1 În prima mea lucrare, preaalesule Teofil, am scris depre tot ce a început Isus să facă şi să-i înveţe pe oameni
2 până în ziua în care a fost înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, le-a dat instrucţiuni ucenicilor pe care i-a ales.
3 În decursul celor patruzeci de zile de la răstignirea sa, el s-a arătat din când în când apostolilor, ca om, şi le-a demonstrat în multe feluri că el este într-adevăr cel pe care-l a-veau în faţă. Cu aceste ocazii, el le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu.
4 La una din aceste întâlniri, el le-a spus să nu părăsească Ierusalimul până ce nu va veni Duhul Sfânt peste ei, ca împlinire a făgăduinţei Tatălui, lucru pe care-l discutase cu ei mai înainte.
5 „Ioan v-a botezat cu apă, le-a a-mintit el, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, peste câteva zile.”
6 Altă dată când li s-a arătat, ei l-au întrebat: „Doamne, acum ai de gând să eliberezi pe Israel de sub stăpânirea Romei şi să ne restabileşti ca naţiune independentă?”
7 „Tatăl fixează aceste date”, a răspuns el, „şi nu este treaba voastră să le cunoaşteţi.
8 Dar după ce va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi putere să predicaţi cu mare efect despre moartea şi învierea mea oamenilor din Ierusalim, de prin toată Iudeea, din Samaria şi chiar celor de la marginile pământului.”
9 La scurt timp după aceea, el a fost înălţat la cer şi a dispărut într-un nor, lăsându-i cu privirea aţintită în sus.
10 Pe când se străduiau ei să mai apuce măcar o dată să-l vadă, deodată apărură în mijlocul lor doi bărbaţi îmbrăcaţi în mantii albe,
11 care li se adresară cu cuvintele: „Bărbaţi din Galileea, de ce staţi aici şi vă uitaţi la cer? Isus s-a suit în cer şi într-o zi se va întoarce exact aşa cum s-a dus!”
12 Ei erau pe Muntele Măslinilor când s-au întâmplat acestea, aşa că au străbătut pe jos distanţa de vreun kilometru până la Ierusalim.
13 Ajungând în oraş, au ţinut o întrunire de rugăciune în odaia de sus a casei unde stăteau. Iată numele celor care au fost prezenţi la întâlnire: Petru, Ioan, Iacob, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacob (fiul lui Alfeu), Simon (numit şi „Zilotul”), Iuda (fiul lui Iacob) şi fraţii lui Isus.
14 Mai multe femei, printre care şi mama lui Isus, erau şi ele de faţă.
15 Întrunirea aceasta de rugăciune a ţinut vreo câteva zile. În acest timp, într-o zi pe când erau adunaţi vreo sută douăzeci de oameni, Petru s-a ridicat şi le-a vorbit:
16 „Fraţilor, era nevoie să se împlinească Scripturile privitoare la Iuda, cel care l-a trădat pe Isus, călăuzind gloatele la locul unde se afla Isus, întrucât acest lucru fusese prezis cu mult înainte, de Duhul Sfânt, care vorbea prin gura regelui David.
17 Iuda era apostol, ca şi noi.
18 El a cumpărat un ogor cu banii primiţi de pe urma trădării şi acolo a căzut în cap, a crăpat şi i s-au vărsat măruntaiele afară.
19 Vestea morţii lui s-a răspândit cu iuţeală printre toţi locuitorii Ierusalimului şi ei au numit locul acela: «Ogorul Sângelui.»
20 Prezicerea regelui David referitoare la aceasta apare în Cartea Psalmilor, unde el spune aşa: «Casa să-i fie pustiită şi să nu mai locuiască nimeni în ea.» Şi iarăşi: «Sarcina sa să fie dată altuia care să o ducă mai departe.»
21 Aşadar, noi trebuie să alegem acum pe altcineva în locul lui Iuda, care să ni se alăture în calitatea noastră de martori ai învierii lui Isus. Să alegem pe cineva care a fost cu noi tot timpul,
22 de la primele noastre întâlniri cu Domnul, din vremea când a fost botezat de Ioan, până în ziua când a fost luat de la noi şi dus în cer.”
23 Adunarea a desemnat doi bărbaţi: pe Iosif Iustus (numit şi Barsaba) şi pe Matias.
24 Apoi s-au rugat cu toţii să fie ales omul potrivit. „O, Doamne”, ziceau ei, „tu cunoşti fiecare inimă în parte; arată-ne pe care din aceşti bărbaţi l-ai ales tu ca apostol
25 în locul lui Iuda trădătorul, care s-a dus unde-i era locul.”
26 Apoi au tras la sorţi şi, în felul acesta, Matias a fost ales ca apostol alături de ceilalţi unsprezece.
1 Trecuseră deja şapte săptămâni de la moartea şi învierea lui Isus şi a sosit şi ziua de Rusalii. Pe când se adunau credincioşii la un loc în acea zi,
2 s-a auzit deodată din văzduh un sunet ca vuietul puternic al unui uragan, care a umplut casa unde se strânseseră ei.
3 Apoi au apărut nişte flăcări sau limbi de foc care s-au oprit deasupra capului fiecăruia
4 şi toţi cei aflaţi acolo s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi necunoscute lor, căci Duhul Sfânt le-a dat această inspiraţie.
5 Se aflau în Ierusalim de ziua aceea mulţi iudei cucernici, sosiţi din sânul multor comunităţi, pentru festivităţile religioase.
6 Şi când au auzit vuietul, au alergat în număr mare să vadă ce se petrece şi au rămas înmărmuriţi când i-au auzit pe ucenici vorbind în diferite limbi.
7 „Cum e cu putinţă una ca asta?” au exclamat ei, „că doar toţi oamenii aceştia sunt din Galileea,
8 şi totuşi uite că îi auzim vorbind în toate limbile ţărilor unde ne-am născut noi!
9 Suntem adunaţi aici oameni de toate felurile – parţi, mezi, elamiţi, bărbaţi din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont. Asia,
10 Frigia, Pamfilia, Egipt şi din ţinuturile Libiei unde se vorbeşte limba cirenă, precum şi vizitatori de la Roma – atât evrei, cât şi evrei convertiţi –
11 cretani şi arabi. Şi-i auzim pe toţi vorbind în limbile noastre, despre măreţele minuni ale lui Dumnezeu!”
12 Stăteau aşa uluiţi, neştiind ce să creadă. „Ce-o fi putând să însemne asta?” se întrebau ei.
13 Dar alţii din mulţime îşi băteau joc, zicând: „Păi, ce să fie, sunt beţi şi atâta tot!”
14 Atunci Petru păşi înainte împreună cu cei unsprezece apostoli şi strigă mulţimii: „Oaspeţi şi locuitori ai Ierusalimului, ascultaţi cu toţii!
15 Unii din voi afirmă că oamenii aceştia sunt beţi. Nu e adevărat. E prea devreme. Nu se îmbată nimeni la ora nouă dimineaţa!
16 Nicidecum. Ceea ce vedeţi voi aici a fost prezis cu secole înainte prin profetul Ioel:
17 «În zilele de pe urmă, a zis Dumnezeu, voi turna Duhul meu Sfânt peste întreaga omenire şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi iar tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii vor avea visuri.
18 Da, Duhul Sfânt va veni peste toţi slujitorii mei, bărbaţi şi femei deopotrivă, şi ei vor profeţi.
19 Iar eu voi face semne nemaipomenite în ceruri şi pe pământ – sânge, foc şi nori de fum;
20 soarele se va întuneca iar luna se va înroşi cum e sângele, înainte să vină cutremurătoarea Zi a Domnului.
21 Dar oricine cere îndurare de la Domnul o va avea şi va fi salvat.»
22 O, bărbaţi ai Ierusalimului, ascultaţi! Dumnezeu l-a confirmat public pe Isus din Nazaret, prin faptul că a săvârşit minuni extraordinare prin el, după cum bine ştiţi.
23 Dar Dumnezeu, dând curs planului său dinainte hotărât, v-a lăsat să apelaţi la guvernul roman pentru a-l ţintui pe cruce şi a-l omorî pe Isus.
24 Apoi Dumnezeu l-a eliberat de grozăviile morţii şi l-a adus din nou la viaţă, fiindcă moartea nu putea să-l ţină pe acest om în strânsoarea sa.
25 Regele David l-a prezis pe Isus cu cuvintele: «Eu ştiu că Domnul e totdeauna cu mine. El mă ajută. Puterea măreaţă a lui Dumnezeu este aceea care mă susţine.
26 Nici nu e de mirare că inima-mi este plină de bucurie iar limba strigă laudele sale! Fiindcă ştiu că totul va fi bine cu mine la moarte.
27 Tu nu vei lăsa sufletul meu în iad şi nu vei îngădui ca trupul Sfântului tău Fiu să cunoască putrezirea.
28 Tu îmi vei reda iarăşi viaţa şi-mi vei dărui o bucurie minunată în prezenţa ta.»
29 Scumpi fraţi, cugetaţi şi voi singuri! David nu se referea la el însuşi când rostea aceste cuvinte citate de mine, întrucât el a murit şi a fost îngropat, iar mormântul lui se află aici printre noi.
30 Ci, el era un profet şi ştia că Dumnezeu făgăduise printr-un jurământ, imposibil de călcat, că unul din descendenţii lui David avea să fie Mesia şi să stea pe tronul lui David.
31 David întrevedea viitorul îndepărtat şi prezicea învierea lui Mesia, spunând că sunetul lui Mesia nu avea să fie părăsit în iad iar trupul său nu avea să putrezească.
32 El vorbea despre Isus şi noi toţi suntem martorii faptului că Isus a înviat din morţi.
33 Iar acum stă pe tronul cel mai de cinste din cer, alături de Dumnezeu. Şi aşa cum a promis, Tatăl a trimis Duhul Sfânt – cu urmările pe care le vedeţi şi le auziţi şi voi astăzi.
34 Nu, David nu se referea la el însuşi în cuvintele pe care le-am citat, fiindcă el nu s-a suit niciodată la ceruri. Ba mai mult, el a declarat următoarele: «Dumnezeu a vorbit Domnului meu, Mesia, şi i-a zis: Stai aici în onoare alături de mine
35 până ce îţi voi aduce duşmanii la supunere totală.»
36 De aceea, spun răspicat tuturor din Israel, că Dumnezeu l-a făcut pe acest Isus, pe care voi l-aţi răstignit, să fie Mesia, Domnul!”
37 Aceste cuvinte ale lui Petru i-au mişcat profund. Adresându-se lui şi celorlalţi apostoli, oamenii au întrebat: „Fraţilor, ce trebuie să facem?”
38 Atunci Petru a răspuns: „Fiecare din voi trebuie să se întoarcă de la păcat, să revină la Dumnezeu şi să fie botezat în numele lui Isus Cristos, pentru iertarea păcatelor. Atunci veţi primi şi voi darul acesta – Duhul Sfânt,
39 deoarece, Cristos l-a făgăduit fiecăruia din voi cei care aţi fost chemaţi de Domnul Dumnezeul nostru, precum şi copiilor voştri, ba chiar şi celor din ţările îndepărtate!”
40 Apoi Petru ţinu o predică lungă, în care vorbi despre Isus şi îi îndemnă stăruitor pe toţi cei de acolo să se salveze de toate relele neamului lor.
41 Şi cei care l-au crezut pe Petru au fost botezaţi – în total vreo trei mii de persoane.
42 Ei au intrat în rândul celorlalţi credincioşi, participând cu regularitate la întrunirile în cadrul cărora apostolii îi învăţau pe oameni din Cuvânt şi la serviciile de frângerea pâinii, precum şi la rugăciune.
43 Erau toţi stăpâniţi de un adânc sentiment de veneraţie, iar prin apostoli se făceau multe minuni.
44 Apoi, toţi credincioşii se întâlneau permanent şi împărţeau tot ce aveau între ei,
45 vânzându-şi averile şi împărţindu-le cu cei care duceau lipsă.
46 În fiecare zi ei se închinau împreună la templu, se adunau în grupuri mici prin case să frângă pâinea şi mâncau împreună, cu bucurie neasemuită şi cu inimi pline de recunoştinţă,
47 lăudându-l pe Dumnezeu. Tot oraşul avea o atitudine binevoitoare faţă de ei şi în fiecare zi Dumnezeu adăuga la numărul lor pe toţi cei care erau salvaţi.
1 Petru şi Ioan au plecat într-o după amiază la Templu, să ia parte la rugăciunile ce se ţineau acolo zilnic la ora trei.
2 Pe când se apropiau de templu, au zărit un olog din naştere, care, conform obiceiului său zilnic, era purtat pe stradă şi aşezat lângă poarta templului – cea căreia i se zicea Poarta Frumoasă.
3 Când trecură Petru şi Ioan prin dreptul său, el le ceru nişte bani.
4 Ei îl priviră cu atenţie, după care Petru îi spuse: „Uită-te la noi!”
5 Şchiopul îi privi stăruitor, aşteptând de la ei un dar.
6 Dar Petru îi zise: „Bani n-avem să-ţi dăm. Dar am să-ţi dau ceea ce am. Îţi poruncesc în numele lui Isus Cristos din Nazaret să umbli!”.
7 Atunci Petru îl apucă pe olog de mână şi-l ridică în picioare. Şi pe când făcea aşa, picioarele omului şi oasele de la glezne se vindecară şi căpătară vlagă,
8 încât el fu în picioare dintr-un salt. Stătu pe loc o clipă şi apoi începu să umble! Lăudându-l pe Dumnezeu, intră în templu împreună cu ei.
9 Când îl văzură cei dinăuntru că umblă şi-l auziră cum slăveşte pe Dumnezeu,
10 îşi dădură seama că este cerşetorul olog pe care-l văzuseră de atâtea ori la Poarta Frumoasă, şi rămaseră uluiţi.
11 Dădură toţi buzna în încăperea lui Solomon, unde el se ţinea tot timpul după Petru şi Ioan. Stăteau toţi acolo, uimiţi de lucrul minunat care se întâmplase.
12 Petru văzu îndată că acesta e un prilej nimerit pentru el şi se adresă astfel mulţimii: „Bărbaţi israeliţi” zise el, „ce este atât de surprinzător în asta? Şi de ce ne priviţi ca şi când noi, prin propria noastră putere şi evlavie, l-am fi făcut pe omul acesta să umble?
13 Căci Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob, precum şi al tuturor strămoşilor noştri este acela care a adus slavă robului său Isus prin această faptă. Mă refer la Isus, cel pe care l-aţi osândit înaintea lui Filat, în ciuda faptului că Pilat era hotărât să-i dea drumul.
14 Dar voi n-aţi vrut ca el, sfântul şi neprihănitul, să fie eliberat. Ci, în locul lui, aţi cerut stăruitor să vă elibereze un ucigaş.
15 Şi l-aţi ucis pe Autorul Vieţii; dar Dumnezeu l-a adus din nou la viaţă. Ioan şi cu mine suntem martorii acestui fapt, fiindcă, după ce l-aţi omorât voi, noi l-am văzut viu!
16 În numele lui Isus a fost vindecat omul acesta – şi voi ştiţi cât de olog era. Credinţa în numele lui Isus – ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu – a fost cauza acestei vindecări desăvârşite.
17 Scumpi fraţi, îmi dau seama că ceea ce i-aţi făcut voi lui Isus a fost făcut din ignoranţă; acelaşi lucru se poate spune şi despre conducătorii voştri.
18 Dar Dumnezeu, în tot acest timp, împlinea profeţiile după care Mesia trebuia să sufere toate acestea.
19 Acum schimbaţi-vă mintea şi atitudinea faţă de Dumnezeu şi întoarceţi-vă la el, pentru ca să vă poată curaţi de păcatele voastre şi să vă dea vremuri minunate de înviorare în prezenţa Domnului,
20 şi să vi-l trimită iarăşi pe Mesia.
21 Fiindcă el trebuie să rămână în cer până la vindecarea tuturor lucrurilor de păcat, cum s-a profeţit din timpuri străvechi.
22 Bunăoară, Moise spusese cu mult timp în urmă: «Domnul Dumnezeu va ridica un Profet dintre voi care se va asemăna cu mine. Ascultaţi cu atenţie tot ce vă spune el.
23 Cine nu-l va asculta va fi nimicit cu desăvârşire.»
24 Samuel şi toţi profeţii de la el încoace au vorbit despre ceea ce se petrece astăzi.
25 Voi sunteţi copiii acelor profeţi; şi voi sunteţi incluşi în făgăduinţa făcută de Dumnezeu strămoşilor noştri de a binecuvânta întreaga lume prin neamul evreiesc – aceasta e promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam.
26 Şi de îndată ce şi-a readus Dumnezeu robul la viaţă, l-a trimis, în primul şi în primul rând, la voi, bărbaţi israeliţi, să vă binecuvânteze, întorcându-vă de la păcatele voastre.”
1 Pe când vorbeau ei poporului, mai-marii preoţilor, căpitanul poliţiei Templului şi unii saduchei au venit într-acolo,
2 foarte neliniştiţi fiindcă Petru şi Ioan afirmaseră că Isus a înviat din morţi.
3 I-au arestat şi, fiindcă se făcuse deja seară, i-au întemniţat peste noapte.
4 Dar mulţi din cei care auziseră mesajul lor au crezut şi astfel numărul credincioşilor a atins acum o nouă cifră record de circa cinci mii de oameni.
5 A doua zi s-a întâmplat ca la Ierusalim să aibă loc un sfat al tuturor conducătorilor evrei –
6 erau acolo marii preoţi Anania şi Caiafa, Ioan, Alexandru şi alte rude ale marelui preot.
7 Prin urmare, le-au fost înfăţişaţi cei doi discipoli. „Prin ce putere sau cu a cui autoritate aţi făcut fapta aceasta?” le ceru consiliul socoteală.
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le spuse: „Onoraţi conducători staroşti ai neamului nostru,
9 dacă vă referiţi la fapta bună făcută ologului şi la modul cum a fost vindecat,
10 daţi-mi voie să vă declar pe faţă, vouă şi întregului popor al lui Israel, că fapta a fost făcută în numele şi în puterea lui Isus din Nazaret, Mesia, acel om pe care voi l-aţi răstignit – pe care însă Dumnezeu l-a readus la viaţă. Prin puterea lui, omul acesta stă azi în faţa voastră vindecat.
11 Căci Isus-Mesia este cel la care se referă Scripturile când vorbesc despre «piatra lepădată de zidari, care a devenit piatra de temelie a clădirii.»
12 În nici un altul nu este mântuire! Nu există alt nume sub cer la care să apeleze oamenii spre a fi mântuiţi.”
13 Când au văzut membrii consiliului îndrăzneala lui Petru şi Ioan, mai ales că ştiau că nu sunt oameni instruiţi, au rămas foarte uimiţi şi au înţeles pe dată ce a însemnat pentru ei să fi fost cu Isus.
14 Şi-apoi, nu prea le venea la îndemână să nege vindecarea, când cel vindecat era chiar de faţă.
15 Astfel, i-au dat afară din sala de consiliu şi s-au sfătuit între ei.
16 „Ce ne facem cu oamenii aceştia?” se întrebau ei. „Nu putem tăgădui că au săvârşit o minune extraordinară, despre care ştie tot Ierusalimul.
17 Dar poate că vom reuşi să-i împiedicăm să-şi răspândească faima. Le vom spune că dacă vor mai săvârşi aşa ceva vreodată, vor fi pedepsiţi cu toată asprimea.”
18 Deci îi chemară din nou şi le puseră în vedere ca nu cumva să mai vorbească vreodată despre Isus.
19 Dar Petru şi Ioan le-au răspuns: „Înţelegeţi că Dumnezeu vrea să-i fim ascultători lui, şi nu vouă!
20 Noi nu putem înceta să istorisim faptele minunate ale lui Isus pe care le-am văzut şi le-am auzit.”
21 Atunci membrii sfatului i-au ameninţat şi mai rău dar, până la urmă, i-au lăsat să plece, fiindcă nu ştiau ce pedeapsă să le dea fără să stârnească tulburări în sânul mulţimilor. Căci toţi îl lăudau pe Dumnezeu din pricina acestei minuni extraordinare:
22 vindecarea unui om care fusese olog patruzeci de ani.
23 De îndată ce fură eliberaţi, Petru şi Ioan îi găsiră pe ceilalţi ucenici şi le comunicară ce le cerea consiliul.
24 Atunci toţi credincioşii s-au unit, şi s-au rugat: „O, Doamne, Creator al cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor lucrurilor care se găsesc în ele –
25 tu ai vorbit demult prin Duhul Sfânt, strămoşului nostru, regele David, robul tău, zicând: «De ce spumegă de mânie păgânii împotriva Domnului şi de ce-şi urzesc neamurile ticăloasele lor comploturi împotriva Atotputernicului Dumnezeu?
26 Regii pământului se unesc în lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu, împotriva unsului său!»
27 Tocmai asta se întâmplă azi în acest oraş. Căci regele Irod şi guvernatorul Pilat din Pont, împreună cu toţi romanii – precum şi cu poporul Israel – s-au unit împotriva lui Isus, Fiul tău cel uns şi supusul tău cel Sfânt.
28 Ei nu se vor da înapoi de la nici o faptă pe care tu, în înţeleaptă ta putere, le vei îngădui să o facă.
29 Şi acum, o, Doamne, auzi-le ameninţările şi dăruieşte supuşilor tăi tot curajul când propovăduiesc,
30 şi trimite-ţi puterea ta vindecătoare. Facă-se, prin numele sfântului tău fiu Isus, multe semne şi minuni.”
31 După rugăciunea aceasta, clădirea unde erau adunaţi s-a cutremurat şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au predicat cu îndrăzneală mesajul lui Dumnezeu.
32 Toţi credincioşii aveau o singură simţire şi un singur gând şi nici unul nu se considera stăpân pe avutul său; toţi împărţeau ce aveau.
33 Iar apostolii ţineau predici pline de viaţă despre învierea Domnului Isus şi între toţi credincioşii domnea cu putere harul lui Dumnezeu
34 şi nu era sărăcie, fiindcă toţi cei care posedau pământ ori case le vindeau
35 şi aduceau banii apostolilor, pentru a-i ajuta pe cei lipsiţi.
36 Bunăoară, era unul Iosif (pe care apostolii l-au numit Barnaba, ceea ce înseamnă „fiul mângâierii”, ce se trăgea din tribul leviţilor şi era originar din insula Cipru).
37 El era unul din cei care şi-a vândut pământul şi a adus banii apostolilor pentru a fi împărţiţi la săraci.
1 Spre deosebire de acesta, un bărbat pe nume Anania (cu soţia sa Safira), a vândut nişte proprietăţi
2 şi a adus numai o parte din bani, susţinând că acesta e preţul întreg obţinut din vânzare. (Soţia lui se învoise cu el asupra acestei înşelăciuni.)
3 Dar Petru a zis: „Anania, Satana ţi-a umplut inima. Când ai declarat că acesta e preţul întreg, l-ai minţit pe Duhul Sfânt.
4 A ta era averea, fie că voiai s-o vinzi, fie că nu. După ce ai vândut-o, erai liber să hotărăşti cât să dai. Cum de te-ai încumetat să faci o asemenea faptă? Nu pe noi ne-ai minţit, ci pe Dumnezeu.”
5 De îndată ce auzi Anania aceste cuvinte, căzu mort la pământ. Toţi se îngroziră
6 şi cei mai tineri îl acoperiră cu un cearşaf, îl duseră afară şi-l îngropară.
7 Cam la trei ore după aceea sosi şi nevasta lui, neştiind ce se întâmplase.
8 Petru îi puse întrebarea: „Ascultă, e adevărat că aţi vândut pământul cu atâta?” „Da”, răspunse ea, „cu atâta l-am vândut.”
9 Şi Petru zise: „Cum de-a putut să vă treacă prin cap una ca asta, ţie şi soţului tău, să puneţi la încercare capacitatea Duhului lui Dumnezeu de a şti ce se petrece? Adineauri au ieşit tinerii care ţi-au îngropat soţul şi te vor îngropa şi pe tine.”
10 Cât ai clipi din ochi ea se prăbuşi la pământ, moartă. Tinerii intrară şi, văzând că murise, o scoaseră afară şi pe ea şi o îngropară alături de soţul ei.
11 O groază mare cuprinse întrega biserică şi pe ceilalţi care auziseră ce s-a întâmplat.
12 În vremea aceasta, apostolii se adunau regulat la Templu, în zona cunoscută sub numele de încăperea lui Solomon şi săvârşeau minuni nemaiauzite printre oameni.
13 Ceilalţi credincioşi însă nu îndrăzneau să li se alăture, deşi toţi aveau cea mai mare consideraţie pentru ei.
14 Şi tot mai mulţi credincioşi veneau la Domnul, grupuri numeroase de bărbaţi şi femei.
15 Bolnavii erau scoşi în stradă pe paturile sau pe rogojinile lor, pentru ca măcar umbra lui Petru să cadă peste unii din ei când trecea el pe acolo.
16 Veneau foarte mulţi şi din suburbiile Ierusalimului, aducându-şi bolnavii din familie şi pe cei posedaţi de demoni; şi toţi, până la unul, erau vindecaţi.
17 Marele preot împreună cu rudele şi prietenii săi saduchei au reacţionat cu invidie violentă la aceste evenimente
18 şi i-au arestat pe apostoli, aruncându-i în închisoare.
19 Dar un înger al Domnului a venit noaptea, a deschis porţile închisorii şi i-a scos afară. Apoi le-a spus:
20 „Duceţi-vă acum în templu şi predicaţi despre viaţa aceasta!”
21 Ei sosiră la templu în zorii zilei şi imediat începură să predice. Mai târziu, în cursul aceleiaşi dimineţi, a sosit la templu marele preot cu suita lui şi, convocând Consiliul evreiesc şi întregul senat, a trimis după apostoli să fie aduşi la judecată.
22 Dar când sosi poliţia la închisoare, oamenii nu mai erau acolo, şi astfel se întoarseră la Consiliu, raportând:
23 „Uşile închisorii erau încuiate şi santinelele păzeau afară, dar când am deschis porţile, nu era nimeni înăuntru!”
24 Când auziră asta căpitanul soldaţilor şi mai-marii preoţilor, îşi ieşiră din minţi, neştiind ce-o să mai urmeze şi când se vor termina toate aceste lucruri.
25 Atunci sosi cineva cu ştirea că oamenii pe care-i întemniţaseră sunt liberi în templu, unde predică poporului.
26 Căpitanul plecă împreună cu soldaţii săi şi-i aresta (fără violenţă, deoarece se temeau că-i va ucide poporul dacă se poartă urât cu ucenicii)
27 aducându-i înaintea Consiliului.
28 „Nu v-am spus oare să nu mai predicaţi niciodată despre acest Isus?” se răsti la ei marele preot. „Dar voi în loc să vă supuneţi, aţi împânzit Ierusalimul cu învăţătura voastră şi urmăriţi să aruncaţi asupra noastră vina pentru moartea acestui om!”
29 Dar Petru şi apostolii au răspuns aşa: „Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni.
30 Dumnezeul strămoşilor noştri l-a înviat pe Isus, după ce voi l-aţi ucis, pironindu-l pe cruce.
31 Apoi, cu mare putere, Dumnezeu l-a înălţat la poziţia de Prinţ şi Salvator, pentru ca poporul Israel să aibă prilejul să se pocăiască şi să i se ierte păcatele.
32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri, dimpreună cu Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu îl dă tuturor celor ce ascultă de el.”
33 La auzul acestor cuvinte, Consiliul fu cuprins de furie şi hotărâră să-i omoare pe apostoli.
34 Dar unul din membrii sfatului, un fariseu pe nume Gamaliel (specialist în drept religios şi o figură foarte populară în sânul maselor) s-a ridicat în picioare şi a cerut ca apostolii să fie daţi afară din sala de consiliu cât timp va vorbi el.
35 Apoi se adresă colegilor săi cu cuvintele: „Bărbaţi israeliţi, aveţi grijă ce intenţionaţi să faceţi cu oamenii aceştia!
36 Fiindcă, în urmă cu câtva timp, era unul Teuda, care se pretindea mare. I s-au mai alăturat alţi patru sute, dar el a fost ucis iar adepţii lui au fost împrăştiaţi fără vărsare de sânge.
37 După el, în vremea recensământu-lui veni Iuda din Galileea. Şi acesta şi-a atras de partea sa un număr de adepţi, dar apoi a murit iar adepţii lui au fost risipiţi.
38 Prin urmare, sfatul meu este următorul: lăsaţi-i pe oamenii aceştia în pace. Dacă învăţătura şi faptele lor sunt venite de la ei înşişi, curând vor fi dărâmate.
39 Dar dacă sunt de la Dumnezeu, voi nu veţi fi în stare să-i opriţi şi s-ar putea să vă treziţi că luptaţi chiar împotriva lui Dumnezeu.”
40 Consiliul acceptă sfatul lui, îi chemă înăuntru pe apostoli, ordonă să fie bătuţi şi apoi le spuse să nu mai vorbească niciodată în numele lui Isus, după care, în sfârşit, le dădu drumul să plece.
41 Ei părăsiră sala de consiliu plini de bucurie că Dumnezeu îi socotise vrednici să suporte ocări pentru numele său.
42 Şi în fiecare zi, în templu şi în oraş, ei continuau să înveţe şi să predice că Isus este Mesia.
1 Însă odată cu creşterea rapidă a numărului credincioşilor, se iviră şi semne de nemulţumire. Cei care vorbeau numai greaca se plângeau că văduvele din mijlocul lor erau victimele unor discriminări şi că nu primeau aceeaşi cantitate de hrană ca văduvele care vorbeau ebraica.
2 Drept urmare, cei doisprezece convocară o şedinţă cu toţi credincioşii. „Noi avem datoria să folosim timpul nostru în vestirea Cuvântului, şi nu să administrăm programe de alimentaţie, spuseră ei.
3 Priviţi atent în jurul vostru, iubiţi fraţi, şi alegeţi şapte bărbaţi înţelepţi şi plini de Duhul Sfânt, care se bucură de consideraţia tuturor; iar noi îi vom numi responsabili cu treburile acestea.
4 Atunci noi vom putea să ne petrecem timpul în rugăciune, predicând şi învăţând pe oameni.
5 Propunerea păru înţeleaptă întregii adunări şi ei aleseră pe următorii: Ştefan (un om plin de credinţă şi de Duhul Sfânt), Filip, Prohorus, Nicanor, Timon, Parmenas, Nicolaus din Antiohia (un ne-evreu convertit la credinţa iudaică, care între timp devenise creştin).
6 Aceşti şapte fraţi fură înfăţişaţi apostolilor, care se rugară pentru ei şi-şi puseră mâinile peste ei în semn de binecuvântare.
7 Mesajul lui Dumnezeu se predica în cercuri tot mai largi de ascultători iar numărul ucenicilor creştea enorm la Ierusalim; numeroşi preoţi iudei fură şi ei convertiţi.
8 Ştefan, bărbatul atât de plin de credinţă şi de puterea Duhului Sfânt, făcea minuni impresionante printre oameni.
9 Dar într-o zi, câţiva membri ai cultului evreiesc al „izbăviţilor” au început o discuţie polemică cu el, la care se alăturară în curând nişte evrei din Cirena şi din Egipt, de la Alexandria, precum şi din provincia Cilicia şi din Asia.
10 Dar nici unul din ei nu fu în stare să ţină piept înţelepciunii şi duhului lui Ştefan.
11 De aceea, aduseră înăuntru nişte oameni care să depună mărturie mincinoasă împotriva lui, susţinând că l-ar fi auzit pe Ştefan blestemând pe Moise, şi chiar pe Dumnezeu.
12 Învinuirea aceasta a aţâţat furia gloatelor împotriva lui Ştefan şi atunci conducătorii evrei l-au arestat, târându-l în faţa Consiliului.
13 Martorii mincinoşi au declarat că Ştefan a vorbit tot timpul împotriva templului şi împotriva legilor lui Moise.
14 Iată mărturia lor mincinoasă: „L-am auzit pe omul acesta afirmând că Isus din Nazaret va distruge Templul şi va desfiinţa toate legile lui Moise.”
15 În clipa aceea, toate persoanele aflate în camera de consiliu au văzut faţa lui Ştefan strălucind ca aceea a unui înger!
1 Atunci marele preot l-a întrebat: „Sunt adevărate învinurile acestea?”
2 Iată ce a răspuns Ştefan: „Slăvitul Dumnezeu s-a arătat strămoşului nostru Avraam în Mesopotamia
3 înainte de a pleca în Haran şi i-a spus să-şi părăsească patria, să-şi ia rămas bun de la rude şi să pornească spre o ţară pe care i-o va arăta El.
4 Astfel, a părăsit pământul chaldeenilor şi a trăit la Haran, în Siria, până la moartea tatălui său. Apoi Dumnezeu l-a adus încoace, pe pământul Israelului,
5 dar nu i-a dat avere, nici măcar o palmă de pământ. Cu toate acestea, Dumnezeu făgăduise că în cele din urmă întrega ţară avea să-i aparţină, lui şi descendenţilor lui, deşi el încă n-avea copii!
6 Dar tot Dumnezeu i-a mai spus că urmaşii lui aveau să părăsească ţinutul acesta, trăind într-o ţară străină, ca robi, timp de patru sute de ani.
7 «Dar voi pedepsi naţiunea care-i robeşte, i-a spus Dumnezeu, şi după aceea poporul meu se va întoarce pe pământul acesta al Israelului. Şi mi se va închina mie aici.»
8 Dumnezeu, de asemenea, i-a dat lui Avraam, cu acea ocazie, porunca circumciziei, ca mărturie a legământului încheiat între Dumnezeu şi poporul lui Avraam. Şi astfel, Isaac, fiul lui Avraam, a fost circumcis la opt zile de la naştere. Isaac a devenit tatăl lui Iacob iar Iacob a fost tatăl celor doisprezece patriarhi ai poporului evreu.
9 Oamenii aceştia erau foarte invidioşi pe Iosif şi l-au vândut ca sclav în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el
10 şi l-a izbăvit din toate chinurile sale, dându-i trecere la Faraon, regele Egiptului. De asemenea, Dumnezeu i-a dat lui Iosif o înţelepciune deosebită, aşa încât a fost numit de Faraon guvernator peste întreg Egiptul şi responsabil peste toate treburile palatului.
11 Dar s-a pornit o foamete în Egipt şi în Canaan iar strămoşii noştri au trecut prin mari suferinţe. Când li s-a terminat hrana,
12 Iacob a auzit că în Egipt se mai găseau grâne şi şi-a trimis îndată fiii să cumpere pentru toată familia.
13 Când s-au dus a doua oară, Iosif şi-a dezvăluit identitatea faţă de fraţii săi şi aceştia au fost primiţi de Faraon.
14 Atunci Iosif a trimis după tatăl său Iacob şi toate familiile fraţilor lui, să vină şi ei în Egipt – în total şaptezeci şi cinci de persoane.
15 Aşadar, Iacob a ajuns în Egipt, unde a murit, atât el, cât şi toţi fiii săi.
16 Toţi au fost transportaţi la Sichem şi îngropaţi în mormântul cumpărat de Avraam de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sichem.
17 Pe măsură ce se apropia vremea ca Dumnezeu să-şi împlinească făgăduinţa făcută lui Avraam de a-i elibera urmaşii din sclavie, poporul evreu se înmulţea foarte mult în Egipt;
18 mai târziu, a fost încoronat un rege care nu avea cunoştinţă de Iosif.
19 Regele acesta a uneltit împotriva neamului nostru, forţând părinţii să-şi abandoneze copiii pe câmpii.
20 Cam în vremea aceea, s-a născut Moise – un copil de o frumuseţe ieşită din comun. Părinţii săi l-au ascuns acasă trei luni de zile
21 şi când, în cele din urmă, n-au mai putut să-l ţină ascuns şi au fost nevoiţi să-l abandoneze, l-a găsit fiica regelui şi l-a adoptat,
22 iniţiindu-l în toată înţelepciunea egiptenilor. Astfel, el a devenit un mare prinţ şi un bun orator.
23 Într-o zi, cu puţin timp înainte de a împlini patruzeci de ani, i-a venit în minte gândul de a-şi vizita fraţii, respectiv poporul Israel,
24 În timpul vizitei, a zărit un egiptean maltratând un israelit. Atunci Moise l-a ucis pe egiptean.
25 El credea că fraţii săi îşi vor da seama că Dumnezeu l-a trimis să le vină în ajutor, dar nu s-a întâmplat aşa.
26 A doua zi, a repetat vizita şi a văzut, de data asta, doi israeliţi care se băteau. A intervenit şi a încercat să-i împace. «Oameni buni, le-a zis el, voi sunteţi fraţi şi nu se cade să vă bateţi în halul ăsta. Nu e bine!»
27 Dar omul care era vinovat i-a spus lui Moise să-şi vadă de treabă. «Cine te-a pus pe tine dregător, ca să ne judeci? l-a întrebat el.
28 Nu cumva ai să mă ucizi şi pe mine cum l-ai ucis ieri pe egipteanul acela?»
29 În faţa acestei situaţii, Moise a fugit din ţară şi s-a stabilit în ţinutul Madian, unde i s-au născut cei doi fii.
30 Patruzeci de ani mai târziu, în deşertul de lângă Muntele Sinai, un înger i s-a arătat lui Moise într-o flacără de foc a unui rug.
31 Moise a văzut-o şi s-a întrebat ce poate fi. Alergând să vadă despre ce e vorba, glasul lui Dumnezeu l-a strigat:
32 «Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi – al lui Avraam, Isaac şi Iacob.» Moise a început să tremure şi n-a mai cutezat să privească.
33 Domnul însă i-a zis: «Descalţă-te, fiindcă stai pe pământ sfânt.
34 Eu am văzut chinul poporului meu din Egipt. I-am auzit strigătele şi m-am coborât să-l scap. Vino, fiindcă te voi trimite în Egipt.»
35 Şi astfel, Dumnezeu l-a trimis înapoi pe acelaşi om pe care poporul îl respinsese mai înainte, cu cuvintele: «Cine te-a pus pe tine dregător peste noi ca să ne judeci?» Moise le-a fost trimis ca salvator şi conducător al lor.
36 Apoi, prin intermediul multor minuni el i-a condus afară din Egipt şi i-a trecut Marea Roşie şi au rătăcit prin pustiu, timp de patruzeci de ani.
37 Moise însuşi spusese poporului Israel: «Dumnezeu va ridica dintre fraţii voştri un profet ca mine.»
38 Cât de adevărat s-a dovedit acest fapt, căci în pustiu însuşi Moise a acţionat ca mediator între poporul Israel şi îngerul care le dăduse Legea lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu de pe Muntele Sinai.
39 Dar părinţii noştri l-au respins pe Moise şi au voit să se întoarcă în Egipt.
40 I-au spus lui Aaron: «Fă-ne idoli, să avem nişte zei, care să ne ducă înapoi, deoarece nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din Egipt.»
41 Astfel, au făcut un idol cu chip de viţel, i-au adus jertfe şi s-au bucurat de lucrul pe care-l făcuseră.
42 Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat de ei şi i-a abandonat, lăsându-i să se închine soarelui, lunii şi stelelor ca fiind dumnezeii lor! Asta e în acord cu ce s-a scris în cartea profeţilor: «Mie mi-ai adus tu, Israele, jertfe în decursul celor patruzeci de ani petrecuţi în pustiu?
43 Nicidecum, căci adevăratul tău interes era îndreptat înspre zeii păgâni – Moloh, zeul-stea Remfan şi toate chipurile pe care ţi le-ai făcut. Aşa că, te voi trimite în captivitate, departe, dincolo de Babilon.»
44 Strămoşii noştri au avut cu ei tabernacolul mântuirii în peregrinările lor prin pustiu, în el ţineau tăbliile de piatră pe care erau scrise cele Zece Porunci. Construcţia aceasta a fost ridicată în strictă conformitate cu planul pe care i-l arătase îngerul lui Moise.
45 Peste ani şi ani, când losua a condus bătălia împotriva celorlalte neamuri păgâne, tabernacolul a fost luat şi dus cu ei în noul teritoriu şi folosit până în vremea Regelui David.
46 Dumnezeu l-a binecuvântat nespus pe David, iar David a cerut privilegiul de a clădi un templu permanent pentru Dumnezeul lui Iacob.
47 Dar Solomon a fost acela care l-a construit până la urmă.
48 Totuşi Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâna omului.
49 «Cerul este tronul meu, zice Domnul prin profeţii săi, şi pământul este scăunelul pentru picioarele mele. Ce fel de casă ai putea tu zidi? Întreabă Domnul. Aş locui eu în ea?
50 Oare n-am făcut eu şi cerul şi pământul?»
51 Oameni încăpăţânaţi ce sunteţi, cu inimile şi urechile netâiate împrejur! Oare trebuie să vă împotriviţi veşnic Duhului Sfânt? Părinţii voştri s-au împotrivit lui, şi tot aşa faceţi şi voi!
52 Numiţi un singur profet pe care strămoşii voştri să nu-l fi persecutat! I-au omorât până şi pe cei care au prezis venirea celui neprihănit – a lui Mesia, pe care voi l-aţi trădat şi l-aţi ucis mişeleşte.
53 Da, voi dinadins aţi distrus legile lui Dumnezeu, deşi v-au fost date din mâna îngerilor.”
54 Conducătorii evrei s-au aprins de mânie, în faţa acestor învinuiri ale lui Ştefan, şi au scrâşnit din dinţi ca nişte apucaţi.
55 Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a aţintit privirea spre cer şi a văzut slava lui Dumnezeu.
56 Şi le-a spus: „Priviţi, văd cerurile deschise şi pe Isus, Mesia, stând alături de Dumnezeu, la dreapta sa!”
57 Atunci ei s-au năpustit asupra lui, astupându-şi urechile cu mâinile şi acoperindu-i vocea cu urletele lor,
58 şi l-au târât afară din oraş să-l ucidă cu pietre. Martorii oficiali – călăii – şi-au scos hainele şi le-au aşezat la picioarele unui tânăr cu numele de Saul (Pavel).
59 Şi în timp ce ploaia de pietre ucigaşe se abătea asupra lui, Ştefan se ruga: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu.”
60 Apoi căzu în genunchi, strigând: „Doamne, nu-i învinui de păcatul acesta!” şi cu aceste cuvinte muri.
1 Saul a fost întru totul de acord cu omorârea lui Ştefan. Şi în ziua aceea se porni un mare val de persecuţii împotriva credincioşilor, care cuprinse biserica din Ierusalim. Cu excepţia apostolilor, toţi fugiră în Iudeea şi Samaria.
2 (Dar nişte evrei evlavioşi veniră şi, cu adâncă durere, îl îngropară pe Ştefan.)
3 Saul era ca un sălbatic, alergând pretutindeni şi făcând ravagii printre credincioşi, pătrunzând chiar şi în casele lor, târând afară bărbaţi şi femei deopotrivă şi aruncându-i în temniţă.
4 Dar credincioşii care fugiseră din Ierusalim s-au răspândit peste tot, predicând Vestea Bună despre Isus.
5 Filip, bunăoară, s-a dus în oraşul Samaria şi le-a vorbit locuitorilor despre Cristos.
6 Mulţimi de oameni ascultau cu atenţie ce avea să le spună, din pricina minunilor pe care le făcea.
7 Multe duhuri rele au fost izgonite, scoţând ţipete când îşi părăseau victimele, şi mulţi din cei care fuseseră paralizaţi ori şchiopi au fost vindecaţi;
8 şi a fost mare bucurie în oraşul acela.
9 Un om, pe nume Simon, fusese ani de zile, un mare vrăjitor.
10 Era un om cu mare influenţă şi foarte mândru din pricina lucrurilor uimitoare pe care le putea face, zicând că el însuşi este cineva mare.
11 Şi samaritenii luau aminte la el pentru că-i uimise multă vreme cu magia lui.
12 Dar când au crezut mesajul pe Filip, care vestea evanghelia privitoare la împărăţia lui Isus Cristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei.
13 Şi însuşi Simon a crezut şi a fost botezat. Şi-l urma pe Filip peste tot, uimit de marile semne şi minuni pe care le făcea acesta.
14 Când au auzit apostolii, care erau în Ierusalim, că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,
15 care, când au venit, s-au rugat pentru ei să primească Duhul Sfânt,
16 fiindcă nu venise încă peste ei. Ei nu fuseseră botezaţi decât în numele Domnului Isus.
17 Atunci Petru şi Ioan şi-au pus mâinile peste credincioşii aceia şi ei au primit Duhul Sfânt.
18 Când a văzut Simon lucrul acesta – că Duhul Sfânt se primeşte atunci când apostolii îşi puri mâinile peste capul oamenilor – a oferit bani să cumpere puterea aceasta.
19 „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, exclamă el, ca atunci când îmi pun şi eu mâinile peste oameni, să primească Duhul Sfânt.”
20 Dar Petru a răspuns: „Banii tăi să piară împreună cu tine, fiindcă ai crezut că darul lui Dumnezeu se poate cumpăra cu bani!
21 Tu n-ai nici parte, nici sorţ în slujba aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22 Pocăieşte-te, deci, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului, poate îţi va ierta gândul inimii tale.
23 Fiindcă văd că eşti plin de amărăciune şi prins în lanţul păcatului.”
24 Răspunzând, Simon a zis: „Rugaţi-vă voi la Domnul pentru mine, să nu vină peste mine tot ce aţi spus.”
25 După ce au mărturisit şi au predicat în Samaria, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, poposind pe drum în câteva sate samaritene ca să le predice şi lor Evanghelia (vestea bună).
26 În ce-l priveşte pe Filip, un înger al Domnului i-a zis: „Ieşi la drumul ce duce din Ierusalim prin Deşertul Gaza, ca să soseşti acolo pe la amiază.”
27 El a făcut cum i s-a spus, când, ce să vezi, cine venea pe drum, dacă nu însuşi Ministrul de finanţe al Etiopiei, un eunuc cu mare autoritate sub regina Candace. El fusese la Ierusalim să se închine la templu,
28 şi se întorcea acum în carul său, citind cu voce tare din cartea profetului Isaia.
29 Duhul Sfânt i-a spus lui Filip: „Du-te într-acolo şi mergi alături de car!”
30 Filip alergă şi auzi ce citea omul şi-l întrebă: „Înţelegi ce citeşti?”
31 „Bineînţeles că nu!” răspunse omul. „Cum aş putea înţelege dacă nu are cine să mă înveţe?” Şi se rugă de Filip să urce în car şi să ia loc lângă el.
32 Pasajul din Scriptură pe care îl citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere, şi, precum mielul e fără grai în faţa celor care-l tund, aşa nu şi-a deschis el gura.
33 În umilirea ce i s-a adus, i-a fost refuzată dreptatea; şi cine va putea exprima răutatea poporului din generaţia sa? Fiindcă viaţa i-a fost luată de pe pământ.”
34 Eunucul l-a întrebat pe Filip: „Isaia se referă aici la el însuşi sau la altcineva?
35 Astfel, Filip a plecat de la acest text al Scripturii şi apoi s-a referit la multe alte pasaje, spre a-i vorbi despre Isus.
36 Cum mergeau aşa, au ajuns la un moment dat lângă o mică oază de apă şi eunucul a zis: „Iată apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?”
37 „Nimic nu te împiedică, răspunse Filip, dacă crezi din toată inima.” Şi eunucul a zis: „Da, cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu!”
38 Apoi opri carul şi amândoi coborâră în apă şi Filip îl boteză.
39 Când ieşiră din apă, Duhul Domnului îl răpi pe Filip şi eunucul nu-l mai văzu, dar porni mai departe la drum, bucurându-se nespus în inima lui.
40 Între timp, Filip s-a trezit în localitatea Azot. A predicat Evanghelia, acolo şi în toate celelalte oraşe până a ajuns la Cezareea.
1 Dar Saul, suflând peste tot ameninţări şi înverşunat să-i nimicească pe creştini până la unul, s-a dus la marele preot din Ierusalim.
2 A cerut o scrisoare adresată sinagogilor din Damasc, prin care solicita colaborarea acestora la prigonirea tuturor credincioşilor aflaţi acolo, atât bărbaţi, cât şi femei, spre a-i aduce la Ierusalim, legaţi în lanţuri.
3 Pe când se apropia de Damasc cu această misiune, deodată a strălucit asupra sa o lumină orbitoare din cer.
4 El căzu la pământ şi auzi o voce din cer, zicându-i: „Pavele! Pavele! De ce mă persecuţi?”
5 „Cine eşti, tu, învăţătorule?”, întrebă Pavel. Şi vocea răspunse: „Eu sunt Isus, cel pe care-l prigoneşti!
6 Acum ridică-te şi du-te în oraş, să aştepţi acolo instrucţiunile pe care am să ţi le dau.”
7 Oamenii care erau cu Pavel au amuţit de uimire, întrucât au auzit o voce dar n-au văzut pe nimeni.
8 Când se ridică Pavel de jos, constată că e orb. Trebui să fie dus de mână la Damasc
9 şi rămase acolo trei zile, orb în continuare, fără să mănânce şi fără să bea în tot acest timp.
10 Acum, era în Damasc un credincios pe nume Anania. Domnul i-a vorbit într-o viziune, strigându-l: „Anania!” „Da, Doamne!” răspunse el.
11 Şi Domnul îi spuse: „Du-te până la Strada Dreaptă şi vei găsi acolo casa unui om, numit Iuda, şi întreabă de unul Pavel din Tars. El mi se roagă chiar în clipa de faţă,
12 fiindcă i-am arătat viziunea unui om, pe nume Anania, care intră şi-şi pune mâinile peste el, ca să-şi recapete vederea!”
13 „Vai, Doamne,” exclamă Anania, „dar am auzit ce groaznic s-a purtat el cu credincioşii din Ierusalim
14 şi am prins de veste că are la el mandate de arestare de la mai-marii preoţilor, prin care este împuternicit să-i aresteze pe toţi credincioşii din Damasc!”
15 Dar Domnul i-a zis:„Du-te şi fă cum ţi-am spus, căci Pavel e unealta aleasă de mine să-mi ducă mesajul la urechile neamurilor şi înaintea regilor, precum şi la poporul Israel.
16 Şi îi voi arăta cât va trebui să sufere pentru mine.”
17 Astfel, Anania plecă şi, găsindu-l pe Pavel, îşi puse mâinile peste el şi zise: „Frate Pavel, Domnul Isus, care ţi-a apărut pe drum, m-a trimis ca să fii umplut cu Duhul Sfânt şi să-ţi recapeţi vederea.”
18 Într-o clipită (ca şi când i-ar fi căzut nişte solzi de pe ochi) Pavel văzu din nou şi fu botezat numaidecât.
19 Apoi mâncă şi prinse putere. Rămase cu credincioşii din Damasc vreo câteva zile
20 şi apoi plecă imediat la sinagogă să spună la toţi cei de acolo Vestea cea Bună despre Isus – că într-adevăr el este Fiul lui Dumnezeu.
21 Toţi cei care-l auzeau rămâneau uimiţi. „Nu e acesta cel care-i persecuta atât de aprig pe ucenicii lui Isus la Ierusalim?” întrebau ei. „În plus mai auzim că şi aici ar fi venit să-i aresteze pe toţi şi să-i ducă în lanţuri la mai-marii preoţilor.”
22 Pavel predica cu tot mai multă înflăcărare şi evreii din Damasc n-au putut combate dovezile aduse de el potrivit cărora, într-adevăr, Isus este Cristosul.
23 După un timp, conducătorii evrei şi-au pus în gând să-l omoare.
24 Dar Pavel fu înştiinţat de planurile lor, anume că pândeau la porţile oraşului, zi şi noapte, gata să-l asasineze.
25 Astfel, în timpul nopţii câţiva prozeliţi de-ai săi l-au coborât într-un coş, printr-o spărtură din zidul cetăţii.
26 Ajungând la Ierusalim, el încercă să ia legătură cu credincioşii, dar tuturor le era frică de el. Credeau că e un impostor.
27 Atunci Barnaba l-a dus la apostoli şi le-a spus cum îl văzuse Pavel pe Domnul în drum spre Damasc, ce-i spusese Domnul şi cum a predicat cu convingere în numele lui Isus.
28 Atunci l-au acceptat, şi după aceea putea fi văzut tot timpul împreună cu credincioşii,
29 predicând cu îndrăzneală în numele Domnului. Dar mai târziu, nişte evrei care vorbeau limba greacă, cu care polemizase el, au complotat să-l omoare.
30 Când au auzit însă ceilalţi credincioşi de această primejdie, l-au dus la Cezareea; apoi l-au trimis acasă la el în Tars.
31 Între timp, biserica a avut un răgaz de pace pe tot cuprinsul Iudeii, Galileii şi Samariei, vreme în care şi-a sporit forţele şi numărul membrilor. Credincioşii au învăţat cum să umble în teama de Domnul şi în mângâierea Duhului Sfânt.
32 Petru cutreiera din loc în loc ţinuturile, vizitându-i, şi în această călătorie a ajuns şi la credincioşii din oraşul Lida.
33 Acolo, a întâlnit un om cu numele de Enea, un paralitic care nu se ridicase din pat de opt ani.
34 Petru îi spuse: „Enea! Isus Cristos te-a vindecat. Scoală-te şi fă-ţi patul! Şi el fu vindecat în clipa aceea.
35 Atunci întreaga populaţie a Lidei şi a Saronului s-a întors spre Domnul când l-a văzut pe Enea umblând din nou.
36 În cetatea Iopa, era o femeie numită Dorea („Gazela”), o credincioasă care întotdeauna făcea bine altora, mai cu seamă celor săraci.
37 Cam în vremea aceasta, ea se îmbolnăvi şi muri. Prietenii ei o pregătiră de înmormântare şi o aşezară pe catafalc, într-o odaie de sus.
38 Dar când aflară că Petru e prin apropiere, chiar în Lida, trimiseră doi bărbaţi să-l roage stăruitor să se întoarcă cu ei la Iopa.
39 El se învoi şi, de îndată ce sosi, fu dus de ei în camera unde zăcea Dorea, încăperea era plină de văduve bocitoare, care-şi arătau una alteia hainele pe care le făcuse Dorea pentru ele.
40 Dar Petru le rugă pe toate să iasă din odaie. Apoi îngenunche şi se rugă. Întorcându-se către corpul neînsufleţit, zise: „Ridică-te, Dorea”, şi ea deschise ochii.
41 El îi dădu mâna şi o ajută să se ridice, după care îi chemă pe credincioşi şi pe văduve şi le-o dădu înapoi vie.
42 Vestea aceasta s-a răspândit cu iuţeală în tot oraşul şi mulţi au crezut în Domnul.
43 Petru a rămas la Iopa o vreme, în casa tăbăcarului Simon.
1 În Cezareea, trăia un ofiţer din armata romană, Corneliu, un căpitan al unui regiment italian.
2 El era un om evlavios, cu adâncă veneraţie, şi aşa era toată familia lui. Dădea la săraci cu mărinimie şi era un om al rugăciunii.
3 Într-o zi, după-amiază, fiind treaz complet, a avut o viziune – era cam pe la ora trei – şi în această viziune văzu un înger al lui Dumnezeu venind spre el. „Corneliu!”, zise îngerul.
4 Corneliu îl privi cu ochii mari de groază. „Ce doriţi, domnule?”, îl întrebă el pe înger. Şi îngerul răspunse: „Rugăciunile şi milosteniile tale n-au rămas nebăgate în seamă de Dumnezeu.
5 Trimite nişte oameni la Iopa să-l găsească pe unul cu numele de Simon Petru,
6 care găzduieşte la Simon tăbăcarul, lângă ţărmul mării, şi invită-l să-ţi facă o vizită.”
7 De îndată ce plecă îngerul, Corneliu chemă doi dintre slujitori din casă împreună cu un soldat evlavios, din garda sa personală,
8 şi le spuse ce s-a întâmplat, trimiţându-i la Iopa.
9 A doua zi, pe când se apropiau de oraş, Petru s-a suit pe acoperişul drept al casei sale să se roage.
10 Era pe la amiază şi îi era foame, dar în timp ce se pregătea masa de prânz, el căzu în extaz.
11 Văzu cum se deschide cerul şi este aşezat pe pământ un cearşaf mare de pânză de canava, suspendat de cele patru colţuri ale sale.
12 În cearşaf se găseau tot felul de animale, şerpi şi păsări, care constituiau hrană interzisă pentru evrei.
13 Apoi o voce îi spuse: „Dă-i drumul, taie şi mănâncă pe care-l doreşti dintre ele.”
14 „Ba nu, Doamne,” făcu Petru, „niciodată în viaţa mea n-am mâncat asemenea făpturi, fiindcă sunt interzise de legile noastre evreieşti.”
15 Vocea grăi din nou: „Nu-l contrazice pe Dumnezeu! Dacă el spune că un lucru e cuşer, atunci aşa e.”
16 Aceeaşi viziune s-a repetat de trei ori. Apoi cearşaful fu ridicat din nou la cer.
17 Petru era într-o mare nedumerire. Ce să însemne viziunea? Şi ce i se cerea să facă? Tocmai atunci găsiră casa şi oamenii trimişi de Corneliu şi se opriră la poartă,
18 întrebând dacă acolo locuieşte Simon Petru.
19 Între timp, pe când îşi făcea Petru tot felul de idei cu privire la viziune, Duhul Sfânt i-a spus: „Au venit trei bărbaţi să te vadă.
20 Du-te de-i întâmpină şi mergi cu ei. Totul e în regulă; eu i-am trimis.”
21 Prin urmare, Petru coborî de pe acoperiş. „Eu sunt omul pe care-l căutaţi”, zise el. „Poftim, ce doriţi?”
22 Atunci ei îi vorbiră de Corneliu, ofiţerul roman, un om cumsecade şi evlavios, bine văzut de evrei, şi cum îl învăţase un înger să trimită după Petru ca să-i poată comunica ce doreşte Dumnezeu de la el.
23 Atunci Petru îi pofti înăuntru şi-i găzdui peste noapte. A doua zi, se duse cu ei, însoţit fiind de alţi credincioşi din Iopa.
24 A doua zi sosiră în Cezareea, fiind aşteptaţi de Corneliu, care îşi chemase rudele şi prietenii apropiaţi să-l cunoască pe Petru.
25 Cum intră Petru în casa lui, Corneliu se proşternu înaintea lui, închinându-i-se.
26 Dar Petru îi zise: „Ridică-te în picioare! Căci nu sunt decât un om!”
27 El se ridică şi statură de vorbă un timp, după care intrară în încăperea unde erau adunaţi ceilalţi.
28 Petru li se adresă cu cuvintele: „Ştiţi că este neîngăduit unui bărbat iudeu să se lipească sau să vină în casa unuia de alt neam; şi totuşi mie Dumnezeu mi-a arătat într-o viziune că nu am voie să consider pe nimeni inferior.
29 Astfel, am venit îndată ce s-a trimis după mine. Acum spuneţi-mi ce doriţi.”
30 Corneliu a răspuns: „Acum patru zile mă rugam ca de obicei la ora aceasta a după-amiezii, când deodată apăru un om în faţa mea stând în pi cioare, îmbrăcat într-o mantie strălucitoare.
31 El îmi spuse: «Corneliu, rugăciunile tale au fost ascultate iar milosteniile ţi-au fost luate în seamă de Dumnezeu!
32 Acum trimite nişte oa meni la Iopa şi cheamă-l încoace pe Simon Petru, care stă în casa lui Simon tăbăcarul, lângă ţărmul mării.»
33 Deci am trimis imediat după tine şi bine ai făcut că ai venit atât de repede. Acum, iată-ne, aşteptăm înaintea Domnului şi ardem de nerăbdare să auzim ce ţi-a comunicat el să ne spui!”
34 Atunci Petru răspunse astfel „Văd cât se poate de limpede că evrei: nu sunt singurii favorizaţi de Domnul!
35 În fiecare naţiune el îşi are pe ai săi care i se închină şi fac fapte bune, fiind plăcuţi lui Dumnezeu.”
36 Sunt sigur că aţi auzit despre Vestea cea Bună pentru poporul Israel – că există pace cu Dumnezeu prin Isus, Mesia, care este Domnul întregului univers.
37 Mesajul acesta s-a răspândit în toată Iudeea, începând cu Ioan Botezătorul din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan.
38 Şi nu mă îndoiesc că mai ştiţi şi aceea că Isus din Nazaret a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere şi a cutreierat peste tot, făcând bine şi vindecând pe toţi cei stăpâniţi de demoni, fiindcă Dumnezeu era cu el.
39 Iar noi, apostolii, suntem martorii a tot ce a făcut el pe tot cuprinsul Israelului şi în Ierusalim, unde a fost răstignit.
40 Dar Dumnezeu l-a înviat după trei zile şi l-a arătat unor martori pe care Dumnezeu îi alesese mai dinainte –
41 nu marelui public, ci nouă, celor care am mâncat şi am băut cu el după învierea sa din morţi.
42 Şi el ne-a trimis să predicăm Evanghelia pretutindeni şi să adeverim că Isus este cel rânduit de Dumnezeu să fie judecătorul tuturor – şi al viilor, şi al morţilor.
43 Toţi profeţii au scris despre el, afirmând că oricui crede în el i se vor ierta păcatele prin numele său.”
44 Tocmai pe când rostea Petru aceste cuvinte, Duhul Sfânt s-a coborât asupra celor ce ascultau.
45 Evreii care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt poate fi dat şi ne-evreilor.
46 Nu mai încăpea îndoială că acest lucru s-a în-tâmplat, fiindcă îi auzeau vorbind în alte limbi şi lăudându-l pe Dumnezeu.
47 Petru a întrebat: „Poate cineva să obiecteze pentru faptul că îi botez, acum după ce au primit şi ei Duhul Sfânt, ca şi noi?”
48 Şi, zis şi făcut, îi boteză în numele lui Isus, Mesia. După aceea Corneliu îl rugă fierbinte să rămână cu ei câteva zile.
1 Curând a ajuns la urechea apostolilor şi a celorlalţi fraţi din Iudeea vestea că şi ne-evreii au fost convertiţi.
2 Dar când se înapoie Petru la Ierusalim, credincioşii evrei îl criticară.
3 „Te-ai amestecat cu neamurile, ba încă ai stat la masă cu ei”, îl învinuiră aceştia.
4 Atunci Petru le povesti cu de-amănuntul cum s-au petrecut lucrurile:
5 „Într-o zi la Iopa”, spuse el, „pe când mă rugam, am avut o vedenie: se făcea că un cearşaf uriaş cobora din cer, ţinut de cele patru colţuri ale sale.
6 În cearşaf erau tot soiul de animale, reptile şi păsări pe care noi nu avem voie să le mâncăm.
7 Şi am auzit o voce, zicând: «Taie şi mănâncă tot ce pofteşti.»
8 «Ba nu, Doamne, am răspuns eu, fiindcă n-am mâncat niciodată ceva interzis de legile noastre evreieşti!»
9 Dar vocea s-a auzit din nou: «Nu zice că nu e permis, când Dumnezeu spune că e!»
10 Lucrul s-a întâmplat de trei ori, înainte ca cearşaful cu tot ce conţinea să se facă nevăzut.
11 Chiar atunci, trei oameni care veniseră să mă ia cu ei la Cezareea sosiră în casa unde stăteam.
12 Duhul Sfânt mi-a spus să merg cu ei şi să nu mă îngrijoreze faptul că nu sunt evrei. Fraţii aceştia, şase, m-au însoţit şi în curând am ajuns în casa celui care trimesese solii.
13 El ne-a spus cum îi apăruse un înger şi-i spusese să trimită soli la Iopa, să-l găsească pe Simon Petru.
14 «El îţi va spune cum poţi fi mântuit tu şi toată familia ta» îi spuse îngerul.
15 Ei bine, atunci am început să le spun Vestea cea Bună, dar nici n-am început bine, că Duhul Sfânt a şi căzut asupra lor, aşa cum se coborâse şi asupra noastră la început.
16 Atunci m-am gândit la cuvintele Domnului, când a zis: «Da, Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt».
17 Şi întrucât Dumnezeu este acela care le-a dat acestor ne-evrei acelaşi dar pe care ni l-a dat şi nouă când am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu să mă opun?”
18 Când au auzit ceilalţi acestea, n-au mai avut nici o obiecţie, deoarece au primit răspuns la nedumeririle lor. Ei au început să-l slăvească pe Dumnezeu. „Da”, au zis ei, „Dumnezeu le-a dat şi ne-evreilor privilegiul de a se întoarce la el şi de a primi viaţă veşnică!”
19 Între timp, credincioşii care fugiseră din Ierusalim în timpul persecuţiilor ce au urmat după moartea lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, Cipru şi Antiohia, răspândind Vestea cea Bună, dar numai la evrei.
20 Cu toate acestea, unii din credincioşii care s-au dus în Antiohia venind din Cipru şi Cirena au vestit mesajul lor despre Domnul Isus şi unor greci.
21 Şi Domnul a onorat efortul acesta, aşa încât un mare număr dintre ne-evreii aceştia au devenit credincioşi.
22 Când a auzit biserica din Ierusalim ce s-a întâmplat, l-au trimis pe Barnaba la Antiohia să-i ajute pe noii convertiţi.
23 Când sosi şi el şi văzu ce lucruri minunate a făcut Dumnezeu, se umplu de bucurie şi fu copleşit de emoţie şi-i încuraja pe credincioşi să rămână ataşaţi Domnului, indiferent cât i-ar costa.
24 Barnaba era un om plin de Duhul Sfânt şi puternic în credinţă. Drept urmare, un mare număr de oameni se alăturară Domnului.
25 Apoi Barnaba porni mai departe spre Tars, în căutarea lui Pavel.
26 Când îl găsi, îl aduse înapoi la Antiohia; şi ambii rămăseseră acolo un an întreg, învăţându-i pe numeroşii credincioşi recent convertiţi. (Acolo, în Antiohia, au fost pentru prima dată numiţi credincioşii „creştini.”)
27 În această perioadă, veniră de la Ierusalim în Antiohia nişte profeţi
28 şi unul din ei, numit Agab, se ridică la una din întâlniri să prezică prin Duhul că o mare foamete se va abate asupra ţării Israelului. (Lucrul acesta s-a împlinit în timpul domniei lui Claudius.)
29 Prin urmare, credicioşii s-au hotărât să trimită ajutoare creştinilor din Iudeea, fiecare după posibilităţile lui.
30 Făcură întocmai, încredinţând darurile lor lui Barnaba şi Pavel, pentru ca aceştia să le ducă presbiterilor bisericii din Ierusalim.
1 Cam în vremea aceea, regele Irod a întreprins o acţiune împotriva câtorva credincioşi
2 şi l-a ucis pe apostolul Iacob (fratele lui Ioan).
3 Când a văzut Irod cât de mult a plăcut acest lucru conducătorilor evrei, l-a arestat pe Petru în timpul sărbătorilor de Paşte
4 şi l-a aruncat în închisoare, punându-l sub paza a şaisprezece soldaţi. Intenţia lui Irod era să-l predea pe Petru evreilor pentru a fi executat după Paşte.
5 Dar din rândurile Bisericii se înălţau către Dumnezeu rugăciuni fierbinţi pentru salvarea lui Petru.
6 În noaptea premergătoare zilei în care urma să fie executat, el dormea, legat în lanţuri duble între doi soldaţi, în timp ce alţii făceau de gardă la intrarea închisorii,
7 când deodată s-a făcut lumină în celulă şi apăru un înger al Domnului lângă Petru, îngerul îl lovi cu palma în coastă ca să-l trezească şi-i zise: „Repede! Scoală-te!” Şi lanţurile de la mâini îi căzură.
8 Atunci îngerul îi zise: „Îmbracă-te şi puneţi sandalele.” El făcu aşa. „Acum puneţi haina şi urmează-mă!” îi porunci îngerul.
9 Astfel, Petru părăsi celula, mergând după înger. Dar tot timpul avu impresia că e un vis ori o vedenie şi nu crezu că ceea ce vede se întâmplî aievea.
10 Trecură de primul rând de celule apoi de al doilea şi ajunseră la poarta de fier, care dădea în stradă – şi aceasta li se deschise singură! Astfel, ieşiră şi merseră o bucată de drum împreună, după care îngerul îl părăsi.
11 Atunci Petru îşi dădu seama, în sfârşit, ce se întâmplase. „Deci e chiar adevărat!”, îşi zise el. „Domnul şi-a trimis îngerul şi m-a salvat din mâna lui Irod şi de la ce sperau evreii să-mi facă.”
12 După câteva momente de gândire, porni spre casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, unde erau adunaţi mai mulţi creştini la o întrunire de rugăciune.
13 El bătu la uşa de afară şi o fată cu numele de Roda ieşi să-i deschidă.
14 Când recunoscu vocea lui Petru, fu atât de copleşită de bucurie încât alergă înapoi în casă să le spună că Petru se află chiar acolo în stradă!
15 Ei n-o crezură, ci îi spuseră: „Nu eşti în toate minţile.” La insistenţele ei însă îşi spuseră: „O fi îngerul său. Pesemne că l-au ucis deja.”
16 Dar Petru tot bătea la uşă. Când s-au dus afară, în cele din urmă, şi au deschis uşa, mirarea lor n-a mai cunoscut margini.
17 El le făcu semn să tacă şi le povesti ce s-a întâmplat şi cum l-a scos Domnul din închisoare. „Comunicaţi lui Iacob şi celorlalţi ce s-a întâmplat”, zise el şi plecă altundeva, unde era mai în siguranţă.
18 În zori, temniţa a fost scena unor mari tulburări. Ce să se fi întâmplat cu Petru?
19 Când trimise Irod după el şi află că nu mai e în închisoare, dădu ordin să fie arestaţi cei şaisprezece gardieni, să fie aduşi în faţa judecătorilor şi condamnaţi la moarte. După aceea plecă la Cezareea, locuind acolo un timp.
20 Pe când se afla acolo, veni să-l viziteze o delegaţie din Tir şi Sidon. El era foarte nemulţumit de locuitorii acestor două oraşe, dar delegaţii se împrieteniră cu Blast, secretarul regal, şi cerură pace, fiindcă oraşele lor depindeau economic de comerţul cu ţara lui Irod.
21 Au obţinut o audienţă la Irod şi, când sosi ziua stabilită, el se îmbrăcă în straiele regale, se aşeză pe tronul său şi le ţinu o cuvântare.
22 La sfârşitul ei, oamenii îl ovaţionară prelung, strigând: „Asta nu e vocea unui om, ci a unui dumnezeu!”
23 Pe loc, un înger al Domnului îl lovi pe Irod cu o boală, încât se umplu de viermi şi muri – fiindcă acceptase închinarea oamenilor, în loc să dea slavă lui Dumnezeu.
24 Evanghelia lui Dumnezeu se răspândea cu repeziciune şi numărul noilor credincioşi creştea tot mai mult.
25 În acest timp, Barnaba şi Saul făcură o vizită la Ierusalim şi, de îndată ce-şi terminară treburile, se întoarseră în Antiohia, luându-l cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
1 Printre profeţii şi învăţătorii bisericii de la Antiohia erau Barnaba şi Simeon (numit şi „Negrul”), Luciu (din Cirena), Manaen (fratele vitreg al regelui Irod) şi Saul.
2 Într-o zi, pe când aceştia se închinau şi posteau, Duhul Sfânt le-a spus: „Lăsaţi-i pe Barnaba şi pe Saul să plece într-o misiune specială pe care le-am pregătit-o.”
3 Deci, după ce au postit şi s-au rugat din nou, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au trimis la drum.
4 Îndrumaţi de Duhul Sfânt, ei au ajuns la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5 Acolo, în oraşul Salamina, au intrat în sinagoga iudeilor şi au predicat. (Ioan Marcu era cu ei, ca ajutor.)
6 După aceea, au predicat din oraş în oraş, de la un capăt la altul al însulei, până când au ajuns în cele din urmă la Pafos, unde au dat peste un vrăjitor evreu cu numele de Bar-Isus, care era un profet fals.
7 El se lipise pe lângă guvernatorul Sergius Paulus, un om înzestrat cu deosebită pricepere şi percepţie spirituală. Guvernatorul îi invită pe Barnaba şi pe Saul să le facă o vizită, deoarece voia să audă mesajul lor din partea lui Dumnezeu.
8 Dar vrăjitorul (pe numele său grec Elymas) s-a amestecat şi el, sfătuindu-l pe guvernator să nu dea nici o ascultare spuselor lui Barnaba, prin aceasta încercând să-l împiedice să creadă în Domnul.
9 Atunci Saul numit şi Pavel, plin de Duhul Sfânt, îl măsură pe vrăjitor de sus până jos, şi-i spuse:
10 „Fiu de diavol ce eşti, plin de toate vicleşugurile şi ticăloşiile tale, duşmanul oricărui lucru bun, până când ai de gând să te împotriveşti Domnului?
11 Acum însă Dumnezeu şi-a pus mâna peste tine, să te pedepsească, şi vei fi lovit cu orbire pentru o vreme.” De îndată omul fu învăluit de ceaţă şi de întuneric şi începu să bâjbâie rugându-se să-l ia cineva de mâna şi să-i arate drumul.
12 Când văzu guvernatorul ce s-a întâmplat, se cutremură în faţa puterii mesajului lui Dumnezeu şi deveni credincios.
13 Apoi Pavel şi cei ce-l însoţeau au părăsit Pafosul, plecând cu o corabie în Pamfilia, debarcând în portul Perga. Acolo Ioan îi părăsi şi se întoarse la Ierusalim.
14 Dar ceilalţi îşi continuară călătoria până la Antiohia, un oraş din provincia Pisidia. În ziua de Sabat, plecară la sinagogă să participe la slujbe.
15 După lectura obişnuită din Cărţile lui Moise şi Profeţi, cei care răspundeau de serviciu le trimiseră un bilet în care le spuneau: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de învăţătură pentru noi, vă rog să poftiţi în faţă. Suntem bucuroşi să vă ascultăm!”
16 Aşadar, Pavel se ridică, îi salută cu un gest, şi începu să vorbească: „Bărbaţi ai lui Israel”, zise el, „precum şi toţi ceilalţi de aici care-l veneraţi pe Dumnezeu, permiteţi-mi să încep cu puţină istorie.
17 „Dumnezeul acestui neam Israel i-a ales pe strămoşii noştri şi i-a onorat în Egipt, izbăvindu-i în chip glorios din sclavia lor.
18 Şi i-a îngrijit timp de patruzeci de ani în peregrinările lor prin pustiu.
19 Apoi a distrus şapte neamuri în Canaan şi a dat Israelului pământul lor drept moştenire.
20 Judecătorii au condus timp de 450 de ani, fiind urmaţi de profetul Samuel.
21 Apoi poporul s-a rugat să li se dea un rege şi Dumnezeu l-a dat pe Saul (fiul lui Chiş), un bărbat din tribul lui Beniamin, care a domnit timp de patruzeci de ani.
22 Dar Dumnezeu l-a înlăturat din funcţie şi l-a pus rege pe David, despre care Dumnezeu a zis: «David (fiul lui Isai) este un om după inima mea, căci el mă va asculta.»
23 Şi tocmai unul din descendenţii Regelui David, Isus, este Salvatorul lui Israel pe care l-a făgăduit Dumnezeu!
24 Dar, înainte de a veni el, Ioan Botezătorul a predicat despre nevoia întregului Israel de a se întoarce din păcat la Dumnezeu.
25 Pe când se afla Ioan la sfârşitul misiunii sale, a întrebat: «Credeţi că eu sunt Mesia? Nicidecum! Dar Mesia va veni în curând şi, în comparaţie cu el, eu sunt cu totul neînsemnat.»
26 Fraţilor – fii ai lui Avraam, şi voi, ne-evrei care-l veneraţi pe Dumnezeu – mântuirea aceasta e pentru noi toţi!
27 Evreii din Ierusalim şi conducătorii lor au împlinit profeţia despre uciderea lui Isus; fiindcă ei nu l-au recunoscut şi nu şi-au dat seama că este chiar acela despre care scriseseră profeţii, deşi auzeau cuvintele profeţilor când se citeau în fiecare Sabat.
28 Ei n-au găsit nici un motiv temeinic ca să-l execute, totuşi, în ciuda acestui fapt, i-au cerut lui Pilat să-l omoare.
29 După ce au împlinit toate profeţiile privitoare la moartea sa, el a fost dat jos de pe cruce şi aşezat într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu l-a adus din nou la viaţă!
31 Şi a fost văzut de multe ori în cursul zilelor ce au urmat de cei care-l însoţiseră la Ierusalim, venind din Galileea. Oamenii aceştia au adeverit neîncetat acest lucru prin mărturie publică.
32 Şi acum Barnaba şi cu mine ne aflăm aici pentru a vă aduce această Veste Bună – că promisiunea făcută de Dumnezeu strămoşilor noştri s-a împlinit în zilele noastre,
33 prin aceea că Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morţi. La asta se referă Psalmul al doilea când zice despre Isus: «Astăzi te-am glorificat în calitatea de fiu al meu.»
34 Căci Dumnezeu făgăduise să-l aducă din nou la viaţă, pentru ca apoi să nu mai moară niciodată. Acest lucru e afirmat în Scriptura care zice: «Voi împlini faţă de tine minunata promisiune pe care i-am făcut-o lui David».
35 Într-alt Psalm, a explicat pe larg, zicând: «Dumnezeu nu v-a îngădui ca Sfintul lui să vadă putrezirea».
36 Aceasta nu se referea la David. deoarece, după ce David şi-a slujit generaţia conform voii lui Dumnezeu, a murit şi a fost îngropat iar trupul său a putrezit.
37 Dimpotrivă, era o referire la altul – cineva înviat de Dumnezeu şi al cărui trup nu a fost deloc atins de ravagiile morţii.
38 Ascultaţi dar, fraţilor! În omul acesta, Isus, există iertare pentru păcatele voastre.
39 Oricine se încrede în el este eliberat de orice vină şi este declarat neprihănit – lucru pe care legea evreiască nu-l putea realiza niciodată.
40 O, luaţi aminte! Nu faceţi să vi se aplice şi vouă cuvintele profeţilor. Căci ei ziceau:
41 «Priviţi şi pieriţi, voi cei care dispreţuiţi adevărul, căci am să fac ceva în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veţi crede când va fi vestit.»”
42 Plecând de la sinagogă în ziua aceea, oamenii l-au rugat pe Pavel să mai vină pe la ei şi să le vorbească şi săptămâna următoare.
43 Şi mulţi evrei şi ne-evrei evlavioşi care se închinau în sinagogă au mers în urma lui Pavel şi Barnaba pe stradă, în timp ce aceştia îi îndemnau să primească îndurările oferite de Dumnezeu.
44 Săptămâna următoare, tot oraşul veni să-i asculte predicând Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Dar când văzură conducătorii evrei câtă lume s-a adunat, deveniră geloşi şi blestemară, căutând să contrazică tot ce spusese Pavel.
46 Atunci Pavel şi Barnaba luară cuvântul cu îndrăzneală şi spuseră următoarele: „A fost necesar ca această Veste Bună de la Dumnezeu să vi se dea întâi vouă, evreilor. Dar întrucât voi aţi respins-o şi v-aţi arătat nevrednici de viaţa veşnică, ei bine, o vom oferi ne-evreilor.
47 Căci lucrurile se petrec exact aşa cum a poruncit Domnul când a zis: «V-am făcut o lumină pentru neamuri, să-i conduceţi şi pe cei de la marginile pământului la mântuirea mea.»”
48 La auzul acestor cuvinte, Neamurile s-au bucurat foarte mult şi au primit cu drag mesajul lui Pavel; şi toţi cei care fuseseră destinaţi pentru viaţa veşnică au crezut.
49 Astfel, mesajul lui Dumnezeu s-a răspândit prin toată regiunea aceea.
50 Atunci, conducătorii evrei au aţâţat atât pe femeile devotate, cât şi pe conducătorii civici ai oraşului şi au incitat o gloată împotriva lui Pavel şi Barnaba, alungându-i din oraş.
51 Dar ei şi-au scuturat praful de pe picioare împotriva acelui oraş şi au plecat mai departe spre oraşul Iconia.
52 Iar convertiţii pe care-i făcuseră acolo au rămas plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
1 La Iconia, Pavel şi Barnaba s-au dus împreună la sinagogă şi au predicat cu atâta putere şi energie, încât mulţi – atât dintre evrei, cât şi dintre ne-evrei – au crezut.
2 Dar evreii care sfidau mesajul lui Dumnezeu au stârnit printre ne-evrei neîncredere în Pavel şi Barnaba, spunând tot felul de lucruri rele despre ei.
3 Cu toate acestea, ei au rămas acolo vreme îndelungată, predicând cu îndrăzneală şi Domnul confirma faptul că mesajul lor venea de la el, dăruindu-le putere să facă minuni mari.
4 Dar locuitorii oraşului aveau păreri împărţite despre ei. Unii erau de acord cu conducătorii evrei, pe când alţii luau partea apostolilor.
5 Când au aflat Pavel şi Barnaba că se pusese la cale un complot menit să aţâţe o gloată de ne-evrei, evrei şi conducătorii acestora, pentru a-i ataca şi a-i ucide cu pietre,
6 fugiră să-şi salveze vieţile, în oraşele Liconia, Listra, Derbe şi în zona învecinată,
7 predicând acolo Vestea Bună.
8 În timpul şederii în Listra, dădură peste un om cu picioarele schiloade, care era aşa din naştere şi nu umblase niciodată.
9 El îl asculta pe Pavel în timp ce predica iar Pavel îl observă şi-şi dădu seama că omul avea credinţa vindecării.
10 Astfel Pavel îi strigă: „Ridică-te!” Şi omul sări în picioare şi începu să umble.
11 Când văzu mulţimea care asculta ce-a făcut Pavel, strigă (bineînţeles în dialectul lor local): „Oamenii aceştia sunt zei cu trupuri omeneşti!”
12 Stabiliră că Barnaba e zeul grec Jupiter iar Pavel, întrucât era vorbitorul principal, fu considerat Mercur.
13 Preotul local al templului lui Jupiter îi aşteptă la marginea oraşului şi le aduse care întregi cu flori şi boi sacrificaţi, în faţa mulţimii.
14 Dar când văzură Barnaba şi Pavel ce se întâmplă, îşi sfâşiară hainele cuprinşi de consternare şi alergară printre oameni, strigând:
15 „Oameni buni! Ce faceţi? Şi noi suntem nişte fiinţe omeneşti ca voi! Am venit să vă aducem Vestea Bună că sunteţi invitaţi să vă întoarceţi de la închinarea în faţa acestor lucruri fără sens şi să vă rugaţi, în schimb, Dumnezeului celui viu, care a făcut cerul şi pământul şi marea şi tot ce se găseşte în ele.
16 În zilele de odinioară, el îngăduise popoarelor să-şi vadă fiecare de drumul lor,
17 dar el nu s-a lăsat niciodată fără martori; întotdeauna au existat lucruri care să amintească de el – faptele sale bune, cum ar fi ploaia şi recoltele bogate, asigurându-vă hrană şi bucurie.”
18 Dar, chiar şi aşa, Pavel şi Barnaba abia îi puteau împiedica pe oameni să le aducă jertfe.
19 Nu trecură decât vreo câteva zile, şi sosiră nişte evrei de la Antiohia şi Iconia. Aceştia transformară mulţimea într-o gloată setoasă de sânge, care aruncă cu pietre în Pavel şi-l târî afară din oraş, după toate aparenţele mort.
20 Dar Pavel, înconjurat de credincioşii care făcuseră cerc în jurul lui, se ridică şi se întoarse în oraş. A doua zi, porni mai departe împreună cu Barnaba spre Derbe.
21 După ce predicară şi acolo Vestea Bună şi făcură mulţi adepţi, se întoarseră din nou în Listra, Iconia şi Antiohia,
22 unde îi ajutară pe credincioşi să crească în dragoste faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii. Îi îndemnară să-şi păstreze credinţa, în ciuda persecuţiilor, amintindu-le că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intre prin multe greutăţi şi necazuri.
23 De asemenea, Pavel şi Barnaba mai numiră presbiterii în fiecare biserică şi se rugară pentru ei cu post, încredinţându-i în grija Domnului în care se încredeau.
24 Apoi se deplasară din nou la Pamfilia, trecând prin Pisidia,
25 predicară iarăşi în Perga şi îşi continuară călătoria spre Atalia.
26 În cele din urmă, se întoarseră cu corabia la Antiohia, de unde îşi începuseră călătoria şi unde fuseseră încredinţaţi în mâna lui Dumnezeu pentru misiunea ce era acum terminată.
27 La sosire, chemară laolaltă pe credincioşi şi făcură o dare de seamă asupra călătoriei, relatându-le cum a deschis Dumnezeu uşa credinţei şi pentru ne-evrei.
28 Şi rămaseră acolo împreună cu credincioşii din Antiohia multă vreme.
1 Pe când se aflau Pavel şi Barnaba la Antiohia, sosiră nişte oameni din Iudeea, învăţându-i pe credincioşi că dacă nu respectă datina evreiască străbună a tăierii împrejur, nu pot fi mântuiţi.
2 Pavel şi Barnaba discutară cu ei această chestiune îndelung, până când în cele din urmă credincioşii ii trimiseră la Ierusalim, însoţiţi de câţiva oameni din localitate, să stea de vorbă cu apostolii şi cu bătrânii în legătură cu această controversă
3 După ce au fost însoţiţi de întreaga adunare până la ieşirea din oraş, delegaţii porniră mai departe spre Ierusalim, făcând popas în oraşele Feniciei şi Samariei ca să viziteze credincioşii şi să le spună – spre bucuria tuturor – că şi ne-evreii au început să fie convertiţi.
4 Sosind la Ierusalim, se întâlniră cu conducătorii bisericii – fiind de faţă toţi apostolii şi bătrânii – şi Pavel cu Barnaba le făcură o dare de seamă despre tot ce a realizat Dumnezeu prin misiunea lor.
5 Dar atunci câţiva oameni, care fuseseră farisei înainte de convertire, se ridicară brusc în picioare susţinând că toţi ne-evreii convertiţi trebuie să fie tăiaţi împrejur şi obligaţi să ţină toate datinele şi ceremoniile evreieşti.
6 Prin urmare, apostolii şi bătrânii bisericii fixară o altă întrunire, ca să discute această problemă.
7 După o discuţie îndelungată, Petru se ridică şi luă cuvântul astfel: „Fraţilor, ştiţi cu toţii că Dumnezeu m-a ales dintre voi cu mult timp în urmă, să predic Vestea Bună ne-evreilor, pentru ca şi ei să poată crede.
8 Dumnezeu, care cunoaşte inimile oamenilor, a confirmat faptul că îi primeşte şi pe ne-evrei, dăruindu-le Duhul Sfânt aşa cum ni l-a dat şi nouă.
9 El nu a făcut nici o deosebire între ei şi noi, deoarece le-a curăţit şi lor vieţile prin credinţă, aşa cum a făcut cu vieţile noastre.
10 Iar acum voi aveţi pretenţia să-l corectaţi pe Dumnezeu, împovărând ne-evreii cu un jug pe care nici noi, nici părinţii noştrii nu am fost în stare să-l purtăm?
11 Nu credeţi că toţi suntem salvaţi în acelaşi fel, prin darul fără plată al Domnului Isus?”
12 Discuţiile au încetat în momentul acela şi toţi şi-au îndreptat atenţia asupra lui Barnaba şi Pavel, ca să audă despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu prin ei în mijlocul ne-evreilor.
13 Când au terminat ei, a luat cuvântul Iacob. „Fraţilor”, a spus el, „vă rog să mă ascultaţi:
14 Petru v-a relatat despre prima ocazie când Dumnezeu i-a vizitat pe ne-evrei, pentru a face din ei un popor care să aducă cinste numelui său.
15 Iar faptul că ne-evreii se convertesc corespunde cu ceea ce au prezis profeţii. Bunăoară, ascultaţi ce spune profetul Amos:
16 După aceea, spune Domnul, mă voi întoarce şi voi reînnoi contractul meu cu David, care a fost desfăcut,
17 pentru ca şi neamurile să-l descopere pe Domnul – toţi cei care sunt însemnaţi cu numele meu.
18 Asta spune Domnul, cel care-şi dezvăluie sensurile adânci întocmite dintru început.
19 Aşadar, socotesc că nu ar trebui să mai stăruim ca ne-evreii care se întorc la Dumnezeu să ţină legile evreieşti,
20 ci doar să le scriem să se abţină de la consumul cărnii jertfite idolilor, de la orice formă de adulter şi de la consumul cărnii cu sânge al animalelor strangulate.
21 Căci împotriva acestor lucruri s-a predicat în sinagogile evreieşti în fiecare Sabat, generaţii de-a rândul.”
22 Atunci apostolii şi bătrânii, împreună cu întreaga adunare, au votat să fie trimişi delegaţi la Antiohia împreună cu Pavel şi Barnaba, ca să le aducă la cunoştinţă hotărârea ce s-a luat. Bărbaţii aleşi fură doi conducători ai bisericii – Iuda (numit şi Barsaba) şi Sila.
23 Iată conţinutul scrisorii pe care au luat-o cu ei: „Din partea apostolilor, bătrânilor şi a fraţilor din Ierusalim. Către: fraţii dintre Neamuri de la Antiohia, Siria şi Cilicia. Salutări!
24 Aflăm că unii din credincioşii de aici v-au tulburat şi au pus sub semnul întrebării mântuirea voastră, dar să ştiţi că nu din partea noastră primiseră astfel de îndemnuri.
25 De aceea, ni s-a părut o măsură înţeleaptă, după ce mai întâi luaserăm o hotărâre în unanimitate, să vă trimitem aceşti doi reprezentanţi oficiali, alături de prea iubiţii noştri Barnaba şi Pavel.
26 Oamenii aceştia, Iuda şi Sila, care şi-au pus viaţa în joc de dragul Domnului nostru Isus Cristos
27 vor confirma prin viu grai ce am hotărât noi cu privire la problema voastră.
28 Căci i s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu vă mai împovărăm cu o mulţime de legi evreieşti,
29 afară de aceea de a vă abţine de la consumul hranei închinate idolilor şi de la carnea cu sânge provenind de la animalele strangulate şi, bineînţeles, de la adulter. Dacă faceţi aşa, este suficient. Rămâneţi cu bine.”
30 Cei patru soli porniră îndată la drum spre Antiohia, unde convocară o adunare generală a creştinilor şi le transmiseră scrisoarea.
31 Şi mare fu bucuria întregii biserici în ziua aceea când o citiră.
32 Atunci Iuda şi Sila, amândoi profeţi, le ţinură credincioşilor predici lungi, încurajându-i şi întărindu-le credinţa.
33 Ei rămaseră câteva zile, după care se întoarseră la Ierusalim ducând cu ei salutări şi mulţumiri celor care-i trimiseseră.
34 Totuşi Sila s-a decis să rămână acolo
35 iar Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, să-i ajute pe alţii care învăţau şi predicau acolo.
36 Peste câteva zile, Pavel îi propuse lui Barnaba să se înapoieze amândoi în Pamfilia şi să viziteze fiecare oraş pe unde predicaseră mai înainte, ca să vadă cum progresează credincioşii convertiţi.
37 Barnaba fu de acord şi îşi exprima dorinţa de a-l lua cu ei şi pe Ioan Marcu.
38 Dar lui Pavel nu-i plăcu de loc ideea, întrucât Ioan Marcu îi părăsise în Pamfilia.
39 Dezacordul lor în această privinţă a fost atât de ascuţit, încât ei s-au despărţit. Barnaba îl luă cu el pe Marcu şi se îmbarcară cu destinaţia Cipru,
40 în vreme ce Pavel îl alese pe Sila şi, cu binecuvântarea credincioşilor,
41 porniră spre Siria şi Cilicia să îmbărbăteze bisericile de acolo.
1 Pavel şi Sila s-au dus mai întâi la Derbe şi de acolo la Listra, unde l-au întâlnit pe Timotei, un credincios a cărui mamă era o evreică creştină dar al cărui tată era grec.
2 Fraţii din Listra şi Iconia aveau o părere foarte bună despre Timotei,
3 ceea ce l-a făcut pe Pavel să-l invite cu ei în călătorie. Din respect pentru evreii din partea locului, el l-a circumcis pe Timotei înainte de a pleca, fiindcă toată lumea ştia că tatăl său era grec şi nu îngăduise să se facă acest lucru până atunci
4 Apoi au pornit din cetate în cetate, făcând cunoscută hotărârea pe care o luaseră apostolii şi bătrânii bisericii din Ierusalim cu privire la ne-evrei.
5 Astfel, biserica creştea zilnic, în ce priveşte credinţa, cât şi numărul membrilor.
6 A doua zi, călătoriră prin Frigia şi Galatia, deoarece Duhul Sfânt le spusese să nu intre în provincia Asia, tocmai atunci,
7 înaintând de-a lungul hotarelor Misiei, ei o luară apoi spre nord, în direcţia provinciei Bitinia, dar nici de data aceasta Duhul lui Isus nu le dădu voie să păşească pe teritoriul ei.
8 Deci, în loc să se ducă acolo, ei traversară provincia Misia, ajungând în cetatea Troa.
9 În noaptea aceea, Pavel avu o viziune, în visul lui, un om din Macedonia, îl rugă stăruitor: „Vino pe aici şi ajută-ne!”
10 După ce Pavel a avut vedenia aceea, ne-am pregătit îndată să plecăm în Macedonia, fiindcă n-am putut trage altă concluzie decât că Dumnezeu ne trimitea în acel loc să predicăm Evanghelia.
11 Ne-am îmbarcat pe o corabie la Troa şi am traversat de cealaltă parte la Samotracia, iar de acolo, mai departe la Neapolis a doua zi
12 şi, în sfârşit, am ajuns la Filipi, o colonie romană situată chiar de partea macedoneană a frontierei, şi am rămas acolo câteva zile.
13 În ziua de Sabat, am făcut o mică plimbare afară din oraş până la malul unui râu, unde, după câte înţelese serăm, se adunau nişte oameni la rugăciune; şi am predicat Scriptura unor femei care au venit şi ele.
14 Una din ele era o vânzătoare din Tiatira care făcea comerţ cu purpură. Ea se închina deja la Dumnezeu şi, cum ne asculta, Domnul i-a deschis inima şi ea a acceptat tot ce spunea Pavel.
15 Apoi a fost botezată împreună cu toată familia ei şi ne-a invitat să ră-mânem la ea. „Dacă admiteţi că sunt credincioasă Domnului”, a spus ea, „atunci veniţi şi staţi în casa mea.” Şi a stăruit până când ne-a înduplecat.
16 Într-o zi, pe când ne duceam la locul de rugăciune de lângă râu, ne-a ieşit în cale o roabă posedată de un demon de ghicire. Ea câştiga mulţi bani pentru stăpânii ei.
17 Ghicitoarea se lua după noi, strigând: „Oamenii aceştia sunt slujitorii lui Dumnezeu şi au venit să vă spună cum vi se pot ierta păcatele.”
18 Lucrul a continuat aşa zile la rând, până când Pavel, nemaiputând îndura, a vorbit demonului dinăuntrul ei. „Îţi poruncesc în numele lui Isus Cristos să ieşi afară din ea,” rosti el. Şi demonul o părăsi îndată.
19 Dar cum speranţele de îmbogăţire ale stăpânilor ei fură complet năruite, ei puseră mâna pe Pavel şi Sila şi-i aduseseră înaintea judecătorilor din piaţă.
20 „Evreii aceştia ne corup oraşul”, strigau ei.
21 Îi învaţă pe oameni să comită fapte ce contravin legilor romane.”
22 Îndată se formă o gloată învrăjbită împotriva lui Pavel şi Sila iar judecătorii porunciră să fie dezbrăcaţi şi bătuţi cu nuiele.
23 Loviturile cădeau ploaie pe spinările lor dezgolite. După biciuire au fost azvârliţi în închisoare.
24 Temnicerul fu ameninţat cu moartea, în caz că evadează vreunul din ei, astfel că acesta a luat toate măsurile de precauţie, azvârlindu-i în carceră şi punându-le picioarele în butuci.
25 Pe la miezul nopţii, în timp ce Pavel şi Sila se rugau şi cântau imnuri de slavă Domnului – şi, bineînţeles, ceilalţi deţinuţi ascultau –
26 deodată se produse un mare cutremur; închisoarea se clătină din temelii şi toate uşile se izbiră în lături, iar lanţurile deţinuţilor căzură de pe ei.
27 Când se trezi temnicerul şi văzu uşile închisorii larg deschise, crezu că toţi deţinuţii au evadat şi-şi scoase sabia, gata să-şi ia viaţa.
28 Dar Pavel îi strigă: „Stai! Nu cumva să faci una ca asta, fiindcă toţi suntem aici!”
29 Dârdâind de frică, temnicerul ceru să i se aducă torţe aprinse şi alergă într-un suflet la celulă, aruncându-se la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila.
30 Îi scoase afară şi se rugă fierbinte de ei, zicând: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
31 Ei răspunseră: „Crede în Isus Cristos şi vei fi mântuit, tu şi toată familia ta.”
32 Apoi îi vestiră Evanghelia lui şi întregii familii, spunându-i Vestea Bună de la Domnul.
33 Atunci, pe loc, el le spălă rănile şi fu botezat împreună cu familia sa.
34 Apoi îi luă la el acasă şi le dădu să mănânce. Ce s-au mai bucurat el şi ai săi că acum sunt şi ei credincioşi!
35 A doua zi dimineaţa, judecătorii au trimis nişte gardieni la temnicer să-i spună: „Dă drumul oamenilor acelora!”
36 Prin urmare, temnicerul i-a spus lui Pavel că sunt liberi să plece.
37 Dar Pavel a ripostat. „O, dar n-au să scape ei chiar atât de uşor pentru ce au făcut! Ne-au bătut în public, fără nici o judecată, şi ne-au întemniţat pe noi, cetăţeni romani. Şi acum, ar vrea să plecăm fără să ştie nimeni? Nu, aşa ceva nu se poate! Să vină ei înşişi să ne elibereze!”
38 Gardienii raportară asta judecătorilor iar aceştia se înspăimântară de moarte când auziră că Pavel şi Sila sunt cetăţeni romani.
39 Astfel, veniră la închisoare şi se rugară de ei să plece, scoţându-i afară personal şi stăruind să părăsească oraşul.
40 Atunci Pavel şi Sila se înapoiară în casa Lidiei, unde se întâlniră cu credincioşii şi le mai predicară o dată, după care plecară din oraş.
1 În continuare, trecură prin cetăţile Amfipoli şi Apolonia, ajungând apoi în Tesalonic unde se afla o sinagogă evreiască.
2 Conform obiceiului său, Pavel se duse acolo să predice şi trei Sabaturi la rând deschise minţile oamenilor să priceapă Scripturile,
3 tălmăcindu-le profeţiile legate de suferinţele lui Mesia şi învierea lui şi dovedind că Isus este Mesia.
4 Unii din cei care ascultau se lăsară convinşi şi fură convertiţi – între care un număr mare de greci evlavioşi şi multe femei cu vază din oraş.
5 Dar conducătorii evreilor fură invidioşi pe succesul lor şi aţâţară oameni de nimic de pe stradă să adune o gloată şi să creeze tulburări. Ei atacară locuinţa lui Iason, plănuind să-i ducă pe Pavel şi pe Sila în faţa Consiliului cetăţii pentru a fi pedepsiţi.
6 Negăsindu-i acolo, îi târâră afară din casă pe lason şi încă pe vreo câţiva credincioşi, ducându-i pe aceştia, în schimb, înaintea Consiliului. „Pavel şi Sila au întors toată lumea pe dos şi acum, uite-i, că au venit şi aici să ne tulbure oraşul, strigară ei.
7 Iar Iason acesta i-a primit în casa lui. S-au făcut vinovaţi de trădare, fiindcă susţin că nu Cezar e regele, ci Isus.”
8 Auzind acestea, atât locuitorii oraşului, cât şi judecătorii se îngrijorară
9 şi nu le dădură drumul să plece, decât pe cauţiune.
10 În noaptea aceea, creştinii îi grăbiră pe Pavel şi Sila să plece imediat în Bereea. Ajunşi acolo, ca de obicei, Pavel şi Sila se duseră la sinagogă să predice.
11 Însă oamenii din Bereea aveau mintea mai deschisă decât cei din Tesalonic şi, prin urmare, au ascultat mesajul cu bucurie. Ei studiau Scripturile în fiecare zi să verifice dacă afirmaţiile lui Pavel şi Sila erau adevărate.
12 Drept urmare, mulţi dintre ei au crezut, printre care şi câteva grecoaice sus-puse şi un mare număr de bărbaţi.
13 Dar când aflară evreii de la Tesalonic că Pavel predică în Bereea, se deplasară şi ei acolo, stârnind zâzanie.
14 Credincioşii trecură repede la acţiune, trimiţându-l pe Pavel la mare, în timp ce Sila şi Timotei rămaseră cu ei în continuare.
15 Însoţitorii lui Pavel, îl conduseră până la Atena, de unde se înapoiară la Bereea cu un bilet pentru Sila şi Timotei în care li se spunea să se grăbească să vină şi ei acolo.
16 În timp ce-i aştepta în Atena, Pavel fu cuprins în duhul lui de o adâncă tulburare la vederea atâtor idoli, în tot oraşul.
17 El se duse la sinagogă să poarte discuţii cu evreii şi ne-evreii evlavioşi şi ţinu cuvântări zilnice, în piaţa publică, pentru toţi aceia care se nimereau să fie de faţă.
18 De asemenea, avu o întrevedere cu unii filozofi epicurieni şi stoici. Reacţia lor, când le vorbi despre Isus şi învierea sa, fu următoarea: „Spune baliverne”, ori „Încearcă să propage o nouă religie”.
19 L-au invitat totuşi să le vorbească în Areopag. „Vino să ne mai vorbeşti despre această religie nouă”, ziseră ei.
20 „Fiindcă ai făcut nişte afirmaţii uluitoare şi am dori să auzim mai multe.”
21 (Trebuie să adaug aici că atenienii, precum şi străinii aflaţi la Atena nu păreau să aibă altă preocupare decât să discute tot timpul ideile apărute recent).
22 Prin urmare, Pavel, stând în picioare înaintea lor în forumul de pe Colina Marte, li se adresă în felul acesta: „Stimaţi atenieni, am observat că sunteţi un popor foarte religios,
23 întrucât, plimbându-mă prin oraşul vostru, am zărit numeroasele voastre altare, şi pe unul din ele am găsit inscripţia: «Dumnezeului Necunoscut.» Voi v-aţi închinat lui fără să ştiţi cine e, şi acum eu aş dori să vă vorbesc despre el.
24 El a făcut lumea şi tot ce se află în ea, şi fiindcă e Domnul Cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâna omului,
25 căci mâinile omeneşti nu pot sluji nevoilor sale – deoarece el nu cunoaşte nevoi! Dimpotrivă, el este acela care dăruieşte viaţă şi suflare oricărui lucru şi împlineşte orice nevoie.
26 El i-a creat pe toţi oamenii pământului dintr-o singură sursă comună şi a împrăştiat naţiunile pe toată faţa pământului. El a stabilit dinainte care dintre ele să se ridice şi care să cadă, precum şi timpul când să se întâmple aceasta. El este cel care le-a delimitat hotarele.
27 Scopul său în toate acestea este ca ei să-l caute pe Dumnezeu şi apoi, bâjbâind, să-l găsească poate, deşi el nu e departe de nici unul din noi.
28 Căci în el trăim, ne mişcăm şi existăm. După cum s-a exprimat unul din poeţii voştri: «Suntem fiii lui Dumnezeu.»
29 Dacă acest lucru e adevărat, atunci nu ar mai trebui să-l concepem pe Dumnezeu ca pe un idol făcut de mâna omului, din aur sau argint ori cioplit în piatră.
30 Dumnezeu a tolerat ignoranţa de odinioară a oamenilor cu privire la aceste lucruri, dar acum porunceşte tuturor să renunţe definitiv la idoli şi să se închine numai lui.
31 Căci el a rânduit o zi pentru dreapta judecare a lumii de către omul pe care l-a numit şi l-a evidenţiat, înviindu-l din morţi.”
32 Când l-au auzit pe Pavel pomenind de învierea unei persoane moarte, unii au pufnit în râs, dar alţii au zis: „Dorim să mai auzim despre subiectul acesta, altă dată.”
33 Asta puse capăt discuţiilor purtate de Pavel cu ei,
34 dar câţiva se alăturară şi deveniră credincioşi. Printre ei era şi Dionis, un membru al Consiliului oraşului şi o femeie cu numele de Damaris, precum şi alţii.
1 Pavel părăsi apoi Atena şi plecă la Corint.
2 Acolo, cunoscu un evreu, născut la Pontus, pe nume Aquila, care sosise recent din Italia împreună cu soţia sa Priscilla. Ei fuseseră expulzaţi din Italia, în urma ordinului dat de Cezar Claudiu ca toţi evreii din Roma să fie deportaţi. Pavel locui şi munci alături de ei,
3 întrucât şi ei erau meşteşugari de corturi ca şi el.
4 În fiecare Sabat, Pavel putea fi găsit la sinagogă, încercând să-i convingă pe evrei şi pe greci deopotrivă.
5 Şi după sosirea lui Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel îşi consacră în întregime timpul predicând şi aducând dovezi evreilor că Isus este Mesia.
6 Dar când evreii se împotriviră şi-l blestemară, rostind insulte la adresa lui Isus, Pavel îşi scutură praful de pe mantie şi zise: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru, căci eu sunt nevinovat. De acum încolo voi predica ne-evreilor.”
7 După aceea, trase la Titius Iust, un ne-evreu care se închina lui Dumnezeu şi locuia chiar lângă sinagogă.
8 Crisp, conducătorul sinagogii şi toată familia lui credeau în Domnul şi au fost botezaţi – lucru care s-a întâmplat, de altfel, şi cu mulţi alţii din Corint.
9 Într-o noapte, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o viziune, spunându-i: „Nu te teme! Deschide gura cu îndrăzneală! Nu te da bătut!
10 Căci eu sunt cu tine şi nimeni nu-ţi poate face vreun rău. În oraşul acesta am mulţi oameni.”
11 Prin urmare, Pavel petrecu acolo anul următor şi jumătate din celălalt, învăţând pe oameni adevărurile lui Dumnezeu.
12 Dar când ajunse Galio guvernator al Ahaiei, evreii făcură front comun împotriva lui Pavel, aducându-l înaintea guvernatorului pentru judecată.
13 Ei îl învinuiră pe Pavel că ar fi „înduplecat oamenii să i se închine lui Dumnezeu în maniere contrare legii romane.”
14 Dar tocmai pe când se pregătea Pavel să se apere, Galio se întoarse spre acuzatori şi zise: „Ascultaţi, evreilor, dacă acest caz ar implica un delict oarecare, aş fi obligat să vă ascult.
15 Dar întrucât nu e decât o simplă polemică referitoare la cuvinte, personalităţi şi legi evreieşti, ocupaţi-vă voi de asta. Pe mine nu mă interesează şi nu mă voi amesteca în afacerea aceasta.”
16 Şi-i dădu afară din sala de judecată.
17 Atunci gloata puse mâna pe Sostene, noul conducător al sinagogii, şi-l bătură în faţa tribunalului. Dar lui Galio nici că i-a păsat de cele întâmplate.
18 Pavel rămase în oraş încă vreo câteva zile şi apoi îşi luă rămas bun de la creştini, pornind cu o corabie spre coastele Siriei şi luându-i cu el şi pe Priscilla şi Aquila. La Cencreea, Pavel se rase în cap, după obiceiul evreiesc, întrucât făcuse jurământ.
19 Ajungând în portul Efes, ne lăsă pe corabie, în timp ce el se duse până la sinagogă să aibă o discuţie cu evreii.
20 Ei îl rugară să rămână câteva zile, dar el consideră că nu are timp deloc pentru asta.
21 „Trebuie să fiu neapărat la Ierusalim de sărbători”, spuse el. Dar promit că voi reveni la Efes, dacă va voi Dumnezeu.” Şi astfel plecarăm cu corabia de la Efes.
22 Când debarcă la Cezareea, coborî pe uscat şi se duse să salute biserica de acolo, după care plecă la Antiohia.
23 După o şedere de câtva timp acolo, Pavel plecă din nou, din loc în loc, trecând prin Galatia şi Frigia, vizitând pe toţi credincioşii, îmbărbătându-i şi ajutându-i să crească în Domnul.
24 Şi s-a întâmplat ca tocmai atunci să sosească la Efes, venind din Alexandria în Egipt, un evreu pe nume Apolo – admirabil învăţător al Bibliei şi predicator.
25 El fusese instruit în calea Domnului şi vorbea cu multă râvnă şi îi învăţă pe oameni despre Isus cu multă atenţie, deşi nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26 El a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă. Când l-au auzit Priscilla şi Aquila, l-au invitat acasă la ei şi i-au explicat calea Domnului mai desluşit.
27 Apolo se gândise mai înainte să meargă în Grecia şi credincioşii l-au îndemnat să facă acest lucru. Ei au scris tovarăşilor de credinţă de acolo, rugându-i să-l primească cu bine. Sosind în Grecia, el a fost bine folosit de Dumnezeu la întărirea bisericii,
28 fiindcă respingea convingător în dezbaterile publice toate argumentele evreieşti, demonstrând cu texte din Scriptură că Isus este într-adevăr Mesia.
1 În timp ce Apolo era în Corint, Pavel a străbătut interiorul şi, în cele din urmă a sosit la Efes, unde a dat peste nişte ucenici.
2 „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” i-a întrebat el. „Nu”, au răspuns ei, „nu ştim despre ce vorbeşti. Nu ştim dacă este Duhul Sfânt.”
3 „Cum, nu ştiţi?! Atunci ce credinţă aţi recunoscut la botezul vostru?”, îi întrebă el. Ei îi răspunseră: „Ceea ce ne-a învăţat Ioan Botezătorul.”
4 Pavel le explică atunci că botezul lui Ioan era o demonstraţie a dorinţei cuiva de a se întoarce din păcat la Dumnezeu şi că cei botezaţi de el trebuie să creadă în Isus, cel despre care Ioan spunea că va veni mai târziu.
5 De îndată ce auziră ei aceasta, fură botezaţi în numele Domnului Isus.
6 Apoi, când îşi puse mâinile peste capetele lor, Duhul Sfânt se coborî peste ei şi vorbiră în alte limbi şi prorociră.
7 Era vorba de vreo doisprezece bărbaţi.
8 Pavel se duse la sinagogă şi predică cu îndrăzneală în fiecare zi de Sabat, timp de trei luni, explicând ce crede el şi motivele sale, reuşind să-i convingă pe mulţi să creadă în Isus.
9 Dar unii i-au respins mesajul şi au vorbit pe faţă împotriva lui Cristos, ceea ce l-a făcut pe Pavel să plece, refuzând să le mai predice, şi-i luă cu ei pe credincioşi. El începu să ţină o adunare în şcoala unuia numit Tiranus şi predică acolo zilnic.
10 Lucrurile au continuat aşa timp de doi ani, ceea ce a făcut ca toţi locuitorii provinciei Asia – evrei şi greci – să audă mesajul Domnului.
11 Şi Dumnezeu îl înzestra pe Pavel cu puterea de a face minuni neobişnuite,
12 până într-acolo încât era de ajuns ca anumite lucruri de-ale sale, batiste sau alte articole de îmbrăcăminte, să fie puse deasupra bolnavilor, ca aceştia să se vindece şi toţi demonii să iasă din ei.
13 Un grup de evrei care colindau din oraş în oraş, izgonind demoni, se hotărâră să experimenteze folosirea numelui Domnului Isus. Formula magică stabilită de ei era: „Te conjur în numele lui Isus, cel predicat de Pavel, să ieşi afară!”
14 Cei care făceau aceasta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot evreu.
15 Dar când încercară formula pe un om posedat, demonul din el răspunse: „Pe Isus îl cunosc, de asemenea şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi?”
16 Şi se năpusti asupra a doi dintre ei şi-i bătu măr, încât aceştia ieşiră în goană din casă, goi puşcă şi grav răniţi.
17 Istoria celor întâmplate se răspândi cu repeziciune în tot Efesul, la evrei şi greci deopotrivă; şi un sentiment de frică apăsătoare se lăsă peste întreg oraşul iar numele Domnului Isus fu ridicat la mare cinste.
18 Mulţi credincioşi care practicaseră magia neagră îşi mărturisiră faptele
19 şi aduseră cărţile lor cu formule magice şi farmece, făcând o grămadă mare şi dându-le foc în public. (Cineva a apreciat valoarea cărţilor la 100.000 de lei.)
20 Faptul arată cât de adânc a fost zguduit întreg ţinutul acela de mesajul lui Dumnezeu.
21 După aceea, Pavel s-a simţit îndemnat de Duhul Sfânt să traverseze în Grecia, înainte de a se întoarce la Ierusalim. „Şi după aceea”, zicea el, „va trebui să mă duc la Roma.”
22 El îşi trimise cei doi asistenţi, Timotei şi Erast, să meargă înaintea sa în Grecia, în timp ce el mai zăbovi puţin în Asia.
23 Dar, cam tot atunci, la Efes se iscă o mare dispută cu privire la creştini.
24 Totul a început cu Demetriu, un argintar care angaja un mare număr de artizani pentru confecţionarea altarelor din argint ale zeiţei greceşti Diana.
25 El ţinu consfătuire cu oamenii săi şi cu alţi lucrători din meserii înrudite, vorbindu-le astfel: „Domnilor, meseria aceasta ne asigură existenţa.
26 După cum bine ştiţi şi voi, din cele văzute şi auzite personal, omul acesta, Pavel, a convins pe mulţi – ce zic, pe foarte mulţi oameni! – că zeii făcuţi de mâna omului nu-s deloc zei. Lucrul acesta a afectat comerţul nostru, nu numai aici la Efes, ci şi în întreaga provincie.
27 Evident, eu nu mă refer aici doar la implicaţiile comerciale pe care le prezintă situaţia creată şi la pierderile survenite în veniturile noastre, ci şi la faptul că există posibilitatea ca templul marii zeiţe Diana să-şi piardă din influenţă iar Diana – magnifica zeiţă, căreia nu i se închină doar ţinutul acesta din Asia, ci o lume întreagă – să fie dată uitării.”
28 La auzul acestor cuvinte, clocotind de furie, ei începură să strige: „Mare este Diana efesenilor!”
29 A început să se strângă o mulţime de oameni şi în curând oraşul fu cuprins de tulburare. Toţi dădură năvală spre amfiteatru, târându-i după ei pe Gaius şi pe Aristarh, tovarăşii de drum ai lui Pavel, ca să fie judecaţi.
30 Pavel vru să intre şi el, dar ucenicii nu-l lăsară.
31 În plus, câţiva ofiţeri romani din provincie – prieteni cu Pavel – i-au trimis şi ei un bilet, rugându-l să nu-şi pună viaţa în pericol încercând să intre.
32 Înăuntru, toată lumea ţipa, unii cerând un lucru, alţii altul, într-un cuvânt era o mare harababură. De fapt, majoritatea nici nu ştiau de ce se află acolo.
33 Alexandru fu ochit îndată de câţiva evrei, care îl siliră să treacă în faţă. El le făcu semn să tacă şi încercă să vorbească.
34 Dar când îşi dădu mulţimea seama că e evreu, începură să strige din nou şi o ţinură aşa încontinuu două ore: „Mare este Diana efesenilor! Mare este Diana efesenilor!”
35 În cele din urmă, primarul oraşului izbuti să-i potolească îndeajuns ca să poată vorbi: „Cetăţeni ai Efesului”, spuse el, „toată lumea ştie că Efesul este centrul religiei Marii Diana, al cărei chip ne-a căzut din cer.
36 Întrucât acesta este un fapt indiscutabil, nu trebuie să vă agitaţi, indiferent ce s-ar spune, şi nu trebuie să întreprindeţi nici un act nesăbuit.
37 Voi însă i-aţi adus aici pe oamenii aceştia care n-au furat nici măcar un capăt de aţă din templul ei şi nici n-au defaimat-o.
38 Dacă Demetriu şi meşteşugarii săi au o pricină întemeiată împotriva lor, curţile judecătoreşti le stau deschise şi judecătorii se pot ocupa îndată de cazul lor. Numai, să procedeze pe căi legale!
39 Iar dacă sunt şi alte reclamaţii, se pot rezolva în cadrul şedinţelor regulate ale Consiliului orăşenesc;
40 căci riscăm să fim traşi la răspundere de guvernul roman pentru tulburările de astăzi, deoarece ele n-au avut nici un motiv. Şi dacă Roma îmi cere o explicaţie, nu ştiu ce am să spun.”
41 Aşa îi risipi pe fiecare la ale lui.
1 După ce se termină totul, Pavel trimise după ucenici, le predică un mesaj de bun rămas şi porni spre Grecia,
2 predicând credincioşilor prin toate oraşele prin care trecea.
3 Era deja de trei luni în Grecia şi se pregătea să plece în Siria cu corabia, când descoperi un complot împotriva vieţii lui şi atunci se hotărî să meargă mai întâi spre nord, în Macedonia.
4 Împreună cu el mai călătoreau câţiva oameni care mergeau până în provincia Asia; era vorba de Sopater din Bereea, fiul lui Pirus; Aristarh şi Secund din Tesalonic; Gaius din Derbe; Timotei; apoi Tihic şi Trofim care se întorceau acasă în Asia.
5 Ei plecaseră înainte şi ne aşteptau la Troas.
6 De îndată ce s-au sfârşit ceremoniile de Paşte, ne-am îmbarcat pe o corabie la Filippi, în nordul Greciei, şi cinci zile mai târziu am sosit la Troas, unde am rămas o săptămână.
7 În prima zi a săptămânii, ne adunarăm la frângerea pâinii, urmând ca Pavel să predice. Şi, întrucât pleca a doua zi, el vorbi cu ei până la miezul nopţii.
8 Odaia de sus unde eram adunaţi era luminată de multe lămpi care pâlpâiau;
9 şi în timp ce Pavel vorbea înainte, un tânăr pe nume Eutih, care şedea pe pervazul ferestrei, fu doborât de somn şi căzu de la etajul trei, găsindu-şi moartea în acest accident.
10 Pavel coborî şi-l luă în braţe. „Nu vă necăjiţi”, spuse el, „deoarece n-a păţit nimic!”
11 Şi într-adevăr, nimic n-a mai avut! Un fior de bucurie trecu prin toţi când îl văzură teafăr! Se întoarseră cu toţii sus şi luară Cina Domnului împreună;
12 apoi Pavel începu din nou să vorbească şi nu se mai opri – până când apărură zorile, şi atunci trebui, în sfârşit, să se despartă de ei.
13 Pavel se ducea pe calea uscatului la Asos, iar noi am plecat înainte pe apă.
14 Ne ajunse şi el din urmă în acea localitate şi împreună traversarăm cu corabia la Mitylene.
15 A doua zi, lăsarăm în urmă portul Chios; apoi, după altă zi, făcurăm popas la Samos; şi în sfârşit, o zi mai târziu, sosirăm la Milet.
16 Pavel hotărâse să nu ne oprim la Efes în călătoria aceasta, întrucât el se grăbea să ajungă la Ierusalim ca, dacă se poate, să fie acolo de Rusalii.
17 Dar când acostarăm la Milet, el trimise un bilet bătrânilor bisericii din Efes, rugându-i să vină până la corabie pentru a sta de vorbă cu ei.
18 Când sosiră, le spuse: „Voi ştiţi că din prima zi când am pus piciorul în Asia până în clipa de faţă
19 am îndeplinit misiunea pe care mi-a dat-o Domnul cu smerenie – şi, mai ales, cu lacrimi – şi am fost în mare pericol să-mi pierd viaţa cu evreii care complotau împotriva mea.
20 Totuşi nu m-am dat niciodată înapoi de la propovăduirea adevărului, fie în public, fie prin casele voastre.
21 Am avut un singur mesaj, atât pentru evrei, cât şi pentru ne-evrei – nevoia lor de a se întoarce din păcat la Dumnezeu, prin credinţa în Domnul nostru Isus Cristos.
22 Acum însă mă duc la Ierusalim, fiindcă mă simt atras puternic într-acolo de Duhul Sfânt, neştiind ce mă aşteaptă,
23 afară de faptul că Duhul Sfânt m-a înştiinţat în toate cetăţile prin care am trecut, că mă aşteaptă închisoarea şi suferinţele.
24 Dar viaţa nu are nici un preţ dacă nu opun în slujba sarcinii ce mi-a fost încredinţată de către Domnul Isus – sarcina de a duce altora Vestea Bună despre marea îndurare şi iubire a lui Dumnezeu.
25 Şi acum, ştiu că nici unul din voi, cei printre care am colindat cu învăţătura despre împărăţie, nu mă veţi mai vedea vreodată.
26 Daţi-mi voie să v-o spun deschis că nu sunt răspunzător de sângele vreunuia dintre voi,
27 fiindcă n-am ezitat să vă fac cunoscut întreg planul de mântuire al lui Dumnezeu.
28 Aşadar, luaţi seama la voi înşivă! Aveţi grijă să hrăniţi şi să păstoriţi turma lui Dumnezeu – biserica sa, răscumpărată cu sângele său, fiindcă Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori peste ea.
29 Ştiu foarte bine că după ce voi pleca dintre voi, îşi vor face apariţia în rândul vostru învăţători falşi, asemenea unor lupi flămânzi, şi nu vor cruţa turma.
30 Ba, chiar şi unii dintre voi înşivă veţi răstălmăci adevărul, pentru a vă atrage discipoli.
31 Deci vegheaţi! Nu uitaţi cei trei ani pe care i-am petrecut cu voi – cum am vegheat asupra voastră zi şi noapte şi câte lacrimi am vărsat pentru voi.
32 Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi vă las în grija lui; vă încredinţez minunatelor sale cuvinte, care vă pot întări credinţa şi pot da la toţi moştenirea cuvenită celor destinaţi mângâierii lui.
33 Niciodată n-am râvnit după bani sau haine scumpe –
34 ştiţi că am lucrat cu aceste două mâini ale mele să-mi asigur existenţa şi chiar şi nevoile celor ce erau cu mine.
35 Şi am constituit un exemplu permanent pentru voi, ajutând pe cei săraci; fiindcă, niciodată n-am uitat cuvintele Domnului Isus: «Mai ferice este a da, decât a primi.»”
36 După ce sfârşi de vorbit, îngenunchie şi se rugă împreună cu ei
37 dar ei izbucniră în hohote de plâns şi-l îmbrăţişară, luându-şi rămas bun de la el,
38 îndureraţi, mai cu seamă fiindcă spusese că nu-l vor mai vedea niciodată. Apoi, îl însoţiră până la corabie.
1 După ce ne-am despărţit de bătrânii din Efes, am navigat în linie dreaptă până la Cos; a doua zi, am ajuns la Rodos şi de acolo la Pătară,
2 unde ne-am suit pe o corabie cu destinaţia în provincia siriană Fenicia.
3 Am zărit insula Cipru, am lăsat-o în stânga noastră şi am aruncat ancora în portul Tir din Siria, unde a fost descărcat vasul.
4 Am coborât pe uscat şi am dat de nişte credincioşi din localitate cu care am stat o săptămână. Ucenicii aceştia îl preveniră pe Pavel cu ajutorul Duhului Sfânt, care profeţea prin ei, să nu pornească mai departe spre Ierusalim.
5 La sfârşitul săptămânii, ne înapoiarăm pe vas şi întreaga adunare, inclusiv soţiile şi copiii, veniră cu noi până la ţărm, unde ne-am rugat şi ne-am luat rămas bun de la ei.
6 Apoi am urcat pe vas, iar ei s-au întors acasă.
7 După Tir, popasul următor a fost la Ptolemais, unde am salutat credincioşii, dar n-am stat acolo decât o zi.
8 Am plecat mai departe spre Cezareea şi am tras la casa lui Filip Evanghelistul, unul dintre primii şapte diaconi.
9 El avea patru fiice necăsătorite, care posedau darul profeţiei.
10 În timpul şederii noastre de câteva zile, sosi din Iudeea un om cu numele Agab, care avea şi el darul profeţiei,
11 şi ne făcu o vizită. El luă cureaua lui Pavel, îşi legă mâinile şi picioarele cu ea şi exclamă: „Duhul Sfânt declară astfel: «Aşa va fi legat posesorul acestei curele de către evrei la Ierusalim şi predat romanilor»”.
12 Auzind aceasta, toţi într-un cor – credincioşii din localitate şi tovarăşii săi de călătorie – îl rugară pe Pavel să nu se mai ducă la Ierusalim.
13 Dar el spuse: „Se poate să plângeţi aşa? Îmi frângeţi inima! Căci eu sunt gata nu numai să fiu închis la Ierusalim, ci să şi mor de dragul Domnului Isus.”
14 Când deveni clar că Pavel nu se va lăsa înduplecat, renunţarăm a-l mai ruga şi ziserăm: „Voia Domnului să se facă.”
15 Aşa că, la scurt timp după asta, ne făcurăm bagajele şi pornirăm spre Ierusalim.
16 Ne însoţiră câţiva ucenici din Cezareea şi, la sosire, furăm oaspeţi în casa lui Mnason, care era de loc din Cipru şi se număra printre primii credincioşi convertiţi.
17 Şi toţi credincioşii din Ierusalim ne făcură o primire călduroasă.
18 A doua zi, Pavel ne luă cu el să facem cunoştinţă cu Iacob şi bătrânii bisericii din Ierusalim.
19 După un schimb de salutări, Pavel istorisi nenumăratele lucruri înfăptuite de Dumnezeu între ne-evrei, prin intermediul activităţii sale.
20 Ei slăviră pe Dumnezeu dar adăugară: „Ştii, iubite frate, că mii de evrei au crezut şi ei şi toţi susţin sus şi tare că credincioşii evrei trebuie să urmeze mai departe datinile şi tradiţiile evreieşti.
21 Creştinilor noştri evrei de aici din Ierusalim li s-a spus că tu eşti împotriva legilor lui Moise, împotriva datinilor noastre evreieşti şi că interzici tăierea împrejur a copiilor.
22 Ce putem face, fiindcă vor afla negreşit că ai sosit?
23 Iată ce propunem noi: Avem aici patru bărbaţi care se pregătesc să se radă pe cap şi să facă unele jurăminte.
24 Du-te cu ei la templu şi rade-te şi tu pe cap – plătind şi pentru rasul lor. Atunci toţi vor şti că aprobi datina aceasta pentru creştinii evrei şi că tu însuţi respecţi legile evreieşti şi gândeşti ca noi în aceste chestiuni.
25 În ce-i priveşte pe creştinii ne-evrei, lor nu le cerem să ţină aceste datini evreieşti – în afară de cele despre care le-am scris: să nu mănânce carne închinată idolilor, să nu consume carne cu sânge provenită de la animale strangulate, să nu comită adulter.”
26 Pavel acceptă propunerea lor şi a doua zi plecă la templu împreună cu oamenii aceia, în vederea ceremoniei respective, făcând astfel public jurământul său de a aduce o jertfa, împreună cu ceilalţi, peste şapte zile.
27 Cele şapte zile erau pe terminate, când nişte evrei din Asia îl zăriră în templu şi aţâţară o gloată împotriva lui. Ei puseră mâna pe el,
28 strigând: „Bărbaţi israeliţi! Săriţi! Ajutor! Ăsta e cel care predică împotriva poporului nostru, spunând la toţi să nesocotească legile evreieşti. Ba chiar vorbeşte şi împotriva templului şi-l pângăreşte, aducând ne-evrei în el.”
29 (Asta, fiindcă-l văzuseră mai devreme prin oraş în compania lui Trofim, un ne-evreu din Efes şi presupuneau că-l dusese la templu.)
30 Întreaga populaţie a oraşului rămase ca electrizată în faţa acestor acuzaţii şi se iscă o mare revoltă. Pavel fu împins afară din templu şi porţile se închiseră în urma sa.
31 Pe când încercau să-l omoare, la urechile comandantului garnizoanei ajunse vestea că tot Ierusalimul s-a răsculat.
32 El porunci imediat soldaţilor şi ofiţerilor săi să iasă pe străzi şi să pătrundă în rândurile mulţimii. Când văzu gloata că vin trupele, încetă să-l mai bată pe Pavel.
33 Comandantul îl aresta şi ordonă să fie legat cu lanţuri duble. Apoi întrebă mulţimea cine e şi ce a făcut.
34 Fiecare striga altceva. Neputând afla nimic în vacarmul acela, el ordonă ca Pavel să fie dus la garnizoană.
35 Când ajunseră în dreptul scărilor, gloata deveni atât de violentă, încât soldaţii trebuiră să-l ridice pe Pavel pe umeri ca să-l apere,
36 şi mulţimea se agita în urma lui, strigând: „La moarte cu el, la moarte!”
37 Tocmai pe când se pregăteau să-l ducă înăuntru, el se adresă comandantului: „Pot să vă spun două vorbe?” „Ei, nu spune, cunoşti greaca?” îi zise comandantul mirat.
38 „Nu tu eşti egipteanul acela care a condus o răscoală acum câţiva ani şi a luat cu el în deşert patru mii de asasini?”
39 „Nu, răspunse Pavel. Eu sunt un evreu de la Tars, din Cilicia, care nu e un oraş mic. Cer permisiunea să le vorbesc acestor oameni.”
40 Comandantul se învoi şi astfel Pavel se urcă pe trepte şi făcu semn mulţimii să tacă. O linişte deplină se lăsă peste toţi şi el li se adresă în ebraică, astfel:
1 „Fraţi şi părinţi, ascultaţi vă rog cu atenţie ce am de spus în apărarea mea.”
2 (Când îl auziră vorbind în ebraică, se făcu şi mai mare linişte.)
3 „Eu sunt evreu”, zise el, „născut la Tars, un oraş din Cilicia, dar educat aici la Ierusalim, sub îndrumarea lui Gamaliei, la ale cărui picioare am învăţat să respect în amănunt legile şi datinile noastre evreieşti. Am devenit foarte înflăcărat în dorinţa de a-l onora pe Dumnezeu prin tot ce făceam, cum aţi încercat să faceţi şi voi astăzi.
4 Şi i-am persecutat pe creştini, prigonindu-i până la moarte, legând şi aruncând bărbaţi şi femei în închisoare.
5 Marele preot, sau oricare alt membru al Consiliului, poate adeveri această afirmaţie. Fiindcă le cerusem scrisori către conducătorii iudei din Damasc, cu instrucţiuni ca să-mi dea voie să aduc în lanţuri la Ierusalim, pentru a fi pedepsiţi, pe toţi creştinii pe care-i voi găsi.
6 Cum mergeam pe drum, apropiindu-mă de Damasc, deodată, cam pe la amiază, străluci în jurul meu o lumină foarte puternică din cer.
7 Am căzut la pământ şi am auzit o voce, zicându-mi: «Saule, Saule, de ce mă persecuţi?»
8 «Cine eşti, tu, Doamne?», am întrebat eu. Şi el mi-a răspuns: «Eu sunt Isus din Nazaret, cel pe care tu îl prigoneşti.»
9 Oamenii care erau cu mine au văzut lumina, dar n-au înţeles cuvintele.
10 Şi eu am zis: «Ce să fac, Doamne?» Iar Domnul mi-a spus: «Ridică-te şi du-te la Damasc iar acolo ţi se va spune ce te aşteaptă în anii viitori.»
11 Fusesem orbit datorită intensităţii luminii şi a trebuit să fiu dus de mână la Damasc de către însoţitorii mei.
12 Acolo, a venit să mă vadă un om pe nume Anania, evlavios cum nu se mai afla altul în ce priveşte respectarea legii şi bine văzut de toţi evreii din Damasc.
13 Apropiindu-se, Anania mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!» Şi chiar în ceasul acela, am văzut din nou.
14 Atunci el mi-a spus: «Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să-i cunoşti voia, să-l vezi şi să-l auzi vorbind pe Mesia.
15 Vei duce mesajul său pretutindeni, spunând ce ai văzut şi ai auzit.
16 Şi acum, de ce mai zăboveşti? Du-te şi botează-te şi fii curăţit de păcatele tale, chemând numele Domnului.»
17 Într-o zi, după întoarcerea mea la Ierusalim, pe când mă rugam în templu, am căzut în transă
18 şi l-am desluşit pe Domnul într-o vedenie, zicându-mi: «Grăbeşte-te! Pleacă imediat din Ierusalim fiindcă oamenii de aici nu te vor crede când le vei aduce mesajul.»
19 «Dar, Doamne, am zis eu, ei ştiu prea bine că eu sunt acela care i-a închis şi i-a bătut în fiecare sinagogă pe cei care credeau în tine.
20 Când a fost ucis martorul tău Ştefan, am încuviinţat uciderea lui, – păzind hainele lor în timp ce ei îl loveau cu pietre.»
21 Dar Dumnezeu mi-a zis: «Pleacă din Ierusalim, fiindcă te voi trimite departe la Neamuri!»
22 Mulţimea ascultă până în punctul în care Pavel pomeni cuvântul „Neamuri”; apoi, cu un singur glas, strigă: „Isprăviţi cu omul acesta! Ce mai încolo, încoace – omorâţi-l! Nu merită să trăiască!”
23 Ei începură să strige, să-şi arunce hainele în aer şi să azvârle ţărână în sus.
24 Atunci, comandantul îl trase înăuntru şi porunci să fie biciuit pentru a-l face să-şi mărturisească vina. Dorea să afle motivul pentru care se înfuriase mulţimea atât de tare.
25 Pe când îl legau, ca să fie biciuit, Pavel îi atrase atenţia unui ofiţer din preajmă, zicându-i: „Este legal oare să biciuieşti un cetăţean roman care nici măcar nu a fost judecat?”
26 Ofiţerul se adresă, la rândul lui, comandantului: „Ce facem? Omul acesta e cetăţean roman!”
27 Drept urmare, comandantul se apropie de Pavel şi-l întrebă: „Spune-mi, eşti cetăţean roman?” „De bună seamă că sunt.”
28 „Şi eu sunt”, mormăi comandantul printre dinţi, „şi ce m-a mai costat asta!” „Dar eu sunt cetăţean roman din naştere,” răspunse Pavel.
29 Soldaţii care stăteau pregătiţi să-l biciuiască se făcură nevăzuţi când auziră că Pavel e cetăţean roman iar comandantul se înfricoşa fiindcă dăduse ordin ca Pavel să fie legat şi biciuit.
30 A doua zi, comandantul îl eliberă din lanţuri şi porunci mai-marilor preoţilor să convoace o şedinţă împreună cu consiliul evreiesc. Ordonă ca Pavel să fie adus înaintea lor pentru a afla care e, de fapt, pricina supărării.
1 Uitându-se ţintă la Consiliu, Pavel începu: „Fraţilor, întotdeauna am trăit înaintea lui Dumnezeu cu un cuget curat!”
2 În clipa aceea, marele preot Anania porunci celor de lângă Pavel să-l lovească peste gură.
3 Pavel îi spuse: „Dumnezeu te va bate!” Ce fel de judecător eşti tu care calci legea, poruncind să fiu lovit astfel?”
4 Cei care stăteau lângă Pavel i-au zis: «Aşa se vorbeşte cu marele preot al lui Dumnezeu?»
5 „Nu mi-am dat seama că e marele preot, fraţilor,” răspunse Pavel, „fiindcă Scripturile spun: «Să nu-ţi vorbeşti de rău dregătorii, niciodată».
6 Apoi lui Pavel îi veni o idee. O parte din Consiliu era formată din saduchei iar alta din farisei. Prin urmare, strigă: „Fraţilor, eu sunt fariseu, cum au fost toţi strămoşii mei. Şi sunt judecat aici, astăzi, deoarece cred în învierea morţilor.”
7 Aceste vorbe provocară dezbinarea consiliului în două grupuri – de o parte saducheii, de alta fariseii –
8 deoarece saducheii spun că nu există înviere, nici îngeri şi nici un spirit etern înăuntrul nostru, pe când fariseii cred în toate acestea.
9 Fapt e că se iscă o zarvă nemaipomenită. Unii din conducătorii evrei săriră să ia apărarea lui Pa vel, zicând că nu e vinovat. „Nu-l găsim vinovat cu nimic”, strigară ei. „Poate i-a vorbit un duh sau un înger acolo pe drumul Damascului.”
10 Strigătele se înteţiră şi mai mult, iar oamenii trăgeau de Pavel din ambele părţi, când încolo, când încoace, în cele din urmă, comandantul, temându-se că au să-l rupă în două, porunci soldaţilor săi să-l zmulgă din mâinile lor şi să-l ducă înapoi la garnizoană.
11 În noaptea aceea, Domnul s-a aflat alături de Pavel şi i-a spus: „Nu te necăji, Pavele, cum le-ai vorbit oamenilor despre mine aici în Ierusalim, tot aşa va trebui să procedezi şi în Roma.”
12 A doua zi dimineaţa, peste patruzeci de evrei s-au legat printr-un blestem să nu mănânce şi să nu bea,
13 până ce nu-l vor ucide pe Pavel.
14 Apoi se înfăţişară la mai-marii preoţilor şi la bătrâni şi le comunicară ce-au făcut.
15 „Rugaţi-l pe comandant să-l aducă pe Pavel iarăşi în faţa consiliului”, cerură ei. „Ca pretext, spuneţi-i că vreţi să-i mai puneţi câteva întrebări. Şi noi îl vom omorî pe drum.”
16 Dar nepotul lui Pavel prinse de veste de complotul lor şi veni la garnizoană să-l anunţe pe Pavel.
17 Atunci Pavel chemă pe unul din ofiţeri şi zise: „Condu-l pe băiatul acesta la comandant; are ceva important să-i comunice.”
18 Ofiţerul procedă întocmai, lă-murindu-l pe comandant: „Deţinutul acela cu numele de Pavel m-a chemat la el şi m-a rugat să-ţi aduc flăcăul acesta fiindcă are ceva să-ţi spună.”
19 Comandantul îl apucă pe băiat de mână şi, luându-l deoparte, îl întrebă: „Ce doreşti să-mi spui, flăcăule?”
20 „Mâine”, spuse el, „evreii te vor ruga să-l înfăţişezi iarăşi pe Pavel înaintea consiliului, sub pretext că vor să obţină şi alte informaţii.
21 Să nu dai curs cererii lor! Căci peste patruzeci de oameni se ascund undeva de-a lungul drumului, pândind momentul când va trece el pe acolo să sară asupra lui şi să-l omoare. Ei s-au legat printr-un blestem să nu mănânce şi să nu bea până nu-l văd mort. Sunt adunaţi acolo deja şi se aşteaptă să le satisfaci cererea.”
22 „Să nu sufli o vorbă la nimeni despre asta”, îl preveni comandantul pe băiat la plecare.
23 Apoi chemă la el pe doi dintre ofiţerii săi şi ordonă: „Luaţi două sute de soldaţi la Cezareea, la nouă seara. Mai luaţi două sute de suliţaşi şi şaptezeci de soldaţi călare.
24 Puneţi-i lui Pavel un cal la dispoziţie pe care să călărească şi duceţi-l nevătămat la Guvernatorul Felix.”
25 Apoi scrise guvernatorului următoarea scrisoare:
26 „De la Claudius Lisias Către: Excelenţa sa, Guvernatorul Felix. Salutări!
27 Omul cu pricina a fost prins de evrei şi era gata-gata să fie ucis dar am trimis soldaţii să-l scape, fiindcă am aflat că e cetăţean roman.
28 Atunci, l-am dus în faţa Consiliului lor, încercând să aflu ce făcuse.
29 Curând am aflat că era vorba de ceva în legătură cu credinţa lor evreiască, cu siguranţă nimic ca să merite pedeapsa cu închisoarea ori cu moartea.
30 Când am fost informat despre existenţa unui complot contra lui, m-am decis să-l trimit la tine şi acum le voi spune acuzatorilor lui să ţi se adreseze ţie cu învinuirile lor.”
31 Deci, în noaptea aceea, conform ordinelor date de comandant, soldaţii îl duseră pe Pavel la Antipatris.
32 Ei se înapoiară la garnizoană în dimineaţa următoare, lăsându-l în grija călăreţilor, pentru a fi transportat mai departe la Cezareea.
33 Când sosiră în Cezareea, îl predară pe Pavel, împreună cu scrisoarea, guvernatorului.
34 Acesta citi scrisoarea şi apoi îl întrebă pe Pavel de unde este. „Din Cilicia”, răspunse Pavel.
35 „Mă voi ocupa de cazul tău în amănunt când vor veni acuzatorii tăi”, îi spuse guvernatorul şi porunci să fie ţinut în închisoare la palatul regelui Irod.
1 Peste cinci zile, sosi marele preot Anania, însoţit de câţiva conducători evrei şi de avocatul Tertul, să depună plângerea lor împotriva lui Pavel.
2 La judecată, Terţul aduse aceste învinuiri lui Pavel, în faţa guvernatorului: „Excelenţa voastră ne-a acordat nouă evreilor linişte şi pace şi a redus simţitor discriminările împotriva noastră.
3 Pentru acest fapt, noi vă suntem foarte, foarte recunoscători.
4 Dar, ca nu cumva să vă plictisesc, vă rog să binevoiţi a-mi acorda atenţia pentru câteva clipe, cât voi expune, pe scurt, cazul omului acestuia.
5 Căci noi l-am găsit drept o persoană care instigă permanent evreii de peste tot la tulburări şi răscoale împotriva guvernului roman. El este şeful unei secte cunoscute sub denumirea de «nazarineni.»
6 Pe deasupra, a încercat să pângărească templul în momentul când l-am arestat. Noi i-am fi aplicat ceea ce merită, pe drept,
7 dar Lisias, comandantul garnizoanei, a venit şi ni l-a luat cu forţa,
8 cerând ca el să fie judecat de instanţele romane. Excelenţa voastră va putea constata adevărul acuzaţiilor noastre, interogându-l personal.”
9 Atunci, toţi ceilalţi evrei interveniră şi ei, declarând că tot ce a spus Tertul esta adevărat.
10 Apoi, veni rândul lui Pavel să vorbească. Guvernatorul îi făcu semn să se ridice şi să ia cuvântul. Pavel începu: „Domnule, ştiu că de mulţi ani sunteţi judecător în probleme evreieşti şi acest fapt îmi dă încredere, acum când trebuie să mă apăr.
11 Veţi putea afla imediat că nu sunt decât douăsprezece zile de când am sosit la Ierusalim să mă închin la templu
12 şi veţi mai afla că niciodată n-am instigat pe nimeni la tulburări, în sinagogă sau pe străzile vreunui oraş,
13 iar oamenii aceştia nu vor fi în stare niciodată să dovedească acuzaţiile ce mi le aduc.
14 Dar există un lucru pe care trebuie totuşi să-l mărturisesc, şi anume faptul că, într-adevăr, cred în calea mântuirii despre care ei zic că ar fi o sectă; urmez acest sistem de slujire a Dumnezeului strămoşilor noştri; am o credinţă fermă în legea mozaică şi tot ce scrie în cărţile profetice;
15 şi cred, asemenea oamenilor acestora, că va fi o înviere a drepţilor şi a nedrepţilor.
16 Din această pricină, mă străduiesc, din toate puterile, să-mi păstrez conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
17 După câţiva ani de absenţă, am revenit la Ierusalim cu bani destinaţi ajutorării evreilor şi pentru a aduce o jertfă lui Dumnezeu.
18 Acuzatorii mei m-au văzut în templu în timp ce-mi aduceam jertfa de mulţumire. Eu mă răsesem în cap conform cerinţelor legii şi în jurul meu nu se adunase nici o mulţime; nu putea fi vorba de o tulburare. Dar erau de faţă şi nişte iudei din Asia
19 (şi ar trebui să fie prezenţi acum dacă au ceva de spus împotriva mea) –
20 dar priviţi! Întrebaţi-i pe oamenii aceştia ce vină mi-a găsit Consiliul lor,
21 în afară de acel lucru pe care n-ar fi trebuit să-l spun, când am strigat: «Mă aflu aici în faţa Consiliului să mă apăr pentru credinţa ce o am în învierea morţilor!»”
22 Felix, care ştia că creştinii nu umblă cu tulburări şi alte acte de genul acesta, le spuse evreilor să aştepte până soseşte Lisias, comandantul garnizoanei, urmând ca el să decidă asupra cazului.
23 El porunci ca Pavel să fie dus la închisoare dar dădu ordin gardienilor să-l trateze omeneşte şi să nu interzică prietenilor lui să-l viziteze ori să-i aducă daruri ca să-i uşureze traiul în închisoare.
24 Câteva zile mai târziu, Felix reveni împreună cu Drusila, soţia sa legitimă, care era evreică. Trimiţând după Pavel, amândoi îl ascultară vorbind despre credinţa sa în Cristos Isus.
25 Dar când se referi la neprihănire, stăpânire de sine şi la judecata de apoi, Felix se îngrozi. „Deocamdată ajunge; du-te acum”, răspunse el, „şi când voi mai avea timp, te voi chema din nou.”
26 Spera, de asemenea, că Pavel îi va da mită, fapt care îl făcea să trimită după el, din timp în timp, şi să stea de vorbă cu el.
27 Doi ani s-au scurs astfel; apoi Felix fu înlocuit de Porcius Festus. Şi fiindcă Felix dorea să se pună bine cu evreii, îl lăsă pe Pavel să zacă mai departe în lanţuri.
1 La trei zile după sosirea lui în Cezareea, ca să-şi ia în primire noua funcţie, Festus făcu o călătorie la Ierusalim,
2 unde îl căutară mai-marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei ca să-i expună cazul lui Pavel.
3 Ei se rugară de el să-l aducă pe Pavel la Ierusalim neîntârziat. (Planul lor era să-l atragă într-o cursă şi să-l ucidă.)
4 Dar Festus a răspuns că, întrucât Pavel se află la Cezareea şi el însuşi se va întoarce acolo în curând,
5 cei autorizaţi în chestiunea aceasta n-au decât să se înapoieze împreună cu el şi să ţină judecata acolo.
6 După vreo opt sau zece zile, se înapoie la Cezareea şi a doua zi deschise procesul lui Pavel.
7 În momentul sosirii lui Pavel la judecată, evreii din Ierusalim se adunară în jurul său, aruncându-i în faţă învinuiri grave pe care nu le-au putut însă dovedi.
8 Pavel a respins acuzaţiile, spunând: „Nu sunt vinovat. Nu m-am împotrivit legilor evreieşti, n-am profanat templul şi nu m-am răsculat împotriva guvernului roman.”
9 Atunci Festus, din dorinţa de a fi pe placul evreilor, l-a întrebat: „Eşti dispus să mergi la Ierusalim şi să fii judecat acolo în faţa mea?”
10 Dar Pavel a răspuns: „Nu! Ci pretind să mi se acorde privilegiul de a fi audiat chiar de împărat. Ştiţi foarte bine că nu sunt vinovat.
11 Dacă am comis ceva vrednic de moarte, sunt gata să mor. Dar dacă sunt nevinovat, nici dumneavoastră, nici altcineva nu are dreptul să mă dea pe mâna acestor oameni pentru a fi omorât. Eu fac recurs la Cezar!”
12 Festus se consultă cu consilierii săi şi apoi răspunse: „Foarte bine! La Cezar ai cerut recurs, la Cezar te vei duce!”
13 La câteva zile după aceea, sosi Regele Agripa cu Bernice, într-o vizită la Festus.
14 În timpul şederii lor de câteva zile, Festus discută cazul lui Pavel cu regele. „Avem un deţinut aici”, îi spuse el, „al cărui caz mi-a fost lăsat de Felix nerezolvat.
15 Când am fost la Ierusalim, mai-marii preoţilor şi ceilalţi conducători evrei mi-au expus punctul lor de vedere şi mi-au cerut să-l condamn la moarte.
16 Bineînţeles, imediat le-am atras atenţia că dreptul roman nu permite condamnarea unui om înainte ca acesta să fie judecat, învinuitului i se dă posibilitatea să se apere, faţă în faţă cu reclamanţii.
17 Când s-au înfăţişat aici pentru judecată, am dat curs cazului său chiar a doua zi şi am poruncit să fie adus Pavel.
18 Dar acuzaţiile ce i s-au adus nu au fost deloc ceea ce presupuneam că vor fi.
19 Era ceva în legătură cu religia lor şi cu un oarecare Isus, mort cu câtva timp în urmă, despre care însă Pavel spune că e viu!
20 În faţa acestei situaţii n-am ştiut ce hotărâre să iau şi l-am întrebat pe om dacă n-ar fi dispus să fie judecat pe baza acestor acuzaţii, la Ierusalim.
21 Dar Pavel a făcut recurs la Cezar şi am poruncit să fie repus în închisoare până voi putea aranja trimiterea sa la împărat.”
22 „Aş dori să-l audiez şi eu pe acest om”, zise Agripa. Şi Festus îi răspunse: „Îl vei auzi – mâine!”
23 Deci a doua zi, după ce sosiră regele împreună cu Bernice în sala de judecată, cu mare pompă, însoţit de ofiţeri şi notabilităţile oraşului, Festus porunci să fie adus Pavel.
24 Festus se adresă apoi asistenţei cu următoarele cuvinte: „Rege Agripa şi onorată asistenţă, avem în faţă un om, pe care atât evreii din localitate, cât şi Cei din Ierusalim, îl vor mort.
25 Dar, după părerea mea, el n-a făcut nimic vrednic de moarte. Totuşi a făcut recurs la Cezar şi acum, n-am încotro, trebuie să i-l trimit.
26 Problema se pune însă: ce am să-i scriu împăratului despre el? Fiindcă nu există nici o învinuire reală împotriva sa. De aceea, l-am adus în faţa dumneavoastră şi, mai ales, înaintea regelui Agripa, pentru a-l interoga şi a-mi comunica ce să scriu.
27 Căci nu se poate să trimiţi împăratului un deţinut fără nici o acuzaţie împotriva sa!”
1 Atunci Agripa i-a spus lui Pavel: „Poftim! Ai cuvântul. Să-ţi auzim istoria. Aşadar Pavel, gesticulând, îşi prezentă apărarea:
2 „Sunt foarte fericit, rege Agripa, să-mi pot expune situaţia mea înaintea domniei voastre,
3 fiindcă ştiu că sunteţi un specialist în legile şi datinile evreieşti. Şi acum vă rog să mă ascultaţi cu răbdare!
4 Aşa cum ştiu evreii prea bine, eu am primit o educaţie evreiască serioasă, din cea mai fragedă copilărie, la Tars şi mai pe urmă la Ierusalim, iar viaţa pe care am trăit-o a fost pe măsura acestei educaţii.
5 Deşi nu vor s-o recunoască, ei ştiu prea bine că întotdeauna am fost cel mai strict dintre farisei, când a fost vorba de respectarea legilor şi a datinilor evreieşti.
6 Dar motivul real care se ascunde îndărătul acuzaţiilor lor este altul – anume faptul că eu sper şi aştept ca Dumnezeu să-şi împlinească făgăduinţa făcută strămoşilor noştri.
7 Cele douăsprezece triburi ale lui Israel aşteaptă zi şi noapte realizarea acestei speranţe! Totuşi, Majestate, ei susţin că e o crimă să am asemenea năzuinţă!
8 Dar oare poate fi o nelegiuire să crezi că morţii vor învia? Domniei voastre i se pare de necrezut faptul că Dumnezeu îi poate aduce pe oameni iarăşi la viaţă?
9 Odată credeam şi eu că am datoria să fac tot felul de fapte oribile urmaşilor lui Isus din Nazaret.
10 Am aruncat în închisoare pe mulţi din sfinţii de la Ierusalim, având în acest sens autorizaţie de la marii preoţi; iar când erau condamnaţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11 Am făcut uz de tortură pentru a-i determina pe creştinii de pretutindeni să-l blesteme pe Cristos. Eram atât de pornit împotriva lor, încât îi hăituiam până şi prin oraşe îndepărtate din alte ţări.
12 Mă aflam într-o asemenea misiune la Damasc, înarmat cu autoritatea şi delegaţia mai-marilor preoţilor,
13 când, într-o zi, pe la amiază, o lumină din cer, mai puternică decât soarele, a strălucit peste mine şi peste însoţitorii mei.
14 Am căzut cu toţii la pământ şi eu am auzit o voce care îmi vorbea în ebraică: «Saule, Saule, de ce mă persecuţi? Ţie însuţi îţi faci rău prin asta.»
15 „«Cine eşti?»”, am întrebat eu. Şi Domnul mi-a răspuns: «Eu sunt Isus, cel pe care-l prigoneşti tu.
16 Acum, ridică-te! Căci eu ţi-am apărut ca să te numesc robul şi martorul meu. Tu trebuie să spui lumii despre această experienţă precum şi despre numeroasele ocazii când mă voi arăta ţie.
17 Şi eu te voi ocroti atât de propriul tău popor, cât şi de Neamuri. Da, aşa este, te voi trimite la ne-evrei,
18 să le deschizi ochii să-şi vadă starea în care se găsesc, ca să se poată pocăi şi să poată trăi în lumina lui Dumnezeu, nu în întunericul Satanei, pentru ca astfel să poată primi iertarea păcatelor lor şi moştenirea lui Dumnezeu alături de oamenii de pretutindeni, ale căror păcate sunt curăţite şi care sunt puşi deoparte prin credinţa în mine.»
19 Şi astfel, o, rege Agripa, nu am nesocotit viziunea aceea din cer!
20 Am predicat mai întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim şi Iudeea; de asemenea, şi la ne-evrei, că toţi trebuie să-şi părăsească păcatele şi să se întoarcă la Dumnezeu – dovedind pocăinţa lor prin săvârşirea unor fapte bune.
21 Evreii m-au arestat în templu pentru că am predicat acest lucru şi au încercat să mă omoare,
22 dar Dumnezeu m-a ocrotit şi aşa se face că azi sunt încă în viaţă pentru a putea relata aceste fapte tuturor, mari şi mici. Învăţătura mea nu conţine altceva decât ce au afirmat profeţii şi Moise –
23 anume că Mesia va suferi şi va fi primul care va învia din morţi, pentru a aduce lumină Neamurilor şi evreilor deopotrivă.”
24 Deodată Festus strigă: „Pavele, eşti nebun. Studiile tale prea îndelungate ţi-au întunecat mintea!”
25 Dar Pavel a răspuns: „Prea alesule Festus, nu sunt nebun. Spun lucruri foarte adevărate
26 şi regele Agripa are cunoştinţă despre aceste lucruri. Eu vorbesc deschis, deoarece sunt convins că toate evenimentele acestea îi sunt familiare, fiindcă n-au fost săvârşite în ascuns!
27 Rege Agripa, credeţi în profeţi? Da, ştiu că credeţi…”
28 Agripa îl întrerupse: „Cu dovezi atât de şubrede crezi c-ai să reuşeşti să mă converteşti la creştinism?”
29 Şi Pavel răspunse: „Şubrede sau nu, de-ar da Dumnezeu ca atât dumneavoastră, cât şi toţi cei aflaţi în sală să poată ajunge ca mine, cu excepţia lanţurilor pe care le port!”
30 Atunci regele, guvernatorul, Berenice şi toţi ceilalţi s-au ridicat şi au plecat.
31 Stând de vorbă între ei, după aceea, au recunoscut cu toţii că: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau închisoare.”
32 Şi Agripa i-a spus lui Festus: „Ar putea fi eliberat, dacă n-ar fi făcut recurs la Cezar!”
1 În sfârşit se terminară toate pregătirile pentru transportarea noastră la Roma pe calea apei; prin urmare, Pavel împreună cu alţi deţinuţi au fost daţi în grija unui ofiţer numit Iulius, care era membru în garda imperială.
2 Ne-am îmbarcat pe o corabie, cu destinaţia Grecia, care urma să facă escală în mai multe locuri pe coasta Asiei. Trebuie să adaug că mai era cu noi şi Aristarh, un grec din Tesalonic.
3 A doua zi am ancorat în portul Sidon şi Iulius s-a arătat deosebit de amabil cu Pavel, îngăduindu-i să coboare pe uscat să-şi viziteze prietenii şi să se bucure de ospitalitatea lor.
4 Pornind mai departe, am întâmpinat vânturi puternice din faţă, care au îngreunat menţinerea direcţiei şi am navigat pe la nord de Cipru, între insulă şi uscat,
5 şi am trecut prin dreptul coastelor provinciilor Cilicia şi Pamfilia, acostând la Mira, în provincia Lisia.
6 Acolo ofiţerul nostru a găsit un vas egiptean din Alexandria, care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe el.
7 Am avut parte câteva zile de o mare agitată şi, în cele din urmă, neam apropiat de Cnidus, dar vântul s-a înteţit prea tare şi am fost nevoiţi să acostăm în Creta, lăsând în urma portul Salmona.
8 Navigând anevoie împotriva vântului şi plutind încet de-a lungul coastei de miazăzi, am sosit, în fine, la Limanuri Bune, în apropiere de oraşul Lasea.
9 Am rămas câteva zile acolo, între timp, vremea a devenit primejdioasă pentru călătorii lungi, întrucât ne apropiam de sfârşitul anului, şi atunci Pavel a discutat situaţia cu ofiţerii de pe corabie.
10 „Domnilor”, zise el, „părerea mea este că ne aşteaptă necazuri dacă mergem mai departe – cine ştie, poate un naufragiu, pierderea încărcăturii, răni şi chiar moarte.”
11 Dar ofiţerii care răspundeau de deţinuţi au ascultat mai mult de căpitanul corăbiei şi de proprietarul ei decât de Pavel.
12 Şi, întrucât Limanuri Bune era un port descoperit – nepotrivit pentru iernare – majoritatea membrilor echipajului au fost de părere să continuăm călătoria până pe coasta Fenixului, urmând să iernăm acolo; Fenix era un port bun, expus doar dinspre nord-vest şi sud-est.
13 Tocmai atunci începu să sufle un vânt uşor dinspre miazăzi şi se părea că e o zi perfectă de navigat; aşa că, au ridicat ancora şi au pornit de-a lungul ţărmului.
14 Dar, la scurt timp după aceea, vremea se schimbă brusc şi un vânt puternic, de tăria unui taifun („vântul de nord-est”, cum îi spuneau ei) a surprins vasul şi l-a îndreptat spre larg.
15 La început, au încercat să-l aducă înapoi la ţărm, dar n-au izbutit şi atunci au renunţat, lăsând vasul în voia uraganului.
16 Am ajuns, în fine, în spatele unei insule mici numite Clauda, unde, cu mare greutate, am ridicat la bord barca remorcată la vas
17 şi am legat corabia cu odgoane să-i întărim carena. Marinarii se temeau să nu fim duşi pe nisipurile mişcătoare de pe coasta Africii şi, în consecinţă, au coborât pânzele, fiind purtaţi aşa de vânt.
18 A doua zi, întrucât marea s-a dezlănţuit şi mai tare, echipajul a început să arunce încărcătura peste bord.
19 A treia zi, au aruncat echipamentul şi tot ce s-a mai găsit acolo.
20 Cumplita furtună continuă astfel zile în şir, până la pierderea oricărei speranţe de salvare.
21 Nimeni nu mâncase de mult timp dar, în cele din urmă, Pavel chemă echipajul laolaltă şi zise: „Oameni buni, trebuia să mă fi ascultat de la început şi să nu fi plecat de la Limanuri Bune – aţi fi evitat toate pierderile şi avariile pe care le-am suferit.
22 Dar înveseliţi-vă! Căci nici unul din voi nu-şi va pierde viaţa, chiar dacă vasul se va scufunda.
23 Fiindcă azi noapte, un înger al lui Dumnezeu (cel căruia îi aparţin şi pe care îl slujesc) a venit lângă mine
24 şi mi-a spus: «Nu te teme, Pavele – căci negreşit vei fi judecat înaintea lui Cezar! Ba, mai mult, Dumnezeu ţi-a ascultat cererea şi va salva vieţile tuturor celor care navighează cu tine.»
25 Deci, prindeţi curaj! Căci eu cred în Dumnezeu. Va fi întocmai cum a zis.
26 Vom eşua însă pe o insulă.”
27 Pe la miezul celei de-a paisprezecea nopţi de furtună, în timp ce eram purtaţi încolo şi-ncoace pe Marea Adriatică, marinarii au bănuit că suntem aproape de uscat.
28 Au aruncat sonda şi au găsit că apa avea adâncimea de treizeci şi şase de metri. Puţin mai încolo au sondat adâncimea apei din nou şi au găsit-o doar de douăzeci şi şapte de metri.
29 Şi-au dat seama că dacă continuă în ritmul acesta, curând vor fi aruncaţi pe ţărm şi temându-se de stâncile de pe coastă, au aruncat patru ancore de la pupă şi s-au rugat să sosească zorile mai repede.
30 Câţiva şi-au făcut planul să abandoneze vasul şi au coborât barca de salvare sub pretext că ar dori să arunce ancorele de la prora vasului.
31 Dar Pavel le-a spus soldaţilor şi ofiţerului comandant: „Toată lumea trebuie să rămână la bordul vasului, altminteri toţi veţi muri.”
32 Prin urmare, soldaţii au tăiat parâmele şi au lăsat barca să cadă în apă.
33 Către dimineaţă, pe când se îngâna noaptea cu ziua, Pavel îndemnă pe toată lumea să mănânce. „N-aţi pus nimic în gură de două săptămâni”, spuse el.
34 „Acum vă rog să mâncaţi ceva, pentru binele vostru! Deoarece, nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri!”
35 Apoi luă nişte pâini şi, după ce mulţumi lui Dumnezeu în faţa tuturor, rupse o bucată şi o mâncă.
36 Deodată, toată lumea se simţi mai bine şi începurăm să mâncăm,
37 toţi cei două sute şaptezeci şi şase aflaţi la bordul vasului.
38 După gustare, echipajul uşura şi mai mult vasul, aruncând peste bord tot grâul.
39 Când se făcu ziuă, încă nu se putea distinge ţărmul, dar observară un golf cu o plajă şi se întrebară dacă n-ar putea pătrunde cumva printre stânci şi eşua pe nisip.
40 Se hotărâră, în cele din urmă, să încerce. Tăind ancorele şi lăsându-le să cadă în apă, coborâră vâslele, ridicară ventrila mică şi se îndreptară spre ţărm.
41 Dar vasul lovi un banc de nisip şi eşua. Prova vasului se înţepenise bine, în timp ce pupa era pradă vijeliei valurilor şi astfel începu să se rupă din încheieturi.
42 Soldaţii îl sfătuiră pe comandant să le dea voie să ucidă deţinuţii, ca nu cumva aceştia să evadeze, înotând la mal.
43 Dar Iulius voia să-l cruţe pe Pavel, de aceea refuză să-i lase. Porunci deci tuturor celor care ştiau să înoate să sară în apă şi să încerce să ajungă la uscat,
44 urmând ca restul să facă la fel, agăţându-se de scânduri şi de resturile din corabia sfărâmată. Şi astfel, toţi reuşiră să ajungă la ţărm teferi.
1 Curând aflarăm că ne găseam pe insula Malta.
2 Locuitorii insulei au fost foarte amabili, primindu-ne la un foc aprins pe plajă, ca să ne încălzim, căci ploua şi era frig.
3 Pe când culegea Pavel un braţ de vreascuri să pună pe foc, un şarpe otrăvitor, atras de căldură, i se încolăci pe mână.
4 Locuitorii insulei îl priviră cum îi atârnă de braţ şi-şi spuseră unul altuia: „De bună seamă că e un ucigaş! Chiar dacă a scăpat din mare, dreptatea nu-l lasă în viaţă.”
5 Dar Pavel scutură şarpele în foc şi rămase complet nevătămat.
6 Oamenii aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând mort; dar, când după o lungă aşteptare nu i se întâmplă nici un rău, se apropiară de el şi se răzgândiră, zicând că e un zeu.
7 Lângă locul în care eşuaserăm era o moşie aparţinând lui Publius, guvernatorul insulei. El ne primi foarte amabil şi ne dădu găzduire trei zile.
8 Se întâmplă ca tatăl lui Publius să fie bolnav de friguri şi dizenterie. Pavel intră la el, se rugă pentru el şi, punându-şi mâinile peste el, îl vindecă.
9 Atunci veniră şi ceilalţi bolnavi de pe insulă şi fură toţi vindecaţi.
10 Drept urmare, am fost copleşiţi cu daruri şi când veni vremea să ne îmbarcăm din nou, oamenii încărcară vasul cu tot felul de lucruri de care aveam trebuinţă în călătorie.
11 Trecură trei luni de la naufragiu înainte de a ridica pânzele din nou. De data aceasta, corabia se numea „Fraţii Gemeni”; era din Alexandria, şi iernase pe insulă.
12 Primul popas îl făcurăm la Siracuza, unde stăturăm trei zile.
13 De acolo, făcurăm un ocol până la Regium. O zi mai târziu, se iscă un vânt dinspre sud şi astfel a doua zi sosirăm la Puteoli,
14 unde am găsit nişte credincioşi. Ei ne rugară fierbinte să stăm cu ei şapte zile. Apoi am navigat mai departe la Roma.
15 Fraţii din Roma au auzit că vom sosi şi ne-au ieşit în întâmpinare la Forum, pe Calea Apiană. Alţii ni se alăturară la Trei Taverne. Când îi văzu Pavel, îi mulţumi lui Dumnezeu şi-i mai veni inima la loc.
16 Ajunşi la Roma, Pavel primi permisiunea să se stabilească unde doreşte, fiind însă păzit de un soldat.
17 La trei zile după sosirea sa el îi chemă pe conducătorii evrei locali şi li se adresă cu următoarele cuvinte: „Fraţilor, eu am fost arestat de evrei la Ierusalim şi predat autorităţilor romane pentru a fi judecat, cu toate că nu făcusem rău nimănui şi nu călcasem datinile străbunilor noştri.
18 Romanii m-au judecat şi au vrut să mă elibereze, fiindcă n-au găsit nici un temei pentru condamnare la moarte, cum au cerut conducătorii evrei.
19 Dar, întrucât evreii au protestat împotriva acestei decizii, m-am simţit obligat, fără să le port pică, să fac recurs la Cezar.
20 V-am rugat să veniţi aici astăzi pentru a ne putea cunoaşte şi pentru a vă putea spune că sunt legat cu lanţul acesta fiindcă eu cred că Mesia a venit deja.”
21 Ei răspunseră: „Noi nu am auzit nimic rău despre tine! Nici nu am primit vreo scrisoare din Iudeea ori veşti de la cei care sosesc de la Ierusalim.
22 Dar vrem să-ţi auzim convingerile, fiindcă singurul lucru pe care-l cunoaştem în legătură cu creştinii aceştia este că sunt învinuiţi pretutindeni!”
23 Se fixă o oră şi, în ziua aceea, un mare număr de oameni veniră acasă la el. Pavel le vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu şi-i învăţă despre Isus din cele cinci cărţi ale lui Moise şi din cărţile profetice. Convorbirile începeau dimineaţa şi continuau până seara.
24 Unii credeau, alţii nu.
25 Dar după ce discutară între ei îndelung, plecară cu acest cuvânt final al lui Pavel în urechi: „Duhul Sfânt a avut dreptate când a spus prin profetul Isaia:
26 «Spuneţi evreilor: „Veţi auzi şi veţi vedea dar nu veţi înţelege,
27 fiindcă inimile vă sunt prea îmbuibate şi urechile nu mai ascultă iar ochii vi i-aţi închis ca să nu mai vedeţi fiindcă voi nu vreţi să vedeţi, să auziţi şi să înţelegeţi, şi astfel să vă întoarceţi spre mine ca să vă vindec.”
28 Deci vreau ca voi să vă daţi seama că mântuirea aceasta, de la Dumnezeu, stă şi la îndemâna ne-evreilor, şi că ei o vor accepta.»”
29 Când a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
30 Pavel a locuit următorii doi ani într-o casă închiriată şi avea uşa larg deschisă tuturor celor care îl vizitau,
31 vorbindu-le cu toată îndrăzneala despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre Domnul Isus Cristos; şi nimeni nu încerca să-l oprească.