1 Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
2 Deşertăciunea deşertăciunilor, spune Predicatorul: deşertăciunea deşertăciunilor; totul este deşertăciune.
3 Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
4 O generaţie trece şi altă generaţie vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
5 Soarele de asemenea răsare şi soarele apune şi se grăbeşte spre locul său de unde a răsărit.
6 Vântul merge spre sud şi se întoarce spre nord; se învârteşte continuu, şi vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
7 Toate râurile curg în mare, totuşi marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
8 Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
9 Ce a fost, aceea va mai fi; şi ce s-a făcut, se va mai face; şi nu este nimic nou sub soare.
10 Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
11 Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după.
12 Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
13 Şi mi-am pus inima să caut şi să cercetez prin înţelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliţi prin ea.
14 Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; şi, iată, totul este deşertăciune şi chinuire a duhului.
15 Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, şi ce lipseşte nu poate fi numărat.
16 Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare şi am obţinut mai multă înţelepciune decât toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înţelepciune şi cunoaştere din abundenţă.
17 Şi mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc nebunia şi prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
18 Căci în multă înţelepciune este multă mâhnire, şi cel ce măreşte cunoaşterea măreşte întristarea.
1 Am spus în inima mea: Du-te acum, te voi încerca cu veselie, de aceea bucură-te de plăcere; şi, iată, aceasta de asemenea este deşertăciune.
2 Am spus despre râs: Este nebun; şi despre veselie: Ce face aceasta?
3 Am căutat în inima mea să mă dedau vinului, totuşi deprinzându-mi inima cu înţelepciune; şi să apuc prostia, până voi vedea ce este acel bine pe care fiii oamenilor ar trebui să îl facă sub cer toate zilele vieţii lor.
4 Mi-am făcut lucrări mari, mi-am construit case, mi-am sădit vii,
5 Mi-am făcut grădini şi livezi şi am sădit în ele pomi de toate felurile de fructe;
6 Mi-am făcut iazuri de apă, ca să ud cu ele pădurea ce aduce pomi;
7 Am dobândit servitori şi servitoare şi mi s-au născut servitori în casă; de asemenea am avut mari turme de vite mari şi mici mai mult decât toţi cei ce au fost în Ierusalim înainte de mine;
8 Mi-am adunat de asemenea argint şi aur şi tezaurul special al împăraţilor şi al provinciilor; mi-am dobândit cântăreţi şi cântăreţe şi desfătările fiilor oamenilor, instrumente muzicale şi acelea de toate felurile.
9 Astfel am fost mare şi i-am întrecut pe toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; de asemenea înţelepciunea mea a rămas cu mine.
10 Şi orice au dorit ochii mei nu le-am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie; fiindcă inima mi s-a bucurat în toată munca mea; şi aceasta mi-a fost partea mea din toată munca.
11 Atunci m-am uitat la toate lucrările pe care mâinile mele le-au lucrat şi la osteneala cu care m-am ostenit ca să o fac, şi iată, totul era deşertăciune şi chinuire a duhului şi nu era niciun folos sub soare.
12 Şi m-am întors să privesc înţelepciunea şi nebunia şi prostia; căci ce poate face omul care vine după împărat? Chiar ceea ce s-a făcut deja.
13 Atunci am văzut că înţelepciunea întrece prostia, precum lumina întrece întunericul.
14 Ochii înţeleptului sunt în capul său, dar prostul umblă în întuneric; şi tot eu am priceput că aceeaşi întâmplare se întâmplă tuturor.
15 Atunci am spus în inima mea: Aşa cum se întâmplă prostului, la fel mi se întâmplă şi mie; şi de ce am fost atunci mai înţelept? Apoi am spus în inima mea că şi aceasta este deşertăciune.
16 Căci nu este amintire pentru totdeauna a înţeleptului mai mult decât a prostului; văzând că ceea ce este acum, în zilele ce vin vor fi toate uitate. Şi cum moare înţeleptul? Ca şi prostul.
17 De aceea am urât viaţa, pentru că lucrarea ce se face sub soare este apăsătoare pentru mine, căci totul este deşertăciune şi chinuire a duhului.
18 Da, am urât toată munca mea pe care am făcut-o sub soare, pentru că o voi lăsa omului ce va fi după mine.
19 Şi cine ştie dacă el va fi înţelept, sau prost? Totuşi va avea stăpânire peste toată munca mea în care am muncit şi în care m-am arătat înţelept sub soare. Şi aceasta este deşertăciune.
20 De aceea am ajuns să îmi fac inima să dispere de toată munca pe care am făcut-o sub soare.
21 Pentru că este un om a cărui muncă este în înţelepciune şi în cunoaştere şi în echitate; totuşi unui om care nu a muncit în acestea va lăsa el aceasta ca partea lui. Şi aceasta este deşertăciune şi un mare rău.
22 Căci ce are omul din toată munca sa şi din chinuirea inimii sale, în care el a muncit sub soare?
23 Căci toate zilele sale sunt întristări, iar osteneala lui, mâhnire; da, inima lui nu îşi ia odihnă noaptea. Şi aceasta este deşertăciune.
24 Nu este nimic mai bun pentru un om, decât să mănânce şi să bea şi să îşi facă sufletul să se bucure de binele din munca lui. Şi aceasta am văzut că era din mâna lui Dumnezeu.
25 Pentru că cine poate mânca, sau cine altul se poate grăbi mai mult decât mine?
26 Pentru că Dumnezeu dă unui om ce este bun în ochii săi, înţelepciune şi cunoaştere şi bucurie; dar celui păcătos îi dă osteneala să adune şi să îngrămădească, pentru ca el să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi chinuire a duhului.
1 Pentru fiecare lucru este un sezon şi un timp pentru fiecare scop sub cer.
2 Un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge ce este sădit;
3 Un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
4 Un timp pentru a plânge şi un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli şi un timp pentru a dansa;
5 Un timp pentru a arunca pietre şi un timp pentru a aduna pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a se înfrâna de la îmbrăţişare;
6 Un timp pentru a obţine şi un timp pentru a pierde; un timp pentru a ţine şi un timp pentru a arunca;
7 Un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase; un timp pentru a păstra tăcere şi un timp pentru a vorbi;
8 Un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî; un timp pentru război şi un timp pentru pace.
9 Ce folos are cel ce lucrează în ceea ce munceşte?
10 Eu am văzut osteneala pe care Dumnezeu a dat-o fiilor oamenilor pentru a fi umiliţi prin ea.
11 El a făcut fiecare lucru frumos la timpul lui; de asemenea a aşezat lumea în inima lor, aşa că nimeni nu poate cuprinde lucrarea pe care Dumnezeu o face de la început până la sfârşit.
12 Ştiu că nu este nimic bun în ei, decât pentru cineva să se bucure şi să facă bine în viaţa sa.
13 Şi de asemenea ca orice om să mănânce şi să bea şi să se bucure de binele din toată munca lui, ea este darul lui Dumnezeu.
14 Ştiu că orice face Dumnezeu va fi pentru totdeauna, nimic nu poate fi adăugat la aceasta nici ceva luat de la ea; şi Dumnezeu face aceasta, ca oamenii să se teamă înaintea lui.
15 Ceea ce a fost este acum, şi ceea ce va fi a fost deja; şi Dumnezeu cere ceea ce a trecut.
16 Şi, mai mult, eu am văzut sub soare locul judecăţii, şi acolo era stricăciune; şi locul dreptăţii, şi acolo era nelegiuire.
17 Am spus în inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept şi pe cel stricat, pentru că este un timp acolo pentru fiecare scop şi pentru fiecare lucrare.
18 Am spus în inima mea, referitor la starea fiilor oamenilor, ca Dumnezeu să le facă cunoscut şi ca ei să vadă că sunt animale.
19 Căci ceea ce se întâmplă fiilor oamenilor se întâmplă şi animalelor; un singur lucru li se întâmplă: cum moare unul, aşa moare şi celălalt; da, au toţi o suflare; aşa că omul nu are întâietate faţă de un animal, pentru că totul este deşertăciune.
20 Toţi merg într-un singur loc; toţi sunt din ţărână şi toţi se întorc din nou în ţărână.
21 Cine cunoaşte duhul omului care merge în sus şi duhul animalului care merge jos în pământ?
22 De aceea am priceput că nu este nimic mai bun, decât ca un om să se bucure în propriile lucrări; căci aceasta este partea lui; căci cine îl va aduce să vadă ce va fi după el?
1 Astfel m-am întors şi am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; şi iată, lacrimile celor oprimaţi şi nu au avut mângâietor; şi de partea opresorilor lor era putere; dar ei nu au avut mângâietor.
2 De aceea am lăudat pe morţii care sunt deja morţi, mai mult decât pe viii care sunt încă vii.
3 Da, mai bine decât amândoi este cel care încă nu este, care încă nu a văzut lucrarea rea făcută sub soare.
4 Din nou, am luat în considerare toată osteneala şi fiecare lucrare dreaptă, pentru aceasta un om este invidiat de aproapele său. Aceasta este de asemenea deşertăciune şi chinuire a duhului.
5 Prostul îşi încrucişează mâinile şi îşi mănâncă propria carne.
6 Mai bine este o mână plină, cu linişte, decât amândouă mâinile pline, dar cu osteneală şi chinuire a duhului.
7 Atunci m-am întors şi am văzut deşertăciune sub soare.
8 Este unul singur şi nu este un al doilea; da, el nu are nici copil, nici frate, totuşi nu este sfârşit la toată munca lui, nici nu se satură ochiul lui cu bogăţii, nici nu spune: Pentru cine muncesc eu şi îmi văduvesc sufletul de bine? Aceasta este de asemenea deşertăciune, da, este osteneală grea.
9 Doi sunt mai buni decât unul, pentru că au o bună răsplată pentru munca lor.
10 Căci dacă ar cădea se ridică unul pe altul; dar vai celui ce este singur când cade, pentru că el nu are pe un altul să îl ridice.
11 Din nou, dacă doi se culcă împreună, le este cald; dar cum poate unul singur să se încălzească?
12 Şi dacă cineva îl învinge pe unul, doi i se vor împotrivi; şi o frânghie împletită în trei nu se rupe repede.
13 Mai bine este un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi prost, care refuză să se mai lase avertizat.
14 Căci din închisoare el iese să domnească; după cum la fel cel născut în împărăţia sa devine sărac.
15 Am luat în considerare pe toţi cei vii care umblă sub soare, împreună cu al doilea copil care se va ridica în locul lui.
16 Fără sfârşit este tot poporul şi toţi ce au fost înaintea lor; de asemenea cei ce vor veni mai pe urmă nu se vor bucura de el. Cu adevărat şi aceasta este deşertăciune şi chinuire a duhului.
1 Păzeşte-ţi piciorul când mergi în casa lui Dumnezeu şi pregăteşte-te mai bine să asculţi decât să aduci sacrificiul proştilor, pentru că ei nu iau în considerare că fac rău.
2 Nu fi pripit cu gura ta şi nu îţi lăsa inima să se grăbească să rostească vreun lucru înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie puţine.
3 Pentru că visul vine din mulţimea treburilor, şi vocea unui prost se cunoaşte prin mulţimea cuvintelor.
4 Când faci o promisiune lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlineşti, fiindcă el nu are plăcere în proşti; împlineşte ce ai promis.
5 Mai bine este să nu promiţi, decât să promiţi şi să nu împlineşti.
6 Nu permite gurii tale să îţi provoace carnea să păcătuiască, nici nu spune înaintea îngerului, că aceasta a fost o eroare, pentru ce să se mânie Dumnezeu la vocea ta şi să distrugă lucrarea mâinilor tale?
7 Căci în mulţimea viselor şi în multe cuvinte sunt de asemenea multe deşertăciuni; dar teme-te de Dumnezeu.
8 Dacă vezi oprimarea săracului şi pervertirea violentă a judecăţii şi justiţiei într-o provincie, nu te mira de acest lucru, pentru că cel ce este mai înalt decât cel mai înalt dă atenţie; şi este mai înalt decât ei.
9 Mai mult, folosul pământului este pentru toţi; împăratul însuşi este servit din ale câmpului.
10 Cel ce iubeşte argintul nu se va sătura cu argint, nici cel ce iubeşte abundenţa, cu creştere; aceasta este de asemenea deşertăciune.
11 Când bunurile cresc, se înmulţesc cei ce le mănâncă; şi ce este mai de folos pentru proprietarii lor, decât să îi privească pe aceştia cu ochii lor.
12 Somnul unui muncitor este dulce, fie că mănâncă puţin sau mult; dar abundenţa celui bogat nu îl va lăsa să doarmă.
13 Este un rău aspru pe care l-am văzut sub soare, adică, bogăţii păstrate spre vătămarea celor ce le stăpânesc.
14 Dar acele bogăţii pier printr-o osteneală rea; iar el naşte un fiu şi nu este nimic în mâna lui.
15 Aşa cum a ieşit din pântecele mamei lui, gol, se va întoarce pentru a merge precum a venit şi nu va lua nimic din munca lui pe care să o ducă în mâna lui.
16 Şi acesta de asemenea este un rău dureros, că în toate privinţele aşa cum el a venit, astfel va merge; şi ce folos are cel ce a muncit pentru vânt?
17 Şi în toate zilele lui mănâncă în întuneric, şi are multă întristare şi furie în boala lui.
18 Iată, ce am văzut este bine şi frumos: ca omul să mănânce şi să bea şi să se bucure de binele din toată munca sa, pe care o ia sub soare, în toate zilele vieţii sale pe care Dumnezeu i-o dă, pentru că aceasta este partea lui.
19 Fiecare om de asemenea căruia Dumnezeu i-a dat bogăţii şi avere şi i-a dat putere să mănânce din ele şi să îşi ia partea lui şi să se bucure în munca lui; acesta este darul lui Dumnezeu.
20 Pentru că el nu îşi va aminti mult zilele vieţii sale, pentru că Dumnezeu îi răspunde în bucuria inimii sale.
1 Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi acesta este obişnuit printre oameni:
2 Un om căruia Dumnezeu i-a dat bogăţii, avere şi onoare, încât nu îi lipseşte nimic pentru sufletul său din tot ce doreşte, totuşi Dumnezeu nu îi dă putere să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă; aceasta este deşertăciune şi aceasta este o boală rea.
3 Dacă un om naşte o sută de copii şi trăieşte mulţi ani, încât zilele anilor lui sunt multe iar sufletul lui nu s-a săturat cu bine şi de asemenea nu are îngropare, eu spun, că un făt lepădat este mai bun decât el.
4 Pentru că el vine cu deşertăciune şi pleacă în întuneric şi numele lui va fi acoperit cu întuneric.
5 Mai mult, el nu a văzut soarele, nici nu a cunoscut vreun lucru; acesta are mai multă odihnă decât celălalt.
6 Da, chiar dacă de două ori ar trăi o mie de ani, totuşi nu ar vedea niciun bine; nu merg toţi în acelaşi loc?
7 Toată munca omului este pentru gura lui şi totuşi pofta nu se satură.
8 Căci ce are înţeleptul mai mult decât prostul? Ce are săracul, care ştie să umble înaintea celor vii?
9 Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea dorinţei; aceasta este de asemenea deşertăciune şi chinuire a duhului.
10 Ceea ce a fost, deja a primit un nume, şi se ştie că este om; nici nu se va certa cu cel ce este mai tare decât el.
11 Văzând că sunt multe lucruri care înmulţesc deşertăciunea, cu ce este omul mai bun?
12 Căci cine cunoaşte ce este bine pentru om în această viaţă, în toate zilele vieţii sale deşerte pe care el le petrece ca o umbră? Căci cine poate spune unui om ce va fi după el sub soare?
1 Un nume bun este mai bun decât untdelemnul preţios, şi ziua morţii decât ziua naşterii.
2 Este mai bine să mergi la casa de jelire, decât să mergi la casa ospăţului, întrucât acela este sfârşitul tuturor oamenilor; şi cel viu îşi pune la inimă lucrul acesta.
3 Întristarea este mai bună decât râsul, pentru că prin întristarea înfăţişării inima este făcută mai bună.
4 Inima celui înţelept este în casa jelirii, dar inima celor proşti este în casa veseliei.
5 Mai bine este pentru un om să asculte mustrarea înţeleptului, decât să asculte cântarea proştilor.
6 Căci ca trosnetul spinilor sub o oală, aşa este râsul prostului, aceasta de asemenea este deşertăciune.
7 Cu adevărat oprimarea îl înnebuneşte pe înţelept, şi o mită distruge inima.
8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; şi cel răbdător în duh este mai bun decât cel mândru în duh.
9 Nu fi grăbit în duhul tău să te mânii, pentru că mânia se odihneşte în sânul proştilor.
10 Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? Pentru că nu din înţelepciune cercetezi despre aceasta.
11 Înţelepciunea este bună cu o moştenire şi prin aceasta este folos pentru cei ce văd soarele.
12 Pentru că înţelepciunea este o apărare şi banii sunt o apărare, dar măreţia cunoaşterii este că înţelepciunea dă viaţă celor ce o au.
13 Ia în considerare lucrarea lui Dumnezeu, pentru că cine poate face drept ceea ce el a făcut strâmb?
14 Bucură-te în ziua prosperităţii, dar ia seama în ziua restriştii; Dumnezeu de asemenea le-a pus faţă în faţă, cu intenţia ca omul să nu găsească nimic după el.
15 Toate lucrurile le-am văzut în zilele deşertăciunii mele; este un om drept care piere în dreptatea lui şi este un om stricat care îşi prelungeşte viaţa în stricăciunea sa.
16 Nu fi drept peste măsură, nici nu te face peste măsură de înţelept; de ce să te nimiceşti pe tine însuţi?
17 Nu fi peste măsură de stricat, nici nu fi prost, de ce să mori înaintea timpului tău?
18 Este bine să apuci aceasta; da, de asemenea de la aceasta nu îţi retrage mâna, pentru că cel ce se teme de Dumnezeu va ieşi din toate.
19 Înţelepciunea întăreşte pe cel înţelept mai mult decât zece oameni tari care sunt în cetate.
20 Pentru că nu este un om drept pe pământ, care să facă bine şi să nu păcătuiască.
21 De asemenea nu da atenţie la toate cuvintele vorbite, ca nu cumva să auzi pe servitorul tău blestemându-te.
22 Pentru că adeseori de asemenea inima ta cunoaşte că tu însuţi într-un mod asemănător ai blestemat pe alţii.
23 Toate acestea le-am dovedit prin înţelepciune; am spus: Voi fi înţelept; dar aceasta a fost departe de mine.
24 Ceea ce este departe şi foarte adânc, cine o poate descoperi?
25 Mi-am dedicat inima să cunosc şi să cercetez şi să descopăr înţelepciune şi motivul lucrurilor şi să cunosc stricăciunea prostiei, chiar a nechibzuinţei şi a nebuniei;
26 Şi găsesc mai amară decât moartea pe femeia a cărei inimă este capcane şi plase, şi mâinile ei cătuşe; oricine place lui Dumnezeu va scăpa de ea, dar păcătosul va fi luat de ea.
27 Iată, aceasta am găsit, spune predicatorul, socotind una câte una, ca să aflu socoteala;
28 Ceea ce totuşi sufletul meu caută, dar nu găsesc, un om între o mie am găsit; dar o femeie printre toate acelea nu am găsit.
29 Iată, numai aceasta am găsit, că Dumnezeu a făcut pe om integru, dar ei au umblat după multe născociri.
1 Cine este ca înţeleptul? Şi cine cunoaşte interpretarea unui lucru? Înţelepciunea unui om îi face faţa să strălucească, şi cutezanţa feţei lui va fi schimbată.
2 Eu te sfătuiesc să ţii poruncile împăratului, şi aceasta în privinţa jurământului lui Dumnezeu.
3 Nu te grăbi să pleci dinaintea lui; nu stărui într-un lucru rău, fiindcă el face orice îi place.
4 Unde este cuvântul unui împărat, este putere; şi cine îi va spune: Ce faci?
5 Oricine ţine porunca nu va simţi vreun lucru rău, şi inima unui înţelept discerne deopotrivă timpul şi judecata.
6 Deoarece pentru fiecare scop este un timp şi o judecată, de aceea nenorocirea omului este mare asupra lui.
7 Fiindcă nu ştie ceea ce va fi, căci cine îi poate spune când va fi?
8 Nu este om care să aibă stăpânire asupra duhului să păstreze duhul; nici nu are putere în ziua morţii şi nu este eliberare în acel război; nici stricăciunea nu va elibera pe cei ce îi sunt daţi ei.
9 Toate acestea le-am văzut şi mi-am dedicat inima fiecărei lucrări ce se face sub soare, este un timp în care un om stăpâneşte peste altul spre propria vătămare.
10 Şi astfel am văzut pe cei stricaţi îngropaţi, care au venit şi au plecat din locul cel sfânt şi au fost uitaţi în cetatea în care ei au făcut aşa, aceasta este de asemenea deşertăciune.
11 Pentru că sentinţa împotriva unei lucrări rele nu se execută în grabă, de aceea inima fiilor oamenilor este deplin aşezată în ei pentru a face rău.
12 Deşi un păcătos face rău de o sută de ori şi zilele lui sunt prelungite, totuşi eu ştiu cu siguranţă că le va fi bine celor ce se tem de Dumnezeu, care se tem înaintea lui,
13 Dar nu îi va fi bine celui stricat, nici nu îşi va prelungi zilele, care sunt ca o umbră, pentru că el nu se teme înaintea lui Dumnezeu.
14 Este o deşertăciune făcută pe pământ: că sunt drepţi, cărora li se întâmplă conform lucrării celor stricaţi; şi sunt stricaţi, cărora li se întâmplă conform lucrării celor drepţi; am spus că şi aceasta este deşertăciune.
15 Atunci am lăudat veselia, pentru că un om nu are ceva mai bun sub soare, decât să mănânce şi să bea şi să fie fericit, pentru că aceasta va rămâne cu el din munca lui în zilele vieţii sale, pe care Dumnezeu i le dă sub soare.
16 Când mi-am dedicat inima să cunosc înţelepciunea şi să văd lucrarea făcută pe pământ; (fiindcă de asemenea nici zi nici noapte nu vede somn cu ochii lui),
17 Atunci am privit toată lucrarea lui Dumnezeu, că un om nu poate afla lucrarea ce este făcută sub soare, deşi un om se osteneşte să o caute, nu o va găsi; da, mai mult, oricât ar gândi un înţelept pentru a o cunoaşte, nu va fi în stare să o găsească.
1 Fiindcă toate acestea le-am pus la inima mea ca să vestesc toate aceasta, că toţi cei drepţi şi cei înţelepţi şi lucrările lor, sunt în mâna lui Dumnezeu; nimeni nu cunoaşte nici dragoste nici ură prin tot ce este înaintea lor.
2 Toate lucrurile devin la fel pentru toţi; este o singură întâmplare pentru cel drept şi pentru cel stricat, pentru cel bun şi cel curat şi pentru cel necurat şi pentru cel ce sacrifică şi pentru cel ce nu sacrifică, cum este cel bun, aşa este cel păcătos; şi cel ce jură, ca cel ce se teme de jurământ.
3 Acesta este un rău printre toate lucrurile care sunt făcute sub soare, că este o singură întâmplare pentru toţi; da, de asemenea inima fiilor oamenilor este plină de rău, şi nebunie este în inima lor cât timp trăiesc, şi după aceea ei merg la morţi.
4 Deoarece este speranţă pentru cel unit cu toţi cei vii; căci un câine viu este mai bun decât un leu mort.
5 Pentru că toţi cei vii ştiu că vor muri, dar morţii nu ştiu nimic, nici nu mai au vreo răsplată, fiindcă amintirea lor este uitată.
6 De asemenea dragostea lor şi ura lor şi invidia lor, acum a pierit; nici nu mai au vreo parte niciodată din toate câte se fac sub soare.
7 Mergi pe calea ta, mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi vinul cu inimă fericită; căci lui Dumnezeu îi plac de acum lucrările tale.
8 Să fie hainele tale totdeauna albe şi capului tău să nu îi lipsească untdelemnul.
9 Trăieşte bucuros cu soţia pe care o iubeşti toate zilele vieţii deşertăciunii tale, pe care el ţi le-a dat sub soare, toate zilele deşertăciunii tale, fiindcă aceasta este partea ta în viaţă şi în munca ta pe care o faci sub soare.
10 Orice găseşte mâna ta să facă, fă cu toată tăria ta; fiindcă nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoaştere, nici înţelepciune, în mormântul în care mergi.
11 M-am întors şi am văzut sub soare, că alergarea nu este pentru cei iuţi, nici bătălia pentru cei puternici, nici chiar pâinea pentru cei înţelepţi, nici bogăţiile pentru cei ai priceperii, nici favoarea pentru cei iscusiţi; ci timpul şi şansa îi ajung pe toţi.
12 Pentru că omul de asemenea nu îşi cunoaşte timpul; precum peştii ce sunt prinşi într-o plasă rea şi ca păsările ce sunt prinse în laţ, tot aşa sunt fiii oamenilor prinşi într-un timp rău, când cade dintr-odată asupra lor.
13 Această înţelepciune am văzut-o de asemenea sub soare şi mi s-a părut mare;
14 Era o mică cetate şi puţini oameni în ea; şi a venit un împărat mare împotriva ei şi a asediat-o şi a zidit fortificaţii mari împotriva ei;
15 Şi s-a găsit în ea un bărbat sărac, înţelept; şi el, prin înţelepciunea lui, a scăpat cetatea; totuşi nimeni nu şi-a amintit de acel bărbat sărac.
16 Atunci am spus: Înţelepciunea este mai bună decât puterea, cu toate acestea înţelepciunea săracului este dispreţuită şi cuvintele lui nu sunt ascultate.
17 Cuvintele înţelepţilor sunt ascultate în tăcere mai mult decât strigătul celui ce domneşte printre proşti.
18 Înţelepciunea este mai bună decât armele de război, dar un singur păcătos distruge mult bine.
1 Muştele moarte fac untdelemnul parfumierului să trimită o aromă împuţită; tot aşa îi face o mică prostie celui însemnat pentru înţelepciune şi onoare.
2 Inima unui înţelept este la dreapta lui, dar inima prostului la stânga lui.
3 Da, de asemenea, când cel ce este prost umblă pe cale, îi lipseşte înţelepciunea şi el spune tuturor că este prost.
4 Dacă duhul stăpânului se ridică împotriva ta, nu îţi părăsi locul, căci cedarea alină ofense mari.
5 Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca pe o eroare care iese de la stăpân;
6 Prostia este aşezată în mare demnitate şi cei bogaţi şed într-un loc jos.
7 Am văzut servitori pe cai şi prinţi umblând ca servitori pe pământ.
8 Cel ce sapă o groapă va cădea în ea; şi pe oricine sparge un gard, îl va muşca un şarpe.
9 Oricine îndepărtează pietre va fi rănit de ele, şi cel ce despică lemne va fi în pericol prin ele.
10 Dacă fierul este tocit şi el nu ascute tăişul, atunci trebuie să pună mai multă putere; dar înţelepciunea este de folos pentru a îndrepta.
11 Cu adevărat şarpele va muşca fără fermecare, şi un guraliv nu este mai bun.
12 Cuvintele gurii unui om înţelept sunt cu har, dar buzele unui prost îl vor înghiţi.
13 Începutul cuvintelor gurii sale este prostie, şi sfârşitul vorbirii sale este nebunie răutăcioasă.
14 Un prost de asemenea este plin de cuvinte, un om nu poate spune ce va fi; şi ce va fi după el, cine îi poate spune?
15 Munca prostului oboseşte pe fiecare dintre ei, pentru că el nu ştie cum să meargă la cetate.
16 Vai ţie, ţară, când împăratul tău este un copil şi prinţii tăi mănâncă dimineaţa!
17 Binecuvântată eşti tu, ţară, când împăratul tău este fiul nobililor şi prinţii tăi mănâncă la timpul cuvenit, pentru putere şi nu pentru beţie!
18 Prin multă lene clădirea se degradează, şi prin trândăvia mâinilor, casa se prăbuşeşte.
19 Ospăţul se face pentru râs şi vinul înveseleşte, dar banii răspund la toate.
20 Nu blestema pe împărat, nici chiar în gândul tău; şi nu blestema pe bogat în camera ta de culcare, pentru că o pasăre a cerului va purta vocea şi o înaripată va spune acest lucru.
1 Aruncă-ţi pâinea pe ape, căci o vei găsi după multe zile.
2 Dă o porţie la şapte şi de asemenea la opt, pentru că nu ştii ce rău va fi pe pământ.
3 Dacă norii sunt plini de ploaie, ei se golesc pe pământ; şi dacă pomul cade spre sud, sau spre nord, în locul în care pomul cade, acolo va fi.
4 Cel ce dă atenţie vântului nu va semăna şi cel ce se uită la nori nu va secera.
5 Aşa cum nu ştii care este calea duhului, nici cum cresc oasele în pântecele celei însărcinate, tot aşa nu ştii lucrările lui Dumnezeu care le face pe toate.
6 Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi seara nu îţi opri mâna, căci nu ştii dacă va prospera fie aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă bune.
7 Într-adevăr lumina este dulce şi este un lucru plăcut pentru ochi să privească soarele;
8 Dar dacă un om trăieşte mulţi ani şi se bucură în toţi aceştia, totuşi să îşi amintească zilele de întuneric, căci vor fi multe. Tot ce vine este deşertăciune.
9 Bucură-te, tinere, în tinereţea ta şi lasă-ţi inima să te înveselească în zilele tinereţii tale şi umblă în căile inimii tale şi în vederea ochilor tăi; dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecată.
10 De aceea îndepărtează întristarea din inima ta şi pune deoparte răul din carnea ta, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune.
1 Aminteşte-ţi acum de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte să vină zilele cele rele şi să se apropie anii când vei spune: Nu am nicio plăcere în ei.
2 Înainte să se întunece soarele, sau lumina, sau luna, sau stelele, şi de a se întoarce norii după ploaie.
3 În ziua când păzitorii casei tremură şi cei puternici se încovoaie, şi măcinătorii încetează fiindcă sunt puţini, şi cei ce se uită prin ferestre se întunecă,
4 Şi se vor închide uşile dinspre străzi, când slăbeşte sunetul măcinatului, şi el se va ridica la cântatul păsării şi toate fiicele muzicii vor fi înjosite;
5 De asemenea le va fi frică de orice înălţime, şi spaimele vor fi pe cale şi migdalul va înflori şi lăcusta va fi o povară şi dorinţa va eşua, pentru că omul merge la căminul său veşnic şi bocitorii merg pe străzi;
6 Înainte ca funia de argint să fie dezlegată, sau vasul de aur să fie spart, sau ulciorul spart la fântână, sau roata spartă la izvor.
7 Atunci ţărâna se va întoarce în pământ aşa cum a fost, şi duhul se va întoarce la Dumnezeu, care l-a dat.
8 Deşertăciunea deşertăciunilor, spune predicatorul; totul este deşertăciune.
9 Şi mai mult, pentru că predicatorul a fost înţelept, a mai învăţat pe popor cunoaştere; da, el a judecat bine şi a căutat şi a pus în ordine multe proverbe.
10 Predicatorul a căutat să afle cuvinte bine primite; şi ceea ce s-a scris este integru, cuvinte ale adevărului.
11 Cuvintele înţeleptului sunt ca ţepuşe şi ca piroane înfipte de maeştrii adunărilor, date de un singur păstor.
12 Şi, mai mult, fiul meu, fii avertizat prin acestea; în facerea multor cărţi nu este sfârşit, şi mult studiu este oboseală pentru carne.
13 Să ascultăm concluzia tuturor celor spuse: Teme-te de Dumnezeu şi ţine poruncile lui, căci aceasta este întreaga datorie a omului.
14 Fiindcă Dumnezeu va aduce fiecare lucrare la judecată, cu fiecare lucru tainic, fie bun, fie rău.