1

1 Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

2 Aşa stă scris în cartea profetului Isaia:

3 „Îmi voi trimite solul înaintea ta, care îţi va pregăti calea – glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările.»”

4 Şi astfel a venit Ioan, botezând în ţinutul deşertului şi predicând pocăinţa şi botezul pentru iertarea păcatelor,

5 Întregul ţinut al Iudeii împreună cu toţi locuitorii Ierusalimului au ieşit să-l întâlnească şi după ce îşi mărturiseau păcatele, Ioan îi boteza în râul Iordan.

6 Ioan era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, iar mijlocul îi era încins cu o curea din piele. Se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

7 Şi iată care era mesajul lui: „După mine vine unul cu mult mai puternic, faţă de care eu nu sunt vrednic nici să mă plec şi să-i leg cureaua sandalei.

8 Eu vă botez cu apă, dar el vă va boteza cu Duhul Sfânt.”

9 În vremea aceea a venit Isus din Nazaret, din ţinutul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan.

10 Pe când ieşea Isus din apă, a văzut cum se deschide cerul şi Duhul coboară asupra sa ca un porumbel.

11 Şi un glas din cer s-a auzit zicând: „Tu eşti Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea.”

12 Îndată Duhul l-a trimis în deşert,

13 unde Isus a rămas patruzeci de zile şi a fost ispitit de Satana. A stat printre fiarele sălbatice şi îngerii l-au slujit.

14 După ce a fost aruncat Ioan în temniţă, Isus s-a dus în Galileea, propovăduind Vestea Bună a lui Dumnezeu.

15 „A venit vremea, zicea el. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi Vestea Bună!”

16 Pe când trecea Isus pe malul Mării Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe fratele lui, Andrei, aruncând năvodul în lac, căci erau pescari de meserie.

17 „Veniţi după mine, le-a zis Isus, şi vă voi face pescari de oameni.”

18 Îndată ei şi-au lăsat plasele de pescuit şi l-au urmat.

19 După o bucată de drum, l-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedei şi pe fratele acestuia, Ioan, într-o barcă pregătindu-şi năvoadele.

20 Numaidecât i-a chemat şi pe aceştia iar ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în barcă împreună cu argaţii şi l-au urmat pe Isus.

21 Au ajuns la Capernaum şi în ziua de Sabat, Isus s-a dus la sinagogă, unde a început să-i înveţe pe oameni.

22 Oamenii erau uimiţi de învăţătura sa, deoarece el le vorbea cu autoritate, nu ca învăţătorii Legii.

23 Tocmai atunci un om din sinagogă, posedat de un duh rău, a strigat în gura mare:

24 „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne nimiceşti? Ştiu eu cine eşti – Sfântul lui Dumnezeu!”

25 Isus l-a certat, zicându-i să tacă şi să iasă afară din om.

26 Atunci duhul rău a început să-l zgâlţâie pe om din toate puterile şi a ieşit din el cu un urlet groaznic.

27 Atât de tare i-a uimit lucrul acesta pe oameni încât au început să se întrebe: „Oare ce să fie asta? O nouă învăţătură? Şi uite cu ce autoritate vorbeşte! Până şi duhurilor rele le porunceşte iar acestea îl ascultă.”

28 Vestea despre el s-a lăţit cu iuţeala fulgerului în tot ţinutul Galileii.

29 Părăsind sinagoga, Isus s-a dus împreună cu Iacob şi Ioan în casa lui Simon şi Andrei.

30 Soacra lui Simon zăcea la pat bolnavă de friguri şi astfel i-au spus lui Isus despre ea.

31 Atunci el s-a dus la ea, a apucat-o de mână şi a ajutat-o să se ridice. Îndată au părăsit-o frigurile şi ea le-a pregătit de mâncare.

32 În seara aceea, îndată ce a apus soarele, oamenii i-au adus lui Isus toţi bolnavii şi oamenii stăpâniţi de demoni.

33 Tot oraşul s-a adunat în pragul uşii

34 şi Isus a vindecat mulţi bolnavi de diferite boli. De asemenea, a scos afară mulţi demoni, dar nu le dădea voie să vorbească pentru că aceştia ştiau cine este.

35 A doua zi, dis-de-dimineaţă, până nu se făcuse ziuă, Isus s-a sculat, a ieşit din casă şi s-a dus într-un loc retras să se roage.

36 Mai târziu, Simon şi cei care erau cu el au pornit în căutarea lui

37 şi când l-au găsit, i-au spus miraţi: „Toată lumea te caută!”

38 Isus a răspus: „Să mergem şi-n alt loc, prin satele din jur, să predic şi acolo, căci de aceea am venit.”

39 Şi astfel a cutreierat Isus toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi eliberându-i pe mulţi de sub stăpânirea demonilor.

40 A venit la el un lepros şi a îngenuncheat înaintea lui, implorându-l să-l vindece. „Dacă vrei, mă poţi vindeca”, se tânguia el.

41 Cuprins de milă, Isus a ridicat mâna şi l-a atins, zicând: „Bineînţeles că vreau! Fii vindecat!”

42 Şi lepra a dispărut imediat iar omul a fost vindecat pe loc.

43 Îndată Isus i-a spus să plece, poruncindu-i aspru:

44 „Să nu cumva să spui cuiva despre asta! Ci du-te şi arată-te preotului şi adu jertfele poruncite de Moise pentru un lepros vindecat, ca toţi să vadă că ai fost curăţit.”

45 În loc să facă cum i s-a spus, de îndată ce a plecat, omul a început să spună în dreapta şi-n stânga cum a fost el vindecat. Şi astfel Isus n-a mai putut intra direct în nici un oraş, ci a fost nevoit să rămână prin locuri pustii. Dar şi acolo au venit la el oameni de pretudindeni.

2

1 La câteva zile după aceea, Isus s-a întors la Capernaum, unde vestea sosirii lui s-a răspândit degrabă în tot oraşul.

2 Curând casa unde stătea deveni ticsită de lume, încât nu mai era nici un loc, nici măcar afară la uşă. Iar el le vestea Cuvântul.

3 Au venit patru bărbaţi, ducând cu ei un paralitic pe o targa.

4 N-au putut pătrunde prin mulţime până la Isus şi atunci au făcut o spărtură în acoperişul de lut al încăperii unde se afla Isus şi l-au coborât pe bolnav, cu tot cu targa, exact în faţa sa.

5 Când le-a văzut Isus credinţa, i-a spus paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”

6 Dar unii din învăţătorii legii, care stăteau acolo, şi-au zis în sinea lor:

7 „Cum îşi permite omul acesta să vorbească astfel? Asta e hulă! Doar se ştie că numai Dumnezeu poate ierta păcatele!”

8 Imediat Isus a ştiut în duhul său ce gândeau ei în inimă şi le-a spus: „De ce vă gândiţi la asemenea lucruri?

9 Oare ce este mai uşor: să-i spui paraliticului: «Păcatele îţi sunt iertate» sau să spui: «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă»?

10 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele…” i-a zis el paraliticului,

11 „eu îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!”

12 Omul s-a sculat, şi-a luat targa şi a plecat în văzul tuturor. Toată lumea a rămas înmărmurită şi a început să laude pe Dumnezeu, zicând: „În viaţa noastră n-am văzut aşa ceva!”

13 Atunci Isus ieşi din nou pe ţărmul mării. O mulţime de oameni se adună şi el începu să-i înveţe.

14 Cum mergea aşa, l-a zărit pe Levi, fiul lui Alfeu, care stătea în ghişeul perceptorului de impozit. „Vino după mine,” i-a spus Isus şi Levi s-a sculat îndată şi l-a urmat.

15 Pe când cina Isus în casa lui Levi, împreună cu el mai luau masa mulţi perceptori ai impozitului şi „păcătoşi”, precum şi ucenicii, căci o mulţime de oameni au venit după el.

16 Când au văzut învăţătorii legii, care erau farisei, că Isus stă la masă cu „păcătoşii” şi perceptorii impozitului, i-au întrebat pe ucenici: „De ce mănâncă la aceeaşi masă cu perceptorii şi «păcătoşii»?”

17 Când a auzit Isus, le-a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să-i chem pe cei neprihăniţi, ci pe păcătoşi.”

18 Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Au venit unii oameni şi l-au întrebat pe Isus: „Cum se face că ucenicii lui Ioan şi cei ai fariseilor postesc, dar ucenicii tăi nu postesc?”

19 Isus a răspuns: „Cum pot oare posti oaspeţii mirelui câtă vreme el se află cu ei? Nu pot posti atâta vreme cât este cu ei.

20 Dar va veni vremea când mirele va fi luat de la ei şi în ziua aceea vor posti.

21 Nimeni nu coase un petec de pânză neintrată la apă pe b haină veche, fiindcă atunci petecul nou se va rupe de haina veche, producând o ruptură şi mai mare.

22 Şi nimeni nu toarnă vin nou în burdufuri vechi, pentru ca nu cumva vinul să spargă burdufurile şi ambele să se strice: şi vinul, şi burduful. Mai degrabă, el va turna vin nou în burdufuri noi.”

23 Într-o zi de Sabat Isus trecea prin lanurile de grâu şi ucenicii, care mergeau cu el, au început să culeagă spice de grâu.

24 Fariseii i-au spus: „Uite, de ce fac ei ce nu e îngăduit în ziua de Sabat?”

25 El le-a răspuns: „N-aţi citit niciodată ce a făcut David, când el şi cei care-l însoţeau au flămânzit?

26 Pe vremea când era mare preot Abiatar, a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinea consacrată, pe care nu au voie s-o mănânce decât preoţii. Ba mai mult, a dat şi celor care erau cu el să mănânce din ea.”

27 Apoi le-a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat.

28 Şi astfel, Fiul Omului este Domn şi al Sabatului.”

3

1 Altă dată Isus s-a dus la sinagogă, unde se afla un om cu mâna uscată.

2 Unii din cei ce se aflau acolo căutau un motiv să-l poată acuza pe Isus. Prin urmare, îl urmăreau cu atenţie să vadă dacă îl va vindeca pe bolnav în ziua de Sabat.

3 Isus i-a spus omului cu mâna uscată: „Ridică-te şi stai în picioare în faţa tuturor.”

4 Apoi Isus i-a întrebat: „Ce este îngăduit în ziua de Sabat: să faci bine, sau rău, să salvezi viaţa sau s-o ucizi?” Dar ei au tăcut.

5 Atunci Isus i-a privit cu mânie şi, fiind adânc tulburat de îndărătnicia inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ţi mâna.” El a întins-o şi mâna i s-a vindecat complet.

6 Atunci fariseii au ieşit şi au început să comploteze împreună cu irodienii cum să-l ucidă pe Isus.

7 Isus s-a retras împreună cu ucenicii înspre lac şi o mare mulţime de oameni din Galileea l-a urmat.

8 Când au auzit ce fapte săvârşeşte Isus, au început să vină la el mulţi oameni din Iudeea, Ierusalim, Idumeea şi ţinuturile de dincolo de Iordan, de asemenea, de prin părţile Tirului şi Sidonului.

9 Din pricina mulţimii, el le-a spus ucenicilor să-i facă rost de o barcă, pentru ca să nu fie asaltat de mulţimi.

10 Căci vindecase atit de mulţi oameni încât acum toţi cei care sufereau de vreo boală se îmbulzeau în faţă, să se poată atinge de el.

11 Ori de câte ori îl vedeau, duhurile rele cădeau înaintea lui şi ţipau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”

12 Dar el le poruncea cu străşnicie să nu spună nimănui cine este.

13 După aceea, s-a suit pe deal şi a chemat la sine pe cei pe care i-a ales, invitându-i să stea cu el; şi aceştia au venit.

14 Apoi a ales doisprezece dintre ei să-l însoţească mereu, să meargă să predice

15 şi să scoată afară demoni.

16 Iată numele celor doisprezece pe care i-a ales: Simon (căruia Isus i-a pus numele „Petru”),

17 Iacob şi Ioan (fiii lui Zebedei, cărora Isus le spunea „Fiii Tunetului”),

18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob (fiul lui Alfeu), Tadeu, Simon (un membru al unui partid politic care promova răsturnarea prin mijloace violente a guvernului roman),

19 Iuda Iscarioteanul (care mai târziu l-a trădat).

20 Când s-a întors în casa unde stătea, au început din nou să se strângă mulţimi mari de oameni şi curând casa s-a umplut atât de mult încât nici să mănânce n-a mai avut timp.

21 Când au auzit rudele lui ce se întâmplă, au venit cu gând să-l ia cu ei acasă. „Şi-a ieşit din minţi”, au spus ei.

22 Dar cărturarii evreilor, care sosiseră de la Ierusalim, au spus: „Necazul cu el constă în faptul că e stăpânit de Satan, regele demonilor. De aceea îl ascultă dracii.”

23 Isus i-a chemat pe aceşti oameni şi, făcând uz de proverbe bine cunoscute şi înţelese de ei, i-a întrebat: „Cum poate Satan să-l dea afară pe Satan?”

24 Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, nu va rezista.

25 Dacă o casă e dezbinată împotriva ei însăşi, nu va rezista.

26 Iar dacă Satana se opune lui însuşi şi e dezbinat, atunci nu va rezista, ci i-a venit sfârşitul.

27 De fapt, nimeni nu poate intra în casa unui om puternic, ca să-i ia lucrurile din casă, decât dacă mai întâi îl va lega. Numai atunci îi va putea prăda casa.

28 Vă spun adevărul, toate păcatele şi blasfemiile li se vor ierta oamenilor.

29 Dar oricine huleşte împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat niciodată, căci e vinovat de păcat veşnic.”

30 A spus lucrul acesta datorită cuvintelor rostite de ei: „Are duh necurat.”

31 Apoi au sosit mama şi fraţii lui Isus. Rămânând afară, ei au trimis pe cineva să-l cheme.

32 Isus era înconjurat de o mulţime de oameni şi i-au spus: „Mama şi fraţii tăi sunt afară şi te caută.”

33 Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” a întrebat el.

34 Apoi a privit la cei ce stăteau aşezaţi roată în jurul lui şi a spus: „Iată mama şi fraţii mei!

35 Oricine face voia lui Dumnezeu îmi este frate, soră şi mamă.”

4

1 Din nou s-a strâns o mulţime imensă în jurul său, pe ţărmul mării, în timp ce vorbea, aşa că Isus s-a urcat într-o barcă, s-a aşezat în ea şi a vorbit de pe mare.

2 Metoda sa curentă de a-i învăţa pe oameni era de a le istorisi pilde. Iată una din ele:

3 „Ascultaţi! Un agricultor s-a hotărât să semene nişte grăunţe. În timp ce le împrăştia pe ogor,

4 unele au căzut pe o cărare, şi fiindcă pământul era bătătorit, au venit păsările şi le-au ciugulit pe toate.

5 Altele au căzut pe un sol subţire, cu substrat de rocă. Seminţele au prins rădăcini destul de repede,

6 dar s-au ofilit numaidecât sub bătaia razelor de soare şi au murit, întrucât rădăcinile nu aveau hrană destulă.

7 Alte seminţe au căzut printre spini, care, crescând mult mai repede, le-au năpădit cu totul şi seminţele n-au mai ajuns să dea rod.

8 Dar câteva seminţe au căzut în sol bun şi au dat o producţie de treizeci de ori cât cantitatea însămânţată – ba, unele au dat chiar de şaizeci şi de o sută de ori pe atâta!

9 Cine are urechi de auzit să audă!”

10 După aceea, când a rămas singur cu cei doisprezece şi ceilalţi ucenici, ei l-au întrebat: „Care este tâlcul povestirii tale?”

11 El a răspuns: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi secretele Împărăţiei lui Dumnezeu, care altora le sunt ascunse.

12 După cum spune profetul Isaia: «Cu toate că văd şi aud, ei nu vor pricepe şi nu se vor întoarce la Dumnezeu, şi nu vor fi iertaţi de păcatele lor.»

13 Dar dacă voi nu înţelegeţi această ilustraţie simplă, ce-o să vă faceţi cu celelalte pe care am să vi le mai spun?

14 Agricultorul despre care am vorbit este oricine duce mesajul lui Dumnezeu altora, încercând să semene sămânţă bună în vieţile lor.

15 Cărarea bătătorită, pe care au căzut o parte din seminţe, reprezintă inimile împietrite ale unora dintre cei ce aud mesajul lui Dumnezeu; îndată însă vine Satan, încercând să-i facă să uite Cuvântul vestit.

16 Terenul pietros reprezintă inimile acelora care ascultă mesajul cu bucurie,

17 dar, asemenea plantelor tinere semănate pe un astfel de teren, rădăcinile lor nu ajung prea adânc şi, deşi la început toate par să meargă strună, de îndată ce vine prigoana, se ofilesc.

18 Terenul spinos reprezintă inimile oamenilor care ascultă Vestea Bună şi o primesc,

19 dar, cât ai bate din palme, intervin atracţiile acestei lumi şi desfătările bogăţiei, goana după succes şi vraja lucrurilor frumoase şi înăbuşă mesajul lui Dumnezeu din inimile lor, făcându-l neroditor.

20 Dar solul bun reprezintă inimile acelora care acceptă mesajul lui Dumnezeu cu adevărat şi produc o recoltă îmbelşugată pentru Dumnezeu – de treizeci, de şaizeci sau chiar de o sută de ori cât s-a sădit în inimile lor.”

21 Apoi el îi întrebă: „Când aprinde cineva o lampă, o acoperă oare, ca să împiedice lumina să se răspândească? Fireşte că nu! Lumina nu s-ar mai vedea şi lampa n-ar mai fi de nici un folos. Lampa se aşează într-un loc potrivit, pentru a lumina în jur şi a fi de folos, împlinindu-şi astfel rostul.

22 Tot ce este ascuns în prezent va ieşi într-o zi la iveală.

23 Dacă aveţi urechi, ascultaţi!

24 Şi aveţi grijă să puneţi în practică ceea ce auziţi. Cu cât veţi face mai mult aşa, cu atât veţi înţelege mai bine ceea ce vă spun.

25 Celui ce are i se va mai da; celui ce nu are i se va lua până şi ce are.”

26 „Iată încă o parabolă ilustrând natura Împărăţiei lui Dumnezeu: Un agricultor şi-a semănat ogorul şi

27 după aceea a plecat. Pe măsură ce treceau zilele, grânele creşteau – fără să fie nevoie de ajutorul lui.

28 Căci solul era acela care le făcea să crească. La început, a răsărit un firicel, mai apoi s-a format spicul de grâu şi, în cele din urmă, s-au copt grăunţele.

29 Atunci a venit şi agricultorul cu secera şi a recoltat grâul.”

30 Isus a întrebat apoi: „Cum să descriu Împărăţia lui Dumnezeu? Prin ce pildă s-o ilustrez?

31 Ea este ca o sămânţă minusculă de muştar. Deşi este una din seminţele cele mai mici,

32 creşte devenind una din plantele cele mai mari, cu ramuri întinse în care păsările îşi pot clădi cuiburile şi se pot adăposti.”

33 Isus folosea multe ilustraţii de felul acestora, pentru a-i învăţa pe oameni atât cât erau ei pregătiţi să înţeleagă.

34 De fapt, nu-i învăţa în public decât prin intermediul pildelor, dar pe urmă, când rămânea singur cu ucenicii, lor le explica ce voise să spună.

35 Când s-a făcut seară, Isus a zis ucenicilor: „Să traversăm de cealaltă parte a lacului.”

36 Atunci ei îl luară şi porniră în larg, lăsând în urmă mulţimile (deşi mai veneau şi alte bărci după ei).

37 Dar în curând se iscă o furtună cumplită. Valuri mari începură să izbească barca, până când se umplu aproape cu apă, fiind gata să se scufunde.

38 Isus dormea la pupa corăbiei. Disperaţi, ei îl treziră zicând: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că suntem gata să ne înecăm?!”

39 Atunci el certă vântul şi spuse mării: „Linişteşte-te!” Vântul se opri şi se făcu o mare linişte.

40 Apoi îi întrebă pe ucenici: „De ce v-aţi temut aşa de tare? Nici voi încă nu aveţi încredere în mine?”

41 Dar ei erau plini de veneraţie şi ziceau între ei: „Cine să fie omul acesta, de-l ascultă până şi vântul şi marea?”

5

1 Când au sosit de cealaltă parte a lacului,

2 un om posedat de demoni ieşi alergând dintr-un cimitir, tocmai pe când cobora Isus din barcă.

3 Omul acesta locuia printre morminte şi avea atâta forţă încât, ori de câte ori era pus în lanţuri şi cătuşe – lucru care se întâmpla destul de des – reuşea să rupă cătuşele de la mâini şi să sfărâme lanţurile, pentru ca apoi să fugă din nou.

4 Nu se găsea nici un om destul de puternic pentru a-l ţine în frâu.

5 Cât era ziua de lungă şi toată noaptea, rătăcea bezmetic printre morminte şi pe dealurile pustii, ţipând cât îl ţinea gura şi tăindu-se cu pietre ascuţite.

6 Pe când se afla Isus încă în larg, omul l-a zărit şi a alergat în întâmpinare, aruncându-i-se înainte.

7 Atunci Isus se adresă demonului din om, spunându-i: „Ieşi afară, duh rău!”

8 Duhul scoase un ţipăt groaznic, zbierând ascuţit: „Ce ai de gând să faci cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Pentru Dumnezeu, te rog nu mă chinui!”

9 „Cum te numeşti?” îl întrebă Isus, şi demonul răspunse: „Legiune, pentru că suntem mulţi aici, înlăuntrul acestui om.”

10 Atunci demonii se rugară de el stăruitor să nu-i trimită departe.

11 Întâmplarea a făcut însă ca tocmai atunci să râme pe acolo o turmă mare de porci, pe dealul de lângă lac.

12 „Trimite-ne în porcii aceia,” îl implorară demonii.

13 Şi Isus le dădu voie. Atunci duhurile rele ieşiră din om şi intrară în porci şi atunci întreaga turmă o porni de-a valma peste coasta abruptă drept în lac şi se înecă.

14 Porcarii o luară la fugă spre oraşele şi satele dimprejur, ducând cu ei vestea despre cele întâmplate.

15 Toată lumea s-a grăbit spre locul unde era Isus, să vadă cu ochii cele întâmplate; dar când îl văzură pe om stând jos, îmbrăcat şi sănătos la minte, se înspăimântară.

16 Cei care văzuseră cum s-au întâmplat lucrurile, povesteau acum la toată lumea,

17 aşa că un grup veni la Isus să-l înduplece să plece şi să-i lase în pace.

18 Atunci Isus se întoarse la barcă. Omul care fusese posedat de demoni se rugă mult de Isus să-l lase şi pe el să vină,

19 dar Isus nu a fost de acord. „Du-te acasă la prietenii tăi, îi zise el, şi povesteşte-le ce lucruri minunate a făcut Dumnezeu pentru tine şi cât de îndurător a fost!”

20 Aşa că omul porni să viziteze Decapolis (cele Zece Oraşe din regiunea aceea) şi începu să spună tuturor despre lucrările măreţe pe care le-a făcut Isus pentru el; iar ei rămâneau uimiţi de povestea lui.

21 Trecând cu barca de cealaltă parte a lacului, o mare ceată de oameni se adunară în jurul lui Isus pe ţărm.

22 Conducătorul sinagogii din localitate, pe nume Iair, veni, i se închină,

23 şi se rugă fierbinte de Isus să-i vindece fetiţa. „E pe moarte”, spuse el disperat. „Te rog, vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să se facă bine şi să trăiască!”

24 Isus plecă cu el şi mulţimea se îmbulzi în urma lor.

25 În mulţimea aceea se afla şi o femeie care suferea de hemoragie de doisprezece ani.

26 În toţi aceşti ani, ea îndurase mult de pe urma multor doctori şi-şi cheltuise toţi banii cu ei, dar nu se făcuse bine – de fapt, starea ei se înrăutăţise mereu.

27 A auzit şi ea despre minunile extraordinare pe care le făcea Isus şi, tocmai de aceea, şi-a făcut loc prin mulţime, reuşind să ajungă chiar în spatele lui Isus, şi s-a atins de hainele sale.

28 Căci, îşi zicea ea: „De-aş putea numai să mă ating de hainele sale, mă voi vindeca îndată.”

29 Şi de îndată ce l-a atins pe Isus, n-a mai sângerat şi a ştiut că s-a vindecat.

30 Isus şi-a dat seama imediat că a ieşit din el o putere tămăduitoare şi s-a întors spre mulţime, întrebând: „Cine s-a atins de hainele mele?”

31 Ucenicii săi i-au răspuns: „Cum de mai întrebi cine te-a atins, când vezi toată mulţimea asta de oameni în jurul tău?”

32 Dar el a continuat să privească în jur, pentru a-l zări pe cel în cauză.

33 Atunci biata femeie, tremurând toată de spaimă, când îşi dădu seama că a fost descoperită, veni şi i se aruncă la picioare, spunându-i ce a făcut.

34 Dar el îi zise: „Fiică, credinţa ta te-a însănătoşit; du-te în pace şi fii vindecată de boala ta!”

35 Până nu termină Isus de vorbit cu ea, sosiră mesageri de la casa lui Iair să anunţe că e prea târziu, căci fiică-sa a murit şi nu mai are rost să cheme pe Isus în casa lui.

36 Dar Isus nu le luă în seamă comentariile, ci îi spuse lui Iair: „Nu te teme! Încrede-te numai în mine.”

37 Atunci Isus opri mulţimea în loc şi nu dădu voie nimănui să-l însoţească la casa lui Iair, afară de Petru, Iacob şi Ioan.

38 Când sosiră, Isus văzu îndată că acolo domneşte o stare de haos; lumea plângea şi se tânguia fără reţinere.

39 Intră şi se adresă celor de acolo: „Ce e cu plânsul şi cu haosul acesta? – întrebă el. Copila nu e moartă, doar adormită!”

40 Mulţi îl luară în derâdere, dar el i-a dat pe toţi afară şi, luându-i pe tatăl şi pe mama fetiţei, împreună cu cei trei ucenici ai săi, intră în camera în care zăcea fetiţa.

41 Apucând-o de mână, îi spuse: „Ridică-te, fetiţo!” (Nu avea decât doisprezece ani.)

42 Şi ea sări în picioare, începând să umble prin odaie. Părinţii erau de-a dreptul copleşiţi!

43 Isus le-a cerut stăruitor să nu povestească nimănui cele întâmplate şi le-a spus să-i dea fetiţei ceva de mâncare.

6

1 Curând după aceea, Isus părăsi ţinutul respectiv şi se înapoie la Nazaret, oraşul său de baştină.

2 În Sabatul următor, se duse la sinagogă să propovăduiască. Oamenii erau uimiţi de înţelepciunea şi de minunile sale, fiindcă, după ei, el nu era decât un localnic oarecare, asemenea lor.

3 „Nu-i mai bun decât noi”, spuneau ei. „E doar un tâmplar, fiul Mariei şi fratele lui Iacob, Iosif, Iuda şi Simon. Şi surorile sale locuiesc chiar aici printre noi.” Şi s-au supărat pe el.

4 Atunci Isus le spuse: „Un profet e onorat peste tot, numai în oraşul său şi printre rudele sale şi în propria familie nu.”

5 Şi din cauza necredinţei lor, n-a putut face nici o minune printre ei, în afară de a-şi pune mâinile peste câţiva bolnavi pe care i-a vindecat.

6 Se mira de faptul că ei nu vor să creadă în el.

7 Apoi plecă pe la sate, să-i înveţe pe oameni, şi-i chemă pe cei doisprezece ucenici, trimiţându-i, doi câte doi, să scoată afară demoni.

8 Le-a spus să nu-şi ia nimic cu ei în afară de toiag de drum – nici hrană, nici traistă, nici bani,

9 nici măcar o pereche de încălţăminte în plus ori un schimb de haine.

10 „În fiecare sat să staţi într-o singură casă – să nu vă plimbaţi din casă în casă pe timpul şederii voastre acolo”, le-a spus el.

11 „Şi ori de câte ori nu vă va primi un sat sau nu va voi să vă asculte, scuturaţi-vă praful acelui sat de pe picioarele voastre la plecare; acesta va fi semnul că l-aţi lăsat în plata lui.”

12 Astfel, ucenicii porniră la drum, spunând tuturor celor care le ieşeau în cale să se întoarcă de la păcat.

13 Au scos afară mulţi demoni şi au vindecat mulţi bolnavi, ungându-i cu ulei de măsline.

14 Curând a auzit şi regele Irod despre Isus, căci vestea despre minunile sale circula pretutindeni. Regele credea că Isus este Ioan Botezătorul, revenit printre cei vii. De aceea, oamenii ziceau: „Nici nu e de mirare că poate face asemenea minuni.”

15 Alţii credeau că este Ilie, profetul din vechime, care s-a întors printre cei vii; ba, alţii susţineau că e un profet nou, aidoma profeţilor mari din trecut.

16 „Ba nu, zicea Irod, acesta e Ioan, cel căruia i-am tăiat capul. A înviat din morţi.”

17 Căci Irod trimisese soldaţi să-l aresteze şi să-l închidă pe Ioan,

18 întrucât acesta spunea întruna că e greşit ca regele să se căsătorească cu Irodiada, soţia fratelui său Filip.

19 Irodiada voia cu orice chip să-l vadă mort pe Ioan, dintr-un sentiment de răzbunare însă avea mâinile legate, atâta timp cât îi lipsea acordul regelui.

20 Pe de altă parte, regele îl respecta pe Ioan, ştiindu-l om bun şi sfânt şi, prin urmare, îl ţinea sub protecţia sa. De câte ori stătea de vorbă cu Ioan, Irod se tulbura foarte mult, ceea ce nu-l împiedica totuşi să dorească să-l asculte în continuare.

21 Până la urmă, s-a ivit şi şansa Irodiadei. Era ziua de naştere a lui Irod, care dădu o petrecere pentru sfetnicii săi de la palat, pentru ofiţerii din armată şi cetăţenii mai cu vază din Galileea.

22 Atunci intră fiica Irodiadei şi execută în faţa tuturor un dans care plăcu foarte mult întregii asistenţe. „Poţi să-mi ceri absolut tot ce doreşti, îi spuse regele încântat,

23 chiar şi jumătate din regatul meu, şi-ţi voi împlini dorinţa.”

24 Fiica ieşi din sală să se consulte cu mama ei, care o îndemnă: „Cere capul lui Ioan Botezătorul!”

25 Ea se întoarse în grabă la rege şi-i spuse într-un suflet: „Vreau capul lui Ioan Botezătorul – chiar acum… pe o tavă.”

26 Regele s-a întristat foarte tare, dar i-a fost greu să-şi calce jurământul în faţa oaspeţilor.

27 Astfel, a trimis un soldat din garda personală în temniţă să-i taie capul lui Ioan şi să i-l aducă. Soldatul l-a ucis pe Ioan în temniţă,

28 apoi i-a adus capul pe o tavă şi l-a dat fetei, care, la rândul ei, l-a înmânat mamei ei.

29 Când au auzit ucenicii lui Ioan ce s-a întâmplat, au venit să-i ia trupul şi l-au îngropat.

30 Între timp, s-au înapoiat şi apostolii lui Isus din călătoria lor şi i-au povestit tot ce făcuseră şi spuseseră oamenilor vizitaţi de ei.

31 Atunci Isus le făcu o propunere: „Haideţi să lăsăm mulţimile pentru un timp şi să ne odihnim.” Căci atâta amar de lume venea şi pleca încontinuu încât nu mai aveau timp nici să mănânce.

32 Aşadar, se urcară în barcă şi porniră în căutarea unui colţ mai retras.

33 Dar mulţi i-au văzut când au plecat şi au alergat înainte pe ţărm, întâmpinându-i când au tras la mal.

34 Aşa că, la coborârea din barcă, era prezentă acolo mulţimea uriaşă dintotdeauna. Lui Isus i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor, şi i-a învăţat multe lucruri de care aveau nevoie.

35 După masă, târziu, au venit ucenicii şi i-au zis: „Spune oamenilor să se ducă prin satele şi fermele dimprejur să-şi cumpere de-ale mâncării,

36 fiindcă aici în locul acesta pustiu nu se găseşte nimic de mâncare şi uite că se face târziu.”

37 Dar Isus le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce.” „Ce să le dăm?” întrebară ei. „Ne-ar trebui o avere să cumpărăm alimente pentru atâta popor!”

38 „Câtă mâncare avem la noi?” întrebă el. „Mergeţi să vedeţi.” Ei se întoarseră şi raportară că au cinci pâini şi doi peşti.

39 Atunci Isus le porunci să-i aşeze pe oameni în cete pe iarbă.

40 Şi oamenii s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci.

41 Luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind spre cer, el a mulţumit şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor ca aceştia să le pună înaintea oamenilor. De asemenea, a împărţit şi cei doi peşti la toţi.

42 Toată lumea a mâncat şi s-a săturat

43 iar ucenicii au cules de pe jos douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi resturi de peşte.

44 Au mâncat şi s-au săturat cinci mii de oameni.

45 Imediat după aceasta, Isus le-a spus ucenicilor să intre în barcă şi să meargă înaintea lui în Betsaida, în vreme ce el a rămas în urmă să dea drumul oamenilor să plece.

46 După ce s-a despărţit de ei, Isus s-a dus pe deal să se roage.

47 Când s-a lăsat întunericul, barca era în mijlocul lacului iar el se afla singur pe uscat.

48 I-a văzut pe ucenici cum se opintesc vâslind, luptându-se cu vântul potrivnic. Cam pe la straja a patra, s-a dus la ei pe lac, umblând pe apă. Când a ajuns în dreptul lor, a dat să meargă mai departe,

49 dar când l-au văzut ei umblând pe apă, au ţipat îngroziţi, crezând că e o stafie.

50 Imediat el le-a vorbit: „Curaj! Nu vă temeţi! Eu sunt.”

51 Apoi a urcat în barcă la ei şi vântul s-a potolit. Ei au rămas înmărmuriţi,

52 căci nu pricepuseră nici minunea cu înmulţirea pâinilor, deoarece inima le era împietrită.

53 Traversând de cealaltă parte a lacului, au ancorat la Ghenazaret şi au coborât pe uscat.

54 De îndată ce au coborât din barcă, oamenii l-au recunoscut pe Isus.

55 Au dat fuga prin tot ţinutul, aducând la Isus bolnavii pe tărgi, purtându-i după el.

56 Şi oriunde mergea, la sat şi la oraş, oamenii scoteau bolnavii în piaţa publică şi se rugau de el să-i lase să se atingă numai de poala hainei sale şi toţi cei ce reuşeau să se atingă de el se vindecau.

7

1 Fariseii şi unii din învăţătorii legii care veniseră de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus

2 şi i-au zărit pe câţiva ucenici mâncând cu „mâinile murdare” – adică nespălate conform ceremonialului religios.

3 (Fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă fără să se spele pe mâini în cadrul unei ceremonii, potrivit cu datina bătrânilor.

4 Şi multe alte tradiţii de felul acestora respectă ei cu străşnicie, cum ar fi, de pildă, spălarea ceştilor, a ulcioarelor şi ibricelor.)

5 Deci fariseii şi învăţătorii legii l-au întrebat pe Isus: „De ce nu trăiesc ucenicii tăi după tradiţia bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?”

6 El le-a răspuns: „Bine a spus Isaia când a proorocit despre voi, făţarnicilor! Iată ce a spus el: «Oamenii aceştia mă cinstesc cu buzele, dar inimile lor sunt departe de mine.

7 În zadar mi se închină; învăţăturile lor sunt reguli stabilite de oameni.»

8 Voi aţi părăsit poruncile lui Dumnezeu şi acum vă ţineţi de datinile oamenilor.”

9 Şi le-a mai spus: „Bine vă mai pricepeţi să daţi la o parte poruncile lui Dumnezeu pentru a respecta tradiţiile voastre!

10 Căci Moise a zis: «Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta», şi «Oricine îşi blastămă tatăl şi mama trebuie să fie omorât.»

11 Dar voi spuneţi că dacă un om îi zice tatălui sau mamei sale: «Tot ajutorul pe care ţi l-aş fi putut da este Corban» (adică, un dar închinat lui Dumnezeu),

12 scutit astfel de datoria de a-şi ajuta tatăl şi mama.

13 Astfel voi anulaţi cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră transmisă din tată-n fiu. Şi multe lucruri de felul acestora săvârşiţi.”

14 Din nou Isus a chemat la el mulţimea şi a spus: „Ascultaţi cu toţii la mine şi înţelegeţi lucrul acesta.

15 Nu ce intră în om din afară îl face «necurat». Mai degrabă, ceea ce iese din om – aceea îl «întinează.»

16 Cine are urechi să audă!”

17 După ce s-a despărţit de mulţime şi a intrat în casă, ucenicii l-au rugat să le explice această pildă.

18 „De ce sunteţi atât de greoi?” i-a întrebat el. „Nu înţelegeţi oare că nici un lucru din afară care pătrunde în om nu-l poate face «necurat»?

19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac iar de acolo este eliminat din corp.” (Spunând aceasta, Isus a declarat orice hrană „curată”.)

20 Apoi a continuat: „Ceea ce iese din om – aceea îl întinează.

21 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, imoralitatea sexuală, furtul, omorul, adulterul,

22 lăcomia, răutatea, înşelăciunea, desfrâul, invidia, aroganţa şi nebunia.”

23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om să fie «necurat.»”

24 Isus a plecat din locul acela şi a sosit în ţinutul Tirului şi Sidonului. A intrat într-o casă şi n-a dorit să ştie nimeni că se află acolo; dar n-a fost chip să rămână secretă prezenţa sa.

25 Dimpotrivă, de îndată ce a auzit despre el, o femeie a cărei fetiţă era stăpânită de un duh rău a venit şi i s-a aruncat la picioare.

26 Femeia era de origine greacă, o feniciană din Siria. Ea s-a rugat fierbinte de Isus să alunge demonul din fiica ei.

27 „Mai întâi, să se sature copiii, i-a răspuns el. Căci nu e drept să iei pâinea de la copii şi s-o arunci la câini.”

28 „Da, Doamne, a răspuns femeia, dar până şi câinii de sub masă mănâncă fărâmiturile ce cad de la copii.”

29 Atunci el i-a răspuns: „Fiindcă astfel ai răspuns, poţi să te duci; demonul a ieşit din fiica ta.”

30 Ea s-a dus acasă şi a găsit copila stând întinsă în pat, liniştită, căci demonul ieşise din ea.

31 Apoi Isus a părăsit ţinutul Tirului şi, trecând prin Sidon, s-a întors la Marea Galileii, în ţinutul celor Zece Oraşe.

32 Acolo nişte oameni i-au adus un surdo-mut şi toţi s-au rugat stăruitor să-şi pună mâinile peste el şi să-l vindece.

33 După ce l-a luat deoparte, la o oarecare distanţă de mulţime, Isus şi-a introdus degetele în urechile omului Apoi a scuipat şi a atins limba omului

34 A privit spre cer şi, cu un suspin adânc, i-a spus:«Eph-phatha!” (adică „Deschide-te!”).

35 Îndată urechile omului s-au deschis, limba i s-a dezlegat şi a început să vorbească desluşit.

36 Isus le-a poruncit să nu vorbească nimănui despre cele întâmplate. Dar cu cât le cerea mai mult acest lucru, cu atât mai tare vorbeau ei în dreapta şi-n stingă,

37 căci erau copleşiţi de uimire şi rosteau întruna: „Tot ce face el e minunat; vindecă până şi surzenia şi bâlbâiala!”

8

1 Într-o zi, cam pe la aceeaşi oră, când din nou se adună o mulţime mare de oameni, s-a terminat iarăşi hrana. Isus şi-a chemat ucenicii să discute cu ei situaţia.

2 „Mi-e milă de oamenii aceştia”, spuse el, „căci sunt aici de trei zile şi nu mai au nimic de mâncare.

3 Iar dacă-i trimit acasă nemâncaţi, vor leşina pe drum, căci unii din ei au venit de departe.”

4 „Nu am înţeles… trebuie să le facem rost de mâncare aici în deşert?” întrebară ucenicii.

5 „Câte pâini aveţi?” îi întrebă el. „Şapte”, răspunseră ei.

6 Isus ceru mulţimii să se aşeze jos. Apoi luă cele şapte pâini, mulţumi lui Dumnezeu pentru ele, le rupse în bucăţi şi le înmână ucenicilor, ca să le împartă oamenilor.

7 Se mai găsiră şi vreo câţiva peştişori pentru care Isus mulţumi, de asemenea, şi porunci ucenicilor să-i împartă.

8 Au mâncat toţi şi s-au săturat, după care Isus îi trimise acasă.

9 Erau vreo patru mii de oameni acolo şi, când s-au adunat resturile, s-au umplut şapte coşuri mari!

10 Imediat după aceasta, Isus s-a urcat într-o barcă împreună cu ucenicii şi a ajuns în regiunea Dalmanutha.

11 Când au aflat conducătorii evrei din localitate de sosirea sa, au venit îndată să aibe o discuţie cu el. „Fă-ne o minune!” spuseră ei. „Fă să se întâmple ceva pe cer şi atunci vom crede în tine.”

12 Isus se posomorî la auzul acestor cuvinte şi zise: „Nici să nu vă gândiţi la aşa ceva. Dar câte minuni mai vreţi voi să vedeţi?”

13 Astfel, se întoarse la barcă şi îi lăsă acolo, trecând de cealaltă parte a lacului.

14 Dar ucenicii uitaseră să ia hrană de drum înainte de a pleca şi acum nu mai aveau decât o singură pâine în barcă.

15 În timpul traversării, Isus le spuse pe un ton grav: „Feriţi-vă de aluatul regelui Irod şi al fariseilor.”

16 „Ce vrea să spună cu asta?”, se întrebară ucenicii. Până la urmă şi-au zis că se referea la faptul că uitaseră să ia pâine.

17 Isus şi-a dat seama despre ce discută şi le-a zis: „Nu despre aceasta e vorba! Nu înţelegeţi? Oare atât de mult vi s-au împietrit inimile, de nu mai puteţi pricepe nimic?

18 După cum spunea Isaia: «Aveţi ochi, ca să vedeţi cu ei – dar, atunci, de ce nu priviţi? De ce nu vă deschideţi urechile ca să auziţi?» Nu sunteţi în stare să ţineţi minte nimic?

19 Cum rămâne cu cei cinci mii de bărbaţi pe care i-am hrănit cu cinci pâini? Câte coşuri de firimituri aţi strâns după aceea?” „Douăsprezece,” spuseră ei.

20 „Şi când i-am hrănit pe cei patru mii cu şapte pâini, cât a rămas?” „Şapte coşuri,” răspunseră ei.

21 „Şi voi tot vă mai frâmântaţi că nu avem pâine?”

22 Când sosiră la Betsaida, nişte oameni îi aduseră un orb, implorându-l să se atingă de el şi să-l vindece.

23 Isus îl aduse pe orb de mână afară din sat, scuipă peste ochi şi îşi puse mâinile peste el. „Vezi ceva acum?” îl întrebă Isus.

24 Omul privi înjur şi răspunse: „Da, văd nişte oameni, dar nu-i văd prea clar; îmi par ca nişte trunchiuri de copaci ce umblă de colo, colo!”

25 Atunci Isus îşi puse mâinile din nou peste ochii omului – şi, când omul privi încordat, vederea i se restabili complet. Acum vedea totul desluşit şi ochii lui sorbeau cu nesaţ imaginile din jur.

26 Isus îl trimise acasă la ai săi. „Să nu mai treci însă prin sat”, îi spuse el.

27 După aceea, Isus şi ucenicii părăsiră Galileea, plecând spre satele din Cezareea Filipi. Pe drum Isus îi întrebă: „Cine cred oamenii că sunt eu? Ce zic ei despre mine?”

28 „Unii cred că eşti Ioan Botezătorul”, răspunseră ucenicii, „pe când alţii spun că eşti Ilie sau vreun alt profet din vechime revenit printre cei vii.”

29 Atunci Isus îi întrebă: „Dar voi cine credeţi că sunt?” Petru răspunse îndată: „Tu eşti Mesia.”

30 Isus îi preveni să nu spună nimănui.

31 Apoi începu să le vorbească despre lucrurile groaznice pe care avea să le sufere, cum va fi respins de bătrâni, de mai marii preoţilor şi de ceilalţi conducători evrei – cum avea să fie ucis şi cum va învia după trei zile.

32 El discută deschis aceste lucruri cu ei, dar Petru îl luă deoparte să-l dojenească. „Să nu mai spui aşa ceva” îi zise el.

33 Isus se întoarse, privi spre ucenici, şi-i spuse apoi lui Petru, pe un ton foarte aspru: „Piei din ochii mei, Satano! Tu, Petru, priveşti lucrurile doar din punct de vedere omenesc, nu din punctul de vedere al lui Dumnezeu.”

34 Apoi îi îndemnă pe ucenici şi pe toţi oamenii care se aflau acolo să se apropie şi să asculte. „Dacă vreţi careva din voi să fiţi urmaşii mei”, le spuse el, „atunci trebuie să renunţaţi la plăcerile voastre şi să vă purtaţi crucea pe umăr, urmându-mă pas cu pas.

35 Dacă insistaţi să vă păstraţi viaţa, o veţi pierde. Numai acei care renunţă la viaţa lor, de dragul meu şi de dragul Evangheliei, vor ajunge vreodată să cunoască ce înseamnă să trăieşti cu adevărat.

36 Şi ce folos va avea un om să câştige toată lumea, dacă se va pierde pe sine între timp?

37 Căci are oare vreun lucru mai mare valoare decât omul însuşi?

38 De cei cărora le este ruşine de mine şi de mesajul meu în aceste zile de necredinţă şi păcat, îmi va fi şi mie, Fiul omului, ruşine când mă voi înapoia în slava Tatălui meu, cu îngerii sfinţi.”

9

1 Isus a continuat, spunând ucenicilor: „Unii din voi, cei prezenţi aici, nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu mare putere!”

2 La şase zile după aceasta Isus i-a luat pe Petru, Iacob şi Ioan pe vârful unui munte. Nu mai era nimeni acolo. Deodată faţa a început să-i strălucească de slavă

3 şi hainele i s-au făcut albe de nu te puteai uita la ele, cum niciodată nu s-ar fi putut face printr-un procedeu pământesc.

4 Atunci au apărut Ilie şi Moise şi au stat de vorbă cu Isus.

5 „Învăţătorule, dar asta e minunat!” exclamă Petru. „O să facem aici trei colibe, câte una pentru fiecare din voi…”

6 Spusese acestea doar ca să se afle în vorbă, fiindcă intrase o spaimă cumplită în el şi nu mai ştia ce să zică.

7 Însă pe când rostea aceste cuvinte, un nor îi învălui, ascunzând soarele şi o voce din nor zise: „Acesta e Fiul meu prea iubit, de EL să ascultaţi!”

8 Apoi priviră deodată înjur şi iată că Moise şi Ilie nu mai erau – rămăsese doar Isus cu ei.

9 Pe când coborau coasta muntelui, el le spuse să nu pomenească vreodată ce au văzut până când va fi înviat din morţi.

10 Aşadar ei au păstrat acest secret, deşi vorbeau adesea despre el, întrebându-se ce voise Isus să spună prin: „înviat din morţi.”

11 Începură să-l întrebe despre un lucru pe care îl tot pomeneau conducătorii religioşi ai evreilor, anume că Ilie trebuie să se întoarcă înainte de venirea lui Mesia.

12 Isus conveni că mai întâi trebuie să vină Ilie pentru a pregăti calea – şi spuse că, de fapt, el a venit deja,

13 dar că „i-au făcut ce au vrut ei”, exact aşa cum prevestiseră profeţii.

14 La poalele muntelui găsiră o mare mulţime împrejurul celorlalţi nouă ucenici, care erau prinşi într-o discuţie cu nişte conducători evrei.

15 Mulţimea îl privi temătoare pe Isus cum venea spre ea şi apoi alergă în întâmpinarea sa.

16 „Ce s-a întâmplat?” întrebă el.

17 Un bărbat din mulţime luă cuvântul, spunând: „Învăţătorule, mi-am adus fiul să-l vindeci, căci nu poate vorbi, fiindcă e posedat de un demon.

18 Şi ori de câte ori pune demonul stăpânire pe el, îl izbeşte de pâmânt, făcându-l să spumege la gură, să scrâşnească din dinţi şi să se înţepenească tot. M-am rugat de ucenicii tăi să izgonească demonul, dar n-au putut face acest lucru.”

19 Isus spuse ucenicilor săi: „Ah, ce mică vă e credinţa! Câtă vreme mai trebuie să stau cu voi ca să credeţi? Câtă răbdare să mai am cu voi? Aduceţi-l la mine.”

20 Şi îi aduseră băiatul, dar când îl văzu demonul pe Isus, îl zgâlţâi îngrozitor pe copil, care căzu la pământ, zvârcolindu-se cu spume la gură.

21 „De câtă vreme e aşa?” îl întrebă Isus pe părintele copilului. Acesta răspunse: „De când era mic de tot.

22 Şi demonul îl face să cadă în foc ori în apă, ca să-l omoare. O, ai milă de noi şi fă ceva dacă poţi.”

23 „Dacă pot?” întrebă Isus. „ORICE e posibil dacă ai credinţă.”

24 Tatăl răspunse numaidecât: „Dar eu AM credinţă; o ajută-mă numai să am mai MULTĂ!”

25 Când văzu Isus că se îngroaşă rândurile mulţimii, certă demonul. „O, demon de surzenie şi muţenie,” spuse el, „îţi poruncesc să ieşi din copilul acesta şi să nu mai intri în el niciodată!”

26 Atunci demonul scoase un ţipăt groaznic, zgâlţâindu-l pe copil din nou, după care îl părăsi. Băiatul însă zăcea fără vlagă, livid şi, după toate aparenţele, mort. Un murmur trecu prin mulţime: „A murit.”

27 Dar Isus îl luă de mână şi-l ajută să se ridice şi să se ţină pe picioare până îşi reveni complet!

28 După aceea, când Isus rămase singur cu ucenicii în casă, ei îl întrebară: „Noi de ce n-am putut izgoni demonul?”

29 Isus răspunse: „Cazuri ca acesta necesită rugăciune şi post.”

30 Părăsind regiunea aceea, porniră prin Galileea, unde Isus încercă să evite lumea, cu scopul de a petrece mai mult timp cu ucenicii, învăţându-i.

31 Obişnuia să le spună: „Eu, Fiul omului, voi fi trădat şi ucis iar la trei zile după aceea voi învia.”

32 Dar ei nu înţelegeau şi se temeau să întrebe la ce se referă.

33 Şi astfel au ajuns la Capernaum. După ce se instalară în casa în care urmau să stea, el îi întrebă: „Despre ce vorbeaţi între voi când veneam pe drum?”

34 Dar lor le era ruşine să răspundă, căci avuseseră discuţii contradictorii, căutând să afle cine e cel mai mare dintre ei.

35 El se aşeză, îi chemă în jurul său şi le spuse: „Oricine vrea să fie cel mai mare trebuie să fie cel mai mic, slujitorul tuturor!”

36 Apoi aşeză un copilaş între ei şi, luându-l în braţe, le spuse:

37 „Oricine primeşte cu drag, în numele, meu un copilaş ca acesta pe mine mă primeşte şi oricine mă primeşte pe mine îl primeşte pe Tatăl meu, care m-a trimis!”

38 Unul din ucenicii săi, Ioan, îi spuse într-o zi: „Învăţătorule, am văzut un om care făcea uz de numele tău pentru a izgoni demoni dar i-am spus să nu mai facă acest lucru, căci nu este din grupul nostru.”

39 „Nu-i interziceţi,” spuse Isus. „Fiindcă nici unul din cei care fac minuni în numele meu nu se va întoarce curând împotriva mea.

40 Oricine nu este împotriva noastră este cu noi.

41 Dacă vă dă cineva şi un pahar de apă, din pricină că sunteţi ai lui Cristos, adevărat vă spun că acela nu-şi va pierde răsplata.

42 Dar dacă cineva face pe unul din micuţii aceştia care cred în mine să-şi piardă credinţa, ar fi mai bine pentru acel om dacă i s-ar lega de gât o piatră uriaşă de moară şi ar fi aruncat în mare.

43 Dacă mâna ta face rău, tai-o. Mai bine să trăieşti în veci cu o singură mână,

44 decât să fii aruncat în focul de nestins al iadului cu două.

45 Dacă piciorul te duce la păcat, taie-l. Mai bine şchiop, dar să trăieşti în veci,

46 decât să ai două picioare care te duc în iad.

47 Şi dacă ochiul tău e păcătos, scoate-l. Mai bine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu chior, decât să ai doi ochi cu care să vezi flăcările iadului,

48 acolo unde viermele nu moare niciodată şi focul nu se stinge nicicând –

49 unde toţi sunt săraţi cu foc.

50 Sarea bună nu mai are valoare dacă-şi pierde sărătura; nu mai poate da gust la nimic. Deci aveţi grijă să nu vă pierdeţi aroma! Trăiţi în pace unii cu alţii.”

10

1 Apoi părăsi Capernaumul, îndreptându-se spre hotarele de sud ale Iudeii, în regiunea de la răsărit de râul Iordan. Şi, ca întotdeauna, n-au lipsit mulţimile, pe care el, ca de obicei, le învăţa.

2 Au venit nişte farisei şi l-au întrebat: „Aprobi divorţul?” Fireşte, voiau să-l prindă în cursă.

3 „Ce spune Moise referitor la divorţ?” îi întrebă Isus.

4 „El spune că divorţul e legal”, răspunseră ei. „Zice că bărbatul nu are decât să-i dea soţiei o scrisoare de despărţire.”

5 „Şi de ce spune aşa?” întrebă Isus. „Am să vă spun eu de ce: este o concesie pentru inimile voastre împietrite.

6 Categoric însă că aceasta nu e calea lui Dumnezeu. Căci de la bun început el i-a făcut pe bărbat şi femeie să fie uniţi pentru totdeauna prin căsătorie;

7 de aceea, urmează ca bărbatul să-şi lase tatăl şi mama,

8 şi el şi soţia să fie uniţi, aşa încât să nu mai fie doi, din acel moment, ci unul singur.

9 Şi nici un om nu are voie să despartă ceea ce Dumnezeu a unit.”

10 Mai târziu, când a rămas singur cu ucenicii în casă, ei au deschis din nou subiectul acesta.

11 El le-a spus: „Când un bărbat divorţează de soţie pentru a se căsători cu alta, comite adulter împotriva ei.

12 Iar dacă o soţie divorţează de soţul ei şi se recăsătoreşte, şi ea comite adulter.”

13 Odată, când nişte mame şi-au adus copiii la Isus pentru a fi binecuvântaţi, ucenicii, cu degetul la buze, le-au făcut semn să nu-l deranjeze.

14 Dar când a văzut Isus ce se întâmplă, tare nu i-a plăcut de ucenici şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la mine, căci a unora ca ei este Împărăţia lui Dumnezeu. Nu-i alungaţi!

15 Vă spun cu toată hotărârea, că oricine refuză să vină la Dumnezeu ca un copilaş în veac nu va fi lăsat să intre în Împărăţia sa.”

16 Apoi luă copiii în braţe, îşi puse mâinile peste capetele lor şi-i binecuvântă.

17 Tocmai pe când se pregătea să pornească într-o călătorie, veni la el în fugă un om, care îngenunche şi-l întrebă: „Bunule învăţător, ce să fac ca să ajung în cer?”

18 „De ce mă numeşti bun?” întrebă Isus. „Numai Dumnezeu este cu adevărat bun.

19 Cât priveşte întrebarea ta, ce să spun – cunoşti poruncile: nu ucide, nu comite adulter, nu fura, nu minţi, nu înşela, respectă-ţi tatăl şi mama.”

20 „Învăţătorule, nu am călcat nici măcar o dată vreuna din aceste legi”, răspunse omul.

21 Privindu-l, Isus simţi o iubire adevărată pentru el. „Un singur lucru îţi mai lipseşte”, îi spuse el: „du-te şi vinde tot ce ai şi dă la săraci; vei avea o comoară în cer. Vino apoi şi urmează-mă.”

22 Atunci omul se posomorî la faţă şi plecă, pentru că era foarte bogat.

23 Isus îl urmări cu privirea, apoi se îndreptă spre ucenici şi le spuse: „Este aproape imposibil ca bogaţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”

24 Cuvintele acestea îi uimiră. Astfel, Isus reluă ideea: „Cât de greu este pentru cei ce se bizuie pe bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

25 Este mai lesne să treacă o cămilă prin urechile unui ac decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dummezeu.”

26 Ucenicilor nu le venea să creadă „Atunci cine mai poate fi mântuit?” întrebară ei.

27 Isus îi privi ţintă şi spuse: „Pentru om asta e imposibil, dar nu pentru Dumnezeu, căci toate sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

28 Atunci Petru începu să înşire toate lucrurile la care renunţaseră el şi ceilalţi ucenici. „Am lăsat totul pentru a te urma”, spuse el.

29 Dar Isus răspunse: „Vă asigur că n-a renunţat nimeni la ceva – casă, fraţi, surori, mamă, tată, copii sau avere – din dragoste pentru mine şi pentru a vesti Evanghelia,

30 fără să nu i se dea înapoi de o sută de ori pe atâta: case, fraţi, surori, mame, copii şi pământ – dar şi necazuri! Toate acestea vor fi ale lui aici pe pământ, iar în lumea de apoi va avea viaţă veşnică.

31 Mulţi din cei dintâi aici vor fi cei din urmă dincolo şi mulţi din cei din urmă aici vor fi dincolo cei dintâi.”

32 În acest timp se aflau pe drumul care duce la Ierusalim şi Isus mergea înaintea lor, la o oarecare distanţă. Ucenicii îl urmau tulburaţi. Chemându-i la el, Isus le descrise încă o dată tot ce avea să i se întâmple la sosirea în Ierusalim.

33 „Când vom ajunge acolo”, le spuse el, „Eu, Fiul omului, voi fi arestat şi dus în faţa mai marilor preoţilor şi a conducătorilor evrei, care mă vor condamna la moarte şi mă vor preda romanilor pentru a fi ucis.

34 Mă vor batjocori şi mă vor scuipa, mă vor bate cu bicele lor şi mă vor ucide; dar după trei zile voi învia.”

35 Atunci Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedei, se apropiară şi i se adresară cu o voce scăzută: „Învăţătorule, spuseră ei, am dori să ne faci un hatâr.”

36 „Ce anume?” îi întrebă el.

37 „Noi am dori să ocupăm tronurile de lângă tine în Împărăţia ta,” spuseră ei, „unul la dreapta şi altul la stânga ta!”

38 Isus le răspunse: „Nu ştiţi ce cereţi! Sunteţi voi în stare să beţi din cupa amară a durerii din care trebuie să beau eu? Sau să fiţi botezaţi cu botezul suferinţei cu care trebuie să fiu eu botezat?”

39 „Sigur că suntem!” ziseră ei. Şi Isus adăugă: „Într-adevăr, veţi bea din paharul meu şi veţi fi botezaţi cu botezul meu.

40 Dar eu nu am dreptul să vă aduc pe tronurile de lângă mine. Lucrul acesta e stabilit deja.”

41 Când au aflat ceilalţi ucenici ce ceruseră Iacob şi Ioan, s-au indignat foarte tare.

42 Aşa că Isus îi chemă la el şi le spuse: „Aşa cum ştiţi, regii şi cei mari de pe pământ fac pe grozavii faţă de oameni.

43 Dar între voi e altfel. Oricine vrea să fie mare între voi trebuie să fie slujitorul celorlalţi.

44 Şi oricine vrea să fie cel mai mare dintre voi trebuie să fie sclavul tuturor.

45 Deoarece, nici chiar eu, Fiul omului, nu mă aflu aici ca să mi se slujească, ci să-i ajut pe alţii şi să-mi dau viaţa pentru răscumpărarea multora.”

46 Apoi au ajuns la Ierihon. Mai târziu, pe când părăseau oraşul, o mare mulţime de oameni se luă după ei. S-a întâmplat ca un cerşetor orb, pe nume Bartimeu, (fiul lui Timeu) să stea pe marginea drumului tocmai când trecea Isus pe acolo.

47 Când a auzit Bartimeu că Isus din Nazaret e prin apropiere, a început să strige tare: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

48 „Taci!” ţipară câţiva la el. Dar el a început să strige şi mai tare: „O, Fiul lui David, ai milă de mine!”

49 Când îl auzi Isus, se opri locului în drum şi zise: „Spuneţi-i să vină încoace.” Atunci îi strigară orbului: „Haide, curaj! Ridică-te, căci te cheamă la el!”

50 Bartimeu smulse de pe el haina, o aruncă cât colo şi se repezi spre Isus.

51 „Ce vrei să-ţi fac?” întrebă Isus. „O, învăţătorule”, spuse orbul, „doresc să văd!”

52 Isus îi zise atunci: „Bine, aşa va fi! Credinţa ta te-a vindecat.” Orbul îşi recapătă vederea imediat şi porni în urma lui Isus.

11

1 Pe când se apropiau de Betfaghe şi Betania, la marginea Ierusalimului, ajungând la Muntele Măslini lor, Isus îi trimise pe doi din ucenicii săi înainte.

2 Intraţi în satul acela de colo”, le spuse el, „şi cum intraţi, veţi zări un mânz legat pe care nu a mai încălecat nimeni. Dezlegaţi-l şi aduceţi-mi-l aici.

3 Iar dacă vă întreabă cineva ce faceţi, spuneţi-i doar atât: «Stăpânul nostru are nevoie de el curând.»”

4 Cei doi plecară şi găsiră mânzul legat în faţa unei case.

5 Pe când îl dezlegau, nişte oameni i-au întrebat: „Dar ce faceţi, de ce dezlegaţi mânzul acela?”

6 Ei răspunseră că au poruncă de la Isus să facă aşa şi atunci oamenii nu se mai împotriviră.

7 Astfel, a fost adus mânzul la Isus iar ucenicii îi aruncară hainele lor pe spate, pentru ca Isus să poată călări.

8 Şi mulţi oameni şi-au întins hainele pe drum înaintea lui, în timp ce alţii aruncau pe jos crengi înfrunzite de pe câmp.

9 Isus era în centrul alaiului, cu mulţimile care mergeau în faţa şi spatele său. Toţi strigau: „Trăiască Regele!” „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!”

10 „Binecuvântată e Împărăţia adusă de el, Împărăţia părintelui nostru David!” – „Ocroteşte-l, Dumnezeule, pe Rege!”

11 Astfel îşi făcu intrarea în Ierusalim, pătrunzând în Templu. Privi cu atenţie înjur la toate şi apoi, fiind deja după amiaza târziu, porni împreună cu cei doisprezece ucenici spre Betania.

12 A doua zi de dimineaţă, pe când părăseau Betania, i s-a făcut foame.

13 La câţiva paşi înainte zări un smochin, care înfrunzise deja complet, şi se apropie de el să vadă dacă are ceva smochine. Dar nici urmă de smochine; nu erau decât frunze, căci nu era încă vremea să rodească.

14 Atunci Isus zise pomului: „Niciodată să nu mai dai rod!” Ucenicii l-au auzit când a spus aceste cuvinte.

15 Întorcându-se cu toţii la Ierusalim, el intră în templu şi începu să-i gonească de acolo pe negustori şi pe clienţii acestora, răsturnând mesele zarafilor şi tarabele celor ce vindeau porumbei,

16 şi-i opri pe toţi ceilalţi să-şi mai aducă grămezile de mărfuri.

17 El le-a spus: „Este scris în Scripturi: «Templul Meu trebuie să fie un loc de rugăciune pentru toate naţiunile», şi, când colo, voi l-aţi transformat într-o speluncă de tâlhari.”

18 Când au auzit mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei ce făcuse Isus, au început să pună la cale cum e mai bine să scape de el. Problema era teama că se vor răscula mulţimile, întrucât manifestau atât entuziasm faţă de învăţătura lui Isus.

19 În seara aceea, ca de obicei, Isus cu ucenicii părăsiră oraşul.

20 A doua zi dimineaţa, trecând pe lângă smochinul blestemat de el, observară că acesta s-a uscat de la rădăcină.

21 Atunci Petru îşi aduse aminte ce spusese Isus smochinului şi exclamă mirat: „Uite, învăţătorule! Smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!”

22 Drept răspuns, Isus zise ucenicilor: „Dacă veţi avea numai credinţă în Dumnezeu – şi acesta e un adevăr absolut –

23 veţi putea zice acestui Munte al Măslinilor: «Ridică-te şi aruncă-te în mare» şi ordinul vostru va fi executat. Singurul lucru care se cere este să credeţi într-adevăr şi să nu vă îndoiţi câtuşi de puţin! Ascultaţi-mă!

24 Puteţi să vă rugaţi pentru absolut orice, şi DACĂ VEŢI CREDE, VEŢI AVEA CEEA CE AŢI cerut; al vostru e!

25 Dar când vă rugaţi, iertaţi mai întâi pe oricine aveţi pică, pentru ca astfel şi Tatăl vostru din cer să vă ierte păcatele.”

26 Între timp, au ajuns din nou la Ierusalim şi, pe când se plimbau prin zona templului,

27 mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei veniră la el să-i ceară socoteală.

28 „Ce se petrece aici?” întrebară ei. „Cine ţi-a dat dreptul să-i goneşti pe negustori?”

29 Isus răspunse: „Am să vă spun dacă-mi răspundeţi numai la o întrebare:

30 Ce era cu Ioan Botezătorul? A fost el trimis de Dumnezeu sau nu? Răspundeţi-mi!”

31 Aici ei se sfătuiră zicând: „Dacă răspundem că Dumnezeu l-a trimis, atunci va zice: «Ei bine, atunci de ce nu l-aţi primit?»

32 Dacă însă zicem că nu l-a trimis Dumnezeu, atunci ne sare lumea-n cap.” (Căci poporul, în unanimitate, era convins că Ioan fusese profet.)

33 Aşa că au spus: „Nu-ţi putem răspunde. Nu ştim.” La care şi Isus le răspunse: „Atunci nici eu nu am să vă răspund la întrebarea voastră!”

12

1 Iată câteva din pildele pe care le-a istorisit Isus poporului în vremea aceea: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un zid, a săpat un teasc pentru must şi a zidit un turn de pază. Apoi a dat via în arendă unor viticultori localnici şi a plecat în călătorie spre o ţară îndepărtată.

2 La vremea culesului şi-a trimis unul din oameni să-i ridice partea de recoltă ce i se cuvenea.

3 Dar lucrătorii l-au bătut măr pe om şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

4 Atunci proprietarul l-a trimis pe un alt om al său, care însă a avut parte de acelaşi tratament, numai că, mult mai aspru, deoarece a fost rănit rău la cap.

5 Pe următorul trimis l-au omorât; şi mai târziu alţii au fost fie bătuţi, fie ucişi, până când nu a mai rămas decât singurul fiu pe care îl avea.

6 În cele din urmă, l-a trimis pe acesta, crezând că lui îi vor acorda, negreşit, tot respectul.

7 Dar când l-au văzut viticultorii că vine, şi-au zis: «Iată moştenitorul viei! Haideţi să-l ucidem şi astfel vom fi stăpâni pe ea!»

8 Aşa că l-au prins, l-au omorât iar trupul i l-au azvârlit afară din vie.

9 Ce credeţi că va face proprietarul când va afla ce s-a întâmplat? Va veni şi-i va ucide pe toţi iar via o va da în arendă altora.

10 Nu vă amintiţi să fi citit acest verset din Scripturi: «Piatra de temelie – piatra cea mai importantă dintr-o clădire – este cea pe care au aruncat-o zidarii!»

11 Aceasta e lucrarea Domnului şi este uimitor să constaţi acest lucru.”

12 Conducătorii evrei voiră să-l aresteze chiar atunci, pe loc, pentru că folosise această pildă, întrucât ştiau prea bine la cine face el aluzie – ei erau viticultorii nemernici din istorioară. Dar se temeau să se atingă de el de teama gloatelor. Aşa că îl lăsară şi plecară de acolo.

13 Dar trimiseră îndată alţi conducători politici şi religioşi care să-l tragă de limbă, doar-doar o spune ceva care să le dea prilejul să-l aresteze.

14 „Învăţătorule,” ziseră aceste iscoade, „noi ştim că spui adevărul fără teamă! Şi că nu te laşi influenţat de părerile şi dorinţele oamenilor, ci în mod sincer îi înveţi pe oameni căile lui Dumnezeu. Spune-ne acum, este drept să se plătească impozit Romei, sau nu?”

15 Isus a priceput vicleşugul lor şi a zis: „Arătaţi-mi o monedă şi am să vă răspund.”

16 Când i-au întins-o, el i-a întrebat: „Al cui chip şi al cui titlu e înfăţişat aici?” Ei i-au răspuns: „Al împăratului.”

17 Atunci Isus le-a spus: „Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Şi ei s-au mirat mult de el.

18 Atunci au ieşit din rând saducheii – un grup de oameni care susţin că nu există înviere. Iată ce întrebare i-au pus ei:

19 „Domnule, Moise ne-a dat o lege, drept care atunci când un bărbat moare fără copii, fratele lui are datoria să-i ia în căsătorie văduva, făcând copii în numele fratelui său.

20 Ei bine, erau şapte fraţi şi cel mai mare dintre ei s-a căsătorit şi a murit, nelăsând copii în urmă.

21 Astfel, al doilea frate a luat-o pe văduvă în căsătorie, dar curând a murit şi el, tot fără urmaşi. Apoi următorul dintre fraţi s-a căsătorit cu ea şi a murit şi el, fără să fi avut copii,

22 şi aşa mai departe până când au murit cu toţii, fără copii; la urmă de tot, a murit şi femeia.

23 Iată ce vrem noi să ştim: la înviere, a cui nevastă va fi ea, căci le-a fost soţie la toţi, pe rând?”

24 Isus le răspunse: „Problema voastră este că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

25 Fiindcă atunci când aceşti şapte fraţi împreună cu femeia vor învia din morţi, nu vor mai fi căsătoriţi, ci vor fi ca îngerii.

26 Acum în ce priveşte întrebarea: «Va fi o înviere?» – n-aţi citit niciodată în cartea Exodului despre Moise şi tufa care ardea? Dumnezeu i-a spus lui Moise: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi eu sunt Dumnezeul lui Isaac şi eu sunt Dumnezeul lui Iacob.»

27 În felul acesta, Dumnezeu îi spunea lui Moise că aceşti oameni, deşi muriseră de sute de ani, sunt încă la fel de vii ca oricând. Aici aţi comis o gravă eroare.”

28 Unul din profesorii de religie care stătea acolo şi asculta discuţia şi-a dat seama că Isus răspunsese bine. Atunci puse şi el o întrebare: „Dintre toate poruncile, care e cea mai importantă?”

29 Isus răspunse: „Cea care spune: «Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu, altul nu-i.

30 Şi trebuie să-l iubeşti cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea ta.»

31 A doua este: «Trebuie să-ţi iubeşti aproapele tot aşa de mult ca pe tine însuţi.» Nici o altă poruncă nu este mai mare decât acestea.”

32 Profesorul de religie răspunse: „Bine, învăţătorule, adevărat ai zis că este unul singur şi că nu este altul în afară de el.

33 Eu ştiu că este cu mult mai important să-l iubesc cu toată inima mea şi priceperea mea şi tăria mea, şi să-i iubesc pe alţii ca pe mine însumi, decât să aduc tot felul de jertfe pe altarul templului.”

34 Dându-şi seama ce bine înţelegea omul acesta, Isus îi spuse: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi după aceasta nimeni n-a mai îndrăznit să-i pună vreo întrebare.

35 Mai târziu, pe când Isus îi învăţa pe oameni în zona templului, le puse această întrebare: „De ce susţin învăţătorii voştri religioşi că Mesia trebuie să fie un descendent al regelui David?

36 Căci David însuşi spunea – şi Duhul Sfânt vorbea prin el când a spus-o: – «Dumnezeu a zis Domnului meu: stai la dreapta mea până voi face din duşmanii tăi scaun pentru picioarele tale.»

37 Când David îl numeşte «Domnul» său, cum poate fi el fiul său?” Acest fel de judecată încânta mulţimile care-l ascultau cu mare interes.

38 Iată ce i-a mai învăţat, între altele, în această perioadă: „Feriţi-vă de învăţătorii religioşi! Căci lor le place să umble îmbrăcaţi în robele bogaţilor şi învăţaţilor şi să li se închine toţi când trec prin pieţe.

39 Au o mare plăcere să ocupe locurile cele mai bune în sinagogă şi scaunele de onoare la banchete –

40 în schimb ei, fără pic de ruşine, dau afară văduve din casele lor prin înşelăciuni şi apoi, ca să nu se vadă ce fel de oameni sunt, se ţin foarte pioşi, făcând rugăciuni lungi în public. Din această cauză, pedeapsa lor va fi cu atât mai mare.”

41 După aceasta, s-a apropiat de cutia pentru colectă din templu şi, aşezându-se acolo, privea mulţimile care aruncau bani înăuntru. Unii, mai bogaţi, dădeau sume mari.

42 Apoi veni o văduvă săracă şi aruncă şi ea doi bănuţi.

43 Isus îi chemă pe ucenici la el şi făcu următoarea remarcă: „Văduva aceea săracă a dat mai mult decât toţi bogaţii la un loc!

44 Căci ei au dat puţin din ce le prisosea, pe când ea şi-a dat ultimul bănuţ.”

13

1 Pe când părăsea templul în ziua aceea, unul din ucenicii săi zise: „Învăţătorule, ce clădiri frumoase sunt acestea! Priveşte numai ce minunat e lucrată piatra zidurilor.”

2 Isus răspunse: „Da, uitaţi-vă! Căci nu va mai rămâne piatră peste piatră, ci numai ruine.”

3 Cum stăteau aşa pe coasta Muntelui Măslinilor, de cealaltă parte a văii, faţă în faţă cu Ierusalim, Petru, Iacob, Ioan şi Andrei rămaseră singuri cu el şi-l întrebară:

4 „Dar când au să se întâmple toate aceste lucruri cu templul? Va exista o înştiinţare în prealabil?”

5 Atunci Isus le răspunse în amănunt: „Să nu vă inducă nimeni în eroare”, spuse el,

6 „căci vor veni mulţi şi se vor da drept Mesia al vostru, ducându-i pe mulţi pe calea pierzării.

7 Şi vor izbucni războaie pretutindeni, dar nu acesta e semnalul sfârşitului vremii.

8 Căci naţiuni şi regate îşi vor declara război unele altora şi vor avea loc cutremure în multe ţări şi va fi foamete. Acestea toate nu fac altceva decât să prevestească fazele de început ale chinului ce urmează.

9 Dar, aveţi grijă, când încep acestea să se întâmple! Căci voi veţi fi într-un mare pericol. Vă vor târî în faţa instanţelor judecătoreşti, veţi fi bătuţi în sinagogi şi acuzaţi că sunteţi urmaşii mei în faţa unor conducători şi regi. Aceasta vă dă ocazia să le vestiţi Evanghelia.

10 Căci Vestea Bună trebuie dusă la cunoştinţa fiecărei naţiuni, înainte de sosirea ultimelor zile.

11 Dar când veţi fi arestaţi şi judecaţi la proces, nu vă faceţi probleme ce o să spuneţi în apărarea voastră. Vorbiţi numai ceea ce vă spune Dumnezeu, căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.

12 Fraţii se vor trimite unii pe alţii la moarte, părinţii îşi vor trăda proprii copii, iar copiii, la rândul lor, îşi vor trăda părinţii spre a fi ucişi.

13 Şi toată lumea vă va urî din pricină că sunteţi ai mei. Dar toţi cei care rabdă până la sfârşit, fără să se lepede de mine, vor fi mântuiţi.

14 Când veţi vedea «urâciunea pustiirii» stând acolo unde nu-i este locul – cititorul să înţeleagă – atunci cei care sunt în Iudeea să fugă în munţi.

15 Grăbiţi-vă! Dacă sunteţi pe acoperişurile caselor, nu mai reveniţi în casă.

16 Dacă sunteţi afară la câmp, nici măcar să nu vă întoarceţi după bani sau haine.

17 Vai de femeile însărcinate în zilele acelea şi de mamele care-şi alăptează copiii.

18 Şi rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna.

19 Căci vor fi zile pline de asemenea orori cum nu s-au mai văzut de la începutul creaţiei lui Dumnezeu şi nici nu se vor mai vedea vreodată.

20 Dacă nu ar scurta Domnul această perioadă de calamitate, nu ar mai scăpa cu viaţă nici un suflet de pe întreg pământul. Din pricina aleşilor săi însă el va restrânge numărul acelor zile.

21 Şi atunci dacă vă spune cineva: «Iată-l aici pe Mesia» ori «Iată-l acolo», nu-i daţi nici o atenţie.

22 Căci vor fi mulţi cristoşi falşi şi profeţi falşi care vor face minuni extraordinare, menite să-i amăgească, dacă se poate, chiar şi pe copiii lui Dumnezeu.

23 Aveţi grijă! V-am prevenit!

24 După nenorocirea aceasta, soarele se va întuneca iar luna nu va mai străluci,

25 stelele vor cădea şi cerurile se vor clătina.

26 Atunci întreaga omenire mă va vedea pe mine, Fiul omului, venind în nori cu mare putere şi slavă.

27 Iar eu voi trimite îngerii să-mi adune aleşii din toată lumea – din cele mai îndepărtate colţuri ale pământului şi ale cerului.

28 Şi acum iată învăţăminte de la un smochin. Când mugurii săi se frăgezesc şi încep să dea în frunză, ştiţi că a venit primăvara.

29 La fel, când veţi vedea întâmplându-se lucrurile pe care vi le-am descris, puteţi fi siguri că venirea mea este foarte apropiată, că eu sunt chiar la uşă.

30 Da, acestea sunt evenimentele care vor semnala sfârşitul veacului.

31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele vor rămâne în veci.

32 Totuşi nimeni nu ştie, nici măcar îngerii din cer, nici chiar eu, ziua sau ceasul când se vor împlini aceste lucruri; numai Tatăl ştie.

33 Şi întrucât nu ştiţi când se vor întâmpla, fiţi mereu treji. Staţi de veghe, aşteptând venirea mea.

34 Venirea mea se poate compara cu aceea a unui om plecat într-o călătorie în altă ţară. El le-a repartizat angajaţilor săi munca ce o aveau de făcut în lipsa lui şi i-a spus portarului să fie atent la întoarcerea sa.

35 Fiţi cu ochii în patru! Căci nu ştiţi când voi veni: seara, la miezul nopţii, în zorii zilei sau în plină zi.

36 Nu mă puneţi în situaţia să vă găsesc dormind.

37 Fiţi atenţi la ÎNTOARCEREA MEA! Acesta e mesajul meu pentru voi şi pentru toţi ceilalţi.”

14

1 Peste două zile începură festivităţile de Paşte – o sărbătoare evreiască anuală în timpul căreia nu se consumă deloc pâine dospită. Mai marii preoţilor, împreună cu ceilalţi conducători evrei căutau o ocazie nimerită să-l aresteze pe Isus în secret şi să-l trimită la moarte.

2 „Dar n-o putem face de Paşte”, spuseră ei, „căci va avea loc o răscoală”.

3 În acest timp, Isus se afla la Betania, în casa lui Simon leprosul. În timpul cinei intră o femeie cu o sticlă splendidă de parfum scump. Apoi, rupând sigiliul, îl turnă tot peste capul lui Isus.

4 Unii meseni s-au indignat faţă de această „risipă”, cum o numeau ei.

5 „Ia uite ce-a făcut! Putea vinde parfumul acesta pe o avere şi s-o împartă la săraci!” bombăniră ei.

6 Dar Isus zise: „Lăsaţi-o în pace; de ce o criticaţi pentru o faptă bună?

7 Pe săraci îi aveţi cu voi întotdeauna – şi ei au mare nevoie de ajutorul vostru – dar îi puteţi ajuta oricând; eu însă nu voi mai fi multă vreme printre voi.

8 Ea a făcut ce a putut şi mi-a uns trupul în vederea înmormântării.

9 Şi vă spun solemn acest adevăr, că ori de câte ori se va predica Vestea Bună în lumea întreagă, fapta acestei femei va fi amintită şi lăudată.”

10 Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din ucenicii săi, s-a dus la mai marii preoţilor să pună la cale trădarea lui Isus.

11 Când au auzit mai marii preoţilor de ce venise, au sărit în sus de bucurie şi i-au promis o răsplată. Aşa că el a început să pândească ocazia şi locul nimerit să-l vândă pe Isus.

12 În prima zi a Paştelor, ziua în care se sacrificau mieii, ucenicii lui Isus l-au întrebat unde doreşte să meargă pentru Cina Pascală tradiţională.

13 El i-a trimis pe doi dintre ei la Ierusalim să facă pregătiri în acest sens. „Cum mergeţi pe drum”, le spuse el, „veţi zări un om venind spre voi, ducând în mână un vas cu apă. Luaţi-vă după el.

14 Şi unde va intra, spuneţi proprietarului casei: «Stăpânul nostru ne-a trimis să vedem camera pregătită pentru noi, unde vom mânca diseară cina pascală.»

15 El vă va conduce sus într-o odaie spaţioasă, unde este întinsă deja masa. Acolo să pregătiţi cina noastră.”

16 Astfel, cei doi ucenici s-au dus înainte în oraş şi au găsit totul aşa cum le spusese Isus şi au pregătit Paştele.

17 Seara a sosit Isus împreună cu ceilalţi ucenici

18 şi, cum mâncau, stând întinşi în jurul mesei, Isus a zis: „Vă spun cu toată gravitatea că unul dintre voi mă va vinde, chiar unul dintre cei care mănâncă aici împreună cu mine.”

19 O mare tristeţe se abătu asupra lor. Unul câte unul, începură să-l întrebe: „N-oi fi cumva eu acela?”

20 Isus răspunse: „Este unul din voi, cei doisprezece, care mâncaţi împreună cu mine acum.

21 Eu trebuie să mor, cum au spus profeţii demult, dar vai, ce grozăvie îl aşteaptă pe omul de care sunt vândut. Ah, de nu s-ar fi născut niciodată!”

22 Pe când mâncau, Isus a luat o pâine mică, a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ei, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: „Mâncaţi, acesta este trupul meu.”

23 Apoi luă paharul şi, după ce mulţumi lui Dumnezeu, li-l dădu iar ei băură toţi din el.

24 După aceea le spuse: „Acesta e sângele meu, vărsat pentru mulţi, pecetluind astfel noul legământ încheiat între Dumnezeu şi om.

25 Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua când îl voi bea nou, în Împărăţia lui Dumnezeu.”

26 Apoi intonară un imn şi ieşiră împreună pe Muntele Măslinilor.

27 „Toţi până la unul mă veţi părăsi”, le spuse Isus. „Căci Dumnezeu a declarat prin profeţi: «Voi ucide Păstorul iar oile se vor risipi.»

28 Dar după ce voi învia, mă voi duce în Galileea şi vă voi întâlni acolo.

29 Petru îi spuse: „Eu nu te voi părăsi niciodată, indiferent ce ar face ceilalţi!”

30 „Petre”, îi spuse Isus, „Înainte să cânte cocoşul a doua oară mâine dimineaţă, tu te vei lepăda de mine de trei ori.”

31 „Nu”, izbucni Petru. „Nici chiar dacă ar trebui să mor cu tine! În veci nu mă voi lepăda de tine!” Şi toţi ceilalţi se jurară la fel.

32 Apoi au ajuns într-o poiană cu măslini, numită Grădina Ghetsimane şi el le spuse: „Rămâneţi aici până mă duc eu să mă rog.”

33 Luă cu el pe Petru, Iacob şi Ioan şi începu să fie cuprins de groază şi de cea mai cumplită suferinţă.

34 Şi le spuse: „Sufletul îmi este zdrobit de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu mine.”

35 Se duse puţin mai înainte şi căzu cu faţa la pământ, rugându-se ca, dacă e cu putinţă, ceasul îngrozitor ce-l aşteaptă să nu mai vină niciodată.

36 „O, Tată, spuse el, la tine totul e posibil. Ia de la mine această cupă. Totuşi voia ta să se facă, nu a mea.”

37 Apoi se întoarse la cei trei ucenici şi-i găsi adormiţi. „Simone!” spuse el. „Ai adormit!? N-ai fost în stare să veghezi cu mine nici măcar un ceas?

38 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită. Căci deşi duhul este plin de râvnă, trupul este slab.”

39 Şi plecă din nou să se roage, repetând stăruitor aceleaşi dorinţe.

40 Apoi se întoarse iarăşi la ei şi-i găsi dormind, fiindcă erau foarte obosiţi. Nici nu mai ştiură ce să spună.

41 A treia oară când se întoarse la ei le spuse: „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă. Ba nu, staţi! Căci timpul de somn s-a sfârşit. Sunt vândut unor oameni răi.

42 Haideţi, ridicaţi-vă. Trebuie să mergem. Priviţi! Iată-l pe cel ce mă trădează!”

43 Şi pe când rostea aceste cuvinte, sosi Iuda (unul din ucenicii săi) cu o gloată, înarmată cu săbii şi ciomege, ce fusese trimisă de mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei.

44 Iuda le spuse: „Veţi şti pe care să-l arestaţi când voi merge să-l salut. Atunci îl veţi putea ridica fără probleme.”

45 Astfel, de îndată ce sosiră, se duse ţintă la Isus. „Învăţătorule!” exclamă el şi-l îmbrăţişa cu mare paradă de prietenie.

46 Cei veniţi cu el l-au prins pe Isus şi l-au arestat.

47 Dar cineva scoase o sabie şi lovi pe servitorul marelui preot, retezându-i urechea.

48 Isus îi întrebă: „Ce sunt eu, un tâlhar primejdios, de aţi venit să mă arestaţi înarmaţi până-n dinţi?

49 De ce nu m-aţi arestat în templu? Eram zilnic acolo, învăţându-i pe oameni. Dar lucrurile acestea se întâmpla ca să se împlinească profeţiile care vorbesc despre mine.”

50 Între timp, toţi ucenicii săi l-au părăsit şi au fugit.

51 Mai era totuşi un tânăr care-l urma de departe, îmbrăcat doar cu o cămaşă de noapte de in. Când încercă gloata să pună mâna pe el,

52 acesta reuşi să scape, dar haina i se rupse în încăierare, aşa că fugi gol.

53 Isus fu condus la reşedinţa Marelui Preot, unde se adunară în curând toţi mai marii preoţilor şi ceilalţi conducători religioşi.

54 Petru venea în urmă, la o mare distanţă şi se furişă înăuntru pe poarta casei Marelui Preot şi se ghemui lângă foc printre servitori.

55 Înăuntru, mai marii preoţilor, împreună cu întreaga Curte Evreiască Supremă încercau să găsească o vină lui Isus, suficientă pentru a-l condamna la moarte. Dar toate eforturile lor erau zadarnice.

56 Mai mulţi martori falşi s-au oferit să aducă dovezi, dar aceştia se contraziceau mereu.

57 În cele din urmă, s-au ridicat unii cu minciuni şi au zis:

58 „Noi l-am auzit zicând: «Voi distruge templul acesta făcut de mâna omului şi în trei zile voi zidi la loc altul, care nu mai e făcut de mâini omeneşti!»”

59 Dar nici de data aceasta nu s-au potrivit versiunile!

60 Atunci Marele Preot se ridică în faţa instanţei şi-i puse următoarea întrebare lui Isus: „Nu vrei să răspunzi la această acuzaţie? Ce ai de spus în apărarea ta?”

61 Isus însă nu dădu nici un răspuns. Atunci Marele Preot îl întrebă: „Eşti Mesia, Fiul lui Dumnezeu?”

62 Isus zise: „Da eu sunt, şi mă veţi vedea stând la dreapta lui Dumnezeu şi întorcându-mă pe pământ pe norii cerului.”

63 Atunci Marele Preot îşi sfâşie hainele şi zise: „Ce altceva ne mai trebuie?

64 Mai are vreun rost să căutăm martori?” În unanimitate, ei au votat condamnarea sa la moarte.

65 Atunci unii din ei au început să-l scuipe; l-au legat la ochi şi au început să-l lovească cu pumnii în obraz. „Profetule, cine te-a lovit acum?”, rânjeau ei. Până şi gardienii l-au lovit cu pumnii când l-au luat cu ei.

66 În timpul acesta, Petru se afla jos în curte. Una din slujnicile care lucra la Marele Preot în casă l-a zărit pe Petru încălzindu-se la foc.

67 Îl privi atentă o clipă, apoi zise cu glas tare: „Şi tu erai cu Isus Nazarineanul.”

68 Petru negă. „Habar n-am despre ce vorbeşti!” spuse el şi se duse în fundul curţii. Tocmai atunci cântă un cocoş.

69 Fata îl zări şi acolo şi începu să spună la toată lumea: „Uitaţi-l! Acela e un ucenic al lui Isus!”

70 Petru negă din nou. După un timp, alţii care stăteau în jurul focului începură să-i spună lui Petru: „Şi tu faci parte dintre ei, că doar eşti din Galileea!”

71 El începu să se blesteme şi să jure. „Nu-l cunosc pe omul acesta de care vorbiţi”, spuse el.

72 Şi imediat cântă cocoşul a doua oară. În clipa aceea, lui Petru îi trecură prin minte ca un fulger cuvintele lui Isus: „Înainte să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de mine de trei ori.” Atunci Petru nu mai rezistă şi izbucni în plâns.

15

1 Dis-de-dimineaţă mai marii preoţilor, bătrânii şi teologii – întreaga Curte Supremă – se întâlniră pentru a discuta pasul următor. Hotărâră să-l trimită pe Isus sub escortă înarmată la Pilat, guvernatorul roman.

2 Pilat îl întrebă: „Tu eşti Regele evreilor?” „Da,” răspunse Isus, „aşa e cum zici.”

3 Atunci mai marii preoţilor îl acuzară de multe delicte

4 iar Pilat îl întrebă: „De ce nu spui nimic? Ce e cu toate învinuirile acestea care ţi le aduc?”

5 Dar Isus nu mai scoase nici un cuvânt, spre marea uimire e lui Pilat.

6 Pilat avea obiceiul să elibereze câte un deţinut evreu în fiecare an de Paşti – pe oricine se întâmpla să-l ceară poporul.

7 Unul dintre deţinuţii aflaţi în închisoare pe atunci era Baraba, care fusese condamnat împreună cu alţii, pentru omoruri săvârşite în timpul unei răscoale.

8 O ceată zgomotoasă începuse deja să se îmbulzească înspre Pilat, cerându-i să le elibereze un deţinut, ca de obicei.

9 „Ce-aţi zice să vi-l dau pe Regele iudeilor? Întrebă Pilat. „Nu vreţi să vi-l eliberez pe el?”

10 (Căci de pe acum începuse să-şi dea seama că e vorba de o înscenare, pusă la cale de mai marii preoţilor din invidie pentru popularitatea de care se bucura Isus.)

11 Dar, în această situaţie, mai marii preoţilor au incitat gloata să ceară eliberarea lui Baraba, în locul lui Isus.

12 „Dar dacă-l eliberez pe Baraba”, îi întrebă Pilat, „cu omul acesta, căruia îi ziceţi «regele» vostru, ce să fac?”

13 Ei îi răspunseră într-un strigăt: „Răstigneşte-l!”

14 „Dar de ce?” întrebă Pilat. „Ce rău a făcut?” Ei însă urlau şi mai tare: „Răstigneşte-l!”

15 Atunci Pilat, temându-se de o răscoală şi vrând să potolească mulţimea, îl eliberă pe Baraba. Pe Isus porunci să-l biciuască, şi-l dădu să fie răstignit.

16 Atunci, soldaţii romani îl aduseră la cazarma de la palat, chemară întreaga gardă a palatului,

17 îl îmbrăcară într-o mantie purpurie şi-i împletiră o cunună de spini lungi şi ascuţiţi pe care i-o aşezară pe cap.

18 Apoi îl salutară, ţipând: „Trăiască regele evreilor!”

19 Şi-l loveau în cap cu o trestie şi-l scuipau, plecându-se înaintea lui – chipurile, să i se „închine”.

20 Când, în cele din urmă, s-au plictisit de această distracţie, i-au scos roba purpurie şi l-au îmbrăcat din nou cu hainele lui, ducându-l la locul de răstignire.

21 Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp chiar atunci, a fost forţat să ducă crucea lui Isus. (Simon era tatăl lui Alexandru şi Rufus.)

22 L-au dus pe Isus într-un loc numit Golgota. (Golgota înseamnă căpăţână.)

23 Acolo i s-a dat să bea vin dres cu ierburi amare, dar el l-a refuzat.

24 Şi apoi l-au răstignit – după care au dat cu zarurile pentru hainele sale.

25 Răstignirea a avut loc pe la ora nouă dimineaţa.

26 Pe cruce, deasupra capului, a fost prinsă o tăbliţă cu acuzaţia ce-i fusese adusă: „Regele evreilor.”

27 În dimineaţa aceea, au mai fost răstigniţi şi doi tâlhari, ale căror cruci au fost plasate de o parte şi de alta a crucii sale.

28 Şi astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „El a fost socotit în rândul celor răi.”

29 Oamenii care treceau pe acolo îl batjocoreau şi dădeau din cap în derâdere.

30 „Ha, ha! Ia te uită la tine!” urlau ei. „Şi zi aşa, poţi să distrugi templul şi să-l construieşti în trei zile! Dacă eşti aşa grozav, salvează-te pe tine mai întâi şi coboară de pe cruce!”

31 Mai marii preoţilor şi conducătorii religioşi stăteau şi ei în jurul crucii, făcând glume pe seama lui Isus. „Nu-i aşa că se pricepe să-i «mântuie pe alţii», ziceau ei, pe el însă nu se poate mântui!”

32 „Ascultă Mesia!” (adică „Regele Israelului”), îi strigau ei, „coboară de pe cruce şi o să te credem!” Până şi cei doi tâlhari, care mureau împreună cu el, îl insultau.

33 Pe la amiază, s-a lăsat un întuneric peste întreaga ţară, care a durat până la ora trei după masă.

34 Atunci Isus a strigat cu voce tare: „Eli, Eli, lama sabactani?” („Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”)

35 Unii din cei prezenţi au crezut că-l cheamă pe Ilie.

36 Aşa că unul din ei a alergat şi a adus un burete, l-a înmuiat în vin acrit şi i l-a întins pe un băţ. „Să vedem dacă va veni Ilie să-l dea jos!” spuse el.

37 Atunci Isus scoase alt strigăt puternic şi îşi dădu duhul.

38 Perdeaua din templu se rupse imediat în două, de sus până jos.

39 Când văzu ofiţerul roman care stătea lângă cruce cum îşi dădu Isus duhul, exclamă: „Acesta era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!”

40 Nişte femei priveau de la distanţă – Maria Magdalena, Maria (mama lui Iacob cel tânăr şi a lui lose), Salomeea şi altele.

41 Acestea, împreună cu multe alte galileene care-l urmau, îl îngrijiseră când era în Galileea şi acum veniseră împreună cu el la Ierusalim.

42 Toate acestea s-au întâmplat în preziua Sabatului. Spre sfârşitul după-amiezii,

43 Iosif din Arimateea, un membru respectat al Curţii supreme evreieşti (care, în ceea ce-l privea, aştepta cu nerăbdare venirea Împărăţiei lui Dumnezeu), şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la Pilat să-i ceară trupul lui Isus.

44 Lui Pilat nu îi venea să creadă că Isus a şi murit, de aceea, a chemat ofiţerul roman răspunzător să-l întrebe dacă e adevărat.

45 Ofiţerul adeveri faptul şi atunci Pilat îi spuse lui Iosif că poate să ia trupul.

46 Iosif cumpărase un cearşaf lung din in cu care înfăşură trupul lui Isus, îl coborî de pe cruce, şi-l puse într-un mormânt săpat în stâncă, după care prăvăli o piatră mare în faţa intrării.

47 Maria Magdalena şi Maria, mama lui lose, priveau cum este aşezat trupul lui Isus în mormânt.

16

1 În seara următoare, după ce a trecut Sabatul, Maria Magdalena şi Salome împreună cu Maria mama lui Iacob, ieşiră să cumpere mirodenii pentru îmbălsămare.

2 A doua zi, dis-de-dimineaţă, chiar la răsăritul soarelui, duseră aceste mirodenii la mormânt.

3 Pe drum discutară între ele cum ar putea oare să dea la o parte piatra uriaşă de la intrare.

4 Dar când ajunseră acolo, priviră în sus şi observară că piatra – care era foarte grea – fusese deja dată în lături, mormântul fiind deschis.

5 Atunci intrară şi, ce să vezi, în dreapta stătea un tânăr îmbrăcat în alb. Femeile tresăriră speriate.

6 Dar îngerul le spuse: „Nu fiţi atât de surprinse. Doar aţi venit să-l căutaţi pe Isus Nazarineanul care a fost răstignit, nu-i aşa? Nu mai e aici – a înviat! Priviţi, aici zăcea trupul său.

7 Acum mergeţi şi transmiteţi acest mesaj ucenicilor săi, inclusiv lui Petru: «Isus se duce înaintea voastră în Galileea. Vă veţi întâlni cu el acolo, exact aşa cum v-a spus înainte de a muri»”.

8 Femeile o luară la fugă de la mormânt, tremurând de spaimă şi nedumerire, nemaiputând scoate nici o vorbă de îngrozite ce erau.

9 Isus a înviat în zorii zilei de duminică şi prima persoană care l-a văzut a fost Maria Magdalena – femeia din care Isus scosese şapte demoni.

10 I-a găsit pe ucenici cu ochii înlăcrimaţi de durere şi le-a spus bucuroasă că l-a văzut pe Isus şi că este viu!

11 Dar ei n-au crezut-o.

12 Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, s-a arătat la doi oameni care plecaseră de la Ierusalim, dar aceştia nu l-au recunoscut la început, întrucât îşi schimbase înfăţişarea.

13 Când, în sfârşit, şi-au dat seama cine este, au luat-o la fugă înapoi spre Ierusalim să le spună celorlalţi, dar nimeni nu i-a crezut.

14 Mai târziu, s-a arătat celor doisprezece ucenici pe când aceştia stăteau împreună la masă. El îi mustră pentru necredinţa lor, pentru refuzul lor încăpăţânat de a-i crede pe cei care îl văzuseră înviat din morţi.

15 Şi apoi le spuse: „Voi trebuie să mergeţi în toată lumea şi să predicaţi Evanghelia tuturor de pretutindeni.

16 Cei care cred şi se botează vor fi mântuiţi, dar cei care refuză să creadă vor fi condamnaţi.

17 Şi iată semnele care vor însoţi pe cei care cred: în numele meu, vor scoate afară demoni, vor vorbi în alte limbi.

18 Ei vor putea ţine în mână şerpi, fără să fie vătămaţi, iar dacă vor bea ceva otrăvitor, nu le va face rău, şi-şi vor putea pune mâinile peste cei bolnavi, vindecându-i.”

19 După ce a terminat Domnul Isus de vorbit cu ei, a fost înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu.

20 Şi ucenicii au pornit peste tot, predicând, şi Domnul era cu ei, confirmând ceea ce spuneau ei prin minunile care însoţeau mesajul lor.