1

1 Dumnezeu, care în multe dăţi şi în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinţilor prin profeţi,

2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a şi făcut lumile;

3 Care, fiind strălucirea gloriei lui şi întipărirea persoanei lui şi susţinând toate prin cuvântul puterii lui, după ce a făcut prin el însuşi curăţarea păcatelor noastre, s-a aşezat la dreapta Maiestăţii în înălţime;

4 Fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a obţinut prin moştenire un nume nespus mai bun decât ei.

5 Căci, căruia dintre îngeri i-a spus el vreodată: Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am născut? Şi din nou: Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi Fiu?

6 Şi din nou, când îl aduce în lume pe întâiul născut, el spune: Şi să i se închine toţi îngerii lui Dumnezeu.

7 Şi despre îngeri spune: Cel ce îi face pe îngerii lui duhuri şi pe servitorii lui o flacără de foc.

8 Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna şi întotdeauna; un sceptru al dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale.

9 Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea; de aceea Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu untdelemnul veseliei mai presus de tovarăşii tăi;

10 Şi tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor tale;

11 Ele vor pieri, dar tu rămâi; şi toate se vor învechi precum o haină;

12 Şi ca pe un veşmânt le vei face sul şi vor fi schimbate; dar tu eşti acelaşi; şi anii tăi nu vor înceta.

13 Şi căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: Şezi la dreapta mea, până voi face pe duşmanii tăi sprijinul piciorului tău?

14 Nu sunt toţi duhuri servitoare, trimise să servească pentru cei ce vor fi moştenitori ai salvării?

2

1 De aceea ar trebui să dăm cea mai mare atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca niciodată să nu le lăsăm să treacă pe lângă noi.

2 Căci dacă cuvântul vorbit prin îngeri a fost neclintit, şi fiecare încălcare de lege şi neascultare a primit o dreaptă răsplătire;

3 Cum vom scăpa noi dacă neglijăm o salvare atât de mare? Care, întâi a început să fie vorbită de Domnul, şi ne-a fost confirmată prin cei ce l-au auzit,

4 Dumnezeu de asemenea aducându-le mărturie, deopotrivă cu semne şi minuni şi diferite miracole şi daruri ale Duhului Sfânt, conform voii sale.

5 Fiindcă nu îngerilor le-a supus lumea ce are să vină, despre care vorbim.

6 Iar unul, într-un anume loc a adeverit, spunând: Ce este omul, ca să îţi aminteşti de el? Sau fiul omului, ca să îl cercetezi?

7 L-ai făcut puţin mai prejos decât îngerii, l-ai încoronat cu glorie şi onoare şi l-ai aşezat peste lucrările mâinilor tale;

8 Toate le-ai supus sub picioarele lui. Căci prin faptul că el a supus toate sub el, nu i-a lăsat nimic nesupus. Dar acum, încă nu vedem toate cele supuse lui.

9 Dar vedem pe Isus, care a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, pentru suferirea morţii, încoronat cu glorie şi onoare, ca prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare om.

10 Fiindcă i se cuvenea lui, pentru care sunt toate şi prin care sunt toate, în aducerea multor fii la glorie, să desăvârşească pe căpetenia salvării lor prin suferinţe.

11 Fiindcă deopotrivă cel ce sfinţeşte şi cei sfinţiţi, sunt toţi dintr-unul; din care cauză, nu se ruşinează să îi numească fraţi,

12 Spunând: Voi vesti numele tău fraţilor mei, în mijlocul bisericii îţi voi cânta laudă.

13 Şi din nou: Eu îmi voi pune încrederea în el. Şi din nou: Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.

14 Fiindcă, după cum copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi el s-a împărtăşit din aceleaşi, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce avea puterea morţii, care este diavolul,

15 Şi să elibereze pe aceia care, prin frica morţii, erau toată viaţa lor supuşi robiei.

16 Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra lui natura îngerilor, ci a luat asupra lui sămânţa lui Avraam.

17 De aceea în toate i se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor săi, ca să fie mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului.

18 Fiindcă, în aceea că el însuşi a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiţi.

3

1 De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, Cristos Isus,

2 Care a fost credincios celui ce l-a rânduit, aşa cum şi Moise a fost credincios în toată casa lui.

3 Fiindcă acesta a fost considerat demn de mai multă glorie decât Moise, întrucât cel ce a zidit casa are o mai mare onoare decât casa.

4 Căci fiecare casă este zidită de cineva, dar cel ce zideşte toate este Dumnezeu.

5 Şi Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa lui ca servitor, pentru mărturie acelor lucruri ce urmau să fie vorbite după aceea;

6 Dar Cristos ca fiu peste propria lui casă; a cărui casă suntem noi, dacă neclintit ţinem strâns cutezanţa şi bucuria speranţei, până la sfârşit.

7 De aceea, (aşa cum spune Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veţi auzi vocea lui,

8 Nu vă împietriţi inimile, ca în răzvrătire, în ziua ispitirii în pustie,

9 Când părinţii voştri m-au ispitit, m-au încercat şi au văzut faptele mele patruzeci de ani.

10 De aceea m-am mâhnit pe această generaţie şi am spus: Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor şi nu au cunoscut căile mele.

11 Aşa că am jurat în furia mea: Nu vor intra în odihna mea).

12 Luaţi seama, fraţilor, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă rea a necredinţei, pentru a se îndepărta de Dumnezeul cel viu.

13 Ci îndemnaţi-vă zilnic unii pe alţii, cât timp se spune: Astăzi, ca nu cumva să fie vreunul dintre voi împietrit prin înşelătoria păcatului.

14 Fiindcă suntem făcuţi părtaşi ai lui Cristos, dacă ţinem strâns începutul încrederii noastre neclintit până la sfârşit;

15 Deoarece se spune: Astăzi, dacă veţi auzi vocea lui, nu vă împietriţi inimile ca în răzvrătire.

16 Fiindcă unii, după ce au auzit, s-au răzvrătit; însă nu toţi care au ieşit din Egipt, prin Moise.

17 Dar pe cine s-a mâhnit el patruzeci de ani? Nu pe cei ce au păcătuit, ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

18 Şi cui a jurat el că nu vor intra în odihna lui, dacă nu celor ce nu au crezut?

19 Aşadar, vedem că nu au putut să intre din cauza necredinţei.

4

1 Aşadar, fiindu-ne lăsată o promisiune de a intra în odihna lui, să ne temem ca nu cumva unora să le pară că unii nu aţi ajuns la ea.

2 Pentru că nouă, ca şi lor, ne-a fost predicată evanghelia; dar cuvântul predicat nu le-a folosit, nefiind amestecat cu credinţă în cei ce l-au auzit.

3 Fiindcă noi, care am crezut, intrăm în odihnă, cum a spus el: Aşa cum am jurat în furia mea, dacă vor intra în odihna mea; cu toate că faptele fuseseră terminate de la întemeierea lumii.

4 Fiindcă într-un loc oarecare a vorbit astfel despre ziua a şaptea: Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările lui.

5 Şi în acest loc din nou: Dacă vor intra în odihna mea.

6 De aceea văzând aceasta, rămâne că unii trebuie să intre în ea, iar cei cărora le-a fost predicată întâi nu au intrat din cauza necredinţei.

7 Din nou, rânduieşte o zi anume, spunând în David: Astăzi, după atâta timp; cum se spune: Astăzi, dacă veţi auzi vocea lui, nu vă împietriţi inimile.

8 Căci dacă Isus le-ar fi dat odihnă, atunci nu ar mai fi vorbit el după aceea, despre o altă zi.

9 De aceea rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.

10 Fiindcă cel ce a intrat în odihna lui, s-a şi oprit de la propriile lucrări, aşa cum Dumnezeu s-a oprit de la propriile lucrări.

11 Aşadar, să ne străduim să intrăm în acea odihnă, ca nu cumva cineva să cadă după acelaşi exemplu al necredinţei.

12 Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până la separarea sufletului şi a duhului şi a încheieturilor şi a măduvei şi este cel ce discerne gândurile şi intenţiile inimii.

13 Şi nu este creatură care să nu fie arătată înaintea lui, ci toate sunt goale şi deschise ochilor celui cu care avem a face.

14 Văzând atunci că avem un mare preot însemnat, care a trecut în ceruri, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem strâns mărturisirea noastră.

15 Fiindcă nu avem un mare preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputinţele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuşi fără păcat.

16 Să ne apropiem aşadar cutezător de tronul harului, ca să obţinem milă şi să găsim har pentru a ajuta în timp de nevoie.

5

1 Căci fiecare mare preot luat dintre oameni este rânduit pentru oameni în cele privitoare la Dumnezeu, ca să ofere deopotrivă daruri şi sacrificii pentru păcate;

2 El, care poate avea compasiune pentru cei neştiutori şi rătăciţi, pentru că şi el este cuprins de neputinţă.

3 Şi din cauza acesteia este dator să aducă sacrificii pentru păcate, precum pentru popor, aşa şi pentru el însuşi.

4 Şi nimeni nu îşi ia singur această onoare, ci acela chemat de Dumnezeu, precum Aaron.

5 Tot astfel şi Cristos nu s-a glorificat pe sine însuşi ca să fie făcut mare preot, ci acela care i-a spus lui: Tu eşti Fiul meu, astăzi te-am născut.

6 Aşa cum şi spune în alt loc: Tu eşti preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec.

7 Care în zilele cărnii lui, după ce oferise rugăciuni şi cereri cu strigăt puternic şi lacrimi, către cel ce era în stare să îl salveze din moarte, a şi fost ascultat în aceea că el s-a temut;

8 Cu toate că era Fiu, a învăţat ascultarea prin cele ce a suferit.

9 Şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit autorul salvării eterne pentru toţi cei ce ascultă de el;

10 Numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melchisedec.

11 Despre care avem multe de spus şi greu de explicat în vorbire, văzând că sunteţi greoi la auzire.

12 Fiindcă aveţi nevoie să vă înveţe cineva din nou care sunt principiile începătoare ale oracolelor lui Dumnezeu şi aţi devenit precum cei care au nevoie de lapte şi nu de hrană tare, când voi de mult trebuia să fiţi învăţători.

13 Fiindcă oricine foloseşte lapte este neiscusit în cuvântul dreptăţii, fiindcă este prunc.

14 Dar hrana tare este a celor maturi, aceia care din cauza folosirii şi-au antrenat simţurile ca să discearnă deopotrivă binele şi răul.

6

1 De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârşire, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de la faptele moarte şi a credinţei spre Dumnezeu,

2 A doctrinei botezurilor şi a punerii mâinilor şi a învierii morţilor şi a judecăţii eterne.

3 Şi vom face aceasta dacă Dumnezeu ne permite.

4 Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminaţi şi au gustat din darul ceresc şi au fost făcuţi părtaşi ai Duhului Sfânt,

5 Şi au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu şi puterile lumii ce are să vină,

6 Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăinţă, văzând ei crucifică din nou pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi îl expun ruşinii publice.

7 Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el şi rodeşte ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu;

8 Dar cel care aduce spini şi mărăcini este respins şi aproape de blestem; al cărui sfârşit este să fie ars.

9 Dar suntem convinşi referitor la voi, preaiubiţilor, de lucruri mai bune şi care ţin de salvare, deşi vorbim astfel.

10 Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră şi munca dragostei, pe care aţi arătat-o pentru numele lui, în aceea că aţi servit şi serviţi sfinţilor.

11 Şi dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă spre deplina asigurare a speranţei, până la sfârşit,

12 Ca să nu fiţi leneşi, ci urmaşi ai celor ce prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.

13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuşi,

14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind te voi înmulţi.

15 Şi, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obţinut promisiunea.

16 Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; şi un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârşitul întregii certe.

17 În acelaşi fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moştenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,

18 Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranţa pusă înaintea noastră;

19 Speranţa pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură şi neclintită şi care intră până dincolo de perdea,

20 Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.

7

1 Fiindcă acest Melchisedec, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului cel preaînalt, cel care a întâlnit pe Avraam întorcându-se de la măcelul împăraţilor şi l-a binecuvântat,

2 Lui, de asemenea, Avraam i-a dat a zecea parte din tot; întâi, fiind prin interpretare, Împărat al dreptăţii, iar după aceea şi Împărat al Salemului, care este Împărat al păcii;

3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna.

4 Dar pricepeţi ce mare a fost acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat a zecea parte din prăzi.

5 Şi, într-adevăr, cei dintre fiii lui Levi, care primesc serviciul preoţiei, conform legii au poruncă să ia zeciuieli de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că au ieşit din coapsele lui Avraam.

6 Dar el, a cărui genealogie nu este considerată dintre ei, a primit zeciuieli de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile.

7 Dar dincolo de orice contradicţie, cel mic este binecuvântat de cel mare.

8 Şi aici, oamenii care mor primesc zeciuieli; dar acolo, le primeşte el, despre care se mărturiseşte că trăieşte.

9 Şi ca să spun aşa şi Levi, care primeşte zeciuieli, a dat zeciuieli în Avraam.

10 Fiindcă era încă în coapsele tatălui său, când l-a întâmpinat Melchisedec.

11 De aceea dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia levitică, (fiindcă sub aceasta a primit poporul legea,) ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec şi să nu fie chemat după rânduiala lui Aaron?

12 Căci, fiind schimbată preoţia, se face din necesitate şi o schimbare a legii.

13 Fiindcă cel despre care sunt spuse acestea, aparţine unui alt trib, din care nimeni nu a servit la altar.

14 Fiindcă este evident că Domnul nostru a răsărit din Iuda, trib referitor la care Moise nu a spus nimic în legătură cu preoţia.

15 Şi este încă şi mai evident, căci după asemănarea lui Melchisedec se ridică un alt preot,

16 Care a fost făcut nu după legea unei porunci carnale, ci după puterea unei vieţi fără sfârşit.

17 Fiindcă el aduce mărturie: Tu eşti preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec.

18 Fiindcă este într-adevăr o anulare a poruncii premergătoare din cauza slăbiciunii şi inutilităţii ei.

19 Fiindcă legea nu a făcut nimic desăvârşit, ci aducerea unei speranţe mai bune a făcut aceasta, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

20 Şi, întrucât nu fără jurământ, el a fost făcut preot;

21 (Fiindcă acei preoţi au fost făcuţi fără jurământ, dar acesta, cu jurământ, prin cel ce i-a spus: Domnul a jurat şi nu se va pocăi, Tu eşti preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec);

22 Cu atât mai mult Isus s-a făcut garantul unui testament mai bun.

23 Şi ei, într-adevăr, au devenit preoţi mulţi, pentru că nu le era permis să continue din cauza morţii.

24 Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoţie neschimbătoare.

25 De aceea şi este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăieşte întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.

26 Fiindcă un astfel de mare preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoşi şi făcut mai presus de ceruri;

27 Care nu are nevoie zilnic, ca acei înalţi preoţi, să ofere sacrificii, întâi pentru propriile sale păcate şi apoi pentru ale poporului, fiindcă a făcut aceasta o singură dată, când s-a oferit pe sine însuşi.

28 Fiindcă legea îi face înalţi preoţi pe oamenii, care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna.

8

1 Iar suma celor despre care am vorbit este că: Avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat la dreapta tronului Maiestăţii în ceruri;

2 Un servitor al sanctuarului şi al adevăratului tabernacol, pe care l-a ridicat Domnul şi nu omul.

3 Fiindcă fiecare mare preot este rânduit să ofere daruri şi sacrificii, de aceea, este necesar ca şi acest om să aibă ceva să ofere.

4 Căci dacă ar fi pe pământ, nu ar fi preot, văzând că sunt preoţi ce oferă daruri conform legii,

5 Care servesc exemplului şi umbrei lucrurilor cereşti, aşa cum Moise a fost avertizat de Dumnezeu, când era gata a face tabernacolul; fiindcă: Vezi, spune el, să faci toate conform modelului arătat ţie pe munte.

6 Dar acum el a obţinut un serviciu nespus mai bun, prin aceea că este de asemenea mijlocitorul unui legământ mai bun, care a fost întemeiat pe promisiuni mai bune.

7 Căci dacă acel prim legământ ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat loc pentru al doilea.

8 Căci, găsind vină în ei, el spune: Iată, vin zilele, spune Domnul, când voi face un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda;

9 Nu conform legământului pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână pentru a-i conduce afară din ţara Egiptului, pentru că ei nu au rămas neclintiţi în legământul meu, nici eu nu m-am uitat la ei, spune Domnul.

10 Fiindcă acesta este legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel după acele zile, spune Domnul; voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei îmi vor fi popor;

11 Şi nu vor învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: Cunoaşte pe Domnul, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare.

12 Pentru că voi fi milos faţă de nedreptatea lor şi păcatele lor şi nelegiuirile lor; nicidecum nu mi le voi mai aminti.

13 În aceea că el spune: Un nou legământ, el l-a învechit pe primul. Acum ceea ce putrezeşte şi îmbătrâneşte este gata să dispară.

9

1 Atunci, într-adevăr, primul legământ avea şi rânduieli ale serviciului divin şi un sanctuar pământesc.

2 Pentru că a fost zidit un tabernacol; primul, în care era sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte, care este numit sanctuarul.

3 Iar după a doua perdea, tabernacolul care este numit locul Preasfânt,

4 Care avea tămâietoarea de aur şi chivotul legământului îmbrăcat peste tot cu aur, în care era vasul de aur care avea mană şi toiagul lui Aaron care înmugurise şi tablele legământului;

5 Iar deasupra acestuia, heruvimii gloriei umbrind scaunul milei, despre care nu putem vorbi acum în amănunt.

6 Iar după ce acestea au fost astfel rânduite, preoţii intrau întotdeauna în primul tabernacol, împlinind serviciul divin.

7 Dar în al doilea intra marele preot singur, o dată pe an, nu fără sânge, pe care îl oferea pentru el însuşi şi pentru greşelile poporului;

8 Duhul Sfânt arătând aceasta, că drumul în locul preasfânt nu era încă făcut cunoscut, în timp ce era încă în picioare primul tabernacol,

9 Care era o prefigurare pentru timpul de atunci, în care au fost oferite deopotrivă daruri şi sacrificii, care nu puteau desăvârşi în ce priveşte conştiinţa pe cel ce servea,

10 Constând doar în mâncăruri şi băuturi şi diferite îmbăieri şi rânduieli carnale, impuse până la timpul reformării.

11 Dar Cristos, venind ca mare preot al lucrurilor bune ce vor veni, printr-un tabernacol mai mare şi desăvârşit, nu făcut de mâini, altfel spus, nu din această clădire,

12 Nici prin sângele ţapilor şi viţeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o singură dată în locul sfânt, obţinând o răscumpărare eternă pentru noi.

13 Căci dacă sângele taurilor şi ţapilor şi cenuşa unei viţele stropind pe cei întinaţi sfinţeşte spre curăţirea cărnii,

14 Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel etern s-a oferit pe sine însuşi fără pată lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa voastră de faptele moarte, pentru a servi Dumnezeului cel viu?

15 Şi din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii eterne.

16 Fiindcă unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc şi moartea testatorului.

17 Fiindcă un testament intră în vigoare după ce oamenii sunt morţi, întrucât nu are nicio putere cât timp trăieşte testatorul.

18 De aceea, nici primul testament nu a fost consacrat fără sânge.

19 Fiindcă Moise, după ce a spus fiecare precept întregului popor conform legii, a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă şi lână stacojie şi isop, şi a stropit deopotrivă cartea şi întregul popor,

20 Spunând: Acesta este sângele testamentului pe care Dumnezeu vi l-a poruncit.

21 Şi tot aşa, a stropit cu sânge deopotrivă tabernacolul şi toate vasele servirii.

22 Şi, conform legii, aproape toate sunt curăţate cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.

23 De aceea era necesar ca modelele lucrurilor din ceruri să fie curăţate cu acestea, dar înseşi lucrurile cereşti cu sacrificii mai bune decât acestea.

24 Căci Cristos nu a intrat în locurile sfinte făcute de mâini, care sunt prefigurările celor adevărate, ci chiar în cer, pentru a se arăta acum în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi;

25 Nici ca să se ofere pe sine însuşi de mai multe ori, aşa cum intră marele preot în locul sfânt în fiecare an cu sângele altora,

26 Fiindcă atunci trebuia să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârşitul lumii, el s-a arătat o singură dată pentru desfiinţarea păcatului prin însuşi sacrificiul lui.

27 Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceasta, judecata,

28 Tot aşa, Cristos a fost oferit o singură dată pentru a purta păcatele multora; şi celor ce îl aşteaptă li se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru salvare.

10

1 Fiindcă legea, având o umbră a lucrurilor bune ce vor veni şi nu însăşi imaginea lucrurilor, nu poate niciodată să desăvârşească pe cei ce se apropie de ea cu acele sacrificii, pe care le-au oferit neîncetat an după an.

2 Altfel, nu ar fi încetat ele să fie oferite? Pentru că închinătorii trebuiau să nu mai aibă conştiinţa păcatelor, odată curăţaţi.

3 Totuşi, în sacrificiile acelea este o reamintire a păcatelor în fiecare an.

4 Fiindcă este imposibil ca sângele taurilor şi al ţapilor să înlăture păcatele.

5 De aceea, venind el în lume, spune: Sacrificiu şi ofrandă tu nu ai voit, dar ai pregătit un trup pentru mine;

6 În ofrande arse şi sacrificii pentru păcat tu nu ţi-ai găsit plăcerea.

7 Atunci am spus: Iată, eu vin (în sulul cărţii este scris despre mine) pentru a face voia ta, Dumnezeule.

8 După ce a spus mai sus: Sacrificiu şi ofrandă şi ofrande arse şi sacrificii pentru păcat tu nu ai voit, nici nu ţi-ai găsit plăcerea în ele; care sunt oferite conform legii;

9 Atunci el a spus: Iată, eu vin pentru a face voia ta, Dumnezeule. El desfiinţează pe cel dintâi, ca să stabilească pe al doilea.

10 Voie prin care suntem sfinţiţi prin oferirea trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.

11 Şi fiecare preot stă zilnic în picioare, servind şi oferind deseori aceleaşi sacrificii care niciodată nu pot înlătura păcatele.

12 Dar acest om, după ce a oferit un singur sacrificiu pentru păcate, pentru totdeauna, s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu;

13 De acum, aşteptând până când duşmanii lui vor fi făcuţi sprijinul piciorului său.

14 Fiindcă printr-o singură ofrandă el a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi.

15 Aceasta ne mărturiseşte şi Duhul Sfânt; căci după ce a spus mai înainte:

16 Acesta este legământul pe care îl voi face cu ei după acele zile, spune Domnul: Voi pune legile mele în inimile lor şi le voi scrie în minţile lor;

17 Şi păcatele lor şi nelegiuirile lor eu nicidecum nu mi le voi aminti.

18 Dar acolo unde este iertare a acestora, nu mai este ofrandă pentru păcat.

19 De aceea fraţilor, având cutezanţă pentru a intra în locul preasfânt prin sângele lui Isus,

20 Pe o cale nouă şi vie, pe care el a consacrat-o pentru noi, prin perdea, care altfel spus este carnea lui,

21 Şi având un mare preot peste casa lui Dumnezeu,

22 Să ne apropiem cu o inimă adevărată, în deplină asigurare a credinţei, având inimile stropite, pentru curăţire, de o conştiinţă rea şi trupurile scăldate cu apă pură.

23 Să ţinem strâns mărturisirea credinţei noastre, fără clătinare; (căci credincios este cel ce a promis),

24 Şi să luăm aminte unii la alţii pentru a ne provoca la dragoste şi la fapte bune,

25 Nepărăsind adunarea noastră împreună, după cum este obiceiul unora, ci să ne îndemnăm unii pe alţii; şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.

26 Căci dacă noi păcătuim voit după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne sacrificiu pentru păcate,

27 Ci o anumită aşteptare înfricoşată a judecăţii şi o indignare arzătoare, care îi va mistui pe potrivnici.

28 Oricine a dispreţuit legea lui Moise a murit fără milă, pe baza mărturiei a doi sau trei martori;

29 De o cât mai dureroasă pedeapsă presupuneţi va fi considerat demn, cel ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit sângele legământului, prin care a fost sfinţit, un lucru profan şi a tratat dispreţuitor Duhul harului?

30 Căci cunoaştem pe cel ce a spus: Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti, spune Domnul. Şi din nou: Domnul va judeca poporul său.

31 Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu.

32 Dar aduceţi-vă aminte de zilele de dinainte, în care, după ce aţi fost iluminaţi, aţi îndurat o mare luptă a suferinţelor;

33 În parte, fiind făcuţi de privelişte, deopotrivă prin ocări şi necazuri, şi în parte când aţi devenit părtaşi ai celor care erau astfel folosiţi.

34 Fiindcă aţi avut compasiune faţă de mine în lanţurile mele şi aţi îndurat cu bucurie prădarea bunurilor voastre, ştiind în voi înşivă că aveţi în cer o avere mai bună şi durabilă.

35 De aceea nu lepădaţi cutezanţa voastră, care are o mare răsplătire.

36 Fiindcă aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi promisiunea.

37 Deoarece încă puţin timp şi cel ce vine va veni şi nu va întârzia.

38 Iar cel drept va trăi prin credinţă; dar dacă cineva dă înapoi, sufletul meu nu îşi va găsi plăcerea în el.

39 Dar noi nu suntem dintre cei care dau înapoi spre pieire, ci dintre cei care cred pentru salvarea sufletului.

11

1 Iar credinţa este substanţa lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute.

2 Fiindcă prin aceasta bătrânii au obţinut o bună mărturie.

3 Prin credinţă înţelegem că au fost urzite lumile prin cuvântul lui Dumnezeu, aşa că lucrurile care sunt văzute nu au fost făcute din lucruri care se văd.

4 Prin credinţă, Abel i-a oferit lui Dumnezeu un sacrificiu nespus mai bun decât Cain, sacrificiul prin care el a obţinut mărturia că a fost drept, Dumnezeu mărturisind despre darurile lui; şi prin aceasta, deşi mort, încă vorbeşte.

5 Prin credinţă a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea; şi nu a fost găsit, deoarece Dumnezeu l-a strămutat; fiindcă înainte de strămutarea lui, a avut această mărturie, că i-a plăcut lui Dumnezeu.

6 Iar fără credinţă este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel.

7 Prin credinţă, Noe, fiind avertizat de Dumnezeu despre lucrurile ce încă nu se vedeau, împins de teamă, a pregătit o arcă pentru salvarea casei sale, prin care el a condamnat lumea şi a devenit moştenitor al dreptăţii, care este prin credinţă.

8 Prin credinţă, Avraam, după ce a fost chemat să meargă la locul pe care avea să îl primească mai apoi drept moştenire, a ascultat; şi a mers, neştiind încotro mergea.

9 Prin credinţă a locuit el temporar în ţara promisiunii, ca într-o ţară străină, locuind în corturi cu Isaac şi Iacob, co-moştenitori ai aceleiaşi promisiuni.

10 Fiindcă el căuta o cetate care are temelii, al cărei ziditor şi făcător este Dumnezeu.

11 Prin credinţă şi Sara însăşi a primit putere pentru conceperea seminţei şi a născut un copil, deşi îi trecuse vârsta, fiindcă l-a socotit credincios pe cel ce promisese.

12 De aceea chiar dintr-unul şi acela ca şi mort, s-au născut o mulţime ca stelele cerului, şi nenumăraţi ca nisipul de pe ţărmul mării.

13 Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit lucrurile promisiunilor, ci, văzându-le de departe, au şi fost convinşi despre ele, le-au şi îmbrăţişat şi au mărturisit că erau străini şi locuitori temporari pe pământ.

14 Fiindcă toţi cei ce spun astfel de lucruri, arată clar că ei caută o patrie.

15 Şi, într-adevăr, dacă şi-ar fi amintit de patria aceea de unde au ieşit, ar fi avut ocazia să se întoarcă.

16 Dar acum, ei doresc o patrie mai bună, care este cerească; de aceea Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor; fiindcă le-a pregătit o cetate.

17 Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, l-a oferit pe Isaac; şi cel ce a primit promisiunile l-a oferit pe singurul său fiu născut,

18 Despre care s-a spus: Pentru că în Isaac îţi va fi numită sămânţa;

19 Socotind că Dumnezeu a fost în stare să îl învie chiar dintre morţi, de unde, printr-o prefigurare, l-a şi primit.

20 Prin credinţă, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob şi Esau referitor la lucrurile ce vor veni.

21 Prin credinţă, Iacob, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe amândoi fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.

22 Prin credinţă, Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, a amintit despre ieşirea copiilor lui Israel şi a dat poruncă referitor la oasele sale.

23 Prin credinţă, Moise, după ce s-a născut, a fost ascuns trei luni de către părinţii lui, pentru că au văzut că era un copil frumos; şi nu s-au temut de porunca împăratului.

24 Prin credinţă, Moise, când a crescut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

25 Alegând mai degrabă să sufere necaz cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure pentru o vreme de plăcerile păcatului.

26 Considerând ocara lui Cristos ca bogăţii mai mari decât tezaurele aflate în Egipt, fiindcă se uita la răsplătire.

27 Prin credinţă, a părăsit Egiptul, netemându-se de furia împăratului, fiindcă a îndurat, ca văzând pe cel care este invizibil.

28 Prin credinţă, a ţinut paştele şi stropirea sângelui, ca nu cumva cel ce nimicea pe întâii născuţi să se atingă de ei.

29 Prin credinţă, au trecut ca pe uscat prin Marea Roşie, în care egiptenii, încercând să o treacă, s-au înecat.

30 Prin credinţă, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate şapte zile.

31 Prin credinţă, curva Rahab nu a pierit cu cei care nu au crezut, fiindcă primise spionii cu pace.

32 Şi ce să mai spun? Fiindcă nu mi-ar ajunge timpul să istorisesc despre Ghedeon şi Barac şi Samson şi Iefta şi despre David şi Samuel şi de profeţi,

33 Care, prin credinţă, au supus împărăţii, au lucrat dreptate, au obţinut promisiuni, au închis gurile leilor,

34 Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, au fost întăriţi prin slăbiciune, au devenit viteji în luptă, au pus pe fugă armatele străine.

35 Femeile i-au primit înapoi pe morţii lor prin înviere; iar alţii au fost torturaţi, neacceptând eliberarea, ca să obţină o înviere mai bună;

36 Şi alţii au suferit încercare prin batjocuri şi biciuiri, da, chiar mai mult, prin lanţuri şi închisoare;

37 Au fost ucişi cu pietre, au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul, au fost ispitiţi, au murit ucişi de sabie, au rătăcit în piei de oaie şi de capre, fiind lipsiţi, nenorociţi, chinuiţi;

38 (Ei, de care lumea nu era demnă); au rătăcit în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi crăpăturile pământului.

39 Şi toţi aceştia, obţinând o bună mărturie prin credinţă, nu au primit lucrurile promisiunii,

40 Dumnezeu pregătind ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi.

12

1 De aceea şi noi, fiind încercuiţi cu un nor aşa de mare de martori, să lăsăm deoparte fiecare greutate şi păcatul care ne copleşeşte aşa de uşor şi să alergăm cu răbdare cursa care este pusă înaintea noastră,

2 Privind cu atenţie la Isus, autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre care, pentru bucuria pusă înaintea lui, a îndurat crucea, dispreţuind ruşinea şi este aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.

3 Căci luaţi aminte la cel ce a îndurat o astfel de împotrivire a păcătoşilor faţă de el, ca nu cumva să obosiţi şi să cădeţi de oboseală în minţile voastre.

4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului.

5 Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor copii: Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu cădea de oboseală când eşti mustrat de el;

6 Fiindcă Domnul disciplinează pe cine iubeşte şi biciuieşte pe fiecare fiu pe care îl primeşte.

7 Dacă înduraţi disciplinarea, Dumnezeu se poartă cu voi precum cu fii; căci, care este fiul pe care nu îl disciplinează tatăl?

8 Dar dacă sunteţi fără disciplinare, din care toţi sunt părtaşi, atunci sunteţi bastarzi şi nu fii.

9 Mai mult, după carnea noastră am avut părinţi care ne-au disciplinat şi i-am respectat; nu cu atât mai mult să fim în supunere Tatălui duhurilor şi să trăim?

10 Fiindcă ei, într-adevăr, pentru puţine zile ne disciplinau după cum li se părea bine; dar el, pentru folosul nostru, ca să fim părtaşi ai sfinţeniei lui.

11 Dar nicio disciplinare din prezent nu pare a fi bucurie, ci mâhnire; totuşi la urmă ea dă rodul paşnic al dreptăţii celor ce au fost antrenaţi prin ea.

12 De aceea, ridicaţi mâinile care atârnă şi îndreptaţi genunchii slăbiţi;

13 Şi faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, ca nu cumva cel şchiop să fie abătut de pe cale ci, mai degrabă, să fie vindecat.

14 Urmăriţi pacea cu toţi oamenii şi sfinţenia, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul;

15 Veghind, ca nu cumva cineva să fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva, răsărind vreo rădăcină de amărăciune, să tulbure şi prin aceasta mulţi să fie întinaţi;

16 Ca nu cumva să fie cineva curvar sau profan, ca Esau, care pentru o singură mâncare şi-a vândut dreptul său de întâi născut.

17 Fiindcă ştiţi că mai apoi, voind să moştenească binecuvântarea, a fost respins; fiindcă nu a găsit loc pentru pocăinţă, deşi cu grijă a căutat-o cu lacrimi.

18 Fiindcă nu v-aţi apropiat de muntele care se putea atinge şi care ardea cu foc, nici de negură şi întuneric şi furtună,

19 Şi nici de sunetul de trâmbiţă şi de vocea cuvintelor, pe care cei ce au auzit-o au implorat să nu li se mai vorbească niciun cuvânt;

20 (Fiindcă nu puteau îndura ceea ce era poruncit: Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu lancea;

21 Şi aşa de înspăimântătoare era priveliştea, încât Moise a spus: Sunt tare îngrozit şi tremur);

22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului cel viu, Ierusalimul ceresc, şi de miriadele de îngeri,

23 De adunarea tuturor şi biserica întâilor născuţi, care sunt scrişi în cer, şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi,

24 Şi de Isus, mijlocitorul legământului cel nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte lucruri mai bune decât al lui Abel.

25 Vedeţi să nu refuzaţi pe cel ce vorbeşte. Căci dacă nu au scăpat cei ce l-au refuzat pe cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la cel ce vorbeşte din cer,

26 A cărui voce a clătinat pământul atunci, dar acum a promis, spunând: Eu clatin încă o dată, nu doar pământul, ci şi cerul.

27 Şi acest cuvânt: Încă o dată, arată îndepărtarea lucrurilor clătinate, ca a unor lucruri făcute, pentru ca să rămână acele lucruri care nu pot fi clătinate.

28 De aceea, primind o împărăţie care nu poate fi clătinată, să avem har prin care să servim plăcut lui Dumnezeu, cu reverenţă şi teamă evlavioasă,

29 Fiindcă, Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.

13

1 Dragostea frăţească să dăinuie!

2 Nu neglijaţi să găzduiţi străini, fiindcă prin aceasta unii au găzduit îngeri, fără să ştie.

3 Amintiţi-vă de cei în lanţuri, ca legaţi cu ei, şi de cei ce suferă restrişte, ca fiind şi voi înşivă în trup.

4 Căsătoria este demnă de cinste în toate şi patul neîntinat; dar pe curvari şi adulteri îi va judeca Dumnezeu.

5 Comportarea voastră să fie fără lăcomie; fiţi mulţumiţi cu cele pe care le aveţi, fiindcă el a spus: Niciodată nu te voi lăsa, niciodată nu te voi părăsi;

6 Încât să spunem cutezător: Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme de ce îmi va face omul.

7 Amintiţi-vă de cei care conduc peste voi, care v-au vorbit cuvântul lui Dumnezeu, a căror credinţă urmaţi-o, având în vedere sfârşitul comportării lor.

8 Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi pentru totdeauna.

9 Nu fiţi purtaţi încoace şi încolo de doctrine diverse şi străine. Fiindcă este bine ca inima să fie întemeiată, cu har, nu cu mâncăruri, care nu au folosit la nimic celor preocupaţi de ele.

10 Avem un altar din care nu au dreptul să mănânce cei ce servesc tabernacolul.

11 Fiindcă trupurile acelor animale, al căror sânge pentru păcat este adus de înaltul preot în sanctuar, sunt arse în afara taberei.

12 De aceea şi Isus, ca să sfinţească pe oameni cu propriul lui sânge, a suferit în afara porţii.

13 De aceea să ieşim la el în afara taberei, purtând ocara lui.

14 Fiindcă nu avem aici o cetate statornică, ci căutăm pe aceea care vine.

15 De aceea prin el să oferim tot timpul sacrificiul laudei către Dumnezeu, care este rodul buzelor noastre, aducând mulţumiri numelui său.

16 Dar nu uitaţi facerea de bine şi părtăşia, căci cu astfel de sacrificii este mulţumit Dumnezeu.

17 Ascultaţi de cei ce conduc peste voi şi supuneţi-vă, fiindcă ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care trebuie să dea socoteală; pentru ca ei să facă aceasta cu bucurie şi nu cu mâhnire, fiindcă aceasta nu vă este de folos.

18 Rugaţi-vă pentru noi! Căci ne încredem că avem o conştiinţă bună, în toate voind să trăim onest.

19 Dar mult mai mult, implor să faceţi aceasta, ca să vă fiu redat cât mai curând.

20 Iar Dumnezeul păcii, care l-a adus înapoi dintre morţi pe Domnul nostru Isus, marele păstor al oilor, prin sângele legământului veşnic,

21 Să vă desăvârşească în fiecare lucrare bună, pentru a face voia lui, lucrând în voi ce este plăcut înaintea lui, prin Isus Cristos, căruia fie gloria pentru totdeauna şi întotdeauna. Amin.

22 Şi vă implor fraţilor, primiţi bine cuvântul îndemnării, fiindcă v-am scris o epistolă în puţine cuvinte.

23 Să ştiţi că a fost eliberat fratele nostru Timotei, cu care vă voi vedea, dacă vine curând.

24 Salutaţi pe toţi cei ce vă conduc şi pe toţi sfinţii. Cei din Italia vă salută.

25 Harul fie cu voi toţi. Amin.