurtate din pricina poporului ales al lui Dumnezeu.

²³ Atunci dacă vă va spune cineva: «A sosit Mesia în cutare loc», ori «S-a arătat aici», ori «În satul de colo», să nu credeţi.

²⁴ Căci se vor ridica Cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face minuni nemaipomenite, pentru ca să înşele, dacă e cu putinţă, şi pe aleşii lui Dumenzeu.

²⁵ Notaţi, eu v-am prevenit.

²⁶ Deci dacă vă spune cineva că Mesia s-a întors şi se află în cutare deşert, nu vă obosiţi să mergeţi să vedeţi. Sau, că se ascunde într-un anumit loc – să nu credeţi!

²⁷ Căci aşa cum fulgerul, cu lumina-i orbitoare, brăzdează cerul de la răsărit la apus, tot aşa va fi şi la venirea mea, când eu, Fiul omului, mă voi întoarce.

²⁸ Şi oriunde va fi hoitul, acolo se vor aduna şi vulturii.

²⁹ Imediat după persecuţiile din zilele acelea, soarele se va întuneca iar luna se va înnegri; stelele vor sta gata să cadă din cer iar puterile care susţin pământul se vor zgudui din temelii.

³⁰ Şi apoi, în sfârşit, va apare pe ceruri semnalul revenirii mele, şi pe toată faţa pământului vor fi bocete jalnice. Iar naţiunile lumii mă vor vedea venind pe norii cerului cu putere şi slavă mare.

³¹ Şi eu îmi voi trimite îngerii, care, în sunetul ca de tunet al unei goarne puternice, îi vor aduna pe aleşii mei din cele mai îndepărtate colţuri ale pământului şi ale cerului.

³² Acum, învăţaţi această lecţie de la smochin. Când ramurile sale se frăgezesc şi el începe să înfrunzească, veţi şti că vara e foarte aproape.

³³ Tot astfel, când veţi vedea toate acestea începând să se întâmple, puteţi şti că revenirea mea este iminentă.

³⁴ Vă spun cu toată certitudinea că nu va trece generaţia aceasta până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri.

³⁵ Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele rămân în veci.

³⁶ Nimeni însă nu ştie data şi ceasul când va fi sfârşitul – nici măcar îngerii, într-adevăr, nici chiar Fiul lui Dumnezeu. Numai Tatăl ştie.

³⁷ Lumea se va simţi în largul ei – cu banchete, petreceri şi nunţi – exact aşa cum era pe timpul lui Noe, înainte de venirea neaşteptată a potopului;

³⁸ oamenilor nu le venea să creadă ce avea să se întâmple până când a sosit realmente potopul şi i-a măturat pe toţi.

³⁹ Aşa va fi şi venirea mea.

⁴⁰ Doi bărbaţi vor lucra împreună pe câmp şi unul va fi luat iar altul lăsat.

⁴¹ Două femei vor fi la treburile casnice; una va fi luată, cealaltă lăsată.

⁴² Deci fiţi pregătiţi, căci nu ştiţi ziua când va veni Domnul vostru.

⁴³ Aşa după cum un om poate preîntâmpina furtul şi jaful, stând de pază,

⁴⁴ tot aşa şi voi puteţi evita nenorocirea, fiind totdeauna pregătiţi pentru întoarcerea mea neaşteptată.

⁴⁵ Eşti tu un slujitor înţelept şi credincios al Domnului? Şi nu ţi-am dat eu sarcina de a-mi administra şi conduce casa, de a da mâncare copiilor mei, zi de zi?

⁴⁶ Vei fi binecvtvântat dacă mă voi întoarce şi te voi găsi făcându-ţi datoria cum se cuvine.

⁴⁷ Credincioşilor de felul acesta le voi lăsa în stăpânire tot ce am.

⁴⁸ Dar dacă eşti rău şi-ţi zici în sinea ta: «Domnul meu n-are să vină prea curând»,

⁴⁹ şi începi să-ţi maltratezi tovarăşii de slujbă, făcându-ţi de cap şi îmbătându-te,

⁵⁰ Domnul tău va sosi pe neaşteptate,

⁵¹ şi te va pedepsi aspru, şi vei fi judecat la un loc cu cei făţarnici, fiind trimis la judecata ipocriţilor; acolo va fi plâns şi suferinţă cumplită.”

25

¹ „Împărăţia cerurilor poate fi ilustrată prin parabola cu cele zece fecioare,

² care şi-au luat lămpile şi s-au dus să-l întâmpine pe mire.

³ Dar numai cinci din ele au fost destul de înţelepte să-şi umple lămpile cu ulei,

⁴ în timp ce celelalte au fost nechibzuite şi au uitat.

⁵ Astfel, întrucât mirele întârzia, s-au întins puţin să se odihnească până la miezul nopţii,

⁶ când deodată au fost trezite de strigătul: «Vine mirele! Haideţi să-l întâmpinaţi!»

⁷ Şi toate fetele au sărit în picioare şi şi-au potrivit lămpile.

⁸ Atunci cele cinci care nu aveau ulei s-au rugat de celelalte să împartă cu ele, căci lămpile lor erau gata să se stingă.

⁹ Dar celelalte au răspuns: «Nici noi n-avem de ajuns. Duceţi-vă mai bine şi cumpăraţi-vă ulei.»

¹⁰ Numai că, pe când ele erau plecate, a sosit mirele şi cele care au fost gata au intrat cu el la ospăţul de nuntă şi s-a încuiat uşa!

¹¹ Mai târziu, când au sosit celelalte cinci, au rămas afară, strigând: «Domnule, deschide-ne uşa!»

¹² Dar el le-a răspuns: «Adevărat vă spun că nici nu vă cunosc!»

¹³ Deci, staţi treji şi fiţi pregătiţi, căci nu ştiţi data sau clipa revenirii mele.

¹⁴ Din nou, Împărăţia cerurilor poate fi învederată prin parabola unui om care, ducându-se într-o altă ţară, şi-a chemat slujitorii la el şi le-a dat banii ce urmau să fie investiţi de aceştia în contul său, în absenţa lui.

¹⁵ Unuia i-a dat trezeci de mii de lei, altuia douăsprezece mii, iar ultimului – şase mii de lei – împărţindu-i astfel, după capacităţile fiecăruia – şi apoi a plecat în călătoria sa.

¹⁶ Omul care primise cei treizeci de mii a început imediat să cumpere şi să vândă şi nu după mult timp a mai făcut treizeci de mii de lei.

¹⁷ Omul cu douăsprezece mii s-a pus şi el pe treabă şi a mai câştigat douăsprezece mii de lei.

¹⁸ Dar omul care primise şase mii de lei a săpat o groapă şi şi-a ascuns banii ca să-i păstreze în siguranţă.

¹⁹ După o vreme, stăpânul lor s-a întors din călătorie şi le-a cerut să dea socoteală de bani.

²⁰ Omul căruia îi încredinţase treizeci de mii de lei i-a adus şaizeci de mii de lei.

²¹ Stăpânul său l-a lăudat pentru isprava bună ce o făcuse: «Ai fost vrednic de încredere în administrarea acestei sume mici», i-a spus el, «aşa că acum am să-ţi dau mai multă răspundere.»

²² A venit al doilea, omul care primise cei doisprezece mii de lei, cu următoarele cuvinte: «Domnule, mi-aţi dat doisprezece mii de lei să-i valorific iar eu i-am dublat.»

²³ «Bine ai lucrat, i-a zis stăpânul, eşti un slujitor bun şi credincios! Ai fost vrednic de încredere şi de aceea, acum vei primi mai mult.»

²⁴ Apoi a venit omul cu şase mii de lei şi a zis: «Stăpâne, ştiam că eşti un om aspru

²⁵ şi m-am temut că ai să-mi iei câştigul, şi atunci am ascuns banii în pământ – uite, aicea sunt!»

²⁶ Şi stăpânul său i-a răspuns: «Tâlhar leneş ce eşti! Dacă ştiai că-ţi voi pretinde profitul,

²⁷ trebuia cel puţin să-mi fi depus banii la bancă ca să pot încasa măcar dobânda.

²⁸ Luaţi banii de la acest om şi daţi-i omului cu treizeci de mii de lei.

²⁹ Pentru că cel care întrebuinţează cum se cuvine ceea ce i s-a dat va mai primi încă şi va avea din belşug. Dar omului nevrednic i se va lua până şi puţinul ce i-a fost încredinţat.

³⁰ Aruncaţi-l pe slujitorul acesta netrebnic în întunericul de afară: acolo va fi plâns şi scrâşnet de dinţi.»

³¹ Dar când eu, Fiul omului, voi veni în slavă împreună cu toţi îngerii, atunci mă voi sui pe tronul meu glorios.

³² Şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea mea. Iar eu îi voi despărţi pe oameni cum desparte un păstor oile de capre

³³ şi voi aşeza oile la dreapta mea iar caprele la stânga mea.

³⁴ Atunci eu, Regele, voi spune celor de la dreapta mea: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui meu, intraţi în Împărăţia ce v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

³⁵ Căci mi-a fost foame şi voi mi-aţi dat de mâncare; mi-a fost sete şi voi mi-aţi dat să beau apă; eram străin şi m-aţi invitat în casele voastre; gol,

³⁶ şi m-aţi îmbrăcat; bolnav şi la închisoare, şi m-aţi vizitat.»

³⁷ Atunci aceşti neprihăniţi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi vreodată flămând, şi ţi-am dat de mâncare? Sau însetat, şi ţi-am dat să bei?

³⁸ Ori străin, şi te-am ajutat? Sau gol şi te-am îmbrăcat?

³⁹ Când te-am văzut noi vreodată bolnav ori în închisoare, şi te-am vizitat?»

⁴⁰ Iar eu, Regele, le voi spune a-tunci: «Când aţi făcut-o pentru fraţii mei, e ca şi cum aţi făcut-o pentru mine!»

⁴¹ Apoi mă voi întoarce spre cei de la stânga mea şi le voi spune: «Afară de aici, blestemaţilor, în focul veşnic, pregătit pentru diavolul şi demonii săi.

⁴² Căci am fost flămând şi n-aţi binevoit să-mi daţi de mâncare; mi-a fost sete şi n-aţi voit să-mi daţi să beau nimic;

⁴³ eram străin şi aţi refuzat să mă primiţi; gol, şi nu m-aţi îmbrăcat; bolnav şi la închisoare, şi nu m-aţi vizitat.»

⁴⁴ Atunci ei vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi vreodată flămând ori însetat, străin sau gol, bolnav sau întemniţat, şi să nu te fi ajutat?»

⁴⁵ Şi eu le voi răspunde: «Când aţi refuzat să-i ajutaţi pe cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai mei, pe mine aţi refuzat să mă ajutaţi.»

⁴⁶ Şi ei se vor duce în pedeapsa veşnică; dar cei neprihăniţi vor intra în viaţa veşnică.”

26

¹ Când a terminat Isus această convorbire cu ucenicii, le-a spus:

² „După cum ştiţi, sărbătoarea Peştelui începe peste două zile, iar eu voi fi trădat şi răstignit.”

³ Chiar în clipa aceea, mai marii preoţilor şi celelalte oficialităţi evreieşti se aflau într-o şedinţă la locuinţa marelui preot Caiafa,

⁴ unde discutau cum să-l prindă fără agitaţie pe Isus şi să-l ucidă fără ştirea mulţimilor.

⁵ „Dar nu în timpul sărbătorilor de Paşte”, s-au învoit ei, „pentru că ar avea loc o răscoală.”

⁶ Isus însă s-a dus la Betania, la casa lui Simon leprosul.

⁷ În timpul mesei, a intrat o femeie cu o sticlă de parfum foarte scump şi i l-a turnat pe cap.

⁸ Ucenicii s-au indignat. „Ce risipă de bani!” ziceau ei.

⁹ „Când l-ar fi putut vinde pe o avere şi s-o fi împărţit săracilor!”

¹⁰ Isus ştia ce gândesc şi, de aceea, a zis: „De ce o criticaţi? Căci ea a făcut un lucru bun pentru mine.

¹¹ Pe săraci îi veţi avea mereu cu voi dar pe mine nu mă veţi vedea întotdeauna.

¹² Ea a turnat acest parfum asupra mea spre a-mi pregăti trupul de înmormântare.

¹³ Şi pentru această faptă nu va fi uitată niciodată. Fapta ei se va povesti în toată lumea, oriunde se va predica Vestea Bună.”

¹⁴ Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, s-a dus la mai marii preoţilor

¹⁵ şi i-a întrebat: „Cât îmi plătiţi să-l dau pe Isus pe mâna voastră?” Ei i-au dat treizeci de monede de argint.

¹⁶ Din acel moment, Iuda a aşteptat ocazia potrivită spre a-l trăda pe Isus.

¹⁷ În prima zi a festivităţilor de Paşte, când consumul pâinii dospite era oprit în toate casele evreilor, ucenicii au venit la Isus şi l-au întrebat: „Unde să ne pregătim să mâncăm Paştele?”

¹⁸ El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate şi căutaţi-l pe domnul cutare şi spuneţi-i: «Stăpânul nostru a zis: Vremea mea a sosit şi voi mânca masa pascală cu ucenicii mei în casa ta.»”

¹⁹ Astfel, ucenicii au făcut cum le spusese şi au pregătit acolo cina.

²⁰ În seara aceea, pe când stătea la masă cu cei doisprezece,

²¹ a spus: „Unul din voi mă va trăda.”

²² Un fior de întristare le străbătu inimile şi fiecare întrebă: „Oare eu sunt acela?”

²³ El a răspuns: „Este cel pe care l-am servit primul.

²⁴ Căci trebuie să mor, aşa cum s-a profeţit, dar vai de omul care mă trădează. Ar fi fost mult mai bine pentru el să nu se fi născut niciodată.”

²⁵ Iuda îl întrebase şi el: „Rabi, eu sunt acela?” şi Isus încuviinţase. „Da.”

²⁶ Pe când mâncau, Isus a luat o pâine mică, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi, căci acesta este trupul meu.”

²⁷ Apoi a luat o cupă de vin, a mulţumit pentru ea, şi le-a dat-o, zicând: „Beţi fiecare din ea,

²⁸ căci acesta este sângele meu, care pecetluieşte noul legământ. Este vărsat pentru iertarea păcatelor multora.

²⁹ Notaţi cuvintele mele – nu voi mai bea acest vin până în ziua când îl voi bea nou, împreună cu voi, în Împărăţia Tatălui meu.”

³⁰ Şi după ce au cântat un imn, au ieşit pe Muntele Măslinilor.

³¹ Atunci Isus le-a spus: „La noapte toţi mă veţi părăsi. Stă scris în Scripturi că Dumnezeu va lovi Păstorul şi oile turmei se vor risipi.

³² Dar după ce voi învia, mă voi duce în Galileea şi vă voi întâlni acolo.”

³³ Petru declară solemn: „Dacă toţi ceilalţi te vor părăsi, eu – niciodată!”

³⁴ Isus îi spuse: „Adevărul e că tocmai tu în noaptea aceasta, înainte de a cânta cocoşul în zori, te vei lepăda de mine de trei ori.”

³⁵ „Nici mort n-am să fac asta!” stăruia Petru, şi toţi ceilalţi ucenici au declarat acelaşi lucru.

³⁶ Atunci Isus îi duse într-o grădină numită Ghetsimane şi le spuse să se aşeze şi să-l aştepte cât timp se va duce să se roage.

³⁷ Îi luă cu el numai pe Petru şi pe cei doi fii al lui Zebedei, Iacob şi Ioan, şi inima îi fu cuprinsă deodată de chin şi disperare.

³⁸ Atunci le spuse: „Sufletul meu este zdrobit de o groază şi o întristare vecină cu moartea… staţi aici… staţi şi vegheaţi împreună cu mine!”

³⁹ Făcu câţiva paşi înainte, căzu cu faţa la pământ şi începu să se roage. „Tatăl meu! Dacă-i cu putinţă, fereşte-mă de cupa aceasta. Totuşi, să se facă voia ta, nu a mea.”

⁴⁰ Apoi se întoarse la cei trei ucenici şi-i găsi adormiţi. „Petre”, strigă el, „n-ai fost în stare să stai treaz împreună cu mine nici o oră măcar?

⁴¹ Vegheaţi şi rugaţi-vă! Altfel vă va birui ispita. Într-adevăr, duhul este plin de râvnă, dar cât de slab este trupul!”

⁴² I-a lăsat din nou şi s-a rugat: „Tatăl meu! Dacă nu-mi poate fi luată această cupă până ce n-o beau toată, atunci facă-se voia ta.”

⁴³ A venit la ei iarăşi şi i-a găsit dormind, căci pleoapele li se îngreuiaseră de somn,

⁴⁴ şi atunci a plecat iar să se roage, pentru a treia oară, cu aceleaşi cuvinte.

⁴⁵ În cele din urmă, s-a întors la ucenici, zicându-le: „Dormiţi acum şi odihniţi-vă… ba nu, staţi, căci a sosit vremea…! Eu sunt dat în mâna unor oameni răi.

⁴⁶ Ridicaţi-vă! Trebuie să mergem. Iată, vine omul care mă trădează.”

⁴⁷ Chiar în clipa aceea, până nu termină bine vorba, sosi Iuda, unul din cei doisprezece, cu o ceată mare de oameni înarmaţi cu săbii şi ciomege, trimişi de conducătorii evrei.

⁴⁸ Iuda le spusese că acela pe care-l va săruta el este cel căutat de ei.

⁴⁹ Astfel, Iuda se duse drept la Isus şi i se adresă astfel „Salutare, învăţătorule!” şi îndată îl sărută.

⁵⁰ Dar Isus i-a spus: „Prietene, haide, isprăveşte-ţi misiunea pentru care ai venit aici.” Atunci ceilalţi au venit şi l-au arestat.

⁵¹ Unul din bărbaţii care se aflau acolo cu Isus scoase o sabie şi-i reteză urechea servitorului personal al marelui preot.

⁵² „Pune sabia în teacă” îi spuse Isus. „Căci cei ce umblă cu săbii de săbii vor fi ucişi.

⁵³ Nu-ţi dai seama că i-aş putea cere Tatălui meu mii de îngeri să ne apere şi ni i-ar trimite pe loc?

⁵⁴ Dar dacă aş face-o, cum s-ar mai împlini Scripturile care descriu ceea ce se întâmplă chiar acum?”

⁵⁵ Isus se adresă atunci celor veniţi. „Sunt un criminal primejdios?”, întrebă el, „de-a trebuit să vă înarmaţi cu săbii şi ciomege că să mă puteţi aresta? Am fost cu voi, învăţându-vă zilnic în templu, şi nu m-aţi oprit atunci.

⁵⁶ Dar toate acestea se întâmplă pentru a se împlini cuvintele profeţilor consemnate de Scriptură.” În acel moment toţi ucenicii l-au părăsit, fugind care încotro.

⁵⁷ Atunci gloata l-a dus acasă la marele preot, Caiafa, unde se adunau toţi conducătorii evrei.

⁵⁸ Ître timp, Petru îi urma de departe şi, ajungând la curtea casei marelui preot, a intrat şi s-a aşezat printre soldaţi, aşteptând să vadă ce-i vor face lui Isus.

⁵⁹ Erau adunaţi acolo mai marii preoţilor şi, de fapt, întreaga curte supremă a evreilor. Ei căutau martori dispuşi să dea declaraţii mincinoase despre Isus, pentru a putea aduna dovezi împotriva lui, care să ducă la condamnarea sa la moarte.

⁶⁰ Numai că, deşi se găsiră destui binevoitori care să depună mărturie mincinoasă împotriva lui, aceştia se contraziceau mereu în afirmaţiile lor.

⁶¹ Până la urmă, s-au găsit doi care au declarat: „Omul acesta a zis: «Eu sunt în stare să distrug templul lui Dumnezeu şi să-l construiesc la loc în trei zile»”.

⁶² Atunci marele preot s-a ridicat în picioare şi i s-a adresat lui Isus astfel: „Ce ai de spus despre asta? Ai afirmat sau nu aşa ceva?”

⁶³ Dar Isus nu a scos nici un cuvânt. Atunci marele preot i-a zis: „În numele Dumnezeului celui Viu îţi poruncesc să ne spui dacă susţii că eşti Mesia, Fiul lui Dumnezeu.”

⁶⁴ „Da”, sunt.”, a răspuns Isus. „Şi în viitor mă veţi vedea pe mine, Fiul omului, stând la dreapta lui Dumnezeu şi revenind pe norii cerului.”

⁶⁵ Atunci Marele Preot şi-a sfâşiat hainele, ţipând: „Blasfemie! Ce nevoie mai avem de alţi martori? Doar l-aţi auzit cu toţii ce-a spus el însuşi!

⁶⁶ Ce verdict îi daţi?” Ei au strigat: „La moarte cu el! La moarte!”

⁶⁷ Apoi l-au scuipat în faţă şi au început să-l lovească, iar unii îl pălmuiau,

⁶⁸ zicând: „Prooroceşte-ne Mesia! Spune, acum cine te-a lovit?”

⁶⁹ În acest timp, cum stătea Petru în curte, a venit o fată la el şi i-a zis: „Tu erai cu Isus, căci amândoi sunteţi din Galileea.”

⁷⁰ Dar Petru a negat cu voce tare. „Nici măcar nu ştiu despre ce vorbeşti”, spuse el mânios.

⁷¹ Mai târziu, afară la poartă, l-a zărit altă fată şi le-a zis celor din jur: „Omul acesta era cu Isus din Nazaret.”

⁷² Petru a negat din nou, jurându-se de data aceasta: „Nici nu-l cunosc pe acest om”, spuse el.

⁷³ Dar, după un timp, oamenii care stăteau acolo au venit la el şi i-au zis: „Noi ştim că eşti unul din ucenicii săi, căci se cunoaşte după accent că eşti galileean.”

⁷⁴ Petru a început să se blesteme şi să se jure. „Nici măcar nu-l cunosc”, spuse el. Şi imediat a cântat cocoşul.

⁷⁵ Atunci Petru şi-a adus aminte de vorbele lui Isus: „Înainte să cânte cocoşul, te vei lepăda de mine de trei ori.” Şi a ieşit afară, plângând cu amar.

27

¹ Când s-a făcut dimineaţă, mai marii preoţilor şi conducătorii evrei s-au adunat din nou să discute cum ar putea convinge autorităţile romane să-l condamne pe Isus la moarte.

² Atunci l-au trimis legat în lanţuri la Pilat, guvernatorul roman.

³ Cam în acest timp, Iuda, cel care-l trădase, văzând că Isus fusese condamnat la moarte, s-a răzgândit şi a regretat amarnic ceea ce făcuse. A dus înapoi banii la mai marii preoţilor şi la ceilalţi conducători evrei.

⁴ „Am păcătuit”, declară el, „căci am vândut un om nevinovat.” „Asta te priveşte”, au răspuns ei.

⁵ Atunci Iuda a aruncat banii în templu, s-a dus afară şi s-a spânzurat.

⁶ Mai marii preoţilor au ridicat banii de jos şi au zis: „Nu-i putem pune în colectă, pentru că nu ne dau voie legile noastre să primim bani plătiţi pentru un omor.”

⁷ Au mai discutat între ei şi, în cele din urmă, s-au hotărât să cumpere un ogor, de unde scoteau olarii argilă, şi să-l transforme în cimitir pentru străinii decedaţi la Ierusalim.

⁸ De aceea, cimitirul se mai numeşte şi acum „Ogorul sângelui.”

⁹ Acest lucru a împlinit profeţia lui Ieremia care spune: „Ei au luat cei treizeci de arginţi – preţul dat pentru el de poporul Israel –

¹⁰ şi au cumpărat ogorul olarului, după cum mi-a spus mie Domnul.”

¹¹ Isus se afla acum în picioare înaintea guvernatorului roman, Pilat. „Eşti tu Mesia al iudeilor?” îl întrebă guvernatorul. „Da”, i-a răspuns Isus.

¹² Dar când îi aduceau mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei numeroasele lor acuzaţii, Isus tăcea.

¹³ „Nu auzi ce spun?”, i-a zis Pilat.

¹⁴ Isus n-a spus nimic, spre mirarea guvernatorului.

¹⁵ Exista obiceiul ca guvernatorul să elibereze câte un deţinut în fiecare an de Paşte – pe oricare doreau ei.

¹⁶ În anul acela, se afla în închisoare un criminal deosebit de cunoscut, Baraba,

¹⁷ şi dimineaţa, când s-au adunat mulţimile în faţa casei lui Pilat, el le-a întrebat: „Pe care să vi-l eliberez – pe Baraba, sau pe Isus, Mesia al vostru”?

¹⁸ Căci el ştia prea bine că Isus fusese arestat de conducătorii evrei din invidie şi duşmănie, din cauza popularităţii sale.

¹⁹ Tocmai atunci, în timp ce el prezida tribunalul, soţia lui Pilat i-a trimis un bilet: „Să-l laşi în pace pe omul acela nevinovat, căci azi noapte am avut un coşmar groaznic în legătură cu el.”

²⁰ Între timp, mai marii preoţilor şi oficialităţile evreieşti au înduplecat mulţimile să ceară eliberarea lui Baraba şi moartea lui Isus.

²¹ Astfel, când a întrebat din nou guvernatorul: „Pe care din aceştia doi vreţi să vi-l eliberez?” gloata a strigat într-un glas: „Pe Baraba!”

²² „Atunci, cu Isus, Mesia al vostru, ce să fac?” întrebă Pilat. Ei strigară: „Răstigneşte-l!”

²³ „Pentru ce?”, i-a întrebat Pilat. „Ce rău a făcut?” Dar ei nu mai conteneau cu strigătele: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”

²⁴ Când a văzut Pilat că n-o scoate la capăt cu ei şi că lucrurile degenerează într-o răscoală, a trimis după un lighean cu apă şi s-a spălat pe mâini în faţa mulţimii, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui om cumsecade. Răspunderea o veţi purta voi!”

²⁵ Gloata a început atunci să ţipe: „Sângele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”

²⁶ Pilat l-a eliberat atunci pe Baraba. Iar pe Isus, după ce a pus să fie biciuit, l-a dat pe mâna soldaţilor romani să-l ia şi să-l răstignească.

²⁷ Dar aceştia l-au dus mai întâi în sala de arme, apoi au chemat înăuntru toată grupa de soldaţi.

²⁸ L-au despuiat şi l-au îmbrăcat cu o robă stacojie

²⁹ şi i-au făcut o coroană din spini lungi, aşezându-i-o pe cap, iar în mâna dreaptă i-au pus un băţ în loc de sceptru, îngenunchind în faţa sa în batjocură. „Salutare, rege al evreilor!” strigau ei.

³⁰ Apoi l-au scuipat şi, luând o nuia, l-au lovit peste cap.

³¹ După ce l-au batjocorit, i-au scos roba, l-au îmbrăcat iar cu hainele lui şi l-au scos afară pentru a-l răstigni.

³² Pe când se îndreptau spre locul de execuţie, au dat peste un om din Cirena, în Africa – pe nume Simon – şi l-au forţat să ducă crucea lui Isus.

³³ Apoi au ieşit afară din oraş, într-un loc cunoscut sub numele de Golgota, adică „Dealul Căpăţânii”,

³⁴ unde soldaţii i-au dat să bea vin acrit; dar Isus, după ce l-a gustat, a refuzat să-l bea.

³⁵ După răstignire, soldaţii au aruncat cu zarurile pentru a-şi împărţi hainele lui.

³⁶ Apoi s-au aşezat jos şi-l priveau cum atârnă pe cruce.

³⁷ Iar deasupra capului i-au pus o inscripţie: „Acesta este Isus, Regele evreilor.”

³⁸ De o parte şi de alta a lui, au mai fost răstigniţi în dimineaţa aceea şi doi tâlhari.

³⁹ Şi oamenii care treceau pe acolo îi aruncau tot felul de insulte, clătinând din cap spre el.

⁴⁰ „Şi zi aşa! Tu poţi distruge templul şi-l poţi reclădi în trei zile, nu? Ei bine, coboară atunci de pe cruce, dacă într-adevăr eşti Fiul lui Dumnezeu!” ziceau ei.

⁴¹ Îl batjocoreau şi mai marii preoţilor împreună cu conducătorii evrei.

⁴² „I-a salvat pe alţii,” râdeau ei, „dar pe sine nu se poate salva! Auzi tu, cică e regele Israelului, ha? Păi coboară întâi de pe cruce, şi atunci o să te credem!

⁴³ S-a încrezut în Dumnezeu – acum să-şi arate Dumnezeu aprobarea faţă de el, izbăvindu-l! N-a zis el: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu»?”

⁴⁴ Şi tâlharii i-au aruncat în obraz aceleaşi cuvinte grele.

⁴⁵ În după amiaza aceea, tot pământul a fost cuprins de întuneric, timp de trei ore, de la amiază până la ora trei.

⁴⁶ Cam pe la trei după-masă Isus a strigat: „Eli, Eli, Lama Sabactani,” care înseamnă: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”

⁴⁷ Unii din cei prezenţi n-au înţeles bine aceste cuvinte şi au crezut că-l cheamă pe Ilie.

⁴⁸ Unul a alergat şi a înmuiat un burete în vin acru şi, punându-l în capătul unui băţ, i l-a ridicat să-l poată sorbi.

⁴⁹ Dar ceilalţi au zis: „Lasă-l în pace. Lasă să vedem dacă o să vină Ilie să-l salveze.”

⁵⁰ Atunci Isus a mai strigat o dată, şi-a dat duhul şi a murit.

⁵¹ Şi, lucru nemaipomenit, perdeaua care despărţea Locul Prea Sfânt din templu s-a rupt în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stânci s-au sfărâmat,

⁵² s-au deschis morminte şi mulţi oameni evlavioşi, bărbaţi şi femei care muriseră mai demult, au revenit printre cei vii.

⁵³ După învierea lui Isus, aceştia au părăsit cimitirul şi au intrat în Ierusalim, arătându-se multor oameni.

⁵⁴ Soldaţii de la locul răstignirii, împreună cu cel care-i conduceau, au tras o spaimă cumplită din cauza cutremurului şi a tuturor celor întâmplate. Ei au exclamat: „Negreşit, acesta era Fiul lui Dumnezeu.”

⁵⁵ Şi multe femei care veniseră din Galileea împreună cu Isus să-l slujească îl priveau de la distanţă.

⁵⁶ Printre ele se aflau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Iosif, şi mama lui Iacob şi Ioan (fiii lui Zebedei).

⁵⁷ Când s-a lăsat seara, unul din ucenicii lui Isus, un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif,

⁵⁸ s-a dus la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus. Şi Pilat a dat ordin să i se dea trupul.

⁵⁹ Iosif l-a luat, l-a învelit într-un giulgiu de in curat,

⁶⁰ şi l-a aşezat în propriul său mormânt de curând săpat în stâncă, prăvălind o piatră mare la intrare, după care a plecat.

⁶¹ Atât Maria Magdalena, cât şi cealaltă Marie stăteau şi priveau de la o oarecare depărtare.

⁶² A doua zi, la sfârşitul primei zile a ceremoniilor de Paşte, mai marii preoţilor împreună cu fariseii s-au dus la Pilat

⁶³ şi i-au spus: „Excelenţă, mincinosul acela spunea la un moment dat că după trei zile va învia.

⁶⁴ Vă rugăm să daţi ordin să se sigileze mormântul până a treia zi, împiedicându-i astfel pe ucenicii lui să vină, să-i fure trupul şi apoi să spună la toată lumea că a înviat! Pentru că, dacă se întâmplă una ca asta, va fi mai rău decât la început.”

⁶⁵ „Descurcaţi-vă cu paznicii voştri din templu,” le-a spus Pilat. „Pot să-l păzească destul de bine.”

⁶⁶ Atunci ei au sigilat mormântul şi au pus santinele să-l păzească.

28

¹ A doua zi dis-de-dimineaţă, când se crăpa de ziuă, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au plecat la mormânt.

² Deodată s-a produs un cutremur mare de pământ; căci un înger al Domnului a coborât din cer şi a răsturnat piatra la o parte, aşezându-se pe ea.

³ Faţa îi strălucea ca lumina fulgerului iar îmbrăcămintea-i era de un alb strălucitor.

⁴ Când l-au văzut santinelele, s-au cutremurat de frică şi au căzut într-un leşin de moarte.

⁵ Îngerul a vorbit atunci femeilor: „Nu vă înspăimântaţi!” a zis el. „Ştiu că-l căutaţi pe Isus care a fost răstignit,

⁶ dar el nu-i aici! Căci a înviat aşa cum a spus. Intraţi şi vedeţi locul unde zăcea trupul său…

⁷ Şi acum, duceţi-vă repede şi spuneţi ucenicilor săi că a înviat din morţi şi că pleacă în Galileea unde se va întâlni cu ei. Acesta e mesajul pe care îl am pentru ei.”

⁸ Femeile au plecat în grabă de la mormânt, înspăimântate de-a binelea, dar, în acelaşi timp, pline de bucurie, şi apoi au luat-o la fugă ca să-i găsească pe ucenici şi să le transmită toate acestea.

⁹ Pe când alergau ele, Isus apăru deodată în faţa lor! „Bucuraţi-vă!” le zise el, şi femeile căzură în genunchi, îmbrăţişându-i picioarele şi închinându-i-se.

¹⁰ Isus le-a spus atunci: „Nu vă înspăimântaţi! Mergeţi şi spuneţi fraţilor mei să plece imediat în Galileea. unde mă vor întâlni.

¹¹ Pe când se îndreptau femeile spre oraş, câţiva din paznicii templului, care făcuseră de gardă la mormânt, s-au dus la mai marii preoţilor şi le-au povestit cele întâmplate.

¹² A fost convocată o şedinţă cu toţi conducătorii evrei, la care s-a hotărât ca paznicii să fie mituiţi

¹³ să spună că pe când dormeau ei, au venit ucenicii lui Isus în timpul nopţii şi i-au furat trupul.

¹⁴ „Dacă va ajunge acest lucru la urechile guvernatorului”, i-a asigurat consiliul, „o să intervenim noi să vă apărăm şi nu va fi nici un necaz.”

¹⁵ Aşadar, paznicii au acceptat mita şi au spus cum fuseseră învăţaţi. Povestea lor s-a răspândit printre evrei, care încă mai cred în ea şi astăzi.

¹⁶ Atunci cei unsprezece ucenici au pornit spre Galileea, ducându-se la muntele unde le spusese Isus că îl vor găsi.

¹⁷ L-au întâlnit acolo şi i s-au închinat – dar unii nu erau siguri că e chiar Isus!

¹⁸ El a zis ucenicilor: „Toată puterea mi s-a dat, în cer şi pe pământ.

¹⁹ De aceea, mergeţi şi faceţi ucenici în rândul tuturor popoarelor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

²⁰ Învăţaţi aceşti ucenici noi să respecte toate poruncile pe care vi le-am dat vouă; şi fiţi siguri de acest fapt: că sunt cu voi întotdeauna, până la sfârşitul veacului.”