1 A fost cândva în ţinutul Uz un om pe care-l chema Iov; acesta era un om adevărat, neprihănit, drept, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău."
2 Şapte feciori şi trei fete i s'au născut."
3 Avea o turmă de şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de asine păscătoare, precum şi mulţime mare de slugi; avea tot ce poate să aibă un om pe pământ; şi omul acesta era cel mai de seamă din tot ţinutul Soarelui-Răsare."
4 Feciorii lui, adunându-se unul la altul, făceau pe rând ospeţe'n fiecare zi, aducându-le şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei."
5 Iar când se isprăveau zilele ospăţului, Iov îi chema şi-i supunea curăţirii; şi sculându-se dis-de-dimineaţă aducea pentru ei jertfe, după numărul lor, şi un viţel pentru păcat, pentru sufletele lor, căci zicea Iov: „Nu cumva feciorii mei să fi gândit în cugetele lor ceva rău asupra lui Dumnezeu“. Aşa făcea Iov în toată vremea."
6 Şi iată că'n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la'nfăţişare înaintea Domnului, împreună cu ei a venit şi Diavolul."
7 Atunci Domnul i-a zis Diavolului: „Tu de undeai venit?“ Şi răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Dac'am dat un târcol pământului şi-am hoinărit prin cele de sub cer, iată-mă şiaici!“"
8 Iar Domnul i-a zis: „Luat-a cugetul tău în seamă şi pe robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău?“"
9 Iar Diavolul, răspunzând în faţa Domnului, a zis: „Oare pe degeaba îl cinsteşte Iov pe Dumnezeu?"
10 Oare n'ai făcut tu gard ocrotitor împrejurul curţii lui şi'mprejurul casei lui şi'mprejuru-a tot întinsul bunurilor lui? oare nu tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şiai făcut ca turmele lui să umple pământul?"
11 Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de tot ce are, şi să vedem dacă nu cumva o să te blagoslovească drept în faţă...“."
12 Atunci Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, toată avuţia lui o dau pe mâna ta; numa' de el să nu te atingi.“ Iar Diavolul a plecat din faţa Domnului."
13 Şi a fost că'ntr'o zi feciorii lui Iov şi fiicele lui beau vin în casa fratelui lor mai mare."
14 Şi iată că un vestitor a venit la Iov şi i-a spus: „Perechile de boi arau şi asinele păşteau pe lângă ei,"
15 când prădătorii au năvălit asuprăle şi leau dus, iar pe slugi le-au trecut prin sabie; eu singur am scăpat şi-am venit să-ţi dau de veste!“"
16 În timp ce el încă grăia, un alt vestitor a venit la Iov şi i-a spus: „Foc din cer a căzut şi a mistuit oile, arzându-i şi pe păstori; eu singur am scăpat şiam venit să-ţi dau de veste!“"
17 N'a sfârşit bine vorba când un alt vestitor a venit la Iov şi i-a spus: „Caldeii au năvălit asupră-ne în trei pâlcuri, au înconjurat cămilele şi le-au luat, iar pe slugi le-au ucis cu sabia; eu singur am scăpat şi-am venit să-ţi dau de veste!“"
18 În timp ce încă vorbea, un alt vestitor a venit şi ia spus lui Iov: „Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,"
19 când iată că dinspre pustie un vânt puternic s'a stârnit de năprasnă, a zguduit cele patru colţuri ale casei, casa s'a prăbuşit peste copiii tăi, iar ei au murit; eu singur am scăpat şiam venit să-ţi dau de veste“."
20 Atunci Iov s'a sculat, şi-a sfâşiat hainele, şi-a tuns părul capului, şi-a presărat ţărână pe cap, a căzut cu faţa la pământ şi s'a închinat, zicând:"
21 „Gol am ieşit din pântecele maicii mele,
gol mă voi întoarce'n matca mea;
Domnul a dat, Domnul a luat;
cum I-a plăcut Domnului, aşa s'a făcut;
fie numele Domnului binecuvântat!“"
22 Întru acestea toate câte i s'au întâmplat, Iov nu a păcătuit în faţa Domnului şi nu L-a făcut pe Dumnezeu nebun."
1 Şi a fost că'n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la'nfăţişare înaintea Domnului, venit-a şi Diavolul în mijlocul lor să I se'nfăţişeze Domnului."
2 Şi Domnul i-a zis Diavolului: „De unde vii?“ Iar Diavolul a zis în faţa Domnului: „Străbătând prin cele de sub cer şi hoinărind de-a lungul şi de-a latul, iată c'am venit“."
3 Şi Domnul i-a zis Diavolului: „Luat-ai tu aminte la robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, drept, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot răul. Şi măcar că prin zisele tale ai făcut ca pe nedrept să-şi piardă averile, el încă se ţine statornic în neprihana lui!“"
4 Şi răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Cojoc pentru cojoc! Că dacă-i vorba de viaţa lui, dă omul tot ce are."
5 Nu aşa ne-a fost vorba! Dimpotrivă, ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de osul şi de carnea lui, şi vezi dacă nu te va blagoslovi'n obraz!...“."
6 Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, ţi-l dau ţie pe mână; numai de viaţa lui să nu te-atingi!“"
7 Diavolul a plecat de dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până'n creştet."
8 Şi a luat Iov un ciob ca să-şi radă puroaiele şi s'a aşezat pe gunoi, în afara cetăţii."
9 Şi dac'a trecut o vreme şi înc'o vreme, zis-a către el femeia lui: „Până când oare te vei mai răbda, zicând: – Iată, încă puţin să mai aştept întru nădejdea mântuirii mele!?... Că iată, amintirea ta s'a şters de pe pământ, şi chiar aceea a feciorilor tăi şi a fiicelor tale, pe care'n dureri şi chinuri iam purtat în pântece şi pentru care'n zadar cu osteneli m'am nevoit. Iar tu, tu zaci aici în putregaiul viermilor, nemişcat sub cerul deschis, în timp ce eu rătăcesc ca o slujnică şi umblu din loc ]n loc şi din casă'n casă, aşteptând să scapete soarele ca să mă odihnesc de ostenelile şi de durerile ce mă cuprind acum... Ci zi ceva, o vorbă către Domnul, şi mori!“"
10 Iar el, uitânduse lung la ea, a grăit: „De ce vorbeşti tu ca o femeie fără minte? Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, oare nu le vom răbda şi pe cele rele?...“. Şi'n toate aceste întâmplări ce s'au petrecut asupră-i, nimic n'a greşit Iov cu buzele sale'n faţa lui Dumnezeu."
11 Iar trei prieteni ai săi, auzind de toate nenorocirile ce căzuseră asupră-i, au venit la el, fiecare din ţara lui: Elifaz, regele Temanilor, Bildad, domnul Şuahilor, şi Ţofar, regele Naamahilor. Ei au ajuns la el toţi odată, ca săl aline şi să-i stea la'ndemână."
12 Şi dacă l-au văzut de departe, nu l-au recunoscut. Atunci cu glas mare au strigat şi au plâns, şi şi-au sfâşiat fiecare veşmântul şi şi-au presărat capul cu ţărână."
13 Şapte zile şi şapte nopţi au şezut lângă el şi nici un cuvânt nu i-au vorbit, văzând cât de groaznică îi era durerea, şi mare foarte."
1 După aceea şi-a deschis Iov gura şi şi-a blestemat ziua,"
2 zicând:"
3 „Să piară ziua-aceea în care m'am născut
şi noaptea care-a zis: „Un prunc se zămisli!“"
4 Desiş de'ntunecime să fie ziua-aceea;
de sus, din ceruri, Domnul să n'o mai ia în seamă,
de sus, din cer, lumina pe ea să nu mai cadă!"
5 Din beznă umbra morţii s'o ţină strâns în gheare
şi negură'ndesată să vină peste ea!"
6 Blestem pe ziua-aceea, blestem pe noaptea-aceea,
să piară'n întuneric!;
nicicând să nu mai fie'ntre zilele din an,
şi nici între-ale lunii să nu se socotească;"
7 ci'ntreagă noaptea-aceea să fie'ntr'o durere;
nu, nici o veselie în ea, nici bucurie;"
8 blestem din partea celui ce zilele blesteamă,
a celui ce trezeşte din solzi Leviatanul."
9 Întunece-se aştrii acelei nopţi adânci;
s'aştepte lung lumina şi ea să nu mai vină,
luceafărul de ziuă nu-l vadă răsărind;"
10 că pântecele mamei nu l-a'ncuiat la prag,
durerea s'o alunge din ochii nedeschişi."
11 De ce nu mi-a fost moartea în sânul maicii mele,
sau n'am murit de'ndată ce i-am ieşit din pântec?"
12 De ce şi-a pus genunchii să-mi fie aşternut,
şi pieptul ei cel dulce de ce i l-am mai supt?..."
13 Acum, dormindu-mi somnul, m'aş înveli'n tăcere;
zăcând, m'aş odihni"
14 cu regii laolaltă şi cu mai-marii lumii
semeţi întru armùri,"
15 sau cu boierii-alături îmbelşugaţi de aur,
cei ale căror case sunt doldora de-argint;"
16 aş fi ca stârpitura de pântec lepădată,
ca pruncii prea devreme lumina s'o mai vadă."
17 Acolo păcătoşii'n iuţimea lor au ars;
acolo-şi au odihnă cei osteniţi în trup;"
18 acolo nici vieţaşii
nu mai aud poruncă şi glas de temnicer."
19 Acolo mic şi mare, de-a valma, sunt totuna;
acolo robu'n fine de domn nu se mai teme..."
20 De ce s'a dat lumină amarului luminii
şi viaţă celor care'n durere vieţuiesc"
21 şi celor ce-şi vor moartea şi nu dau peste ea,
în van scurmând s'o afle ca pe-o comoară-ascunsă"
22 şi-s plini de bucurie de-o nimeresc cândva?"
23 Odihnă-i este omului murirea, căci într'însa
l-înfaşă Dumnezeu!"
24 În faţa pâinii mele mă podidesc suspine
şi spaime curgătoare sunt lacrimile mele;"
25 temutu-m'am de spaimă, şi iat-o, stă deasupră-mi;
de ceea ce mi-e frică, aceea-mi stă'nainte."
26 Nici pace pentru mine, nici tihnă, nici odihnă,
ci groaza m'a cuprins!“"
1 Şi răspunzând Elifaz din Teman, a zis:"
2 „De multe ori în viaţă ţi s'a vorbit în dodii?
Pe cine crezi tu oare că'nmoi cu vorbe grele?"
3 Că iată, tu, cel care pe mulţi i-ai învăţat
şi multe mâini slăbite le-ai împuternicit,"
4 tu, cel ce prin cuvinte bolnavi ai ridicat
şi din genunchi nevolnici făcut-ai îndrăzneţi,"
5 acum, când şi pe tine durerea te-a atins,
te-ai aruncat asupră-i..."
6 Ce? frica ta de Domnul e oare nebunie?
şi tot aşa nădejdea? şi calea ta cea dreaptă?"
7 Adu-ţi aminte: care din cei curaţi s'a stins?
sau când pierit-au oare cei drepţi, cu toţi ai lor?"
8 Pe cât ştiu eu, aceia ce ară rătăcire
şi seamănă durere, pe-acestea le culeg."
9 Ei prin porunca'naltă a Domnului se sfarmă
şi prin suflarea joasă-a mâniei Lui se sting."
10 A leului tărie şi răcnetul leoaicei
s'au stins, ca şi trufia balaurilor mari."
11 Furnicoleul moare că n'are ce mânca,
iar puii de leoaică se duc care'ncotrò."
12 Din tot ce-ai spus, o vorbă de-ar fi adevărată,
nimic din aste rele nu te-ar fi'ntâmpinat.
Minunile Lui toate, o şoaptă în auz."
13 Atunci când spaima nopţii şi-a vocii ei întoarse
devine spaimă'n oameni,"
14 cutremur mă cuprinde şi spaimă mă cuprinde
şi oasele din mine le-aud cum clănţănesc,"
15 că vânt ca o suflare mi-a adiat pe chip
şi mi-a făcut şi părul şi carnea să se strângă."
16 M'am ridicat să aflu, dar n'am ştiut ce e;
vedeam, dar nici o formă aievea'n văzul meu,
ci numai în ureche o şoaptă de vânt lin:"
17 La Domnul său, e oare vreun muritor curat?
prin fapta lui, e oare un om fără prihană?"
18 Că dacă nu se'ncrede nici chiar în servii Săi,
şi dacă chiar în îngeri El află ceva strâmb,"
19 cu cât mai mult în viermii bordeielor de lut
– un lut din care, iată, şi noi suntem făcuţi –,
în cei ce pier asemeni cu fluturii de noapte:"
20 erau de dimineaţă, iar seara nu mai sunt;
s'au dus, fără să-şi afle în ei nici o scăpare;"
21 asupră-le suflare, şi, iată, s'au uscat;
pierit-au, că n'avură în ei înţelepciune."
1 Hai, strigă, dacă bănui că-i cine să te-asculte,
sau dacă vezi cu ochii vreun înger din cei sfinţi!"
2 Mânia îl ucide pe cel lipsit de minte,
aşa cum gelozia-l omoară pe răzleţ."
3 Eu am văzut nebunul cum prinde rădăcină,
dar şi degraba'n care statura i-a pierit."
4 Copiii lui departe-s de pragul mântuirii;
sunt trişti în umilinţă la poarta celor mici
şi'n lume n'au pe nimeni să-i scape din ce sunt;"
5 strânsura lor din holde doar drepţii vor mânca-o,
din răul ce-i apasă ei nu vor fi scăpaţi,
tăria lor din urmă în spulber va pieri."
6 Că suferinţa'n sine nu iese din pământ,
aşa cum nici durerea nu-i odrăslită'n munţi,"
7 ci omul e acela ce naşte suferinţa
precum vultùrii tineri se-avântă spre'nălţimi."
8 Eu însă doar pe Domnul, pe El Îl voi ruga,
şi-L voi chema pe Domnul Atoateţiitorul,"
9 pe Cel ce face lucruri măreţe, necuprinse,
slăvite, minunate şi multe fără număr;"
10 pe Cel ce udă faţa pământului cu ploaie
precum trimite apă spre cele de sub cer;"
11 pe Cel ce le înalţă smeriţilor smerenia
şi-i cheamă iar la viaţă pe cei ce stau să piară;"
12 pe Cel ce'ntoarce planul isteţilor, încât
zadarnică le fie a mâinilor lucrare."
13 El pe'nţelepţi îi prinde în viclenia lor
aşa ca sfatul celor dibaci să se răstoarne."
14 Acestora'ntuneric le-o fi'n amiaza-mare,
în plină zi umbla-vor ca noaptea, pipăind."
15 De sabie pieri-vor,
iar cel slăbit scăpa-va din mâna celui tare."
16 Aşa se va întoarce nădejdea la cel slab
în timp ce gura celui asupritor se-astupă."
17 O, fericit e omul pe care-l mustră Domnul,
cel ce'n dojană-L află pe-Atoateţiitorul!"
18 Că rana El o face şi-apoi tot El o leagă,
cu-aceeaşi mână bate şi-alină vindecând."
19 De şase ori din şase necazuri te va scoate,
a şaptea oară răul nicicum nu te-o atinge."
20 La timp de'nfometare te va scăpa din moarte,
în luptă te va scoate din ghearele de fier."
21 Tot El te va ascunde, ferit de biciul limbii,
de rele viitoare n'ai cum să te mai temi."
22 De cei fără de lege, de cei nedrepţi, vei râde,
şi nu te vei mai teme de fiarele pădurii;"
23 în câmp sălbăticiunea va sta cu tine'n pace."
24 În pace-ţi vei şti casa
şi'n cortul tău vieaţa fără păcat va fi."
25 Vei şti că mulţi la număr te-or pomeni urmaşii,
că fiii tăi, de-asemeni, ca iarba de pe câmp."
26 Către mormânt veni-vei ca grâul copt la vreme
şi secerat, ca snopul la vreme strâns din holdă."
27 Pe toate-acestea, iată, aşa le-am cercetat,
aşa le-am auzit;
e rândul tău de-acuma să ştii ce-ai de făcut“."
1 Şi răspunzând Iov, a zis:"
2 „O, dac'ar fi catargul să-mi strângă sus frământul,
durerile să-mi pună'n balanţă pe tipsii,"
3 acestea-ar fi mai grele decât nisipul mării;
de-aceea, pe cât pare, mi-i vorba dezlânată."
4 Că'n trupul meu înfipte-s a' Domnului săgeţi;
a lor întărâtare tot sângele mi-l soarbe
şi roiul lor mă'mpunge când vorba mi-o încep."
5 Au va zbiera asinul sălbatic de-i sătul?
mugi-va oare boul cu ieslea plină'n faţă?"
6 poţi să mănânci o pâine făcută fără sare?
şi unde-i oare gustul cuvintelor deşarte?"
7 Că'n sufletul din mine nu-i chip de alinare,
mâncarea mea duhneşte-a miros urât de leu."
8 Că dacă Domnu-mi cheamă pe buze rugăciunea,
atuncea şi nădejdea tot El o să mi-o dea."
9 De vreme ce-a'nceput-o, rănească-mă deci Domnul,
dar tot El, pân'la urmă, să nu mă nimicească."
10 Mormânt fie-mi cetatea peste-ale cărei ziduri
săream; eu nu-mi ţin partea, căci sfintele cuvinte
– a Domnului rostire – eu nu le-am înşelat."
11 Căci ce putere oare am eu ca să mai rabd?
sau câte zile'n faţă pân'viaţa mi-o ridică?"
12 Tăria mea e oare tărie ca de piatră?
sau carnea mea e oare o carne de aramă?"
13 Au nu în El nădejdea întreagă mi-o puneam?
şi, iată, ajutorul s'a'ndepărtat de mine."
14 Departe-mi este mila,
şi-a Domnului veghere mă trece cu vederea."
15 Ai mei cei de aproape n'au căutat spre mine;
ca pe o albie seacă de râu m'au părăsit,
ca valul m'au trecut."
16 Temuţii mei se-aruncă asupră-mi ca un viscol,
ca sloiuri mari de gheaţă"
17 ce'ncep să se topească de cum dau de căldură,
că n'a rămas nici urmă acolo unde-au fost."
18 Aşa şi eu, aicea, de toţi sunt părăsit;
parc'am pierit, sunt singur, de casă'nstrăinat."
19 Priviţi acèle drumuri pe care merg Temanii,
şi căile din Saba, voi, cei ce ştiţi s'alegeţi!"
20 Preţ ruşinos plăti-vor
acei ce-şi pun nădejdea în bani sau în cetăţi."
21 Iar voi, voi fără milă m'aţi asuprit pe mine;
acum, văzându-mi rana, cu spaimă să vă temeţi!"
22 Ce?: de la voi cerut-am vreodată de pomană?
sau de puterea voastră am eu nevoie-acum"
23 să mă scăpaţi din mâna potrivnicilor mei
ori să mă scoateţi teafăr din gheare de tiran?"
24 Hai, fiţi-mi voi didàscali, şi eu voi amuţi;
sau dacă oareunde m'am înşelat, spunèţi-mi!"
25 Dar, vai!, ce dezlânată e vorba celui drept!
Că nu din partea voastră voi cere eu tărie,"
26 şi nici mustrarea voastră o să-mi astupe gura;
de limba voastră dulce de-acuma sunt sătul."
27 Aşa cum voi asupra orfanului cădeţi,
cădeţi acum asupra prietenului vostru."
28 Mă uit în ochii voştri şi nu vă voi minţi."
29 Staţi jos, cu luare-aminte, şi să nu fiţi nedrepţi,
ci fiţi şi voi odată'mpreună cu cel drept,"
30 că'n gura mea nu este nici pic de strâmbătate.
Au nu gâtleju-acesta priceperi cercetează?"
1 Au pe pământ nu-i viaţa'ncercare pentru om?
şi viaţa lui nu-i oare-a tocmitului cu ziua,"
2 a slugii care'n umbră se-ascunde de stăpân,
a calfei cu simbrie în aşteptarea plăţii?"
3 Aşa şi eu, răbdat-am atâtea luni deşarte,
şi nopţi de suferinţă cumplită mi s'au dat."
4 Mă culc şi zic în sinemi: Când oare va fi ziuă?;
mă scol şi spun asemeni: Când oare va fi seară?;
şi-s plin de suferinţă din noapte până'n zori."
5 A viermilor putoare tot trupul mi-l frământă;
îmi răzuiesc puroiul, şi ciobul se înmoaie."
6 Că viaţa mea'n balanţă mai slabă-i decât graiul
şi s'a topit în hăul nădejdilor deşarte."
7 Adu-Ţi aminte [Doamne], că viaţa mea-i suflare,
că tot ce-i bun rămas-a 'napoi de ochiul meu,"
8 că ochiul strâns asupră-mi nu va mai da de mine,
că ochii Tăi m'or cere, dar eu nu voi mai fi,"
9 cum nici pe cer e norul ce-a fost şi s'a topit.
Aşa coboară omul în iad şi nu mai urcă;"
10 la casa lui, acolo, nicicând se va întoarce,
şi dacă da, nici vatra, nu, nu-l va mai cunoaşte."
11 Aşa că eu de-acuma nu-mi voi mai ţine gura;
din marea-mi suferinţă voi face-o să vorbească,
cu inima cuprinsă de-amar o voi deschide."
12 Sunt eu cumva o mare? sunt eu cumva balaur
să pui asupră-mi strajă?"
13 Că dacă-mi zic: E vremea să mă alinte patul,
să fiu doar eu cu mine în aşternutul meu,"
14 Tu mă'nspăimânţi cu visuri, şi'n spaime pui vedenii,"
15 zburdalnicul meu suflet rupându-mi-l de duh
şi oasele, de moarte."
16 Că nu trăiesc cât veacul, să'ndur la nesfârşit;
hai, lasă-mă în pace cu viaţa-mi găunoasă!..."
17 Ce-i omul, că Tu Însuţi l-ai ridicat în slăvi?
ce-i omul, ca Tu Însuţi să nu-l scapi din vedere,"
18 să ai un ochi asupră-i din seară până'n ziuă
şi'n ceasu-i de odihnă să-l iei la întrebări?"
19 O, până când mă'nvălui, şi până când m'acoperi,
şi până când n'am tihnă nici să-mi înghit scuipatul?"
20 Dac'am greşit, ce oare pot face eu? hai, spune-mi,
Tu, Cel ce pân'şi gândul din om îl sfredeleşti?!
De ce m'ai pus pe mine să-Ţi stau, eu, împotrivă,
şi sarcină să-Ţi fiu?"
21 De ce fărădelegea Tu nu vrei să mi-o uiţi
şi pentru ce păcatul din mine nu mi-l speli?...
Şi-acum, merg în pământ;
curând s'o face ziuă, dar eu nu voi mai fi.“"
1 Atunci Bildad din Şuah a răspuns, zicând:"
2 „Mult oare-o să mai turui de lucruri ca acestea?
Ţi-e gura ca un iureş al vorbelor vântoase!"
3 Au face Domnul lucruri nedrepte judecând?
sau tulbură dreptatea Atoatefăcătorul?"
4 Feciorii tăi asupră-I păcate de-au făcut,
El i-a lăsat pe mâna nelegiuirii lor."
5 Dar tu s'alergi la Domnul Atoateţiitorul"
6 rugându-te; te-ascultă, de eşti curat şi drept,
şi cumpăna dreptăţii la loc El ţi-o aşază,"
7 încât ce-a fost'nainte ţi s'o părea puţin
pe lângă ce, la urmă, va fi de negrăit."
8 Întreabă-i pe cei care au fost'naintea noastră,
adulmecă poteca bătută de părinţi."
9 Că noi de ieri doar suntem, şi nu ştim chiar nimic;
că viaţa noastră'n lume nu e decât o umbră."
10 Da, ei ţi-or spune-acestea, şi ei te-or învăţa,
din inimă scoţându-şi cuvinte de-acest fel:"
11 Au papura se prinde'n pământul fără apă?
au trestia se'nalţă de n'are umezeală?"
12 Dar iarba fără apă, nu se usucă oare
chiar stând pe rădăcină'nainte de-a fi tunsă?"
13 Aşa-i sfârşitul celor ce L-au uitat pe Domnul
şi-aşa se veştejeşte nădejdea'n cel păgân:"
14 el are locuinţă, dar ea-i nelocuită,
iar cortul său se duce ca pânza de paing;"
15 el casa şi-o propteşte, dar ea nu stă'n picioare
şi, de-i va pune scoabe, ea tot nu se va ţine;"
16 el verde stă sub soare
şi doar din putrejune un ram îi odrăsleşte;"
17 odihna lui, odihnă pe un morman de pietre,
iar viaţa lui, o viaţă încercuită'n stânci."
18 De l-a'nghiţit ţărâna, ţărâna va minţi:
– Nicicând nu l-am văzut!..."
19 Aşa va fi surparea lipsitului de crez,
şi din pământ un altul în sus va odrăsli."
20 Că Domnul nu-i alungă din Sine pe cei buni,
cum nu primeşte darul din mâna celui rău."
21 Că gura celor vrednici s'o umple iar de râset
şi buzele lor pline vor fi de mulţumiri."
22 Vrăjmaşii lor de-a pururi s'or îmbrăca'n ruşine,
aşa cum joacă'n cumpeni cel fără Dumnezeu.“"
1 Atunci Iov a răspuns, zicând:"
2 „Adevărat, ştiu bine că totul e cum spui:
Cum poate pământeanul să fie drept la Domnul?"
3 Că dac'ar vrea să steie cu El la o voroavă,
ar îngăima de-a surda,
că n'ar putea răspunde o vorbă la o mie."
4 El e'nţelept la cuget, puternic e şi mare:
cine I-a stat vreodată'mpotrivă şi-a învins?"
5 Cel ce'nvecheşte munţii fără ca ei s'o ştie,
Cel ce'n mânie-i surpă,"
6 Cel ce pământu-l face să joace'n temelii,
să tremure din stâlpi,"
7 El, Cel ce suflă'n soare şi-acesta nu răsare
şi stelelor le pune deasupră-le pecete,"
8 Cel ce prin Sine Însuşi tot cerul l-a întins
şi umblă ca'n câmpie pe valurile mării,"
9 Cel ce-a făcut Luceafăr-de-seară şi Pleiade
şi Orion şi stele'n Cămări-de-miazăzi,"
10 El, Cel ce face lucruri adânci, de nepătruns,
slăvite, minunate şi multe fără număr!..."
11 De trece pe deasupră-mi, El trece şi nu-L văd;
de mi-a trecut pe-alături, S'a dus şi n'am ştiut."
12 Că dacă El alungă, e cineva să'ntoarcă?
e cineva în stare să-I spună: – Ce-ai făcut?"
13 De-i mânios, El poate mânia să Şi-o 'ntoarcă;
sub El se încovoaie toţi monştrii de sub cer."
14 O, dac'ar vrea s'asculte cu grijă la ce spun!"
15 Chiar dac'aş fi'n dreptate, El nu m'ar asculta,
şi'n faţa judecăţii mă voi ruga de milă;"
16 şi chiar de L-aş chema eu, şi El m'ar asculta,
eu nici atunci n'aş crede că El m'a auzit,"
17 El, Cel ce mă sfărâmă cu-o mână de'ntuneric
şi, de mă face ţăndări, nu-I trebuie pricìnă."
18 Că de la El răgazuri nu am nici să răsuflu
şi-s plin de-amărăciune."
19 De-i vorba de putere, El este Cel-Puternic,
şi judecăţii Sale-i va sta'mpotrivă cine?"
20 Că, chiar de am dreptate, cu gura mea mă'nvinui,
şi, de-s fără prihană, tot vinovat voi fi."
21 De sunt fără prihană, nici sufletu-mi n'o ştie;
un singur lucru ştie: că viaţa mi se ia."
22 Am zis deci: – Pe cel mare ca şi pe cel puternic
îi termină mânia,"
23 cei răi sfârşind în pace prin moarte minunată,
în timp ce drepţii lumii ajung de râsul lumii,"
24 că daţi au fost pe mâna ce-o'ntinde necuratul.
El este Cel ce leagă la ochi judecătorii
– şi dacă'n asta nu-i El, atuncea cine e?"
25 Mai grabnică mi-i viaţa decât alergătorul,
că fuge şi n'o ştie;"
26 rămân niscaiva urme din drumul unei nave
sau când vultùrul zboară cătându-şi de mâncare?"
27 Că, chiar dacă mi-ai spune: – Uita-voi tot ce-am zis!,
de-mi voi pleca privirea în jos, voi suspina."
28 Mă clatin din întregul alcătuirii mele,
ştiind că fără vină Tu nu mă vei lăsa."
29 Şi dacă-s cu prihană, atunci de ce nu mor?"
30 Că, dacă cu zăpadă fiinţa mi-aş spăla-o
şi de mi-aş curăţi-o cu mâinile curate,"
31 Tu chiar şi-atunci mocirla mi-ai da-o să mă scald,
aşa ca şi veşmântul să-mi fie prins de silă."
32 Că nu eşti om ca mine, să-Ţi stau eu împotrivă
şi-apoi la judecată să mergem amândoi."
33 O, dac'ar fi la mijloc un altul, care mustră
şi poate să asculte ce spune fiecare,"
34 să ia de lângă mine toiagul ce se'ncruntă,
aşa ca eu să nu mă'ngrozesc de teama lui,"
35 să nu-mi mai fie frică de ceea ce voi spune...;
că, altfel, nu'ndrăznesc!"
1 Trudit pân' la durere e sufletul din mine;
de-acum voi da frâu liber cuvintelor spre El,
grăindu-I din amarul ce sufletu-mi cuprinde."
2 Voi zice către Domnul: – Nu mă'nvăţa păgân!
De ce? din ce pricină m'ai judecat aşa?"
3 Ţi-e bine Ţie dacă fac eu o strâmbătate?
că Tu nu iei aminte la plăsmuirea Ta,
ci'n sfatul strâmbătăţii, acolo-Ţi e amintea!"
4 Vezi Tu aşa cum vede un pământean de rând?
Au vei vedea Tu lumea precum o vede omul?"
5 Au sunt zilele Tale ca viaţa omenească
şi anii Tăi sunt oare ca anii omeneşti,"
6 ca să Te ţii de urma fărădelegii mele
şi să-mi scrutezi păcatul la fiecare pas,"
7 atunci când Tu ştii bine că n'am făcut nimic
şi că din mâna-Ţi tare nu-i nimeni să mă scape?"
8 Cândva mâinile Tale mi-au plăsmuit un chip
şi m'au făcut; pe urmă, sucind-o, m'ai lovit."
9 Adu-Ţi aminte astăzi: din lut m'ai plăsmuit
şi'n lut mă vei întoarce."
10 Nu Tu, ca pe un lapte, m'ai muls din nefiinţă
şi, precum caşul proaspăt, cu cheag m'ai închegat?"
11 În piele şi în carne tot Tu m'ai îmbrăcat
şi mi-ai ţesut lăuntrul din oase şi din nervi;"
12 cu viaţă şi cu milă m'ai binecuvântat
şi veghea Ta de pază i-a stat suflării mele."
13 Din tot ce porţi în Tine, eu ştiu că Tu poţi totul
şi că nimic în lume nu-Ţi e cu neputinţă."
14 De voi greşi, vei ţine asupră-mi ochi de pază;
de fac fărădelege, nu-Ţi sunt nevinovat."
15 De săvârşesc păcatul, e vai şi-amar de mine,
iar dacă-s drept, nici capul nu pot să mi-l ridic,
aşa cum sunt, cu mintea 'mpănată de dispreţ."
16 Ca pe un leu în fugă Tu mă vânezi spre moarte
şi-apoi, sucindu-Ţi gândul, cu greu mă laşi din mână,"
17 reînnoind asupră-mi ispite de tot felul;
cu marea Ta mânie Te-ai mâniat pe mine
şi-ai năpustit asupră-mi bulucuri de piraţi."
18 De ce m'ai scos din pântec? de ce nu mi-am dat duhul,
ca nici un ochi pe lume să nu mă fi văzut,"
19 şi să fi fost atuncea ca şi cum n'aş fi fost?
De ce din sânul mamei nu m'ai mutat în groapă?"
20 Vieaţa mea nu-i oare, şi-aşa, destul de scurtă?:
Ci lasă-mă să-mi dărui o leacă de odihnă"
21 'nainte de-a purcede pe calea fără'ntoarceri,
acolo, în tărâmul de neguri şi'ntuneric,"
22 în întuneric veşnic, tărâm fără lumină
şi fără văz în viaţă de oameni muritori“."
1 Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis:"
2 „Cel ce grăieşte multe nu va primi răspuns?
cel ce grăieşte bine părea-se-va şi drept?
Blagoslovit e omul cel cu vieaţa scurtă!"
3 Nu fi bogat în vorbe,
că nu e nimeni care să ţi se'mpotrivească."
4 Aceasta, fi'ndcă tu zici: curat sunt eu în fapte,
şi'n faţa Lui, de-asemeni, eu sunt fără prihană."
5 Dar dacă Domnul Însuşi ar fi să-ţi cuvinteze
şi buzele spre tine ar fi să le deschidă"
6 şi-apoi să-ţi povestească puterea'nţelepciunii
– că ea'ndoită fi-va acelor ce-s ca tine –,
atunci vei şti că cele ce Domnul ţi-a trimis
sunt pe măsura celor ce le-ai păcătuit."
7 Găsi-vei tu o urmă din ceea ce e Domnul?
ajuns-ai tu vreodată la marginile trase
de Cel-Atotputernic?"
8 Înalt e cerul! Bine, înalt; şi ce vei face?
de-s mai adânci hotare decât în iad, ce ştii tu?,"
9 – sau trase pe întinderi mai lungi decât pământul,
mai late decât marea? –"
10 Şi dacă El pe toate le va strica, e oare
vreun om în lumea asta să-I spună: – Ce-ai făcut?..."
11 Că El cunoaşte fapta celor fără de lege,
El vede pasu-alături şi nu închide ochii."
12 Dar muritorul jalnic înoată în cuvinte
şi-ajunge ca asinul sălbatic în pustie."
13 Iar tu, de-ai pus în tine o inimă curată
şi dacă tinzi la ceruri cu mâinile spre El,"
14 de ţi-a rămas în mână ceva fărădelege
şi faci ca ea să fugă departe de la tine
şi'n felul tău de viaţă ce-i strâmb să nu rămână,"
15 atunci îţi va fi faţa ca iezerul în soare
şi, dezbrăcat de tină, te-ai scuturat de spaime;"
16 atunci amara trudă o vei fi dat uitării
ca pe un val, şi groaza nu-ţi va lovi simţirea;"
17 atunci şi rugăciunea-ţi va fi ca un luceafăr
şi viaţă răsări-va din miezul tău de zi;"
18 având nădejde'n tine, vei fi încrezător,
din griji şi'ngrijorare îţi răsări-va pace."
19 Căci, liniştit fiindu-ţi, nu-ţi vei avea războinici
şi de-ai avut, sucind-o, se vor ruga de tine;"
20 pe-aceştia mântuirea-i va părăsi de tot,
fi'ndcă'ntru ei nădejdea nu e decât pierzare
şi ochii celor aprigi se vor topi de plâns“."
1 Şi răspunzând Iov, a zis:"
2 „Nu'ncape îndoială că voi sunteţi poporul
şi că înţelepciunea se va sfârşi cu voi!..."
3 Dar inima din mine e-aceeaşi ca şi-a voastră."
4 Cel drept, fără prihană, acum e râsul-lumii:"
5 La un soroc ajunge sub alţii să'ngenunche
şi casele să-i fie prădate de nemernici."
6 Cel rău să nu se-aştepte să fie fără vină,
cum crede că-s aceia ce-L părăsesc pe Domnul,
că-adică niciodată nu vor avea certare."
7 Ci'ntreabă-le pe vite, şi ele îţi vor spune,
şi păsările zării, şi ele-or povesti;"
8 vorbeşte cu pământul, şi el te lămureşte,
dar şi cu peştii mării, iar ei vor tâlcui."
9 Din toate-acestea, cine'ntru sfârşit nu va cunoaşte
că ele, toate-acestea, de Domnu-au fost făcute,"
10 de Cel ce ţine'n mână vieaţa-a tot ce-i viu
şi duhul a tot omul?"
11 Urechea osebeşte cuvintele'ntre ele
aşa cum cerul gurii bucatele le gustă."
12 În vremea'ndelungată va sta înţelepciunea,
în viaţa'ndelungată se va găsi ştiinţa."
13 La El e'nţelepciunea, la El este puterea,
şi tot la El e sfatul şi darul de-a pricepe."
14 Că dacă El dărâmă, cin' va zidi la loc?
şi pe un om de-l pune sub cheie, cine-l scoate?"
15 De va opri El apa, se va usca pământul,
iar dacă-i dă frâu liber, îl pierde prăbuşindu-l."
16 A Lui este puterea, a Lui este tăria,
la El este ştiinţa şi darul de-a pricepe."
17 Pe sfetnici El îi duce, desculţi, în grea robie,
judecătorii lumii se îngrozesc de El;"
18 Pe regi El îi aşază pe tronurile lor,
dar tot El le şi leagă mijlòcu'n cingătoare;"
19 El este Cel ce-i duce pe preoţi în robie,
şi pe mai-marii lumii, puternici, îi prăvale."
20 El taie vorba celor de tot încrezători,
bătrânilor le ştie priceperea. Tot El"
21 îi face de ocară pe cei ce sunt mai-mari
şi pe smeriţi îi urcă."
22 El scoate la iveală adâncuri de'ntuneric
şi tot El umbra morţii o trage spre lumină."
23 Pe neamuri le sporeşte şi-apoi tot El le pierde,
le risipeşte'n larguri şi tot El le adună."
24 El inimile celor mai-mari ai lumii strâmbă
şi-i lasă'n rătăcire pe căi necunoscute,"
25 să pipăie doar bezna, şi nicidecum lumina,
şi'n gol să rătăcească asemeni celui beat."
1 Pe toate-acestea, iată, cu ochiul le-am văzut,
cu propria-mi ureche, la fel, le-am auzit."
2 Ştiu tot atât de multe pe câte ştiţi şi voi
şi'n iscusinţa minţii eu nu sunt mai prejos."
3 Dar nu!, ci eu cu Domnul vreau astăzi să vorbesc,
Lui astăzi socoteală să-I dau, dac'o să vrea."
4 Că, iată, voi îmi sunteţi ca nişte doctori strâmbi
şi vraci de rele, toţi."
5 Şi, oh!, de-aţi amuţi,
să-i daţi şi voi oleacă târcol înţelepciunii!..."
6 Dar ascultaţi-mi vorba în apărarea mea,
luaţi aminte bine cum judec eu rostind."
7 Ştiţi voi că înaintea lui Dumnezeu grăiţi,
că, stându-I înainte, voi îndrugaţi minciuni?"
8 sau că vă îndoiţi?
sau că pe voi'nainte-I judecători vă faceţi?"
9 Că binele s'o ţine – el, cel puţin – de voi,
şi dacă faceţi totul, vă veţi lipi de Dânsul."
10 Aceasta nu înseamnă că El n'o să vă mustre,
dar de-Şi ascunde faţa, voi vă veţi minuna."
11 Au nu a Lui mânie vă bagă'n sperieţi,
şi frica Lui, nu-i oare cea care vă turteşte?"
12 Atunci trufia voastră se face ca cenuşa
şi trupul ca argila."
13 Tăceţi, ca eu să glăsui şi să-mi înmoi mânia,"
14 cu dinţii apucându-mi bucăţi din carnea mea
şi sufletul, întregul, punându-mi-l în palmă."
15 Chiar dacă El, Cel-Tare, nu-Şi va'nceta prigoana,
eu tot am să mă apăr, grăind, în faţa Lui;"
16 aceasta-mi va fi mie arvună mântuirii,
de vreme ce minciuna nu'ncape'n faţa Sa."
17 O, ascultaţi-mi vorba, cuvintele-ascultaţi-mi,
vă cer să luaţi aminte la ce voi povesti!"
18 Că, iată, eu aproape-am ajuns de judecată
şi ştiu că'n judecată eu sunt cel cu dreptatea."
19 E cineva să-mi deie vieaţa'n judecată?
că dacă da, atuncea eu tac şi încetez."
20 Doar două lucruri, două, doresc să mi le dai,
şi-atunci de dinainte-Ţi eu nu mă voi ascunde:"
21 Îndepărtează-Ţi mâna, da, ia-o de pe mine,
iar frica Ta să nu mă cutremure de groază."
22 Apoi mă vei chema, şi eu voi auzi,
sau Tu îmi vei vorbi, şi eu voi da răspuns."
23 Câte-am făcut păcate şi câte făr'delegi?
Hai, spune-mi, care sunt?"
24 De ce Te-ascunzi de mine
şi crezi că eu, de-aicea, aş fi duşmanul Tău?"
25 Te sperii Tu de-o frunză pe care-o bate vântul?
Îmi stai Tu împotrivă, când eu îs funigel,"
26 de scrijeleşti pe tablă 'mpotrivă-mi ce e rău
şi-mi pui sub ochi păcate făcute'n tinereţe"
27 şi-mi vâri, ca la popreală, picioarele'n butuci,
şi fapta cea mai mică mi-o ţii mereu sub pândă
şi-ajungi cu luare-aminte la urma tălpii mele?..."
28 Eu, cel ce se'nvecheşte ca un burduf de piele
sau ca o haină scumpă mâncată'n pod de molii..."
1 Născutul din femeie e om cu viaţă scurtă
şi plină de necazuri."
2 Ca floarea înfloreşte, şi după-aceea cade,
şi fuge ca o umbră, şi n'are vreun răgaz."
3 Nu-i el acel pe care l-ai luat la cercetări
şi l-ai silit să-Ţi vină sub ochi la judecată?"
4 În cazu-acesta, cine-i curat de tină? Nimeni,
chiar dacă-i va fi viaţa o zi doar pe pământ."
5 Că Tu la socoteală şi lunile i-ai pus;
i-ai pus hotar în vreme, hotar de netrecut."
6 Mai lasă-l din privire, dă-i timp să se-odihnească,
să-i placă şi lui viaţa măcar cât unei slugi!"
7 Că până şi copacul, tot are o nădejde:
chiar dacă-l tai, trupina mai poate să'nflorească,
şi nici lăstarii fragezi din ea nu vor lipsi;"
8 chiar dacă rădăcina'n pământ îmbătrâneşte
şi trunchiul printre pietre se macină murind,"
9 adulmecarea apei îl face s'odrăslească
şi va rodi crenguţe ca un răsad de ieri."
10 Dar omul, dacă moare, se prăbuşeşte'n hău,
şi dacă muritoru-a căzut, mai mult nu e."
11 Că prin lucrarea vremii chiar marea scade'n maluri
şi râu-şi pustieşte zăvoaiele şi seacă;"
12 la fel, şi omu-adoarme şi nu se mai ridică,
şi pân'ce va fi cerul, el nu se mai trezeşte,
nu, nu se mai deşteaptă din somnul său adânc."
13 Măcar de m'ai ascunde în iadul cel de jos,
sub pază, pân' la vremea când Ţi-a trecut mânia
şi-ai rândui o vreme să-Ţi aminteşti de mine;"
14 că dacă omul moare şi înc'ar mai trăi
chiar când şi'ncheie viaţa cu ziua cea din urmă,
aş aştepta'n tăcere pân'ce din nou voi fi."
15 Apoi mă vei chema, şi eu Îţi voi răspunde:
Nu'ndepărta zidirea făcută chiar de Tine!"
16 Dar Tu ţii socoteala la tot ce fac eu zilnic
şi nu, nimic nu-Ţi scapă din bietele-mi păcate;"
17 în sac ţii sub pecete a'mele făr'delegi
şi însemnezi chiar orice-am greşit fără de voie."
18 Aşa precum un munte'n cădere se prăvale,
aşa precum o piatră în locu-i se'nvecheşte,"
19 cum apele rod pietre
şi'ntinsele şuvoaie duc straturi de pământ,
aşa în om Tu spulberi puterea de-a'ndura:"
20 întinzi de el pân' vine sfârşitul, şi s'a dus,
îi schimbi înfăţişarea şi-apoi îl dai afară."
21 Şi de i-au fost feciorii la număr mulţi, nu ştie,
iar de i-au fost la număr puţini, nici asta ştie;"
22 el ştie doar atâta: că trupul l-a durut
şi sufletul i-a plâns“."
1 Atunci Elifaz din Teman a răspuns, zicând:"
2 „Care'nţelept răspunde cu judecăţi de vânt
şi pântecele-şi umflă cu lacrimi bătăioase,"
3 mustrând cu-atâtea vorbe'n afara cuviinţei
şi prin cuvinte care n'aduc nici un folos?"
4 Au frica ta de Domnu'ntr'atât ţi-ai lepădat-o,
să spui astfèl de vorbe chiar stând în faţa Lui?"
5 Că propriile-ţi vorbe te învinovăţesc,
de nu cumva ales-ai să ne vorbeşti de sus."
6 Nu eu acum te'nvinui, ci însăşi gura ta,
şi martori împotrivă-ţi sunt chiar a'tale buze."
7 Ce dar? eşti tu întâiul-născutul dintre oameni?
sau tu mai înainte de munţi te-ai plămădit?"
8 sau tu cu-auzul stat-ai cândva la sfat cu Domnul
şi numai întru tine s'a strâns înţelepciunea?"
9 Ce ştii tu'n lumea asta să nu o ştim şi noi?
sau ce pricepi tu, oare, şi noi să nu pricepem?"
10 Că şi la noi se află bătrâni şi vechi-de-zile,
mai încărcaţi de zile chiar decât tatăl tău."
11 Puţine răni ai faţă de ce-ai păcătuit,
că multe-ţi sunt la număr greşalele, prea multe."
12 Ce fel de îndrăzneală din inima ta curge,
sau ce anume oare aşteaptă ochii tăi"
13 de ţi-a zbucnit mânia de faţă-aici cu Domnul
şi-ai slobozit din gură cuvinte ca acestea?"
14 Căci cine, om fiind, va fi fără prihană,
sau cum va fi curat născutul din femeie?"
15 Că dacă El nu-i crede nici chiar pe sfinţii Săi
şi'n dreptul feţei Sale nici cerul nu-i curat,"
16 cum o să fie omul cel urîcios şi scârnav,
acel ce nedreptatea o soarbe ca pe apă?"
17 Aş vrea să-ţi spun un lucru de mare preţ. Ascultă:
Voi povesti eu însumi, şi ce-am văzut cu ochii,"
18 şi ce-au spus înţelepţii
nimic ţinând în taină de la părinţii lor"
19 (cei cărora pământul acesta le-a fost dat
şi nimeni de-altă naţie venise printre ei)."
20 Nelegiuitu-şi duce vieaţa numa'n grijă,
şi'n anii daţi cu număr tiranului puternic"
21 el n'are decât spaime ţipându-i în urechi,
şi-atunci când i se pare că'n casa lui e pace
îi vine prăbuşirea."
22 El nu mai poate crede că scapă de'ntuneric;
sortit simţindu-şi trupul să piară sub tăiş"
23 sau rânduit anume vultùrilor spre hrană,
în sineşi el nu vede nimic decât căderea.
Iar ziua de'ntuneric îl bântuie cu spaime,"
24 nevoia şi necazul îl ţin împresurându-l
ca pe-un voivod ce cade'nainte de-a se bate."
25 Că mâinile'mpreună şi-a ridicat spre Domnul,
dar s'a'ncontrat cu Domnul Atoateţiitorul"
26 şi i-a ieşit 'nainte cu vorbe de ocară
şi cu cerbicea groasă a pavezelor lui;"
27 că faţa şi-a'nvelit-o pe toată cu grăsime
şi şi-a făcut pe coapse răzoare de osânză;"
28 el va trăi'nlăuntrul cetăţilor pustii
şi va intra în case de nimeni locuite;
şi ce-au gătit aceia va fi cărat de alţii."
29 Bogat n'o să devină, averi n'o să-i rămână,
nici umbră nu-i va face pământului, pieziş,"
30 şi nici din întuneric nu va avea scăpare;
odrasla lui cea verde va veşteji-o vântul
şi floarea va cădea."
31 Să nu se'ncreadă'n sine că'n veac va dăinui,
căci doar deşertăciune veni-va peste el."
32 Securea-l va răpune'nainte de-a-i fi vremea,
şi tânăra-i mlădiţă putere nu va prinde."
33 Cules ca agurida va fi, 'naintea vremii,
şi va cădea ca floarea măslinului sătul."
34 Că mărturia celui necredincios e moartea
şi foc va arde casa celor spurcaţi la daruri."
35 În pântece ca'n sarcini va zămisli dureri,
dar nu i se vor naşte decât deşertăciuni,
căci el, acolo'n pântec, găteşte vicleşug.“"
1 Atunci Iov a răspuns, grăind:"
2 „Eu lucruri ca acestea am auzit destule;
voi sunteţi, toţi, o tagmă de bieţi mângâietori."
3 Ce dar? găseşti vreo noimă acestor vorbe'n vânt?
sau cine te împunge în coastă să răspunzi?"
4 Din parte-mi, cred că şi eu aş cuvânta ca voi
de-ar fi sufletul vostru în locul alui meu;
şi eu asupra voastră m'aş năpusti cu vorbe
şi-apoi, asemeni vouă, aş clătina din cap;"
5 de-ar fi atâta vlagă scorţoasă'n gura mea,
n'aş pregeta o clipă din buze să-mi dau drumul."
6 Dar, de vorbesc, ce'nseamnă?: nu mă mai doare rana?
sau, dacă tac, înseamnă că nu mă mai rănesc?"
7 Dar azi Tu ai în mine un biet nebun, sleit,"
8 şi Te-ai pornit asupră-mi, să-mi fiu de mărturie;
în mine se ridică minciuna ce mă paşte,
minciuna ce'mpotrivă-mi din faţă mi-a răspuns."
9 Mânia Lui stârnită m'a prăbuşit în praf
şi dinţii Şi-i scrâşneşte-mpotrivă-mi de deasupra;
haidăii Lui şi-aruncă săgeţile spre mine,"
10 cu ghimpii cătăturii spre mine-au năvălit,
cu straşnice ţepuşe mi-au înţepat genunchii,
grămadă toţi, deodată, s'au aruncat asupră-mi."
11 Că Domnu-a vrut 'mă aibă în mână cel nedrept
şi tot El mă aruncă la cei nelegiuiţi."
12 Eu vieţuiam în pace şi El m'a risipit,
prinzându-mă de chică m'a rupt în bucăţele
şi m'a'nălţat deasupra aşa cum pui o ţintă;"
13 o armie de suliţi roieşte'n jurul meu,
cu nemilostivire'n rărunchii mei se-aruncă
şi tot cu ne'ndurare pe jos îmi varsă fierea."
14 Durere pe durere m'au prăbuşit în praf,
puternici şi puternici au alergat asupră-mi."
15 Pe trupul meu cusură o volbură de sac,
tăria frunţii mele în pulbere se stinse."
16 De-atâta plâns fierbinte m'am opărit pe pântec,
dar peste gene – umbră;"
17 că nici o strâmbătate în mâini eu nu aveam,
iar ruga mea, curată."
18 Pământule, n'ascunde al trupului meu sânge,
nimic să nu-i stea'n cale, rotund, strigării mele!"
19 Dar martorul meu, iată, de-acuma este'n ceruri,
şi-acolo'n cele'nalte am eu o mărturie."
20 Ajunsu-mi-a la Domnul [în ceruri] rugăciunea,
'naintea feţei Sale pătrunde ochiul meu."
21 Să-i fie apărare lui, omului, la Domnul,
şi-aproapelui său fie-i, de-asemeni, fiul omului."
22 Că anii, câţi la număr mai fi-vor, mi se duc,
şi voi porni pe drumul cel fără de'nturnare."
1 Purtându-mă cu duhul, mă scad, mă pierd, mă sting;
mă rog de îngropare, la groapă nu ajung."
2 Trudit pân'la durere, mă rog; şi ce-i cu asta?"
3 Averile-adunate mi le-au furat străinii...
Acesta cine este? să-l leg cu mâna mea!..."
4 Că inima dintr'înşii de minte le-ai ascuns-o,
de-aceea niciodată nu-i faci biruitori."
5 Că unei părţi anume i se vestesc doar rele
şi ochii mei dincoace se scurg pentru copii."
6 Făcutu-m'ai poveste de băsmuit la neamuri,
de râsul lor ajuns-am."
7 De-atâta supărare am negură pe ochi,
de parcă toată lumea'mprejur mă împresoară."
8 De-această întâmplare cei drepţi se minunează,
cel drept îl are'n ţintă pe cel nelegiuit;"
9 dar credinciosul, dreptul, să-şi ţină calea sa
şi cel cu mâini curate să capete'ndrăznire."
10 Nu însă voi; hai, prindeţi curaj, veniţi cu toţii,
că şi-aşa n'o să aflu în voi vreun adevăr."
11 În zbor zilele mele-au trecut şi s'au tot dus
şi inima din mine s'a rupt la'ncheieturi."
12 Că pentru mine noaptea mi-a fost în loc de zi,
lumina mi-i subţire alături de'ntuneric."
13 De-o fi să mai îngădui, din casa mea fac iad,
în negură întins-am biet aşternutul meu."
14 Şi moartea am chemat-o, ca ea să-mi fie tată,
iar mamă'n veac să-mi fie, şi soră, putrezirea."
15 Atunci, spunèţi-mi, unde mai am eu vreo nădejde?
sau bunurile mele când pot să le mai văd?"
16 S'or pogorî deci ele cu mine până'n iad,
sau otova, de-a valma, ne vom culca'n ţărână?!“"
1 Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a zis:"
2 "Cât ai de gând tu oare s'o ţii aşa întruna?
Opreşte-te!, mai dă-ne şi nouă rând la vorbă!"
3 O faci, că te-ascultarăm tăcând ca nişte vite?"
4 Îţi trebuia urgia!
Ce? dacă'nchizi tu ochii, se pustieşte lumea?
sau munţii o să piară surpaţi din temelii?"
5 O, da!, lumina celui nelegiuit se stinge
şi flacăra din vatră nu-i va mai străluci."
6 În felul său de viaţă lumina-i întuneric
şi candela de veghe deasupra lui se stinge."
7 Averea lui vânată-i de oameni mărunţei
şi sfatul său se surpă."
8 Piciorul său se prinde în laţ de picioruş
şi'n plasă împletită din sfori subţiri se'ncurcă."
9 Asupra lui se'ndreaptă o armie de laţuri
şi preaputerea celor setoşi de răzbunare."
10 La pândă-i stă o funie ascunsă în pământ
şi-o cursă pe cărări."
11 El piere strâns în cercuri de spaime şi dureri
şi mulţi de primprejuru-i cumplit îl strâmtorează."
12 Căderea lui, răsunet."
13 Picioarele lui fi-vor mâncate de ciupercă,
pe-ai lui în floarea vârstei o să-i mănânce moartea."
14 În felul său de viaţă nu-i chip de vindecare,
mânat să-şi ia asupră-şi regească'nvinuire."
15 În noaptea lui sunt alţii ce stau în casa lui,
ce-avea mai scump e abur prin fumul de pucioasă."
16 Sub el i se usucă adâncul rădăcinii,
deasupra holda coaptă se scutură'n ţărână."
17 De pe pământ îi piere chiar umbra amintirii,
iar numele-i se stinge în veşnica uitare."
18 Şi iată-l din lumină împins în întuneric
şi scos afar' din lume."
19 Necunoscut el fi-va întru poporul său,
nemântuită casa'ntru cele de sub cer,
şi alţii locui-vor în tot ce-a fost al său."
20 La capul său suspină urmaşii cei din urmă,
iar cei dintâi se miră."
21 Acestea sunt sălaşuri în care-au stat nedrepţii,
acesta-i locul celor ce nu-L cunosc pe Domnul“."
1 Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:"
2 „Cât oare veţi mai plânge prin sufletu-mi trudit,
surpându-mi-l cu vorbe?..."
3 Să ştiţi doar că El, Domnul, El m'a făcut cum sunt;
iar voi, neruşinaţii, mă'nvinuiţi pe mine!"
4 Chiar dacă adevărul e că m'am înşelat,
a mea e înşelarea;
şi de-am grăit cuvinte ce nu se cuveneau,
sunt graiurile mele, dar nu fără măsură."
5 Şi dacă voi acuma vă'mpăunaţi asupră-mi
şi mă'nfruntaţi cu scârbe,"
6 să ştiţi că Domnul este Cel ce m'a răvăşit
şi că deasupră-mi astfel Şi-a înălţat cetatea."
7 Ei, iată,-mi râd de scârbe şi nu voi mai grăi,
că strig după dreptate, dar nici o judecată!"
8 Zidit sunt împrejuru-mi şi nu e chip să trec,
un văl de întuneric mi-a aşezat pe faţă;"
9 m'a dezbrăcat de slavă
şi de pe fruntea mândră tot El mi-a luat cununa;"
10 m'a rupt în bucăţele, de-a roata, şi m'am dus;
nădejdea mi-a tăiat-o cum ai tăia un pom;"
11 cu groaznică urgie asupră-mi S'a pornit
şi-a socotit că'n luptă aş fi duşmanul Său;"
12 haidăii Lui venit-au asupră-mi pân' la unul,
în drumurile mele m'aşteaptă ochi la pândă;"
13 s'au depărtat de mine, da, chiar şi fraţii mei:
la cei străini ei cată mai mult decât la mine;
prietenii mei, iată-i, îmi sunt nemilostivi."
14 Cei ce mi-au fost aproape se uită'n altă parte
şi cei ce mă ştiură pe nume m'au uitat;"
15 vecinilor de-acasă şi slujnicelor mele
le-am devenit străin;"
16 îmi chem pe nume sluga şi ea nu mă ascultă
şi-o rog cu gura mea;"
17 cu-aceeaşi rugăminte dulceagă-mi chem femeia
şi-i linguşesc pe fiii ibovnicelor mele;"
18 dar ei pe totdeauna cu toţi m'au părăsit;
de cum mă scol, aruncă'mpotrivă-mi vorbe grele."
19 Toţi cei ce mă ştiură'ndeaproape m'au urât,
pe care-i îndrăgisem s'au ridicat asupră-mi."
20 Ţesuturile cărnii mi s'au topit în piele,
iar oasele în zgârciuri de-abia că se mai ţin."
21 Prieteni, aveţi milă de mine, milă daţi-mi,
că-a Domnului e mâna ce s'a atins de mine!"
22 De ce mă luaţi la goană, aşa cum face Domnul,
şi'n cărnurile mele rămâneţi nesătui?"
23 Ah, cine-ar fi să scrie şi graiurile mele,
şi astfel să le pună pe toate într'o carte,"
24 cu fier-peniţă scrise, sau cu condei de plumb,
sau chiar săpate'n stâncă şi să rămână'n veac?"
25 Căci ştiu că veşnic este Acel ce-o să-mi dezlege
târziul pe pământ;"
26 da, pielea, care'ndură acestea, va'nvia.
Că de la Însuşi Domnul mi s'au făcut acestea"
27 pe care mi le ştiu,
pe care eu, nu altul, cu ochii le-am văzut,
pe toate care-aicea în sân s'au săvârşit."
28 Iar dacă voi veţi zice: Ce vom grăi'mpotrivă-i?
găsi-vom noi pricìnă de'ndreptăţire'n el?,"
29 o, temeţi-vă şi voi de scoarţă, de'nveliş;
că va veni mânia în cei fără de lege
şi-atunci vor şti ei unde li-i miezul plin de seve“."
1 Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis:"
2 „Nu astfel mă gândeam eu că-mi vei întoarce vorba;
că, iată, decât mine tu nu'nţelegi mai mult."
3 Am ascultat o lecţie menită să mă mustre
şi voi răspunde'n duhul priceperii din mine."
4 Tu nu ştii nici atâta, că din vechimea vremii,
de când îşi are omul sălaş pe-acest pământ,"
5 desfătul celor silnici le e, de fapt, cădere
şi bucuria celor nelegiuiţi, pierzanie?"
6 Chiar dacă pân' la ceruri i s'ar sui ofranda
şi fumul jertfei sale de nori se va atinge,"
7 în clipa când se crede stăpân pe temelie,
atunci, în clipa-aceea, cu totul va pieri,
iar cei ce-l cunoscură vor zice: Unde e?"
8 Ca pe un vis ce zboară, nu-i chip să-l mai găseşti,
ca o nălucă-a nopţii în beznă s'a topit;"
9 nici ochii ce-l văzură mai mult nu-l vor vedea,
nici locul său de taină de-acum nu-l mai cunoaşte."
10 Feciorii săi în luptă se frâng sub cei nevolnici,
iar mâinile lui fi-vor aprinse de dureri."
11 Puterea tinereţii ce încă-i stă în oase
se va culca odată cu dânsul în ţărână."
12 De i s'ar face dulce în gură răutatea,
sub limbă şi-ar ascunde-o;"
13 de ea nu se îndură, pe ea n'o părăseşte,
grămadă şi-o adună sub nodul din gâtlej;"
14 şi totuşi el nu poate să-şi vină'ntr'ajutor:
în pântece el n'are decât venin de şarpe."
15 El îşi vomită astfel strânsura lui nedreaptă,
un înger ca din casă i-o dă afar' din pântec."
16 Venin de şarpe supt-a,
a şarpelui e limba ce-l va ucide-acum."
17 Mai mult n'o să mai vadă cum vitele se mulg,
şi nici păşunea'n valuri de miere şi de unt."
18 Zadarnică, deşartă i-a fost alergătura
s'adune bogăţie din care n'o să guste,
ca din ceva ce nu poţi să mesteci şi să'nghiţi."
19 Că multor vieţi sărmane le-a dărâmat el casa
şi-a jefuit cămara pe care n'a umplut-o."
20 Scăparea lui nu este în avuţia lui,
în voia poftei sale nu se va mântui."
21 Nimic nu va rămâne din ce-a pus în hambare,
de-aceea nici o floare din bunurile lui."
22 Când i se pare plinul, atunci necazu-l paşte
şi-atunci nevoia toată dă buzna peste el."
23 De-o fi cumva să-şi umple stomacul pân' la saţ,
asupră-i va trimite urgie ca de foc,
dureri pe el să verse;"
24 nicicum să nu le scape cătuşelor de fier
şi arcul de aramă în carne să-l rănească;"
25 săgeată ascuţită prin trupul său să treacă
şi stele să se plimbe prin tainiţele lui
şi frică'n zarea lui;"
26 noian de întuneric să stăruie într'însul,
să-şi mistuie suflarea în foc nemistuit,
în casa lui să-şi facă de cap un oarecine."
27 Nelegiuirea-i toată s'o dea pe faţă cerul,
pământul împotrivă-i de tot să se răscoale;"
28 de casa lui pierzania să tragă până'n hău,
din cer să vină ziua mâniei peste el."
29 E partea de la Domnul a celui ticălos,
ce-a moştenit din partea Acelui ce veghează“."
1 Şi răspunzând Iov, a zis:"
2 „O, ascultaţi, prieteni, cuvintele-ascultaţi-mi,
să nu rămân cu-atâta din mângâierea voastră!"
3 Îngăduiţi-mi dară să mai vorbesc şi eu,
şi numai după-aceea să mă luaţi în râs."
4 Ce? credeţi că mustrarea mi-o'ndrept către un om?
sau care-ar fi pricina să nu-mi stârnesc mânia?"
5 Uitaţi-vă la mine, miraţi-vă'ndelung
cu falca rezemată'ndesat în podul palmei."
6 Că de-mi aduc aminte, mă prinde tulburarea
şi carnea de pe mine mă arde şi mă doare."
7 De ce necredincioşii se ţin întregi în viaţă
şi-ajung la bătrâneţe – ba chiar în bogăţii?"
8 Urmaşii lor se'nalţă, un suflet după altul,
feciorii li se'mbie aici, sub ochii lor;"
9 ei au în case sporuri, şi frică nicăieri,
şi vargă de la Domnul nu stă deasupra lor,"
10 nici nu le fată vaca'nainte de-a fi vremea,
nici leapădă din pântec, şi nici rămâne stearpă;"
11 ei dăinuiesc ca oaia ce nu cunoaşte vârstă,
copiii lor prin preajmă tresaltă dănţuind"
12 şi'n mâini cu alăute şi'n sunet de chitară
se veselesc cântându-şi plăcerea de a fi."
13 Ei viaţa şi-o termină'ncărcaţi de bunătăţi
şi-adorm întru odihna locaşului de veci."
14 Dar ei ziceau spre Domnul: – Ci dă-mi-te încolo,
că drumurile Tale nu vreau să le cunosc;"
15 au cine-i Preasătulul, ca să-I slujim noi Lui?
şi ce folos ni-i nouă de-L vom întâmpina?..."
16 Că ei pe cele bune le-aveau în mâna lor
şi fapta ticăloasă păreau că nici n'o văd."
17 Dar zici: – Nu, ticăloşii n'au candelă nestinsă;
asupra lor veni-va surparea de istov,
dureri îi vor cuprinde, ţâşnite din Mânie;"
18 ei fi-vor ca o pleavă de vânturi vânturată,
ca pulberea'n furtună: vârtej în spulberare."
19 El [Domnul] nu i-i face pe fii moştenitori;
îi va plăti cu plată'ndesată, ca s'o ştie,"
20 cu ochii lui să-şi vadă rostogolirea'n gol
şi nici o mântuire nu-i vină de la Domnul;"
21 că oare ce-i mai pasă de-ai lui de după el
când lunile-i la număr sunt gata socotite?"
22 Priceperea, ştiinţa, nu Domnul le învaţă?
şi nu-i tot El Acela ce judecă omorul?"
23 Acesta, iată, moare'n puterea lui deplină,
în culmea'mbelşugării şi-a traiului tihnit,"
24 cu maţele'mbuibate în straturi de grăsime,
cu măduva din oase mustind pe dinafară,"
25 în timp ce altul moare cu sufletul amar,
că nu-i fu dat în viaţă să guste nici un bine;"
26 şi, totuşi, laolaltă dormi-vor în ţărână,
învăluiţi în viermii putreziciunii lor."
27 Deci, vă cunosc pornirea cu care staţi asupră-mi;"
28 că ziceţi: Unde-i casa boierului de ieri
şi unde e bordeiul în care-au stat mişeii?"
29 Hai, întrebaţi drumeţii
şi nu daţi cu piciorul la ce vor spune ei,"
30 că'n ziua nimicirii cel rău este cruţat
şi'n zilele mâniei e pus la adăpost."
31 Cine-o să-i spună'n faţă pe ce drum a umblat
şi cine-o să-i plătească chiar după fapta lui?:"
32 În groapă s'a fost dus
şi doar deasupra gropii rămâne veghetor;"
33 dulceaţă i se'mbie din bulgării clisoşi,
în urma lui se mişcă toţi oamenii'n convoi,
mulţimi nenumărate îl însoţesc din faţă."
34 Cum dar îmi staţi de taină cu mângâieri deşarte?
O, nu, în faţa voastră nicicum n'oi conteni!“"
1 Şi răspunzând Elifaz din Teman, a zis:"
2 „«Priceperea, ştiinţa, nu Domnul le învaţă?»"
3 Căci ce câştigă Domnul de-ai fost tu fără greş?
sau care-I e folosul că'n calea ta eşti drept,"
4 sau, de te bagă'n seamă, Se pleacă să te mustre
şi, mai mult, să şi vină cu tine'n judecată?"
5 Au nu cumva grozavă e răutatea ta
şi multe, fără număr, păcatele îţi sunt?"
6 Tu de la fraţi luat-ai zălog pentru nimic
şi de pe trupuri smuls-ai veşmântul celor goi;"
7 tu gurile'nsetate nu le-ai umplut cu apă
şi n'ai vrut să dai pâine flămânzilor din jur;"
8 pe unii cu cinstire i-ai căutat la faţă,
dar pe săraci culcat-ai cu faţa la pământ;"
9 pe văduve afară le-ai dat, cu mâna goală,
şi pe orfani cu chinuri de iad i-ai chinuit."
10 De-aceea împrejuru-ţi doar laţuri te'mpresoară
şi te-a cuprins deodată război de necrezut."
11 Lumina de-altădată acum ţi-e întuneric,
şi somnul tău de noapte se-acoperă de apă."
12 Au Cel ce locuieşte în ceruri nu priveşte
şi nu-i smeri pe-aceia ce se purtau semeţ?"
13 Iar tu ai zis în sineţi: Ce ştie El, Cel-Tare?
cum poate El prin ceaţă să facă judecată?"
14 că norii sunt perdeaua în care El Se-ascunde,
plimbarea Lui e roată pe margini largi de cer..."
15 Au vrei şi tu să umbli pe calea cea străveche
pe care au bătut-o bărbaţii cei nedrepţi,"
16 cei ce-au fost duşi la vale cu mult'naintea vremii?:
tari temelii avură; acum, puhoi de ape."
17 Şi ei ziceau în sineşi: Ce-o să ne facă „Domnul“?
ce bine-o să ne-aducă „Atoateţiitorul“?"
18 El însă îi umpluse de bunătăţi prin case,
dar sfatul necredinţei departe e de El."
19 Cei drepţi, privind în preajmă, se bucură râzând,
iar cel fără prihană îşi bate joc de ei:"
20 Vedeţi cum bunăstarea din case li s'a dus,
iar ce-a rămas dintr'însa mâncat va fi de foc..."
21 Fii aspru'n tine însuţi, de stărui în răbdare,
şi dup'aceea roada-ţi va fi'ntru bunătăţi."
22 Din gura Lui primeşte ce-ţi dă: mărturisire,
şi graiurile Sale la suflet să le pui."
23 Dacă te'ntorci la Domnul şi'n faţă-I te smereşti
şi'nlături nedreptatea din vieţuirea ta,"
24 El pulberea ţărânii o va preface'n pietre,
şi pietrele din prunduri în aur de Ofir;"
25 şi astfel Cel-Puternic e scutul tău în luptă
şi-argint din tine face, curat, trecut prin foc."
26 Or, numai dup'aceea vei îndrăzni la Domnul
şi ochii tăi căta-vor cu veselie'n cer;"
27 spre El vei face rugă şi El te-o asculta
şi vei avea plinire în ce-ai făgăduit;"
28 va pune iar dreptatea în felul tău de viaţă
şi'n drumurile tale va străluci lumină."
29 Că te-ai smerit pe tine, tu, cel ce-ai fost semeţ,
iar El îl mântuieşte pe cel cu ochi plecaţi."
30 Tot El îl liberează pe cel nevinovat;
acum te mântuieşte'ntru mâinile curate!“"
1 Şi răspunzând Iov, a zis:"
2 „Eu ştiu că-a mea mustrare e chiar din mâna mea,
că mâna Lui apasă, grea, pe suspinul meu."
3 O, cine'n lumea asta m'ar învăţa să-L aflu
şi să ajung odată la un deznodământ?"
4 Atunci mi-aş spune mie că este-o judecată
şi cu mustrări asupră-mi aş umple gura mea;"
5 cuvintele le-aş paşte, pe care mi le-ar spune,
şi spusele Lui toate le-aş pipăi cu mintea."
6 Şi de-ar veni asupră-mi, El, cu putere multă,
cu una mai puţină nu mă va'nfricoşa:"
7 din El e adevărul şi de la El mustrarea,
prin El mi-i judecata'n deznodământul ei."
8 Că eu dacă voi merge'n ce-a fost întâi, mă pierd;
iar ce va fi pe urmă, ce pot eu, biet, să ştiu?"
9 El dac-o ia la stânga şi vreau să-L prind, nu pot,
iar de S'a'ntors la dreapta, eu nici aici nu-L văd."
10 Dar El îmi ştie calea,
şi m'a ales ca focul o lamură de aur."
11 El a grăit porunca, eu am ieşit s'o'ntâmpin,
căci calea I-am păzit-o şi nu mă voi abate,"
12 şi nici voi sta departe de ale Lui porunci,
şi tainiţă mi-i sânul, a graiurilor Lui."
13 Dar dacă-aşa El zice, cine-I va sta'mpotrivă?:
ce-a vrut a şi făcut."
14 Acesta mi-i temeiul că-am năzuit spre El
şi, dojenit, gândit-am la El cu'ngrijorare."
15 Şi iată de ce, totuşi, de El îmi scutur pasul,
şi mă socot cu mintea, şi iar mă tem de El."
16 Din inima mea Domnul făcu o slăbănoagă
şi Cel-Atotputernic Se năpusti asupră-mi."
17 Căci n'am ştiut că-mi vine de-acolo întuneric
şi nici că-mi va fi chipul acoperit de neguri."
1 Dar vremile dreptăţii, de ce-L ascund pe Domnul,"
2 încât necredincioşii împing din loc hotarul
şi fură'ntreaga turmă cu baciul ei cu tot?"
3 Ei iau şi duc din curtea săracului asinul
şi iau zălog văcuţa de lapte a vădanei;"
4 abat neputincioşii din calea lor cea dreaptă,
cei buni şi blânzi ai ţării se-ascund de peste tot:"
5 În câmp ca şi asinii au năvălit asupră-mi
– aşa cum li-i năravul să iasă de-a grămada –
şi pâinea şi-o'ndulciră, s'o dea la cei micuţi."
6 Nefi'nd a lor, ei holda-au cules-o prea devreme;
neputincioşii lucră la ticăloşi în vii
de-a surda, fără plată şi fără'mbucătură."
7 Pe mulţi golaşi făcură să doarmă fără haine,
le-au luat pân'şi veşmântul al sufletului lor:"
8 în munte ploi mărunte îi udă pân' la oase;
în loc de'nvelitoare, cu piatră se'nvelesc."
9 Ei smulg fără'ndurare orfanul de la ţâţă
şi altor umilinţe-l supun pe cel căzut."
10 În pat cu strâmbătate îi culcă pe cei goi
şi pâinea de la gura celor flămânzi o smulg."
11 Pe cei în strâmtorare din umbră îi pândesc
ca unii ce n'au ştire de calea celor drepţi,"
12 a celor luaţi la goană din case şi cetăţi,
cu prunci al căror suflet se zguduia'n suspine...
Dar El? de ce pe-aceştia El nu i-a cercetat?"
13 Ei, pe pământ fiindu-şi, cunoaştere nu au,
de căile dreptăţii nicicum n'au auzit
şi nici pe-a ei cărare vreodată au umblat."
14 Ştiindu-le lucrarea, i-a dat pe mâna beznei,
şi noaptea lor întreagă e trează ca un fur."
15 Adulterinul scurmă'ntunericul cu ochiul
zicându-şi: Nu e ochiul în stare să mă simtă!;
şi faţa şi-o ascunde'nvelită într'un văl."
16 El casa vieţii sale şi-o sapă'n întuneric,
de cum se face ziuă se-ascunde cât mai bine,
lumina n'o cunoaşte;"
17 că dimineaţa nu-i e decât o umbră-a morţii,
lui, care ştie ce e fiorul umbrei morţii."
18 El mai uşor pluteşte decât pe faţa apei,
în ţară moştenirea îi este sub blestem."
19 Şi oasele prin ţarini i s'or vedea, uscate,
că-a jefuit orfanul în brăţişorul lui."
20 Păcatul său răsare apoi în amintire
şi nevăzut se face ca aburul din rouă;
dar plata se va face ca plată pentru faptă,
aşa că tot nedreptul se macină pe sine
ca lemnu'n putregai."
21 Că el femeii sterpe nu i-a vorbit domneşte,
şi nici de cea sărmană nu s'a milostivit,"
22 îl rupse'ntru mânie pe cel neputincios.
Învie şi nu crede în propria sa viaţă;"
23 bolnav, el nu mai speră că se va face bine,
ci'n boală se afundă."
24 Că multora li-i răul din înălţarea lui;
de-aceea el păleşte ca nalba în arşìţă,
ca spicu'n za uscată, ce cade de la sine."
25 De nu-i aşa, au cine va zice că eu mint
şi va găsi nimicul în cele ce spun eu?“"
1 Şi răspunzând Bildad din Şuah, a zis:"
2 „Ce credeţi?: pasul dulce, sau frica-i de la El,
El, Cel ce face totul în cele preaînalte?"
3 Cin' crede că tâlharii-s lăsaţi la nesfârşit?
şi cine oare fi-va scutit de pânda Lui?"
4 Cum poate muritorul să fie drept la Domnul
şi cum se curăţi-va născutul din femeie?"
5 El porunceşte lunii, şi ea nu luminează,
şi'n faţa Lui curate nici stelele nu sunt."
6 Atunci, ce să mai spunem de omul-putrejune,
de fiul său de carne, al omului, un vierme!“"
1 Şi răspunzând Iov, a zis:"
2 „Cui vrei tu să te-alături? pe cine vrei s'ajuţi?:
pe cel bogat în vlagă? pe cel cu braţ puternic?"
3 Tu-l sfătuieşti pe cel ce e plin de'nţelepciune?
te ţii de urma celui din culmile puterii?"
4 Cui i-ai rostit cuvinte
şi-a cui este suflarea ce ţi-a ieşit din gură?"
5 Au numai uriaşii se chinuiesc să nască
sub apă, şi'mpreună cei ce mai sunt acolo?"
6 La Domnul despuiat e locaşul celor morţi,
nu-i nici o'nvelitoare s'ascundă nimicirea."
7 El, Cel ce Miazănoaptea o'ntinde pe genună
şi tot aşa pământul l-atârnă pe nimic;"
8 El este Cel ce apa o strânge'n norii Săi
şi norul nu se rupe sub greutatea ei;"
9 El stăpâneşte faţa înaltului Său tron
şi peste ea întinde, la vrere, norul Său."
10 El Şi-a rotit porunca'mprejur la faţa apei,
pân'la hotarul dintre lumină şi'ntuneric."
11 Ca nişte braţe stâlpii tăriei se desfac
şi-astfèl se minunează de supărarea Lui."
12 Cu'nalta Sa putere El potoleşte marea,
cu-adânca Sa ştiinţă rănì de moarte monstrul;"
13 zăvoarele'ncuiate pe cer se tem de El,
că pe vicleanul Şarpe-l ucise prin poruncă."
14 Acestea iată-s numai un pas din drumul Său,
iar noi numai o şoaptă vom auzi'ntru El;
dar cine ştie, oare, când va vorbi prin trăsnet?“"
1 Dar Iov, mergând mai departe, a grăit în parabolă, zicând:"
2 „Pe viul Domn, Cel care m'a judecat aşa,
pe-Atoateţiitorul ce-mi puse-amar în suflet,"
3 atâta timp cât încă suflarea mea e'n mine
şi nările-mi se umplu de duh dumnezeiesc,"
4 aceste buze nu vor grăi fărădelegi,
nici sufletul din mine minciuni va cugeta."
5 Nu, nici prin gând nu-mi trece să spun c'aveţi dreptate:
pân'la mormânt striga-voi că sunt nevinovat;"
6 la sân îmi strâng dreptatea, şi nu voi înceta,
că nu-mi cunosc în viaţă ceva nepotrivit."
7 Vrăjmaşii mei le fie surpare celor răi,
potrivnicii, pieire în cei nelegiuiţi!"
8 Au ce nădejde are păgânul când aşteaptă?
sau, dacă speră'n Domnul, chiar se va mântui?"
9 sau, dacă se şi roagă, o să-l asculte Domnul?
sau, dacă e'n nevoie,"
10 va cuteza el oare măcar să-I stea'nainte?
sau, dacă-L cheamă'n rugă, va fi şi ascultat?"
11 Deci vă voi spune despre ce ţine'n palmă Domnul
şi nu vi-L voi ascunde pe-Atoateţiitorul."
12 Voi, iată, ştiţi cu toţii că umpleţi gol cu gol."
13 Cu asta se alege păgânul de la Domnul,
cu asta, cel-puternic sub Cel-Atotputernic."
14 De i-or fi mulţi copiii, vor fi spre'njunghiere,
şi de-or ajunge vârstnici, va fi ca să cerşească;"
15 cei care-i sunt pe-alături se vor sfârşi în moarte,
şi milă de la nimeni spre văduvele lor."
16 De-ar strânge el argintu'n grămezi cât îi pământul
şi de-ar lucra în aur precum olaru'n lut,"
17 pe toate-acestea drepţii, doar ei, le-or moşteni
şi banii lui vor curge spre cei neprihăniţi."
18 Iar casa lui, o casă de molii şi păianjeni."
19 Bogatul adormi-va, şi-atât, nimic mai mult;
de-şi va deschide ochii, a fost şi nu mai e."
20 Durerile se-aruncă pe el ca un puhoi,
în toiul nopţii-l fură un val-vârtej de neguri;"
21 vânt arzător îl smulge şi-l duce şi-l ridică
şi-l spulberă din locu-i."
22 Şi [Dumnezeu] Se-aruncă asupră-i fără milă,
iar el numai cu fuga Îi va scăpa din mână."
23 Se veseleşte gloata de el, bătând din palme,
şi-l fluieră din drum."
1 Că loc are argintul acolo und' se naşte
şi loc e pentru aur de lămurit în foc."
2 Că fierul din adâncul subpământean se trage,
arama se ciopleşte aşa cum tai în piatră."
3 El [omul] rânduială a pus în întuneric,
în toate socoteşte hotarul cel din urmă,
al pietrei de'ntuneric, al ei de umbra morţii,"
4 pârâu ce-şi taie drumul prin albie de nisip.
Cei ce-au uitat dreptaru'ntre muritori pieriră."
5 Pământul, cel din care ieşea la faţă pâinea,
pe dedesubt se'ntoarse, ca răvăşit de foc;"
6 în piatra lui, acolo-i locaş pentru safir,
şi lutul său e aur."
7 Un drum pe care, iată, nici pasărea nu-l ştie
şi nici un ochi de vultur de sus nu l-a ochit,"
8 pe care nu-l călcară feciori de uşuratici,
nici leul nu-l trecu."
9 În piatră colţuroasă el şi-a întins o mână
şi, sfărâmând-o, munţii i-a dezrădăcinat;"
10 vârtejuri mari de apă din râuri şi le-a spart
şi ochii mei văzură noian de nestemate;"
11 adâncurile apei tot el le-a dezvelit,
puterea arătându-şi, întreagă, la lumină."
12 Înţelepciunea însă, ea, unde s'a aflat?
şi unde este locul în care stă Ştiinţa?"
13 Nu-i pământean pe lume să-i fi văzut cărarea,
şi nici că ea vreodată'ntru oameni s'a aflat."
14 Adâncul din genună a zis: Ea nu e'n mine!,
iar Marea: Nu-i cu mine!"
15 Ea nu se dă pe preţuri de aur zăvorât,
argintul greu din cumpeni nu-i poate fi de schimb;"
16 ea nu se preţuieşte cu aur de Ofir,
şi nici cu scumpul onix, precum nici cu safirul;"
17 nici aurul, nici sticla nu-s pe potriva ei,
pe vase mari de aur nu poate fi schimbată;"
18 mărgeanul şi cleştarul nici nu mai intră'n vorbă,
că'Nţelepciunea trage mai greu decât adâncul;"
19 topazul negrei Nubii nu-i poate sta'nainte,
cu ea nu stă'mpreună nici aurul curat."
20 Şi-atunci, Înţelepciunea, ea, unde s'a aflat?
şi unde este locul în care stă Ştiinţa?"
21 Nu-i om s'o poată şti,
ascunsă e de ochiul şi-al pasării din cer."
22 Pierzania şi Moartea s'au mărginit să spună:
– Am auzit prin târguri vorbindu-se de ea!..."
23 Doar Dumnezeu, El este Cel ce-i deschide calea
şi locul i-l cunoaşte."
24 El este Cel ce vede întregul de sub cer
şi ştie tot ce Dânsul făcut-a pe pământ,"
25 deci: vântului popasuri şi apelor măsură"
26 atunci când i-a dat ploii răstimpurile ei
şi trăsnetului calea;"
27 atunci El a văzut-o şi-atunci a tâlcuit-o,
atunci a pregătit-o şi-atunci a cercetat-o."
28 Iar omului îi zise:
– Înţelepciunea-i frica de Domnul-Dumnezeu,
şi-a te feri de rele, aceasta e Ştiinţa!“"
1 Iar Iov, mergând mai departe, a grăit în parabolă, zicând:"
2 „O, cine mă va'ntoarce în lunile din urmă,
în zilele-mi păzite de Însuşi Dumnezeu,"
3 când facla Lui cea vie pe frunte-mi strălucea,
când cu a Lui lumină umblam prin întuneric,"
4 când drumurile toate plesneau sub paşii mei
şi Domnul sta de veghe deasupra casei mele,"
5 când eu eram o zare de munţi împăduriţi
şi'n jurul meu, de-a roata, şedeau copiii mei,"
6 când drumurile mele erau scăldate'n unt
şi munţii mei, izvoare cu revărsări de lapte?"
7 Atunci, când dimineaţa ieşeam eu în cetate
şi'n piaţa largă scaun înalt mi se punea,"
8 văzându-mă, cei tineri pe-alături se fereau,
în vreme ce bătrânii se ridicau tăcuţi;"
9 fruntaşii peste gloate'ncetau să mai vorbească,
făcând în preajmă semne cu degetul la gură."
10 Vorbeam, şi-ascultătorii mă fericeau în gând,
cu limba umezită călcându-şi pe gâtlej;"
11 mă auzeau cu-auzul, mă fericeau cu mintea,
iar ochiul, dând de mine, se abătea din drum."
12 Că-am mântuit sărmanul din mâna celui tare
şi-am ajutat orfanul lipsit de ajutor;"
13 cel ce era să piară mă binecuvânta,
şi binecuvântare din sufletul vădanei."
14 Dreptatea era zilnic îmbrăcămintea mea,
cu judecata ca'ntr'un veşmânt mă'nfăşuram."
15 Eram pe lume ochiul celor lipsiţi de văz,
piciorul celor şchiopi;"
16 pe-atunci neputincioşii aveau în mine tată,
pricìni necunoscute tot eu le cercetam;"
17 măselele din gură zdrobeam celor nedrepţi,
din dinţii lor amarnici eu prada le-o smulgeam."
18 Şi îmi ziceam: Cu vremea o să sporesc în vârstă
şi, ca finicu'n bucium, ani mulţi îi voi trăi;"
19 adâncul rădăcinii spre apă mi se'ntinde
în timp ce roua cade şi stă pe holda mea."
20 Mărirea mea de-a pururi se înnoieşte'n mine
şi se'ntăreşte arcul pe care-l ţin în mână..."
21 Pe-atunci ascultătorii la mine luau aminte,
la sfatul meu tăceau;"
22 mai mult decât vorbisem n'aveau nimic de spus,
cuprinşi de bucurie când iarăşi le grăiam."
23 Aşa precum pământu'nsetat aşteaptă ploaia,
tot astfel ei, cu toţii, ca eu să le vorbesc."
24 De surâdeam spre dânşii, nu cutezau să creadă,
lumina feţei mele ei n'o slăbeau din ochi;"
25 le alegeam cărarea şi le stăteam în frunte,
trăind precum un rege în mijlocul oştirii,
de vreme ce'ntristaţii m'aveau mângâietor."
1 Şi-acum, sunt râsul celor mai tineri decât mine;
acum îmi fac dojană bezmeticii aceia
pe-ai căror taţi şi mame eu nu dădeam doi bani
şi nu-i puneam de-o seamă cu câinii de la grajduri."
2 Ei, cei a căror vlagă din mâini mi-era nimica,
de vreme ce pierise'nainte de sfârşit"
3 luptându-se cu lipsa şi foamea; ei, cei care
mai ieri fugeau prin stepă, sleiţi şi chinuiţi,"
4 şi călăreau ecoul să-i dea târcoale mării
când loboda-de-mare era mâncarea lor;
ei, cei lipsiţi de cinste, de slavă şi de bine
când ronţăiau, de foame, copacii'n rădăcină,"
5 s'au ridicat asupră-mi cu-avânturi de tâlhari,"
6 ei, tâmpii, troglodiţii de-abia ieşiţi din peşteri,"
7 ei, tuse măgărească în cântec lin de strune,
ei, râme pe sub crânguri sălbatice, uscate,"
8 copii de proşti şi nume al celor fără nume,
a căror slavă strâmbă s'a stins de pe pământ!..."
9 Acum le sunt chitară,
acum sunt basmul lor!..."
10 Mă'nvăluie cu ură şi mi se ţin departe
şi-asupra feţei mele nu şi-au cruţat scuipatul."
11 Căci El, golindu-Şi tolba, m'a'nveninat cu chinuri,
iar ei, slăbindu-şi frâul, mi se hlizesc în faţă."
12 În dreapta mea se scoală puiţă şi prăsilă
picioarele'ntinzându-şi
şi cale peste mine făcându-şi, de pierzanie;"
13 e cale bătucită,
de vreme ce veşmântul mi l-au desprins de trup."
14 Săgeţile Lui toate de sus m'au săgetat,
cu vrerea Lui El face cu mine tot ce vrea,
dureri mă tot frământă."
15 Durerile'mpotrivă-mi deodată s'au întors,
nădejdea mea se duse ca spulberul de vânt,
precum un nor se duse şi mântuirea mea."
16 Şi-acum, pâraie calde mi-i sufletul pe chip
şi'n zile de durere mă ţine înzilirea;"
17 mi-i somnul parcă, noaptea, din prăvăliri de oase,
şi nervii se desfac."
18 Cu straşnică tărie mă ţine El de haină
şi de gâtlej mă strânge ca gulerul cămăşii."
19 Tu mă socoţi, pe mine, nimic decât noroi,
că parc'aş fi totuna cu praful sau cenuşa."
20 Strigat-am către Tine şi, iată, nu m'asculţi,
stătut-am în picioare şi nu mă bagi în seamă;"
21 atâtea, fără milă, s'au năpustit asupră-mi,
căci Tu, cu mână tare, mă baţi necontenit"
22 şi cu dureri mă'mpresuri
tăindu-mi orice cale spre mântuirea mea."
23 Că ştiu prea bine: moartea mă surpă din ce sunt,
pământul fiind casa oricărui pământean."
24 O, dac'aş fi în stare să-mi curm odată viaţa,
ori să mi-l rog pe altul s'o facă'n locul meu!"
25 Că eu am plâns deasupra oricărui slăbănog
şi-am suspinat văzându-l pe omul nevoiaş."
26 Şi aşteptând să-mi vină belşug de bunătăţi,
de zile rele, iată, din urmă-am fost ajuns."
27 M'aprind în măruntaie şi fierb fără'ncetare
şi simt strânsoarea spaimei şi-a zilelor miloage."
28 Am tras, gemând, caleaşca, dar fără frâu în gură,
am stat în adunare şi'ntr'însa am strigat;"
29 sunt frate cu şacalii,
prieten sunt cu struţii;"
30 mi-i pielea parcă toată'nvelită cu'ntuneric
şi oasele din mine'nvelite în arsuri;"
31 chitara mea se'ntoarse cu strunele spre jale:
cântării mele'nalte doar plânsul i-a rămas."
1 Un legământ de taină-am făcut cu ochii mei:
să nu-i opresc vreodată, cu gânduri, spre fecioară."
2 Şi? ce mi-a dat ca parte din ceruri Dumnezeu,
sau, jos, ca moştenire din cele preaînalte?"
3 Au nu-i sortit să piară în beznă cel nedrept
şi'n grea înstrăinare nelegiuiţii toţi?"
4 Au El nu vede care e calea mea de-aici,
şi nu e El Acela ce-mi numără toţi paşii?;"
5 ori de-am umblat alături cu batjocoritorii,
sau pasul meu grăbit-a cumva spre viclenie?"
6 Dar eu am stat cu totul în cumpăna cea dreaptă,
ca'n ea să vadă Domnul neprihănirea mea."
7 Că pasul meu vreodată de se-abătu din cale,
sau ochiul meu târât-a şi inima cu el,
sau m'am atins cu mâna de daruri necurate,"
8 atuncea eu să seamăn, şi altul să mănânce,
şi făr'de rădăcină să fiu pe-acest pământ!"
9 Dac'am dorit o alta decât femeia mea
şi dac'am stat la pândă pe lângă uşa ei,"
10 atunci şi-a mea să-i facă plăcere altui om
şi pruncii mei să fie de-a pururi umiliţi;"
11 că ne'nfrânată este pornirea'nvăpăiată
de-a pângări cu trupul femeia altui om;"
12 că'n curgere de zile foc este, arzător,
iar cel la care vine-i pierdut din rădăcină."
13 De n'aş fi luat în seamă dreptatea slugii mele,
şi-a slujnicei, când ele s'au socotit cu mine,"
14 ce-o să mă fac când Domnu-mi va cere socoteală?,
sau, de va fi'ntrebare, ce oare voi răspunde?"
15 Ei [servii mei] în pântec n'au fost la fel ca mine?
La fel am fost în pântec!"
16 Pe nevoiaşii'n lipsă eu nu i-am înşelat,
nici c'am trecut pe-alături de lacrima vădanei."
17 Dac'am mâncat vreodată eu singur pâinea mea
şi nu i-am dat dintr'însa şi celui necăjit"
18 – eu, cel ce, ca un tată, de tânăr l-am hrănit
şi de la maica'n pântec am prins a-i da poveţe –,"
19 sau de-am trecut pe lângă cel gol ce sta să piară
şi nu l-am îmbrăcat,"
20 de-a fost sărman pe lume şi nu mi-a mulţumit
că-i ţine cald la umeri tunsoarea turmei mele,"
21 de-am ridicat eu mâna să-l bat pe cel sărman
nădăjduind că astfel îmi sunt într'ajutor,"
22 atuncea al meu umăr din zgârci să se dezghioace
şi braţul meu, de-asemeni, din cot să se zdrobească."
23 Căci frica mea de Domnul m'a luat în stăpânire
şi, când mă ia El Însuşi, de-abia că pot să'ndur."
24 De-am socotit vreodată că'n aur stă puterea
sau de mi-am pus nădejdea în piatra nestemată,"
25 dac'am icnit prea-vesel de multa mea avere
şi mâna mi-am întins-o spre bunuri fără număr,"
26 dac'am văzut lumina din soare cum păleşte
sau luna în scădere – că'n ele n'au nimic –"
27 şi inima din mine pe-ascuns s'a înşelat
şi mâna mea mi-am dus-o la gură s'o sărut,"
28 atunci să-mi fie-aceasta cumplită făr'delege,
că L-am minţit pe Domnul Cel-mai-presus-de-ceruri."
29 De mi-am văzut prieteni căzând, m'am bucurat
şi inima mi-am pus-o să zică: Bravo, bravo!,"
30 urechea mea s'audă blestemul meu asupră-mi
şi'n neamul meu ocară să fiu, şi defăimat."
31 Iar slujnicele mele adesea de-ar fi zis:
O, cin' ne-ar face saţul din cărnurile lui?
fiind eu foarte bun,"
32 străinul niciodată nu-mi rămânea afară,
pe nou-venit o uşă-l întâmpina deschisă."
33 Dac'am greşit, nevrându-l, şi mi-am ascuns păcatul"
34 – că'n faţa gloatei nu mi-am schimbat întâiul gând
de-a nu le fi eu martor chiar împotriva mea... ,
de-a fost flămând să-mi iasă din prag cu mâna goală..."
35 O, cine-mi va da oare pe cel ce mă ascultă?
Dacă'ntru Domnul nu m'am temut de mâna Lui,
dac'am păstrat înscrisul datornicului meu"
36 ca să-l citesc, purtându-l la gât ca pe-o cunună,"
37 în loc de-a-l rupe'n două sau de a-l da'napoi,
aşa încât nimica să iau de la datornic,"
38 de-a suspinat pământul asupra mea vreodată
sau de i-am plâns vreodată răzoarele'mpreună,"
39 de i-am mâncat eu singur puterea, făr' să-i dau,
sau sufletul din Domnul pământului l-am scos
afară, întristându-l,"
40 atunci, în loc de grâne, urzică să-mi răsară,
şi'n loc de orz, ciulini!“.
[Aici] au încetat cuvintele lui Iov."
1 Iar cei trei prieteni au încetat şi ei să mai vorbească împotriva lui Iov, căci în faţa lor era drept."
2 Atunci s'a mâniat Elihu al lui Varahiil Buzitul, din spiţa lui Ram din ţara Ausitei; şi foarte s'a mâniat el pe Iov, din pricină că acesta pretindea că e drept în faţa Domnului;"
3 dar el s'a mâniat foarte şi pe cei trei prieteni, din pricină că ei nu fuseseră în stare să-i ţină piept lui Iov cu răspunsurile lor şi-l copleşiseră [doar cu învinuirea] de a fi fost necredincios."
4 Elihu se aştepta ca ei să-i răspundă lui Iov, ca unii ce erau mai vechi de zile decât el."
5 Dar când Elihu a văzut că'n gura celor trei bărbaţi nu mai era nici un răspuns, atunci i s'a aprins mânia."
6 Şi răspunzând Elihu al lui Varahiil Buzitul, a zis:
„De vreme ce-s mai tânăr, iar voi sunteţi bătrâni,
eu am păstrat tăcere,
temându-mă ca'n faţă să spun şi eu ce ştiu."
7 Şi-am zis: Nu vârsta este în drept să glăsuiască,
şi nici cei grei de zile cunosc înţelepciunea,"
8 ci duh e'n pământeni;
suflarea, ea învaţă, a Celui-Preaputernic."
9 Nu cei cu număr mare de ani sunt înţelepţi,
şi nici bătrânii-s cei ce ţin judecata'n palmă."
10 De-aceea v'am zis vouă: – Luaţi-mă'n aminte,
şi-am să vă spun ce ştiu,"
11 să-mi fiţi auz în graiuri, ca'n grai să m'ascultaţi.
Eu v'ascultai voroava, dar pân'la mintea voastră,
adică până unde e sfadă pe cuvinte."
12 Din graiurile voastre gândeam că voi pricepe,
dar, iată, nu-i nici unul să-l fi rămas pe Iov,
din voi nu, nu-i nici unul să-i fi răspuns la vorbă,"
13 ca să nu ziceţi: – Domnul, cu-a Lui învecinare,
prin El înţelepciunea ascunsă am aflat-o!;"
14 şi v'aţi întors la omul ca om dintotdeauna
grăind cuvinte câte..."
15 Şi, vai, se'nspăimântară, mai mult n'au mai răspuns,
cuvinte'mbătrânite li se'ncleiau în gură."
16 Şi-am stat întru răbdare, căci n'am vrut să vorbesc,
de vreme ce ei stat-au pe loc făr' să răspundă.
Acuma voi răspunde şi eu, măcar în parte.“"
17 Şi răspunzând Elihu, a zis:
18 „Grăi-voi dimpotrivă; că plin sunt de cuvinte,
că duhul meu lăuntric mă pierde şi-mi dă ghies;"
19 lăuntrul meu e parcă burduf cu must ce fierbe,
cazan în clocotire ce-i gata să irumpă."
20 Grăi-voi deci din buze, ca să-mi aduc odihnă;"
21 că nu-mi va fi ruşine să stau cu omu'n faţă,
nici silă nu-mi va face să văd un pământean;"
22 că nu mă ştiu să-i laud cuiva înfăţişarea;
de-i altfel, atunci viermii m'or roade şi pe mine."
1 De-aceea, Iov, ascultă cuvintele ce-ţi spun,
urechea ţi-o apleacă spre graiul meu întreg."
2 Deschis-am gura, iată,
şi limba mea grăieşte."
3 Eu inima curată o am întru cuvinte,
priceperea din buze gândeşte ce-i curat."
4 Dumnezeiescul Duh pe mine m'a făcut,
suflarea, ea mă'nvaţă, a Celui-Preaputernic."
5 Hai, dacă eşti în stare, răspunde-mi la acestea;
nu te grăbi, ci cată la mine, eu la tine."
6 Întocmai ca şi mine, eşti plăsmuit din humă;
da, din aceeaşi humă noi suntem plăsmuiţi;"
7 de-aceea nici o spaimă nu-ţi va veni din parte-mi,
nici mâna mea asupră-ţi va fi apăsătoare."
8 Tu însuţi chiar ai spus-o în chiar auzul meu,
din graiul gurii tale te-am auzit spunând:"
9 – Curat sunt, fără vină, şi n'am păcătuit,
eu sunt fără prihană, iar nu nelegiuit;"
10 dar El aflat-a'n mine o oarece pricìnă,
El socoteşte'n Sine că eu I-aş fi vrăjmaş,"
11 îmi vâră pe la glezne picioarele'n butuci
şi căile, pe toate, tot El mi le pândeşte..."
12 Cum oare zici tu: Drept sunt, şi nu m'a ascultat!,
când veşnic este Cel de deasupra omenirii?"
13 Şi zici: De ce n'ascultă'n cuvânt dreptatea mea?..."
14 Că de vorbit El, Domnul, vorbeşte doar o dată;
a doua oară însă El Se rosteşte'n vis"
15 sau, noaptea, în vedenie
precum atunci când cade grea frică peste oameni
la vreme de odihnă şi somn în aşternut;"
16 atunci El dă pe faţă ascunsul gând din oameni,
cu frică'n chipu-acesta prin gând înfricoşându-i,"
17 ca astfel să-l întoarcă pe om din strâmbătate
şi trupul să i-l scape de prăbuşire'n hău"
18 şi sufletul din moarte la pândă să i-l scoată
spre-a nu fi şi el unul din cei căzuţi în luptă."
19 De-asemeni, îl mai mustră cu boală'n aşternut,
când oasele dintr'însul – vai, multe! – amorţesc,"
20 când trupul nu-i primeşte nici aburul din pâine
în timp ce bietul suflet pofteşte să mănânce;"
21 acestea, pân'ce carnea din el îi putrezeşte
şi oasele, golite, încep să i se vadă,"
22 pân'sufletul dintr'însul se-apropie de moarte
şi viaţa lui, de iad."
23 De-ar fi chiar mii de îngeri aducători de moarte,
lui rană nu-i va face nici unul dintre ei
când inima-i gândeşte întoarcerea la Domnul
şi omului va spune păcatul său întreg
şi-şi va vădi de faţă cu toţi fărădelegea;"
24 atunci El [Domnul] nu-l va lăsa să cadă'n moarte
şi-i înnoi-va trupul ca varul pe perete
şi oasele lui iarăşi cu măduvă le-o umple"
25 şi fragedă-i va face lui carnea, ca de prunc,
şi-i va reda lui însuşi bărbatul între oameni."
26 El Domnului se roagă, şi Domnul îl ascultă,
şi va intra cu faţă curată'ntru mărire
şi veste dă'ntre oameni de mântuirea sa."
27 Atunci de-abia el, omul, s'o'nvinui pe sine:
Greşit-am, făr' să-mi vină pedeapsă pe măsură;"
28 am suflet: mântuieşte-l de tot ce-i stricăciune!,
am viaţă: fă-o astăzi să vadă'n veci lumina!..."
29 Pe-acestea toate, iată, le face Cel-Puternic
cu omul: da, trei căi"
30 prin care El mă scapă cu sufletul din moarte,
aşa ca viaţa'n mine să-L laude'n lumină."
31 Iov, ia aminte bine, ascultă la ce-ţi spun,
fii mut, eu voi vorbi."
32 De ai cuvinte'n tine, atunci, te rog, răspunde-mi!;
grăieşte, că mi-i voia ca tu să ai dreptate;"
33 iar dacă nu, ascultă;
să taci acum spre cel ce te'nvaţă'Nţelepciunea“."
1 Elihu a vorbit mai departe şi a zis:"
2 „Deci, ascultaţi la mine, voi, cei cu'Nţelepciunea,
deschideţi-vă-auzul, voi, cei ce-aveţi Ştiinţa;"
3 urechea e cea care cuvintele le cearcă
aşa precum gâtlejul mâncările le gustă."
4 Să judecăm de-aceea noi înşine ce-i drept,
e bine să cunoaştem noi între noi ce-i bun."
5 Fiindcă Iov a spus-o cu gura: – Eu sunt drept,
dar Domnu'ndepărtează de mine judecata;"
6 El judecăţii mele i-a'mpotrivit minciuna;
adâncă mi-i săgeata; eu, fără strâmbătate..."
7 Ah, cine e ca Iov
să bea cu uşurinţă batjocura ca apa,"
8 fără păcat şi fără nici cea mai mică vină
şi făr' să-şi fi dat mâna cu cei fără de lege,
nici să fi mers pe cale cu cei necredincioşi?"
9 Să nu zici: – Nu e omul cel care cercetează,
ci de la Domnu-i vine cerească cercetare."
10 De-aceea luaţi aminte, voi, inimi pricepute:
Nu-mi fie ca sub Domnul să fac ceva de rău,
sub Cel-Atotputernic să-l tulbur pe cel drept;"
11 Căci El plăteşte omul întocmai după faptă,
da, El pe om îl află în chiar purtarea lui."
12 Tu crezi că Domnul face ceva lipsit de noimă,
că Cel-Atotputernic încurcă judecata,"
13 El, Cel ce-a dat pământul?
Cine-a făcut pământul şi lumea de sub cer?"
14 Că dac'ar vrea El totul pe loc să se oprească
şi duhul dintr'o dată să-l ţină lângă Sine,"
15 atunci deodată totul din viaţă ar muri
şi omul s'ar întoarce'n pământul de'nceput."
16 De nu pricepi, ascultă!,
auzul tău să vadă cuvintele cum sună!"
17 Vezi tu că veşnic este, şi'n veşnicie drept,
Cel ce urăşte'n lume din veac fărădelegea
şi-i pierde pe cei răi,"
18 El, Cel ce poat' să-i spună'mpăratului: Netrebnic!,
şi celor mari ai lumii, la fel: Nelegiuiţi!"
19 Cel ce Se uită ţintă în ochi la cel cinstit
nu ştie să-i cinstească'n cuvânt pe cei bogaţi,
să-i laude la chip"
20 pe cei ce'n van se roagă şi strigă către om,
nelegiuiţii, zbirii sărmanilor din poartă."
21 Căci El pe om nu-l vede decât în fapta lui,
dar nici ea, fapta'n sine, nici ea nu-L dă uitării,"
22 că pentru cel nemernic nu-i loc de ascunziş;"
23 de-acum pe omul-semen mai mult n'o să-l înşele,
fiindcă Domnu-Şi are privirea peste toţi;"
24 El, Cel ce le cunoaşte pe cele neştiute,
slăvite, minunate şi multe fără număr,"
25 El este Cel ce ştie şi faptele lor toate
şi Se întoarce noaptea şi-i culcă la pământ."
26 Pe cei fără credinţă îi mistuie şi-i stinge,
dar ei, cu toate-acestea, nu pier şi'n faţa Lui,"
27 ei, cei ce de la legea lui Dumnezeu s'au dus
şi nici nu cunoscură a' Sale judecăţi,"
28 făcând la El s'ajungă strigarea celor slabi,
la El, Cel ce le-aude acestora strigarea."
29 Când El Se linişteşte, au cine-I bagă vină?
când El Şi-ascunde faţa, au cine-L va vedea?
El pentru neam e unul, şi-acelaşi pentru om,"
30 şi dacă'nchide ochii când om viclean domneşte,
o face pentru răul ce vine din popor."
31 Când cineva Îi spune: – Am luat zălog, dar gata,
de-acum n'o să mai iau,"
32 arată-mi Tu aceea ce nu pot eu să văd,
şi-o altă nedreptate de-acum nu voi mai face... ,"
33 nu de la tine oare îţi vei plăti greşala?,
căci tu eşti cu cârteala şi-ai început, nu eu;
de ştii ceva, vorbeşte!"
34 De-aceea înţelepţii cu inima grăi-vor,
aşa cum înţeleptul m'ascultă'n tot ce spun."
35 Dar Iov nu întru dreapta pricepere-a grăit,
iar vorbele lui toate-s lipsite de ştiinţă."
36 Nu, Iov, ci te învaţă
să nu mai dai răspunsuri precum cei ne'nţelepţi,"
37 ca nu cumva prin asta să ne sporim păcatul;
că grea fărădelege va fi deasupra noastră
de-om spune vorbe multe având pe Domnu'n faţă“."
1 Elihu a vorbit mai departe şi a zis:"
2 „De ce-ai adus tu toate acestea'n judecată?
Tu cine eşti, de zis-ai: – Eu, eu sunt drept la Domnul!?"
3 sau spui: – Ce-mi este bine sau rău, păcătuind?"
4 Acum îţi voi răspunde,
şi ţie, dar şi celor ce-ţi sunt prieteni, trei."
5 Priveşte'n cer şi vezi
şi socoteşte norii, cât îţi sunt ei de sus."
6 Păcătuieşti; ei, şi?
iar dacă mult îţi este păcatul, ce poţi face?"
7 De vreme ce, să zicem, eşti drept, Lui ce-o să-I dai?
sau, dacă vrei, ce oare ia El din mâna ta?"
8 Păcatul tău l-atinge tot pe un om ca tine,
dreptatea ta-l priveşte pe fiul pui de om."
9 Ei sunt acei ce strigă sub cruntă asuprire
şi ei răcnesc din braţu'nmulţit în jurul lor."
10 Şi n'au zis: – Unde-i Domnul, Cel care m'a făcut?
şi Cel ce rânduieşte vegheri la ceas de noapte,"
11 Cel ce mă osebeşte de vitele ţărânii,
de păsări în văzduh?"
12 Acolo or să strige şi n'or fi auziţi,
şi-aceasta din pricìna ocării celor răi."
13 Că Domnul nu voieşte să vadă făr'de-calea;
Atoateţiitorul, El Însuşi ia aminte"
14 la cei fără de lege, şi mă va mântui.
Iar dacă poţi să-L lauzi, aşa cum este El,
El te-o chema'nainte-I şi te va judeca."
15 Şi-acum, că nici mânia nu I se ia în seamă
şi nici că El cunoaşte prea bine ce-i greşala,"
16 zadarnic îşi deschide Iov gura să grăiască
şi, neştiind ce spune, se-agaţă de cuvinte“."
1 Mergând mai departe, Elihu a zis:"
2 „Îngăduie-mă încă puţin, ca să te-nvăţ,
că'n mine încă este destul din ce-am să-ţi spun."
3 Ştiinţa mea cea multă porni-va de departe,
iar eu din fapte drepte porni-voi să grăiesc"
4 cu-adevărat; că altfel, de-ar fi din vorbe strâmbe,
tu strâmb vei înţelege."
5 Să ştii şi tu că Domnul n'alungă pe cel bun,
pe cel ce-şi ia puterea din inima lui tare;"
6 pe cel fără de lege nu-l cheamă iar la viaţă,
dar de la El săracii îşi vor primi dreptatea;"
7 El nu-Şi întoarce ochii din faţa celor drepţi,
ci cu'mpăraţii'n tronuri
biruitori îi face; şi se vor înălţa."
8 Cei slabi, încătuşaţii,
picioarele şi-or prinde în laţul sărăciei"
9 şi-apoi li se va spune'n poveste ce-au făcut
şi ce-au greşit, anume că se credeau puternici."
10 Ci El va lua aminte cu-auzul la cel drept
zicând: – Se vor întoarce din strâmbătatea lor."
11 De-or asculta [de Domnul] şi dacă-I vor sluji,
în bunătăţi plini-vor belşugul lor de zile
şi'n cuviinţă, anii."
12 Necredincioşii însă nu se vor mântui,
că n'au avut voinţă pe Domnul să-L cunoască,
şi dac'au fost sub ceartă, ei tot n'au ascultat."
13 Făţarnicii lăuntrici îşi vor stârni mânie;
nu vor striga, căci gura le e de-acum legată."
14 De tânăr să le moară, deci, sufletul din ei
şi viaţa lor să fie rănită-adânc de îngeri,"
15 că ei pe cel nevolnic şi slab l-au necăjit;
dar [Domnul] rânduieşte dreptate celor blânzi."
16 Pe tine dar din gura vrăjmaşilor te-o scoate
să-ţi fie masa'ntinsă şi plină de grăsime,
încât să se reverse'n adâncul de sub ea."
17 Nu, nu va sta dreptatea departe de cei drepţi!"
18 În schimb, mânie mare pe cei necredincioşi
cu daruri necurate primite pe nedrept."
19 De bunăvoie mintea să nu te-abată'n cale,
ea, de la ruga celor slăbiţi întru nevoi.
Din cei ce au puterea"
20 să nu-l scoţi pe nici unul afar' în toiul nopţii
ca'n locul său să urce mulţime de norod;"
21 fereşte-te să lucri ceva fără-de-cale,
că'ntru aceasta liber vei fi de sărăcie."
22 Cel-Tare întăreşte întru tăria Lui,
că, iată, cine-i oare puternic cum e El?"
23 Cine-a făcut cercare în lucrurile Lui
şi cine-i ca să-I spună: Strâmb ai lucrat aici!?"
24 Adu-ţi aminte: mare-i lucrarea Lui, pe care
o laudă tot omul."
25 Tot omul vede'n sine
câţi pământeni ca dânsul au trupul plin de răni."
26 Cel-Tare-i pretutindeni, dar noi nu vom cunoaşte
al anilor Săi număr, fiind el nesfârşit."
27 Bob numărat Îi sunt Lui grăunţii mici de ploaie,
cei ce'naintea ploii se strâng, de sus, în nor;"
28 când cad, ei cad în sine ca nişte vechituri
umbrind mulţimi nespuse de pământeni cu norul.
El vreme rânduit-a la fiare şi cirezi,
ca ele să-şi cunoască, la ceasul lor, culcuşul.
Acestea toate'n cuget nu-ţi dau nici o uimire?
şi inima din tine nicicum n'o primenesc?"
29 Şi dacă vei pricepe cum se lărgeşte norul
fiind cu sine însuşi egal în cortul lui,"
30 ei bine, iată, [Domnul] a'ntins spre el o rază,
şi el acoperit-a străfundurile mării."
31 Că'ntru acestea [Domnul] va judeca popoare
şi celor în putere le dă belşug de hrană."
32 Cu mâinile-amândouă El fulgerul l-ascunde
şi tot El îl trimite spre ţintă să lovească;"
33 tot El îi dă de veste prietenului Său,
şi despre-agoniseală, şi despre nedreptate."
1 Da, inima din mine sub cer s'a scuturat
şi-a curs din locul ei."
2 Auzi, ascultă'n iureş a Domnului mânie,
cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet."
3 Sub ceru'ntreg ţâşnirea,
lumina Lui, ea însăşi pe aripile Terrei."
4 În urma ei, un vuiet cu voce de strigare:
El tună lung din glasul nestăvilirii Lui,
nimic nu se opreşte, căci vocea Lui se-aude."
5 Cel-Tare face tunet din glasu-I minunat
căci lucruri mari lucrează, necunoscute nouă."
6 Poruncă-i dă zăpezii: – Te-aşterne pe pământ!,
şi ploi să cadă iarna, ale puterii Lui."
7 Pe omul tot, El pune, cu mâna Sa, pecete,
aşa ca fiecare să-şi ştie slăbiciunea."
8 Sălbăticiunea intră sub adăpostul ei
şi-adoarme în culcuş."
9 Furtuna vine'n cercuri din tainice cămări,
din culmi înalte, frigul."
10 Suflarea Celui-Tare preface apa'n gheaţă,
El cârmuieşte apa precum Îi este voia;"
11 şi norul se prelinge ungând pe cel ales,
lumina lui pătrunde prin ceaţă, risipind-o."
12 El este Cel ce'nvârte, rotund, pornite cicluri,
în propria-I voinţă, spre săvârşirea lor;
oricâte porunceşte
se rânduiesc printr'Însul, cu totul, pe pământ:"
13 ori pentru vreo certare, ori pentru moarte'n lut,
ori pentru orice milă ce s'ar afla într'Însul."
14 O, ia aminte, Iov,
stai locului şi'nvaţă a Domnului putere!"
15 Ştii tu ce aşezare Şi-a pus în fapte Domnul
când El din întuneric a izvorât lumină?"
16 Ştii tu vârtejul tainic ce risipeşte norii
şi taina dinlăuntru-a căderii celor răi,"
17 tu, omul cel al cărui veşmânt se încălzeşte
când vântul din austru se odihneşte'n câmp?"
18 Poţi tu să'ntinzi tăria cu Cel-De-odinioară,
cea tare ca lumina răsfrântă'n revărsări?"
19 Învaţă-mă, hai, spune-mi, ce voi grăi cu El?
şi, dacă da, eu vorba mi-o priponesc aici."
20 Stau oare lângă mine un scriitor, o carte,
ceva care să-l facă pe om să stea tăcând?"
21 Că nu toţi văd lumina aceea preacurată
de-atunci, din începuturi, lucind din depărtări,
aşa cum ea luceşte când El aprinde norii,"
22 da, nori de miazănoapte, cu faţa lor de aur,
în care numai slavă e-Atoateţiitorul."
23 Că nu aflăm un altul la fel întru putere
ca El, Cel ce dreptate le face celor drepţi;
tu nu vrei să-L auzi?"
24 De-aceea ne vom teme noi, oamenii, de El,
cu teama omenească a inimii'nţelepte“."
1 După ce a încetat Elihu de a mai vorbi, zis-a Domnul către Iov prin vifor şi nor:"
2 „O, cine e acela ce sfatul Mi-l ascunde
şi-n noduri de cuvinte M'ascunde chiar pe Mine?"
3 Încinge-ţi bărbăteşte mijlòcu'n cingătoare:
Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi."
4 Unde erai când Însumi întemeiam pământul?
Hai, spune-mi, dacă ştii!"
5 Ştii oare cine-anume i-a hotărât măsuri,
sau cine-a pus o plasă de funii peste el?"
6 şi, dacă-l ţin pilaştrii, în ce sunt ei înfipţi?
sau cin' i-a pus tărie de piatră unghiulară?"
7 hai, cine?; toate-acestea când stele se năşteau
şi îngerii Mei (da, toţi!) Mă preamăreau în cor?"
8 Când marea se născuse din sânul maicii sale
şi se vărsa pe-alături, au cine a'ngrădit-o?"
9 că scutece de neguri am pus pe trupul ei
şi norul drept veşmânt"
10 şi'n jurul ei hotar
şi lacăte la porţi,"
11 zicându-i: – Pân'aici doar să vii, şi nu mai mult,
şi valurile tale să se zdrobească'n tine!"
12 Au peste tine'ntins-am arìpile luminii,
şi'n veacul tău menirea luceafăru-şi căta,"
13 anume să apuce pământul de la colţuri
să-l scuture de toată nelegiuirea lui?"
14 Au tu ai luat ţărână din lut şi i-ai dat viaţă
şi ai făcut dintr'însa pământ cuvântător?"
15 Au tu ai luat lumina din cei nelegiuiţi?
dar braţul celor mândri, au tu l-ai sfărâmat?"
16 Venitu-i-ai tu mării'n adâncuri, la izvoare?
umblat-ai tu vreodată pe urmele genunii?"
17 Ţi s-au deschis, de frică, cumva, porţile morţii
şi s'au holbat'nainte-ţi ai iadului portari?"
18 Aflat-ai tu lăţimea pământului sub cer?,
hai, spune: câtă, cum e?"
19 şi unde-i ţara'n care se ghemuie lumina?
dar bezna, ce loc are?"
20 de le cunoşti hotarul,
hai, du-Mă tu de mână la'ncheietura lor!"
21 Le ştii?, că doar pe-atuncea erai şi tu născut,
şi-al anilor tăi număr îl ştii cât e de mare..."
22 Ajuns-ai tu vreodată'n cămările zăpezii?
dar grindina, văzut-ai din ce cămări se-azvârle"
23 ca Eu să-ţi port de grijă când te pândesc vrăjmaşii
la vreme de războaie, la ceas de bătălii?"
24 De unde iese bruma?
de und' se răspândeşte austrul pe pământ?"
25 Au cine-i gată ploii largi curgeri în şuvoaie
şi fulgerului cale şi tunetului drum,"
26 aşa încât să plouă'n pământ nelocuit
şi'n apriga pustie umblată de ţipenii,"
27 să sature pământul înţelenit, deşert,
să facă să răsară păşuni cu iarbă deasă?"
28 Hai, cine-i tatăl ploii
şi cine-i cel ce naşte în aer stropi de rouă?"
29 Ce pântec naşte gheaţa
şi cine zămisleşte, mai blândă, bruma'n cer,"
30 să se pogoare, apă, dar nu curgând ca apa?
Adâncul are-o faţă; ei, cine-a rânduit-o?"
31 Ştii tu prin ce belciuge Pleiadele se leagă?
Deschis-ai tu'ngrădirea ce ţine Orionul?"
32 Au tu eşti cel ce sparge, la vreme, Zodiacul
şi-aduce jos, de chică, luceafărul-de-seară?"
33 Ce zici?: cunoşti tu oare schimbările din cer
şi cele de sub ceruri, că laolaltă merg?"
34 Poţi tu să chemi la tine, cu voce arsă, norul,
şi el să mi te-asculte cu revărsări de apă?"
35 Poţi tu trimite'n ţintă iuţi trăsnete, şi ele
să meargă şi să-ţi spună: – Ajuns-am; ce să facem?..."
36 Cine i-a dat femeii ştiinţa de a ţese,
ca şi pe-aceea, veche, de-a face-alesături?"
37 Au cine ţine'n număr, cu'nţelepciune, norii,
şi cerul îl apleacă, prielnic, spre pământ,"
38 să se reverse-asupră-i ca pulberea'n vântoase,
măcar că-l întărisem ca piatra'n patru muchii?"
39 Tu eşti cel ce vânează mâncare pentru lei
şi potoleşte foamea balaurilor mari,"
40 când toţi aceştia, gheme'n culcuşuri, stau la pândă
sau se ascund în dese hăţişuri prin păduri?"
41 Cine-a avut în grijă să'ndestuleze corbul,
când puii lui spre Domnul de foame croncănesc
şi umblă'ncoace'ncolo în căutarea hranei?"
1 Ştii tu sorocu'n care nasc caprele-de-stâncă?
ai urmărit tu vremea cerboaicelor când fată?"
2 Din lunile lor grele ai numărat vreuna?
şi din dureri născânde au tu le-ai dezlegat?"
3 Hrănitu-le-ai tu puii'n afar' de orice spaimă?
Durerile lor toate au tu le-ai alinat?"
4 Că ele-şi uită puii, aceştia se prăsesc
şi pleacă de la ele şi nu se mai întorc."
5 Cine-a lăsat asinul sălbatic să stea liber
şi de la iesle slobod de legătura lui?"
6 Că'n felul său de viaţă Eu pusu-i-am pustia
şi, drept ocol, pământuri cu buza'n sărătură,"
7 să-şi râdă el de zarva oraşelor-viespare
şi nici să nu audă strigare de stăpân,"
8 ci sus în munţi să-şi cate păşunea răcoroasă
din tot ce e verdeaţă."
9 Tu crezi că inorogul va vrea să-ţi fie slugă
sau să-şi petreacă noaptea dormind la ieslea ta?"
10 Poţi tu să-i pui pe coamă un jug legat în bice
şi să ţi-l faci să tragă în brazda ta la plug?"
11 Sau, pentru că-i puternic, îţi pui nădejdea'n el
şi toate ale tale le laşi pe seama lui?"
12 Crezi tu că roada holdei el ţie ţi-o va da
şi-o va aduce'ntocmai la aria de treier?"
13 Ştii struţul?: are aripi ce'n umbra lor se'ntind;
vai, struţul: ce frumoase sunt aripile lui!"
14 Când el sămânţa-şi lasă cu ouăle'n ţărână
să se clocească'n spuza nisipului fierbinte,"
15 el uită că piciorul le poate risipi
şi fiarele pustiei le pot strivi sub labe."
16 De pui nu-i este milă, de parcă nu-s ai lui,
nu-şi teme osteneala c'ar fi fără folos;"
17 că Dumnezeu nu-i zise să aibă'nţelepciune
şi nici părtaş îl face priceperii obşteşti,"
18 dar, când îi vine vremea să se ridice'nalt,
atunci în fugă-şi râde de cal şi călăreţ!..."
19 Ah, calul! Iată, calul: Au tu i-ai dat puterea,
sau tu i-ai pus în coamă mândria de-a'ngrozi"
20 când arme şi armură i s-au lipit de trup
şi pieptul i se umflă de slavă şi'ndrăznire?"
21 El sapă cu copita şi'n sine se'ndârjeşte
şi aprig iese'n câmp."
22 Săgeţile ce plouă'mpotrivă-i nu le vede,
de armă nu se teme:"
23 şi sabia, şi arcul lucesc pe trupul său."
24 Prins parcă de mânie, loveşte'n loc pământul
şi nu-şi găseşte-astâmpăr decât când goarna sună."
25 Iar când trompeta sună, el zice: – Bine, haideţi!,
şi-adulmecă războiul cu chiot şi strigare."
26 Din mintea ta stă şoimul cu aripile'ntinse
şi nemişcat în aer, cătând spre miazăzi?"
27 Au din a ta poruncă se'nalţă'n slăvi vultùrul?
prin tine el, zgripţorul, şezând pe cuibul său"
28 ascuns în stâncărie,"
29 de-acolo-şi cată hrană
scrutând nemărginirea cu ochii-i de oţele?;"
30 iar puii săi, alături, se tăvălesc în sânge;
că unde sunt măceluri, acolo e şi el“."
1 Şi Domnul i-a mai grăit lui Iov, zicând:"
2 „Crezi tu că poţi să-L judeci pe Cel-De-a-gata-Sieşi?,
că Dumnezeu răspunde cumva mustrării tale?“"
3 Şi Iov I-a răspuns Domnului, zicând:"
4 „Mă judec eu cu Domnu'n dojană şi mustrare,
eu, bietul, cel ce'n faţă cu'acestea sunt nimic?
cu-atâtea înainte-mi, eu ce să mai răspund?
Ci mâna mi-o voi pune, cuminte, peste gură:"
5 dac'am vorbit o dată, de-acum nu mai vorbesc“."
6 Dar Domnul, răspunzându-i lui Iov, i-a zis din nor:"
7 „Nu! Strânge-ţi bărbăteşte mijlòcu'n cingătoare:
Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi."
8 Te-abaţi din judecată
şi-o măsluieşti măiestru ca să te-arăţi tu drept?"
9 Au braţul tău e-asemeni cu-al Domnului din cer,
sau glasul tău e tunet aşa cum este-al Lui?"
10 Atunci, hai, pune-ţi pene şi zboară şi te-avântă
şi'mbracă-te cu slavă şi cinste până'n tălpi:"
11 Trimite-ţi vistavoii să-ţi trâmbiţe mânia,
smereşte-i tu pe cei ce te'nfruntă cu trufie,"
12 topeşte-i pe cei mândri,
stârpeşte-i tu de'ndată pe cei necredincioşi,"
13 ascunde-i în pământ
şi fă-le frumuseţea din chip să se dezghioace!"
14 De faci aşa, Eu Însumi Mă pun de mărturie
că dreapta ta e'n stare, şi ea, să mântuiască."
15 Dar, iată, lângă tine stă el, Hipopotamul!
El paşte iarba verde întocmai ca şi boul."
16 Vezi ce putere are în coapsele-i de piatră
şi ce putere'n muşchii îngrămădiţi pe pântec;"
17 el coada şi-o'ncordează de parcă-ar fi de cedru
şi za îi este trupul, cu'mpletituri de vine;"
18 cât despre coaste, ele sunt coaste de aramă,
spinarea toată-i parcă de fier topit, vărsat."
19 El de la Domnul este zidirea cea dintâi,
făcută ca să-şi râdă de ea îngerii Săi;"
20 iar de-a venit în munte stâncos, prăpăstios,
subpământene bestii se'nveselesc de el."
21 El doarme pe sub feluri şi feluri de copaci,
pe lângă păpurişuri şi trestii şi rogoz,"
22 dar şi copaci cu fală se'nalţă'n umbra lui,
ai ţarinii pilaştri cu ramuri şi stâlpări."
23 De se revarsă apa umflată, el nu simte,
sperând că şi Iordanul va curge'n gura lui."
24 Cine-l va prinde oare, întreg, în văzul său
şi-i va străpunge nara?"
25 Vei pescui tu oare'n cârlig Leviatanul
să-i pui la nas căpăstru,"
26 să-i pui belciug în nară
şi să-l străpungi în falcă cu toartă de argint?"
27 Îţi va vorbi el ţie rugându-se de tine
cu grai de umilinţă?"
28 Va face el cu tine un legământ de pace
şi-l vei lua la tine ca să-ţi robească'n veci?"
29 Te vei juca cu dânsul cum joci o păsăruică,
legându-l ca pe vrăbii'n hârjoană de copii?"
30 Hrăni-se-vor dintr'însul, precum din peşte, neamuri,
şi-or vrea Fenicienii să şi-l împartă'n târg?"
31 Nu duce'ntreaga flotă un solz din coada lui,
nici capul său o gloată de luntri pescăreşti."
32 Hai, vino!, pune-ţi mâna pe el: doar amintindu-ţi
de ce-are el în gură, vei trage-o ca din foc."
1 Tu, nici că l-ai văzut,
nici te-ai mirat de cele ce-asupra lui se spun."
2 Nu te gândeşti cu teamă că-acesta-i semnul Meu?
Căci cine este oare acel ce-Mi stă'mpotrivă?"
3 sau cine-Mi stă'mpotrivă şi va rămâne viu?
Au lumea nu-i a Mea?"
4 Mă voi rosti asupră-i şi'n veac voi milui
cu logosul puterii pe cel cu el întocmai."
5 Poţi tu să-i scoţi din taină vestmântul de deasupra,
ori să-i pătrunzi sub zale în cuta căptuşelii?"
6 el are porţi pe chipu-i: cin' le-a deschis vreodată?
El are dinţi în gură, împrejmuiţi cu frică."
7 Lăuntrul său făcut e din scuturi de aramă
cu'ncheieturi legate ca piatra grea, de şmirghel:"
8 atât de mult sunt strânse'ntre ele laolaltă,
că nici măcar suflare de vânt nu le răzbate;"
9 aşa cum se lipeşte un om de al său frate,
tot astfel se ţin ele şi nu se mai despart."
10 El numa' ce strănută şi scapără lumină,
în ochii săi e chipul luceafărului nou."
11 Din gura lui ies parcă văpăi de torţe-aprinse
şi scapără dintr'însul ca un grătar de foc."
12 Din nări aruncă'n aer fum gros, ca de cuptor
în care ard cărbuni."
13 Suflarea lui, jăratic,
din gura lui, vâlvori."
14 Grumazul său adună în el puterea toată,
în faţa lui, pierzanie."
15 Pe trupul său sunt cărnuri lipite şi'ndesate:
izbeşte'n el cu apă, el nu se va clinti."
16 Iar inima într'însul e'nfiptă ca o piatră
şi ca o nicovală rămâne neclintită."
17 Când el se'ntoarce, groază în cele patru labe
simt fiarele din preajmă şi fug mâncând pământul."
18 Aruncă lănci asupră-i: nimic nu-l înspăimântă,
nici suliţa ce zboară, nici platoşa'n văzduh;"
19 căci el socoate fierul fiind ca nişte paie,
arama, putregai."
20 Nu-l vatămă săgeata din arcul de aramă;
dacă-l loveşti cu piatra, o simte fir de iarbă."
21 De cad pe el ciocane, l-ating ca nişte trestii,
şi-şi râde de'ncruntatul aruncător de flăcări."
22 Ţepuşele-ascuţite îi ţin de aşternut;
sub el, aurul mării e tot – n'o ştii! – mocirlă,"
23 adâncul clocoteşte ca o căldare'ncinsă,
căci lui îi este marea un vas de fiert unsori,"
24 prăpastia genunii, un rob adus din luptă,
genunea însăşi, locul în care el se plimbă."
25 Aici, pe'ntreg pământul, ca el nu-i nimeni altul,
făcut să-şi râdă'n joacă, de el, îngerii Mei;"
26 el vede tot înaltul,
el, împărat a toată făptura de sub ape“."
1 Şi răspunzând Iov, a zis către Domnul:"
2 „Eu ştiu că Tu poţi totul
şi că nimic nu-Ţi este, de vrei, cu neputinţă."
3 Căci cine oare-ascunde de Tine ce-are'n gând
şi, tăinuind cuvinte, le-ascunde şi de Tine?
Cine-mi va spune mie ceva ce n'am ştiut,
necunoscute lucruri şi mari şi minunate?"
4 Ascultă-mă Tu, Doamne, ca să grăiesc şi eu;
eu să Te'ntreb pe Tine, iar Tu să mă înveţi."
5 Te auzeam'nainte cu-auzul, şi atât;
dar astăzi şi cu ochiul vederii Te-am văzut."
6 De-aceea eu pe mine m'acopăr cu dispreţ,
eu, care'n mine însumi pământ sunt şi ţărână.“"
7 Şi a fost că după ce Domnul a rostit aceste cuvinte toate către Iov, i-a grăit lui Elifaz din Teman: „Tu şi cei doi prieteni ai tăi aţi greşit, fiindcă'n ochii Mei n'aţi grăit nimic din adevărurile pe care le-a vorbit robul Meu, Iov."
8 Şi acum, luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu, Iov, iar el le va aduce jertfă pentru voi; şi robul Meu, Iov, se va ruga pentru voi; că dacă Eu n'aş căta la faţa lui şi dacă nu de dragul lui aş face-o, atunci v'aş fi nimicit, deoarece n'aţi grăit întru adevăr asupra lui Iov, robul Meu“."
9 Aşa că Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamah s'au dus şi au făcut aşa cum le poruncise Domnul; şi [Domnul], de dragul lui Iov, le-a iertat păcatul."
10 Iar Domnul Şi l-a alăturat pe Iov; iar dacă şi el s'a rugat pentru prietenii săi, [Domnul] le-a iertat păcatul. Şi Domnul i-a dat lui Iov îndoit decât avusese el mai înainte, de două ori mai mult."
11 Iar fraţii lui toţi şi surorile lui au auzit de toate câte i se întâmplaseră şi au venit la el împreună cu toţi ai lui cei de altădată; şi au mâncat şi au băut şi lau alinat şi s'au mirat de toate câte adusese Domnul asupră-i; şi i-a dat fiecare câte o mieluşea şi câte o bucată de aur de patru drahme, nepecetluit."
12 Şi Dumnezeu a binecuvântat pe cele din urmă ale lui Iov mai mult decât pe cele dintâi; vitele lui erau: paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine."
13 Şi i s'au născut şapte fii şi trei fiice."
14 Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia, iar celei de a treia, Cheren-Hapuc."
15 Nu se găseau sub cer femei atât de frumoase ca fetele lui Iov, iar tatăl lor le-a făcut părtaşe la moştenire, alături de fraţii lor."
16 Iar după încercarea aceea a mai trăit Iov o sută şaptezeci de ani; de toţi, anii săi au fost două sute patruzeci şi opt. Şi i-a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam."
17 Şi Iov a murit bătrân şi încărcat de zile. Şi este scris că iarăşi se va ridica împreună cu aceia pe care Domnul îi va învia."